Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Matei
Marcu sinoptice
Luca
Ioan - „evanghelie duhovnicească” (Sf. Chiril al Alexandriei)
Evangheliile sinoptice. Evanghelia dup Matei
De ce prima din cele patru evanghelii este cea după Matei?
Ordinea cronologică;
Legătura cu Vechiul Testament;
Caracterul didactic;
Caracterul bisericesc;
Evangheliile sinoptice. Evanghelia dup Matei
2. Destinatarii
Din cuprinsul Evangheliei observăm un puternic caracter
iudaic:
• Apelul permanent la Vechiul Testament (41 citări);
• Foloseşte mul i termeni aramaici (ca „raca”, „gheenă” - 5, 22-
sau „Beelzebul” - 10, 25 -, „Golgota ” – 27, 33-);
• Dese referiri la datini iudaice ca spălarea mâinilor înainte de
mâncare (15, 2) sau purtarea de filacterii (25, 5), fără a sim i nevoia
să le explice.
Evangheliile sinoptice. Evanghelia dup Matei
2. Destinatarii
Mt 9, 14-15: „Atunci au venit la El ucenicii lui Ioan zicând: pentru ce noi şi fariseii postim
mult, iar ucenicii Tăi nu postesc ? Şi Iisus le-a zis: pot oare fiii nunţii să fie trişti câtă vreme
mirele este cu ei ? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti”.
Mc 2,18-20: „Ucenicii lui Ioan şi ai fariseilor posteau şi au venit şi I-au zis Lui: de ce ucenicii
lui Ioan şi ucenicii fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc ? Şi Iisus le-a zis: Pot, oare,
prietenii mirelui să postească cât timp mirele este cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot să
postească. Dar vor veni zile, când se va lua mirele de la ei şi atunci vor posti în acele zile.”
Lc 5,33-35: „Iar ei au zis către El: Ucenicii lui Ioan postesc adesea şi fac rugăciuni, de
asemenea şi ai fariseilor, iar ai Tăi mănâncă şi beau. Iar Iisus a zis către ei: Puteţi, oare, să faceţi
pe fiii nunţii să postească, cât timp Mirele este cu ei ? Dar vor veni zile când Mirele se va lua de
la ei; atunci vor posti în acele zile”.
Problema sinoptică
Asemănările: în linii mari:
Mt Lc
Logia Mt (aramaică)
Mt Lc
Tradiţia orală aramaică şi greacă (+ Petru)
Primele relatări aramaice şi
greceşti
Sursa Mt
comună aramaic
Q
Versiuni
Versiuni greceşti
greceşti
Mc
Lc Mt
După W.
Harrington
Evanghelia după Ioan
Literatura ioaneică:
1. Evanghelia după Ioan;
2. Prima Epistolă Sobornicească a Sf. Apostol Ioan (1 Ioan);
3. A doua Epistolă Sobornicească a Sf. Ap. Ioan (2 Ioan);
4. A treia Epistolă Sobornicească a Sf. Ap. Ioan (3 Ioan);
5. Apocalipsa.
Sf. Ioan foloseşte mai multe genuri literare specifice:
- evanghelic;
- epistolar;
- apocaliptica iudaică.
Felul în care Sfântul Ioan scrie, modul abordării şi perspectiva sa duhovnicească
au făcut ca Biserica să-i acorde supranumele de „Teologul”.
Evanghelia după Ioan. 1. Autorul: a) Mărturia tradiţiei
Istoria literaturii vechi creştine consemnează multe mărturii despre
Evanghelia a IV-a şi autorul ei mai cu seamă începând cu sec. al II-
lea.
Dintre mărturiile vechi indirecte amintim:
Sf. Policap al Smirnei (†107) în a sa Epistolă către Filipeni citează
din 1 Ioan 4, 2-3 (VII, 1);
Sf. Justin Marirul şi Filosoful (†165) în operele: Dialog cu iudeul
Trifon şi în prima Apologie redactate înntre anii 150-160 d. H. face
aluzii clare la evanghelia după Ioan;
Taţian – alcătuieşte Diatessaron în jurul anului 175 – aşadar cele
patru evanghelii erau considerate canonice.
Evanghelia după Ioan. 1. Autorul: a) Mărturia tradiţiei
Mărturii directe:
Clement Alexandrinul (†211-216):
„Cât despre Ioan, cel din urmă, văzând că cele trupeşti au fost
puse în lumină în Evanghelii, la îndemnul ucenicilor săi şi fiind
luminat de Duhul Sfânt, a alcătuit o Evanghelie duhovnicească”
(în lucrarea Hipotipoze, după Eusebiu de Cezareea, Istoria
Bisericească VI, XIV, 7, p. 238);
Prologul antimarcionit (160-180):
„Evanghelia de la Ioan a fost descoperită şi dată Bisericilor de
către Ioan, pe când era încă în trup; aceasta ne-o spune unul
dintre cei mai dragi ucenici ai săi, Papias din Ierapolis,în
ultimele cinci cărţi ale sale”.
Evanghelia după Ioan. 1. Autorul: a) Mărturia tradiţiei
Mărturii directe:
Canonul Muratori (180-200):
„Despre a patra dintre evanghelii: cea a lui Ioan, unul dintre ucenici. La
cererea celor împreună cu el ucenici şi episcopi, el a zis: «Postiţi împreună
cu mine trei zile [începând de] astăzi şi ceea ce se va descoperi fiecăruia,
unuia sau altuia dintre noi, vom spune-o.» În aceeaşi noapte, i s-a descoperit
lui Andrei, unul dintre apostoli, că Ioan este acela care, în numele său, trebuie
să pună în scris toate lucrurile, urmând ca toţi să revadă ceea ce a scris el.
Astfel, deşi sunt diferite în fiecare din scrierile evanghelice începuturile, aşa
cum ne sunt ele învăţate, aceasta nu are nici-o importanţă pentru credincioşi,
deoarece, prin lucrarea unicului Duh, principalul [autor], în toate au fost
înfăţişate toate lucrurile: privind naşterea, patimile, învierea, discuţia [lui
Iisus] cu ucenicii Săi şi cele două veniri ale Sale: prima în umilinţă, dispreţuit,
care s-a petrecut; şi a doua, cu putere împărătească, strălucită, care va avea
loc. Ce-i, deci, de mirare dacă Ioan cu atâta autoritate se pronunţă asupra
fiecărui punct, chiar în Epistolele sale, zicând despre sine însuşi: «Ce am
văzut cu ochii noştri şi am auzit cu urechile [noastre] şi ceea ce mâinile
noastre au pipăit, acestea vi le scriem»?“
Evanghelia după Ioan. 1. Autorul: a) Mărturia tradiţiei
Mărturii directe:
Ipoteze:
1) Completarea sinopticilor;
2) Combaterea unor neînţelegeri;
Mai degrabă:
„Iar acestea s-au scris ca să credeţi că Iisus este
Hristosul şi, crezând, să aveţi viaţă în numele
Lui (In 20, 31).
Evanghelia după Ioan. 3. Scopul şi destinatarii
Cine sunt destinatarii Evangheliei a patra?
1. Cartea Fapte este extrem de importantă – prima istorie a Bisericii, dar o istorie
inspirată !!!
2. Titlul Π ά ει ἀ όλω ( Faptele Apostolilor) este o generalizare – cartea nu
cuprinte toate faptele tuturor apostolilor; Apare încă din sec. al II-lea
(Canonul Muratori, tradiţia manuscrisă, etc.)
3. Faptele Apostolilor – carte paradigmatică – din mulţimea de evenimente,
autorul (Sf. Luca), face o selecţie – prezintă evenimentele care au valoare
paradigmatică pt. comunitatea creştină. Sumarele – sinteze despre
elementele esenţiale ale vieţii creştine. Cuvântările numeroase: aproape 30 –
8 atribuite Sf. Petru, 10 – sf. Pavel – toate cuvântările ocupă o treime din textul
cărţii Faptele Apostolilor; Cuvântările sunt de 3 tipuri: kerygmatice sau
misionare; apologetice şi bisericeşti;
4. Opera lucanică (Evanghelia a III-a + Faptele Apostolilor) – plan unitar – o
singură operă unitară în două volume.
FAPTELE APOSTOLILOR. 2. Despre autor şi destinatari
Cu siguranţă:
Concluzie:
"Sfântul Pavel a gândit mai mult decât a vorbit, a vorbit mai
mult decât a scris şi nu tot ceea ce a scris ni s-a p strat".
2. INTRODUCERE ÎN EPISTOLELE PAULINE;
2.2. ÎMP R IREA EPISTOLELOR PAULINE
Autorul se prezintă pe sine ca „Iacov, robul lui Dumnezeu” , fără alte indicii
cine este acest Iacov?
În Noul Testament avem patru personaje cu numele de „Iacov”:
1. Iacov al lui Zevedeu, fratele lui Ioan – unul din cei 12 Apostoli (Mat 4, 21) – face
parte din cercul mai intim, este prezent la învierea fiicei lui Iair (Mc 5, 37), la
schimbarea la faţă (Mc 9, 2) şi la rugăciunea din Grădina Gheţimani (Mc 14, 33).
Acest Iacov împreună cu fratele său Ioan sunt numiţi de Mântuitorul
„Boanerghes”, adică „fiii tunetului” (Mc 3, 17; Lc 9, 54). Potrivit textului din Fapte
12, 2, Iacov al lui Zevedeu este „ucis cu sabia” de către Irod Agripa I (aprox. anul
44 d. H.).
2. Iacov al lui Alfeu, este altul din grupul celor 12 Apostoli (Mt 10, 3; Fapte 1, 13).
Numit şi „Iacov cel mic” (Mc 15, 40).
3. Iacov tatăl apostolului Iuda (nu Iscarioteanul) – pomenit doar de Sf. Luca (Luca
6, 16; Fapte 1, 13). Pentru acest apostol, ceilalţi evanghelişti folosesc numele
„Tadeu”.
Epistola sobornicească a Sf. Ap. Iacov - Autorul
4. Iacov – fratele Domnului, este din grupul de rudenii ai Domnului care apar
în Evanghelii ceilalţi numiţi „fraţi” sunt: Iosi, Simon şi Iuda – cf. Mat 13, 55).
Aceşţi „fraţi”, ajung la o divergenţă cu Hristos în timpul activităţii Lui şi se
despart de El (Mc 3, 21 şi Ioan 7, 5), dar îi găsim împreună cu cei 12 Apostoli şi
cu femeile mironosiţe după Înviere (Fapte 1, 14). Se pare că Hristos se arată lui
Iacov după Înviere, după mărturia paulină (I Cor 15, 7). Mai târziu devine
primul episcop al Bisericii-mame de la Ierusalim (Gal 1, 19; 2, 9, Fapte 12, 17) şi
prezidează primul Sinod al Bisericii (Fapte 15; Gal. 2). El este ucis cu pietre la
instigarea marelui preot Ananus, în perioada de tranziţie care a urmat după
moarteaprocuratorului Porcius Festus, aşadar undeva prin anul 61 d. H. (a se
vedea şi Iosif Flaviu, Antichităţi Iudaice, 20, 9). Hegesip, ne spune că Iacov erea
numit „Oblias” (cel drept), datorită pietăţii sale şi că avea genunchii precum ai
cămilei din pricina deselor îngenuncheri. Pomenirea lui în Biserica Ortodoxă
este la data de 23 octombrie.
Epistola sobornicească a Sf. Ap. Iacov – destinatarii
Destinatarii Epistolei sunt „cele douăsprezece seminţii din împrăştiere” (1,1). Expresia
se referă, probabil, la comunităţile iudeo-creştine din afara Ţării Sfinte. Desigur, aceste
comunităţi care au primit iniţial Epistola, erau cele cu o componentă iudaică
semnificativă. Este cunoscut gfaptul că începând cu sec. al VIII-lea î.d.H. evreii au
emigrat masiv din ţară, astfel încât, istoricul Strabo în veacul I d. H. spunea că e greu de
găsit în lume un loc în care să nu se afle iudei. Iosif Flaviu afirmă şi el că nu există cetate
sau trib, nici la greci şi nici la barbari unde iudeii şi obiceiurile lor să nu fi prins
rădăcini. Acestor iudei convertiţi, acum membrii ai diferitelor comunităţi din afara Ţării
Sfinte li se adresează Epistola, redactată în Ierusalim undeva între anii 60-62 al erei
creştine.
Epistola sobornicească a Sf. Ap. Iacov – autenticitate
Există o serie de apropieri cu Epistola 1 Petru, de aceea mulţi savanţi consideră că
autorul celei din urmă a cunoscut Epistola lsobornicească a Sf. Iacov. Epistola este
cunoscută încă de Părinţii Apostolici. Vechile traduceri în latină (Itala), siriacă Peşitto
şi cele în copă, conţin această Epistolă. De asemenea, este cunoscută de Tertulian, Sf.
Irineu de Lyon, fer. Ieronim, ş.a. Origen, citează din ea numind-o pt. prima dată:
„Epistola Sf. Iacov”. Primele îndoieli consemate le avem la Eusebiu de Cezarea, în sec.
al IV-lea, care pune acestă Epistolă în categoria celor contestate (antilegomena). În acelaşi
timp, Părinţi precum: Sf. Chiril al Ierusalimului, Sf. Atanasie cel Mare, Didim cel Orb,
Sf. Grigorie de Nazianz, Amfilohie de iconiu, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Epifanie al
Salaminei sunt favorabili autenticităţii ei.
Introducere (1,1)
Bucuria în ispite şi încercări (1,2 – 18)
Cum să asculţi, să vorbeşti, să făptuieşti(1,19 – 27)
Credinţa fără fapte este moartă (2,1 – 26)
Înfrânarea limbii (3,1 – 12)
Înţelepciunea şi smerenia (3,13 – 4, 12)
Mustrări pentru cei bogaţi (4,13 – 5, 6)
Răbdare în aşteptarea venirii Domnului (5, 7 – 20).
Epistola sobornicească a Sf. Ap. Iacov – caracteristici
- Gândire evreiască, rabinică, aşadar caracter pregnant ebraic;
- Limbă grecească foarte bună, deşi simplă, foarte corectă, stil simplu, plăcut;
- O foarte mare apropiere de Epistola I Petru:
Iacov 1, 1 - 1 Peter 1, 1
Iacov 1, 12 - 1 Petru 5, 4
Iacov 1, 18 - 1 Petru 1, 23
Iacov 3, 13 - 1 Petru 3, 2. 4
Iacov 4, 1 - 1 Petru 2, 11
Iacov 4, 10 - 1 Petru 5, 6.
Epistola sobornicească a Sf. Ap. Iacov – caracteristici
- Prezintă apropieri de literatura intertestamentară iudaică (1 Enoh, Testamentul
celor Doisprezece Patriarhi, Pirke Abot, Scrisoarea lui Ariseas, 4 Macabei şi chiar de
scrierile de la Qumran – în special Regula Comunităţii şi Documentul din
Damasc) – acestea nu sunt altceva decât evidenţe despre aşezarea ei culturală
în iudaismul din primul secol al erei creştine;
- Are părţi asemănătoare cu predica de pe munte (Matei cap. 5-7), cu predica de
pe câmpie (Luca 6, 20-49), apar un fel de fericiri (1, 2. 12. 25), etc.
- Există multe numeroase metafore sugestive;
- Argumentele principale încep cu un vocativ clasic „fraţilor”, „preaiubiţii mei
fraţi”, etc.);
- Referinţe directe la Vechiul Testament (se face apel la Avraam, Rahav, Iov, Sf.
Ilie);
- Există numeroase expresii greceşti prezente şi în iudaismul elenist precum:
logos (1, 18), pistis (1, 3), sofia (1, 5. 9-10), tapeinosos, hypoone, ş. a.
Epistolele soborniceşti ale Sf. Apostol Petru – autorul, destinatarii,
autenticitate
- Există două Epistole puse sub numele Sf. Ap. Petru;
- Autorul este cu siguranţă Sf. Ap. Petru pt. că:
- Autorul se descoperă ca fiind: „Petru, apostol al lui Iisus Hristos”
(1 Pt. 1,1) şi „Simon Petru” (2 Pt. 1,1);
- Textele aduc în discuţie detalii deste viaţa, moarte şi învierea lui
Hristos, uneori altele decât în Evanghelii (coborârea lui Hristos la
iad – 1 Pt. 3, 19) – doar un martor ocular şi auricular putea da
aceste detalii (vezi şi 2 Pt. 1, 16-18 – Schimbarea la Faţă ;
- Face apel la autoritatea sa apostolică atunci când sfătuieşte (1 Pt
2, 11; 5, 1. 12);
- Epistola 1 Petru e citată încă din primele secole creştine (Papias,
Sf. Policarp al Smirnei, Sf. Irineu de Lyon, Origen, Terturlian,
Eusebiu de Cezareea, ş.a.), în timp ce Epistola 2 Petru, deşi este
trecută la cele „îndoielnice” de Eusebiu al Cezareei, a fost totuşi
adoptată în canon prin consens general;
Epistolele soborniceşti ale Sf. Apostol Petru – autorul, destinatarii,
autenticitate