TRADIŢIONALISM ŞI MODERNISM

Mişcarea simbolistă afirmată în Franţa sfârşitului de secol XIX stă la originea

literaturii moderne. Prin Alexandru Macedonski şi alţi autori, literatura română încearcă să
adere la noile valori pe care le promovează cultura occidentală. Această aderenţă este de fapt
o mişcare de sincronizare cu evoluţia şi metamorfozele unui nou tip de sensibilitate şi cu
reperele unui nou orizont de valori.
Începând cu sfârşitul secolului trecut, în literatura noastră apare confruntarea dintre două
mari direcţii de gândire: tradiţionalismul şi modernismul.

MODERNISMUL. REPERE

Modernismul este orientarea culturală și literară care promovează, în perioada

interbelică, formele artistice inovatoare. În literatura română termenul se impune odată cu
Eugen Lovinescu, iniţiatorul modernizării literaturii române, idee manifestată în jurul grupării
Sburătorul (revistă şi cenaclu). Critica foiletonistică, adunată în seria de Critice (10 volume
1909-1929) și cele două sinteze, Istoria civilizației române moderne și Istoria literaturii
române contemporane, conturează un program estetic și cultural, fundamental în evoluția
culturii române. În opinia lui Lovinescu, simbolismul, la începutul secolului al XX-lea, este
prima mișcare literară modernistă.
Cuvântul modernism este un termen generic care include mai multe curente
literare ce încep să se afirme în Europa odată cu sfârşitul secolului XIX. Modernismul este
anticonvenţional, antitradiţionalist, radical. Modernismul vede în literatură un spaţiu al
permanentei metamorfoze şi înnoiri. În sfera acestui concept pot fi însumate toate curentele
postromantice, unele dintre ele reprezentând forme ale avangardei literare: simbolism,
expresionism, dadaism, suprarealism.
Principalele lucrări de doctrină ale lui Lovinescu sunt Istoria civilizaţiei moderne şi
Istoria literaturii române contemporane.
Ideile susţinute de Lovinescu:
 Există un spirit al veacului care determină sincronizarea culturilor europene, astfel
încât civilizaţiile mai puţin dezvoltate suferă influenţa celor avansate;
 Este susţinută teoria imitaţiei: popoiarele evoluate exercită o influenţă benefică
asupra celor mai puţin dezvoltate. Influenţa se realizează în două etape:
 Se adoptă, prin imitaţie, forme ale civilizaţiei superioare;
 Se stimulează crearea unui fond propriu.
 Legat de teoria imitaţiei este principiul sincronismului care presupune acceptarea
schimbului de valori între culturi.

În vederea modernizării literaturii, Lovinescu propune:

  Trecerea de la o literatură cu tematică preponderent rurală la o literatură de
inspiraţie rurală;
 Intelectualizarea prozei şi a poeziei;
 Crearea romanului obiectiv şi a romanului de analiză psihologică;
 Crearea intelectualului ca personaj al operei literare.

Reprezentanţi:
 Ion Barbu
 Lucian Blaga
 Anton Holban
 Tudor Arghezi
 Camil Petrescu
 Hortensia Papadat-Bengescu etc.

Caracteristici:
 Introduce schimbarea, discontinuitatea
 Negarea valorilor clasice, academice, tradiționale și conservatoare;
 Ruptura de trecut;
 Refuzul ideii de frumos, de perfecțiune;
 Revoltă și libertate de exprimare;
 Originalitate si dorința de a șoca;
 intelectualizarea emoției;
 tehnica poetică revolutionară;
 cultivarea versului liber, a ingambamentului;
 viziunea subiectivă asupra lumii;
 ambiguitatea și expresivitatea sunt caracteristice limbajului poetic;
 fantezia metaforică;
 epitetul rar;
 figură de stil : oximoronul
 asocieri semantice inedite;
 metafore șocante.
 TRADIȚIONALISMUL. REPERE.

Noţiunea de tradiţionalism are o valoare generală, subsumându-şi diferite curente

particulare. Tradiţionalismul marchează un ataşament excesiv, idealizant faţă de valorile trecutului.
Acestea sunt privite global, evidenţiindu-se valorile pozitive în opoziţie cu valorile noi, considerate
străine spiritului naţional.
În literatura română, tradiţionalismul se manifestă cu pregnanţă la sfârşitul secolului XIX
prin „epigonii” lui Eminescu şi continuă poezia lui George Coşbuc, a lui Octavian Goga sau cea a lui Şt.
O. Iosif . La începutul secolului XX se manifestă trei curente literare care refuză mişcările estetice
înnoitoare: poporanismul, semănătorismul şi gândirismul.
Teme promovate de tradiţionalişti:
 Satul natal
 Haiducia
 Universul biblic
 Dezrădăcinarea
Figuri care populează literatura tradiţională:
 Plugarul
 Preotul
 Cântăreţul
 Învăţătorul
Tradiţionaliştii nuanţează:
 Sentimentul naţional, etnicul
 Mitul originii, al strămoşilor
 Pământul, astrele, revelaţia naturii
 Ortodoxismul
 Folclorul (bocetul, descântecul, ursitoarele, ielele)
 întoarcerea la originile literaturii;
 ideea că mediul citadin este periculos pentru puritatea sufletelor;
 problematica ţăranului;
 accent pe etic, etnic, social;
 universul patriarhal al satului;
 proză realistă de reconstituire socială;
 istoria şi folclorul sunt principalele izvoare de inspiraţie, dar într-un mod exaltat;
 ilustrarea specificului naţional, în spirit exagerat.
Aşadar, tradiţionalismul
 valorifică cultura arhaică populară, tot ceea ce ţine de tradiţia noastră autohtonă în datini,
obiceiuri, orizont material al vieţii.
 respinge aproape toate datele civilizaţiei moderne şi vede în societatea de tip urban un
spaţiu al răului, al degradării morale, al îndepărtării omului de natura sa adevărată.
Tradiţionalismul s-a manifestat cu precădere în jurul revistei Gândirea condusă de Nichifor Crainic.
Reprezentanţi:
 Ion Pillat
 Vasile Voiculescu
 Adrian Maniu
 Aron Cotruş
 Radu Gyr

Eugen Simion în Scriitori români de azi despre Lucian Blaga:

„Părerea generală este că prin Blaga, tradiția noastră spirituală fuzionează, într-o fericită sinteză, cu
spiritul poetic innoitor....Prin poezia lui se dovedește putința de a fi modern, sincronic, universal,
rămânând, în același timp, legat de miturile unei spiritualități specifice.”