1 Timotei capitolul 6

În cap. 6 Pavel îi aduce în discuție pe acei care în vremea respectivă erau sub jugul robiei. Cu
alte cuvinte, apostolul cu clasa mai de jos, adică cu cei, care d.p.d.v. social ar avea dreptul să fie
cei mai nemulțumiți și cu cele mai multe așteptări. Capitolul se îcheie cu bogații acestui veac.
(17-19). Dar iată că între eaceste două categorii extreme, se află învățătorii, care se adresează și
unora și altora.
Partea interesantă este că toate aceste categorii se află la răscrucea a douîm realități:
1. Dumnezeu și adevărurile Lui.
2. , adicăBanii și bogățiile nestatornice.
Prin urmare, fie că ești rob sau stăpân, sărac sau bogat, lupta spirituală este în asență aceeași.
Am fost așezați la răscrucea dintre viață și moarte, și suntem chemați să alegem viața, adică pe
Dumnezeu nși proslăvirea Lui prin tot ceea ce facem. De asemenea, trebuie să înțelegem că nici
unul dintre cei care am fost răscumpărați cu prețul sângelui lui Isus Hristos, nu mai suntem ai
noștri, viața nu ne mai aprține (1 Timotei 2:6)
Cap. 6 1-2
1. Toţi cei ce sunt sub jugul robiei să socotească pe stăpânii lor vrednici de toată
cinstea, ca Numele lui Dumnezeu şi învăţătura să nu fie vorbite de rău.

În cap. 3 am studiat că una din traăsăturile de caracter ale episcopului e să fie vrednic de cinste.
Aici, Pavel le cere robilor să-i socotească pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea. Pavel nu scrie
că ei ar merita acest lucru, ci doar face această recomandare robilor, indiferent de cum ar fi ei.
Oare este corect acest lucru?
Mai ales în timpurile noastre, cum rămâne cu dreptatea?
În 1Petru 2: 18-25. apostolul Petru aduce o lămurire acestui context:

„18. Slugilor, fiţi supuse stăpânilor voştri cu toată frica, nu numai celor ce sunt
buni şi blânzi, ci şi celor greu de mulţumit.
19. Căci este un lucru plăcut dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu,
suferă întristare şi suferă pe nedrept.
20. În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, când aţi făcut rău?
Dar, dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut
lui Dumnezeu.
21. Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat
o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui.
22. "El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug."
23. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu
ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător.
24. El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi
faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.
25. Căci eraţi ca nişte oi rătăcite. Dar acum v-aţi întors la Păstorul şi Episcopul
sufletelor voastre.”

Paralela făcută de Petru, între rob și Isus Hristos, aduce lumină asupra problemei, dând sens
robului în planul lui Dumnezeu.
Revenind la capitolele precedente, înțelegem și mai bine sensul celor scrise de Pavel în cap. 6.
În 1 Timotei 2:4, ni se spune că Dumnezeu voiește ca toți oamenii să fie mântuiți. Isus și-am
făcut partea Lui la cruce, oferindu-Se ca preț de răscumpărare pentru toți, chair dacă a suferit
pe nedrept.
Acum urmează să ne facem și noi partea –
trăind o viață pașnică și liniștită, cu
toată evlavia și cu toată cinstea.
Noi toți: bărbați, femei, prezbiteri, diaconi, copii, părinți, văduve, robi și bogați, suntem chemați
să trăim această viață!
- Bărbații – să ridice mâini curate spre cer (2:8);
- Femeile - să se roage îmbrăcate cu fapte bune șoi respect pentru locul și rolul pe care li
l-a dat Dumnezeu în familie (2:9-15);
- Copiii – să se obișnuiască să fie evlavioopși față de cei din casă și să răsplătească
eforturile părinților (5:1);
- Părinții – să poarte de grijă de ai lor, mai cu seamă celor din casa lor (5:8);
- Văduvele – să-și pună nădejdea în Dumnezeu și să se dedice slujirii Lui. (5:5-6);
- Robii - să socotească pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea;
- Bogații – să nu-și pună nădejdea în bogățiile nestatornice, ci să fie bogați în fapte bune.
Oare este posibil să trăim astfel?
La începutul cap. 2 ni se dă cheia acestei trăiri:

 1. Vă îndemn, dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri
pentru toţi oamenii,
2. pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce
astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea.
3. Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru.

În acest context, rugăciunea are două scopuri: 1. Schimbarea celui pentru care ne rugăm; 2.
Schimbarea inimii celui ce se roagă.

Totuși, revenind la ideea textului din 1 Timptei cap 6:1, ne întrebăm, de ce a permis Dumnezeu
această nedreptate, pe deasupra, cerându-le robilor să respecte stăpânii?
„...pentru ca Numele lui Dumnezeu și învățătura șă nu fie vorbite de rău”. (1 Timotei 6:1)
În alte texte legate de acest subiect, Pavel este chiar mai tranșant (să nu spu, mai dur).

„5. Robilor, ascultaţi de stăpânii voştri pământeşti, cu frică şi cutremur, în curăţie

de inimă, ca de Hristos.
6. Slujiţi-le nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca şi cum aţi vrea să plăceţi
oamenilor, ci ca nişte robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu.
7. Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor,
8. căci ştiţi că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată de la Domnul, după
binele pe care-l va fi făcut.
9. Şi voi, stăpânilor, purtaţi-vă la fel cu ei; feriţi-vă de ameninţări, ca unii care ştiţi
că Stăpânul lor şi al vostru este în cer şi că înaintea Lui nu se are în vedere faţa
omului.” (Efeseni 6:5-9)
Sau:
„22. Robilor, ascultaţi în toate lucrurile pe stăpânii voştri pământeşti; nu numai
când sunteţi sub ochii lor, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci cu curăţie de
inimă, ca unii care vă temeţi de Domnul.
23. Orice faceţi să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni,
24. ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi
Domnului Hristos.
25. Căci cine umblă cu strâmbătate îşi va primi plata după strâmbătatea pe care a
făcut-o; şi nu se are în vedere faţa omului.” (Coloseni 3: 22-25)
În 1 Corinteni, Pavel observă că Dumnezeu ne poate folosi pe fiecare la împlinirea planurilor
Lui indiferent de statut sau funcție:
„20. Fiecare să rămână în chemarea pe care o avea când a fost chemat.
21. Ai fost chemat când erai rob? Să nu te nelinişteşti de lucrul acesta; dar, dacă
poţi să ajungi slobod, foloseşte-te.
22. Căci robul chemat în Domnul este un slobozit al Domnului. Tot aşa, cel slobod
care a fost chemat este un rob al lui Hristos.
23. Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Nu vă faceţi, dar, robi oamenilor.
24. Fiecare, fraţilor, să rămână cu Dumnezeu în starea în care era când a fost
chemat.”
Prin urmare, trăirea vieții în ascultare de Dumnezeu și împlinirea planurilor Lui nu pot fi
condiționate de circumstanțele vieții.

Robi și stăpâni credincioși

„Iar cei ce au stăpâni credincioşi să nu-i dispreţuiască, sub cuvânt că sunt "fraţi",
ci să le slujească şi mai bine, tocmai fiindcă cei ce se bucură de binefacerile
slujbei lor sunt credincioşi şi preaiubiţi. Învaţă pe oameni aceste lucruri şi spune-
le apăsat.” (1 Timotei 6:2)
În Biserică, Hristos este acela care dă „pe unii apostoli, pe alții evangheliști, pe alții păstori și
învățători” și o face „pentru desăvârșirea sfinților în vederea lucrării de slujire” (Efeseni 4:11).
Printre condițiile cerute unui episcop sau prezbiter nu se găsește și statutul social al acestuia.
Reieșind din aceasta, deducem că nu este imposibil ca un rob să ajungă să îngrijească de Casa
lui Dumnezeu. Pavel ne spune în Galateni 3:28: „Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai
este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte
femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus.”. Asta înseamnă că Biserica este
formată și trăiește după alte coordonate decât societatea seculară. Astfel, nu este exclus ca un
rob să devină prezbiterul învățător al Bisericii.
Oare, dacă ar fi în această poziție, ar putea aceștia să-și disprețuiască stăpânul, care în biserică
are un alt statut, stând pe bancă și ascultându-l?
În nici un caz!
Atât pentru unul, cât și pentru celălalt, creștinismul trebuie să fie practicat în viața de zi cu zi,
printr-o trăire cu toată evlavia și cinstea.
Un alt aspect ține de standarde muncii.
De multe ori, dacă patronul este creștin, atunci angajatul, care este și el creștin se întâmplă să
coboare standardul, dând un randament mai scăzut.
Lucrarea creștină înseamnă vața trită 24/24.

Cap. 6: 2b:5
”...Învaţă pe oameni aceste lucruri şi spune-le apăsat.
2. Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită, şi nu se ţine de
cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care
duce la evlavie...”

Cum putem spune în zilele noastre apăsat aceste lucruri? Doar predicând și învățând
sistematic Scripturile va ajunge Biserica să fie stâlpul și temelia adevărului, o reflectare a
Dumnezeului Cel viu.