IGIENA

AMG I

10-11-2020

MAISTRU INSTRUCTOR ASISTENT MEDICAL –Oanca Mirela Mihaela

IGIENA SOLULUI

Poluarea constă în contaminarea mediului cu materiale care pot influența negativ funcția
naturală a ecosistemelor și care sunt dăunătoare sănătății. Deși poluarea mediului înconjurător poate
fi rezultatul unor cauze naturale, în ultimele decenii, activitățile umane au generat cele mai mari
cantități de substanțe poluante. Întrucât acestea afectează atât calitatea aerului, cât și a apelor și a
solului, efectele asupra sănătății populației au crescut considerabil, ducând la ridicarea ratei
deceselor premature. De multe ori însă, afecțiunile cauzate de substanțele toxice nu sunt
conștientizate suficient, iar măsurile de combatere sunt tratate superficial.

Principala problemă în ceea ce privește poluarea o reprezintă calitatea aerului, care a scăzut
considerabil în special în zonele urbane. Potrivit unor estimări ale Organizației Mondiale a Sănătății,
peste șapte milioane de oameni mor, anual, din cauza poluării atmosferice. Organizația a atras
atenția că o problemă reală pentru sănătate o constituie și poluarea aerului din locuințe.

Lipsa aerului curat poate avea efecte negative asupra întregului organism, pornind de la tulburări
ale somnului până la dezvoltarea unor tumori canceroase. Potrivit specialiștilor din domeniu,
particulele care contaminează aerul și temperaturile ridicate afectează inima, sistemul nervos central
și funcția respiratorie, efect care mărește riscul apariției unor boli vasculare și atacului cerebral.
Aerul poluat poate cauza și diverse alergii, care pot degenera în astm bronșic. Expunerea la diverse
tipuri de poluanți, inclusiv parfumuri și solvenți, poate genera sensibilitatea chimică multiplă,
cunoscută și ca boala de mediu, care se manifestă asemănător reacțiilor alergice.

Printre elementele care duc la poluarea atmosferică se numără particulele, ozonul, monoxidul de
carbon, azotul, dioxidul de sulf, benzenul și plumbul, iar printre surse se află autovehiculele,
fabricile, șantierele în construcții, drumurile nepavate sau instalațiile de încălzire. Expunerea la
unele dintre aceste elemente poate avea efecte fatale asupra omului. Monoxidul de carbon
influențează capacitatea organismului de a transporta oxigenul în sânge, fiind periculos în special
pentru persoanele care au probleme cardiace, iar expunerea la concetrații mari poate fi fatală.
Plumbul poate afecta sistemul nervos, rinichii și ficatul și poate cauza anemii, hipertensiune arterială
sau osteoporoză. Expunerea la cantități mari poate genera pierderi de memorie, convulsii sau chiar
retardul mintal. Benzenul afectează sistemul nervos central și este cancerigen.

-     În topul celor mai poluate 20 de orașe din lume, 13 sunt din India. Primul loc este ocupat de New
Delhi, unde nivelul de particule din aer este de 15 ori mai mare față de cel recomandat de OMS

-     Șase miliarde de kilograme de gunoaie sunt aruncate, anual, în mări și oceane, în timp ce peste
un miliard de oameni din lume nu au acces la surse de apă potabilă

-     Aerul din Beijing prezintă aceleași riscuri pentru sănătate pe care le are și fumatul unui pachet
de țigări pe zi

-     Cele m ai poluate trei orașe din Europa sunt Napoli (Italia), Pancevo (Serbia) și Skopje
(Macedonia)
 
Poluarea biologica
Definitie şi generalităţi
Poluarea biologică sau biopoluarea se defineşte ca o modificare a
echilibruluiecologic ca urmare a introducerii accidentale sau deliberate a unor specii de
organisme,animale sau de plante străine într-un alt mediu decât cel originar lor. Prin urmare,
termenul de poluare biologică se referă la mutarea organismelor vii sau nevii din locurile
unde au evoluat spre medii noi de viaţă unde lipsa duşmanilor  naturali le permite
o dezvoltare explozivă. Aceste organisme, numite uneori dăunători exotici invazivi
ameninţă culturile, padurile şi uneori, chiar existenţa speciei
umane/şi/a/altor/specii/autohtone.
Poluarea biologică se produce, ca şi celelalte tipuri de 
p o l u a r e   d i n   c a u z a ctivităţilor umane. Dar, spre deosebire de celelalte forme de poluare,
poluanţii bilogici nu pot fi controlaţi
prin reducerea emisiile sau prin emiterea de legi şi regulamente. Odata importaţi, poluanţii
biologici se dezvoltă, se adaptează, se înmulţesc şi se răspândesc învoia lor, dacă nu se iau
măsuri severe şi uneori chiar costisitoare pentru oprirea lor .
Tipuri de poluanţi biologici
 Contaminanţii biologici pot fi încadraţi în două categorii majore:
• poluanţii vii, de tipul bacteriilor, al virusurilor, al ciupercilor sau al acarienilor de praf sau de
animale, căpuşe, polenul de plante, sporii de mucegai;
• poluanţii substanţe organice moarte cum sunt cadavrele animalelor sau dejecţiile uscate ale
insectelor, părul de animale, saliva de animale, gaze rezultate în urma proceselor de
fermentaţie, mirosurile neplăcute din toalete.
Efecte ale poluării biologice
Poluarea biologică este asimilată, în general, cu efectele invaziilor
biologice(efectele bioinvaziilor). Biopoluarea poate genera efecte negative la mai multe
niveluri de organizare biologică:
•la nivelul unui organism individual (poluarea biologică internă cu paraziţi sau patogeni);
•la nivelul unei populaţii (prin schimbări genetice cum sunt, de exemplu hibridizările
dintre speciile autohtone şi speciile alohtone invazive);
•la nivelul comunităţii sau biocenozei (prin schimbări structurale de tipul-dominanţa speciilor
alohtone invazive sau înlocuirea sau eliminarea speciilor native);
•la nivelul habitatelor (prin modificarea condiţiilor fizico-chimice);
•la nivelul ecosistemelor (prin alterarea fluxului material organic
sau energetic)
Poluarea solului reprezintă contaminarea acestuia cu substanțe provenite din deșeuri sau
reziduuri lichide și solide, rezultate din activitățile antropice (industriale, agro-zootehnice, menajere),
cu efecte nefavorabile asupra stării de sănătate a ecosistemelor. Poluarea solului este consecința
evacuării și depozitării necorespunzătoare a acestor deșeuri sau reziduuri. Având în vedere marea
diversitate a surselor, se pot evidenția patru tipuri principale de poluare chimică a solului:1.poluarea
cu reziduri menajere și animaliere; 2.poluarea industrială; 3.poluarea cu substanțe chimice
utilizate în agricultură, 4. poluarea radioactivă; 1.Poluarea cu reziduuri menajere și animaliere
Acest tip de poluare a solului se datorează acumulării deșeurilor provenite din activitatea zilnică a
populației, precum și din activități cu profil zootehnic. Cantitatea de deșeuri rezultate din activități
menajere este în continuă creștere, iar compoziția lor este extrem de diversă: resturi alimentare, hârtie,
sticlă, materiale plastice, țesături, cenușă etc. Reziduurile agro-zootehnice se întâlnesc îndeosebi în
mediul rural, precum și în zonele adiacente localităților urbane, fiind formate din dejecțiile animaliere,
furaje, paie etc.
2.Poluarea industrială .Acest tip de poluare constituie o puternică sursă de răspândire pe suprafața
solului a unor produși chimici toxici, rezultați din exploatările miniere, din industria siderurgică și
metalurgică, din industria petrochimică etc. Poluarea industrială duce la degradarea avansată a solului,
făcându-l impropriu pentru culturi agricole. De asemenea, apare pericolul migrării substanțelor
poluante din sol în apele subterane sau în cele de suprafață și, ulterior, în culturile agricole, urmată de
acumuarea acestora în organismele vegetale și animale, iar în cele din urmă, în organismul uman, ca
ultimă verigă a multor lanțuri trofice.
3.Poluarea cu substanțe chimice utilizate în agricultură este provocată de acumularea unor substanțe
poluante reprezentate de îngrășăminte chimice de sinteză, pesticide etc. Dintre produsele de sinteză
chimică utilizate în agricultură, unele sunt mai ușor, iar altele mai greu biodegradabile (descompuse și
transformate de către microorganismele în produși inofensivi). De exemplu, compușii cu plumb sau
mercur se descompun greu și au tendința de a persista în sol. În același mod, unele insecticide, cum ar
fi DDT, se descompun greu, fapt pentru care produșii lor intermediari de degradare rămân în sol
pentru o perioadă de timp mai îndelungată.

IGIENA RADIATIILOR

Viata a evoluat intr-un mediu bombardat cu radiatii ionizante. Acestea provin din spatiul
cosmic, din pamant, si chiar din propriile corpuri.

Radiatia ionizanta poate determina modificari chimice la nivelul celulelor vii.

Daca doza de radiatie este mica sau persoana o primeste de-a lungul unei
perioade indelungate de timp, organismul poate, in general, sa repare sau sa
inlocuiasca celulele afectate, fara a se inregistra efecte negative asupra
sanatatii. Insa, expunerea la nivele ridicate de radiatii, asa cum se intampla in
cazul unor accidente nucleare precum cel din Japonia, poate provoca doua
feluri de efecte.

Modificari biologice pe termen scurt si lung

In primul rand apar modificari biologice pe termen scurt, consecinta unui

incident specific (inrosiri si/sau arsuri ale pielii, boala de iradiere). Aceste
efecte apar doar daca se atinge un nivel prag al dozei absorbite. Simptomele
apar cu atat mai repede si sunt cu atat mai severe cu cat doza de radiatie a fost
mai mare.

Cea de-a doua categorie e reprezentata de efectele stocastice, care sunt efecte
biologice intarziate, a caror probabilitate de aparitie depinde de doza totala
absorbita si care apar, de obicei, dupa un timp (mai multi ani sau chiar zeci de
ani) dupa un incident sau o expunere cumulativa. Acestea se manifesta prin
cresterea riscului de cancer si boli ereditare.

Efectele biologice ale radiatiilor asupra celulelor vii au trei posibile finalitati:

 celulele afectate se refac, fara urme ulterioare asupra organismului;

 celulele mor, asemenea altor milioane de celule ale corpului in fiecare zi,
fiind inlocuite prin procese naturale;
 celulele se repara, insa anormal, rezultand o schimbare biologica ce
afecteaza corpul.

Asocierile dintre expunerea la radiatii si dezvoltarea unui tip de cancer sunt

bazate pe grupuri expuse la nivele relativ mari de radiatii ionizante (de exemplu
supravietuitorii bombardamentelor nucleare din Japonia sau locuitorii din
vecinatatea centralei de la Cernobil). Tipurile de cancer asociate cu expunerea
la doze mari de radiatii (mai mari de 500 millisievert - unitatea de masura pentru
dozele de radiatii care ajung in organism) includ leucemia, cancerul de san, de
vezica urinara, de colon, de ficat, de plamani, esofagian, ovarian, de stomac si
mielomul multiplu. De asemenea, ar mai putea fi posibila o legatura intre
expunerea la radiatii ionizante si cancerul de prostata, laringian, nazal/al
sinusurilor si pancreatic.

Perioada de timp dintre momentul expunerii la radiatii si cel al descoperirii

cancerului se numeste "perioada latenta", iar aceasta poate sa se intinda pe
mai multi ani. Dozele mari de radiatii tind sa omoare celulele in timp ce dozele
scazute tind sa deterioreze sau sa modifice ADN-ul celulelor iradiate. Dozele
mari pot distruge atat de multe celule incat organele si tesuturile pot fi
vatamate pe loc. Aceasta poate declansa un raspuns rapid al corpului, denumit
si sindrom acut de iradiere.Cei mai afectati in urma unei contaminari sunt copiii

Cu cat dozele de radiatii sunt mai mari, cu atat mai rapid apar efectele iradierii
si cu atat mai mare este probabilitatea de deces. Deoarece radiatiile afecteaza
in mod diferit oamenii, nu exista o limita inferioara absoluta a nivelului fatal de
radiatii. Se considera ca jumatate dintr-o populatie ar muri in 30 de zile de la
expunerea intregului corp la valori intre 3500 - 5000 mSv pentru o perioada ce
variaza intre cateva minute si cateva ore.Exemplu- In dimineata zilei de marti, la
cateva ore dupa dezastrul de la centrala nucleara din Fukushima, Japonia,
emisii de pana la 400 mSv pe ora au fost raportate la centrala nucleara de la
Fukushima. Nivelul de emisii care nu afecteaza organismul poate fi de maxim 1
mSv pe an.

Materialele radioactive aruncate in aer de exploziile care au avut loc la Centrala

Fukushima din Japonia pot contamina resursele de hrana si de apa, cei mai
afectati urmand a fi copiii. Vacile de lapte sunt printre cele mai vulnerabile
animale, daca acestea pasc iarba expusa la radiatii, in conditiile in care laptele
este un aliment consumat in cantitati destul de mari de catre copii. Conditia
pentru a nu dezvolta cancer este ca organismul sa-si "repare" modificarile
produse la nivelul celulelor mai repede decat timpul necesar multiplicarii
materialului ADN afectat, la nivel de celule. Majoritatea expertilor sunt de acord
ca cei mai expusi riscului sunt copiii, deoarece celulele lor se divid intr-un ritm
mai rapid decat in cazul adultilor.

Boala de iradiere (expunerea la radiații)

Boala de iradiere apare în momentul în care corpul uman este expus unei doze foarte mari
de radiații într-o perioadă de timp foarte scurtă (expunere acută). Cantitatea de radiații
absorbită sistemic, numită și doza absorbită este direct proporțională cu gravitatea
simptomelor.

Boala de iradiere mai este denumită și sindrom acut ca urmare a expunerii la

radiații sau otrăvirea cu radiații. Expunerile uzuale la doze mici de radiații precum
efectuarea de rutină a unei radiografii sau a unei tomografii nu cauzează niciodată boală de
iradiere. [4]

Boala de iradiere este foarte gravă și de cele mai multe ori fatală. Cele mai grave accidente
din istorie datorate radiațiilor s-au produs după lansarea bombei atomice în Japonia la
Hiroshima și Nagasaki în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și la Cernobâl în 1986.
În general, expunerea acută la radiații apare în urma accidentelor nucleare, cel mai recent
fiind explozia centralei nucleare de pe coasta de est a Japoniei în urma cutremurului de
mare amplitudine din 2011.

Simptome
Severitatea semnelor și simptomelor bolii de iradiere depinde de doza de radiație
absorbită. Doza de radiație absorbită depinde de puterea energiei radiate și de distanța
dintre individul expus și sursa de radiație. Semnele și simptomele depind și de tipul de
expunere, totală sau parțială pentru anumite zone ale corpului și de tipul contaminării,
interne sau externe. Un alt factor care determină gravitatea simptomelor este sensibilitatea
țesutului afectat la radiații. De exemplu, sistemul digestiv și măduva osoasă sunt extrem de
sensibile la radiații.

Doza absorbită de radiații se măsoară în Gray (Gy). Testele de diagnostic utilizate în

practica clinică precum radiografiile și tomografiile emit o doză foarte mică de radiații, în
general sub 0,1 Gy, doză focalizată pe anumite organe și pe o zonă tisulară restrânsă.

Semnele și simptomele bolii de iradiere apar în general în momentul în care întregul corp
primește o doză absorbită cel puțin egală sau mai mare de 1 Gy. Dozele mai mari de 6 Gy
aplicate la nivelul întregii suprafețe corporale determină o afectare gravă, neresponsivă la
tratament, decesul survenind într-o perioadă cuprinsă între două zile și două săptămâni de
la expunerea inițială, rapididatea cu care se produce decesul depinzând de doza de radiații
absorbită și de durata expunerii.

Semnele și simptomele inițiale ale bolii acute de iradiere care este responsivă la tratament
sunt în general greața și vărsăturile. Timpul scurs între data expunerii și momentul apariției
primelor simptome este un indicator foarte bun cu privire la doza de radiații absorbită de
către individ.

Primul episod de greață și vărsături se poate ameliora spontan, urmând o perioadă

asimptomatică, dar după aceasta vor apărea noi simptome, mai grave. În general, cu cât
doza absorbită este mai mare și cu cât durata expunerii la radiații este mai crescută, cu atât
mai rapide și mai severe vor fi simptomele.

Simptomele ce urmează expunerii la radiații au fost clasificate conform

manualului Merck în două categorii: simptome precoce și simptome tardive.
Simptomele precoce sunt:
 greața și vărsăturile care apar în primele 6 ore de la o expunere de 1-2 Gy (mică), în
primele 2 ore de la o expunere de 2-6 Gy (moderată), în prima oră de la o expunere de 6-
8 Gy (severă) și în primele 10 minute după o expunere de 8-10 Gy sau mai mare (foarte
severă).
 diareea debutază în primele 8 ore de la o expunere moderată, în primele 3 ore de la o
expunere severă și în prima oră după o expunere moderată.
 cefaleea debutează în primele 24 de ore după o expunere moderată, în primele 4 ore
după o expunere severă și în primele 2 ore după o expunere foarte severă.
 febra debutează în primele 3 ore după o expunere moderată, în prima oră după o
expunere severă și tot în prima oră după o expunere foarte severă.
Simptomele tardive sunt:
 amețeala și dezorientarea care apar în prima săptămână după o expunere severă și
imediat după o expunere foarte severă.
 oboseala și alterarea stării generale apar în primele 4 săptămâni după o expunere
mică, la 1-4 săptămâni după o expunere medie, la 1 săptămână după expunere severă și
imediat după o expunere foarte severă.
 Alopecia=caderea temporara a parului, hematemeza( hemoragia digestivă
inferioară), infecțiile, vindecarea cu greutate a rănilor cutanate și hipotensiunea apar la
1-4 săptămâni după o expunere medie, la 1 săptămână după o expunere severă și imediat
după o expunere foarte severă.
Orice expunere la radiații reprezintă o urgență, soldându-se cu internarea pacientului în
spital și supravegherea lui atentă.

Etiologie
Radiația este energia eliberată de atomii unor elemente radioactive fie sub forma unei unde,
fie sub formă de particule de dimensiuni foarte mici. Boala de iradiere este cauzată de
expunerea la doze mari de radiații, expunere care are loc în general în timpul unui accident
industrial precum un accident produs la o centrală nucleară prin explozia unui reactor, un
atac nuclear, detonarea de dispozitive radioactive portabile în zone de război, detonarea
unui dispozitiv explozibil care emite material radioactiv și detonarea unei arme nucleare.

Boala de iradiere apare în momentul în care radiația de înaltă energie afectează sau

distruge anumite celule din organism. Regiunile din corpul omenesc care sunt cel mai
vulnerabile la acțiunea radiațiilor de înaltă energie sunt straturile celulare și tisulare ce
alcătuiesc tractugastrointestinal și celulele hematopoietice care produc precursorii celulelor
sanguine, situate în măduva osoasă.

Diagnostic
În momentul în care o persoană a fost expusă la radiații în doze mari ca urmare a unui
accident nuclear industrial sau ca urmare a unui atac, personalul medical va urma o
procedură diagnostică prin care să stabilească doza absorbită de radiații. Determinarea
dozei absorbite este extrem de importantă, fiind esențială pentru evaluarea severității bolii
de iradiere și managementul terapeutic dar și pentru a determina dacă persoana va
supraviețui sau nu.

Informații foarte utile pentru determinarea dozei absorbite de radiații sunt:

 Detalii cu privire la expunere: distanța de la sursa de radiații la pacient și durata
expunerii pot oferi o apreciere grosieră cu privire la severitatea bolii de iradiere.
 Vărsăturile, greața și alte simptome precoce: timpul de la expunerea la radiații și
debutul vărsăturilor este un indicator foarte bun pentru determinarea severității bolii de
iradiere și estimarea dozei absorbite. Cu cât timpul dintre expunere și apariția primelor
simptome este mai scurt, cu atât doza de radiații la care a fost expus pacientul este mai
mare. Apariția altor simptome însoțitoare și severitatea lor ajută de asemenea la
determinarea dozei absorbite.
 Testele de sânge repetate sistematic zilnic apoi la câteva zile ajută la determinarea
gravității afectării măduvei hematopoietice (care produce celulele sanguine) și
determinarea eventualelor modificări anormale ale ADN-ului celulelor sanguine.
Severitatea afectării măduvei hematopoietice este, la fel ca și severitatea simptomelor,
determinată de doza absorbită. Cu cât aceasta este mai mare, cu atât mai afectată va fi
măduva.
 Dozimetria se efectuează cu un instrument numit dozimetru, care poate să măsoare
doza absorbită de radiații.
 Contorul Geiger-Muller poate fi utilizat pentru scanarea indivizilor afectați pentru a
determina zona din corp care a absorbit cea mai mare doză de radiații.
Tipul de radiații la care a fost expus persoana respectivă trebuie de asemenea determinat
deoarece această informație poate ajuta la managementul terapeutic al pacienților.

Complicații
Expunerea la radiații determină boală de iradiere acută, însă în timp, crește semnificativ
riscul individului afectat de a dezvolta leucemie sau alte tipuri de cancer. De aceea pacientul
trebuie supravegheat și monitorizat îndeaproape, efectuându-se periodic un screening
pentru a facilita diagnosticarea cât mai rapidă a unui eventual cancer sau leucemii.

Tratament
Scopurile tratamentului în boala acută de iradiere sunt următoarele:
 prevenirea contaminării radioactive ulterioare a altor persoane (înlăturarea și
izolarea sursei de radiații)
 tratarea simptomelor amenințătoare de viață precum arsurile și simptomele
traumatice
 managementul durerii și ameliorarea simptomelor precum febra, greața și
vărsăturile.

Decontaminarea reprezintă înlăturarea a cât mai multe particule radioactive externe

posibile. Hainele și încălțămintea pacientului sunt cele mai contaminate, iar înlăturarea lor
elimină aproximativ 90% din contaminarea radioactivă externă. Decontaminarea pielii se
face prin spălarea pacientului cu apă și săpun. Decontaminarea previne difuziunea
particulelor radioactive în mediu și contaminarea altor persoane precum și contaminarea
internă a pacientului prin inhalație, ingestie sau răni deschise. Tot personalul medical care
intră în contact cu pacientul/pacienții afectați trebuie să poarte obligatoriu costum de
protecție.

Tratamentul stimulant al măduvei osoase hematopoietice este următorul pas după

decontaminare. Se administrează factori de creștere, în principal factor stimulant al
coloniilor granulocitare care determină creșterea producției medulare de celule albe
hematopoietice și poate ameliora efectele nocive ale radiației asupra măduvei osoase. Scopul
este creșterea producției de celule hematopoietice. Pacienții care au afectare medulară
severă primesc și transfuzii de eritrocite (celule roșii ale sângelui) și/sau transfuzii de
trombocite.

Se face și tratamentul contaminării interne, administrându-se anumiți agenți în scopul

reducerii afectării organelor interne de către particulele radioactive. Însă pentru ca
tratamentul intern să poată fi efectuat, trebuie să se cunoască tipul de radiație la care a fost
expus pacientul.
Iodura de potasiu este o formă non-radioactivă de iod. Deoarece iodul este un element
esențial pentru funcționarea tiroidei, tiroida captează în general aproape toată cantitatea de
iod administrată extern. În momentul în care pacientul este contaminat cu iod radioactiv,
acesta va fi absorbit de către glanda tiroidă. Tratamentul cu iodură de potasiu determină
scăderea absorbției iodului radioactiv la nivel tiroidian, deoarece tiroida va începe să
absoarbă iodul din iodura de potasiu. Iodul radioactiv este eliminat prin corp pe cale
urinară. Iodura de potasiu nu este un antidot, ci doar un tratament adjuvant și este eficient
numai dacă este administrat în primele 24 de ore de la expunere.
Albastrul de Prusia este un tip de colorant care se leagă de particulele radioactive de cesiu și
taliu și este administrat în cazul în care pacientul a suferit o contaminare cu unul dintre
aceste elemente. Particulele radioactive vor fi excretate apoi pe cale intestinală. Acest
tratament crește rapiditatea eliminării particulelor radioactive și reduce cantitatea de
radiații absorbită de celule.
Acidul dietilentriamin penta acetic (DTPA) se leagă de metale radioactive precum Plutoniu
și Americiu. Particulele radioactive vor fi eliminate mai rapid urinar, reducându-se
cantitatea de radiații absorbită.
Pe lângă aceste tratamente menite grăbirii eliminării particulelor radioactive din organism
se efectuează și tratament suportiv pentru infecțiile bacteriene (una dintre complicațiile
post-expunere), cefalee, greață și vărsături, diaree, febră, deshidratare și arsuri.
Persoanele care au fost expuse dozelor foarte mari de radiații, de 6 Gy sau mai mult au
șanse foarte mici de supraviețuire. În funcție de severitatea bolii de iradiere, decesul poate
să apară într-o perioadă cuprinsă între 2 zile și 2 săptămâni. Persoanele care au fost expuse
unei doze letale de radiații vor primi medicamente pentru controlul durerii și
vărsăturilor, tratamentul având un rol strict paleativ, de ameliorare a simptomelor.

Prevenție
În cazul în care se produce un accident nuclear în zona în care locuiți și dacă vă aflați într-o
clădire, pașii pe care trebuie să-i urmați sunt următorii:
 închideți și încuiați toate ușile și ferestrele
 opriți aerul condiționat, ventilatoarele și toate unitățile de încălzire
 mutați-vă dacă este posibil la subsolul clădirii sau într-o cameră fără ferestre.
Autoritățile sunt obligate să ia măsuri urgente de protecție a populației, prin urmare se va
institui evacuarea de urgență. Trebuie să aveți la dumneavoastră lucruri esențiale precum:
 o lanternă
 un radio portabil cu baterii
 o trusă de prim ajutor
 medicamente de bază precum antipiretice, analgezice și antiemetice
 mâncare sigilată în conserve
 apă îmbuteliată
 haine.
Poluarea radioactiva

Poluarea radioactivă poate fi definită ca o creştere a radiaţiilor, ca urmare a utilizării de

către om a substanţelor radioactive.Radioactivitatea poate fi definită ca proprietatea
unor elemente de a se transforma, prin dezintegrare, în alte elemente, după emiterea
unor radiaţii.
Radioactivitatea poate fi de două tipuri: naturală : reprezentat prin
 nucleul radioactiv, instabil,ce/se dezintegrează spontan, emițând atât particule, cât
și energie
Radioactivitate naturală, mai poate fi de origine cosmică (emisă de diverse corpuri
cereşti, mai ales de Soare) şi terestră, emisă de rocile terestre. Radioactivitatea artificială
:apare -prin bombardarea unor atomi cu radiații, provacând descompunerea nucleilor
acestora.
Cauzele poluarii radioactive
Radiaţiile emise de substanţele radioactive sunt de mai multe tipuri:
-radiaţii gamma, constituite din unde electromagnetice de mare frecvenţă, foarte
penetrante;
 -radiaţii beta, compuse din electroni a căror viteză de deplasare este apropiată de a
luminii şi pot pătrunde în ţesuturile vii, până la mai mulţi centimetri;
 -radiaţii alfa încărcate pozitiv, care sunt nuclei de heliu, foarte puţin penetranţi pentru
ţesuturile vii.
-Radiațiile x : sunt unde electromagnetice de frecvențe foarte înalte;
 -Neutronii : rezultă din unele reacții nucleare, neavând sarcină electrică nu au acțiune
ionizantă directă decât prin ciocnire cu nuclee, cărora le imprimă viteze destul de mari
pentru ionizarea mediului;
-Radiațiile cosmice : sunt particule ale nucleului de heliu.
  Sursele de poluare radioactivă pot fi naturale sau artificiale.
 Cele naturale sunt:- radialia cosmică
 - formată din protoni, neutroni și mezoni;
- minereurile radioactive din sol;
- emanații de radiu din roci.
Surse de radioactivitate artificială:- bombele nucleare;
- experiențele nucleare;- centralele nucleare;- industria aeronautică;
- deșeurile radioactive;- expunerile medicale (radiografii, tratamente cu razeX, iradieri
cu cobalt radioactiv);
 - accidentele nucleare.
Aceste surse artificiale de poluare radioactivă sunt de două categorii: controlate şi
necontrolate.
Cele controlate se referă la: acceleratorii de particule în scopul cercetărilor,
generatoarele de raze X,aparate şi instalaţii de uz casnic (radioterapeutică, aparate de
televiziune), surse legate de reacţii nucleare, radioizotopi utilizaţi în diverse laboratoare.
Iar cele necontrolate se referă la: căderi radioactive rezultate din experienţele
nucleare, deşeuri radioactive rezultate din activităţile economice şi din cercetare.
Efectele poluării radioactive.
Din punctul de vedere al modului de acţiune al radiaţiilor, poluarea poate fi de două
categorii:

 1-Poluare radioactivă directă, atunci când omul inhalează aerul poluat. Acest tip este
provocat fie datorită accidentelor de la reactorii nucleari sau uzinele atomo-electrice, fie
printr-un război atomic. Se cunosc, până în prezent, aproximativ 170 de accidente
nucleare serioase, dintre care cel de la Cernobâl este mai cunoscut şi mai apropiat
de noi.
 2-Poluare radioactivă indirectă – începe prin căderile radioactive din atmosferă şi
depunerea lor pe sol,pe culturile agricole etc.
Efectele fiziologice ale radiaţiei se manifestă prin diverse tulburări: ameţeli, dereglări
intestinale ce pot merge până la decese. Efectele directe se manifestă prin arsuri. De
asemenea, radiaţiile se comportă ca agenţi cancerigeni sau mutageni. Mai întâi rezultă
o alterare a cromozomilor, apoi o modificare a codului genetic.
Efectele genetice ale radiaţiilor. Sunt dependente de doză, debitul dozei, tipul radiaţiei,
viteza diviziunii celulare, numărul cromozomilor, reversibilitatea leziunilor
cromozomale.
La nivel celular, efectele radiaţiilor sunt foarte variate, ele determinând încetinirea sau
blocarea diviziunii celulare, pierderea definitivă a capacităţii de diviziune şi chiar
moartea celulelor. Sub influenţa radiaţiilor ionizante se produc diferite tipuri de
restructurări cromozomiale, inversii,
translocaţii,duplicaţii.
  Efectele radiației UV asupra oamenilor, plantelor și ecosistemului acvatic:
•asupra oamenilor: apar - arsuri și cancere ale pielii, cataracte și alte boli ale retinei,
suprimarea sistemului imunitar, agravarea incidentelor legate de bolile infecțioase
•asupra plantelor: scăderea fotosintezei, scăderea schimbului eficient de apă, scăderea
suprafeței frunzelor
•asupra ecosistemului acvatic: reducerea ratei de supraviețuire, reducerea producției de
fitoplancton, reducerea capacității reproductive la pești,crabi, amfibieni și a capacității
larvare