Sunteți pe pagina 1din 3

PROIECT EDUCATIONAL

“EDUCATIE PENTRU SÃNÃTATE”

1.ARGUMENT

Educaţia pentru sănătate trebuie să înceapă de la o vârstă timpurie pentru că în


această etapă se dobândesc obiceiuri care sunt importante pentru activităţile ulterioare.
Am ales educaţia pentru sănătate pentru că ea reprezintă principala cale de
transmitere a cunoştinţelor corecte privind deprinderile igienico-sanitare, cât şi formarea
motivaţiei necesare pentru efectuarea lor.Este necesar de a forma la copii atitudini şi
competenţe în privinţa respectării unui regim correct al zilei, respectarea igienei
personale şi publice.
2.DESCRIEREA PROIECTULUI

GRUP TINTÃ

· copii preşcolari cu vârsta între 3 şi 6-7 ani de la grădiniţele de pe raza comunei


Rebrişoara;
· părinţii acestor copii;
· reprezentanţi ai cabinetului medical;
· educatoarele de la grădiniţele din Rebrişoara: Mureşan Maria, Vălean Zoiţa,
Varvari Mărioara, Ani Anca, Muthi Ioana, Pop Maria, Seni Ana, Toma Cătălina.

METODOLOGIE

· culegerea de informaţii;
· întocmirea microproiectelor pe unităţi;
· întâlniri periodice cu părinţii;
· întâlniri cu personalul medical.

DURATA PROIECTULUI: martie-iunie 2008

RESURSE:

Umane: preşcolari, educatoare, părinţi, medici, asistente;


Temporale: martie-iunie 2008;
Materiale: obiecte de igienă corporală, seturi de planşe, diplome, fotografii, cărţi,
truse medicale-jucării, vestimentaţie adecvată(halat, bonete etc.), culori, hârtie, acuarele
etc.

SCOPUL:

Formarea unor deprinderi igienico-sanitare privind promovarea unui trai sănătos,


protecţia mediului ambient şi prevenţia bolilor.
Formarea unor atitudini positive active faţă de sănătatea individuală.

OBIECTIVE SPECIFICE:

Privind preşcolarii:

- apărarea şi întărirea sănătăţii personale şi collective;


- însuşirea cunoştinţelor cu privire la igiena individuală şi de grup;
- însuşirea de cunoştinţe cu privire la mediul ambient în care trăim;
- formarea unor deprinderi de alimentaţie raţională;
- implicarea responsabilă a copiilor în acţiuni de protecţie a sănătăţii;
- formarea deprinderii de a păstra dinţii sănatoşi.
Privind cadrele didactice:

- proiectarea şi desfăşurarea unor activităţi de stimulare a educaţiei pentru


sănatate;
- adoptarea unor strategii de lucru originale menite să sprijine conţinuturile
propuse;
- extinderea colaborării grădiniţă-familie-medic prin instituirea unor programe
de “Educaţie pentru sănatate” pentru parinţi.

Privind părinţii si alţi facori educaţionali:

- conştientizarea parinţilor şi a altor factori educaţionali din cadrul comunităţii


cu privire la rolul lor în formarea şi dezvoltarea propriilor copii.

STRTEGIA DE REALIZARE:

· conversaţia, exerciţiul,explicaţia, munca în echipă, problematizarea, dezbaterea.

3.CALENDARUL ACTIVITÃTILOR DE EDUCATIE PENTRU SÃNÃTATE

MARTIE

“Curăţenia – mama sănătaţii”(igiena personală: mâini, unghii, dinţi, îmbrăcăminte)

“Medicul te sfătuieste”- întâlnire cu medical

APRILIE

“Vreau să fiu voinic”- să practice exerciţii fizice şi sportul ( activitate fizică şi odihnă)

MAI- 2008

“Prietenele mele- legumele” (alimentaţie sănătoasă)

IUNIE- 2008

“Masă rotundă” – finalizarea proiectului;


- analiza altor nevoi care să conducă la alt proiect.

S-ar putea să vă placă și