Universitatea de Stat "Bogdan Petriceicu Hasdeu" din Cahul

Facultatea de Drept și Administrație Publică

Specializarea: Drept

Referat
Tema: Limbajul corpului - comunicarea non-
verbală

Disciplina: MANAGEMENTUL INSTITUȚIILOR PUBLICE

Student: Hamhadera Iacov
Verificator: Todos Irina

Cahul 2020
 Cuprins
1. Comunicarea
nonverbală ………………p.3
2. Limbajul trupului ………………………
p.3
3. Expresia
fizică………………………….p.4
4. Contactul
vizual………………………p.4
5. Alte semnale ale limbajului corpului
...p.5-8
6. Răspândirea comunicării non-verbale
..p.8
7. Gesturi
neintenționate………………….p.9
8. Proxemică…………………………p.9
 1. Comunicarea nonverbală 
Comunicarea nonverbală (CNV) între oameni este comunicarea prin trimiterea
și primirea de indicii nonverbale.

Aceasta include utilizarea de indicii vizuale, cum ar fi limbajul corpului (kinezică), postura fizică
(proxemică), tonalitatea vocii (paralimbaj) și contactul fizic (haptică).[1] Acesta poate include, de
asemenea, cronemica (folosirea timpului) și oculezica (contactul vizual și acțiunea de a privi în
timpul vorbirii și ascultării, frecvența privirii, modele de fixare vizuală, dilatarea pupilei și ritmul
clipirii).

Așa cum discursul conține elemente nonverbale cunoscute sub numele de paralimbaj, cum ar
fi calitatea vocii, ritmul, tonalitatea, volumul și stilul vorbirii, precum și caracteristici prozodice,
cum ar fi ritm, intonație și accent, tot așa și textele scrise au elemente nonverbale cum ar fi stilul de
scriere de mână, dispunerea spațială a cuvintelor sau aspectul fizic al unei pagini. Cu toate acestea,
o mare parte din studiul comunicării nonverbale s-a concentrat pe interacțiunea dintre indivizi,
putând fi clasificat în trei domenii principale de analiză: condițiile de mediu în care are loc
comunicarea, caracteristicile fizice ale comunicatorilor și comportamentele comunicatorilor în
timpul interacțiunii.
Comunicarea nonverbală implică procese de codare și decodare conștiente și inconștiente. Codarea
reprezintă activitatea de generare de informații prin expresii faciale, gesturi și posturi ale corpului.
Informațiile codate folosesc semnale care ar putea fi considerate ca universale. Decodarea
reprezintă interpretarea informațiilor din senzațiile transmise de comunicator. Informațiile decodate
utilizează cunoașterea pe care o poate avea cineva cu privire la senzațiile primite. De exemplu
ridicare a două degete în sus îl poate face pe decodificator să înțeleagă din experiențele anterioare
că aceasta înseamnă cifra doi.[2]

Doar un mic procent din creier procesează comunicarea verbală. În copilărie, comunicarea
nonverbală este învățată din comunicarea social-emoțională, iar gesturile faciale sunt un canal
principal de comunicare spre deosebire de voce. Pe măsură ce copiii devin comunicatori verbali, ei
încep să se uite mai mult subconștient la expresiile faciale, tonurile vocale și la alte elemente
nonverbale.[necesită  citare]

Cultura joacă un rol important în comunicarea nonverbală și reprezintă un aspect care ajută la
înțelegerea modului în care sunt organizate activitățile de învățare. În multe comunități americane
indigene este pus, de exemplu, de multe ori un accent pe comunicarea nonverbală, care constituie
un mijloc important prin care copiii învață. În acest sens, procesul de învățare nu este dependent de
comunicarea verbală; mai degrabă, comunicarea nonverbală servește ca un mijloc primar nu numai
pentru organizarea de interacțiuni interpersonale, dar și pentru transmiterea valorilor culturale, iar
copiii învață cum să participe la acest sistem încă de la o vârstă fragedă.

2. Limbajul trupului 
Limbajul trupului este o formă de comunicare non-verbală mentală și fizică a
omului, constând din poziția corpului, gesturi, expresia facială și mișcarea ochilor.
Trimiterea și interpretarea acestor semnale se face aproape în întregime în subconștient.

James Borg spunea că limbajul omenesc constă din 93 la sută în comunicare non-verbală, în timp ce
doar 7% din comunicare este formată din cuvinte; [1] Cu toate acestea, Albert Mehrabian,
cercetătorul a cărui lucrare din 1960 este sursa acestor statistici, a declarat că asta este o
neînțelegere a constatărilor. [2].

Alții au afirmat: "Cercetările au sugerat că între 60 și 70 la sută din toate semne sunt derivate din
comportamentul non-verbal" (Engleberg) [3]

Limbajul corpului poate oferi indicii cu privire la atitudinea sau starea de spirit a unei persoane. De
exemplu, acesta poate
indica agresiune, atenție, plictiseală, relaxare, plăcere, distracție sau intoxicație.

Tehnica de "citire" a oamenilor este folosită în mod frecvent. De exemplu, ideea de oglindire a
limbajului corpului pentru a ușura comunicarea este frecvent utilizată în timpul situațiilor de
interviu. Limbajul corpului poate arăta sentimentele altor persoane, care lucrează în schimbul de
alte persoane. Oamenii care au un limbaj al corpului ușor de descifrat își pot dezvălui sentimentele
și gândurile. Este important de reținut că unii indicatori de emoție (de exemplu, zâmbetul sau râsul
atunci când fericit, încruntarea sau plânsul atunci când ești trist) sunt în mare parte universale.[4]Cu
toate acestea, în 1990 Paul Ekman a extins lista sa de emoții de bază, inclusiv o gamă largă de
emoții pozitive și negative. Nu toate din cele care sunt codificate în mușchi faciali.

Emoțiile nou incluse sunt:

Un studiu în limbajul corpului .

1. Distracția
2. Sfidarea
3. Mulțumirea
4. Jena
5. Surescitarea
6. Vina
7. Mândria
8. Consolarea
9. Satisfacția
10. Plăcerea senzorială
11. Rușinea

1. Expresia fizică
Expresiile fizice cum ar fi legănarea mâinii în semn de salut, arătarea cu degetul, atingerea,
aplecarea sunt exemple de forme de comunicare nonverbală. Oamenii muta corpurile lor în timpul
comunicării, deoarece, așa cum au arătat cercetările, acesta ajută la ușurarea efortului mental atunci
când comunicarea este dificilă. Utilizarea expresiilor fizice dezvăluie multe lucruri despre persoană.
De exemplu, gesturile pot evidenția un punct de vedere sau un mesaj, postura poate dezvălui
interesul sau, dimpotrivă, plictiseala, iar atingerea poate transmite încurajare sau prudență

2. Contactul vizual
Contactul vizual  consecvent poate indica faptul că o persoană se gândește pozitiv la
ceea ce spune vorbitorul. Aceasta poate însemna, de asemenea, faptul că cealaltă persoană
nu are suficientă încredere în ceea ce spune vorbitorul, pentru a își „lua ochii” de la acesta.
Lipsa de contact vizual poate indica negativitate. Pe de altă parte, persoanele cu tulburări de
anxietate sunt adesea în imposibilitatea de a avea contact vizual, fără disconfort. Contactul
vizual poate fi, de asemenea, un gest secundar și înșelător, deoarece normele culturale legate
de acesta variază foarte mult. Dacă o persoană se uită la tine, dar face gestul de încrucișare a
brațelor de-a lungul pieptului, contactul vizual ar putea fi un indicator că există ceva care
deranjează persoana, și că el vrea să vorbească despre aceasta. Sau, dacă o persoană este
neliniștită sau neatentă, chiar și în timp ce se uită la tine direct, ar putea indica faptul că
atenția îi este în altă parte.

De asemenea, există trei zone standard care caracterizează o persoană în funcție de setările
contactului vizual:
  Dacă persoana privește de la un ochi la altul, apoi la frunte, aceasta indică o poziție de
autoritate.
 În cazul în care privește de la un ochi la altul, apoi la nas, aceasta semnalează faptul că nu
consideră a fi o "conversație la un nivel superior" pentru niciuna dintre părți.
 Ultimul caz este de la un ochi la altul și apoi în jos pentru a privi in zona buzelor. Aceasta
este o indicație puternică a sentimentelor romantice.
Neîncrederea în interlocutor este adesea indicată de evitarea privirii, sau prin atingerea cu privirea a
urechilor sau a bărbiei. Atunci când o persoană nu este convinsă de ceea ce spune cineva, atenția sa
este invariabilă, iar ochii privesc la o distanță mai mare.

Plictiseala este indicată de înclinarea capului într-o parte, sau de ochii care privesc direct la
vorbitor, dar privirea devine ușor nefocalizată. Un cap înclinat poate indica, de asemenea, un gât
inflamat, încredere sau un sentiment de siguranță (o parte a gâtului devine descoperită, deci
vulnerabilă). Este practic imposibil să se încline capul în fața cuiva în care nu avem încredere sau ne
sperie, sau când avem tulburări de vedere. Deasemeni, ochii neconcentrați pot indica probleme
oculare ale ascultătorului.

Interesul poate fi indicat prin contactul vizual prelungit, dar și printr-o poziție a ascultătorului de a
sta în picioare și de a asculta în mod corespunzător.

Minciuna sau omisiunea de informații pot fi indicate prin atingerea feței în timpul conversației.
Deasemeni, și clipitul în exces este un indicator bine-cunoscut al mințirii.[6]

O expresie facială aspră sau inexpresivă indică adesea ostilitate.

Interpretarea gesturilor și expresiilor faciale (sau lipsei acestora), în contextul limbajul corpului,
poate duce la neînțelegeri și interpretări greșite (mai ales în cazul în care limbajul corpului este
însoțit de limbajul vorbit). Deasemenea, oamenii din diferite culturi pot interpreta limbajul corpului
în moduri diferite.

1. Alte semnale ale limbajului corpului

Unul dintre cele mai de bază și puternice semnale ale limbajului corpului este atunci când o
persoană își încrucișează brațele peste piept. [7] Acest lucru poate indica intenția subconștientă de a
pune o barieră între acea persoană și pe alți oameni. Cu toate acestea, încrucișarea brațelor mai
poate însemna și faptul că brațele persoanei sunt reci, ceea ce ar putea fi întărit prin frecarea sau
strângerea brațelor. Atunci când atmosfera generală este amiabilă, aceasta mai poate însemna că o
persoană se gândește profund la ceea ce se discută, dar într-o situație tensionată, aceasta poate
însemna că o persoană își exprimă opoziția. Acest lucru este cu atât mai mult în cazul în care
persoana este la o distanță mai mare de vorbitor.

În tabelul următor, găsim alte semnale ale limbajului corpului.

Limbajul corpului Indicație Interpretare alternativă

Apăsând degetele ( trosnit

Plictisit, anxios sau agitat Obișnuință
degete)
Joaca cu degetele Plictisela sau are ceva de spus Obișnuință

Joaca cu obiecte (de ex.

Plictiseală sau are ceva de spus Obișnuință
pix)

Brate deschise sau palme Invită și pe alții să își spună

Arata incredere si interes
la vedere opinia

Acoperirea unei mâini cu

Insecuritate, sentimente contradictorii Mâini reci
cealaltă

Agățarea de obiecte Confuzie și insecuritate Respectivul obiect e important

Mâini strânse Defensivă Pozitie obișnuită

Pumn strâns Agresivitate, iritare Ține ceva strans în pumn

Strângere de mână fermă Incredere Obișnuință

Strângere de mână slabă Nervozitate, timiditate Are mâna rănită

Rosul unghiilor Nervozitate Obișnuință

A-și frânge mâinile Nervozitate Obișnuință

Uitatul la ceas Plictiseală Trebuie să se încadreze în timp

Bătutul din picior în scaun

Relaxare, autoritate sau posesie Obișnuință
sau alte obiecte

Bătut din picior Nerăbdare sau atenție distrasă Obișnuință

Mișcarea continuă a Nervozitate, îngrijorare, stres sau

Nu poate sta liniștit
picioarelor furie

Statul cu picioarele
Relaxare, incredere si atentie catre
încrucișate către Obișnuință
persoana/subiect
interlocutor

Picioare încrucișate în
Ar dori să iasă afară Obișnuință
directia usii

Picioarele larg depărtate Siguranță, încredere în sine, lider Dezinteres

Atracție fizică Obișnuință

Jucatul picioarelor cu
încălțămintea

Bătut în podea Nervozitate A stat prea mult timp jos

Bărbia sau obrazul sprijinit

Plictiseală sau dezinteres Oboseală
de palmă

Privit peste rama Atentie, seriozitate sau atitudine

Probleme cu vederea
ochelarilor critică

Probleme cu nasul sau ochelari

Împinsul ochelarilor pe nas Gânduri profunde
nepotriviți
Obișnuință sau senzații,
Atingere în zona nasului Gânduri negative sau dubii
probleme în zona nasului
Nesiguranta sau cantarirea unor
Atingere în zona urechilor Probleme în zona urechilor
posibilitati
Impacientat/ă sau dorește să adauge
Dat din cap repede Ascultă muzică
ceva conversației
Interes, validarea comentariilor sau
Dat din cap încet Ascultă muzică
încurajare
Dezaprobare sau dorește să încheie
Buze strânse Buze crăpate
conversatia

Buze strânse și obraji

Agresivitate Mimica obișnuită
ridicați

Mușcatul buzelor Lipsa de încredere în sine, rusinare Obișnuință

Ascunde o mimă, vorbit fără ca alții Ascunderea unui strănuit,

Pune mâna la gură
să audă sau indicarea unei greșeli căscat
Încercare de focalizare a
Sprâncene ridicate Surpriză
privirii
Mediile întunecate declanșează
Ochii larg deschiși Mirare
deschiderea largă a ochilor

Frunte ridicata Incercare de reamintire sau plans Se uita în sus

Privit la distanță Încercare de reamintire Se uită la ceva anume

Tușit Nervozitate sau dorește să spună ceva Răceală

Scoaterea ochelarilor si
Dorește timp înainte de a continua Ochelari murdari
curățarea lor

Sprâncene relaxate Confort -

Sprâncene încruntate Confuzie, tensiune sau teama Obișnuință

Lăsat pe spate cu mâinile

Confort Obișnuință
la ceafă

Clipit Secret sau moment împărtășit Ochi uscați

Masarea tâmplelor Anxietate Durere de cap

Tocmai ce a terminat
Respirat mai repede Nervozitate sau furie
exercițiile fizice

Inspirație prelungă Dorește să întrerupă conversația Lipsa de aer

Respirat usor Relaxare si confort Probleme de respirație

Lipsa de interes sau se sinte în

Umeri aplecați în față Oboseală
inferioritate
Insecuritate sau dorește să
Aranjatul cravatei Cravata are nevoie de ajustare
impresioneze

Umeri tensionați Ingrijorare Postura obișnuită

Nehotarare în legatura cu actiunile

Umerii la nivele diferite Postura obișnuită
urmatoare

Postura rigidă a corpului Anxietate Postura obișnuită

Stat liniștit/ă Interes fata de ce se spune si se face Oboseală

2. Răspândirea comunicării non-verbale

Diferite studii au descoperit cantitati diferite, cu unele studii care arată că o comunicare facială este
considerată de 4,3 ori mai des folosită decât sensul verbal al comunicării verbale care o însoțește,
iar comunicarea verbală într-un ton neutru are de 4 ori mai multe șanse de a fi înțeleasă decât o
expresie facială inexpresivă. Albert Mehrabian este de remarcat pentru că a găsit ”regula 7% -38%
-55%” (adică, într-o conversație, ponderea importanței este 7% comunicare verbală, 38% tonul,
55% expresia feței), ceea ce denotă cât de mult se presupune comunicare a fost conferită prin
cuvinte, ton, și limbajului non-verbal (expresia facială, în acest caz).
 3. Gesturi neintenționate

Începând din anii 1960, a existat un interes uriaș în studierea indiciilor comportamentale care ar
putea fi utile pentru dezvoltarea unui sistem om-mașină interactive si adaptiv.[12] Gesturile
neintenționate ale omului, cum ar fi frecarea ochiilor, relaxarea bărbiei, atingerea buzelor,
mâncărimea nasului, scarpinarea capului sau a urechilor, încrucișarea brațelor, precum și blocarea
degetelor au fost asociate cu transmiterea unor informații utile în contexte specifice.

Există, de asemenea, un interes uriaș în procesul de învățare pentru a evita orice gest neintenționat
care ar putea lăsa o impresie negativă asupra privitorilor. Un număr mare de oameni au început să
participe la sesiuni speciale cu privire la controlarea comportamentului corpului și consultarea unor
experți sociologi.

Buna învățare a limbajului corpului este importantă în interacțiune, în orice fel de comunitate
globală.

4. Proxemică

Introdus de Edward T. Hall în 1966, termenul proxemică este studiul distanțelor măsurabile între

oameni în care acestea interacționează între ei.[10] Distanța dintre oameni într-o situație socială
dezvăluie adesea informații despre tipul de relație între persoanele implicate.

1. Intimitatea fizică variază între 18-46 de centimetri, și este rezervată pentru

îndrăgostiți, copii, membrii familiei și prieteni foarte apropiați, și, de asemenea, animale de
companie.
2. Distanța personală începe de la aproximativ lungime de braț distanță (46 cm) de
persoană și până la aproximativ 122 centimetri distanță. Acest spațiu este utilizat în
conversațiile cu prietenii, cu asociații, și în discuțiile de grup.
3. Distanța socială (1,2 m - 2,4 m) distanță este rezervată străinilor, grupurilor nou
formate și noilor cunoștințe.
4. Distanța publică (peste 2,4 m), este utilizată pentru discursuri, prelegeri, și teatru.
Distanța publică este, esență, intervalul rezervat pentru un public mai larg. Gradul de
proximitate variază în funcție de cultură.