CARACTERISTICI
Mod de expunere ce presupune o succesiune de
replici, precum şi o alternare a mărcilor
emiţătorlui (forme verbale şi pronominale la
persoana I) cu cele ale receptorului (forme de
persoana a II-a la verbe şi pronume , verbe la
imperativ, substantive în vocativ).
Specifică dialogului este şi folosirea interjecţiilor, năpăstuiesc omul chiar pe sfânta dreptate!
a propoziţiilor exclamative şi interogative, a
formelor populare şi regionale, a elementelor de
argou sau de jargon (elemente specifice limbii
vorbite, stilului colocvial).
În operele dramatice, dialogul devine o formă
de caracterizare a personajelor , mai ales în cazul
comediilor (din replicile lui Farfuridi , rezultă
incultura şi înfumurarea acestuia).
În epic, dialogul dinamizează naraţiunea (un
exemplu îl constituie basmele lui Ion Creangă).
EXEMPLE
“-Te mai doare nasul,puişorule?întreabă mam’mare .
-Nu...răspunde Goe.
-Să moară mam’mare ?
-Să moară!
-Ad’să-l pupe mam’mare, că trece!”
(D-l Goe de I.L.Caragiale)
“-I-auzi, bădiţă!Doamne, cum sunt unii de
-Mai aşa, sorioară!...”
(Amintiri din copilărie de Ion Creangă)
“- Farfuridi:( cu tărie, impunător):Trebuie să ai
curaj, ca mine!trebuie s-o iscăleşti: o dăm anonimă!
-Brânzovenescu :Aşa da, o iscălesc! ”
( O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale)
“-Poate ni-ţi da şi ceva udeală , Măria ta, zise Setilă,
că ni sfărăie gâtlejul de sete.
-Ia lăsaţi, mă, zise Ochilă , clipocind mereu din gene,
că luminarea-sa ştie ce ne trebuie.
-Aşa cred şi eu, zise Păsărilă , doar, de-a puterea hi,
am căzut la casa împărătească ... ”
( Harap-Alb de I. Creangă)