Graffiti

Graffiti este un termen general referitor la inscripții caligrafiate sau imagini pictate sau
gravate pe pereți sau alte suprafețe publice sau private, care nu sunt destinate acestui
scop. Când este făcut fără consimțământul proprietarului, constituie vandalism (care este
ilegal). Graffiti a existat încă din antichitate, în perioada Greciei antice și a Imperiului
roman. Cu cat locul este mai privat, mai ilegal, cu atat este o performanta mai mare sa il
faca. Din aceasta cauza o sa gasim o gramada de greffiti-uri in statile de metrou/autobuz.
Graffiti-ul nu e doar un simplu text ci este un desen care trebuie sa fie cat mai complicat
si mai diferit de altele. Fiecare graffitist/grup de graffitisti are tagg-ul sau.(tagg-ul este un
desen propriu pe care numai el/ei il fac). Exista si grupuri anti-graffiti (vedeti in fundul
paginii) cum ar fi "Vandal Squad", care a facut un program pe PC numit Graffiti Studio
in care faci graffiti pe orice fara a mai "mazgalii" peretii adevarati. Mai nou s-au facut
locuri speciale pentru graffiti dar aproape nimeni nu vine pentru ca nu e ilegal. Una din
marele firme de graffiti este "Montana". Daca cineva pasionat de asa ceva vrea sa
cumpere un spray sau un marker, poate cumpara din Romania de la Rulez.

Etimologie
Cuvântul "graffiti" din limba italiană este pluralul substantivului "graffito", deși forma de
singular a devenit obscură și este folosită în istoria artei, cu referire la opere de artă
realizate prin zgârierea desenului pe o suprafață. Ambii termenii englezești provin din
italiană, cel mai probabil de la "graffiato", participiul trecut al verbului "graffiare" (a
zgâria); "grafferii" antici își scrijeleau opera pe pereți, înainte de apariția spraiului cu
vopsea. Aceste cuvinte derivă la rândul lor de la grecescul γραφειν (graphein), care
înseamnă "a scrie".

Nu există încă un echivalent românesc pentru graffiti în accepțiunea modernă a

cuvântului, iar termenul englezesc nu este încă adaptat la limba română. Cu atât mai
puțin diverșii termeni asociați cu acesta nu au o traducere clară.

Istorie

Graffiti antic

Din punct de vedere istoric, termenul "graffiti" se referea inițial la inscripțiile, portretele,
etc.găsite pe zidurile mormintelor antice sau pe ruine, ca în Catacombele din Roma sau în
Pompeii. Sensul cuvântului a evoluat, desemnând acum orice decorație (inscripționată pe
orice suprafață) care poate fi privită ca vandalism; sau imagini sau scriituri plasate de
obicei pe pereți externi și trotuare, fără permisiunea proprietarului. Prin urmare,
inscripțiile făcute de autorii unui monument nu sunt catalogate ca graffiti.
Caricatură antică a unui politician din Pompeii.

Primul exemplu cunoscut de "graffiti modern" există și astăzi în orașul antic grecesc
Ephesus (în Turcia de azi) și se pare că face reclamă la prostituție, după spusele ghizilor
turistici din oraș. Constă într-o palmă, o formă vagă de inimă, o urmă de picior și un
număr. Acestea indică subtil câți pași trebuie făcuți ca cineva să găsească o curtezană
(mâna reprezentând plată).

Romanii gravau graffiti în proprii pereți și monumente, iar exemple ale lucrărilor lor
există de asemena și în Egipt. Erupția Vezuviului a păstrat graffiti sgâriat pe pereții din
Pompeii, și ne oferă o perspectivă directă asupra vieții de stradă: latină vulgară, insulte,
magie, declarații de dragoste, mesaje politice. În contrast cu tipicul graffiti-ului modern,
alfabete și citate din literatură (în special primul vers din "Eneida" de Virgil) au fost
găsite pe pereții din Pompei, fie pentru plăcerea scriitorului, fie din dorința de a
impresiona, deși anonim, trecătorul prin familiaritatea sa cu literele și literatura.

Villa lui Hadrian din Tivoli, Italia, are de asemenea câteva exemple. Unul dintre ele a
rezistat în timp, avertizând: "Cave Canem", care înseamnă "Atenție la câine", lângă
imaginea câinelui menționat.

Totuși, nu numai grecii și romanii făceau graffiti: situl mayaș din Tikal, Guatemala,
conține de asemenea exemple antice. Graffiti produs de vikingi există în Roma și la
Newgrange, în Irlanda.

Graffiti modern

În secolul 20, în special în perioada Celui De-al Doilea Război Mondial, 'Kilroy was here'
(Kilroy a fost aici) a devenit un graffito celebru, împreună cu Mr.Chad, o față doar cu
ochii și un nas, rezemat de perete, spunând "What? No [comoditate rară]…? în timpul
raționalizării. Tehnica de luptă a secolului XX a văzut sosirea multor tehnologii aviatice
noi, urmate îndeaproape de "airplane graffiti", inclusiv "nose art", făcută faimoasă în
timplu Celui De-al Doilea Război Mondial.

Începând cu urbanizarea la scară mare a multor zone în jumătatea postbelică a secolului

20, găștile vor marca pereții și alte bunuri publice cu numele bandei prin tag-uri, pentru
a-și delimita teritoriul. Pe la sfârșitul secolului XX, tag-urile neasociate unei găști au
devenit mai comune. Artiștii graffiti își scriau "tag"-ul doar de dragul scrisului, sau ca
să-și consolideze reputația și prestigiul de "writer" (scriitor) sau artist de graffiti. Primele
cazuri documentate de însemnări ilegale create cu un sprai cu vopsea au fost create de un
artist numit "Cornbread" din Philadelphia. Spraiul a devenit o caracteristică importantă
pentru diferitele stiluri care au urmat.

Terminologie

Un artist de graffiti la lucru, folosind sprai cu vopsea, la un

concurs de graffiti din piaţa Spitalfields din Londra.

O serie de cuvinte și expresii au ajuns să descrie diferite stiluri și aspecte legate de

graffiti. Ca toți termenii argotici, expresiile variază de la zonă la zonă. Mai jos sunt
câțiva termeni folosiți în limba engleză:

• tag - o semnătură stilizată a unui writer; termenul taggerface referire la o

persoană care face tag-uri.
• throw-up si bomb - De obicei in stilul bubble sau panel (bubble=un bomb/throw-
up foarte rotunjit cu aspect de bule,panel=un bomb/throw-up in stil old
school(asemanator literelor de tipar)fara fund la litrera. De obicei are o culoare
pentru contur (cum ar fi negru) și una pentru umplere (de exemplu crom
(argintiu))Throw-up-ul nu este umplut complet(are un fill dat in graba),bombul
este un rheow-up cu fill complet,uneori cu umbre si lumini . Literele sunt ușor de
executat.
• piece (de la masterpiece - capodoperă) - un panel sau u whild stile(litere
neinteligibile), adesea cu efecte 3D, săgeți care dau fluiditate (flow) și direcție,
multe culori și tranziții cromatice și alte efecte diverse. Realizarea unui piece
 necesită mai mult timp decât un throw-up. Cu cât locația este mai la vedere, iar
lucrarea este mai bine executată, cu atât crește respectul pentru writer.
• burner - un piece amplu și mai elaborat decât un piece normal. Aceste lucrări
sunt realizate de obicei legal, datorită timpului și efortului depuse pentru
executarea lor; dar primii writer-ri din New York făceau burner-e ilegal, pe
trenuri.

• bombing - nu are nici o legătură cu terorismul, ci descrie pictarea cat mai multor
suprafețe. Pentru aceasta se folosesc de obicei throw-ups (sau bomb-uri),
deoarece nu necesită mult timp pentru execuție.
• to slash' a tag - a tăia sau a scrie peste tag-ul cuiva, socotit ca o insultă gravă
adusă persoanei care a făcut tag-ul tăiat.
• going over - dacă un writer merge peste opera altuia, este analog cu o declarație
de război writer-ului. Majoritatea grafferilor respectă operele altora, iar regula de
bază pentru înlocuirea creațiilor anterioare este următoarea: tag - bomb - piece.
De asemenea se poate picta peste lucrările "tăiate" deja. Dacă cineva încalcă
aceste reguli, este considerat un "toy" sau pur și simplu o pacoste.
• buffing (to buff) - a îndepărta graffiti folosind substanțe chimice și alte
instrumente.

• toy - un graffer fără experiență sau fără talent. Writer-ii versați folosesc acest
cuvânt ca un termen derizoriu pentru grafferii nou apăruți. Acesti writer-ii de
obicei se alatura intr-un grup cu experienta, ca sa vada cum decurge un graffiti.
• thrwo-up-r-un graffer care da thrwo-up-uri/bomburi.
• Whild stile-r-un graffer care de whild stile-uri.
• king/legenda - writer cu un anume respect printre alți grafferi. A deține interiorul
(to own the inside) înseamnă să ai majoritatea tag-urilor în interiorul trenurilor, iar
a deține exeriorul înseamnă că majoritatea lucrărilor sunt pe exteriorul trenurilor.

Fenomenul graffiti
În anul 1971, publicația „New York Times” a realizat un material despre fenomenul
graffiti care luase naștere pe străzile orașului New York. În acel articol se vorbește
despre un anume „artist graffiti” care semna cu pseudonimul TAKI 183. Identitatea lui nu
era cunoscută, știindu-se doar că numele său era Demetrius și că numărul 183 ar fi
numărul străzii pe care locuia.

În anul 1973, sociologul Hugo Martinez, profesor la City College din New York, a intuit
potențialul acestor „artiști ai străzii”, fondând Uniunea Artiștilor de Graffiti cu scopul de
a promova artiștii talentați din lumea graffiti-ului, prin intermediul unor expoziții
organizate de Uniune. Articolul din anul 1973 al revistei „New York”, intitulat „Parada
graffiti”, semnat de Richard Goldstein, a fost o recunoaștere publică a potențialului
acestor „artiști ai străzii”.
Începând cu anul 1974 s-a încetățenit stilul caracterizat prin realizarea de peisaje întregi
de jur-împrejurul tag-urilor, toate acestea pe suprafața întreagă a metrourilor sau alte
mijloace de transport în comun.

Arta graffiti și-a început rapidul declin în anii ’80 când acest fenomen a fost absorbit de
partea comercială și de piața artistică a New York-ului. Anii ’80 au însemnat deci un
regres în istoria mișcării graffiti-ului și datorită schimbărilor majore care aveau loc în
societatea americană. Cocaina a început a fi folosită tot mai des, iar traficul de droguri a
dus la achiziționarea armelor de foc. Toate aceste elemente se întâlneau pe străzi, viața
pe stradă devenind din ce în ce mai periculoasă. Pe deasupra, legea a interzis
comercianților vânzarea vopselelor minorilor, iar comercianții erau obligați să
depoziteze vopselele în locuri special amenajate, făcând astfel furtul din magazine mult
mai dificil.

Totodată, bugetul orașului New York destinat stopării mișcării graffiti s-a mărit, de acum
înainte parcurile și depourile fiind mult mai bine păzite. Au fost ridicate garduri electrice
de protecție, iar orice distrugere cauzată acestora era prompt reparată. Astfel, multe din
zonele preferate ale artiștilor graffiti au devenit aproape inaccesibile. Procesul de
îndepărtare al desenelor graffiti din New York a luat o nouă amploare, fapt ce a frustrat
mulți amatori de graffiti. Pe 12 mai 1989, orașul New York a emis o decizie prin care
erau scoase din folosință toate mijloacele de transport în comun care au fost victima
mișcării graffiti. Acesta a fost începutul așa-zisului curent al „vagoanelor curate”, prin
care se dorea descurajarea „bandelor graffiti” și curățirea orașului.

Dar cu toate aceste interdicții, mișcarea graffiti nu a dispărut, ci din contră s-a
omogenizat, transformându-se într-o goană după zone propice realizării de graffiti. S-au
creat bande de tineri care dețineau anumite teritorii, marcate prin însuși stilul folosit în
desenele graffiti. Lupta pentru păstrarea acestor teritorii a dus la creșterea numărului de
acte de violență, ajungându-se până la uzul armelor de foc.

Datorită lipsei vopselei și a pericolului de a sta un timp prea îndelungat la locul unde se
făceau desene graffiti, procesul artistic de realizare al tag-urilor a decăzut.

Graffiti ca metodă de exprimare a fost utilizată și de generația muzicii rap. Muzica rap,
originară din sudul Bronxului, New York, a apărut la mijlocul anilor ’70 și a fost inițial
asociată curentului muzical denumit hip-hop. Această mișcare a inclus și alte forme de
manifestare, precum break dance-ul și arta graffiti. Importarea culturii hip-hop de către
țările europene a dus și la acapararea valorilor acestei culturi muzicale, printre care și
fenomenul graffiti.

Artă stradală
Guerila art
Guerila art este o mișicare, o tendință a artei stradale care a apărut în Marea Britanie șii
este răspândită în toate țările în care s-a impus graffitiul. Este o modalitate agresivă de
expunere în spațiul public. Are multe în comun cu începuturile mișicării graffiti, motiv
pentru care în USA este numită post graffiti art. Specificul acestei arte este absența
limitelor între lucrare șii suportul său. Ea nu poate fi mutată într-un alt loc, suportul este
fundamental pentru intenția lucrării. Arta stradală nu are sens decât în legătură cu
evoluția mediului urban actual. Este profund integrată cu dinamica vieții moderne, în
afara căreia ar fi doar artă pentru artă. Snsul ei este de a semnifica, de a influența modul
de a percepe realitatea populației care împarte cu guerila art acelașii spațiu cu arta
stradală.

Creatorii guerila art

Aceștia își concep lucrările ca pe o continuă operă de artă, care poate fi completată sau
modificată în timp. Lucrurile similare puse pe pânză nu reprezintă Guerila art, chiar dacă
folosesc tehnici asemănătoare. Totuși, există o nouă tendință și mulți artiști produc
asemenea lucrări pentru a se exprima mai bine și a se face înțeleși mai ușor. Există
câțiva artiști care produc intenționat asemenea lucrări pentru producția de masă, sub
forma unor reproduceri aproximative lipite cu adezivi tradiționali numiți wheat paste-
pastă de tomate cu faină sau apă șii făină.

Mișcarea Guerila art

Este o reacție la orice putere sau brand care se impune în viața cotidiană. Nu este vorba
de o susținere sau opoziție fățișă, ci de o reacție artistică față de orice condiționare a
vieții publice. Tocmai de aceea, dezvoltarea Street art este paralelă ce cea a brandingului.
Au fost adoptate tehnici de marketing Guerila prin metode artistice tradiționale, pentru a
face publicitate artistică. Dar această tendință este văzută ca o îndepărtare de artiști ca și
individualități creatoare și față de artist ca brand.

Artiști graffiti

Primii artiști graffiti care au ridicat această mișcare la

rangul de artă au fost Jean-Michel Basquiat și Keith Haring.
Jean-Michel Basquiat este primul pictor american ale cărui opere au apărut sub forma
unor graffiti pe străzile, metrourile și pe garniturile de vagoane din transportul în comun
ale New York-ului. Basquiat a fost cel mai de succes dintre așa-numiții „artiști ai
străzii”, lucrările lui ajungând, în prima parte a anilor ’80, în galeriile orașului New
York.

Basquiat s-a născut în anul 1960, tatăl lui fiind originar din Haiti, iar mama sa din Puerto
Rico. A crescut în Brooklyn, New York. Cu toate că nu avea altă educație în domeniul
artei decât cea primită în liceu, el a exploatat plin de energie o gamă largă de imagini
inspirate de la cărțile cu benzi desenate (comic books) până la hieroglifele egiptene, de la
lucrările artistului spaniol Pablo Picasso, până la cele realizate de copii. De asemenea a
combinat imagini inspirate din arta populară africană, caraibeană și europeană.

Basquiat și-a început cariera – ilegală – de pictor de graffiti, pe străzile New York-ului,
împreună cu colegul său de liceu, Al Diaz. Pseudonimul folosit de Basquiat pentru
semnarea tag-urilor era SAMO. Dar, până în 1979, colaborarea sa cu Diaz a luat sfârșit,
Basquiat asociindu-se cu artiști și muzicieni din partea de est a Manhattan-ului. A
început de asemenea să picteze tablouri.

Trecerea rapidă din anonimatul de pe străzi în vizorul opiniei publice și a artiștilor a avut
loc în anii ’80 când a fost selectat de Colab, o asociație a artiștilor, să colaboreze la
organizarea unui spectacol în Times Square. El a pictat unul din pereții expoziției,
folosind deopotrivă tuburi de spray și pensule. Basquiat ajunge să fie adorat de către
comunitatea bogată a artiștilor din centrul New York-ului, care susținea că opera sa este
manifestarea unui „geniu primitiv”. Cu toate acestea, au existat voci care au afirmat că
anumite cercuri au dorit doar să-i exploateze talentele native.

Basquiat a fost de asemenea admirat și de artiștii new yorkezi Keith Haring și Kenny
Sharf, care doreau să integreze așa-zisa „artă a străzii” în opera lor. În anii 1983 și 1984,
Basquiat a colaborat la realizarea mai multor tablouri cu artistul american Andy Warhol
și artistul italian Francesco Clemente.

Operele viu colorate și de mari dimensiuni ale lui Basquiat combinau expresionismul
abstract american cu diverse imagini, din care nu lipseau schelete și câini, care se
regăsesc din plin în întreaga sa operă graffiti. Lucrările sale de la începutul anilor ’80
cuprind o varietate largă de subiecte, de la cranii, la desene aduse în semn de tribut unor
vedete ale sportului și jazz-ului.

La început deosebit de productiv, Basquiat a devenit nedemn de încredere sub stresul

cauzat de faima pe care a dobândit-o. Cu toate că a încercat să se lase de obiceiul de a
consuma heroină, Jean-Michel Basquiat a murit în urma unei supradoze în atelierul sau
din Manhattan, în anul 1988, la vârsta de numai 27 de ani.

Keith Haring este un pictor american al cărui simplu stil simbolistic de pictură,
reprezentat prin câini, bebelași și figurine dansând, i-a adus recunoaștere internațională
în anii ’80.
Haring s-a născut în anul 1958 și a copilărit în Kutztown, Pennsylvania. A urmat
cursurile Școlii de Arte din Pittsburgh, Pennsylvania și-a deschis prima expoziție în anul
1978, la Centru de arte din Pittsburgh. În anul 1977, după ce a audiat discursul artistului
bulgaro-american Christo, referitor la crearea unor lucrări de dimensiuni mari pentru a fi
expuse în natură, Haring s-a decis să creeze lucrări destinate locurilor publice. În anul
1978, el s-a mutat în orașul New York, unde a urmat cursurile Școlii de Arte Vizuale
(până în anul 1979).

Haring a devenit interesat de contururile groase, caracteristice artei graffiti realizată în

metrourile americane, împrietenindu-se cu așa-numitul „copil graffiti” Jean-Michel
Basquiat. În anul 1979, Haring decupează titluri din ziare pentru a le reasambla, creând
titluri false, precum „Regan ucis de un polițist erou”, apoi le-a împrăștiat pe pereții și
panourile publicitare ale orașului. Aceste imagini erau desenate fie cu carioci groase
negre, fie cu cretă albă. Eforturile sale l-au făcut faimos în rândul new yorkezilor, dar a și
fost de mai multe ori arestat pentru această activitate „artistică” a sa.

Înainte de a se impune în circuitul galeriilor, Harings a realizat tag-uri care se referă la

culturile născute din benzile desenate și din universul lui Walt Disney. Expoziția sa din
anul 1982, deschisă la prestigioasa Galerie Tony Shafrazi din New York a avut un succes
enorm, practic lansându-l în noua sa carieră de artist graffiti.

Opera lui Haring s-a inspirat din diverse surse: din opera artistului american Andy
Warhol și alți asemenea artiști reprezentanți ai mișcării pop, din ritmul și mișcările
dansurilor africane, cubaneze și ale stilului hip-hop și din curentul afro-cubanez al
picturilor pe corp. În anul 1987, Haring a pictat liniile și simbolurile caracteristice stilului
său pe propriul său corp iar apoi s-a lăsat fotografiat în Times Square din New York. El a
decorat, de asemenea, corpul solistului american Grace Jones și al dansatorului american
Bill T. Jones.

Haring a realizat graffiti în diverse locuri ale lumii, incluzând Statele Unite, Europa și
Australia. Câteva dintre aceste lucrări au supraviețuit timpului (de exemplu, cea de pe
peretele depozitului Muzeului Stedelijk din Amsterdam, Olanda, realizat în anul 1986),
dar altele au fost distruse (precum cea realizată pe Zidul Berlinului în Germania, tot în
anul 1986).

În anul 1986, ca o reacție împotriva elitismului din lumea artiștilor, Haring a deschis în
New York Pop Shop, un magazin care vindea suveniruri create de el. Desenele bizare,
dar pline de energie, ale lui Haring au fost aplicate pe o gamă largă de produse, de la
tricouri până la un balon, în anul 1989.

În anul 1988, Haring a aflat că suferă de sindromul imunodeficitar dobândit (SIDA), iar
în următorii doi ani și-a canalizat energia în educarea publicului cu privire la virusul HIV
și la pericolul consumului de droguri. Keith Haring a murit în anul 1990, întrând alături
de colegul său de breaslă Jean-Michel Basquiat în istoria mișcării graffiti din lume.
După moartea celor doi „părinți” ai graffiti-ului, această artă a continuat, într-o măsură
mai mare sau mai mică, să influențeze societatea contemporană. Elocvent este filmul
„Free Willy” (regizor Simon Wincer), realizat în anul 1993, unde, vizând fenomenul
graffiti, regizorul ne face părtașii unei prietenii ciudate dintre un băiețel și o balenă.
Personajul principal Jesse (interpretat de Jason James Richter) este prins desenând graffiti
pe pereții unui parc (semn al revoltei tinerei generații). Fiind constrând să îndepărteze
desenele, îl întâlnește pe Willy, o balenă Orca, ultima achiziție a acvariului parcului,
împreună cu care va porni într-o frumoasă aventură.

Mișcării graffiti i s-au dedicat și alți artiști americani, cum ar fi Aaron Siskind (1903-
1991), Cy Twombly (n.1928), Raymond Saunders (n.1934) și Julian Schnabel (n.1951).
În anul 1996, Schnabel a regizat filmul, intitulat sugestiv, „Basquiat”, în care prezintă
viața celui de care a se leagă pentru prima dată arta graffiti ca expresie urbană a New
York-ului anilor ’70.

Unii artiști au început să folosească tot mai mult programele de calculator pentru a crea o
artă care pune sub semnul întrebării propria sa existență. În anul 1997, artistul american
Peter Halley a instalat la Muzeul de Arte Moderne din New York un computer prin
intermediul căruia spectatorii puteau schimba imaginile și culorile pe care artistul le-a
creat. Acest eveniment a ridicat o sumedenie de întrebări: Ce este opera de artă? Este
imaginea de pe monitorul calculatorului? Este programul folosit? Iar dacă programul este
interactiv, atunci cine este artistul? Sau însuși sensul cuvântului artist nu mai corespunde
tendințelor contemporane? Acestea sunt doar câteva întrebări la care arta secolului al
XX-lea nu a găsit încă răspunsul.

Graffiti in România
În România fenomenul graffiti a apărut în jurul anului 1990, fiind caracterizat prin
aceleași elemente care au fost întâlnite în New York-ul anilor ’70.Artistii primei generatii
romanesti:ERPS,SERM,KeRo,NoVA(in UCB),SuFLo(in GBS),MSeR,MISTeR etc. Alte
crew-uri USB,LTS, MPK,DCB,BRS,IAG,DNK,NPA,OPC etc.

Graffiti în
O construcţie Graffiti în Graffiti în Timişoara.
„mâzgâlită”. Bucureşti. Timişoara.
Situația legală
Graffiti este predispus la diferite presiuni sociale din partea formelor de artă recunoscute
prin popularitate, deoarece apare pe ziduri, clădiri, trenuri,vagoane sau orice alte
suprafețe accesibile, care nu sunt proprietatea celui care face graffiti. Asta înseamnă că
graffiti încorporează elemente care sunt văzute foarte rar altundeva. Spraiul cu vopsea și
markerele permanente sunt folosite foarte des, iar structura lucrărilor este uneori
influențată de nevoia de a o executa rapid, înainte să fie remarcată de autorități.

În efortul de a reduce vandalismul, unele orașe au desemnat ziduri sau zone exclusiv
pentru folosul artiștilor de graffiti. Unii au sugerat că aceasta descurajează vandalismul
de rând, însă încurajează artiștii să își facă treaba nestingheriți și să producă artă
deosebită, fără să se teamă să fie prinși sau arestați pentru vandalism sau încălcarea
proprietății private.

Mulți oameni privesc graffiti ca pe o pacoste, sau ca pe un vandalism costisitor, care

necesită repararea proprietății vandalizate. Poate fi privit ca o problemă de calitate a
vieții, și mulți oameni consideră că prezența graffiti-ului contribuie la o stare generală
de frică de infracțiuni. Unii cred că această stare de degradare încurajează mai departe
vandalismul și promovează un mediu care poate duce la delicte mai serioase.

Autoritățile tratează de obicei graffiti ca pe o crimă minoră, însă cu penalități destul de

variate.