Inerţia

Este o forţă care acţionează asupra corpurilor, atât în timpul mişcării, cât şi în repaus. În
funcţie de
efectul forţelor care acţionează asupra unui corp, inerţia poate fi:
inerţia de repaus, ce se manifestă atunci când o forţă scoate corpul din starea lui iniţială de
repaus şi are
ca urmare deplasarea corpului în direcţie opusă acesteia;
inerţia de mişcare ce se manifestă ori de câte ori în cursul acesteia intervin frânări sau
deceleraţii şi are ca
efect continuarea mişcării pe traiectoria pe care se deplasa corpul anterior apariţiei forţei de
frânare. O
putem identifica la unele sărituri în lungime la începători, prin căderea corpului în faţă la
aterizare, în
cazul în care călcâiele ating nisipul prea repede, sau mai corect spus, mult înapoia punctului în
care
traiectoria de zbor a centrului de greutate atinge nisipul. Aceleaşi forţe ale inerţiei de mişcare
se
declanşează la aruncări, prin frânarea mişcării spre înainte a trenului inferior, determinată de
blocarea pe
ultimul pas. Prin această acţiune, forţele de inerţie se vor dirija spre trenul superior şi braţul de
aruncare,
favorizând eliberarea obiectului cu o viteză mai mare de lansare.

Forţa
Este o mărime vectorială care, acţionând asupra unui corp, îi schimbă starea de mişcare faţă
de
sistemele de referinţă iniţiale. Biomecanica studiază şi caută să pună în valoare forţele interne
şi externe
care se exercită asupra corpului omenesc, precum şi efectele pe care acestea le produc. Forţele
interne
sunt create în interiorul corpului atletului prin acţiunea muşchilor care trag oasele. Forţele
externe sunt
cele care se exercită din exteriorul corpului, ca de exemplu gravitaţia, frecarea cu aerul, viteza
vântului
etc.
Forţa se măsoară în kilogram-forţă (kgf) şi se reprezintă prin vectori (o dreaptă cu săgeată). În
reprezentarea grafică a forţelor este necesar să se indice punctul de aplicare al forţei, direcţia
şi mărimea
acesteia.
Când asupra unui corp acţionează mai multe forţe, ia naştere o forţă rezultantă. În cadrul
forţelor
care acţionează în acelaşi sens, rezultanta va avea o valoare egală cu suma forţelor.
Dacă forţele acţionează în sens contrar, forţa rezultantă va fi egală cu diferenţa dintre ele.
În cazul a două forţe care formează între ele un unghi oarecare, rezultanta acţiunii acestora
poate fi
determinată grafic cu ajutorul regulii paralelogramului forţelor.
Când într-o execuţie tehnică sunt utilizate mai multe grupe musculare şi mai multe articulaţii,
ordinea şi înlănţuirea acestora, în timp, devine foarte importantă. O mişcare va trebui să
înceapă prin punerea în acţiune a grupelor musculare mari şi să continue progresiv până la
muşchii cei mai mici.
Astfel, se produc forţe optime şi rezultanta va avea o valoare maximă.
La o aruncare a greutăţii bine sincronizată, mişcarea şoldului începe chiar în momentul
decelerării
forţei de extensie generată de piciorul de sprijin (piciorul drept pentru cei care aruncă cu
braţul drept),
mişcarea umărului începe chiar în momentul decelerării rotaţiei şoldului şi aşa mai departe
punerea în acţiune a grupelor musculare mari şi să continue progresiv până la muşchii cei mai
mici.
Astfel, se produc forţe optime şi rezultanta va avea o valoare maximă.
La o aruncare a greutăţii bine sincronizată, mişcarea şoldului începe chiar în momentul
decelerării
forţei de extensie generată de piciorul de sprijin (piciorul drept pentru cei care aruncă cu
braţul drept),
mişcarea umărului începe chiar în momentul decelerării rotaţiei şoldului şi aşa mai departe.

2.4. Acţiunea muşchilor asupra oaselor

În funcţie de raportul dintre momentul (mărimea) forţei de tracţiune şi momentul forţei de
rezistenţă, acţiunea muşchilor asupra oaselor poate fi
De menţinere
Se produce în cazul în care muşchii, prin contracţiile lor, echilibrează momentul forţei de
rezistenţă, menţinând imobilă o parte a corpului. În timpul executării unui lucru de menţinere,
lungimea
muşchilor nu se modifică.
De învingere
În această situaţie, contracţia muşchiului dezvoltă o forţă de tracţiune mai mare decât forţa de
rezistenţă, generând o mişcare în sensul tracţiunii. În aceste cazuri, muşchii se scurtează (faza
de impulsie
în alergare, faza de desprindere la sărituri, efortul final la aruncări etc).
De cedare
Se produce în cazul în care momentul forţei de tracţiune al muşchilor este mai mic decât
momentul forţei de rezistenţă. Mişcarea va avea loc în sens contrar tracţiunii muşchilor prin
întinderea
acestora. Acţiunea de cedare a tracţiunii muşchilor se produce în faza de aterizare la sărituri,
la aterizarea
pe piciorul de atac la garduri, la restabilirea echilibrului corpului şi evitarea depăşirii pragului
după
eliberarea materialelor la aruncări etc.