Plagiat vs Copy Right

Student: Rusu Florin-Valentin

Specializare: FEEA/ID-IFR/Licenta/MANAGEMENT-I
Grupa: 13LD303
Profesor Coordonator: Prof. Univ. Ileana Tache
 Originalitatea, în sens academic, înseamnă onestitate intelectuală, iar în
cazul scrierii academice se traduce prin aceea ca textul să fie produs, în
întregime, prin efort propriu.
“O lucrare original trebuie să poarte amprenta personalității autorului, a
potențialului său creativ, constând în alegerea materialului, structura lucrării,
redarea ideilor, exprimare proprie – cu caracter personal”.1
Gradul de originalitate al unei lucrări crește cu nivelul academic (licență,
master, doctorat, postuniversitar).
În știință nu se prea poate vorbi despre originalitate absolute, deoarece
fiecare pas înainte se bazează pe cunoașterea anterioară, constituită.

Nivel Academic Abordare Scopul

Licență Reproductivă: Corectitudinea informațiilor
 80% documentare prezentate (cu unele elemente
 20% inovare de analiză)
Master Analitică: “Originalitate simplă” care
 60% documentare poate să includă reformularea
 40% inovare materialului sau prezentarea
informațiilor într-o altă
modalitate
Doctorat Speculativă: “Originalitate creative” –
 40% documentare abordare inedita/cunoștițe
 60% inovare noi; progresul cunoașterii
Postuniversitar Aplicată: Creșterea gradului de
 20% documentare autonomie în abordarea unor
 80% dimensiune tematici specifice,
aplicativă preponderente domeniului
profesional
Estelle M. Phillips și Derek S. Pugh (1994)3, au identificat diverse moduri de a fi
original în domeniul cercetării științifice:
 A da interpretarea nouă unor idei vechi;
 A privi dintr-o pespectivă teoretică diferită realității socioculturale;
 A aduce noi dovezi pentru problematicile deja cunoscute;
 A realiza cercetări interdisciplinare;
 A utiliza cunoștințele accumulate în studierea realităților socioculturale din
alte țări;
 A experimenta metode și tehnici de cercetare în context socioculturale
diferite;
 A prezenta cunoștințele dobândite într-o manieră care nu a mai fost încercată
 A elabora sinteze noi;

Forme de plagiat:
1) Plagiatul de tip copy-paste:
2) Plagiatul prin citare partiala;
3) Plagiatul prin parafrazare;
4) Plagiatul prin mixare;
5) Plagiatul prin reciclare (autoplagiat);
6) Plagiatul hybrid;
7) Plagiatul mascat;

Universitatea din Melbourn Australia a stabilit următoarele reguli pentru stabilirea

originalitatii ce pot constituii tot atâtea modele de alegere a unei teme de cercetare:
Sinteza unor informații existente într-un mod nou;
Testarea ideii altcuiva pentru demonstrarea originalității;
Prezentarea unei informații în scris pentru prima data;
Extinderea unei lucrări existente;
Efectuarea unui studio pe o zonă sau un subiect necercetat anterior;
Realizarea unei lucrări proiectate de altcineva;
Dezvoltarea unui produs sau îmbunătățirea unuia existent;
 Reinterpretarea unei teorii existente, posibil și intr-un context nou;
Testarea ideii altcuiva pentru demonstrarea originalității;
Efectuarea unor activități empirice în premieră;
Repetarea cercetării în alte context, de ex. În altă țară;
Aplicarea ideilor existente în noi domenii de studiil
Aplicarea unei tehnici existente într-o zonă nouă;
Dezvoltarea unui nou instrument sau tehnică de cercetare;
Folosirea unei abordări diferite, de exemplu o perspectivă interdisciplinară;
Dezvoltarea unui portofoliu de lucru bazat pe cercetare;

Termenul de “Proprietate intelectuală” se referă, initial, la credințele

intelectuale din domeniile tehnice, iar mai târziu au fost incluse și cele din artă și
literature.
În legislația romană, originalitatea este o condiție esențială pentru protecția
juridică a unei opera, așa după cum este evocat în Legea nr.8/1996 – privind
dreptul de autor și drepturile conexe.
Cele mai cunoscute trei forme de proprietate intelectuală au fost înregistrate
încă din Renaștere: copyright, patent, marcă.
Aceste creații, conform OMPI, sunt protejate de legi privind copyright-ul,
patentele, brevetele, mărcile.
În legislația romană, originalitatea este o condiție esențială pentru protecția
juridică a unei opera, așa după cum este evocat în Legea nr.8/1996 – privind
dreptul de autor și drepturile conexe.
OMPI își are originea în adoptarea Convențiilor de la Paris – 1883 și Berna
1886, fundamentale pentru legislațiile naționale privind dreptul de autor, În
formula actuală, OMPI datează din 1970.
La Cap.III, art.7.pct.a și b se menționează următoarele:
“Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în
domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul
sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor, cum sunt:
a) scrierile literare și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile,
prelegerile și orice alte opera scrise sau orale, precum și programele pentru
calculator;
b) operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile,
cursurile universitare, manualele școlare, proiectele și documentațiile
științifice”, iar la Cap. III Art.9 pct.a: “ Nu pot beneficia de protecția legală
dreptului de autor următoarele:
 a) ideile, teoriile, conceptele, descoperirile științifice, procedeele, metodele de
funcționare sau conceptele matematice ca atare și invențile, conținute într-o
operă, oricare ar fi modul de prelucrare, de scriere, de explicare sau de
exprimare.”
“Elaborarea unei opera intelectuale originale presupune un efort intelectual
creativ al autorului ei, concretizat în forma creație sale, având un caracter unic, dat
de expresie, care confer originalitatea operei față de restul operelor preexistente.” -
Romitan, Ciprian Raul (2007) „Condiții cerute pentru protecția operelor în cadrul dreptului de autor”

Rezultă că ideile sunt socotite a fi bun comun și constituie materia primăa

operei, iar originalitatea constă în forma de transpunere a lor în opera, în
structura acesteia:
 Redarea
 Organizarea
 Sistematizarea
 Creației intelectuale.
O operă originală poate fi protejată în cee ace privește dreptul de autor.
Citarea este cea mai uzitată formă de imprumut a ideilor și se poate face prin
mai multe metode.
Referitor la originalitate, Nicolae Manolescu remarcă următoarele:
“Plagiatul n-are treabă cu ideile, ci cu cuvintele. De aceea compilația e greu de
probat. A plagia înseamna în fond a transcribe cuvânt cu cuvânt sau aproape”.7
Munca de cercetare și de creație științifică implică obligația deontologică a
autorului de a indica cu rigurozitate sursele de unde a împrumutat ideile utilizate în
opera sa. Acest lucru se face prin citare, rezumare sau parafrazarea unui text.
Pentru ca un citata să nu fie considerat un plagiat trebuie respectate anumite
reguli în cee ace privește continutul citatului, mărimea și modul de citare:
  “ Citatele conțin de obicei idei care vin în sprijinul poziției teoretice a
autorului care le folosește sau o contrazic și atunci autorul va face evaluări
critice pentru a le contrazice forța de convingere.

 Reglementări recenete ale dreptului de autor conferă autorilor și editorilor

prerogativele de a nu permite autorilor reproducerea unei pagini întregi fără
autorizația lor expresă. De aceea citatele trebuie reproduce la opt – zece
rânduri de text.

 Cât privește modul de citare, prima obligație este ca reproducerea să fie

făcută correct și să indice precis sursa, printr-o referință bibliografică
completă: numele autorului căruia îi aparține citatul, datele de identificare a
lucrării din care este extras (titlul, locul. Editura, și anul publicării) cu
precizarea obligatory a paginii la care se află citatul.”

Problema plagiatului este una de actualitate și interes dezbătută în mediul

academic.
Plagierea este preluarea de către un autor a unor elemente din opra de creație
intelectuală a altui autor și prezentarea lor în spațiul public drept componente ale
unei opera propria.
În accepțiunea legii 206/2004 plagiatul este “ expunerea într-o opera scrisă sau
o comunicare orală, inclusive format electronic, a unor texte, expresii, idei,
demonstrații, date, ipoteze, rezultate ori metode științifice extrase din opera scrise,
inclusive în format electronic, ale altor autori, fără a menționa acest lucru și fără a
face trimitere la sursele originale”.
“Constituie plagiat atât preluarea de idei cât și preluarea de text fără citările de
rigoare. Prin Procedee specific domeniului, se vor identifica pragurile și tipurile de
situații dincolo de care absența marcatorilor de citare corectă duce la fraudă
intelectuală. Furtul intellectual are loc prin parafrazarea unor idei, fără semnalarea
intenționată a legăturii dintre lucrarea care expune și lucrarea sursă ideii”.
“Diferitele tipologii ale plagiatului derivă din variațiile posibile associate
termenilor cheie din definiție – produs intellectual (plagiat de idei, de text, de date,
de metode noi neacreditate încă etc.), prezentate în spațiul public (articole, cărți,
text în format electronic pe internet sub semnătura celui care pretinde a fi autor,
comunicări științifice la conferințe sau congrese etc.), cu grade diferite de
certificare a caracterului de proprietate (ISBN, ISSN, teză de master, teză de
doctorat, spațiu-timp de prezentare publică etc.)”.
Se propun norme cantitative de recunoaștere a plagiatului și se subliniază
necesitatea expertizării multiple, transparente, în evaluarea suspiciunilor de plagiat,
în care să
fie implicate, în mod obligatoriu, specialiști independenți în diagnosticarea
cazurilor de plagiat.
Ghidul este rodul discuțiilor, pe parcursul a doi ani, în cadrul Consiliului
Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologiei și Inovării
(CNECSDTI), orientează în prezent modul de aplicare a legii 206/2004 în
soluționarea sesizărilor referitoare la lucrările suspecte de plagiat supuse spre
evaluare, și va fi periodic actualizat de către CNECSDTI în funcție de cazuistica și
de jurisprudența în materia depistării și sancționării plagiatului.