Mandrie si prejudecata

Jane Austen a fost fiica cea mai mică a unui paroh de provincie -
şi-a petrecut toată viaţa la ţară şi nu s-a măritat niciodată. Făcea vizite rare şi de
scurtă durată la Londra.
În cea mai mare parte a timpului se ocupa de problemele casei
şi scria. Operele
sale au fost publicate, dar au fost apreciate în totala lor valoare abia cu
mult timp după dispariţia autoarei. Primele scrieri, în care ironizează operele
sentimentale şi romantice ale vremii, le-a scris spre amuzamentul familiei. În
acea epocă erau la modă romanele de groază şi de istorie, dar ea nu s-a supus
chemării succesului sigur, ea a ales un viitor incert - a creat un nou stil - romanul
psihologic modern. Romanele ei prezintă o lume bine conturată, calmă, definită,
în care eroii prezentaţi sunt din mica nobilime, ofiţeri sau parohi. Natural, nici
faptele povestite şi nici eroii prezentaţi nu sunt scutiţi de ironie. Prin folosirea
acestui instrument noi nu putem urî nici unul din personaje, oricât de antipatice
ar fi, nu suntem supăraţi pe ei, ci mai degrabă ne inspiră milă.
Din operele sale cea mai cunoscută şi conform criticilor literari, cea mai de
valore este romanul "Mândrie şi prejudecată" în care personajul
principal este inteligenta şi spirituala Elizabeth Bennet, favorita
scriitoarei. Mr. Bennet, un mic moşier de provincie, cu o stare materială bună,
dar nu prea bogat, trăieşte fericit în modul său alături de soţia sa proastă şi
bârfitoare şi de cele cinci fete până în clipa când pe domeniul vecin se mută
Mr. Bingley, un tânăr drăguţ şi din fericire holtei, care îl aduce cu el şi pe
prietenul său Mr. Darcy, un tânăr aristocrat orgolios şi cu caracter
dezagreabil. E uşor de presupus că fata mai mare a lui Mr. Bennet, Jane, care
are o fire blândă, se îndrăgosteşte de noul chiriaş, dar sora următoare la
rând, Elizabeth, intră în conflict verbal cu Mr. Darcy, antipatic şi neplăcut la
prima vedere. Natural că îndrăgostiţii- din motive străine de ei- nu se pot
apropia, dar cei aflaţi în conflict îşi recunosc pas cu pas greşelile şi cu
încetul, încep să se atragă reciproc. De acum happy end-ul este doar o
problemă de timp.
Povestea care se derulează meticulos, colorată cu detalii complicate,  pune
aristocraţia engleză de la sfârşitul
anilor 1700 într-o lumină interesantă, în care doamnele din societatea
boierească încearcă să impună tinerelor ce partener de viaţă să şi-o aleagă.
Pentru omul obişnuit de viaţa trepitantă din lumea de astăzi, romanul scris la
sfârşitul anilor 1700 pare uneori greoi, dar merită să fie citit, pentru că
stilul lui clasic, structura lui încordată, dialogurile spirituale ne oferă o
lectură deconectantă, iar psihologia lui ne poate oferi tuturor învăţăminte.
      Romanul prezintă mai multe căsnicii  ce se împletesc în acţiunea romanului –
căsătoria lui Elizabeth cu Darcy, a lui Jane cu Bingley, a Lydiei cu Wickham, a
soţilor Bennet, a lui Charlotte cu Collins, a soţilor Gardiners – dând permanent
cititorului o percepţie clară asupra felului în care decurg aceste relaţii.
      Personajele principale sunt Elizabeth şi Darcy , a căror căsătorie este
descrisă ca fiind un ataşament intens, puternic; relaţia lor evoluează odată cu
timpul , între ei apărând înţelegerea  şi respectul reciproc. Acest lucru este
adevărat într-o anumită măsură şi pentru Jane si Bingley. Desigur, în cazul lor ,
cei din afară au creat neînţelegerile între ei şi singura lor greşeală este că ei iau
lucrurile aşa cum sunt. În cele din urmă , totuşi, căsnicia lor este una fericita.
      În antiteză cu relaţiile de mai sus sunt relaţia dintre Lydia şi Wickham şi cea
dintre soţii Bennet- acestea sunt stabilite ca fiind exemple de căsnicii nefericite.
Domnul Bennet şi doamna Bennet  nu se potrivesc şi în cele din urmă acest fapt
nu este decât  un mod de ridiculizare pentru domnul Bennet. Se pare că domnul
Bennet a fost fermecat de frumuseţea doamnei Bennet; când a descoperit
adevărul , a preferat să se ascundă în mica sa bibliotecă.( Acesta nu este modul
în care viaţa de familie ar trebui să decurgă). Aşchia nu sare departe de trunchi !
Lydia se îndrăgosteşte de Wickham , de infăţişarea acestuia ,însă Wickham nu se
implică în relaţie. (Pe măsură ce acţiunea se desfăşoară, aflăm că Darcy îl
împinge pe Wickham să se căsătorească cu Lydia pentru a o salva pe aceasta şi
pe familia sa de la dizgraţie.).
       Căsătoria lui Charlotte Lucas cu domnul Collins este una de convenienţă. Cu
greu se poate spune că este loc şi de dragoste în relaţia lor. Charlotte
demostrează prudenţă alegându-l pe domnul Collins ca partener de viaţă şi în
acest mod îşi asigură stabilitatea financiară. Charlotte îi mărturiseşte lui Elizabeth
:”Eu nu sunt romantică, ştii. Nu am fost niciodată. Nu vreau decât un cămin
plăcut; şi, luând în consideraţie firea domnului Collins ,relaţiile şi situaţia lui în
societate , sunt convinsă că şansa mea de a fi fericită cu el este la fel de mare ca
aceea cu care se pot lăuda cei mai mulţi dintre oameni , la căsătoria lor.”
      Deşi nu sunt destule detalii despre viaţa conjugală a soţilor Gardiners, natura
raţională ( şi conversaţia), precum şi  plăcerea lui Elizabeth de a se afla în
compania lor sunt dovezi ale faptului că cei doi se bucură de o căsnicie
echilibrată.
  Chiar şi în secolul 21, dacă vei privi în jurul tău, vei întâlni multe persoane
precum Lydia, Wickham sau soţii Bennet, care acţionează din impuls şi care
plătesc de-a lungul vieţii  pentru imprudenţa şi  nechibzuinţa lor. Mulţi se
recunosc în căsnicia Charlotte-Collins ( fie că o aleg de bună voie, fie că aleg
această căsnicie împinşi de destin sau de circumstanţe). Numărul de persoane
precum Lizzy (sau chiar precum Jane) este mic pentru că multe dintre ele nu au
răbdarea sau îngăduinţa de a aştepta până Darcy sau Bingley ai lor apar.