UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ ’’ION

IONESCU DE LA BRAD’’, IAȘI

Sustenabilitatea amenajărilor peisagere

Masterand,

Amăriuței Elena-Florina

A.P.U.T.

IAȘI, 2019
 Sustenabilitatea amenajărilor peisagere

Termenul de sustenabilitate a luat nastere prin derivarea din limba latină a cuvintelor:
„susținere” (a ține sus) și „abilita” (capacitatea de a face ceva, de a avea o îndemânare, de a fi
abil, de a fi în stare).
Sustenabilitatea reprezintă o caracteristică a sistemelor deschise prin care sistemul
respectiv își asigură o existență nelimitată, prin forțe proprii, pe baza schimbului de energie și
materie cu mediul înconjurător.
Un sistem este, prin definiție, un ansamblu de elemente conectate între ele, cu ajutorul
a diverse mecanisme și relații, care realizează o anumită funcție, după care sistemul respectiv
se ghidează. Aceste sisteme pot fi de două tipuri: închise și deschise.
Sistemele închise sunt sistemele mecanice care funcționează fără a avea vreo legătură
cu mediul exterior.
Sustenabilitatea arhitecturii peisajului crează un design ecologic pentru spațiile
exterioare amenajate, spațiile verzi din mediul urban. În general, arhitectura peisajului durabil
reprezintă integrarea ecologică, socială, culturală, și economică, în proiectarea peisajelor,
factori care să ajute la protejarea habitatului natural, care să contribuie la managementul
apelor pluviale și conservarea apei, pe lângă alte obictive importante.
În prezent, la realizarea unei amenajări peisagere se ține foarte mult cont de găsirea
unui echilibru între estetic și funcțional, pentru a da naștere unor poiecte sustenabile, de
succes.
Termenul de sustenabilitate se leagă în timp de o serie de elemente care ajută la
definirea lui:
- un nou concept asupra dezvoltării, cu care se operează din ce în ce mai mult;
- categorie filozofică apărută în literatura anilor ‘80 și ai sec. al XX-lea;
- o categorie sau un concept filozofic de talia și importanța altor concepte precum
Libertatea, Egalitatea
- un fenomen sau un proces care se desfășoară la nivelul sistemelor deschise
- o caracteristică a sistemelor deschise (biologice, sociale, economice, planetare)
- managementul sustenabilității este o precondiție pentru funcționalitatea tuturor
sistemelor din toate mediile
- trebuie cunoscută în detaliu pentru a asigura viitorul generațiilor următoare
- există o serie de confuzii între sustenabilitate și durabilitate
 Sustenabilitatea și conservarea peisajului sunt doi termeni care se află în strânsă
legătură deoarece ambii au la bază o strânsă conexiune cu natura, prin care se urmărește
reducerea poluării aerului, creșterea calității apei, reducerea consumului de apă, utilizarea
plantelor native, specifice zonei, utilizarea controlată și cât mai redusă a pesticidelor.
Cu toate acestea, sustenabilitatea și conservarea diferă din punct de vedere al
abordării. Astfel, sustenabilitatea abordează factorii sociali și economici, pe lângă și în
strânsă legătură cu factorii de mediu. Cu alte cuvinte, conservarea poate fi văzută ca partea de
mediu a sustenabilității.
Ecosistemele furnizează bunuri și servicii pentru ființele vii, fără de care acestea nu ar
putea să supraviețuiască. Deseori, la evaluarea economică a unui proiect de dezvoltare, se
neglijează sau se ia prea puțin în considerare importanța ecosistemelor. Astfel, acest lucru
poate duce la analize inexacte care ascund multe din potențialele costuri și beneficii asupra
proiectului și asupra sitului. Astefel, luate în considerare, ecosistemele contribuie la
sănătatea, securitatea și identitatea socială și culturală a unei zone.
Pentru asigurarea sustenabilității sitului, la implementarea oricărui nou proiect, se ține
cont de capacitatea sitului de a proteja și îmbunătăți următoarele servicii:

- Reglarea climatului global

- Reglarea climatului local
- Curățarea aerului și a apei
- Alimentarea și reglarea apei
- Eroziunea și controlul sedimentelor
- Atenuarea pericolelor
- Polenizarea
- Descompunerea și tratarea deșeurilor
- Producerea de hrană și regenerarea elementelor nealimentare
- Beneficiile culturii

De cele mai multe ori, siturile nu sunt dezvoltate în așa fel încât să aibă capacitatea de
a conserva aceste servicii sau sunt folosite până își ating capacitatea maximă și apoi sunt
abandonate. Cu toate acestea, chiar și siturile abandonate efectuiază servicii ecosistemice
valoroase și ar putea fi restaurate astefel încât să restabilească și să îmbunătățească serviciile
ecosistemice ale sitului.
 La restaurarea spațiilor abandonate, la dezvoltarea de noi proiecte, există provocarea
de a convinge dezvoltatorii să ia în considerare și să analizeze cu atenție situl, pentru
menținerea și îmbunătățirea ecosistemului actual, în ciuda costurilor semnificativ mai mari.
Acest lucru nu poate decât să însemne o prezentare corectă a beneficiilor ecosistemului, în
care merită să se investească.
Principalele elemente ale unei amenajări peisagistice sunt reprezentate de:
- solul și substraturile acestuia
- elementele vegetale
- apa sub formă de râuri, pâraie, șipote, bălți, lacuri
- factorii climatici (temperatura, precipitațiile)
- construcțiile realizate de om (drumuri, alei, îngrădiri, garduri, etc.)
- instalații de apă, instalații electrice, instalații de gaze, etc.

Solul este un element al amenajărilor peisagistice care asigură fixarea vegetației și

locul de unde plantele absorb apa și sărurile minerale necesare creșterii și devoltării. În cele
mai multe amenajări peisagere, solul poate fi strict natural sau complet artificial, cu toate că
antropizarea solurilor reduce calitatea acestora și implicit, capacitatea de autosusținere.
Calitatea principală, din punct de vedere agricol, a unui sol este fertilitatea acestuia.
Fertilitatea solului reprezintă capacitatea acestuia de a asigura condiții favorabile de creștere
și dezvoltare a plantelor. Aceasta este determinată de o serie de elemente precum:
- textură (argilă, lut, nisip)
- strctură (aglomerarea particulelor de sol astfel încât să permită circulația aerului și
a apei)
- elemente nutritive (N, P, K)
- activitate microbiologică

În foarte multe amenajări peisagere, locul subtratului este luat de un sol artificial,
substrat care asigură în cea mai mare parte, condiții asemănăoare de creștere și dezvoltare.
Substraturile artificiale au o capacitate mai redusă de autorefacere, astfel încât
prezintă o sustenabilitate mult mai mică.
Referitor la apă și sursele de apă, aceasta provine din precipitații ce se formează în
cadrul ciclului natural al apei în natură.
 Apa are un ciclu relativ ordonat și se depozitează în sol începând de la orizontul A,
până la orizontul D. Rolul apei este acela de a dizolva sărurile minerale cu rol nutritiv și a le
transporta către și în interiorul plantei.
Există o serie de factori care afectează sustenabilitatea amenajărilor peisagere, după
cum urmează:
- 1. mijloacele chimice de întreținere/poluarea
- 2. atacul agenților patogeni, dăunătorilor și al buruienilor
- 3. erodarea solului și a covorului vegetal
- 4. factorii tehnici necorespunzători

Evaluarea sustenabilității amenajărilor peisagere

În lumina ultimelor studii și cercertări este considerat faptul că soluțiile de refacere a
sustenabilității nu sunt întrutotul acoperitoare pentru această problematică și de aceea s-a
lansat sloganul în baza unui concept nou intitulat regenerare.
Conceptul are în vedere întărirea sistemului peisager, astfel încât să repornească cu
calități suplimentare, deosebite, care să îl întărească și în felul acesta, să se asigure în final o
sustenabilitate mărită.
Evaluarea este relativ dificilă deoarece, atât la nivel modial, cât ș la nivel național, nu
există standarde sau reguli precise, ci doar niște principii privind evaluarea. Aceste principii
rezultă din filozofia conceptului de sustenabilitate, aceasta reprezentând caracteristica
fundamentală și prioritară, a ecosistemului în general.
Sustenabilkitatea este o caracteristică în întregime calitativă a ecosistemelor adică o
caracteristică ce nu poate fi măsurată cu unități de măsură folosite în fizică.
Evaluarea sustenabilității se realizează cu ajutorul unor calificative generale, care nu
pot fi prelucrate sau sunt greu de prelucrat statistic, de aceea se trece la o evaluare în care
calificativele sunt transformate în valori numerice. Valorile numerice sunt acordate folosind
scale/scări de evaluare. Avestev scări sau scale au o limită minimă și o limită maximă, și un
anumit nr. de trepte, astfel o scară de 5 are limita 1-5 și treptele 1,2,3,4,5.
Acestă modalitate de evaluare cu ajutorul scalelor, face referire în mod deosebit la
amenajările peisagere puțin antropizate. În cazul amenajărilor peisagere cu un anumit nivel
de antropizare este necesar de precizat în scală în ce măsură solul și vegetația sunt susținute
în mod artificial prin activitatea omului. Întotdeauna va trebui făcută o corelație între
sustenabilitatea evaluată și valoarea peisageră amenajării.
 În concluzie, sustenabilitatea are scopul de a stabili în ce măsură amenajarea se poate
dezvolta, poate evolua independent, iar pe de altă parte, valoarea peisageră stabilește gradul
în care amenajarea iși atinge scopul existenței sale.