Note de Curs Fundamentele Contabilitatii 2017

Ecaterina BURLEA
Igor BALAN
Ana SPÎNU
FUNDAMENTELE
CONTABILITĂŢII
(note de curs)
Chișinău - 2017
Fundamentele contabilităţii (note de curs) Burlea E., Balan I., Spînu A.
CZU 657(075.8)
B 94
Recenzenţi: Burlacu Natalia, Doctor habilitat în econo-

mie, profesor universitar, şeful catedrei „BA,
REI și Turism” a Universităţii Libere
Internaționale din Moldova
Șelaru Marina, Director executiv al
Asociaţiei Contabililor şi Auditorilor
Profesionişti din Republica Moldova
Burlea E., Balan I., Spînu A.

Fundamentele contabilității (note de curs). Chişinău: ULIM, 2017. 58 p.
Suportul de curs la disciplina „Fundamentele contabilității” reprezintă o lucrare

didactică de proiectare, în viziunea proprie a autorilor Ecaterina Burlea, Balan Igor și
Spînu Ana a anumitor unități de învățare a contabilității și de formare în acest
domeniu într-o succesiune logică de conținut și metodologie.
Este cunoscut faptul că informaţia privind activitatea economico-financiară a
fiecărui agent economic se găseşte înregistrată în contabilitate. De aceea organizarea
contabilităţii în cadrul oricărei întreprinderi indiferent de tipul de proprietate şi forma
juridică de constituire reprezintă o cerinţă a existenţei acestora, unde munca de
contabilitate începe din momentul înfiinţării şi se finalizează odată cu lichidarea
acestora. Din aceste considerente, în lucrarea de faţă autorii a încercat să proiecteze
anumite unități de învățare a contabilității și de formare în sistemul contabil naţional
cu scontarea prevederilor actelor legislative şi normative în vigoare.
Materialul prezentat este expus accesibil, corect, laconic, în deplină concor-
danţă cu Planul de conturi, standardele naţionale de contabilitate, Codul fiscal.
Suportul de curs este aprobat pentru publicare prin Hotărîrea Senatului ULIM,
proces-verbal nr.2 din 25 octombrie 2017 și este destinat studenţilor care îşi fac
studiile la specialitatea 361.1 „Contabilitate”.
Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Burlea, Ecaterina.
Fundamentele contabilităţii: (note de curs) / Ecaterina
Burlea, Igor Balan, Ana Spînu; Univ. Liberă Intern. din
Moldova. – Chişinău: S. n., 2017 (Tipogr. "Print-Caro"). –
64 p.: fig., tab.
Bibliogr.: p. 64 (8 tit.). – 100 ex.
ISBN 978-9975-56-476-2.
657(075.8)
B 94
ISBN 978-9975-56-476-2.
CUPRINS
INIŢIERE ÎN CONTABILITATE …………………………………………...….. 4
TEMA 1. CONTABILITATEA – PRINCIPALA FORMĂ A EVIDENŢEI

ECONOMICE ………………………………………………………………..…… 6
TEMA 2. OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII ……………….……. 14
TEMA 3. BILANŢUL – ELEMENT DE BAZĂ AL METODEI

CONTABILITĂŢII …………………….…………………….…………………... 29
TEMA 4. SISTEMUL DE CONTURI ŞI DUBLA ÎNREGISTRARE ……….. 34
TEMA 5. EVIDENŢA CONTABILĂ A PRINCIPALELOR FAPTE

ECONOMICE ……………………………………………………………………. 42
TEMA 6. EVALUAREA ŞI CALCULAŢIA CA PROCEDEE ALE

METODEI CONTABILITĂŢII ………………………………………………… 48
TEMA 7. DOCUMENTAREA FAPTELOR ECONOMICE …………………. 52
TEMA 8. INVENTARIEREA PATRIMONIULUI …………………………….. 55
TEMA 9. REGISTRELE CONTABILE ŞI FORMELE DE

CONTABILITATE ……………………………..………………………………… 58
TEMA 10. SITUAŢIILE FINANCIARE ŞI SEMNIFICAŢIA ACESTORA

ÎN CONTABILITATE ………………………………………………...…………. 60
BIBLIOGRAFIE ………………………………….………………………………. 64
3
INIȚIERE ÎN CONTABILITATE
CONTABILITATEA este un sistem complex de
colectare, identificare, grupare, prelucrare, înregistrare,
generalizare şi raportare financiară.
Ce este
Contabilitatea este un limbaj economic, deoarece
CONTABILITATEA?
reflectă printr-o construcţie specifică realitatea
economică, utilizând un vocabular propriu, inteligibil
pentru membrii grupului căruia i se adresează.
Orice afacere are nevoie de un contabil pentru a
menţine înregistrările financiare în ordine (grădiniţă,
liceu, universitate, primărie, minister, entităţi Cine are nevoie de
economice (mari, mijlocii, mici), asociaţii, instituţii CONTABILITATE?
publice, instituţii financiare, etc.). Profitabilitatea
unei afaceri, credibilitatea partenerului şi bonitatea
entităţii sunt legitimate prin calculele contabilităţii.
1. Pentru că primul pas spre prosperitate îl reprezintă
chibzuinţa şi organizarea.
2. Pentru că nimeni nu a eşuat în afaceri atunci când a
socotit prea mult.
3. Pentru că ordinea din cuget trebuie instaurată şi în
viaţă.
4. Pentru că primul semn al declinului în afaceri îl
reprezintă lipsa de informare.
5. Pentru că fără prudenţă, ordine şi rigoare poţi risipi
într-o clipă ceea ce ai agonisit într-o viaţă.
6. Pentru că este demn să-ţi măsori cu cumpătare
De ce merită să efortul.
înveţi 7. Pentru că cifrele vorbesc uneori mai relevant decât
CONTABILITATE cuvintele.
A şi limbajul ei? 8. Pentru că unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei
(Bill Gates) a fost la originile lui… CONTABIL.
9. Pentru că aşa cum a spus Göethe, „contabilitatea
este una din cele mai ingenioase creaţii ale
spiritului uman ”.
… iar contabilul fiind prima persoană din cadrul en-
tităţii care are acces la întreaga informaţie furnizată de
contabilitate, este, respectiv şi cel care primul ar putea
formula concluzii privind starea actuală a entităţii şi ar
putea propune măsuri ce ţin de schimbarea mersului
activităţii către o direcţie ce îi va garanta succese.
4
Pe fondul globalizării economiilor naţionale, asistăm în

prezent la un fenomen care ar putea conduce la formarea unui
profesionist contabil universal. Aceasta datorită faptului că în
Republica Moldova, deja de câţiva ani, orientarea principală
constă în ralierea cadrului normativ naţional de raportare Care este
financiară la Directivele UE, IFRS şi alte standarde acceptate viitorul unui
în practica internaţională, adică corelarea legislaţiei autohtone CONTABIL?
cu privire la activităţile entităţilor, contabilitate, audit, pieţele
financiare şi instituţiile financiare cu practicile internaţionale,
având drept scop atragerea investitorilor locali şi străini şi
dezvoltarea unui cerc de afaceri ce s-ar extinde pe plan
global.
Bilanţul iniţial
1
Operațiile economico-financiare ale Deschiderea conturilor

exercițiului
Conturi contabile
bazate pe documente primare
(justificative) şi centralizatoare sintetice analitice
2
Calcularea rulajelor
Schema de Analiză contabilă
şi soldurilor finale
înregistrare 3
7 5
Înregistrarea
6
contabilă a operaţiilor în conturi

Corespondenţa 4
datelor
Registre contabile
/FLUX
CONTABIL/ Cartea mare Cartea mare
sintetică analitică
9 8
Balanţa de Balanţa de
verificare sintetică verificare analitică
10
Bilanţul final
5
TEMA 1. CONTABILITATEA – PRINCIPALA FORMĂ A EVIDENŢEI

ECONOMICE
1. Esenţa contabilităţii şi funcţiile acesteia
2. Principiile contabile şi cerinţele lor
3. Formele evidenţei economice. Sarcinile acestora
4. Cadrul normativ al contabilităţii în Republica Moldova
1. Esenţa contabilităţii şi funcţiile acesteia
Informaţia, îndeosebi informaţia economică, este astăzi prezentă în toate
domeniile de activitate, fiind un element important al progresului. Ea se aplică
pe larg în domeniul economico-financiar.
La luarea deciziilor conduce- CONTABILITATE
rea entităţilor economice are ne- - sistem complex de:
voie de informaţii multilaterale colectare

privind situaţia financiară şi re- identificare
zultatele activităţii acesteia. Obţi- grupare
nerea informaţiei economice integ- prelucrare
rale este posibilă numai cu ajutorul înregistrare
sistemului informaţional cunoscut
generalizare
ca un mijloc de colectare, identifi-
care, grupare, prelucrare, înregis- raportare financiară
trare, generalizare şi raportare

Fig. 1. Esenţa contabilităţii
financiară. Acest sistem se
numeşte contabilitate (Fig.1).
Este de remarcat că datele privind activitatea economică a entităţii mai întâi se
includ în sistemul contabil, apoi se prelucrează de acesta şi, în final, informaţia utilă
se generalizează în vederea utilizării acesteia. Prin urmare, contabilitatea cuprinde
nu numai înregistrarea faptelor economice şi păstrarea informaţiei financiare, ci şi
crearea bazei informaţionale de date care satisface cerinţele utilizatorilor.
În condiţiile relaţiilor de piaţă cercul utilizatorilor de informaţii contabile
este foarte larg şi variat. Aceştia se subdivizează în interni şi externi (Fig. 2).
unde: CNAS
UTILIZATORII informaţiei contabile – Casa Naţio-
nală de Asigu-
rări Sociale;
utilizatori interni utilizatori externi CNAM – Com-
pania Naţională
contabilii cu interes cu interes de Asigurări în
financiar direct financiar indirect Medicină; BNS
managerii – Biroul
investitorii organele fiscale Naţional de
analiștii actuali şi potenţiali
CNAS, CNAM Statistică.
Consiliul de directori, creditorii
BNS
Consiliul administrativ actuali şi potenţiali
companiile de audit
etc. cumpărătorii
etc.
Fig. 2. Utilizatorii informaţiei contabile

6
Fondatorul contabilităţii se consideră

Luca Pacioli (1445-1517) care este cunoscut
ca autorul primei cărţi de contabilitate. El a
fost profesor de matematică, însă numele lui
a intrat în istorie datorită tratatului consacrat
utilizării conturilor şi înregistrărilor conta-
bile. Importanţa acestei lucrări este incontes-
tabilă, deoarece în decurs de câteva secole în
multe ţări aceasta a fost îndrumarul de bază
în domeniul contabilităţii, iar dubla înregis-
trare nu şi-a pierdut importanţa până în
prezent.
Dezvoltarea orientării ştiinţifice a contabilităţii a dus la reevaluarea obiec-
tivelor puse în faţa acesteia. Dacă anterior unicul scop se considera asigurarea
controlului asupra integrităţii bunurilor, la începutul sec. XIX se formează un
obiectiv nou - evidenţierea eficienţei proceselor economice. Apoi contabilitatea
se concepe ca un instrument de control şi gestiune.
Prin urmare, în prezent se conturează următoarele funcţii ale contabilităţii
(Fig. 3):
Funcţia de înregistrare şi Funcția de înregistrare
prelucrare a datelor - constă în Funcția de control
consemnarea, potrivit unor prin-
Funcțiile
cipii şi reguli proprii, a proce- contabilității
Funcția informațională
selor şi fenomenelor economice Funcția analitică

ce apar în cadrul unităţilor eco-
Funcția juridică
nomice şi se pot exprima valoric.
Fig. 3. Funcţiile contabilităţii
Funcţia de control a contabilităţii constă în asigurarea integrităţii şi utiliză-

rii raţionale a bunurilor agentului economic. Controlul este un proces care per-
mite entităţii economice să-şi realizeze scopurile. Acesta constă în stabilirea
standardelor (normelor şi normativelor), bugetelor (devizelor), evidenţierea re-
zultatelor efective, determinarea abaterilor de la acestea. Rezultatele efective se
determină după utilizarea resurselor sau în cursul efectuării faptelor economice.
Rezultatele obţinute se compară cu cele planificate. Abaterile depistate permit
să se determine performanţele activităţii unor subdiviziuni distincte şi pe an-
samblul entităţii economice, să se depisteze neajunsurile, să se determine
recompensele şi să se formuleze pronosticurile viitoare.
Funcţia informaţională constă în faptul că contabilitatea este furnizorul de
bază al informaţiei de diverse niveluri de gestiune. Informaţia economică
obţinută prin intermediul contabilităţii se utilizează pe larg pentru planificarea,
pronosticarea, elaborarea strategiei şi tacticii activităţii entităţii economice,
7
generalizarea statistică a informaţiei etc. Totodată, informaţia trebuie să fie de

calitate înaltă, adică trebuie să reflecte realitatea, să fie obiectivă şi veridică.
Funcţia analitică are o mare însemnătate, întrucât indicatorii obţinuţi sunt
importanţi la luarea deciziilor de către utilizatori. Informaţia prezentată în sistemul
contabil reflectă situaţia financiară a entităţii economice la o dată concretă. Con-
form datelor din situaţiile financiare, se determină mărimea capitalului propriu şi a
datoriilor entităţii economice, se stabileşte gradul de solvabilitate, se calculează
viteza de rotaţie a mijloacelor şi alţi indicatori. În baza rezultatelor analizei, admi-
nistraţia entităţii ia decizii privind strategia şi tactica activităţii pe viitor, acţionarii
- privind mărimile (dividendelor) cuvenite, creditorii – privind raţionalitatea
acordării împrumuturilor agentului economic, cumpărătorii - privind încheierea
contractului de procurare a mărfurilor şi serviciilor etc.
Funcţia juridică - datele furnizate de contabilitate şi documentele de evi-
denţă servesc ca mijloc de probă în justiţie, pentru a dovedi realitatea unor fapte
economice şi a stabili răspunderea patrimonială pentru pagubele produse.
2. Principiile contabile şi cerinţele lor

Pentru a da o imagine fidelă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a re-
zultatelor deţinute, trebuie respectate, cu bună credinţă, regulile privind evalua-
rea patrimoniului şi celelalte norme şi principii contabile. În acest sens, sinte-
tizând evoluţia ştiinţei contabile, s-au impus în planul practicii contabile o serie
de principii (vezi Fig. 4):
Fig. 4. Principiile contabilităţii
Continuitatea activităţii prevede faptul că situaţiile financiare sunt întocmite

pornind de la ipoteza că o entitate îşi va continua activitatea şi în viitorul previzibil.
8
Contabilitatea de angajamente reprezintă contabilizarea conform căreia

elementele contabile sunt recunoscute pe măsura apariţiei acestora, indiferent de
momentul încasării/plăţii mijloacelor băneşti (principiul specializării exerciţiului).
Permanenţa metodelor presupune continuitatea aplicării aceloraşi reguli şi
norme privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elemente-
lor de activ şi de pasiv şi a rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp a in-
formaţiilor contabile.
Separarea patrimoniului şi datoriilor presupune faptul că patrimoniul şi
datoriile agenţilor economici există separat de patrimoniul şi datoriile proprie-
tarilor acestui agent economic şi altor agenţi economici.
Necompensarea presupune interzicerea oricărei compensări între elementele
de activ şi de datorii sau între elementele de venituri şi cheltuieli, cu excepţia
compensărilor permise de reglementările legale.
Consecvenţa prezentării presupune menţinerea de la o perioadă la alta a
modului de prezentare şi clasificare a elementelor în situaţiile financiare.
3. Formele evidenţei economice. Sarcinile acestora

În funcţie de natura datelor furnizate, modalitatea de obţinere şi prezentare
a acestora, evidenţa economică se prezintă sub trei forme: evidenţa operativă,
evidenţa statistică şi evidenţa contabilă (Fig. 5).
Formele evidenţei
economice
evidenţa operativă evidenţa statistică evidenţa contabilă
Fig. 5. Formele evidenţei economice
Evidenţa operativă presupune urmărirea, înregistrarea şi controlul (opera-

tiv) permanent al operaţiilor, fenomenelor şi proceselor economice în momentul
şi la locul producerii lor. Cu ajutorul acesteia se urmăreşte: nivelul aprovizio-
nărilor, prezenţa la locul de muncă al personalului, nivelul livrărilor, consumul
de energie electrică, termică, etc. Evidenţa operativă furnizează date pentru
necesităţile curente ale unităţilor patrimoniale, atât cantitativ cât şi valoric;
Evidenţa statistică. Statistica are ca obiect înregistrarea după criterii unitare a
fenomenelor social-economice de masă, grupând şi totalizând datele rezultate din
înregistrări, în vederea obţinerii unor indicatori care să caracterizeze fenomenele şi
procesele economice de ansamblu (de masă). Mijloacele de culegere, înregistrare,
prelucrare şi prezentare a datelor cu ajutorul evidenţei statistice sunt: tabelele,
9
indicii, machetele, reprezentările grafice, etc. Statistica foloseşte în înregistrările

sale în special etalonul natural, dar şi etalonul valoric şi uneori etalonul muncă;
Evidenţa contabilă (contabilitatea). Este considerată formă principală a evi-
denţei economice, deoarece înregistrează, urmăreşte şi controlează în mod perma-
nent, pe bază de documente, acele acte, fapte şi procese economice ce se pot ex-
prima valoric. Contabilitatea reflectă în baza unor înscrisuri, (documente justifica-
tive), existenţa, mişcarea şi transformarea structurilor componente ale patrimo-
niului. Evidenţa contabilă asigură reflectarea sistematică şi controlul existenţei şi
mişcării mijloacelor materiale şi numerarului, a surselor din care acestea provin
precum şi a rezultatelor activităţii, cuantificabile cu ajutorul etalonului monetar.
Sarcinile evidenţei contabile:

1. Evidenţa se ţine în moneda naţională şi în limba de stat (contabilitatea
operaţiunilor efectuate în valută străină se ţine atât în monedă naţională,
cât şi în valută străină).
2. Evidenţa proprietăţii ce alcătuieşte patrimoniul entităţii economice se
ţine separat de proprietatea altor persoane juridice şi fizice ce se află pe
teritoriu ei.
3. Contabilitatea se ţine continuu din momentul înregistrării entităţii
economice până la lichidarea ei potrivit legislaţiei în vigoare.
4. Evidenţa se ţine pe conturi prin dubla înregistrare respectând în tocmai
prevederile Planului de conturi a aprobat de către Ministerul Finanţelor.
5. Menţinerea în permanenţă a egalităţii datelor evidenţei sintetice şi analitice.
6. Evidenţa este obligată să posede şi să ofere o informaţie amplă privind
activitatea agentului economic, situaţia economico-financiara atât pentru
utilizatorii interni de informaţie cât şi externi.
7. Evidenţa este obligată să prezinte organelor de control date privind
eficacitatea faptelor economice şi managementul entităţii economice.
4. Cadrul normativ al contabilităţii în Republica Moldova

Cadrul normativ al contabilităţii în Republica Moldova este reprezentat de:
1. Legea contabilităţii
2. Standardele Naţionale de Contabilitate
3. Standardele Internaţionale de Raportare Financiară
4. Planul general de conturi contabile
5. Codul fiscal
6. Codul civil
7. Codul muncii
8. Legea bugetului asigurărilor sociale de stat
9. Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală
Legea contabilităţii are drept scop stabilirea cadrului juridic, a cerinţelor
unice şi a mecanismului de reglementare a contabilităţii şi raportării financiare
10
în Republica Moldova. Prevederile prezentei legi se aplică tuturor persoanelor

juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, organizaţiilor
necomerciale, inclusiv instituţiilor publice, notarilor, avocaţilor şi birourilor
înfiinţate de aceştia, executorilor judecătoreşti, precum şi reprezentanţelor şi
filialelor entităţii economice (organizaţiilor) nerezidente, înregistrate în
Republica Moldova (denumite în cele ce urmează entităţi), indiferent de
domeniul de activitate, tipul de proprietate şi forma juridică de organizare.
Potrivit prevederilor Legii contabilităţii, contabilitatea se divizează în
contabilitate financiară şi contabilitate de gestiune (Fig. 6).
sistem de colectare, grupare, prelucrare şi

sistematizare a informaţiei privind existenţa şi
financiară mişcarea activelor, capitalului propriu, datoriilor,
veniturilor şi cheltuielilor în expresie valorică
pentru întocmirea rapoartelor financiare
Contabilitate
sistem de colectare, prelucrare, pregătire şi

transmitere a informaţiei contabile pentru
de gstiune planificarea, calcularea costurilor, verificarea şi analiza
executării bugetelor, în scopul pregătirii rapoartelor
interne pentru luarea deciziilor manageriale
Fig. 6. Formele contabilităţii
Potrivit Legii contabilităţii organele de reglementare a contabilităţii includ:

autorităţi statale - Guvernul, Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a Moldovei,
Comisia Naţională a Pieţei Financiare, organele centrale de specialitate ale admi-
nistraţiei publice, autorităţile administraţiei publice locale, Serviciul Situaţiilor
Financiare de pe lângă Biroul Naţional de Statistică; asociaţii profesionale care
au drept scop perfecţionarea şi dezvoltarea contabilităţii.
Răspunderea pentru ţinerea contabilităţii şi raportarea financiară revine:
a) conducerii (organului executiv) - în entitatea cu răspundere limitată;
b) partenerilor - în entitatea ai cărei proprietari au răspundere neli-
mitată;
c) proprietarului - pentru întreprinzătorii individuali;
d) conducătorului entităţii - în entităţile neprevăzute la lit.a)-c).
Ciclul contabil al entităţii prevăzut în Legea contabilităţii cuprinde (Fig. 7.).
Standardele Naţionale de Contabilitate (în continuare SNC) reprezintă stan-
darde şi interpretări, bazate pe Directivele Uniunii Europene şi pe Standarde Inter-
naţionale de Raportare Financiară, elaborate, examinate şi aprobate de Ministerul
Finanţelor, care stabilesc reguli generale obligatorii privind ţinerea contabilităţii şi
raportarea financiară. SNC adiţional conţin exemple practice şi comentarii privind
aplicarea prevederilor standardelor. În scopul asigurării unui grad relevant de
11
1 întocmirea documentelor primare şi centralizatoare
2 evaluarea şi recunoaşterea elementelor contabile
3 reflectarea informaţiilor în conturile contabile
4 întocmirea registrelor contabile
5 inventarierea elementelor contabile
6 întocmirea balanţei de verificare, a Cărţii mari şi a

situaţiilor financiare
Fig. 7. Ciclul contabil al entităţii
veridicitate a situaţiilor financiare, SNC sunt implementate într-un set unic. SNC
noi au intrat în vigoare de la 01.01. 2014 cu titlul de recomandare şi din
01.01.2015 – cu titlu obligatoriu. Nomenclatorul noilor SNC:
1. SNC „Prezentarea situaţiilor financiare”
2. SNC „Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile, erori şi eve-
nimente ulterioare”
3. SNC „Imobilizări necorporale şi corporale”
4. SNC „Investiţii imobiliare”
5. SNC „Contracte de leasing”
6. SNC „Deprecierea activelor”
7. SNC „Creanţe şi investiţii financiare”
8. SNC „Stocuri”
9. SNC „Capital propriu şi datorii”
10. SNC „Venituri”
11. SNC „Cheltuieli”
12. SNC „Contracte de construcţii”
13. SNC „Costurile îndatorării”
14. SNC „Diferenţe de curs valutar şi de sumă”
15. SNC „Părţi afiliate şi contracte de societate civilă”
16. SNC „Particularităţile contabilităţii în agricultură”
Notă: De remarcat că, în afară de standardele prezentate, a rămas în vigoare
SNC 63 „Prezentarea informaţiei în rapoartele financiare ale asociaţiilor de
economii şi împrumut şi ale altor instituţii similare“, care va fi aplicat până la
elaborarea şi aprobarea unui standard similar.
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (cunoscute sub acronimul
IFRS provenit de la denumirea în limba engleză International Financial Reporting
Standards, în continuare IFRS) reprezintă un set de standarde contabile. Multe
dintre standardele care fac parte din IFRS sunt cunoscute sub vechea denumire de
12
Standarde Internaţionale de Contabilitate (în continuare IAS). Deşi în prezent nu se

mai emit standarde IAS, cele deja existente sunt în continuare în vigoare până la
înlocuirea sau modificarea lor prin emiterea de noi standarde IFRS.
Planul general de conturi contabile este elaborat în baza SNC şi a altor
acte normative contabile, ţinând cont de cerinţele de prezentare a informaţiilor
în situaţiile financiare şi necesităţile informaţionale ale entităţii.
Codul fiscal stabileşte principiile generale ale impozitării în Republica
Moldova, statutul juridic al contribuabililor, al organelor fiscale şi al altor parti-
cipanţi la relaţiile reglementate de legislaţia fiscală, principiile de determinare a
obiectului impunerii, principiile evidenţei veniturilor şi cheltuielilor deduse,
modul şi condiţiile de tragere la răspundere pentru încălcarea legislaţiei fis-
cale, precum şi modul de contestare a acţiunilor organelor fiscale şi ale per-
soanelor cu funcţii de răspundere ale acestora.
Codul civil determină statutul juridic al participanţilor la circuitul civil,
temeiurile apariţiei dreptului de proprietate şi modul de exercitare a acestuia,
reglementează obligaţiile contractuale şi de altă natură, alte raporturi patrimoniale
şi personale nepatrimoniale conexe lor.
Codul muncii reglementează totalitatea raporturilor individuale şi colective de
muncă, controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă,
jurisdicţia muncii, precum şi alte raporturi legate nemijlocit de raporturile de muncă.
Legea bugetului asigurărilor sociale de stat stipulează cotele contribuţiilor
de asigurare socială de achitat atât de către angajator cât şi de către angajat;
modul şi termenele de virare a acestora la bugetul asigurărilor sociale de stat şi
de prezentare de către plătitori a declaraţiilor privind calcularea şi utilizarea
contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi tipurile de prestaţii
sociale asigurate; tipurile de drepturi şi de venituri din care nu se calculează
contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii.
Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală include
informaţii privitor la prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în
formă de contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense, calculată
pentru diferite categorii de plătitori.
13
TEMA 2. OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII

1. Obiectul contabilităţii
2. Structura patrimoniului entităţii economice – grupări şi caracteristici
3. Noţiuni despre costurile, cheltuielile şi veniturile întreprinderii
4. Fapte economice
5. Metoda contabilităţii şi procedeele acesteia
1. Obiectul contabilităţii
În conformitate cu concepţia juridico-economică obiectul contabilităţii se
determină prin integrarea primelor două concepţii. Conţinutul obiectului
contabilităţii nu poate fi evidenţiat fără luarea în considerare a interdependenţei
dintre relaţiile economice şi juridice ale subiectului.
Această legătură reciprocă permite a determina patrimoniul ca un complex
de mijloace economice care au valoare, iar drepturile şi obligaţiile – ca relaţii
apărute la procurarea acestora.
Cunoscând deja definiţia obiectului contabilităţii care tratează patrimoniul
ca totalitatea mijloacelor economice, drepturilor şi obligaţiilor, putem construi
următoare ecuaţie contabilă:
Mijloace economice = Drepturi + Obligaţii
sau
Activul patrimonial = Pasivul patrimonial
Însă contabilitatea nu se limitează doar la studierea stării generale a patri-
moniului. Orice entitate economică este concomitent şi consumator de mijloace.
Utilizarea mijloacelor economice (cheltuieli) duce la apariţia veniturilor şi
rezultatelor financiare. De aceea contabilitatea studiază şi procesele interne ale
activităţii economice a entităţii care conduc la modificări în componenţa patri-
moniului acesteia. Studierea contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor entităţii
economice poate fi exprimată cu ajutorul egalităţii:
Venituri – Cheltuieli = ± Rezultat financiar
Rezultatul financiar poate fi: profit (+) sau pierderi (-). Entitatea economică
obţine profit atunci când veniturile depăşesc cheltuielile, iar pierderi - când cheltu-
ielile depăşesc veniturile. Prin urmare, obiect al contabilităţii îl constituie: mijloacele
economice (active), sursele de finanţare (pasive), costurile, cheltuielile, veniturile.
2. Structura patrimoniului entităţii economice – grupări şi caracteristici
Patrimoniul entităţii economice este reprezentat de (Fig. 8,9,10):
Active imobilizate
ACTIVE
Active circulante
PATRIMONIU
Capital propriu
PASIVE Datorii pe termen lung
Datorii curente
Fig. 8. Patrimoniul entităţii economice
14
111 Imobilizări necorporale în curs de execuție

112 Imobilizări necorporale
113 Amortizarea imobilizărilor necorporale
114 Deprecierea imobilizărilor necorporale
121 Imobilizări corporale în curs de execuție

122 Terenuri
123 Mijloace fixe
124 Amortizarea mijloacelor fixe
125 Resurse minerale
12 Imobilizări corporale
126 Amortizarea și deprecierrea resurselor minerale
127 Deprecierea imobilizărilor corporale în curs de
execuție
128 Deprecierea terenurilor
129 Deprecierea mijloacelor fixe
131 Active biologice imobilizate în curs de execuție

13 Active biologice 132 Active biologice imobilizate
Clasa 1. Active imobilizate
imobilizate 133 Amortizarea și deprecierea activelor biologice
imobilizate
14 Investiții financiare pe 141 Investiții financiare pe termen lung

termen lung 142 Investiții financiare pe termen lung în părți afiliate
151 Investiții imobiliare

15 Investiții imobiliare
152 Amortizarea și deprecierea investițiilor imobiliare
16 Creanțe și avansuri 161 Creanțe pe termen lung

acordate pe termen lung 162 Avansuri acordate pe termen lung
171 Cheltuieli anticipate pe tremen lung

17 Alte active imobilizate
172 Alte active imobilizate
ACTIVE 211 Materiale

212 Active biologice circulante
213 Obiecte de mică valoare și scurtă durată
21 Stocuri
214 Uzura obiectelor de mică valoare și scurtă durată
215 Producția în curs de execuție
216 Produse
217 Mărfuri
221 Creanțe comerciale

222 Corecții (provizioane) privind creanțele compomise
22 Creanțe comerciale și 223 Creanțe ale părților afiliate
calculate 224 Avansuri acordate curente
225 Creanțe ale bugetului
226 Creanțe ale personalului
231 Creanțe privind veniturile din utilizarea de către

terți a activelor entității
Clasa 2. Active circulante 23 Alte creanțe curente 232 Creanțe preliminate
233 Creanțe curente privind asigurările
234 Alte creanțe curente
241 Casa
242 Conturi curente în monedă națională
243 Conturi curente în valută străină
24 Numerar
244 Alte conturi bancare
245 Transferuri de numerar în expediție
246 Documente bănești
25 Investiții financiare 251 Investiții financiare curente în părți neafiliate

curente 252 Investiții financiare curente în părți afiliate
261 Cheltuieli anticipate curente

26 Alte active circulante
262 Alte active circulante
Fig. 9. Componenţa activelor entităţii economice

15
Elementele patrimoniale de activ se împart în 2 clase, în funcţie de durata

de utilizare:
1. Clasa 1 Active imobilizate – cu termenul de folosinţă mai mare de 1 an;
2. Clasa 2 Active circulante – cu termenul de folosinţă mai mic de 1 an.
Clasa 1 Activele imobilizate include 7 grupe:
Grupa 11 Imobilizări necorporale – reflectă valoarea imo-

bilizărilor nemonetare care nu îmbracă o formă materială,
identificabile şi controlabile de entitate (drepturi de autor,
invenţii, licenţe de activitate, programe informatice), precum şi
suma de amortizare şi de depreciere a imobilizărilor necorporale.
Grupa 12 Imobilizări corporale – include: imobilizările
corporale în curs de execuţie – imobilizări corporale procurate
sau aflate în procesul de creare şi de pregătire pentru utilizare
după destinaţie, până la transmiterea lor în exploatare; terenuri –
imobilizări corporale sub formă de teritorii funciare (de pământ)
deţinute de entitate cu drept de proprietate sau primite în arendă
financiară (leasing financiar) pentru a fi folosite în activitatea
entităţii; precum valoarea deprecierii terenurilor; mijloace fixe –
imobilizări corporale transmise în exploatare, valoarea unitară a
cărora depăşeşte plafonul valoric prevăzut de legislaţia fiscală sau
pragul de semnificaţie stabilit de entitate în politicele contabile:
precum şi valoarea de depreciere şi amortizare a mijloacelor fixe;
resurse minerale – imobilizări corporale sub formă de costuri
capitalizate ale lucrărilor de explorare (pregătire spre extracţie),
pentru care este demonstrată fezabilitatea tehnică şi viabilitatea
comercială; precum şi amortizarea şi deprecierea acestora.
Grupa 13 Active biologice imobilizate – activele biologice
mature care asigură obţinerea multiplă a produselor agricole şi/sau
a activelor biologice adiţionale pe parcursul unei perioade ce
depăşeşte un an (de exemplu, viile, livezile, plantaţiile de pomu-
şoare roditoare, culturi multianuale de flori, de furaje, legumicole,
vacile, ovinele, porcinele, cabalinele adulte) precum şi activele
biologice imature care se află în perioada de pregătire spre
utilizare după destinaţie (de exemplu, viile şi livezile plantate,
până la transferarea lor în categoria pe rod), precum şi
amortizarea şi deprecierea acestora.
Grupa 14 Investiţii financiare pe termen lung – include
valoarea activelor sub formă de valori mobiliare, cote de
participaţie în capitalul social al altor entităţi şi alte investiţii
deţinute de entitate în scopul exercitării controlului, obţinerii
veniturilor sau altor beneficii economice.
16
Grupa 15 Investiţii imobiliare – proprietate imobiliară

deţinută, mai degrabă în scopul închirierii şi/sau pentru
creşterea valorii entităţii, decât pentru a fi: utilizată în
producţie, pentru furnizarea de bunuri, prestarea serviciilor sau
în scopuri administrative. Acestea cuprind proprietăţile
imobiliare deţinute de către entitate: în scopul creşterii valorii;
pentru a fi transmise în leasing operaţional; în baza unui
contract de leasing financiar şi transmise în leasing operaţional;
pentru a fi utilizate în viitor într-un mod încă nedeterminat.
Grupa 16 Creanţe şi avansuri acordate pe termen lung –
prevede în componenţa sa creanţele - drepturi ale entităţii ce
decurg din tranzacţii sau evenimente trecute şi din stingerea
cărora se aşteaptă intrări (majorări) de resurse care încor-
porează beneficii economice; şi avansuri – plăţile efectuate în
contul procurării ulterioare a bunurilor, serviciilor, lucrărilor.
Grupa 17 Alte active imobilizate – cel mai des -
cheltuielile anticipate pe termen lung.
Clasa 2 Activele circulante include 6 grupe:

Grupa 21 Stocuri – include valoarea: materiilor prime şi
materialele de bază – bunuri care participă direct la fabricarea
produselor şi se regăsesc în produsul finit integral sau parţial;
obiectelor de mică valoare şi scurtă durată – bunuri valoarea
unitară a cărora nu depăşeşte plafonul stabilit de legislaţie sau
pragul de semnificaţie prevăzut în politicile contabile, indiferent
de durata de serviciu sau cu o durată de serviciu nu mai mare de
un an, indiferent de valoarea unitară (de exemplu, îmbrăcăminte
şi încălţăminte specială, dispozitive de protecţie, construcţii şi
dispozitive provizorii, inventar sportiv şi turistic şi alte obiecte
similare); uzura obiectelor de mică valoare şi scurtă durată; pro-
ducţiei în curs de execuţie – bunuri care nu au trecut toate stadiile
de prelucrare prevăzute în procesul tehnologic; produselor – bunuri
care au parcurs în întregime stadiile procesului de producţie şi nu
necesită prelucrări ulterioare în cadrul entităţii, şi pot fi depozitate
în vederea vînzării sau livrate direct cumpărătorilor; mărfurilor –
bunuri procurate de entitate în vederea revânzării sau produse
transmise spre vânzare magazinelor proprii; activelor biologice
circulante – animale la creştere şi îngrăşat care includ unele grupe
de active biologice mature (de exemplu, iepuri de casă, animalele
cu blană, păsările adulte) şi imature, cum ar fi animalele tinere (de
exemplu, viţeii, purceii, miei) şi animalele rebutate din cireada
(turma) de baza şi trecute la îngrăşat.
17
Grupa 22 Creanţe comerciale şi calculate – include:

creanţe comerciale – creanţele privind bunurile vândute,
serviciile prestate şi lucrările executate; corecţii
(provizioane) privind creanţele compromise; avansuri
acordate – plăţi efectuate în contul procurării ulterioare a
bunurilor, serviciilor, lucrărilor; creanţe ale bugetului –
includ impozitele şi taxele achitate în avans/rate, sumele
plătite în plus la buget, diferenţa dintre suma taxei pe
valoarea adăugată (în continuare TVA) trecută în cont şi
calculată; creanţe ale personalului – cuprind avansurile
acordate în contul salariului, sumele acordate titularilor de
avans, creanţele privind recuperarea prejudiciului material,
alte creanţe ale personalului).
Grupa 23 Alte creanţe curente – cuprinde creanţele
privind veniturile din utilizarea de către terţi a activelor
entităţii - sume ce urmează a fi încasate din arendă, dobânzi,
dividende; creanţe preliminate – se referă la creanţele
anticipate (ex: privind leasingul); creanţe curente privind
asigurările; alte creanţe curente (ex: privind pretenţiile
înaintate şi recunoscute).
Grupa 24 Numerar include: casa – suma banilor în
numerar; conturi curente în monedă naţională – numerar
aflat în conturi la bănci în monedă naţională; conturi curente
în valută străină – numerar aflat în conturi la bănci în valută
străină; alte conturi bancare – numerar pe carduri bancare,
acreditive; transferuri de numerar în expediţie – numerar
transferat prin oficiile poştale, prin intermediul serviciului de
încasare a băncilor comerciale etc.; documente băneşti –
îmbracă forma cecurilor, foilor de odihnă, etc.
Grupa 25 Investiţii financiare curente – analog grupei 14 (doar că
termenul mai mic de 1 an).
Grupa 26 Alte active circulante – se referă, cel mai des, la cheltuieli
anticipate curente.
18
31 Capital social și 311 Capital social

suplimentar
312 Capital suplimentar
313 Capital nevărsat
314 Capital neînregistrat
315 Capital retras
32 Rezerve 321 Capital de rezervă

322 Rezerve statutare
323 Alte rezerve
33 Profit nerepartizat 331 Corecții ale rezultatelor anilor precedenți

Clasa 3. Capital (pierdere neacoperită)
propriu 332 Profit nerepartizat (pierdere neacoperită) al anilor precedenți
333 Profit net (pierdere netă) al perioadei de gestiune
334 Profit utilizat al perioadei de gestiune
335 Rezultat din tranzacția la noile reglementări contabile
34 Alte elemente de 341 Fonduri
capital propriu
342 Subvenții entităților cu proprietate publică
343 Alte elemente de capital propriu
35 Rezultat financiar 351 Rezultat financiar total
total
41 Datorii financiare pe 411 Credite bancare pe termen lung

termen lung 412 Împrumuturi pe termen lung
Clasa 4. Datorii pe 413 Datorii pe termen lung privind leasingul financiar
termen lung 414 Datorii privind depunerile de economii pe termen lung ale
membrilor asociațiilor de economii și împrumut
42 Alte datorii pe
termen lung 421 Datorii comerciale pe termen lung
PASIVE 422 Datorii față de părțile afiliate pe termen lung
423 Avansuri primite pe termen lung
424 Venituri anticipate pe termen lung
425 Finanțări și încasări cu destinație specială pe termen lung
426 Provizioane pe termen lung
427 Datorii pe termen lung privind bunurile primite în gestiune
economică
428 Alte datorii pe termen lung
51 Datorii financiare 511 Credite bancare pe termen scurt
curente
512 Împrumuturi pe termen scurt
513 Datorii privind depunerile de economii pe termen scurt ale
membrilor asociațiilor de economii și împrumut
52 Datorii comerciale 521 Datorii comerciale curente
curente 522 Datorii curente față de părțile afiliate
523 Avansuri primite curente
Clasa 5. Datorii 53 Datorii calculate 531 Datorii față de personal privind retribuirea muncii
curente curente
532 Datorii față de personal privind alte operații
533 Datorii privind asigurările sociale și medicale
534 Datorii față de buget
535 Venituri anticipate curente
536 Datorii față de proprietari
537 Finanțări și încasări cu destinație specială curente
538 Provizioane curente
54 Alte datorii curente 541 Datorii preliminate

542 Datorii privind asigurarea bunurilor și persoanelor
543 Datorii curente privind bunurile primite în gestiune economică
544 Alte datorii curente
Fig. 10. Componenţa pasivelor entităţii economice
19
Elementele patrimoniale de pasiv, în funcţie de sursa de provenienţă şi

durata de rambursare se împart în:
1. Clasa 3 Capital propriu – surse proprii de finanţare a activităţii entităţii
economice;
2. Clasa 4 Datorii pe termen lung – surse străine de finanţare cu durata de
rambursare mai mare de 1 an;
3. Clasa 5 Datorii curente – surse străine de finanţare cu durata de
rambursare mai mică de 1 an.
Clasa 3 Capitalul propriu include 5 grupe:
Grupa 31 Capital social şi suplimentar include: capitalul
social – valoarea totală a părţilor sociale ale proprietarilor
entităţii (acţiuni, cote de participaţie etc. în funcţie de forma
juridică de organizare a entităţii); capital suplimentar –
cuprinde diferenţele dintre valoarea aporturilor proprietarilor în
capitalul social al entităţii şi valoarea nominală a părţilor
sociale; diferenţele dintre valoarea de retragere şi valoarea
nominală sau de înstrăinare a părţilor sociale (acţiunilor) proprii
retrase şi ulterior anulate sau înstrăinate; capital nevărsat –
sumele cuvenite entităţii economice dar nedepuse de fondatori;
capital neîregistrat – capital depus până la înregistrarea de stat
a societăţii pe acţiuni; capital retras – părţile sociale
achiziţionate, răscumpărate sau dobândite de entitate de la
deţinătorii sau succesorii acestora.
Grupa 32 Rezerve include: capital de rezervă – constituirea
cărora este obligatorie prin legislaţie; rezerve statutare –
prevăzute de statutul entităţii economice; alte rezerve – create în
baza deciziei fondatorilor entităţii economice.
Grupa 33 Profit nerepartizat (pierdere neacoperită) include:
profit nerepartizat al anilor precedenţi – suma rămasă după uti-
lizarea profitului pentru achitarea dividendelor, formarea rezer-
velor; profitul net al perioadei de gestiune – diferenţa dintre
veniturile şi cheltuielile curente ale entităţii recunoscute în peri-
oada de gestiune curentă; profit utilizat al perioadei de gestiune
– profit utilizat până la închiderea exerciţiului financiar.
Grupa 34 Alte elemente de capital propriu – include în
componenţa sa valoarea fondurilor de autofinanţare; valoarea
subvenţiilor aferente activelor imobilizate (asistenţă acordată de
Guvern, alte autorităţi publice, instituţii şi organizaţii naţionale
şi internaţionale sub forma unor transferuri de resurse cu
condiţia respectării de către entitate a anumitor cerinţe) ş.a.
20
Grupa 35 Rezultat financiar total include un singur ele-

ment – rezultatul financiar total – cont ce permite determinarea cheltuieli
venituri
profitul net (pierderii) la finele perioadei de gestiune.
Clasa 4 Datoriile pe termen lung include 2 grupe.

Grupa 41 Datorii financiare pe termen lung include: credite
bancare pe termen lung – sume contractate de la bănci pentru
necesităţile entităţii economice sau pentru salariaţi; împrumuturi
pe termen lung – sume împrumutate de la persoane fizice sau
juridice; datorii pe termen lung privind leasingul financiar –
datorii aferente activelor primite în leasing financiar.
Grupa 42 Alte datorii pe termen lung include: datorii co-
merciale pe termen lung – datorii faţă de furnizori privind bu-
nurile şi serviciile procurate; avansuri primite pe termen lung –
datorii faţă de cumpărători privind avansurile primite în contul
livrării ulterioare de bunuri şi servicii; venituri anticipate pe
termen lung – subvenţii destinate acoperirii costurilor/chel-
tuielilor perioadelor precedente, curente sau viitoare; finanţări şi
încasări cu destinaţie specială - includ numerarul şi/sau
valoarea activelor primite (de primit) de la alte entităţi şi/sau
persoane fizice pentru realizarea unor misiuni speciale (de
exemplu, programe, proiecte); provizioane – constituite pentru
acoperirea cheltuielilor (pierderilor) eventuale (reparaţia şi
deservirea în cursul perioadei de garanţie a bunurilor vândute);
datorii privind bunurile primite în gestiune - apar în cazul
primirii bunurilor de la alte entităţi (fondatori, organele
administraţiei publice) în gestiune temporară.
Clasa 5 Datoriile curente include 4 grupe:

Grupa 51 Datorii financiare curente – analog grupei 41 (doar că termenul
mai mic de 1 an).
Grupa 52 Datorii comerciale curente include: datorii
comerciale –datoriile faţă de furnizori privind bunurile şi
serviciile procurate; datorii faţă de părţile afiliate – sume
datorate entităţilor asociate; avansuri primite curente – da-
torii faţă de cumpărători privind avansurile primite în contul
livrării ulterioare de bunuri şi servicii.
Grupa 53 Datorii calculate curente include: datorii faţă de
personal privind retribuirea muncii – datoriile salariale; datorii
faţă de personal privind alte operaţii – ajutoarele materiale,
recuperarea cheltuielilor privind deplasările în interes de servi-
ciu, procurările de bunuri şi servicii efectuate de către angajaţi
21
pentru entitate; datorii privind asigurările sociale şi medicale –

cuprind datoriile faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat şi
fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală; datorii
faţă de buget – angajamentele entităţii faţă de bugetul de stat şi
bugetele unităţilor administrativ-teritoriale privind impozitele şi
taxele generale de stat şi locale; venituri anticipate curente –
sumele calculate în perioada de gestiune curentă, dar care ur-
mează a fi încasate şi se înregistrează ca majorare concomitentă
a numerarului sau creanţelor şi a datoriilor curente; datorii faţă
de proprietari – datoriile privind dividendele calculate şi alte
operaţii; finanţări şi încasări cu destinaţie specială – includ
numerarul şi/sau valoarea activelor primite (de primit) de la alte
entităţi şi/sau persoane fizice pentru realizarea unor misiuni
speciale (de exemplu, programe, proiecte); provizioane curente
- constituite pentru acoperirea cheltuielilor (pierderilor) even-
tuale privind: litigiile, amenzile şi penalităţile, despăgubirile,
daunele şi alte datorii incerte, fonduri create cu scopul de a fi
utilizate pentru achitarea concediilor, reparaţia utilajelor, etc.
Grupa 54 Alte datorii curente se referă la datoriile
preliminate – sume calculate anticipat ce urmează a fi achitate;
datorii privind asigurarea bunurilor şi a persoanelor - datoriile
privind asigurarea obligatorie şi benevolă a patrimoniului şi
personalului; datorii curente privind bunurile primite în
gestiune economică - apar în cazul primirii bunurilor de la alte
entităţi (fondatori, organele administraţiei publice) în gestiune
temporară.
3. Noţiuni despre costurile, cheltuielile şi veniturile întreprinderii

Caracteristica costurilor de producţie: Costuri de producţie – resurse ex-
primate valoric şi consumate pentru fabricaţia produselor/prestarea serviciilor.
Clasa 8 Conturi de gestiune include 3 grupe (Fig. 11):
Grupa 81 Conturi de calculaţie – include informaţie referitor la activităţile
de bază şi secundare. Activităţi de bază – activităţi legate de fabricaţia produ-
selor şi/sau de prestarea serviciilor ce constituie scopul activităţii entităţii.
Activităţi auxiliare – activităţi de deservire a activităţilor de bază ale entităţii
(de exemplu, fabricaţia ambalajului, deservirea cu transport, reparaţia mijloa-
celor fixe). Costurile contabilizate la activităţile de bază şi/sau activităţile se-
cundare se referă la costurile directe de materiale; costurile directe cu
personalul şi costurile indirecte de producţie repartizate.
Grupa 82 Conturi de repartizare – include informaţie referitor la costurile
indirecte de producţie - costuri legate de gestiunea şi deservirea subdiviziunilor
22
de producţie ale entităţii; costuri indirecte aferente contractelor de construcţie;

costuri de regie aferente contractelor de construcţie;
Grupa 83 Alte conturi de gestiune – care includ conturile utilizate de
entităţile comerciale: adaos comercial; încasări din vânzarea bunurilor în
numerar; returnarea şi reducerea preţurilor; etc.
Clasa 8. Conturi de gestiune
Grupa 81 Conturi de calculație Grupa 82 Conturi de repartizare Grupa 83 Alte conturi de gestiune
811 Activități de bază 821 Costuri indirecte de 831 Adaos comercial
producție
812 Activități auxiliare 832 Încasări din vânzarea
822 Costuri indirecte aferente bunurilor în numerar
contractelor de construcție
833 Returnarea și reducerea
823 Costuri de regie aferente prețurilor la bunurile vândute
contractelor de construcție 834 Conturi aferente bunurilor
transmise spre prelucrare terților
824 Alte costuri repartizabile
835 Producții și unități de
deservire
836 Costuri refacturate
Fig. 11. Clasificarea conturilor de gestiune
Caracteristica cheltuielilor: Cheltuieli – diminuări ale beneficiilor economice

înregistrate în perioada de gestiune sub formă de ieşiri sau reduceri ale valorii
activelor sau de creşteri ale datoriilor care contribuie la diminuări ale capitalului
propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea acestuia proprietarilor.
Clasa 7 Cheltuieli include 3 grupe (Fig. 12):

Grupa 71 Cheltuieli ale activităţii operaţionale cuprinde cheltuieli
determinate de procesul desfăşurării activităţii operaţionale a entităţii. Acestea
cuprind: costul vânzărilor – valoarea contabilă a produselor/mărfurilor vândute,
costurilor serviciilor prestate/lucrărilor executate; cheltuieli de distribuire -
reprezintă cheltuielile aferente comercializării produselor/mărfurilor, prestării
de servicii şi/sau executări de lucrări; cheltuieli administrative - reprezintă
cheltuielile privind deservirea şi gestiunea entităţii în ansamblu, precum:
cheltuieli privind retribuirea muncii personalului de conducere şi gospodăresc;
contribuţiile pentru asigurările sociale şi medicale; întreţinerea, amortizarea şi
reparaţia mijloacelor fixe cu destinaţie administrativă, etc.; alte cheltuieli ale
activităţii operaţionale cuprind cheltuielile: din ieşirea (vânzarea, transmiterea
terţilor, casarea etc.) altor active circulante; sub formă de amenzi, penalităţi şi
alte sancţiuni; privind dobânzile aferente creditelor şi împrumuturilor primite şi
contractelor de leasing financiar; privind lipsurile şi pierderile din deteriorarea
activelor constatate la inventariere; aferente costurilor indirecte de producţie
23
neincluse în costul produselor fabricate/serviciilor prestate (lucrărilor

executate); aferente produselor rebutate etc.
Grupa 72 Cheltuieli ale altor activităţi cuprinde cheltuielile condiţionate
de desfăşurarea altor activităţi, şi include: cheltuieli cu active imobilizate repre-
zintă cheltuielile aferente ieşirii, cu excepţia lipsurilor constatate la inventariere,
şi deprecierii activelor imobilizate; cheltuieli financiare care includ cheltuielile
din diferenţe nefavorabile de curs valutar şi de sumă; cheltuieli privind
redevenţele; valoarea contabilă a activelor imobilizate şi circulante transmise cu
titlu gratuit; cheltuieli excepţionale condiţionate de evenimente atipice,
(valoarea contabilă a activelor imobilizate şi circulante ieşite (distruse, casate,
expropriate etc.) ca rezultat al accidentelor, incendiilor, calamităţilor naturale şi
altor evenimente excepţionale; cheltuieli legate de prevenirea şi/sau lichidarea
consecinţelor evenimentelor excepţionale; …).
Grupa 73 Cheltuielile privind impozitul pe venit reflectă suma totală a
cheltuielilor privind impozitul pe venit luată în calcul la determinarea profitului
net (pierderii nete) al perioadei de gestiune.
Clasa 7. Cheltuieli
Grupa 71 Cheltuieli ale Grupa 72 Cheltuieli ale Grupa 73 Cheltuieli

activității operaționale altor activități privind impozitul pe venit
711 Costul vînzărilor 721 Cheltuieli cu active 731 Cheltuieli privind

imobilizate impozitul pe venit
712 Cheltuieli de distribuire
722 Cheltuieli financiare
713 Cheltuieli administrative
723 Cheltuieli excepționale
714 Alte cheltuieli din
activitatea operațională
715 Cheltuieli aferente
dobânzilor calculate
716 Cheltuieli aferente
mijloacelor cu destinație
specială
717 Alte cheltuieli (cu
excepţia cheltuielilor din
activitatea economică)
718 Cheltuieli din activitatea
economică
Fig. 12. Clasificarea cheltuielilor

Caracteristica veniturilor: Veniturile - creşteri ale beneficiilor economice
înregistrate în cursul perioadei de gestiune, sub forma intrărilor de active sau
majorării valorii acestora sau a diminuării datoriilor care au drept rezultat creşteri
ale capitalului propriu, cu excepţia celor legate de contribuţiile proprietarilor.
Clasa 6 Venituri include 2 grupe (Fig. 13):
Grupa 61 Veniturile din activitatea operaţională cuprind sumele rezultate
din activitatea de bază a entităţii economice. Acestea includ: veniturile din
24
vânzări - reprezintă încasările din vânzarea produselor/mărfurilor; prestarea

serviciilor şi/sau executarea lucrărilor; contracte de construcţie; contracte de
leasing operaţional şi financiar (arendă, locaţiune); alte venituri din activitatea
operaţională includ sumele primite sau de primit din ieşirea altor active
circulante; sub formă de amenzi, penalităţi şi alte sancţiuni; din recuperarea
prejudiciului material cauzat entităţii; din decontarea datoriilor cu termen de
prescripţie expirat; din plusurile de active constatate la inventariere.
Grupa 62 Venituri din alte activităţi cuprind sumele primite sau de primit din
alte feluri de activităţi ale entităţii economice, decât cea de bază. Acestea includ:
venituri din operaţiuni cu active imobilizate - cuprind veniturile aferente ieşirii
activelor imobilizate, precum şi veniturilor din reluarea pierderilor din depreciere;
venituri financiare - cuprind veniturile rezultate din diferenţele de curs valutar; din
redevenţe; din dividende; din dobânzi; venituri excepţionale - cuprind sumele
primite de la organele de stat, companiile de asigurări, persoanele fizice şi juridice
sub formă de compensare a pierderilor din evenimentele extraordinare.
Clasa 6. Venituri
Grupa 61 Venituri din Grupa 62 Venituri din alte

activitatea operaţională activități
611 Venituri din vînzări 621 Venituri din operațiuni

cu active imobilizate
612 Alte venituri din activitatea
operaţională 622 Venituri financiare
613 Venituri din dobînzile 623 Venituri excepționale
aferente împrumuturilor acordate
616 Venituri aferente mijloacelor
cu destinaţie specială
617 Alte venituri (cu excepţia
veniturilor din activitatea
economică)
618 Venituri din activitatea
economică
Fig. 13. Clasificarea veniturilor
4. Fapte economice
Activitatea economică generează mişcarea permanentă a mijloacelor care
participă la diverse procese economice. O astfel de mişcare se produce prin
intermediul faptelor economice. Exemple de fapte economice:
- primirea numerarului din bancă în casierie;
- eliberarea salariilor din casierie angajaţilor;
- vânzarea produselor cumpărătorilor, etc.
Contabilitatea nu numai măsoară ci şi fixează datele privind faptele economice.
25
Orice fapt economic presupune cel puţin două evenimente. Astfel, faptele
sus-numite conţin următoarele evenimente-perechi:
- la primirea numerarului – majorarea mijloacelor băneşti în casierie şi
micşorarea mijloacelor băneşti în contul curent în monedă naţională;
- la vânzarea mărfurilor – micşorarea soldurilor acestora la depozit şi
majorarea cheltuielilor entităţii economice.
Există fapte (operaţiuni) economice ce pot conduce la modificarea
mijloacelor economice sau surselor de finanţare, fără a exercita influenţă asupra
mărimii lor generale. Acestea sunt, în special, operaţiuni cu caracter intern care
se reflectă în sistemul informaţional al unei entităţi economice. Astfel de ope-
raţiuni cuprind: consumul de materiale pentru producţie, calcularea amortizării
mijloacelor fixe, formarea rezervelor pe seama profitului, etc.
Dar majoritatea faptelor economice sunt legate cu câţiva subiecţi (entitatea
economică în cauză şi furnizării, statul, cumpărătorii, etc.) şi, de regulă, conduc
la modificarea concomitentă a mijloacelor economice şi a surselor de finanţare
a acestora. Acestea operaţiuni cuprind: intrarea materialelor la depozit de la
furnizori, primirea creditelor bancare, etc.
5. Metoda contabilităţii şi procedeele acesteia

Contabilitatea ca disciplină ştiinţifică se caracterizează prin existenţa unui
obiect propriu de studiu. În scopul realizării acestuia, contabilitatea foloseşte o
metodă proprie de cercetare. Prin metoda contabilităţii se înţelege ansamblul de
procedee cu ajutorul cărora se realizează evidenţa, calculul, analiza şi controlul
stării şi mişcării patrimoniului.
Aceste procedee pot fi grupate în: procedee comune tuturor ştiinţelor; procedee
comune şi altor ştiinţe economice; procedee specifice metodei contabilităţii (Fig. 14):
Observaţia
Procedee Raţionamentul
comune tuturor Comparaţia
Clasificarea
ştiinţelor Analiza
Sinteza
Documentaţia Procedee
Evaluarea
comune disciplinelor
Calculaţia
Inventarierea economice
Procedee Bilanţul contabil

specifice metodei Contul contabil
contabilităţii Dubla înregistrare
Balanţa de verificare
Fig. 14. Procedeele metodei contabilităţii
26
În procedeele comune tuturor ştiinţelor pe care le foloseşte contabilitatea

în reflectarea obiectului său de studiu se regăsesc:
Observaţia - faza iniţială a cercetării în cazul oricărei ştiinţe. Doar printr-o
observaţie atentă se pot delimita faptele şi fenomenele pe care, le vom include
în obiectul contabilităţii.
Raţionamentul - se aplică de metoda contabilităţii pentru ca pe bază de
judecăţi logice obţinute prin observare sau documentare asupra elementelor
patrimoniale să se stabilească concluzii cu valoare de generalizări.
Comparaţia - se foloseşte în metoda contabilităţii cu scopul de a determina
careva semănări şi/sau deosebiri între două procese, fenomene, rezultate.
Clasificarea - în contabilitate serveşte la repartizarea raţională a elemen-
telor patrimoniale, respectiv a bunurilor economice şi a surselor de formare a
acestora, a veniturilor şi cheltuielilor pe feluri de activităţi, etc.
Analiza - procedeu ştiinţific de cercetare a unui fenomen, domeniu, spaţiu
de activitate etc., analiza presupune studierea aprofundată a fiecărui element în
parte a unui tot întreg.
Sinteza - asigură trecerea de la particular la general. Prin ea se realizează
generalizarea unor concluzii desprinse în procesul de analiză.
Procedeele metodei contabilităţii, comune altor discipline economice sunt:
Documentaţia - reprezintă procedeul ce permite consemnarea datelor ce
privesc patrimoniul în documente. Documentul este un act prin care se
adevereşte, se constată un fapt, se conferă un drept, se recunoaşte o obligaţie.
Orice fapt economic trebuie reflectat într-un document în momentul producerii
lui, pentru că numai astfel este posibilă asigurarea integrităţii patrimoniului în
ansamblu şi pe elemente componente.
Evaluarea - este procedeul de determinare a mărimii valorice a elementelor
contabile la data recunoaşterii iniţiale a acestora şi întocmirii situaţiilor finan-
ciare. În contabilitate, evaluarea înseamnă aducerea elementelor componente
ale patrimoniului la un numitor comun prin intermediul aceleiaşi unităţi de
măsură, adică transformarea unităţilor naturale în unităţi valorice cu ajutorul
monedei naţionale.
Calculaţia - este un ansamblu de operaţiuni matematice în scopul de a găsi
valoarea uneia sau mai multor mărimi.
Inventarierea - este procedeul de control şi autentificare documentară a
existenţei elementelor contabile care aparţin şi/sau se află în gestiunea
temporară a entităţii.
Procedeele specifice sunt:
Bilanţul - este un document care reflectă sintetic, în expresie valorică, în
activ, mijloacele economice după componenţa lor materială, iar în pasiv ace-
leaşi mijloace după sursele lor de provenienţă în cadrul unei unităţi
patrimoniale, la un moment dat.
27
Contul - este procedeul propriu contabilităţii prin care elementele

patrimoniale sunt individualizate în cadrul fiecărei unităţi, fiind destinat
urmăririi apariţiei şi evoluţiei acestora pe parcursul existenţei lor. Conturile
reflectă componenţa patrimoniului şi starea acestuia de-a lungul fazelor
circuitului economic. Totalitatea conturilor utilizate de către o entitate
economică formează sistemul de conturi.
Dubla înregistrare - este considerată un procedeu de bază al metodei
contabilităţii care presupune înregistrarea unui fapt economic în debitul unui
cont şi în creditul altui cont cu una şi aceeaşi sumă.
Balanţa de verificare - asigură verificarea exactităţii înregistrării faptelor
economice în conturi, legătura dintre conturile sintetice şi bilanţ, legătura dintre
conturile sintetice şi conturile analitice.
28
TEMA 3. BILANŢUL – ELEMENT DE BAZĂ AL METODEI

CONTABILITĂŢII
1. Esenţa, tipurile şi funcţiile bilanţului
2. Structura bilanţului
3. Caracteristica posturilor de bilanţ
4. Tipuri de modificări în bilanţ sub influenţa faptelor economice
1. Esenţa, tipurile şi funcţiile bilanţului
Bilanţul este un procedeu al metodei contabilităţii prin care se asigură
dubla reprezentare a averii; prezintă poziţia financiară a entităţii şi include infor-
maţii aferente soldurilor existente la data raportării privind: activele, capitalul pro-
priu, datoriile. El reprezintă o grupare a mijloacelor economice ale entităţii econo-
mice şi a surselor de formare a acestora în expresie bănească la o dată determinată.
Prezentarea dualistă a patrimoniului, potrivit Legii contabilităţii, poate
avea loc numai la o anumită dată (Fig. 15).
de către entitățile
economice (cu excepția situațile financiare anuale - în termen de 90 de
entităților de interes public zile următoare anului de gestiune
și a instituțiilor publice)
situațile financiare semianuale pentru primul

semestru - în termen de 30 de zile următoare
semestrului de gestiune
entitățile de interes public
situațile financiare anuale - în termen de 120 de
zile următoare anului de gestiune
în conformitate cu termenele şi periodicitatea

instituțiile publice
stabilite de administrația publică
Fig. 15. Prezentarea Situaţiilor financiare
Termenul concret de prezentare a situaţiilor financiare (inclusiv a Bilan-

ţului) pentru fiecare entitate se stabileşte de Serviciul Situaţiilor financiare.
Bilanţul se prezintă sub forma unui tablou, format din două părţi: partea din
stânga denumită activ, iar cea din dreapta pasiv. În forma cea mai simplă
bilanţul se prezintă astfel:
Bilanţul
la _________________20___
Activ Suma (lei) Pasiv Suma (lei)

Denumirea elementelor Denumirea elementelor
patrimoniale de activ patrimoniale de pasiv
Total active Total pasive
29
Principala particularitate a bilanţului constă în egalitatea activelor şi

pasivelor, adică total activ trebuie să fie egal cu total pasiv. Schematic:
A=P
În practica contabilă există bilanţ în formă orizontală şi bilanţ în formă
verticală.
În literatura economică se evidenţiază mai multe feluri de bilanţuri, care
pot fi clasificate după diferite criterii (Fig. 16):
Bilanţul iniţial se întocmeşte la înfiinţarea entităţii, când
fondatorii îşi pun la dispoziţie mijloace materiale şi băneşti în
vederea realizării scopului pentru care a fost creată.
juridic al
Bilanţul curent se întocmeşte în cursul activităţii entităţii, la

entităţii
statutul
După
termenele impuse de legislaţia în vigoare. Acesta se întocmeşte

pe baza situaţiei din conturi.
Bilanţul final se întocmeşte în momentul cesionării activităţii

de către entitatea economică sau al lichidării ei.
Bilanţul anual se întocmeşte la sfârşitul anului pe baza datelor 365 zile

perioada de
din conturi şi presupune în mod obligatoriu verificarea

BILANŢ
întocmire
prealabilă a realităţii acestora prin inventariere.

După
183 zile
Bilanţul intermediar se întocmeşte şi se prezintă la sfârşitul

semestrului.
Bilanţul primar se consideră bilanţul contabil întocmit la nivel

de entitate.
de cuprindere
a elementelor
patrimoniale
După sfera
Bilanţul consolidat este întocmit la nivelul grupurilor de

entităţi.
Bilanţul centralizat sunt bilanţurile întocmite la nivelul

ministerelor, departamentelor.
Fig. 16. Bilanţuri, după diferite criterii de clasificare
Prin datele ce le conţine bilanţul, îndeplineşte trei funcţii principale:

1. Funcţia de generalizare a informaţiilor contabile este determinată de
modul în care bilanţul sistematizează şi grupează informaţiile contabile
după o structură bine determinată, care este unică şi obligatorie pentru
toate entităţile economice.
2. Funcţia de informare este esenţială pentru locul bilanţului în sistemul
informaţional contabil şi pentru demonstrarea rolului important pe care
îl ocupă în cadrul acestuia. Prin bilanţ se cunosc starea bunurilor
30
economice la un moment dat, creanţele, datoriile şi sursele proprii ale

entităţii economice.
3. Funcţia de analiză este o continuare şi o desfăşurare a funcţiei de
informare. În baza datelor din bilanţ se analizează situaţia patrimonială
şi financiară a entităţii economice, capacitatea de plată a acesteia, starea
decontărilor cu cumpărătorii şi furnizorii ş.a.
2. Structura bilanţului
Bilanţul este alcătuit din două părţi: Activ (partea stângă a bilanţului) –
care include mijloacele economice şi Pasiv (partea dreaptă a bilanţului) – care
include sursele de finanţare a acestora. Prin urmare, atât în activ cât şi în pasiv
sunt reflectate aceleaşi mijloace numai că după diverse criterii, de aceea totalul
activului şi pasivului trebuie să fie întotdeauna egale.
Indicatorii bilanţieri prin care sunt grupate şi generalizate elementele de
activ şi pasiv poartă denumirea de posturi de bilanţ. La rândul lor posturile sunt
grupate în capitole de activ şi respectiv de pasiv. Fiecare post de bilanţ arată
starea unui element de activ sau pasiv la data întocmirii bilanţului.
În cadrul activului, posturile sunt grupate în funcţie de gradul de lichiditate,
începând cu cele mai puţin lichide şi terminând cu numerarul care îmbracă
forma de bani lichizi.
În cadrul pasivului, posturile sunt grupate în funcţie de căile de formare a
surselor de finanţare şi gradul lor de exigibilitate, începând cu capitalul propriu
– care reprezintă sursele proprii de finanţare a activităţii şi pot fi folosite pe
perioadă îndelungată de timp, urmate de datoriile pe termen lung – reprezentate
de credite şi împrumuturi contractate pe un termen mai mare de un an, apoi
urmează datoriile curente – reprezentate de datoriile comerciale, datoriile
salariale, etc. şi care au termenul de achitare mai mic de un an.
Bilanţul conţine cinci capitole, dintre care două sunt în activ, iar trei în pasiv.
Capitolul 1.
Capitolul 2.
Capitolul 3.
Capitolul 4.
Capitolul 5.
3. Caracteristica posturilor de bilanţ (punctul 2, Tema 2)
4. Tipuri de modificări în bilanţ sub influenţa faptelor economice

Pentru a reflecta tipurile de modificări în bilanţ sub influenţa faptelor
economice vom prezenta la început un bilanţ iniţial simplificat:
31
Bilanţul
la _________________20___
Suma Suma
Activ (lei) Pasiv (lei)
Mijloace fixe 120000 Capital social 100000
Materiale 14000 Capital de rezervă 9000
Casa 3000 Credite bancare pe termen lung 18000
Conturi curente în monedă naţională 7000 Datorii comerciale curente 17000
Total activ 144000 Total pasiv 144000
Oricât de variate ar fi operaţiile economice sub aspectul naturii şi con-
ţinutului lor economic, din punct de vedere al tipurilor de modificări pe care le
produc asupra activului şi pasivului, ele se grupează în patru categorii şi anume:
1. A+X-X = P
2. A = P+X-X } modificări de volum
3. A+X = P+X
4. A-X = P-X } modificări de structură
X = suma de numerar ce apare într-o operatie economică
Exemplu:
1. Operaţii care produc modificări numai în activul bilanţului, în sensul creş-
terii unui post de activ şi concomitent şi cu aceiaşi sumă, micşorarea altui
post de activ, totalul activului rămânând neschimbat, egalitatea menţinându-
se (A+X-X = P).
Operaţia 1. Se ridică din contul curent în monedă naţională suma de 2000 lei şi
se depune în casieria entităţii. Cu 2000 lei scade numerarul din contul curent în
monedă naţională, şi la fel cu 2000 lei se majorează numerarul din casierie.
Totalul bilanţului rămâne neschimbat.
Bilanţ după prima operaţiune
Suma Suma
Mijloace fixe Capital social
Materiale Capital de rezervă
Conturi curente în monedă naţională Credite bancare pe termen lung
Casa Datorii comerciale curente
Total activ Total pasiv
2. Operaţii care produc modificări numai în pasivul bilanţului, în sensul

creşterii unui post de pasiv şi concomitent şi cu aceiaşi sumă, micşorarea
unui alt post de pasiv, totalul pasivului rămânând neschimbat, egalitatea
bilanţieră menţinându-se (A = P+X-X).
Operaţia 2. Pe seama capitalului de rezervă se majorează capitalul social cu
3000 lei. Cu 3000 lei se majorează capitalul social, şi la fel cu 3000 lei scade
capitalul de rezervă. Totalul bilanţului rămâne neschimbat.
32
Bilanţ după cea de-a doua operaţiune

Suma Suma
Mijloace fixe Capital social
Materiale Capital de rezervă
Conturi curente în monedă naţională Credite bancare pe termen lung
Casa Datorii comerciale curente
Total activ Total pasiv
3. Operaţii care produc modificări în ambele părţi ale bilanţului, în sensul

creşterii unui post de activ şi concomitent şi cu aceiaşi sumă, creşterea unui
post de pasiv, totalul activului şi pasivului crescând cu suma respectivă,
egalitatea bilanţieră menţinându-se (A+X = P+X).
Operaţia 3. Se contractează un credit bancar pe termen scurt în sumă de
15000 lei. Cu 15000 lei se majorează datoria faţă de bancă privind creditul
bancar, şi la fel cu 15000 lei se majorează numerarul în contul curent în monedă
naţională. Totalul bilanţului se măreşte cu 15000 lei.
Bilanţ după cea de-a treia operaţiune
Suma Suma
Mijloace fixe 120000 Capital social
Materiale 14000 Capital de rezervă
Conturi curente în monedă naţională 20000 Credite bancare pe termen lung
Casa 5000 Datorii comerciale curente
Credite bancare pe termen scurt
Total activ 159000 Total pasiv
4. Operaţii ce produc modificări în ambele părţi ale bilanţului, în sensul

micşorării unui post de activ şi concomitent şi cu aceiaşi sumă, micşorarea
unui post de pasiv, totalul activului şi pasivului micşorându-se cu suma
respectivă, egalitatea bilanţieră menţinându-se (A-X=P-X).
Operaţia 4. Din disponibilul din contul curent în monedă naţională se achită
datoria faţă de un furnizor în sumă de 16000 lei. Cu 16000 lei scade numerarul
din contul curent în monedă naţională, şi la fel cu 16000 scade datoria faţă de
furnizor. Totalul bilanţului scade cu 16000 lei.
Bilanţ după cea de-a patra operaţiune
Suma Suma
Mijloace fixe 120000 Capital social
Materiale 14000 Capital de rezervă
Conturi curente în monedă naţională 4000 Credite bancare pe termen lung
Casa 5000 Datorii comerciale curente
Credite bancare pe termen scurt
Total activ 143000 Total pasiv
33
TEMA 4. SISTEMUL DE CONTURI ŞI DUBLA ÎNREGISTRARE

1. Noţiunea, structura şi funcţiile conturilor contabile
3. Clasificarea conturilor contabile
4. Dubla înregistrare. Înregistrări contabile şi tipurile acestora
5. Conturi sintetice şi analitice
6. Balanţe de verificare şi însemnătatea de control al acestora
1. Noţiunea, structura şi funcţiile conturilor contabile

Contul este un procedeu specific metodei contabilităţii, care reflectă
existenţa şi mişcarea fiecărui element patrimonial ca efect al modificărilor
(creşteri şi diminuări) produse de faptele economice ce au loc într-o perioadă de
gestiune. Spre deosebire de bilanţ, contul are o sferă de cuprindere mult mai
restrânsă şi se referă numai la unul din elementele patrimoniale din bilanţ,
evidenţiind nu numai situaţia acestuia la un moment dat, ci şi modificările la
care este supus pe parcursul perioadei de gestiune, ca urmare a desfăşurării
activităţilor economico – financiare.
Pentru fiecare fel sau grupă de mijloace/surse se deschide câte un cont
distinct în contabilitatea curentă, cu ajutorul căruia se înregistrează, pe baza
documentelor primare şi în etalon valoric, existentul la începutul perioadei de
gestiune al elementului patrimonial, pentru care s-a deschis contul, modificările
acestuia, determinate de faptele economice şi financiare din timpul perioadei de
gestiune, în final determinându-se existentul la sfârşitul perioadei de gestiune,
pe baza relaţiei matematice:
Existența Existența
Creșteri Micșorări
inițială finală
Modificările determinate de faptele economice nu pot avea loc decât în 2

sensuri: creşteri şi micşorări. Prin urmare, contul îmbracă o formă care permite
înregistrarea separată a celor 2 feluri de modificări, pentru a putea cunoaşte şi
explica numărul de modificări, mărimea lor, precum, şi totalul pe fiecare sens
de modificare.
Structural, contul îmbracă forma literei T şi are următoarele elementele
(Fig. 17):
- codul şi denumirea contului;
- părţile contului (debitul şi creditul);
- soldul iniţial;
- rulajul contului;
- soldul final.
34
Debit Cont de ACTIV Credit Debit Cont de PASIV Credit
Sold iniţial Sold iniţial
Rulaj debitor Rulaj creditor Rulaj debitor Rulaj creditor

Sold final Sold final
Fig. 17. Structura conturilor de activ şi pasiv
Codul reprezintă un simbol numeric atribuit fiecărui cont (potrivit Planului

general de conturi contabile) şi denumirea reprezintă elementul patrimonial
concret reflectat în contul respectiv. Părţile contului simbolizează nişte notaţii
convenţionale care îndeplinesc funcţii de grupare. Partea stângă a contului se
numeşte Debit, iar partea dreaptă – Credit. Soldul iniţial – reflectă existenţa
valorică a elementului patrimonial la începutul perioadei de gestiune. Rulajul
contului – reprezintă mişcarea sau sumele înregistrate succesiv într-o perioadă
de gestiune în debitul/creditul unui cont, corespunzător creşterilor şi
micşorărilor determinate de faptele economice. Soldul final – reflectă existenţa
valorică a elementului patrimonial la finele perioadei de gestiune.
Funcţiile contului contabil sunt prezentate în Fig. 18:
economică
informațională
de control
de grupare
contabilă
Funcțiile
contului
contabil
Fig. 18. Funcţiile contului contabil

1. Funcţia economică – reflectarea unui obiect contabil concret pe un cont
distinct, pornind de la conţinutul economic al acestuia;
2. Funcţia informaţională – reprezintă reflectarea reglementată a realităţii
despre obiectele contabile;
3. Funcţia de control – este realizată prin procedee de observare şi
generalizare a datelor;
4. Funcţia de grupare – generalizează informaţia economică pe tipuri de
bunuri, destinaţia lor, procese economice, etc.;
35
5. Funcţia contabilă – constă în aplicarea unui anumit procedeu de

înregistrare a informaţiei pe conturi, în funcţie de modificările dictate de
faptele economice şi funcţia pe care o îndeplineşte contul respectiv.

Planul general de conturi contabile este un tablou al conturilor
sistematizate în mod anumit, destinat pentru organizarea evidenţei contabile în
cadrul entităţii economice. Este un document normativ privind clasificarea şi
codificarea conturilor. Planul general de conturi contabile cuprinde trei
capitole: Dispoziţii generale; Nomenclatorul conturilor contabile; Caracteristica
şi modul de aplicare a conturilor contabile.
Planul general de conturi contabile cuprinde 9 clase:
1. Active imobilizate 6. Venituri
2. Active circulante 7. Cheltuieli
3. Capital propriu 8. Conturi de gestiune
4. Datorii pe termen lung 9. Conturi extrabilanţiere
5. Datorii curente
Clasele 1-7 cuprind conturile contabilităţii financiare – care sunt destinate
generalizării informaţiei ce urmează a fi prezentată în situaţiile financiare.
Acestea se divizează în:
conturi de bilanţ (clasele 1-5), care sunt destinate pentru contabilizarea
activelor, capitalului propriu şi datoriilor entităţii. La data raportării
soldul (debitor sau creditor) acestor conturi se reflectă în bilanţ.
conturi de rezultate (clasele 6-7), care sunt destinate pentru contabi-
lizarea veniturilor şi cheltuielilor entităţii. La data raportării rulajele
creditoare ale conturilor de venituri şi rulajele debitoare ale conturilor de
cheltuieli se reflectă în situaţia de profit şi pierdere.
Clasa 8 - conturile de gestiune - sunt destinate generalizării informaţiei
privind costurile de producţie, adaosul comercial, încasările din vânzarea
bunurilor în numerar etc.
Clasa 9 - conturile extrabilanţiere – sunt destinate generalizării informaţiei
privind bunurile neînregistrate în bilanţul entităţii, dar aflate în gestiunea
acesteia, activele şi datoriile contingente, angajamentele acordate şi primite,
pierderile fiscale şi alte elemente similare.
Simbolizarea conturilor are la bază sistemul zecimal potrivit căruia:
clasele de conturi sunt simbolizate cu o singură cifră de la 1 la 9;
grupele de conturi sunt simbolizate cu două cifre, din care prima indică
codul (simbolul) clasei în care este inclusă grupa respectivă, iar a doua -
numărul grupei;
conturile de gradul I sunt simbolizate cu trei cifre, din care primele două
36
formează codul grupei, la care se referă contul respectiv, iar a treia cifră
- numărul contului de gradul I;
conturile de gradul II sunt simbolizate cu patru cifre, din care primele
trei cifre, indică codul contului de gradul I, iar a patra cifră - numărul
contului de gradul II al contului sintetic respectiv.
Exemplu:
Clasa 2 Active circulante
Grupa 21 Stocuri
Contul de gr.I 211 Materiale
Contul de gr.II 2111 Materii prime şi materiale de bază
3. Clasificarea conturilor contabile

Toate conturile pot fi grupate după 4 criterii:
1. În funcţie de destinaţia acestora – conturi bilanţiere (clasele 1-5 –
destinate pentru evidenţa bunurilor economice şi surselor de finanţare),
conturi de rezultate (clasele 6,7 – destinate pentru evidenţa veniturilor,
cheltuielilor şi determinării rezultatului financiar), alte conturi (clasele
8,9 – destinate pentru evidenţa costurilor şi conturilor extrabilanţiere);
2. În raport cu bilanţul – conturi de activ şi conturi de pasiv;
3. În funcţie de conţinut şi structură – în clase determinate;
4. În funcţie de apartenenţa lor la un anumit tip de contabilitate –
conturile contabilităţii financiare (clasele 1-7), conturile contabilităţii
de gestiune (clasa 8), conturile contabilităţii extrabilanţiere (clasa 9).
Una din condiţiile de bază pentru înregistrarea corectă a faptelor economice
cu ajutorul conturilor constituie cunoaşterea modului de funcţionare a acestora.
În cadrul modului de funcţionare al conturilor se stabileşte precis în care parte a
acestora, debit sau credit, se înregistrează soldul iniţial, creşterile şi diminuările,
şi soldul final.
În debitul conturilor de activ se reflectă:
- soldul iniţial;
- majorările;
- soldul final.
În creditul conturilor de activ se reflectă:
- diminuările.
Soldul final pentru conturile de activ se determină potrivit relaţiei: ______
În creditul conturilor de pasiv se reflectă:
- soldul iniţial;
- majorările;
- soldul final.
În debitul conturilor de pasiv se reflectă:
- diminuările.
Soldul final pentru conturile de pasiv se determină potrivit relaţiei: ______
37
4. Dubla înregistrare. Înregistrări contabile şi tipurile acestora

Dubla înregistrare reprezintă reflectarea fiecărui fapt economic în 2 conturi
interdependente, în debitul unui cont şi creditul altui cont la una şi aceeaşi sumă.
Prin intermediul reflectării în conturi a faptelor economice efectuate în baza
dublei înregistrări contabilitatea asigură înregistrarea completă, neîntreruptă şi in-
terdependentă a fenomenelor activităţii economice, ceea ce permite a cuprinde
toate mijloacele entităţii economice, a urmări mişcarea acestora în procesul activi-
tăţii operaţionale (aprovizionarea, producţie şi vânzarea), de investiţii şi financiare.
Dubla înregistrare face posibilă verificarea corectitudinii reflectării faptelor
economice pe conturi, ceea ce se confirmă prin egalitatea dintre debitul şi creditul
tuturor faptelor economice, precum şi dintre activul şi pasivul bilanţului. Lipsa
acestei egalităţi mărturiseşte despre existenţa unor erori în înregistrările contabile.
Utilizarea în contabilitate a dublei înregistrări conduce la interdependenţa
conturilor în care se înregistrează faptele economice. Această interdependenţă a
conturilor se numeşte corespondenţă a conturilor (sau înregistrare contabilă,
sau formulă contabilă), iar conturile care se află în corespondenţă se numesc
conturi corespondente. Ilustrarea schematică a acestora:
Fig. 19. Schema conturilor corespondente
Orice fapt economic (exemplu: vânzare, cumpărare, plată, etc.) se

înregistrează în contabilitate codificat, cu ajutorul unei formule contabile. Prin
urmare, modalitatea de exprimare a relaţiilor dintre două conturi şi a estimării
valorice a indicatorului care caracterizează faptul economic concret se numeşte
formulă contabilă (înregistrare contabilă).
Formula contabilă conţine următoarele elemente:
- codul şi denumirea contului debitor;
- codul şi denumirea contului creditor;
- mărimea modificărilor (suma).
Paşi de urmat pentru întocmirea oricărei formule contabile:

1. identificarea conturilor ce intervin în tranzacţia economică (cel
puţin 2);
2. stabilirea naturii conturilor (Activ sau Pasiv)
3. stabilirea modificării conturilor (creşterii sau micşorării acestora)
4. aplicarea regulilor de funcţionare a conturilor (Debit sau Credit)
Formulele contabile sunt de mai multe feluri (Fig. 20):

38
Formule contabile
în funcţie de numărul de conturi în funcţie de scopul

corespondente din care este pentru care se
formată formula contabilă, pot fi: întocmesc, pot fi:
simple curente
compuse de stornare
Fig. 20. Clasificarea formulelor contabile
1. În funcţie de numărul de conturi corespondente din care este formată
formula contabilă:
a) formulă contabilă simplă – este acea formulă în care corespondenţa se
stabileşte între două conturi, unul se debitează şi altul se creditează
simultan şi cu aceeaşi sumă. Exemplu: Se achită datoria de 1000 lei faţă
de furnizori cu numerar din contul curent în monedă naţională:
Debit contul 521 „Datorii comerciale curente” - 1000 lei
Credit contul 242 „Conturi curente în monedă naţională” – 1000 lei
b) formulă contabilă compusă – este acea formulă în care corespondenţa se
stabileşte între un singur cont debitor şi mai multe conturi creditoare, şi
invers, mai multe conturi debitoare şi un singur cont creditor. Exemplu:
S-au procurat: mijloace fixe în valoare de 12000 lei şi OMVSD în valoare
de 8000 lei:
Debit contul 123 „Mijloace fixe” – 12000 lei
Debit contul 213 „OMVSD” – 8000 lei
Credit contul 521 „Datorii comerciale curente”-20000 lei
2. În funcţie de scopul pentru care se întocmesc:
a) formulă contabilă curentă – acea formulă prin intermediul căreia se înre-
gistrează în contabilitate faptelor economice care au loc în mod obişnuit;
b) formulă contabilă de stornare – reprezintă o modalitate specifică
contabilităţii de corectare a unor erori săvârşite anterior cu ocazia
înregistrării în conturi a faptelor economice.
Înregistrarea faptelor economice se fac pe baza documentelor justificative,
în ordinea în care au avut acestea loc, cu ajutorul Jurnalului de înregistrare a
faptelor economice. In jurnalul de înregistrare a faptelor economice se înscriu
numărul, data şi conţinutul succint al faptelor economice, conturile cores-
pondente, suma. Jurnalul are următoarea formă:
Tabelul 1. Jurnal de înregistrare a faptelor economice
Nr. Corespondenţa conturilor
Conţinutul faptelor economice Suma
crt. Debit Credit
1. S-a contractat un credit pe termen lung 70000 242 411
2. …
39
După înregistrarea oricărei formule contabile, sumele din formula contabilă

se trec ulterior în T-urile conturilor care apar în formula contabilă.
5. Conturi sintetice şi analitice

În funcţie de detalierea informaţiei, conturile contabile se împart în sinte-
tice şi analitice.
Conturile sintetice sunt conturile de bază ale contabilităţii, care reflectă
bunurile economice, procesele, sursele şi rezultatele economice grupate după
caracteristicile lor generale. De exemplu: contul sintetic „Materiale”, „Mijloace
fixe”, „Capital social”.
Conturile analitice sunt conturile deschise pentru conturile şi subconturile
sintetice în vederea grupării detaliate a obiectelor de evidenţă. De exemplu: la o
entitate economică ce are ca activitate de bază construcţia, conturile analitice la
contul „Materiale” pot fi: ciment, nisip, pietriş ş.a.; la o entitate economică ce
are ca activitate de bază producerea produselor de patiserie, conturile analitice
la contul „Materiale” pot fi: zahăr, făină, unt şi altele.
Numărul conturilor analitice în care poate fi desfăşurat un cont sintetic este
determinat de natura bunurilor, proceselor, surselor, precum şi de necesităţile
de detaliere a cunoaşterii conţinutului elementului evidenţiat.
Regulile de funcţionare a conturilor analitice sunt aceleaşi ca şi pentru contul
sintetic din care aparţin, deoarece în ambele categorii de conturi se înregistrează
aceleaşi elemente patrimoniale şi, deci, au acelaşi conţinut economic. Cu toate aces-
tea, reflectarea faptelor economice în conturile analitice prezintă unele particularităţi
faţă de conturile sintetice. Şi anume, spre deosebire de conturile sintetice, în care
elementele patrimoniale se înregistrează numai valoric, în conturile analitice, ele-
mentele respective se pot reflecta fie numai valoric, ca şi în conturile sintetice
(imobilizări necorporale, sursele de finanţare), fie cantitativ şi valoric, în funcţie de
natura elementelor respective (bunurile materiale – kg, l, m. etc.).
Atât sistematizarea, cât şi generalizarea informaţiilor contabile cu ajutorul
conturilor sintetice şi analitice sunt posibile datorită legăturilor reciproce care
există între aceste conturi.
Legătura dintre conturile sintetice şi analiticele lor se realizează prin urmă-
toarele:
a) suma soldurilor iniţiale ale conturilor analitice deschise la un cont sin-
tetic trebuie să fie egală cu soldul iniţial al contului sintetic;
b) suma rulajelor debitoare ale conturilor analitice deschise la un cont
sintetic trebuie să fie egală cu rulajul debitor al contului sintetic;
c) suma rulajelor creditoare ale conturilor analitice deschise la un cont
sintetic trebuie să fie egală cu rulajul creditor al contului sintetic;
d) suma soldurilor finale ale conturilor analitice deschise la un cont sintetic
trebuie să fie egală cu soldul final al contului sintetic.
40
6. Balanţe de verificare şi însemnătatea de control al acestora

Balanţa de verificare este un procedeu specific metodei contabilităţii, care asi-
gură respectarea în contabilitate a echilibrului permanent impus de dubla înre-
gistrare a faptelor economice, oferind prin aceasta garanţia exactităţii înregis-
trărilor efectuate în conturi, precum şi a întocmirii unor bilanţuri reale şi complete.
Balanţa de verificare se prezintă sub forma unei situaţii tabelare, în care se
înscriu datele valorice ale tuturor conturilor, folosite de o entitate economică
într-o perioadă de gestiune, preluate din Cartea mare. Ea furnizează informaţii
în legătură cu solduri iniţiale, mişcările intervenite într-o perioadă de gestiune
(lună, trimestru, semestru, an) şi soldurile finale la data întocmirii ei.
Funcţiile balanţei de verificare rezultă din definiţia acesteia (Fig. 21).
de verificare a exactităţii înregistrărilor efectuate în
conturi
Funcțiile de realizare a concordanţei dintre conturile analitice şi
balanței de cele sintetice
verificare de legătură între cont şi bilanţ
de grupare şi centralizare a datelor înregistrate în conturi
Fig. 21. Funcţiile balanţei de verificare

Funcţia de verificare a exactităţii înregistrărilor efectuate în conturi. Esenţa acesteia
constă în verificarea şi identificarea erorilor de înregistrare în conturi a faptelor economice,
prin intermediul diferitelor egalităţi care trebuie să existe în cadrul balanţei de verificare.
Funcţia de realizare a concordanţei dintre conturile analitice şi cele sintetice. Aceasta
funcţie se realizează prin întocmirea unor balanţe de verificare ale conturilor analitice
pentru fiecare cont sintetic, care se desfăşoară pe conturi analitice.
Funcţia de legătură între cont şi bilanţ. Această legătură se concretizează în faptul că
datele din bilanţ reprezintă soldurile finale ale conturilor preluate din balanţa de verificare,
prelucrate şi grupate conform necesităţilor de întocmire a bilanţului.
Funcţia de grupare şi centralizare a datelor înregistrate în conturi. Această funcţie
oferă conducerii posibilitatea de a cunoaşte mărimea şi structura modificărilor intervenite în
structura mijloacelor materiale şi numerar, situaţia debitorilor şi creditorilor, a cheltuielilor,
veniturilor şi rezultatelor financiare la un moment dat şi în dinamică, în vederea elaborării
previziunilor necesare luării deciziilor pentru perioada viitoare.
Balanţa de verificare, în funcţie de natura conturilor pe care le conţine, poate fi: balanţa
de verificare a conturilor sintetice şi balanţa de verificare a conturilor analitice.
Balanţa de verificare, cel mai des întâlnită în practica contabilă, are trei tipuri de
egalităţi:
Tabelul 2. Balanţa de verificare a conturilor sintetice
Simbolul Sold iniţial Rulaje Sold final
Denumirea conturilor
contului Debit Credit Debit Credit Debit Credit
1 2 3 4 5 6 7 8
123 Mijloace fixe
… …
TOTAL
41
T E M A 5 . E V I DE N Ţ A C O N T A B I L Ă A P R I N CI PA L E L O R F A P T E
ECONOMI CE
1. Noţiuni generale privind contabilitatea procurării de bunuri
2. Schema generală de evidenţă a costurilor de producţie
3. Contabilizarea cheltuielilor şi veniturilor entităţii economice. Determi-
narea rezultatului financiar
1. Noţiuni generale privind contabilitatea procurării de bunuri

Una din condiţiile de bază ale funcţionării neîntrerupte a entităţii econo-
mice este asigurarea oportună a acesteia cu mijloace necesare pentru desfăşu-
rarea activităţii. Acestea cuprind imobilizările necorporale şi corporale, investi-
ţiile financiare şi mobiliare, stocurile.
Cea mai mare parte a mijloacelor entitatea economică o procură de la alte
entităţi numite furnizori. De aceea în contabilitate, în primul rând este necesar a
reflecta valoarea mijloacelor procurate, precum şi decontările entităţii economice
cu furnizorii. În afară de aceasta, în majoritatea cazurilor procurarea mijloacelor
este însoţită de diverse cheltuieli numite cheltuieli de transportare - aprovizionare
care de asemenea trebuie contabilizate şi incluse în costul mijloacelor procurate.
Acestea cuprind cheltuielile de transportare până la entitatea economică, de
încărcare-descărcare, taxele vamale, deplasările legate de procurarea mijloacelor,
plăţile pentru asigurarea valorilor materiale în drum, etc.
Conturile utilizate pentru contabilizarea bunurilor economice procurate sunt:
- la procurarea imobilizărilor necorporale – 112 „Imobilizări necorpo-
rale”; la modernizarea, crearea imobilizărilor necorporale – 111 „Imo-
bilizărilor necorporale în curs de execuţie”
- la procurarea mijloacelor fixe (cu reflectarea tuturor cheltuielilor de
transportare - aprovizionare) – 121 „Imobilizări corporale în curs de exe-
cuţie”, iar la punerea în funcţiune a mijloacelor fixe – 123 „Mijloace fixe”
- la procurarea terenurilor – 122 „Terenuri”
- la procurarea resurselor minerale – 125 „Resurse minerale”
- la alocarea investiţiilor – 141 „Investiţii financiare pe termen lung în
părţi neafiliate”, 142 „Investiţii financiare pe termen lung în părţi
afiliate”, 251 „Investiţii financiare curente în părţi neafiliate”, 252
„Investiţii financiare curente în părţi afiliate”
- la procurarea stocurilor – 211 „Materiale”, 213 „Obiecte de mică
valoare şi scurtă durată”, 217 „Mărfuri”
Cheltuielile de transportare-aprovizionare se reflectă în conturile în care se
contabilizează valoarea de procurare a valorilor materiale procurate. Aceasta
permite de a determina costul efectiv al fiecărui tip de bun procurat.
Este necesar de menţionat că la procurare, entitatea economică cumpără-
toare plăteşte TVA, însă această sumă nu se include în costul bunului achizi-
42
ţionat ci se reflectă în contul 534 „Datorii faţă de buget” – deoarece urmează a

fi achitată statului.
Datoriile faţă de furnizări se reflectă în conturile – 521 „Datorii comerciale
curente”, 522 „Datorii curente faţă de părţile afiliate”, 421 „Datorii comerciale
pe termen lung”.
Dacă entitatea economică cumpărătoare acordă avans furnizorului, această
sumă se reflectă în contul 224 „Avansuri acordate curente”.
În continuare se prezintă unele din cele mai des întâlnite fapte economice
aferente procurărilor de bunuri:
1. Înregistrarea bunurilor procurate de la furnizori:
Debit contul 111, 112, 121, 122, 123, 211, 213, 217
Credit contul 521 „Datorii comerciale curente”
2. Înregistrarea TVA privind bunurile procurate:
Debit contul 534 „Datorii faţă de buget”
3. Reflectarea cheltuielilor privind transportarea bunurilor de către firma
de transport:
Debit contul 111, 112, 121, 122, 123, 211, 213, 217
4. Reflectarea TVA aferentă serviciului de transportare a bunurilor de către
firma de transport:
Debit contul 534 „Datorii faţă de buget”
5. Achitarea cu furnizorul pentru bunurile procurate:
Debit contul 521 „Datorii comerciale curente”
Credit contul 242 „Conturi curente în monedă naţională”
6. Achitarea cu firma de transport:
7. Reflectarea valorii mijloacelor fixe date în exploatare:
Debit contul 123 „Mijloace fixe”
Credit contul 121 „ Imobilizări corporale în curs de execuţie”
8. Reflectarea valorii avansului acordat furnizorului în contul bunurilor ce
urmează a fi procurate:
Debit contul 224 „Avansuri acordate curente”
9. Trecerea în cont a avansului anterior acordat:
Credit contul 224 „Avansuri acordate curente”
10. Achitarea furnizorului diferenţa dintre valoarea bunurilor primite
(inclusiv TVA) şi avansului acordat:
43

11. Calcularea salariului muncitorilor pentru descărcarea bunurilor
procurate:
Debit contul 121, 123, 211, 213, 217
Credit contul 531 „Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”
12. Calcularea contribuţiilor pentru asigurarea socială şi medicală aferente
salariului muncitorilor pentru descărcarea bunurilor procurate:
Debit contul 121, 123, 211, 213, 217
Credit contul 533 „Datorii privind asigurările sociale şi medicale”
2. Schema generală de evidenţă a costurilor de producţie

Entităţile care desfăşoară activităţi de producţie şi/sau de prestări servicii
au obligaţia să ţină contabilitatea costurilor de producţie şi să calculeze costul
produselor fabricate/serviciilor prestate.
Contabilitatea costurilor de producţie se ţine separat pe activităţile de bază şi
auxiliare. Conform politicilor contabile, în cadrul activităţilor de bază şi auxiliare
contabilitatea costurilor de producţie poate fi ţinută pe subdiviziuni (de exemplu,
secţii, ateliere, linii), tipuri de produse/servicii şi alte direcţii stabilite de entitate.
Contabilitatea costurilor de producţie se ţine pe articole de costuri care cuprind:
1) costuri materiale directe şi repartizabile;
2) costuri cu personalul directe şi repartizabile;
3) costuri indirecte de producţie.
În conformitate cu politicile contabile ale entităţii, contabilitatea costurilor
de producţie poate fi ţinută:
1) cu aplicarea conturilor de gestiune;
2) fără aplicarea conturilor de gestiune.
Modul de contabilizare a costurilor de producţie se alege de către fiecare
entitate de sine stătător în funcţie de mărimea, particularităţile organizaţional-
tehnologice şi necesităţile informaţional-decizionale ale acesteia.
Contabilitatea costurilor de producţie cu aplicarea conturilor de gestiune se
recomandă entităţilor care confecţionează diferite tipuri de produse şi/sau
prestează diferite tipuri de servicii.
Contabilitatea costurilor de producţie fără aplicarea conturilor de gestiune
se recomandă entităţilor care confecţionează un tip de produs (grupă de produse
omogene) sau prestează un tip de serviciu (grupă de servicii omogene).
Prin urmare, cele mai des folosite conturi pentru evidenţa costurilor sunt:
- pentru evidenţa costurilor de materiale şi de retribuire a muncii în cadrul
secţiilor activităţii de bază – 811 „Activităţi de bază” (ceste costuri se
recunosc în perioada utilizării efective a stocurilor sau altor resurse
materiale, umane în procesul de fabricaţie a produselor şi/sau de prestare
a serviciilor şi se înregistrează ca majorare a costurilor activităţilor de
bază şi diminuare a stocurilor sau majorare a datoriilor curente);
44
- pentru evidenţa costurilor de materiale şi de retribuire a muncii în cadrul

secţiilor auxiliare – 812 „Activităţi auxiliare” (aceste costuri se
înregistrează ca majorare a costurilor activităţilor auxiliare şi majorare a
datoriilor curente, diminuare a stocurilor etc.);
- pentru evidenţa costurilor indirecte de producţie – 821 „Costuri indi-
recte de producţie” (se înregistrează ca majorare a costurilor indirecte de
producţie şi majorare a datoriilor curente, amortizării imobilizărilor
necorporale şi corporale, diminuare a stocurilor, etc.).
aferente evidenţei costurilor:
1. Raportarea costului efectiv al producţiei în curs de execuţie la începutul
lunii:
Debit contul 811 „Activităţi de bază”
Credit contul 215 „Producţie în curs de execuţie”
2. Reflectarea valorii materialelor utilizate pentru necesităţi de producţie:
Debit contul 811, 812, 821
Credit contul 211 „Materiale”
3. Calculul salariilor şi contribuţiilor pentru asigurarea socială şi primelor
de asigurare medicală muncitorilor încadraţi în procesul de producţie:
Debit contul 811, 812, 821
4. Calculul amortizării clădirii în care se desfăşoară activitate de producţie
(de bază şi secundară):
Debit contul 821 „Costuri indirecte de producţie”
Credit contul 124 „Amortizarea mijloacelor fixe”
5. Reflectarea valorii ambalajelor utilizate în secţiile activităţii de bază, dar
produse în secţiile activităţii auxiliare:
Debit contul 811 „Activităţi de bază”
Credit contul 812 „Activităţi auxiliare”
6. Reflectarea produselor obţinute din secţiile activităţii de bază:
Debit contul 216 „Produse”
Credit contul 811 „Activităţi de bază”
3. Contabilizarea cheltuielilor şi veniturilor entităţii economice.

Determinarea rezultatului financiar
Noţiunile privind cheltuielile şi veniturile au fost studiate anterior.
Pentru evidenţa cheltuielilor serveşte clasa a 7 „Cheltuieli” din Planul
general de conturi. Conturile de cheltuieli sunt conturi de activ de aceea toate
acumulările de cheltuieli pe parcursul perioadei de gestiune se reflectă pe
debitul acestora. La finele perioadei conturile se închid prin trecerea valorii
debitului în creditul contului respectiv şi în debitul contului 351 „Rezultat
45
financiar total” – care serveşte pentru determinarea profitului net (pierderii) al

perioadei de gestiune.
Pentru evidenţa veniturilor serveşte clasa a 6 „Venituri” din Planul general de
conturi. Conturile de venituri sunt conturi de pasiv de aceea toate acumulările de
venituri pe parcursul perioadei de gestiune se reflectă pe creditul acestora. La
finele perioadei conturile se închid prin trecerea valorii creditului în debitul
contului respectiv şi în creditul contului 351 „Rezultat financiar total” – care
serveşte pentru determinarea profitului net (pierderii) al perioadei de gestiune.
La finele perioadei de gestiune contul 351 se închide cu contul 333 „Profit
net (pierderii) al perioadei de gestiune”.
aferente evidenţei cheltuielilor, veniturilor şi determinării rezultatului financiar:
1. Reflectarea costului (valorii de bilanţ) a produselor vândute:
Debit contul 711 „Costul vânzărilor”
Credit contul 216 „Produse”
2. Reflectarea datoriei cumpărătorilor aferente producţiei vândute:
Debit contul 221 „Creanţe comerciale”
Credit contul 611 „Venituri din vânzări”
3. Reflectarea TVA aferentă valorii producţiei vândute:
Credit contul 534 „Datorii faţă de buget”
4. Primirea în contul curent în monedă naţională a mijloacelor băneşti
aferente produselor vândute:
Debit contul 242 „Conturi curente în monedă naţională”
Credit contul 221 „Creanţe comerciale”
5. Reflectarea valorii ambalajului utilizat pentru ambalarea produselor în
depozit:
Debit contul 712 „Cheltuieli de distribuire”
Credit contul 211 „Materiale”
6. Calcularea salariului şi contribuţiilor pentru asigurări personalului
administrativ al entităţii economice:
Debit contul 713 „Cheltuieli administrative”
7. Reflectarea diferenţelor nefavorabile de curs privind creanţele
comerciale:
Debit contul 722 „Cheltuieli financiare”
Credit contul 221 „Creanţe comerciale”
8. Reflectarea diferenţelor favorabile de curs privind creanţele comerciale:
Credit contul 622 „Venituri financiare”
46
9. Decontarea (închiderea) la finele anului gestionar a conturilor de

evidenţă a cheltuielilor:
Debit contul 351 „Rezultat financiar total”
Credit contul 711 „Costul vânzărilor”
Credit contul 722 „Cheltuieli financiare”
…
10. Decontarea (închiderea) la finele anului gestionar a conturilor de
evidenţă a veniturilor:
Debit contul 611 „Venituri din vânzări”
Debit contul 612 „Alte venituri din activitatea operaţională”
…
Credit contul 351 „Rezultat financiar total”
11. Reflectarea profitului net al perioadei de gestiune:
Debit contul 351 „Rezultat financiar total”
Credit contul 333 „Profit net (pierdere netă) al perioadei de gestiune”
12. Reflectarea pierderii perioadei de gestiune:
Debit contul 333 „Profit net (pierdere netă) al perioadei de gestiune”
Credit contul 351 „Rezultat financiar total”
47
TEMA 6. EVALUAREA ŞI CALCULAŢIA CA PROCEDEE ALE

METODEI CONTABILITĂŢII
1. Evaluarea patrimoniul în contabilitate
2. Calculaţia ca procedeu al metodei contabilităţii
1. Evaluarea patrimoniul în contabilitate

Problema evaluării reprezentă, probabil, cel mai controversat subiect din
contabilitate. Aceasta are în vedere atribuirea unei valori monetare unui fapt
economic. Evaluarea reprezintă un procedeu al metodei contabilităţii care constă
în măsurarea valorică a activelor, datoriilor, capitalului propriu, veniturilor,
cheltuielilor şi rezultatelor financiare. Necesitatea evaluării este impusă de calculul
costului produselor/serviciilor, deoarece elementele componente ale acestuia, fiind
exprimate în unităţi de măsură diferite (ore de muncă, kg, m 2, m3 etc.), nu se pot
însuma, altfel decât prin intermediul etalonului bănesc.
De asemenea, centralizarea şi generalizarea informaţiilor privind existenţa, mic-
şorarea şi transformarea elementelor patrimoniale, calcularea unor indicatori eco-
nomico-financiari sintetici este posibilă numai dacă acestea sunt exprimate valoric.
Pentru ca evaluarea să se dea o imagine fidelă patrimoniului, situaţiei
financiare şi rezultatelor, la efectuarea evaluării trebuie de respectat careva
principii (Fig. 22):
Principiul stabilirii obiectului eva-
luării. Prin obiect al evaluării se înţelege
totalitatea elementelor supuse evaluării, Stabilirea
deci el este însăşi raţiunea acţiunii de obiectului
evaluare. În consecinţă, obiectul evaluă- evaluării
16,6667%
rii trebuie corect delimitat în timp şi spa-

Alegerea formei
ţiu pentru a putea defini corect drepturile Necompensarea
16,6667% 16,6667%
de evaluare
şi obligaţiile legate sau generate de
existenţa acestuia în patrimoniu. PRINCIPIILE
EVALUĂRII
Principiul alegerii formei de eva-
luare. Forma de evaluare se alege în 16,6667%
Costului istoric
Prudenţa
16,6667%
funcţie de scopul urmărit, respectiv se

realizează în legătură cu activitatea Permanenţa
16,6667%
curentă (se face la costuri de producţie metodelor
efective) sau se realizează periodic (se
foloseşte valoarea actuală la preţul zilei)
impus de anumite cerinţe de moment. Fig. 22. Principiile evaluării
Forma de evaluare se află în corelaţie cu
natura elementului patrimonial evaluat.
Principiul prudenţei. Presupune o estimare rezonabilă a elementelor
patrimoniale astfel, încât să prevină supraevaluarea mijloacelor economice
(elementelor de activ) şi a veniturilor sau subevaluarea elementelor de pasiv şi a
48
cheltuielilor. Prudenţa în evaluare se concretizează şi în luarea în considerare a

factorilor care acţionează negativ asupra patrimoniului, cum ar fi: deprecierile,
riscurile şi pierderile posibile ca urmare a activităţii desfăşurate.
Principiul permanenţei metodelor. Conduce la continuitatea aplicării regulilor
şi metodelor privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elemen-
telor patrimoniale şi a rezultatelor financiare. Potrivit acestui principiu, se asigură
comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile. În cazuri justificate, metodele de
evaluare pot fi schimbate menţionând aceasta în documentele de sinteză precum şi
influenţa acestor modificări asupra situaţiei patrimoniale şi a rezultatului financiar.
Principiul costului istoric. Presupune evaluarea elementelor patrimoniale în
funcţie de momentul intrării în patrimoniu stabilit de documentele justificative,
şi rămân înregistrate la valoarea de intrare pe toată perioada cât se află la dispo-
ziţia unităţii patrimoniale dacă legislaţia în vigoare nu prevede altfel. Reflec-
tarea ieşirii lor din patrimoniu se face tot la valoarea de intrare. Acest principiu
permite o determinare obiectivă a valorii structurii patrimoniale date.
Principiul necompensării. Conform căruia elementele de activ şi de pasiv
trebuie să fie evaluate şi înregistrate în contabilitate separat, nefiind admisă
compensarea între posturile de activ şi cele de pasiv ale bilanţului, precum şi
între veniturile şi cheltuielile entităţii economice.
În funcţie de modul de efectuare în timp a evaluării şi de scopul urmărit
aceasta poate fi (Fig. 23):
EVALUARE
curentă periodică
la intrarea în la ieșirea din la cu ocazia

patrimoniu patrimoniu inventarierea întocmirii
elementelor Situaţiilor
din afara patrimoniale financiare
entităţii
din producție
proprie
Fig. 23. Formele evaluării
Evaluarea curentă este practicată la înregistrarea faptelor economice în

contabilitate pe tot parcursul desfăşurării activităţii operaţionale (de bază), de
investiţii, financiare sau excepţionale. Evaluarea curentă se bazează pe datele
49
înscrise în documentele justificative primite de la persoanele fizice sau juridice

cu care entitatea economică conlucrează.
La intrarea în patrimoniu bunurile se evaluează şi se înregistrează la
valoarea de intrare, care se determină în funcţie de sursele de intrare a acestora:
din afara entităţii economice sau din producţie proprie.
La ieşirea din patrimoniu sau la eliberarea spre consum/folosinţă, bunurile
se evaluează şi se scad din gestiune la valoarea contabilă. La ieşirea din patri-
moniu a anumitor elemente de activ e necesar, de asemenea, de anulat depre-
cierea acestora, calculată până la data ieşirii. De aceea pentru cuantificarea ele-
mentelor patrimoniale ca: imobilizări necorporale, imobilizări corporale şi a
obiectelor de mică valoare şi scurtă durată în momentul ieşirii lor din patri-
moniu se foloseşte valoarea contabilă (valoarea de intrare diminuată cu depre-
cierile şi amortizarea calculate).
Evaluarea periodică se efectuează cu ocazia inventarierii şi cu ocazia
întocmirii Situaţiilor financiare.
Evaluarea efectuată la inventarierea patrimoniului, se face cu prilejul
verificării existenţei şi valorii activelor şi pasivelor patrimoniale. Cu ocazia
inventarierii, evaluarea se face la valoarea venală numită şi valoarea de piaţă.
Evaluarea cu ocazia întocmirii Situaţiilor financiare a elementelor patri-
moniale constituie o acţiune complexă, care se efectuează la finele perioadei de
gestiune (anului), în vederea întocmirii Situaţiilor financiare.
2. Calculaţia ca procedeu al metodei contabilităţii

Metoda principală de evaluare a mijloacelor economice este costul efectiv,
însă pentru determinarea acestuia sunt necesare un şir de procedee, care poartă
denumirea de calculaţie. Prin urmare calculaţia este un proces de calculare a
consumurilor aferente unui tip concret (unei unităţi) de mijloace economice.
Calculaţia este un procedeu al metodei contabilităţii ce reprezintă un an-
samblu de operaţii matematice corelate între ele şi folosite în conformitate cu
prevederile metodologice pe tot parcursul ciclului de prelucrare a datelor şi in-
formaţiilor furnizate de contabilitate, începând cu prelucrarea documentelor pri-
mare şi încheind cu calculul rezultatelor financiare şi al indicatorilor de efi-
cienţă economică din unităţile patrimoniale.
Calculaţia este folosită pentru determinarea valorii elementelor patrimo-
niale, care stau la baza faptelor economice consemnate în documentele primare,
continuând cu calculul bunurilor economice consumate, calculul diferenţelor
constatate în urma inventarierii, calculul costului de producţie şi a rezultatelor
financiare stabilite la sfârşitul perioadei de gestiune. Calculaţia se utilizează în
cadrul procedeelor de generalizare ale metodei contabilităţii cum este balanţa de
verificare şi bilanţul unde sunt calculate egalităţile respective.
Calcularea cât mai exactă a diferitor indicatori are la bază următoarele
principii teoretice şi metodologice:
50
1. determinarea obiectului calculaţiei;

2. alegerea metodei de calculaţie;
3. organizarea calculaţiei contabile în concordanţă cu celelalte forme de
calculaţie economică (previzională şi statistică);
4. delimitarea pe feluri de activităţi a indicatorilor economico – financiari
care fac obiectul calculaţiei;
5. delimitarea în timp a datelor şi informaţiilor pe baza cărora se calculează
indicatori economico – financiari;
6. delimitarea în spaţiu sau pe locuri de cheltuieli a datelor şi informaţiilor
care stau la baza calculării indicatorilor economico – financiari.
Elementele indisolubile ale calculaţiei sunt obiectul de calculaţie şi unitatea
de calculaţie. Obiectul de calculaţie reprezintă un produs (piesă, ansamblu,
articol, grupă de articole omogene), fază tehnologică, stadiu de producţie, tipuri
distincte de servicii. Unitatea de calculaţie reprezintă un etalon al obiectului de
calculaţie. Foarte frecvent unitatea de calculaţie coincide cu unitatea de măsură
a tipului de produs menţionat în condiţiile tehnice.
În contabilitate pot fi folosite mai multe feluri de calculaţii, care pot fi
clasificate după mai multe criterii, şi anume (Fig. 24):
CALCULAȚIA
după momentul după periodicitatea

întocmirii calculaţiei efectuării calculaţiei
calculații calculații calculații calculații

previzionale postoperaționale periodice anuale
Fig. 24. Formele calculaţiei
Calculaţiile previzionale se întocmesc înaintea efectuării faptelor eco-

nomice şi au ca scop determinarea costului de plan al obiectelor contabile.
Calculaţii postoperaţionale se întocmesc după terminarea perioadei de
gestiune şi au drept scop calcularea costurilor efective ale elementelor patri-
moniale. Costul stabilit conform acestor calculaţi se compară cu costul planificat
stabilit depistându-se astfel depăşirile sau economiile de consumuri sau cheltuieli.
Calculaţiile periodice sunt calculaţiile întocmite zilnic pentru determinarea cos-
tului/valorii diferitor elemente patrimoniale implicate în faptele economice avute loc.
Calculaţiile anuale sunt cele întocmite cu ocazia elaborării Situaţiilor
financiare, Dărilor de seamă, Rapoartelor statistice, etc.
51
TEMA 7. DOCUMENTAREA FAPTELOR ECONOMICE

1. Noţiuni privind documentele şi clasificarea acestora
2. Metodologia completării şi prelucrării documentelor
3. Circulaţia documentelor
1. Noţiuni privind documentele şi clasificarea acestora
Printre trăsăturile distinctive ale contabilităţii cea mai esenţială este
documentarea. Fiecare fapt economic este perfectat printr-un document cores-
punzător care serveşte drept bază pentru efectuarea înregistrărilor în conta-
bilitate şi, prin urmare, îndeplineşte rolul de impuls care confirmă începutul
informaţiei contabile. Pentru un contabil trebuie să devină regulă maximă:
„NU EXISTĂ DOCUMENT - NU EXISTĂ ÎNREGISTRARE”
Cuvântul „document” înseamnă certificat, dovadă. Documentul este un certi-
ficat (act) scris privind efectuarea faptelor economice întocmit în modul stabilit care
îi atribuie putere juridică sau dreptul la efectuarea acesteia. De regulă, documentul
contabil se pregăteşte pe un formular de model stabilit, executat prin metoda tipo-
grafică. Acesta reprezintă o foaie de hârtie liniată cu indicatorii şi indicii tipăriţi an-
terior pe aceasta, utilizaţi pentru înregistrarea informaţiei privind faptele economice.
Modul de întocmire şi reflectare în contabilitate, de primire şi de păstrare a
documentelor primare este determinat de Legea contabilităţii.
Documentele primare întocmite vor conţine următoarele elemente obligatorii:
- denumirea şi numărul documentului;
- data întocmirii documentului;
- denumirea, adresa, IDNO (codul fiscal) al entităţii în numele căreia este
întocmit documentul;
- denumirea, adresa, IDNO (codul fiscal) al destinatarului documentului,
iar pentru persoanele fizice - codul personal;
- conţinutul faptelor economice;
- etaloanele cantitative şi valorice în care sunt exprimate faptele economice;
- funcţia, numele, prenumele şi semnătura persoanelor responsabile de
efectuarea şi înregistrarea faptelor economice.
Varietatea faptelor economice efectuate de entitatea economică impune
contabilul să prelucreze un mare număr de documente. Acestea se grupează
după următoarele criterii:
- locul de întocmire (referitor la entitatea economică) – interne şi externe;
- conţinut – monetare, materiale şi de plată;
- destinaţie – de dispoziţie, justificative, justificative - de dispoziţie
(combinate), de perfectare contabilă;
- volum (gradul de cuprindere a datelor) – unice şi cumulative;
- modul de întocmire – manuale sau automatizate;
- modul de utilizare – ordinare şi cu regim special.
52
2. Metodologia completării şi prelucrării documentelor

Prevederile de bază referitoare la documentele contabile sunt prezentate din
Legea contabilităţii.
Întocmirea documentul are loc în momentul efectuării faptelor economice, iar
dacă aceasta nu este posibil - nemijlocit după terminarea acesteia. Documentele se
întocmesc de persoane responsabile în termene determinate în conformitate cu
regulile şi cerinţele stabilite, asigurând valoarea juridică integrală a acestora. Etapa
întocmirii documentelor prevede alegerea formularelor, documentelor primare sau
a altor purtători de informaţie contabilă pentru fiecare obiect contabil, alegerea
mijloacelor şi proceselor de întocmire a documentelor, stabilirea componenţei per-
soanelor responsabile de întocmirea corectă şi oportună. La întocmirea documen-
telor este important a asigura două condiţii: reflectarea în document a conţinutului
real al faptelor economice efectuate, evenimentului sau procesului, adică asigu-
rarea veridicităţii şi întocmirea documentului cu cheltuieli minime ale timpului de
muncă. Documentele primare intrate în contabilitate, urmează a fi verificate în
mod obligatoriu: după conţinut; după formă, aritmetic. Dacă în procesul primirii
documentelor, verificării veridicităţii acestora se constată inexactităţi, lipsa pleni-
tudinii completării unor elemente distincte, greşeli intenţionate şi neintenţionate,
cazuri de abuz, acestea se întorc pentru prelucrare şi corectare.
Prelucrarea datelor reprezintă transformarea informaţiei primare prin
operaţiuni logice în scopul obţinerii indicatorilor centralizatori şi generalizatori
despre obiectele contabile.
Înregistrarea documentelor în sistemul contabil prevede reflectarea
faptelor economice în registrele contabile, înregistrările se efectuează în baza
simbolizării, adică a indicării conturilor corespondente (formula contabilă).
3. Circulaţia documentelor
Documentele se află permanent în mişcare. Itinerarul parcurs de docu-
mente, începând cu momentul întocmirii (intrării) acestora şi până la predarea
lor la arhivă după prelucrare şi reflectare în contabilitate se numeşte circulaţia
documentelor. Mişcarea documentelor şi circulaţia acestora reprezintă un
obiect important de organizare a contabilităţii în cadrul entităţii economice şi
prevede anumite etape (Fig. 25):
Prelucrarea şi
Întocmirea înregistrarea documentelor în
documentelor sistemul înregistrărilor
contabile
Primirea Predarea
documentelor în documentelor
contabilitate în arhivă
Fig. 25. Etapele circulaţiei documentelor

53
Gestionarea circulaţiei documentelor într-o mare măsură se obţine prin

implementarea tehnologiilor computerizate cu ajutorul mijloacelor informatice.
Sistemul circulaţiei documentelor sub formă electronică permite a reglementa
formarea masivului informaţiei contabile, a crea baza pentru excluderea
pierderilor documentelor, sporeşte controlul asupra îndeplinirii dispoziţiilor
privind pregătirea şi prelucrarea documentelor, păstrarea acestora. La fiecare
etapă a circulaţiei documentelor se asigură un control necesar prealabil, curent
şi ulterior. Răspunderea pentru asigurarea păstrării documentelor în arhive o
poartă conducătorul unităţii economice.
54
TEMA 8. INVENTARIEREA PATRIMONIULUI

1. Esenţa şi formele inventarierii
2. Modul de îndeplinire a inventarierii şi reflectării în contabilitate a
rezultatelor acesteia
1. Esenţa şi formele inventarierii
Inventariere – procedeu de control şi autentificare documentară a existenţei
elementelor de activ şi datorii în expresie cantitativ-valorică sau numai valorică,
după caz, care aparţin şi/sau se află în gestiunea temporară a entităţii la data
efectuării acesteia. Modul de efectuare a inventarierii patrimoniului entităţii
economice este prevăzut în Regulamentul privind inventarierea, aprobat prin
Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 60 din 29.05.2012.
Entitatea economică efectuează inventarierea:
1. la începutul activităţii, scopul principal fiind stabilirea şi evaluarea ele-
mentelor de activ şi datorii ce constituie aportul în capitalul social;
2. cel puţin o dată pe parcursul perioadei de gestiune, de regulă, la sfârşitul
perioadei de gestiune;
3. în cazul reorganizării sau încetării activităţii entităţii;
4. în cazul întreruperii activităţii;
5. în caz de schimbare sau înlocuire a gestionarului (secţiei, depozitului) în
ziua primirii-predării bunurilor;
6. în caz de furturi, delapidări, sustrageri, abuzuri, precum şi deteriorări ale
bunurilor - imediat la depistarea acestora;
7. în caz de incendii, calamităţi naturale sau alte evenimente excepţionale
(inundaţii, cutremure de pământ etc.);
8. la cererea organelor abilitate conform legislaţiei;
9. în cazul existenţei informaţiilor, indicilor (semnelor) că există lipsuri
sau plusuri, care pot fi stabilite cu certitudine numai prin inventariere;
10. în alte cazuri prevăzute de legislaţia în vigoare sau la decizia condu-
cătorului entităţii.
Sarcinile inventarierii:
- stabilirea existenţei efective a elementelor de activ şi datorii (imobili-
zărilor corporale şi necorporale, investiţiilor financiare şi mobiliare, sto-
curilor, numerarului din casierie şi conturile curente în instituţiile finan-
ciare, documentelor băneşti, volumului producţiei în curs de execuţie,
creanţelor şi datoriilor);
- verificarea integrităţii activelor prin compararea existenţei efective a
acestora cu datele contabilităţii;
- constatarea creanţelor compromise şi datoriilor cu termenul de
prescripţie expirat;
- stabilirea bunurilor care parţial sau total şi-au pierdut calitatea iniţială;
- constatarea bunurilor neutilizate în activitatea entităţii;
55
- verificarea respectării regulilor şi condiţiilor de păstrare a stocurilor,

mijloacelor şi documentelor băneşti, precum şi condiţiilor de întreţinere
şi păstrare a maşinilor, utilajelor şi a altor imobilizări corporale.
Responsabilitatea pentru efectuarea inventarierii îi revine conducătorului
entităţii.
După sfera de cuprindere inventarierea poate fi completă (se extinde în
acelaşi interval de timp asupra tuturor tipurilor de bunuri şi a stării decontărilor,
oferind posibilitatea unei confruntări complete şi multilaterale a datelor contabi-
lităţii cu realitatea) sau parţială (are ca obiect constatarea existenţei numai pentru
anumite tipuri de bunuri materiale şi numerar în funcţie de locurile de păstrare).
După modul de efectuare şi caracterul inventarierii, inventarierile pot fi
planificate (anunţate, fixate - se efectuează conform graficului întocmit în
prealabil), neplanificate (inopinate - se efectuează după caz, la dispoziţia sau
solicitarea administratorului, proprietarului) şi de lichidare (sunt legate de
încetarea activităţii entităţii economice).
2. Modul de îndeplinire a inventarierii şi reflectării în contabilitate a
rezultatelor acesteia
Comisia de inventariere se constituie din cel puţin 3 persoane: preşedinte şi
membri, cu excepţia microentităţilor unde inventarierea se poate efectua de o
singură persoană, prin ordinul conducătorului entităţii. Pe toată durata inventa-
rierii (cu excepţia controlului inopinat), programul şi perioada efectuării inven-
tarierii se afişează la un loc vizibil.
Comisia de inventariere solicită obligatoriu, înainte de începerea inven-
tarierii, întocmirea şi prezentarea de către fiecare gestionar a Declaraţiei privind
bunurile aflate în gestiune. Ulterior, se identifică toate locurile de depozitare
(încăperile), în care există bunuri supuse inventarierii.
Efectuarea propriu-zisă a inventarierii prevede executarea anumitor
lucrări care includ numărarea, recalcularea şi înregistrarea în listele de
inventariere în formularele-tip (NV-1, INV-2, INV-3, INV-4, INV-5, INV-6, INV-
6.1, INV-7, INV-8, INV-10). Existenţa bunurilor se constată în acest caz prin
cântărire, măsurare sau numărare sau efectuarea calculelor tehnice.
La inventarierea imobilizărilor corporale şi necorporale se verifică dreptul
de proprietate sau de utilizare a acestora.
Inventarierea stocurilor se efectuează la locurile de păstrare (depozite, maga-
zine, secţii). Stocurile aflate în ambalaje intacte se despachetează selectiv cu ex-
cepţia când desigilarea lor conduce la scăderea calităţii sau la deteriorare. Cantitatea
stocurilor păstrate în ambalajele sigilate, poate fi stabilită, ca excepţie, în baza
documentelor primare sau prin verificarea selectivă a unei părţi din aceste bunuri.
Greutatea sau volumul stocurilor se pot stabili prin măsurare şi calcule tehnice.
Inventarierea conturilor de creanţe şi datorii are loc prin verificarea soldurilor
efective ale creanţelor şi datoriilor care trebuie să fie confirmate prin extrase de con-
56
turi. Extrasul de cont se întocmeşte şi se remite entităţilor pentru confirmare. Entită-

ţile care primesc extrasele de cont sunt obligate să confirme în decurs de 5 zile lucră-
toare din ziua primirii acestora soldul creanţei/datoriei şi să comunice obiecţiile lor.
Rezultatele inventarierii se stabilesc prin compararea datelor înscrise în
listele de inventariere cu cele contabile. Diferenţele dintre rezultatele inventarierii
şi datele contabile se înscriu în lista de inventariere INV-11 „Registru de verificare
a rezultatelor inventarierii” (care se păstrează în contabilitate cu toate anexele
(listele de inventariere) în baza cărora s-a întocmit).
Comisia de inventariere stabileşte diferenţele dintre rezultatele inventarierii
bunurilor şi datele contabile; solicită explicaţii scrise de la persoanele gestio-
nare şi cele responsabile; elaborează propuneri privind înregistrarea rezultatelor
inventarierii; înregistrează rezultatele inventarierii în procesul-verbal, care se
semnează de către toţi membrii comisiei de inventariere, de către fiecare
gestionar, contabil care ţine evidenţa subdiviziunii (depozit, secţie).
Din momentul finisării inventarierii, procesul-verbal al comisiei de inven-
tariere, listele de inventariere, calculele şi alte documente se transmit pentru
examinare comisiei centrale, după caz, sau conducătorului entităţii în vederea
informării şi luării deciziilor. Conducătorul entităţii cu avizul contabilului-şef şi
şefului serviciului juridic, după caz, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare ia
decizia referitor la rezultatele inventarierii.
Rezultatele inventarierii vor fi înregistrate atât în evidenţa tehnico-
operativă, cât şi în contabilitate, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la
data luării deciziei privind rezultatele inventarierii.
Plusurile constatate cu ocazia inventarierii se evaluează:
imobilizările necorporale şi corporale, stocurile şi alte active circulante
– la valoarea justă (suma pentru care ar putea fi tranzacţionat) la data
constatării;
creanţele, datoriile, mijloacele şi documentele băneşti – la valoarea nominală.
În contabilitate lipsurile şi pierderile se înregistrează:
imobilizările necorporale şi corporale, activele circulante – ca majorare con-
comitentă a cheltuielilor curente şi diminuare a imobilizărilor necorporale şi
corporale, activelor circulante. Recuperarea de către persoanele vinovate se
înregistrează concomitent ca majorare a creanţelor şi veniturilor curente;
bunurile deteriorate parţial - ca majorare concomitentă a cheltuielilor
curente şi diminuare a valorii bunurilor, iar valoarea recuperabilă - ca
majorare concomitentă a creanţelor şi veniturilor curente;
creanţele, mijloacele şi documentele băneşti - ca majorare concomitentă
a cheltuielilor curente şi diminuare a creanţelor, mijloacelor şi docu-
mentelor băneşti, iar valoarea recuperabilă - ca majorare concomitentă a
creanţelor şi veniturilor curente;
datoriile – ca majorare concomitentă a activelor şi/sau cheltuielilor
curente şi majorare a datoriilor.
57
TEMA 9. REGISTRELE CONTABILE ŞI FORMELE DE

CONTABILITATE
1. Caracteristica registrelor contabile şi clasificarea lor
2. Sistemele de contabilitate
1. Caracteristica registrelor contabile şi clasificarea lor

Datele din documentele primare şi centralizatoare se înregistrează, se acumu-
lează şi se prelucrează în registrele contabile. Registrele contabile sunt registre
destinate grupării, sistematizării, înregistrării şi generalizării informaţiei privind
existenţa şi mişcarea elementelor contabile reflectate în documentele primare şi
centralizatoare. Nomenclatorul şi structura registrelor contabile se stabilesc de către
fiecare entitate de sine stătător, pornind de la necesităţile informaţionale proprii, ţi-
nându-se cont de normele metodologice şi cerinţele prevăzute de Legea contabilităţii.
Ministerul Finanţelor stabileşte registre contabile obligatorii pentru unele
categorii de entităţi.
Registrul contabil va conţine următoarele elemente obligatorii:
- denumirea registrului;
- denumirea entităţii care a întocmit registrul;
- data începerii şi finisării ţinerii registrului şi/sau perioada pentru care se
întocmeşte acesta;
- data efectuării faptelor economice, grupate în ordine cronologică şi/sau
sistemică;
- etaloanele de evidenţă a faptelor economice;
- funcţia, numele, prenumele şi semnăturile persoanelor responsabile de
întocmirea registrului.
Registrele contabile se întocmesc pe suport de hârtie sau în formă electro-
nică. Dacă registrul contabil este întocmit în formă electronică, entitatea, la
solicitarea organelor autorizate, este obligată să imprime pe cont propriu copia
acestuia pe suport de hârtie.
Registrele contabile obligatorii sunt Cartea mare sau balanţa de verificare şi
alte registre centralizatoare, care servesc drept bază pentru întocmirea situaţiilor
financiare.
Registrele contabile pot fi clasificate după următoarele criterii:
1. După modul de întocmire: manuale şi computerizate;
2. După tipul informaţiei: analitice şi sintetice;
3. După aspectul exterior: foi, fişe, cărţi etc.
2. Sistemele de contabilitate
Conform Legii contabilității entitățile pot opta pentru unul din urmă-
toarele sisteme de ţinere a contabilităţii şi de prezentare a situaţiilor financiare:
(a) sistemul contabil în partidă simplă, fără prezentarea situaţiilor
financiare. Organizează şi ţin contabilitatea în baza acestui sistem, gospodăriile
58
ţărăneşti și întreprinzătorii individuali, pînă la înregistrarea acestora ca

contribuabili ai T.V.A., precum şi persoanele fizice care prestează servicii
profesionale, conform indicaţiilor metodice aprobate de Ministerul Finanţelor;
(b) sistemul contabil în partidă dublă, cu prezentarea situaţiilor finan-
ciare simplificate. Organizează şi ţin contabilitatea în baza acestui sistem, entită-
ţile care corespund următoarelor criterii pentru perioada de gestiune precedentă:
1) numărul mediu scriptic al salariaţilor nu depăşeşte 9 persoane;
2) veniturile din vînzări nu depăşesc 3 milioane lei; şi
3) valoarea contabilă totală a activelor la data raportării nu depăşeşte 3
milioane lei;
(c) sistemul contabil în partidă dublă, cu prezentarea situaţiilor
financiare complete. Organizează şi ţin contabilitatea în baza acestui sistem,
alte entităţi decît cele menţionate în punctul (a) şi (b), inclusiv:
— entităţile importatoare de mărfuri supuse accizelor;
— organizaţiile de microfinanţare, asociaţiile de economii şi împrumut şi
alţi participanţi la piaţa financiară nebancară;
— casele de schimb valutar şi lombardurile;
— entităţile din domeniul jocurilor de noroc.
Entitatea care are dreptul să utilizeze sistemul contabil în partidă simplă
poate aplica sistemul contabil în partidă dublă. Entitatea care are dreptul să pre-
zinte situaţii financiare simplificate poate prezenta situaţii financiare complete.
Totodată, instituţiile publice şi entităţile de interes public sunt obligate să
organizeze şi să ţină contabilitatea în baza sistemului contabil în partidă dublă.
Entitatea de interes public este entitatea care are o importanţă deosebită pentru
public datorită domeniului (tipului) de activitate şi care reprezintă o instituţie
financiară, un organism de plasament colectiv în valori mobiliare, o societate de
asigurări, un fond nestatal de pensii, o societate comercială ale cărei acţiuni se
cotează la bursa de valori.
59
TEMA 10. SITUAŢIILE FINANCIARE ŞI SEMNIFICAŢIA ACESTORA

ÎN CONTABILITATE
1. Noţiuni privind situaţiile financiare
2. Întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare
1. Noţiuni privind situaţiile financiare

Situaţii financiare reprezintă set de rapoarte care conţin informaţii privind
poziţia financiară, performanţa financiară, modificările capitalului propriu şi
fluxurile de numerar ale entităţii pe o perioadă de gestiune, unde:
Poziţie financiară este relaţia dintre activele, capitalul propriu şi
datoriile entităţii prezentate în bilanţ.
Performanţă financiară reflectă relaţia dintre veniturile şi cheltuielile
entităţii prezentate în situaţia de profit şi pierdere.
Modificări de capital propriu reprezintă majorări şi diminuări ale ele-
mentelor de capital propriu.
Fluxuri de numerar reprezintă intrări şi/sau ieşiri de mijloace şi docu-
mente băneşti.
Situaţiile financiare au drept scop prezentarea informaţiilor utile în luarea
deciziilor economice pentru o gamă largă de utilizatori cum ar fi: proprietarii
(acţionarii, asociaţii), creditorii, clienţii, salariaţii, autorităţile publice şi
publicul. Pentru realizarea acestui scop situaţiile financiare oferă informaţii
despre: active; capital propriu; datorii; venituri şi cheltuieli; fluxuri de numerar.
În funcţie de criteriile stabilite în Legea contabilităţii şi necesităţile
informaţionale ale utilizatorilor entitatea poate întocmi situaţii financiare
complete sau situaţii financiare simplificate (Fig. 26).
1. bilanţul;
1. bilanţul;
2. situaţia de profit şi pierdere;
2. situaţia de profit şi pierdere;
3. situaţia modificărilor capitalului propriu;
3. nota explicativă.
4. situaţia fluxurilor de numerar;
5. notele la situaţiile financiare.
Situaţii financiare Situaţii financiare

complete simplificate
Situaţii
financiare
Fig. 26. Felurile şi componenţa Situaţiilor financiare
Situaţiile financiare se întocmesc în conformitate cu următoarele principii

de bază:
1) continuitatea activităţii;
60
2) contabilitatea de angajamente;
3) separarea patrimoniului şi datoriilor;
4) necompensarea;
5) consecvenţa prezentării.
Situaţiile financiare includ indicatorii activităţii tuturor filialelor, reprezen-
tanţelor şi subdiviziunilor entităţii amplasate pe teritoriul Republicii Moldova.
2. Întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare

Întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare cuprind următoarele etape:
1. efectuarea lucrărilor premergătoare întocmirii situaţiilor financiare;
2. completarea formularelor situaţiilor financiare;
3. întocmirea notelor/notelor explicative la situaţiile financiare;
4. aprobarea, semnarea şi prezentarea situaţiilor financiare;
5. reformarea bilanţului.
Efectuarea lucrărilor premergătoare întocmirii situaţiilor financiare
presupune: inventarierea generală a elementelor contabile, decontarea cheltuielilor
şi veniturilor anticipate aferente perioadei de gestiune, determinarea şi reflectarea
diferenţelor de curs valutar, întocmirea înregistrărilor de corectare, determinarea
cotei curente a activelor imobilizate şi datoriilor pe termen lung etc..
Completarea formularelor situaţiilor financiare se face în baza formu-
larelor prevăzute în SNC „Prezentarea situaţiilor financiare”.
Bilanţul prezintă poziţia financiară a entităţii şi include informaţii aferente
soldurilor existente la data raportării privind:
1) activele – resurse economice identificabile şi controlabile de către
entitate ce provin din fapte economice trecute din a căror utilizare se
aşteaptă obţinerea unor beneficii economice;
2) capitalul propriu – mărimea rămasă în activele entităţii după scăderea
datoriilor;
3) datoriile – obligaţii actuale ale entităţii provenite din fapte economice
trecute a căror stingere contribuie la o reducere a resurselor, purtătoare
de beneficii economice.
Situaţia de profit şi pierdere caracterizează performanţa financiară a enti-
tăţii pentru perioada de gestiune şi conţine informaţii privind:
1) veniturile – creşteri ale beneficiilor economice înregistrate în cursul
perioadei de gestiune, sub forma intrărilor de active sau majorării valorii
acestora sau a diminuării datoriilor care au drept rezultat creşteri ale ca-
pitalului propriu, cu excepţia celor legate de contribuţiile proprietarilor;
2) cheltuielile – diminuări ale beneficiilor economice înregistrate în perioada
de gestiune sub formă de ieşiri sau reduceri ale valorii activelor sau de
creşteri ale datoriilor care contribuie la diminuări ale capitalului propriu,
altele decât cele rezultate din distribuirea acestuia proprietarilor;
61
3) rezultatele financiare – profitul (pierderea) calculat ca diferenţă dintre

veniturile şi cheltuielile perioadei de gestiune.
Veniturile şi cheltuielile aferente aceloraşi fapte economice se reflectă în
situaţia de profit şi pierdere în aceiaşi perioadă de gestiune (de exemplu,
valoarea contabilă a bunurilor vândute şi valoarea de vânzare a acestora se
recunosc concomitent în aceiaşi perioadă de gestiune).
Situaţia modificărilor capitalului propriu caracterizează existenţa şi
modificarea elementelor capitalului propriu în cursul perioadei de gestiune şi
conţine informaţii privind:
1) capitalul social şi suplimentar − capitalul social, capitalul suplimentar,
capitalul nevărsat, capitalul neînregistrat şi capitalul retras;
2) rezervele − capitalul de rezervă, rezervele statutare şi alte rezerve;
3) profitul nerepartizat (pierderea neacoperită) − corecţiile rezultatelor
anilor precedenţi, profitul nerepartizat (pierderea neacoperită) al anilor
precedenţi, profitul net (pierderea netă) al perioadei de gestiune, profitul
utilizat al perioadei de gestiune şi rezultatul din tranziţia la noile
reglementări contabile;
4) alte elemente de capital propriu care nu se includ în subpct. 1) − 3).
Situaţia fluxurilor de numerar caracterizează soldurile şi fluxurile de
numerar pentru perioada de gestiune şi conţine informaţii privind:
1) numerarul – numerar în monedă naţională şi valută străină în casierie şi
conturi curente;
2) numerarul în expediţie – numerarul depus în casieriile băncilor, oficiilor
poştale sau transmise încasatorilor pentru înregistrarea ulterioară a
acestora în conturile curente ale entităţii sau pentru transmiterea către
beneficiari;
3) documentele băneşti – timbrele taxei de stat, mărcile poştale, biletele de
călătorie achitate, biletele de tratament şi odihnă achitate etc.
Întocmirea notelor/notelor explicative la situaţiile financiare: Notele la
situaţiile financiare cuprind anexele şi nota explicativă.
Anexele conţin informaţii care detaliază elementele situaţiilor financiare şi
includ:
1) date generale;
2) informaţiile cerute de Standardele Naţionale de Contabilitate;
3) nota informativă privind veniturile şi cheltuielile clasificate după natură;
4) nota informativă privind relaţiile cu nerezidenţii.
Nota explicativă conţine informaţii suplimentare care nu sunt incluse în si-
tuaţiile financiare şi în anexele la acestea. Volumul, structura şi forma de prezen-
tare a notei explicative se stabilesc de către fiecare entitate de sine stătător în func-
ţie de dimensiunea, forma juridică de organizare, domeniul/profilul de activitate a
acesteia şi necesităţile informaţionale ale utilizatorilor situaţiilor financiare.
62
Pe lângă informaţiile cerute conform prevederilor Legii contabilităţii, Stan-

dardelor Naţionale de Contabilitate şi altor acte normative, nota explicativă
trebuie să includă următoarele compartimente:
1) informaţii privind corespunderea situaţiilor financiare Standardelor
Naţionale de Contabilitate;
2) dezvăluirea politicilor contabile;
3) analiza activităţii economico-financiare a entităţii;
4) alte informaţii.
Aprobarea, semnarea şi prezentarea situaţiilor financiare. Situaţiile finan-
ciare se aprobă de către adunarea generală a proprietarilor şi/sau de alt organ îm-
puternicit în conformitate cu legislaţia în vigoare. Situaţiile financiare se semnează
şi se prezintă utilizatorilor în conformitate cu prevederile Legii contabilităţii.
Reformarea bilanţului. După aprobarea şi prezentarea situaţiilor financiare
entitatea reformează bilanţul prin decontarea:
1) profitului utilizat al perioadei de gestiune la profitul net (pierderea netă)
al perioadei de gestiune curente;
2) corecţiilor rezultatelor anilor precedenţi, constatate în perioada de gestiune,
la profitul nerepartizat (pierderea neacoperită) al anilor precedenţi;
3) profitului net (pierderii nete) al perioadei de gestiune la profitul nere-
partizat (pierderea neacoperită) al anilor precedenţi;
4) rezultatului din tranziţia la noile reglementări contabile la profitul
nerepartizat (pierderea neacoperită) al anilor precedenţi.
În bilanţul perioadei următoare indicatorii din rândurile 340, 360 şi 370 nu
au sold.
Persoanele ce semnează Situaţiile financiare răspund pentru întocmirea şi
prezentarea Situaţiilor financiare la Serviciul situaţiilor financiare în confor-
mitate cu art. 44 al Legii contabilităţii (art. 44 al Legii contabilităţii: Persoa-
nele vinovate de încălcarea prezentei legi, care se eschivează de la ţinerea
contabilităţii, aplică incorect standardele de contabilitate, precum şi cele care
falsifică premeditat documentele primare, registrele contabile, situaţiile
financiare, sunt trase la răspundere disciplinară, materială, administrativă
sau penală, după caz, conform legislaţiei).
63
BIBLIOGRAFIE
1. Codul Fiscal al Republicii Moldova. Nr.1163 din 24.04.1997. În: Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, 25.03.2005, nr. ed. spec.
2. Grigoroi L., Lazari L. Bazele contabilităţii. Chişinău: Cartier, 2012. 236 p.
3. Legea contabilităţii. Nr.113 din 27.04.2007. În: Monitorul Oficial al Re-
publicii Moldova, 07.02.2014, nr. 27-34.
4. Planul general de conturi contabile, aprobat prin Ordinul Ministerului Fi-
nanţelor. Nr. 119 din 06.08.2013. În: Monitorul Oficial al Republicii Mol-
dova, 2013, nr. 177-181.
5. Regulamentul privind inventarierea. Nr. 60 din 29.05.2012. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 10.08.2012, nr.166-169.
6. Standarde Internaţionale de Raportare Financiară, inclusiv Standarde Inter-
naţionale de Contabilitate şi Interpretări la 1 ianuarie 2005. Bucureşti:
CECCAR, 2005. 2422 p.
7. Standardele Naţionale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul Ministerului
Finanţelor. Nr. 118 din 06.08.2013. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2013, nr. 177-181.
8. Ţurcanu V., Bajerean E. Bazele contabilităţii. Chişinău: F.E.-P. „Tipografia
centrală”, 2004. 265 p.
64

Note de Curs Fundamentele Contabilitatii 2017

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Note de Curs Fundamentele Contabilitatii 2017

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ecaterina BURLEA

Recenzenţi: Burlacu Natalia, Doctor habilitat în econo-

Burlea E., Balan I., Spînu A.

Suportul de curs la disciplina „Fundamentele contabilității” reprezintă o lucrare

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

INIŢIERE ÎN CONTABILITATE …………………………………………...….. 4

TEMA 1. CONTABILITATEA – PRINCIPALA FORMĂ A EVIDENŢEI

TEMA 2. OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII ……………….……. 14

TEMA 3. BILANŢUL – ELEMENT DE BAZĂ AL METODEI

TEMA 4. SISTEMUL DE CONTURI ŞI DUBLA ÎNREGISTRARE ……….. 34

TEMA 5. EVIDENŢA CONTABILĂ A PRINCIPALELOR FAPTE

TEMA 6. EVALUAREA ŞI CALCULAŢIA CA PROCEDEE ALE

TEMA 7. DOCUMENTAREA FAPTELOR ECONOMICE …………………. 52

TEMA 8. INVENTARIEREA PATRIMONIULUI …………………………….. 55

TEMA 9. REGISTRELE CONTABILE ŞI FORMELE DE

TEMA 10. SITUAŢIILE FINANCIARE ŞI SEMNIFICAŢIA ACESTORA

Pe fondul globalizării economiilor naţionale, asistăm în

Operațiile economico-financiare ale Deschiderea conturilor

contabilă a operaţiilor în conturi

TEMA 1. CONTABILITATEA – PRINCIPALA FORMĂ A EVIDENŢEI

voie de informaţii multilaterale colectare

trare, generalizare şi raportare

Fig. 2. Utilizatorii informaţiei contabile

Fondatorul contabilităţii se consideră

selor şi fenomenelor economice Funcția analitică

Funcţia de control a contabilităţii constă în asigurarea integrităţii şi utiliză-

generalizarea statistică a informaţiei etc. Totodată, informaţia trebuie să fie de

2. Principiile contabile şi cerinţele lor

Fig. 4. Principiile contabilităţii

Continuitatea activităţii prevede faptul că situaţiile financiare sunt întocmite

Contabilitatea de angajamente reprezintă contabilizarea conform căreia

3. Formele evidenţei economice. Sarcinile acestora

evidenţa operativă evidenţa statistică evidenţa contabilă

Fig. 5. Formele evidenţei economice

Evidenţa operativă presupune urmărirea, înregistrarea şi controlul (opera-

indicii, machetele, reprezentările grafice, etc. Statistica foloseşte în înregistrările

Sarcinile evidenţei contabile:

4. Cadrul normativ al contabilităţii în Republica Moldova

în Republica Moldova. Prevederile prezentei legi se aplică tuturor persoanelor

sistem de colectare, grupare, prelucrare şi

sistem de colectare, prelucrare, pregătire şi

Fig. 6. Formele contabilităţii

Potrivit Legii contabilităţii organele de reglementare a contabilităţii includ:

1 întocmirea documentelor primare şi centralizatoare

2 evaluarea şi recunoaşterea elementelor contabile

3 reflectarea informaţiilor în conturile contabile

4 întocmirea registrelor contabile

5 inventarierea elementelor contabile

6 întocmirea balanţei de verificare, a Cărţii mari şi a

Fig. 7. Ciclul contabil al entităţii

Standarde Internaţionale de Contabilitate (în continuare IAS). Deşi în prezent nu se

TEMA 2. OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII

Fig. 8. Patrimoniul entităţii economice

111 Imobilizări necorporale în curs de execuție

121 Imobilizări corporale în curs de execuție

131 Active biologice imobilizate în curs de execuție

14 Investiții financiare pe 141 Investiții financiare pe termen lung

151 Investiții imobiliare

16 Creanțe și avansuri 161 Creanțe pe termen lung

171 Cheltuieli anticipate pe tremen lung

ACTIVE 211 Materiale

221 Creanțe comerciale

231 Creanțe privind veniturile din utilizarea de către