COTUN ANA-MARIA

AMA ID AN 1

Somajul - dezechilibrul pieţei muncii

Termenul de echilibru1 derivă din cuvintele latine aegus, care înseamnă egal şi libre,
care înseamnă balanţă, desemnând egalitatea a două mărimi măsurabile, reversul stării de
egalitate fiind desemnat prin conceptul de dezechilibru.
În condiţiile economiei de piaţă concurenţială, echilibrul economic se manifestă sub
forma unei stări proprii pieţei, generată de acţiunea agenţilor economici în calitatea lor de
producători – vânzători şi de cumpărători – consumatori. Din modul de acţiune şi de comportare
a acestor agenţi economici pe piaţă, în funcţie de propriile lor interese, echilibrul economic
concurenţial apare sub forma raportului dintre cererea şi oferta ce se manifestă pe pieţele
bunurilor economice, monetare, de capitaluri şi de muncă, care în unitatea şi interdependenţa lor
reprezintă forme de existenţă a echilibrului macroeconomic2.
Din afirmaţiile anterioare se desprinde concluzia că starea de echilibru de pe piaţa
muncii este strâns legată de celelalte pieţe, piaţa muncii fiind o piaţă derivată 3. Ca piaţă derivată,
ea primeşte influenţele celorlalte pieţe şi totodată generează efecte ce se regăsesc în toate
sectoarele economico-sociale.
Echilibrul dintre nevoia de muncă (cererea de muncă) şi resursele de muncă
disponibile (oferta de muncă), dintre ocuparea forţei de muncă şi creşterea productivităţii muncii,
constituie parte integrantă a echilibrului economic general. Importanţa sa în cadrul echilibrului
economic general rezultă din rolul decisiv al resurselor umane în procesul dezvoltării, din
interferenţa sa cu ceilalţi factori şi condiţiile de progres economic şi social.
Nivelul la care se stabileşte echilibrul dintre nevoile şi resursele de muncă, dintre
volumul şi dinamica ocupării şi cel al creşterii productivităţii muncii, ca şi limitele sale de
valabilitate compatibile cu echilibrul economic general sunt dependente de dimensiunile şi
condiţiile echilibrului material şi valoric.4 La rândul său, echilibrul forţei de muncă condiţionează
1
C.Popescu, D.Ciucur – "Tranziţia prin criză", Editura Eficient, Bucureşti, 1995, Pg. 85
2
C.Popescu, D.Ciucur, I.Popescu, M.Băbeanu – "Echilibrul înaintării", Editura Eficient, Bucureşti, 1998, p.121
3

4
Echilibrul economic material reprezintă starea de concordanţă relativă între oferta globală şi cererea globală sub
aspect cantitativ, structural şi calitativ, în timp ce echilibrul economic valoric reprezintă concordanţa relativă dintre
eforturile depuse şi rezultatele obţinute sub aspect valoric.
COTUN ANA-MARIA
AMA ID AN 1

echilibrul de pe celelalte pieţe şi, prin acestea, pe cel general. Echilibrul pieţei muncii poate fi
privit ca:
- echilibru funcţional, care defineşte zona de compatibilitate a ocupării forţei de
muncă şi creşterii productivităţii muncii în condiţii determinate de producţie;
- echilibru structural, care exprimă modul de distribuire a forţei de muncă pe
sectoare, ramuri, activităţi, profesii, calificare, pe teritoriu etc., în condiţii date ale nivelului
producţiei, tehnicii şi productivităţii muncii.
Aceste forme de echilibru coexistă, interferează şi se intercondiţionează.
Starea de echilibru implică concordanţă în termeni cantitativi şi structural-calitativi,
între nevoia de muncă şi resursele de muncă. Procesul de realizare a echilibrului este determinat
de o serie de condiţii şi de restricţii. Dacă ipoteza fundamentală rezidă în egalitatea dintre nevoile
de muncă ale societăţii şi resursele de muncă disponibile, restricţiile rezultă din nivelul şi ritmul
de creştere a producţiei şi productivităţii muncii. În consecinţă, în funcţie de combinaţiile dintre
volumul producţiei, pe de o parte, şi factorii acesteia, pe de altă parte, există o mulţime de zone
ale ocupării, de echilibru, din care numai una poate să coincidă cu ocuparea deplină a forţei de
muncă. Modificările ce intervin pe parcursul dezvoltării în nevoia de muncă şi resursele de
muncă conduc la un caracter dinamic al procesului de realizare a echilibrului cererii de muncă cu
oferta de muncă, echilibru supus în permanenţă acţiunii unor factori diferiţi ca sens şi intensitate,
care determină echilibrul sau dezechilibrul pe piaţa muncii.
Piaţa forţei de muncă este o piaţă supusă aceloraşi reguli ale concurenţei. Cererea de
muncă se confruntă, deci, cu oferta de muncă. Rezultatul constă în formarea unui nivel al
salariului real care permite deplina ocupare şi implicit echilibrul pieţei muncii.
Pentru clasici şi neoclasici şomajul nu reprezintă decât un dezechilibru temporar
manifestat pe piaţa muncii, şi el nu poate fi decât voluntar. O astfel de concepţie evidenţiază
situaţia conform căreia orice individ poate găsi şi ocupa un loc de muncă, cu condiţia să accepte
o reducere a salariului cerută de necesitatea ocupării depline. În sfera şomajului voluntar intră şi
aşa numitul şomaj fricţional sau tranzitoriu, precum şi o parte a celui numit structural.
Şomajul fricţional apare în acele economii în care forţa de muncă manifestă o mare
înclinaţie pentru a schimba frecvent locul de muncă, în timp ce şomajul structural se datorează
dezechilibrelor create între cererea şi oferta de muncă. Structurile socioprofesionale nu mai
corespund structurii tehnico-economice în evoluţie. Transformările rapide intervenite în aparatul
COTUN ANA-MARIA
AMA ID AN 1

de producţie, sub impactul noilor tehnologii, vor conduce la suprimarea unui mare număr de
locuri de muncă, fără a se ţine seama de realităţile în care suprimarea se referă la un vechi loc de
muncă. Dacă între suprimarea şi crearea de locuri de muncă intervine un interval mai lung, apare
ceea ce economiştii numesc şomaj structural sau ajustare structurală. Progresul tehnologic a fost
pentru Schumpeter, punctul central al dinamicii sistemului economic. Pentru Schumpeter,
sistemul economic era determinat de inovaţiile tehnice şi de răspândirea lor 5. El a arătat că
procesul de extindere, prin care inovaţiile generează "valuri" majore de creşteri ale investiţiilor şi
producţiei, a fost el însuşi un proces neregulat, cu caracteristici ciclice. Aceste caracteristici ale
inovaţiilor ar fi suficiente pentru a aduce cu ele disturbanţe majore în economie - furtunile
distrugerii colective. De aceea, Schumpeter atribuie acestor transformări tehnologice majore
manifestarea pe scară largă a şomajului ciclic tehnologic.
Şomajul structural apare adesea în regiuni particulare ale ţării. În această situaţie, este
utilizat termenul de şomaj regional, cauzat de concentrarea unor industrii particulare în anumite
zone particulare6. În ţara noastră, un exemplu concret îl constituie şomajul din zonele miniere.
Nivelul şomajului structural depinde de trei factori:
- gradul de concentrare regională a industriei: cu cât este mai diversificată economia
unei regiuni, cu atât va fi afectată mai puţin de declinul unei industrii particulare;
- viteza de schimbare a cererii şi ofertei în economie: cu cât va fi mai rapidă rata
progresului tehnologic sau rata modificării preferinţelor consumatorilor, cu atât mai mare va fi
rata surplusului de lucrători;
- imobilitatea muncii: cu cât lucrătorii sunt mai puţin capabili sau doritori să se mute
la un nou loc de muncă, cu atât va fi mai mare nivelul şomajului structural. Imobilitatea
geografică este o problemă particulară, asociată cu şomajul regional, iar imobilitatea
ocupaţională este o problemă particulară a şomajului tehnologic, unde vechile aptitudini nu mai
sunt necesare.
Şomerii pot fi încadraţi în cinci categorii:
1. persoane concediate care se aşteaptă să se întoarcă la acelaşi loc de muncă;
2. persoane care şi-au pierdut locul de muncă, la care nu se mai pot întoarce;
3. persoane care şi-au părăsit locul de muncă;

5
Christofer Freeman, Luc Soete, "Tehnical Change and Full Employment", Basil Blackwel Ltd., 1987, p.30
6
John Sloman, "Economics", London, 1994, p.541
COTUN ANA-MARIA
AMA ID AN 1

4. persoane reintegrate, care se întorc pe piaţa muncii după un răgaz în care nu

muncesc sau nu caută de lucru, şi
5. noii intraţi, care nu au lucrat niciodată cu normă întreagă, dar acum caută angajare.
Şomajul fricţional constă în principal în indivizii aparţinând categoriilor 3, 4 şi 5, deşi
reintegraţii, precum şi noii veniţi, pot petrece mai mult timp în căutări fără rezultat al unui loc de
muncă, dacă şomajul lor este structural.
Criza şomajului, pentru aceste cinci categorii, este foarte sensibilă la ciclul de afaceri.
În perioada de recesiune, procentul persoanelor care îşi pierd locul de muncă, fie temporar, fie
permanent, creşte substanţial. De fapt, 90 de procente din creşterea şomajului, pe durata unei
recesiuni tipice, provin din pierderea locurilor de muncă şi concedieri. Putem încadra şomajul
ciclic în categoriile 1 şi 2 , chiar dacă şi şomajul structural este inclus în categoria 2.
Din anumite motive, şomajul este concentrat în grupuri demografice particulare.
Pierderea locului de muncă tinde să afecteze cel mai serios populaţia adultă masculină.
Şomajul repetitiv este resimţit mai ales de populaţia feminină adultă şi de populaţia
tânără.
Bineînţeles, în categoria 5 intră mai ales tinerii7.
Soluţia contra şomajului, pe care au dat-o clasicii este următoarea: dacă şomajul apare
şi creşte la un moment dat, salariile scad, forţa de muncă se ieftineşte, costul se reduce, ceea ce
permite producătorului să mărească producţia din nou şi din nou să angajeze forţă de muncă,
având drept efect dispariţia şomajului.
Ceea ce determină în mod esenţial gradul de folosire al forţei de muncă este nivelul
cererii efective. Insuficienţa ei, atât la consum, cât şi la investiţii, produce şomajul. Soluţia în
acest caz o constituie relansarea cererii globale, prin stimularea consumului şi a investiţiilor.
Înlăturarea şomajului are loc prin antrenarea unei cheltuieli de investiţii suficient de mare care să
poată absorbi producţia furnizată de excedentul de mână de lucru în situaţia când aceasta ar fi
ocupată. Creşterea salariului real şi a puterii de cumpărare influenţează pozitiv nivelul de folosire
a forţei de muncă, dar investiţia rămâne hotărâtoare pentru gradul de ocupare al forţei de muncă.
De aceea, trebuie să aibă loc o stimulare a investiţiei printr-o politică de credit ieftină. Pentru
aceasta este necesară o emisiune suplimentară de bani, pentru a satisface preferinţa pentru
lichiditate şi să se reducă rata dobânzii. Astfel, scăderea prealabilă a ratei dobânzii face ca

7
Robert Gordon, "Macroeconomics", New York, 1983, p. 328
COTUN ANA-MARIA
AMA ID AN 1

procesul investiţional să fie reluat pe scară largă. În ceea ce priveşte emisiunea suplimentară de
bani, aceasta are drept rezultat negativ creşterea inflaţiei.
Dacă acestea se dovedesc insuficiente, statul poate interveni direct prin noi cheltuieli
(cumpărări de bunuri şi de servicii de către administraţii, lucrări mari, subvenţii) de natură să
sporească cererea sau prin mărirea tendinţei de consum printr-o politică de repartiţie în favoarea
veniturilor mici, care consumă relativ mai mult decât veniturile mari.
Rata naturală a şomajului reprezintă acel nivel al şomajului voluntar care curăţă piaţa
forţei de muncă şi care produce o rată substanţială a salariului real, considerând că mai multe
pieţe se află în echilibru8.
Rata naturală a şomajului reprezintă deci un concept de echilibru. Ea este acea rată a
şomajului care se află în concordanţă cu starea de echilibru dintr-un sistem economic şi care
încearcă să justifice variaţiile aleatorii ale cererii şi ofertei şi informarea imperfectă a
participanţilor la tranzacţiile pieţei9.
Rata naturală a şomajului poate fi, de asemenea, clasificată în funcţie de motivele sau
cauzele care o generează. Ea se compune din şomajul de căutare şi şomajul de aşteptare:
a) Şomajul de căutare, poate fi într-un anume sens caracterizat ca o formă de liber-
profesionism al muncitorului: muncitorul rămâne şomer în scopul de a căuta oportunităţi de
angajare mai bune, deşi a primit o ofertă de loc de muncă cu un anumit nivel al salariului. Un
muncitor fără lucru îşi începe căutările de la un anumit nivel al aspiraţiilor legate de salariu.
Dacă salariul oferit pentru o slujbă este superior salariului considerat acceptabil (nivelului
aspiraţiilor sale), atunci respectivul va accepta slujba; în caz contrar, va refuza şi va continua
căutarea.
Teoria căutării unui loc de muncă tratează şomajul ca fiind o valoroasă activitate
socială productivă. Indivizii şomeri investesc în căutarea de loc de muncă. Costul acestei
investiţii este căutarea însăşi, plus pierderea venitului care ar putea fi câştigat acceptând imediat
un loc de muncă. Răsplata investiţiei lor este posibilitatea câştigului salarial mai mare în
următoarele luni sau în următorii ani. Deoarece oamenii nu doresc întotdeauna primul loc de
muncă disponibil şi preferă să caute în continuare, singurele căi prin care guvernul poate reduce
rata naturală a şomajului sunt10:
8
Mark Blaug, "Teoaria economică în retrospectivă",Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1992, p.717
9
Helmut Frisch, "Teorii ale inflaţiei", Ed. Sedona, Timişoara, 1997, p.55
10
Robert Gordon, "Macroeconomics", New York, 1983, p. 330
COTUN ANA-MARIA
AMA ID AN 1

- să pună la dispoziţie agenţii de ocupare, care să ofere informaţii în scopul scurtării

perioadei de căutare;
- să diminueze intrarea persoanelor care îşi caută loc de muncă, reducând motivele
aflate în spatele părăsirii locului de muncă, noilor intrări sau a celor repetitive;
- să modifice stimulentele economice care prelungesc peste necesar căutarea, în
special ajutorul de şomaj şi impozitele pe salarii, ambele reducând câştigul net dacă se acceptă
imediat un loc de muncă în loc de a rămâne în şomaj.
b) Şomajul de aşteptare, apare atunci când muncitorul preferă, temporar, lipsa unei
ocupaţii în locul angajării (inclusiv a liber-profesionismului) având în vedere nivelul dominant al
salariilor. În această viziune, o gospodărie bazată pe maximizarea utilităţii îşi divide timpul fix
de care dispune în timp de lucru (bunuri) şi timp liber, comparând rata subiectivă de substituţie
dintre bunuri şi timp liber cu rata obiectivă de substituire dintre cele două, adică salariul real.
Acest tip de şomaj poate fi împărţit în şomaj speculativ şi şomaj de precauţie.
Dacă şomajul este speculativ, înseamnă că gospodăria respectivă apreciază utilitatea
marginală a salariului real dominant mai puţin decât utilitatea marginală a timpului liber.
Membrii gospodăriei respective se aşteaptă să găsească, la o dată ulterioară, un loc de
muncă în care li se oferă condiţii ameliorate. Aşteptând, şomerul speculativ încearcă să evite o
reducere a valorii prezente nete a utilităţii vieţii sale (a potenţialului său uman).
Şomajul de precauţie se potriveşte muncitorului care se consideră între slujbe dar care
nu poate anticipa cu exactitate momentul obţinerii unui nou loc de muncă, datorită variaţiilor
aleatorii ale cererii. Un astfel de exemplu îl constituie cei de profesie avocat, doctor, actor,
arhitect, etc., care-şi aşteaptă următoarea angajare fără să reducă preţul normal la care îşi oferă
serviciile.11

11
C.Popescu, D.Ciucur, I.Gavrilă – "Economie", Editura Economică, Bucureşti, 1999, Pg.241