20

AMELIORAREA ANIMALELOR
Ameliorarea este procesul de modificare dirijata a
genofondului populatiilor de animale domestice in directia utila
omului. Modificarea bazei ereditare a populatiilor se realizeaza
prin interventia omului in procesul de schimbare a generatiilor,
de reproductie a populatiilor.. In acest context se poate defini
ameliorarea ca proces de organizare a reproductiei populatiilor,
in asa fel incit fiecare generatie sa fie mai buna decit
precedenta (C.Draganescu, 1978, 1979).
Procesul de ameliorare este analog celui de evolutie. Din
acest motiv, ameliorarea mai poate fi definita prin sintagma
teorie evolutionista aplicata, in care termenul de aplicata
desemneaza combinarea deliberata a factorilor evolutiei in
vederea obtinerii de populatii cu o structura genetica dorita.
Modificarea genetica a populatiilor se realizeaza sub actiunea celor cinci
factori ai evolutiei: selectia, incrucisarea, consagvinizarea, mutatia si
deriva
genetica. Ultimii doi factori au efecte asa de slabe, incit in ultimul timp
au iesit
din sfera de preocupari a amelioratorilor si se vorbeste numai de trei
factori ai
ameliorarii: selectia, incrucisarea si consagvinizarea. Uneori, in loc de
ameliorare se spune selectie sau selectie si ameliorare, ceea ce nu este
corect,
deoarece selectia este unul din factorii ameliorarii, fara indoiala cel mai
important, dar nu singurul.
Ameliorarea este si o problema economica. Formarea unei populatii noi
este o investitie care trebuie amortizata in timp.
Obiectul ameliorarii. Obiectul ameliorarii este populatia si nu
individul. Dupa formarea zigotului, baza sa ereditara nu mai poate fi
schimbata.
Singura posibilitate de modificare dirijata a bazei ereditare este
interventia
omului inainte de formarea zigotului, iar o modificare in acest moment
se refera
la populatie si nu la individ. Intervenind in procesul reproductiei
populatiei,
omul elimina de la reproductie indivizi necorespunzatori nevoilor sale.
Eliminarea de indivizi este echivalenta cu eliminarea de gene din
populatie,
20
care, are ca efect imediat modificarea frecventei genelor si a
genotipurilor din
populatia respectiva. In acset fel structura genetica a populatiei filiale va
fi
diferita de cea a generatiei parentale, crescind ponderea genotipurilor si
respectiv a fenotipurilor favorabile. Pentru caracterele cantitative,
modificarea
fenotipului populatiei, a performantei medii este consecinta acestei
schimbari.
Metode de cercetare in ameliorare
Ca orice domeniu stiintific si ameliorarea are o parte
fundamentala si una operationala (aplicativa). Nivelul
fundamental progreseaza prin cercetare fundamentala si are 3
metode: observatia, ipoteza (modelarea matematica) si
experientele de ameliorare (validarea).
Observatia poate fi empirica si statistico-matematica.
Observatia empirica a stat la baza formarii unor conceptii de
lucru in perioada in care ameliorarea animalelor, din practica
empirica a devenit arta. Ch.Darwin foloseste aceste observatii
empirice ca argumente de baza ale lucrarii sale ‚’Originea
speciilor’’ (1859).
Odata cu aparitia biometriei, observatia empirica este
inlocuita cu observatia statistico-matematica. Acest tip de
observatie, presupune masurarea si inregistratrea informatiilor
referitoare la procesul de evolutie a populatiilor de animale si
prelucrarea matematica a datelor primare in vederea obtinerii
unor concluzii valide. Intrucit ameliorarea genetica a
populatiilor implica parcurgerea mai multor generatii, in timpul
vietii sale omul nu poate surprinde toate evenimentele asociate
acestei evolutii. In ameliorare observatia statistico-matematica
a devenit posibila odata cu aparitia primelor registre
genealogice. Pe baza informatiilor cuprinse in aceste registre au
fost efectuate, in perioada 1880-1950, o serie de cercetari
genealogice, urmate de o alta serie de cercetari privind istoria
genetica a raselor de animale (S. Wright, 1921 si J.L.Lush,
1933,1937). Din punct de vedere stiintific, mai importanta s-a
20
dovedit a fi a doua categorie de cercetari care, a pus in
evidenta metoda si procedeele de ameliorare ( de exemplu,
consagvinizarea, intervalul de generatie, etc.).
Ipoteza. Ipoteza reprezinta o explicatie probabila a
cauzelor producerii unui fenomen. Intrucit ameliorarea lucreaza
cu observatii, ipoteza este inlocuita cu deductia matematica sau
simularea. Spre deosebire de ipoteza clasica, ce intrevede
adevarul stiintific cu o probabilitate variabila, deductia
matematica are sansa maxima de a-l gasi( C.Draganescu,
1979).
Prin simulare a devenit posibila optimizarea planurilor de
selectie, la nivelul populatiilor de animale. Prin varierea
componentelor planului de selectie (matca, raport de sexe,
durata medie de exploatare, etc.), prin simulare se poate
alcatui un numar foarte mare de variante, din care numai una
asigura, cu cheltuieli minime, maximum de progre genetic in
unitatea de timp. Simularea s-a dovedit o cale esentiala de
cercetare pentru ameliorare.
Experimentul (validarea). Simularea are totusi limitele
ei, izvorite din faptul ca, pe de o parte, structura populatiei se
modifica in timp (deci si parametrii genetici si fenotipici care
intra ca variabile in procesul de simulare), iar pe de alta parte,
deductia matematica este insotita de o serie de ipoteze
simplificatoare, cum ar fi: lipsa actiunii selectiei naturale, a
derivei genetice, a inlantuirii genelor, etc. De aceea, in practica
se impune efectuarea de experimente concrete.
Intrucit schimbarea structurii genetice a populatiilor
(ameliorarea) se realizeaza in succesiunea generatiilor,
animalele folosite pentru experienta tre-buie sa indeplineasca
urmatoarele cerinte: sa aiba interval de generatie mic; sa fie
prolifice, pentru a asigura o marime optima a probei care sa
conduca la con-cluzii asigurate statistic; sa nu coste mult, nici
ele si nici intretinerea lor.
20
Este limpede ca animalele domestice, mai ales cele cu
interval mare de generatie (cabaline, taurine), nu sint cele mai
potrivite pentru realizarea de ex-periente pentru ameliorare.
Pentru astfel de animale, experimentele sint scum-pe, dureaza
mult si adesea neasigurate statistic. Din aceste motive,
majoritatea experientelor se realizeaza pe animale de laborator
(Drodophila, soareci, cobai, iepuri). Experimentele pe animale
de laborator dureaza citeva luni, comparativ cu 45-50 de ani la
cabaline si 20-25 de ani la taurine.
In baza existentei unor mecanisme genetice si fiziologice,
similare altor specii, concluziile obtinute in urma experimentelor
pe animalele de laborator pot fi extrapolate speciilor de interes
economic.
Nivelul operational progreseaza prin cercetare
operationala care, cons-tituie procesul de stabilire a solutiei
optime pentru o problema concreta de productie. Primele
cercetari operationale in ameliorarea animalelor sint strins
asociate cu cercetarea fundamentala, incepind cu lucrarile lui
Hazel si Lush (1943).
Selectia
Conform teoriei evolutioniste, factorii care pot modifica
frecventa ge-nelor si genotipurilor din populatie sint urmatorii:
a)Mutatia – definita drept orice schimbare fenotipica
nedatorata ac-tiunilor legii ereditatii si nici fenomenului de
recombinare; ea asigura materia prima a evolutiei biologice.
b)Migratia – reprezinta procesul de introducere a unor
gene in popu-latie. Este considerata drept a doua cauza a
evolutiei structurii genetice a unei populatii.
c)Selectia – este procesul de discrimare reproductiva
neintimplatoare a indivizilor, realizata fie de catre mediu
20
(selectia naturala), fie de catre om (se-lectie artificiala). Selectia
nu creeaza gene noi, ea doar triaza si aranjeaza mate-ria prima
adusa de mutatie si migratie, in structuri genetice noi adaptate
me-diului sau nevoilor omului.
d)Consagvinizrea – este imperecherea intre animale
mai apropiat inru-dite decit media inrudirii din populatie.
e)Deriva genetica – este un proces cu caracter
intimplator, care de re-gula scapa controlului. Actioneaza in
populatiile mici in care frecventele genelor sint supuse unor
modificari datorita faptului ca gametii care transmit genele in
generatia filiala contin probe distincte din genele populatiei
parentale. Daca probele sint mici, ele sint supuse erorii de
esantionaj, avind ca efect modifica-rea frecventei genelor de la
o generatie la alta, intr-o directie imprevizibila dar intr-o
cantitate previzibila.
Doi dintre acesti factori, mutatia si driftul, actioneaza la
nivel de popu-latie in mare masura independent de vointa
omului, astfel ca se discuta de trei factori ai ameliorarii:
selectia, consagvinizarea si incrucisarea. Desi acesti trei
factori sint studiati separat, ei actioneaza concomitent la nivel
de populatie, ponderea fiecaruia depinzind de o serie de factori,
dintre care amintim: mari-mea populatiei si obiectivul
ameliorarii populatiilor. Astfel, selectia este facto-rul major al
evolutiei in cazul populatiilor mari (rase, linii consagvinizate), cu
o marime genetica de peste 12 masculi efectivi. Liniile moderat
consagvinizate e-volueaza sub influenta selectiei si
consagvinizarii, iar liniile consagvinizate (alca-tuite din
minimum doi indivizi) evolueaza sub influenta derivei genetice.
In ceea ce priveste al doilea factor, obiectivul ameliorarii, cind
scopul este acela de a produce animale de rasa pura, factorul
major al programului de ameliorare este selectia. Cind se
vizeaza obtinerea de hibrizi pentru exploatare (porci, pa-sari,
iepuri), programul de ameliorare include toti factorii ameliorarii,
selectia, consagvinizarea si incrucisarea, ultimul avind o
pondere semnificativa. In cazul reproductiei prin incrucisare,
20
populatiile pure, in evolutia carora selectia este factorul
principal, sint acceptate numai ca mijloc de producere a
hibrizilor pen-tru exploatare.
Ca procedeu, selectia este procesul de alegere a
animalelor pentru re-productie. Prin consecintele sale
observabile, selectia este procrsul de repro-ductie diferentiata
neintimplatoare (discriminare reproductiva) a indivizilor (M.
Lerner, 1950). Animalele dintre care se face alegerea se
numesc candidati de selectie, animalele retinute se numesc
selectionate, iar cele respinse reformate
Selectia actioneaza la toate nivelurile de organizare a
mateiei vii si poate fi observata prin analizarea numarului de
descendenti produsi si retinuti pe cap de animal intr-o unitate.
Ca rezultat al selectiei, o parte din indivizii populatiei,
ce nu au lasat descendenti ‚ ̋mor genetic’’, genele lor dispar din
populatie, iar ceilalti continua sa ̋vietuiasca’’ prin urmasi,
proportional cu numarul acestora. O generatie ac-tuala de
organisme provine deci dintr-un numar mic de organisme din
genera-tiile precedente si ca rezultat, nu mai seamana cu
intreaga generatie preceden-ta, ci numai cu stramosii lor. Cu
alte cuvinte, purtatorii diferitelor genotipuri transmit in
proportie diferita genele lor si frecventa acestora se schimba de
la generatie la generatie.
20
Discriminarea reproductiva are trei cauze: intimplarea,
selectia natu-rala si selectia artificiala, cum reiese din figura de
mai sus.(C. Draganescu, 1979).
Intimplarea, factor de discriminare reproductiva. O serie
de factori de mediu favorizanti si agresivi, distribuiti intimplator
fac sa varieze numarul de descendenti per animal; cu alte
cuvinte, indiferent de valoarea lui, un animal poate sa aiba mai
multi sau mai putini descendenti, datorita sansei sau nesan-sei.
Trebuie mentionat ca intimplarea este mult mai prezenta
ca factor de discriminare reproductiva in alt stadiu de
dezvoltare a organismelor, de la ga-met la fetus. Pina a se
forma un individ, miliarde de gameti sint eliminati in cea mai
mare masura intimplator si aici isi are baza, fenomenul de
deriva genetica.
Selectia naturala. Este procesul de discriminare
reproductiva realizat de natura, de mediul de viata, care
favorizeaza reproductia celor mai bine a-daptati si
defavorizeaza reproductia celor neadaptati. Metaforic, el a fost
20
denu-mit de Darwin ̋supravietuirea celor mai bine adaptati’’.
Cuvintele, cu multa so-noritate emotionala au dat nastere la
multe speculatii si discutii. In fond insa, desi selectia inseamna
realmente supravietuirea filogenetica a celor mai bine
adaptati, deoarece acestia lasa descendenti, genele lor
persista filogenetic, ea nu se realizeaza prin ceva care sa arate
a lupta. Reamintim ca proportia de des-cendenti cu care un
individ contribuie la generatia urmatoare este masura a-daptarii
sale relative si este denumita valoarea sa adaptiva sau
selectiva.
Selectia naturala actioneaza continuu si peste tot,
adesea subtil si greu de sesizat. Se manifesta prin diferenta de
fertilitate intre indivizii generatiei pa-rentale si prin diferenta
naturala de viabilitate, intre descendenti; nivelul steri-litatii
si pierderilor la tineret este deci un indicator de actiune
a selectiei natu-rale, a gradului in care mediul nu convine
populatiei, sau mai exact, invers. Daca facem abstractie de
faptul ca duce la adaptarea populatiilor la mediu, se-lectia
naturala nu are, spre deosebire de cea artificiala, un obiectiv si
efectul ei se realizeaza intr-un timp mai indelungat. Trebuie
notat ca mediul natural fiind foarte variabil, populatiile formate
prin selectie naturala sint capabile sa supor-te mai usor stresuri
provocate de schimbarea neasteptata a conditiilor de viata,
cum sint cele din arealul montan.
Selectia artificiala. Este procesul de discriminare
reproductiva realizat direct de om, in scopul obtinerii unor
populatii de animale mai bine adaptate nevoilor sale.
Selectia artificiala se realizeaza concomitent sau mai
exact, dupa discri-minarea reproductiva aleatoare si dupa
selectia naturala, prin animale ramase in urma acestora. Dat
fiind faptul ca fiecare generatie de animale este numeric
limitata, se impune reducerea la minimum a celor doua cauze
ale discriminarii reproductive, pentru a se maximiza efectul
selectiei artificiale.
20
Momentul selectiei. Selectia artificiala ca proces se poate
realiza in doua momente: inaintea si dupa intrarea la
reproductie.
(a) Selectia inaintea intrarii la reproductie se face
dupa cunoasterea performantei ce face obiectul selectiei (prima
tunsoare la oi, greutatii la o anu-mita virsta, productiei de lapte
la prima lactatie la vaci, dupa controlul partial al productiei de
oua de gaina, etc.) sau indirect, pe baza unui caracter
colateral (exteriorul tineretului pentru productia de lapte, lina,
oua,carne etc.). Acesta este momentul principal al selectiei si
intensitatea lui reflecta nivelul vizat al se-lectiei.
(b) Selectia dupaadmiterea la reproductie a animalelor
presupune nominalizarea, dintre indivizii extistenti in efectivul –
matca, a parintilor gene-ratiei urmatoare (selectie pe
ascendenti, cu nucleu de elita). Ca rezultat, nu toti indivizii din
matca contribuie cu un numar egal de candidati la selectie.
Se poate spune deci ca discriminarea reproductiva
totala, varianţa pa-rintilor in functie de numarul de candidati la
reproductie (momentul doi al se-lectiei) si varianţa parintilor ce
au produs candidati in functie de numarul de descendenti
selectionati.
Etapele selectiei. In esenta, in analiza selectiei
artificiale vom tine cont de patru etape: (a)bonitarea
(estimarea valorii de ameliorare a candidatilor); (b) clasarea
(clasificarea sau ierarhizarea candidatilor); (c) nivelul vizat al
selec-tiei (retinerea candidatilor la reproductie) si (d)
producerea de descendenti (rezultatul selectiei prin nivelul
realizat).
Clasificarea metodelor de selectie
Consideram a fi oportuna, ca o viziune de ansamblu,
trecerea in revista a metodelor de selectie. Astfel, metodele de
20
selectie, numite in unele cazuri ti-puri de selectie se pot
clasifica in functie de o multitudine de criterii. Mentio-nam ca in
practica ameliorarii, nu toate au aceeasi importanta. Prezentam
cinci criterii mai importante.
(a) In functie de unitatea ce face obiectul selectiei,
se disting urmatoa-rele metode:
• Selectia individuala este reproducerea diferentiata a
indivizilor, tinind seama de:
- (1) Peformantele proprii exprimate ca abatere de la media
populatiei (numita selectie pe performante proprii, individuala
propriu-zisa, fenotipica, masală);
- (2) Performantele proprii exprimate ca abatere de la media
familiei (selectie intrafamiliala).
•Selectia familiala – reproducerea diferentiata a familiilor,
realizata prin:
- (3) Selectia intrafamiliala sau familiala propriu-zisa: familiile de
frati sau semi-frati sint admise sau respinse de la reproductie ca
un intreg, tinind seama de media performantei lor.
- (4) Selectia pe colaterali – reproducatorii sint selectionati pe
baza perfomantei medii a surorilor si(sau) semisurorilor;
- (5) Selectia de descendenti – reproducatorii sint selectionati
pe baza perfor-mantei medii a fiicelor;
- (6) Selectia combinata – reproducatorii sint selectionati pe
baza performantei proprii, exprimate ca abatere de la media
familiei si a performantei medii a fa-miliei, exprimate ca
abatere de la media populatiei.
• Selectia interpopulatie – populatiile (linii, rase etc)
selectionate pe baza per-formantei lor medii; selectia intre
populatii si pe valoarea de ameliorare specia-la este selectia
pentru heterozis. Heterozisul, adica superioritatea
performantei medii a hibrizilor reciproci F1 fata de media
performantelor populatiilor paren-tale , poate fi produs prin
20
existenta a doua linii cu frecventa genelor diferita. Intre aceste
linii se poate face selectia reciproca (sau reciproc recurenta) si
se-lectia recurenta. La baza heterozisului se gasesc interactiuni
genetice neaditive (dominanţă, superdominanţă, epistazie).
• Selectie gametica (faza haploida) si zigotica (faza
diploida); (este practic nu-mai naturala).
(b) In functie de modul cum se iau in considerare
mai multe caractere ce fac obiectul selectiei, se disting
urmatoarele trei metode:
- (1) Selectia in tandem (succesiva filogenetic). Fiecare
caracter este selectionat singur un anumit numar de generatii,
pina se atinge nivelul dorit; dupa amelio-rarea lui se trece la
selectia altuia, ş.a.m.d.
- (2) Selectia succesiva ontogenetic, pe nivele
independente. Pentru fiecare caracter, selectia se face intr-un
moment, fara abstractie de selectia facuta pentru alte
caractere, inainte sau ulterior.
- (3) Selectia simultana (pe indici) este metoda de a
selectiona simultan pentru toate caracterele ce fac obiectul
selectiei, prin folosirea unui indice ce insumea-za intr-o singura
cifra, valoarea de ameliorare globala a individului.
(c) In functie de valoarea de ameliorare ce
formeaza obiectul selectiei se disting doua metode:
- (1) Selectia pe valoarea de ameliorare generala. Este
discriminarea reproduc-tiva facuta pe baza estimarii valorii de
ameliorare generale, respectiv estimind valoarea
descendentilor pe care i-ar produce individul cind partenerele
sint luate la intimplare din populatia respectiva. Este des
folosita.
- (2) Selectia pe valoare de ameliorare speciala. Este
selectia pe baza valorii descendentilor sau colateralelor,
proveniti din imperecherea cu parteneri apar-tinind unui
anumit grup genetic (familie, populatie).
20
(d) In functie de modul cum se vizeaza modificarea
caracterelor, se dis-ting doua metode:
- (1) Selectia directa, practicata in baza controlarii
caracterului ce face obiectul ameliorarii (selectie pe cantitatea
de lapte, pentru ameliorarea productiei de lapte).
- (2) Selectia indirecta, practicata pe baza unui caracter
corelat cu cel al carui ameliorare se urmareste, spre exemplu,
selectia vacilor pentru productia de lapte pe baza conformatiei,
(e) In functie de directia in care se schimba
populatia se disting trei ti-puri de selectie:
- (1) Selectia directionala (Mather, 1953) dinamica sau
liniara; se retine o sin-gura categorie de animale la reproductie,
spre exemplu, fie plusvariantele, fie minusvariantele, populatia
modificindu-se in aceeasi directie. Este cea mai des practicata.
- (2) Selectia stabilizatoare sau centripeta(Simpson, 1944),
in care populatia este obligata sa ramina genetic stabila prin:
preferarea mediei si eliminarea plus si minusvariantelor,
preferarea heterozigotilor.
Se foloseste la animale domestice, fie in scop economic,
fie pentru con-servarea materialului genetic (populatii de
control).
- (3) Selectia disruptiva (Mather, 1953) sau centrifuga
(Simpson, 1944) antiteza celei stabilizatoare; dintr-o populatie
se retin la reproductie mai multe clase de indivizi, in extremis,
plus si minus variantele, populatia avind tendinta de a se
dezmembra. Se practica deliberat, rar, la animale domestice,
insa are semnifi-catie evolutiva si a fost aplicata in numeroase
experiente de selectie.
Efectul genetic al selectiei
20
Efectul primar al selectiei
Selectia directionala este, asa cum se demonstreaza la
genetica populatii-lor, schimbarea frecventei genelor.
Modificarea fenotipului populatiei, a per-formantei medii este
consecinta acestei schimbari. Efectul genetic se exprima
deci prin gradul de modificare a frecventei genei de la o
generatie la alta (Δq) cu tendinta – practic nerealizabila, cel
putin pe termen scurt, de fixare sau eli-minare a anumitor gene.
Explicatia acestui efect este simpla: (a) intre diferiti indivizi
exista diferen-te in ceea ce priveste prezenta sau absenta unei
gene; si (b) selectia promovea-za pe unii si elimina pe altii si
implicit crestefrecventa genelor purtate de primii si diminueaza
pe cea a genelor purtate de secunzii.
In general, scad efectul selectiei factorii coezivi ai
populatiei, care mentin variatia genetica ascunsa; practic,
efectul selectiei este diminuat de faptul ca el nu se face
pe gene, ci pe perechi de gene, mai exact, pe fenotipul
individual. Cuprinsa in genotip, o gena poate sa treaca
neobservata, deci neselectionata, efectul ei fiind mascat de alte
gene sau de mediu.
Efectul selectiei este influentat de numerosi factori care
pot fi grupati in trei categorii:
- (a) influenta interactiunii intre gene (de exemplu selectia este
putin eficienta pentru promovarea caracterelor cu heritabilitate
mica);
- (b) influenta inlantuirii antosomale si cu sexul (caracterele in
corelatie depind de tipul de corelatie pozitiva sau negativa,
avind influente diferite asupra efi-cientei selectiei);
- (c) influenta mediului si a conjuncturii economice (selectia
facindu-se pe feno-tip, selectia este posibil sa reprezinte in
intregime mediul si nu frecventa gene-lor).
20
Efecte secundare ale selectiei
Selectia are si o serie de efecte secundare, fapt ce nu
trebuie sa scape atentiei amelioratorului. Printre acestea
mentionam:
- (a) Eliminarea sau mentinerea unei gene neutre,
potential utile sau dauna-toare. Selectia vizeaza anumite gene,
insa ea se practica pe individ. Ca rezultat, odata cu genele
nedorite, ce impun eliminarea individului sint afectate si celelalte
gene pe care el le purta, gene neutre sau potential utile si
invers, promo-varea unui individ pentru efectul unor gene,
afecteaza pozitiv frecventa tuturor genelor pe care le poseda,
indiferent de utilitatea lor.
- (b) Scaderea sau marirea consagvinizarii pe generatie.
Folosirea intensa la re-productie a unor indivizi sau familii,
creste inrudirea in populatie si mareste ast-fel sansa de
imperecheri inrudite; inlocuirea fiecarui individ prin unul din
des-cendentii sai (selectie intrafamiliala) dimpotriva scade
consagvinizarea.
Planurile de selectie
Planul de selectie este o inscriere exacta a intregului
lant tehnologic de improspatare a matcii, de schimbare a
generatiilor dintr-un efectiv de animale (matca →nou
nascuti→tineri→matca). El este o componenta indisolubila a
pro-gramului de ameliorare, de care se deosebeste numai
prin ceea ca ultimul pre-vede, daca este cazul, imigratia si
consagvinizarea sau racordarea la un sistem de incrucisare
industriala.
De regula, un plan de selectie se alcatuieste pe plan
calendaristic; el poate fi facut insa si pe ciclu de inlocuire a
reproducatorilor, spre exemplu pe 3 ani la taurine (durata de
inlocuire a taurilor testati), pe fatari la porcine, etc. Frecvent,
20
planul se prezinta sub forma unei schite, ca in figura de mai jos,
ce cuprinde:
- (a) marimea efectivului – matca, numarul de femele si masculi
si daca este ca-zul alte detalii de structura a lui (numarul de
femele per mascul, nuclee de pra-sila, mame de masculi, de
femele, tati de masculi, tati de femele, marimea fa-miliilor,
etc.);
- (b) reforma anuala din matca si necesarul de inlocuire;
- (c) numarul de animale nascute (eclozionate) si eliminarile de
necesitate sau cu o ratiune selectiva, pina la testare;
- (d) metodica selectiei, respectiv stabilirea obiectivului
selectiei, numarul de a-nimale testate, procedeul controlului
productiei, procedeul prelucrarii datelor, clasarea animalelor,
etc.;
20
- (e) intensitatea selectiei si destinatia animalelor dupa testare
(retinuti defini-tiv sau provizoriu, destinati nucleului de prasila
sau de productie si eliminati);
- (f) un al doilea moment al testarii (daca este cazul), cu toate
procedeele afe-rente;
- (g) efectul genetic al respectivei tehnologii de selectie, care
justifica de fapt a-plicarea ei si nu a alteia.
Tehnologia de ameliorare cuprinde, ca orice tehnologie,
mai multe cir-cuite (linii, fluxuri) si anume: (a) improspatarea
efectivului (nastere-testare-fa-tare); (b) furajare; (c) apa;
(d)gunoi etc. Specific ameliorarii este primul circuit si sin
aceasta cauza, planul de selectie se refera numai la el; celelalte
circuite sint similare tehnologiei de exploatare, insa vazute prin
prisma interactiunii cu me-diul in care trebuie facuta selectia.
Prin varierea componentelor de mai sus, se poate alcatui
in principiu un numar infinit de scheme tehnologice de
selectie si se va alege pentru aplicare acel plan ce da, ̋cu
minimum de cheltuieli, maximum de progres genetic in
u-nitatea de timp’’.
Notam ca tehnologia de ameliorare este constituita din
totalitatea ope-ratiunilor ce vizeaza realizarea animalelor de
reproductie sau de exploatare.
Variante de planuri de selectie
Pentru a usura intelegerea problemei, prezentam pe
specii, citeva va-riante posibile de a face selectia, fiecarei
variante corespunzindu-i un plan dife-rit. Trebuie observat ca
prin aceasta se obtin planurile posibile numai prin va-rierea un
singur plan; varierea tuturor punctelor duce la un numar foarte
mare de planuri.
• La taurine – Selectia taurilor de lapte se poate face pe
baza: (a) productia de lapte a mamelor, eventual si a altor
20
ascendenti; (b) productia de lapte a semi-surorilor (eventual +
ascendenti); (c) productia de lapte a descendentilor, ascendentilor
si colateralelor.
- Selectia vacilor se poate face pe baza: (a) productiei
proprii de lapte; (b) productia de lapte a mamelor (formare de
nucleu de prasila); (c) combinat (productie proprie + media
familiala), eventual si ascendenti.
• La ovine – Selectia berbecilor pentru lina se poate face pe
baza: (a) productiei proprii de lina; (b) productiei de lina a
mamelor si tatilor (nominali-zarea mamelor si tatilor de berbeci
= formarea nucleelor de prasila); (c) combi-nat (productia
proprie si productia semisurorilor); (d) pe productia ascendentilor,
pe media familiei, performanta proprie si performanta
descendentilor.
Din combinarea acestor 4 variante la berbeci si oi pot
rezulta 16 variante de selectie si aceasta, fara a lua in
consideratie si selectia pe profilaci-tate, cantitatea si calitatea
carnii (ultima selectionindu-se de regula separat in alte
populatii) etc.
• La gaini ouatoare – Selectia cocosilor se poate face in
urmatoarele variante metodice: (a) pe baza productiei de oua a
mamei; (b) pe baza productiei de oua a fiicelor; (c) pe baza
performantei medii a surorilor (familiile de gaini); (d) pe baza
performantei medii a surorilor si semisurorilor (familie de
cocos); (e) pe o combinatie ponderata a surorilor si amestecului
de surori si semisurori.
Selectia gainilor se poate face: (a) pe baza
performantei proprii; (b) pe baza performantei proprii si mediei
familiei de surori (selectie combinata); (c) pe baza performantei
proprii mediei familiei de surori si mediei familiei de su-rori si
semisurori (selectie combinata) s.a.m.d.
Prin combinarea fiecarei variante de selectie de la cocosi,
cu fiecare va-rianta de la gaini, se pot obtine 15 schite de
selectie si aceasta luind in discutie numai o singura veriga,
20
metoda de selectie din cele 7 verigi ale planului de se-lectie.
Luind in considerare concomitent toate verigile se obtine un
numar enorm de planuri; o parte din ele se elimina insa de la
inceput, din cauza difi-cultatilor de aplicare sau ineficientei
dovedite.
• La porcine – Selectia vierilor pentru spor, consum,
calitatea carcasei, se poa-te face pe : -(a) spor, consum,
grosimea slanini (performante proprii) sau numai pe unul sau
doua caractere (greutatatea la o anumita virsta si grosimea
stratu-lui de grasime); (b) performante proprii si performantele
a doi-trei frati, din care 2 sacrificati (selectie combinata pe spor,
consum, grosimea stratului de grasime si selectia pe colaterali
pentru masuratori pe carcasa; (c) performante-le proprii si
performantele a 7-16 descendenti (de aici inca o serie de
variante).
Selectia scroafelor se poate face prin aceleasi procedee
si sint deci 9 va-riante posibile, fara a lua in discutie pe cele
rezultatate din varierea numarului de descendenti sau colaterali
testati, a duratei de exploatare, araportului vieri/scroafe etc.
Optimizarea planurilor de selectie
Planurile de selectie presupun o reala creativitate si un
mare profesio-nalism din partea amelioratorui. Pe linga faptul
ca, asa cum s-a vazut, exista o infinitate de modalitati de
alcatuire a planului de selectie in ferma, exista si o multime de
posibilitati de a optimiza planul de selectie respectiv.
Fara a intra in detalii, vom enumera citeva din
posibilitatile de optimiza-re:
- (a) – tinind cont de marimea populatiilor, de marimea
selectiei;
- (b) – prin selectia individuala, intrafamiliala, pe
ascendenti;
- (c) – prin selectia familiala, pe colaterali, pe descendenti
si pe combi-nata;
20
- (d) – prin selectia pentru mai multe caractere;
- (e) – prin selectia pentruheterozis ( depasirea
performantei celui mai bun parinte, de catre descendentii
hibrizi) si selectia intre populatii;
- (f) – prin selectia caracterelor cu prag (in cazul
caracterelor calitative si contra anomaliilor ereditare).
Ameliorarea iepurilor de casa
Selectia
In cresterea iepurilor de casa, lucrarile de ameliorare
prezinta o mare importanta, deoarece ele vizeaza sporirea
continua a productiilor, concomitent cu diminuarea consumului
specific si a costurilor pe unitatea de produs. Aceste lucrari
includ preocupari ample pentru valorificarea maxima a
potentialului ge-netic al populatiilor actuale si pentru ridicarea
continua a acestui potential in succesiunea generatiilor, in
directia dorita de om.
Programele de ameliorare, elaborate in tari cu traditie in
cresterea ie-purilor de casa, folosesc progresele remarcabile ale
geneticii populatiilor in o-rientarea si coordonarea actiunilor de
ameliorare.
Directii si obiective in ameliorarea iepurilor
de casa
In cresterea iepurilor se urmareste obtinerea unui cit mai
mare numar de produsi, cu insusiri morfo-productive cit mai
valoroase.
20
La reproductie se folosesc numai animalele cu insusiri
economice de mare valoare, fapt care se poate realiza prin
procesul de se-lectie.
De fapt, selectia consta in alegerea contiunua si rationala
pe baza criteriilor fenotipice si genotipice a celor mai bune
exemplare ce corespund, in cel mai inalt grad, scopului
economic urmarit, care se refera in principal la productia de
carne, dar si de lina angora.
Programul de ameliorare la iepurii de casa (BURA, 1995)
are in vedere urmatoarele directii de actiune:
1. Concentrarea celui mai valoros fond genetic in unitati
de selectie (situate in virful piramidei ameliorarii), in paralel cu
realizarea unor actiuni de sporire a progresului genetic, cum ar
fi:
- asigurarea unor conditii de mediu optime, care sa permita
exteriorizarea la maximum a potentialului genetic;
- racordarea unitatilor de selectie la fondul mondial de gene,
prin importul de reproducatori valorosi;
- reducerea numarului de rase la strictul necesar realizarii unei
scheme de hibridare eficiente;
- testarea reproducatorilor dupa performante proprii si dupa
descendenti;
- reducerea numarului de caractere in procesul de selectie, in
functie de scopul folosirii fiecarei rase in schema de hibridare;
- retinerea pentru inlocuirea matcii a celor mai valoroase
exemplare.
2.Intensivizarea procesului de ameliorare prin utilizare
intensa la insamintari artificiale a reproducatorilor cu insusiri
valoroase.
3. Utilizarea unei scheme eficiente de hibridare intre rase,
astfel:
20
- incrucisarea raselor cu insusiri materne superioare
(prolificitate, fe-cunditate, capacitate de alaptare si rezistenta
organica ridicate) pentru obtinerea iepuroaicelor F1;
- incrucisarea iepuroaicelor F1, cu iepuroi hibrizi proveniti din
rase cu insusiri paterne superioare (spor de crestere in greutate
ridicat, consum specific redus, calitate buna a carcasei) pentru
producerea iepu-rilor destinati sacrificarii.
4. Specializarea raselor de iepuri de casa in directia
productiei de carne, lina, blanite.
Principalul obiectiv al selectiei, ca etapa a ameliorarii
iepurilor, il reprezinta favorizarea acelor gene care sint
raspunzatoare de insusirile utile din punct de vedere biologic si
economic.
Programul de ameliorare a iepurilor de casa vizeaza
urmatoarele obiective:
- cresterea fecunditatii si a prolificitatii;
- micsorarea intervalului intre generatii;
- sporirea precocitatii;
- productii de carne superioare calitativ si cantitativ, in
conditiile unei eficiente economice sporite;
- depistarea de timpuriu a indivizilor purtatori de diferite
maladii sau tare (cu anomalii congenitale, cu abateri de
comportament, cu carne de calitate inferioara, cu sensibilitate
la boli si stres etc);
- sporirea capacitatii de adaptare la conditiile de crestere
industriala;
- cresterea viabilitatii si vitalitatii, arezistentei la
imbolnaviri si la diversi factori de stres;
- realizarea unui progres genetic maxim prin aplicarea
unui proces intens de selectie, atit pentru insusirile materne, cit
si pentru cele paterne;
20
- obtinerea unui iepure prolific, precoce si cu o carcasa cu
o calitate superioara, a carui crestere sa fie eficienta economic
(BURA, 1995).
Aceste obiective nu trebuie sa fie statice, limitate la
standardul rasei realizat intr-o anumita etapa, ci stimulative si
in concordanta cu particularitatile bilologice, conditionate de
aspecte de ordin econo-mic.
In consecinta, intreaga activitate trebuie subordonata
imbunatatirii insusirilor legate de: activitatea de reproductie
(concretizata prin sporirea numarului de pui si a greutatii
acestora la nastere si intarcare), rezultatele de productie
(apreciate prin sporul mediu zil-nic si consumul specific de
furaje) si de calitatea carcasei (apreciata dupa ponderea
carnii de calitate superioara, insusirilor organoleptice).
Scopul cresterii pentru carne este de a produce cit mai
multa carne la costuri cit mai scazute in unitatea de timp (de
exemplu 1 an). Crescatorul atinge acest obiectiv exploatind
stiintific capacitatea de reproductie cu care este dotata specia
si aptitudinea ei de a asimila si transforma nutreturile in car-ne.
Cercetarile si studiile privind productia zootehnica a
iepurilor pentru carne trebuie sa tinda catre o cunoastere
aprofundata a acestor doua caracte-ristici si spre o exploatare
tehnica cit mai perfectionata.
Aptitudinea de reproductie se manifesta prin numarul
de produsi intar-cati in perfecta stare de sanatate, de la o
femela in timpul intregii sale vieti pro-ductive. Viata productiva
variaza mult de la o crescatorie la alta, in functie de scopurile
propuse (cu titlu informativ s-ar putea considera o perioada de
2 ani pentru reproductie cu virsta medie de reformare a unei
iepuroaice de 2,5 ani si productia medie de 8-9 fatari).
Selectia pentru aptitudinea de reproducere
si maternala
20
Principalii indicatori care se iau in considerare pentru
aprecierea aptitu-dinii de reproductie si maternale, sint
urmatorii:
1. Numarul fatarilor pe an. In esenta acest indice
exprima modul in care populatiile de iepuri raspund la procesul
de intensivizare a reproductiei. Numa-rul de fatari pe an este
dependent de momentul realizarii montei fecunde dupa
parturitie, care nu intotdeauna coincide cu momentul stabilit
prin calendarul de reproductie ca urmare a neacceptarii montei
sau a infecunditatii acesteia. In functie de nivelul intensitatii
reproductiei, preconizat sau realizat, monta fe-cunda poate fi
realizata in primele 48 de ore, la 7 zile, la 14 zile de la parturitie
sau dupa intarcarea puilor.
Lot Iepuroai
ce
mame
la
inceput
Iepuroai
ce
mame
la sfirsit
Nr.mediu
de cicluri
de
imperech
ere pe
mame
Nr.mediu
de fatari/
iepuroaic
e/ an
Nr.med
iu de
pui
obtinut
i/
fatare
Nr.med
iu de
pui
morti
pina la
intarca
re
A 9 7 10,7 8,9 8,1 0,7
B 6 5 9,2 7,3 8,4 0,8
C 5 4 10,3 6,9 8,4 0,9
D 3 3 9,5 5,5 8,2 1,0
E 6 4 11,5 7,1 7,6 2,3
~Aptitudinea de reproduceresi maternala la iepuroaicele
de Neozeelandez alb si Californian (dupa SZAJKO, 1979)~
Un exemplu de acest gen, este prezentat in tabelul de
mai sus. Femelele din cele 5 loturi luate in studiu, au fost
20
montate in primele 48 de ore de la fata-re (loturile A,B si C) sau
dupa 14 zile de la aceasta(lotul D si E).
SZAJKO (1979), considera ca un ritm intens de
reproductie poate fi apli-cat doar la iepuroaicele care inainte de
a fi introduse in lotul de prasila au fost selectionate din acest
punct de vedere.
2. Numarul de monte pentru o gestatie. Pe linga
importanta economica a acestui indicator (in cazul unui numar
mic de monte pentru realizarea unei gestatii, numarul de
masculi intretinuti in crescatorie poate sa scada), el prezin-ta si
o importanta genetica (folosind un numar mai mic de masculi,
dar de mare valoare, creste presiunea de selectie exercitata
prin masculi).
3. Numarul de monte realizate de un mascul la 100
iepuroaice prezen-tate. Exprima ardoarea sexuala a
masculilor si influenteaza progresul genetic al populatiei.
4. Numarul de fatari pentru 100 de monte,
oglindeste capacitatea fe-cundanta a gametilor celor doi
genitori de sex opus si capacitatea organelor ge-nitale femele
de a duce la bun sfirsit gestatia.
5. Numarul total de pui pe fatare, cunoscut in
literatura de specialitate si sub denumirea de prolificitate.
6. Numarul de pui vii si viabili pe fatare. Influenteaza
in mod hotaritor rata de supravietuire a puilor. Sunt de dorit
cuiburile cu pui viabili in numar foarte mare si cu dezvoltare
corporala ca sa le permita supravietuirea.
7. Numarul de pui intarcati pe fatare. Rata de
supravietuire a puilor pina la intarcare este influentata de
dezvoltarea corporala a acestora la fatare, productia de lapte a
mamei, microclimat s.a.m.d. Alaturi de prolificitate, numa-rul de
pui intarcati pe fatare contribuie la inlocuirea efectivului matca,
influen-tind prin aceasta intensitatea selectiei si intervalul de
20
generatie. Sunt de prefe-rat femelele care intarca in proportie
ridicata puii fatati (Surdeau si Henaff, 1976).
8. Ponderea loturilor intarcate fara adoptiune. Este
dependenta de aptitudinile maternale ale iepuroaicei.
9. Capacitatea de alaptare a iepuroaicelor. Poate fi
determinata prin muls mecanic, prin cintarirea puilor inainte si
dupa supt, precum si prin echili-brarea gramului de spor in
greutate a puilor pe timpul alaptarii propriu-zise cu cca. 2g
lapte. Lebas (1973) a constatat o corelatie pozitiva intre
numarul de pui alaptati si cantitatea de lapte secretata de
mama. S-a stabilit ca limita maxima a marimii cuibului pe
parcursul alaptarii este de 10 pui (la intarcare puii proveniti din
cuiburi cu 10 pui au atins 98% din greutatea celor cu numai 5
pui), peste aceasta limita numarul de pui din cuib este corelat
negativ cu cresterea lor cor-porala (cuiburile cu 11 pui au atins
doar 86% din greutatea celor 5 pui).
10. Longevitatea iepuroaicelor de prasila in conditii
de reproductie in-tensiva. Este important de cunoscut acest
indice, deoarece el influenteaza can-titatea de carne produsa
pe viata si amortizarea cheltuielilor cu materialul de
reproductie. Rochambeau si colab.(1988) au constatat ca la
iepurii Angora viata reproductiva dureaza in medie 13 luni
pentru masculi si 8 luni pentru femele. Dar 20% dintre masculi
si 33% dintre femele nu realizeaza decit o gestatie. In medie
masculii au realizat 8,6 gestatii, iar femelele 1,8 gestatii.
Dominique Ri-naldo si Bolet (1988) au constatat la 239
iepuroaice din linia INRA 1077 slectio-nate timp de 7 generatii
pentru performante de reproductie, ca acestea au realizat intre
10,3-11,4 gestatii cu un interval intre fatari de 53-55 zile.
Selectia pentru dezvoltarea corporala
Selectia pentru dezvoltarea corporala constituie un
criteriu de aprecie-re important atit pentru ameliorarea
productiei de carne, cit si a celei de lina.
20
Principaliii indicatori care se iau in considerare pentru
aprecierea dezvoltarii corporale, sint:
1. Greutatea corporala la nastere. Este dependenta
de rasa, linie, hibrid si influenteaza viabilitatea puilor.
2. Greutatea corporala la intarcare. Este influentata
atit de factorii ge-netici, cit si de mediu. Cercetatorii italieni
Castellini si Panella (1988), au stabilit la un lot de 2650 pi de
Neozeelandez alb ca la virsta de 28 de zile femelele cin-taresc
509,3 g, iar masculii 516,9 g. Cei mai mici pui au fost
inregistrati la fatarea intiia (380,2 g), iar cei mai mari la fatarea
a 9-a (554,1 g). Lukefahr (1983) a obtinut metisi intre rasele
Neozeelandez, Clifornian si Urias flamand, care la virsta de 28
de zile prezentau greutati intre 469-495 g/pui intarcat.
3. Greutatea la virsta de sacrificare. Este importanta
atit in sine cit si prin virsta la care se face sacrificarea. Este de
dorit ca greutatea de 2,4- 2,5kg (adica 50-60% din greutatea la
adult), cind iepurii se sacrifica, sa fie atinsa cit mai timpuriu (70-
80 zile). Acest prag este generat de faptul ca peste greutatea
de 2,2kg in carcasa are loc depunerea prioritara de grasime, iar
dupa greutatea de 2,6kg ritmul de crestere scade (Sandu,
1986).
4. Sporul mediu zilnic in greutate in perioada
fatare-intarcare. Exprima in principal capacitatea de alaptare
a mamei.
5. Sporul mediu zilnic in greutate in perioada
intarcare-sacrificare. In-fluenteaza cantitatea de carne
produsa de puii unei familii.
6. Consumul specific. Aduce un aport deosebit la
economicitatea pro-ductiei. La iepurele de carne romanesc
Supercuni, consumul specific este de 2,8-3,5 kg furaj
(Rebreanu, 1989).
20
7. Precocitatea. Cresterea precocitatii poate fi realizata
prin imbunatati-rea vitezei de crestere si a capacitatii de
valorificare a hranei.
Selectia pentru productia de carne
In unitatile specializate in producerea iepurilor de carne
se urmaresc in-dici de apreciere a productiei de carne vie, iar
dupa sacrificare indicii calitativi si cantitativi ai carcasei.
Selectia pentru productia de carne la iepurii de casa se
bazeaza pe ur-matoarele criterii:
1. Gradul de dezvoltare si tipul de conformatie
corporala. In aprecierea lor se iau in considerare largimea si
adincimea trunchiului, forma si dimensiuni-le pulpelor. Intre
acestea si insusirile calitative si cantitative ale carcasei exista
raporturi strinse. Aprecierea prin puncte, ca mentiuni speciale
asupra unor cali-tati exceptionale sau unor defecte de
conformatie, se completeaza cu determi-nari obiective. Prin
urmarirea acestui indice se va stimula dezvoltarea regiunilor
care dau carne calitativ superioara.
2. Randamentul la sacrificare. De dorit a fi cit mai
aproape de 60%. Bochno si colab. (1988) au determinat un
randament la sacrificare de 58,41% la rasa Californian si de
56,77% la Albul danez.
3. Raportul carne/oase. Depinde de rasa, de virsta la
sacrificare s.a.m.d. La rasa Californian, Bochno si colab. (1988)
au constatat ca din greutatea carca-sei, carnea a reprezentat
76,19%, iar oasele 17,76%, deci un raport de 4,4/1. La rasa
Albul danez, carnea a fost in proportie de 80,91%, iar oasele
17,22%, rea-lizind un raport carne/oase de 4,7/1.
4. Ponderea partilor valoroase in carcasa.
Influenteaza productia de carne de calitate superioara in
carcasa. Se va urmari cresterea ponderii carnii provenite din
cotlet, membrele anterioare si posterioare.
20
5. Masuratori pe carcasa. La iepuri, carcasa poate fi
caracterizata in principal prin: lungimea si circumferinta
bazinului, precum si prin lungimea dor-sala a carcasei
(Deleveau, 1976). In lucrarile de selectie se mai pot lua in considerare
si alte masuratori, cum ar fi: lungimea si largimea
coapselor, circumfe-rinta si grosimea carcasei.
6. Calitatea carnii, apreciata prin fragezime, retinerea
apei, prezenta grasimii etc. si colaborate cu modul de transare
si de prezentare, determinind vandabilitatea acesteia.
Selectia pentru productia de lina
Productia cantitativa si calitativa pe lina constituie
principala insusire de selectie la iepurii de casa cu par lung
(Angora si Vulpe).
In selectia iepurilor pentru productia de lina exista marele
avantaj ca ambele sexe pot fi apreciate inainte de a procrea,
fapt ce asigura informatii precise asupra aptitudinilor productive
a acestora si constituie un criteriu de preselectie a tineretului
de reproductie.
Criteriile care se iau in considerare in selectia iepurilor de
casa pentru productia de lina, sint:
1. Productia de lina. Este influentata de densitatea,
lungimea si grosi-mea fibrelor ce compun cojocul, de greutatea
vie, de sex, de sezonul recoltarii, de virsta recoltarii etc.
Clasificarea linii, conform normelor stabilite de Sindica-tul
national pentru Angora din Franta citate de Rougeot si Thebault
(1984), se face tinind cont de lungimea linii, gradul de curatenie
si absenta impislirii linii. In Franta, lina de Angora se incadreaza
in 5 categorii:
- calitatea I-a, gradul A: lina curata, lunga (6cm), tepoasa;
- calitatea I-a, gradul B: lina curata, lunga (6cm), pufoasa;
- calitatea II-a: lina scurta, curata;
20
- lina curata impislita;
- lina murdara.
2. Omogenitatea linii. Se stabileste prin raportul dintre
greutatea linii de calitatea I-a, gradul A si greutatea totala a
cojocului. Thebault si Rocham-beau (1988) au constatat ca
omogenitatea cojocului scade treptat pe masura ce iepuroaicele
imbatrinesc. Acest raport este valabil si pentru structura si
intinde-rea cojocului.
3. Structura linii. Poate fi analizata prin raportul dintre
lungimea pufului si lungimea jarului. Thebault si Rochambeau
(1988 si 1989) au constatat ca la prima recoltare, cojocul este
compus doar din lina de calitatea II-a. La a doua si a treia
recoltare, lina de calitatea I-a este prezenta in cantitati foarte
mici, dar nu este inca o lina matura. Prima productie de lina de
adult se obtine abia la a patra recoltare. Lina de Angora este
mai scurta vara decit iarna. Structura linii in aceste sezoane
este modificata prin faptul ca scaderea in lungime este mai
pronuntata la puf (17%), decit la jar (10%), conform
determinarilor efectuate de Rouget si Thebault (1984).
4. Caracteristicile fizice ale linii. Se pot determina in
mod subiectiv, prin palpare, pe animalul viu si obiectiv, dupa
recoltare. Pentru evaluarea acestora se ia in considerare:
rezistenta, extensibilitatea, elasticitatea si plasticitatea fibrelor
de lina.