Algele de sol sunt amplasate la suprafaţa şi în grosul solului, majoritatea lor fiind de

dimensiuni microscopice. Studiile în domeniul algologiei s-au început în anii 20 ai secolului XX.
Datorită multiplelor cercetări s-au acumulat date despre compoziţia şi structura comunităţilor de
alge în diverse regiuni şi rolul lor în procesul biologic.
La ora actuală numărul total de taxoni studiaţi sunt cca. 2000. Se constată că acestea sunt
doar 10% din totalitatea lor în natură, zilnic descoperindu-se noi tipuri de alge.
În sol, se dezvoltă în principal 4 filumuri: Clorophyta (algele verzi), Xantophyta (algele
galben verzui), Bacillariophyta (diatomeele) şi Cyanophyta (algele albastre verzui) , foarte rar se
întâlnesc Rhodophyta (algele roşii) şi Euglenophyta (euglenofitele).
Spre deosebire de celelalte tipuri de alge,  Cyanophytele sunt procariote, deoarece
celulele lor morfologic nu au nuclee izolate.
Cantitatea algelor în diferite regiuni variază de la câteva mii până la câteva milioane de
celule într-un gram de sol. Într-un g de sol bine afânat se poate detecta cca. 1 mln. de exemplare
individuale. În condiţii favorabile algele de diferite tipuri se dezvoltă masiv la suprafaţa solului,
observându-se urme de diferite forme şi dimensiuni de culoare verde, neagră.
Sinteza şi transformarea substanţelor organice la alge este un proces foarte dinamic.
Biomasa algelor se poate reface în decursul a 3 - 5 zile, de aceea ponderea lor în producţia
primară a ecosistemei este de sute şi de mii de ori mai mare decât cantitatea de biomasă.
Algele solului sunt primele din regnul plantelor ce populează substrate ca: stâncile
munţilor, depozitele cu deşeuri industriale, terenurile degradate şi deteriorate în urma unor
catastrofe (erupţii vulcanice, accidente nucleare, incendii etc.), participând la mărirea arealelor a
altor organisme.
Ele fiind printre ultimele organisme care se retrag sub influenţa factorilor  nocivi de
mediu (de tip natural şi antropic). În aceste cazuri distrugerea comunităţilor de alge duce la
distrugerea întregii biocenoze.
Stoparea dezvoltării plantelor superioare sub influenţa crescândă a industriei conduce la
creşterea rolului algelor edafice ca parte a blocului autotrof al ecosistemei.
Creşterea numărului de specii şi dezvoltarea intensivă a algelor în fitocenozele degradate
sub influenţa factorului antropic este un mecanism ce echilibrează şi stabilizează blocul autotrof
şi a ecosistemei în întregime.
În ecosistemele deja formate algele edafice se găsesc printre plantele superioare, ocupând
spaţiile libere dintre ele şi acele locuri neprielnice pentru dezvoltarea fructuoasă a plantelor
superioare. Având rolul  de mărire a energiei solare acumulate de plante.
 Algele edafice sintetizează şi elimină în mediul înconjurător diferite substanţe care duc la
schimbarea pH solului, îmbunătăţind regimul de apă şi aeraţie a solului, schimbând compoziţia
fizico-chimică a solului. 
Prin absorbţia selectivă şi concentraţia în celule a diferitor elemente chimice şi substanţe
radioactive algele influenţează asupra echilibrului şi componenţei microorganismelor în sol.
Multe specii de alge din filumul Cyanophyta sunt azoto-fixatoare. După unele date prin
intermediul acestora azotul fixat în sol pe zonă moderată este cuprinsă între 2 şi 51 kg/ha pe an.
În afară de acestea, algele servesc ca hrană pentru organismele heterotrofe şi participă în
relaţii de simbioză cu diferite componente ale ecosistemei. În particular, cu:
- plantele superioare care concurează pentru elementele minerale nutritive;
- habitând furnicarii, întră în relaţii de comensalism;
- servesc drept hrană şi adăpost pentru bacterii şi ciupercile microscopice ce trăiesc în
mucoasa algelor. [21]
Acele organisme ce se găsesc la suprafaţa şi în grosul solului, se hrănesc prin fotosinteză,
iar cele ce habitează la adâncimi, sunt incolore nutrindu-se cu substanţe dizolvate in mediul
edafic, fiind saprofite.
O parte impunătoare a algelor edafice sunt cele diatomee, cu toate că în unele locuri
habitează în abundenţă algele verzi, algele galbene, algele aurii. [1]
Algele edafice sunt componente fitocenotice indispensabile în orice ecosistem. Acestea
îndeplinesc multiple funcţii:
1. Sintetizează substanţe organice
2. Stimulează activitatea microorganismelor edafice
3. Participă la fixarea azotului atmosferic
4. Aerarea solului
5. Participă în procesele de purificare a solului [2]
Participă activ la diferite procese biologice şi permite funcţionarea normală a biotei
edafice în ansamblu. Algele sunt sensibile la schimbările condiţiilor de viaţă din sol, acestea
fiind la baza utilizării în diagnosticarea proceselor tehnologice. În calitate de indici de testare se
folosesc caracteristicile taxonomice a algelor, structura comunităţilor de alge, complexele
dominante şi anumite tipuri de indicatori (indivizi separaţi).
Microalgele sunt plante inferioare, care sunt convertoarele active a energiei solare,
dioxidului de carbon si a altor substanţe nutritive în glucide, proteine şi alţi compuşi
complexi benefici pentru ciclul nutritiv şi structurii solului arabil.
 Unele specii sunt capabile să fixeze azotul atmosferic, altele sunt compuşi  care conduc la
o creştere de plante asociate. Unele alge verzi albastre împreună cu alte specii (azotobacter), sunt
unice având capacitatea de a fixa azotul în prezenţa oxigenului la interfaţa sol/aer, precum şi
secreţia substanţelor care au rol de lipici a particulelor solului în agregate. [13]
Caracteristica taxonomică, structura comunităţilor şi complexele dominante variază în
diferite zone. Desigur aceasta este determinată de diferite condiţii ecologice, ce cuprind
caracteristicile solului (tipul solului, umiditatea, compoziţia chimică, gradul de poluare)
compoziţia şi structura fitocenozei. [3]
Fiind o parte componentă a microflorei solului, algele se dezvoltă continuu şi intră în
diferite tipuri de relaţii cu microorganismele edafice şi plantele superioare. [10]

Algele edafice în calitate de bioindicatori.

Actualmente, determinarea stării biotei solului şi determinarea biodiversităţii acestora, are
o mare însemnătate în rezolvarea problemelor de mediu:
1. În determinarea zonelor nefavorabile din punct de vedere ecologic,
2. În determinarea stabilităţii ecosistemelor
3. Estimării impactului adus de anumiţi factori antropogeni.
Pentru identificarea direcţiilor de modificări structurale în ecosistemele terestre pot fi
utilizate comunităţile de alge edafice, ce reprezintă o componentă indispensabilă a lanţului
autotrofic in sol. [3]
Diferenţierea comunităţilor de alge pentru anumite tipuri de sol a condus la afirmarea că
algele pot fi indicatori ai solului. Componenţa speciilor reflectă mai bine acest fenomen decât
numărul lor in stratul de sol.
Asemănându-se după tipul de nutriţie, dar diferenţiindu-se după gradul de organizare,
algele reacţionează mai repede la schimbările ecologice, decât plantele superioare. [19]
Microorganismele şi metaboliţii lor ne oferă posibilitatea de a întreprinde diagnostica
timpurie a diverselor modificări a mediului înconjurător, în mod deosebit a celor de natură
antropogenă, şi ceea ce este mult mai important, de a prognoza impactul acestor factori. Nu
ultimul rol în aceste procese le revine algelor edafice. [26]
Una din trăsăturile caracteristice ale algocenozelor este fototropismul, ceea ce permite
caracterizarea algosinuziilor după aceleaşi criterii, care se folosesc şi la caracteristica
comunităţilor de plante superioare, adică se stabileşte componenţa specifică, prezenţa speciilor
dominante, frecvenţa anumitor specii şi grupe de alge, repartizarea algelor în profilurile de sol,
precum şi determinarea caracteristicilor cantitative. O deosebită atenţie se acordă stabilirii
speciilor edificatoare, deşi la formarea algosinuziilor edafice participă un întreg complex de
factori ecologici.
Drept reacţii de răspuns a algelor la acţiunile exterioare pot fi considerate: suprimarea
unor specii sau chiar dispariţia lor, substituirea unor comunităţi de alge prin altele şi în cazuri
extremale, sterilizarea parţială a solului, adică dispariţia algosinuziilor.
Bioindicarea cu utilizarea algelor edafice este posibilă la diferite nivele de organizare – la
nivel de organism, populaţie şi cenoză, astfel s-au delimitat trei direcţii de bază de utilizare a
algelor edafice în scopuri de biodiagnostică a solurilor.
Prima constă în determinarea particularităţilor grupărilor de alge, caracteristice anumitor
tipuri de soluri. În al doilea rând se prevede stabilirea speciilor indicatoare pentru fiecare tip de
sol. Cea de a treia direcţie se referă la utilizarea anumitor specii in calitate de test-obiecte in
analizele stării actuale a solului in condiţii naturale sau in sisteme modelate.
Acţiunea antropogenă de obicei este strâns legată de reducerea biodiversităţii, dar sunt
cazuri când dimpotrivă are loc o creştere considerabilă a biodiversităţii. De obicei creşterea
biodiversităţii speciilor are loc odată cu creşterea gradului de degradare a landşaftului.
Micşorarea numărului de specii are loc mai ales pe contul speciilor sensibile, care
“părăsesc” asociaţia in rezultatul dispariţiei definitive, sau prin trecerea in stare inactivă. Astfel
repartizarea algelor edafice pe teritoriul municipiului şi formarea comunităţilor algale este in
strânsă dependenţă de gradul de poluare a teritoriilor. Repartizarea speciilor de alge stă la baza
bioindicării, adică a utilizării lor in calitate de indicatori ai stării mediului.
In general complexul de dominanţi a asociaţiilor algale din solurile intens poluate constă
din Phormidium autumnale, Ph. paulsenianum, Ph. faveolarum, Ph. fragile, Ph. jadinianum, Ph.
molle, Ph. tenue, Ph. uncinatum, Oscillatoria limosa, O. latevirens, O. tenuis din algele albastre,
din cele verzi predomină – Chlorella terricola, Scenedesmus acuminatus, Chlamydomonas
gelatinosa, Ch. gloeogama, din diatomee – Hantzshia amphioxys, Diatoma vulgare. [27]
Solurilor cu o poluare medie sunt caracteristice speciile – Phormidium autumnale, Ph.
corium, Ph. frigidum, Oscillatoria attenuata, Microcolleus vaginatus (care este şi un indicator al
erodării solului), Chlorococcum sp., Ch. dissectum, Dictyococcus irregularis, Navicula mutica
var.mutica, N. mutica var.nivalis. Important pentru procesele de biomonitoring este de a
determina speciile caracteristice şi indicatoare pentru anumite teritorii supuse acţiunii diferitor
factori. Specii euritope, care se întâlnesc cu o frecvenţă înaltă in toate tipurile de soluri. La aceste
alge se referă Nostoc commune, N. punctiforme, Phormidium autumnale, Ph. faveolarum,
Lyngbya amplivaginata, Microcoleus amplivaginatus, Chlorella terricola, Hantzshia amphioxys,
Navicula mutica.
 Unele specii preferă anumite tipuri de soluri, in care se întâlnesc cu o frecvenţă destul de
înaltă. In alte tipuri de soluri se întâlnesc rar, sau lipsesc complet. Aceste alge se referă la grupul
de specii stenotope. Din cadrul lor putem menţiona Phormidium paulsenianum, Ph. fragile, Ph.
jadinianum, Ph. molle, Ph. tenue, Ph. uncinatum, Oscillatoria limosa, O. tenuis, Scenedesmus
acuminatus, Chlamydomonas gelatinosa, Ch. gloeogama, Diatoma vulgare – care preferă
solurile intens poluate. Astfel de specii ca Phormidium corium, Ph. frigidum, Oscillatoria
attenuata, Chlorococcum dissectum, Dictyococcus irregularis, Navicula mutica var.mutica, N.
mutica var.nivalis au o frecvenţă maximală in solurile cu un grad mediu de poluare, lipsind in
cele foarte poluate şi având o frecvenţă redusă in solurile «curate».
In solurile antropogene se reduce considerabil ponderea algelor xantofite, care in mare
parte sunt specii sensibile la poluare, şi numai aşa specii ca Bumilleriopsis terricola, Botridiopsis
arhiza, Heterothrix exilis ş.a. denotă un grad înalt de poluare a solului. In felul acesta se poate
afirma cu toată certitudinea că speciile de alge pot fi folosite in monitoringul ecologic in scopul
determinării gradului de poluare, şi in mare măsură la determinarea originii poluării solului.
Diversitatea speciilor precum si numărul mare de anumite specii pot determina gradul de
poluare a solului precum si fertilitatea lui. [28]
Pentru identificarea direcţiilor de modificări structurale in ecosistemele terestre pot fi
utilizate comunităţile de alge edafice, ce reprezintă o componentă indispensabilă a lanţului
autotrofic in sol. [3]
În calitate de bioindicatori , algele au un şir de avantaje faţa de alte organisme edafice:
1. Sunt identificaţi relativ uşor până la specie, ce permit analiza şi compararea algoflorei
diferitor soluri;
2. Reacţionează repede la schimbările condiţiilor solului;
3. Algele sunt similare cu plantele superioare la schimbările condiţiilor solului;
4. Cultivarea algelor este ieftină şi simplă. [2]
În utilizarea algelor ca indicatori ai solului se pot folosi două metode:
II. Testele algologice – ce constă în faptul ca din l g cercetat sunt extrase algele şi
după reacţia acestora se analizează solul.
II. Algele indicatoare – calitatea solului este determinată de starea algelor edafice pe
diferite niveluri: organism, populaţional, cenobiotic. [21]

Fixarea azotului din atmosferă de către algele edafice

 Printre cianobacterii sunt determinate forme ce fixează azotul atmosferic. Prin azoto-
fixare se subînţelege posibilitatea utilizării de organism a azotului molecular, ce se găseşte in
cantităţi mari in atmosferă.
Azoto-fixarea este strâns legată de activitatea complexului enzimatic nitrogenaza. Prin
urmare are loc recuperarea azotului până la amoniac, apoi se formează moleculele ce conţin
azotul organic. Acest proces de restabilire in prezenţa oxigenului molecular nitrogenaza se
inactivează. [4]
Proprietatea de a fixa azotul din atmosferă este caracteristică nu numai algelor
cianofitelor ce au heterociste, dar şi celor la care heterocistele lipsesc. Procesul biologic de fixare
a azotului joacă un rol important in echilibrul solului. Printre microorganismele azoto-fixatoare
fototrofice se delimitează algele Cyanophyte azoto-fixatoare.
Cea mai răspândită algă fixatoare de azot s-a fi dovedit a fi Nostoc commune. În luncile
inundabile productivitatea anuală a acestei alge este de 30-45 masă uscată.
Printre tipurile de alge cianofite azoto-fixatoare se enumără Nostoc punctiforme, N.
Paludosum, N. Muscorum, Anabaena cylindrica, Cylindrospermum muscicola, Tolypothrix
tenuis . Pe durata a 3 luni de incubare asigurau acumularea azotului cu 3,6-15,1 mg la 100 g de
sol.
Acumularea azotului in sol este strâns legată cu păstrarea in forma "vie". Rata  de
supravieţuire a algelor si acumulărilor  de azot în sol este dependentă de umiditate, prezenţa
surselor de azot ca săruri de amoniac si nitraţi, in unele cazuri de vârsta culturii.
Algele influenţează nu numai in sens direct , dar si indirect la acumularea azotului in sol,
efectuându-se prin mărirea activităţii altor microbi azoto-fixatori (azotobacter, Clostridium
pasteurianum, Oligonitrofil). De asemenea s-a observat influenţa algelor introduse asupra
bacteriilor din nodurile in mazăre. [7]
În culturile pure de Anabaena variabilis şi Nostoc puctiforme în decursul a 2 luni s-au
găsit 2-3 mg la 250 ml de mediu, până la 17,5 mg la 100 ml la Anabaena cilindrica. Prin
introducerea azoto-fixatorului Calothrix brevissima în sol s-a constat creşterea azotului egală cu
doza de hrănire 15 mg.
Acţiunea algelor se exprimă prin mărirea cantităţii de azot în 100 g de sol uscat în stratul
superior de 34 mg azot (30,5 mg în proba de control), în stratul inferior 18,6 mg (2,0 mg în cea
de control).
În condiţii de câmp s-au obţinut valori mai convingătoare astfel după mai mulţi autori
cantitatea de azot fixat varia de la 14,5 kg/ha până la 53 kg/ha pe lună.
 Multiplele cercetări au demonstrat că asociaţiile de organisme heterotrofe azoto-fixatoare
sunt mai bine exprimate in cernoziomuri, in cantităţi mai mici se întâlnesc in solurile de pădure,
cernoziomurile carbonatice si obişnuite.
Algele Cyanophyte azoto-fixatoare se dezvoltă bine in cernoziomurile levigate şi in
cantităţi reduse in solurile cenuşii si brune de pădure. În solurile levigate domină speciile genului
Anabaena, in diferite subtipuri de cernoziom se întâlnesc mai des reprezentanţii genurilor 
Nostoc, Anabaena, Cylindrospermum.
Activitatea de azoto-fixare a organismelor edafice de regulă este la organismele
oligotrofe 0,5-6,0 mg, microorganismele simbiotrofe 1,0-10,0 mg. Algele Cyanophyte fixează
din aer de la 1,2-6,0 mg de azot la 10 mg din mediul cu insuficienţă de azot pe parcursul a 30 de
zile de cultivare. In solurile cernoziomice mazărea, fasola, si soia fixează 58-91 kg de azot intr-
un an pe ha. [14]
În unele cazuri algele servesc ca sursă de energie sub formă de celule moarte sau
eliminărilor pe parcursul vieţii. [23]
O influenţă mare are durata de lumină la care sunt supuse probele. Iluminarea 24/24 ore
substanţa uscata de Nostoc muscorum e de 1,5 -4 ori mai mare, decât a probelor iluminate in
timp de 14 ore zilnic. Capacitatea de azoto-fixare a algelor pentru 1 g este mai mare la
iluminarea de 14 ore. [9]
Algele Cyanophyte azoto-fixatoare foarte rar se întâlnesc în solurile acidificate ţi in
prezenţa dozelor ridicate de azot mineral, deoarece acestea stopează fixarea azotului. [18]
Criterii pentru selecţia suşelor de alge sunt:
1. Viteza de creştere (algelor uscate)
2. Acumularea azotului fixat (azotul total se măsoară după metoda Kiendal)
3. Acumularea azotului de către suşele de alge variază intre 0,79-4,96 mg la 50 ml mediile
fără azot.
4. Intensificarea creşterii si fixării azotului in mare parte depinde de condiţiile de mediu.
Pentru creşterea optimală a suşelor de Nostoc muscorum  pH mediului varia intre 6-8,
suşele Tolypothrix tenuis fixau aceeaşi cantitate de azot.

Relaţiile algelor cu alte organisme.

Fiind o parte componentă a microflorei solului, algele se dezvoltă continuu şi intră în
diferite relaţii cu microorganismele edafice şi plantele superioare. [10]
 Un interes deosebit îl reprezintă relaţiile  care se stabilesc intre algele edafice si rădăcinile
plantelor. Relaţiile şi influenţele reciproce a diferitor grupe de alge şi plante superioare în
condiţii obişnuite şi în culturi este cercetată încă foarte puţin.
Dezvoltarea algelor in rizosfera culturilor agricole (cu adâncimea stratului 10-20 cm) este
mai intensivă decât la suprafaţa solului (adâncimea 0-3 cm) şi în solul fără plante.
Pe parcelele unde s-au introdus îngrăşăminte cantitatea de alge este mai mare si
intensitatea dezvoltării lor este mai mare in comparaţie cu terenurile unde nu s-au folosit
îngrăşăminte. Introducerea îngrăşămintelor organice si oxizilor de calciu stimulează dezvoltarea
algelor spre deosebire de îngrăşămintele minerale.
In rizosfera plantelor domină algele verzi (Chlorophyta) si Cyanophyta, printre care cele
mai dezvoltate sunt formele sferice, globulare. Cea mai mare varietate de alge in sol s-au
observat pe terenurile cultivate cu grâu de toamnă.
Probele de alge extrase din rizosfera plantelor de cultură se caracterizează printr-o
activitate catalitica diferită. O  activitate catalitică mare s-a observat la algele din rizosfera
porumbului, iar cea mai mică la rizosfera trifoiului si lucernei.
Din cercetările efectuate s-a constatat că la dezvoltarea fructuoasă a culturilor agricole
influenţează pozitiv algele extrase din solul aceleiaşi culturi. Iar algele extrase din rizosfera altor
culturi la dezvoltarea culturii cercetate nu s-a constatat. [10]
Adaptarea anumitor grupe de alge la rizosfera diferitor plante superioare este determinată
de secreţiile sistemului radicular a substanţelor formate în urma descompunerii rezidurilor. Prin
eliminări microorganismele ce populează zonele bazale ale rădăcinilor plantelor superioare,
participă la formarea condiţiilor specifice pentru rizosferă, ca temperatură, umiditate, regimul de
gaz şi o cantitate mare de substanţe organice (sărurile de fosfor, azot şi acizi).
Variaţiile de temperatură şi umiditate, precum şi substanţele eliminate de alge duce la
modificarea ritmului vital al organismelor şi consumului substanţelor de către rizosfera plantelor
superioare.
Secreţiile algelor precum si a microorganismelor din sol influenţează diferit asupra
creşterii şi dezvoltării plantelor inferioare şi a celor superioare. O parte din secreţii acţionează
pozitiv, altele din contra inhibă creşterea şi dezvoltarea organismelor sau conduc la moartea
organismului.
Modificările condiţiilor hidrotermice din sol determină restructurarea complexului de
microorganisme din rizosferă. Insuficienţa de umiditate sau elemente nutritive, determină
formarea legăturilor contradictorii dintre organisme dintre unii reprezentanţi ai grupurilor de
microorganisme, cât şi dintre microflora rizosferei şi plantelor superioare. cercetările efectuate
de către savanţii Knapp R. şi Lieth H. au demonstrat ca capacitatea de creştere a algelor
Cyanophyte este dependentă de nivelul de concurenţă cu plantele superioare. În canalele
rizoidale unde se cultivau Lolium perenne, Festuca rubra şi Trifolium repens absorbţia
substanţelor nutritive era atât de intensă încât algele Cyanophyte nu obţineau cantitatea necesară
de substanţe nutritive pentru dezvoltare.
Pe aceleaşi tipuri de sol în condiţiile absenţei plantelor superioare enumerate mai sus,
algele se dezvoltau bine, chiar şi în prezenţa unor cantităţi neînsemnate de săruri.
Odată cu creşterea cantităţii de elemente nutritive în sol se intensifică dezvoltarea algelor
pe contul nutriţiei autotrofe şi scade conţinutul lor în rizosferă. În aşa mod, corelaţia algelor şi
plantelor superioare se intensifică în condiţiile insuficienţei substanţelor nutritive şi se
micşorează în condiţii de sol bogat în minerale.
În condiţiile zonei podzolice, în rizosfera secării de iarnă se acumulează reprezentanţii
algelor diatomee monocelulare şi pe alocuri algele verzi. În culturile păioase de fasolă, floarea
soarelui şi hrişcă s-a observat creşterea numărului de alge verzi şi micşorarea diatomeelor. În
rizosfera cartofului şi sfeclei furajere s-a constatat o cantitatea mare a tuturor grupelor de alge, în
deosebi algelor verzi şi diatomeelor.
Algele în sol în condiţii naturale formează cu plantele superioare asociaţii. Pe
solonceacuri acestea formează un grup stabil, având avantaje reciproc favorabile. Algele
îmbogăţind solul cu compuşi organici ai azotului ce stimulează creşterea şi dezvoltarea
reprezentanţilor plantelor superioare, care la rândul lor în urma descompunerii litierei
îmbogăţesc solul cu diferite elemente absorbite selectiv de alge.
În soloneţuri algele formează o crustă umedă, subţire şi elastică ce permite infiltrarea
umidităţii în sol.
La fel în mediul extern se elimină substanţe fiziologic active (vitamine, stimulatori de
creştere) care sunt absorbiţi de plantele superioare mărindu-le viteza de creştere. Analizele
efectuate asupra algelor introduse în perioada de vegetaţie a ovăzului au arătat că masa totală de
ovăz recoltat este mai mare cu 11-25%, decât a probelor de control. O influenţă mai mare asupra
recoltei de ovăz o aveau amestecul de alge introduse.
Rezultatele experimentelor de teren au demonstrat că algele introduse în sol, influenţează
creşterea, dezvoltarea şi intensificarea proceselor fiziologice şi biochimice la grâu de toamnă şi
în deosebi la varză.
Algele introduse în sol unde vegetează varza influenţează în primul rând asupra
balansului de azot în frunzele pantei. Astfel conţinutul total în frunzele de varză luate sub
evidenţa la introducerea a 2 g de alge la 1 kg de sol pe durata de vegetaţie a fost mai mare decât a
celor de control, schimbări asemănătoare s-au obţinut şi în concentraţiile de azot neproteic.
 Inocularea solului cu cultura vie de Nostoc punctiforme de asemenea a contribuit la
creşterea concentraţiei de azot total in frunze, in mare parte de către fracţia sa neproteică.
Îngrăşămintele de alge influenţează asupra dinamicii si concentraţiei de fosfor si calciu in
organele terestre a pantei. S-a constat că o concentraţie mai mare de fosfor se conţine in frunzele
de varză in perioada de formare a probelor experimentale in comparaţie cu cele de control.
Îngrăşămintele de alge influenţează semnificativ asupra nivelului de acumulare a
clorofilei "a" si "b" in frunzele de varză, fapt ce se manifestă in etapele mai înaintate ale
dezvoltării plantei.
Schimbul de gaze in organele terestre este semnificativ  sub influenţa îngrăşămintelor de
alge, îndeosebi la sfârşitul perioadei de vegetaţie, fiind exprimată prin mărirea cantităţii de
absorbţie a oxigenului la probele de plante analizate in comparaţie cu cele de control. Schimbări
analogice s-au constatat si in cazul schimbului de carbon in varză. Adâncimea si orientarea
acestor influenţe sunt legate de faza de dezvoltare a plantei si formele de îngrăşăminte de alge
introduse.
Reacţia grâului la introducerea îngrăşămintelor de alge este diferită . In perioada de
toamnă in boabele de grâu in stadiile incipiente de dezvoltare nu s-au constat diferenţe intre
probele de control si experimentale, a conţinutului total de azot, dar si azotul proteic avea un
conţinut mai mare in probele cu îngrăşăminte de alge decât in cele de control. Influenţa asupra
conţinutului de fosfor nu s-a observat, in timp ce conţinutul de kaliu era mai mare decât in cele
de control.
In aceeaşi pante s-au constatat un conţinut mare de substanţă uscată si un conţinut mare
de monozaharide. [8]
Relaţiile dintre alge şi microorganismelor solului.
1. Relaţiile dintre ciuperci si algelor in sol se manifesta in diferite forme - de a
simbioză până la relaţiile de antagonism.
2. În multe culturi de alge edafice s-a  constatat prezenţa ciupercilor. Astfel in
locurile unde se dezvoltă algele, mediul este prielnic pentru dezvoltarea intensivă a
ciupercilor. S-a constatat că unele tipuri de ciuperci s-au acomodat pentru anumite tipuri de
alge. De exemplu: două tulpini testate de Nostoc muscorum (vârsta 5 luni), erau însoţite de
ciuperci ca Fusarum sp. şi Aspergillus niger, alga Tolypothris Tenuis de Penicillium sp.
3. În condiţiile schimbării condiţiilor de mediu, agravării sau stimulării activităţii
ciupercilor, s-a observat fenomenul de parazitism dintre ciuperci si alge, similar cu descrierea
lui M. A. Litfinovim (1956) algofagiei.
4. Relaţiile dintre ciuperci si algelor in sol se manifesta in diferite forme - de a
simbioză până la relaţiile de antagonism.
 5. În multe culturi de alge edafice s-a  constatat prezenţa ciupercilor. Astfel in
locurile unde se dezvoltă algele, mediul este prielnic pentru dezvoltarea intensivă a
ciupercilor. S-a constatat că unele tipuri de ciuperci s-au acomodat pentru anumite tipuri de
alge. De exemplu: două tulpini testate de Nostoc muscorum (vârsta 5 luni), erau însoţite de
ciuperci ca Fusarum sp. şi Aspergillus niger, alga Tolypothris Tenuis de Penicillium sp.
6. În condiţiile schimbării condiţiilor de mediu, agravării sau stimulării activităţii
ciupercilor, s-a observat fenomenul de parazitism dintre ciuperci si alge, similar cu descrierea
lui M. A. Litfinovîm (1956) algofagiei.
Manifestările de antagonism se observă si de partea algelor. Cultivarea pe agar intre
coloniile de Anabaena cylindrica si Tolypothrix tenuis se observă zone repulsive cu diametrul 7-
8 mm. In aceste zone pe perioade îndelungate (35-40 zile) dezvoltarea ciupercilor nu se
efectuează. [5]
În urma analizelor efectuate pentru analizarea relaţiilor ce se stabilesc între alge şi
microorganismele edafice s-a constatat:
1. Speciile se completau una pe cealaltă şi convieţuiau împreună.
2. La început ambele se dezvoltau în mod egal, iar după o perioadă domina doar un
singur reprezentat.
3. Ambele specii erau puţin active sau nu erau capabile să se dezvolte în preajma
celuilalt organism.
4. Pe agar se observau zone antagoniste pentru ambele culturi.
Якоб a constatat că în filtratul de Nostoc mucorum – antibiotic, este asupritor al algelor
diatomee, euglenofitelor, şi că filtratul nu îşi pierdea din toxicitate chiar după fierberea în decurs
de 45 minute. [22]
Rolul antierozional
Una dintre cele mai importante influenţe a algelor asupra solului este rolul antierozional
al algelor.
Mecanismul antierozional de activitate al algelor este divers: consolidarea particulelor de
sol de filamentele puternic răsucite şi împletite între ele, cimentarea aceloraşi particule prin
intermediul substanţelor mucilaginoase secretate, protejarea pierderii umidităţii din sol ş.a.
Algele Cyanophyte sunt componentele fundamentale în orice ecosistem. Acestea
reprezintă o componentă activă a microflorei edafice, interacţionând cu toate componentele
ecosistemului - cu solul şi plantele superioare. În solurile neerodate s-au constat 95 specii de alge
Cyanophyte care aparţineau la 2 clase (Chroococcophyceae, Tubiellales,  Stignonematales,
Oscillatoriales, Nostocales), 13 familii, 20 de genuri.
 Pe solurile cu diferite grade de erodare s-au observat 45 de taxoni de alge  Cyanophyte,
care este de două ori mai puţine decât in zonele neerodate. [11]
Procesele de eroziune conduc la schimbarea componenţei algelor: pe terenurile arabile
are loc micşorarea numărului de specii de alge Cyanophyta, în timp ce pe terenurile neprelucrate
de rând cu scăderea speciilor azoto-fixatoare (reprezentanţii formelor CF), se observă creşterea
de alge filiforme (forme P). 
O parte însemnată a speciilor sunt prezentate de familiile Oscilatoriaceae (33),
Anabaenaceae (15), Nostocaceae (12). Reprezentanţii fiind: Phormidium, Oscillatoria, Nostoc,
Anabaena, Cylindrospermum, Plectonema.
În solul înţelenit (atât cel erodat cât şi cel neerodat) componenţa specifică a algelor 
Cyanophyta este mai mare decât în solul prelucrat. Aceasta este datorată faptului că în solul
neprelucrat lipseşte activitatea antropogenă ca păşunatul, aratul şi alte activităţi ce încalcă
activitatea biologică normală  la suprafaţa solului.
Terenurile necultivate (erodata şi neerodate) se caracterizează prin preponderenţa
formelor P, care sunt cianofite filiforme ce nu formează mucozitate evidentă. Pătrund în
interiorul solului, împleticind particulele solide sau formează la suprafaţa lui pelicule fine şi
dense. Xerofite tipice, predominante în solurile aride (rezistente la insuficienţa de umiditate şi
variaţiile mari de temperatură). Deşi au o manta protectoare mucilaginoasă, rezistenţa împotriva
secetei se explică prin capacităţile protoplastului. Tind spre terenurile pustii ale solurilor
degradate şi ocupă locul liber dintre plante.
Trecerea de la solurile neerodate spre cele erodate se observă aceeaşi tendinţă: epuizarea
ecobiomorfelor în detrimentul formelor amph şi X pe terenurile necultivate şi PF pe cele arabile.
Formele X - sunt algele monocelulare galbe verziu (Xanthophyta) şi un număr mare de
alge verzi, ce preferă condiţiile de umbră printre particulele de sol, dar puţin rezistente la secetă
şi la temperaturile extremale.
Formele PF - sunt algele microscopice fixatoare de azot: Anabaena, Cylindrospermum,
Nostoc.
Pe solurile neprelucrate supuse eroziunii se întâlnesc destul de des algele filamentoase :
Microcoelus vaginatus, Nostoc commune, speciile din Phormidium.
Anume acestor specii le este specifică dezvoltarea in masă la suprafaţa solului.
Algele datorită filamentelor lor (Microcoleus vaginatus) se fixează de particulele mai
mici ale solului şi le lipesc cu secreţiile lor, menţinând structura solului. Acolo unde biomasa
algelor este neînsemnată şi unde lipsesc algele Cyanophyte filamentoase în stratul superior, solul
este nestructurat şi se pulverizat. [16]
 În solurile slab erodate au fost evidenţiate 61 specii, dintre care Cyanophyte 32,
Clorophyte 19, alge Xantophyte 5 şi diatomee 6. Printre Cyanophyte mai caracteristice sunt
speciile  genurilor Oscillatoria (13 specii), Phormidium (10 specii) şi Lyngbya (4 specii). Ordinul
Nostocales era prezentat prin speciile Nosctoc punctiforme, N. Commune, 2 specii din Anabaena
şi 2 specii din Cylindrospermum.
Pe solurile puternic erodate cantitatea speciilor este de 51, dintre care 26 alge
Cyanophyte, Clorophyte 12, alge Xantophyte 5 şi Diatomee 8.
Spre deosebire de solurile slab erodate, solurile puternic erodate este mai populat de
speciile din ordinul Nostocales: genul Anabaena fiind reprezentat de 6 specii, genul
Cylindrospermum 4 specii. Diferenţe semnificative dintre solurile slab şi puternic erodate pentru
algele verzi şi diatomee nu s-a constatat. Dezvoltarea algelor (în deosebi azoto-fixatoare) în
creşterea fertilităţii solului. Gestionarea abilă a creşterii algelor poate fi o metodă de
preîntâmpinare a erodării solurilor. [15]
Mecanismul antierozional al algelor este dublu:
Substanţa mucoasa membranele celulelor alipesc particulele solului şi filamentele algelor
se răsucesc şi fixează particulele. Rolul de fixare a algelor se observă la algele filiforme, de
exemplu la Cylindrospermum sp. pe solul podzolic lungimea filamentelor ajunge până la 14
m/cm2, în perioada de primăvară pe terenurile cultivate din toamnă lungimea la Hormidium
nitens ajunge până la 110 m/cm2.
Fixarea biologică a îngrăşămintelor vulnerabile eroziunii. Astfel în regiunile mai scăzute
a pantei se dezvoltă straturi de alge care fixează o parte din sărurile minerale spălate de pe
crestele dealurilor. [18]
Analizând solurile neerodate si cele erodate putem constata că:
1. Micşorarea speciilor de alge Cyanophyte
2. Tendinţa spre simplificare taxonomică şi ecologică.
3. Micşorarea cantităţii de alge Cyanophyte în probe  (în medie în solurile
neerodate fiind 8.3, în cele erodate 5.8)
In acelaşi timp s-a observat pe unele sectoare dezvoltarea intensivă a algelor capabile să
reziste la condiţiile nefavorabile (sp. Oscillatoria, Phormidium, Plectonema, Anabaena, Nostoc)
[12]
Influenţa algelor  edafice asupra biocenozei
La ora actuală s-a studiat nu doar procesele de producţie şi azoto-fixare a algelor, dar şi
schimbările fizico-chimice produse de alge în sol, influenţa asupra regimului gazos, hidric, şi
formarea substanţelor organo-minerale, cât şi rolul de indicator al algelor în sol.
 Particularităţile ecologo-biologice a algelor edafice şi capacitatea acestora de a forma
substanţe organice determină rolul algelor în biocenozele diferitor zone pedo - vegetale.
Algele edafice valorifica foarte uşor terenurile eliberate în urma regresiei plantelor
superioare (ca stratul superior al solurilor de pe câmpuri, lunci, terenurile erodate a altor
fitocenoze, terenurile antropizate şi degradate).  
Algele participă la formarea substanţelor organice ce pot servi drept sursă de nutriţie
pentru diferite organisme nevertebrate. Biomasa de alge în absenţa proliferărilor macroscopice
atinge 1 t/ha şi în procesul de eutrofizare a solului până la 1,5 t/ha. Rolul algelor edafice ca
acumulatori ai substanţei organice creşte semnificativ în cazul introducerii îngrăşămintelor
minerale.
Produsele extracelulare eliminate de alge în mediul înconjurător şi mucoasa membranelor
formează chelaţi ce influenţează asupra proprietăţilor fizico-chimice a solului. În aceste secreţii
se găsesc variate substanţe ca: glucide, aldehide, acizi graşi, polipeptide solubile, aminoacizi,
acizi organici, substanţe de natură lipidică etc. După datele lui Fogga, filtratul de cultură
sănătoasă de alge Cyanophyte poate conţine până la 50% de azot fixat transformat în substanţe
organice solubile. [23]
Raportul azotului total la cel hidrolizat in alge şi crustă indică fluxul semnificativ a
formelor mobile de azot.
Determinarea compoziţiei compuşilor organici în crustă, ce se formează prin intermediu
algelor, indică un conţinut  semnificativ de acid fulvic. Caracteristicile compoziţiei organice sunt
observate din raportul limitat dintre carbon şi azot, cauzat de absorbţia intensivă şi acumularea
azotului de  către alge.
Pe lingă elementele esenţiale de potasiu fosfor si calciu algele conţin o cantitate
semnificativă de plumb, crom, aluminiu si nichel. Din substanţele radioactive algele acumulează
rodiu, uraniu si toriului. Energia eliberată din urma dezintegrării atomilor influenţează asupra
părţii minerale a solului. Sub acţiunea acestei energii se formează diferite conexiuni organice si
organo-minerale. algele au un rol important in schimbările reacţiilor de oxidoreducere si in al pH
solului. Acumulările de alge de la orizonturile superioare ale solului duc  la formarea unei texturi
complexe, mărirea umidităţii si modifică alte proprietăţi fizico-chimice a solului.
Solurile formate cu participarea algelor au profiluri disecate in orizonturi. [6]
Pe parcursul vieţii algele influenţează asupra pH-lui solului. Culturile de alge pe o
perioadă de 3 luni au schimbat de la 7,2 până la 9,2.
Studiind modul de nutriţie la Oscillatoria Splendida, Успенская a demonstrat că această
algă în decursul a 2 luni a schimbat pH solului de la 7,5 până la 8,2. concomitent schimbarea pH
solului s-a constatat creşterea oxidării solului de la 4 la 20 mg O 2/l la sfârşitul experimentului.
[24]
Acumularea în stratul superior al solului a algelor şi formarea legăturilor organo-minerale
duce la schimbarea compoziţiei mecanice şi particularităţilor fizico-mecanice a solului. Pe
măsura creşterii masei organice pe fondul irigării îndelungate se măreşte cantitatea particulelor
< 0,001 mm, precum şi suma particulelor < 0,01mm. [25]

1. Îmbogăţirea solului cu substanţe organice, de asemenea cu azot organic

2. Stimularea activităţii bacteriilor azoto-fixatoare.
3. Începutul procesului de humificare, fiind pionerii pe substraturile minerale.
4. Aeraţia solului îndeosebi a celor mlăştinoase, datorită oxigenului eliminat la fotosinteză.
5. Stimularea creşterii dezvoltării organismelor simple.
6. Consumul parţial a substanţelor organice din sol (la organismele heterotrofe) şi a sărurilor
minerale pe o durată scrută de timp, şi prevenirea scurgerii lor din straturile superioare a
solului
7. Prezenţa algelor în rizosfera plantelor.
8. Îmbunătăţirea structurii solului şi scăderea gradului de eroziune a solului.
9. Influenţa asupra procesului de germinare a seminţelor
10. Valorificarea algelor în calitate de nutrienţi pentru organismele primitive din sol. [17]

Factorii principali ce influenţează asupra dezvoltării algelor sunt:

 Gradul de iluminare,
 Temperatura
 Umiditatea
 Sursa de oxigen
 Substanţele organice şi minerale din sol
 Mulţi dintre factori, îndeosebi cei abiotici sunt factori limitativi pentru dezvoltarea
algelor.
Creşterea şi dezvoltarea organismelor inclusiv şi a algelor este dependentă de prezenţa în
mediu a substanţelor nutritive, factorii fizici şi de diapazonul de rezistenţă a organismelor la
schimbările din mediu.
In soluri factorii limitativi sunt de origine abiotică: temperatură, umiditate, iluminare etc.
cît şi de structura substratului. [20]