Conf.univ.dr.

Mădălina Dinu

Secțiunea a 6-a

Dezbaterea în fond a procesului.Deliberarea și pronunțarea.Hotărârea judecătorească.

1.Dezbaterea în fond a procesului

→ constituie a treia etapă a judecăţii în primă instanţă în care părţile dezbat în contradictoriu
asupra împrejurărilor de fapt şi a temeiurilor de drept care au fost invocate în cererile
formulate sau puse în discuţia lor de către instanţă, din oficiu, conform dispoziţiilor art. 389
C. proc. civ.
→poate avea loc la termenul la care s-a încheiat cercetarea procesului sau la un termen
ulterior, fixat de către instanţă în acest scop.
→ca regulă, etapa dezbaterii în fond a procesului se desfăşoară în şedinţă publică; prin
excepţie, etapa dezbaterii se desfăşoară în camera de consiliu în cazurile în care dezbaterea
fondului în şedinţă publică ar aduce atingere moralităţii, ordinii publice, intereselor minorilor,
vieţii private a părţilor ori intereselor justiţiei, după caz, instanţa, la cerere sau din oficiu,
putând dispune ca aceasta să se desfăşoare în întregime sau în parte fără prezenţa publicului
[art. 213 alin. (2) C. proc. civ.].

2.Deliberarea şi pronunţarea hotărârii judecătoreşti

2.1. Deliberarea

→deliberarea şi pronunţarea hotărârii judecătoreşti constituie a patra etapă a judecăţii în

primă instanţă în interiorul căreia judecătorii stabilesc situaţia de fapt, în raport de care vor
aplica apoi normele juridice corespunzătoare acesteia, fiind reglementată în cuprinsul
art. 395-405 C. proc. civ.
→nu pot fi efectuate decât de judecătorul/judecătorii care au luat parte la dezbateri.
→cu toate acestea, în condiţiile art. 395 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., dacă judecătorul care
a participat la dezbateri este suspendat din funcţie sau i-a încetat calitatea de judecător, cauza
se repune pe rol, cu citarea părţilor, pentru ca ele să pună din nou concluzii în faţa completului
de judecată legal constituit
→instanţa se poate pronunţa în aceeaşi zi în care dezbaterile s-au încheiat sau se poate
dispune amânarea pronunţării pentru un termen care nu poate depăşi 15 zile (amânarea
pronunţării se poate realiza de mai multe ori, însă termenul pentru fiecare amânare nu poate
depăşi 15 zile). Sunt însă şi anumite materii în care termenul de amânare al pronunţării este
mult mai scurt, cum ar fi, de pildă, în cazul ordonanţei preşedinţiale sau al măsurilor
asigurătorii, când pronunţarea poate fi amânată 24 de ore.
→dacă pronunţarea a fost amânată, hotărârea nu poate fi pronunţată mai înainte de data
fixată în acest scop, sub sancţiunea nulităţii hotărârii [art. 396 alin. (3) C. proc. civ.], nulitate
necondiţionată de existenţa vreunei vătămări.
→în cazul judecării apelului, unde judecata se face în complet de doi judecători, când

1
Conf.univ.dr.Mădălina Dinu

judecătorii nu cad de acord asupra soluţiei pe care urmează să o pronunţe în cauză, dispoziţiile
art. 398 alin. (3) C. proc. civ. impun formarea unui complet de divergenţă care se constituie
prin includerea în completul iniţial şi a unui judecător din planificarea de permanenţă.
→conform prevederilor art. 399 alin. (1) C. proc. civ., divergenţa se judecă în aceeaşi zi ori,
atunci când acest lucru nu este posibil, se judecă într-un termen care nu poate depăşi 20 de
zile, iar în pricinile urgente, termenul va fi de maximum 7 zile, termene care curg de la ivirea
divergenţei, respectiv de la data repunerii cauzei pe rol în vederea soluţionării divergenţei,
neavând relevanţă dacă fusese sau nu amânată pronunţarea, divergenta soluționându-se cu
citarea părților.

2.3 Pronunţarea hotărârii

→hotărârea se pronunţa în şedinţă publică, la locul unde s-au desfăşurat dezbaterile, de către
preşedinte sau de către un judecător, membru al completului de judecată, care va citi minuta,
indicând şi calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii sau se poate pronunţa prin
punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei (art. 402 C. proc. civ.).
→rezultatul deliberării se consemnează în actul de procedură ce poartă denumirea de minută,
care trebuie să coincidă cu dispozitivul hotărârii;
→minuta trebuie să cuprindă soluţia asupra tuturor cererilor formulate în cauză, dar şi
eventuala opinie separată a judecătorilor aflaţi în minoritate, în acelaşi mod urmând a fi
alcătuit şi dispozitivul hotărârii.
→Minuta se semnează pe fiecare pagină, sub sancţiunea nulităţii, de membrii completului de
judecată şi de magistratul-asistent, când este cazul, nu însă şi de grefier.
→data hotărârii este aceea la care minuta este pronunţată.

3.Hotărârea judecătorească
→ este actul final al judecăţii prin intermediul căruia instanţa se pronunţă asupra pretenţiilor
părţilor din cererea de chemare în judecată/cererea reconvenţională sau alte cereri
incidentale, precum şi asupra mijloacelor de apărare.

3.1.Clasificarea hotărârii judecătorești

3.1.1.În funcție de faza procesuală

→sentinţele sunt acele hotărâri prin care cauza este soluţionată de prima instanţă, indiferent
dacă aceasta este soluţionată pe fond sau în temeiul unei excepţii procesuale sau prin care
instanţa se dezînvesteşte fără a soluţiona cauza. Intră în această categorie şi hotărârile prin
care judecătoria soluţionează căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei
publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile
prevăzute de lege.
→deciziile sunt hotărârile prin care instanţa se pronunţă asupra apelului şi a recursului; în
ipoteza în care căile de atac extraordinare, respectiv contestaţia în anulare şi revizuirea, se
exercită împotriva unei hotărâri pronunţate în apel sau recurs, şi aceste căi de atac vor fi
2
Conf.univ.dr.Mădălina Dinu

soluţionate tot prin decizii.

→încheierile sunt toate celelalte hotărâri date de instanţă, dacă legea nu prevede altfel,
indiferent dacă acestea sunt preparatorii (instanţa putând reveni asupra măsurilor dispune
prin aceasta) sau interlocutorii, asupra căreia instanţa nu poate reveni, această încheiere
putând fi atacată, ca regulă, doar odată cu fondul cauzei.

3.1.2.Din punctul de vedere al duratei efectelor lor, hotărârile judecătoreşti se clasifică în:

→ hotărâri cu o acţiune nelimitată în timp, categorie în care intră majoritatea hotărârilor, şi

→ hotărâri provizorii, care au caracter temporar şi prin care se iau măsuri vremelnice în
cursul procesului, cum ar fi, spre exemplu, măsurile provizorii luate de instanţă pe parcursul
procesului de divorţ privind stabilirea domiciliului copiilor minori, obligaţia de întreţinere,
încasarea alocaţiei de stat pentru copii, folosirea locuinţei familiei.

3.1.2.Clasificarea hotărârilor în funcţie de calea de atac

→ hotărâri nedefinitive, împotriva cărora se poate exercita calea de atac a apelului, şi

→hotărâri definitive, care nu mai sunt susceptibile de a fi atacate nici cu apel, nici cu recurs, fie
pentru că a expirat termenul pentru declararea căii de atac, fie pentru că legea nu prevede
posibilitatea atacării lor, cum ar fi, de pildă, divorţul prin acordul soţilor.

3.2.Conţinutul hotărârii judecătoreşti

3.2.1. Partea introductivă (practicaua) hotărârii judecătoreşti

Partea introductivă sau practicaua este prima parte a hotărârii judecătoreşti şi cuprinde,
potrivit dispoziţiilor art. 233 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., următoarele:
– denumirea instanţei şi numărul dosarului;
– data şedinţei de judecată;
– numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecată, precum şi numele şi
prenumele grefierului;
– numele şi prenumele sau, după caz, denumirea părţilor, numele şi prenumele
persoanelor care le reprezintă sau le asistă, ale apărătorilor şi ale celorlalte persoane chemate
la proces, cu arătarea calităţii lor, precum şi dacă au fost prezente ori au lipsit;
– numele, prenumele procurorului şi parchetul de care aparţine, dacă a participat la
şedinţă;
– dacă procedura de citare a fost legal îndeplinită;
– obiectul procesului;
– probele care au fost administrate;
– cererile, declaraţiile şi prezentarea pe scurt a susţinerilor părţilor, precum şi a
concluziilor procurorului, dacă acesta a participat la şedinţă;
– dacă judecarea a avut loc în şedinţă publică, fără prezenţa publicului ori în camera de

3
Conf.univ.dr.Mădălina Dinu

consiliu;
– cum s-a desfăşurat şedinţa, cuprinzând, dacă este cazul, menţiuni despre ceea ce s-a
consemnat în procese-verbale separate.
Pentru situaţiile în care s-a amânat pronunţarea şi dezbaterile au fost consemnate într-o
încheiere de şedinţă, partea introductivă a hotărârii va cuprinde numai:
– denumirea instanţei şi numărul dosarului;
– data;
– numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecată, precum şi numele şi
prenumele grefierului;
– numele şi prenumele procurorului, dacă a participat la judecată;
– menţiunea că celelalte date sunt arătate în încheiere.
Practicaua cuprinde tot ceea ce s-a petrecut în instanţă la acel termen de înfăţişare,
menţiunile sale fiind necesare pentru a se putea controla dacă instanţa a fost competentă,
dacă s-au respectat normele legale privind compunerea şi constituirea instanţei, drepturile
procedurale ale părţilor, ordinea dezbaterilor, celelalte reguli de procedură.
În situaţia în care s-a amânat pronunţarea, dar lipseşte încheierea de dezbateri de la ultimul
termen de judecată ori, deşi aceasta există, nu este semnată de judecător (judecători),
sancţiunea este nulitatea hotărârii, deoarece face imposibilă exercitarea controlului judiciar
cu privire la compunerea instanţei, prezenţa părţilor, susţinerile lor etc.

3.2.2. Considerentele hotărârii judecătoreşti (motivarea)

În cuprinsul considerentelor, instanţa trebuie să arate, în mod obligatoriu:

– fiecare capăt de cerere şi apărările părţilor;
– probele care au fost administrate, motivându-se pentru ce unele dintre ele au fost
reţinute, iar altele înlăturate;
– excepţiile invocate şi modul în care acestea au fost soluţionate;
– normele juridice pe care instanţa le-a aplicat la situaţia de fapt stabilită.

3.2.3. Dispozitivul hotărârii judecătoreşti

Dispozitivul este ultima parte a hotărârii şi cuprinde soluţia ce s-a pronunţat în cauză, fiind
o reproducere dezvoltată a minutei întocmite cu ocazia deliberării.

3.3. Efectele hotărârii judecătoreşti

→dezînvesteşte instanţa de soluţionarea pricinii, indiferent dacă pronunţarea s-a făcut pe

fondul cauzei sau în temeiul unei excepţii procesuale cu efect peremptoriu, care a fost admisă.
→se bucură de autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că, odată pronunţată o soluţie
în pricina respectivă, niciuna dintre părţi nu mai poate introduce o cerere de chemare în
judecată cu acelaşi obiect şi aceeaşi cauză (art. 432 C. proc. civ.).
→ autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti se invocă prin intermediul
4
Conf.univ.dr.Mădălina Dinu

excepţiei procesuale, fiind o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, care poate fi invocată
pentru prima dată chiar și în fața instanței de recurs. Pentru a opera autoritatea de lucru
judecat, trebuie să existe triplă identitate: de părţi, de obiect şi de cauză. Sub aspectul părţilor,
există situaţii în care, anumite persoane, deşi nu au participat personal la judecată, au
dobândit aceleaşi drepturi ca şi autorul lor, reprezentând practic persoana autorului lor. Cu
alte cuvinte, va exista autoritate de lucru judecat chiar şi atunci când părţi în noul litigiu sunt
creditorii chirografari, succesorii universali sau cu titlu universal ai părţilor iniţiale, precum şi
dobânditorii cu titlu particular, însă, în ceea ce priveşte pe cei din urmă, autoritatea se aplică
doar în privinţa hotărârilor referitoare la dreptul transmis şi care sunt anterioare actului de
transmitere a dreptului. Totodată, nu are importanţă dacă în litigiul ulterior celui în care s-a
obţinut hotărârea judecătorească, care a intrat în autoritatea de lucru judecat, calitatea
părţilor a fost schimbată, atât timp cât obiectul şi cauza celor două sunt identice.
-ca efect al autorității de lucru judecat, părții i se poate crea o situația mai rea decât cea din
hotărârea atacată, potrivit art.432 teza finală C.proc.civ.
-în ceea ce priveşte partea din hotărâre care intră în autoritatea de lucru judecat, aceasta
vizează dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care
s-a rezolvat o chestiune litigioasă [art. 430 alin. (2) C. proc. civ.].
-cu toate acestea, hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are
autoritate de lucru judecat asupra fondului. Spre exemplu, luarea unei măsuri pe calea
ordonanţei preşedinţiale nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului dreptului.
-când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat are caracter
provizoriu, până la momentul la care aceasta devine definitivă. În ceea ce priveşte exercitarea
căilor de atac a contestaţiei în anulare şi a revizuirii, hotărârea astfel atacată îşi păstrează
autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre [art. 430 alin. (5)
C. proc. civ.].
→din punct de vedere probator, hotărârea constituie, înscris autentic (art. 434 C. proc. civ.),
astfel încât constatările personale ale instanţei de judecată, care a pronunţat hotărârea, fac
dovadă până la înscrierea în fals.
→un alt efect al hotărârii judecătoreşti este acela că ea este obligatorie faţă de părţi şi
opozabilă erga omnes.

3.4. Cheltuielile de judecată(art.451-art.455 CPC)

→constituie totalitatea sumelor de bani avansate de părţi pe parcursul procesului, intrând

în această categorie taxele judiciare de timbru, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale
specialiştilor, onorariile avocaţilor curator (dacă este cazul), sumele cuvenite martorilor
pentru deplasare, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte
cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului civil.
→nu se acordă din oficiu, ci doar la cerere;
→onorariile de avocat și de expert,interpret pot fi cenzurate de catre instanță în ipoteza în
care acestea apar ca fiind vădit disproporţionate în raport cu valoarea sau complexitatea
cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat;
5
Conf.univ.dr.Mădălina Dinu

→fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părţii care a

pierdut procesul.
→pentru situaţiile în care există coparticipare procesuală, cheltuielile de judecată vor fi
suportate în mod egal, proporţional sau solidar, potrivit cu poziţia lor în proces ori cu natura
raportului juridic existent între coparticipanţi.
→dacă cererea de chemare în judecată a fost admisă în parte, culpa procesuală se împarte
între reclamant şi pârât, astfel încât, instanţa va acorda celui care a câştigat procesul numai o
parte din cheltuielile de judecată, corespunzătoare pretenţiilor admise.
→sunt situaţii în care, deşi reclamantul câştigă procesul, pârâtul nu va putea fi obligat la plata
cheltuielilor de judecată. Astfel, pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la
care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata
cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în
întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere (art. 454 C. proc. civ.).
→în ceea ce priveşte termenul de formulare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată,
acesta diferă în funcţie de momentul procesual în care se solicită. Astfel, dacă se optează
pentru solicitarea lor în procesul în curs de desfăşurare (fiind, deci, capăt de cerere accesoriu),
acestea pot fi solicitate până la închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei; dacă cererea
având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată nu a fost formulată în cadrul procesului
pendinte, cheltuielile vor putea fi solicitate de partea care a câştigat procesul, pe cale
separată, prin formularea unei acţiuni în pretenţii, în termenul de prescripţie de drept comun
de 3 ani, termen care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care cel
în cauză a câştigat procesul.

3.5. Îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii judecătoreşti

3.5.1. Îndreptarea hotărârii judecătoreşti (art.442 CPC)

→îndreptarea hotărârii judecătoreşti (indiferent dacă vizează o încheiere, o sentinţă sau o

decizie), presupune corectarea erorilor materiale ivite în cuprinsul acesteia.
→poate avea ca obiect erori sau omisiuni cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor
sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri.
→poate fi formulată de către partea interesată, un terţ interesat sau de către instanţă din
oficiu.
→poate fi formulată oricând după pronunţarea hotărârii, neexistând un termen imperativ
înăuntrul căruia să se impună a fi formulată.
→ca regulă, judecata se face fără citarea părţilor, în camera de consiliu. Prin excepţie, părţile
vor fi citate dacă instanţa apreciază că este necesar ca acestea să dea anumite lămuriri.
→în cazul în care se admite cererea de îndreptare a hotărârilor, aceasta se va efectua în
ambele exemplare ale acesteia.
→în ceea ce priveşte căile de atac, încheierea prin care instanţa a admis/a respins cererea de
îndreptare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea în legătură cu care s-a solicitat

6
Conf.univ.dr.Mădălina Dinu

îndreptarea.
→dacă cererea de îndreptare a fost admisă, iar eroarea nu a fost cauzată din culpa părţii,
cheltuielile efectuate de către parte cu formularea acestei cereri vor fi suportate de către stat
(art. 447 teza I C. proc. civ.). Dacă cererea de îndreptare a fost respinsă, cheltuielile efectuate
de către parte cu formularea acestei cereri vor fi suportate de parte, potrivit dreptului comun
(art. 447 teza a II-a C. proc. civ.).

3.5.2. Lămurirea hotărârilor şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii(art.443 CPC)

→se dispun în situaţia în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau
aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziţii contradictorii, care nu pot
fi duse la îndeplinire (spre exemplu, au fost admise în integralitate atât cererea de chemare în
judecată, cât şi cererea de intervenţie a terţului voluntar principal, ambele având acelaşi
obiect).
→prin procedura de lămurire a dispozitivului, instanţa nu poate să modifice hotărârea, ci doar
să expliciteze dispoziţiile acestuia.
→ca în cazul îndreptării, partea nu poate solicita lămurirea dispozitivului prin intermediul
apelului sau al recursului, ci doar prin intermediul acestei proceduri.
→lămurirea vizează contradicţia existentă între măsurile dispuse de către instanţă în cuprinsul
dispozitivului şi nu contradicţia dintre măsurile din considerente şi cele din dispozitiv. Pentru
această ultimă situaţie, partea poate exercita căile de atac prevăzute de lege împotriva
respectivei hotărâri, şi nu procedura lămuririi.
→cererea de lămurire poate fi formulată oricând, dar numai până la iniţierea procedurii de
executare silită, moment după care nu va mai putea fi formulată decât contestaţia la titlu.
→din punctul de vedere al procedurii de soluţionare, lămurirea şi înlăturarea dispoziţiilor
contradictorii din hotărâre nu pot avea loc din oficiu, ca în cazul îndreptării, ci doar la cererea
părţilor.
→cererea se soluţionează de instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei lămurire se solicită,
indiferent că ar fi vorba de prima instanţă, de instanţa de apel sau de instanţa de recurs.
→instanţa va soluţiona cererea de urgenţă, prin încheiere dată în camera de consiliu, cu
citarea părţilor, încheierea fiind supusă aceloraşi căi de atac precum hotărârile în legătură cu
care s-a solicitat lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii.
→dacă cererea de lămurire a fost admisă, cheltuielile efectuate de către parte cu formularea
acestei cereri vor fi suportate de stat (art. 447 teza I C. proc. civ.), în timp ce respingerea cererii
are drept consecinţă suportarea acestor cheltuieli de parte, potrivit dreptului comun (art. 447 teza
a II-a C. proc. civ.).

3.5.3. Completarea hotărârilor judecătoreşti(art.444 CPC)

→intervine atunci când prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt
de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, precum şi
atunci când instanţa a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, ale experţilor, ale
traducătorilor, ale interpreţilor sau ale apărătorilor, cu privire la drepturile lor.
7
Conf.univ.dr.Mădălina Dinu

→în ceea ce priveşte termenul de formulare a cererii de completare, spre deosebire de

cererea de îndreptare sau lămurire, aceasta se formulează în acelaşi termen în care se poate
declara, după caz, apel sau recurs, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac
sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. În cazul hotărârilor
definitive pronunţate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de
15 zile de la comunicare (art.444 alin.(1) C.proc.civ.).
→ca şi în cazul lămuririi, instanţa nu poate dispune din oficiu completarea hotărârii, ci doar la
cererea părţii interesate.
→competenţa de soluţionare a cererii de completare aparţine instanţei care a pronunţat
hotărârea a cărei completare se cere. Instanţa va soluţiona cererea de urgenţă, cu citarea
părţilor, prin hotărâre separată.
→completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau a recursului, însă partea are
posibilitatea de a formula o cerere de revizuire în condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.,
în măsura în care sunt îndeplinite şi celelalte condiţii legale pentru exercitarea acestei căi de
atac de retractare.
→hotărârea prin care instanţa a admis/a respins cererea de completare este supusă aceloraşi
căi de atac precum hotărârea în legătură cu care s-a solicitat completarea.
→ca şi în cazul îndreptării şi al lămuririi, dacă cererea de completare a fost admisă, cheltuielile
efectuate de către parte cu formularea acestei cereri vor fi suportate de stat (art. 447 teza I
C. proc. civ.), iar dacă cererea de completare fost respinsă, cheltuielile efectuate de către
parte cu formularea acestei cereri vor fi suportate de parte, potrivit dreptului comun (art. 447
teza a II-a C. proc. civ.).

8
Conf.univ.dr.Mădălina Dinu

9
Conf.univ.dr.Mădălina Dinu

10