Armele de asediu din Evul Mediu

Evul Mediu reprezintă o perioadă întinsă în istoria omenirii. Arma reprezintă, practic, un
obiect folosit împotriva dușmanului pentru a-l distruge. În această perioadă zbuciumată de
războaie s-au folosit arme a căror principiu de funcționare a fost moștenit din antichitate, dar
datorită descoperii prafului de pușcă s-au pus bazele armelor de foc.

Poză

1) Arcul este una dintre cele mai vechi arme, fiind folosită încă din preistorie. Este
confecționată dintr-un lemn flexibil curbat legat la capete de o coardă rezistentă. Săgeata
reprezintă proiectilul lansat de arc, confecționată dintr-o vargă de lemn cu un vârf metalic bine
ascuțit. Arcul și săgeata reprezintă o armă individuală.

Poză

2) Arbaleta, spre deosebire de arcul clasic cu săgeți, era o armă cu efect mult mai
distructiv. Este confecționată dintr-un pat de lemn, pe care era montat un arc, de obicei, metalic.
Patul era prevăzut cu un șanț de ghidare al săgeții, săgeată, care spre deosebire de săgeata arcului
clasic, era mai scurtă și mai grea (confecționată din metal), având un vârf scurt și ascuțit.
Arbaleta, încă de la început, a fost proiectată pentru a străpunge armuri groase. Armarea
(pregătirea pentru lansarea săgeții) la început se făcea prin forța brațelor, ca mai apoi datorită
efortului fizic mare mecanismul de armare se făcea prin scripeți sau roți dințate, care realizau
încordarea arcului metalic.

Poză și explicații

3) Catapulta este o arbaletă de mari dimensiuni așezată pe un șasiu masiv de

lemn (1) cu două brațe curbe (2), care sunt angajate la o extremitate într-o bandă elastică
răsucită (3). Torsionarea acestei benzi produce rotirea brațului (5), ceea ce determină
aruncarea cu violență a unui proiectil. Catapulta este o armă de tir, care se bazează pe
sistemul coarde elastice. Catapulta se folosea la asaltul cetății prin aruncarea de pietre, recipiente
cu substanțe inflamabile sau chiar cadavre de animale și oameni având ca scop răspândirea
epidemiilor în cetatea atăcată.

Poze

4) Balista se bazează pe același principiu de funcționare ca și catapulta, dar

lansează proiectile cu mult mai grele. Aceste proiectile erau, de obicei, pietre mari sau
grinzi masive care aduceau distrugeri asediaților datorită greutății lor și nu datorită vitezei
de lansare. Balista se utiliza în tir curb pentru a trece peste zidurile cetății asediate.
Poze

5) Berbecul simplu reprezenta un trunchi de copac sau grindă de mari dimensiuni cu

care soldații loveau porțile unui oraș sau chiar zidurile pentru a le străpunge. Acest trunchi era
susținut și acționat de brațele soldaților. Gâtul lung era de multe ori terminat cu un vârf metalic
ascuțit sau neascuțit acționat de forța umană cu putere pentru a sparge zidurile sau porțile cetății
Aceștia se aflau sub tirul armatei asediate. Cu scopul protejării soldaților deasupra berbecelui, au
realizat un hangar rulant având un acoperiș solid apărat de un acoperiș ignifug (piei de animale
proaspăt jupuite).

Poze

6) Turnul mobil de lemn sau turnul de asediu era o construcție de lemn care se realiza pe
câmpul de luptă. Acesta era împins până la metereze este folosit de soldați pentru a fi protejați,
dar și pentru a putea să domine acțiunea santinelelor aflate pe meterezele orașului. L a fiecare
etaj erau așezați mai mulți soldați cu diferite arme. Dezavantajul reprezenta faptul că putea fi
ușor distrus de catapultele inamice.

Poze

7) Flinta este o pușcă cu țeavă lungă în care se introducea cremene și un fitil care se
aprindea la acționarea trăgaciului. A mai purtat și numele de sâneață. A fost inventată la sfârșitul
Evului Mediu.

Poză

8) Bombarda a fost prima armă de artilerie, la început lansa ca proiectile pietre. Folosea,
la fel ca și filinta, pentru aruncarea proiectilului praful de pușcă, inventat de chinezi, preluat de
arabi și transmis europenilor de tătari și mauri. Era alcătuită dintr-un tub de metal gros în care se
încărca un proiectil care putea fi piatră sau ghiulea de bronz sau plumb. Acest tub metalic putea
fi montat pe un afet cu două sau patru roți în funcție de dimensiunile bombardei. A fost montată
și pe corăbiile de luptă. Se încărca întotdeauna pe gura țevii o anumită cantitate de praf de pușcă,
după care pe același orificiu se introducea ghiuleaua. Actul tragerii se realiza prin aprinderea
unui fitil scurt atașat la capătul opus al țevii. Această armă și-a câștigat faima în timpul asediilor
cetăților medievale.

Poze

9) Tunul este forma perfecționată a bombardei, de dimensiuni mult mai mari, la început
fixe, dar apoi montate pe diferite afeturi (căruțe), devenind mobile. Ghiulelele erau din fier. Pe
lângă tun se mai întâlnesc și arme asemănătoare acestuia ca:

-falconetul era un tun de calibru mic cu care se trăgeau ghiulele de maxim jumătate de kilogram
(folosite de Iancu de Hunedoara)
-haubița era un tun de calibru mare, dar care avea țeava scurtă

-culevrina era un tun de mici dimensiuni, apărut la sfârșitul Evului Mediu. Din aceasta a derivat
archebuza - o pușcă deservită de două persoane, care avea fitil de aprindere.

Poze

Bibliografie

Ovidiu Drimba,Istoria culturii și civilizatiei,vol.II,Editura Științifică și Encicloprdică,

București,1987

Roxana Vieru,Abordare lexico-semantică,Editura Universității ,,Petru Maior”,Târgu Mureș,

2013