TRADIŢIONALISM vs MODERNISM

În perioada interbelica disputele literare se duc în jurul modernismului si al traditionalismului.

Tradiţionalismul – un curent cultural de la începutul sec. al XX-lea care apără şi promovează tradiţia,
percepută ca o însumare a valorilor arhaice, tradiţionale. A cunoscut două orientări, poporanismul şi
sămănătorismul a căror activitate a avut şi un aspect negativ, deoarece adepţii lor au respins orice tendinţă a
civilizaţiei moderne.
O forma mult mai nuanțată a tradiționalismului este gândirismul, care pe lângă cele trei elemente ale
specificului național (Istoria nationala, Folclorul romanesc, Natura) include și folclorul spiritual caracteristic
romanilor, credonta ortodoxa sau ortodoxismul.
Direcţia tradiţionalistă s-a manifestat, în principal, prin două reviste cu orientări distincte: „Gândirea”
(Cluj) şi „Viaţa românească” (Iaşi).
Caracteristici:
- întoarcerea la originile literaturii;
- ideea că mediul citadin este periculos pentru puritatea sufletelor;
- problematica ţăranului;
- accent pe etic, etnic, social;
- universul patriarhal al satului;
- proză realistă de reconstituire socială;
- istoria şi folclorul sunt principalele izvoare de inspiraţie, dar într-un mod exaltat;
- ilustrarea specificului naţional, în spirit exagerat;
- inspirația religioasă, ortodoxă.
Tipologia operelor:
- pastelul „psihologic” – Ion Pillat – Aici sosi pe vremuri ;
- poezia de factură religioasă – Vasile Voiculescu – În grădina Ghetsemani ;
- sonetul – Vasile Voiculescu – Sonetul CLXVIII.
Idei gândiriste:
- apărarea „românismului” prin cultivarea temei istorice, folcorice şi religioase;
- atitudine ostilă faţă de civilizaţia modernă;
- confundarea etnicului cu esteticul, mai ales după 1930.
Idei de la „Viaţa românească” :
- simpatie pentru ţărani, de unde frecvenţa temei rurale şi a necesităţii luminării poporului prin cultură;
- amestecul criteriului social în aprecierea operei literare;
- rezerve faţă de modernism, considerat „decadent”.
Colaboratori:
- Ion Barbu, Camil Petrescu, Ilarie Voronca, George Calinescu, Pompiliu Constantinescu.

MODERNISMUL

Modernismul - apare în literatura secolului al XX-lea și este o tendinta inovatoare într-o anumita perioadă a
literaturii. Modernismul se opune traditionalismului proclamând noi principii creatiei.
În literatura româna Eugen Lovinescu teoretizeaza asupra modernismului în revista ”Sburatorul” și în cenaclul
cu același titlu.
Caracteristici:
- europenizarea (sincronizarea) literaturii nationale cu literatura Europei;
- conceperea volumului de versuri ca un întreg, prefațat de cele mai multe ori de o artă poetică;
- ambiguitatea textului;
- dispariția rigorilor prozodice (versul liber, alternanța majusculă/ minusculă la început de vers -
ingambament);
- trecerea de la o literatura cu tematica rurala la una de inspirație urbană;
- reflexivizare, intelectualizare, subiectivizare;
- formule poetice novatoare (,,inscripție”, ,,creion”, ,,psalm” etc).
Tipologia operelor:
- psalmul – Tudor Arghezi – Psalmi;
- poezia ermetică – Ion Barbu - Din ceas dedus;
- arta poetică – Lucian Blaga – Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, Tudor Arghezi – Flori de
mucigai.
Idei moderniste:
- teoria imitatiei;
- promovarea scriitorilor tineri;
Idei de la ”Sburatorul”
- teoria sincronismului;
- refuzul autohtonizarii excesive a literaturii.
Colaboratori:
- L. Blaga, Gib I. Mihaescu, I. Pillat, V. Voiculescu, A. Cotrus, I. Teodoreanu, M. Sadoveanu, G.
Cosbuc, G. Topârceanu.