Contaminanti ai furajelor: Micotoxine

Micotoxinele sunt metaboliti secundari toxici sintetizati de mucegaiuri, care pot afecta grav
sanatatea omului si a animalelor. Notiunea de metabolit secundar se refera la acei compusi
rezultati din metabolismul secundar al ciupercilor, care nu sunt necesari dezvoltarii
microorganismului, dar sunt o consecinta importanta a procesului de crestere, formandu-se in
stadiile finale ale fazei de crestere exponentiala a ciupercii . Acesti compusi secundari, toxici,
sunt cunoscuti sub denumirea generica de micotoxine si se considera ca au aparut in decursul
procesului evolutiei filogenetice a micromicetelor ca un mijloc de aparare al acestora. Spre
deosebire de metabolismul primar fundamental, acelasi pentru toate fiintele vii, metabolismul
secundar depinde de specie si este foarte important in cazul mucegaiurilor, conducand la sinteza
unui foarte mare numar de molecule printre care se numara si micotoxinele.
Micotoxinele sunt elaborate in cele mai diverse substraturi (cereale, masa foliacee a plantelor
aflate in faza de vegetatie, inclusiv in plantele medicinale, boabe de leguminoase, fructe,
condimente etc); ele pot fi prezente in produse de origine animala (lapte, branzeturi fermentate,
oua, carne) sub forma de reziduuri provenite de la animale hranite cu furaje contaminate sau
prin contaminarea ulterioara a acestor produse cu micromicete toxinogene.
Contaminarea cu mucegaiuri, dezvoltarea lor si producerea de micotoxine poate avea loc in
camp, in timpul depozitarii sau in ambele perioade. In timpul depozitarii cerealelor are loc o
pierdere a continutului de proteine, aminoacizi, vitamine etc, fapt ce conduce la scaderea valorii
nutritive a boabelor. In aceste conditii ele devin mai vulnerabile atacului fungilor si insectelor.
Prezenta mucegaiurilor nu inseamna neaparat sinteza de micotoxine, producerea acestora fiind
conditionata de mai multi factori fizici si chimici cum sunt schimbari de temperatura, umiditate,
aerare, prezenta agentilor agresivi si de stres.
Mucegaiurile micotoxinogene, care se dezvolta in camp (necesita un grad mare de umiditate)
apartin genurilor Alternaria, Fusarium, Cladosporium, in timp ce micoflora de stocaj (care
necesita mai putina umezeala) este reprezentata, in principal, de genurile Aspergillus si
Penicillium. Conditiile de contaminare a unui substrat de catre o ciuperca si elaborarea
micotoxinelor sunt multiple si complexe. Cunoasterea factorilor care intervin in dezvoltarea
fungilor este esentiala pentru intelegerea mecanismelor contaminarii si poate usura prevenirea
elaborarii micotoxinelor.
Micotoxinele majore cunoscute pentru intoxicatiile severe pe care le produc la om si animale
sunt sintetizate, in principal, de 5 genuri importante de ciuperci: Aspergillus, Penicillium,
Fusarium, Alternaria si Claviceps.

Alfatoxine
Aflatoxinele sunt considerate unele dintre cele mai puternice toxine naturale fiiind singurele
micotoxine clasificate de Agentia internationala pentru cancer (IARC-International Agency for
Research in Cancer) in grupul 1 al substantelor carcinogene. Toxicitatea aflatoxinelor (AF)
depinde de factori cum ar fi varsta, sexul, specia, starea fiziologica a animalului, calea de
administrare, compozitia hranei). Masculii sunt de doua ori mai sensibili decat femelele, iar
animalele tinere, in particular noii nascuti, sunt mai sensibile decat adultii.
Aflatoxinele (FA) sunt micotoxine naturale, produse ca metaboliți secundari de
ciuperca Aspergillus flavus , A. parasiticus și A. nominus . Numele „aflatoxină” este derivat
din prima literă din Aspergillus și din primele trei litere din flavus. Structural, AF sunt derivați
ai difurocumarinei care fluoresc sub lumină ultravioletă. În funcție de culoarea fluorescenței,
AF-urile sunt împărțite în aflatoxină B 1 și B 2 (AFB 1 , AFB 2 ) pentru albastru și G 1 și
G 2 (AFG 1 , AFG2 ) pentru verde. Alți metaboliți ai AFB 1 sunt aflatoxina Q 1 (AFQ 1) și
aflatoxicol.
Toxicitatea acuta
Toxicitatea acuta a aflatoxinelor a fost demonstrata de multa vreme la porc ca si la alte specii
de mamifere, pasari si pesti. Prin studiile experimentale de intoxicare acuta s-au putut urmari
aparitia si evolutia leziunilor hepatice intr-un interval de 72 de ore de la ingestia de doze mari
de aflatoxina. Manifestarile clinice observate dupa adminsitrarea experimentala a unei doze
unice de 1,98 mg AFB1/kg pura sau a unui amestec de aflatoxine (AFB1 57%, AFG1 37%,
AFB2 si AFG2 urme) per kilogram greutate vie la purcei de 10-20 kg au fost identice cu cele
observate in ferme. Alterarea starii generale si pierderea apetitului este manifestarea clinica
dominanta in cazul intoxicarilor acute. Animalele afectate prezinta o diminuare a
performantelor, a productiei de carne, o temperatura corporala sub-normala, edem al
extremitatilor inferioare, dureri abdominale, hemoragie si vomismente.
Toxicitatea cronica
Manifestarile clinice ale unei toxicitati cronice la porc produse de aflatoxine sunt dominate
de diminuarea consumului de hrana si a sporului in greutate; reducerea greutatii corporale e
considerata ca fiind efectul cel mai comun asociat cu aflatoxicoza cronica; animalele manifesta
o alterare a starii lor generale care evolueaza catre atonie musculara si astenie sau cresterea
frecventei imbolnavirilor, chiar in absenta semnelor clinice, ceea ce semnifica imuno-depresie.
In cazurile cele mai severe evolutia merge catre coma si moarte. Doza letala 50 (DL50) la suine
este de 0,60mg/kg greutate corporala.
In cursul intoxicatiilor cronice, ficatul este organul cel mai afectat, fiind observate aceleasi
semne clinice ca si in cazul unei toxicitati acute: vacuolizarea hepatocitelor, fibroza inter-
lobulara, hiperplazia canalelor biliare, infiltratia periportala cu limfocite etc. Pe langa alterarile
inregistrate la nivelul ficatului, pot fi observate alterari si la nivelul altor organe; animalele
intoxicate prezinta congestia creierului, o degenerescenta cardiaca, o necroza a tubilor renali si
infiltratii limfocitaire ale mucoasei intestinale.
Studii in vivo cu AFB1 marcata radioactiv au demonstrat ca aceasta toxina se poate localiza
la scroafe la nivelul mucoaselor nazale si respiratorii, iar studii in vitro cu preparate
microzomale din diferite tesuturi au confirmat ca mucoasa nazala si respiratorie este predispusa
la formarea de complexe intre metabolitii AFB1 si ADN.
Efectul aflatoxinelor asupra performantelor de crestere
Efectele intoxicarii cu aflatoxine asupra performatelor de crestere la porc sunt cunoscute de
multa vreme. De exemplu, Duthie si colaboratorii, (1966 ) au realizat la porci in faza de crestere
(20-70 kg) o expunere prelunginta la trei doze de aflatoxina, 0,14, 0,28 si 0,41 mgAF/kg furaj
si au constatat o diminuare a performatelor (spor si consum de hrana). In decursul anilor au fost
realizate numeroase studii experimentale prin expunerea animalelor la doze diferite de toxina
si la diferite forme de toxina administrata (pura, extracte sau cereale contaminate natural) care
au aratat de asemenea, o diminuare a sporului in greutate si a consumului de hrana.
Hepatotoxicitatea aflatoxinelor
Ficatul reprezinta organul tinta pentru actiunea toxica a aflatoxinei la porc. Unul dintre cele
mai detaliate studii toxicologice despre efectul AF la nivel hepatic realizat la porc a fost cel
condus de Harvey si colab. (1988) pe purcei intre 10-30 kg; autori au descris efectele a patru
niveluri de expunere: 1, 2, 3 si 4 mg AF /kg furaj, timp de 28 de zile; dupa prima saptamana
experimentala, tabloul clinic a fost decris ca normal pentru animalele expuse dozelor de 1 si 2
mg de AF, desi culoarea lobilor heaptici la animalele intoxicate cu 2 mg AF a fost modificata.
Pentru cele expuse la 3 si 4 mg AF /kg furaj, autorii au raportat apartia asteniei si icterului, o
lobare pronuntata si o culoare galben decolorata a lobilor hepatici. Cu cat doza de AF a fost mai
mare cu atat activitatea enzimatica serica, marker al leziunilor hepatice, urmarita saptamanal, a
aratat modificari precoce, traduse printr-o cresterea semnificativa a aspartat aminotransferazei
(AST) si alkalin fosfatazei (ALK); cresterea gamma globulin transferazei a fost observata doar
pentru dozele de 3 si 4 mgAF/kg furaj.
Efectele aflatoxinelor asupra sistemului cardio vascular
In prezent exista putine date despre efectul aflatoxinelor asupra dezvoltarii sistemului
cardiovascular la porc. Un exemplu poate fi dat totusi in acest sens. Abdel Hang si colaboratorii
sai, (2000) a investigat efectul specific AF asupra atriului la porci guinea si a observat ca
Isoprenalina a contractat atriul lasand preparatul hiperresponsiv la ISO. Aceste proprietati ale
AF ar putea fi responsabile de anumite efecte cardiotoxice descrise in literatura pentru alte
specii.
Efectele aflatoxinelor asupra sistemului reproducator
Aflatoxinele nu induc efecte importante asupra reproductiei. Cu toate acestea, investigatii
privind efectele AF asupra sistemului reproducator la pasari, au aratat ca AF poate sa suprime
spermatogeneza si sa atrofieze spermatozoizii partial sau total in functie de doza; in plus,
degenerarea si descuamarea epiteliului asociata cu micsorarea stratului germinativ al tubilor
seminiferi, precum si o scadere a testosteronului plasmatic au fost observate. In prezent exista
insa putine date despre efectul aflatoxinelor asupra dezvoltarii sistemului reproducator la porc.
Studii efectuate pe celule spermatice de vier au aratat insa ca aflatoxina B1, M1 si M3 au
micsorat mobilitatea acstor celule precum si alti parametri spermatogenetici (viabilitatea,
concentratia, volumul spermei, procentul de spermatozoizi anormali, etc).