MECLEA ANDREIA , ANUL 2, GRUPA A

TEMA BOLI INFECTIOASE

HIV-SIDA

SIDA (sindromul imunodeficientei umane dobandite) este o afectiune provocata de virusul

imunodeficientei umane, HIV, care ataca si distruge progresiv sistemul imunitar al
organismului. Virusul Imunodeficientei Umane (virusul HIV) este cel care, in urma infectiei,
declanseaza Sindromul Imunodeficientei Umane (SIDA). Este important de retinut ca nu toate
persoanele infectate cu virusul HIV manifesta si SIDA. Aceasta afectiune apare in cazul
persoanelor infectate cu HIV si conduce la o expunere marita catre infectii sau catre anumite
forme de cancer. 

Cauzele infectiei cu SIDA

Principala cazuza a contaminarii cu virusul HIV/SIDA este interactiunea cu o  persoana

seropozitiva la HIV care, insa, nu prezinta in mod obligatoriu semnele bolii. Ea este totusi
purtatoare de virus si deci susceptibila sa il transmita. Transmiterea virusului SIDA se face in trei
modalitati principale: 

 pe cale sexuala (la nivelul mucoaselor genitale, fie ca este vorba de sperma, de lichid
prostatic sau de secretii vaginale);
 pe cale sangvina (transfuzia sangelui sau a produselor sangvine contaminate, utilizarea de
seringi infectate);
 pe cale transplacentara (de la mama seropozitiva la copil, in timpul sarcinii) si in cursul
alaptarii materne. 

Virusul fiind, de asemenea, prezent in lacrimi si in saliva, este deci posibila o contaminare prin
muscatura, precum si o contaminare in cazul unui sarut profund, in caz de leziuni ale mucoaselor
bucale. Totusi, n-a fost raportat niciun caz de transmisie de acest tip.
Calea sangvina - Este un mod de transmisie puternic contaminant, riscul fiind evaluat la 90%,
fie ca este vorba de transfuzii, fie ca se intampla prin injectarea de droguri pe cale venoasa.
Reutilizarea materialului medical (seringi de plastic, ace) fara sterilizarea lui, un act legat de
penuria de material, este un factor subestimat de contaminare, a carui importanta ramane de
evaluat si care justifica cea mai mare atentie, cel putin individuala. Transmisia prin acele de
acupunctura sau prin cele de tatuaj si prin lamele de ras este posibila din punct de vedere teoretic.

Calea sexuala - Este calea de contaminare cea mai raspandita, toate practicile sexuale putand fi
contaminante in diferite grade. Transmisia infectiei este favorizata de microtraumatismele
mucoaselor si de bolile transmisibile sexual care antreneaza ulceratii la nivelul organelor
sexuale, prin raporturile sexuale in perioada menstrei (perioada cea mai contaminanta la femeia
seropozitiva) si prin sodomie (coit anal), din cauza fragilitatii mucoasei rectale. Este suficient si
un singur raport sexual ca sa se produca contaminarea.

SIDA - transmiterea de la mama la fat 

Toti copiii nascuti din mame seropozitive sunt seropozitivi la nastere, deoarece ei poarta
anticorpii mamelor lor. Atunci cand nu sunt infectati, ei devin seronegativi. Se poate incerca
totusi sa se verifice daca este prezent chiar virusul incepand cu varsta de 3 luni, multumita
tehnicilor de cultivare a virusurilor. Boala evolueaza lent (in vreo zece ani) la aproximativ 75%
dintre copii si foarte rapid (in mai putin de 5 ani) la aproximativ 20% din cazuri. Exista un risc
de transmisie a HIV prin laptele matern. Desi n-a fost inca posibil sa se masoare cu precizie,
Organizatia Mondiala a Sanatatii estimeaza ca la copiii hraniti la san de mamele seropozitive
pana la 15% dintre infectile cu HIV ar putea fi ocazionate de alaptare.

Simptomele infectiei cu SIDA 

Tabloul clinic al acestei infectii prezinta o variabilitate foarte mare, de la perioade lungi
asimptomatice, pana la o evolutie fulminanta. Din momentul infectarii exista o serie de etape
evolutive.
Infectia acuta - Simptomatologie nespecifica ce poate aparea pe parcursul primei luni de la
contactul infectat. Infectia HIV este rareori diagnosticata in aceasta perioada. Aceasta primo-
infectie ia aspectul unei mononucleoze infectioase:

 febra care poate dura si o luna;

 tumefactie a ganglionilor limfatici;
 curbaturi, dureri articulare;
 eruptie cutanata care evoca o rujeola - sau uneori urticarie;
 disfagie (greutate la inghitit) dureroasa. 

In cursul acestei faze au mai fost descrise si candidoze acute, care afecteaza mucoasele, ca si
ulceratii bucale. Mult mai rar survin manifestari neurologice: meningita acuta limfocitara,
paralizie faciala, mielopatie, neuropatie periferica, encefalita. Aceasta primo-infectie dispare
spontan in aproximativ o luna.

Etapa asimptomatica a infectiei cu SIDA

Aceasta dureaza de la 1 la 10 ani (sau mai mult) si corespunde unei faze de multiplicare a
virusului. Aceasta perioada poate sa nu se traduca prin niciun simptom. In 20% pana la 50% din
cazuri aceasta se manifesta prin adenopatii (umflarea ganglionilor limfatici) generalizate si
persistente. Acestea sunt, in general, simetrice si afecteaza mai frecvent regiunile cervicala,
maxilara, submaxilara si occipitala.

Etapa simptomatica a infectiei cu SIDA

Progresia infectiei continua. Apare simptomatologia patologia infectilor HIV.

Etapa SIDA- Este definita prin scaderea celuleor CD4 sub 200 celule/mmc, sau de aparitia unei
patologii definitorii SIDA.

Pe masura ce virusul se multiplica si degradeaza sistemul imunitar al organismului pot aparea

frecvent simptome si manifestari ale HIV precum:
  Senzatie de oboseala cronica;
 Inflamarea nodulilor limfatici;
 Probleme de respiratie;
 Febra si frisoane;
 Scadere in greutate;
 Tuse uscata.

In stadii avansate ale infectiei, apare si SIDA, manifestata prin simptome precum:

 Diaree cronica;
 Aparitia de limfoame si infectii recurente;
 Iritatii ale pielii;
 Aparitia herpesurilor genitale;
 Dureri de cap constante;
 Lipsa energiei asociata cu aparitia oboselii la cel mai mic efort;
 Paloare;
 Transpiratii nocturne.

Diagnosticarea infectiei cu SIDA

Initial, se efectueaza un test ELISA. Daca testul este pozitiv, se efectueaza un test Western Blot
de confirmare. Daca ELISA este negativ insa exista suspiciune clinica sau epidemiologica de
infectie HIV recenta, fie se efectueaza incarcatura virala, fie se repeta testul ELISA.

Testele ELISA si Western Blot pot fi negative in primele luni (maxim 6 luni), cat timp
organismul nu a inceput sa produca anticorpi (fereastra serologica), motiv pentru care o serologie
negativa trebuie repetata la 6 luni.

Diagnosticarea HIV este foarte importanta deoarece inceperea unui tratament inainte de
instalarea complicatiilor creste speranta de viata.
Tratamentul infectiei cu SIDA

Tratamentul consta in administrarea de medicamente antiretrovirale care actioneaza in diferite

etape ale replicarii virale. Tratamentul infectiei HIV este intotdeauna combinat (bazat pe asocieri
medicamentoase), administrandu-se mai multe antiretrovirale pentru a se asigura blocarea mai
multor mecanisme de replicare virala.

Odata inceput, tratamentul trebuie continuat pe viata deoarece intreruperea   tratamentului duce

la pierderea avantajelor obtinute in cursul terapiei (cresterea sau mentinerea celulelor CD4) si
este asociat cu un risc crescut de dezvoltare a rezistentei la medicamentele utilizate.

In absenta tratamentului, speranta la viata in infectia HIV este mult mai redusa, mortalitatea fiind
in principal pusa pe seama progresiei SIDA si asocierei infectilor oportuniste. Sub tratament
eficace speranta de viata creste, ajungand la valori similare cu ale populatiei fara HIV.