Revista Simpozionului National Vis de Copil NR 3 - 31 Iulie 2020 - Online

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII
INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN VÂLCEA

CASA CORPULUI DIDACTIC
PRIMĂRIA ORAȘULUI BĂILE GOVORA
LICEUL TEHNOLOGIC BĂILE GOVORA
Motto:
„Educatia este cea mai puternica arma pe care o poti folosi pentru a schimba lumea ..."
Nelson Mandela
Nr. 3 / 2020, ediția 16
REVISTA SIMPOZIONULUI NAȚIONAL

,, VIS DE COPIL”
31 iulie 2020
ISSN 2601 – 727X, ISSN-L = 2601 – 727X

1
COLECTIVUL DE REDACŢIE
INSPECTOR ȘCOLAR GENERAL:

Prof. Andreianu Mihaela
INSPECTOR DE SPECIALITATE:
Prof. Bocoi Maria - inspector scolar limba și literatura română
Coordonator:
Prof. Gheorghe – Pavelescu Camelia
Redactor - Șef:
Prof. Gheorghe – Pavelescu Camelia
Layout & grafică: Gheorghe Pavelescu Andreea Maria

Tehnoredactare: Autorii articolelor
Autorii articolelor sunt responsabili pentru conținut
ECHIPA DE PROIECT:
• Prof. Gheorghe – Pavelescu Camelia – Liceul Tehnologic Băile Govora;
• Înv. Petrescu Elena – Liceul Tehnologic Băile Govora;
• Prof. Mecu Maria - Liceul Tehnologic Băile Govora ;
• Prof. Patru Laura - Liceul Tehnologic Băile Govora ;
• Prof. Pavel Dumitra Rodica - Liceul Tehnologic Băile Govora ;
ISSN 2601 – 727X, ISSN-L = 2601 – 727X
2
3
Zainea Amalia Ștefania, Șc. Gimn. Nr. 1, Tuzla/ G.P.N. Piticot – Pălăria zâmbitoare
Prof. coord.Gaman Pavel Cristina Alina
4
CUPRINS
PROIECT EDUCATIONAL -SĂ CREŞTEM SĂNĂTOŞI 15
Prof. Înv. Albu Simona Maria
Şcoala Gimnazială Garbova
FORMAREA PERSONALITĂȚII ELEVILOR PRIN ACTIVITĂȚI DE 20

VOLUNTARIAT
Prof. Amăriucăi Teodora Georgeta
Școala Gimnazială Avram Iancu Târnăveni
STIMULAREA POTENŢIALULUI INTELECTUAL AL COPIILOR, ÎN 22

VEDEREA OBŢINERII SUCCESULUI ŞCOLAR
Inspector Școlar General, Prof. Andreianu Mihaela
Colegiul Economic Rm. Vâlcea
EDUCATIE PENTRU TOTI: INDIVIDUALIZARE, ACCESIBILIZARE 30

Prof. înv. primar Bălțatu Laura
Școala Gimnazială Comuna Fâncești,Vâlcea
CARTEA – INVITAȚIE PRIN LECTURĂ, SPRE LUMEA CUNOAȘTERII 33

Prof. consilier școlar Silvia Banea
Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Galați
DINȚI FRUMOȘI ȘI SĂNĂTOȘI 37

Bârdahan Alina
Școala Gimnazială “ Ștefan cel Mare “, Mastacăn, Neamț
ACTIVIZAREA ȘI DEZVOLTAREA CREATIVITĂȚII COPIILOR PRIN 39

ACTIVITĂȚI RECREATIV-INSTRUCTIVE
Prof. Înv. primar Bob Ioana Maria
Școala Gimnazială ,,Iustin Ilieșiu” - Anieș, Jud. Bistrița-Năsăud
DUREREA POEZIEI… 43
Inspector Școlar Limba și Literatura Română, Prof. Maria Bocoi
Liceul Constantin Brâncoveanu, Horezu, Vâlcea
EVALUAREA CA PROCES DE FORMARE A COMPETENTELOR 45

ELEVILOR
Inspector Școlar Matematica, Prof. Bologa Cristina
Liceul de Arte "Victor Giuleanu", Rm Vâlcea
NATURA ÎN OCHI DE COPIL 49

Inv. Buleteanu Iuliana
Liceul ,,George Țărnea” Băbeni,Vâlcea
5
METODE DE PREDARE ŞI ÎNVĂŢARE UTILIZATE ÎN CADRUL 56
ORELOR DE LIMBA SI LITERATURA ROMÂNĂ
Prof.,Călin Ionela
Şcoala Gimn."Ion Preotu" Troianul, jud.Teleorman
SĂRBĂTOAREA COPILĂRIEI! 60
Prof.inv.preşc.Călin Simona
G.P.P. Castelul Fermecat Pitesti
PROIECT JUDEȚEAN 63
BUCURIA ÎNVIERII DOMNULUI ÎN SUFLET DE COPIL
Prof. Maria Ceauș
Școala Gimnazială ”Prof. Paul Bănică”, Târgoviște, Dâmbovița
CEA MAI FRUMOASĂ ETAPĂ A VIEŢII-COPILĂRIA 66

Educ.Chipurici Mihaela Iuliana
G.P.N.Baile Govora, Vâlcea
JOCUL DIDACTIC 69
Prof. înv. primar Cociuban Alexandra – Lorena
Colegiul Național ”Vasile Goldiș” Arad
ROLUL ACTIVITĂȚILOR EXTRAȘCOLARE ÎN DEZVOLTAREA 72

CREATIVITĂȚII ELEVILOR
Prof. înv. primar Constantin Daniela
Școala Gimnazială, comuna Pietrari
DEZVOLTAREA STRATEGICĂ A ABILITĂŢILOR DE COOPERARE 75

Prof. Crişan Adina
Şcoala Gimnazială de Muzică „ Filaret Barbu”Lugoj, Timiş
VIZITĂ LA MUZEUL DE “ETNOGRAFIE ȘI FOLCLOR” DIN 78

VLADIMIRESCU
Prof. Csik Carina
Grădinița P.P. 3 Arad
ÎN VIZITĂ PE PLAIURILE LUI GOGA (PROIECT EDUCAȚIONAL) 79

Prof. David Aura-Manuela
Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău
ALTERNATIVA EDUCȚIONALĂ STEP BY STEP ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL 83

TRADIȚIONAL
Prof.înv.primar Delcea Elena Georgiana
Școala Gimnazială Nr.13, Rm. Vâlcea, Vâlcea
6
ROLUL CADRELOR DIDACTICE ÎN ORIENTAREA ȘI CONSILIEREA 85
ELEVILOR PRIVIND CARIERA LOR VIITOARE
Prof. Din Mihaela Claudia
Liceul Tehnologic General Magheru
CONVERSIUNEA ONIRICĂ A REALITĂȚII ÎN PROZA LUI VASILE 90

VOICULESCU
Prof. Dincă Anca
Şcoala Gimnazială Ion Minulescu, Piteşti
ORIENTAREA PREȘCOLARULUI SPRE UNIVERSUL CUNOAȘTERII 95

Prof. Înv. Preșc. Diniță Georgiana Andreea
Prof. Înv. Preșc. Țigănuș Silvia Andreea
Grădinița “Scufița Roșie”, Sector 4, București
FACTORII CARE INFLUENȚEAZǍ EVOLUȚIA ATENȚIEI 98

PREȘCOLARILOR ȘI ROLUL CADRULUI DIDACTIC ȊN
DEZVOLTAREA ACESTEIA
Prof. Donisǎ Anca – Camelia
Școala Gimnazialǎ Filipeni, Bacău
METODE INTERACTIVE CA UN ELEMENT MOTIVANT ÎN 103

PREDAREA –ÎNVĂŢAREA UNEI LIMBI STRĂINE
Prof. Drăghici Florinela-Elena
Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, Vâlcea
SUCCESUL ȘI INSUCCESUL ȘCOLAR 108

Prof. înv. primar: Dragomir Natalia Nicoleta
Școala Gimnazială Gângiova, județul Dolj
ROLUL ȘI IMPORTANȚA LECTURII DE PLĂCERE LA ELEVI 111

Prof. înv. primar, Dragomir Viena
Liceul Tehnologic Crâmpoia, Olt
MODELUL MEU DE VIAȚĂ 115

Prof. Duma Mirela
Școala Gimnazială ,,Eftimie Murgu” Lugoj, Timiș
COMUNICAREA EDUCAŢIONALĂ 118

Prof. Mihaela Dumitru
Liceul Teoretic “Nichita Stănescu, Bucureşti
STRATEGII DIDACTICE INOVATIVE 121

Angelica Duțu-Runceanu
Colegiul Național Constantin Cantacuzino, Târgoviște, Dâmbovița
7
IMPORTANȚA METODELOR ȘI TEHNICILOR INTERACTIVE DE
PREDARE
Prof. înv. primar Georgeta Enache
Școala Gimnazială ,,Dimitrie Gusti”Nereju, Vrancea
DEZVOLTAREA ABILITĂŢILOR SOCIO – EMOŢIONALE LA 128

ADOLESCENȚI
prof. Florea Alina Simona
Colegiul Tehnic Câmpulung, Argeș
ÎNTÂLNIREA DE DIMINEAȚĂ – MODALITATE EFICIENTĂ PENTRU 132

ASIGURAREA SUCCESULUI ȘCOLAR
Prof. înv. primar Florea Mariana Gabriela
Școala Gimnazială ”Avram Iancu” Satu Mare
INTRODUCEREA ÎNVĂȚĂRII CENTRATE PE GRUPE DE ELEVI 136

Prof. Gagiu Ruxandra Florina
Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga”, Pitești, Județul Argeș
EDUCAȚIA-POARTA DE ACCES CĂTRE O LUME MAI BUNĂ 140

Gaman-Pavel Cristina-Alina
Școala Gimnazială Nr.1 Tuzla /G.P.N Tuzla (structură)
STUDIU PRIVIND TEORIA INTELIGENȚELOR MULTIPLE 142

Prof. Gherghinoiu Mihaela
Şcoala Gimnazială Nr. 13 Rm. Vâlcea
IMPORTANŢA CREAŢIILOR LITERARE ÎN DEZVOLTAREA 146

PERSONALITĂŢII PREŞCOLARULUI
prof. inv. preşcolar Ghibu Mirela
Grădiniţa P. P.”Căsuţa de turtă dulce”, Constanţa
BAILE GOVORA HIGH SCHOOL - SCHOOL HISTORY 149

prof. Gheorghe Pavelescu Camelia
Liceul Tehnologic Baile Govora
LECTURA, O POVESTE DE PLĂCERE … 153

MELOTERAPIA ÎN RECUPERAREA COPIILOR CU CES 156

Prof. Grigore Maria Daniela
Centrul Școlar De Educație Incluzivă Nr.2 Comănești, Bacău
8
ROLUL ACTIVITĂȚILOR ÎN ECHIPĂ ÎN ÎMBUNĂTĂȚIREA 161
COMUNICĂRII ÎNTRE ELEVI
Prof. înv. primar Holubeanu Simona-Elena
Școala Gimnazială Nr. 38 ”Dimitrie Cantemir” Constanța
COPILĂRIA-VIS ȘI FANTEZIE 164
Prof.înv.preșc. Hopu Daniela
Grădinița cu P.P nr.9, Brașov
IMPORTANŢA EDUCAŢIEI TIMPURII ÎN ORIENTAREA COPILULUI 167

CĂTRE UNIVERSUL CUNOAŞTERII
Prof. Ilie Silvia
G.P.P. nr. 33, Timișoara
STUDIU DE CAZ 169

PROBLEMATICA CREATIVITATII
Prof. Împăratu Lacrămioara
C. N. I. Matei Basarab Rm.Vâlcea
ROLUL ŞI IMPORTANŢA FINALITĂŢILOR DIDACTICE 172

Prof. înv. primar Iorgovan Camelia
Şcoala Gimnazială „Eftimie Murgu” Lugoj
USING STORYTELLING AND DRAMA ACTIVITIES WITH YOUNG 174

LEARNERS
Prof. Ivanischi Cristina
Liceul Teoretic”Nikolaus Lenau”, Timisoara
COPILĂRIA FERICITĂ, VISUL ORICĂRUI COPIL 177

Prof. înv. preșc. Lazăra Ionela,
G.P.N. Nr. 1 Balș, Olt
CĂRȚILE CAUTĂ PRIETENI – PROIECT EDUCAȚIONAL 179

Bibliotecar Măciucă Adriana
Școala Gimnazială ,,Nicolae Iorga” Focșani
IMPORTANȚA SOFTURILOR EDUCAȚIONALE LA PREȘCOLARI 184

Prof.Măndescu Mihaela Dumitra
G.P.P.”Tic-Pitic”- Mioveni/ Argeș
CALITATE EUROPEANĂ ÎN EDUCAȚIE 188

Profesor Manea Mihaela
Scoala Gimnaziala nr 24 Galati
COPILĂRIA, ACEST MINEREU SUFLETESC... 191
Prof. Manu Ionica
Şcoala Gimnazială Nr.3, Drobeta-Turnu Severin, Mehedinţi
9
COPILUL ŞI COPILĂRIA 194
Prof. Manu Maria
Școala Gimnazială Pietrari
ȘCOALA INCLUZIVĂ - ELEMENT ESENȚIAL AL SOCIETĂȚII 198

MODERNE
Prof. înv. primar Mariș Anuţa
Şcoala Gimnazială Nr. 10 Sighetu Marmaţiei, Maramureș
COPILĂRIA 201
Prof.Matei Elena Mihaela
Școala Gimnazială Păușești-Otăsău
ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ ȘI SCHIMBĂRILE CLIMATICE: CAUZE ȘI 204

EFECTE
Prof. Maria Mecu
Liceul Tehnologic Băile Govora
URMEAZĂ-ȚI VISUL ÎN FIECARE ZI A VIEȚII TALE 210

Prof.Mihai Mihaela
Școala Profesională Lespezi, jud. Iași
COPILĂRIA ÎI DOAR UNA, 213

AMINTIRILE DESPRE EA..SUNT NENUMĂRATE…!
Prof.inv.preșcolar Morar Cristina Adriana
G.P.N. Cionești-LTTM Albac, Alba
BENEFICIILE SAU DEZAVANTAJELE FOLOSIRII MIJLOACELOR 216

INFORMATICE ÎN CADRUL ORELOR DE LIMBA ȘI LITERATURA
ROMÂNĂ
Prof. Moșescu Antoanela Emanuela
Școala Gimnazială Nr.24, Galați
PROIECTELE ERASMUS+, METODA ALTERNATIVA DE INVATARE 219

prof. Munteanu Mihaela-Nina,
Colegiul Naţional „Spiru Haret” Tecuci, jud. Galaţi
MODALITĂȚI DE ABORDARE A ÎNVĂȚĂRII DIN PERSPECTIVA 221

FORMĂRII COMPETENȚELOR DE LECTURĂ LA ELEVII DE CLASA
PREGĂTITOARE
Prof. Naghi Ana-Sultana
prof. Șerbulea Mihaela
Școala Gimnazială „Ion Heliade Rădulescu” Urziceni, Ialomița
10
PROIECT EDUCAȚIONAL - "INFUZIE DE SĂNĂTATE" 226
Prof. Naraevschi Mihaela
Școala Gimnazială "Aurel Vlaicu", Fetești, Ialomița
VIAȚA MEA ÎN ARTĂ 231

Prof. Neremzoiu Ana
Școala Gimnazială „Traian”, Craiova
LE LANGAGE COMME INSTITUTION 232

Prof. Nistor Ancuţa
Liceul Teoretic „Samuil Micu”Sărmaşu
JOCUL – MIJLOC EFICIENT DE STIMULARE A FANTEZIEI ŞI 236

CREATIVITĂŢII COPIILOR
Prof. Nistor Luize Lavinia
Grădiniţa P.P. „Piticot” – Hunedoara
CUNOAȘTEREA DE SINE CA PRECONDIȚIE, CALE ȘI SCOP ÎN 241

EDUCAȚIE
Prof. Sanda-Teodora Obeadă
Școala Gimnazială nr.27 Timișoara
COMUNICAREA DIDACTICĂ ÎN LECȚIILE DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI 246

SPORT
Prof. Olteanu Dorina Mariana
Liceul Teoretic Videle
Prof.Erimia Irina Luminița
Școala Gimnazială “Ștefan cel mare” Alexandria, Teleorman
COPILĂRIA LUI NICULAIE MOROMETE ÎN ROMANUL 249

”MOROMEȚII” DE MARIN PREDA
Prof. Onuţ Maria
Şc. Gimnazială Nr. 4, Rm. Vâlcea
Prof. Boncan Ruxandra
Seminarul Teologic Ortodox ”Sfântul Nicolae” Rm. Vâlcea
PERSONAJE DE POVESTE… 253

Prof.înv.primar Oprescu Irina-Elena,
Școala Gimnazială Take Ionescu- Rm. Vâlcea
Prof. Oprescu Daniel
EDUCAȚIE FĂRĂ FRONTIERE 259

Prof. Palcu Florentina
Grădinița P.N. Nădab, jud. Arad
11
,,PUNȚI DE PRIETENIE” PROIECT DE PARTENERIAT 264
EDUCATIONAL
Prof. Pană Doina Iuliana
Școala Gimnazială Nr. 22 Galați
FACTORII ȘI TRĂSĂTURILE DE CARE TREBUIE SĂ ȚINEM CONT 267

ÎN ORIENTAREA ȘCOLARĂ ȘI PROFESIONALĂ A ELEVILOR
Prof. Pătru Laura Maria
VISUL DIN COPILĂRIE 271

Prof.Inv.Primar Păun Daniela-Monica
Sc.Gimnazială „Dumitru Popovici”, Serbănesti,Olt
ACTIVITATILE RECREATIVE SI DEZVOLTAREA POZITIVA A 276

COPIILOR
Prof. Pavel Rodica
ROLUL PROFESORULUI ÎN ORIENTAREA ȘI CONSILIEREA 278

Pavelescu Maria Romina
Liceul Teoretic Virgil Ierunca, Comuna Ladești
FORMAREA COMPETENȚELOR DE COMUNICARE PRIN LECȚIILE 281

DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
Prof. Peptea Ileana
Grădinița nr. 47, București
COPILĂRIA ESTE INIMA TUTUROR VÂRSTELOR 285

Prof. înv. primar Petrescu Gheorghe
Școala Gimnazială Bunești
Învățătoare Petrescu Elena
METODE DE PREDARE-ÎNVĂȚARE ALGORITMICE 291

Prof. Petrică Alina
Colegiul Național “Tudor Vladimirescu”, Târgu Jiu
ROLUL ARTELOR FRUMOASE ÎN FORMAREA PERSONALITĂȚII 295

ELEVULUI
Prof. Înv. primar Poali Alina
Prof. Înv. preșcolar Dragu Larisa
Școala Gimnazială Comuna Orțișoara
12
ÎNVĂȚAREA CENTRATĂ PE ELEV 298
Prof. Preda Elena Cristina
SCHIMBĂM LUMEA PRIN ARTĂ- PROIECT CULTURAL-ARTISTIC 302

Prof. Radu Cătălina Geanina
Liceul Tehnologic “Paul Dimo”, Galați
MINUNATA LUME A POVEŞTILORLUI HANS CHRISTIAN 306

ANDERSEN
Prof. înv. primar Raţiu Diana Linda
Şcoala Gimnazială ,,Virgil Iovănaş“ Şofronea, Arad
DIGITALIZAREA PROCESULUI EDUCAȚIONAL 310
Prof. Sandu Mihaela
Liceul Tehnologic Al. Vlahuță, Podu Turcului, Bacău
JOC DIDACTIC – CINE ȘTIE, CÂȘTIGĂ!” 313

Prof. Sârbu Liliana
GRĂDINIȚA – VIS SAU REALITATE? 316

Prof. Înv. Preșcolar Scripcaru Simona
Grădinița Nr. 1 Movileni, jud Galați
ÎMPLINIREA UNUI VIS DE COPIL 318

Prof. înv. primar Smirnov Alexandra Bianca
Școala Gimanzială „Victor Jinga”, Sighișoara ,Mureș
VALORIFICAREA LUCRĂRILOR ARTISTICO- PLASTICE 321

ALE COPIILOR ÎN IDENTIFICAREA UNOR TRĂIRI INTERIOARE
ȘI CARACTERISTICI INDIVIDUALE
Prof.înv.preșcolar Soponaru Ana Petronela
Grădinița P.P.Nr.9,Piatra Neamț
Școala Gimnazială nr.3,Jud.Neamț
JOCUL DIDACTIC-MODALITATE DE STIMULARE A COOPERĂRII 326

ÎN PERIOADA COPILĂRIEI
Prof. Stan Nicoleta
Școala Gimnazială Lucieni, Dâmbovița
COPILĂRIA 328
Educ.Stancioi Elena-Diana
G.P.N.Baile Govora
13
ORIENTĂRI ACTUALE ÎN ORGANIZAREA CURRICULUMULUI 334
Prof. Stanciu Alis - Mihaela
Şcoala Gimnazială “Smaranda Gheorghiu”, Târgovişte, Dâmboviţa
EGALITATEA DE ȘANSE 337

Stănciulescu Florentina
Colegiul Tehnic Henri Coandă, Tg Jiu, Gorj
DIVERSIFICAREA ACTIVITĂȚILOR DE ÎNVĂȚARE PRIN 340

VALORIFICAREA IMPACTULUI ARTEI ASUPRA DEZVOLTĂRII
COPIILOR
Prof. Szabó Julianna
Liceul Tehnologic „Petőfi Sándor”, Dănești, Harghita
344
PROVOCĂRILE PROFESORULUI DE LITERATURĂ:
LECTURA DE PLĂCERE PRIN ACTIVITĂȚI EXTRACURRICULARE
Prof. Tănase Elena Violeta,
Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” Mun. Ploiești
IMPORTANȚA STUDIERII LITERATURII ROMÂNE ÎN ȘCOALĂ 349

STUDIU DE SPECIALITATE
Prof. Țăpescu Elena
Liceul Tehnologic Forestier, Râmnicu – Vâlcea
FARMECUL POVEŞTILOR DIN COPILĂRIE 354

Educ.Toader-Spiridon Margareta
G.P.N. Baile Govora, Vâlcea
IMPORTANȚA LECTURII ÎN INSTRUIREA ȘI EDUCAREA ELEVILOR 357

Prof. înv. primar Tocaciu Diana Mădălina
Școala Gimnazială Nr. 1 Luduș, jud. Mureș
ROLUL ACTIVITĂȚILOR EXTRAȘCOLARE ÎN EDUCAȚIA COPIILOR 361

Prof. Trancă Maria-Cristina
CĂRTICICA PENTRU PRICHINDEI ȘI COPII MAI MĂRICEI 363

PROIECT DE PARTENERIAT EDUCAŢIONAL
Prof. Înv. Preşc. Tudoran Ştefania
Grădiniţa cu P.P. “Paradisul copiilor”, Craiova
GRĂDINIŢA ȘI FAMILA ÎMPREUNĂ ÎN EDUCAȚIA COPIILOR 366

Prof. Ungurean Loredana
Școala Gimnazială Nr.27/ G.P.P. 3 Timişoara
14
UNIVERSUL CULTURAL AL ELEVILOR 371
Prof. Ungureanu Cristina
Liceul Tehnologic Baile Govora, Valcea
EXEMPLE DE BUNE PRACTICI PRIVIND ABORDAREA INTEGRATĂ 374

A ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN ALTERNATIVA
EDUCAȚIONALĂ STEP BY STEP
Prof. Inv. Primar Văduva Natalia
Școala Gimnazială,, Nicolae Bălcescu” , Drăgășani
ASPECTE CONCEPTUALE ALE JOCULUI ÎN DEZVOLTAREA ȘI 377

FORMAREA PERSONALITĂȚII COPILULUI
Ionela Zbîrcea
Școala Gimnazială nr. 2, Comarnic, jud. Prahova
DIN MUNCA NOASTRĂ … 380
Moldovan Klaudia,
Liceul Tehnologic Petofi Sandor, Dănești, Harghita
Porf. Coord. Szabo Julianna
Petrescu Antonia, Școala Gimnazială

”Nicolae Iorga”, Pitești,Argeș
Prof. Coord. Gagiu Ruxandra Florina
15
PROIECT EDUCATIONAL
SĂ CREŞTEM SĂNĂTOŞI
Prof. Înv. Albu Simona Maria

Şcoala Gimnazială Garbova
SCOPUL:
• Formarea unui stil sănătos şi responsabil de viaţă în scopul prevenirii îmbolnăvirilor.
FINALITĂŢILE ÎNVĂŢĂRII:
• Formarea unor deprinderi şi obişnuinţe corecte de viaţă şi alimentaţie prin:
✓ selectarea produselor alimentare în funcţie de valoarea lor nutritivă şi energetică;
✓ realizarea de afişe, desene, compuneri care să promoveze principiile unei vieţi
sănătoase;
✓ utilizarea produselor alimentare sănătoase în realizarea unui meniu echilibrat;
✓ înţelegerea necesităţii împărţirii corecte a timpului unei zile.
• Formarea unor atitudini corespunzătoare unui stil de viaţă sănătos prin:
✓ Autoevaluarea propriilor preferinţe şi obiceiuri alimentare în raport cu criteriile şi
normele alimentaţiei sănătoase;
✓ Promovarea responsabilităţilor individuale şi colective în asigurarea calităţii vieţii;
✓ Analiza calităţii produselor în funcţie de nevoile organismului;
✓ Evaluarea informaţiilor obţinute din reclame şi de pe etichetele produselor cu privire
la indicatorii de calitate ai produselor.
PERIOADA DE DESFĂŞURARE:
• Prezentarea activitatilor şi pregătirea portofoliilor
• Evaluarea proiectului: decembrie 2019.
GRUPUL ŢINTĂ: elevii Scolii Gimnaziale Garbova
EVALUARE:
În salile de clasă se vor organiza o expoziţii de desene, desene care fac parte din portfoliile
elevilor pregătite cu acestă ocazie.
16
Elevii vor fi împărţiţi pe grupe mixte de elevi (mari şi mici).
Activitatea va începe cu un brainstorming despre ce înseamnă <să creştem sănătoşi>. Se vor
scrie temele esenţiale:
• Mâncăm sănătos;
• Igienă personală;
• Activitate fizică;
• Program zinic.
Discuţiile purtate cu elevii vor evidenţia cunoştinţele deţinute de elevi despre această temă.
Astfel, <să mâncăm sănătos> înseamnă:
➢ Să mâncăm mai multe legume şi fructe proaspete. Cele conservate conţin aditivi,
conservanţi, iar calitatea lor scade aportul de vitamine; acestea din urmă duc şi la
apariţia cancerului;
➢ Să mâncăm lapte şi produse lactate pentru aportul de calciu;
➢ Să mâncăm carne şi produse din carne, nu în exces, evitând prăjelile;
➢ Să respectăm programul zilnic de masă: mic dejun, gustare, prânz, gustare, cină;
➢ Să nu mâncăm pe fugă;
➢ Să nu bem apă în timpul mesei;
➢ Să nu mâncăm dulciuri în exces (poate apărea diabetul).
Să respectăm o igienă personală înseamnă:
➢ Zilnic să ne spălăm pe dinţi;
➢ Să ne spălăm înainte de culcare, la trezire pe faţă, pe mâini şi ori de câte ori este
nevoie;
➢ Mâinile să fie curate înainte de masă;
➢ Îngrijesc părul pieptănându-l;
➢ Baie pe tot corpul cel puţin o dată pe săptămână;
➢ Schimbăm zilnic lenjeria intimă; aceasta nu se împrumută, ca de altfel pieptenele,
periuţa de dinţi;
➢ Hainele să fie curate, călcate;
Despre sport şi mişcare:
17
➢ În programul zilnic să facem loc mişcării în aer liber şi/sau practicarea unui sport,
fără să exagerăm (să luăm din timpul rezervat altor activităţi): mersul/ alergarea/
joggingul, pedalarea, jocurile (forbal, baschet, volei etc.), înotul, gimnastica aerobică
(pe muzică) etc;
➢ Dimineaţa, dacă avem program de înviorare, să deschidem ferestrele larg pentru
aerisirea camerei;
➢ Activitatea fizică ajută la menţinerea sau recâştigarea sănătăţii;
➢ Activitatea fizică duce la creşterea forţei şi a rezistenţei la efort;
➢ Se îmbunătăţeşte imaginea despre propria persoană;
➢ Creşte rezistenţa la infecţii;
➢ Ajută la dezvoltarea armonioasă a organismului;
Despre programul zilnic al şcolarului:
➢ Un copil de 7-8 ani are nevoie de 11 ore de somn, la 9-11 ani sunt necesare 10 ore de
somn;
➢ Dacă nu dormim destul avem dificultăţi în a ne concentra şi a învăţa;
➢ Camera în care dormi trebuie să fie aerisită;
➢ Mesele copioase influenţează calitatea somnului; după masă nu este recomandat să te
culci imediat;
➢ Înainte de culcare nu este bine să te uiţi la televizor, deoarece somnul va fi agitat şi
neodihnitor;
➢ Întunericul şi liniştea asigură un somn de calitate;
➢ Respectarea programului de odihnă asigură buna funcţionare a organismului;
➢ Programul zilnic al unui şcolar:
❖ Ora 7.30- micul dejun;
❖ Orele 8-12/13-programul de şcoală;
❖ 0ra 13-dejunul (masa de prânz);
❖ 13.30-15-odihna de după-amiază (somn sau odihnă activă);
❖ 15-17- pregătirea lecţiilor;
❖ 17-19-activităţi preferate (plimbare, joc în aer liber, sport);
❖ 19-cina (masa de seară);
18
❖ 20-21-pregătirea ghiozdanului, duş, spălarea dinţilor, aerisirea camerei;
❖ 21-culcarea.
➢ Programul zilnic: somn, mă trezesc, mănânc, merg la şcoală, mănânc atunci când
ajung acasă, mă odihnesc, îmi fac lecţiile, iau o gustare, merg la joacă,, mănânc,
dorm, nu înainte de a-mi face igiena corporală.
Se va aplica apoi un test elevilor prezenţi care conţine propoziţii adevărate şi false.
Pentru cele adevărate, elevii vor fi rugaţi să se ridice de pe scaune, cu mâinile ridicate
deasupra capului. Pentru cele false, vor rămâne pe scaune. Este un exerciţiu- joc care îi va
deestinde, cu siguranţă.
Grupele formate vor primi apoi câte o fişă de lucru care va consta în crearea unui meniu
pentru micul dejun, prânz şi cină. Cei mici, de clasa I vor colora pe o altă fişă alimentele
potrivite pentru masa de prânz.
AUTOEVALUARE: Elevii vor încheia activitatea scriind pe un bileţel ce le-a plăcut cel
mai mult în cadrul acestei activităţi, fiind asiguraţi că juriul format din cadrele didasctice
prezente vor aprecia în ce măsură au răspuns corect la testele primite.
19
FORMAREA PERSONALITĂȚII ELEVILOR PRIN ACTIVITĂȚI DE
VOLUNTARIAT
Prof. Amăriucăi Teodora Georgeta

Școala Gimnazială Avram Iancu Târnăveni
Având ca scop formarea armonioasă a personalității elevilor, cadrele didactice au în vedere

în organizarea și desfășurarea activităților școlare și extrașcolare următoarele aspecte:
➢ oferirea unui cadru propice stimulării flexibilității cognitive, creativității elevilor și a
dezvoltării lor emoționale;
➢ oferirea oportunității explorării intereselor elevilor, exersării abilităților de învățare/
identificării experiențelor anterioare/exprimării emoțiilor;
➢ acordarea posibilității de valorizare a produselor create;
➢ contribuția la dezvoltarea coeziunii grupului;
➢ învățarea împreună și a feedback-ului pozitiv care determină optimizarea imaginii de sine și
dezvoltarea încrederii în sine;
➢ solicitarea elevilor cu scopul de a-i determina să se implice activ în actul didactic;
➢ formarea și dezvoltarea capacității de autoînțelegere, autocunoaștere autodezvăluire a
copiilor;
➢ descoperirea prin joc a încrederii în sine, a relaționării cu familia și prietenii, a diferitelor
cunoștințe despre meserii, formarea atitudinii față de muncă;
➢ explorarea de situații noi;
➢ provocarea unor comportamente și emoții pentru diagnosticarea unor probleme.
Școala nu înseamnă numai ore de curs, note sau teste, ci reprezintă și locul în care atât elevii,
cât și profesorii, construiesc un mod de a trăi împreună, unde se împărtășesc aceleași valori. Noi,
educatorii, avem menirea de a sădi în sufletul copiilor iubirea, respectul, compasiune şi grija faţă de
semenii aflați în dificultate, faţă de comunitatea şi mediul în care trăim.
Alături de copii ne implicăm în activități de voluntariat reușind astfel să comunicăm asertiv,
să relaționăm eficient, și să ne cunoaștem hobby-urile, aptitudinile, dorințele. Acum, mai mult ca
oricând, voluntariatul ocupă în şcoli un loc destul de important. ONG-uri, Fundaţii, proiecte au la
20
bază ideea de voluntariat. Ideea de voluntariat este privită, pe de o parte, ca activitate extraşcolară, o
activitate care contribuie la ocuparea timpului liber, dar şi a formării elevului ca persoană, şi pe de
altă parte, voluntariatul este privit ca acumulare de experienţă de muncă, factor de responsabilitate şi
maturitate. Crucea Roşie, şcoli speciale, fundaţii, ONG-uri oferă posibilitatea tinerilor de a
participa activ la procesul de muncă şi ajutorare.
Un proiect de parteneriat cu titlul De la inimă la inimă l-am desfășurat împreună cu elevii
mei alături de o Asociație care avea ca obiect de activitate îngrijirea persoanelor vârstnice care nu
aveau aparținători la domiciliu. Pornind de la ideea unui proverb din bătrâni și anume Cinstește-i pe
bătrâni, că și tu ai să fii bătrân, am considerat că este util să îi implic pe elevi într-o astfel de
activitate facilitând ambele părți în atingerea scopului propus și anume: formarea copiilor a unui
comportament responsabil față de cei de vârstă a III-a, respectiv crearea pentru vârstnici a
condițiilor necesare pentru a preveni sentimentul de inutilitate. Prin activitățile frumoase desfășurate
împreună cu diverse ocazii: 1 octombrie-Ziua Internațională a Vârstnicilor, Crăciunul, 8 Martie,
Paștele, am reușit să aducem un strop de bucurie pe chipurile celor de vârsta a III-a, iar copiii au
învățat să recunoască rolul pe care îl au ei în comunitatea asistaților sociali. Elevii au confecționat
diverse produse cu mânuțele lor pricepute (felicitări, obiecte decorative), au făcut o coletă de fructe
și legume pe care le-au donat cu drag oamenilor în vârstă cu care au intrat în contact și au recitat
cântece și poezii dedicate lor. La rândul lor, vârstnicii le-au povestit copiilor întâmplări petrecute în
copilăria lor. Amintirile depănate de vârstinci au constuit prilej de a discuta despre valorile din
timpuri trecute comparate cu cele din prezent într-o temă impresionantă de discuție Copilăria de ieri
și de azi . Toate activitățile le-am organizat în spiritul formării virtuților precum: prietenia,
bunătatea, colaborarea și nevoia de întrajutorare.
Participarea într-un cadru formal la activităţi de acest fel, dă elevilor în formare, sentimentul
de apartenenţă. Mai mult decât atât, copiii se simt valorificati, își formează noi prieteni și realizează
rolul lor în societate. În bucuria și multumirea oamenilor ajutati ei, copiii, își găsesc adevarata
răsplată!
Erma Bombeck spunea că:
“VOLUNTARII sunt singurele fiinţe de pe faţa pământului care reflectă compasiune, grijă
nemăsurată, răbdare, voinţa şi dragoste adevărată pentru OM, COMUNITATE, NATURĂ.”
21
STIMULAREA POTENŢIALULUI INTELECTUAL AL COPIILOR, ÎN
VEDEREA OBŢINERII SUCCESULUI ŞCOLAR
Inspector Școlar General, Prof. Andreianu Mihaela

Colegiul Economic Rm. Vâlcea
1. Introducere
O caracteristică a societăţii moderne o reprezintă accentul pus pe rentabilitatea
învăţământului. Sistemul de învăţământ trebuie să aibă drept obiectiv fundamental formarea de
cunoştinţe, priceperi şi deprinderi care să permită absolvenţilor să lucreze cu o eficienţă socială
maximă. Astfel de rezultate se pot înregistra, însă, doar atunci când şcoala ţine seama de aptitudinile
elevilor, de interesele lor, de ritmul lor de dezvoltare.
Fiecare elev are propria individualitate lui definită de o serie de aspecte: un anumit specific
psihologic reprezentat de particularităţi ale proceselor sale psihice; insuşiri psihice (aptitudini,
temperament, caracter) şi structuri afectiv emoţionale distincte (interese, aspiraţii, convingeri,
trebuinţe etc.); un anumit specific neurofiziologic reprezentat, în special, de caracteristicile
funcţionale ale sistemului nervos şi ale analizatorilor; un anumit nivel de dezvoltare intelectuală:
unii copii memorează mai lent şi gândesc mai greu, alţii mai repede, unii au un spirit de observatie
mai dezvoltat, alţii mai putin; un anumit nivel de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi etc.
Este important ca profesorul să cunoască toate aceste particularităţi, să identifice şi să
folosească metode şi procedee corespunzatoare dezvoltării copiilor. Din aceste motive s-au căutat
modalităţi concrete pentru individualizarea învăţământului, adică adaptarea procesului de
învăţământ în raport cu inteligenţa, aptitudinile, ritmul de muncă, reacţiile afective ale fiecărui elev.
Educarea diferenţiată şi individuală trebuie să aibă drept punct de plecare cunoaşterea celui educat;
ea nu trebuie să se constituie într-o acţiune de la sine, ci are scopul de a facilita formarea personalităţii
elevilor la standardele maxime permise de caracteristicile lor individuale. Cadrul didactic, trebuie să realizeze
o ierarhie şi să coordoneze, pe această bază, influenţele pozitive care să determine implicarea copiilor la
propria lor formare în funcţie de particularităţile lor psihoindividuale. Astfel, elevii trebuie obişnuiţi să se
autocaracterizeze, pentru ca, într-un mediu constructiv, modelator şi automodelator, să-şi poată forma
conduita şi comportamentul.
22
Principalul ţel pe care trebuie să-l urmărească profesorul prin cunoaşterea psihologică a elevilor cu
care lucrează îl reprezintă descoperirea imensului potenţial al acestora în scopul valorificării în opera de
construcţie a fiecărei personalităţi, luate individual. In acelaşi timp, descoperind personalitatea elevului, aşa
cum se manifestă ea în realitate, profesorul va putea forma cu uşurinţă relaţii de interdependenţă la nivelul
clasei, făurind simultan sintalitatea1 acestora. Luând în considerare problema cunoaşterii personalităţii
elevului de pe o asemenea poziţie, profesorul trebuie să descopere, în permanenţă, noi modalităţi de
transformare a acestuia, evoluând, în acelaşi timp şi el, ca o consecinţă a biopolarităţii actului didactic.
2. Instrumente de instruire diferenţiată

Problema instruirii diferenţiate nu este nouă, ci numai modul de abordare. În acest sens, aria
preocuparilor s-a extins atât în direcţia conceperii unei activităţi instructiv-educative mai variate,
nuanţate în raport cu diferenţele dintre elevi, cât şi în sensul promovarii unei acţiuni complexe de
asistenţă a copilului (de natură medicală, socială, psihopedagogică).
De-a lungul timpului au fost puse în practică o serie de modalităţi de diferenţiere a activităţii
instrutiv educative, aplicarea acestora fiind realizată în funcţie de deosebirile dintre elevi
manifestate prin capacitatea generală de învăţare şi cea specializată.
Astfel, Jean Jack Rousseau evidenţia în lucrarile sale avantajele instruirii individualizate
axate pe relaţia “un educator pentru un elev”. Această modalitate de instruire ese uşor de aplicat, iar
rezultatele sunt pe măsură; totuşi, în cadrul şcolii nu este posibil de aplicat decât în situaţii speciale
(elevi excepţionali sau cu cerinţe educative speciale), într-un inteval limitat de timp.
O altă abordare a avut în vedere nivelul intelectual al elevilor sau nivelul de cunoştinţe al
acestora. În această situaţie, criteriul utilizat în formarea claselor este nivelul intelectual al elevilor
sau rezultatele intelectuale obţinute în anul precedent. Organizarea activităţii instructiv educative la
aceste se realizează pe clase şi lecţii, doar programa şcolară şi metodele de predare fiind diferite.
Programele şcolare oferite de ministerul de profil sunt folosite pentru elevii normali; pentru clasele
cu elevi supradotaţi programele sunt mai bogate, iar în clasele cu cerinţe speciale se studiază după o
programă redusă. In ceea ce priveste metodele de predare aplicate, în clasele de supradotati se
utilizează cu precădere metodele verbale, iar la cei intarziaţi metode intuitive şi active. O
1
Sintagma “sintalitate” provine din gr. “syn”- împreună şi engl. “syntality”- personalitate distinctă a grupului în raport
cu alte grupuri şi reprezintă o caracteristică importantă ce reprezintă performanţe măsurate ale unui grup şcolar care a
ajuns să se manifeste ca un tot unitar, elevat, valoros şi eficient, ca şi cum ar fi o singură persoană, deci analog cu
personalitatea distinctă a unui grup.
23
particularitate a acestui sistem o reprezintă faptul că grupurile şcolare nu sunt închise, permiţându-se
accesul noilor elevi, odată cu creşterea achiziţiilor intelectuale.
Acest sistem de diferenţiere a cunoscut o serie de obiecţii, cea mai importantă dintre acestea
fiind lipsa de concludenţă a criteriilor de alcătuire a claselor. S-a constatat, astfel, că s-a ţinut seama
de diferenţele intelectuale, neglijându-se alte aspecte ale personalităţii. În acest sens creatorii
învăţământului individualizat pe grupe neomogene (dupa aptitudinile elevilor) au pornit de la ideea
că dezvoltarea şcolară a fiecărui elev poate fi asigurata numai cu condiţia respectării ritmului său de
muncă, a aptitudinilor lui. S-a avut în vedere schimbarea structurii claselor tradiţionale şi crearea
unei organizări şcolare elestice care să permită fiecărui elev care şi-a însuşit anumite conţinuturi să
meargă mai departe fără a mai aştepta până când toată clasa şi-a însuşit acele cunoştinţe.
S-a promovat astfel, meditaţia, ca sistem de instruire diferenţiată, utilizată în Anglia sub
denumirea de “sistemul tutorilor”. La nivelul acestei activităţi anumite cadre didactice aveau
sarcina de a supraveghea şi de a pregăti grupuri mici de elevi prin meditaţii şi examinări.
Un alt sistem de instruire diferenţiată, Planul Dalton, elaborat de către Helen Parkhurst şi
aplicat în mai multe şcoli din SUA, Anglia, Olanda etc., avea drept obiectiv stimularea muncii
individuale libere a elevului, convertind instituţia şcolară într-un complex de laboratoare în care se
promovează activităţile individuale, după posibilităţile sale şi ritmul fiecărui copil. Conţinuturile
instructiei erau împărţite pe subdiviziuni, iar asimilarea fiecărei părţi este reprezintă obiectul unui
program de instruire pe care elevul îl stabileşte cu profesorul.
Un alt instrument de instruire diferenţiată, sistemul Winnetka, iniţiat de Carleton
Washburne, încearcă să atenueze dezavantajele planului Dalton. Acesta are ca punct de plecare
principiul “self-instruction” , dar activitatea instructiv-educativă este este individualizata numai
pentru obiectele dominante, celelalte discipline desfăşurându-se în comun, permiţându-i-se astfel
fiecărui elev să progreseze în conformitate cu aptitudinile sale la fiecare disciplină.
Cu toate că cele două sisteme de instruire, Planul Dalton şi sistemul Winnetka s-au remarcat
prin respectarea particularităţilor individuale ale elevilor şi dezvoltarea spiritului de responsabilitate
al acestora, ele au fost fost supuse criticii deoarece viaţa în colectiv este extrem de redusă şi rolul
dascălului este minimalizat.
O alta formă de individualizare a învăţământului a fost concepută şi aplicată în Elveţia de
către profesorul Robert Dottrens, sub forma muncii individualizate cu ajutorul fişelor. Această
24
metodă îşi propune să favorizeze creşterea eficienţei învăţământului colectiv prin intermediul fişelor
de lucru. Acestea cuprind exerciţii şi probleme caracterizate prin grade diferite de dificultate care
sunt destinate anumitor categorii de şcolari. Fişele de lucru sunt încadrate în patru categorii: fişe de
recuperare care au rolul de a înlătura lacunele existente în pregătirea şcolarilor, fişe de dezvoltare,
destinate utilizării de către elevii dotaţi care pot să aprofundeze peste nivelul solicitărilor din
programa şcolară, si sarcini cu grade diferite de dificultate si sunt destinate unei anumite categorii
de elevi. Fişele de lucru sunt încadrate în patru categorii: fişe de recuperare (care au rolul de a
înlătura lacunele existente în pregătirea elevilor), fişe de dezvoltare (destinate elevilor dotaţi care
doresc sa aprofundeze peste nivelul programei şcolare), fişe de exerciţii (care constau în exercitii cu
grade diferite de dificultate, pe care fiecare şcolar trebuie să lucreze într-un ritm propriu în scopul
însuşirii corespunzatoare a temei predate), fişe de autoinstruire (valorificate de către eleviil care vor
să-şi însuşească singuri cunostintele aferente unei discipline de învăţământ).
Altă modalitate de organizare a actului de predare- învăţare, aplicată cu precădere la nivelul
învăţământului primar, a fost creată de către psihologul şi pedagogul belgian, doctorul Ovide
Decroly; cunoscută sub numele de metoda Decroly sau metoda centrelor de interes, această metodă
introduce o serie de modificări la nivelul programei şcolare şi a modalităţii de organizare a lecţiilor.
Pedagogul belgian consideră că, în cadrul instituţiei şcolare, elevul trebuie pregătit pentru
viaţă, iar acest deziderat nu poate fi atins decât cu luare în considerare a trebuinţelor elevului:
trebuinţe nutritive, lupta contra intemperiilor, trebuinţa de a se apăra de pericole şi duşmani diverşi,
trebuinţa de a activa şi munci în echipă, de a-şi perfecţiona cunoştinţele, priceperile şi deprinderile
dobândite şi trebuinţa de a se odihni şi de a se recrea. Din punctul de vedere al pedagogului
menţionat programele şcolare nu trebuie să fie alcătuite pe discipline de studiu deoarece n-ar
corespunde intereselor tactice ale şcolarului şi intereselor sale globale, ci ar trebui să fie alcătuite pe
centre de interes. astfel, centrele de interes sau temele specifice se studiază prin realizarea a trei
activităţi de bază: observarea, asociatia si expresia. Aceste etape ale cunoaşterii unui obiect sau
fenomen se desfăşoară succesiv. În cadrul primei etape, observaţia, şcolarul intră în contact prin
intermediul simţurilor cu obiectul de analizat, identifică însuţirile acestuia, realizează măsurătorilor
etc. Etapa a doua, asocierea, presupune realizarea unor conexiuni între observaţiile realizate asupra
obiectului analizat de modul în care arăta acesta în trecut (asociatie in timp) sau în alte locuri
(asociaţie în spaţiu). Pentru a cunoaşte pe deplin o disciplină de învăţământ, elevul trebuie să se
25
expime în diverse modalităţi: prin limbaj, prin forme concrete, prin culori etc. In etapa expresiei
sunt implicate şi elemente de creativitate cu privire la tema studiata.
În prezent, se are în vedere faptul că fiecare elev are un nivel propriu de învăţare, că are
aptitudini mai accentuate pentru anumite discipline de invatamant şi mai reduse pentru altele. În
acest context, cei ce promovează individualizarea învăţământului au realizat sisteme educative care
să fie cât mai mult pe măsura fiecărui şcolar.
Flexibilizarea instrucţiei şi educaţiei în scopul asigurării dezvoltării aptitudinilor şi capacităţilor
fiecărui şcolar, în raport cu propriile posibilităţi si interese reprezintă o tendinţă importantă în modernizarea
învăţământului. Activităţile de predare-învăţare-evaluare trebuie să îşi propună să-i ofere şcolarului să intre în
posesia unor modalităţi proprii de însuşire a cunoştinţelor, de aplicare practică în mod constant şi de formare
de priceperi şi deprinderi a acestora cât mai devreme posibil. Profesorul trebuie să adapteze demersul
educaţional în ansamblul său la diversitatea indivizilor şi grupurilor de apartanenţă a acestora, abilităţilor
individuale, evitând marginalizarea sau excluderea socială. Educaţia ţine cont, deci, atât de disponibilităţile
aptitudinale ale şcolarilor, de specificitatea individului, cât şi de cerinţele mediului de origine şi de tradiţiile
culturale ale grupurilor care formează societatea, în vederea integrării sociale optime a fiecăruia.
Pedagogia modernă propune repere metodologice şi de conţinut ale unei educaţii corespunzătoare,
care acţionează atât la nivel macrostructural, de sistem, cât şi la nivel microstructural, cel al formelor de
grupare a şcolarilor, al particularităţilor fiecărei personalităţi.
Particularizând, la nivelul învăţământului primar, putem aprecia că învăţarea diferenţiată are drept
scop diminuarea şi, în cele din urmă, eliminarea unor lacune din cunoştinţele şi deprinderile însuşite de elevi,
atingerea performanţelor minimale acceptate; rolul cel mai important în acest tip de învăţare îl are
îmbogăţirea şi aprofundarea cunoştinţelor acelor elevi capabili de performanţe superioare. Identificarea
copiilor capabili de performanţe trebuie să reprezinte o prioritate în activitatea cadrului didactic, deoarece
aceşti copii vor fi potenţiali olimpici, oameni de ştiinţă, etc. Se încadrează în categoria elevilor superdotaţi
numai acei copiii care dovedesc capacităţi superioare vârstei lor; în categoria elevilor talentaţi identificăm
acei copii care dovedesc calităţi deosebite în anumite domenii precis stabilite, calităţi ce apar apar evidente în
urma aplicării şi interpretării rezultatelor unor teste de evaluare iniţială. În desfăşurarea activităţilor
diferenţiate la nivelul învăţământului primar doar profesorul este cel care planifică şi asigură activităţi care
sunt adecvate fiecărui copil, oferindu-i posibilitatea să reflecte, într-o măsură oarecare, în privinţa procesului
de predare- învăţare, sprijinindu-l şi încurajându-l în mod constant.
26
Prin organizarea învăţământului diferenţiat se pot urmări două scopuri: pe de o parte, elevii cu
aptitudini deosebite îşi însuşesc cunoştinţe peste nivelul prevăzut în programa şcolară, iar cei mijlocii şi cei
mai slabi îşi însuşesc mai multe cunoştinţe decât dacă n-ar fi fost ajutaţi prin teme diferenţiate, ajungând
astfel ca şi ei să corespundă cerinţelor programei. Activitatea diferenţiată, alături de activitatea frontală, oferă
posibilitatea de a înregistra cele mai bune rezultate în activitatea didactică: deprinderi temeinice de muncă
intelectuală, cunoştinţe asimilate precis şi capacitatea de a le aplica în practică, dezvoltarea în mod
corespunzător a proceselor psihic. În activitatea practică, s-a constatat că pe lângă folosirea unor metode
active, euristice, la rezultate bune se ajunge şi prin îmbinarea judicioasă a muncii frontale cu munca
diferenţiată. Activitatea diferenţiată, alături de activitatea frontală, oferă posibilitatea de a obţine cele mai
bune rezultate în munca didactică: deprinderi temeinice de muncă intelectuală, cunoştinţe asimilate precis şi
capacitatea de a le aplica în practică, dezvoltarea corespunzătoare a proceselor psihic. În activitatea practică,
s-a constatat că pe lângă folosirea unor metode active, euristice,la rezultate bune se ajunge şi prin îmbinarea
judicioasă a muncii frontale cu munca diferenţiată.
Pentru a promova un act educaţional care să respecte individualitatea fiecărui şcolar, într-o societate
şi un sistem educaţional democratic, profesorul tebuie să-şi fundamenteze intervenţiile didactice pe
următoarele cerinţe cadru ale acţiunii educaţionale: dreptul de a fi diferit sau dreptul la diversitate este un
drept fundamental al omului; potenţialul individual trebuie valorificat maximal; asigurarea egalităţii de şanse
la educaţie presupune recunoaşterea şi respectarea diferenţelor de capacitate înnăscută şi dobândită; adaptarea
şcolii la posibilităţile aptitudinale, nevoile, problemele ori interesele de cunoaştere ale elevilor este o
necesitate a educaţiei pentru toţi şi a educaţiei pentru fiecare.
În termeni de politică educaţională, strategia diferenţierii curriculare presupune trecerea de la „o

şcoală pentru toţi” la “o şcoală pentru fiecare”, cu consecinţe pozitive în planul formării capacităţilor de
autoinstruire şi dezvoltare a motivaţiei de învăţare continuă. Studiile şi cercetările din domeniul psihologiei
genetice, psihologiei cognitive, teoria inteligenţelor multiple, oferă teoreticienilor şi practicienilor din
domeniul educaţiei argumente temeinice privind necesitatea cunoaşterii reale a potenţialului psihic al elevului
în vederea diferenţierii şi personalizării curriculumului. În concepţia de ansamblu a reformei curriculare din
România, strategia diferenţierii curriculare „este recomandată atât pe considerente psihopedagogice, cât şi ca
o direcţie a integrării şi compatibilizării proceselor educaţionale în spaţiul euroatlantic”2.
Elementele de noutate ale reformei curriculare la nivelul sistemului de învăţământ românesc furnizează
argumente pentru desfăşurarea unui proces educaţional diferenţiat şi personalizat: plasarea învăţării în centrul
2
Creţu, T, „Stimularea potenţialului intelectual al copiilor, în vederea obţinerii succesului şcolar”, Buc. , Ed. Semne,
2003.
27
demersurilor şcolii (important este nu ceea ce profesorul a predat, ci ceea ce elevul a învăţat); orientarea
învăţării spre formarea de capacităţi şi atitudini, prin dezvoltarea competenţelor proprii rezolvării de
probleme, precum şi prin folosirea strategiilor participative în activitatea didactică; flexibilizarea ofertei de
învăţare venite dinspre şcoală prin structurarea unui învăţământ pentru fiecare şi nu a unui învăţământ
uniform şi unic pentru toţi; adaptarea conţinuturilor învăţării la realitatea cotidiană, precum şi la preocupările,
interesele şi aptitudinile elevului; introducerea unor noi modalităţi de selectare şi de organizare a obiectivelor
şi a conţinuturilor, conform principiului „nu mult, ci bine”.
Educaţia particularizată în funcţie de nevoile specifice ale elevilor oferă o alternativă strategică pentru
îmbunătăţirea performanţelor şcolare. Cunoaşterea trăsăturilor specifice ale fiecărui elev, precum şi
înţelegerea unor asemănări fundamentale derivate din structurile de bază ale dezvoltării copilului facilitează
stabilirea obiectivelor educaţionale în acord cu această cunoaştere şi selectarea strategiilor educaţionale
eficiente pentru întreaga clasă, dar şi pentru fiecare copil.
În activitatea instructiv-educativă desfăşurată la nivelul instituţiei şcolare, diferenţierea şi

individualizarea se realizează la nivelul metodelor, mijloacelor şi procedeelor de învăţare.
În organizarea învăţării diferenţiate şi individualizate în şcoală, trebuie avută în vedere respectarea

unei serii de cerinţe: cunoaşterea iniţială a elevilor (nivelul de cunoştinţe, nivelul capacităţilor cognitive,
ritmul de muncă, calităţile atenţiei, efortul voluntar, interesele, înclinaţiile, deprinderile intelectuale şi
motorii, gradul de maturizare socio-afectivă, gradul de independenţă); realizarea obiectivelor pedagogice de
către toţi elevii, prin raportarea metodologiei didactice la particularităţile individuale; organizarea învăţării
diferenţiate şi individualizate la toate tipurile de activităţi şi pe tot parcursul desfăşurării secvenţelor de
predare-învăţare-evaluare; evitarea suprasolicitării şi a subsolicitării; antrenarea diferenţiată nu numai a
copiilor cu dificultăţi în învăţare, cu lacune, dar şi a copiilor cu înclinaţii speciale; combinarea activităţii
diferenţiate şi individualizate cu activitatea frontală, favorizând astfel potenţarea capacităţii de învăţare, dar şi
de relaţionare a copiilor, formarea capacităţii de cooperare şi competiţie.
În practica şcolară tratarea diferenţiată a elevilor se poate face şi prin utilizarea unor game variate de
muncă independentă, atât în clasă, cât şi acasă. Procedeul este deosebit de eficient atunci când solicitatea
unor teme pe măsura pregătirii elevilor se întemeiază pe o cunoaştere profundă a capacităţilor fiecărui elev şi,
mai ales, pe evidenţa dificultăţilor şi a greşelilor caracteristice pe care aceştia le-au întâmpinat ori le-au
săvârşit în lucrările precedente, fiindcă în funcţie de acestea se pot alege, fie temele comune pe care să le
rezolve independent toţi elevii din clasă, fie temele care să ajute grupele de nivel sau pe fiecare elev în parte
să se dezvolte la nivelul propriilor posibilităţi.
28
3. Concluzii
Problematica instruirii diferenţiate şi individualizate este una de stringentă actualitate.
Amploarea preocupărilor şi efervescenţa dezbaterilor pe această temă, precum şi interesul crescând
pentru identificarea unor soluţii corespunzătoare sunt corelate cu intenţiile factorilor decizionali,
care încearcă să adapteze mai accentuat învăţământul la particularităţile psihofizice, individuale şi
de vârstă ale copiilor, în vederea dezvoltării depline a personalităţii acestora.Acţiunea de
diferenţiere a activităţilor cu elevii, trebuie stabilită orientând-o după acele aspecte care influenţează
mai puternic randamentul acestora. Stabilirea unui sistem de lucru potrivit trebuie să se facă în
funcţie de "capacitatea de învăţare" sau de "însuşire" a informaţiilor (receptivitatea la învăţare).
Orice acţiune de diferenţiere a instruirii trebuie să aibă ca punct de plecare sesizarea trăsăturilor
comune, dar şi a deosebirilor dintre elevi, deosebiri manifestate pe mai multe planuri : tip dominant
al proceselor nervoase superioare, dezvoltare intelectuală, capacitate de învăţare, ritm de lucru,
interes, înclinaţii.
In concluzie, pedagogia diferenţiată poate fi considerată o pedagogie individualizată care
recunoaşte şcolarul ca persoană având propriile sale reprezentări despre situaţia de formare, o
pedagogie variată care propune un evantai de demersuri, opunându-se astfel mitului identitar al
uniformităţii, al falsei democraţii, conform cărora toţi trebuie să se formeze, să se perfecţioneze şi să
muncească în acelaşi ritm, în aceeaşi durată şi urmând aceleaşi căi.
La nivelul clasei programele de interventie diferenţiată se concretizează în întocmirea
Programului de intervenţie personalizat. Acesta este un instrument de planificare şi coordonare care
trebuie să specifice directivele realizate, metodele şi terapiile educaţionale aplicate pentru fiecare
caz particular, durata intervenţiilor, evaluarea la sfârşitul aplicării acestei tehnici. In realizarea unui
Program de intervenţie personalizat se parcurg mai multe etape: elaborarea obiectivelor învăţării,
care sunt mai specifice şi mai precise decât scopurile şi prezentarea modalităţilor de realizare a
obiectivelor de intervenţie.
Bibliografie:
Creţu, T. „Stimularea potenţialului intelectual al copiilor, în vederea obţinerii succesului şcolar”,
Buc. , Ed. Semne, 2003.
Cucoş, C. „Pedagogie”, Editura Polirom, Iaşi, 2002
Jinga I., Tratarea diferenţiată a elevilor, Revista de pedagogie, Nr. 6, Bucureşti, 1983.
Oprea O., Tehnologia instruirii, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1979.
Prevost, H. „L’ individualisation de la formation” , Chronique sociale, Lyon, 1994
29
EDUCATIE PENTRU TOTI: INDIVIDUALIZARE, ACCESIBILIZARE
Prof. înv. primar Bălțatu Laura

Școala Gimnazială Comuna Fâncești,Vâlcea
,,Fericit este copilul care găseşte în fiecare etapă a drumului său pe educatorul capabil să-
i insufle treptat forţa şi elanul necesare împlinirii destinului său ca OM.” (Maurice Debesse)
Johann Amos Comenius, în lucrarea sa „Didactica magna”, consideră că la naștere, natura

înzestrează copilul numai cu „semințele științei, ale moralității și religiozității”, ele devin un bun al
fiecărui om numai prin educație. Rezultă că în concepția sa, educația este o activitate de stimulare a
acestor „semințe”, și implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul ”nu poate deveni om
decât dacă este educat”. Platon definea educația ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a
dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele.” Aristotel, în lucrarea sa
„Politica”, considera că „educația trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu
particulare”.
Educaţia este un drept fundamental al omului (toţi copiii trebuie să aibă dreptul la o educaţie
gratuită şi de calitate) ce permite fiecăruia să dobândească cunoştinţele necesare pentru a înţelege
lumea de astăzi şi pentru a putea participa în mod activ la aceasta. Ea contribuie la păstrarea
valorilor, stă la baza învăţării de-a lungul vieţii, creează încredere, te face mai independent şi
totodată conştient de drepturile şi posibilităţile proprii. Ea îl învaţă pe individ cum să se comporte în
calitate de cetăţean responsabil şi informat. Instituţiile de învăţământ trebuie să ia măsuri potrivite
pentru eliminarea oricărei forme de discriminare prezente în interiorul lor.
Şcoala este leagănul copilăriei în care toate speranţele pot deveni realitate dacă cei care iau
parte la activităţile de învăţare, profesori şi elevi, conştientizează diversitatea şi complexitatea
naturii umane şi valorifică fiecare talent sau latură creativă dăruită de Dumnezeu.
Cea mai bună soluţie pentru un sistem educativ care să răspundă nevoilor tuturor elevilor
este caracterizată prin următoarele principii:
*dreptul fiecărui copil la educaţie pe baza egalităţii şanselor;
*nici un copil nu poate fi exclus din educaţie sau supus discriminării pe motive de rasă,
religie, culoare, etnie, sex, limbaj, dizabilităţi;
30
*şcoala se adaptează la nevoile copiilor; diferenţele individuale între copii constituie o sursă
de bogăţie şi diversitate, şi nu o problemă.
Factorii de bază care ajută copilul în desăvârșirea propriei educaţii sunt şcoala şi familia.
Funcţia educativă a familiei constă în formarea priceperilor, deprinderilor de viaţă, sentimente.
Rolul familiei este important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral si
estetic. Şcoala, alături de familie, influenţează, prin condiţiile concrete în care se desfăşoară
procesul de învățământ, personalitatea copilului.
Fiecare copil e o individualitate irepetabila care pretinde un tratament individualizat, pentru
exploatarea in mod diferentiat a calitatilor psihoindividuale. Fiecare persoană care locuieşte pe
această planetă posedă o abilitate deosebită de a urca culmile sau de a cădea în disperare, dar ni se
oferă tuturor şansa de a putea încerca? Toţi avem “daruri” şi “talente”. Toţi suntem identici şi,
totuşi, deosebiţi. Un suflet inocent ca cel al unui copil este ca o pasăre care doreşte să îşi ia zborul.
Zborul spiritului nu poate fi îngrădit sau restricţionat, el doreşte să fie liber să poată atinge
imensitatea albastrului de o claritate orbitoare.
Orice copil trăieste în lumea lui plină de frumusete. O lume mirifică cu basme, cu prinți și
prințese, o lume în care domnește liniștea. Părinții oferă copiilor cele mai minunate clipe pentru a nu
simți greutățile vieții. Toți copiii visează, unii la un obiect, altul la o ciocolata. În ochii lor inocenți
se citește mereu dorința de a se bucura din orice. Drept urmare, este necesara dimensionarea atentă a
conținuturilor învățării, în consens cu posibilitățile psihice de vârsta si individuale ale copiilor.
Orice copil are un potențial educativ înnăscut care trebuie doar descoperit și activizat.
„Vânturile și valurile sunt întotdeauna de partea navigatorilor pricepuți”, spunea Edward
Gibbon. Analizând această idee, putem spune, că noi în desfășurarea actului educațional suntem
“navigatori”, iar în ,,barca” noastră se află pasageri, acei copii ce doresc să ajungă la destinație iar
soarta lor se află în mâinile noastre. Suntem sau nu pricepuți? Fiecare ,,pasager” este diferit în felul
său, iar noi avem obligația să ajungem la destinația fiecăruia.
Trebuie să admitem că oamenii sunt diferiți unul de celălalt, unii sunt veseli, adaptabili, alții
au probleme, se adaptează lent, au dispoziție negativă, sunt greu de liniștit, cu un nivel scăzut al
activității. Pentru acești copii, etichetați ca fiind ,,dificili”, școala românească trebuie să intervină,
deoarece societatea a reușit să înțeleagă că fiecare persoana este utilă și poate contribui la progresul
general în felul său.
31
Elevii învaţă mai bine atunci cȃnd le pasă despre ceea ce învaţă, când sunt direct motivaţi să
realizeze un lucru, când există un scop, când exista o responsabilitate şi un angajament asupra a ceea
ce au de făcut. Este nevoie ca dascălul să aibă în vedere faptul că “fiecare om în acelaşi timp
seamănă cu toţi, seamănă cu unii şi nu seamănă cu nimeni”(V.Pavelcu), căci aşa cum nu există doi
fulgi de nea în natură care să aibă acelaşi desen, două apusuri de soare identice, tot aşa omul – copil
este unic - unicitate irepetabilă. Esenţială este modalitatea prin care putem stârni curiozitatea şi
imaginaţia fiecărui copil. Stă în puterea educatorului să găsească bobul de rouă şi raza de lumină pe
care să le insereze în sămânţa cu rod curat a minţii copilului, astfel încât acesta să rodească şi să
înflorească. Şi totuşi, cel mai important lucru este să putem să facem ca rozul zâmbetului să persiste
pe feţele pure ale copiilor noştri. Zâmbetul este un gest tandru de prietenie. El destinde sufletul
împovărat şi redă speranţa celui descumpănit. Este nevoie uneori de un singur zâmbet, căci el
dureză un moment, dar se păstrează în minte, veșnic!
În concluzie, fiecare copil are dreptul fundamental la educaţie şi trebuie să aibă şansa de a-şi
atinge şi menţine un nivel acceptabil de dezvoltare şi învăţare. Fiecare copil are caracteristici,
interese, abilităţi şi nevoi educaţionale individuale, deoarece copilăria este un izvor de vise și
speranțe.
Bibliografie:
1. Gherguţ, A. –Strategii de educaţie școlară, Iaşi, Editura Polirom, 2001;

2. Popovici, D.V. – Elemente de psihopedagogie școlară, 1999, Bucureşti, Editura Pro Humanitate;
3. Vrășmaș, T., Școala și educația pentru toți, Ed. Miniped, București, 2004.
32
CARTEA – INVITAȚIE PRIN LECTURĂ, SPRE LUMEA CUNOAȘTERII
Prof. consilier școlar Silvia Banea

Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Galați
„Podoaba minţii este mai de preţ decât frumuseţea trupului.”

Esop
Întâlnim tot mai des tineri care se întreabã de ce ar trebui sã citeascã, de ce este necesar sã
petreacã timp rãsfoind cãrţi, ce au de câştigat dacã vor citi. De ce trebuie sã citim? Cum ne ajutã
lectura? Ce înseamnã timpul petrecut încercând sã pãtrundem sensul gândurilor aşternute în paginile
cãrţilor de toţi acei ce şi-au închinat viaţa scrisului?
Gândind la toate aceste întrebãri ne dăm seama cã viaţa este ca un puzzle uriaş alcãtuit
dintr-un numãr infinit de piese, mai mari sau mai mici (dupã cum cãrţile au mai multe sau mai
puţine pagini), prin a cãror alãturare continuã, tenace şi rãbdãtoare, pe mãsura scurgerii timpului, îi
poţi cunoaşte întreaga frumuseţe şi profunzime.
Un om într-o viaţã cât poate cunoaşte? Câte lucruri poate experimenta? Câte locuri poate
strãbate? “Omul mãsurã a tuturor lucrurilor” cum minunat spunea Protagoras, poate fi omniprezent
sau a toate ştiutor? Dar stã în puterea lui sã înveţe mereu, sã încerce sã foloseascã toate cunoştiinţele
dobândite de înaintaşii sãi pentru a progresa. Fiecare carte devine astfel o treaptã pe scara
cunoaşterii. Fiecare treaptã urcatã înseamnã o altã perspectivã asupra vieţii. Cu fiecare carte pãşeşti
pe noi meleaguri, cu fiecare carte întâlneşti oameni deosebiţi, cu fiecare carte lumea întreagã ţi se
dezvãluie, cu fiecare carte înveţi sã visezi, cu fiecare carte orizonturi noi te cheamã.
Fiecare om are dreptul la cunoaştere, fiecare om are dreptul la educaţie. Însã nu poate fi
vorba despre cunoaştere fãrã sã te apleci în mod continuu asupra cãrţilor în paginile cãrora s-a strâns
întreaga cunoaştere a omenirii. Ştiinţã, istorie, literaturã, deopotrivã trecut, prezent şi viitor stau
mãrturie puterii gândirii umane. Devenirea fiecãrui om stã în profunzimea demersului pe care acesta
îl face zi de zi sã-şidepãşeascã propria condiţie.
Pe de altă parte, toate schimbările din societate modifică neîncetat condiţiile de viaţă şi
activitate umană, punând în faţa omului numeroase şi mereu alte probleme. Acestea îi solicită o
adaptare continuă, promptă şi adecvată la cerinţele vieţii moderne, fundamentată pe o informaţie la
33
zi şi pe capacitatea de a manifesta comportamente flexibile, în raport cu situaţiile date. Omul
modern este silit să înveţe continuu ca să poată face faţă în cursul vieţii sale, schimbărilor care
survin în universul cunoaşterii, în domeniul muncii sale profesionale, în întregul conţinut al vieţii.
Proiectul îşi propune să ofere elevilor, prin activitățile proiectate, posibilitatea de a
transforma lectura într-o aventură de cunoaştere a lumii, spre un univers deschis al culturii. Ĩn
acelaşi timp, propunerea unei astfel de teme are în vedere apropierea de textul literar, creativ, pentru
formarea unor competenţe analitice şi interpretative ale elevului, dar şi redobândirea gustului pentru
lectură. Ĩntoarcerea la miracolul cunoaşterii prin lectură, prin carte este un îndemn adresat elevilor,
astfel încât cei pasionaţi de lectură să poată să-şi prezinte impresiile în legătură cu o carte îndrăgită.
GRUP ŢINTĂ: Elevi ai claselor: V-XII
PARTENERI
Unităţi de învăţământ din municipiul Galaţi.
Asociații și ONG-uri care desfășoară activități și proiecte cu tematică educativă.
OBIECTIVE
- cultivarea unei lecturi participative, empatice şi reflexive;
- stimularea creativităţii, a imaginaţiei elevilor şi formarea unei atitudini critice
- formarea unor atitudini şi deprinderi de „cititor autonom”, dar şi asimilarea unor modele de
civilizaţie şi cultură a umanităţii;
- înţelegerea semnificaţiei generale a mesajului oral şi coerenţa ideilor exprimate;
- cultivarea sensibilităţii copiilor şi a capacităţii de a aprecia frumosul estetic;
- aplicarea principiilor ascultării active în manifestarea unui comportament comunicativ
adecvat;
- promovarea lecturii şi consolidarea unor competenţe analitice şi interpretative în receptarea
textului literar;
- promovarea şi valorificarea colecţiilor, a serviciilor şi facilităţilor oferite de bibliotecă în
scopul creşterii eficienţei activităţilor şi implicarea elevilor ca factori activi în viaţa
comunităţii.
34
DESCRIEREA PROIECTULUI
Activităţile se vor desfăşura pe perioada întregului an şcolar. Instituţiile colaboratoare vor
participa la dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de lectură, descoperirea unor modalităţi de
comunicare inter şi intrapersonale, stimularea creativităţii şi imaginaţiei elevilor, încurajarea lecturii
şi a discuţiilor libere pe marginea cărţilor îndrăgite.
Activităţiile propuse urmăresc să creeze o serie de abilităţi şi deprinderi ale elevilor astfel
încât să manifeste spirit critic şi capacitate de autodirijarea a procesului înţelegerii lecturii, iar în
bibliotecă cunoştinţele lor vor fi îmbogăţite prin consultarea surselor puse la dispoziţie, prin formele
interactive şi distractive de învăţare.
ACTIVITĂŢI
- discuţii pe marginea cărţilor citite, ateliere de scriere creativă, cafenea literară;
- jocuri de rol, dramatizări ale unor secvenţe de texte propuse;
- prezentări în Power-Point pe diferite teme, expozitii de desene, colaje, postere, afişe;
- lecturi selective din istoria si critica literară, din enciclopedii şi din alte surse cu caracter de
informare;
- vizionări comentate ale filmelor documentare şi artistice, prezentare de carte, expoziţie de
carte.
PERIODICITATE
Activități bilunare desfășurate pe parcursul anului şcolar, dar și în funcție de solicitări și de
calendarul activităților educative din cadrul liceului, sau la nivel județean / național.
Denumirea activității Perioada / data
Expoziție lucrări ”Toamna valorilor în camara Caracterului”, Septembrie

elevi clasa a VI-a A
Expoziție de postere „Citește și tu!”, elevi clasa a V-a A Octombrie
”Din coșul toamnei culegem valorile clasei noastre”
„Cărțile copilăriei mele”- Noaptea în bibliotecă
„Ridică-te și fă o diferență!”
35
„Vânătoarea de comori. Agent special - CARTEA” Noiembrie
„Cititorii de azi, oamenii de succes de mâine”
Expoziție lucrări ”Pictorul Iubirii în armonii de toamnă”, elevi
clasa a XI-a D
„Crăciun în file de poveste” Decembrie
”Dă mai departe bucuria ta! Cartea – o lume deschisă”
„Creativ și inspirat, deschidem poarta imaginației!” Ianuarie
„În memoriam Mihai Eminescu”
„Marin Sorescu sau despre Absolut” Februarie
„Două personaje se întâlnesc. Deschidem ușile cărților” Martie
„Primăvara culorilor în semne de carte”
„Undă verde la citit!” Aprilie
”Un strop de fericire. Cum putem face lumea mai frumoasă?”
„Bookselfie ...cu cartea mea preferată” Mai
”Dor de Copilărie. Copilul interior” Iunie
Bibliografie:
- Băban, A., Petrovai, D., Lemeni, G., ”Consiliere şi orientare. Ghidul profesorului, Bucureşti”,
Ed. Humanitas Educaţional, 2002
- Băban, A., ”Consiliere educaţională. Ghid metodologic pentru orele de consiliere şi orientare”,
Cluj-Napoca , Editura Psinet, 2001
- Bogorin, V., Tudose, R., ”Jocul de-a viaţa. Exerciţii pentru orele de dirigenţie”, Cluj Napoca
Editura Eikon, 2003
- Cosmovici, A., Iacob, L. ”Psihologie şcolară”, Iaşi Editura Polirom, 1998
36
“DINŢI FRUMOŞI ŞI SĂNĂTOŞI”
Înv. Bârdahan Alina

Școala Gimnazială “ Ștefan cel Mare “, Mastacăn, Neamț
PARTICIPANTI:
- Elevii claselor primare

Învățătoarele din cadrul Școlii Gimnaziale “ Ștefan cel Mare “ Mastacăn
- Medic stomatolog;
- Parinții copiilor.
ARGUMENT:
A invata copilul de la cea mai frageda varsta sa fie ingrijit si sa respecte regulile de igiena
personala, sa se obisnuiasca cu un regim rational de alimentaie, inseamna a pune bazele temeinice
formarii comportamentului igienic. Cu totii vrem o dantura sanatoasa. Pentru asta ne periem dintii zi
de zi, dimineata si seara, folosim o pasta de dinti recomandata (dupa cum spun reclamele) de
Asociatia Stomatologilor, ba chiar ata dentara, apa de gura, ne schimbam des periuta de dinti.
Daca ne intrebam de la ce varsta trebuie sa ne preocupe ingrijirea dintilor copilului,
raspunsul este: foarte devreme! Deprinderile elementare de igiena dentara trebuie imprimate de
timpuriu pentru a devein elemente ale modului de viata cotidian. Deprinderile igienice dentare o
data formate ii dau copilului siguranta in actiune, incredere in posibilitatile lui, chiar ii formeaza o
oarecare independent.
Modul de abordare a acestor activitati pleaca de la idea ca este bine pentru copii sa inteleaga
de mici ca sanatatea dintilor nu inseamna numai absenta cariilor, ci si un mod de viata echilibrat,
deci un intreg organism sanatos.
SCOP - Transmiterea sistematica a unor notiuni si cunostinte privind problemele de igiena
37
OBIECTIVE OPERATIONALE:
- Sa denumeasca reguli de intretinere a vietii si sanatatii (igiena dentara, a somnului, a

vestimentatiei, a corpului);
- Sa distinga unele reguli de igiena colectiva in gradinita;
- Sa identifice si sa cunoasca rolul obiectelor ce se folosesc pentru igiena dentara;
- Sa inteleaga notiunile de sanatate, igiena, boala;
- Sa cunoasca alimentele care mentin sanatatea dintilor, diferentiidu-le de cele daunatoare;
- Sa execute dupa model gestul correct de spalare pe dinti;
- Sa manifeste atitudini positive fata de sine si fata de ceilalti.
LOC DE DESFASURARE:
- Școala Gimnazială Borlești structura Mastacăn
- Cabinet medic stomatolog
RESURSE:
• UMANE: cadre didactice, copii, medic stomatolog, parinti.

• MATERIALE: mulaj corp uman, mulaje dinti, planse, atlase, enciclopedii, reviste, jetoane,
casetofon, CD-uri, creioane colorate, hartie Xerox, acuarele, pensoane, plastilina, lipici, truse
de joc.
• TEMPORALE: 6 LUNI.
• FINANCIARE: autofinantare.
EVALUARE:
- Expozitie cu lucrari de arta plastica ale elevilor
38
ACTIVIZAREA ȘI DEZVOLTAREA CREATIVITĂȚII COPIILOR PRIN
ACTIVITĂȚI RECREATIV-INSTRUCTIVE
Prof. Înv. primar Bob Ioana Maria

Școala Gimnazială ,,Iustin Ilieșiu” - Anieș, Jud. Bistrița-Năsăud
Metodele de învățământ reprezintă componenta cea mai mobilă, mai dinamică a procesului
de învățământ, acestea realizându-se în procesul zilnic al vieții școlare prin inițiativa, fantezia și
contribuția creatoare a cadrului didactic.
,,Creativitate” e sinonim cu ,,gândire divergentă”, capabilă să rupă continuu schemele
experienței. E ,,creativă” o minte totdeauna în lucru, totdeauna pornită să întrebe, să descopere
probleme unde alții găsesc răspunsuri satisfăcătoare, nestingherită în situațiile fluide în care alții
presimt numai pericole, capabilă de judecăți autonome și independente, care respinge ceea ce este
codificat, care manipulează din nou obiecte și concepte fără să se lase inhibată de conformisme.
Toate aceste calități se manifestă în procesul creativ.
Pedagogul american Bruner (1970) consideră că ,,oricărui copil, la orice stadiu de dezvoltare
i se poate preda cu succes, într-o formă intelectuală adecvată, orice temă”, dacă se folosesc metode
și procedee adecvate stadiului respectiv de dezvoltare, dacă materia este prezentată într-o formă mai
simplă, astfel încât copilul să poată progresa cu mai multă ușurință și mai temeinic spre o deplină
stăpânire a cunoștințelor”.
Trebuința de a se juca, de a fi mereu în mișcare, este tocmai ceea ce ne permite să împăcăm
școala cu viața. Pentru a-l face pe copil să depășească în școală ,,greutățile greu de învins”,
important este să nu uităm că una din trebuințele principale ale copilului este jocul. Una dintre
activitățile cu caracter recreativ-instructiv o constituie ora de educație fizică.
1. Educația fizică – activitate recreativ-instructivă, prilej de activizare a școlarilor
Activitățile efectuate de elevi în cadrul orei de educație fizică solicită intens aparatul
locomotor și alte organe funcții și sisteme ale organismului.
Coordonarea activității acestora este atributul sistemului nervos central. El desfășoară în
acest scop o activitate complexă: primește informații în legătură cu pozițiile și mișcările corpului și
ale segmentelor sale, cu solicitările unor funcții impuse de eforturile musculare; realizează legături
39
între analizatori (organele de simț) și centrii nervoși implicați în elaborarea răspunsurilor, reglând
activitatea acestora dependent de condițiile impuse de activitatea desfășurată.
Simpatia, speranța, admirația, bucuria succesului, satisfacția, regretul, prietenia, mândria,
simțul răspunderii, al datoriei, al onoarei, sentimentul exercițiului fizic, mobilizează elevul să
depună eforturi în vederea învingerii dificultăților întâmpinate, motivându-le activitatea, contribuind
la formarea unor interese durabile suportul deprinderilor, obișnuințelor și comportamentelor morale.
Fiind o activitate eminamente practică, în cadrul ei se concretizează influența activității
instructiv-educative. Cunoscând pasiunea copiilor pentru mișcare, joc și pentru activitatea sportivă,
învățătorul are obligația de a valorifica în folosul instruirii și activizării.
2. Jocul – activitate recreativ-instructivă, prilej de activizare și dezvoltare a creativității
Jocurile și distracțiile sunt mai intense la vârstele copilăriei și tinereții. Știm cu toții că orice
copil de vârstă ante sau preșcolară se joacă tot timpul. Aceasta le conferă conduitelor lor multă
flexibilitate și mai ales le dezvoltă imaginația și creativitatea; tot prin joc este exprimat și gradul de
dezvoltare psihică. Spunem de multe ori: ,,Se comportă ca un copil,” sau ,,Parcă nu e maturizat” ;
aceasta datorită unei exagerate antrenări în distracții care conduce la o personalitate nematură,
puerilă.
Jocul presupune un plan, fixarea unui scop și fixarea anumitor reguli, ca în final să se poată
realiza o anumită acțiune ce produce satisfacție. Prin joc se afirmă eul copilului, personalitatea sa.
Adultul se afirmă prin intermediul activităților pe care le desfășoară, dar copilul nu are altă
posibilitate de afirmare decât cea a jocului. Mai târziu, el se poate afirma prin activitate școlară.
Activitatea școlară se valorifică prin note, acestea se sumează în medii, rezultatul final al învățării
fiind tardiv din punct de vedere al evaluării, pe când jocul se consumă ca activitate creând bucuria și
satisfacția acțiunii ce o cuprinde.
Copiii care sunt lipsiți de posibilitatea de a se juca cu alți copii de vârste asemănătoare fie
din cauză că nu sunt obișnuiți, fie din cauză că nu au cu cine, rămân nedezvoltați din punct de
vedere al personalității. Jocul oferă copiilor o sumă de impresii care contribuie la îmbogățirea
cunoștințelor despre lume și viață, totodată mărește capacitatea de înțelegere a unor situații
complexe, creează capacități de reținere stimulând memoria, capacități de concentrare, de supunere
la anumite reguli, capacități de a lua decizii rapide, de a rezolva situații-problemă, într-un cuvânt,
dezvoltă creativitatea. Fiecare joc are reguli. Atunci când un copil vrea să se joace cu un alt grup de
40
copii, el acceptă regulile în mod deliberat, voit. Cu alte cuvinte, el va accepta normele stabilite,
adoptate și respectate de grupul respectiv înainte ca el să intre în joc.
Există câteva lucruri de remarcat: în primul rând, jocul fortifică un copil din punct de vedere
fizic, îi imprimă gustul performanțelor precum și mijloacele de a le realiza. În al doilea rând, jocul
creează deprinderi pentru lucrul în echipă, pentru sincronizarea acțiunilor proprii cu ale altora, în
vederea atingerii unui scop comun. În al treilea rând, jocul provoacă o stare de bună dispoziție, de
voie bună, oferindu-i copilului posibilitatea de a uita pentru un timp de toate celelalte și de a se
distra, dându-i parcă mai multă poftă de viață.
În joc, copilul își dă frâu liber imaginației. Jocurile spontane reliefează capacitatea de creație
a copilului, capacitate bazată pe propria experiență, îmbogățită cu noi elemente, corespunzătoare
dorințelor sale.
3. Activitățile extrașcolare - prilej de activizare și dezvoltare a creativității
În orice tip de activitate extrașcolară, fie că este vorba de drumeție, vizită într-un atelier de
creație, un muzeu, un loc istoric, o excursie de mică sau mare anvergură este necesar să antrenăm
trei factori implicați în actul educațional:
a) elevii - prin responsabilități asumate atât individual cât și în grup;
b) familie – prin susținere morală, financiară sau chiar implicare în organizarea activităților;
c) școala – prin obținere avizelor necesare deplasării, elaborarea strategiilor didactice,
realizarea unității dintre cei doi factori, finalizarea activității întreprinse.
Acest tip de activitate îi antrenează pe copii în activitatea de învățare, îi apropie de școală, îi
determină să o îndrăgească. Chiar ei propun, cer, așteaptă și se implică în realizarea acestui tip de
activitate.
Dacă avem grijă ca obiectivele instructiv-educative să primeze, dar să fie prezentate în mod
echilibrat și momentele recreative,de relaxare, atunci rezultatele vor fi întotdeauna deosebite.
În cadrul acestor activități elevii se deprind să folosească surse informaționale diverse, să
întocmească colecții, să sistematizeze date, învață să învețe.
Prin faptul că în asemenea activități se supun de bună voie regulilor, asumându-și
responsabilități, elevii se autodisciplinează. Cadrul didactic are, prin acest tip de activități,
posibilități deosebite să-și cunoască elevii, să-i dirijeze, să le influențeze dezvoltarea, să realizeze
41
mai ușor și mai frumos obiectivul principal al învățământului primar – pregătirea copilului pentru
viață.
În legătură cu dezvoltarea creativității elevilor, pot fi date educatorilor următoarele
îndrumări: gândirea creativă și învățarea din proprie inițiativă trebuie încurajate prin laudă. Trebuie
promovat modul variat de abordare a problemelor de manipulare a obiectelor și ideilor. Elevii
trebuie să fie îndrumați să dobândească: o gândire independentă, nedeterminată de grup, toleranță
față de ideile noi, capacitatea de a descoperi probleme noi și de a găsi modul de rezolvare a lor și
posibilitatea de a critica constructiv. Înainte de toate, este important ca profesorul însăși să fie
creativ.
Bibliografie
1. Bruner, J.S. – Procesul educației intelectuale – București, Ed. Științifică, 1970
2. Cerghit, I. – Metode de învățământ – București, EDP, 1976
3. Nicola, I. – Pedagogia școlară – București, EDP, 1980
4. Piaget, J.Inhelder, B. – Psihologia copilului – EDP, 1968
5. Șerban, Gr. – Învățătorul și copiii – București, EDP, 1975
6. Șchiopu, U. – Psihologia copilului – București, EDP, 1975
42
DUREREA POEZIEI…
Inspector Școlar Limba și Literatura Română, Prof. Maria Bocoi

Liceul Constantin Brâncoveanu, Horezu, Vâlcea
Unii teoreticieni ai poeziei apelează la Hegel când afirmă că societatea tehnico-industrială

nu ar corespunde poeziei.
Dacă se acceptă o astfel de opinie, înseamnă că în cele mai dezvoltate ţări tehnico-industriale
poezia ar fi grav ameninţată. Şi nu numai în ele. Este adevărat că astăzi se citeşte foarte puţină
poezie, că cititorii o neglijează într-un mod cu totul neliniştitor. Trăim într-o lume a prestaţtiei ţi a
stresului, care epuizează energiile fizice şi psihice ale omului şi îi consumă aproape tot timpul liber.
Ori literatura bună cere de la cititor efort şi timp pentru a fi înţeleasă şi savurată. În locul ei
înfloreşte acum o literatură de consum, de spaimă, de crimaâă, chiciul literar care se tipăreşte şi se
vinde în tiraje înspăimântătoare. Astăzi nu se mai vorbeşte de capodoperă, ci de best-seller. Nu e
bun ce este bun ci ceea ce se vinde bine!
Timpul înseamnă bani, se spune astăzi peste tot. Timpul este suflet şi creaţie, spun eu. Banul
sprijină şi încurajează doar produsele ce aduc profit. Poezia nu aduce niciun profit nici nu adună
masele. Un fotbalist costă astăzi milioane de dolari. Mă întreb: cât costă un poet? Când un star de
muzică pop are concert nu e suficient un stadion, deşi biletele sunt foarte scumpe. Dacă un poet
renumit are o serată petică, abia dacă se umple o sală...
Astăzi există în lume mii de tone de material exploziv pe cap de locuitor. Mă întreb: câte
miligrame de poezie bună există pe cap de om? Poate că după Hiroshima n-ar trebui să se mai scrie
poezie. În literatură ca şi în economie există o valoare şi există un poet. În ambele domenii valoarea
nu coincide întotdeauna cu preţul şi asta se regăseşte în special în poezie. Poezia este o creaţie de
înaltă valoare estetico-literară, dar are un preţ foarte scăzut în cititori. Nu e nici cumpărată, nici
citită.
A fi poet nu înseamnă a fi sumbru şi de nepătruns. A fi profund înseamnă a fi simplu. O
poezie autentică cere multă experienţă de viaţă, înţelepciune şi adevăr. Sufletul nu se vede, hainele
se văd!
Poezia trebuie să rămână o artă a adevărului, nu a modei literare. Ea trebuie să rămână o
aventură şi nu un risc ontologic, cum scria Heidegger, ea trebuie să rămână arta de a îmbunătăţi ceea
43
ce este şi de a umaniza în frumuseţe lumea. Mai mult decât oricine, poetul trebuie să fie conştiinţa
omenirii. Adevăratul poet trebuie să stea mereu de partea adevărului, pentru al cărui triumf să fie
oricând gata să se sacrifice chiar şi fizic. Destinul creatorului a fost întotdeauna tragic. Abia după ce
justiţia i-a omorât pe Iisus şi pe Socrate şi i-a izgonit pe Lao Tzi şi pe Ovidiu, şi l-a nesocotit pe
Platon, lumea le-a preamărit învăţăturile. Cred că cel mai bun mijloc de a apăra lumea împotriva
degradării culturii şi literaturii este Poezia. Poezia este vitamina sufletului şi sufletul limbii.
Trebuie să găsim calea care duce poezia către cititori, pentru a fi cumpărată, citită şi
posibilitatea de a asigura mijloacele materiale de existenţă ale poetului, dacă dorim ca poezia să nu
mai însemne sărăcie. Speranţa mea este totuşi că viitorul va rezolva această situaţie atât de
importantă pentru poeţi şi implicit pentru poezie. O întâlnire mai fericită între Poet şi Societate nu
numai că trebuie să se producă, dar şi să dea roade. Fără rezolvarea problemelor existenţiale ale
poetului, vă asigur că nicio femeie nu va dori să fie muză.
44
EVALUAREA CA PROCES DE FORMARE A COMPETENTELOR
ELEVILOR
Inspector Școlar Matematica, Prof. Bologa Cristina

Liceul de Arte "Victor Giuleanu", Rm Vâlcea
1. Evaluarea şi legătura ei cu procesele de predare şi de învăţare

În cadrul procesului de învăţământ, activitatea de evaluare se află în strânsă legătură cu
activităţile de predare şi de învăţare. Aceste trei activităţi trebuie proiectate împreună, întrucât se
influenţează una pe cealaltă. Evaluarea determină conţinuturile predării şi ale învăţării, după cum
afirma şi A. Stoica: „Procesul de instruire depinde în mare măsură de modul în care este proiectată
evaluarea” (A. Stoica, 2003, p. 13). Profesorul alege conţinuturile predării în concordanţă cu acele
competenţe care vor fi testate prin evaluarea naţională, prin bacalaureat, respectiv prin olimpiadele
sau concursurile la care participă elevul. Primul instrument de lucru al profesorului este programa
şcolară, în funcţie de care îşi planifică demersul didactic în vederea realizării unui progres şcolar
pentru elevi. Profesorul urmăreşte îndeplinirea unor scopuri şi obiective, pentru care proiectează
anumite conţinuturi pe care să le parcurgă, împreună cu elevii, într-un anumit timp, folosind
anumite strategii didactice. Elevul, la rândul lui, caută să înveţe acele conţinuturi care să îi formeze
competenţele care se evaluează. M. Voinea afirma că „stilul de predare al profesorului va influenţa
stilul de învăţare al elevului” . (M. Voinea Teoria şi practica evaluării, p. 40).
2. Evaluarea şi dimensiunile formativ şi informativ
Încă de la proiectare, profesorul consultă planurile de învăţământ, programa şcolară,
manualele şi ghidurile metodologice, apoi pune în practică instruirea didactică, folosind metode şi
mijloace pe care le consideră potrivite. Folosind competenţele ştiinţifice, didactice şi
psihopedagogice pe care le are, cadrul didactic lucrează în vederea obţinerii, la elevi, a rezultatelor
şcolare. Aceste rezultete se concretizează, în urma evaluării, sub forma cunoştinţelor pe care le au
elevii, a atitudinilor şi a aptitudinilor acestora. Toate cele trei componente se grupează în
mănunchiul numit competenţă: să ştie, să ştie să facă, să ştie să fie.
Scopul educaţiei stă în formarea individului, în vederea integrării lui cu succes în societate şi
pe piaţa muncii. Şcoala trebuie să contribuie la pregătirea tânărului pentru viaţă. Procesul instructiv-
educativ trebuie să aibă, aşadar, nu numai un efect informativ, ci şi o puternică dimensiune
formativă.
45
3. De ce evaluăm?
Înaintea elaborării unei probe de evaluare, este necesară identificarea unei funcţii a evaluării.
De cele mai multe ori, evaluăm pentru a cunoaşte rezultatele procesului instructiv-educativ (funcţia
constatativă), pentru a identifica punctele tari şi punctele slabe în pregătirea elevilor (derivate din
procesele de predare şi de învăţare) (funcţia diagnostică), pentru a stabili demersuri pentru
performanţe viitoare (funcţia prognostică). Evaluarea se mai face pentru motivarea elevului, pentru
trezirea interesului acestuia pentru o disciplină (funcţia motivaţională), pentru a selecta şi a ierarhiza
(funcţia de selecţie), pentru informarea sistemului social cu privire la viitorul pieţei muncii, pentru
orientarea profesională a elevilor. Cea mai importantă funcţie a evaluării, însă, este funcţia de
certificare. (v. M. Voinea Teoria şi practica evaluării, p. 43; M. Norel, F. Sîmihăian, Limba
română, Didactica limbii române, p. 94).
4. Tipuri de evaluare
Strategia evaluării în trei timpi cuprinde: evaluarea iniţială, evaluarea pe parcursul
procesului (formativă şi sumativă) şi evaluarea finală.
Astfel, evaluarea iniţială este prezentă la începutul unei etape (a unui ciclu de învăţare, a
unui an şcolar), în vederea cunoaşterii elevilor. Evaluarea formativă sau continuă se realizează
continuu, pe secvenţe mici, şi are efecte de reglare a învăţării şi a întregului proces didactic.
Evaluarea cumulativă sau sumativă se realizează la sfârşitul unei activităţi mai mari (semestru, an
şcolar, ciclu şcolar). Evaluarea fianală (evaluarea naţională, bacaluareat) este globală şi operează un
sondaj în conţinuturi, având funcţiile de certificare, de ierarhizare şi de selecţie.
5. Demersul strategic al elaborării evaluării

Ca oricare proces care se vrea eficient, şi evaluarea are nevoie de o planificare eficientă.
Astfel, pentru ca o evaluare să conducă înspre rezultatele dorite, ea trebuie să ţină cont de
următoarele variabile: baneficiarii evaluării, stabilirea obiectivelor, asigurarea instrumentelor de
evaluare potrivite beneficiarilor, plasarea optimă a timpului acordat, în raport cu specificităţile
persoanelor evaluate, valorizarea rezultatelor, măsuri de remediere, plan de recuparare.
În cadrul unui învăţământ centrat pe elev, cu particularităţile lui specific-diferenţiatoare,
întregul proces de predare-învăţare-evaluare trebuie să fie adaptat la nevoile imediate ale elevului
46
concret. Predarea trebuie să se facă având în centru progresul fiecărui elev comparat cu sine, nu cu
ceilalţi elevi sau cu un elev abstract şi ideal. Astfel, şi în elaborarea probelor de evaluare trebuie să
se ţină cont de obiectivele generale ale fiecărei discipline şi de competenţele minimale care trebuie
să fie formate prin intermediul fiecărui obiect de studiu.
Evaluarea trebuie să se facă într-un mod în care profesorul să aibă aşteptări transparente
(definite şi făcute publice prin standarde). Elevul trebuie să cunoască ţintele obligatoriu de atins (v.
M. Voinea Teoria şi practica evaluării, p. 49).
În elaborarea probelor de evaluare, profesorul trebuie să stabilească obiectivele evaluării,
conţinuturile prin care sunt testate competenţele; apoi să redacteze un barem de corectare
(descrierea amănunţită a modului cum notează performanţele elevilor).
Evaluarea rezultatelor şcolare poate fi făcută prin metode tradiţionale (probe orale, scrise sau
practice) sau prin metode alternative (observarea sistematică a elevilor, investigaţia, proiectul,
portofoliul, autoevaluarea). Alegerea uneia dintre aceste metode pentru o anumită parte din evaluare
depinde de profesorul clasei; această alegere este făcută în funcţie de necesităţile şi particularităţile
colectivului de elevi.
În cazul alegerii unei probe scrise, putem formula itemi obiectivi (cu alegere duală, cu alegere
multiplă sau itemi tip pereche), itemi semiobiectivi ( cu răspuns scurt, itemi de completare, întrebări
structurate), itemi subiectivi (rezolvare de probleme, eseu structurat, eseu liber).
În evaluare, este bine să încercăm să evităm erorile provocate de diferite variabile: să evităm
notarea strategică (atribuirea de note mici, în vederea creşterea interesului pentru materie), să nu
folosim notarea-sancţiune (să nu sancţionăm elevul pentru fapte, ci pentru pregătire), să nu notăm
speculativ (să nu sancţionăm lacune din ansamblul cunoştinţelor elevului), să nu notăm punând
„etichete” (să îi atribuim unui elev mereu aceeaşi notă, fără a ţine cont de evoluţia sau regresul de
care acesta dă dovadă, ulterior). În funcţie de expectanţele noastre ca evaluatori, putem greşi prin
ceea ce pedagogii au numit „efect halo” (aşteptările bune cu privire la realizările unor elevi) sau
„efectul Pygmalion” (aşteptări nefavorabile din partea profesorului). În etapa proiectării unei probe
de evaluare, să încercăm, aşadar, evitarea acestor greşeli.
După fiecare probă de evaluare, profesorul să aplice planurile remediale întocmite, în
vederea corectării greşelilor elevilor şi a evitării producerii unor greşeli de acelaşi fel.
47
6. Etapele evaluării
Elaborarea propriu-zisă a unei probe de evaluare (redactarea unor itemi de evaluare) nu este
singura sarcină de lucru a unui cadru didactic ajuns, conform planificării calendaristice, la etapa
evaluării. Evaluarea cuprinde trei etape: măsurarea rezultatelor elevilor (corectarea lucrărilor,
raportată la baremul de corectare, notarea cunoştinţelor şi a deprinderilor acestora), aprecierea
(emiterea unor judecăţi de valoare, aprecierea prin foile de interpretare a rezultatelor), formularea
concluziilor (adoptarea deciziilor educaţionale adecvate, plan de remediere şi recuperare) (v. M.
Norel, F. Sîmihăian, Limba română, Didactica limbii române, p. 95).
Astfel, adaptând teoria Mariei Montessori, putem afirma că, în interiorul procesului de
predare-învăţare-evaluare, evaluatorul şi cel care este evaluat sunt două vâsle ale unei bărci. Dacă se
mişcă numai una sau dacă cele două acţionează în direcţii diferite, există riscuri: fie ca barca să se
învârtă în loc, fie ca, în cel mai rău caz, să se răstoarne.
Concluzii
Prin evaluare, elevul îşi formează deprinderile de producere a mesajelor scrise şi orale, îşi
formează şi deprinderea de studiu individual, gândirea critică, deprinderea de cercetare,
competenţelele de selectare a esenţialului şi îşi dezvoltă creativitatea.
Bibliografie:
1. Pavelescu, Marilena, Metodica predării limbii şi literaturii române, Ghid pentru susţinerea
examenelor de definitivare şi de acordare a gradelor didactice, Editura Corint, Bucureşti,
2010
2. Sîmihăian, Florentina; Norel, Mariana, Limba română. Ddidactica limbii şi literaturii
române (I), Ministerul Educaţiei şi Cercetării; Proiectul pentru Învăţământul Rural, 2005
3. Sîmihăian, Florentina; Norel, Mariana, Limba română. Ddidactica limbii şi literaturii
române (II), Ministerul Educaţiei şi Cercetării; Proiectul pentru Învăţământul Rural
4. Stoica, A., Evaluarea progresului şcolar. De la teorie la practică, Editura Humanitas
Educaţional, Bucureşti, 2003
48
NATURA ÎN OCHI DE COPIL
Inv. Buleteanu Iuliana

Liceul ,,George Țărnea” Băbeni,Vâlcea
După evoluţionişti, omul este în acelaşi timp creaţie şi creator al naturii.

Natura îi asigură existenţa sa fizică şi îi oferă posibilitatea unei dezvoltări morale‚
intelectuale‚ sociale şi spirituale. Universul naturii a dăruit omului din plin toate bunurile sale,fără
să ceară niciodată vreo răsplată.
« Natura nu este numai a noastră şi noi nu putem dispune de ea aşa cum dorim pentru că o
avem în păstrare si pentru generaţiile viitoare !... »
Natura‚ care este un bun al tuturor şi din care facem parte, nu trebuie numai cunoscută, ci
mai ales protejată. Cu cât o cunoaştem mai mult, cu atât înţelegem mai bine necesitatea conservării
ei. Ocrotirea naturii, păstrarea echilibrelor biologice din ecosisteme trebuie să constituie o
preocupare a fiecarui om, începând încă de la vârste fragede. Particularităţile de vârstă ale elevilor
din clasele I-IV permit formarea şi dezvoltarea la aceşti elevi a conştiinţei ecologice şi, implicit, a
unui comportament adecvat. Copilul manifestă o curiozitate senzorială în plină dezvoltare şi, dacă
ştim să–i prelungim această curiozitate, ea devine suportul dorinţei de cunoaştere.
Educaţia pentru protejarea naturii este oportună şi, cu cât este începută de la o vârstă cât mai
fragedă, cu atât are şanse mai mari de reuşită. O condiţie esenţială a realizării acestei educaţii este
ca ea să se conceapă în natură şi pentru natură.
Antrenând elevii (în timpul liber) în diverse acţiuni : excursii, acţiuni practice de plantare şi
îngrijire a pomilor şi a florilor, de curăţare a spaţiilor verzi şi de înreţinere a acestora, hrănirea
păsărilor pe timp de iarnă, am realizat o dezvoltare a spiritului de iniţiativă, a deprinderilor de
cercetare, a răspunderii pentru lucrul făcut, a curiozitaţii.
Ca forme de realizare a educaţiei pentru protecţia naturii amintim:
a) Convorbirea însoţită de imagini;
b) Amenajarea unui colţ cu verdeaţă în clasă pentru a încredinţa elevilor sarcini de gospodărire şi
îngrijire a plantelor;
49
c) Activitate extracurriculară de curăţare a spaţiilor verzi (văruirea pomilor,vopsirea băncilor,
strângerea gunoaielor şi măturarea trotuarelor);
d) Acţiuni ample ce vor cuprinde concursuri între clase (de desen, lucrări practice, poezii, cântece,
serbări tematice);
e) Drumeţii, excursii tematice.
Plimbările şi activităţile în natură, jocurile de rol, studiul de caz dezvoltă responsabilităţi
pentru păstrarea şi ocrotirea naturii.
Diversitatea acţinunilor extracurriculare care ar trebui să se desfăşoare cel puţin odată pe
săptămână au un aport benefic asupra formării personalităţii copilului.
Cu fiecare prilej, în şcoală sau în afara ei, noi am fost preocupaţi să inducem elevilor
concepţia că omul nu are dreptul să distrugă o specie animală sau vegetală, altfel spus : << Dacă
iubeşti natura, imit-o, nu ţi-o însuşi !>>.
Pentru a ajunge mai uşor la sufletul elevilor şi pentru a le prezenta urmările tragice ale
distrugerii naturii, putem apela la povestirea „Primavara tăcută„ de Rachel Carson, povestire
alarmantă în legatură cu poluarea. Mai târziu, cu 15-20 de ani, povestea ei devenea o îngrozitoare
realitate în multe locuri ale lumii.
„A fost odată un oraş în care toate vieţuitoarele păreau să trăiască în armonie cu cele din
jur. Oraşul se afla în mijlocul unor ferme prospere, cu lanuri cu grâne şi dealuri, cu livezi unde
primăvara nori albi de flori erau purtaţi de vânt peste câmpurile verzi. Toamna stejarii, arţarii şi
mestecenii dădeau la iveală o revărsare de culori, care se învăpăiau şi licăreau peste o perdea de
conifere. Atunci, vulpile urlau pe dealuri şi cerbul străbătea tăcut câmpurile, pe jumătate ascuns
în ceţurile dimineţilor de toamnă.
În lungul drumurilor, dafinul şi aninul, ferigile mari şi florile sălbatice încântau ochiul
călătorului tot timpul anului ...
Apoi, o stranie nenorocire s-a furişat în regiune şi totul a început să se schimbe. O vrajă
diavolească s-a instalat în aşezare; boli misterioase au măturat stoluri de păsări, vite şi oi s-au
îmbolnăvit şi au murit. Pretutindeni plutea umbra morţii ...
Nici o vrajă, nici o acţiune duşmănoasă nu redusese la tăcere viaţa, în această lume
îndurerată. Omul o făcuse ...’’
50
Oraşul acesta nu există în realitate, dar se poate afla cu uşurinţă într-o mie de părţi ale
lumii.
Copiii trebuie să devină prieteni ai naturii, cu condiţia să respecte natura.Aceasta înseamnă
s-o priveşti ca un adevărat cetăţean ce doreşte nu o natură strivită, cu gândul refacerii ei, ci
conştient că apără şi conservă una din bogăţiile cu care noi, românii, ne mândrim. Şi dacă vrem cu
adevărat să fim prieteni ai naturii, s-o invităm la noi acasă.
Cunoaşterea şi ocrotirea naturii începe cu floarea de la fereastră, cu canarul sau pisicuţa,
căţeluşul sau pasărea pe care nu trebuie s-o rănim, ci să-i oferim câteva firimituri de pâine.
În acest sens, noi am înfiinţat în clasă Clubul Prietenii Naturii care are ca membrii elevii
clasei I şi învăţatoarea ; am desfăşurat activitaţi diverse menite să protejeze natura şi păsările şi să
sensibilezeze opinia publică în legătura cu natura şi viaţa naturală.
Acţiunile elevilor sunt mărturii ale educaţiei ecologice în natură şi pentru natură :
realizarea cuiburilor artificiale pentru păsări şi instalarea lor în pomii din curtea şcolii , aducerea de
seminţe pentru hrănirea păsărilor iarna, activităţi de curăţire şi îngrijire a spaţiului verde, adunarea
deşeurilor, amanajarea stratului de flori ş.a.m.d
„Nu mila de vieţuitoare, ci respectul este necesar unei adevărate prietenii,
convingerea că totul în natură este folositor; noţiunea de dăunător a inventat-o omul ce
cunoaşte, dar nu recunoaşte lanţul trofic .”
În consolidarea şi verificarea cunoştinţelor despre natură din cadrul lecţiilor de ştiinţe sau
cunoaşterea mediului, putem iniţia un joc didactic.Distribuim elevilor cartonaşe cu imagini ale
diferitelor vieţuitoare şi plante învăţate . Le dăm ca sarcină să formeze lanţuri trofice :
a) varză – iepure – lup; b) grâu – pâine – om; c)frunze - omidă – păsărele; d) planta de
cartof – gândacul de Colorado; e)porumb – porc – om.
Câştigă elevul care termină primul de ordonat corect simbolurile. (cl. A III-a şi a IV-a)
Conştiinţa unui copil, atunci când încearcă să înţeleagă şi să determine relaţia dintre el şi
natura vie, să rezolve conflicte extrem de intime, se evidenţiază în acţiunea sa de decizie : a rupe
sau nu o plantă, a ucide sau nu o insectă ş.ă.m.d.
Pentru o mai mare sensibilizare am adus în completare fragmente din texte literare, poezii
sugestive cum ar fi ,,Căţeluşul şchiop” şi ,,Gândăcelul” de Elena Farago. Am observat trăirea
51
emoţională pe care o au copiii la auzul versurilor: ,,Copil ca tine sunt şi eu,/Şi-mi place să mă joc şi
mie,/ Şi milă trebuie să-ţi fie/ De spaima şi de plânsul meu...”
Copilul manifestă curiozitate permanentă. Lumea naturală continuă, astfel, să i se
înfăţişeze copilului, multă vreme, ca un mister, încântându-l şi trezindu-i o serie de întrebări :,,De
ce?, De unde?, Cum?” etc.
Astfel, abilitatea pedagogică a învăţătorului constă în a-i crea copilului, prin disciplinele :
ŞTIINŢE - CUNOAŞTEREA MEDIULUI, un cadru atractiv de preocupări pe care acesta să-l
exploreze cu pasiune, fără a-l lipsi nici o clipă de bucuria descoperirii personale.
La vârsta micii şcolarităţi, jocul didactic, folosit cu pricepere, antrenează funcţiile
fiziologice şi cele psihice ale elevului. Elevul devine mai curajos, capătă încredere în capacităţile
sale, are mai multă siguranţă în răspunsuri, activitatea didactică devine atractivă şi flexibilă.
Preocuparea mea a fost ca elementele de joc introduse în activităţi să nu devină preponderente,
sarcinile instructive şi educative au fost îmbinate, elementele de joc, cu elemente practice. Prin
intermediul jocului, elevul ia contact cu alţi elevi, se obişnuieşte să ţină seama de punctul de vedere
al altora.
La disciplina ,,Ştiinţe’’ este imperios necesar să se organizeze experienţe care să-i atragă pe
elevi către investigarea ştiinţifică.
Învăţându-l pe elev cum să observe lumea înconjurătoare, cum să mănuiască materialul
biologic şi să interpreteze ştiinţific fenomenele naturii, el învaţă să cunoască natura, să o preţuiască
şi să o ocrotească.
Astfel se ajunge la lărgirea orizontului de cunoaştere, la stimularea interesului pentru
cunoaşterea ştiinţifică a naturii, se integrează elementele de biologie, fizică, chimie, ecologie.
Cunoştinţele, priceperile şi deprinderile se transmit şi se formează în toate orele, interdisciplinar
dintr-un an şcolar.
Prezentarea cunoştinţelor în mod gradat : mediul şcolar, familial, anotimpuri, făcându-se
apoi trecerea la corpuri cu viaţă şi fără viaţă permite elevilor o înţelegere deplină. Elevii trebuie
orientaţi în permanenţă spre căutarea relaţiilor esenţiale între fenomene. Ei ajung să înţeleagă
treptat interdependenţa ce există între vieţuitoare şi factorii de mediu, influenţa acestora asupra
vieţii şi dezvoltării plantelor, animalelor şi omului.
52
În vederea dezvoltării gândirii ecologice a elevilor, chiar la vârsta micii şcolaritaţi, se pot
adresa întrebări - problemă, cum ar fi : ,,Ce credeţi că s-ar putea întâmpla dacă ar dispărea
ciocănitorile?’’. Prin raţionamente simple, elevii îşi dau seama că ar creşte mult numărul insectelor
dăunătoare care ar pune în pericol copacii.Am continuat cu întrebarea ,,Ce s-ar întâmpla dacă ar
muri un anotimp (ex. Iarna)?” .Elevii au răspuns:,,Ar fi urât pentru că nu ne-am mai putea da cu
sania”; ,,Sârbătorile de iarnă nu ar mai avea acelaşi farmec”; ,,Dacă ar fi cald s-ar înmulţi insectele
şi bolile”; ,,Oamenii ar suferii”.
Se poate lansa spre dezbatere la nivelul clasei de elevi o problemă cum ar fi : ,,De ce se
vorbeşte din ce în ce mai mult despre distrugerea mediului şi necesitatea protecţiei acestuia?’’. Este
bine, ca noi, învăţătorii să dirijăm observarea sistematică a materialelor expuse în faţa clasei, prin
întrebări, ca de exemplu : ,,Care sunt activităţile umane care duc la poluarea mediului (încărcarea
cu substanţe toxice )?’’; ,,Care sunt efectele poluării aerului asupra pădurilor?’’; ,,Cum arată o
pădure care se găseşte în apropierea unei uzine chimice, care aruncă (emană) în aer substanţe
toxice?’’; ,,Cum sunt frunzele arborilor?’’; ,,Ce se întâmplă cu animalele din aceste păduri?’’; ,,La
ce duce tăierea necontrolată a pădurilor?’’; ,,Cine poate polua apele ?’’; ,,Ce efecte are poluarea
apelor?’’; ,,De ce nu se mai găsesc peşti în apele în care s-au produs deversări petroliere?’’; ,,Cum
arată un oraş poluat?’’; Ce aspect au arborii de pe marginea străzilor circulate intens?’’ etc.
Concluzia posibilă din acest dialog subliniază următorul aspect : ”substanţele dăunătoare
rezultate din unele activităţi umane (industrie, agricultură, transporturi etc) pot duce la distrugerea
mediilor de viaţă şi a vieţuitoarelor din acestea’’.
Poate fi abordată şi tema : ,,Viaţa pe Pământ depinde de noi’’ în care elevilor li se pot
adresa întrebări de genul : ,,Cum vedeţi voi rezolvată problema protecţiei mediului?’’; ,,Cum puteţi
contribui şi voi la protecţia mediului?’’. Pentru a înţelege mai bine problematica pusă în discuţie,
li se poate citi un text pe o temă adecvată.
Este important să precizăm elevilor faptul că natura a fost în toate timpurile şi o sursă de
inspiraţie poetică pentru mânuitorii condeiului şi penelului. Dar ea n-a fost numai muza
inspiratoare a artelor culte, ci a constituit izvorul cel mai de preţ al artiştilor populari. La toate
popoarele, obiectele de uz casnic (vase, ţesături, cusături, mânerele unor obiecte, sunt împodobite
cu motive vegetale. La noi în ţară, în diferite regiuni se împletesc motivele vegetale cu cele
animale. Există o preocupare la nivel mondial ca în arta vestimentară să nu se mai folosească
53
blănuri de animale naturale, ci artificiale. Motivele vegetale şi animale se întâlnesc în desenele
vitraliilor unor mănăstiri; pe porţile de lemn sculptate de artişti populari, pe brâiele de broderie în
piatră a bisericilor. Ca exemplu, le putem prezenta vederi (fotografii) cu diverse mănăstiri, imagini
care reprezintă vase ceramice de Horezu, modele de pe portul popular…
Pestalozzi a spus:“Lăsaţi copilul să vadă , să audă , să descopere , să cadă , să se ridice şi
să se înşele. Nu folosiţi cuvinte când acţionarea , faptul însuşi sunt posibile.”
Pornind de la acest îndemn , trebuie să-i învăţăm pe copii să învingă dificultăţile prin
intervenţii reale , să–şi exercite capacitatea de a opta şi de a decide. Şi ce alt loc mai potrivit decât
şcoala putem găsi pentru îndeplinirea acestui scop nobil ? Aici , departe de forfota şi apăsarea
cotidianului , copilul intră într-un mediu cald , protector şi stimulativ , un mediu pe care-l putem
asemăna unei cărţi cu poveşti în care literatura , muzica , artele plastice , natura , mişcarea , socialul
sunt într-un permanent dialog între ele şi implicit cu copilul.
Fiinţa umană nu reflectă în mod indiferent realitatea ci trăieşte anumite emoţii sau
sentimente faţă de fenomenele naturii şi societăţii , faţă de ceilalţi oameni , faţă de sine însuşi.
Viaţa afectivă a copilului şcolar sub influenţa multiplilor factori interni şi externi este într-o
continuă evoluţie. Treptat emoţiile copilului dobândesc un caracter mai controlat , mai plin de
conţinut , mai reţinut şi devin mai stabile în manifestare.
În viaţa copilului şcolar emoţiile joacă un rol important pentru orientarea conduitei copilului
, pentru formarea intereselor sale. Un mijloc important pentru a-l face pe copil să acţioneze într-o
direcţie sau alta , pentru ai mobiliza întregul potenţial psihic constă în a-l introduce în diverse
activităţi şi situaţii care să-l determine la o participare activă folosind metode şi procedee diferite.
Crearea unui mediu educaţional adecvat în vederea stimulării continue a învăţării spontane a
copilului şi pentru introducerea acestuia în ambianţa culturală a spaţiului căruia îi aparţine
reprezintă un pas important în înţelegerea noţiunilor şi a cunoştinţelor.
Ia închipuţi-vă,de exemplu,că vă plimbaţi liniştiţi într-o pădure de brazi după o uşoară
ploaie de vară,când răşina curge ca mierea pe trunchiurile bătrâne răspândind mireasmă de
tămâie;sau, mai simplu,imaginaţi-vă că mergeţi desculţi prin iarba verde şi mătăsoasă ce se întinde
cât vezi cu ochii ,că staţi întinşi pe un braţ de iarbă abia cosită şi priviţi cerul limpede şi
albastru…albastru…Soarele şi păsările întregesc tabloul.Oare e nevoie de mai mult să fii fericit?
54
Iată ,aşa se poate începe o lecţie despre mediul înconjurător stârnind o mare
curiozitate,dragoste şi interes fată de natură,dar nu numai atât,căci n-ar fi îndeajuns.
Copiii au nevoie să "simtă"ceea ce le spui, trebuie scoşi în natură cât mai mult ,duşi în
excursii şi drumeţii,la diverse acţiuni ecologice ,pentru a-i ademeni să iubească mai mult natura
decât televizorul şi calculatorul .
Bibliografie
1. Cerghit Ioan - ,,Metode de învăţământ’’, E.D.P,Bucureşti –1980;
2. Ionescu Al., Săhleanu V., Bândiu C. - ,,Protecţia mediului înconjurător şi educaţia ecologistă’’,
Edit. Ceres,Bucureşti, 1989;
3. Mărgineanu L.aura - ,,Plantele verzi şi rolul lor în natură’’, Edit. Ştiinţifică şi enciclopedică,
Bucureşti 1977;
4. Tufescu V., Tufescu M. - „Ecologia şi activitatea umană”, , Edit. Albatros, Bucureşti 1981;
5.Preda Viorica -,,Educaţia pentru ştiinţă în scoala”, Editura Compania, Bucureşti,2000
55
METODE DE PREDARE ŞI ÎNVĂŢARE UTILIZATE ÎN CADRUL ORELOR
DE LIMBA SI LITERATURA ROMÂNĂ
Prof.,Călin Ionela
Şcoala Gimn."Ion Preotu" Troianul, jud.Teleorman
„Fericit este copilul care găseşte în fiecare etapă a drumului său pe educatorul capabil să-i insufle
treptat forţa şi elanul necesar împlinirii destinului său ca om”. -Maurice Debesse
În procesul de învăţamânt, cadrul didactic, ca şi elevii, acţionează prin intermediul unor metode
de predare şi învăţare. Calitatea muncii lor este în funcţie de aceste metode; ele constituie o sursă
însemnată de creştere a eficacităţii şi eficienţei învăţământului. Limba şi literatura română este una
dintre disciplinele care preiau, într-o bună măsură, aceste elemente pe care le pune în practică ţinând
cont de bagajul informaţional şi de strategiile didactice, strategii care pot optimiza procesul de
instruire, dacă se are în vedere faptul că reprezintă modalităţi complexe de organizare şi conducere a
procesului instructiv-educativ pe baza combinării mijloacelor de învăţământ şi a formelor de
grupare a elevilor, şi toate în funcţie de personalitatea şi creativitatea profesorului. Profesorul este
cel care creează mediul educaţional favorabil, stimulativ şi interesant pentru învăţare în clasă, iar
elevul este cel care aduce ceva din viaţa lui, din afara şcolii, din ciclul preşcolar sau experienţa lui
de viaţă. În cadrul orelor de limba şi literatura română, se pot folosi o multitudine de metode care să
stârnească interesul copiilor. Printre acestea se pot utiliza şi metode ale gândirii critice. Elevii citesc
cu plăcere orice text dacă li se orientează atenţia, curiozitatea şi interesul faţă de acesta. De cele mai
multe ori, aceste metode îi solicită pe elevi să formuleze întrebări referitoare la text, întrebări care
să-i pună în dificultate pe colegii lor în căutarea răspunsurilor. Nici unii, nici ceilalţi nu ar reuşi să
facă acest lucru, dacă nu ar citi textul cu atenţie. Animaţia îi cuprinde şi atunci când întrebarea pusă
are mai multe soluţii. Uneori, metodele îi antrenează în citirea pe roluri, prin dramatizări, prin
organizarea şi distribuirea rolurilor în echipă, precum şi prin folosirea unui vocabular propriu în
replicile lor. Dezbaterea unor probleme care îi interesează, folosind argumente ”pro” şi “contra”, îi
ajută să decidă dacă acceptă sau nu valorile şi ipotezele din text. Receparea mesajelor şi a
56
informaţiilor se face prin comunicare elev-elev sau profesor-elev, ceea ce contribuie la învăţarea de
tip activ.
Dintre metodele gândirii critice se pot enumera următoarele: ciorchinele, jurnalul dublu, tabelul
conceptelor, cadranele, stiu-vreau să ştiu-învăţ, brainstorming-ul, scrierea liberă, lectura în perechi,
turul galeriei. Una din metodele care poate fi folosită în cadrul orelor de limba şi literatura română
este jurnalul dublu. Folosindu-l, elevii pot observa că un text poate fi redat prin imagini şi invers. De
aici elevul îşi formează deprinderi de a împărţi textul în fragmente, folosirea unei imagini în locul
unui fragment şi invers. Obişnuiţi cu redarea textului prin benzi desenate, ei constată că un text are
un început (introducerea), o continuare a acestui început (cuprinsul) şi apoi încheierea textului
(sfârşitul), realizând că textul nu poate fi lipsit de una dintre aceste părţi. Pentru a aplica această
metodă, copiii trebuie să-şi împartă pagina în două părţi, trasând o linie verticală pe mijloc. În partea
stângă se pot nota citate, fragmente, desene, benzi desenate, iar în partea dreaptă le vor comenta, vor
justifica alegerea făcută, vor scrie ce i-a determinat să facă această alegere. Pot nota, de asemenea,
impresii, sentimente, păreri, întrebări pe care şi le-au pus atunci când au făcut alegerea sau dacă le-a
fost impusă, pot să-şi spună părerea pro sau contra în legătură cu cerinţa dată. Această metodă se
poate aplica atât la textele în proză, cât şi la cele în versuri, pentru că le dă posibilitatea elevilor să
exprime prin cuvintele lor tot ceea ce cred, simt, ştiu, gândesc şi înţeleg despre text, fragment.
Metoda pălăriilor gânditoare
Pălăria albastră – este liderul, conduce activitatea. Este pălăria responsabilă cu controlul
discuţiilor, extrage concluzii – clarifică/ alege solutia corectă
Pălăria albă – deţine informaţii despre tema pusă în discuţie ,face conexiuni,oferă informaţia brută
aşa cum a primit-o – informează
Pălăria roşie – îşi exprimă emoţiile, sentimentele, supărarea, faţă de personajele întâlnite, nu se
justifică – spune ce simte
Pălăria neagră – este criticul, prezintă posibile riscuri,pericole,greşeli la soluţiile propuse, exprimă
doar judecăţi negative – identifică greşelile
Pălăria verde – oferă soluţii alternative, idei noi, inovatoare, caută alternative {Ce trebuie făcut?}
– generează idei noi
Pălăria galbenă – este creatorul, simbolul gândirii pozitive şi constructive, explorează optimist
posibilităţile, creează finalul – efortul aduce beneficii.
57
Tehnica cubului este strategia de învăţare care facilitează examinarea unei teme din diferite
indicaţii-cheie pe fiecare latură a cubului. De exemplu: descrie, compară, asociază, analizează,
aplică, găseşte argumente pro şi contra. Cubul are 6 feţe, pe care sunt scrise, verbele ce numesc
operaţiile de gîndire:
1. Descrie/ defineşte (se descrie subiectul operei)
2. Compară (specificul obiectului în raport cu altele, deja examinate)
3. Asociază (fiecare subiect poate declanşa diverse asociaţii)
4. Analizează (interpretarea legăturii ca element al întregului)
5. Aplică (aplicarea în viaţa cotidiană)
6. Apreciază (pro sau contra).
Învăţarea prin cooperare presupune o muncă dinamică, ale cărei etape, care se intercondiţionează
şi, într-o anumită măsură, se întrepătrund, ar putea fi : realizarea de destructurări cognitive, etapă în
care membrii grupului se confruntă cu sarcinile cooperative, acceptă formularea diferitelor idei,
disecarea lor, dezbaterea, pentru a face posibilă circulaţia şi confruntarea valorilor; reflecţia şi
tatonarea, etapă care constă în luarea iniţiativei de către membrii grupului, care se angajează într-un
proces de reflecţie, căutare, tatonare, cercetare şi învăţare, cu toate cunoştinţele de care dispun;
realizarea de interacţiuni şi schimburi verbale între membrii grupului, între aceştia şi învăţător
pentru sedimentarea ideilor, în cadrul unei dezbateri colective. În această etapă de interacţiuni, ideile
elevilor sunt exprimate pentru a fi punctate insuficienţele lor.
Cadranele – reprezintă o tehnică ce presupune extragerea esenţialului dintr-un text analizat, de
rezumare şi sintetizare a unui conţinut informaţional solicitând implicarea elevilor în înţelegerea
acestuia. Această metodă presupune parcurgerea următorilor paşi:
– Împărţirea tablei în 4 părţi egale.
– Se propune un criteriu pentru fiecare cadran obţinut.
– Se citeşte textul.
– Se formulează răspunsuri scurte pentru fiecare cadran.
– Se evaluează rezultatele.
Aceasta metoda are avantajele ei,de pilda stimulează atenţia şi gândirea elevului, scoate în evidenţă
modul propriu de înţelegere, conduce spre esenţializare, sintetizare.
58
Metoda poate fi folosită în etapele lecţiei dar poate fi şi o excelentă metodă de evaluare a
cunoştinţelor însuşite de elevi (în cadrul unei lecţii sau al unui capitol). În evocare: se poate desena
cadranul şi se pot trece obiectivele sub formă de cerinţe; elevii îşi trasează cadranele şi îşi citesc
cerinţele; le putem cere apoi să citească lecţia cu atenţie pentru a face însemnările în cadran; în
realizarea sensului: colaborează, comunică, cer sfaturi şi îndrumări cadrului didactic, dezbat şi
realizează obiectivele prevăzute; În reflecţie: se confruntă rezultatele, se dezbat, se analizează, se fac
aprecieri.
Elevii devin treptat conştienţi de puterea lor de utilizare a celor învăţate şi încep să-şi organizeze
singuri datele, îşi formulează cerinţe, îşi stabilesc obiective devenind mai independenţi în învăţare
(exemplu: se poate cere ca temă realizarea unui cadran cu sarcini „personalizate”, acestea fiind
foarte variate şi cu multiple valenţe funcţionale, unde elevii îşi stabilesc sarcini diversificate şi de
complexitate crescută). Îmbinarea cititului cu scrisul, comunicarea cu desenul în gândirea critic, fac
din activitate un joc în care elevilor le place să se implice. Este o metodă care place elevilor şi care
le cere orientare în pagină, le formează gustul estetic, elevii fiind preocupaţi nu numai de ceea ce
scriu, ci şi de felul în care scriu. Profesorul care foloseşte metode activ-participative trebuie să fie:
un bun sfătuitor – care îşi ajuta elevii în rezolvarea problemelor, îi motivează şi îşi prezintă propriul
punct de vedere, dar si un animator – care iniţiază metode şi le explică elevilor, pregăteşte
materialele didactice şi prezintă scopurile învăţării; un observator şi un ascultător – care observă
elevii în timpul activităţii şi îi poate aprecia corect; un participant la învăţare – care nu are impresia
că este perfect şi învaţă toată viaţa;un partener – care poate modifica ‘’scenariul’’ lecţiei, dacă se
impune.
Bibliografie:
Gaston Berger, Omul modern şi educaţia sa, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,1973;
I. Cerghit, Metode de învăţământ ,Iaşi, Editura Polirom, 2006 ;
Elena Joiţa, Educaţia cognitivă. Fundamente. Metodologie, Editura Polirom, 2002;
Alina Pamfil, Limba şi literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Editura Dacia,
Cluj, 2001;
Ion Ovidiu Pânişoară, Comunicarea eficientă; Iaşi, Editura Polirom, 2002;
Tudorică Radu, Dimensiunea europeană a învăţământului românesc, Iaşi, 2004.
59
SĂRBĂTOAREA COPILĂRIEI!
Prof.inv.preşc.Călin Simona
G.P.P. Castelul Fermecat Pitesti
„Copilăria este inima tuturor vârstelor”
(Lucian Blaga)
Copilăria este aidoma albinei care adună nectarul pentru a face miere. Orice copil este un
trofeu pe care viaţa îl smulge morţii în marea bătălie care durează de miliarde de ani și al cărei
sfârșit nu se cunoaște încă. Copilăria este cea mai nevinovată, cea mai îngerească, dar în același
timp și cea mai imorală, cea mai sadică vârstă a omului. Nu există nici un om care să nu-și
amintească de această vârstă ca un vis dispărut cu care nimeni nu poate fi asemuit mai pe urmă. E
vârsta în care orice copil dă voie imaginaţiei să-și împlinească visurile și are dreptul la orice. Ea e
frumoasă, candidă și fiinţele cele mai bune sunt cele care păstrează cel mai mult sau pierd cel mai
puţin din această candoare și din această sensibilitate. Sentimentele faţă de copilărie împreună cu
toate frumuseţile ei sunt puse în mișcare de către neputinţă. Primele impresii despre copilărie au o
importanţă enormă și tot restul vieţii noastre nu-i adesea altceva decât o urmare a lor.
1 Iunie este ziua în care se celebrează miracolul naşterii, al purităţii, dar şi întoarcerea la
inocenţă. Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru
Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, conform adoptării Declarației pentru Protecția
Copilului.Ziua Internaţională a Copilului are la bază şi promovează schimbul reciproc de idei,
dorinţa de a-i face pe copii să înţeleagă acest concept, precum şi iniţierea unei acţiuni de a promova
bunăstarea copiilor din toată lumea.Copiii nu trebuie să fie neglijaţi nicicând, căci ei sunt cei care ne
fac de multe ori ziua mai bună şi pentru care ajungem la un moment dat să trăim. De ziua lor aceştia
merită o atenţie deosebită pentru a şti că au anumite drepturi, că sunt importanţi.
Ziua copilului este un prilej de a sărbători copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a inspira
comunitatea şi familia noastră, de a aprecia şi iubi şi conferă an de an un prilej de mare bucuriie, o
,,întalnire,, fericită a celor mari cu cei mici, nu doar prin intermediul unor atenţii şi cadouri ci şi prin
participarea împreună la acţiuni şi evenimente inedite, atractive pentru copii şi aducătoare de
amintiri şi nostalgii pentru cei mari, care mai păstrează însă un crâmpei din sufletul lor de copil.
60
Încă de la cea mai fragedă vârstă copiii încearcă să se exprime, ei insişi, fiecare pe sine şi la
nivelul vârstei lor. Joaca "de-a creaţia" ii ajuta să poată creea mai tarziu, mai ales la maturitate, şi nu
neapărat în spaţiul artei.
Jocul și învăţarea oferă copilului nenumărate prilejuri de a combina și recombina
prezentările pe care le dispun propriile sale imagini, ascultând povești, basme, poezii, reconstruiește
mental principalele momente ale naraţiunii, le inversează, le omite, le amplifică și inventează altele
noi.
Prin tot ceea ce are specific manifestarea liberă a opţiunilor, ideea libertăţii depline în
acţiune, spiritul de independenţă generat și întreţinut de ideea realei competenţe, realizarea imediată
a scopului, caracterul fictiv al acestuia și al acţiunii, precum și al mijloacelor implicate în acţiune,
trăirile afective intense în tot timpul acţiunii, etc., jocul permite copilului să întreţină legătura
permanentă cu realitatea cotidiană, să-i înţeleagă exigenţele și să acţioneze în modul propriu și
creator, în lumea în care trăiește.
Materialele didactice bogate și atractive, indicaţiile verbale, descrierile adultului amplifică
manifestările creative ale copilului în joc, în desen, în povestea creată. Un mijloc important pentru
a-l face pe copil să acţioneze într-o direcţie sau alta pentru a-i mobiliza întregul potenţial psihic,
constă în a-l introduce în diverse activităţi și situaţii care să-l determine la o participare activă.
Practic, fiecare tip de joc poate activa potenţialul creativ al școlarului, dar nouă ne revine sarcina, în
primul rând, să ţinem cont de solicitările societăţii de astăzi, de avansare pe scara modernismului,
care conduc la schimbări și în modul de joacă al copiilor. Prin joc, copiii pot ajunge la descoperiri
de adevăruri, își pot antrena capacităţile lor de a acţiona creativ pentru că strategiile jocului sunt, în
61
fond strategii euristice, în care se manifestă isteţimea, spontaneitatea, inventivitatea, iniţiativa,
îndrăzneala etc. Chiar și în jocul didactic, care are reguli stricte de desfășurare, se poate rezolva o
sarcină didactică într-un chip nou, deosebit, atractiv.
În vederea valorificării la un nivel cât mai înalt a potenţialului creativ al copiilor, este
necesar ca fiecare cadru didactic să realizeze două acţiuni complementare:
- evaluarea nivelului pe care îl ating diferiţi factori ai creativităţii la fiecare elev;
- găsirea celor mai eficiente modalităţi de activare, stimulare, educare, formare și dezvoltare a
creativităţii;
La fiecare nivel de vârstă copiii trebuie să fie învăţati cum să înveţe și cum să se exprime creator.
Educatorii sunt cei care respectă ideile copiilor, îi ajută să gândească și să-și rezolve
problemele singuri. Copiii care sunt liberi să greșească, să exploreze și să experimenteze, se vor
simţi liberi să inventeze, să creeze și să găsească multiple modalităţi de a rezolva situaţiile întâlnite.
A.S. Macarenco aprecia înalt capacitatea pedagogului de a visa împreună cu copiii, de a-i
pasiona prin visul său sau, a-i ajuta să vadă „bucuria de mâine”.
„Copilul să nu știe nimic pentru că i-ai spus, ci pentru că a înţeles el însuși să nu înveţe
știinţa, ci s-o descopere.” JEAN-JACQUES ROUSSEAU
BIBLIOGRAFIE
AL. Roșca: Creativitatea, Colecţie, Orizonturi, Editura Enciclopedică Română, București, 1972
U. Şchiopu: Psihologia Copilului, Educaţia Didactică și pedagogică 1967
C. Cojocaru: Creativitate și inovaţie, Editura Ştiinţifică și Enciclopedică, București 1975
E. Claparedé: Psihologia copilului și pedagogia experimentală, E.D.P., 1975
62
PROIECT JUDEȚEAN
BUCURIA ÎNVIERII DOMNULUI ÎN SUFLET DE COPIL
Ediția I, aprilie-mai 2019
Regulament
Prof. Maria Ceauș

Școala Gimnazială ”Prof. Paul Bănică”, Târgoviște, Dâmbovița
Concursul se adresează preșcolarilor și elevilor din clasele primare, gimnaziale și liceale.

TEMATICA: Sărbătoarea Învierii Domnului
SECȚIUNI:
A. PARTICIPARE DIRECTĂ:
Secţiunea I : Concurs de standuri cu decorațiuni destinate comercializării (Târg de produse
hand-made)
Secţiunea II. : Concursuri artistice:
- interpretare dramatică (momente biblice, poezii, narațiuni, piese de teatru);
- interpretare muzicală (colinde, pricesne, muzică ușoară etc.)
Secțiunea III: Atelier de pictură-icoane pe sticlă.
B. PARTICIPARE INDIRECTĂ:
Secţiunea IV : Creații literare (eseu literar, compunere, poezie, ghicitori etc.)
Secţiunea V : Creaţii digitale (fotografii, ppt., filme etc).
ADRESA DE EMAIL a proiectului: bucuriainvierii@yahoo.com
Decorațiunile se vor executa în tehnică de lucru la alegere și vor avea la loc vizibil etichete cu
nume elev, școala de proveniență, prof. coordonator.
Lucrările, cu mențiunea Pentru concursul Bucuria Învierii, vor fi aduse depuse la secretariatul
Școlii Gimnaziale ,,Prof. Paul Bănică”, Târgoviște sau vor fi trimise prin poștă, pe
adresa: Târgoviște, str. Moldovei , nr. 3, cod poștal 130077, până la data de 5 aprilie 2019.
Înregistrările video-audio ale interpretărilor dramatice și muzicale vor fi trimise pentru
preselecție pe adresa de email a concursului, cu mentionarea secțiunii și a datelor concurentului și
ale prof. coordonator pe fișier și la subiectul emailului. Piesele selectate vor participa în direct la
concurs, în ziua de 18 aprilie 2019. O parte dintre decorațiuni vor fi expuse la Biblioteca
Județeană „Ion Heliade Rădulescu”, Târgoviște, pentru promovarea imaginii școlilor.
63
Creaţiile literare (compuneri, poezii, eseuri) vor fi expediate în format electronic, vor avea maxim
2 pagini, redactate în format A4, font Times New Roman, cu diacritice, caracter 12, la un rând și
jumătate. Titlul lucrării cu Times New Roman, font 14. La două rânduri de titlu se va scrie numele
autorului, al coordonatorului şi instituţia de învăţământ, cu aceleași caractere ca și titlul. (Expedierea
se va face în format electronic pe adresa de email a concursului, cu menționarea secțiunii și a datelor
concurentului și ale prof. coordonator pe fișier și la subiectul emailului).
Creațiile digitale
* Creațiile film/ppt pot fi realizate individual sau în echipă.
Durata: film - max 5 min; Ppt - un număr de minim 10 slide-uri.
Organizatorul nu îşi asumă răspunderea pentru nici un film însuşit în mod ilegal de către concurenţi.
** Lucrările fotografice să se încadreze în următoarele categorii:
I. Instantanee fotografice:
1. peisaj (natural, urban, rural)
2. portret
3. macrofotografie
4. tradiții, obiceiuri, evenimente
II. Povești în imagini 3. prelucrări foto digitale

1. reportaj 4. eseu
2. serie fotografică 5. compoziție fotografică
Fiecare fotografie va avea lipită pe verso o etichetă ce cuprinde: titlul fotografiei, categoria la
care participă, numele şi prenumele elevului, clasa, numele şi prenumele cadrului didactic
coordonator, unitatea de învăţământ, localitatea.
Fotografiile vor fi trimise într-un plic, cu mențiunea Pentru Prof. Ionuț Isari, prin poștă, pe
adresa: Școala Gimnazială Raciu, Strada: Principală 109, cod poștal: 137267, localitate: Raciu,
județ: Dambovița, până la data de 5 aprilie 2019.
Fotografiile vor fi trimise şi în format electronic pe adresa de email a proiectului, până la data
de 5 aprilie 2019, cu menționarea secțiunii și a datelor concurentului și ale prof. coordonator pe
fișier și la subiectul emailului.
64
Lucrările nu se restituie. NU se admit contestaţii.
Criterii principale de evaluare a lucrărilor:
- gradul de complexitate și volumul de muncă al elevului
- contribuţia individuală, talentul, gradul de originalitate şi imaginaţia pe care le
dovedeşte prin lucrarea realizată
Evaluarea concursului:
- Premiile se vor acorda pe cicluri de învăţământ şi pe cele patru secţiuni .
- Se vor acorda diplome de participare pentru toţi elevii şi cadrele didactice
coordonatoare.
Fondurile realizate din vânzarea de produse vor fi donate pentru activitățile SNAC
din cadrul Școlii Gimnaziale ,,Prof. Paul Bănică”, Târgoviște
Calendarul concursului:
Înscrierea pe adresa de email a concursului și trimiterea materialelor: 1-5 aprilie 2019;
Jurizare: 8- 12 aprilie 2019;
Amenajarea expozițiilor de decorațiuni, fotografii și icoane pe sticlă: 16-17 aprilie 2019;
Desfășurarea Concursului de standuri cu decorațiuni, a Concursurilor de interpretare
muzicală și de interpretare dramatică și a Atelierului de pictură- icoane pe sticlă, cu
participare directă: 18 aprilie 2019;
Expedierea diplomelor și a adeverințelor de participare - în perioada 18.05.2019-
31.05.2019;
Încheierea concursului: 31 mai 2019;
Locul desfășurării: Școala Gimnazială ,,Prof. Paul Bănică”, Târgoviște
Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu”.
NU SE PERCEPE TAXĂ DE PARTICIPARE!
Acordurile de parteneriat vor fi expediate prin poștă la adresa: Școala Gimnazială ,,Prof.
Paul Bănică”, Târgoviște , str. Moldovei , nr. 3, cod poștal 130077, până la data de 5 aprilie
2019. (cu mențiunea PENTRU CONCURSUL BUCURIA ÎNVIERII DOMNULUI 2019,
împreună cu un alt plic autoadresat şi timbrat pentru primirea diplomelor în original).
65
CEA MAI FRUMOASĂ ETAPĂ A VIEŢII-COPILĂRIA
Educ.Chipurici Mihaela Iuliana

G.P.N.Baile Govora, Vâlcea
“Din fericire există pe lume COPILĂRIA”. Este vârsta marilor superlative pe care le
merită viaţa, vârsta celei mai pure sincerităţi, a celei mai depline libertăţi, vârsta viselor fără
graniţă, vârsta care trăieşte prin flori şi se exprimă prin exclamaţii, vârsta în care toţi suntem
frumoşi. Şi, dacă există copilărie, trebuie să existe dragoste. Oare există pe lume părinţi care să
nu-şi fi iubit copiii?
De obicei, copiii spun că un nevoie de dragoste, securitate, laudă.”Nimeni şi nimic nu
te face mai fericit decât familia ta!”.În cadrul familiei, copiii găsesc climatul necesar bunei
creşteri. Grija părinţilor pentru pregătirea copiilor lor rezultă din faptul că-şi dau seama de
exigenţele vieţii moderne. „Cei 7 ani de-acasă”- nu reprezintă o expresie depăşită, ci o necesitate.
Familia este şcoala primelor emoţii; îi învaţă pe copii să fie fiinţe sensibile, capabile să-şi
însuşească trăsăturile morale ale persoanei.
O situaţie întâlnită în unele familii este”regimul” de răsfăţ, când copilului i se satisfac
toate plăcerile şi capriciile, este menajat în toate chipurile, încât acesta repede ajunge micul”
tiran” al casei, în faţa căruia se supun ceilalţi membri ai familiei. Un tratament lipsit de afecţiune
din partea familiei atrage după sine conduite greşite din partea copilului: agresivitate,
încăpăţânare, egoism, izolare, fugă şi vagabondaj, lene, furt, minciună. Aceste conduite greşite
trebuie prevenite şi corectate.
Poveştile, se zice, cresc într-o grădină fermecată. Cuibul poveştilor poartă numele
de…copilărie. În fiecare poveste locuieşte şi câte o zână bună. În inimile lor calde, numai bucurii
ştiu să adune. Ele alungă din jurul copiilor tristeţea; vorbele lor aduc mângâiere. Acestor zâne
bune, copiii le dau câte un nume: mama, bunica. Cunoscându-şi bine familia, arborele ei
genealogic, trecutul ei, copiii pot gândi şi simţi ca marele povestitor Ion Creangă: „Nu ştiu alţii
cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din
Humuleşti…parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie şi, Doamne, frumos era pe atunci, căci şi
părinţii, şi fraţii, şi surorile îmi erau sănătoşi, şi casa ne era îndestulată”. Copiii sunt raţiunea de a
66
fi a familiei. Fiecăruia îi este dată de natură măsura de minte pe care a fost dat s-o aibă. Educaţia
poate să dezvolte puterile minţii existente, nu poate pune însă ceea ce nu-i.
Da, din fericire există pe lume copilăria- susur al tuturor izvoarelor de cristal, râs
gingaş al răsăritului lunii, privire candidă şi adiere a dimineţilor care proclamă şi opresc gesturile
negre ale inconştienţei, pulbere de aur şi diamant cu care vrea să se obişnuiască eternitatea.
„Copilul nu este copil fiindcă este mic- el este copil ca să devină adult”. Jocul”De-a familia”, pe
care l-am desfăşurat împreună cu elevii mei, este intens proiectiv şi prezintă foarte mare
importanţă din cauză că familia este scena principală de viaţă a copilului şi totodată nucleul
social în care se condensează şi reflectă în mod sensibil întreaga viaţă socială. Acest joc are o
poziţie specială în nomenclatorul general al jocurilor copiilor. Variabilitatea mare a acestui tip de
joc se datorează faptului că familia oferă experienţa cea mai nuanţată şi trăită intens de către
copii. Am constatat că acest joc oglindeşte habitudinile, atmosfera, stilul de comunicare şi
afecţiune din familie, responsabilităţi certe asumate de membrii acesteia, dar şi tensiunile ce se
consumă în familie, evenimentele ce o traversează.
Imitaţia în joc este creatoare. Folosesc jocul didactic în orice moment al lecţiei.
Consider că învăţarea prin efort personal însoţită de satisfacţie şi bucurie este temeinică şi
generează noi interese de cunoaştere. Deosebit de interesante sunt rolurile profesionale
prezentate în jocurile copiilor. Prin aceste jocuri, copilul se apropie de universul profesiunilor şi
al muncii. Copilul interpretează roluri pozitive şi negative. Jocurile răspund trebuinţei de creaţie
a personalităţii, dar şi a sinelui în raport cu viaţa şi ipostazele ei felurite. Analiza jocurilor pune
în evidenţă statutul mintal, cel afectiv, cel de sănătate al copilului, dar şi structura experienţei şi a
mediului de cultură. Jocul de rol capătă roluri psihologice tot mai complexe, funcţii formative,
funcţii de relaxare, funcţii de facilitare a adaptării copiilor la aspectele mai complexe ale
mediului înconjurător, funcţie de umanizare, constituind o pregătire a copilului pentru viaţă.
Fiind veşnic supus cerinţelor realităţii, jocul creează copilului o apropiere intuitivă complexă, de
aspecte şi laturi importante ale realităţii. Prin jocul cu subiect şi rol se facilitează ca acceptare
aspecte legate de frustraţie şi de regulile de viaţă socială mai greu de acceptat. Interesul faţă de
activităţile şcolare şi extraşcolare este înglobat în cel de joc şi întreţinut de el. Personalitatea
expansivă a copilului iradiază prin traseele organizate de interese, extrăgând din substanţa vieţii
sociale valori cu care se” hrăneşte” spiritualitatea lui abia formată.
67
Şcoala impune modelele ei de viaţă, dar şi modelele sociale de a gândi şi acţiona. Ea
creează sentimente sociale şi lărgeşte viaţa interioară, cât şi condiţia de exprimare a acesteia.
Asimilarea continuă de cunoştinţe mereu noi, dar mai ales responsabilitatea faţă de calitatea
asimilării lor, situaţia de colaborare şi de competiţie, caracterul evident al regulilor implicate în
viaţa şcolară contribuie la modificarea de fond de fond existenţială a şcolarului. Adaptarea lui se
precipită şi se centrează pe atenţia faţă de un alt adult decât cei din familie. Acest
adult(învăţătorul) începe să joace un rol de prim ordin în viaţa copilului. Noi suntem
reprezentanţii comunităţii din care face parte copilul. În acelaşi timp, noi suntem cei care
veghează la exercitarea regulilor societăţii şi şcolii şi cei care antrenează energia psihică,
modelează activitatea intelectuală a copilului şi organizează viaţa şcolară în ansamblul ei.
În planul integrării în colectiv intervin unele schimbări- copilul devine mai sensibil la
informaţii sociale, la opinia clasei. Preocuparea pentru colectiv se încarcă de nuanţe, se exprimă
prietenia şi în cadrul acesteia se creează planuri copilăreşti, confidenţe, mici iniţiative. Rolul
nostru este foarte important. Stilul de lucru, atitudinea generală, experienţa de cunoaştere a
copilului, cultura, au influenţe formative puternice,. Şcoala creează copilului condiţii directe şi
indirecte de a intui existenţa altor tipuri de familie decât a sa, şi de a face comparaţii. Deosebită
importanţă capătă în învăţământul primar, două categorii de probleme strâns legate între ele:
prima se referă la dezvoltarea interrelaţiilor sociale şi a caracteristicilor acestora; a doua priveşte
rezonanţele în structura personalităţii a noii experienţe- inclusiv a celei sociale- pe care o
traversează dezvoltarea psihică.
Activităţile şcolare şi extraşcolare creează copilului condiţia unei inserări în
evenimentele sociale curente. Participarea activă a şcolarului la aceste activităţi are influenţe
formative privind dezvoltarea laturii sociale a personalităţii. Dacă sunt bine organizate,
activităţile dezvoltă interesul şi facilitează identificarea socială a copilului. Dobândirea statutului
de şcolar alături de acela de membru al familiei creează copilului o deschidere largă spre viaţa
socială. „Pentru a trăi prin oameni, trebuie să ştii să te porţi cu oamenii.”
68
JOCUL DIDACTIC
Prof. înv. primar Cociuban Alexandra – Lorena

Colegiul Național ”Vasile Goldiș” Arad
Precum se ştie, cea mai importantă modalitate de exprimare a copilului o reprezintă jocul.
Din această cauză, jocul reprezintă o formă de activitate utilizată în cadrul activităţilor realizate
în mediul educațional, dar şi o metodă de instruire şi educaţie. Jocul satisface în cea mai mare
măsură trebuinţele de manifestare şi de exprimare ale copilului.
Copilul se caracterizează printr-o dezvoltare intensă din punct de vedere fizic şi mai ales
psihic. Rolul jocului este deosebit în acest context. Încă de la vârsta preşcolară, jocul devine
activitatea fundamentală a copilului. Îi influenţează întreaga conduită şi prefigurează
personalitatea în plină formare şi dezvoltare.
Pentru copil, lucrul cel mai important îl constituie jocul. De obicei, se antrenează cu atâta
pasiune în joc, încât activitatea ludică devine în timpul desfăşurării universul său exclusiv. Copiii
care sunt crescuţi în afara mediului de joacă manifestă carenţe psihice şi educative toată viaţa.
Jocul are o putere imensă în viaţa copiilor. Jocul a fost denumit „munca copiilor”.
Educatorii recunosc puterea jocului în dezvoltare şi în puterea de asimilare a copilului. Copiii
prin naştere au tendinţa de a învăţa şi a descoperi, de a şti şi de a cerceta. În joc există libertatea
spiritului, care permite copilului să caute şi să descopere noi idei. Există o tendinţă de implicare
personală, de control şi dirijare. Jocul este un mod natural care determină copilul să lucreze în
grup.
Copiii mici gândesc sincretic. O perioadă mai lungă de joc pregăteşte copilul pentru
intrarea cu succes într-o lume din ce în ce mai complexă de cuvinte şi simboluri.
Jocul este „forma de activitate specifică pentru copil şi hotărâtoare pentru dezvoltarea lui
psihică”, afirmă Paul Popescu-Neveanu.
Sub influenţa jocului se formează, se dezvoltă şi se restructurează întreaga activitate
psihică a copilului. Modul serios şi pasiunea cu care se joacă copiii constituie indicatori ai
dezvoltării şi perfecţionării proceselor de cunoaştere. Frageda copilărie este o perioadă minunată
pentru a familiariza copiii, prin joc şi experimentare, cu o seamă de concepte elementare, ca
noţiunile de greutate, măsură, sunet, obiecte vii, optică şi energie.
69
Prin joc, copilul are posibilitatea de a fi mai degrabă un iniţiator, în propria sa lume, decât
o persoană manipulată şi disciplinată. Jocul determină creşterea încrederii în sine a copilului, cât
şi dorinţa de autodepăşire lăsându-i la îndemână libera opţiune, libera direcţionare, fantezie şi
imaginaţie.
Jocul devine ,,didactic” atunci când prin modul de formulare al sarcinii de învăţare
copilul este adus în situaţia de a-şi utiliza energiile şi potenţialul psiho-fizic pentru a-şi optimiza
parametrii comportamentali.
Termenul "didactic", asociat celui de joc, accentuează latura instructivă a activităţii care
devine, in mod necondiţionat, parte integrantă a acestuia şi se concretizează printr-un anumit
volum de cunoştinţe, de acţiuni obiectuale şi mintale pe care le solicită. Indiferent de etapa de
vârsta la care este utilizat, jocul didactic favorizează atât aspectul informativ al procesului de
învăţământ, cât şi aspectul formativ al acestuia.
Jocul didactic utilizat în contextul activităţilor şcolare are această particularitate esenţială:
el trebuie să îmbine armonios elementul instructiv-educativ şi exerciţiul cu elementul distractiv.
Învăţând prin joc, copilul trebuie să se distreze în acelaşi timp. Îmbinarea elementului distractiv
cu cel instructiv duce la apariţia unor stări emotive complexe, care stimulează şi intensifică
procesele de dezvoltare psihică.
Jocul didactic are o serie de caracteristici prin care se deosebeşte de celelalte jocuri şi
forme de organizare a activităţilor comune:
Scopul didactic al jocului reprezintă o finalitate educativă. EI trebuie să fie clar şi
precis, pentru a asigura organizarea şi desfăşurarea corectă a activităţii.
Sarcina didactică este formulată în funcţie de conţinutul activităţii şi de nivelul de
vârstă. Ea reprezintă elementul de instruire în jurul căruia sunt antrenate operaţiile gândirii.
Pentru copii, sarcina didactică apare ca o problemă de gândire (de recunoaştere,
denumire, descriere, comparaţie). Acest aspect trebuie să se reflecte în modul în care se
formulează aceste sarcini, ţinând seama de următoarele caracteristici:
-să fie definită sub forma unui obiectiv operaţional, cuprinzând un singur aspect al
conţinutului şi precizând ceea ce trebuie să facă în mod conştient şi concret copiii în desfăşurarea
jocului, pentru a realiza scopul propus;
-cuprinde o problemă care trebuie rezolvată de către toţi copiii;
70
-antrenează întreaga personalitate a copilului; chiar şi atunci când jocul didactic este
integrat în activităţi de consolidare /recapitulare, nu trebuie să se facă apel numai la memoria
reproductivă, ci la întreg sistemul intelectual (la operaţiile gândirii, capacitatea de asociere,
flexibilitate, fluiditate etc.);
-valorifică în diferite moduri cunoştinţele, deprinderile şi priceperile.
Elementele de joc reprezintă mijloacele de realizare a sarcinii didactice, constituind
elementele de realizare a sarcinii de învăţare. Ele pot fi dintre cele mai variate (întrecere,
recompensă, aplauze ) alegerea lor făcându-se în funcţie de conţinutul jocului, de vârsta copiilor .
Conţinutul jocului didactic este reprezentat de sfera cunoştinţelor, priceperilor şi
deprinderilor. El trebuie să fie prezentat într-o formă accesibilă şi atractivă de desfăşurare.
Regulile jocului didactic sunt prestabilite şi obligatorii pentru toţi participanţii. Ele
reglementează conduita şi acţiunile copiilor în funcţie de structura particulară a jocului didactic
(arată cum să se joace, cum să rezolve problema respectivă, succesiunea acţiunilor în joc, ce este
şi ce nu este permis în timpul jocului). Exemplu: "Fiecare echipă trebuie să descopere greşeala
de pe imaginea primită şi să comunice celorlalţi greşeala doar atunci când li se solicita acest
lucru".
Materialul didactic utilizat in cadrul jocului trebuie să fie variat, adecvat conţinutului
activităţii, vârstei şi particularităţilor individuale ale copiilor: jucării, fişe individuale, cartonaşe,
jetoane etc.
Acţiunea de joc este componenta prin care se realizează sarcina de joc. Ea cuprinde
momente de aşteptare, surpriza, ghicire, mişcare şi întrecere.
La final, aș încheia cu un citat al lui Michel de Montaigne, care spunea: ” Jocurile
copiilor sunt jocuri foarte grele. Copiii nu sunt niciodată mai serioşi decât atunci când se joacă.”
Bibliografie:
1. Cutler , B. , R. , Puterea jocului în Revista învăţământului preşcolar , Nr. 1-2 , 1992
2. Ezechil , L. , Lăzărescu – Păişi , M. , Laborator preşcolar , Bucureşti , Editura V şi I
Integral 2002
3. Popescu – Neveanu , P. , Creţu , T. , Zlate , M. , Psihologie – Manual pentru clasa a X-a ,
Bucureşti , Editura Didactică şi Pedagogică , 1994
71
ROLUL ACTIVITĂȚILOR EXTRAȘCOLARE ÎN DEZVOLTAREA
CREATIVITĂȚII ELEVILOR
Prof. înv. primar Constantin Daniela

Școala Gimnazială, comuna Pietrari
I. Dimensiunile conceptului de creativitate

Termenul de creativitate a fost introdus în literatura psihologică şi pedagogică de către
G.W. Allport în anul 1937. Până atunci, această variabilă de personalitate era desemnată prin
cuvinte ca: dotaţie, aptitudine, talent, genialitate, imaginaţie creatoare şi inteligenţă.
În zilele noastre, s-a ajuns la o vastă şi diversificată problematică a creativităţii, care este
abordată sub diferite aspecte de către specialiştii din diverse domenii şi chiar de către aşa numiţii
specialişti în creativitate. Unghiul de vedere din care este abordată creativitatea depinde însă de
intenţiile cercetătorilor. Spre exemplu, pentru specialiştii din industrie, pentru istoricii artei şi
pentru oamenii de ştiinţă, creativitatea se exprimă prin produsul creativ. Specialiştii în
psihoterapie, precum şi o mare parte dintre artişti, abordează creativitatea ca proces, în timp ce
pedagogii, psihologii şi profesorii de la catedră sunt interesaţi în prognosticarea creativităţii, ei
punând accentul îndeosebi pe personalitatea creativă, pe modul ei de formare şi manifestare.
Din asemenea motive, nu s-a ajuns încă la o definiţie unanim acceptată a conceptului de
creativitate. Putem distinge totuşi trei mari direcţii în definirea creativităţii:
a)unii autori consideră creativitatea drept aptitudinea sau capacitatea de a produce ceva nou şi de
valoare;
b)alţi autori desemnează prin acest concept procesul prin care se realizează produsul;
c)există mai mulţi autori care înţeleg prin creativitate orice rezolvare de probleme noi.
Analizând caracteristicile de mai sus, din perspectiva pedagogică şi mai ales cea a
învăţătorului, constat că o importanţă deosebită o are prima dintre ele- noutatea şi valoarea. După
cum am precizat mai înainte, din această caracteristică rezultă că produsul poate fi nou sau
valoros fie pentru cultură în general, fie numai pentru subiectul care-l realizează. Această
precizare conduce spre o accepţiune mai largă a conceptului de creativitate, accepţiune operantă
şi funcţională în procesul de învăţământ. Într-o asemenea perspectivă, creativitatea se referă atât
72
la realizarea unor produse noi şi de valoare pentru societate, cât şi la găsirea de soluţii, idei,
probleme şi metode care nu sunt inedite pentru societate, dar la care s-a ajuns pe cale
independentă. În acest caz, produsul este nou pentru subiectul în cauză sau pentru un grup
restrâns de elevi. Spre exemplu, rezolvarea unei probleme de matematică sau găsirea unei soluţii
experimentale la ştiinţele naturii pot fi considerate creatoare în cazul în care rezolvarea sau
găsirea soluţiei experimentale au avut loc pe o cale independentă, chiar dacă modul de rezolvare
nu este nou pentru ştiinţele respective.
II. Activităţile extracurriculare-prilej de dezvoltare a creativităţii

Activitatea în afara clasei şi extraşcolară oferă numeroase prilejuri pentru cultivarea
imaginaţiei, creativităţii. În cercurile de elevi se desfăşoară o activitate liberă. Aici se pot exersa
diferite metode de stimulare a imaginaţiei, cum ar fi brainstorming-ul. Educatorul poate organiza
întâlniri cu oameni de ştiintă sau de artă care pot vorbi despre munca lor, despre dificultăţi şi
satisfacţii. Ei pot trezi vii interese pentru problemele ce-i preocupă. Şezătorile, vizitarea
expoziţiilor, muzeelor, excursiile, serbările şcolare lărgesc orizontul, câmpul fanteziei copiilor şi
sunt surse de inepuizabile întrebări.
Foarte potrivită pentru realizarea cu succes a obiectivelor propuse în domeniul dezvoltării
creativităţii este şezătoarea. Ea reprezintă o formă atractivă, recreativă şi dinamizatoare. Ca
formă de creativitate colectivă, şezătoarea creează cadrul propice elevilor de a se manifesta liber.
Şezătoarea, ca orice acţiune pedagogică poartă amprenta şi nota de originalitate a învăţătorului,
ea fiind rezultatul unei programări şi al unei pregătiri temeinice în prealabil. Prin conţinutul
informaţional ce se vehiculează pe parcursul şezătorii, prin intermediul celor mai accesibile
producţii literare cum sunt: poeziile, snoavele, ghicitorile, poveştile, basmele, proverbele,
zicătorile etc. elevii află, culeg o bogăţie de idei, impresii, trăiesc autentic, spontan şi sincer
situaţiile redate.
Jocul din cadrul şezătorilor oferă copilului nenumărate prilejuri de a combina şi
recombina reprezentările pe care le dispune propriile sale imagini; ascultând poveşti, basme,
poezii reconstruieşte mental principalele momente ale naraţiunii, le inversează, le omite, le
amplifică şi inventează altele noi. Prin tot ceea ce are specific- manifestarea liberă a opţiunilor,
ideea libertăţii depline în acţiune, spiritul de independenţă generat şi întreţinut de ideea realei
73
competenţe etc.- jocul permite copilului să întreţină legătura permanentă cu realitatea cotidiană,
să-i înţeleagă exigenţele şi să acţioneze în modul să propriu şi creator, în lumea în care trăieşte.
O activitate deosebit de plăcută este excursia. Parcă si văd ochii copiilor licărind a
bucurie la auzul acestui cuvânt magic. Ea ajută la dezvoltarea intelectuală şi fizică a copilului, la
educarea lui cetăţenească şi patriotică. Excursia îl reconfortează pe copil, îi prilejuieşte însuşirea
unei experienţe sociale importante, dar şi îmbogăţirea orizontului cultural ştiinţific. Prin excursii
ei îşi suplimentează şi consolidează învăţarea şcolară prin însuşirea de noi cunoştinţe.
Vizionarea în colectiv a filmelor este îndrăgită de copii, nu numai datorită fascinaţiei pe
care imaginea filmului o exercită asupra lor, ci şi dorintei de a se afla în grupul prietenilor şi
colegilor cu care pot să facă schimb de impresii.
Serbările sunt manifestări festive, cu programe complexe, prilejuite de sărbătorirea
diferitelor evenimente de însemnătate naţională sau internaţională, de tradiţiile şi obiceiurile
statornicite în şcoală. Serbările şcolare sunt o activităţi extracurriculare tradiţionale, care au mari
valenţe educative. Aceste activităţi permit exprimarea activă nu numai a câtorva elevi mai
talentaţi într-un domeniu sau altul, ci a unui număr cât mai mare de elevi, fiecare contribuind, în
felul lui, la reuşita comună. Toate aceste activităţi au un rol formativ, dar ele îşi ating scopul
numai în măsura antrenării elevilor la realizarea lor, punând în valoare capacităţile intelectuale,
afective, estetice şi fizice ale copiilor. Micii artişti trebuie încurajaţi, stimulaţi pentru a realiza
buna dispoziţie şi participarea cu interes de-a lungul pregătirii şi desfăşurării spectacolului.
Serbările copilăriei, momentele acestea de maximă bucurie, atât pentru copii, cât şi pentru
părinţi, întăresc şi fortifică sufletele viitorilor adulţi.Toate acestea aduc lumină în suflete, dau
aripi imaginaţiei, entuziasmului şi stimulează gândirea creatoare.
Bibliografie:
1),,Creativitate în învăţământ”, Editura Terra, Focşani, 2004, cap. ,,Educarea creativităţii în
şcoală”
2)Revista ,,Interferente didactice”, anul VI, nr. 3/2009, Editura Corgal Press, Bacău, art. ,,Rolul
serbărilor şcolare în educarea elevilor din ciclul primar”
3)Revista ,,Învăţământul primar”, nr.1/2002, Editura Discipol, Bucureşti, ,,Stimularea
creativităţii elevilor prin activităţile extraşcolare”
4) ,,Revista de Pedagogie”, nr.7-8, 1992, Tomşa Gheorghe, ,,Dimensiunile creativităţii.
Cultivarea creativităţii la şcolari în procesul de învăţământ”
74
DEZVOLTAREA STRATEGICĂ A ABILITĂŢILOR DE COOPERARE
Prof. Crişan Adina

Şcoala Gimnazială de Muzică „ Filaret Barbu”Lugoj, Timiş
Învăţarea prin cooperare reprezintă o strategie pedagogică prin care se încearcă a-i determina pe
elevi să lucreze în grup, într-un mod interdependent.
Teoreticienii educaţiei relevă importanţa discuţiilor în grup, care îi ajută pe membrii acestuia să
repete, să proceseze şi să-şi extindă cunoştinţele. Pe măsură ce membrii grupului pun întrebări şi oferă
explicaţii, ei sunt obligaţi să realizeze conexiuni logice, să-şi organizeze cunoştinţele şi să activeze
procesele gândirii şi mecanismele memoriei.
Componenetele esenţiale ale cooperării sunt interdependenţa pozitivă, interacţiunea promotorie

nemijlocită, analiza activităţii de grup, responsabilitatea individuală şi de grup, dezvoltarea deprinderilor
interpersonale în cadrul grupurilor mici ( Jonhson, Johnson & Holubec, 1998 ),, Structurarea permanentă
a acestor elemente de bază şi convertirea lor în situaţii de învăţare la nivelul grupului permite
implementarea acestei metode de învăţare pe termen lung şi asigurarea succesului. »
Predarea-învăţarea abilităţilor de cooprare contribuie la ameliorarea relaţiilor interpersonale şi la

achiziţionarea valorilor. Când lucrează în grup, elevii dobândesc, pe lângă materia propriu-zisă, un set de
deprinderi de relaţionare interpersonală şi abilităţi de grup.Copiii care se integrează în sistemul şcolar nu
posedă aceste deprinderi interpersonale. Dacă aceste abilităţi nu se învaţă pe parcursul educativ, un mare
număr de copii nu vor avea ocazia să interacţioneze cu partenerii lor în relaţiile sociale din şcoală şi din
afara ei. Ascultarea activă, de exemplu, o abilitate în comunicarea interpersonală, poate elimina în parte
frustrarea unui tânăr care se crede incapabil de a comunica, cu condiţia ca această abilitate să fie utilizată
la întregul ei potenţial.
Sarcinile de lucru în grup îi aduc pe elevi în situaţii ce necesită interacţiuni complexe şi

deprinderi sociale.
Procesul parcurs de la intenţia de a forma o abilitate până la stăpânirea ei poate fi mai mult sau
mai puţin îndelungat şi presupune următorii paşi :
- familiarizarea – deprinderea este utilizată cu stângăcie
75
- învăţarea analitică – elevii folosesc deprinderea, dar o percep ca inautentică
- sistematizarea – efortul este mai mic, dar elevii folosesc deprinderea mechanic
- integrarea – elevii folosesc deprinderea în mod natural, atingând automatismul.
Având în vedere cerinţele acestei strategii pedagogice, se poate crede că învăţarea prin cooperare
pretinde mai mult de la cadrele didactice , decât metodele tradiţionale. De fapt, cheia adoptării metodelor
de învăţare prin cooperare ţine de competenţa profesională a educatorului, de capacitatea de a realiza în
sala de clasă un climat propice reflecţiei critice şi creativităţii.
Învăţarea prin cooperare înseamnă mult mai mult decât aranjarea elevilor în grupuri. Invăţarea prin
cooperare înseamnă real o modalitate de organizare a sălii de clasă. Intr-o « cultură » a grupului care
lucrează trebuie să fie dezvoltată dinamica grupului,să fie încurajată atmosfera de încredere, să dispară
tendinţa de dominare în grup şi realizarea unei participări egale din partea membrilor grupului. Acest
lucru este posibil prin asumarea rolurilor, dezvoltarea bunăvoinţei, pentru întrajutorare, asigurarea unui
nivel de zgomot acceptabil , construirea consensului, practicarea secvenţelor de reflecţie.
Pentru a realiza concomitent cele două obiective ale învăţării prin cooperare ; asimilarea unui
conţinut şi formarea unei deprinderi, pedagogia cooperării oferă o diversitate de metode şi tehnicile
interactive de grup, menite să contribuie la diversificarea metodologiei didactice existente.
Gândiţi – lucraţi în perechi – comunicaţi (Lyman F., 1992) este o straregie multimodală creată
pentru a încuraja participarea elevilor în clasă. Tehnica este uşor de aplicat la toate nivelurile de educaţie,
la toate disciplinele şi la orice dimensiune a grupului de elevi. Componentele metodei sunt următoarele :
- cadrul didactic adresează clasei o întrebare cu privire la subiectul lecţiei ;

- se acodă timpul necesar pentru răspuns ;
- se formează perechi şi se discută răspunsurile,
- în final, elevii împărtăşesc răspunsurile lor întregului grup. Se poate solicita ca răspunsurile să fie
scrise sau schematizate.
AVANTAJE : - elevii au timp să gândească răspunsul înainte ca discuţia să meargă mai departe. Ei
repetă mental şi adeseori verbal cu un alt elev răspunsul, înainte de a-l face public. Toţi elevii au
oportunitatea de a împărtăşi ceea ce gândesc cu cel puţin un alt elev , în acest fel crescând sentimentul de
implicare, de utilitate în procesul învăţării. S-a constatat că elevii petrec mai mult timp în scopul
îndeplinirii sarcinilor şi se ascultă reciproc mai mult atunci când sunt angajaţi în activităţi de tipul acesta.
Mai mulţi elevi ridică mâna pentru a răspunde după ce au repetat în cadrul unei perechi. Elevii au o mai
bună reactualizare a cunoştinţelor, iar calitatea răspunsurilor creşte.
76
Este o metodă folosită cu precădere în etapa de evocare , dar poate fi utilizată ori de câte ori este
necesară, pentru orientarea şi concentrarea atenţiei elevilor asupra unui aspect important din lecţie.
Mozaic – este o metodă prin care se promovează învăţarea prin cooperare şi colaborare între
elevi. Această tehnică presupune parcurgerea următorilor paşi:
1. construirea grupurilor de lucru iniţiale. Clasa de elevi se împarte în grupuri de câte 4-5 elevi. Se
utilizează diverse criterii de grupare a elevilor( ex. Elevii numără de la 1 la 4 sau 5 astfel încât
fiecare elev să aibă un număr între 1 şi 4 sau 5)
2. cadrul didactic împarte textul cer urmează a fi citit/studiat în 4 sau 5 părţi
3. constituirea grupurilor de « experţi » şi rezolvarea sarcinii de lucru. Elevii cu nr. 1 vor forma un
grup, cei cu nr.2 alt grup ş.a.m.d.
Fiecare grup de experţi are sarcina de a studia o anumită parte /bucată din text , repartizată de cadrul
didactic. Elevii din fiecare grup trebuie să discute conţinutul de idei al părţii din text care le revine, s-o
înţeleagă cât mai bine pentru a fi capabili, ca ulterior, s-o predea celorlalţi colegi. Ei hotărăsc împreună
prin discuţii /dezbateri care sunt ideile principale ale textului studiat şi cum vor proceda pentru a le preda
colegilor astfel încât aceştia să înţeleagă cât mai bine.
4. revenirea elevilor în grupurile iniţiale şi predarea conţinutului pregătit celorlalţi colegi.

Prin predarea reciprocă se realizează cea mai bună învăţare a unui conţinut informaţional . La sfârşitul
lecţiei fiecare elev trebuie să stăpânească conţinutul întregului text şi nu doar a părţii la învăţarea căreia a
participat ca « expert ».
Când se realizează predarea reciprocă, elevii pot cere « expertului » lămuriri suplimentare în legătură
cu fragmentul pus în discuţie..
Metodele învăţării prin cooperare necesită mişcare, ceea ce poate crea zgomot, aparentă dezordine,
dar numai astfel se pot crea interacţiunea faţă în faţă şi interdependenţa, şi astfel li se poate da elevilor
ocazia de a-şi exersa abilităţile cognitive şi de cooperare. Invăţarea prin cooperare este un mijloc de a-i
ajuta pe elevi să înveţe. Pentru a se asigura atingerea obiectivelor, trebuie verificat, de-a lungul întregului
proces, dacă modalitatea de lucru este eficientă şi dacă elevii sunt în pas cu dezvoltarea competenţelor
prevăzute.
BIBLIOGRAFIE
1.Adriana Nicu – « Strategii de formare a gândirii critice » EDP, Bucureşti, 2007
2.Ion Al. Dumitru – « Dezvoltarea gândirii critice şi învăţare eficientă », Ed. De Vest, Timişoara, 2000
77
VIZITĂ LA MUZEUL DE “ETNOGRAFIE ȘI FOLCLOR” DIN
VLADIMIRESCU
Prof. Csik Carina

Grădinița P.P. 3 Arad
În “Săptămâna Altfel” grupa mare, a făcut o vizită la muzeul de “Etnografie și

Folclor” din Vladimirescu al distinsei doamne Maria Aiftincăi. Copiii au descoperit o lume
de poveste plină de comori de pe vremea bunicii. Am putut să vedem o colecție
impresionantă de costume populare din Banat, perini, covoare, veselă și instrumente
muzicale; am învățat să desfacem porumb stând pe căluț, am învățat cum se torcea cânepa
din fuior fiind impresionați și de războaiele de țesut.
La sfârșitul vizitei copiii au desenat și bobinat o potcoavă norocoasă pe care au primit-
o drept amintire. Astfel copiii au învățat ce înseamnă folcor, tradiție dar mai ales au văzut
cum trăiau bunicii. Pe lângă aceasta am încercat să le stimulăm copiilor, cu această vizită,
dragostea de port național românesc, de autentic românesc, practic dragoste de țară și
comori găsite doar la noi în România.
78
ÎN VIZITĂ PE PLAIURILE LUI GOGA - PROIECT EDUCAȚIONAL
Prof. David Aura-Manuela

Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău
Proiectul educațional ,,În vizită pe plaiurile lui Goga” a fost organizat ca o tabără tematică și
structurat pe activități, în funcție de obiectivele propuse pentru realizare. Pentru inițierea acestui
proiect s-a realizat o hartă a obiectivelor istorice, științifice și turistice din zonă, au fost consultați
elevii, părinții și profesorii implicați în organizarea acesteia.
Obiectivele proiectului au fost:
➢ realizarea unui pliant despre tabără, acesta fiind dat celor care erau interesaţi de activitate;
➢ realizarea unei tabere la Izvoarele Barcăului;
➢ album foto;
➢ picturi pe sticlă, pe lemn, în care să fie prezentate principalele obiective vizitate;
➢ concurs de desene;
➢ decernarea de diplome pentru cea mai bună lucrare;
➢ o şezătoare în cadrul căreia elevii să depene amintiri despre tabără.
Obiectivul principal a fost realizarea unei tabere în zona Sălajului. S-a iniţiat un grup de
organizare, grup care trebuia să găsească posibilitatea de a vizita zona. Am descoperit în oferta de
la Direcţia Taberelor o tabără de care nu mai auzisem: Izvoarele Barcăului. Am aflat că este situată
în partea de sud-vest a judeţului Sălaj. În luna mai s-a format un grup care a stabilit să realizeze un
proiect educaţional în care să fie cuprinşi elevi din Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare”
Bacău. A fost întocmit proiectul şi am găsit sponsori pentru activitățile propuse în cadrul
proiectului: materialele necesare picturilor pe sticlă sau pe carton, tablete, laptop etc. În proiect au
fost implicați profesorul de desen, biologie, matematică și informatică, diriginți ai claselor de unde
provin elevii care participă la acest proiect și s-au înființat cercurile de biologie, desen și
informatică pentru a putea realiza activităţile propuse pentru diseminare. Am început cu
informaţiile de pe internet despre zona în care voiam să mergem. S-a realizat un pliant pentru
popularizarea taberei la nivelul şcolii.
79
Încărcaţi cu emoţia primei plecări fără părinţi, s-a hotărât ca tabăra să se desfăşoare la Tusa.
Plecarea în tabără a fost la sfârşitul unei zile caniculare. Erau de parcurs 500 km, până la tabără.
Distanţă parcursă cu trenul, dar ajunşi la Cluj am fost aşteptaţi de un microbuz cu care s-a mai
parcurs 150 km.
Distanţa foarte mare între Bacău şi satul Tusa a reprezentat pentru micul grup de elevi prima
piatră de încercare în derularea proiectului, dar spre surprinderea tuturor, chiar dacă elevii erau de
vârstă mică s-au purtat neaşteptat de bine. Organizarea avea să-şi spună şi de data acesta cuvântul.
Prima activitate a fost vizita la Păstrăvărie. Pe tot drumul de la ieşirea din sat şi până la
Păstrăvărie pe malul pârâului erau ferigi uriaşe. Erau aşa multe şi mari încât aveai impresia că se
formează la un moment dat o pădure de ferigi. Era încă ceva ce nu mai văzusem. În locurile pe
unde au fost cu diferite ocazii, copii au văzut ferigi dar nu de aceste dimensiuni şi nici aşa de multe
la un loc. A trebuit mult timp să poată fi desprişi cu acele locuri şi să înainteze, pentru că mai era
mult de mers până la destinaţie. Tusa este un sat de munte, unde casele vremii au fost păstrate de
localnici respectând tradiţia. Casele din lemn au impresionat prin construcţie, prin locaţia lor,
undeva la poalele muntelui, ascunse parcă de privirile oamenilor, dar împrejmuite de un cîmp de
flori de câmp. Liniştea se aştenuse peste tot, deoarece maşinile nu pot merge pe drumul îngust. Pe
tot parcursul drumului am avut parte de un peisaj de vis parcă desprins dintr-o carte de poveşti.
Ajunşi aici copiii au fost întâmpinaţi de administrator, care le-a arătat bazinele. Ultimul bazin era
populat cu păstrăvi care erau folosiţi la înmulţire. Aici au văzut păstrăvi de o jumătate de metru.
Administratorul ne-a spus că aceşti peşti nu sunt folosiţi pentru comercializare şi din acest motiv nu
se văd în magazine.
În după-amiaza aceleaşi zile s-a mers la biserica de lemn “Sf. Arhangheli” din Tusa care a
fost construită la sfârşitul secolului XVII, fiind situată în apropierea taberei. Biserica este construită
din lemn masiv, este foarte bine conservată. Am avut ocazia să vedem o construcţie veche,
vechimea ei nu a putut fi determinată de copiii care au întrebat localnicii. Au trecut la a cerceta
crucile din cimitirul din jurul bisericii pentru a descoperii ani de când se aflau acestea. Tenacitatea
copiilor, dorinţa lor de a afla cât de veche este construcţia a fost îndeplinită de preotul satului care
avea date despre istoricul ei, dar fără un an exact. Construcţia era de la sfârşitul secolului al XVII-
lea, destul de veche pentru ca acum să se ştie cu exactitate anul.
80
A doua zi a fost programată vizita la izvoarele Barcăului despre care auzisem foarte puţin.
Plecarea s-a făcut în zorii zilei, drumul fiind lung și dificil, o cărare printre arbori înalţi cu văi
adânci. După un timp s-a ajuns la un platou pe care era aşternut un covor de iarbă de un verde crud.
Am văzut un pârâiaş care se prelingea la vale fără zgomot. Neavând ghid am mers în susul lui şi
după mult timp au descoperit cum din munte ieşea apă. Mulţi dintre ei nu mai văzuseră un râu de la
izvor şi nu puteau înţelege cum din câteva fire de apă se poate face un pâriaş mai micuţ la început şi
apoi să devină un râu cu destul de multă apă. Apa Barcălui era limpede ca un cristal şi cum după un
drum pe o vreme extrem de călduroasă, mori de sete s-au apropit de firişorul de apă ce venea din
munte, la început cu teamă pentru nu ştiau dacă pot bea sau nu, au gustat. Au fost uimiţi că apa nu
avea gustul celei de la robinet, era mai limpede şi fără gust de chimicale. Au umplut sticlele cu apa
curată a Barcăului şi au băut cu poftă. La mică distanţă de izvoare copii au descoperit o cascadă
unde apa curgea din toate părţile. Din cauza cantităţii de apă totul era acoperit cu verdeaţă. Cu greu
au reuşit să părăsească locul. S-au făcut poze şi după multe insistenţe copii s-au îndurat să plece din
acel loc minunat. Ne-am întrebat de ce oamenii locului nu au spus că locul era de vis. La câteva ore
după ce au ajuns în tabără, au înţeles şi au aflat că locul era comun pentru cei care beneficiau de
minunăţii ale naturii la tot locul. În drum spre Cascadă grupul de copii a fost depăşit de un grup de
japonezi, dar din păcate nici un turist român nu vizita acest frumos loc. Un mare păcat că peisajul
românesc, atât de apreciat de străini, nu este apreciat şi de noi românii.
Următorul obiectiv a fost vizita la Casa Memorială „Octavian Goga”, unde, din păcate, nu
am avut voie să facem fotografii, biserica de lemn de la Sîg, Grădina Botanică din Jibou. La casa
Memorială a lui Goga am fost întâmpinaţi de un ghid care ne-a prezentat locul şi istoria lui,
interiorul casei cu camerele în care poetul a scris şi a petrecut o parte din viaţă. S-a vizitat şi
biserica din curte. Construcţia este tot din lemn. O biserică mică unde, pentru a intra trebuia să te
apleci, chiar dacă înălţimea copiilor nu era prea mare. Totul pare făcut pentru oameni mici de
statură. Aici zona este bine îngrijită cu multe flori. Interiorul este bine păstrat.
Un alt obiectiv al vizitei noastre a fost vizita la grădina botanică din Jibou. S-a pornit către
Jibou fără prea mult entuziasm pentru că nimeni nu avea convingerea că va avea de vizitat un
obiectiv extraordinar. Cum a oprit autocarul în faţa ochilor ne-a apărut o construcţie impresionantă
din sticlă şi fier cum nu mai văzusem şi nici nu ştiam că este la noi în ţară. erau două sfere din sticlă
lipite de un coridor făcut şi el tot din sticlă şi fier. Nu am ştiut că un orăşel mic aşa cum este Jiboul
81
poate să aibă o grădină botanică construită modern şi care să adăpostească flori de o frumuseţe rară.
La intrare am fost întâmpinaţi de oameni ospitalieri care ne-au prezentat frumoasele flori din
interior. Elevii au hotărât pe loc să facă o activitate în care să prezente şi altor colegi minunata
grădină botanică (desene, fotografii, fimulețe). Grădina botanică din Jibou este făcută cu fonduri
europene.
Alt obiectiv vizitat a fost sit-ul arheologic de la Moigrad. Un loc unde istoria parcă reînvie.
Printr-un proiect european la Moigrad s-a reconstituit o veche aşezare geto-dacică Porolissum.
Pentru prima oară în viaţă au putut vedea de aproape o aşezare daco-romană. Aici am fost
întâmpinaţi de un ghid care a prezentat, cu patimă de român nedreptăţit de istorie, aşezarea. Se vede
şi acum la oamenii locului că veacuri la rând nu au avut dreptul să vorbească. Omul era simplu, nu
era arheolog, dar ştia din legendele păstrate cu sfinţenie de localnici istoria locului. El era unul din
cei care au participat la păstrarea neatinsă a locului încă din copilărie. A povestit cum arăta sit-ul
înainte de reconstrucţie şi ce s-a reconstituit, a arătat micului grup planurile vechi şi arhiva. S-au
făcut fotografii, şi am cumpărat pliante pentru documentaţia necesară activităţii care urma să o
facem pentru proiect.
Multe ar mai fi fost de văzut, dar tabăra a fost de 7 zile şi a trebuit să plecăm. Profesorul
îndrumător a ales perioada de mers cu trenul în aşa fel încât ce nu se putuse vedea, din cauza
întunericului, la venire să poată fi văzut la întoarcere. S-a putut admira peisajul pe tot Podişul
Transilvan. Amintirile şi obiectivele văzute au fost imortalizate de elevi în albumul foto, pe CD-uri,
în picturile realizate. La diseminarea proiectului au lucrat şi elevii, deoarece participanţii și-au dorit
să realizeze un jurnal de călătorie, jurnal în care să fie prezentate locurile vizitate cu lux de
amănunte.
Prin implicarea în acest tip de activități, elevii au posibilitatea să-și cunoască țara unde s-au
născut și trăiesc, să dezvolte sentimente de apartenență și mândrie, au posibilitatea să
demonstreze competențe în achiziționarea independentă a cunoștințelor, formarea autonomiei de
acțiune în mediul înconjurător și de viață, dezvoltarea unui spirit de echipă și competiție.
82
ALTERNATIVA EDUCȚIONALĂ STEP BY STEP
ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL TRADIȚIONAL
Prof.înv.primar Delcea Elena Georgiana

Școala Gimnazială Nr.13, Rm. Vâlcea, Vâlcea
Step by Step este o metodă alternativă de educaţie dezvoltată în SUA, care promovează
metode de predare-învăţare centrate pe copil şi pe implicarea familiei. În România, sistemul de
educaţie Step by Step este recunoscut de Ministerul Educaţiei, fiind aplicat din 1994 în grădiniţe
şi şcoli publice, dar şi în câteva instituţii private de învăţământ.
Principiile programului Step by Step se bazează pe teoriile unor pedagogi celebri, precum
Jean Piaget, Eric Erikson şi LS Vâgotsky şi pleacă de la ideea că cei mici învaţă activ şi
acumulează permanent informaţii despre lumea înconjurătoare, prin joc. Deşi trece prin stadii de
dezvoltare tipice, fiecare copil este unic, creşte şi se dezvoltă într-un ritm propriu şi este
dependent de ceilalţi în privinţa dezvoltării emoţionale şi cognitive, prin interacţiune socială.
Educatorii şi învăţătorii care aplică programul Step by Step urmează sesiuni de formare în cadrul
cărora învaţă cum să folosească principiile Step by Step, cum să dobândească o atitudine de
respect faţă de copil şi cum să comunice şi că lucreze cu familiile copiilor, adesea invitate la
clasă, astfel încât să construiească un parteneriat real.
Predarea în cadrul programului Step by Step se face respectând curriculum-ul naţional
pentru învăţământul primar. Programul zilnic este de opt ore şi se desfăşoară sub îndrumarea a
două învăţătoare la fiecare clasă. Învăţarea are loc într-un mediu educaţional plăcut, în săli de
clasă cu mobilier modular şi cu o dotare materială deosebită.
Procesul instructiv-educativ se bazează pe aplicarea metodelor moderne şi pe formarea la
copii a deprinderilor de muncă independentă. Acestea se dezvoltă cu precădere în cadrul
centrelor de activitate, specifice acestei alternative educaţionale. Sistemul de educaţie Step by
Step aplică predarea integrată a materiei. Scopul principal al programului Step by Step este să
abordeze toate aspectele dezvoltării ca pe un întreg şi nu ca pe fragmente disparate. Astfel,
dascălii care aplică programul Step by Step grupează materiile din programa şcolară în teme
unice, care le permit copiilor să vadă legăturile dintre diversele materii. Procesul de predare-
învăţare în programul Step by Step trebuie să includă elaborarea de proiecte, învăţarea prin
descoperire, muncă în echipă, discuţii de grup, excursii pe teren, invitaţi în clasă - părinţi.
83
Predarea tematică din învăţământul alternativ şi, implicit, din programul Step by Step,
este de fapt transdisciplinaritatea din învăţământul tradiţional, termen pe care se pune tot mai
mult accent în discursurile despre predarea modernă. Step by Step: Cum sunt evaluaţi copiii
Portofoliul elevului este un instrument important de evaluare în programul Step by Step, pentru
că ilustrează evoluţia în timp a acestuia. Mai exact, fişele de lucru la diferite discipline, testele de
evaluare, proiectele, desenele sau alte produse ale activităţii, fac dovada progresului înregistrat
de copil.
În programul Step by Step, elevul este apreciat pentru ceea ce ştie, fiind
valorizate calităţile sale, cunoştinţele dobândite şi aptitudinile, priceperile şi deprinderile de care
dă dovadă. Se încurajează relaţiile de cooperare între copii, concurenţa nefiind considerată ca
fiind constructivă pentru vârsta şcolară mică. Astfel, la sfârşitul anului şcolar, ca o încununare a
eforturilor depuse şi a realizărilor, fiecare copil este răsplătit. Ideea ierarhizării elevilor şi a
acordării de premii a fost înlocuită cu acordarea de distincţii pe arii curriculare. Astfel, fiecare
copil este apreciat şi încurajat, având convingerea că este „bun la ceva”. Step by Step şi munca
independent.
Scopul programului Step by Step este să îi pregătească pe copii pentru viaţă, ceea ce
presupune şi să îi înveţe să înveţe. În aceste condiţii, munca individuală reprezintă un aspect
important al programului Step by Step, doarece copilul învaţă astfel să îşi asume alegerile, să
lucreze independent şi învăţând să fie responsabil, pregătindu-se de fapt pentru viitor. Mai exact,
într-o zi de şcoală în programul Step by Step, la întâlnirea de dimineaţă, după ce învăţătorul
descoperă împreună cu copiii conţinutul noii lecţii, predând şi explicând totodată, copiii au
posibilitatea să aleagă centrul la care vor lucra.
Vor lucra cu precădere independent, dascălul fiind acela care îi ghidează, îi
supraveghează îndrumându-i acolo unde au nevoie. Pe măsură ce termină de rezolvat sarcinile la
unul din centre, elevii vor trece pe rând şi la celelalte şi vor rezolva exerciţiile în mod
independent, fiind observaţi şi corectaţi permanent de către cei doi învăţători de la clasă.
BIBLIOGRAFIE
1. Cuciureanu, M. (coord.). Punţi de trecere între învăţământul tradiţional şi cel bazat pe
modele pedagogice alternative în sistemul românesc de inv., București: ISE, 2011.
2. Herseni, I. (coord.). Modele educaţionale alternative. Vol. I, II, III. Bucureşti: ISE, 1992
84
ROLUL CADRELOR DIDACTICE ÎN ORIENTAREA ȘI CONSILIEREA
Prof. Din Mihaela Claudia

Liceul Tehnologic General Magheru
Profesorul are un rol deosebit de important în orientarea și consilierea elevilor în vederea

alegerii viitoarei lor cariere.
Orientarea și consilierea elevilor este un proces complex de pregătire și îndrumare a
elevilor, în funcție de aptitudinile și interesele lor, spre acele forme de activitate școlară sau
academice, care să le permită sa opteze spre anumite domenii profesionale. Este necesar să se
cunoasca personalitatea elevului, să se realizeze educarea sa în vederea alegerii carierei, să fie
informat cu privire la rețeaua școlară, la profesiile existente, să se consolideze și să se îndrume
efectiv.
Educarea elevilor în vederea alegerii carierei, astfel încât acesta să efectueze
opțiuni școlare și profesionale realiste, presupune transmiterea și însușirea unor informații despre
diferitele domenii ale realității, formare de priceperi și deprinderi, dezvoltarea intereselor,
a aptitudinilor generale și speciale, formarea unor trăsături de caracter, volitive pozitive
solicitate în profesia pentru care optează elevul.
Această activitate are un caracter permanent și vizează echilibrul între ceea ce vrea, ceea
ce poate și ceea ce trebuie să facă elevul.
Conținutul obiectelor de studiu, stabilirea unei legături permanente între procesul de
învățământ și activitatea social-productivă, activitatea individuală cu elevii, influența
personalității profesorului constituie modalități ce mijlocesc educarea elevului.
Consilierea și îndrumarea efectivă a elevului presupune acordarea unui sfat de orientare
cu caracter facultativ. Elaborarea sfatului de orientare are în vedere trecutul elevului și
perspectivele de evoluție ale lui.
Cunoașterea, informarea și educarea elevilor constituie un sistem a cărui rezultantă este
consilierea și îndrumarea.
Direcțiile de evoluție vizează orientarea educativă, legătura dintre orientarea școlară,
orientarea profesională și integrarea lor în învățământ, caracterul permanent al orientării
85
condiționat de conturarea orientării școlare și profesionale, mobilitatea profesiunilor pe verticală
- cronologic și pe orizontală - în conținut, de posibilitate a apariției unor modificări în structura
persoanei, de erorile posibile în procesul orientării, de extinderea acțiunilor de orientare la
nivelul întregului sistem de învățământ, de urmărire a subiecților orientați, de reorientarea
școlara și profesională.
Activitatea de orientare a carierei elevilor include o serie de metode specifice de
cunoaștere a personalității elevilor. Privită dintr-o perspectivă mai amplă, acțiunea de consiliere
și orientare a carierei cuprinde ptru activități de bază, și anume: cunoașterea personalității
elevilor, educarea elevului spre alegerea carierei din punct de vedere al aptitudinilor, o bună
cunoaștere a rețelei școlare și a tuturor profesiilor din cadrul pieței muncii, actul propriu zis de
consiliere și îndrumare a elevilor spre scopul propus.
Cunoașterea personalității elevilor se efectuează prin intermediul unei conlucrări cu
profesorii diriginți, cu familia și chiar cu colectivul clasei din care face parte elevul. Activitatea
necesită un anumit timp și se apelează la metodele așa-zis clasice de cunoaștere, cum sunt:
observația, analiza rezultatelor activității elevilor, convorbirea, teste psihologice, eșantionatul,
analiza datelor biografice, autocaracterizarea și alte metode în funcție de fiecare caz în parte.
Faza de începere a sedinței de consiliere a carierei este un prim pas în colaborarea dintre
elev și profesorul psiholog, punându-se bazele de încredere, sprijin, confidențialitate și totul se
insereaza pas cu pas. Pentru început, profesorul psiholog trebuie să-i ofere elevului multă
susținere în amplul proces de autocunoaștere a propriei personalități, care este într-o profundă
etapă a transformărilor. Este indicat să-și definească într-un mod evident, clar, adevăratele
obiective pe care vrea să le atinga din punct de vedere profesional. Psihologul școlar identifică și
ghidează căile optime, structurează mijloacele și corelează metodele și tehnicile potrivite în
vederea atingerii țelurilor fiecărui elev în parte.
Sedința de consiliere și orientare școlara are un prim obiectiv, o amplă vizualizare a
personalității elevului cu diverse contexte de viață, relații cu colegii, cu prietenii, cu profesorii cu
părinții în diverse contexte de viață, respectiv timp liber - aici se includ unele pasiuni
extrașcolare, se caută existența unor obstacole sau dificultăți care obstrucționează dezvoltarea
armonioasă a personalității elevului. Toate aceste aspecte sunt cuprinse într-un interviu structurat
metodic și desfășurat în timp, care se completează ulterior cu aplicarea de teste pentru interese
86
sau cu cele de evaluare a aptitudinilor ori a deprinderilor specifice fiecărui caz în parte. De
asemenea, se folosesc chestionare de interese, de motivație precum și chestionare de evidențiere
a valorilor personale.
Concomitent se pot utiliza și testele de inteligență, cele de personalitate, care evidențiază
un anumit profil concret al fiecărui elev în parte, luat singular, ca personalitate distinctă pentru
vârsta lui.
Paralel cu metodele expuse anterior psihologul școlar uzează și de analiza rezultatelor
activității respectiv o amănunțită evaluare a produselor lor care sunt amprentate de
individualitatea Eului propriu fiecărui școlar în parte.
Aceste produse specifice pot fi : compuneri, eseuri, compoziții artistice de tip plastic
respectiv picturi, desene, sculpturi, machete ori lucrări de tip artizanal, de tip muzical compoziții
etc. Toate acestea încununeaza un anumit stil de personalitate care este unică în felul ei și poseda
calități care-l individualizează pe fiecare elev în parte.
Metoda convorbirii este foarte des folosită, oferindu-ne date referitoare la anumite
cunoștințe ale elevilor în diverse sfere; se face ulterior o aprofundare a stilului de personalitate, a
caracteristicilor temperamentale și a stilului caracterial precum și evidențierea unor complexe,
diferite opinii, aprecieri chiar unele fobii sau alte probleme strict personale sau de context cu
mediul.
Sedința de consiliere se aprofundează prin întrebuințarea unor chestionare de interese
prin intermediul cărora se obțin date privind aspirațiile, opțiunile pentru viitor, unele atitudini și
idealuri care îl motivează pe un elev în momentul respectiv și îl conduc spre unele scopuri de
viitor și îl angrenează în alegerea carierei.
Analiza datelor biografice este metoda care oferă nenumărate informații referitoare la
situația elevului în cadrul familiei, referitoare la dezvoltarea personală, date ce includ unele
probleme de sănătate sau diverse atitudini în raport cu activitățile școlare și extrașcolare pe
diverse paliere.
Autocaracterizarea este o altă metodă de investigație psihologică foarte apropiată de
analiza datelor biografice și totuși distinctă. Ea constă într-o introspecție profundă, greu
accesibilă psihologului, este practic o sursă de informații proprii asupra atitudinii elevului față de
el însuși, o autoanaliză profundă corelată de o sinceritate specifică vârstei.
87
Metoda testelor este un instrument des întrebuințat de psihologul școlar în cadrul
evaluării cât mai obiective și standardizate a unor abilități, stiluri comportamentale sau aptitudini
ale elevilor, ce se cer evidențiate în cadrul sedințelor de consiliere a carierei. Aceste teste trebuie
aplicate în funcție de anumite etape și în funcție de scopul vizat. Testele cele mai întrebuințate în
cadrul sedințelor de consiliere a carierei sunt cele de aptitudini (aptitudini verbale, matematice,
tehnice, artistice sportive).
Finalitatea urmarită prin aceste metode trebuie să fie în acord cu o anumită atmosferă de
calm, liniște în cadrul cabinetului psihologic dublată de o atitudine empatică, de echilibru a
psihologului, acesta putând să creeze elevului acel nivel de confidențialitate și încredere absolut
necesară în procesul de orientare spre carieră.
Aplicarea unui model de Orientare și Consiliere cu privire la dezvoltarea carierei,
presupune aducerea individului în centrul preocupărilor directe ale activității consilierului
simultan cu focalizarea atenției pe următoarele direcții:
• dezvoltarea personală și socială a individului:
- autocunoașterea general;
- autoevaluarea potențialului intelectual;
- înțelegerea identității sinelui, ca parte și întreg.
• dezvoltarea in planul educatiei si formarii profesionale:
- înțelegerea lumii educației, a rolului și finalității acesteia,
- identificarea motivelor care dinamizează activitatea de învățare și dezvoltare
intelectuală.
• dezvoltarea în planul carierei:
- înțelegerea proceselor economice și sociale care îi sunt accesibile: familie, economie,
profesie, salariu, proprietate, bani, bunuri materiale și culturale etc.;
- înțelegerea ambianței sociale și economice în care trăiește;
- conștientizarea valorii personale pe piața forței de muncă;
- diversitatea conținutului muncii;
- timp liber, activități comunitare, viața personală, familie etc.
Informarea despre posibilele rețele scolare care pot fi urmate de orice elev care a absolvit
un anumit nivel de învățământ, trebuie să cuprindă: denumirea școlii, adresa, numărul de telefon
88
și fax, eventual adresa E-mail; persoanele de contact; tipurile de școli existente în diferite zone
sau medii; profilurile de pregătire; condițiile de admitere; condițiile de școlarizare; dotări
speciale ale școlii; calitatea pregătirii; modalitățile de a ajunge la sediul școlii.
Aceste informații trebuie oferite într-o formă sistematizată, dupa anumite criterii și, la
cerere, în mod neutru, cu avantajele și dezavantajele fiecărei unități (de exemplu: este situata la
mare distanță de casă, dar are dotări deosebite: cămin, ateliere etc.; este situată în mediul rural,
dar cu condiții foarte bune de învățare și rate înalte de plasare / integrare a forței de muncă tinere
etc).
Principalele mijloace utilizate în orientarea școlara și profesională, modernizate,
actualizate și integrate în noile conținuturi ale învățământului sunt:
• vizitarea altor școli, universități, intreprinderi și instituții în scopul cunoașterii,
informării, orientării;
• efectuarea de exerciții de autocunoaștere și interevaluare desfășurate în clasă;
• discutarea preocuparilor de timp liber, a hobby-urilor, pasiunilor personale;
• prezentarea profesiilor părinților;
• invitarea în școală de personalități, oameni de diferite profesii și prezentarea activității
lor;
• analizarea diferitelor lucrări, cărți, articole, emisiuni de radio și televiziune, filme
documentare, ziare specializate în reportaje economice și despre muncă, a ziarelor de reclamă și
a rubricilor de anunțuri etc. care au conținuturi ajutătoare Consilierii și Orientarii;
• încurajarea participării elevilor la cercurile de specialitate organizate în școală și/sau în
afara acesteia;
• invitarea de directori de școli profesionale, de licee, rectori din instituțiile de
învățământ superior;
• organizarea de întâlniri cu foști elevi ai școlii și care au realizări profesionale
remarcabile;
• simularea în clasă a diferitelor contexte de viață și profesionale;
• organizarea de întâlniri comune elevi, părinți, profesori pe teme de Consiliere și
Orientare.
89
CONVERSIUNEA ONIRICĂ A REALITĂȚII ÎN PROZA LUI
VASILE VOICULESCU
Prof. Dincă Anca

Şcoala Gimnazială Ion Minulescu, Piteşti
Vasile Voiculescu, cunoscut în viaţa literară a vremii îndeosebi ca poet, s-a impus în
literatură şi prin originalitatea prozelor sale. Publicarea în 1966 a celor două volume de proză:
Capul de zimbru şi Ultimul Berevoi a produs o extraordinară surpriză şi o entuziastă primire din
partea criticii literare şi a publicului. Povestiri fantastice, dezvoltate în jurul unui subiect puţin
obişnuit, neobişnuit sau straniu, imaginând o lume în care realul şi imaginarul se întrepătrund sub
forţa unei magii narative rar întâlnite în literatura română, prozele lui Vasile Voiculescu au
determinat şi o veritabilă reconsiderare a genului fantastic în literatură.
Dintre numeroasele manifestări pe care le-a cunoscut fantasticul în literatura noastră,
Vasile Voiculescu a optat pentru fantasticul de sorginte folclorică ce are drept limite fabulosul
feeric şi miraculosul păgân. Preferinţa prozatorului este evidentă prin prezentarea unor situaţii şi
evenimente insolite, stranii, prin cultivarea unor teme specifice genului fantastic.
Visul, temă a literaturii fantastice, cunoscând numeroase abordări în literatura noastră în

operele unor cunoscuţi prozatori: Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski, Mircea Eliade, Gala
Galaction etc., apare şi în proza lui Vasile Voiculescu în două ipostaze: visul prevestitor şi visul
suprapus stării de veghe.
Ipostaza visului prevestitor o întâlnim în Lostriţa, unde Aliman, în noaptea dinaintea
nunţii sale cu o pământeancă, visează că se căsătoreşte cu lostriţa, iar cununia este oficiată de
bătrânul vraci. Visul are putere premonitorie, căci în noaptea nunţii, care a avut loc ,,la Filipi, în
gura postului”, la mijlocul lunii noiembrie – adică tocmai atunci când nopţile sunt bântuite de
strigoi – lostriţa îşi face apariţia în faţa satului de pe Bistriţa. O zărise un băietan, ,,ieşită la liman
sub Coasta Iadului” (numele locului pare predestinat). Vestea apariţiei lostriţei îi redă lui Aliman
energia pierdută, îl face să uite de toate, să lase în plata domnului mireasa cea pământeană şi pe
nuntaşi, şi să se arunce în valuri după ,,fantoma” lui, dispărând sorbit de genuni împreună cu ea:
,, … şi iar simţea deşteptată în carnea braţelor dulceaţa unei poveri neuitate. Când sosi la locul de
care povestise băiatul, lostriţa era acolo. Ea se întoarse deodată nălucitoare, cu capul ţintă la
90
Aliman. Stătu aşa clipă plină. Apoi porni, fulgerând apele, spre el. Omul încremeni. Dar
numaidecât, cu chipul luminat de o bucurie nefirească, chiui, strigând cât să înăbuşe huietul:
,,Iată, vin !” … şi smucindu-se din braţele a trei oameni, sări în mijlocul Bistriţei, cu braţele
întinse spre lostriţă … El a mai ieşit o dată. Ţinea lostriţa şi ameţit de izbitura apelor, se căznea
s-o apere, adăpostind-o ca pe un copil cu braţele. Apoi s-a cufundat în valurile care, bolborosind
mânioase, s-au pecetluit deasupra lui pentru totdeauna.” Aşadar, Aliman moare înecat în Bistriţa
chiar în ziua nunţii lui cu o altă femeie, ca şi cum forţele naturii l-ar fi pedepsit pentru
infidelitatea faţă de întâia lui mireasă. Acest final este apoteotic, amintind parcă de sfârşitul
nuvelei Moara lui Călifar de Gala Galaction. Dar spre deosebire de Galaction care îşi încheie
povestirea abrupt, prin consemnarea morţii eroului, Voiculescu atribuie ,,o adevărată apologie
lirică miraculosului legendar încorporat, prin tradiţie – până la ştergerea graniţelor dintre real şi
fabulos – fluidului vieţii” 1: ,,Dar povestea lui Aliman a rămas vie şi mereu mlădioasă. Creşte şi
se împodobeşte an de an cu noi adause şi alte scornituri după închipuirile oamenilor, jinduiţi de
întâmplări dincolo de fire. Ea colindă în sus şi-n jos malurile Bistriţei. Urcă odată cu cărăuşii,
coboară cu plutaşii, stă pe loc cu copiii … Dar se mişcă necontenit alături şi în rând cu lostriţa
fabuloasă, care nu-şi găseşte astâmpăr, când fulgerând ca o sabie bulboanele, când odihnindu-se
pe plavii, cu trup de ibovnică întinsă la soare în calea flăcăilor aprinşi şi fără minte.”
Dacă în Lostriţa prozatorul se limitează doar la a enunţa prezenţa visului, fără însă a
insista asupra desfăşurării propriu-zise a evenimentului oniric, nu însă acelaşi lucru se petrece în
Căprioara din vis, o ,,frumoasă nuvelă-eseu” 2, unde enunţul deschis tezist al temei frapează din
capul locului: ,, … - De aceea eu cred în vise, urmă cu tărie bătrânul sculptor. Nu în toate,
bineînţeles. Şi mai puţin în visele a căror cheie o poartă toată lumea în buzunar. Pasărea
înseamnă veste, pisică egal trădare, câine – duşman, şi aşa mai încolo. Astea sunt copilării.
Simbolistica viselor e mult mai complexă şi mai tainică decât simpla explicaţie din popor.
Interpretarea lor trebuie făcută ştiinţific. Sunt unele prevestitoare. Altele ne întorc înapoi, la
vieţile din străvechime. Dar nu oricine le face. Trebuie să fii anume hărăzit ca să te viziteze un
vis profetic. Căci şi visele sunt pe măsura oamenilor. Sunt, cum spuneam, unele care ne vin în
împrejurări de mare cumpănă, sub ameninţarea morţii. Ţâşnind din straturile adânci ale fiinţei
noastre, ele ne destăinuiesc stări de mult trăite, trecute în fondul nostru, care zbucnesc în vis cum
într-un cutremur năpădesc prin crăpăturile scoarţei vinele apelor fierbinţi din miezul pământului.
91
Ele simbolizează nu numai o trecută trăire personală, ci aduc din străfunduri o experienţă
obştească, o ameninţare de întâmplare colectivă a omenirii din care eram atunci, cum suntem şi
acum o părticică, unde însă răsună totul.”
După o asemenea teorie insolită a visului inspirat de doctrina arhaică şi arhetipurile lui
Platon şi amintind de visul romantic urmează, cum era de aşteptat, întâmplarea extraordinară,
care, prin intermediul visului de natură arhetipală, al cărui înţeles, sens este încă o dată formulat:
,,Ei, dragii mei, Platon spune că dacă învăţăm uşor şi ştim ceva, e că ne amintim. Şi visele nu
sunt uneori decât uitate aduceri-aminte”, este menită să probeze veridicitatea tezei introductive.
Locul şi timpul unde se desfăşoară fantastica aventură onirică a eroului sunt alese cu
deosebire, în noaptea de Bobotează, noapte prielnică miracolelor, în mijlocul pădurii, într-o
,,cârnitură de vale seacă”, unde orice contact cu tovarăşii săi de vânătoare este pierdut. În
asemenea condiţii, pătrunderea eroului voiculescian în spaţiul oniric se produce într-un chip cât
se poate de natural, fenomenul fiind declanşat de suferinţa fizică şi morală a eroului, de spaima
morţii prin îngheţ: ,,Eram lucid, dar de o altă luciditate, ca pusă în dosul unui obroc. Simţeam
cum mă pătrunde gerul, cum mi se sleieşte voinţa şi se subţiază răsuflarea, numai gândul pâlpâia
în răsucirile viforului. Dar şi el din ce în ce mai alb, înăbuşit de zăpadă. Îmi veniseră apoi în
minte toate morţile prin îngheţ, câte citisem. Cea din Stăpân şi slugă a lui Anderson,
întâmplarea din Viforullui Puşkin, şi mă analizam, cum mă sleiesc în nemişcare şi mă destram în
nefiinţă.” Aşadar, complexei savanterii ezoterice în virtutea căreia ,,archaeul” eminescian se
eliberează din strâmtoarea efemerelor sale întruchipări i se substituie simplu, mecanismul psihic-
halucinatoriu declanşat de suferinţa fizică şi morală în ghearele căreia eroul e aruncat.
În Căprioara din vis, aventura onirică menită să permită eroului-artist întâlnirea cu
arhetipul său spiritual, nu se desfăşoară, ca la Eminescu, pe durata clipei infinit dilatate a trecerii
individului uman în imperiul morţii; dimpotrivă, întâmplarea se derulează în condiţii prielnice,
momentul respectivei ,,visări lente, cu o voluptate sfâşietoare” 3
este transformat în opusul său,
adică într-un moment măreţ, când eroul începe a se îndepărta de fatala ameninţare: ,,Orb, surd,
ameţit, ţeapăn simţeam din ce în ce mai puţin spaimele pieirii.” În acest moment în care realitatea
se ambiguizează, începe să-şi piardă contururile are loc pătrunderea eroului în lumea mirifică a
miraculosului. Ambiguitatea, una din condiţiile producerii fantasticului 4, se creează prin
folosirea unui procedeu de scriitură: verbele la imperfect: ,,Coboram repede o pantă … Ajunsei
92
astfel mult înapoi, tot mai afund şi mai înapoi. Eram acum înfăşurat în scutece reci şi albe, nu
puteam vorbi, nici umbla. Apoi simţii cum mă învăluia o mână ocrotitoare. ( … ) Priveam cu
ochi noi o dimineaţă de vară însorită. Lumina era încă fragedă şi rece.”
Aventura onirică imaginată de Voiculescu în această povestire se constituie apoi, ca şi în
alte proze voiculesciene, în virtutea unei subtile şi complexe gradaţii, trăsătură specifică unei
opere fantastice. 5
Începutul pare voit convenţional, prozatorul descriind printr-un număr de
detalii semnificative lumea primordială a începuturilor în care trăiau strămoşii eroului: ,,Un
ciopor de oameni uriaşi, cu blăni sălbatice atârnate de umeri şi încălţăminte de piei întregi în
picioare, coborau peste dâmburi către mine. Paşii lor scuturau de pe ierburile înalte agrişele de
rouă aninate la încheieturile foilor. Aveau în mâini ţepoaie tari de lemn – ştiam bine, de lemn de
corn – cu vârfurile ascuţite şi pălite de foc. Alţii scuturau suliţe lungi cu care dau de-a azvârlita.”
Prozatorul se bazează pe efectul de contrast dintre imaginea aceasta anume convenţională şi ceea
ce urmează a se întâmpla. Eroul voiculescian se vede apoi pe sine proiectat în pielea arhetipului
său spiritual, tânărul vânător care a lăsat pentru prima dată să-i scape prada pentru a-i surprinde
,,imaginea eternă”, având astfel viziunea primului fior de artă: ,,Tânărul, încordat ca arcul pe
care-l azvârli, scoate jungherul şi pe plăseaua lată de fildeş, cu ochii duşi, cu gura întredeschisă şi
limba uitată între dinţi, trage cu un vârf de cuţit linii înfrigurate care închipuiesc aidoma o
căprioară în fugă săltată, întorcând capul să privească sperioasăvânătorul înmuiat de dragostea
unei fecioare. E întâiul fior de artă.”
Întoarcerea eroului la activitatea cotidiană vizează parcurgerea inversă a aceloraşi etape, a
aceluiaşi traseu: eroul înaintează ,,tărâm după tărâm”, ,,întuneric după întuneric” înapoi spre
lumina părăsită cândva în vâlceaua ,,bântuită de vifore.”
Visul eroului din Căprioara din vis este aşadar o călătorie imaginară pe axa timpului
întors spre trecut asemănătoare cu aventura magică a Ultimului Berevoi sau cu fantastica
transgresiune spre origini a pescarului Amin. Dar, chiar dacă tânărul sculptor îşi trăieşte visul în
dublă ipostază: de martor şi de protagonist, el se îndepărtează cu mult de ceea ce, în Ultimul
Berevoi şi în Pescarul Amin, poate fi legat de însăşi structura de oameni fantastici care gândeau
noţiunea timpului la modul magic. Visul tânărului sculptor este şi rămâne ori o pură speculaţie
estetică, ori – având în vedere finalitatea bustului de ,,Diană nepământească” sculptat ulterior – o
imagine a inspiraţiei artistice.
93
Întâlnim, după cum s-a văzut, în proza lui Voiculescu şi cazuri în care cele două planuri
se suprapun, situaţie ilustrată prin temele mutaţiei fantastice. Mutaţia fantastică constă aşadar
într-o transpunere peste marginile firii, supranormale, a planului real, normal, transpunere ce
cunoaşte numeroase variante în proza voiculesciană: mutaţia metafizică în timp (Lipitoarea),
dedublarea fantastică: om-totem, om-animal (În mijlocul lupilor, Pescarul Amin, Lostriţa,
Schimnicul), transfigurarea edenică a realului (Pescarul Amin), conversiunea onirică a realităţii
(Căprioara din vis), devenirea nefirească a omenescului (Iubire magică, Moarte amânată).
Translaţia în planul supranatural se realizează la Voiculescu în preajma unei stări specifice
personajelor, o stare în care simţurile acestora sunt profund accentuate: o agitaţie teribilă
(Pescarul Amin), frica morţii prin îngheţ (Căprioara din vis). Pe fondul unor asemenea stări de
agitaţie continuă personajele lui Voiculescu pătrund într-o realitate străină de cea obişnuită,
cotidiană, într-o lume a tuturor posibilităţilor, un univers în care eroii îşi găsesc arhetipurile
spirituale (morunul uriaş, lostriţa, tânărul vânător, etc.). Mutaţia fantastică, fie că se desfăşoară
pe planul închipuirii, fie la nivelul experienţei onirice, ea face posibilă o ingenuă substituire a
timpului fizic, material, necruţător prin efemeritatea sa măsurabilă de către timpul arhaic, magic
al începuturilor.
Bibliografie:
1. Pavel Dan, Sergiu – Proza fantastică românească. Bucureşti, Editura Minerva, 1975, p.
265.
2. Tomuş,Mircea – Proza lui Vasile Voiculescu. În: Capul de zimbru. Bucureşti, Editura
Minerva, 1972, p. 14.
3. Călinescu, Matei – Conceptul de fantastic. În: Eseuri despre literatura modernă.
Bucureşti, Editura Eminescu, 1970, p. 170.
4. Todorov, Tzvetan – Introducere în literatura fantastică. Bucureşti, Editura Univers,
1973, p. 56-58.
5. Idem, p. 107-108.
94
ORIENTAREA PREȘCOLARULUI SPRE UNIVERSUL CUNOAȘTERII
Prof. Înv. Preșc. Diniță Georgiana Andreea

Prof. Înv. Preșc. Țigănuș Silvia Andreea
Grădinița “Scufița Roșie”, Sector 4, București
Voluntariatul reprezintă o activitate de interes public ce se desfășoară din proprie

inițiativă, în folosul comunității, fără a primi o recompensă. Altfel spus, voluntariatul este o
alegere pe care o facem cu scopul de a acorda un ajutor, a schimba o viață sau chiar societatea în
care trăim.
Conceptul de “voluntariat” ne poartă cu gândul spre anii trecuți, mai exact spre secolul
XIX, când au luat naștere primele asociații caritabile care aveau ca scop să ajute persoanele
aflate în nevoie. Mai mult de atât, se consideră că voluntariatul a luat naștere după Primul Război
Mondial, ca efect al acțiunilor acestuia și o alternativă pentru serviciul militar. Cel care a propus
înființarea unui “Serviciu Voluntar pentru Pace” este sociologul german Eugen Rosenstock-
Huessy, numit și părinte spiritual al voluntariatului.
În România, voluntariatul s-a dezvoltat vizibil, după anul 1989 când au sosit primii
voluntari internaționali, prin intermediul organizațiilor Peace Corps și Voluntary Service
Overseas. De asemenea, în țara noastră și-au create filiale și alte organizații internaționale,
precum World Vision sau Habitat for Humanity, iar voluntariatul s-a dezvoltat mai mult când
acestea au înființat primele centre locale, unde oamenii puteau să desfășoare astfel de activități,
păstrând legătura cu organizația constant.
În anul 2000, s-a sărbătorit pentru prima data Ziua Națională a Voluntarilor, pe data de 5
decembrie, iar în anul 2001, unul dintre centrele locale de voluntariat din Cluj-Napoca – Pro
Vobis, a organizat prima “Gală Județeană de decernare a premiilor de implicare în comunitate”,
idee ce a fost rapid preluată de alte localități din țară.
Anul 2011 a fost dedicat tuturor celor 100 de milioane de cetățeni din Uniunea Europeană,
dintre care aproximativ 4 milioane de români, care s-au implicat în activitățile de voluntariat.
Totodată, anul 2011 a fost numit “Anul European al Voluntariatului”, prilej prin care s-a scos în
evidență contribuția voluntarilor la dezvoltarea comunității și a cetățenilor prin stimularea
acestora pentru a conștientiza spiritul civic.
95
Voluntariatul nu impune o anumita vârsta, putem deveni voluntari din copilărie,
adolescență sau vârsta maturității. Singura limită este data de disponiblitate, dorință, convingere
și ambiție. Așadar, viitorul este strâns legat de educația oferită copiilor, deoarece la vârsta
preșcolarității este momentul oportun să le stimulăm dragostea față de tot ceea ce îi înconjoară.
Preșcolarii pot prelua rapid modele și, implicit, interesul pentru activitățile de voluntariat,
bineînțeles, adaptate nivelului de vârsta. Copiii care sunt obișnuiți să ofere celor din jur, fără a
aștepta ceva în schimb, sunt copii pregătiți pentru viitor, sunt viitori adulți asumați, care se vor
preocupa de bunăstarea societății.
Și pentru că prezentam voluntariatul ca o activitate ce poate fi exercitată de la cea mai
fragedă vârstă, vom descrie în continuare două exemple de activități de voluntariat ce pot fi
desfășurate cu usurință la grădiniță. Activitățile au fost efectuate cu grupa mare, copiii având
vârste cuprinse între 5 și 6 ani.
Prima activitate a avut scopul de a-i învăța pe copii să dăruiască, fără să aștepte o
recompensă. Cu toții știm că în perioada sărbătorilor de iarnă, copiii așteaptă nerăbdători pe Moș
Crăciun și, totodată, cadourile de la părinți. În aceste momente, este necesar să îi explicăm că
sunt alți copii care nu au de la cine să primească astfel de cadouri, de aceea este necesar să
învățăm să dăruim.
Activitatea a debutat cu o așa-zisă “sarcină de lucru”: cu ajutorul părinților, copiii au
căutat acasă jucării, îmbrăcăminte sau încălțăminte pe care nu le mai foloseau și pe care puteau
să le ofere altor copii. Le-au împachetat în pungi sau cutii și le-au adus la grădiniță, unde urma să
mergem împreună să le punem în locul în care le strângeam pe toate. După câteva zile, sala de
grupă în care strangeam pachetele devenea din ce în ce mai plină. Noi, cadrele didactice, ne
bucuram în aceeași măsură cu copiii, punând accent pe faptul că le vom face o mare surpriză
copiilor mai puțin norocoși. Ziua cea mare a sosit! Una dintre persoanele care ne ajutau cu
distribuirea pachetelor a venit să le preia. Am mers cu toții, cu mic, cu mare, să ajutăm la
încărcarea pachetelor în mașină. Înainte, am discutat cu preșcolarii, astfel încât, ei știau de ce
facem acest lucru – doamna prelua pachetele și le ducea direct la copiii care aveau să se bucure
de cadouri. Urma să primim și poze, să le vedem cu toții zâmbetele. Preșcolarii noștri au fost tare
fericiți, ne-au propus să mai facem astfel de gesturi. Cu siguranță vom mai face!
96
Cea de-a doua activitate de voluntariat punea în prim plan animalele din Parcul Carol, pe
care îl frecventăm adesea. Ne-am gândit să mergem să hrănim păsările și, mai mult de atât, să le
oferim câte o căsuță. Zis și făcut! Ne-am mobilizat cu toții, cadre didactice, părinți si copii, și am
realizat căsuțe, care mai de care mai colorate, fiecare inscripționată cu numele copilului, grupa și
grădinița noastră. Am mers în parc, iar fiecare copil și-a ales copacul unde să prindem căsuța
deja personalizată. Le-am lăsat și mâncare păsărilor. De acum toate vor avea căsuțe! Copiii au
fost foarte bucuroși, iar fiecare vizită în parc nu se termina fără să trecem pe la fiecare copac să
le revedem.
Așadar, aceste activități au avut rolul de a forma preșcolarii și de a le stimula interesul

pentru activitățile de voluntariat. Aceștia, în urma activităților, au dobândit cunoștințe noi, și-au
dezvoltat spiritul de echipă, au devenit empatici, comunicativi și au petrecut timp de calitate
alături de părinți. Acestea sunt doar câteva aspecte care îl formează pe copilul preșcolar, care, cu
cât participă mai des la astfel de acțiuni, cu atât se va dezvolta și își va delimita punctele de
interes pentru viitor. Copilul de azi este tânărul de mâine!
“Dragostea constă în dorința de a da cee ace este al tău altuia și de a simți fericirea acestuia ca și
cum ar fi a ta.” – Emanuel Swedenborg
Bibliografie:
Cannon D. - Cele trei valuri de voluntari si Noul Pamânt, București, Ed. Livingstone, 2012;
Simion M. C. - Voluntariatul în domeniul social, București, Ed. Institutul European, 2017.
97
FACTORII CARE INFLUENȚEAZǍ EVOLUȚIA ATENȚIEI
PREȘCOLARILOR ȘI ROLUL CADRULUI DIDACTIC ȊN
DEZVOLTAREA ACESTEIA
Prof. Donisǎ Anca – Camelia
Școala Gimnazialǎ Filipeni, Bacău
În opinia psihologului Călărăşanu (2012), dezvoltarea atenţiei pe parcursul preşcolarităţii

poate fi estompată de anumiţi factori, cum ar fi: vârsta copilului, timpul, disponibilitatea afectivă,
dezvoltarea intelectuală, climatul general, relaţia cu adultul şi gradul de implicare.
a) Vârsta copilului
Cu cât vârsta copilului este mai mică, cu atât capacitatea de atenţie este mai fragmentată,
din pricina stimulilor care se schimbă cu repeziciune. La vârste mici, învăţarea şi ascultarea se
realizează în mişcare (preşcolarul se poate juca, mişca atunci când i se citeşte o poveste sau i se
explică ceva). Pe măsură ce copilul mai creşte, capacitatea sa de a fi atent devine mai bună, dar
în funcţie de feedbackul pe care acea acţiune i-l aduce, copilul poate fi distras sau întrerupt.
În preşcolaritatea mare (5-6), în mod normal copilul a capătat capacitatea de a asculta şi

de a reprezenta interior ceea ce i se spune. Este foarte importantă această trecere interioară a tot
ceea ce primeşte din exterior. În absenţa ei, învăţarea va fi lipsită de sens şi nu va fi de durată,
asta însemnând că este de natură mecanică.
b) Timpul
Durata iniţială a timpului în care preşcolarul poate urmări ceea ce i se spune este de 10-15
minute. Este necesar ca cerinţa să fie repetată clar de mai multe ori şi lăsat să o asimileze în
ritmul lui. Apare nevoia copilului de a combina ceea ce i s-a cerut cu altceva ce îşi doreşte să
facă şi aceste schimbări denotă că vrea să găsească un echilibru între cerinţă şi dorinţă, nu o lipsă
de atenţie. Acest timp se prelungeşte la 15-20 de minute, interval în care preşcolarii pot reuşi să
finalizeze o acţiune coerentă şi consistentă. În mod obişnuit, un copil care termină grupa mare
poate parcurge o activitate de 30 de minute, fără a întâmpina dificultăţi semnificative.
c) Disponibilitatea afectivă
98
Aceasta reprezintă unul din factori cei mai importanţi, deoarece ceea ce simte copilul
este în strânsă legătură cu reacţiile şi răspunsurile sale la cerinţele din exterior. Cunoaşterea a
ceea ce simte, a ceea ce se întâmplă cu el, îi va permite preşcolarului să aibă continuitate. O
afectivitate încărcată de teamă, de furie, de persecuţie va împiedica păstrarea contactului cu
sarcinile sale şi relaţionarea cu adultul.
d) Dezvoltarea intelectuală
Dezvoltarea intelectuală este cea care ne ajută să descoperim cum sunt asimilate cerinţele
propuse şi dacă lipsa de atenţie nu este cauzată de gradul de înţelegere scăzut sau al
dificultăţiilor prea mari în raport cu ceea ce i s-a cerut. Deşi se considera folositor ca sarcinile să
atingă mereu un nivel mai ridicat decât cel la care este copilul, pentru unii din ei asta poate fi
chiar dificil. Senzaţia că nu se poate descurca, că nu ştie, se poate orienta către distragerea
atenţiei.
e) Climatul general
Climatul are în general o funcţie de conţinere, care poate servi drept sprijin. Dacă acesta
prezintă o stare de presiune, de tensiune sau este un climat lipsit de afect, el poate provoca un
deranj copilului şi îl bulversează. Explicaţia se poate găsi în lipsa de atenţie, pornind de la ceea
ce se întâmplă în jurul său şi de la ceea ce produce în el.
f) Relaţia cu adultul
Un alt factor foarte important care se poate constitui într-un punct de sprijin sau într-o
presiune pentru copil o reprezintă relația cu adultul. Este important modul în care preşcolarul
percepe aşteptările adultului faţă de el. Dacă în relaţia aceasta adultul transmite copilului
sentimentul de dezamăgire, de nereuşită, atunci acesta se va manifesta ca atare. În urma acestora
poate apărea lipsa de atenţie, exprimând anumite preocupări ale copilului.
g) Gradul de implicare
Acesta depinde de trăirile anterioare ale copilului de a-şi forma o relaţie cu tot ceea ce
primeşte din exterior şi de a-şi schiţa reprezentări care vor constitui bagajul de achiziţii
99
permanent al lui. El poate fi mai scăut sau mai crescut în funcţie de personalitatea preşcolarului,
de legăturile pe care le stabileşte cu alte informaţii etc.
Așadar, în ceea ce privesc factorii care influenţează atenția, este nesesar ca aceştia să fie
identificaţi şi adaptaţi particularităţilor fiecărui preşcolar.
Cadrelor didactice li se cuvine sarcina de a trezi atenţia involuntară (prin folosirea unor
stimuli caracterizaţi prin noutate, expresivitate, conturare specială, contrast cromatic etc.) de a
determina şi păstra atenţia voluntară asupra activităţii desfăşurate pentru o perioadă mai lungă de
timp.
Atenţia facilitează în mare măsură actul cunoaşterii, în sensul că sesizarea aspectelor ce

urmează a fi cunoscute se realizează mai rapid; atenţia sporeşte claritatea cunoştinţelor şi crește
viteza de prelucrare a informaţiilor achiziţionate.
Din punct de vedere psihopedagogic, dezvoltarea capacităţii de a fi atent se realizează atât

prin respectarea anumitor condiţii şi capacităţi ale psihicului uman, cât şi prin numeroase
exerciţii aplicate tuturor elevilor dar mai ales, celor care le lipseşte această abilitate. Dintre
strategiile, metodele, tehnicile sau procedeele utilizate şi recomandate pentru formarea şi
dezvoltarea atenţiei, reţinem câteva condiţii mai simple şi mai uşor de aplicat în activitatea
curentă, de către cadrul didactic, acestea putând deveni, prin utilizare, comportamente de
autoconducere (Ceobanu, 2006): condiţii interne şi condiţii externe.
A. Condiţii interne:
- stimularea şi cultivarea interesului şi a curiozităţii naturale a preșcolarilor;
- stabilirea unor relaţii educaţionale de cooperare şi democratice care să inducă stări

afective preferenţiale faţă de profesori şi de disciplina predată.
B. Condiţii externe:
- prezentarea unor obiecte, fenomene, materiale noi, care atrag atenţia;
- folosirea unor stimuli intenşi pentru a capta atenţia: dimensiunile mari ale materialului
didactic, culorile vii şi contrastante;
100
- folosirea progresivă a unor tipuri speciale de recompense reale, concrete sau simbolice,
preșcolarii să fie stimulaţi în perceperea/observarea cât mai sistematică a stimulilor esenţiali ai
învăţării;
- organizarea unor situaţii de învăţare pe principiul progresiei în ceea ce priveşte

complexitatea şi dificultatea, la care putem adăuga şi variate, instrucţiuni verbale;
- antrenarea elevilor în observarea (explorarea) simultană a unor evenimente, stări,

lucruri, caracterizate prin existența unor multiple proprietăţi senzoriale, elevul fiind încurajat să
exploreze spații mai intense şi de adâncime;
- atenţionarea elevilor prin îndemnuri verbale asupra elementelor importante ale lecţiei
evitându-se formule generale ca: vă rog atenţie, etc.;
- structurarea cât mai interesantă a conţinutului instruirii prin introducerea diferitelor

variaţii de trezire a interesului pentru materialul de învăţat (folosirea unor metode atractive de
tipul: filmul didactic, instruirea asistată de calculator, etc.);
- utilizarea tehnicilor retorice de comunicare, prin adaptarea acestora la conţinutul şi

forma experimentelor sau dialogului, pentru a induce un ecou cu rezonanţă afectivă în psihicul
elevilor (de exemplu: gestică, mimică, pauze etc.);
- în timpul învăţării în clasă sau în timpul studiului propriu-zis, se recomandă luarea

notiţelor, sublinierea pe foaie a aspectelor esenţiale, eventual folosirea unui cod de culori, în
funcţie de importanţa şi atenţia ce trebuie acordată diferitelor conţinuturi.
De asemenea, una dintre cerinţele de bază pentru desfăşurarea actului educaţional, se

referă la asigurarea condiţiilor optime pentru un act de percepţie corespunzător şi o bună
focalizare a atenţiei elevilor. Această condiţie se referă la dimensiunea ergonomică a
managementului clasei de elevi și se referă la aspecte cum ar fi:
• dimensiunile clasei;
• raportul dintre iluminatul artificial şi cel natural;
• aşezarea băncilor;
101
• distanţa faţă de tablă;
• dispunerea ferestrelor;
• temperatura în clasă;
• existenţa (intensitatea) factorilor perturbatori, etc.
Așadar, toate aceste condiții interne, externe sau cele care se referă la dimensiunea
ergonomică a managementului clasei de elevi, trebuie asigurate și îndeplinite cu strictețe de către
cadrul didactic, pentru buna desfășurare a actului învățării, respectiv dezvoltarea atenției
preșcolarului.
BIBLIOGRAFIE
Branea, A. Dezvoltarea atenției copilului de vârstă preșcolară. Orizont didactic, pp. 7- 9, 2012;
Călărășanu, C. Capacitatea de atenție la grădiniță. Terapie psihanalistă familială, pp. 3-5, 2012;
Ceobanu, C. Psihologia educației. Iași:Universitatea Al. I. Cuza, 2006;
Cojocariu, V. Teoria și metodologia Instruirii. București: Editura Didactică și Pedagogică, 2008;
Cosmovici, I. Psihologia școlară. Iași: Editura Polirom, 1999;
Crețu, T. Psihologia vârstelor. Iași: Editura Polirom, 2005;
Cucoș, C. Pedagogie. Iași: Editura Polirom, 1999;
Dumitriu, C. Psihopedagogie. București: Editura Didactică și Pedagogică, 2004;
Dumitriu, C. Psihologia vârstelor. Bacău: Editura Alma Mater, 2010.
102
METODE INTERACTIVE CA UN ELEMENT MOTIVANT ÎN PREDAREA
–ÎNVĂŢAREA UNEI LIMBI STRĂINE
Prof. Drăghici Florinela-Elena

Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, Vâlcea
Introducere.
În condiţiile noi de trai un factor important constă în capacitatea şi dorinţa omului de a se
integra într-o lume umană aflată într-o schimbare continuă şi de a învăţa o limbă sau mai multe
limbi străine. Principala instituţie socială, care poate facilita această integrare, este, în orice stat,
guvernul, care are menirea de a contribui la formarea unei noi atitudini faţă de limbile străine,
pentru a le studia şi a le vorbi. Indiferent de reformele petrecute în domeniul educaţiei publice,
problema predării-învăţării limbilor străine a fost întotdeauna şi rămâne una de bază. De
asemenea, un rol destul de mare îl are şi profesorul de limbi străine, care, prin metodele lui
tradiţionale, moderne şi interactive, poate să motiveze elevul să devină un participant activ în
procesul de predare-învăţare a limbilor străine. Cum să-l motiveze şi ce este motivaţia?
Argumentare.
Motivaţia este un proces intern sau extern, care face o persoană să acţioneze şi să se
mişte pentru a atinge un scop. Motivaţia, ca şi inteligenţa, nu pot fi observate în mod direct. În
schimb, motivaţia poate fi dedusă numai observând comportamentul unei persoane. Motivaţia
este reprezentată de factorii interni şi externi care stimulează dorinţa şi energia în oameni să fie
mereu interesaţi şi să fie angajaţi la un loc de muncă, sau pentru a face un efort pentru a atinge
un obiectiv. Cercetătorii au propus teorii, care încearcă să explice motivaţia umană. Aceste teorii
includ teoria de reducere a nevoilor, precum şi teoria nevoilor lui Maslow. Teoria de reducere a
nevoilor sugerează că oamenii acţionează, având drept scop de a reduce din nevoile sale şi de a
menţine o stare fiziologică constantă. De exemplu, oamenii mănâncă, în scopul de a reduce
nevoia lor de hrană. Această teorie nu reuşeşte să explice mai multe aspecte ale motivaţiei:
Uneori, oamenii nu sunt motivaţi de nevoile interne. Exemplu: Unii oameni fac greva foamei
pentru perioade îndelungate de timp pentru cauze politice, în ciuda senzaţiei de foame extremă.
Uneori, oamenii continuă să fie motivaţi chiar şi atunci când şi-au satisfăcut nevoile interne.
103
Exemplu: Oamenii, uneori, mănâncă chiar şi atunci când nu simt că le este foame. Celebrul
psiholog A. Maslow a prezentat bazele teoriei ierarhiei nevoilor umane. Maslow observă că
fiinţele umane nu sunt împinse sau atrase numai de forţe mecanice, ci, mai degrabă, de stimuli,
obiceiuri sau impulsuri instinctive necunoscute. Astfel, el susţine că fiinţele umane sunt motivate
de anumite nevoi nesatisfăcute, şi că nevoile situate pe treptele inferioare ale piramidei trebuie
satisfăcute înainte de a se putea ajunge la cele superioare. Astăzi, teoria lui Maslow stă la baza
ştiinţelor economice.
În psihologia modernă, se vorbeşte despre motivaţia intrinsecă şi extrinsecă. Motivaţia
intrinsecă se referă la motivaţia, care este condusă de un interes sau plăcere şi există în interiorul
individului, mai degrabă decât să se bazeze pe orice presiune externă. Motivaţia intrinsecă a fost
studiată de către psihologii sociali şi educaţionali de la începutul anilor 1970. Cercetările au
constatat că aceasta este, de obicei, asociată cu realizarea de studii superioare de către studenţi şi
de obţinere a unui loc bun de lucru de către aceştia. Explicaţii privind motivaţia intrinsecă au fost
date în contextul teoriei lui Fritz Heider, munca lui Bandura privind auto-eficacitatea, şi teoria de
evaluare cognitivă a lui Ryan şi Deci.
Elevii sunt motivaţi intrinsec în cazul în care ei : − atribuie rezultatele lor educaţionale
unor factorii interni, pe care ei îi pot controla, de exemplu, cantitatea de efort ce a fost depusă
pentru a atinge scopul propus; − cred că pot fi agenţi eficienţi în atingerea obiectivelor dorite,
adică rezultatele nu sunt determinate de noroc; − sunt interesaţi de a stăpâni un subiect, pentru a
se descurca într-o situaţie concretă de viaţă decât doar pentru a obţine note bune.
Motivaţia extrinsecă vine din afara individului. Factorii extrinseci sunt recompensele,
precum banii şi notele, constrângerea şi ameninţarea sau pedeapsa. Concurenţa este, de
asemenea, un factor extrinsec al motivaţiei care încurajează persoana să câştige şi să fie unul
dintre cei mai buni. Altfel spus, motivaţia rezultă din interacţiunea ambilor factori interni şi
externi, cum ar fi (1) intensitatea dorinţei sau de nevoie, (2) stimulent sau o recompensă de
valoare pentru a atinge obiectivul, şi (3) aşteptările individului sau ale colegilor lui sau ai ei.
Aceşti factori sunt cauzele pentru care individul se comportă într-un anumit fel. Un exemplu ar fi
un student care îşi petrece timpul suplimentar pentru a studia pentru un test, deoarece el sau ea
vrea o notă mai bună.
104
Procesul de predare se bazează, în principal, pe două activităţi, transmiterea cunoştinţelor
şi dobândirea de cunoştinţe. În primul caz, profesorul trimite informaţii şi elevii le primesc.
Metodele inovatoare, de asemenea, se ocupă de acest proces, iar scopul lor este de a evalua
activitatea profesorilor şi studenţilor, folosind noi metode de predare, inclusiv mijloace tehnice
de predare. După cum ştim, metodele de predare a limbilor străine pot fi împărţite în trei grupe:
metode pasive, metode active şi metode interactive.
Dacă vorbim despre metodele pasive, trebuie remarcat faptul că, la utilizarea acestor
metode pasive, profesorul este în centrul predării. El joacă un rol activ, dar elevii sunt pasivi.
Controlul poate fi realizat prin întrebări, lucru individual, lucrări de control şi teste etc. În al
doilea rând, atunci, când profesorul foloseşte metodele active elevii sunt, de asemenea, activi.
Rolul şi activitatea lor este egală în procesul de interacţiune. Elevii pot pune întrebări, pot să-şi
exprime ideile. Ultima, dar prima metodă folosită în zilele noastre este metoda interactivă sau de
abordare şi reprezintă o formă modernizată a metodelor active. Majoritatea cadrelor didactice, de
obicei, înţeleg însemnătatea acţiunii de cooperare în timpul lecţiei. Dar, aici, atenţia trebuie să se
concentreze, de asemenea, asupra acţiunii interioare ale elevilor. Ei trebuie să aibă motivaţia
interioară pentru ca să se implice în munca activă sau să participe activ la lecţie. Folosind metoda
interactivă, rolul învăţătorului este de a direcţiona activitatea elevilor pentru obţinerea scopului
lecţiei, care include exerciţii şi sarcini interactive. Mai jos, descriem doar unele tipuri de metode
interactive:
Brainstorming. Este o tehnică generatoare de idei noi, pe un subiect. Această metodă
stimulează activitatea creatoare a elevilor în rezolvarea problemelor şi contribuie la exprimarea
ideilor. Studenţii oferă diverse variante de rezolvare a problemei. În brainstorming este important
cantitatea de enunţuri, dar nu calitatea. Profesorul ar trebui să asculte toate enunţurile şi să nu le
critice. În plus, el trebuie să inspire elevii să dea cât mai multe variante de rezolvare a problemei.
Lipsa criticii creează condiţii favorabile pentru cei care învaţă să-şi exprime ideile în mod liber,
iar aceasta, desigur, îi motivează. La sfârşitul activităţii de brainstorming, toate ideile exprimate
sunt scrise şi apoi analizate.
Cluster. Următoarea metodă inovatoare este clusterul. Conform literaturii de specialitate,
este una dintre metodele utilizate pe scară largă în predarea unei limbi străine în prezent. Aceasta
poate fi utilizată la toate etapele de predare a limbii străine atât elevilor tineri, cât şi persoanelor
105
mai în vârstă. În prezentarea de cuvinte noi, profesorul scrie un nou cuvânt pe tablă. Sarcina
elevilor constă în formarea combinaţiilor de cuvinte, utilizând cuvântul dat. De ex., este dat
cuvântul carte. Elevii formează combinaţii de cuvinte cu cuvântul „carte”: cartea mea, o carte
bună, o carte interesantă, o carte captivantă etc. Această metodă implică toţi elevii în munca
activă şi-i motivează să fie activi. Aceasta poate fi utilizată în mod eficient la îmbunătăţirea
discursurilor.
Jocul de rol. Jocul de rol este, de asemenea, o activitate utilizată în metode de predare
inovative. Această metodă îmbunătăţeşte eficienţa predării. Jocul de rol implică elevii în munca
activă influenţând pozitiv motivaţia lor interioară. Motivaţia lor intrinsecă creează o atmosferă
plăcută şi condiţii favorabile pentru activitatea de cooperare şi ajută la formarea abilităţilor
practice. În timpul jocului de rol, sunt formate şi îmbunătăţite astfel de aptitudini ca şi
creativitatea, ingeniozitatea de a ieşi din situaţii dificile, autogestionarea etc. Jocul de rol nu are
numai scop educaţional, dar are, de asemenea, şi obiective sociale, deoarece profesorul
modelează şi foloseşte unele situaţii de viaţă în procesul de învăţare-predare. Atunci când un
profesor foloseşte metoda jocului de rol în predarea limbii străine el / ea ar trebui:
− să creeze o atmosferă cordială între elevii care participă la joc;
− să creeze condiţii favorabile în procesul de predare şi folosind argumente pro;
− să ţină cont de caracteristicile personale ale celor care învaţă;
− să ajute elevilor să se simtă liberi şi acest lucru îi va ajuta să-şi joace rolul perfect.
Multimedia learning – învăţarea cu ajutorul TIC-urilor. Aceasta este următoarea metodă
interactivă. Este o combinare a diferitelor tipuri de media, cum ar fi materialele de tip text, audio
şi video cu ajutorul cărora profesorul prezintă informaţia elevilor. Utilizând tehnologiile noi ca o
strategie interactivă în procesul de predare-învăţare bazat pe sarcini concrete, profesorul încearcă
să motiveze elevii să însuşească activ limba străină studiată prin prisma problemelor de viaţă
reală. Avantajele utilizării învăţării multimedia:
a. Îmbunătăţeşte interesul şi motivaţia;
b. Diverse instrumente multimedia ajută elevul să înţeleagă mai bine materialul didactic;
c. Procesul de predare este orientat spre sarcini concrete în situaţii reale de viaţă;
d. Influenţează pozitiv formarea aptitudinilor şi abilităţilor de vorbire.
Concluzii.
106
În concluzie, putem spune că folosirea de către profesor a metodelor şi activităţilor
interactive şi inovatoare permite studenţilor să acţioneze în calitate de autori, cercetători
dezvoltându-şi creativitatea şi îmbunătăţind, în acelaşi timp, cunoştinţele generale şi
competenţele lingvistice. Lecţiile, la care elevii se simt liberi şi activi, le oferă oportunitatea de a-
şi exprima propriile idei, într-un mod convenabil pentru ei. Utilizarea acestor metode la orele de
limbă străină a demonstrat că studenţii obţin rezultate bune în studierea unei limbi străine, au
posibilitatea de a aplica, practic, cunoştinţele obţinute, şi să înţeleagă nevoia de conexiuni
interdisciplinare. În procesul de predare-învăţare, profesorul este cel care gestionează energia şi
motivaţia studentului. De aceea, profesorul ar trebui să ţină cont de individualitatea şi
aptitudinile studentului.
Bibliografie:
1. MASLOW A, A theory of human motivation. Psychological Review, 50, 370-396.

Retrieved June 2001, from http://psychclassics.yorku.ca/Maslow/motivation.htm. An internet
resource developed by Christopher D. Green York University, Toronto, Ontario, ISSN 1492-
3713
2. NEACŞU I., Metode şi tehnici de învăţare eficientă, Bucureşti, Editura Militară, 1990
ISBN 973-32-0131-6
3. VIZENTAL A., Metodica predării limbii engleze, Editura Polirom, Iaşi, 2008, ISBN
978- 973 – 46 – 09543
107
SUCCESUL ȘI INSUCCESUL ȘCOLAR
Prof. înv. primar: Dragomir Natalia Nicoleta

Școala Gimnazială Gângiova, județul Dolj
,,Succesul este utilizarea la maximum a capacităților pe care le posezi’’. (Zig Ziglar)

În Dicționarul explicativ al limbii române, succesul este definit ca rezultat favorabil,
pozitiv (al unei acțiuni); reușită, izbândă, iar insuccesul ca lipsă de succes, eșec, nereușită.
Succesul școlar se reflectă în obținerea unui randament superior în activitatea didactică,
corespunzător cerințelor programei și a finalităților educației; el reprezintă forma pozitivă,
optimă a randamentului, numită și reușită școlară. Succesul școlar se poate referi la anumite
calități ale personalității: capacități intelectuale (gândire, memorie, creativitate, imaginație,
flexibilitate a gândirii, motivație superioară a gândirii, trăsături de caracter și de comportament
superioare). Se exprimă prin note de la 7 la 10.
Insuccesul școlar se referă la rămânerea în urmă la învățătură sau neîndeplinirea
cerințelor obligatorii din cadrul procesului de învățământ; el reprezintă alternativa negativă,
nefavorabilă a randamentului școlar, fiind denumit nereușită școlară sau eșec școlar, asociat cu
notele de la 1 la 4.
Insuccesul școlar este influențat de mai mulți factori. Pedagogii și psihologii au făcut mai multe
clasificări ale acestor factori:
1. Factorii individuali se referă la inteligenţa copilului ce determină insuccesul
şcolar. În cazuri de deficienţă mintală vorbim de un insucces şcolar deoarece acel copil are un
grad redus de capacitate psihică, poate avea amunite dereglări ale mecanismenlor de adaptare a
individului la condiţiile de mediu şi la standardele de convieţuire socială. La acestea se adaugă și
factorii de ordin somato-fiziologic (dezvoltarea fizică, starea de sănătate etc), factorii afectiv-
motivaţionali şi de personalitate.
2. Factorii familiali au în vedere mediul educațional familial, relaţiile intrafamiliale
şi tipul de coeziune familială. Situaţia economică precară şi instabilă, nivelul scăzut al veniturilor
afectează parcursul școlar al elevului.
108
3. Factori de ordin şcolar țin de dotarea școlii, calitatea programelor, procesului de
învăţământ, pregătirea profesorilor, stilul educaţional, trăsăturile de personalitate, relaţia
profesor-elev, relaţia şcoală-familie, toate fac parte din insuccesul /succesul şcolar.
Succesul școlar presupune ca elevul să reușească să-și formeze un repertoriu de
competențe într-un anumit interval de timp (semestru, an școlar, nivel de școlaritate) la nivelul
cel mai înalt al standardelor de evaluare școlară. La succesul școlar contribuie și succesul
educației familiale și preșcolare, verificându-se în viața socială și profesională.
Insuccesul școlar se reflectă în randamentul deficitar al învățării, sub nivelul cerințelor și
obiectivelor, uneori sub nivelul propriilor capacități. Se manifestă sub două aspecte: rămânerea
în urmă la învățătură ( retardul școlar) și eșecul școlar sub formă de abandon și repetenție.
Succesul se poate atinge în mai multe domenii: şcolar, profesional, ştiinţific, artistic,
militar etc. şi se manifestă prin rezultate maxime la examene, concursuri, olimpiade, festivaluri.
La fel ca insuccesul şcolar şi succesul este determinat de anumiţi factori:
1.Factorii biologici se referă la starea sănătăţii organismului, la anumite deficienţe ale
analizatorilor, la echilibrul endocrin, la boli organice, tulburări nervoase şi dezvoltare fizică.
2. Factorii psihologici includ procesele psihice (cognitive, afective, volitive), însușiri
psihice (temperament, aptitudini, interese), fenomene psihice (atenția, limbajul), nivelul de
inteligență și de aspirație, atitudinea față de muncă, voința de a învăța.
3.Factorii pedagogici se referă la stilul didactic al profesroului, eficienţa metodelor de
predare-învăţare şi evaluare, proiectarea şi realizarea situaţiilor de învăţare, organizarea
procesului de învăţare etc.
4.Factorii socio-culturali sunt reprezentați de mediul psiho-socio-cultural, familial şi
grupul de prieteni al copilului.
5.Factorii stresanţi de natură fizică (zgomotul, aer poluat, frig, iluminarea insuficientă,
umezeală), de natură fiziologică (boli organice, subnutriţie, somn insuficient), de natură
psihosocială (supraîncărcarea, lipsa de antrenament de învăţare).
Climatul şcolar este analizat sub aspectul său pozitiv şi negativ: un climat şcolar
pozitiv se caracterizează prin administrarea unităţii/conducerea şcolii pozitivă, relaţii pozitive
între profesori, relaţii pozitive între profesori şi elevi, relaţii pozitive între egali şi deschiderea
şcolii către comunitate, în timp ce climatul negativ se construieşte în antiteză cu cel pozitiv.
109
Efectele climatului şcolar sunt multiple: la nivel comportamental, cognitiv, afectiv, atitudinal şi
motivaţional. Un climat şcolar pozitiv susţine comportamentele adaptative, social acceptate şi
descurajează adoptarea comportamentelor de risc.
Acolo unde relaţiile profesori-elevi sunt unele pozitive, bazate pe încredere, respect
reciproc, valorizare, elevii au o atitudine mai favorabilă faţă de şcoală, iar percepţia asupra şcolii
este una pozitivă, concomitent cu creşterea gradului de satisfacţie faţă de şcoală. Atitudinea
pozitivă faţă de şcoală înseamnă o implicare mai activă în viaţa şcolară şi în procesul de învăţare,
ceea ce conduce la rezultate şcolare mai bune şi chiar la succes şcolar. Implicarea şcolară a
elevilor, sub forma efortului depus în atingerea cerinţelor şcolare şi prin participarea la
activităţile şcolare, susţine succesul şcolar.
Bibliografie
Cosmovici, A., ,,Psihologie generală”, Ed. Polirom, Iaşi, 1996
Macavei, E., ,,Pedagogie”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997
Sălăvăstru, D., ,,Psihologia educaţiei”, Ed. Polirom, Iaşi, 2004
Stoica, M., ,,Pedagogie şi psihologie” , Ed. Gheorghe Alexandru, Craiova, 2002
110
ROLUL ȘI IMPORTANȚA LECTURII DE PLĂCERE LA ELEVI
Prof. înv. primar, Dragomir Viena

Liceul Tehnologic Crâmpoia, Olt
Lectura are un rol important în dezvoltarea şi formarea personalităţii. Este evident că

deprinderea lecturii rămâne o bază solidă pentru toată viaţa. În lipsa îndrumării părinţilor,
educatorilor, profesorilor, foarte mulţi şcolari nu simt nevoia de a citi. Numai o lectură îndrumată
poate să dezvolte un interes continuu.
Lecturarea cărţilor, a manualelor, a însemnat întotdeauna informare, instruire şi educaţie,
în sensul cel mai larg. Ea dă consistenţă şi sens existenţei însăşi. Ea este o modalitate de a educa,
instrui şi a contribui la formarea valorilor morale a cititorului.
Lectura nu cere prea mult de la cititor decât atenţie şi dăruire. În acest mod ea are rolul de
a forma şi educa tânăra generaţie. Ea este un mijloc de obţinere a informaţiei, păstrarea
capacităţii de a gândi, judeca, de a căuta soluţii în rezolvarea unei probleme. Chiar şi invazia
tehnologii informaţionale nu va afecta foarte mult lectura. Acestea deşi educă şi informează au şi
tendinţa de a degrada cititorul. Internetul deşi pare o necesitate indispensabilă el numai distrează
mintea şi dă o stare de euforie, pe când lectura are rolul de a relaxa şi de a oferi cititorului o stare
de plăcere şi satisfacţie mintală.
Atunci când eşti în lumea minunată a lecturii eşti cu mult mai fericit sufleteşte, cu mult
mai bogat şi mulţumit. A lectura nu este numai o activitate, o obligaţie dar şi o comunicare cu
tine însuşi.
Nevoile umane din primele clipe ale vieţii sunt hrana, căldura, protecţia, afecţiunea,
lumina. Vorbele blânde ale mamei deschid căi nevăzute ale comunicării, care îmbracă forma
gânguritului stângaci al bebeluşului. Urmează primii paşi prin casă, primii paşi în viaţa de şcolar.
De la acest prag se intră în fascinanta lume a cărţilor. Ele vor deveni mijloace de joacă prin
activitatea de colorat, vor fi răsfoite pentru frumuseţea imaginilor despre lucruri minunate. Din
ele vor fi citite copiilor poezii, poveşti, basme. Copilul va îndrăgi cărţile pentru că-i vor rezolva
curiozităţi şi-l vor amuza, îl vor capta cu faptele expuse. Crescând, va avea mai multe întrebări,
va cauta răspunsuri, interesul cunoaşterii şi imaginaţia vor înregistra ritmuri galopante. Va
111
observa că părinţii au tot felul de preocupări importante, iar el trebuie să înveţe să se descurce şi
singur, pentru a pătrunde în captivanta lume a cărţilor!
Cea mai mare parte a cunoştintelor noastre provine din cărţi. Nu există astăzi domeniu de
activitate care să nu solicite oamenii la un efort de împrospătare şi îmbogăţire a cunoştinţelor,
tehnice, profesionale, ceea ce se înfăptuieşte prin instrucţie. Dar baza instrucţiei o constituie
cartea. Acumularea de cunoştinţe prin cercetarea cărţilor presupune priceperea de a le decodifica,
de a le descifra, cu alte cuvinte de a le citi.
Relaţia omului cu cartea are o istorie îndelungată. Lectura a fost, este şi va rămâne o
activitate de îmbelşugare cognitivă şi spirituală specifică cititorului, care va aprecia pe deplin un
text literar, când va renunţa pentru o clipă la prejudecăţile sale culturale, la diversele probleme
subiective în favoarea explorării lumii interioare a celui care scrie sau a celui despre care se
scrie. Lectura nefiind un act gratuit, produce îmbogăţirea sinelui cu o nouă cunoaştere.
Având permanent ca obiectiv dezvoltarea fizică şi psihică a copilului, pe care nu trebuie
să-l considerăm un simplu „sac” de cunoştinte, ci un factor activ şi creator în procesul propriu de
învăţare şi formare, educatorul şi părintele trebuie să ştie că „tot ce e mai frumos este, mai presus
de orice, rezultatul unui calcul exact”. Este o realitate astăzi că mijloacele de comunicare în masă
pot exercita o mare influenţă negativă, pot ajuta la o involuţie a principiilor, a normelor de viaţă,
în general a civilizaţiei, pot frâna procesul intelectual şi cultural al omului sau a unei societăţi.
Pentru realizarea justă a organizării şi îndrumării lecturii elevilor se impune o colaborare strânsă
între şcoală şi familie. Este necesar să se ia în discuţie problema lecturii elevilor şi să se scoată în
evidenţă imensul ei rol în formarea personalităţii copilului, să se dea îndrumări despre ce şi cum
trebuie să citească copiii, spre a-i ajuta să înţeleagă ceea ce citesc şi a le dezvolta interesul pentru
lectură.
Lectura cărţilor este un proces complex, care se însuşeşte treptat, într-o perioadă de timp
relativ îndelungată, începând cu primele săptămâni ale perioadei de şcolarizare, când se învaţă
literele alfabetului şi continuând apoi cu exersarea deprinderilor de a citi curent, corect, conştient
şi expresiv. Privit în sine, actul lecturii este o operaţie psiho- fiziologică, care constă în
transpoziţia simultană a unor semne din registrul vizual, imprimate într-o pagină, în semnificaţii
mintale. Se consideră pe deplin formată deprinderea de a citi, când transpoziţia se realizează în
tăcere.
112
Cărţile oferă modele de conduită, le dezvoltă simţul critic, îi informează, le îmbogăţeşte
cultura. Din cărti vor citi legende şi povestiri istorice, poezii despre plante, animale şi faptele
oamenilor, vor afla lucruri minunate despre personalităţile marcante ale poporului nostru,
univers, planetă, alte popoare, despre tradiţii, obiceiuri, sărbători, grădinărit, gătit, condus şi
altele. Cel mai sigur şi sincer prieten e cartea. Dacă vrei, te încântă cu descoperirile ei, îţi dă o
mai largă vedere, te întăreşte cu vorbe şi îţi dă ajutor dacă vrei. Unde să mai găseşti atâtea
foloase, o fire mai lăudabilă , o veselie mai neschimbătoare atât de tăcută?
Citindu-le, observăm cum ne şlefuiesc mintea cu vorbe înţelepte, cum ne modelează
sufletul cu sentimente pilduitoare. Altfel spus, volumele tipărite sunt poticniri în calea destinului
nostru muritor sau, potrivit lui Sadoveanu, numai în preajma cărţilor „creşte lumina cea fără de
amurg a unei umanităţi în care muritorii îmblânziţi vor birui tristeţea trecerii prin viaţă”.
„Lectura nu devine plăcere decât dacă intră în joc creativitatea, decât dacă textul ne oferă
şansa de a ne pune aptitudinile la încercare”. Ea implică dialogul cu textul, în care elevii fac
predicţii, îşi pun întrebari şi încearcă să răspundă la ele, parafrazează, îşi imaginează, fac
deducţii, integrează noile elemente în cadrul schemelor proprii despre lume şi viaţă, despre
cunoaştere, citesc si recitesc textul, fac pause de gândire. La explorarea textului literar elevilor
trebuie să li e permită să speculeze, să creeze, să afirme diferite lucruri. Când elevii înţeleg că
acest comportament este acceptabil, că ei îşi pot împărtăşi convingerile în legătură cu mesajul
textului, se angajează mai activ în analiza critică. Frumuseţea textului literar autentic, fie că este
narativ sau descriptiv trebuie să speculeze trăirile adevărate ale copilului.
Pentru a-i familiariza pe elevi cu instrumente ale muncii cu cartea, trebuie apelat la o
metodă ce urmează calea parcursă de citirorul cu experienţă atunci când citeşte. Această metodă
este lectura explicativă. Ea este o îmbinare a lecturii (a cititului) cu explicaţiile necesare
împreună ducând la înţelegerea mesajului textului.
Cartea reprezintă cel mai complet depozit al inteligenţei omeneşti, înmagazinând în filele
ei cunoştinţe, sensibilitate, fapte pe care le păstrează intacte un timp nedefinit. Uitate între file de
sute de ani, par moarte, dar noi le putem învia dezvăluind o lume nebănuită. O carte o citeşti
când vrei, cum vrei şi ori de câte ori vrei. Acest prieten tăcut îţi oferă ori de câte ori ai nevoie
acelaşi răspuns fidel la fiecare întrebare şi-l repetă cu nesfârşită răbdare până ce l-ai înţeles.
Cartea este atât de înţelegătoare, încât atunci când n-ai înţeles-o nu se supără, nu jigneşte, te
113
aşteaptă să revii. Cartea este învăţătorul care te conduce la bine, te face să te bucuri, să râzi şi să
plângi. O carte te trimite la alte cărţi şi toate împreună formează baza trainică a culturii noastre.
Toate celelalte mijloace de răspândire a cunoştinţelor rămân subordonate cărţii şi subordonate
vor rămâne oricât de mult se vor înmulţi şi perfecţiona procedeele tehnice.
„Poate că nu cele mai mari fericiri le poţi găsi într-o carte, dar în mod sigur de cele mai
mari nefericiri te poţi apăra citind. Poţi supravieţui oricărei încercări dacă ai de partea ta cuvântul
aşezat în rând nobil. Pentru ca acesta este adevărul: cartea ne face puternici. Cartea ne face
nemuritori.” (Alice Năstase Buciuţa).
BIBLIOGRAFIE
1. Constantin, Cucoş, Pedagogie, Iaşi, Editura Polirom, 2006.
2. Constantin, Parfene, Compoziţiile în şcoală, Bucureşti, E.D.P.,1980.
3. Muşata, Bocoş, Cristian, Stan, Eugenia, Someşan, Strategii didactice activizante în
învăţământul preşcolar şi școlar, Cluj-Napoca, Colecţia Ştiinţele Educaţiei, 2008.
114
MODELUL MEU DE VIAȚĂ
Prof. Duma Mirela

Școala Gimnazială ,,Eftimie Murgu” Lugoj, Timiș
De multe ori ne referim cu diferite prilejuri, la modelul pe care ni l-am ales și urmat în
viață. Năzuința fiecăruia spre mai bine, spre valențele etice și intelectuale pe care le întrunește
modelul ales, abordarea cu curaj și tenacitate a drumului care să ne conducă spre culmile atinse
de model au profunde rezonanțe educative în viața oamenilor, cu atât mai mult la elevii mai mari,
când visele și proiectele de viitor prind contururi mai certe.
Modelul de viață este luat, în foarte multe cazuri, dintre membrii familiei(părinți, frați
mai mari etc.) Modelul părinților influențează în mare măsură conduita copilului. Potrivit
specialiștilor, părinții reprezintă primele persoane cu care copilul intră în contact atunci când
vine pe lume. De aceea, îi consideră ca fiind cei mai buni, protejând cele mai bune valori și își
dorește să îi imite în tot ceea ce fac:
,,Modelul de viață mi l-au oferit părinții. De la ei am învățat cum să mă port, ce atitudine
să iau față de cei din jur. Tata își îndeplinește exemplar obligațiile profesionale și îi ajută pe
colegii care au mai puțină experiență.”
,,Mama, modelul meu, mi-a devenit învățătoare. Mi-am propus să învăț așa cum a învățat
și ea și să ajung profesor de limba română.”
,,În viață voi urma exemplul părinților și al fratelui meu. Fratele meu e student la
A.C.,învață foarte bine și aș dori să-i semăn.”
Dar modelul de viață este căutat adesea și găsit și printre educatori, prieteni, eroi din cărți
și filme, diverse personalități. Sub acest aspect lucrurile trebuie privite cu toată seriozitatea de
către factorii educativi, deoarece știut este că la vârsta adolescenței, problema anturajului, a
prietenilor,ca și capacitatea de selecție insuficient de formală în unele cazuri pot influența
negativ evoluția unui elev. Le revine părinților și educatorilor să-i îndrume și să-i ajute
îndeaproape pe copii, pentru a-i feri de eventualele confruntări aprige la diferite răspântii ale
vieții.
Referindu-se la importanța unor modele de viață, un elev făcea următoarea apreciere:
,,Totul e să trăiești odată cu societatea, să respiri din atmosfera noutăților, să nu pregeți niciodată,
115
să înveți din ceea ce te înconjoară, și fără a minimaliza importanța exemplului, aș ține să
subliniez, că nu putem uita, în primul rând, să fim originali.”
Școala îi va învăța pe copii cunoștinte academice, părinții trebuie să îi învețe despre
moralitate și valori.
În concluzie, pentru copil părintele este primul model pe care el îl urmează. Sistemul de
valori, felul de a se comporta în societate, părerile, ideile, toate se construiesc cărămida cu
căraămidă, de la vârste foarte mici. Să nu uităm că cel mai important “dar” pe care-l putem oferi
copiilor noștri este dragostea necondiționată. Copiii au mereu nevoie sa fie apreciați, lăudați,
încurajați, iubiți și respectați.
116
117
COMUNICAREA EDUCAŢIONALĂ
Prof. Mihaela Dumitru

Liceul Teoretic “Nichita Stănescu, Bucureşti
Societatea, prin diferiţi actanţi, şi-a manifestat curiozitatea în privinţa comunicării

educaţionale şi, implicit, a eficienţei şi eficacităţii învăţării on-line, în condiţiile exclusive,
impuse de pandemie. În spaţiul public se lansează opinii, statistici ale unor nespecialişti în
neuroştiinţe, sunt cultivaţi părerologi, deşi societatea academică impune distanţarea în timp de un
eveniment pentru relevanţa concluziilor, eliberate de starea de emoţie a momentului.
Au fost stabilite mai multe aspecte rezultate din sintetizarea sumei de determinări
(psihologice, psihosociale şi pedagogice) implicate în comunicarea educaţioanală traditionala,
faţă în faţă, la care ne raportăm deocamdată la timpul trecut.
Deoarece comunicarea se desfăşoară între două persoane care reacţionează şi acţionează
mai mult sau mai puţin conştient una faţă de cealaltă, se consideră că în mediul şcolar
comunicarea se întemeiază pe o relaţie intersubiectivă.
Întreaga personalitate a fiecărui participant este implicată în această interacţiune.
Noţiunea de personalitate vizează „caracteristici ce derivă din particularităţi de vârstă,
experienţă, mediu de provenienţă, grad de cultură şi instrucţie, mentalităţi şi stereotipuri de
relaţionare” (Dan Potolea, Ioan Neacşu, p. 288).
Relaţia de comunicare educaţională conţine implicit inegalitatea partenerilor sub diverse
aspecte, dintre care enumerăm: experienţa de viaţă şi didactică, bagajul informaţional şi de
abilităţi, puterea dată de statut, vârstă ş.a.
În pofida tendinţei de înnoire, de modernizare a sistemului educaţional, relaţia
pedagogică este centrată pe sarcina adresată elevului, iar puterea este atributul dascălului. Din
această cauză există tendinţa ca educatorul să-şi asume un rol de emitent, dominativ, iar elevul
să-şi asume un rol de receptor, pasiv.
În mediul şcolar partenerii comunicaţionali schimbă mesaje cu conţinut informaţional,
dar şi unele cu încărcătură interpersonală, compuse din emoţii, stări, atitudini, care au,
118
incontestabil, o pondere în formularea şi receptarea mesajelor cu caracter informaţional, tipice
mediului şcolar.
Comunicarea şcolară nu se rezumă la mesaje cu caracter cognitiv, ci la un ansamblu de
înţelesuri, intermediate de modalităţile nonverbale şi paraverbale.
Comunicarea autentică şi eficientă în mediul şcolar trebuie să se întemeieze pe
interacţiunea după principiul circularităţii, ceea ce asigură şi feedback-ul dorit, ca dascălul să
aibă posibilitatea de a face reglaje în demersul didactic, spre optimizarea rezultatelor. „Feedback-
ul informează pas cu pas asupra realizării sarcinilor educative de detaliu, ceea ce va permite
intoducerea pe un traseu evolutiv care este confirmat de atingerea scopurilor educaţionale
stabilite cu anticipaţie (feed-before)” (Dan Potolea, Ioan Neacşu, p. 288).
Rolul dascălului este major în interacţionarea şcolară. Actorul principal care declanşează,
menţine şi controlează astfel de interdependenţe este educatorul şcolar care, atunci când deţine
bune competenţe de a comunica are, de asemenea, abilitatea de a induce şi elevilor acest tip de
competenţă.
Specialiştii au formulat, pe baza bogatei experienţe didactice, patru postulate principale
ale comunicării din mediul şcolar, pe care le enumerăm şi le prezentăm sumar mai jos.
1. O bună relaţie de comunicare se tranzactioneaza, adică se stabileşte în urma unei
înţelegeri între participanţi. Tranzacţia redă efortul partenerilor de a conserva efectele pozitive
ale interacţiunii şi de a evita/elimina manifestările cu efect negativ.
2. O bună relaţie de comunicare se mediază, atunci când cele două entităţi ale
comunicării nu ajung prin forţe proprii la un acord al bunei desfăşurări, existând riscurile
declanşării unui conflict. Partea terţă, cu rol mediator nu judecă, ci înslesneşte rezolvarea pe cale
amiabilă, pentru dobândirea de către ambele părţi a sentimentului că a dobândit ce îşi dorea, îşi
exersează intervenţia într-un climat de respect mutual şi nu impune rezolvări peste limita
acceptabilului.
3. O bună relaţie de comunicare se negociază, deoarece fiinţa umană nu reacţionează
sereotip la acţiunea unor stimuli din exterior, motiv pentru care pentru stabilirea unui numitor
comun în activitatea şcolară este necesară stabilirea unor reguli, a consecinţelor şi a libertăţii de
exercitare a opţiunii.
119
4. O bună relaţie de comunicare se construieşte neîncetat, ca orice relaţie, în pofida
bunelor intenţii ale interlocutorilor, deoarece fiinţa umană are nevoie de confirmări permanente,
de suport în difeitele situaţii complexe ale vieţii şcolare. „Pentru sistemul relaţiilor profesor-
elevi, aceasta însemnă că profesorul (mai ales!) va trebui să caute permanent noi modalităţi de a
câştiga încrederea elevilor săi, de a şi-i face colaboratori direcţi într-o serie de acţiuni pe care
aceştia le consideră atrăgătoare. Opusul acestui mod de a acţiona presupune stabilirea unor relaţii
reci, indiferente” (Dan Potolea, Ioan Neacşu, p. 289).
Este spulberat mitul conform căruia simpla abilitate de a căuta informaţii pe Internet
devine un act de învăţare, deoarece s-a constatat că priorităţile tinerilor asigurate de Internet sunt
comunicarea cu prietenii şi descărcarea de muzică şi de jocuri. Manferd Spitzer susţine că pentru
a căuta informaţii pe Internet o persoană trebuie să aibă cultură generală şi cunoştinţe prealabile
despre subiectul de aprofundat: „preştiinţa funcţionează ca un filtru care permite unui om să
aleagă cele mai relevante rezultate dintre cele 50 sau 50.000 oferite de motorul de căutare. Nu
există mecanisme online capabile să înlocuiască această abilitate” (p. 185). Mai mult, cine se
abandonează cu totul Internetului, convins că acolo va găsi oricând orice informaţie, dezvoltă în
timp o capacitate de judecată inferioară cu mult în comparaţie cu a celui dotat cu un bagaj de
cunoştinţe generale şi specifice domeniului de preocupare.
Reputatul specialist în comunicare din Grenoble, Bernard Miège, este de părere că nu se
poate vorbi despre inutilitatea dascălul şi înlocuirea lui cu tehnologia digitală:
„- relaţia faţă în faţă cu profesorii rămâne esenţială în transmiterea cunoştinţelor şi a
metodelor de învăţare;
-formulele de învăţare la distanţă continuă să aibă un caracter rezidual sau doar
complementar.” (p. 216).
În concluzie, actualele studii independente, nefinanţate de firme cu interese comerciale,
nu pot dovedi că tehnologia digitală facilitează elevilor învăţarea, ci, dimpotrivă, prin distragerea
atenţiei de către diverşi factori şi prin lipsa de profunzime mentală implicată, rămâne preferabilă
relaţia tradiţională, care are avantajul unei bogate contribuţii în echilibrarea emoţianală a elevului
Bibliografie
Miège, Bernard. Societatea cucerită de comunicare. Iaşi: Editura Polirom. 2000.
Potolea, Dan; Neacşu, Ioan et alii. Pregătire psihopedagogică. Iaşi: Editura Polirom. 2008.
Spitzer, Manfred. Demenţa digitală. Bucureşti: Editura Humanitas. 2020.
120
STRATEGII DIDACTICE INOVATIVE
Angelica Duțu-Runceanu
Colegiul Național Constantin Cantacuzino, Târgoviște, Dâmbovița
Asistăm la o schimbare majoră în sistemul de învățământ, opusă celui tradițional în care

învățarea se realiza exclusiv prin memorare și reproducere de informații, iar evaluarea viza doar
ierarhizarea elevilor în funcție de volumul de cunoștințe pe care le deținea. Acum, școala
românească și-a asumat un alt rol, acela de a-l pregăti pe elev pentru societatea de mâine, pentru
exigențele pieței muncii, asigurând pregătirea viitorilor absolvenților pentru viața socială și
profesională.
Este o provocare pentru fiecare dintre noi - deopotrivă, profesori-părinți-elevi, dar este o
misiune nobilă, deoarece sistemul actual de învățământ centrat pe competențe oferă o învățare
autentică, axată pe diferențiere și individualizare. Acest nou curriculum este interdisciplinar,
asigură flexibilitate în parcursul educațional al elevului, permite organizarea unor activități în
ritm propriu, în funcție de interese, particularități de vârstă și individuale, în care cuvântul-cheie
rămâne ,,competența”.
Pregătim acum absolventul de mâine care, la sfârșitul clasei a VIII-a, va fi capabil să-și
aprecieze calitățile personale în vederea orientării școlare și profesionale, adecvat propriilor
interese. Profilul acestui absolvent se raportează la cele 8 competențe-cheie (comunicare în limba
maternă, comunicare în limbi străine, competențe matematice și competențe de bază în științe și
tehnologii, competență digitală, a învăța să înveți, competențe sociale și civice, spirit de inițiativă
și antreprenoriat, sensibilizare și exprimare culturală), oferind adolescentului o dezvoltare
armonioasă, motivație spre învățare, chiar excelență.
Activitățile de învățare mobilizează acum, la un loc, resursele cognitive, afective,
atitudinale pentru realizarea sarcinilor și a situațiilor-problemă. La limba și literatura română,
elevul colectează și procesează informații, își exprimă idei, opinii, sentimente, participă la
interacțiuni verbale, se adaptează situațiilor de comunicare, proiectează și derulează demersuri
investigative, utilizează dispozitive și aplicații digitale relevante pentru învățare, dezvoltă
conținuturi multimedia. Învățând să învețe, își va aprecia conștient calitățile personale, va opera
121
cu valori, va manifesta inițiativă în rezolvarea unor probleme, se va implica activ în viața
comunității, conștientizând și apreciind identitatea, dar și diversitatea.
Selectarea și armonizarea metodelor tradiționale cu cele inovative devine un deziderat
pentru eficientizarea demersului didactic care pune accent nu doar pe conținuturi, ci și pe abilități
și atitudini, inclusiv pe formarea competenței-cheie sensibilizare și exprimare culturală.
Metodele activ-participative implică elevii în activitatea de învățare, determinând o acțiune
conștientă, intuitiv-aplicativă, ce valorifică experiențele lor de viață. Ele trebuie selectate
conștient, creativ, adaptate în funcție de particularitățile clasei, în funcție de specificul cultural,
în funcție de configurația culturală a clasei, de aspectele sociale, economice, religioase care
conturează personalitatea elevilor.
Metodele didactice utilizate în cadrul orelor de limba și literatura română contribuie la:
-formarea competenței de comunicare orală – elevul devine ascultător activ, bun vorbitor
-formarea competenței de lectură – elevul devine un cititor activ
-formarea competenței interculturale – elevul își dezvoltă personalitatea, conștientizând
identitatea și alteritatea.
Propun în continuare o activitate de învățare abordată metodologic în spiritul programelor
școlare în vigoare, ce poate fi desfășurată la clasa a VI-a, la disciplina limba și literatura română
în cadrul unității de învățare În Europa, într-un moment-cheie pentru procesul dezvoltării
personale a elevului, conform noii paradigme educaționale. Astfel, deschiderea transdisciplinară,
conștientizarea unei identității lingvistice și culturale proprii în context național și internațional,
pregătesc și sprijină viitorul absolvent de gimnaziu, în procesul complex de a înțelege rolul
identității culturale și lingvistice pentru dezvoltarea armonioasă, adecvată contextului social.:
Domenii de conținut: Redactare și Elemente de interculturalitate
Conținut: Adecvarea la temă
Activitate de învățare: Realizarea unui poster pe tema: 31 August – Ziua Limbii Române
Competențe specifice:
3.3. adecvarea textului scris la situația și scopul de comunicare
5.1. Investigarea unor obiceiuri și tradiții românești și ale unor comunități etnice de pe teritoriul
României
122
Resurse materiale: fișe individuale, coli A4, markere de diferite culori, calculator, manual
digital
https://manuale.edu.ro/manuale/Clasa%20a%20VIa/Limba%20si%20literatura%20romana/EDP
2/#p=44
Resurse procedurale: conversaţia euristică, ,,Gândiţi-lucraţi în perechi”, exerciţiul, explicaţia,
învăţarea prin cooperare
Forme de organizare: pe grupe, frontală
Metode și tehnici de evaluare: chestionarea orală, autoevaluarea, interevaluarea;
Sarcină didactică:
a). Audiție – melodie dedicată limbii române (manual digital) – 5 min.
b). Imaginați-vă că pregătiți un eveniment dedicat Zilei Limbii Române, la care vor participa
elevi invitați din țările vecine. Realizați, la nivelul grupei, un poster reprezentativ pentru acest
eveniment, folosind diferite resurse/ mijloace de exprimare: cuvinte, fotografii, desene, decupaje
din reviste, inclusiv mediul virtual – 20 min.
c). Prezentați colegilor posterul realizat – 10 min.
Evaluare: - 10 min.
a)Grilă de interevaluare (la nivelul grupelor)
Analizează posterul realizat la nivelul celorlalte grupe cu ajutorul grilei de interevaluare
de mai jos:
Criterii de apreciere În totalitate Parțial Deloc
Posterul respectă tema dată
Sunt prezentate clar, detaliat informațiile legate de
eveniment (data, locul desfășurării, ora)
Îmbină armonios mijloace de exprimare diferite
Sunt respectate normele de ortografie și punctuație
b). Fişă pentru autoevaluare

1. Ţi-a plăcut lecţia? Poți să bifezi mai mult de un emoticon.
2. De ce ai ales aceste emoticoane? (oral, frontal)
Deschideri/extinderi spre alte discipline: arte, educație socială, istorie, dezvoltare personală
123
IMPORTANȚA METODELOR ȘI TEHNICILOR
INTERACTIVE DE PREDARE
Prof. înv. primar Georgeta Enache

Școala Gimnazială ,,Dimitrie Gusti”Nereju, Vrancea
„Elevii trebuie să-şi spună unii altora şi să spună lumii ceea ce ştiu – pentru a afla ce
ştiu. Spunând, vor învăţa. Spunând, vor interpreta lumea aşa cum o văd ei, pentru noi,
ceilalţi.”
( Judith Renyi )
Învăţământul românesc parcurge o etapă dinamică a schimbărilor, care obligă cadrul
didactic să se adapteze, să găsească noi metode şi modalizăţi pentru a realiza obiectivele propuse
la obiectul de învăţământ la care predă.
Ca şi în alte domenii şi în învăţământ au loc transformări rapide pornind de la crearea
mediului de învăţare care poate eficientiza tehnicile de învăţare şi de muncă intelectuală.
Reforma din sistemul de învăţământ are ca obiective schimbarea mentalităţii şi formarea unor
dascăli reflexivi în abordarea metodelor utilizate în predarea la clasă.
Bunul mers al procesului de învăţământ şi rezultatele obţinute depind de metodele și
tehnicile utilizate. Metodele sunt instrumente importante aflate la dispoziţia profesorului, de a
căror cunoştinţe şi utilizare depinde eficienţa muncii educative. Sursele de informare pentru copii
sunt multiple, de aceea profesorul trebuie să găsească noi căi, ”metode”, prin care aceştia să fie
atraşi în actul educaţional ca participanţi activi şi interesaţi.
Profesorul trebuie să se preocupe mereu de perfecţionarea metodelor şi procedeelor de
predare – învăţare, a stilului de muncă. El trebuie să fie preocupat de tot ce este nou, deosebit şi
interesant, atât în specialitatea sa cât şi în inovările apărute în domeniul pedagogiei.
Prin folosirea metodelor interactive de grup li se dezvoltă copiilor gândirea critică,
democratică. Copilul înţelege că atunci când participă la activitatea de învăţare are o
responsabilitate şi că participarea lui este importantă atât pentru el cât şi pentru grupul din care
face parte.
124
Aceste metode interactive implică mult tact din partea profesorului deoarece trebuie să-şi
adapteze stilul didactic în funcţie de nivelul clasei la care se predă, ţinând seama de
particularităţile individuale ale fiecăruia.
Prin folosirea metodelor interactive se va îmbunătăţi calitatea procesului instructiv -
educaţional, contribuind la o reală valoare activ - formativă asupra personalităţii elevului.
Obiectivele metodelor interactive sunt multiple, dintre acestea vom numi doar câteva:
• Însuşirea unor cunoştinţe şi deprinderi prin activităţi de cooperare;
• Promovarea unor activităţi didactice moderne, centrate atât pe grup cât şi pe elev;
• Dobândirea de elemente ale muncii intelectuale prin participarea activă;
• Implicarea activă şi creativă în vederea stimulării gândirii;
• Formarea de deprinderi de a lucra în echipă de a conştientiza rolul important pe care îl
are;
• A şti să identifice anumite probleme şi să facă conexiuni cu anumite cunoştinţe
acumulate la diferite obiecte de studiu;
• Prin metodele interactive se promovează autonomia fiecărui copil, dar şi munca prin
cooperare.
Prin atingerea acestor obiective, copilul de azi va fi adultul de mâine care va putea să se
adapteze situaţiilor noi în care va fi pus, va căpăta încrederea de a merge mai departe, va deveni
responsabil, va învăţa să înveţe, să găsească soluţii la probleme, să fie creativ, tolerant,
cooperant, să se exprime liber, să evalueze alternative şi să ia decizii. Un învăţământ modern,
bine conceput permite iniţiativa, spontaneitatea şi creativitatea copiilor, dar şi dirijarea,
îndrumarea lor, rolul profesorului căpătând noi valenţe, depăşind optica tradiţională prin care
era un furnizor de informaţii.
În organizarea unui învăţământ centrat pe copil, profesorul devine un coparticipant alături
de elev la activităţile desfăşurate. El însoţeşte şi încadrează copilul pe drumul spre cunoaştere.
Strategiile, metodele şi tehnicile utilizate în activitatea didactică, pentru dezvoltarea gândirii
critice promovează învăţarea prin cooperare şi colaborare. Învăţând să colaboreze cu alţii în
rezolvarea problemelor, elevii constată că scopurile personale ale fiecăruia pot fi realizate într-o
muncă în echipă, că succesul grupului depinde de contribuţia fiecărui membru al său. Astfel,
elevii, din “singuratici care învaţă”, pot deveni “colegi care învaţă împreună”, care ating niveluri
125
ale competenţei academice în cadrul grupului şi ca membri ai echipelor. Utilizarea metodelor
interactive de predare – învăţare în activitatea didactică contribuie la îmbunătăţirea calităţii
procesului instructiv - educativ, având un caracter activ – participativ şi o reală valoare activ –
formativă asupra personalităţii elevului.
Metodele interactive de grup pot fi folosite în toate momentele lecţiei. Ele pot fi metode de
predare – învăţare, de fixare, consolidare, evaluare, creaţie, de cercetare, etc.
Dintre cele mai utilizate sunt: predarea reciprocă, lotus, cubul, ciorchinele, braistormingul.
• Predarea reciprocă – este metoda prin care copilul este pus în situaţia de a prezenta în
faţa clasei anumite pasaje din lecţie, de a răspunde întrebărilor celorlalţi sau de a pune întrebări.
Prin punerea elevului în postura de profesor care predă sau expune altora, se diminuează distanţa
elev – profesor, creând un climat favorabil învăţării.
• Cubul - este o metodă interactivă prin care se vizează descrierea, analiza, comparaţia,
asocierea şi argumentarea. Cubul are pe toate cele 6 feţe câte o sarcină de lucru pe care copiii
trebuie să o îndeplinească.
• Ciorchinele - este o metodă care exersează gândirea liberă a copiilor, facilitează
realizarea unor conexiuni între idei, actualizând cunoştinţele anterioare.
„Circhinele” este o metodă prin care creativitatea elevului poate fi dirijată, când profesorul
stabileşte criteriile pe baza cărora elevii vor completa „ciorchinele” sau poate fi semidirijată când
elevul îşi stabileşte singur reţeaua.
• Braistormingul - sau „asalt de idei” , „ furtună în creier” – este o metodă de stimulare a
creativităţii prin care se emană cât mai multe idei pentru soluţionarea unei probleme.
Principiile pe care se bazează braistormingul sunt: „amânarea judecăţii” şi „ amânarea –
creşte cantitatea”. Metoda urmăreşte mai multe etape dintre care cea mai importantă este etapa
emiterii de idei.
Tehnica Lotus (Floarea de nufăr) – este o metodă interactivă de lucru care dă
posibilitatea de a stabili relaţii între noţiuni pe baza unei teme principale din care pot deriva alte
teme. Este o metodă care stimulează inteligenţele multiple.
126
Reviste
Cărţi cu
animale Cărţi de
poezie
Cărţi cu Librărie
plante
Cărţi de
Cărţi de ştiinţă
colorat Cărţi de
poveşti
Etapele tehnicii: • construirea diagramei;

• scrierea temei centrale în centrul diagramei;
• completarea în petalele lotusului a ideilor care derivă din tema centrală,
în sensul acelor de ceasornic;
• folosirea ideilor deduse ca noi teme centrale pentru următoarele petale;
• trecerea în diagramă;
,,Consideră elevul o făclie pe care să o aprinzi astfel încât mai târziu să lumineze
cu o lumină proprie. ( Plutarh)
127
DEZVOLTAREA ABILITĂŢILOR SOCIO – EMOŢIONALE LA
ADOLESCENȚI
prof. Florea Alina Simona

Colegiul Tehnic Câmpulung, Argeș
De-a lungul timpului, oamenii de știință au observat că principalul predictor care asigură
adaptarea la viața adultă nu sunt notele școlare sau un potențial cognitiv ridicat, ci abilitatea
copiilor de a stabili relații cu cei din jur. Aceste observații contravin credinței majorității că un
copil „deștept” va reuși în viață.
Un număr tot mai mare de educatori recunoaşte faptul că elevii care beneficiază exclusiv
de pregătire şcolară pot fi „neechipaţi“ pentru provocările viitoare, atât ca indivizi, cât şi ca
membri ai societăţii. Abordarea prin excelență cognitivă a demersurilor curriculare și didactice
nu este suficientă pentru a avea succes și a fi fericit. Este nevoie de abilități practice pentru
gestionarea emoțiilor și nu doar ca mintea „să fie hrănită”.
Astfel, putem constata că majoritatea dintre noi neglijăm aspectul emoţional al
inteligenţei noastre, considerând că, inteligenţa academică este cea care primează în dobândirea
performanţei, nerealizând faptul că există şi o inteligenţă emoţională.
Deoarece abilitățile emoționale și sociale au un rol atât de important în viața noastră,
părinții și celelalte persoane implicate în educarea copiilor trebuie să fie informați despre
problematica diferențelor de gen și despre necesitatea valorificării sau compensării acestor
diferențe în perioada preșcolară, perioadă care este optimă din punctul de vedere al achizițiilor
socio-emoționale.
Studiile arată că inteligenţa emoţională este cel mai bun predictor pentru achiziţiile
viitoare ale copiilor pentru succes faţă de inteligenţa tradiţională, cognitivă şi abilităţile tehnice.
Dinamica schimbărilor sociale contemporane solicită o bună capacitate de adaptare a individului
la mediu care se poate realiza numai dacă înţelegem rolul extraordinar pe care îl are folosirea
inteligentă a emoţiilor. Teoriile moderne despre inteligenţă s-au dezvoltat prin observarea
faptului că persoana, de-a lungul vieţii, este într-o permanentă dezvoltare. Pentru a avea succes
trebuie să îndeplinească anumite condiţii. Aceste condiţii de obţinere a succesului în viaţă depind
128
de abilităţile care se formează pe tot parcursul educaţiei formale sau cel puţin ar trebui să fie
urmărite ca obiective, dincolo de discipline.
Din lucrările oamenilor de ştiinţă despre inteligenţă se observă interesul special acordat
inteligenţei emoţionale şi sociale care se referă la abilitatea de a te înţelege pe tine şi de a-i
înţelege pe ceilalţi. Un număr tot mai mare de educatori şi cercetători în domeniul educaţiei
recunosc faptul că la sfârşitul anilor de şcoală, absolvenţii sunt nepregătiţi să facă faţă
provocărilor vieţii de fiecare zi, atât la nivel personal, cât şi ca membri ai societăţii. Abordarea
prin excelenţă cognitivă a demersurilor curriculare şi didactice nu este suficientă pentru a avea
succes şi a fi fericit. În consecinţă, la ora actuală, aria învăţării emoţionale se dezvoltă pe baza
cercetărilor în domeniu, respectiv al noilor teorii privind natura emoţiilor şi a inteligenţei în
relaţie cu succesul şi fericirea.
Părinții și educatorii, prin activitățile pe care le desfășoară, pot sprijini și oferi copiilor
oportunități care să ajute dezvoltarea abilităților socio-emoționale în mod adecvat, fără ca ea să
fie limitată de stereotipurile de gen.
Educaţia socio-emoţională a elevilor reprezintă totalitatea activităţilor de învăţare în care
sunt implicaţi aceştia în vederea asigurării premiselor şi condiţiilor de apariţie şi manifestare a
comportamentelor sociale şi emoţionale dezirabile la această vârstă, comportamente care vor
reprezenta fundamentul comportamentelor lor sociale şi emoţionale viitoare, precum şi al
conduitei lor sociale şi emoţionale. Prin învăţare socială şi emoţională, inteligenţa emoţională a
indivizilor este dezvoltată, constituind un bagaj enorm pentru viitorul lor personal şi profesional.
Formarea competenţelor emoţionale sporeşte calitatea asimilării cunoştinţelor academice,
contribuie la adaptarea socială a adolescenţilor, la excluderea stărilor de disconfort psihic
specifice vârstei, la reducerea dificultăţilor de comunicare, sporeşte calitatea relaţiilor
interpersonale, garantând integrarea socio-profesională de succes şi un mod de viaţă sănătos.
Finalitatea organizării şi dinamicii personalităţii este acţiunea, valorizarea, integrarea şi
afirmarea în realitatea socială, ce nu este posibilă fără un echilibru emoţional. De eficienţa
socială depinde succesul personalităţii. Realizarea personalităţii nu poate fi concepută în afara
socialului care-şi pune amprenta asupra dezvoltării individului, îi modelează comportamentul şi
stilul gândirii.
129
Există studii care atestă faptul că unii copii devin adulți mai bine realizați din punct de
vedere profesional și al relațiilor sociale, iar pe de altă parte, alți copii cu un bagaj educațional
performant, competent și rezultate școlare foarte bune nu reușesc să aibă prieteni, nu sunt
mulțumiți de carierele lor, de viața personală și suferă de depresii, sunt nefericiți. Ceea ce face
diferența este un anumit nivel de dezvoltare al abilităților sociale și emoționale, ceea ce
specialiștii au denumit inteligența emoțională.
Succesul în viață depinde de abilitățile emoționale și sociale care se formează pe tot
parcursul educației formale sau cel puțin ar trebui să fie urmărite ca obiective, dincolo de
discipline.
Identitatea adolescentului se află într-un continuu proces de definire şi auto-explorare
care poate duce la o stare de confuzie legată de rolul personal în mediul social. Criza adolescenţei
a fost considerată mult timp drept principala trăsătură a acestei perioade de dezvoltare,
acceptarea şi adaptarea la propriile modificări şi totodată la cele exterioare fiind problema
principală ce poate consta într-o izbucnire de negaţie sistematică a valorilor impuse şi neînţelese
sau neacceptate, a identităţii sale anterioare, de copil, pe care părinţii se încăpăţânează s-o
păstreze. În mintea adolescentului, dreptul la statutul de matur se obţine sub orice formă, chiar
prin încăpăţinare, rea voinţă, imoralitate, fapte antisociale, infracţionalitate. Mulţi adolescenţi
tind să-şi dezvolte imaginea de sine în baza unor aptitudini, prin comparaţie cu ceilalţi sau cu o
imagine idealizată despre ceea ce ei ar trebui să fie. Astfel, ei pot ajunge să se considere lipsiţi de
valoare, deoarece nu excelează în anumite domenii sau nu sunt capabili să stabilească anumite
relaţii. Eşecurile adolescenţilor în anumite domenii ale vieţii provoacă, deseori, sentimentul
lipsei de valoare. De aici se pot naşte conflicte interioare generatoare de dezechilibru psihic şi un
comportament deviant.
Caracterul interacţiunii dintre educaţia pentru dezvoltare emoţională şi educaţia morală
este determinată, pe de o parte, de particularităţile moralei, ca fenomen social, ce-i conferă
conţinutul, iar pe de altă parte, de condiţiile socio-psihice (inteligenţa emoţională este un
fenomen al structurii psihicului uman) implicate în realizarea acesteia.
Armonia şi desăvârşirea personalităţii depind de capacităţile intelectuale şi de controlul
mental al emoţiilor. Procedeele intelectuale cu ajutorul cărora se prelucrează, se interpretează, se
130
relaţionează informaţiile asimilate (analiza, sinteza, abstractizarea, generalizarea, comparaţia,
inducţia, deducţia etc.) asigură înţelegerea, conştientizarea şi gestionarea propriilor emoţii.
Modul în care adulţii discută problemele legate de emoţii poate transmite sprijinul şi
acceptarea lor şi poate contribui la conştientizarea de către copil a diferitelor stări emoţionale pe
care le experimentează. Cadrele didactice care sunt adeptele ideii că emoţiile, în special cele
negative, nu trebuie discutate deschis pot induce copiilor ideea că emoţiile nu trebuie exprimate,
ceea ce afectează capacitatea de reglare emoţională a acestora.
Adolescenţa, ca perioadă a dezvoltării umane, generează diverse probleme, dar, dacă
copilul intră în această etapă a vieţii cu o pregătire emoţională minimă, va fi vulnerabil în faţa
problemelor inerente vârstei respective. Absenţa afecţiunii din partea părinţilor/adulţilor conduce
la degradarea comunicării interpersonale afective, dezvoltarea emoţională a copilului fiind
marcată de sentimentul de nesiguranţă care, ulterior, va influenţa negativ capacitatea acestuia de
a stabili şi menţine relaţii sociale pozitive.
BIBLIOGRAFIE
1. Cucoş Constantin,„Pedagogie”,Iaşi, Ed. Polirom,1998
2. Cucoş Constantin,”Istoria pedagogiei”,Iaşi, Ed. Polirom,1998
3. Ionescu Miron,(coord.),”Educaţia şi dinamica ei”,Bucureşti, Editura Tribuna
Învăţământului,1998.
131
ÎNTÂLNIREA DE DIMINEAȚĂ – MODALITATE EFICIENTĂ PENTRU
ASIGURAREA SUCCESULUI ȘCOLAR
Prof. înv. primar Florea Mariana Gabriela

Școala Gimnazială ”Avram Iancu” Satu Mare
"Învăţarea în grup exersează capacitatea de decizie şi de iniţiativă, dă o notă mai

personală muncii, dar şi o complementaritate mai mare aptitudinilor şi talentelor." (Ioan
Cerghit)
Întâlnirea de dimineaţă constituie un prilej de comunicare autentică în cadrul căreia se

realizează bazele unor relaţii pozitive cu elevii, iar aceste relaţii pozitive sunt importante
deoarece copiii au nevoie să se simtă în siguranţă şi să primească asigurări că merită să fie
apreciaţi şi iubiţi indiferent de performanţele pe care le obţin.
La intrarea în clasa pregătitoare, copiii sunt diferiţi sub aspectul dezvoltării abilităţilor
sociale, ceea ce face ca integrarea în noul grup să se realizeze mai uşor sau mai greu, iar în
interacţiunile cu ceilalţi copii să fie mai mult sau mai puţin eficienţi. Cadrul didactic va observa
comportamentul copiilor pentru a-i putea ajuta să iniţieze şi să menţină relaţii pozitive în cadrul
grupului.
Întâlnirea de dimineaţă este un cadru propice pentru exersarea unor comportamente

caracteristice competenţei sociale, şi anume: iniţierea şi menţinerea unei interacţiuni cu un alt
copil, ascultarea activă, împărtăşirea de experienţe, oferirea şi primirea de complimente.
Acest moment, la începutul unei zile de şcoală, este benefic pentru copii deoarece dă
tonul unei activităţi de învăţare pline de respect şi creează un climat de încredere. Tonul şi
climatul din cadrul acestei activităţi se extind dincolo de întâlnire.
De asemenea, se dezvoltă aptitudinile sociale ale copiilor, facilitează comunicarea,

încurajează atitudinile şi comportamentele democratice, dezvoltă gândirea critică şi permite
extinderea cunoştinţelor pe baza celor acumulate.
132
Unul dintre scopurile "Întâlnirii de dimineaţă" îl reprezintă cooperarea şi procesul de
învăţare colectivă. Cum să pună întrebări sau cum să facă diverse comentarii este o sarcină pe
care învăţătoarea şi-o propune şi doreşte să fie exersată cât mai corect de elevi. Cadrul didactic
poate introduce cu pricepere anumite întrebări care cresc nivelul de analiză şi care stimulează
gândirea critică.
Momentele "Întâlnirii de dimineaţă" sunt:
➢ Salutul individual/ salutul grupului

➢ Jocuri de intrare în atmosferă
➢ Prezenţa
➢ Identificarea zilei
➢ Precizarea datei
➢ Calendarul naturii
➢ Responsabilităţi
➢ Noutăţi
➢ Orarul zilei
➢ Regulile clasei
➢ Mesajul zilei
133
Un scenariu posibil al Întâlnirii de dimineaţă:
TEMA SĂPTĂMÂNII: "Toamna mândră, darnică"
TEMA ZILEI: "Fructe şi legume"
SALUTUL: Copiii se aşază pe scăunele, în cerc în jurul unui coş cu fructe şi legume de
toamnă şi recită în cor următoarele versuri:
" Noi cu toţii am venit
Şi în cerc ne-am reunit,
Rând pe rând ne salutăm,
Vorbe bune ne-adresăm."
Salutul pe care-l adresez mereu este: ,,Bună dimineaţa, dragii mei!” iar copiii răspund: ,,Bună
dimineaţa, doamna învăţătoare!” Apoi copiii se salută, începând de la stânga la dreapta, printr-o
strângere de mână, zâmbind şi privându-se în ochi, în formula de salut utilizându-și numele, de
exemplu: "Bună dimineața, Andreea!".
PREZENŢA COPIILOR
Prezența copiilor se realizează cu ajutorul "Panoului pentru prezență", unde, copiii care își
aud numele strigat, răspund cu "prezent". Această etapă este un prilej în care copiii
conştientizează componenţa grupului și eventualii absenţi; discutăm motivele pentru care unii
colegi lipsesc, aceasta fiind încă o modalitate prin care se consolidează relaţiile în cadrul
grupului de elevi.
CALENDARUL NATURII
Se discută cu copii pentru a afla în ce zi a săptămânii ne aflăm, în ce lună și anotimp suntem,
dar și cum este vremea și cum sunt oamenii îmbrăcați. Apoi completăm calendarul naturii.
ACTIVITATEA DE GRUP
Această secvenţă se desfăşoară în formaţie de cerc. Copiii intonează cântecul "Acum e
toamnă, da !", cu mişcări ale corpului, sugerate de text.
Se desfăşoară jocul: "Ghiceşte ce sunt!" în perechi. Fiecare elev se gândeşte la un fruct/ o

legumă de toamnă şi spune colegului său, câteva caracteristici, legate de formă, culoare, mărime,
134
gust. Acesta trebuie să ghicească despre ce fruct/ legumă este vorba.
Exemplu: "Sunt roşu, am miezul dulce-acrişor şi cresc în pom".
Clasa aplaudă răspunsurile bune şi cântă: "Ai ghicit, treci la loc, eşti fericit!". Pentru răspunsurile
greşite, se cântă: "N-ai ghicit, treci la loc, te-ai păcălit!"
NOUTATEA ZILEI
"Astăzi vom mototoli hârtie creponată roșie/ galbenă /verde /violet pentru ca, mai târziu,
în timpul zilei, vom asambla un coș cu fructe şi legume, apoi vom confecţiona "Cartea toamnei"
prin colorarea planșelor cu fructe și legume de toamnă, după care vom afla multe lucruri
interesante despre fructe şi legume."
Le enunţ copiilor obiectivele urmărite pe înţelesul lor.

CRL –memorarea poeziei "Început de toamnă"
AVAP – colaj "Coşul de toamnă"
MESAJUL ZILEI: "Fructe şi legume" – mesajul va fi scris şi ilustrat.
Întâlnirea de dimineaţă trebuie privită ca momentul "de aducere la acelaşi numitor", care
oferă atât copiilor cât şi adulţilor posibilitatea de a se conecta optim la cerinţele grupului, ale
spaţiului şi ale activităţilor planificate pentru ziua respectivă. În acest moment se stabileşte un
prim contact emoţional între membrii grupului, care se cunosc, învaţă să comunice unii cu
ceilalţi, respectând anumite reguli stabilite împreună.
De asemenea, întâlnirea de dimineață contribuie la crearea unei atmosfere pozitive,
facilitează implicarea activă a școlarilor, conștientizarea de sine, educă acceptarea și toleranța și
încurajează comportamente și atitudini democratice, astfel creându-se un mediu favorabil
dezvoltării afectiv-motivațională a copilului.
Bibliografie:
1. Audigier, Francois, Ensegner la societe, transmettre des valeurs, Les editions du Conseil de
l' Europe, Strasbourg,1993;
2. Charney, Ruth, Să înveţi copiii să le pese, Greenfield: Fundaţia nord-est pentru copii,1992;
3. Colleen, Bane, Bună dimineaţa ! Mă bucur că eşti aici, Manualul cadrului didactic pentru
întâlnirea de dimineţă, Bucureşti, C.E.D.P. Step-by-step, 2004.
4. Iucu, Romiţă, Formarea cadrelor didactice, București, Ed. Humanitas 2004;
135
INTRODUCEREA ÎNVĂȚĂRII CENTRATE PE GRUPE DE ELEVI
Prof. Gagiu Ruxandra Florina

Misiunea oricărui profesor este aceea de a determina fiecare elev să înveţe, facilitându-i
acestuia învăţarea cunoştinţelor prin metode cât mai frumoase, active, care să îi acapareze
interesul şi să îi sporească dorinţa de explorare, de învăţare. Totuşi, pentru ca orice act didactic
să aibă rezultatele dorite, primul lucru pe care trebuie să îl facem noi ca profesori este acela de a
ne cunoaştem foarte bine elevii.
Cunoştinţele anterioare pe care le posedă elevul, dar şi nivelul lor scăzut sau, dimpotrivă,
ridicat, de motivare, influenţează foarte mult rezultatele ulterioare. Deci, prin verificarea
cunoştinţelor anterioare ne vom putea da seama de nivelul de achiziţie al fiecărui elev, dar vom
putea alege metodele cele mai bune care să aibă efectul dorit în atingerea competenţelor de către
elevi.
De asemenea, o altă sarcină pe care o avem este aceea de a găsi căile de a trezi interesul
elevilor pentru învăţare. Dacă aflăm cum să facem acest lucru, acesta va avea efect benefic
asupra fiecărui elev. Vom putea încuraja elevii să înveţe temeinic, îi vom învăţa cum să înveţe
temeinic, acest lucru ajutându-i în viitor când vor avea o slujbă.
Pentru a-i cunoaşte cât mai bine, este indicat să folosim chestionare pentru a afla stilul
fiecăruia de învăţare, tipurile de abilităţi, dar şi inteligenţe multiple. La fel de importantă este
comunicarea din interiorul grupului, dintre membrii grupului, dar şi comunicarea dintre profesor
şi elevi. Relaţia bună dintre elevi şi profesor, bazată pe comunicare, motivează elevii pentru a
învăţa, reducând comportamentele urâte ale elevilor, dărâmând bariera dintre profesor şi elevi,
îmbunătăţind eficienţa elevilor.
Foarte important în învăţarea centrată pe grupe de elevi este modul în care elevii învaţă
astfel încât acesta să fie unul corect, dar dirijat de către cadrul didactic. În abordarea tradiţională,
s-a pus accent pe lectură şi scriere, chiar şi unde aveam discipline reale sau cu caracter practic. În
sistemul actual, care este bazat pe competenţe, am început să le înlocuim pe acestea cu metode
care se pretează, recunoscând atât caracterul exact sau practic al disciplinei, cât şi caracterul
136
practic al lor. Se pune acum accent pe abilităţile practice ale elevilor şi cele de a se exprima oral,
încercând să le dezvoltăm cât mai mult.
În învăţarea centrată pe grupe de elevi schemele, notele, diagramele iau locul explicaţiilor
plictisitoare sau dictărilor fără sfârşit, folosite în mod tradiţional. Astfel, se doreşte ca elevii să
înveţe să sintetizeze cunoştinţele, să scoată ideile principale, ce au importanţă, şi apoi să înveţe
să folosească aceste cunoştinţe în rezolvări de exerciţii şi probleme, sau să le folosească pentru a
afla noi cunoştinţe. Trebuie să folosim o paletă cât mai variată de metode active plăcute şi
preferate de elevi, alternându-le, pentru a nu interveni monotonia în actul didactic. În acest fel nu
scade eficienţa lor ca metode, dar nu duce nici la marginalizarea unor elevi.
Un loc important în planificarea învăţării centrate pe grupe de elevi îl ocupă organizarea
clasei, ceea ce face, de fapt, ca învăţarea centrată pe grupe de elevi să aibă rezultatul dorit.
Această organizare pe grupe de elevi este bine să fie făcută în mai multe modalităţi, pentru a nu
se instala atmosfera monotonă în actul instructiv-educativ. Iată câteva moduri de a grupa elevii:
▪ Cu ajutorul cărţilor de joc: este foarte uşor de făcut grupe de câte patru membri, folosind tot
atâtea perechi de cărţi de joc câte grupe vrem să formăm;
▪ Cartoane cu numere: scriem numerele corespunzătoare numărului de grupe pe tot atâtea
cartoane câţi membri vrem să aibă un grup;
▪ Cartonaşe cu diferite simboluri: procedăm la fel ca mai sus, doar că nu mai folosim numere,
ci folosim culori, flori, animale, forme geometrice;
▪ Puzzle: procurăm puzzle-uri pentru copii de 4-6 piese. Folosim pentru fiecare grupă alt
puzzle;
▪ Serii specifice: pornind de la specificul unei discipline, putem face grupe în funcţie de
categorii de concepte, relaţii, fenomene;
▪ Aniversarea: putem grupa elevii după luna în care s-au născut. Această distribuţie este
inegală şi trebuie luată decizia modului de grupare a lunilor în funcţie de numărul copiilor,
astfel încât la sfârşit grupele să aibă un număr egal de membri.
Este de remarcat că toate modurile de mai sus se aplică la gruparea aleatorie a elevilor. În
funcţie de obiectivele propuse, dar şi de nevoile elevilor, gruparea clasei de elevi se poate face şi
după criterii de diferenţiere (stil de învăţare, tip de inteligenţă). Bineînţeles, pentru a putea grupa
o clasă de elevi pe grupe, trebuie ca în acea clasă să existe mobilier modular, care să permită
137
aranjarea meselor în funcţie de interacţiune, anticipată de cadrul didactic, şi, bineînţeles, de
spaţiul avut la dispoziţie. Iată câteva scheme de aranjare a clasei de elevi pe grupe:
138
Figura 1. Moduri de aranjare a băncilor în activităţile de grup
Ce este cel mai important în gruparea elevilor şi, mai ales, în amenajarea de fapt a clasei,
este faptul că elevii, în orice activitate pe grupe, trebuie să stea astfel încât să se poată vedea unii
pe alţii. Privitul în ochi înseamnă comunicare, iar comunicarea în învăţarea centrată pe grupe de
elevi este foarte importantă, ducând astfel la o activitate eficientă, şi, implicit, la atingerea
obiectivelor propuse.
BIBLIOGRAFIE:
1. Cerghit, I., (1997), Metode de învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;
2. Cristea S., (1998), Dicţionar de termeni pedagogici, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti;
3. Cucoş, C. (1998), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Ed.
Polirom, Iaşi;
4. Dulamă, M. E. (2002), Modele, strategii şi tehnici didactice activizante, Ed. Clusium, Cluj-
Napoca;
5. Neacşu, I., (1990), Metode şi tehnici de învăţare eficientă, Editura Militară, Bucureşti;
6. Oprea, C. L., (2000), Metode activ-participative de stimulare şi dezvoltare a creativităţii în
educaţia adulţilor, Revista Paideia, nr. 1–2/2000.
139
EDUCAȚIA-POARTA DE ACCES CĂTRE O LUME MAI BUNĂ
Gaman-Pavel Cristina-Alina
Școala Gimnazială Nr.1 Tuzla /G.P.N Tuzla (structură)
Educația a reprezentat dintotdeauna baza fundamentală ce stă la "temelia" formării unui

caracter demn de admirat din toate punctele de vedere. Astfel, primele trepte ale sistemului de
învăţământ din ţara noastră, reprezentate prin învăţământul preşcolar şi cel primar încearcă prin
diverse mijloace și metode să pregătescă elevii ca viitori cetățeni ai unei societăți, demni de
ocuparea acestei poziții.
Încă din cele mai vechi timpuri, scopul școlii a fost centrat pe orientarea elevului către
universul cunoașterii ce duce ulterior la o modernizare a individului pregătit de integrarea activă
în societate. Astfel, instituțiile de învățământ ar trebui să descopere, apoi să urmărească cu
precădere talentul elevilor, înclinația acestora către anumite zone și să-i încurajeze în scopul
formării unor adulți fericiți, ce pot practica cu multă plăcere ceea ce îi definește cu adevărat.
Scopul profesorului nu trebuie să fie doar de a transmite informații și de a forma caractere, ci de
a descoperi noi talente pe care ulterior să le fructifice, de a șelfui tinere suflete, de a modela
gândiri și de a îndruma pașii incerți ai elevilor spre calea succesului.
Meseria de profesor este înainte de toate, vocație, chemare lăuntrică pe care dacă nu o
simți e păcat să fii demn de a o ocupa. Un educator dedicat și un profesor bun vor ști cum să
ajungă la sufletele elevilor, cum să-i asculte, cum să le insufle setea de cunoaștere și dorința de a
progresa, vor ști cum și când să acționeze pentru a veni în sprijinul celor care nu dispun de forța
necesară pentru a asimila anumite informații sau deprinderi. Prin mult tact pedagogic, împletit cu
iubire și răbdare infinită, cadrul didatic va găsi modalitațile de pliere pe necesitățile fiecărui elev
în parte. Este o muncă asiduă, pe care din fericire profesorii nu o resimt, pentru că dorința de a-i
învăța pe alții este uluitoare, iar forța cu care cuvintele lor pot modela minți este uriașă.
Mai mult de atât, cercetătorul M. Montessori afirmând "Copilul care se naşte nu intră
într-o ambianţă naturală, el intră în civilizaţie " întărește ideea potrivit căreia fiecare individ,
indiferent de vârstă este un reprezentant al societății în care se va dezvolta. Acesta este un
motiv în plus, pentru care cadrul didactic trebuie să dispună de diverse mijloace și procedee
140
pentru a răspunde tuturor necesităților educabilului- ființă unică și irepetabilă, ale cărei nevoi nu
coincid cu cele ale colegilor săi.
Din punctul de vedere al marilor specialiști în pedagogie și cercetători ai fenomenului
educațional, este imperios necesar ca pentru a obține calitate în educație fiecare profesor să aibă
în primul rând o privire de anamblu care să-i ofere o perspectivă variabilă în ceea ce privește
modul de abordare al educabilului. Necesitățile și personalitățile elevilor sunt total diferite, iar
perioada în care ne aflăm este una a tehnologizării, motiv pentru care omul de la catedră trebuie
să se reinventeze și să găsească modalitățile prin care să atragă și să mențină captivată atenția
elevilor cu care colaborează.
Citită pe verticală Educația trebuie să cuprindă toți acești termeni care să definească
entitatea umană:
Evoluție
Determinare
Univers infinit
Cunoaștere
Ambiție
Țeluri înalte
Informare
Evadare
Coroborând termenii menționați anterior, putem conchide, susținând încă o dată rolul
important pe care îl ocupă educația în formarea individului, prin valorile pe care aceasta le
implementează.
Bibliografie:
Glava, Adina, Glava, Cătălin, Introducere în pedagogia preşcolară, Cluj-Napoca, Editura Dacia
Educaţional, , 2002;
Mateiaş, Alexandra , Pedagogie pentru învăţământul preşcolar, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică, R.A., 2003.
141
STUDIU PRIVIND TEORIA INTELIGENȚELOR MULTIPLE
Prof. Gherghinoiu Mihaela

Şcoala Gimnazială Nr. 13 Rm. Vâlcea
Consider că în încercarea de a face față provocărilor lumii contemporane, schimbărilor și

noutăților care asaltează viața umanității și a colectivității umane, una din direcțiile de structurare
a realității educaționale constă în valorificarea maximală a potențialului psihointelectual al
fiecărui individ.
Una din perspectivele educaționale care accentuează și valorifică diferențele dintre elevi
este cea a lui H. Gardner, care, după îndelungi cercetări în studiul profilelor cognitive ale copiilor
supradotați, a formulat pentru prima dată, Teoria inteligențelor multiple, fiind considerată cea
mai importantă descoperire în domeniul pedagogiei, după Stadiile dezvoltării inteligenței
identificate de J. Piaget. Teoria lui porneşte de la ideea că inteligența nu mai poate fi concepută
drept un construct unidimensional, ci evidențiază existența unor inteligenţe diferite şi autonome
ce conduc la modalităţi diverse de cunoaştere, înţelegere şi învăţare.
Dacă, în mod tradițional, inteligența presupune doar evaluarea capacităților lingvistice și
logico-matematice (situație ce poate stigmatiza elevii care dovedesc cunoștințe insuficiente și
poate genera, pe lângă insuccesul școlar, și eșecul social), teoria lui Gardner accentuează faptul
că toţi indivizii normali posedă, într-o anumită măsură, mai multe tipuri de inteligenţe. Ceea ce-i
diferenţiază este gradul lor de dezvoltare şi natura unică a combinării lor. În acest sens, Gardner
subliniază ideea că o inteligenţă trebuie să fie probată de existenţa unei zone de reprezentare în
creier şi de existenţa unui sistem propriu de expresie. Pe această bază el a identificat opt tipuri de
inteligenţe:
1. Inteligenţa lingvistică ce este vizibilă prin lecturi, folosirea cărţilor, discuţii în grup,
povestiri, joc de roluri, lectura independentă, memorizare, fişe de lucru etc.
2. Inteligenţa logico-matematică ce asigură rezolvarea problemelor şi exerciţiilor de
matematică, a clasificărilor, a calculelor, jocurilor logice, a demonstraţiilor etc.
3. Inteligenţa spaţială are în vedere exerciţii de gândire vizuală, folosirea culorilor,
colaje, hărţi, imagini, fotografii, filme etc.
142
4. Inteligenţa muzicală pune accent pe folosirea muzicii de fond, ascultarea şi analiza
muzicii, crearea de melodii, murmurarea sau legarea acestora de concepte.
5. Inteligenţa corporal-kinestezică vizează mişcarea creativă, dramatizarea, exerciţii de
relaxare fizică, limbajul corporal etc.
6. Inteligenţa interpersonală prevede colaborarea în grup, implicarea în viaţa comunităţii,
medierea de conflicte, colaborări, predarea reciprocă etc.
7. Inteligenţa intrapersonală asigură studiul independent, învăţarea în ritm propriu,
centrele de interes, reflecţia la un moment dat, instruirea autoprogramată, activitatea de
autoevaluare etc.
8. Inteligenţa naturalistă are în vedere faptul că elevii la care domină acest tip înţeleg
lumea naturală, iubesc plantele şi animalele, au abilitatea de a recunoaşte şi clasifica indivizi
şi specii şi de a stabili relaţii ecologice.
Scopul Teoriei inteligențelor multiple este, după cum aprecia H. Gardner, de a evidenția
faptul că ”suntem toți atât de diferiți deoarece toți avem diferite combinații de inteligențe și dacă
vom recunoaște aceasta, cred că vom avea cel puțin o șansă mai bună de a face față mai bine
numeroaselor probleme cu care ne confruntăm în lume”. Teoria lui H. Gardner explică astfel
faptul că se poate acţiona asupra inteligenţelor multiple care, deşi au caracteristici diferite,
formeză un tot unitar la nivelul personalităţii elevului. Cu alte cuvinte, dacă un elev este
neperformant la un obiect de studiu, prin activitatea susţinută, monitorizată, se poate dezvolta în
direcţia potrivită pentru a obține un rezultat așteptat. Depinde de momentul în care a fost
depistat, deoarece, în funcţie de acesta, educatorul îşi alege strategii adecvate, prin care să
dezvolte competenţe noi, să favorizeze transferul celor cunoscute, să încurajeze stabilirea unui
nivel de performanţă spre care să se tindă, să formeze un comportament inteligent. Toate acestea
sunt condiţionate de posibilitatea de articulare a tipurilor de inteligență într-un tot unitar,
consistent, bine gândit şi organizat, la nivelul activităţii şcolare. Inteligenţele multiple trebuie
percepute ca entităţi asamblate, compactate la nivelul inteligenţei generale. Acceptând această
idee, se poate admite şi ideea dezvoltării separate a unui tip de inteligenţă, adică se poate
modifica astfel performanţa inteligentă, manifestată în acţiunea elevului, în diverse domenii ale
cunoaşterii (lingvistic, matematic, geografic, artistic, etc.).
143
Teoria inteligenţelor multiple oferă un număr mare de instrumente didactice a căror
utilizare asigură centrarea demersului didactic pe elev, pornind de la premisa conform căreia toţi
elevii trebuie să participe la propria lor educaţie, să îşi asume un înalt grad de responsabilitate în
contextul învăţării şi să îşi aleagă în mod activ scopurile. Această perspectivă asupra inteligenței
umane poate fi baza unei metode de receptare a cunoştinţelor din mai multe domenii, cele opt
inteligenţe identificate de Gardner fiind punctele de plecare în asimilarea informaţiilor dorite.
Cunoscând profilul de inteligenţă al elevilor, punctele ,,tari” şi cele ,,slabe”, profesorul poate
stabili cu uşurinţă strategiile didactice de diferenţiere şi individualizare. De exemplu, la
disciplina ,,Cunoaşterea mediului înconjurător”, în cadrul unităţii de învăţare ,,Legumele”, se pot
da sarcini de lucru diferite pentru fiecare tip de inteligenţă, care vor duce la atingerea
obiectivului stabilit:
1.Inteligenţa lingvistică - sarcină de lucru : ”Enumeră legumele pe care le cunoşti şi
descrie două dintre ele.”
2. Inteligenţa logico-matematică - sarcină de lucru : ”Recunoaşte legumele şi grupează-le
în funcție de culoare și de partea comestibilă. Compune o problemă în care rezultatul să fie 248
de ardei.”
3. Inteligenţa spaţială - sarcină de lucru : ”Colorează desenul (grădina), apoi decupează şi
lipeşte la locul potrivit legumele desenate mai jos.”
4.Inteligenţa muzicală - sarcină de lucru : ”Interpretaţi cântecul ”În grădina de legume”
executând mişcările sugerate de versuri.”
5. Inteligenţa corporal-kinestezică - sarcină de lucru : ”Interpretaţi în faţa clasei, cu
ajutorul mişcării, scena creșterii legumelor de toamnă.”
6. Inteligenţa naturalistă - sarcină de lucru : ”Spuneţi cum procedaţi când în grădina de
legume au venit iepurașii care au mâncat morcovii și varza? Ce faceţi? De ce?”
7. Inteligenţa interpersonală - sarcină de lucru : ”Prezentați motivele pentru care două
legume (la alegere) trebuie să fie cultivate.”
8. Inteligenţa intrapersonală - sarcină de lucru :” Încercaţi să fiţi în locul unui
legumicultor. Cum veți proceda pentru a cultiva cartofi și castraveți?”
Metoda poate duce la înţelegerea noţiunilor cu mai multă uşurinţă şi plăcere, ceea ce îi va
da elevului și mai multă încredere în capacitățile sale. După fiecare lecţie, elevul este mult mai
144
implicat în propria formare, cu un orizont de cunoaştere mai larg, capabil să cunoască şi să se
cunoască mai profund. Dacă profesorul predă pentru a atinge înţelegerea şi motivează elevii
pentru a intra în profunzimea subiectelor pe o perioadă semnificativă, existenţa diferenţelor
individuale poate fi de fapt un aliat.
Pentru a ajunge la o învățare eficientă, Gardner propune evaluarea contextualizată și
"omniprezentă, profesorii și elevii fiind tot timpul în curs de evaluare. Trebuie concepute metode
și instrumente care să faciliteze o evaluare sistematică, regulată și utilă
Privind demersul didactic din perspectiva inteligenţelor multiple, Gardner prezintă plastic
situația elevului ca fiind într-o cameră cu șapte ”uşi” sau puncte de acces (narativ, logic,
cantitativ, existenţial, abordare estetică, experenţială, cooperativă). Cunoşterea lor poate ajuta
cadrele didactice să prezinte noi materiale în moduri care pot fi înţelese uşor de elevi.
Așadar, pornind de la valorizarea inteligenţei ca fiind determinată de domeniul sau
câmpul în care ea se manifestă (ce poate fi o disciplină, o artă sau un meşteşug practicat în
societate), trebuie subliniată importanţa actului educativ în dezvoltarea unuia sau a mai multora
dintre inteligenţele umane care, prin diversitatea activităților, a contextelor și a materialelor
propuse ar putea permite dezvoltarea capacităților de învățare ale elevilor.
Bibliografie:
1. Gardner, Howard, Inteligente multiple. Noi orizonturi, Editura Sigma, București, 2006;
2. Gongea, Elena; Ruiu, Georgeta şi Breben, Silvia - Activităţi bazate pe inteligente
multiple, Ed. Reprograph, Craiova, 2002
3. http://www.oportunitatiegale.ro
145
IMPORTANŢA CREAŢIILOR LITERARE ÎN DEZVOLTAREA
PERSONALITĂŢII PREŞCOLARULUI
prof. inv. preşcolar Ghibu Mirela
Grădiniţa P. P.”Căsuţa de turtă dulce”, Constanţa
Grădiniţa de copii este instituţia de învăţământ căreia îi revine rolul decisiv în educarea şi
instruirea copiilor preşcolari. Ea se străduieşte să creeze condiţiile necesare unei dezvoltări
normale pe toate planurile (dezvoltare fizică, intelectuală, socială şi a personalităţii). Copilul îşi
dezvoltă aptitudinile sale în raport cu mediul în care trăieşte, aşa încât primele noţiuni educative
le primeşte în familie, apoi în colectivitate preşcolară, pentru ca şcoala să consolideze şi să
adauge, printr-un amplu sistem educativ o educaţie desăvârşită. Educaţia îi favorizează o
adaptare mai uşoară la mediul social. Întregul proces educativ trebuie condus cu grijă, cu
afecţiune pentru copil şi în concordanţă cu etapa de dezvoltare în care se află el, fără a-i depăşi
capacitatea de înţelegere.
Vârsta preşcolară, atât de importantă pentru dezvoltarea personalităţii, solicită din partea
educatorilor înţelegere şi tact. La grădiniţă, copiii deprind normele de conduită civilizată,
abilitatea de a îndeplini diferite sarcini, de a respecta anumite reguli de comportare în grup şi
astfel sunt ajutaţi să colaboreze mai bine cu cei din jur şi să aibă iniţiativă. Celor mici li se
îmbogăţeşte vocabularul, li se dezvoltă gândirea, puterea de concentrare, memoria, dorinţa de
cunoaştere şi atenţia. Comunică mai mult şi nu în cele din urmă, îşi dezvoltă aptitudinile fizice,
psihice,
Limba este rezultatul a secole de dezvoltare şi schimbare treptată, la nivelul multor
generaţii de vorbitori. În orice moment al istoriei, limba există ca un set de modele de
comportament, învăţate şi exploatate într-o măsură diferită de către fiecare membru al
comunităţii de limbă. Un copil de 6-7 ani este capabil să înţeleagă orice enunţ produs de un
vorbitor al limbii, chiar dacă nu l-a mai auzit. Această capacitate de a genera şi a înţelege
enunţuri noi este esenţa limbajului. Limbajul uman este întotdeauna învăţat.
Importante pentru învăţarea limbajului sunt cel puţin trei secvenţe de dezvoltare, legate
între ele: dezvoltarea cognitivă, adică acea capacitate a copilului de a recunoaşte, identifica şi
manipula trăsăturile şi procesele lumii din jurul său; dezvoltarea capacităţii de a discrimina şi de
a înţelege vorbirea pe care o aude la ceilalţi; dezvoltarea abilităţii de a produce sunete şi
146
succesiuni de sunete ale vorbirii, care corespund, din ce în ce mai exact, structurilor vorbirii
adulţilor. În procesul de receptare a unui a unui text literar trecem printr-o involuntară percepere
a expresiei, adică devenim sensibili la cuvintele care intră în componenţa expresiei şi la
amplasarea lor reciprocă. Preşcolarul învaţă să înţeleagă şi are, la o anumită vârstă, un cod al său,
mesajele sale. El intuieşte că fiecare cuvânt are un înţeles bine determinat, că fiecărei situaţii,
întâlnite în povestirea audiată, îi corespunde un cuvânt şi numai acest cuvânt trebuie întrebuinţat
pentru situaţii similare. Preşcolarul îşi produce limbajul alcătuindu-şi propriul model generativ.
El simte nevoia de a relata adulţilor sau altor copii, evenimente ce l-au impresionat, povesteşte
mereu, transmite impresii şi observaţii, foloseşte dialogul, ritmul comunicării lui fiind accelerat
sau diminuat de similitudinea, respectiv neconcordanţa de păreri. Toate acestea reprezintă
adevărate schimburi informaţionale şi lingvistice. În comportamentul său lingvistic cuvântul
devine principalul instrument de vehiculare a transformărilor din planul extern al acţiunii, în cel
intern, al operaţiilor mintale. Copilul descoperă o lume căreia îi recunoaşte superioritatea, lumea
adulţilor care îi oferă modele de vorbire. Mediul lingvistic este, deci, decisiv la această vârstă şi
educaţia prin literatură este menită, tocmai din acest motiv, să joace un rol primordial.
Prin toate activităţile de povestire, repovestire, povestiri create de copii se urmăreşte
activizarea şi sistematizarea vocabularului copilului, exersarea unor forme verbale de exprimare
a ideilor, stimularea dorinţei copilului de a vorbi, spontaneitatea expresiei. Copilul este, adeseori,
solicitat să analizeze, să compare, să creeze acţiuni noi cu personaje îndrăgite, să combine în
mod original elemente ireale imaginate, să reproducă fragmente din povestirile cunoscute.
Activitatea copilului este motivată, în acest caz, de plăcerea acestuia de a vorbi despre personaje
şi situaţii care îl impresionează. Dacă la 3-4 ani copilul recunoaşte personajele, enumeră succint
întâmplări, descrie sumar acţiuni, la 5-6 ani el este capabil să formuleze idei care presupun
antrenarea proceselor psihice, poate caracteriza sumar un. personaj prin acţiunile acestuia,
reuşeşte să găsească o analogie între o întâmplare întâlnită în povestire şi una din viaţa reală,
între un personaj al povestirii şi un personal real. Copilul foloseşte acum expresii literare, cuvinte
al căror sens îl înţelege, îşi precizează vocabularul. Audierea unui text literar, la început redus în
conţinut, mai apoi îmbogăţit sub aspectul conţinutului, al expresivităţii, îi dezvăluie copilului
logica limbii, evidenţiază bogăţia şi varietatea acesteia. „Există adesea, în prima copilărie-spunea
Gaston Berger-o prospeţime a imaginaţiei, o curiozitate neobosită, un fel de geniu poetic pe care
147
savanţii sau artiştii ajunşi la maturitate nu le pot regăsi decât cu mare greutate.”(1989, pag.37)
Domeniul imaginarului nu poate fi confundat cu acela al irealului cu care intră în contact şi în
care copilul se poate, adeseori, integra. În imaginarul infantil, posibil prin limbaj şi, mai ales,
prin contactul cu povestirile spuse de alţii, realiste sau fictive, există situaţii distincte: pe de o
parte copilul se loveşte de imposibilităţi reale pentru el, dar nu şi împotriva legilor obiective, şi
pe care el le soluţionează prin integrarea imaginarului, pe de altă parte, el concepe ca posibilităţi
ale realului situaţii incompatibile cu acesta, dar care pentru el sunt realizabile. Preşcolarul este
capabil să retrăiască imaginar o acţiune similară cu aceea întâlnită în basme, în poveşti, dar care
pe plan real nu ar putea fi realizabilă. De aceea, tărâmul poveştilor, basmelor îi dezvoltă
capacitatea de aşi construi şi verbaliza proiecţiile şi trăirile, fără să-l primejduiască, nici
existenţial, nici etic. „Imaginarul apare ca urmare a felului cum numai puiul de om ştie să imite,
mai întâi în acţiune directă, mai apoi în acţiune interiorizată verbal."(P. Guillome, 1987, pag.15)
În universul mirific al poveştilor, preşcolarul găseşte răspunsuri la mulţime de întrebări specifice
vârstei „de ce”-urilor.
Educaţia cu ajutorul literaturii ţine seama şi de acest aspect, prilejuind o ascultare
colectivă care va favoriza o contactare reciprocă, verbalizată şi apoi stimularea autoexprimării
colective şi individuale . Unul din mijloacele folosite pentru valenţe formative şi în dezvoltarea
limbajului, a comunicării la copii, îl constituie teatrul de păpuşi. Orice creaţie literară epică
dramatizată se bazează pe acţiune şi comunicare, iar păpuşa ca „interpret" realizează perfect
deschiderea spre universul de sentimente şi gânduri ale copilului, incitând la exteriorizare, la
dialog, într-o atmosfera de încredere şi înţelegere reciprocă. Jocul de păpuşi contribuie, deci, la
dezvoltarea vorbirii dialogate, facilitând trecerea de la vorbirea situativă la cea contextuală.
Optimizarea conduitei verbale a copiilor, cultivarea deprinderilor de comunicare sunt condiţii
care favorizează reuşita integrării copilului în activitatea şcolară.
Bibliografie:
Ioan Lazăr, Literatura penru copii (curs manuscris), în cadrul Universităţii ,,Spiru Haret”
1992/1993.
Cornelia Stoica; Eugenia Vasilescu, Literatura pentru copii, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică, 1982,
Creţu, T. , Psihologia vârstelor, Bucureşti: Ed. Universităţii, 1994
148
BAILE GOVORA HIGH SCHOOL
SCHOOL HISTORY

Baile Govora is one of the most famous health resorts situated in the Olt Rivier valley
region in the latitude of 40 degrees 04 seconds North and the 24 degrees and 14 seconds east .
The town lies in a Subcarpathian depression, 12 km from Govora railway station , 3 km
from the National Main Road 67.
The highest altitude in the city centre is 350 m above sea level, and the highest hill is
Baba Floarea.(500 m).
The spa‘s name derives from two words: ”Baile” (bath) showing that it is a treatment and
recreation place and “Govora” , which comes from the Slavonic languages, meaning “talk,
murmur”.
Initially, the town was a hamlet, called Prajila,which meant a clearing in the forest after
the trees had been felled.
In 1908, the small village became the village Baile Govora. The mineral springs,
discovered in the 19 –th century contributed to the town’s development.
This region has a rich cultural tradition; it housed the first school in Romania .
Between 1635-1636, there was a financial support on behalf of the Romanian
Patriarchate and that of Ierusalem to found a school near the Govora Monastery, where the first
printing press of Vallachia was put to work.
The first great teacher was the monk Michael Moxalie, the translator of the first “ Code
of Laws” and the oldest “Chronograph“ known in the Romanian language .
The Govora village had already had a school during the reign of the Romanian ruler
Alexandru Ghica (1834-1842) , being closed for only 6 years ( between 1853-1859). This school
has been functioning since 1862 up to present times
The first school from Baile Govora was opened in December 1909 in a house situated in
a No. 3 Dragalina Street, in the village’s central part. The first class room, 5 m long, 3 m wide,
2.5 m tall offered space for 33 children. There were 15 students in the first grade, 11 in the
second grade, 4 in the third grade and 3 in the fourth grade. Due to the growing numbers of
149
pupils and the narrow classroom space a new school building situated in No . 124 Tudor
Vladimirescu Street had to be hired ( it was demolished in the meantime).
In 1921 the local authorities decided to build a new school. This first public school had
initially two classrooms, a teachers’room, an appartment with two rooms and a kitchen for the
headmaster. Between 1955-1960 two more rooms and two halls were added, being used as a
canteen .
From 1938-1945 the primary school was enlarged to grades V-VII having 138 pupils and
four teachers. From 1945-1948 the pupils from the neighbouring villages attended here a Mixed
Lower Secondary School .
The Education Reform in 1948 changed the school from Baile Govora into a Middle
School (grades I-VII).
In 1949 after the Nationalization of private property buildings by the communist form of
government (11 June 1948) a 23 – room building situated in No. 10 Sfatului Street was given to
the school. The so-called Moraru Villa also housed a boarding school and a school canteen .
Primary school before building the second level (1988)
As a result of financial support from the local community during 1954-1955 two more
classroms were attached to the boarding school building. The year 1956 is the starting point for
the first evening school in Baile Govora (31 pupils).
The first high school was founded in 1961 and a new school building was constructed in
1963 having 8 classrooms and two laboratories (physics and chemistry).
150
A gymnasium was erected later (1970) and four more classrooms and two workshops
were built with state funds. In 1977 the school’s profile changed into an Industrial high school
(mechanics) .There were classes for locksmiths, welders, lathe operators . By that time our
school had 964 pupils :
-143 in the primary school
-203 in the middle school
-96 in the 9-th and 10-th grade – theoretical profile
-324 pupils in grades 11 and 12 –industrial profile
-159 pupils at evening school –industrial profile
-39 pupils at the vocational class
A vocational school for locksmiths with 36 pupils functioned inside the highschool in
1989. The high school‘s profile changed again in 1990 when we had three ninth grades:
mathematics – physics, chemistry – biology and one art class. During 1990-1991 two vocational
continuation classes for waiters were organised within our school.
In 1993 the evening classes were dissolved . The high school changed again into a
school group which included a medical college for balneophysiotherapeutics which put to school
30 students .
Starting with 1998 the Baile Govora High school has a theoretical profile with science
and philology classes.
Our school today…
Any Romanian citizen has the right to education, regardless to social background, sex,
political and religious affiliation and any other restrictions that might injure any human right.
Compulsory general education is of eight years. Public education has an open character;
any citizen has access to all types and all levels of education and it's free.
The state provides financial support especially to pupils and students that obtain very
good grades and prove special abilities in their field education.
151
Education at all levels is provided in the Romanian language, but all national minorities
have the guaranteed right to study and get educated in their mother tongue.
Education is the most powerful engine of social changes and development. In order to
start the engine fundamental changes are necessary to develop a just society based on
knowledge.
Information technologies will trigger for changes in education, providing new teaching
and learning opportunities. Taking these into account, our High School proposes stimulating
educational alternatives and teaching experiments to use computer technologies in the teaching
process.
By combing computers, WWW networks and technologies we can create new and
unlimited learning environments. Computer knowledge is a reliable tool to investigate, to solve
problems, to analyse, to teach. The use of computers and the Internet will have a great impact on
all levels and forms of teaching.
We’re fortunate to live in the XXIst century. The generations taught now witnessed the
explosion of the Internet, the power of communication and these changed our way of thinking
and doing.
Schools should take these great changes of our modern world into consideration; they
should react promptly by exchanging the outdated and old-fashioned school systems with new
ones. Unfortunately, things are different. Strangely enough, our school system is still rigid, it
changes the last.
We are eager to devise a new strategy and vision of a school able to adjust itself to the
needs of the XXIst century by preparing our students for the future.
We endeavour to use information as a 4th source, to change it into knowledge and to offer
our students the key to a future global community. We are decided to let teaching penetrate the
classroom walls. We attempt to be what we solemnly promise:
"A school for our children’s future"
152
LECTURA, O POVESTE DE PLĂCERE …

Cartea reprezintă dorință de cunoaştere, pasiune, visare, hrană pentru suflet şi minte,
povestea vieții. Criticul şi istoricul literar francez Émile Faguet definea cartea ca fiind „o mică
mobilă a minţii noastre, motorul spiritului, unealta care vine în ajutorul lenei de-a gândi, a
insuficienţei noastre, cum şi a bucuriilor sufletului’’.
Cartea, ca obiect cultural, începe să-şi piardă importanţa şi impactul asupra noii generaţii
din cauza noilor alternative aparent mult mai atractive şi, în orice caz, mult mai comode, care
tind să capteze atenţia celor dispuși să facă un efort mult mai redus și să ajungă mai rapid la un
rezultat. Tendinţa înlocuirii lecturii cu petrecerea timpului în faţa televizorului sau a
calculatorului este explicabilă prin noul stil de viață în care mass-media și internetul acaparează,
oferind o multitudine de informații facile și persuasive, dar care nu presupun o reflecție
personală, un efort intelectual sau o pregătire anterioară. Secole de-a rândul, scriitori de marcă
153
s-au străduit să cizeleze cuvântul, să-l facă să comunice o bogăţie de gânduri şi sentimente, iar
astăzi totul se reduce mai ales la semne, la simboluri, la imagini.
Abordarea lecturii unei cărți tipărite poate fi neatractivă, poate fi ceva banal, gândind din
perspectiva noii generaţii născute în era digitală, care foloseşte cu dexteritate mijloacele IT. De
aceea, lectura cărţilor în format electronic (e-books) este mai interesantă şi mai potrivită pentru
preocupările adolescenţilor. Chiar dacă mai sunt copii și tineri care iubesc lectura, cei mai mulţi
adolescenţi îşi caută informaţiile pe internet, pentru a câştiga timp; în prezent doar elevii
pasionați de lectură mai cumpără cărţi ori merg la bibliotecă pentru a le împrumuta. Specialiştii
sunt convinşi că „dacă o carte nu e trendy, elevul nu o citește“. Potrivit unor statisticii ce vizează
rolul lecturii în viaţa elevilor, 20,25% dintre ei o consideră o pasiune, 12,65%- o obligaţie,
43,03% - un mod de a te instrui, 16,45% - un mod de a-ţi petrece timpul liber şi 7,59- un mod de
a uita de problemele zilnice.
Lectura de plăcere – este situația ideală și perfectă, fără recompensă materială, o poveste
despre puterea cuvintelor de a crea lumi, o călătorie pe care o faci cu bucurie și pe care o
împărtășești cu mare drag apropiaților. Lectura obligatorie – reprezintă modalitatea prin care,
constrâns fiind, reușești să cunoști anumite texte, fără a-ți asuma vădit rolul de cititor. Termenul
obligatoriu este perceput ca având o conotație negativă, restrictivă, instalând un mod de gândire
dirijat și mai puțin asumat, aflat întro oarecare antiteză cu ideea de lectură. Tocmai de aceea
lecturile au devenit recomandate pentru a ști mai mult, pentru îmbogăţirea orizontului cultural,
pentru dezvoltare personală, dar şi pentru a face faţă provocărilor societăţii actuale. Profesorii
sunt în permanență preocupați să găsească noi modalităţi prin care lectura să redevină o
preocupare constantă a elevilor, pentru ca și lectura recomandată să se bucure de plăcerea unui
cititor în curs de a deveni pasionat. Prin urmare, stimularea creativităţii şi a talentului elevilor
prin promovarea creaţiilor proprii, propunerea unor proiectele tematice sau studii de caz, întâlniri
cu scriitorii, dezbateri pe teme literare, vizionarea unor filme şi discutarea lor în paralel cu textul
literar, dramatizările unor texte, activităţile interactive de genul cercurilor de lectură, dar și
concursurile pe teme literare sunt doar câteva dintre activitățile ce se pot desfășura în școală și în
afara ei, care au drept scop sensibilizarea elevilor în vederea transformării lecturii obligatorii în
lectură de plăcere. Lectura obligatorie, pentru şcoală, este văzută ca o datorie, fără plăcerea de a
citi. De cele mai multe ori lectura merge greu şi cărtile rămân uneori neterminate, deoarece
154
realitatea despre care citește adolescentul nu corespunde realității trăite de el. Deci, cititorul
contemporan este mai interesat, ca lectură, de ceea ce este actual, de scriitorii şi operele la modă,
de ceea ce are legătură cu el, cu modul lui de a fi şi de a gândi, cu ceea ce poate face el.
Nicolae Balotă afirma că „un om al cărţii nu se poate împiedica să nu savureze cartea nu
numai ca pe un instrument care îi permite accesul într-o lume a cuvântului, a ideilor, a ficţiunilor,
a simţirii mijlocite, ci şi nemijlocit, în sine.” Deci, dacă cineva încă mai citeşte înseamnă că
lectura îl conduce spre cunoaștere și autocunoaştere în același timp. Atunci când începe o carte,
orice lector are nişte aşteptări de la text: să aibă sens sau să fie coerent, să transmit un mesaj sau
cel puţin să-l stimuleze pe cititor să reflecteze la unele teme serioase, să aibă chiar de la început o
anumită transparenţă, să ofere mijloace interne pentru depăşirea dificultăţilor şi problemelor cu
care se confruntă cititorul, să fie lecturat cu o viteză mai mult sau mai puţin constantă. Cititorul
grăbit, superficial, va găsi diverse motive pentru a nu duce lectura până la capăt: că textul nu are
sens, că nu îl stimulează, că necesită prea mult timp, că nu este transparent, că e greu de citit, în
vreme ce el, cititorul pasionat, se va apleca asupra lecturii de dragul ei, de plăcere, lăsând pe
seama specialiștilor teoretizarea acesteia, fără modele de interpretare, cu riscul de a rămâne la
nivelul de lectură inocentă.
Din punct de vedere practic, cea mai simplă definiţie a lecturii bune (literare) pare să fie
şi cea mai hedonistă. Lectura bună este aceea care produce maximum de plăcere – un maximum
de plăcere care să-l mulțumească pe cititor. Este foarte important să se retrezească interesul
pentru lectură, rămânând ca mai apoi acesta să se transforme în pasiune. Viciul lecturii,
dependenţa de cuvântul scris, de cufundare în lumea ideilor prin intermediul cărţii ar fi de dorit
să nu mai rămână doar apanajul unora. Este de la sine înțeles că viața noastră mai cuprinde și alte
lucruri, nu doar povești pe care să le citim. Nu suntem numai povești, însă fără poveste, fără
posibilitatea de a scrie și citi povestea vieții, nu însemnăm nimic, sau însemnăm foarte puțin. Se
spune că Arta este o provocare pentru timpul care ne ia și ne macină, că piramidele de la Giseh
sunt chemări ale eternității, ca versurile lui Rimbaud sau ca bolta Capelei Sixtine.
Bibliografie:
1. Balotă, Nicolae, Arta lecturii, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1978.
2. Vlad Ion, În labirintul lecturii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999
3. Zusak Markus, Hoțul de cărți, Editura Rao, București, 2014
155
MELOTERAPIA ÎN RECUPERAREA COPIILOR CU CES
Prof. Grigore Maria Daniela

Centrul Școlar De Educație Incluzivă Nr.2 Comănești, Bacău
Din cadrul activităților de expresie fac parte și activitățile de artterapie, care se referă, la
folosirea mijloacelor de expresie artistică în scopuri terapeutice. Aceste mijloace își dovedesc
eficiența prin faptul că ele fac apel la sunet, diferit de cuvânt pentru a realiza o relație optimă
între educator și subiect.
Muzica reprezintă „arta de a exprima sentimente și idei cu ajutorul sunetelor combinate
într-o manieră specifică”(1). La copiii deficienți mintali meloterapia este folosită în special în
stabilirea unui alt tip de comunicare, diferit de cel verbal. Atunci când se lucrează cu acești copii
contează mai puțin nivelul de dezvoltare al aptitudinilor muzicale pe care aceștia le posedă,
deoarece în această situație muzica nu este utilizată în terapie datorită calităților sale estetice. În
acest sens, a fost introdus termenul de muzică funcțională, care desemnează faptul că muzica în
terapie este destinată obiectivelor practice, în funcție de nevoile subiecților.
Principalul obiectiv al meloterapiei este acela de a stabili contactul cu deficientul mintal
și de a facilita comunicarea între el și educatorul transformat în terapeut. Pentru atingerea acestui
scop S. Ionescu sugerează realizarea unei diferențieri tranșante între utilizarea muzicii în scop
terapeutic și utilizarea acesteia în scop recreativ.
Cercetările au demonstrat că, instrumentele de percuție, cum ar fi castanietele, clopotele,
tamburinele, Țambalele, xilofoanele facilitează comunicarea, mai ales în cazul copiilor cu
handicap mintal mai sever sau al celor timizi și anxioși. În cadrul unei asemenea activități
desfășurate, spre exemplu, la Centrul de recuperare Bernadotte din Suedia, se folosește cu succes
asocierea dintre două instrumente, pianul și toba. Copilul este așezat comod într-un fotoliu și
ascultă diverse melodii interpretate la pian de un meloterapeut. Acesta urmărește cu atenție
reacțiile subiectului în scopul stabilirii frecvențelor preferate, înalte sau grave, cu ajutorul cărora
va determina la subiect o avalansă de reacții emoționale, cauzate de o vibrație afectivă autentică
la muzica ascultată. În continuare i se dă copilului o tobă în care i se cere să bată în ritmul
melodiei ascultate. În acest mod copilul fixează ritmul și prin acțiunea sa asupra tobei își
156
îmbunătățește performanțele în domeniul motricității. Pentru acompaniament se poate folosi,
spre exemplu, o muzicuță cu clape, care forțează subiectul să-și folosească degetele. Pentru
calmarea subiecților anxioși și a celor hiperkinetici se folosește un instrument care emite un fel
de sunete prelungi de clopoței deosebit de armonioase. Rezultatele au demonstrat că prin
folosirea ședințelor de meloterapie de acest tip s-a influențat benefic întregul psihic al subiecților.
La copiii deficienți mintal hiperactivi, muzicoterapia poate fi utilizată pentru ameliorarea
inhibiției voluntare a actelor motorii și pentru realizarea unor performanțe. La cei cu instabilitate
emoțională utilizarea muzicoterapiei, în viziunea lui S. Ionescu, determină: diminuarea
tensiunilor, reducerea agresivității, îmbunătățește cooperarea în interiorul grupului, ameliorează
munca de echipă.
Murphy a demonstrat că meloterapia îi ajută și pe cei cu tulburări relaționale, deoarece
favorizează participarea spontană la „activitățile de grup”.(2) . În urma cercetarilor efectuate de
Humprey s-a evidențiat că subiecții cu un nivel crescut de activism global aleg dansul, cei cu
nivel mediu aleg grupa de toboșari, iar cei cu nivel scăzut de activism se orientează către grupele
de coruri sau acompaniament.
Așa cum rezultă din cele prezentate mai sus, terapia prin muzică se poate organiza în mod
individual sau în grupuri. În grădinițele sau școlile speciale este bine să se grupeze copiii în
funcție de performanțele de care sunt capabili în domeniul muzicii și în funcție de nivelul
retardului lor intelectual. Activitățile de meloterapie cu cei cu deficiențe mintale severe sau
asociate, este bine să se desfășoare în ședințe individuale.
Din punct de vedere al modului de desfășurare a activităților meloterapia se poate împărți
în două forme: activă și receptivă.
Forma activă: denumită de unii autori și directă, constă în diverse activități muzicale
desfășurate de subiecții înșiși (muzica instrumentală sau vocală) executate individual sau în grup.
Forma receptivă sau indirectă este acea formă în care subiecții audiază muzica. În cadrul
acestei forme, pasivitatea subiecților nu este totală, deoarece activitatea de recepție solicită prin
ea însăși un anumit grad de participare din partea acestora.
În cadrul activităților de meloterapie desfășurate în învățământ de către educatori și
logopezi, considerăm că trebuie să se urmărească următoarele obiective: - Dezvoltarea
interesului față de activitățile muzicale; - Formarea și dezvoltarea auzului muzical ( cu
157
elementele sale componente, simț melodic, ritmic); - Educarea vocii ca principal mijloc de redare
a muzicii; - Formarea unor deprinderi practice muzicale ( deprinderi de cânt, ritmice, melodice,
armonico-polifonice, de interpretare, de utilizare a instrumentelor, etc.); - Educarea deprinderilor
de a asculta muzică; - Integrarea unităților de învățământ în viața artistică; - Cultivarea
imaginației și a creativității; - Echilibrarea întregii personalități a copilului prin cultivarea unor
trăsături de caracter pozitive;- Dezvoltarea sociabilității copilului prin participarea la activitățile
organizate pe grupuri de copii.
În afara obiectivelor enumerate Programa școlară de TECI, destinată educatorilor din
școlile speciale, mai prevede și o serie de alte obiective importante legate de: - îmbunătățirea
orientării spațio temporale și coordonării motrice; - educarea expresivității mimico-gesticulare; -
nuanțarea exprimării verbale; - dezvoltarea sensibilității cromatice muzicale; - determinarea unor
stari de deconectare, bucurie, încântare.
Declanșarea procesului de muzicoterapie trebuie să pornească cu evaluarea generală a
fiecărui copil, în funcție de nevoile căruia se vor selecta obiectivele adecvate ce urmează să fie
atinse. Se pot folosi de asemenea diverse categorii de teste, care este util să se aplice cât mai
timpuriu posibil, pentru a obține efecte substanțiale în planul recuperării. Graham, a construit o
scală a performanțelor muzicale obținute de copii, corelând aceste niveluri cu vârsta mintală.
Autorul justifică utilitatea testului său prin faptul că „ fiecare individ urcă scala de dezvoltare în
modul său propriu în diferite intervale de timp, aceasta depinzând de gravitatea handicapului său.
Scala sa de dezvoltare face legătura între vârsta mintală și performanțele muzicale posibile,
fixând totodată și limitele ce pot fi atinse în cadrul învățării, în funcție de decalajul dintre etatea
mintală și cea cronologică, specifică deficientului mintal după cum urmează: - vârsta mintala 2-6
luni – se exprimă nediferențiat prin mișcări ale brațului sau piciorului, atunci când aude muzica;
4-8 luni – întoarce capul în direcția simțului muzical; 8-16 luni – se îndreaptă sau se târăște în
direcția simțului muzical; 16-36 luni – ascultă atent timp de un minut sau mai mult; 37-48 –
bate din palme sau bate din picior, stând jos; 48-54 luni – cântă stând jos sau în picioare, bate din
palme sau din picioare; 48- 56 luni – bate din palme și din picioare; 48-62 – bate din mâini și din
picioare în ritmul muzicii; 62-72 luni cântă la un instrument stând jos sau în picioare; 72- 84 luni
– bate în ritm din picior, cântă la un instrument și vocal; peste 84 luni – bate ritmul din picior,
158
cântă pe tonuri înalte și la un instrument, în același timp. Scala are avantajul că nu utilizează
elemente verbale influențate de factori culturali, fapt care o face ușor aplicabilă.
După diagnosticarea nivelului achizițiilor muzicale pe care le are un copil la un moment
dat, se poate trece, la elaborarea unor programe specifice, recuperatorii, care constau în
executarea unei largi game de exerciții specifice, organizate pe domenii distincte de manifestare
a aptitudinii muzicale.
Pentru dezvoltarea aptitudinilor muzicale complexe este necesar să se acționeze în
următoarele segmente distincte: -educarea ritmului, - formarea abilităților în folosirea
instrumentelor; - stimularea deprinderii de cânt; - asigurarea unei legături corespunzătoare între
cânt și mișcare.
Toate aceste activități executate gradat, de la simplu la complex, determină prin
combinarea lor, structurarea aptitudinii muzicale complexe la persoanele cu cerințe educaționale
speciale, asigurându-se în final compensarea unor deficiențe din sfera personalității, în special al
celor legate de psihomotricitate.
Educarea ritmului se poate face prin aplaudarea sau baterea într-un instrument de
percuție la un anumit cuvânt dintr-un cântec sau prin baterea ritmică la auzul unor cuvinte din
vocabularul activ al copilului, de exemplu la auzul numelor prietenilor, profesorilor, al unor flori,
păsări sau mâncăruri preferate.
Folosirea instrumentelor se face nu doar pentru depistarea ritmului, ci și pentru că
permite diferite activități care sa-i formeze percepția sunetului fiecărui instrument în parte.
Studiile metodice recomandă, în acest sens, folosirea unor instrumente în timpul unei povestiri,
prin asocierea lor cu diverse personaje sau evenimente ale narațiunii.
Învățarea cântecelor începe cu exersarea silabelor, ca la vârsta de 6 luni, prin vocalizarea
primitivă, pe care Moog o definea ca pe un fel de bâlbâială muzicală: - prelungirea cântată a
cuvântului final din propoziție; - cântarea a două cuvinte împreună; - cântarea unor strofe ritmate
dintr-un cântec, de preferință de nivel de grădiniță și accesibil vârstei mintale a copilului; -
cântarea altor cântece apropiate nivelului de dezvoltare mintală a copilului și intereselor sale,
selectându-le pe cele mai clare.
Contribuția muzicii la îmbunătățirea motricității voluntare este deosebit de importantă,
mai cu seamă la deficienții mintal unde, cu cât gravitatea handicapului este mai mare, deficitul
159
de motricitate este mai mare. În această ultimă situație se poate afirma cu certitudine că muzica
exercită un rol terapeutic corespunzător, major. Mișcarea pe fond muzical este bine să se
desfășoare în următoarele etape: - ascultarea bătăilor într-o tobă, punerea în mișcare la zgomotul
produs de aceasta și oprirea la încetarea sa pe măsura accelerării ritmului se poate trece la sărituri
și chiar alergări; - executarea de dansuri simple cu mișcări ample; - interpretarea unor dansuri în
mod creativ, cu alegerea liberă a ritmului și timpului de mișcare, cu intervenția minimă din
partea profesorului. Terapia prin dans a fost utilizată cu succes în cazurile când comunicarea era
blocată sau limitată, la copiii cu deficiență mintală severă sau la autiști. Evaluarea
progreselor făcute de copil se poate face cu ajutorul unor scări de evaluare standardizate sau prin
intermediul unor fișe în care se notează stadiul dezvoltării deprinderilor copilului înainte și după
parcurgerea diferitelor categorii de exerciții muzicale.
Meloterapeuții cu experiență sunt de părere că, „ grupul de terapie muzicală, prin puterea
sa de a grupa toți copiii într-o singură experiență, pentru a uni eforturile lor într-o activitate
comună, cu rezultate care tind spre egalizare, sfărâmă izolarea și, prin aceasta, multe dintre
impedimentele patologice ale dezvoltării”(4).
În concluzie, se afirmă că folosirea muzicii în activitatea cu copilul CES necesită
cunoașterea structurilor de activitate specifice diverselor domenii ale acesteia, indiferent dacă cel
chemat să le aplice este educator, profesor sau terapeut.
Bibliografie:
1.Institutul de lingvistică, Dicționarul explicativ al limbii române, Ed. Academiei Române,
București;
2.Ionel Mușu, Aurel Taflan, Terapia Educațională Integrată, Ed.Pro Humanitate, 1997;
3.Ionescu, S., L’intervention en deficience mentale, Pierre Mardaga Editeur, Liege-Bruxelles,
1990;
4.Popovici, D., Mitu,P., O experiență suedeză Folke Bernadotte, „În revista de Educație
Specială”
160
ROLUL ACTIVITĂȚILOR ÎN ECHIPĂ ÎN ÎMBUNĂTĂȚIREA
COMUNICĂRII ÎNTRE ELEVI
Prof. înv. primar Holubeanu Simona-Elena

Școala Gimnazială Nr. 38 ”Dimitrie Cantemir” Constanța
Lucrul în echipă are un rol major nu numai în dezvoltarea unor capacităţi intelectuale şi a
unor deprinderi şi priceperi necesare studiului, dar şi în stimularea unor relaţii pozitive între elevi
şi între elev şi cadru didactic. Prin munca în echipă se răspunde nevoilor copiilor de a comunica,
de a se cunoaşte, de a-şi optimiza relaţiile cu cei din jur, de a-şi asuma roluri şi responsabilităţi,
deci de a-şi dezvolta personalitatea.
Grupurile pot fi omogene (pot fi evaluate prin notare) sau eterogene (formate din elevi cu
situaţii diferite la învăţătură). Totodată, echipele formate pot avea aceeaşi sarcină sau sarcini
diferite, în funcţie de finalitatea dorită sau de modul de formare a grupului.
În ceea ce privește modalitățile de formare a echipelor, există foarte multe variante care
necesită o bună cunoaștere a particularităților de vârstă și individuale ale elevilor, în același timp,
aceste modalități ținând de măiestria, tactul și creativitatea cadrului didactic.
Astfel, elevii se pot grupa după propria dorinţă (după prietenii, afinităţi sau alte criterii),
explicându-li-se însă importanţa omogenităţii şi coeziunii grupului, în special în cazul notării
activităţii la sfârşitul orei.
Există posibilitatea organizării mecanice a grupului, după aşezarea elevilor în bancă.
Caracterul „mecanic” al grupării după aşezare este atenuat de faptul că alăturarea în bănci este un
factor de coeziune, colegii de bancă simpatizându-se de cele mai multe ori. Astfel se formează
grupuri eterogene, care pot fi folosite atunci când activitatea nu este notată. Considerăm că
această modalitate este cel mai des folosită în cadrul lecțiilor.
O altă modalitate de formare a echipelor este în funcţie de orientarea comună a interesului
elevilor, acest lucru fiind cunoscut de cadrul didactic din alte activităţi sau poate fi exprimat de
către elevi printr-un chestionar scris sau oral. Alcătuirea echipelor pe baza orientării comune a
interesului se face atunci când grupurile au sarcini diferite. Cadrul didactic prezintă materia
pentru prelucrare, apoi se discută în comun cea mai bună cale de lucru. Când unele grupuri fac
propuneri, învăţătorul oferă posibilitatea ca, din punctul de vedere dat, tocmai ele să elucideze
161
problema. Este de dorit ca elevii dintr-un grup să se ocupe de subiecte diferite ca natură.
Formarea echipelor luând în considerare interesul elevilor este mai indicată în cadrul activităţii
din afara clasei (activităţi extracurriculare).
Educatorul poate organiza grupurile după nivelul capacităţilor elevilor. Astfel, se vor forma
grupuri din elevi buni, grupuri din elevi de mijloc etc. Fiecare grup va îndeplini sarcini
corespunzătoare nivelului lor, dar se poate şi este chiar indicat ca grupurile să aibă şi sarcini
comune. Cadrul didactic poate oferi informaţii suplimentare grupurilor formate din elevi mai
slabi, încercând să elimine dificultăţile cu care aceştia se confruntă şi să le dea posibilitatea
ajungerii din urmă a elevilor cu nivel mediu.
În cadrul activităţii în grup se poate aplica şi gruparea elevilor cu nivel mixt. Această
modalitate de grupare asigură elevilor slabi un colectiv bun, dar şi cei mediocri se pot baza pe
idei stimulative. Pentru elevii foarte buni, acestă modalitate poate fi rodnică, pentru că ei pot
îndruma şi organiza activitatea, pot activiza membrii grupului, dezvoltându-li-se în mare măsură
deprinderea de a ajuta şi simţul de răspundere.
O altă modalitate de a forma grupurile este şi aceea de a aplica sociometria în constituirea
grupurilor. Prin aplicarea sociometriei pot fi bine studiate clasele şi grupurile formate în clasă şi
în general structura socială a clasei. Este bine de ştiut care sunt relaţiile reciproce ale elevilor,
raporturile lor cu celelalte grupuri.
Se pot forma grupurile în funcţie de anotimpurile sau lunile în care elevii sunt născuţi,
după preferinţele culinare pe care elevii le manifestă, în funcţie de lecturile sau personajele
îndrăgite, după preferinţele pentru diferite discipline, prin numărare până la 4, 5, 6 etc. De
asemenea, pot fi folosite jetoane cu diferite imagini (animale, plante, obiecte) şi în funcţie de
alegerea elevilor se formează echipele. Cei care au ales animale de apă formează o grupă, cei
care au ales animale de uscat formează o grupă etc. O altă modalitate este aceea a folosirii unor
forme geometrice colorate, care vor fi lipite pe uşa de la intrarea în clasă. Când elevii se întorc
din pauză, fiecare îşi alege o culoare. În funcţie de alegerea făcută, se alcătuiesc grupele. (Cei
care au ales culoarea roşie vin la masa 1, cei care au ales verde, la masa 2 etc.)
Un alt aspect important în succesul activității în grupuri este rolul pe care îl are fiecare
membru. Atribuirea/ alegerea rolurilor ține de cunoașterea/ autocunoașterea membrilor echipei.
162
Este foarte important ca funcția distribuită/ aleasă să corespundă cunoștințelor, deprinderilor,
personalității elevului respectiv.
Astfel, liderul, considerat cel care se bucură de cea mai mare apreciere în grupul
respectiv, este ales democratic de membrii grupului şi decizia lui este respectată în cazul în care
numărul opiniilor divergente este egal. Este necesar ca liderul să dețină cunoştinţe bogate,
personalitate (puternică), persuasiune, capacitate de analiză şi sinteză.
Secretarul este cel care se asigură că grupul are întreg necesarul pentru activitate (hârtie,
obiecte de scris, bibliografie, alte materiale). O calitate absolut necesară îndeplinirii acestui rol
este spiritul de organizare, de prevedere.
Scribul este persoana care consemnează faptele, cunoştinţele, opiniile. Printre calitățile pe
care acesta trebuie să le dețină se numără scrisul lizibil, rapid, cu abrevieri, eventual cunoştinţe
de stenografie.
Timer-ul - cel care cronometrează, dozează şi anunţă scurgerea. Trebuie să ştie să
aprecieze şi să dozeze timpul acordat activităţii.
Animatorul reprezintă membrul care, mai ales prin exemplul personal, antrenează pe toţi
membrii grupului. Calitatea lui cea mai importantă ar fi spiritul energic, stimulator.
Raportorul este cel care la sfârşitul activităţii va trebui să prezinte
lucrarea/decizia/concluziile. Trebuie să aibă dicţie bună, elocinţă, să ştie să citească şi ,,printre
rânduri”.
Unele roluri pot fi deținute de același copil, dacă numărul membrilor echipei este mai mic
de șase. Astfel, liderul poate fi și secretar, timer-ul poate fi și animator, secretarul poate fi și
raportor, de asemenea, scribul poate fi și raportor etc.
Lucrând în echipă, elevii îşi dezvoltă gradul de cooperare cu semenii, spiritul de
iniţiativă, inventivitate, dar şi spiritul critic. Totodată, activitatea în echipe are influenţe
favorabile şi în dezvoltarea morală a elevilor, ei devenind solidari, învaţă să accepte şi alte
puncte de vedere, dezvoltându-se astfel unele trăsături morale pozitive (prietenia,
responsabilitatea)
Bibliografie:
Casangiu, Larisa-Ileana, Eficientizarea metodelor moderne de predare-evaluare la lecţiile de
limba şi literatura română, în Dialoguri didactice, nr. 2, Centrul Educaţia 2000+, 2001, pp. 25-28
Ţârcovnicu, Victor, Învăţământ frontal, învăţământ pe grupe, Bucureşti, EDP, 1981
163
COPILĂRIA-VIS ȘI FANTEZIE
Prof. înv. preșc. Hopu Daniela
Grădinița cu P.P nr.9, Brașov
Toată viața purtăm cu noi nostalgia copilăriei deoarece pentru majoritatea dintre noi este
vârsta magică în care avem puterea de a înfăptui tot ce gândim, în care fantezia își are locul în
realitate, în care lucrurile au propriile lor contururi imense ca în basme și povești. Copilăria este
vârsta în care grijile, stresul, frica de a nu greși și de a nu fi marginalizat din grup nu au avut
timp să acționeze și de cele mai multe ori pe lângă prietenii reali există și câte un prieten
imaginar în stare să ne ridice moralul, să ne îndemne să visăm și să sperăm ca aceste vise vor
deveni realitate.
Această perioadă este minunată pentru că jocul, bine plasat la granița încă invizibilă
dintre fantezie și realitate despre care vorbeam, permite copilului să acționeze, să experimenteze,
să descopere, să învețe, să stabilească relații cu cei din jur. Valențele jocului au fost studiate de
nenumărați cercetători și rămâne un subiect de actualitate pentru cadrele didactice de astăzi
datorită varietății și complexității sale. După cum subliniază noul curriculum jocul ca activitate
fundamentală specifică acestui nivel de vârstă are o importanță covârșitoare în educația
preșcolarilor. De la simple jocuri de manipulare până la jocuri simbolice sau jocuri de grup
organizate cu reguli clare, acest gen de activități sunt îndrăgite și stârnesc interesul celor mici
care nu resimt efortul făcut. Se pot folosi în mod armonios jocurile tradiționale îmbinate cu
elemente de modernitate potrivite cu mentalitatea contemporană a preșcolarilor ancorați în
realitatea digitală așa cum pot fi revalorificate jocurile tradiționale din propria copilărie interesul
acestora. În mod cert există jocuri care deși au o vechime mare suscită interesul celor mici, cum
ar fi „Ursulețul doarme”, „Țăranul e pe camp!”, „1,2,3, la perete stai!”
Copilăria se concentrează extrem de mult asupra lumii fantastice a poveștilor. Expunerea
frecventă a preșcolarilor la lecturi fie sub formă clasică narată de educatoare sau părinte (în care
modulațiile vocii și tonalitatea potrivită, jocul de voci, mimica, gestica, tonurile folosite etc. pot
capta cu ușurință atenția celor mici), fie sub forma de audiții sau vizionări care sunt mai
accesibile (mai ales acum în cadrul mutării activităților didactice online și faptului că trebuie să
se țină seama că preșcolarii din ziua de azi aparțin unei generații digitale și sunt obișnuiți de la
164
vârste foarte fragede să folosească și din păcate, uneori chiar să fie dependenți de tehnologie și
atunci vizionarea video este mai ușor acceptată de aceștia). O altă formă prin care copiii pot
pătrunde în universul personajelor din poveste este teatrul. Copiii ar trebui implicați cât mai des
în vizionarea și chiar realizarea unor piese de teatru sau dramatizări deoarece efectele acestui
mijloc de formare sunt complexe și cu valențe în toate domeniile de dezvoltare. Pe lângă aspecte
legate de limbaj, atât verbal cât și nonverbal, se dezvoltă elemente de motricitate, se dezvoltă
operații ale gândirii, se trăiesc sentimente și emoții puternice și se percep integrat o serie de
stimuli audio-vizuali.
O altă înclinație specifică copilăriei este și plăcerea pentru artă plastică, respectiv pentru
desen, pictură, modelaj și pentru realizarea diferitelor obiecte în cadrul activităților practice.
Desenul ca formă de exprimare poate transmite mai mult decât copilul, al cărui limbaj se află
încă în dezvoltare, ar putea exprima prin cuvinte. Deseori, un desen (de exemplu reprezentarea
unui copac, a familiei, a casei, a unei povești sau a unui personaj din poveste) poate sugera prin
culorile folosite, prin modul în care liniile sunt mai ordonate sau „mai agitate”, prin poziția pe
care o au personajele, prin culorile folosite, sentimentele și emoțiile copilului respectiv. Mai
mult, la această vârstă, copilul încă nu are formată tendința de vedea în desen o copie fidelă a
realității și desenul, la fel ca toate celelalte mijloace menționate anterior, poate fi o poartă spre un
alt tărâm și nu ar trebui descurajați acei copii care desenează copaci albaștri sau oameni verzi,
care dau lucrurilor alte dimensiuni, care știu să creeze din imaginația lor desene unice. Chiar
dacă este important să le oferim copiilor reperele de bază și instrumentele necesare pentru a
realiza aceste lucrări (deoarece de la începutul preșcolarității, copilul trebuie obișnuit sistematic
cu ținerea corectă a creionului în mână, cu poziția corectă de scris, cu modul în care poate
acoperi o suprafață, cu utilizarea punctelor, a liniilor, a petelor de culoare sau a diverse tehnici),
la un moment dat toate aceste instrumente pot deveni doar o cale de acces pentru a lăsa copilului
libertatea să își creeze propriile sale imagini așa cum le percepe sau cum și le imaginează. Foarte
îndrăgite de copii pot fi și picturile realizate pe materiale diferite decât cele standard. Cei mici
pot picta pe pietre, pe rondele de lemn, pot picta în zahăr sau în sare, pot picta în apă și atunci
oferind această diversitate, copiii vor deveni și mai originali și mai creativi.
Nu în ultimul rând, un rol esențial în construirea unei lumi imaginare deosebite și în
dezvoltarea preșcolarului ca o ființă complexă, deschisă spre frumos, poate fi și integrarea
165
copiilor sau expunerea lor la cât mai multe activități muzicale. Copiii prezintă o mare
receptivitate pentru muzică și, din fericire, în perioada contemporană avem posibilități aproape
nelimitate de a alege cântece sau melodii pentru toate temele propuse datorită existenței acestora
pe platforme accesibile ( de exemplu pe YouTube sau pe YouTubekids, Tralala etc). Muzica
poate fi introdusă nu numai ca activitate de sine stătătoare. Ea devine un element de bază în
cadrul tuturor activităților din cadrul unei zile, mai ales în executarea tranzițiilor sau atunci când
copiii sunt implicați într-o activitate care necesită un climat calm, cald, lipsit de zgomot de fond.
Fondul sonor este folositor și în liniștirea copiilor: o piesă interpretată la pian sau vioară sau o
muzică clasică pot acționa ca un calmant natural asupra celor mici și din propria experiență am
remarcat că folosirea unui asemenea fond muzical înainte sau în timpul somnului are un efect
benefic și liniștitor asupra celor mici.
Au rămas încă multe aspecte care ar putea fi abordate ca dimensiuni specifice sau
percepute mai accentuat la vârsta copilăriei, dar unul dintre aspectele care ar trebui pus în valoare
foarte mult în această perioadă ar trebui să fie responsabilitatea copiilor față de natură și animale.
După cum reușim să îi formăm de la această vârstă să învețe să fie responsabili, să își dea seama
de efectele cruzimii împotriva animalelor și ale poluării asupra aerului și a apei, efectele
defrișărilor sau vânarea unor specii pe cale de disparitie, se vor transforma în cetățeni „pentru o
lume durabilă”. Acest lucru poate fi realizat în grădiniță deoarece la această vârstă relația
intuitivă pe care o stabilește copilul cu natura și cu animalele este una apropiată, de descoperire
și grijă pentru aceasta, de conexiune sufletească cu mediul înconjurător, de iubire pentru
prietenele noastre necuvântătoare.
Și să nu uităm, chiar atunci când viața ne transformă în adulții încrâncenați, dependenți
de muncă sau de alte necesități fizice sau financiare, că în orice om mai există acel copil dornic
să viseze, să rătăcească prin lumea poveștilor, să se joace, să deseneze, să cânte, să danseze, să
descopere din nou lumea minunată a fanteziei.
Bibliografie:
1. Bogaert, C., Delmarle, S., Preda, V. , Formarea competențelor în grădiniță: o altă
perspectivă asupra timpului școlar. București: Aramis Print, 2012
2. Bulai, A., Șandor, D., Toma, M., Chirițescu, D. , Educația și învățământul-orizont 2015.
București: Corint, 2000.
166
IMPORTANŢA EDUCAŢIEI TIMPURII ÎN ORIENTAREA COPILULUI
CĂTRE UNIVERSUL CUNOAŞTERII
Prof. Ilie Silvia

G.P.P. nr. 33, Timișoara
Educaţia este procesul prin care se realizează formarea şi dezvoltarea personalităţii

umane –deci este o activitate necesară atât pentru individ cât şi pentru societate, este o activitate
specific umană, un fenomen social şi o condiţie a progresului societăţii, raportată atât la individ
cât şi la societate.
Educaţia timpurie se ocupă de formarea copilului de la naştere până la intrarea în
sistemul de învăţământ obligatoriu, pâna la vârsta de 6 ani, şi ţine cont de caracteristicile
psihologice individuale, ale dezvoltării fiecărui copil .
Educaţia timpurie are la bază ideea că vârstele mici sunt baza dezvoltării personalităţii, de
aceea este necesară antrenarea implicită a tuturor agenţilor care au influenţă asupra copilului –
familia , instituţiile educaţionale şi comunitatea .
Principiile şi valorile educaţiei timpurii sunt :
- fiecare copil e unic, cu nevoile specifice lui şi particulare, nevoile sunt cerinţe importante
pentru educaţie şi diferă de la un copil la altul , deci abordarea lui este specifică fiecărui copil în
parte ;
- educaţia este continuă , începe din primele momente ale vieţii şi durează toată viaţa ;
- fiecare activitate de îngrijire este un demers educativ, iar interacţiunea activă cu adultul e
definitorie ;
- dezvoltarea copilului este dependentă de ocaziile pe care i le oferă rutina zilnică, interacţiunea
cu ceilalţi, organizarea mediului şi activitatea de învăţare ;
- învăţarea copilului mic se realizează prin explorări şi experimente în situaţii de joc ;
- dreptul la şanse egale presupune accesul la servicii de calitate, garantate de politicile naţionale ;
Copilul mic are nevoie de îngrijirea şi sprijinul adulţilor. Toate nevoile copilului se
satisfac într-o simultaneitate, ierarhizare şi omiterea unei nevoi .
Primii trei ani de viaţă sunt definitorii pentru existenţa ulterioară a individului.
167
Îngrijirea copilului se realizează în sensul obţinerii încrederii în sine şi evolueazâ în relaţia cu
adultul. Cele mai intense emoţii, sentimente se trăiesc în acest interval de timp, când
instrumentele şi abilităţile copilului de a le face faţă nu sunt încă conformate. Brazelton afirma că
se consolidează personalitatea copilului în măsura în care învaţă despre lumea din jur explorând,
comunicând şi dezvoltându-şi astfel respectul faţă de alţii şi de sine, asumarea riscului în
cunoaştere, intenţionalitate şi controlul de sine.
Copilul mic are nevoie să fie respectat
În evoluţia creşterii şi dezvoltării, copiii cunosc lumea prin simţurile şi corpul lor.
Explorări repetate a mediului ambient, integrarea informaţiilor se face în timp, respectul faţă de
copil se obiectivează în timpul care se acordă fiecărui copil pentru a integra texturi, gusturi,
mirosuri, sunete şi a-şi construi repere. Repere pe care se structurează sensul individului ca
existenţă.
Copilul este o necunoscută pentru adulţii de lângă el şi dependent de aceştia. De aceea,
este bine să cunoaştem ceea ce este normal să poată face un copil la o anumită vârstă, întrucât
riscăm să îi cerem acestuia prea mult sau prea puţin.
Stima de sine şi imaginea despre sine a copilului se construieşte în conformitate cu
modul de reacţii pe care cei din jur le au în raport cu el ca persoană, cu ceea ce face el. Astfel,
nu este corect din partea noastră să îi pretindem copilului să împartă o jucărie cu altcineva, când
acesta nu este pregătit să împartă. Iar dacă reacţia noastră nu este corectă, este posibil ca micuţul
să se simtă fie incapabil să ne satisfacă nouă dorinţele, fie să “corespundă” aşteptărilor noastre.
BIBLIOGRAFIE :
1. *** Curriculum pentru învățământul preșcolar 3 - 6/7 ani, (2019), Editura Didactica
Publishing House, București;
2. Tipa Elena, "Necesitatea abordării parteneriatului educaţional în grădiniţă"- Revista
Învăţământului Preşcolar, nr. 3-4/2006;
168
STUDIU DE CAZ
PROBLEMATICA CREATIVITATII
Prof. Împăratu Lacrămioara

C. N. I. Matei Basarab Rm.Vâlcea
Creativitatea este capacitatea specific umana, care se caracterizeaza prin transformarea

deliberata a mediului de catre om, într-o modalitate anticipata. Lumea se îmbogateste permanent
cu obiecte materiale sau spirituale (cunostinte), care-si au originea în “mintea” omului, cu lucruri
facute de “mâna” omului în activitatea lui de creatie.
Asocierea consonanta.
Asocierea, definita de Alex Osborn ca fiiind “procedeul fundamental pentru productia de idei”,
reprezinta o functie a intelectului uman, care stabileste legaturi între imaginatie si memorie,
astfel încât o ideee antreneaza pe alta.
Asocierea de idei este si se dezvolta în general la elevii/studentii cu o bogata imaginatie
însotita în special de un volum mare de cunostinte. Cu cât un elev / student are o memorie mai
bogata cu atât are posibilitatea de a realize asociatii de idei. Stefan Odobleja considera ca
factorul selectiv esential care provoaca asocierea este consonanta, definita ca efect si cauza a
asemanarii subiective, interioare, psihologice. În conformitate cu conceptia consonantista, în
procesele de creatie fenomenul primordial este evocarea, iar cauza acesteia este similitudinea a
carei intensitate este determinata de rezonanta (consonanta). Evocarea reprezinta “reproducerea
unei imagini provocata de asemanarea ei cu o senzatie sau cu o alta imagine în stare de activitate
(...). Prin imaginatie, Stefan Odobleja întelege o “stare de consonanta predominanta, o stare de
evocare, o înlantuire de consecinte (evocari)”
Exemplu: Una din tehnicile foarte eficiente folosite în memorare este cea a mnemonicilor. În
acesta tehnica se foloseste un proces de asociere de cuvinte, idei, concepte etc., la o cheie de
memorizare construita prin analogie. Cheia de memorizare poate fi data sau construita de
utilizator. În multe exercitii de memorare, cifrei 1 îi corespunde o lumânare, cifrei 2 - o lebada,
cifrei 3 - trident, cifrei 4 - o masa etc. Folosind o astfel de cheie de memorizare, prin asociere
creativa cu elementele ce se doresc a fi retinute, procesul de învatare este foarte mult usurat.
Analogia si extrapolarea
169
Analogia constituie o asociere partial constanta, însa ca metoda de creativitate reprezinta o
tehnica speciala, de consonanta cautata, un transfer de însusiri, de la un lucru la altul. Analogia
conduce sub aspect practic la tehnica extrapolarii. Consonanta va fi cu atât mai puternica, cu cât
gradul de complementaritate a elementelor componente va fi mai ridicat. Consonanta este, în
acelasi timp, cauza- element catalizator al cautarilor si efect- realizarea unei noi asamblari
superioare, cu înalt grad de complementaritate a elementelor componente, cu functii de ansamblu
înalt consonante cu obiectul propus.
Inversia
Inversia reprezinta o tehnica de creatie care consta în abordarea inversa a unei probleme
sau solutii eliminând în acest fel inertia psihologica, precum si parerile si conceptiile despre
situatia în cauza. Daca un obiect sau un detaliu este privit de obicei din afara, conform acestei
tehnici, acesta va trebui privit din interior. Un obiect dispus orizontal va fi analizat din pozitia
verticala sau înclinata. Tehnica inversiei presupune folosirea întrebarilor:
- Care sunt elementele contrare?

- De ce nu s-ar înlocui pozitivul cu negativul?
- De ce de jos în sus si nu de sus în jos?
- De ce orizontal si nu vertical?
- De ce nu abordam problema de la final în loc sa o abordam de la început?
- De ce la general la particular si nu invers?
- De ce sa nu se asambleze de la capatul opus?
Empatia
Empatia este un fenomen psihic complex, specific relatiilor interumane, dificil de abordat
în comunicarea interpersonala, în relatia unui individ cu cei din jurul sau, dar si în constructia
unei proprii strategii de actiune în societate.
Empatia presupune o transpunere psihologica a eului unui individ în psihologia
interlocutorului. K. Bullmer a elaborat un program de antrenament individual numit “Arta
empatiei” structurat pe sase etape si desfasurat în baza unui antrenament:
170
1. perceperea interpersonala;
2. surse de eroare în cadrul perceptie interpersonale;
3. recunoasterea emotiilor;
4. recunoasterea sensurilor ascunse;
5. cadrul preceptual pentru întelegerea altora;
6. etapa cu caracter recapitulativ.
Bibliografie:
Amabile, T.M. (1983). The social psychology of creativity. New York:Springer-Verlag
Incorporated.
Amstrong, T. (1989). Awakening genius in the classroom. Alexandria, VA: ASCD.
Daniel, M. F.; L. Lafortune & R. Pallascio. (2003). The development of dialogical critical
thinking. ED 476183.
Nickerson, R. S. (1999). Enhancing creativity. In R. J. Sternberg, Creativity handbook, (pp. 392-
430). New York: Cambridge University Press.
171
ROLUL ŞI IMPORTANŢA FINALITĂŢILOR DIDACTICE
Prof. înv. primar Iorgovan Camelia

Şcoala Gimnazială „Eftimie Murgu” Lugoj
Conform prevederilor Legii Educației Naționale, competențele cheie sunt considerate

ca finalităţi ale nivelurilor învăţămânului preuniversitar şi evidenţiază pentru absolvenţii
învăţământului preuniversitar un profil de formare european format din opt competenţe cheie,
care sunt considerate a fi necesare fiecărei persoane.
Finalităţile educației constituie tendința valorică a educației și este constituită în mod
organizat și propusă în Legea educației. Ele reprezintă criteriile de bază pentru proiectarea,
organizarea și evaluarea tuturor activităților educaționale. Finalităţile descriu caracteristicile
fiecărei etape a educației din perspectiva politicii educaționale. Din perspectiva curriculum-
ului, finalitatea educaţională are sarcina de a confirma conținutul curriculum-ului pentru a
atinge următoarele funcții: transmiterea valorilor pe care se bazează educația; prezicerea
rezultatelor învăţării; evaluarea rezultatelor și organizarea și standardizarea procesului
educațional.
Educația în România își propune să atingă idealuri educaționale și să contribuie la
păstrarea identității naționale.
Art. 2, alin. 3 din Legea Educaţiei Naţionale prevede că: „Idealul educaţional al şcolii
româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în
formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru
împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru
participarea cetăţenească activă în societate, pentru incluziune social şi pentru angajare pe
piaţa muncii”.
Idealul educaţional stabileşte o legătură între ceea ce este şi ceea ce trebuie să devină
omul în procesul educaţional.
În raport cu idealurile au fost stabilite scopurile educaţionale. Scopurile educaţionale
anticipează comportamente care formează personalitățile elevilor și se referă la rezultatele
obținute prin activități educative. Ele au detaliat idealurile educaționale în diverse situaţii de
172
predare. Prin urmare, dacă idealul educațional este doar unul, atunci scopurile educaţionale vor
urmări finalităţile educaţionale caracteristice, care sunt specifice tuturor aspectelor
educaţionale.
Rolul idealurilor educaționale realizează conexiunea „între ceea ce este şi ceea ce
trebuie să devină omul în procesul educaţiei”. Dacă cerințele unui ideal încalcă aspirațiile
generale ale societății sau depășesc posibilitatea educației, idealul este nerealist și dacă
cerințele și exigenţele acestuia sunt sub acest nivel, idealul nu mai stimulează educația.
Valoarea ideală de predare a oricărei educații depinde de ea, încercând să stabilească un
echilibru între realitate și posibilitate.
Din perspectiva teleologiei, idealurile educaționale reprezintă sinteza dintre idealurile
sociale și idealurile psihologice. Idealurile sociale se referă la tipurile sociale de planuri pe
termen lung, în timp ce idealurile psihologice se referă la tipuri de personalitate superioară,
corespunzătoare planurilor sociale organizate pe termen lung.
Idealul pedagogic, din perspectiva axiologică, reprezintă „un reper managerial prioritar,
fundamental pentru (re)proiectarea,(re)organizarea, (re)implementarea activităţii de educaţie la
toate nivelurile sistemului şi procesului de învăţământ”.
Corespunzător finalităţilor generale al educației actuale, curriculumul actual stabilește
următoarele finalităţi pentru învăţământul primar:
• asigurarea educaţiei de bază pentru toţi copiii;
• modelarea personalităţii copilului, respectând nivelul şi ritmul de dezvoltare al
copilului;
• înzestrarea copilului cu acele achiziţii de bază (cunoştinţe, abilităţi şi atitudini) care
pot stimula raportarea eficientă și creativă asupra mediului social și natural și oferă
oportunitățile necesare pentru educația continuă.
Bibliografie:
1. Ilica Anton, Herlo D., Binchiciu V., Uzum C., Curetean A., O pedagogie pentru
învăţământul primar, Arad, Editura Universităţii “Aurel Vlaicu”, 2005, pag 88.
2. Ilica Anton., O pedagogia modernă, Arad, Editura Universităţii “Aurel Vlaicu”, 2010.
3. Legea Educaţiei Naţionale Art. 2, alin. 3.
173
USING STORYTELLING AND DRAMA ACTIVITIES
WITH YOUNG LEARNERS
Prof. Ivanischi Cristina

Liceul Teoretic”Nikolaus Lenau”, Timisoara
Although nowadays children enjoy watching television or videos on the Internet more
than reading books, they still love listening to a story told by a real live person. Story-telling and
drama captivate the students’ attention, raise their interest in learning English, engage their
imagination and help develop language skills in a holistic way. Multiple intelligences and
learning styles are addressed in this way. They imply active listening, joining in and
collaborating, turn taking, development of social skills and respect for others. Telling stories to
children also has a lot of benefits: one positive aspect is that it instills morals in children and
helps them understand other cultures; stories also develop the children’s imagination and
listening skills, they improve their concentration, emotional intelligence and communication
skills. Children learn new vocabulary; their level of stress and anxiety is lowered and thus the
entire learning process is enhanced.
Stories provide exposure to language and a chance to familiarize children with different
sounds and words, rhythm, and intonation in English. Meaning is conveyed with the use of
pictures, mime, gestures, facial expressions, voice. During storytelling activities children have
the opportunity to develop their thinking skills- predicting, hypothesizing, guessing, inferring
meaning. They also help develop their concentration and their emotional intelligence, as they
express their preference for one of the characters or another.
Story-telling and drama require certain skills on the part of the teacher: dramatic tone of
voice, mimicry, gesture and mime, although teachers need not necessarily be great actors. Such
activities involve a certain degree of closeness and intimacy between the teacher and the
children: they can sit in a circle or in a semi-circle on cushions or on the chairs, so that all the
children are able to see the gestures the teachers make or the pictures they show. Children can
also be involved in the story where repetition of some phrases or short sentences is involved. By
the second or third telling teachers can stop from time to time to check if the students remember
the plot and encourage the children to continue. This gives the students the opportunity to use
174
English; even if they express their ideas in their mother tongue, the teacher can translate some
words which are relevant to the story. The use of additional questions is also of great help. A
story based activity can easily turn into a drama activity, thus giving again the students the
chance to develop their speaking and turn taking skills.
Stories can be selected from various sources: graded readers, picture books or story
websites and need to have certain characteristics: they should be short and have a good storyline,
a relevant, interesting and memorable content. The story or video chosen should be suitable for
the age group- appropriate language, repetitive and cumulative discourse so as to promote
participation. The language should be easy to understand by watching the actions and the visuals
should be clear and attractive.
Children will want to tell the others stories, too. Teachers can start an activity by asking
the children to draw something and then invent a story about it. They can encourage them by
asking questions. At this age, children spend a lot of time in their fantasy world; they often have
imaginary friends they talk to, or often pretend to be a monster, a superhero, a fairy, a warrior.
They love talking about or acting like these characters.
Depending on the objective of the lesson, the teacher can decide to play part of a video
and extract certain pieces of information from it or an entire video, and suggest different types of
dialogues as follow-up activities.
Videos can be used in a variety of ways in the classroom: an interesting exercise is fast
forward during which the teacher fast forwards past a scene on mute in only a few moments. The
students must predict what happened.
Another exercise is silent viewing in which the teacher plays the entire video on mute.
Students watch the video and try to guess what the characters are saying. They can work in pairs
or in small groups- they make up dialogues, discuss their ideas. Then, they watch the video
again, with sound this time, and see if they were right.
Songs can be used in the same way. Students can watch the video of a song on mute and
name all the things they know from the song, they can again try to guess what the video is about.
Then, the scene is played again, with the music, and students can have a conversation about the
atmosphere of the scene and if the music is effective.
175
Drama involves a multi-sensory and kinesthetic response to stories. Students learn by
doing, by using mime, sounds, gestures, imitation to show their understanding of the text. The
associate language and gestures and in this way make the process of learning more memorable
and more exciting. After going through this basic stage, children can recycle the language
through retelling or acting out the story, either themselves or through the voices of puppets. In
this way they have the chance to use some language from the story in an independent way. This
type of activities helps build students’ confidence and self esteem. Drama activities should be
introduced gradually- short and easy activities at first as they can lead to class management
problems if they are not prepared well enough.
Bibliography:
1) Harshita Makvana, Storytelling for kids: Benefits and Ways to Tell, March 11th, 2020,
available at https://www.momjunction.com/articles/benefits-story-telling-for-kids_0036903/
[2020, July 20].
2) Mario Rinvolucri, Grammar Games, Cognitive, Affective and Drama Activities for EFL
Students, Cambridge, Cambridge University Press, 1992.
3) Wright Andrew, Storytelling with children, Oxford, Oxford University Press, 1995.
176
COPILĂRIA FERICITĂ, VISUL ORICĂRUI COPIL
Prof. înv. preșc. Lazăra Ionela,

G.P.N. Nr. 1 Balș, Olt
,, Unde eşti, copilărie,

Cu pădurea ta cu tot ?”
( O, rămâi - M. Eminescu)
Copilăria este cea mai nevinovată, cea mai îngerească vârstă a omului. Nu există nici un
om care să nu-și amintească de această vârstă ca un vis dispărut cu care nimeni nu poate fi
asemuit mai pe urmă. E vârsta în care orice copil dă voie imaginaţiei să-și împlinească visurile și
are dreptul la orice. Ea e frumoasă, candidă și fiinţele cele mai bune sunt cele care păstrează cel
mai mult sau pierd cel mai puţin din această candoare și din această sensibilitate.
Ea este singurul moment al vieţii în care trăim totul la maximă intensitate, în care
plângem și râdem în aceeași zi, în care ne supărăm și iertăm după câteva momente, în care
suntem singuri și totodată cu toată lumea. Apoi, odată cu trecerea anilor, toată această magie
dispare, făcând loc unei lumi mult mai serioase, o lume în care uităm să zâmbim, să ne bucurăm
de tot ceea ce ne înconjoară și este frumos, ne pierdem bucuria jocului, libertatea și infinitul
imaginaţiei copilăriei. Ne spunem de multe ori că am da orice pentru a redeveni copii, și iată că
acel moment poate să apară o dată cu momentul în care noi inșine devenim părinţi și ne
imaginăm că o dată cu puiuţii noștri avem posibilitatea retrăirii acelor clipe magice ale copilăriei.
Copilăria este cea mai fericită perioadă a vieţii. Îi conferă acest privilegiu lipsa de griji,
apoi dragostea celor din jur, posibilitatea de a năzui către tot ce este mai luminos sau mai greu de
atins pe lume.
Indiferent de situaţia lui socială, copilul trebuie ocrotit, tratat cu căldură și dragoste, cu
onestitate si înconjurat cu afecţiune, cu acea tandreţe de care simte nevoia numai el. Şcoala
trebuie să fie factorul major de educaţie înaltă și pilduitoare. Educaţia este un proces complex și
delicat, este o artă și o știinţă, o înţelepciune. Dacă până acum simţea că lumea era organizată în
funcţie de el, o dată sosit în școală, copilul constată un mediu afectiv neutru și observă că trebuie
să-și ia răspunderea proprie pentru tot ceea ce va trăi aici: bucurii, satisfacţii, dificultăţi, mici
necazuri. Important este rolul familiei, care trebuie să-l pregătească pe copil pentru acest
177
moment. De asemenea, trebuie obișnuit să gândească că el se poate descurca foarte bine atunci
când este lăsat singur, ori când învaţă alături de alţi copii.
Pe măsură ce crește, copilul învaţă să recunoască și să înţeleagă sentimentele pe care el,
și alţi copii le examinează, iar aceste sentimente vor fi împărtășite cu alte persoane. Atitudinea
adultului faţă de copil, aprobativă și mai ales participativă, amplifică disponibilităţile creative de
mai târziu ale copilului.
178
CĂRȚILE CAUTĂ PRIETENI – PROIECT EDUCAȚIONAL
Bibliotecar Măciucă Adriana

Școala Gimnazială ,,Nicolae Iorga” Focșani
La început de mileniu trei, din păcate, se observă din ce în ce mai mult refuzul elevilor de
a citi, dezinteresul lor faţă de textul tipărit, locul lecturii fiind luat în preocupările lor de jocurile
video, de comunicarea on-line şi de desene animate difuzate pe unele canale chiar non-stop (!).
Acest fenomen nu s-a lăsat însă fără urmări: copiii noştri au o exprimare orală, dar mai ales
scrisă, din ce în ce mai greoaie, cu un vocabular de cele mai multe ori sărac, lipsit de
expresivitate, claritate şi uneori chiar de logică. De asemenea, înţeleg din ce în ce mai greu
sarcinile unui exerciţiu ori informaţiile esenţiale/ de detaliu dintr-un text citit.
Sistemul educaţional este cel care îşi propune să dea societăţii oameni care să îşi asume
un anumit sistem de valori, care să le permită împlinirea personală, dezvoltarea liberă, autonomă
şi creativă şi incluziunea socială şi pe piaţa muncii. Atingerea acestui deziderat nu se poate
realiza numai prin intermediul activităţilor de învăţare propuse de programa şcolară. O educaţie
de calitate trece dincolo de acest „pat al lui Procust” şi urmăreşte formarea la elevii noştri de
atitudini, convingeri şi comportamente morale şi intelectuale, care îi vor ghida întreaga viaţă în a
distinge binele de rău, valoarea de nonvaloare, autenticul de fals. O cale de atinge acest deziderat
este atragerea elevilor către lectură, o lectură autentică şi realizată cu spirit critic.
Modalitatea clasică de a impune o anumită listă de lecturi elevilor şi-a dovedit ineficienţa,
în ciuda calităţii operelor propuse. A mai rămas însă o cale pentru atragerea copiilor către
lectură: seducerea. Implicarea în acest proiect educaţional oferă prilejul cadrului didactic să
acţioneze creativ, să identifice metode şi procedee variate de trezire a interesului elevilor pentru
textul scris, pentru carte, pentru reflectarea asupra conţinutului ei, oferind prilejuri unice de
reflecţie, introspecţie, de angajare a valorilor formativ-educative ce îşi pun amprenta asupra
întregului comportament al cititorului.
Obiectivul general /scopul:
Atragerea elevilor către lectură, în vederea formării lor estetice, morale şi intelectuale.
Obiectivele specifice ale proiectului:
179
• Stimularea interesului pentru literatura română şi universală, specifică vârstei;
• Cultivarea creativităţii, a imaginaţiei artistice şi plastice;
• Dezvoltarea gândirii critice şi a spiritului de observaţie;
• Dezvoltarea competenţelor de căutare, selectare şi prelucrare a informaţiilor;
• Formarea unei atitudini de grijă, responsabilitate şi respect faţă de carte;
Activitățile derulate:
Activitatea nr. 1: Ce ascund cărțile?
Având ca suport textul „Cărţile”, se porneşte o discuţie despre importanţa cărţilor. Elevii vor fi
împărţiţi în echipe şi vor nota pe bileţelele date cât mai multe argumente, într-un timp dat. Se
face o centralizare a bileţelelor pe câte un panou şi fiecare echipă prezintă rezultatele muncii
sale. Se discută argumentele aduse şi se aduc completări de către celelalte echipe.
Se derulează apoi jocul „Cufărul cu comori”. Fiecare echipă extrage din cufăr câte un
bileţel pe care se află un citat despre importanţa lecturii, pe care ei îl vor comenta.
Se prezintă obiectivele şi activităţile proiectului, apoi grupele vor fi invitate să realizeze
câte un afiş al proiectului.
Activitatea nr. 2: Veniți alături de noi în lumea a cărților!
Anterior întâlnirii cu părinţii li se distribuie acestora chestionare cu privire la atitudinea familiei
faţă de lectură. După analiza acestora, se realizează o prezentare ppt a problemelor identificate, a
importanţei lecturii, precum şi a acţiunilor de stimulare a lecturii, în care se pot implica şi
părinţii.
În cadrul întâlnirii cu părinţii li se prezintă acestora atât analiza chestionarelor, cât şi
obiectivele şi activităţile proiectului şi modul concret în care ei se pot implica în realizarea
acestora.
Se vor purta discuţii cu privire la modul în care se pot implica în desfăşurarea
activităţilor.
Întâlnirea se încheie prin completarea unui chestionar de evaluare.
Activitatea nr. 3: Drumul cărții
Această activitate se desfăşoară fie direct la o editură, fie prin urmărirea unei prezentări Power
Point a procesului de editare şi de tipărire a unei cărţi. Elevii vor urmări explicaţiile gazdei de la
editură sau ale profesorului şi vor formula întrebări atunci când vor avea nelămuriri.
180
Se fixează etapele realizării unei cărţi printr-o schemă afişată pe un flipchart, apoi se
derulează jocuri didactice, ce urmăresc acelaşi scop, precum „Mingea călătoare” şi „Ghici la cine
m-am gândit!”.
Jocul „Mingea călătoare” reia drumul pe care îl parcurge o carte de la conceperea sa,
până la distribuirea către librării sau biblioteci.
Jocul „Ghici la cine m-am gândit!” urmăreşte fixarea rolului pe care îl are fiecare
participant la procesul de creare a unei cărţi. De exemplu, cel care are mingea spune: „Eu concep
conţinutul cărţii şi trimit manuscrisul către editură.”, apoi aruncă mingea către copilul care
trebuie să-i răspundă: „Scriitorul”. Dacă celălalt copil a greşit, iese din joc şi acesta va fi reluat
de la cel care a formulat ghicitoarea. Dacă va răspunde corect, va formula o altă ghicitoare şi se
va continua astfel jocul până când sunt epuizate meseriile implicate în realizarea unei cărţi.
Vom realiza apoi o carte intitulată „Jurnalul proiectului”, confecţionând copertele şi
filele, pe care le vom capsa. Scriem apoi pe copertă şi pe prima pagină titlul, autorul şi realizăm
ilustraţii potrivite, apoi vor completa jurnalul pe parcursul derulării proiectului.
Activitatea nr. 4: Casa cărților
Se porneşte de la o dezbatere pe tema rolului pe care îl are biblioteca.
Bibliotecara va face o prezentare a istoricului bibliotecii, a secţiunilor, a organizării
cărţilor, a fişei de cititor şi a condiţiilor de împrumut al cărţilor. Fiecare elev îşi va alege o carte
din bibliotecă, o va studia timp de 2 minute, apoi vom recunoaşte elemente unei cărţi (coperte,
file, cotor, pagină, filă, pagina de titlu, pagina de cuprins).
Vor face în perechi exerciţii de căutare a unui text într-o carte.
Se derulează apoi jocul „Lectura DOMINO”. Pentru această activitate vom selecta cărţi
pe care le vom ordona într-un careu, astfel încât fiecare carte să aibă un element comun cu
următoarea (autorul, editura, anul apariţiei, un desen de pe copertă). Li se solicită elevilor ca,
plecând de la o anumită carte, să identifice elementele comune a două cărţi vecine şi să parcurgă
întregul careu.
Pe o fişă de lucru grupele de elevi vor nota titlul celor două cărţi şi elementele comune.
Pentru a lăsa o amintire bibliotecii, elevii vor confecţiona semne de carte care vor fi
dăruite cititorilor.
Activitatea nr. 5: Mihai Eminescu (medalion literar)
181
Prezentarea unei expoziţii cuprinzând portrete ale autorului realizate în diferite tehnici,
dar şi desene ale copiilor ilustrând poezii sau basmul „Făt-Frumos din lacrimă” al marelui poet.
Se prezintă apoi legenda naşterii lui Mihai Eminescu şi viaţa acestuia de către cadrul
didactic.
Elevii vor recita poezii din opera eminesciană, accesibile copiilor, dar şi poezii ale altor
scriitori, dedicate lui Mihai Eminescu.
Elevii vor primi ca amintire semne de carte cu portretul poetului.
Activitatea nr. 6: Pe firul poveștilor lui Creangă
Activitatea se va desfăşura sub forma unui joc la care sunt invitaţi să participe de către
două personaje de poveste: Nică şi celelalte personaje.
Jocul va presupune parcurgerea mai multor probe de genul: recunoaşte personajul (sau
povestea), dialoguri improvizate cu diferite personaje de basm, poveste încurcată sau continuă
povestea.
Elevii vor fi răsplătiţi atât prin urmărirea unui teatru de păpuşi pregătit de către unii dintre
colegii lor, cât şi prin diplome de iubitori ai poveştilor.
Activitatea nr. 7: În lumea basmului
Prezentarea unei expoziţii cu tema „Drepturile copilului” ce are drept scop ilustrarea unor
cazuri de respectare/încălcare a drepturilor copilului prin fragmente din operele literare citite şi
prin desen.
Scurtă prezentare a operei scriitorului francez Antoine de Saint-Exupery şi adresarea
invitaţiei către toţi spectatorii, mari sau mici, la pătrunderea înţelesurilor adânci ale poveştii
Micului Prinţ, căci „toţi oamenii mari au fost mai întâi copii”.
Prezentarea dramatizării basmului modern „Micul Prinţ” de Antoine de Saint-Exupery.
Dezbatere pe baza unor fragmente din basm şi adresarea invitaţiei de a împrumuta
basmul original de la bibliotecă.
Rezultatele aşteptate ca urmare a implementării proiectului, precum și metodele de
evaluare a acestor rezultate:
- atitudini pozitive ale elevilor față de carte;
- dezvoltarea gustului față de activitatea de lectură;
- realizarea unui jurnal al proiectului;
182
- implicarea benevolă a părinților în activitățile proiectului și acordarea sprijinului material
necesar;
- realizarea unui album cu fotografii din timpul derulării activităților proiectului;
- realizarea unor filmulețe în Movie Maker.
Modalitatea de evaluare şi indicatorii de evaluare ai proiectului:
- desene/ colaje pe tema dată și expoziţii cu lucrările realizate;
- diplome de merit;
- fotografii realizate cu ocazia derulării activităţilor propuse;
- portofolii realizate de fiecare şcoală participantă.
Webografie:
http://library.utm.md/Editat/BIBLIOTECA/Conferinte/2010/Lectura_poarta_de_acces_ca
tre_cultura_si_educatie_DS.pdf
https://bibliotecibihorene.blogspot.com/2013/05/dedicatii-si-autografe-la-biblioteca.html
183
IMPORTANȚA SOFTURILOR EDUCAȚIONALE
LA PREȘCOLARI
Prof. Măndescu Mihaela Dumitra

G.P.P.”Tic-Pitic”- Mioveni/ Argeș
Utilizarea calculatorului în educatia preşcolarilor permite transmiterea şi asimilarea noilor

cunoştinţe într-un mod atractiv pentru copii. Procesul de educatie este mult mai eficient. Copiii
învaţă jucându-se, sunt puşi în situaţia de găsi repede soluţii şi de a lua decizii pentru rezolvarea
problemelor. Calculatorul este un mijloc de instruire care ţine atenţia copilului activă pe tot
parcursul activităţii de învăţare.
Imaginaţia, la vârsta preşcolară, intră într-o nouă fază de dezvoltare, capătă noi aspecte.
Formarea competenţelor descrise prin programa şcolară nu este posibilă doar prin utilizarea unor
strategii clasice de predare-învăţare-evaluare. Instruirea diferenţiată individuală, pe nivel de
vârstă, cu ajutorul softului educaţional, poate fi o alternativă de succes.
Folosirea calculatorului în grădiniţă constituie o modalitate de creştere a calităţii predării şi
învăţării. Operarea pe calculator reprezintă o nouă strategie de lucru a educatoarei cu copiii,
prezintă importante valenţe formative şi informative, este un nou mod de instruire. Prin
intermediul computerului se oferă copiilor justificări şi ilustrări ale proceselor şi conceptelor
abstracte, ale fenomenelor neobservate sau greu observabile. Alături de mijloacele didactice
clasice, calculatorul este un instrument didactic ce poate fi folosit în scopul eficientizării tuturor
activităţilor din grădiniţă. Interesului copiilor se menţine pe tot parcursul activităţilor, folosind
acest mijloc didactic.
În învăţământul preşcolar, jocul este principala formă de organizare a procesului
instructiv-educativ, iar calculatorul, este pentru copil, un alt mod de a învăţa jucându-se, este
parte din spaţiul socio-cultural al lui, care îl pun în situaţia de a găsi rapid soluţii, de a se adapta
la o lume în care informaţia circulă, îi influenţează limbajul şi comunicarea non-verbală şi totul
cu paşi repezi.
Învăţarea asistată de calculator reprezintă o cale de instruire eficientă. Experienţele
cognitive şi de exprimare care îi introduc pe copii în lumea oferită de programele multimedia
184
trebuie să fie în concordanţă cu mediul educaţional din care provin ei. Prin aceste activităţi,
oferim copiilor şanse egale la educaţie, indiferent de mediul în care cresc şi se dezvoltă.
Prin utilizarea calculatorului, procesul de predare-învăţare-evaluare capătă noi dimensiuni
şi caracteristici, permite transmiterea de noi cunoştinţe şi sugerează semnificaţiile acestora.
Strategiile de predare-învăţare folosite pot sprijini şi stimula procesele învăţării active.
Cunoaşterea este un drum ce se deschide pe măsură ce înaintăm. Procesul de învăţare devine mai
interesant şi mai plăcut prin intermediul calculatorului. Imaginile viu colorate, însoţite de texte
sugestive, permit dezvoltarea limbajului şi a vocabularului celor mici. Bagajul de cunoştinţe
generale creşte, pornind de la noţiuni simple, cum ar fi culorile şi ajungând până la cunoaşterea
de poezii, cântece, precum şi a unor proverbe şi zicători. Noţiunile elementare, cum ar fi animale
domestice şi sălbatice, anotimpuri, etc., încep să aibă înţeles de la vârste fragede, dându-le astfel
posibilitatea să le înveţe mult mai uşor.
Soft-urile sunt bine structurate, copilul poate alege orice etapă din cele prezentate cu
ajutorul mouse-ului, sau poate repeta anumite secvenţe, pentru a ajunge să cunoască şi să
înţeleagă toate noţiunile cuprinse în jocul respectiv.
Soft-ul educaţional realizat pentru copii poate fi educativ, distractiv şi interactiv. De
exemplu, folosind dorinţa copilului de a citi, este invitat într-o „Călătorie misterioasă la
bibliotecă”, unde are mai multe variante de joc. Preşcolarii îşi pot consolida cunoştinţele,
rezolvând sarcinile primite. Personajul îi cere copilului să analizeze imaginea de pe ecran, să
compare forma şi mărimea cărţilor prin alăturare vizuală şi apoi să le aşeze pe rând în rafturile
bibliotecii. Imaginile individuale se prezintă pe rând şi copilul trebuie să facă apel, fie la
imaginea de ansamblu care i se prezintă când greşeşte, fie la cunoştinţele dobândite anterior.
Jocul se desfăşoară interactiv, calculatorul îl sfătuieşte pe cel ce se joacă, să se gândească bine şi
îl încurajează să încerce din nou, dacă a greşit. Răspunsurile corecte sunt răsplătite cu strigăte de
bucurie, aplauze şi laude, pentru că a aşezat corect cărţile în rafturi. Programul are mai multe
variante de joc: repară jucăria (trebuie asamblate piesele lipsă şi apoi colorate după dorinţa
copilului), matematică cu personaje din poveşti cunoscute, ghicitori, labirint, construcţii (căsuţa
greieraşului), ghiceşte indicii (Personajul este ascuns şi trebuie găsit dând clic pe fiecare cifră.
După ce rezolvă toate sarcinile, copilul este lăudat, aplaudat şi primeşte recompensă o medalie).
În alte jocuri interactive, este recompensat cu o diplomă pe care îşi scrie numele sau cu lucrarea
185
pe care a avut de asamblat o jucărie, un mijloc de transport, o colorează şi are opţiunea de a le
imprima.
Unul dintre obiectivele importante ale învăţământului preşcolar este pregătirea pentru
şcoală, cu multele aspecte pe care le îmbracă: motivaţional, intelectual, afectiv, fizic, completate
şi prin activităţi comune, complementare, individuale, în care este utilizat calculatorul, ca mijloc
de învăţământ integrat în acestea. Folosind tastele, copiii se familiarizează cu literele, încep să
scrie cuvinte simple, numele şi prenumele, învaţă mult mai uşor cifrele şi rezolvă probleme
simple de adunare şi scădere cu 1-2 unităţi, într-un mod foarte plăcut de ei.
Putem desfăşura o activitate de educare a limbajului: „Iedul cu trei capre” de Octav Pancu
Iaşi, repovestire, cu copiii din grupa mijlocie, în mod tradiţional sau, sub forma activităţii
integrate. După activitatea de repovestire, cu ajutorul imaginilor, copiii sunt împărţiţi în două
grupe. Prima, va rezolva o fişă matematică, unde educatoarea le citeşte copiilor o poezie care
conţine sarcina de lucru: „În căsuţa fermecată / Vrăjitoarea blestemată / Ţine cifrele ascunse, / Tu
să le afli de-ndată! / Cinci sunt. Cum le găseşti, / Tu să le încercuieşti! / Colorează pătrăţele, /
Câte cifra de jos cere!” şi în timp ce copiii rezolvă fişa, ceilalţi, la calculator, vor răspunde unor
întrebări, pentru a verifica în ce măsură s-au familiarizat cu ideile şi personajele din poveste.
Lucrând astfel, activitatea este mai plăcută pentru copii, iar pentru educatoare, mult mai uşor de
verificat rezultatele. După rezolvarea testului, copiii de la calculator vor rezolva fişa matematică,
iar ceilalţi, testul de la calculator.
Metoda instruirii asistate de calculator oferă accesul comod şi eficient la informaţiile şi
cunoştinţele cele mai noi, este o metodă nouă şi eficientă de predare-învăţare-evaluare a
cunoştinţelor şi de formare permanentă.
Unele reprezentări pot fi reproduse doar prin intermediul calculatorului, care oferă metode
şi tehnici privind grafica, animaţia, sunetul. De exemplu, evoluţia unor fenomene fizice, chimice,
biologice, etc., care se desfăşoară dinamic, nu pot fi reprezentate sau studiate, decât folosind
calculatorul.
Jocurile de orientare de tip labirint îl ajută pe copil să folosească tastele de deplasare
stânga-dreapta, sus-jos, să-şi dezvolte viteza de reacţie, coordonarea oculo-motorie, dar şi spiritul
de competiţie, capacitatea de a acţiona individual. Am observat o îmbunătăţire a capacităţii de
186
concentrare a atenţiei, creşterea stabilităţii în acţiune, chiar şi la unii copii, care, în alte activităţi,
au o slabă concentrare a atenţiei.
Jocurile pe calculator îl pun pe copil în situaţia de a rezolva sarcini, care altfel ar părea
inaccesibile, dar atmosfera plăcută de lucru, caracterul ludic al acţiunii, posibilitatea îndreptării
greşelilor, „stimulentele” primite: încurajări, aplauze, imagini cadou, diplome de învingător,
medalii, situarea în fruntea clasamentului, melodii, îi creează copilului emoţii pozitive, bucuria
că a rezolvat singur o sarcină şi îl responsabilizează, trecând de la învăţarea pasivă la cea activă,
în care îşi însuşeşte cunoştinţe, acţionând într-o strânsă relaţie de comunicare interactivă
calculator-copil. Mişcarea imaginilor, culorile diferite, dialogul, spiritul de glumă şi de joc, fac
ca factorii stresanţi, inhibatori să dispară, iar copilul să acţioneze fără constrângeri.
Prezentarea şi organizarea conţinuturilor, în situaţii de învăţare asistate de calculator,
trebuie să se facă în funcţie de cerinţe instructive, care facilitează şi optimizează învăţarea. În
învăţământul tradiţional, profesorul dispune de posibilităţi multiple pentru a verifica şi stimula
învăţarea. Rostul unui program de învăţare, este de a formula sarcini, de a oferi scheme de
abordare a informaţiei, de a realiza feed-back-ul, dar şi de a motiva copilul pentru continuarea
instruirii. Materialele audio-vizuale pun la dispoziţie resurse valoroase pentru sistemul de
învăţare. Instruirea asistată de calculator este folositoare, dacă copilul este activ şi motivat, el
învaţă fiind implicat şi provocat să se gândească la ceea ce i se prezintă.
Calitatea interacţiunii cu copilul este o caracteristică de primă importanţă a unui soft
educaţional; de ea depinde măsura în care se produce învăţarea.
Pedagogia modernă pune în prim plan copilul, cu trebuinţele şi nevoile lui de
dezvoltare.Copiii vor să se descurce singuri şi vor în acelaşi timp ca persoanele în care au
încredere să-i orienteze şi să-i ocrotească. Educatoarea dovedeşte competenţă dar şi dragoste
pentru copii, atunci când le oferă posibilitatea de a avea iniţiativă.
BIBLIOGRAFIE:
1. Marin Manolescu, „Curriculum pentru învăţământul primar şi preşcolar. Teorie şi practică”,
Ed. Credis, 2004.
2. Revista de pedagogie, nr. 1-2, „Informatizarea învăţământului”, Institutul de Stiinte ale
Educatiei, 1994.
3. S.M. Cioflica, B. Iliescu, „Prietenul meu, calculatorul”, (Ghid de utilizare pentru
preşcolari), Ed. Tehno-Art, Petroşani, 2003.
187
CALITATE EUROPEANĂ ÎN EDUCAȚIE
Prof. Manea Mihaela

Scoala Gimnaziala nr 24 Galati
Asigurarea calității educației este realizată printr-un ansamblu de acțiuni de dezvoltare a

capacității instituționale de elaborare, planificare si implementare de programe de studiu, prin
care se formează increderea beneficiarilor ca organizația furnizoare de educație satisface
standardele de calitate. Asigurarea calității exprimă capacitatea unei organizații furnizoare de a
oferi programe de educație, in conformitate cu standardele anunțate. Ea este astfel promovată
încat sa conducă la îmbunătățirea continuă a calității educației.
Metodologia asigurării calității in educație se bazeaza pe relațiile ce se stabilesc intre
urmatoarele componente:
a) criterii;
b) standarde și standarde de referință;
c) indicatori de performanță;
d) calificări.
Calitatea in educație este asigurată prin urmatoarele procese:
a) planificarea si realizarea efectivă a rezultatelor așteptate ale invățării;
b) monitorizarea rezultatelor;
c) evaluarea internă a rezultatelor;
d) evaluarea externă a rezultatelor;
e) imbunătățirea continuă a rezultatelor în educație.
Componentele și procesele de asigurare a calității si relațiile dintre ele se diferențiază în
funcție de:
a) nivelul de invățămant si, dupa caz, al calificării;
b) tipul organizației furnizoare de educație;
c) tipul de program de studii.
Managementul calității – asigură calitatea programelor de invățare și promovează
îmbunătățirea continuă, cele două coordonate ale unei culturi a excelenței. Conducerea
elaborează misiunea, viziunea, valorile, politicile și strategiile instituției și este responsabilă de
monitorizarea permanentă a sistemelor si a proceselor.
188
Responsabilitățile managementului –
-este caracterizat prin eficacitate in ceea ce priveste calitatea si dezvoltarea curriculumului/
invatarii.
-Sprijina activ si se implica direct in dezvoltarea si asigurarea calitatii programelor de invatare.
-Dezvolta si mentine parteneriate eficiente cu factorii externi interesati.
-Cunoaste nevoile si asteptarile factorilor interesati interni si externi.
Managementul resurselor (fizice si umane)
Organizatia ofera elevilor un mediu sigur si armonios, care le ofera sprijin. Spatiile de
invatare sunt echipate adecvat, raspund nevoilor colective si individuale ale elevilor. Resursele,
metodele de predare si spatiile aferente permit accesul si participarea activa a tuturor elevilor.
Angajarea personalului se face dupa criterii clare (standarde minime privind calificarile si
experienta) de recrutare si selectie, organizatia defineste o fisa a postului, pune la dispozitia
personalului programe de initiere si de formare continua.
Proiectare si dezvoltare – organizatia este receptiva la nevoile indivizilor, agentilor
economici si comunitatii (factori interesati externi), dar si la diferitele nevoi ale elevilor (factori
interesati interni). Organizatia este preocupata permanent de proiectarea si dezvoltarea unor
programe de studiu care sa raspunda nevoilor factorilor interesati, programe ce plaseaza elevul in
centrul lor de interes. Acestea au un caracter de includere sociala, asigurand accesul si egalitatea
sanselor pentru elevi.
Domenii, criterii, standarde si mecanisme de asigurare a calitatii procesului si
sistemului de invatamant din Romania
Context European
Calitatea, echitatea si eficienta sunt cei trei piloni ai reformelor educationale din ultimele
decenii din Europa si din lume, care trebuie avute in vedere la construirea sistemelor nationale de
management si de asigurare a calitatii, inclusiv a celui din Romania. Aceasta aliniere este
necesara nu numai pentru a se asigura o integrare reala si functionala, din punct de vedere
educational, a Romaniei in Uniunea Europeana, ci si, pe de alta parte, pentru ca initiativele
romanesti din acest domeniu sa fie consonante, din punct de vedere teoretic si metodologic, cu
ceea ce se intampla acum in lume. O ramanere in urma in privinta conceptiei sistemelor de
189
management si de asigurare a calitatii, a valorilor subsumate si a metodologiilor aferente ar face
extrem de grea nu numai integrarea, dar chiar si intelegerea reciproca.
Documente europene – toate subsumate proceselor „Bologna” si „Lisabona” – prin care
se incearca construirea unui spatiu educational comun european in domeniul calitatii:
-„Recomandarea Parlamentului si a Consiliului privind cooperarea europeana in evaluarea
calitatii educatiei scolare”20001.
-„Raportul european privind indicatorii calitatii invatarii permanente”, publicat in 2002.
-„Standarde si linii directoare privind asigurarea calitatii in cadrul Ariei Europene a
Invatamantului superior”.
-'Elemente Fundamentale ale Cadrului European pentru Asigurarea Calitatii in Invatamantul
Profesional si Tehnic – CQAF-VET”.
Bibliografie:
Revista de psihologia elevului – editia decembrie 2015

Curs de formare: Management in educatie- iunie 2015
190
COPILĂRIA, ACEST MINEREU SUFLETESC...
Prof. Manu Ionica

Şcoala Gimnazială Nr.3, Drobeta-Turnu Severin, Mehedinţi
Imaginea copilăriei în literatura română a fost prezentată nu numai sub aspect poematic,
ci şi sub acela al dificultăţilor de creştere şi adaptare la mediul şcolar. În acest sens, Mircea
Sântimbreanu este preocupat de felul cum copilul, ajuns şcolar, depune eforturi pentru a se
adapta noului mediu social, care-i limitează libertatea absolută, cunoscută la vârsta şcolarităţii.
Volumele sale de schiţe: ,,Cu şi fără ghiozdan’’; ,,Sub lupă’’;,,Recreaţia mare’’; Schiţe
vesele’’;,,Caramele cu piper’’ş.a. conţin o bogată tipologie a elevului zilelor noastre şi
dintotdeauna, într-un ton satiric de neconfundat. Schiţele lui Sântimbreanu contribuie la formarea
unor trăsături pozitive de caracter. De cele mai multe ori îşi cenzurează duioşia, păstrând o
atitudine de indiferenţă.
De o cu totul altă factură este creaţia literară scrisă de Marin Sorescu. El a înzestrat
literatura contemporană pentru cei mici cu o carte originală nu atât prin conţinut, cât prin forma
artistică, pe cât de modern scrisă, pe atât de accesibilă copiilor. Cartea: ,,Unde fugim de
acasă?’’este intitulată: ,,Aproape teatru, aproape poeme, aproape poveşti’’, fiind o antologie de
mici proze ritmate ce înfăţişează, într-un dialog permanent al scriitorului cu micii ştrengari,
tablouri feerice ale universului infantil, vizând direct educaţia estetică a cititorului copil.
Operele literare pentru copii nu au fost scrise în totalitate pentru aceştia, ele provenind pe
două căi: unele scrise special pentru ei, cum ar fi ,,Dumbrava minunată’’ de Mihail Sadoveanu,
,,Iedul cu trei capre’’ de Octav Pancu- Iaşi, ,,Cartea cu jucării’’ de Tudor Arghezi, ,,Cărţile lui
Apollodor’’, de Gellu Naum, ,,Unde fugim de acasă’’, de Marin Sorescu, iar altele, cele mai
multe, au intrat în această sferă prin frumuseţea lor artistică, prin valoarea lor educativă, dar şi
prin conţinutul atractiv: ,,Călătoriile lui Gulliver’’, de Jonathan Swift.
Aşadar, evocarea copilăriei este o temă predilectă în scrierile pentru copii, aceasta dând
naştere celor mai cunoscute capodopere din literatura română, dar şi din cea universală. Cine nu-l
cunoaşte pe Nică din ,, Amintirile din copilărie” ale lui Ion Creangă? Cine nu a suferit împreună
cu băiatul genovez, de treisprezece ani, Marco, din Cuore. ,,Inimă de copil’’, plecat în căutarea
mamei lui? Cine nu s-a bucurat , ori s-a întristat de năzdrăvăniile Olguţei din ,,La Medeleni’’,
191
scris de Ionel Teodoreanu? Cine nu a călătorit împreună cu micul prinţ, lăsându- şi imginaţia să
zboare? Sunt întrebări care, desigur, îşi găsesc răspunsul, pe buzele tuturor copiilor îndrăgostiţi
de literatură.
Micile vieţuitoare reprezintă o temă recurentă în multe dintre scrierile pentru copii şi nu
numai. Căprioara lui Emil Gârleanu emoţionează, prin puterea sacrificiului, deopotrivă atât pe
cei mici, cât şi pe adulţi. Este o naraţiune care are o valoare educativă, profund moralizatoare.
Puiul lui I. Al. Brătescu Voineşti impresionează prin dragostea de mamă, sfâşiată de durere, fiind
pusă în situaţia de a renunţa la puiul ei, pentru a salva viaţa celorlalţi.
Unele dintre cele mai îndrăgite specii din literatura pentu copii sunt basmele şi poveştile.
Cu ele se poate afirma că începe literatura pentru copii. Acestea, alături de cântecele de leagăn,
însoţesc copiii încă din primele zile de viaţă şi creează primul contact cu lumile imaginare.
Continuă apoi cu legendele, snoavele, povestirile şi romanele.
Basmele şi poveştile au apărut din dorinţa de mai bine a oamenilor, din dorinţa de a
învinge răul şi greutăţile vieţii, din dorinţa de liberate, de dreptate, de bine şi de frumos. Valoarea
educativă a acestora este deosebită, ele aducând o contribuţie în formarea personalităţii copiilor,
la dezvoltarea proceselor de cunoaştere, ajutându-i în mare măsură să înveţe a face distincţia
între bine şi rău. Personajele din basme sunt modele demne de urmat, de la care copiii învaţă să
fie curajoşi, cinstiţi, modeşti, harnici, corecţi, perseverenţi şi, nu în ultimul rând, prieteni
adevăraţi. Chiar dacă în ultima vreme, copiii dovedesc un interes deosebit pentru literatura
ştiinţifico-fantastică, această pornire a lor nu ştirbeşte cu nimic din calitatea speciilor literare
amintite.
Poezia pentru copii este, de asemenea, pe placul lor, aceasta atrăgându-i prin
muzicalitatea versurilor şi prin felul în care sunt redate anumite fapte, idei, tablouri sau
sentimente. Trebuie să-l amintim pe Zdreanţă ,, cel cu ochii de faianţă”, alături de Căţeluşul
şchiop al Elenei Farago. Desigur nici motanul Arpagic nu trebuie uitat. Tablourile în care
Octavian Goga, George Topârceanu sau Vasile Alecsandri descriu, într-o manieră personală
anotimpurile, impresionează în aceeaşi măsură sufletele micilor cititori.
Tema copilului este abordată şi de Marin Preda care prezintă copilăria lui Nicolae
Moromete. Zaharia Stancu în ,,Desculţ’’ prezintă viaţa satului prin ochii lui Darie. Dumitru
Corbea, în ,,Singura cale’’, zugrăveşte şi el aspecte ale unei copilării umbrite de mizerie, aşa cum
192
Titina Nica Ţene oglindeşte propria sa copilărie într-o carte de excepţie ,,Viaţa ca o punte’’.
Aceasta din urmă, Titina Nica Ţene, o poetă talentată a zilelor noastre, pune în versuri cizelate,
secvenţe din viaţa copilului, împletită cu mediul înconjurător.
Din toate exemplele date şi din multe altele care s-ar putea da, e bine să învăţăm să
rămânem de-a pururi copii, socotind că acest minereu sufletesc e o fărâmă tainică de dragoste, un
gând gata să zboare ca o buburuză ţinută în palmă, o năzuinţă, o sclipire de vis, ochi de copil ce
se deschid şi privesc uimiţi viaţa – aceasta e cu adevărat copilăria.
Pentru ca literatura destinată copiilor să aibă succes, aceasta trebuie să fie corect aleasă, iar
învăţătorii şi profesorii să fie ei însuşi pasionaţi de lectură, pentru a putea să deschidă calea spre
universul cunoaşterii. Omul zilelor noastre este tot mai puţin aplecat asupra lecturii, ceea ce nu
face decât să-l sărăcească sufleteşte. Desigur, această sărăcie sufletească poate fi contracarată cu
lecturi potrivite vârstei, recomandate de şcoală.
Bibliografie:
• M.Sorescu, Unde fugim de-acasa?, Ed.Tineretului, Bucureşti, 1966.
• Raţiu, Iuliu, O istorie a literaturii pentru copii, Biblioteca Bucureştilor, 2003.
• Rogojinaru, Adela, O introducere în Literatura pentru Copii, Oscar Print, 2000.
193
COPILUL ŞI COPILĂRIA
Prof. Manu Maria

Școala Gimnazială Pietrari
COPILUL este, în primul rând, un individ care dă o semnificaţie cuvântului „eu”,

adică o fiinţă care vrea, care proiectează în afară, care afirmă dreptul său de proprietate, care se
pune în cauză. Chiar înaintea acestei perioade, care durează de la mijlocul celui de-al doilea an
până la criza de la trei ani, timp în care se organizează sentimentul de eu, putem considera că
există în copil o forţă progresivă care schiţează deja eul viitor. Copilul este o forţă care
progresează, o mişcare înainte, un elan, deosebit, însă, de elanul adultului. Copilul este, într-o
anumită măsură, adultul caracterizat mult mai mult prin voinţă decât prin putere. Adultul joacă
un rol capital în preocupările copilului, este idealul spre care tinde. Copilul, a spus Claparede,
este un candidat la viaţa adultă. Prin forţa lucrurilor, el se află îndepărtat de sarcinile reale, de
lumea serioasă a adulţilor, şi caută să se introducă acolo cât mai bine.
Dacă un copil îl ia pe adult ca model, aceasta se întâmplă numai pentru că nu are alt
model la dispoziţie. El ştie să inventeze, sau cel puţin să practice, activităţi în care adultul nu are
nici un rol. A alerga, a trage cu praştia, a urmări marginea unui trotuar, a aranja cuburi, a sări
capra sau obstacole sunt tot atâtea activităţi în care copilul caută o reuşită, tot atâtea încercări
dragi în care adultul n-are nici un rol.
Copilul este o persoană în formare. El trebuie luat în consideraţie. Are sentimente,
dorinţe, opţiuni, înclinaţii, opinii. Este o persoană în formare, unică, specială, care se îndreaptă
pas cu pas spre vârsta adultă. Cunoştinţele, comportamentele, emoţiile, valorile pe care le
achiziţionează şi le structurează într-un mod numai al lui, sunt aceleaşi – deşi, calitativ, altele –cu
ale viitorului adult.
COPILĂRIA este o mişcare spre înainte, o plecare spre orizonturi multiple, o
plenitudine de proiecte, o îndrăzneală. Mai târziu acest elan se va supune, mai mult sau mai puţin
strict, structurilor sociale, se va amesteca în colectivitate. Copilăria este însă, vârsta fericită,
vârsta speranţei şi a visului. Copilul este fiinţa, singura fiinţă care trăieşte în ea însăşi. Fără
îndoială, se poate spune că, din acest punct de vedere, sunt mulţi copii printre adulţi. Şi acest
194
lucru este adevărat. Trebuie să spunem chiar că omul nu valorează decât prin acest rest de
copilărie pe care-l păstrează în sinea lui ca o preţioasă comoară. A fi om, într-adevăr om,
înseamnă totdeauna a rămâne puţin copil. Copilul trăieşte în el însuşi, dar aceasta se întâmplă
într-un mediu închis şi bine păzit de barierele cu care adultul înconjoară frageda copilărie pentru
a o apăra. Copilul nu cunoaşte asprimea existenţei, a realităţii concrete, nici a realităţii sociale. El
nu cunoaşte grija salariului zilnic, nu cunoaşte valoarea timpului. Copilul trăieşte în el însuşi,
într-o lume artificială pe care adultul i-a construit-o. Părăsirea copilăriei aduce întotdeauna
regrete, căci asta înseamnă a părăsi ţărmul pentru a te avânta în mare. A părăsi copilăria
înseamnă a te înăspri, înseamnă a suferi. Înseamnă a adera la lumea reală în care trebuie muncă
adevărată, în care se face mâncare adevărată, în care sapa este greu de purtat şi în care maşinile
provoacă adesea accidente dezastruoase.
Copilăria este vârsta confruntării cu necunoscutul, vârsta mirării şi a curiozităţii incluse
în întrebătoarele şi numeroasele sale aventuri de cunoaştere concentrate în repetatul „de ce?” şi
„cum?”, în înariparea cunoaşterii prin imaginaţie ce-l caracterizează şi îi deschide porţile
previzibilului şi ale creaţiei ca funcţie a existenţei.
Faptul că principalele trăsături ale personalităţii adultului sunt determinate nu numai de
constituţia genetică, ci de experienţele trăite de individ în primii săi ani de viaţă arată că
„evenimentele copilăriei au o importanţă capitală pentru dezvoltarea armonioasă ulterioară”.
Dacă, în majoritatea lor, evenimentele copilăriei sunt fericite, pozitive, încurajatoare, atunci ele
dau copilului încredere în viitor şi în cei din jur; dimpotrivă, dacă sunt neplăcute, nefericite,
inhibitive, atunci ele îl lasă să creadă că lumea este rea şi neprimitoare sau că el, pur şi simplu,
este nedorit. În fond, un copil nu cere decât să i se respecte nevoile, care sunt relativ simple la
vârsta copilăriei.
NEVOILE ŞI DREPTURILE COPILULUI
Copilul are nevoie de afecţiune, de toate acele mici dovezi de dragoste pe care i le putem
aduce zilnic, are nevoie de atenţia şi înţelegerea adultului. Dragostea necondiţionată reprezintă
fundamentul pe care se edifică o personalitate cu încredere solidă în sine.
Copilul are nevoie de a i se oferi înţelegere, nevoie care presupune ca adultul să-i acorde
atenţie şi timp suficiente. El doreşte să fie luat în serios, doreşte să fie util şi să i se asigure
securitate, să aibă siguranţa că este mai important pentru părinţii lui decât orice pe lume.
195
A treia nevoie fundamentală a copilului este nevoia de respect. Este nevoia copilului de
a-l trata ca pe o persoană adevărată. Respectul se exprimă în cuvintele şi atitudinile adultului în
cele mai diferite situaţii de viaţă.
Orice copil trebuie să aibă dreptul să-şi formeze o opinie şi să se exprime liber, cu
încredere. Exprimarea propriei opinii este importantă şi necesară pentru copil. Ea contribuie la
conturarea şi structurarea personalităţii copilului. În condiţiile în care copilului i se cer opiniile şi
ele sunt luate în considerare, se realizează şi o stimulare a creativităţii proprii. Copilul trebuie
învăţat să dialogheze, să-şi susţină opiniile prin argumente şi să respecte opiniile celorlalţi.
Un alt drept al copilului şi totodată o nevoie primordială este un nivel de viaţă suficient
de bun, care să-i permită dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală şi socială, în acord cu
vârsta sa. Orice cpopil are dreptul să beneficieze de securitate socială, să se bucure de o locuinţă
decentă, să fie hrănit, îmbrăcat şi îngrijit. Există însă şi familii sărace, familii cu mai mulţi copii,
familii monoparentale, în care condiţiile de trai sunt afectate de situaţia materială precară. Toate
acestea afectează grav dezvoltarea normală, fizică şi psihică a copiilor.
Copiii trebuie trataţi cu blândeţe, cu răbdare şi înţelegere. Ei au nevoie de vorbe frumoase
din partea adulţilor, de sfaturi, de încurajări, iar dacă uneori grşesc, trebuie să li se explice ce nu
au făcut bine şi de ce şi sub nici o formă nu trebuie aplicată violenţa, deoarece violenţa este un
monstru cu mai multe chipuri. Nu toate formele de violenţă lasă urme pe corp, dar cele mai
dureroase sunt cele care rănesc sufletul copilului, călcându-i în picioare stima pentru el însuşi,
distrugându-i interiorul, secerându-i optimismul, independenţa şi spiritul lui de iniţiativă.
De la vârste fragede, copiii trebuie obişnuiţi să respecte unele reguli, trebuie să li se
formeze deprinderea de a se stăpâni şi de a solicita ajutor doar la nevoie, acţionând cât mai mult
prin propriile puteri. Astfel le dovedim că avem încredere în ei, aspect ce îi va stimula şi încuraja
în activităţile pe care le au de intreprins, ajungând ca mai târziu şi ei înşişi să aibă încredere în
forţele proprii.
Atât părinţii, cât şi noi, dascălii trebuie să le oferim copiilor un cadru şi o atmosferă
plăcută, care să le ofere siguranţă şi confort, unde să se simtă protejaţi, iubiţi, ascultaţi, sfătuiţi şi
încurajaţi, deoarece, copilul învaţă după cum trăieşte:
• Când copilul este criticat, el învaţă să condamne;
• Când copilul este ridiculizat, el învaţă să fie timid;
196
• Când copilul este certat în permanenţă, el învaţă să se simtă vinovat;
• Când copilul se simte tolerat, el învaţă să fie răbdător;
• Când copilul este încurajat, el învaţă să fie încrezător;
• Când copilul este preţuit, el învaţă să aprecieze;
• Dacă copilul trăieşte în dreptate, el învaţă să fie cinstit;
• Dacă copilul trăieşte într-un mediu care îl apreciază, el învaţă să se placă pe sine;
• Dacă copilul trăieşte într-un mediu în care se manifestă acceptare şi prietenie, el învaţă să
găsească dragoste în lume.
Copilăria este vârsta speranţelor şi a visurilor, iar dacă nu sunt împiedicaţi, copiii vor
învăţa şi le vor împlini. Trebuie să le cultivăm aceste speranţe cu înţelepciune. Nimeni nu le
poate garanta viitorul, dar cel puţin, vor trăi fericiţi aceşti ani minunaţi ai COPILĂRIEI.
BIBLIOGRAFIE:
• ŞCHIOPU Ursula , Psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedagogică - Bucureşti
1967;
• Revista Învăţământului Preşcolar, nr.3-4/2002.
197
ȘCOALA INCLUZIVĂ - ELEMENT ESENȚIAL AL SOCIETĂȚII MODERNE
Prof. înv. primar Mariș Anuţa

Şcoala Gimnazială Nr. 10 Sighetu Marmaţiei, Maramureș
Școala constituie elementul de bază care asigură evoluția unei societăți. Aici se
formează competențe și aptitudini care vor permite viitorilor adulți să răspundă cerințelor și
necesităților impuse de societatea modernă.
Şcoala a reprezentat încă din cele mai vechi timpuri un element fundamental în
dezvoltarea societăţii. Ea are rolul de a furniza societăţii indivizi capabili să se adapteze și să
evolueze într-un ritm alert. .
Trăim într-o societate complexă, aflată într-o continuă schimbare, în zilele noastre ,
un element prioritar atât pentru societate , cât şi pentru şcoală îl reprezintă integrarea copiilor
cu cerinţe educaţionale speciale. Tendinţa crescândă de integrare şcolară în unităţile obişnuite
de învăţământ a copiilor cu CES este bine cunoscută atât în lume, cât şi în România. Şcoala
este cea care răspunde concret imperativelor de moment ale evoluţiei din societatea
contemporană şi rezolvă o serie de probleme referitoare la nevoile de acceptare/valorizare
socială a fiecărui individ şi la capacitatea acestuia de a se adapta şi integra într-o societate
aflată în continuă transformare.
Educaţia integrată se referă în esenţă la integrarea copiilor cu CES în structurile
învăţământului de masă care poate oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase a acestor
copii şi o echilibrare a personalităţii acestora .
Un copil care s-a integrat în mediul şcolar, comunică şi se implică în activităţile din
jurul său , se va integra mai uşor în viaţa socială după terminarea şcolii. Integrarea copiilor cu
CES în şcoala de masă presupune adaptarea curriculum-ului la necesităţile şi la particularităţile
acestora.
Încă din cele mai vechi timpuri, marii pedagogi susţineau că un copil, indiferent de
vârstă, poate învăţa orice , dacă dascălul găseşte metodele cele mai eficiente de a-i prezenta
acestuia cunoștinţele noi.
Procesul de integrare a copiilor cu CES depinde în foarte mare măsură de profesor,
de competențele sale pedagogice, organizaționale, psihosociale, deoarece integrarea este un
198
proces complex, îndelungat și care presupune ca educatorul să fie foarte bine motivat și să știe
exact ce înseamnă integrarea.
Educaţia integrată se referă la integrarea în structurile învăţământului general a
elevilor cu CES pentru a oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase şi cât mai echilibrate a
acestor categorii de copii. Educaţia integrată a copiilor cu CES urmăreşte dezvoltarea
capacităţilor fizice şi psihice a acestora care să-i apropie cât mai mult de copii normali; a
implementării unor programe cu caracter colectiv-recuperator, stimularea potenţialului restant ce
permite dezvoltarea compensatorie a unor funcţii menite să suplinească pe cele deficitare,
crearea climatului afectiv în vederea formării motivaţiei pentru activitate în general şi pentru
învăţare în special, asigurarea unui progres continuu în achiziţia comunicării.
Educaţia incluzivă (după definiţia data de UNESCO): este un mod de educaţie adaptat
şi individualizat în funcţie de nevoile tuturor copiilor în cadrul grupurilor şi claselor
echivalente ca vârstă, în care se regăsesc copii cu nevoi, capacităţi şi nivele de competenţă
foarte diferite. Prin educaţia incluzivă este oferit suport - în cadrul şcolilor de masă şi al
claselor normale -copiilor cu dificultăţi de învăţare, indiferent de originea lor socială sau de
tulburările pe care le prezintă, acceptaţi alături de colegii lor "normali".
Rolul esenţial în educaţia integrată îl deţine învăţătorul clasei, care devine principalul
factor de acţiune şi de coordonare a realizării programului pedagogic individual pentru elevii
cu CES. Fiecare cadru didactic pus în ipostaza de a avea în colectivitatea sa un copil cu
dizabilităţi acţionează în urma unei reflecţii îndelungate. Un punct important al intervenţiei
cadrelor didactice îl reprezintă colaborarea cu părinţii şi consilierea acestora, implicarea lor
directă în lucrul efectiv cu copiii, nu doar în calitate de observatori ci şi de participanţi activi.
Între dascălul de la clasă şi părinţii copiilor cu CES trebuie să existe o strânsă
legătură, părinţii trebuie să conştientizeze nevoile copilului şi să il trateze în funcţie de acestea .
De multe ori ne lovim de părinţi care refuză să recunoască nevoile copilului cu CES, sau sunt
indiferenţi la nevoile acestora. Implicarea activă a părinţilor va da rezultate în
timp.Cunoscându-i atât nevoile, cât şi calităţile, părinţii il pot ajuta pe copil să se integreze mai
uşor in viaţa socială. Chiar dacă vorbim de un elev cu CES, sprijinit şi încurajat , acest copil se
va deschide faţă de cei din jur , va învăţa să colaboreze şi îi va creşte stima de sine.
În educaţie, incluziunea înseamnă trecerea de la abordarea centrată pe curriculum la
199
abordarea centrată pe elev. În loc ca elevul să fie pregătit pentru integrarea în şcoala de masă,
acesta din urmă și strategiile de predare vor fi pregătite pentru a-l integra.
Școala trebuie să se întoarcă spre elev, să întâmpine nevoile acestuia ori de câte ori este
posibil, adaptând maretialele de învățare și curriculumul la nevoile individuale ale elevului,
având ca scop atingerea obiectivelor.
Consider că integrarea copiilor cu CES în învăţământul de masă este un lucru benefic atât
pentru aceştia , cât şi pentru ceilalţi elevi din clasă. Copiii cu nevoi speciale vor învăţa să
colaboreze,să aibâ încredere în ei şi vor fi stimulaţi să participe la activităţi. Ceilalţi elevi vor
învăţa să fie mai toleranţi, să depăşească barierele indiferenţei şi ale nepăsării.
Învăţământul oferă o şansă la educaţie tuturor copiilor. Integrarea copiilor cu CES este o
necesitate , este dreptul lor la o viaţă normală într-o societate în care oamenii au drepturi şi
şanse egale.
BIBLIOGRAFIE :
1) Ionescu, M., Educaţia şi dinamica ei, Editura Tribuna învăţământului – Bucureşti, 1998
2) Gherguţ, A., Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri şi examene de
obţinere a gradelor didactice, Iaşi, Editura Polirom, 2005.
3) Ghid practic pentru educatorii şi părinţii copiilor cu tulburări de atenţie şi hiperactivitate ,
ediţia a II-a, Timişoara, 2004
4) Popovici, D.V., (1999), „Elemente de psihopedagogia integrării”, Bucureşti, Editura PRO
HUMANITE
5) Manolache, I, Orientarea școlarǎ şi profesionalǎ a elevilor cu cerinţe educative speciale -
Ghidul consilierului, Centrul Naţionalde Resurse pentru Orientare Profesionalǎ,Bucureşti 2000.
200
COPILĂRIA
Prof.Matei Elena Mihaela

Școala Gimnazială Păușești-Otăsău
Copilăria este cea mai nevinovată, cea mai îngerească, dar în același timp și cea mai
imorală, cea mai sadică vârstă a omului. Nu există nici un om care să nu-și amintească de
această vârstă ca un vis dispărut cu care nimeni nu poate fi asemuit mai pe urmă. E vârsta în care
orice copil dă voie imaginaţiei să-și împlinească visurile și are dreptul la orice. Ea e frumoasă,
candidă și fiinţele cele mai bune sunt cele care păstrează cel mai mult sau pierd cel mai puţin din
această candoare și din această sensibilitate. Sentimentele faţă de copilărie împreună cu toate
frumuseţile ei sunt puse în mișcare de către neputinţă. Primele impresii despre copilărie au o
importanţă enormă și tot restul vieţii noastre nu-i adesea altceva decât o urmare a lor.
Ea este singurul moment al vieţii în care trăim totul la maximă intensitate, în care plângem și
râdem în aceeași zi, în care ne supărăm și iertăm după câteva momente, în care suntem singuri și
totodată cu toată lumea. Apoi, odată cu trecerea anilor, toată această magie dispare, făcând loc
unei lumi mult mai serioase, o lume în care uităm să zâmbim, să ne bucurăm de tot ceea ce ne
înconjoară și este frumos, ne pierdem bucuria jocului, libertatea și infinitul imaginaţiei
copilăriei. Ne spunem de multe ori că am da orice pentru a redeveni copii, și iată că acel moment
poate să apară o dată cu momentul în care noi inșine devenim părinţi și ne imaginăm că o dată
cu puiuţii noștri avem posibilitatea retrăirii acelor clipe magice ale copilăriei.
apoi dragostea celor din jur, posibilitatea de a năzui către tot ce este mai luminos sau mai greu
de atins pe lume. Indiferent de situaţia lui socială, copilul trebuie ocrotit, tratat cu căldură și
dragoste, cu onestitate si înconjurat cu afecţiune, cu acea tandreţe de care simte nevoia numai el.
Şcoala trebuie să fie factorul major de educaţie înaltă și pilduitoare. Educaţia este un proces
complex și delicat, este o artă și o știinţă, o înţelepciune. Dacă până acum simţea că lumea era
organizată în funcţie de el, o dată sosit în școală, copilul constată un mediu afectiv neutru și
observă că trebuie să-și ia răspunderea proprie pentru tot ceea ce va trăi aici: bucurii, satisfacţii,
dificultăţi, mici necazuri. Important este rolul familiei, care trebuie să-l pregătească pe copil
pentru acest moment.
201
La vârsta copilăriei, în etapa școlară, copiii încep să devină conștienţi de ei înșiși, ca
fiinţe existente în lume și își formează involuntar o imagine despre sine în care sunt înscrise
gradat și nedeslușit încă datele fizice și posibilităţile intelectuale.
Pe măsură ce crește, copilul învaţă să recunoască și să înţeleagă sentimentele pe care ei și
alţi copii le examinează, iar aceste sentimente vor fi împărtășite cu alte persoane. Atitudinea
adultului faţă de copil, aprobativă și mai ales participativă, amplifică disponibilităţile creative
ale copilului. Numai un educator deschis, cald, apropiat, va stimula potenţialul creativ al
acestuia. Receptivitatea și curiozitatea copilului, bogăţia imaginaţiei, tendinţa sa spontană către
nou, pasiunea pentru fabulaţie, dorinţa lui de a realiza ceva constructiv și creativ pot fi
„alimentate” și împlinite efectiv. Beneficiul învăţării creativităţii în școală face ca activităţile să
fie mai eficiente, dând un farmec imaginaţiei și învăţării copiilor, care o sa dureze toată viaţa.
Dezvoltarea capacităţii de acţiune, îmbogăţirea experienţei senzoriale ca și evoluţia
întregului plan al cunoașterii, pot oferi elemente care să concure la acea expansiune subiectivă
specifică și la acea independenţă acţională pe care o presupune potenţialul creativ al copiilor.
Însăși îmbogăţirea repertoriului de experienţe și evenimente cu care se confruntă copilul poate
conferi noi premise pentru cultivarea unor elemente de creativitate sau a unor componente ale
potenţialului creativ.
Pentru a asigura autoexpresia creatoare a individualităţii copilului, importantă este și
„adaptarea constructivă la natura copilului” prin asigurarea în fapt a posibilităţilor de
„desfășurare liberă a copilăriei lor, de a realiza în toată plenitudinea condiţiile copilăriei,
satisfacerea intereselor lor și exercitarea funcţiilor proprii vârstei lor.” Ca strategie generală de
acţiune în stimularea creativităţii în învăţământul școlar, este utilă valorificarea în sistemul
activităţilor instructiv-educative a condiţiilor și principiilor învăţării de tip creativ.
Jocul didactic, pentru a rămâne joc, adică pentru a fi antrenant și vioi trebuie să includă
elementele de joc. Acestea pot apărea și din îmbinarea activităţii cu unele situaţii imaginare, prin
determinarea copiilor de a crea, lăsându-le liberă imaginaţia, încurajându-le spontaneitatea și
dezvoltându-le spiritul de observaţie. Prin varietatea lor, prin crearea unor situaţii-problemă, ele
dezvoltă spriritul de observaţie, de analiză, gândirea, memoria, înlătură monotonia și
conformismul. Un dicton celebru spune: „omul este singura fiinţă care se joacă toată viaţa pentru
că jocul este implicat în contextul vieţii la toate vârstele. Poetul Lucian Blaga își imagina cele
202
trei generaţii ca trei trepte: a jocului, a iubirii și a înţelepciunii, filozofând că jocul este
înţelepciunea și iubirea copilului, cum iubirea este jocul și înţelepciunea tânărului, și cum
înţelepciunea este iubirea și jocul bătrânului.”
prezentările pe care le dispun propriile sale imagini, ascultând povești, basme, poezii,
reconstruiește mental principalele momente ale naraţiunii, le inversează, le omite, le amplifică și
inventează altele noi.
La fiecare nivel de vârstă copiii trebuie să fie învăţati cum să înveţe și cum să se exprime
creator.Educatorii sunt cei care respectă ideile copiilor, îi ajută să gândească și să-și rezolve
simţi liberi să inventeze, să creeze și să găsească multiple modalităţi de a rezolva situaţiile
întâlnite. A.S. Macarenco aprecia înalt capacitatea pedagogului de a visa împreună cu copiii, de
a-i pasiona prin visul său sau, a-i ajuta să vadă „bucuria de mâine”.
”Copilul să nu știe nimic pentru că i-ai spus, ci pentru că a înţeles el însuși să nu înveţe
BIBLIOGRAFIE
1. AL. Roșca: Creativitatea, Colecţie, Orizonturi, Editura Enciclopedică Română,
București, 1972
2. U. Şchiopu: Psihologia Copilului, Educaţia Didactică și pedagogică 1967
3. C. Cojocaru: Creativitate și inovaţie, Editura Ştiinţifică și Enciclopedică, București
1975
4. E. Claparedé: Psihologia copilului și pedagogia experimentală, E.D.P., 1975
203
ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ ȘI SCHIMBĂRILE CLIMATICE:
CAUZE ȘI EFECTE
Prof. Maria Mecu

Cu 56 de milioane de ani în urmă, Pământul a trecut printr-un eveniment drastic de

încălzire globală, pe care cercetătorii l-au denumit PETM (Paleocene-Eocene Thermal
Maximum). Temperatura medie globală a crescut cu 9 grade Celsius într-o perioadă de circa
20.000 de ani, iar naturii i-au trebuit 200.000 de ani pentru a restabili echilibrul.
Acum, însă, rata de creştere a temperaturii globale e de peste 10 ori mai rapidă. Așa că
apare întrebarea dacă ecosistemele se vor putea adapta în timp util. Şi dacă omul va supraviețui
propriei greșeli – poluarea industrială și ignorarea efectelor acesteia.
Fenomenul de încălzire globală nu este nicidecum ceva nou pentru planeta noastră.
Dimpotrivă, perioadele de temperaturi foarte ridicate şi cele glaciare alterneazã conform unui
ciclu pe care oamenii de ştiinţă sunt încă departe de a-l înţelege, dar a cărui existenţă e sprijinită
de dovezi din ce în ce mai numeroase. Ca idee, în ultima jumătate de milion de ani planeta a
trecut prin nu mai puţin de şapte perioade glaciare, iar acum 7.000 de ani am intrat într-o nouă
perioadă de încălzire a atmosferei.
Iată, însă, că în ultima jumătate de secol am început să avem tot mai multe semne ale unei
creşteri neobişnuit de rapide a temperaturii globale. lar oamenii de ştiinţă au început să devină
din ce în ce mai interesaţi de fenomenul încălzirii globale, mai ales în contextul unei coincidenţe
cel puţin bizare: în aceeaşi perioadă, a început să crească galopant consumul de combustibili
fosili.
Ce este încălzirea globală?

Este fenomenul de creștere continuă a
temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în
imediata apropiere a solului, precum și a apei
oceanelor, constatată în ultimele două secole, dar
mai ales în ultimele decenii. Fenomene de încălzire
globală au existat dintotdeauna în istoria Pământului, ele fiind asociate cu fenomenul cosmic de
204
maximum solar, acestea alternând cu mici glaciațiuni terestre asociate cu fenomenul de
minimum solar.
Experții în domeniu afirmă că „cea mai mare parte a creșterii temperaturii medii în a
doua jumătatea a secolului al XX-lea se datorează creșterii concentrației gazelor cu efect de seră,
de proveniență antropică. Ei consideră că fenomenele naturale ca variațiile solare și vulcanismul
au avut un mic efect de încălzire până în anii 1950.
Încălzirea globală are presupuse efecte profunde în cele mai diferite domenii. Ea
determină sau va determina ridicarea nivelului mării, extreme climatice, topirea ghețarilor,
extincția a numeroase specii și schimbări privind sănătatea oamenilor. Împotriva efectelor
încălzirii globale se duce o luptă susținută de către guverne privind reducerea emisiei poluanților
care influențează viteza încălzirii.
Explicația fenomenului de încălzire globală?
Efectul de seră este un fenomen natural prin care o parte a radiației terestre în infraroșu
este reținută de atmosfera terestră. Efectul se datorează gazelor cu efect de seră care reflectă
înapoi această radiație.
Efectul actual al existenței gazelor cu efect de seră este că temperatura medie a
Pământului este cu cca. 33 °C mai mare decât ar fi în lipsa lor, adică este de cca. +15 °C în loc
să fie de -18 °C. În acest sens, efectul de seră este benefic, el asigurând încălzire suficientă a
Pământului pentru a permite dezvoltarea plantelor așa cum le cunoaștem noi azi.
205
Acestea sunt principalele cauze produse de om și respectiv principalele efecte pentru
încălzirea globală. Oricât de improbabile par a fi unele dintre ele, adevărul este că pericolul este
real și, din păcate, umanitatea poartă responsabilitatea, prin acțiunile sale ale căror efecte nu le-
a intuit la timp. De-abia acum începem să înțelegem mai bine cum afectăm planeta și de ce.
Deci trebuie să ne schimbăm modul de gândire și de viață.
Măsuri de limitare a fenomenului de încălzire globală?
Limitarea încălzirii globale se reduce practic la limitarea concentrațiilor de CO2. Pentru a

evita foarte probabila depășire a celor 2° C ar trebui ca nivelele de CO2 să fie stabilizate imediat.
Calea propusă este reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin reducerea consumurilor
energetice și utilizarea energiei din surse regenerabile.
Una dintre cele mai bune acțiuni pentru reducerea încălzirii globale este reducerea
consumului de energie prin:
• Adoptarea de tehnologii moderne, care nu sunt energointensive. Acest lucru este
valabil în special pentru România, a cărei industrie se bazează pe tehnologii vechi;
• Reducerea consumului energetic prin reducerea iluminatului artificial. Pentru
popularizare, în 2007 Sydney a avut inițiativa stingerii luminilor timp de o oră,
inițiativă la care au participat 2,2 milioane de case și agenți economici;
• Eficientizarea transportului prin folosirea hidrogenului drept combustibil în locul
hidrocarburilor, prin folosirea biodieselului drept combustibil regenerabil și prin
înlocuirea transportului cu camioanele cu cel pe calea ferată;
Prin reducerea consumului de energie scade sarcina termocentralelor. Proporțional scade
cantitatea de combustibil consumată, deci emisiile de CO2 în
atmosferă.
Energiile alternative
În scopul reducerii emisiilor de CO2 se recomandă
utilizarea energiilor care nu se bazează pe tehnologia de ardere,
cum sunt energia solară, energie hidraulică și energia eoliană.
206
Captarea energiei solare este dificilă, actual recomandările fiind ca ea să fie captată sub formă de
biomasă.
Energia hidraulică exploatabilă este limitată și nu poate satisface cererea, însă ea joacă un
rol cheie în acoperirea vârfurilor de sarcină.
Energia eoliană este disponibilă doar în anumite zone iar randamentul captării sale este
scăzut.
Biomasa
Arderea biomasei s-a practicat din cele mai vechi timpuri, oamenii folosind drept
combustibil lemnul. Din punct de vedere al ciclului carbonului arderea plantelor este ecologică.
Deși prin arderea lor carbonul conținut în ele este eliberat în atmosferă sub formă de CO 2, acest
carbon provine chiar din CO2 din atmosferă, captat în procesul de fotosinteză.
Deci arderea plantelor este un proces de reciclare a carbonului, spre deosebire de arderea
combustibililor fosili, care introduce în atmosferă noi cantități de CO2. Totuși arderea lemnului
nu este o soluție bună, deoarece ritmul de regenerare al copacilor este mic, regenerarea
lemnului durând cca. 30 de ani.
Tot drept culturi energetice pot fi considerate culturile de floarea soarelui, soia și în
special rapiță, uleiul rezultat (biodiesel) putând înlocui relativ simplu combustibilul pentru
motoarele diesel ale autovehiculelor.
207
Energia nucleară
Deși în urma accidentului de la Cernobîl energetica nucleară a intrat într-un con de
umbră, recent, prin prisma reducerii emisiilor de CO2, este reluată fezabilitatea acestei soluții.
Omul și încălzirea globală
Ne place să considerăm că suntem o societate extrem de avansată. Dar cea mai mare parte
a evoluţiei noastre economice de până acum este bazată pe exploatarea și utilizarea cărbunilor,
petrolului şi gazelor naturale.
Practic, suntem într-o situaţie contradictorie: toată lumea înţelege cât de gravă e poluarea,
dar nu ne putem închipui lumea fără poluare.
Revenind la încălzirea globală, trebuie menţionat că Pământul are un mecanism eficient
de a-şi restabili echilibrul, denumit „Planck Response”. Pe măsură ce planeta se încălzeşte,
căldura tinde să se acumuleze sub formă de energie în infraroşu. lar, la un moment dat, o parte
din această energie este eliberată în spaţiu, printr-un fel de mecanism gen „supapă” din păturile
superioare ale atmosferei.
Există dovezi că mari curenţi oceanici au fost influenţaţi în asemenea măsură de creșterea
temperaturii globale, încât unii chiar și-au schimbat sensul (lucru care a contribuit într-o oarecare
măsură la continuarea încălzirii globale). În perioada respectivă, însă, existau foarte puţini
ghețari și zone acoperite de gheaţă, deci nu s-a pus problema creșterii nivelului mărilor si
oceanelor.
Acum, însă, există temeri plauzibile că, până la finalul lui 2100, acest nivel ar putea
crește cu cel puţin 0,5-0,6 metri, așa încât actualele zone de coastă ar fi condamnate.
Oceanele sunt puternic influenţate și de absorbţia unor mari cantităţi de CO2, ceea ce
duce la acidificarea apelor. În cazul PETM (Paleocene-Eocene Thermal Maximum), acidificarea
oceanelor a devastat viaţa marină, ducând la dispariţia multor specii foarte importante
pentru întregul ecosistem planetar. În zilele de azi se remarcă același fenomen de acidificare, cele
mai mari efecte fiind vizibile asupra coralilor, în timp ce specialiştii se tem că o scădere continuă
a pH-ului va afecta chiar planctonul, de bază în lanţul trofic. Nu în ultimul rând, creşterea rapidă
a temperaturii globale va duce invariabil la repetarea dezastrului din PETM: eliberarea în
atmosferă a metanului de pe fundul oceanelor, dar şi din gheţurile care se topesc. Se estimează că
208
rezervoarele de metan din sedimentele marine echivalează cu 10.000 de miliarde de tone de
carbon, iar cele din permafrost (gheţurile arctice) echivalează cu aproape 400 de miliarde de tone
de carbon.
Dacă aceste cantităţi uriaşe de metan ajung în atmosferă, nu mai putem face absolut nimic
pentru a stopa creşterea temperaturii chiar si cu 10 grade Celsius în decursul acestui secol.
Aproape toţi oamenii de stiinţă implicaţi în studierea încălzirii globale și a influenţei poluării
umane sunt de acord că încălzirea globală nu mai poate fi oprită, iar obiectivul de a rămâne în
limita unei creșteri de numai 2 grade Celsius a temperaturii globale e din ce în ce mai puţin
fezabil.
Așa încât, dacă societatea actuală nu se schimbă extrem de rapid, trebuie să
acceptăm noua realitate – suntem obligaţi să ne pregătim pentru o adaptare dureroasă la o
nouă eră, cea a Antropocenului. Pe care eventualii urmaşi o vor caracteriza foarte simplu:
epoca în care civilizaţia umană a fost pe picior de dispariţie chiar când visa să plece spre
stele…
BIBLIOGRAFIE
1. Gore Alexandru, Un adevăr incomod, Editura Rao, București, 2007;
2. Mărculeț Ioan, Mărculeț Cătălina, Schimbările climatice globale – o problemă
prioritară, Studii Slătinene, Anul VII, vol. XII, nr. 1/2013;
3. https://stiintasitehnica.com/incalzire-globala-rapida/
209
URMEAZĂ-ȚI VISUL ÎN FIECARE ZI A VIEȚII TALE
Prof.Mihai Mihaela
Școala Profesională Lespezi, jud. Iași
Un copil este un pom mic care necesita condițiile necesare pentru a crește și dacă va
crește el drept sau strâmb depinde de deciziile care le va face și de factorii ce îl vor determina.
De mici, copiii au vise care așteaptă să se realizeze. Unii își doresc să devina doctori, alții
profesori, alții cosmonauți, cineva vrea o căsuță în copac, altcineva un balon cu aer cald, și multe
alte vise, care ne par noua stranii, însă ele sunt importante pentru ei la timpul lor.
Fiecare dintre noi are vise. Unele mai mari, altele poate mai mici, unele mai ușor de
transformat în realitate, altele mai greu de împlinit. Unele persoane își descoperă visele mai
devreme și apoi își construiesc viața în jurul acestora, împlinirea lor fiind ceva aproape de la sine
înțeles. Însă alți copii își descoperă visele mai târziu, iar împlinirea acestora cere mai multă
muncă. Asta în cazul în care știu de unde să înceapă. Pentru că multe vise par aproape
irealizabile. Prinși în programe atât de aglomerate, mereu pe fugă, mereu ocupați cu altceva,
adesea nu mai avem nu doar timpul necesar, dar nici energia și concentrarea cerute pentru a lucra
la transformarea viselor în realitate.
Mintea omului este o adevarată fabrică de produs vise. Fiecare visează la o excursie, la
o casă, la o mașină sau la o persoană care să fie numai a lui. Alții visează să ajute oameni, să
aducă valoare comunității din jurul lor, să ajute la dezvoltarea altor oamenii. O parte din acești
oameni sunt ambițioși, crezând cu tărie în împlinirea visului și nu se lasă până nu fac absolut tot
ce le stă în putință pentru asta
Visurile iau naștere în suflet, pe care le trăim cu o dorință arzătoare în fiecare clipă, și
pentru care depunem toate eforturile care ne stau în putință pentru a le duce la îndeplinire. Un
astfel de vis înseamnă să ai un țel, să îți setezi un obiectiv spre realizarea căruia tinzi în fiecare
zi: atunci când ești cu prietenii, atunci când citești o carte, chiar și atunci când te plimbi pe
strada! Visul este parte din tine, iar tu ești parte din visul tău.
A visa nu înseamnă a aștepta și împlinirea visului!
210
Din păcate, nu toți copiii știu să viseze, să vadă frumusețea de dincolo de aparențe, să
vadă lumina din următorul tunel. Puțini sunt cei care se aventurează dincolo de granițele
necesarului de bani și se bucură de viață, dedicându-se visurilor pe care le au. De obicei aceia
sunt și cei care se bucură de împlinirea lor.
Prețul pe care îl avem de plătit pentru fiecare vis nu este întotdeauna unul material. De
cele mai multe ori plătim prețul timpului, al detașării, al răbdarii și al iubirii. Ca să poți să-ți vezi
visul împlinit cel mai adesea e nevoie de răbdare și de timp investit în căutarea unei soluții prin
care să ajungi să-ți împlinești visul. E esențial să te detașezi de toate etichetele pe care le impune
societate și să fii atât de bine ancorat în realitatea trăirii acelui vis, încât, oricine îți va spune că
este imposibil de realizat să nu aibă nici o influență a ta.
Este extrem de important să ai în vedere și faptul că Dumnezeu te va ajuta să-ți
împlinești acele vise de care viața ta are nevoie. Și poate la fel de important este liberul arbitru pe
care e necesar să-l acorzi celor din jur.
Valoarea unui vis împlinit este dat de curajul pe care îl avem să ne avântăm dincolo de
zona de confort. Iar cu cât ne avântăm mai încrezători, avem mai multe visuri împlinite, mai
multe motive de bucurie și mai multă fericire în suflet. Și fiecare vis realizat e însoțit de o
multitudine de lucruri mici, dar cu impact mare asupra noastra!
Orice vis nerealizat este interpretat ca un afront personal, ca o nouă dovadă a limitărilor
noastre. Visele sunt ale noastre, şi nu ȋmpărţim eşecul nerealizării lor cu nimeni. Singuri le
ȋncropim şi singuri ȋncercăm să le ducem la capăt. Ceea ce refuzăm să ȋnţelegem ȋnsă este că
visele mai au o caracteristică comună: de cele mai multe ori nu sunt numai ale noastre. Oricât ne-
am crede de originali, ȋmpărţim o mare parte din visele pe care le ȋncropim cu alţii.
Diferite vise pot avea importanţă diferită pentru noi. Unele se află la centrul existenţei
noastre, altele joacă un rol secundar. Nu le putem face pe toate deodată, aşa că putem juca un rol
ȋn ai ajuta pe alţii să le realizeze.
Cu toţii avem vise multe vise. Dorim să facem lumea mai bună, dorim să găsim iubirea
cea mare. Unele din aceste vise au bătaie lungă, altele trec mai repede decât o ploaie de vară. O
caracteristică comună a multora din aceste vise este că rămân nerealizate. Ȋn esenţă dorim mult
prea multe lucruri deodată, şi nu avem nici timpul nici abilitatea de a le realiza pe toate.
211
Ceea ce sperăm noi să realizăm ȋn fiecare zi constituie un imbold pentru milioane de alţi
oameni. Mai mult, mulţi dintre cei cu care ȋmpărţim aceste vise se află ȋntr-un stadiu mai avansat
de realizare a lor. Ori se pricep mai bine la ceea ce dorim noi să facem, ori au mai multe mijloace
la dispoziţie, ori sunt mai determinaţi.
Sunt oameni ȋn lumea asta care au reuşit să realizeze ceea ce noi visăm să facem.
Momentul ȋn care realizăm că există mulţi alţii care doresc să facă acelaşi lucru ca şi noi, este şi
momentul ȋn care ar trebui să realizăm că visele noastre au o viaţă ȋn afara noastră.
Henry David Thoreau spunea : „Dacă avansezi cu încredere în direcţia visurilor tale, vei
cunoaşte un succes neobişnuit în vremuri obişnuite.",pentru că el vedea adevăratul sens de a fi
stăpân pe un vis, căci visul devine realitate atunci când se depune efortul necesar și succesul vine
atunci când se luptă pentru un anumit țel.
Urmează-ți visul în fiecare zi a vieții tale, pentru că numai astfel vei înțelege care este
prețul pe care tu îl ai de plătit pentru împlinirea lui.
BIBLIOGRAFIA
1. Freud, S ,,Vis și telepatie’’, București, Editura Trei, 2007
2. Kelly Burkeley, Patricia M. Burkley ,,Visele copiilor’’ , Editura Trei, 2014
212
COPILĂRIA ÎI DOAR UNA,
AMINTIRILE DESPRE EA..SUNT NENUMĂRATE…!
Prof.inv.preșcolar Morar Cristina Adriana

G.P.N. Cionești-LTTM Albac, Alba
Vârsta copilăriei fericită este una dintre cele mai frumoase etape ale vieții omului, dar de
care nu își poate da seama decât atunci când devine adult și ….se uită în spate în tolba cu
amintiri. Copilăria este șuvoiul de apă care izvorăște limpede și curat din adâncurile ființei și la care
omenirea aleargă fără încetare, să-și potolească setea idealurilor sale de dragoste, de bunătate, de
frumusețe, de perfecțiune. – Francesco Orestano
Motiv pentru care fiecare adult, la un moment dat si-o rememorează cu plăcere. In primul
rând, copilăria este perioada inocenței și a griji pentru cei dragi, pentru natura, pentru animale,
pentru micul univers în care copilul trăiește și respiră. La această vârstă, omul matur în devenite,
ia în serios orice lucru, oricât de neînsemnat; îl cercetează cu multă curiozitate și emite păreri,
una mai originală decât cealaltă…...! Această primă parte a vieții este crucială prin fundamentul
pe care îl pune la temelia viitoarei individualități: maniere, comportament, cunoștințe primare,
caracter, gestionarea emoțiilor, curiozitatea, etc.
Literatura română pentru şi despre copii a adus, încă din secolul al XIX-lea, în atenţia
cititorului, lumea specială a copilăriei, cu zbuciumul şi cu bucuriile sale specifice. Opera
autobiografică a lui Ion Creangă, intrată în patrimoniul literaturii universale, ”Amintiri din
copilărie”, dar şi basmele şi poveştile sale (între cele mai cunoscute numărându-se ”Capra cu trei
iezi”, ”Fata babei şi fata moşneagului”, ”Ivan Turbincă”, ”Punguţa cu doi bani” tălmăcesc cu
umor şi spontaneitate universul senin al copilăriei.
Un alt scriitor preocupat şi de tema copilăriei, Barbu Ştefănescu Delevrancea, prelucrează
în povestirile sale: ”Bunicul, Bunica, Sultănica” lumea mirifică a copilului în cadrul familiei.
Un loc aparte îl ocupă în operele lui Mihail Sadoveanu copilăria, descrisă în personaje
speciale ca Lizuca, din ”Dumbrava minunată”, sau în povestiri ca ”Măria sa Puiul Pădurii” sau
”Ani de ucenicie”. O tonalitate directă, simplă, empatică faţă de destinele narate ne propune Ioan
Alexandru Brătescu-Voineşti în: ”Puiul”, ‘Privighetoarea”,”Niculăiţă Minciună”. O coloratură
aparte au schițele şi povestirile lui Emil Gârleanu, în volumul ”Din lumea celor care nu cuvântă”.
213
Poeta Elena Farago a dedicat copiilor versuri emoţionante, cum ar fi: ”Căţeluşul şchiop”,
”Gândăcelul”, ‘Cloşca”, „Motanul pedepsit”, tocmai în ideea de a i sensibiliza prin apropierea de
lumea nevinovată a animalelor și a insectelor, lume mult îndrăgită de copii!
Otilia Cazimir, numită ”poeta sufletelor simple”, ascultă şi redă clipele vesele sau triste
trăite de copii în ”Balada unui greier mic”, în timp ce Ionel Teodoreanu a creionat, în „Uliţa
copilăriei” şi „La Medeleni”, o adevărată frescă a copilăriei şi adolescenței.
Cred că expresia "cei șapte ani de acasă nu se limitează la șapte". De fapt, sunt mai mulți
și sunt doar începutul dezvoltării noastre, accesul la din ce în ce mai multe informații, oameni,
situații. Copilăria e un capitol menit să fie cât mai frumos, să stârnească imaginația, creativitatea,
să stimuleze învățarea și cunoașterea, să determine copilul să-și dorească să se cunoască mai bine
și să-i iubească și să-i respecte pe cei din jur. El, copilul, trăiește în starea de grație de dinaintea
căderii oamenilor în păcat. Este scutit de grija zilei de mâine, nu poate (și nu trebuie să înțeleagă
încă cât de greu se muncește pentru ca el sa își trăiască visul. Părinții se plâng uneori de
nerecunoștința copiilor, uitând ca acesta este rezultatul inconștienței, iar inconștiența este darul
pe care natura l-a făcut copiilor spre a nu le frânge aripile de timpuriu. Întreaga lume contribuie
la îndeplinirea visurilor copiilor, pentru ca există în noi instinctul de a ne proteja urmașii, de a
face ca vița să le o facem mai ușoară si lipsită de griji- în comparație cu a noastră!
Copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viața fiecăruia, este o lume mirifică pe care
probabil nu o vom putea înțelege pe deplin niciodată, este o perioadă lipsită de tristețe și plină de
emoție, bucurie și culoare. Nu ştiu cât de mult se bucură alţii, dar eu zâmbesc adesea, când
aievea, îmi amintesc de prima poezie la 5 ani, de primele cadouri primite de la Moş Crăciun (tata
primise la serviciu, eram prin clasa a- II-a), de prima zi de şcoală, de zilele și serile în care ne
jucam de ”V-ați ascunsea” care era jocul nostru preferat cu care ne-am jucat toți; începeam jocul
într-o curte și ne trezeam în altă curte atât de bine ne ascundeam, atât de mulți eram. Mergeam la
colindă și nu încăpeam în casa omului doar dacă stăteam doi pe în scaun, pentru că ne adunam
15-20 de copii…. Am copilărit undeva unde mulți oameni, își doresc să meargă azi: în Ardeal,
în Munții Apuseni, de acolo de unde izvorăște Arieșul! Am copilărit alături de fratele și sora mea
și alături de mulți, mulți vecini, care azi s-au risipit prin toate colțurile tării, încă cu care ne
întâlnim acum în calitate de părinți! Când suntem copii avem inima deschisă spre iubire şi
frumos. Râdem şi plângem foarte uşor, suntem capricioşi şi generoşi, iertând şi uitând repede
214
micile supărări. Însă când ajungem la maturitate, bucuria clipei, expansivitatea şi nebunia dispar,
zâmbim şi râdem cu reţinere, încercăm să afişăm o mină serioasă, nedorind să fim etichetaţi
ridicoli. În plus, nu mai facem risipă de entuziasm, neexprimându-ne liber emoţiile şi ne mai
având acea ardoare cu care aşteptăm lucrul mult-dorit.
Copiii din ziua de astăzi nu mai ştiu (sau știu puțin…nu mi găsesc cuvintele…) ce
înseamnă copilăria. Trăiesc într-o lume virtuală, petrecând ore în şir în faţa calculatorului sau al
telefonului pe care pot să îl ia cu ei pretutindeni, jucând jocuri impregnate de violenţă sau rutină,
la televizor, ascultând o muzică zgomotoasă care nu mai reuşeste să atingă sufletul, ci mai
degrabă să deranjeze vecinii… Pe vremea mea, copilăria însemna un mod de a trăi sănătos, de a
munci după puterile noastre (eram în familie 7 persoane în trei generații: bunici-părinți și copii)
în spaţiul nepoluat din mijlocul naturii; cu o carte în mână, cu ceva de mâncare, cu o haină de
ploaie (nici măcar o umbrelă, că bunica mea zicea că umbrela e de mers la biserică!!!!) stăteam și
îngrijeam de vaci (și tare îmi plăcea, că de eram acasă aveam de făcut nenumărate lucruri:
măturat, pus haine la uscat, ajutat la curățat și tocat legume pentru ciorbă….). Când intram în
vacanță îmi făceam colecție de cărți împrumutate de la bibliotecă, pentru o anumită perioadă;
aveam evidența fiecărei cărți citite - la cererea profesoarei de limba română!! Nu degeaba la
terminarea clasei a opta din 21 de elevi 18 au intrat la liceu- din care 4 la liceul pedagogic.
E ceva ce acum la vârsta maturității, după 20 de ani de cadru didactic, mă miră și în
același timp mă indignă: copiii sunt niște îngeri în miniatură, se spune; însă se pare că cu atât cu
cât cresc și petrec mai puțin timp în familie și mai mult timp în societate (ca elevi de școală
gimnazială, apoi liceală, universitară, serviciu) își pierd din curăție, din puritate devin de
nerecunoscut (și parcă tot mai mulți)…!!! E păcat, e dureros…….
Copilăria este, în concluzie, un loc și un timp al fericirii, insula de nemurire luminata de
soarele primei vârste. Este un spațiu al fericirii și al veseliei continue, în care realitatea este
înlocuita cu un spațiu imaginar și ideal. Este un timp mitic și fericit, în care visul devine realitate,
iar realitatea devine basm.
BIBLIOGRAFIE
Birch, A., Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, București (2000),
https://edict.ro/copilaria-un-basm-fara-sfarsit/
215
BENEFICIILE SAU DEZAVANTAJELE FOLOSIRII MIJLOACELOR
INFORMATICE ÎN CADRUL ORELOR DE
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
Prof. Moșescu Antoanela Emanuela

Școala Gimnazială Nr.24, Galați
„Limba română este latina vorbită în mod neîntrerupt în partea orientală a Imperiului
Roman, cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, Panonia de Sus, Dardonia, Moesia
Superioară şi Inferioară), din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii şi până în
zilele noastre” (Al. Rosetti, 1968).
Lumea contemporană reprezintă o provocare pentru educație . Tehnologiile digitale nu trebuie
să reprezinte o simplă adăugare la planul de învățământ, ele trebuie să fie integrate în serviciul
educației la toate nivelurile sistemului școlar.
Proiectarea didactică reprezintă o condiție absolut necesară unei activități didactice optime,
presupune activitatea complex de anticipare ( prefigurare, prognoză ) a modului de desfășurare a
procesului instructive- educativ- evaluativ a competențelor sale.
Proiectarea activității didactice este un demers de anticipare a obiectivelor, conținuturilor,
metodelor și mijloacelor de învățare, a instrumentelor de evaluare și a relațiilor care se stabilesc
între toate aceste elemente în contextual unei modalități specifice de organizare a activității
didactice ( excursie școlară, lecție, etc.)
Programa școlară reprezintă documentul școlar important care stabilește pentru fiecare
disciplină oferta educațională care urmează să fie realizată în bugetul de timp alocat pentru un
parcurs școlar determinat.
Programa şcolară reprezintă parte a Curriculumului național pentru realizarea instrucției si
educației.
Competențele specifice se definesc pe obiect de studiu si se formează pe parcursul unui an
școlar. Ele sunt derivate din competențele generale, fiind etape în dobândirea acestora.
Competențelor specifice li se asociază prin programa unităti de conținut.
Mijloacele de învățământ reprezintă materiale auxiliare care beneficiază de un anumit
potential pedagogic valorificabil în procesul de învățământ. De asemenea, acest potențial se
poate manifesta fie ca sprijin acordat elevilor pentru învățarea obiectivelor pedagogice, fie ca
216
sprijin acordat elevilor și profesorului pentru raționalizarea activității desfășurate și prevenirea
apariției premature a oboselii.
Mijloacele de învățământ reprezintă o serie de resurse material și tehnice utilizate în procesul
instructiv-educativ, pentru atingerea obiectivelor pedagogice. Acestea contribuie la finalitatea și
eficiența activității didactice.
Calculatorul este foarte util atât elevului, cât și profesorului, însă folosirea lui trebuie
realizată astfel încât să îmbunătățească calitativ și nu cantitativ procesul instructive-educativ , nu
să-l îngreuneze.Calculatorul trebuie folosit astfel încât să urmărească achiziționarea unor
cunoștințe și formarea unor deprinderi care să permit elevului să se adapteze cerințelor unei
societăți aflată într-o permanentă schimbare. Elevul trebuie să fie pregătit pentru orice fel de
schimbare , să răspundă cu entuziasm. Dacă elevul este orientat cu încredere spre schimbare, el
simte nevioa de a fi instruit cât mai bine pentru a face față cu succes.Eșecul poate atrage
pasivitate și indiferență, ceea ce nu trebuie să se întâmple niciodată.
Introducerea internetul și a tehnologiilor moderne în rândul elevilor duce la schimbări
importante în procesul de învățământ. Actul învățării nu mai este considerat a fi efectul
demersurilor și muncii cadrului didactic, ci rodul interacțiunii elevilor cu calculatorul, dar și al
colaborării cu profesorul.
Utilizarea calculatorui presupune unele avantaje :
- Întărirea motivației elevilor în procesul de învățare ;
- Stimularea capacității de învățare;
- Creșterea randamentului însușirii coerente a cunoștințelor;
- Dezvoltatrea culturii vizuale;
- Formarea deprinderilor practice;
- Stimularea atitudinii pozitive;
- Instalarea climatului de competivitate.
De asemenea, calculatorul este folosit pentru dezvoltarea capacităților de comunicare ,
pentru colectarea, selectarea, sintetizarea și prezentarea informațiilor. Elevii își dezvoltă
capacitatea de a selecta corectitudinea informațiilor acumulate din diverse surse. În cazul
evaluării se elimină subiectivitatea umană . Se pot realiza jocurile didactice în scopul
217
aprofundării cunoștințelor și dezvoltării abilităților practice sau în scopul îmbogățirii acestora,
proiecte, portofolii, pagini web.
Utilizarea internetului și a tehnologiilor moderne reprezintă cea mai complexă formă de
integrare a educației informale în educația formală.
,, Evaluarea este procesul prin care se delimitează, se obțin și se furnizează informații utile,
permițând luarea unor decizii ulterioare. ” ( Constantin Cucoș)
218
PROIECTELE ERASMUS+, METODA ALTERNATIVA DE INVATARE
prof. Munteanu Mihaela-Nina,

Colegiul Naţional „Spiru Haret” Tecuci, jud. Galaţi
Trăim într-o epocă tot mai tehnologizată şi digitalizată care pune la încercare sistemul
clasic de învăţământ şi profesorii care reuşesc din ce în ce mai greu să îi motiveze pe elevi pe
calea către cunoaştere, să îi stimuleze în a se implica activ în propria învăţare. În acest context,
proiectele europene sunt ca o gură de aer proaspăt, deoarece în acest spaţiu creativ şi lipsit de
îngrădirile obişnuite ale sistemului formal de predare-învăţare, profesorii şi elevii colaborează şi
se susţin reciproc în atingerea obiectivelor.
Date fiind aceste beneficii educative, la Colegiul Naţional „Spiru Haret” Tecuci a devenit
o tradiţie să se implementeze proiecte Erasmus+, în momentul de faţă aflându-se în derulare al
doilea proiect de acest tip, după cel încheiat în 2016. Proiectul, în care colaborăm cu şcoli din
Franţa, Italia şi Spania, se numeşte „European Waves On The Internet Radio” (2019-1-FR01-
KA229-063141_3) şi are ca scop sensibilizarea tinerei generaţii privind importanţa folosirii
responsabile a noilor tehnologii şi a mijloacelor de informare din era digitală. Ideea de bază a
proiectului este de a înfiinţa în fiecare şcoală parteneră un club radio unde elevii din grupul ţintă
(12-13 ani), sub coordonarea profesorilor din echipa de proiect, să creeze emisiuni radio pe teme
relevante pentru adolescenţi – cultură, sport, literatură, etc., dar şi despre actualitatea cotidiană a
fiecărei şcoli.
Cum nu puteam pleca la drum fără competenţe şi abilităţi temeinice, în primul an de
implementare a proiectului, profesorii coordonatori ai redacţiilor din cluburile radio au beneficiat
de cursuri de formare organizate în cadrul a două Evenimente comune de formare a
personalului pe termen scurt găzduite de Collège Saint-Chef – Franţa (18-22 noiembrie 2019),
respectiv de Colegiul Naţional „Spiru Haret”, (10-14 februarie 2020). În Franţa, au învăţat care e
structura unei redacţii, ce tipuri de rubrici poate conţine o emisiune radio, cum arată şi se
foloseşte aparatura din platou, cum se realizează un jingle şi o „virgulă” sonoră folosind aplicaţia
GarageBand, care sunt etapele producţiei unei emisiuni radiofonice. De asemenea, în cadrul unui
inedit atelier de comunicare şi tehnică vocală, au învăţat cum să îşi amelioreze capacitatea de
exprimare orală atât de necesară oamenilor de radio.
219
Şi pentru ca paleta competenţelor media să fie completă, în cadrul unui workshop derulat
timp de 3 zile cu formatori de la Centrul pentru Jurnalism Independent din Bucureşti, 12
profesori din cele 4 ţări partenere au învăţat despre rolul mass-media şi al informaţiei în
societăţile democratice şi despre importanţa verificării informaţiilor, au deconstruit mesaje din
social media în vederea „vânării” ştirilor false, s-au familiarizat cu legislaţia europeană privind
libertatea de exprimare, dreptul de autor şi protecţia datelor personale. Mai mult, tot în cadrul
sesiunii de formare din Româna sub îndrumarea dibace a jurnalistei Julia Nagy de la Europa FM,
cadrele didactice au aflat cum funcţionează o staţie radio, au creat diagrama unui radio şcolar şi
au realizat scurte materiale radio adaptate unor audienţe diferite.
În lunile următoare, cu lecţiile bine învăţate, fiecare redacţie - elevi şi profesori - a purces
la desfăşurarea activităţilor specifice unui club radio: alegerea elementelor de identitate ale
acestuia (nume, logo, motto), crearea diagramei de programe, stabilirea rolurilor în redacţie,
familiarizarea cu aparatura din platou, documentarea în vederea realizării de materiale radio,
înregistrarea emisiunilor şi publicarea lor pe site-ul fiecărui club radio. Din păcate, epidemia de
Covid-19 a făcut imposibilă desfăşurarea Schimburilor de grupuri de elevi pe termen scurt în
care ar fi avut loc ateliere de realizare a unor emisiuni radio în echipe mixte, vizite la radiouri
locale, jocuri interculturale, workshopuri educative şi ateliere de educaţie media pentru elevi.
Sperăm ca, în anul următor, elevii noştri să se poată bucura de această experienţă inedită de
cunoaştere.
Aşadar, putem spune cu convingere că, datorită finanţării Comisiei Europene (grant UE
aprobat pentru şcoala noastră - 28893 euro), acest proiect ne-a dat oportunitatea de a introduce în
şcoala noastră un element inovator pentru sistemul de învăţământ românesc: radioul online. Prin
crearea unui radio online multilingvistic, am putut oferi elevilor un instrument de învăţare
stimulant care îi ajută să îşi dezvolte nu doar competenţele fundamentale ale secolului XXI, ci şi
pe cele care ţin de domeniul educaţiei media şi TIC. Astfel, pe parcursul celor 2 ani de
implementare a proiectului, elevii din grupul ţintă vor învăţa să scrie, să citească şi să vorbească
în mai multe limbi, să se documenteze şi să creeze conţinut mediatic dezvoltându-şi gândirea
critică, autonomia, spiritul de iniţiativă, creativitatea, stima de sine. În concluzie, acest proiect îi
va ajuta pe elevii noştri să devină cetăţeni digitali mai responsabili şi viitori adulţi implicaţi în
viaţa comunităţii în care vor trăi.
220
MODALITĂȚI DE ABORDARE A ÎNVĂȚĂRII DIN PERSPECTIVA
FORMĂRII COMPETENȚELOR DE LECTURĂ LA ELEVII DE CLASA
PREGĂTITOARE
Prof. Naghi Ana-Sultana

prof. Șerbulea Mihaela
Școala Gimnazială „Ion Heliade Rădulescu” Urziceni, Ialomița
În ultimii ani principala preocupare educațională o constituie formarea la elevi a unei

serii de competențe-cheie. Prin competență trebuie înțeles un ansablu de cunoştinţe, deprinderi şi
atitudini, termenul fiind unul complex. Aceste competențe-cheie sunt numite astfel nu
întâmplător, ci tocmai pentru că ele reprezintă cheia către dezvoltarea unei personalități depline a
viitorului absolvent, fiind suportul necesar adaptării acestuia din urmă la cerințele societății, pe
toate planurile.
Dintre cele 8 domenii de competențe-cheie prevăzute în LEN nr.1 cel de căpătâi este
comunicarea în limba maternă. Desigur, acesteia i se subordonează numeroase alte competențe.
În materialul de față ne-am propus să dezvoltăm subiectul competențelor de lectură, cu accent pe
modalitățile de abordare a învățării din perspectiva formării acestora la elevii de ciclu primar.
Dacă ținem cont și de timpul tot mai scurt pe care familia îl are la dispoziție pentru
comunicarea cu cel mic, sarcina dirijării traseului educațional revine școlii. Învățătorul asigură
elevilor săi nu doar informații, ci îi familiarizează cu domenii variate, favorizând adaptarea la
cerințele societății, realizând astfel un pas important în atingerea idealului educațional.
Pedagogul francez Celestin Freinet afirma: „Problema principală a educaţiei rămâne nu
atât conţinutul învăţământului, cum s-ar crede astăzi, cât modul de a provoca setea de cunoaştere
a copilului …” De aceea, rolul școlii în general și al învățătorului, în special, este acela de a găsi
cele mai inedite modalități de abordare a învățării astfel încât să stimuleze interesul pentru
lectură al elevilor.
Pornind de la premisa educației ca formare a elevului pentru viitor și lectura trebuie
văzută nu doar ca un act de cunoaștere, prin intermediul materialelor suport, ci și ca unul de
comunicare, pentru că un cititor activ va reconstrui sensurile, va dinamiza textul lecturat. Școala
trebuie să își propună mai mult decât un elev care este un cititor competent, scopul ei trebuie să
221
fie formarea gustului pentru lectură, fapt ce va transforma elevul într-un cititor activ pe durata
întregii sale existențe.
Lectura facilitează comunicarea între oameni și implică nu doar limbajul, ci și gândirea.
Importanța formării competențelor de lectură la elevii de vârstă mică reiese din variatele sale
apecte educative:
✓ Aspectul cognitiv – literatura este o oglindă a vieții și activității oamenilor din prezent și
trecut, precum și a relațiilor sociale. Lectura este o formă de cunoaștere a realității,
contribuind la formarea bazelor concepției despre lume;
✓ Aspectul educativ – lectura educă gustul artistic al elevilor, prin formara unor imagini
concrete despre frumos, atât ȋn viață, cât şi ȋn artă. Totodată, lectura permite educația ȋn
spiritul normelor etice;
✓ Aspectul formativ – lectura nu doar informează, ci şi formează deprinderi de muncă
intelectuală, dezvoltă gândirea şi limbajul (corect şi expresiv), stimulează imaginația.
Ca orice demers educativ și lectura își propune o serie de finalități, care pot fi deduse din
aspectele anterior menționate: formarea și consolidarea deprinderilor de citire corectă, conștientă,
fluentă și expresivă (principalul obiectiv al lecturii); stimularea apetitului pentru lectură; lărgirea
orizontului de cunoaștere al elevilor; îmbogățirea vocabularului; dezvoltarea gândirii; stimularea
imaginației; dezvoltarea simțului estetic și etic; cultivarea unor sentimente și convingeri etc.
Cartea reprezintă principalul “instrument” pentru lectură. În funcție de perioada specifică
procesului instructiv (prealfabetară și alfabetară, cea postalfabetară fiind specifică începând cu
clasa a II-a), contactul cu cartea cunoaște la rândul său pași specifici care rezolvă problema
adecvării și accesibilizării literaturii.
Alegerea textelor potrivite, care țin cont de particularitățile de vârstă și de interesele
elevilor este esențială în stimularea interesului acestora pentru lectură.
Dacă în perioada preşcolarității copilul este un cititor ce nu opune rezistență și se lasă
“dus”, elevul din clasa pregătitoare (6-7 ani) începe să se opună, protestând că “nu-i adevărat”
sau că “ este imposibil” ori “nu există așa ceva”. În acest punct critic, “cititorul” de clasa
pregătitoare riscă să își piardă receptivitatea spontană fără să își fi format una estetică. De aceea,
este important că lectura să țină cont de interesele copilului specifice fiecărei etape a acestuia.
222
Contactul copilului de clasa pregătitoare cu literatura se va face treptat, ținând cont de
particularitățile acestuia și de specificul învățării la această vârstă. Modalitatea iconică este
primul pas, știut fiind faptul că vizualul joacă un rol esențial în receptarea mesajului. Pe de-o
parte, elevul nu cunoaște încă toate literele și nu poate “citi” texte închegate, deci trebuie să i se
citească. Pe de altă parte, pentru ca elevul să descopere el însuși mesajul textului, poate “citi”
imaginile puse la dispoziție. Predicția joacă un rol important în lectura după imagini, copilul
putând “scrie” povestea, pe măsură ce o “citește”.
“Cartea cu poze” are un format special creat pentru copii și uneori textul lipsește complet.
Nu cuvântul, ci imaginea este calea de transmitere a mesajului. Cuvântul folosit de adultul care
explică și denumește devine un auxiliar.
Următorul pas în contactul cu literatura îl reprezintă planșele și cărțile de colorat care
conțin și texte scurte, pe lângă imagini. Este necesară citirea inițială de către adult, ascultarea
poveștii înainte de lucrul cu imaginile. Abia apoi copilul poate repovesti, ordona cronologic
pentru a reconstitui narațiunea pe baza imaginilor, recunoaște personajele etc.
Utilă este asocierea imaginii cu versuri cât mai ritmate. Astfel, copilul receptează
mesajul mult mai ușor, realizându-se totodată și familiarizarea cu poezia, cu limbajul artistic care
are ecouri în sensibilitatea copilului. Iată cum, prin adăugarea câtorva versuri, se reușește
contactul direct cu “arta” cuvântului, cu literatură propriu-zisă. Cuvintele devin “obiecte” cu
ajutorul cărora copilul percepe lumea înconjurătoare, simplificată ca prin vrajă. Ținând cont de
recomandarea alegerii cu o grijă deosebită a textelor lecturate, subiectele vor fi unele familiare
copilului: copii, animale, fenomene ale naturii etc.
În procesul de contact al copilului cu literatura, poezia trebuie să alterneze cu proza.
Povestirea, în diversele ei variante, are un rol esențial în dezvoltarea copilului. Încă dinaintea
înțelegerii cuvintelor, copilul are nevoie să i se povestească. Auzind adulții vorbind, copilul va
evolua favorabil în ceea ce privește limbajul. Dacă povestioarele scurte și basmele constituie
genurile preferate ale copiilor mici, la 6-7 ani copilul poate fi pus în față unui alt gen de
povestire, una diferită de basm, dar în care viață proprie se poate reflectă. Se poate vorbi așadar
despre “realismul” literaturii, despre o deschidere către social, fără că elementele de “imaginar
fictive” să lipsească.
223
Sensibilizarea micului cititor se realizează cu ajutorul unor personaje copii sau animale
care trec prin întâmplări emoționante petrecute într-un cadru diferit de cel cotidian, familiar
copilului. Însă prin transpunerea cititorului în locul personajului mesajul este receptat cu succes.
Împletirea realului cu imaginarul, a personajelor cotidiene cu unele fantastice este necesară
pentru a stimula interesul copilului pentru povești, atrăgându-l pe micul cititor în lumea minunată
a lecturii. Atunci când copilul ascultă o poveste se deschid porți către tărâmuri inaccesibile altfel.
Chiar dacă nu se poate vorbi despre lectură propriu-zisă la elevul de clasa pregătitoare, ci
abia din clasa I, stimularea interesului pentru lectură începe încă de pe acum. Adultul va facilita
lectura, însă elevii nu trebuie nicidecum să fie simpli spectatori la actul de lectură.
Jocul este principala formă de desfășurare a activităților de clasa pregătitoare. Acesta
reprezintă o modalitate plăcută și accesibilă de atingere a scopurilor propuse. Iar inițierea
elevului în lectură nu poate face abstracție de acest lucru.
Textele selectate vor fi scurte, cu un fir epic simplu și potrivite vârstei. Copilul de 6-7 ani
are nevoie de reluarea unui text pentru înțelegere și fixare, iar acest lucru se poate realiza prin
lectura învățătoarei, povestirea, repovestirea după imagini etc. Aici intervine jocul didactic, cel
care va accesibiliza receptarea mesajului, dar va sensibiliza elevul, stimulându-l să participe
activ.
Iată câteva exemple de activități practice care se pot utiliza pornind de la lectura unei povești:
✓ Fă ordine ȋn poveste!
Elevii primesc planșe cu imagini din poveste „deranjate”. În timp ce le aranjează,
povestec evenimentele ȋn ordinea corectă a desfășurării firului acțiunii.
✓ Şotronul poveştilor
Un elev parcurge traseul pe șotronul realizat din tablourile unei povești. Un coleg strigă:
STOP. Elevul trebuie să descrie în câteva propoziții secvența de poveste ilustrată în
imaginea pe care s-a oprit.
✓ Găseşte intrusul!
Se prezintă elevilor planșe care înfățișează mai multe personaje din povestea audiată,
printre care se strecoară una cu un personaj dintr-o altă poveste. Elevii trebuie să
găsească intrusul și să menționeze din ce poveste s-a rătăcit.
224
La clasa pregătitoare se urmăresc ascultarea activă, pronunțarea corectă și clară a
cuvintelor, exersarea auzului fonematic, toate fiind bazele pentru o citire și scriere corecte. Pe
lângă detaliile “tehnice”, este important modul în care se realizează lectura. Cadrul didactic se va
transforma într-un regizor care va gândi punerea în scenă în funcție de scopul activității și de
competențele vizate.
Ulterior, se vor purta conversații problematizatoare pe marginea textului, care vor
încuraja elevii să comunice, să își exprime propriile opinii, consolidând și relația elev-profesor.
Cultivarea interesului pentru citit și formarea competențelor de lectură presupun, pe lângă
citirea de texte în cadrul lecțiilor și organizarea și desfășurarea unor activități complementare:
vizite la bibliotecă, recomandări de cărți, lecții de popularizare a cărții, expoziții de cărți
(tematice, de exemplu), jocuri literare, vizionări de spectacole de teatru și de filme care au la
bază texte literare etc.
Indiferent de “genul” lecturii, aceasta trebuie să valorifice nevoile și posibilitățile
elevului. Rolul lecturii depășește barierele unei simple observații, ea “antrenează pe copil la o
viață imaginativă care prelungește, colorează sau transfigurează faptele, domeniu al viselor și al
entuziasmului încărcat de emoții, împodobit de ficțiuni și de simboluri… Sub influența acestuia,
sensibilitatea fiecărui copil se deschide în fiecare clipă, sentimentele se dezvoltă și se exprimă
mai clar.” (Madelaine Faure)
225
PROIECT EDUCAȚIONAL - "INFUZIE DE SĂNĂTATE"
Prof. Naraevschi Mihaela

Școala Gimnazială "Aurel Vlaicu", Fetești, Ialomița
ARGUMENT
Un factor important în succesul școlar, îl constituie și alimentația sănătoasă. Am propus

acest proiect deoarece, elevii vor părăsi băncile școlii și vor trebui să se descurce singuri, să-și
procure bunurile de consum, inclusiv alimentele; de aceea am considerat că este absolut necesar,
ca ei să cunoască criteriile de selectare ale unui produs alimentar, să-și cunoască drepturile în
calitate de cumpărător.
Hotărârea nr. 640 din 7 septembrie 2017 creează cadrul legal pentru aprobarea
Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 în conformitate cu prevederile
Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/39 al Comisiei privind normele de aplicare a
Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce
priveşte ajutoarele din partea Uniunii pentru furnizarea de fructe şi legume, de banane şi de lapte
în instituţiile de învăţământ şi ale Regulamentului delegat (UE) 2017/40 al Comisiei de
completare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în
ceea ce priveşte ajutoarele din partea Uniunii pentru furnizarea de fructe şi legume, de banane şi
de lapte în instituţiile de învăţământ şi de modificare a Regulamentului delegat (UE) nr.
907/2014 al Comisiei, care cuprinde şi distribuţia de produse de panificaţie.
Măsurile educative care însoţesc distribuţia fructelor, legumelor, laptelui şi produselor
lactate sunt următoarele:
a)organizarea de vizite la ferme pomicole/legumicole sau la ferme de producere a laptelui şi/sau
la unităţi de condiţionare, ambalare, depozitare şi procesare a fructelor şi legumelor şi/sau la
unităţi de procesare a laptelui, la sediul grupurilor şi/sau organizaţiilor de producători de fructe şi
legume şi/sau la sediul cooperativelor de producători de fructe, legume şi lapte, la staţiuni de
cercetare pomicolă, legumicolăsau de creştere a bovinelor, la laboratoare de profil, la zilele
recoltei, expoziţii, târguri sau alte evenimente şi/sau activităţi similare;
226
b)organizarea de concursuri tematice legate de consumul de fructe şi legume, lapte şi produse
lactate, inclusiv degustarea de fructe şi/sau legume proaspete şi/sau alte produse lactate care nu
se distribuie conform prevederilor art. 3 alin. (3) şi/sau miere, cu acordarea de premii, precum şi
organizarea de activităţi de grădinărit la nivelul şcolii;
c)organizarea de zile tematice dedicate consumului de fructe şi legume şi de lapte şi produse
lactate sau de activităţi educative practice, organizarea de alte activităţi extracurriculare şi
extraşcolare sau abordarea de teme specifice în cadrul curriculumului naţional, inclusiv
curriculumului la decizia şcolii, respectiv în cadrul disciplinei opţionale Educaţie pentru sănătate.
Prin derularea proiectului, sperăm că se va contribui la formarea unei generații tinere de
consumatori, conștientă de drepturile sale legitime și efectul benefic al unei alimentații
sănătoase.
OBIECTIV GENERAL
Promovarea unor comportamente alimentare sănătoase, adecvate sănătății fizice și psihice a
elevilor
OBIECTIVE SPECIFICE
reducerea consumului de alimente nesănătoase în rândul populației școlare;
creșterea gradului de implicare a cadrelor didactice în ceea ce privește promovarea la nivelul
unității școlare a unui stil de viață sănătos prin alimentație;
identificarea modelului alimentar al elevilor și a efectelor acestuia asupra randamentului școlar;
conștientizarea părinților despre efectele alimentației asupra randamentului școlar al elevilor;
informarea elevilor și membrilor comunității despre drepturile consumatorilor;
cunoașterea atribuțiilor Oficiului pentru Protecția Consumatorilor ;
dezvoltarea capacității de informare și de lucru în echipă.
DURATA PROIECTULUI
octombrie 2019 – iunie 2020
BENEFICIARI
DIRECŢI: Elevii claselor P - VIII de la Școala Gimnazială "Aurel Vlaicu", Fetești
227
BENEFICIARI INDIRECŢI: părinţi, membrii ai comunității locale
MEDIATIZARE
afişarea produselor, a imaginilor cu activităţi;
popularizarea activității în cadrul în cadrul consiliului profesoral, popularizarea rezultatelor
obţinute în sesiuni de comunicare, revista școlii, lectorate cu părinții, publicaţii;
mediatizarea în presă.
MODALITĂŢI DE EVALUARE
• observarea sistematică a comportamentului elevilor;
• realizarea unor panouri cu produse ale copiilor (desene cu tematica non-violenței).
• chestionare
• discuţii cu elevii, părinţii şi cadrele didactice pe temele propuse
• portofoliul proiectului
• CD cu imagini de la activităţile desfăşurate
• referate, eseuri, desene.
REZULTATE AŞTEPTATE
• Iniţierea elevilor în elaborarea şi derularea unor activităţi de informare cu privire la
consumul fructelor, legumelor, laptelui şi produselor lactate
• Conştientizarea de către părinţi a importanţei activităţilor extraşcolare şi a implicării lor
în preocupările copiilor.
• Cunoașterea obiectivelor proiectului și participarea conștienta la realizarea lor a
membrilor grupului țintă ;
• Creșterea gradului de conștientizare a grupului țintă față de importanța unei alimentații
sănătoase;
• antrenarea comunității în cunoașterea și respectarea cadrului legislative, privind protecția
consumatorului.
228
ACTITĂȚI EDUCATIVE CARE ÎNSOŢESC
DISTRIBUŢIA FRUCTELOR, LEGUMELOR, LAPTELUI ŞI
PRODUSELOR LACTATE
NR. DATA CADRE

GRUP
CRT. ACTIVIT TITLUL ACTIVITĂȚII DIDACTICE
ȚINTĂ
ĂȚII IMPLICATE
”LAPTELE ȘI SĂNĂTATEA” Comisia
Elevii
1. 1octombrie -discuții cu un medic stomatolog diriginților
claselor
. 2019 claselor
a V-a
a V-a
”GUSTĂ SAVOAREA TRADIȚIEI” Comisia Elevii
2. noiembrie - concurs tematic legat de2consumul de diriginților claselor
. 2019 lapte şi produse lactate claselor a VI-a
a VI-a
”NATURA, Comisia
decembrie Elevii
3. 3 IZVOR DE SĂNĂTATE” diriginților
2020 claselor
. -colaj/expoziție claselor
a VII-a
-degustare legume, fructe, produse lactate a VII-a
”ÎNVĂȚĂM SĂ MÂNCĂM SĂNĂTOS!” Comisia Elevii
4. ianuarie -concurs tematic legat de4consumul de diriginților claselor
. 2020 fructe şi legume claselor a VIII-a
a VIII-a
"AURUL DN … FLORI" Elevii
Comisia metodică
februarie -zi tematică dedicată consumului de miere claselor
5. a claselor
2020 pregătitoare
pregătitoare
"MICA MEA GRĂDINĂ" Elevii

martie Comisia metodică
6. -organizarea de activităţi de grădinărit claselor
2020 a claselor I
I
229
"BENEFICIILE LAPTELUI" Comisia metodică Elevii
aprile
7. -vizită la o unitate de procesare a laptelui a claselor claselor
2020
a II-a a II-a
"MEREU SĂNĂTOS" Comisia metodică Elevii
mai
8. -vizită la ferma pomicolă a claselor claselor
2020
a III-a a III-a
"DARUL NATURII"
-vizită la Fabrica KLEVEK FACTORY Comisia metodică Elevii
iunie
9. S.R.L., unitate de condiţionare, ambalare, a claselor claselor
2020
depozitare şi procesare a fructelor şi a IV-a a IV-a
legumelor
230
VIAȚA MEA ÎN ARTĂ
Prof. Neremzoiu Ana
Școala Gimnazială „Traian”, Craiova
Arta în esența ei mi se pare când ușoară, când anevoioasă, când fermecătoare, când
nesuferită, când plină de bucurii, când aspră și chinuitoare.
Nu există bucurie mai mare decât să fi artist în tot ceea ce înterprinzi. Perfecțiune,
seriozitate, har și cine scrie ce-o mai fi în aliajul nostru, însă nu există bucurie mai mare decât
aceea de a te simți sigur pe situație, și nu poate fi nimic mai cumplit decât să te simți mai umil
față de semenii tăi.
Efectul artei trebuie să întreacă așteptările... și iarăși ești mândru că simțul măsurii a
rămas la locul bine stabilit.
Adesea ne cufundăm într-un tunel de neliniști din care nu putem vedea uneori cum vom
putea ieși.
Poate că vom mai simți cândva gustul unui nou avânt spre vreun țel. E ceva venit dincolo
de vreme. Și de aceea, nu acceptăm deloc ca timpul să aibă altă valoare reprezentativă în afara
aceleia de reflectare. El contracarează; inițiază.
Am fost mai curajos în scrierile mele decât în viață, reprezentând multe lucruri care fără
îndoială nu erau chiar atât de respectabile și făcând caz mult prea mult de judecata altuia. O, ce
grozav mentor aș fi azi pentru perioada copilăriei. Poate că aș fi făcut de patru ori ocolul lumii
înainte de a lua decizii de o mare greutate ...
De-ar fi să iau viața de la început și să pot face din ea ce-mi place, după cum văd lucrurile
astăzi, fără îndoială mi-aș rezerva mai mult timp pentru învățătură, și mai mult pentru aventură.
La ce bun proporțiile în toate !!
Recunosc, totuși, că am cerut mult de la mine însămi ; și puține lucruri mă apasă acum,
însă acea apăsare e uneori copleșitoare. Mă feresc să dau din umeri în fața dilemei atât de
frecvente în zilele noastre, în care omul e târât în cele mai grele suferințe pentru a-și salva
demnitatea. Cota demnității e azi atât de coborâtă ... Important e s-o urcăm iar, să fim dintre cei
ce pun umărul.
Și când știi că te străduiești să fii vertical în toate, poți să-ți alinți neliniștile și temerile
altfel ... E și asta tot o artă – o artă a compensației ... te alimentează din crez, menire și cultură.
231
LE LANGAGE COMME INSTITUTION
Prof. Nistor Ancuţa

Liceul Teoretic „Samuil Micu”Sărmaşu
Le langage est la capacité d'exprimer une pensée et de communiquer au moyen d'un

système de signes doté d'une sémantique, et le plus souvent d'une syntaxe. Plus couramment, le
langage est un moyen de communication.
Le langage est la faculté de mettre en œuvre un système de signes linguistiques qui
constituent la langue permettant la communication et l'expression de la pensée, ce qui est privatif
des humains, et des sentiments, ce qui est commun aux animaux. La linguistique est l'étude
scientifique du langage.
On considère souvent le langage comme le moyen d'exprimer une idée ; il serait donc un
instrument de la pensée. Il y a pourtant des cas où le langage semble nous dépasser : dans le cas
du lapsus, nous disons autre chose que ce que nous voulons dire ; et dans le cas où l'on parle pour
ne rien dire, comme quand on parle de la pluie et du beau temps. Le langage n'est-il qu'un
instrument de communication et d'expression ? Ne fait-il qu'exprimer une pensée ?
Cette problématique philosophique du langage concerne le statut métaphysique de la pensée : si
la pensée préexiste au langage, il est possible de se passer de cette forme matérielle ; mais si la
pensée ne peut se réduire au langage, alors ce dernier a un pouvoir spécifique, indépendant des
autres facultés.
Ce problème de la liaison du langage et de la raison est lié également à la question de savoir si le
langage révèle la nature spirituelle de l'Homme.
Chez l'homme, c'est la capacité observée d'exprimer une pensée et de communiquer au
moyen d'un système de signes par un support extérieur ou non.
Le langage peut être défini selon plusieurs caractéristiques :
La première est la fonction symbolique. En effet, le langage est l'utilisation
de signes chez des individus qui sont capables de manier des représentations mentales associées.
La deuxième est la conjugaison, c’est-à-dire la perspective du temps ou des souvenirs et
de l'espoir, prise en compte dans le discours.
232
La troisième est la grammaire. Elle permet d'intervertir les mots afin de changer le sens
de ce qui est dit.
La quatrième est la phonétique. En changeant les phonèmes on change le sens.
La cinquième est l'intonation, qui permet de transformer une affirmation, pour qu'elle
devienne un ordre, un souhait ou une question.
Le langage est l’art d’inventer des signes. En fait, les mots ne permettent pas à l’homme
de dire les choses : on peut en parler, les nommer mais les choses restent les choses. Le langage a
une fonction de symbolisation, la poésie accordant au langage la plus haute fonction symbolique.
La parole n’est pas la voix. La parole est le langage utilisé de façon vivante et créatrice .
Le signe est le terme linguistique pour mot. Le signe est graphique et phonique : il indique un
sens et un son. Les signes sont institués : ils ne sont pas naturels . Le signe est arbitraire : il n’y
pas de rapport naturel entre le signifiant et le signifié, entre le mot et la chose.
Le symbole : toutes les langues sont symboliques ; elles évoquent en effet le monde de la culture.
Une langue symbolique est une langue où le signe contient l’image de la chose qu’il désigne
Le signal : les signaux ne sont pas un langage: il n’y a ni pensée ni dialogue. Le signal a pour but
de faire agir.
La seule thèse possible réside dans le caractère artificiel du langage : le langage est
institué ; là où est l’homme, il y a langage. Le terme langage s'applique à des notions très
diverses. On parle par exemple de :langage humain, langage animal, langage formel, langage
nature, langage de programmation, langage informatique, langage de script, langage SMS,
langage des fleurs, langage interprété informatique, langage sexiste, langage intermédiaire,
langage juridique etc. Il existe plusieurs sortes de langages : - le langage familier - le langage
courant - le langage soutenu - l'argot, le langage vulgaire. Le langage a deux fonctions
principales : l’expression et la communication. Par expression, on entend expression d’idées et
de sentiments : c’est par le langage que nous les exprimons. La communication, elle, est action :
on agit sur l’autre au moyen du langage. La communication langagière est une communication
d’idées car les mots sont des idées. La pensée fonctionne comme la langue ; la grammaire est
l’expression de la raison. Il n’y a pas de pensée sans mise en forme de la pensée ; il existe un
parallélisme logico-grammatical, mais le langage n’est pas utilisé dans une forme purement
logique : notre pensée peut être confuse et le langage exprime toutes les difficultés du locuteur à
233
dire ce qu’il a à dire. La fonction du langage, dit-on, est d'exprimer la pensée en la manifestant
extérieurement. La raison de ce lien privilégié entre pensée et langage est elle aussi exposée par
des philosophes (Hobbes, Rousseau...) : le langage n'est pas simplement l'expression de la
pensée ; il en est le point de départ et l'instrument : penser, c'est « se parler », se dire en quelque
sorte des choses à soi-même. La pensée, disait déjà Platon, est « le dialogue de l'âme avec elle-
même ». Et s'il est vrai que le langage, par lui-même, ne pense pas, il est néanmoins
indispensable à la pensée et à son déploiement : s'il est vrai que le langage est l'expression de la
pensée, il faut ajouter que la pensée est une parole intérieure. Et pourtant on voit que les sourds-
muets nés peuvent penser de même que les autres enfants, même sans avoir des mots et que la
pensée est commune à tous les humains, même sans un langage articulé. Enfin, de façon plus
pragmatique, aucune étude n'a pu montrer une corrélation significative exclusive entre les
compétences intellectuelles et langagières. La langue est en effet une « institution sociale » qui
partage avec d’autres « institutions sociales » un même milieu culturel. Pour analyser les faits
linguistiques dans leur propre complexité, il faut donc évaluer les relations réciproques entre la
langue et les autres « institutions sociales » et montrer comment ces relations se réalisent
effectivement dans les pratiques, les discours et les textes . Le terme d’institution est souvent
employé de façon vague et imprécise, conformément à l’usage ordinaire qui fait des institutions
des entreprises souvent étatiques bien établies, ayant une activité parfaitement définie et bien
connue. De ce point de vue, les institutions sont de « l’histoire objectivée ». Celle-ci est définie
comme un ensemble de rites, de règles, de rôles, qui, ajouté à l’organisation matérielle de
l’institution, témoigne de son histoire et établit les contraintes du champ : le possible littéraire se
déploie à partir de la confrontation des prescriptions de l’institution avec l’espace social . Pour
tous, l’institution résulte d’un processus qui vise à normaliser une pratique donnée dans un
réseau complexe de lieux, de temporalités, de définitions, de conduites, de hiérarchies, de
légitimités, de croyances, réseau dont un langage distinct à la fois assure la cohérence et rend
compte : c’est ce qui en fait le prix particulier.
Les institutions du sens, à commencer par la langue, s’imposent dans la communication entre
sujets et règlent les conduites et les discours.
Dans l'espèce humaine, le développement langagier est un processus qui débute très tôt et
se poursuit tout au long de la vie de l'individu. L'acquisition du langage procède par
234
apprentissage et imitation, tant pour l'expansion du lexique que la maitrise de la syntaxe. Ces
étapes permettent à la fois la compréhension des énoncés linguistiques mais aussi la production
des premiers mots du nourrisson jusqu'au discours de l'adulte.
On peut décomposer les études lui étant consacrées en deux grandes parties qui sont
la compréhension et la production langagière, elles- mêmes sous divisées en écrite et orale.
La psychologie cognitive a étudié plus en détail le langage écrit, étant donné la plus
grande facilité de manipulation expérimentale que cela permet, mais également la fréquence des
troubles du langage écrit. C'est par le développement des techniques que la recherche dans ce
domaine a pu mettre en évidence des caractéristiques cognitives liées au langage.
Par son ampleur et son érudition, cet ouvrage constitue une contribution majeure à la
philosophie du langage. Il s'adresse en premier lieu aux spécialistes, mais est également
accessible à un public non initié qui cherche à en savoir davantage sur le fonctionnement de nos
langues naturelles.
BIBLIOGRAPHIE
Butler,Judith ,Le pouvoir des mots ; politique du performatif, Paris, Ed. Amsterdam,2004.
Flahault, François, La parole intermédiaire, Paris, Seuil, 1978.
Maingueneau D., Cossutta, F. , L’Analyse des discours constituants , Langages, 1995.
235
JOCUL – MIJLOC EFICIENT DE STIMULARE A FANTEZIEI
ŞI CREATIVITĂŢII COPIILOR
Prof. Nistor Luize Lavinia

Grădiniţa P.P. „Piticot” – Hunedoara
„Omul nu este întreg decât atunci când se joacă”, spunea Schiller, iar pentru un copil
sănătos jocul este tot atât de necesar dezvoltării lui multilaterale, ca şi lumina soarelui.
Din vremuri imemorabile, jocul a însoţit, de-a lungul evoluţiei sale, fiinţa umană. Rolul
său propulsor în procesul obiectiv al dezvoltării omului, dar şi al umanităţii în ansamblul ei, i-a
conferit caracter universal. Ponderea cea mai mare, ca timp şi importanţă, o are jocul la vârsta
copilăriei, aflându-se într-o anume consonanţă cu însăşi natura copilului. Până a deveni obiect al
cercetărilor stiinţifice, jocul a fost folosit, din timpuri foarte vechi, ca unul dintre principalele
mijloace de educare a copilului. S-a evidenţiat caracterul formativ-informativ-recreativ al
jocului, prin influenţa pe care o are asupra dezvoltării copilului. Este recunoscut locul său în
sistemul general al muncii educative, alături de alte metode. Prin joc se socializează, se
experimentează, se dezvoltă personalitatea, imaginaţia, originalitatea, creativitatea sau se
consolidează atitudini comportamentale pozitive: încrederea în forţele proprii, solidaritate în
grup, spirit de echipă, de competiţie, toleranţă.
Învăţarea prin joc este fundamentală la vârsta preşcolarităţii. Acum, pe primul loc este
jocul, învăţarea ocupând locul secund. Odată cu intrarea la şcoală, învăţarea trece pe primul loc
şi este urmată de muncă. Aşadar, jocul este principala cale de dezvoltare, de cunoaştere a
realităţii, de interrelaţionare şi este prima formă de învăţare, facilitând şi trecerea spre învăţarea
din mediul şcolar.
În grădiniţă, preşcolarul este încurajat să se joace, la baza organizării procesului
instructiv-educativ desfăşurat în învăţământul preşcolar stând respectarea acestei nevoi naturale
de joc a copilului şi valorificarea funcţiilor acestuia.
Pentru copil, jocul este distracţie, este învăţătură, este muncă, mijloc prin care se educă,
mijloc eficient de cunoaştere a lumii înconjurătoare, a înţelegerii matematicii , a educării
limbajului, a cunoaşterii mediului înconjurător, a dezvoltării estetice, creative şi fizice.
236
Jocul este mişcare, explorare, comunicare, socializare, observaţie şi imitaţie, exerciţiu,
disciplinare, învăţare şi, mai ales plăcere. Esenţa jocului este reflectarea şi transformarea, pe plan
imaginar a realităţii înconjurătoare. Jocul nu este numai o simplă distracţie, ci, prin joc, copilul
descoperă şi lumea şi viaţa, într-un mod accesibil şi atractiv, o cercetează , o prelucrează şi o
transformă în învăţare, în experienţă personală.
Jocul trebuie apreciat ca bază a conceperii întregii activităţi instructive, căci fără joc toate
eforturile depuse sunt zadarnice, formale şi deci, lipsite de o reală finalitate. Privit prin această
prismă, în procesul de învăţământ jocul este conceput ca un mijloc de instruire şi educare a
copiilor, ca procedeu didactic de realizare optimă a sarcinilor concrete pe care le prefigurează
programa preşcolară, ca formă de organizare a activităţii de cunoaştere şi de dezvoltare a
capacităţilor psiho-fizice pe toate planurile.
În ceea ce priveşte aspectul formativ al jocurilor asupra dezvoltării psihice a copilului,
vizând dezvoltarea intelectuală a acestora pe de o parte, iar pe de altă parte, dezvoltarea morală,
estetică şi fizică a copiilor se diferenţiază:
-jocuri de creaţie sau jocuri simbolice;
-jocuri de mişcare;
-jocuri didactice;
Jocul, ca mijloc de instruire şi educare este conceput în literatura pedagogică şi sub
numele de joc didactic. Ca metodă, procedeu şi mijloc de formare şi dezvoltare a personalităţii
preşcolarului, în grădiniţă jocul se găseşte cu preponderenţă în programul zilnic, facilitând şi o
mare parte din învăţarea didactică. Jocurile, în special cele didactice, îmbină finalităţile educative
cu bucuria copiilor. Jocul didactic, datorită structurii lui deosebite reuşeşte mai bine decât oricare
gen de activitate din grădiniţă, să îmbine elementele instructive cu cele educative şi distractive.
În grădiniţele de copii, jocurile didactice au multiple modalităţi de folosire :
-jocul didactic ca activitate comună ;
-jocul didactic ca procedeu metodic;
-jocul didactic organizat cu grupuri mici de copii în cadrul unor centre de activitate (în
etapa jocurilor liber-creative).
În jocul didactic, ca activitate comună obligatorie, sunt antrenaţi toţi copiii din grupă. El
îşi are locul în regimul zilnic, ca toate activităţile comune, dar prin conţinut, structură şi
237
desfăşurarea specifică se deosebeşte calitativ de celelalte activităţi. Valoarea formativă a jocului
didactic, ca activitate de sine stătătoare, constă în faptul, că el asigură condiţii depline pentru
aplicarea cunoştinţelor dobândite şi exersarea deprinderilor şi aduce un element de variaţie în
procesul de instruire, făcându-l mai viu, mai atrăgătoare, mai interesant. În jocul didactic, ca
activitate comună obligatorie, sunt antrenaţi toţi copiii din grupă. Jocul didactic este folosit în
activitatea instructiv-educativă pentru a forma sau consolida anumite cunoştinţe, priceperi şi
deprinderi. Învăţând prin joc, copilul trebuie să se joace, să se distreze şi jucându-se învaţă ce-i
de învăţat.
Metode, mijloace şi procedee folosite în cadrul jocurilor didactice
Metodele de învăţământ constituie instrumentele de lucru în care sunt corelate în mod
organizat eforturile educatoarelor cu ale copilului, fapt ce angajează acest cuplu într-o muncă
activă şi creatoare.
În practica educaţională, metodele mai vechi suferă un proces de reînnoire, pentru a
răspunde cerinţelor învăţământului modern, activ, iar în optica acestor schimbări, abordarea şi
valorificarea jocului ca formă, mijloc şi mai ales ca metodă de învăţământ, a fost cel mai profund
reformat. Datorită caracterului activ al jocului (sub toate formele sale de organizare) datorită
metodologiei organizării şi folosirii spaţiului de joc educatoarea de azi poate reuşi cu succes să
activizeze copiii în procesul instructiv-formativ, contribuind la dezvoltarea gândirii, a spiritului
de observaţie, a curiozităţii, a spiritului de investigaţie şi independenţă precum şi a spiritului
creativ.
Exemple de metode folosite în învăţământul modern(activ- participative):
Relevând legătura dintre joc şi munca copilului, Jean Piaget a pus în evidenţa aportul
jocului la dezvoltarea intelectuală a şcolarului. De aceea, el susţine că ,,toate metodele active de
educare a copiilor mici să furnizeze acestora un material corespunzător pentru ca jucându-se, ei
să reuşească să asimileze realităţile intelectuale care, fără aceasta, rămân exterioare inteligenţei
copilului.’’
Metoda „Brainstorming”
În traducere directă „furtună în creier" sau „asalt de idei“, este o metodă de stimulare a
creativităţii ce constă în enunțarea spontană a mai multor idei pentru soluţionarea unei probleme.
Etape:
238
1. Etapa pregătitoare- cu cele 3 faze (de selecţionare a membrilor grupului, de organizare şi de
familiarizare cu tehnica - faza de pregătire a şedinţelor)
2. Etapa productivă a grupului (stabilirea temei, rezolvarea problemelor, culegerea ideilor )
3. Etapa trierii şi selecţionării ideilor- evaluarea (analiza ideilor emise - se optează pentru
soluţia finală).
-educatoarea nu are voie să comenteze ideile;
-se intervine atunci când nu se respectă regulile;
-se acceptă toate soluțiile, dar se preiau doar cele corecte
Aplicație: Cunoaşterea mediului: „Primăvara”- aspecte generale
La ce vă gândiți când auziți cuvântul primăvară?
Copiii vor spune cuvinte legate de acest anotimp:
Soare-flori-pomi înfloriţi-păsări călătoare-puişori-insecte.
Metoda “Explozia stelară”
Explozia stelară este o metodă nouă de dezvoltare a creativităţii, similară
brainstormingului, o modalitate de relaxare a copiilor si se bazeaza pe formularea de intrebari
pentru rezolvarea de noi probleme si noi descoperiri
Începe din centrul conceptului şi se împrăştie în afară, cu întrebări, asemeni exploziei stelare.
Obiective –formularea de intrebari si realizarea de conexiuni intre ideile descoperite de
copii in grup prin interactiune si individual pentru rezolvarea unei probleme.
Cum se procedează:
Se scrie ideea sau problema pe o foaie de hârtie şi se inşiră cât mai multe întrebări care au
legătură cu ea. Un bun punct de plecare îl constituie întrebările de tipul: Ce?, Cine?, Unde?, De
ce?, Când?.
Descrierea metodei – copiii aşezati în semicerc propun problema de rezolvat. Pe steaua
mare se scrie sau desenează ideea centrală. Pe 5 steluţe se scrie câte o întrebare de tipul Ce?,
Cine?, Unde?, De ce?, Când?, iar 5 copii din grupă extrag câte o întrebare. Fiecare copil din cei
5 îşi alege 3-4 colegi,organizându.se în cinci grupuri. Grupurile cooperează în elaborarea
întrebărilor.
La expirarea timpului, copiii revin în cerc în jurul steluţei mari şi spun întrebările
elaborate fie individual, fie un reprezentant al grupului. Copiii celorlalte grupuri răspund la
239
întrebări sau formulează întrebări la întrebări. Se apreciază întrebările copiilor, efortul acestora
de a elabora întrebări corect, precum şi modul de cooperare, interacţiune.
Explozia stelară pentru tema „Mijloace de locomoţie”
Copiii s-au împărțit pe 2 echipe. Am aşezat steaua centrală pe covor. Am scris în prealabil
întrebările pe cele 5 steluţe mai mici. Eu am spus câte o ghicitoare pentru fiecare mijloc de
locomoţie, iar copiii trebuiau să o ghicească şi să aşeze jetonul cu mijlocul de locomoţie
respectiv pe stea. Apoi, am adăugat că mama steluță are 5 copii curioşi şi fiecare vrea să afle de
la ei cât mai multe despre aceste flori. Aşa că am aşezat apoi toate cele 5 steluțe în jur. Câte un
copil venea, ridica o stea şi mi-o înmâna mie. Eu puneam întrebările şi fiecare echipă dădea un
răspuns. După ce epuizam întrebările, steluţa se punea cu faţa în jos şi se trecea apoi la alta.
Astfel, am folosit metoda în scopul verificării cunoştinţelor despre mijloacele de locomoţie.
Aşadar, jocul (nu joaca) este o treabă de maximă seriozitate şi răspundere. Să-i acordăm toată
atenţia şi să-l tratăm ca atare, pentru că nu este pierdere de timp, ci câştig de experienţă mentală,
fizică şi socială. Sprijinit cum trebuie în deprinderea jocului, ferit de empiric şi întâmplător,
copilul va descoperi miracolul lumii înconjurătoare mai repede şi mai temeinic, va şti să
evalueze temeinicia utilizării timpului şi să se despartă, treptat, cu încredere, de plăcerea de a se
juca, pentru a pătrunde în răspunderile superioare ale muncii şcolare.
Jocul este antrenant pentru copii şi acţionează favorabil crescându-le performanţele şi
căpătând încredere în capacităţile lor, siguranţă şi promptitudine în răspunsuri, deblocând astfel
potenţialul creator al acestora.
Poate că e bine să ne amintim, atunci când suntem în faţa vlăstarelor pe care le modelăm, că
vârsta lor este vârsta jocului, iar în activităţile didactice ce le desfăşurăm cu ei să fie folosite cât
mai multe jocuri didactice şi atunci…succesul este garantat.
BIBLIOGRAFIE:
Cerghit, Ioan-„Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri şi strategii”,
Bucureşti, Editura Aramis, 2002
Cerghit, I.-,,Curs de pedagogie”, Bucureşti, Tipografia Universitǎţii, 1988
Cerghit, I.-„Metode de învǎţǎmânt”, Bucureşti, E.D.P., 2000
Dumitru, I. Al.-„Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea eficientă”, Timişoara, Editura de Vest,
2000.
240
CUNOAȘTEREA DE SINE CA PRECONDIȚIE,
CALE ȘI SCOP ÎN EDUCAȚIE
Prof. Sanda-Teodora Obeadă

Școala Gimnazială nr.27 Timișoara
Pe drumul nostru, în care fiecare îşi caută împlinirea, neştiutori fiind, vrem să o găsim
într-un spaţiu bine definit şi nesigur, în exterior. Mulţi dintre noi fac un pas înapoi în faţa fricii de
a rămâne singuri cu sine. Bineînţeles că nu putem separa ideea de "eu" de lumea în care trăim
pentru că noi suntem ceea ce suntem în lume, de aceea nu trebuie să uităm de noi exilându-ne în
exterior... Doar ştiind cine suntem putem afla cine vrem să fim sau cum trebuie să fim.
Chiar dacă nu ne dăm seama, toţi avem o imagine mentală a noastră, imagine care este
sesizată de conştientul nostru. Concret, imaginea personală apare din convingerile pe care le
avem despre noi înşine. Aceste convingeri se formează din experienţele noastre din trecut, din
modul în care reacţionează ceilalţi faţă de noi. În momentul în care ne formăm o idee despre noi,
ea intră în mintea noastră ca fiind absolut adevărată şi acţionăm conform ei. Odată formată
imaginea personală vom acţiona ca atare, conform persoanei pe care o concepem. Imaginea pe
care o vedem poate să nu fie una tocmai bună, dar tocmai acesta este scopul cunoaşterii de sine:
să vezi cum eşti cu adevărat ca să poată începe o schimbare în tine.
Concepţia despre noi pe care ne-o formăm de-a lungul timpului stă la temelia întregii
noastre personalităţi. În concordanţă cu ea, experienţele noastre tind să se adeverească şi să
întărească propria imagine, ducând astfel la un cerc vicios. Toate acţiunile şi sentimentele
noastre sunt în conformitate cu imaginea pe care o avem despre noi. Ne vom comporta aşa cum
credem că suntem.
În istoria psihologiei a dominat mult timp metoda introspecţiei, psihologia introspectivă
ca o cale de cunoaştere a sinelui plecând de la ideea că omul are acces nemijlocit la cunoaşterea
propriului psihic. Privită cunoaşterea din perspectiva introspecţiei, este concepută ca o privire
interioară, ca un act de autoreflectare. După ce secole de-a rândul cunoaşterea de sine a fost
apanajul filosofiei, odată cu metodele psihologiei moderne s-a reuşit şi o explicare ştiinţifică a
acestui drum al cunoaşterii de sine.
241
Conform liniilor trasate în psihologie de Carl Rogers şi Abraham Maslow, cunoaşterea de
sine este un proces afectiv şi cognitiv care se dezvoltă odată cu vârsta şi datorită experienţelor
prin care trecem. Din punct de vedere psihologic, procesul complex al cunoaşterii de sine implică
mai multe dimensiuni: eul actual, viitor şi ideal. Eul actual este format din dimensiunea socială,
fizică, emoţională, cognitivă şi spirituală. Eul viitor este caracterizat de modul în care persoana
îşi percepe potenţialul de dezvoltare personală, repertoriul de aspiraţii şi motivaţii. Ultima
dimensiune este cea a eului ideal, adică a ceea ce am vrea să fim.
În strânsă legătură cu imaginea de sine se află stima de sine. Stima de sine se referă la
modul în care ne evaluăm pe noi înşine, la cât de „buni” ne considerăm a fi comparativ cu alţii.
Stima de sine este sentimentul de autoapreciere şi încredere în forţele proprii.
Există o relaţie de cauzalitate între formarea stimei de sine şi acceptarea necondiţionată a
atitudinii copilului de către educatoare sau adult, în general.
Mesajul de valoare şi unicitate transmis de adult este foarte important în prevenirea
neâncrederii. Un eşec nu trebuie perceput ca un simbol al nonvalorii, ci ca o situaţie ce trebuie
rezolvată. Copiii cu stimă de sine scazută se simt nevaloroşi şi au trăiri emoţionale negative.
Pentru preşcolarii mici, sursa cea mai importantă de formare a stimei de sine o constituie
aprecierile educatoarei sau ale părinţilor. Mesajele transmise 3 de aceştia sunt interiorizate de
către copil, conducând la înlocuirea sentimentului de adecvare sau inadecvare ca persoană.
Eşecul părinţilor în a diferenţia între comportament şi persoană( etichetarea copilului după
comportament) conduce la formarea unei imagini de sine negative. Alte elemente care converg
spre acelaşi rezultat negativ sunt: gesturile de interzicere absolute sau nejustificate total,
ameninţările cu abandonul, diverse deficite ale stilului de relaţionare părinte-copil, educatoare-
copil. La preşcolarii mai mari , sursa de formare a stimei de sine se extinde şi la grupul de
prieteni, la alte persoane din viaţa lor.
Copiii care, în urma experienţelor proprii, au dezvoltată stima de sine pozitivă se
manifestă astfel: îşi asumă responsabilităţi, se comportă independent, sunt mândri de realizărilr
lor, îşi asuma fără probleme sarcini noi, îşi exprimă atât emoţiile pozitive, cât şi pe cele negative,
oferă ajutor şi sprijin celorlalţi colegi de grupă. Dintre experienţele anterioare care le-au construit
acestora imaginea de sine echilibrată(pozitivă) descrisă mai sus am putea menţiona: au fost
242
lăudaţi, încurajaţi, au fost ascultaţi, li s-a vorbit cu respect, li s-a acordat atenţie, au fost
îmbrăţişaţi, au avut prieteni.
La polul opus se află copiii care, în urma experienţelor proprii, au o stimă de sine scăzută.
Ei se manifestă astfel: nu sunt mulţumiţi de propria persoană, evită să realizeze sau să se implice
în sarcini noi, se simt neiubiţi şi nevaloroşi, par rebeli sau nepăsători. Printre experienţele
anterioare care le-au format o imagine de sine scăzută ar putea fi: au fost des criticaţi, li s-a
vorbit pe un ton ridicat, au fost ignoraţi sau ridicularizaţi, aşteptările celorlalţi de la ei înşişi au
fost exagerate, au fost frecvent comparaţi defavorabil cu alţi copii.
Copiii cu stimă de sine crescută reuşesc să facă faţă mai bine situaţiilor şi
comportamentelor de risc care ar putea apărea în relaţiile interpersonale nesănătoase sau în
eşecuri. Adulţii trebuie să îi susţină în ceea ce priveşte identificarea, exprimarea şi controlul
emoţiilor negative prin: a-i încuraja permanent pe copii pentru exprimarea propriilor emoţii,
construindu-le un mediu sigur, aprobator, a-i învăţa pe copii să-şi foloseasca imaginaţia în
exprimarea emoţiilor, povestirea unei situaţii asemănătoare trăite de adult, a-i învăţa să se
accepte pe ei chiar şi când se simt abătuţi sau dezamăgiţi.
Ce trebuie să facă educatorul pentru a dezvolta copiilor stima de sine: să exprime cerinţe
rezonabile faţă de vârsta copilului(nu este rezonabil , ca un copil de trei ani să fie certat aspru
pentru că a vărsat o cană cu lapte ), să planifice din timp activităţile, să se focalizeze asupra
aspectelor positive(însuşiri, realizări) şi să le menţioneze, să ofere posibilităţi şi opţiuni copiilor
ori de câte ori este posibil, să le ofere recompense.
EXEMPLE DE JOCURI-EXERCIŢIU
“Fulgii de zăpadă,, – are ca scop dezvoltarea sentimentului de unicitate, dezvoltarea
stimei de sine pozitive şi întărirea sentimentului valorii proprii. Fiecare copil va primi o foaie de
hârtie. Vor împături hârtia în două şi vor rupe colţul din dreapta, sus. Împăturesc din nou hârtia
în două şi, la fel, vor rupe colţul din dreapta, sus. Se repetă operaţia de câte ori va permite hârtia.
La sfârşit, toţi copiii vor despături foaia şi vor observa că foile lor arată diferit, fiecare în felul ei,
chiar dacă toţi au făcut aceleaşi operaţii. Se va trage concluzia că fiecare foaie cu decupajele sale
este unică, aşa cum şi ei sunt unici.
„Eu sunt...” – este un joc care dezvoltă autocunoaşterea şi intercunoaşterea copiilor într-
un cadru de respect, încredere şi cooperare. Dezvoltă sentimentul valorii proprii şi conturează,
243
pentru sine şi pentru ceilalţi, o imagine de sine pozitivă. Pe o masă vor fi mai multe jetoane cu
imagini ce reflectă în acţiuni, trăsături pozitive de caracter. De exemplu, un copil care udă udă
florile cu stropitoarea(hărnicie), doi copii care-şi dau mâna sau se îmbrăţişează(prietenie), un
copil care oferă braţul unei bătrâne să treacă 4 strada(politeţe). După ce toţi copiii au descoperit
aceste imagini şi sensul lor a fost înţeles de fiecare, se alege de către grup un anumit copil, care
va fi caracterizat în ziua respectivă. Copiii se aşază într-un cerc pe scăunele, iar copilul ales va fi
rugat să se aşeze în mijloc, ceilalţi aleg fiecare câte un jeton care consideră că reprezintă o
calitate a personajului ales şi-l aşază pe măsuţa care se află în faţa acestuia. Copilul ales are
sarcina de a rosti cu voce tare trăsăturile pozitive pe care le reprezintă fiecare jeton adus de
colegii lui. Dacă el consideră că însuşirea îl caracterizează, va spune de exemplu:
“Eu, Andrei, sunt harnic,, iar dacă nu crede că i se potriveşte, va pune jetonul deoprte.
La sfâeşit va spune toate trăsăturile pozitive de caracter care i-au fost atribuite şi pe care el însuşi
le-a acceptat. De exemplu: “ Eu, Andrei, sunt vessel, harnic, atent, politicos,etc,,.
“Copilul politicos,, - scopul acestui joc este ameliorarea climatului socio-afectiv din
grupul de copii prin direcţionarea atenţiei copiilor spre atitudini şi comportamente pozitive,
dezvoltarea sentimentului de apartenenţă la grup. Înainte de începerea activităţilor, educatorul va
stabili cine va juca rolul,,copilului politicos” în yiua respectivă, fără ca ceilalţi copii să ştie
despre cine este vorba. Se comunică grupei doar faptul că unul dintre ei va juca acest rol special,
iar la sfârşitul activităţilor copiii trebuie să ghicească cine a jucat acest rol. Copilul ales are
sarcina ca pe tot parcursul zilei să fie cât mai prietenos şi politicos cu colegii şi adulţii, să
folosească formule de politeţe şi să facă fapte bune. Ceilalţi copii trebuie să fie forte atenţi pe
parcursul zilei, buni observatori, având posibilitatea de a câştiga jocul prin depistarea ,,copilului
politicos”. La sfârşit, fiecare dintre colegi trebuie să-şi expună părerea referitor la cine a jucat
acest rol, menţionând numele copilului, dar şi motivul. De exemplu:“Este Cristi pentru că m-a
rugat frumos să-i dau mașina mea”.După ascultarea tuturor părerilor, educatoarea va anunţa
câştigătorul jocului. Jocul îşi atinge scopul dacă grupul de copii acceptă participarea la o astfel de
activitate şi se implică cu seriozitate la buna desfăşurare.
”Ce aş fi , dacă aş fi...” – are ca scop dezvoltarea autocunoaşterii şi formarea imaginii
de sine pozitive, precum şi exprimarea alegorică a acesteia. Copiii vor primi o foaie de hârtie pe
care o vor împărţi în trei. Ei vor răspunde prin desen la următoarele întrebări:,,Dacă ai fi un
244
animal, ce crezi că animal ai fi?”, ,,Dacă ai fi o jucărie, ce jucărie crezi că ai fi?“.Pentru
demararea discuţiilor, educatoarea va pune întrebări: A fost greu ce aţi desenat? ,,La ce te-ai
gândit când ai desenat acest animal?” ,,Ce reprezintă ea pentru tine?”. Pentru ca scopul să fie
atins, fiecare copil va trebui să spună şi să motiveze ce a desenat. De exemplu: ,,Aş fi un leu
pentru că este puternic.” ,, Aş fi o minge pentru că este jucăuşă.” Prin desen, copiii îşi exprimă
trăsăturile de caracter pe care consideră că le au, îşi fac o succintă autocaracterizare şi îşi
exprimă imaginea de sine pozitivă. Cu lucrările executate se va putea organiza o expoziţie
intitulată: ,,Acesta sunt eu”.
Încrederea de sine şi sentimentul valorii pot fi considerate rezultate ale încurajării prin
intermediul dezvoltării sentimentului de comunicare. Astfel, când copilul colaborează în vederea
bunăstării celorlalţi, aceasta întăreşte sentimentul forţei proprii, iar când este descurajat datorită
dificultăţilor în situaţiile pe care le traversează, sentimentul de comunicare îl va conduce spre
acele comportamente care, foarte probabil, îi vor mari încrederea şi în forţele proprii.
BIBLIOGRAFIE:
1. Boroş, M. , Părinţii şi copiii, Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică,1992;
2. Creţu, T. , Psihologia vârstelor, Bucureşti; Ed. Universitară, 1994;
3. Cucoş, C. , Psihologia vârstelor, Bucureşti: Ed. Polirom, 2006;
245
COMUNICAREA DIDACTICĂ ÎN LECȚIILE
DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
Prof. Olteanu Dorina Mariana

Liceul Teoretic Videle
Prof.Erimia Irina Luminița
/Școala Gimnazială “Ștefan cel Mare” Alexandria, Teleorman
„Învățându-l pe altul îl faci mai bogat, fără ca tu să devii mai sărac.”

proverb indian
Relaţia dintre profesor şi elevi se realizează, în general, prin sentimente de simpatie,

încredere reciprocă sau, dimpotrivă, de antipatie, neîncredere şi chiar ostilitate. Sunt şi cazuri
când contactul spiritual dintre profesor şi elev nu trece de zona indiferenţei( clasa nu există
pentru profesor şi nici profesorul pentru clasă).Iniţiativa trebuie să aparţină însă profesorului,
care ţinând seama de legea esenţială a relaţiilor afective interumane potrivit căreia: „simpatia şi
bunăvoinţa naşte simpatie şi bunăvoinţă, antipatia şi ostilitatea trezesc sentimente de aceiaşi
calitate”, trebuie să conducă, să dirijeze aceste relaţii şi să le structureze pe relaţii de colaborare.
În urma studiilor efectuate s-a constatat că o parte dintre profesori nu reacţionează adecvat nici în
cazul răspunsurilor bune (corecte) ale elevilor şi nici în cazul răspunsurilor greşite (nule) ele
elevilor.
Analizele făcute asupra comunicării dintre profesorul de educaţie fizică şi elevi, pun în
evidenţă rolul deosebit al acestora în procesul de predare - învăţare, respectiv în lecţie. Fenomen
complex, comunicarea didactică este apreciată de elevii cuprinşi în cercetarea concretă ca fiind
un element major în învăţare. Astfel, deficienţele de comunicare din lecţie, duc la redundanţe în
asimilarea conţinutului învăţării motrice, la neînţelegeri în clasa de elevi cu care lucrăm.
Ceea ce s-a remarcat, însă ca element de importanţă majoră în comunicarea profesor -
elev, a fost stilul de comunicare. Acesta are o multitudine de manifestări. Neutru, solemn,
beletristic, administrativ, ştiinţific, managerial, etc. aspectele cele mai discutate ale stilului de
comunicare privesc îmbinarea solemnităţii pe care le cuprinde în anumite momente lecţia, cu cel
ştiinţific şi managerial. Astfel, orice comunicare didactică este o „compoziţie", o creaţie care
îmbină diferitele elemente ale comunicării verbale cu cele paraverbale şi nonverbale.
246
Un rol deosebit s-a detaşat a-l avea calităţile comunicării. Calităţile pe care o comunicare
bună cu elevii trebuie să le conţină sunt:
− claritate, adică gradul de definire a termenilor şi sistematizarea;
− corectitudinea exprimărilor, respectiv nivelul de adresare a ceea ce şi cum comunicăm
la regulile sintactice, topica frazei, etc. Atunci când ceea ce dorim să spunem nu are o „hrană"
gramaticală şi informaţională corectă, profesorul nu este ascultat şi devine subiect de glumă;
− concizia, adică eliminarea pe cât posibil a ambiguităţilor, a redundanţelor, divagărilor
şi prezentarea adecvată a informaţiilor, exerciţiilor, demonstraţiilor, etc;
− puritatea limbajului, în sensul că în cele ce spunem să nu abunde regionalisme,
neologisme sau arhaisme;
− bogăţia comunicării, atât sub aspectul vocabularului şi al informaţiilor, cât şi a
demonstraţiilor, a mijloacelor folosite pentru a facilita înţelegerea şi învăţarea.
Un element de mare importanţă în comunicarea didactică reieşit din investigaţiile mele a
fost şi extensia foarte mare a formelor acestei comunicări.
Acest evantai cuprinde: monologul, repetiţia, expunerea, relatarea, discursul, dialogul,
seminarul, interviul, colocviul, testul, dezbaterea, demonstraţiile practice, etc.
Dialogul şi dezbaterea se dovedesc cele mai apreciate de către elevi şi trebuie încurajate
în întreaga noastră activitate.
Comunicarea nonverbală ocupă un loc mult mai important în educaţia fizică şi sport
decât în cazul celorlalte discipline şcolare. Dintre multiplele elemente ale acestui tip de
comunicare se detaşează: gesturile de încurajare, ţinuta profesorului, controlul permanent al
poziţiei corpului şi îmbrăcămintea îngrijită.
Motivaţiile în comunicarea didactică s-au dovedit şi ele foarte importante. Acestea se
referă la totalitatea modurilor interne şi externe care generează comunicarea. Acestea au rol
declanşator al nivelului comunicării didactice şi permit activismul în raport cu mediul. Se
detaşează în acest context, motivaţia cognitivă şi psihomotrică prin care se generează nevoia de a
şti, de a învăţa anumite scheme motorii, de a înţelege, explica şi rezolva diferite probleme care
implică învăţarea intelectuală şi psihomotrică. Mai notăm că fără o motivaţie puternică în
comunicare, mesajul acesteia nu este receptat în mod profund.
247
Comunicarea didactică are în conţinutul ei şi gestionarea conflictelor. Acestea
presupunând o stare antagonică între două sau mai multe entităţi. De regulă, jocurile sportive
cuprind conflicte „pozitive", dar care pot degenera în conflicte negative. Important este faptul că
multiple conflucte pot fi gestionate prin mesaje clare, explicite şi cuprinzătoare care duc la
modelarea conduitelor în raport cu dorinţele şi trebuinţele elevilor. Capacităţile cadrului didactic
aici se cer a cuprinde calităţi cum sunt: convingerea, ascultarea, răbdarea, tenacitatea, spiritul
critic şi fermitatea.
În comunicarea didactică, un rol masiv îl are şi stilul managerial al profesorului. Există
mai multe forme ale modului în care conducem lecţia, respectiv clasa de elevi: autoritar, reflexiv,
democrat, emotiv, flexibil şi liberalist. Fiecare formă are rolul ei în comunicarea didactică
reauşită, se detaşează însă îmbinarea stilului autoritar cu cel reflexiv şi democrat în diferitele
momente ale lecţiei, sau a relaţiilor cu elevii. Aici trebuie însă o mare experienţă la catedră
pentru a găsi „ecuaţia" adecvată fiecărei situaţii în parte.
Din cele de mai sus reiese rolul major al comunicării în întregul proces didactic. M-am
oprit doar asupra câtorva aspecte pe care le-am considerat mai importante.
Bibliografie:
1. EPURAN, M., Metodologia cercetării activităţilor corporale, ANEFS, 1994
2. DUŢU, M., Educaţia şi problemele lumii contemporane, Ed. Albatros, Bucureşti, 1989
3. GOLU, P., ZLATE, M., VERZA, E., Psihologia copilului, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti 1993
248
COPILĂRIA LUI NICULAIE MOROMETE ÎN ROMANUL
”MOROMEȚII” DE MARIN PREDA
Prof. Onuţ Maria

Şc. Gimnazială Nr. 4, Rm. Vâlcea
Prof. Boncan Ruxandra
Seminarul Teologic Ortodox ”Sfântul Nicolae” Rm. Vâlcea
Există în literatura lui Marin Preda două teme ce se repetă, indiferent de subiectul
naraţiunii: paternitatea şi copilăria. Vin deseori împreună şi se condiţionează ( Moromeţii, Cel
mai iubit dintre pământeni), fără ca scriitorul să fie în chip special preocupat de ele.Preda nu-i un
prozator al copilăriei, cum sunt mulţi în secolul nostru, nu face nici din tema paternităţii un punct
central al operei sale. Marin Preda şi, în genere, scriitorul român are faţă de copilărie o atitudine
mai deşartă. În imposibila întoarcere dăm peste această definiţie : „Se spune de obicei că există o
nostalgie a paradisului pierdut, care este copilăria. În realitate copilăria este locul de refugiu al
problemelor insolubile. Omul matur sau foarte tânăr descoperă, de pildă, condiţia sa, că mai
devreme sau mai târziu, fericit sau nu, bun sau rău, el trebuie să moară.
Şi-şi aduce aminte că odinioară această mare trecere se putea face surâzând ”…Copilăria nu-i, va
să zică paradisul pierdut, nu-i nici micul infern al omului. E locul de refugiu al problemelor
insolubile. Cea dintâi şi cea mai gravă este moartea. Omul nu are, în copilărie, conştiinţa morţii,
nu-şi cunoaşte, cu alte vorbe, condiţia tragică de existenţă. Asta-l face să întâmpine uşor
nenorocirile şi, mai târziu, să-şi amintească de inocenţa lui. Alte probleme insolubile care se
refugiază în spaţiul copilăriei, Preda nu mai citează. Preda nu consideră copilăria o lume aparte.
Copilul face parte dintr-o familie, familia dintr-o comunitate socio-culturală mai mică sau mai
mare, comunitatea intră într-un sistem de relaţii… Omul indiferent de vârsta lui, este o fiinţă
sociabilă. Preda îl vede şi-l analizează ca atare.
Exemplul cel mai elocvent îl dă Niculaie Moromete din romanul citat mai înainte.
Moromeţii prezintă – în termenii sociologiei – drama unui ţăran care vrea să păstreze integritatea
loturilor de pământ şi nu poate pentru că este înglodat în datorii şi, în al doilea rând, pentru că nu
se înţelege cu o parte din copii săi. Niculaie, mezinul, participă la această dramă şi, în interiorul
ei, are propria-i dramă. El vrea să meargă la şcoală şi se izbeşte de împotrivirea familiei. Familia
exprimă o mentalitate mai generală, potrivnică, de regulă, evaziunii dintr-o ordine stabilă.
249
Copilul duce oile la câmp, la 10-12 ani i se pune o seceră în mână, a uitat de joacă, a devenit un
om de muncă şi, în curând, se gândeşte la partea lui de moştenire. Toţi copiii din
„Moromeţii”trec prin acest proces de pretimpurie socializare. Copilăria ca vârstă a inocenţei este
scurtă. Vatică Boţoghină ia locul tatălui plecat la sanatoriu şi cu glas aspru (glasul tatălui absent)
instruieşte pe sora lui, Irina, în tehnica secerişului. Este o pagină admirabilă, de o discretă poezie
în această scenă. Un prozator sentimental ar fi aglomerat aici epitetele tristeţii şi ar fi sporit
comentariile. Preda este reţinut, obiectiv, cu premeditare rece. Efectul epic este extraordinar.
Totul se rezumă la observarea gesturilor şi glasurilor a doi copii care, sub apăsarea durei legi a
vieţii ţărăneşti, înlocuiesc la câmp pe părinţii lor. N-am putea spune că Vatică este nefericit, nici
că sora lui, Irina, se gândeşte să-şi pună în disperare capăt zilelor. Prozatorul nu sugerează şi nu
încurajează astfel de speculaţii. Paradisul, dacă există cu adevărat în vremea copilăriei, trăieşte în
umbra legilor sociale. Copiii duc vitele la păscut, joacă bobicul, se strâng în cete şi coc porumb,
se bat cu ciomegele şi, când sunt înfrânţi, mai sunt o dată bătuţi de părinţi sau de fraţii mai mari
ca să se înveţe minte. Lecţia pe care i-o dă Achim lui Niculaie este pilduitoare. Atacat de trei
măgădăi mascaţi, Niculaie este zdrobit în bătaie şi dus acasă de fraţii lui cu căruţa. Peste câteva
zile, Achim apare pe mirişte şi, după o scurtă anchetă, descoperă pe agresori. Judecata ia forme
aspre. Niculaie este silit, sub ameninţarea unei exemplare pedepse, să se bată şi să doboare
adversarul mai puternic decât el. Copilul nu are încotro, pune mâna pe băţ şi loveşte cu mânie
până ce măgădăul este răpus. Niculaie învaţă ce trebuie din această dovadă de justiţie ţărănească
şi, peste oarecare vreme, are prilejul să-şi dovedească agilitatea şi curajul (bătaia lui Achim cu
pândarul de pe moşia Gumeşti).
Preda nu elogiază, cu toate aceste probe de duritate la care sunt supuşi copiii, sălbăticia şi
nu lasă să se înţeleagă că ţăranii cresc cu un ciomag în mână. În familia Moromeţilor cuvântul
este mai usturător decât biciul. Tatăl îşi ironizează copiii hrăpăreţi şi, când unul dintre ei,
Niculaie, vrea să ia de pe masă o pâine întreagă, părintele i-o oferă sarcastic şi pe cealaltă.
Copilul se trezeşte brusc şi aventura conştiinţei sale începe cu această întâmplare care l-a făcut
să-şi dea seama că există. Pedagogia lui Ilie Moromete este sumară şi temeinică. El nu pune preţ
pe avere şi reprimă instinctul de acaparare al băieţilor lui mai mari ( Paraschiv, Nilă, Achim).
Copilul să înveţe carte atât cât îi trebuie să citească şi să scrie. A citi cărţi şi a nu profita de pe
urma lor este un fapt de neînţeles pentru morala ţărănească. Un ţăran mai răsărit are un cufăr plin
250
de cărţi şi consătenii lui nu pricep la ce-i folosesc. Râd de el pentru că ideea gratuităţii nu intră în
morala lor. De aici vine drama lui Niculaie, fiul cel mic al Moromeţilor…
O istorie comună din care prozatorul dezvoltă o temă gravă este despărţirea de familie.
Asupra ei va reveni în Moromeţii II, Imposibila întoarcere, Marele singuratic, Viaţa ca o pradă,
readucând în prim plan figura autoritară şi impenetrabilă a lui Ilie Moromete care vrea să refacă
o familie destrămată şi nu reuşeşte deoarece copiii nu mai vor să trăiască în legea tatălui.
Paraschiv, Achim, Nilă sunt apucaţi, smintiţi, vor să câştige bani şi, instigaţi de Guica, sora rea a
tatălui, fug cu oile şi caii la oraş. Tatăl nu înţelege cum poate cineva părăsi casa şi ograda lui
pentru a trăi între patru pereţi şi, cuprins de presimţiri sumbre, încearcă să-şi întoarcă fiii de pe
calea greşită pe care au apucat. Nu reuşeşte, pedagogia lui este, la acest punct, neputincioasă. O
forţă mai puternică (în care intră şi un resentiment iraţional) împiedică pe Paraschiv, Achim şi
Nilă să se întoarcă în casa părintească şi să devină oameni „cu rostul lor” (rostul ţărănesc). O
despărţire definitivă, trăită în chipul tragediei greceşti de un ţăran cu spiritul independent,
neîmpăcat cu gândul la întâmplările (care sunt, în realitate, forme de manifestare ale destinului)
sunt mai puternice decât el.
Cazul lui Niculaie este de altă natură. Fiul cel mic deprinde o plăcere bizară pentru
mentalitatea ţărănească (lectura) şi vrea să îmbrăţişeze o carieră intelectuală (să devină
învăţător). Fraţii râd de el, tatăl îl ironizează, numai mama, îngrijorată de starea fizică a copilului,
îl sprijină în dorinţa de a nu mai fi ţăran. Prozatorul a povestit într-un loc acea stranie veselie a
părinţilor săi în seara în care i-au hotărât, la o berărie din oraş, soarta. El nu ascunde că biografia
lui Niculaie este propria biografie şi, cu mici modificări, ceea ce povestesc cărţile s-a întâmplat
autorului. Naraţiunea este, în orice caz, profundă, de o mare expresivitate. Niculaie Moromete
este un personaj memorabil, tot atât de viu ca şi acela din Amintirile lui Creangă. Cu o deosebire
esenţială : Niculaie este un erou de proză realistă, descris în chip obiectiv, cu oarecare cruzime
de analist chiar. Nică a lui Ştefan a Petrei este (s-a observat în dese rânduri) un simbol al
copilăriei inocente şi eterne : se hârjoneşte cu fraţii, fură cireşe de la mătuşa Mărioara, prinde
pupăza-ceasornic şi vrea s-o vândă la iarmaroc, e dus la şcoală şi se umple de râie căprească,
prăvale un pietroi uriaş peste casa gazdei… Totul este prezentat cu nostalgie şi umor. Un mit
(mitul copilăriei paradisiace) pe care omul matur îl prezintă în dimensiuni luminoase. E cel dintâi
copil notabil (esteticeşte) care pătrunde în literatura română. Nu are o structură şi o durată
251
proprie. Creangă înfăţişează nu atât copilul, ca individualitate, ci copilăria omului de munte, într-
o civilizaţie ţărănească veche şi într-o familie numeroasă. Tatăl e îngăduitor şi absent, mama este
devotată şi aspră. Copiii fac şotii şi părinţii îi dojenesc. Între obiectul naraţiunii (copilăria) şi
prezentul naraţiunii este o mare distanţă pe care o umple duioşia, simpatia pentru ce e frumos şi
piere. Totul trece prin apa curată a Ozanei cea frumos curgătoare, contemplată de pe ţărmul
singuratic al altei vârste.
Niculaie este un ţăran care nu mai vrea să fie ţăran. E trimis cu oile şi, una dintre ele,
Bisisica, îi mănâncă zilele. Oaia rea, bezmetică nu are nimic de-a face cu mioriţa profetică din
literatură, după cum păstorul Niculaie Moromete nu seamănă cu nici unul dintre înaintaşii lui
literari, toţi acei copii năcăjiţi şi duioşi. Fiul cel mic al lui Moromete trăieşte într-un sistem de
relaţii şi se comportă, în chip natural, ca oricare alt membru al familiei. Când scapă de oi este
trimis să secere, când se termină seceratul este dus pe arie şi pus să dea paiele la o parte. Merge
pe furiş la şcoală şi, la sfârşitul anului, primeşte premiul întâi, spre uimirea tatălui. Suferă de
friguri, e arţăgos şi duce o luptă dură pentru a învinge o mentalitate veche, autoritară,
reprezentată de tatăl său.
Niculaie nu-i un suflet întunecat, nu-şi urăşte fraţii, nu-şi detestă tatăl. Comportamentul
copilului intră într-o ordine naturală, psihologia e dată de un număr de reacţii previzibile. Nu-i
nici fericit, nici nefericit, nu-i angoasat, e lucid şi normal, bucuros când ia premiul în clasa a IV-a
şi necăjit când „îi vine rândul la friguri”… Un personaj de plan secund în roman, viu, simpatic,
memorabil ca tot ce iese din mâna unui mare Creator.(Eugen Simion).
Bibliografie:
1. Eugen Simion, ”Romanul românesc de azi”
2. Marin Preda, Viaţa ca o pradă, Editura Albatros, Bucureşti, 1977
3. Hurezeanu, Damian, Istoria în opera lui Marin Preda (I) în Apostrof, nr. 3 (328), 2010.
252
PERSONAJE DE POVESTE…
Prof.înv.primar Oprescu Irina-Elena,

Școala Gimnazială Take Ionescu, Rm. Vâlcea
Prof. Oprescu Daniel
A fost odată…Așa încep poveștile clasice. Școala își dorește să le descopere elevilor
personajele de poveste. Sunt personaje care colorează imaginația copilului, dar se constituie și în
modele de viață. De aceea, școala țese în continuare firul poveștilor până la și-am încălecat pe-o
șa și v-am spus povestea-așa.
Educaţia este un fenomen social, o relaţie între generaţii, o relaţie între individ şi
societate. În cadrul acestei relaţii, omul nu este numai purtător, ci şi creator de valori, iar educaţia
nu înseamnă numai asimilare, ci şi productivitate sau creativitate spirituală.
Cultivarea capacităţilor creatoare ale elevilor dobândeşte o importanţă deosebită în cadrul
educaţiei permanente. Valoros nu este cel ce ştie multe, ci cel capabil de a identifica probleme şi
de a găsi soluţii la acestea. Creativitatea devine astfel o finalitate importantă a educaţiei şcolare.
Prin educaţie, copilul asimilează şi interiorizează cultura şi civilizaţia epocii, valorile
sociale promovate de societate, valori pe care le înscrie în planul său comportamental.
A fost odată…proiectul cultural-educativ Ocolul Pământului în 80 de povești, proiect
inițiat de Biblioteca Județeană Antim Ivireanul Vâlcea – Secția pentru copii. Grupul ţintă a fost
reprezentat de elevi din clasele a III-a şi a IV-a de la Şcolile Gimnaziale Take Ionescu şi
I.Gh.Duca, din Rm.Vâlcea. Obiectivele principale ale proiectului au vizat stimularea interesului
copiilor pentru lectură şi cultivarea dorinţei de a cerceta lumea în care trăim, demersuri
periclitate în ultimii ani de supremaţia mijloacelor moderne de comunicare (televizorul,
calculatorul, tableta, Internetul).
Cartea lui Saviour Pirotta - Ocolul Pământului în 80 de povești - a fost punctul de plecare
în activitățile desfășurate. Volumul menționat cuprinde scurte povestiri anecdotice de pe toate
continentele, fiecare poveste cu personajele ei, cu fapte bune sau rele, cu tărâmuri de neuitat și,
mai ales, cu o morală prețioasă.
Lectura unei cărţi nu înseamnă numai a citi, ci înseamnă a studia, a cerceta, a descoperi și,
mai ales, a ne îmbogăți sufletul cu frumusețile lumii descoperite. Astfel, elevii, organizaţi pe
253
echipe, au călătorit în ţări diferite de pe cinci continente, au descoperit lucruri interesante despre
alte civilizaţii, au depăşit barierele timpului şi spaţiului în căutarea de modele comportamentale.
În perioada 1 decembrie 2013 - 1 iunie 2014, elevii clasei a III-a F de la Școala
Gimnazială Take Ionescu - Rm.Vâlcea, îndrumaţi de învăţătoarea lor, de colegi, de părinţii sau
fraţii lor, au urmat traiectoria următoarelor activități desfăşurate la şcoală, la bibliotecă, dar şi
acasă.
Activitatea nr.1
• Lectura explicativă a poveştii propuse
• Completarea fişei de lectură
Activitatea nr.2:
• Realizarea unui portofoliu cu lucrări despre ţara unde îşi are originea povestea (o
compunere, pagina de dicţionar explicativ ilustrat, pagina unui mic ghid de conversaţie,
simboluri ale ţării, imagini, desene, colaje, obiecte reprezentative etc.).
Planul de idei pentru compunere:
1. Unde este aşezată ţara respectivă? Care sunt simbolurile ţării?
2. Ce forme de relief predomină? Ce peisaje pitoreşti încântă privirea turistului?
Ce climă are respectivul teritoriu?
3.Care sunt locuitorii acestei ţări? Ce limbă vorbesc ei? Ce religie manifestă
aceştia?
4. Ce obiceiuri şi tradiţii locale ne impresionează?
Activitatea nr.3:
• Realizarea unui poster de promovare a țării respective
Activitatea nr.4
• Prezentarea portofoliului şi a posterului
Activitățile proiectului i-au atras pe elevii mei în fascinanta lume a cărţilor. Aceasta nu
înseamnă că au renunţat la folosirea Internetului, ca mijloc de informare şi documentare.
Biblioteca Judeţeană – Secţia pentru copii a pus la dispoziţia elevilor resursele
bibliografice necesare documentării (cărţi, enciclopedii, atlase, reviste), a planificat activităţi de
vizionare de filme documentare, a prilejuit întruniri de lucru ale echipelor, a evaluat munca în
echipă a elevilor (activitatea nr.4), a iniţiat un concurs de cultură generală.
254
Abordarea transdisciplinară a activităţilor a încurajat şi valorizat fiecare elev în parte,
contribuţia personală în cadrul echipei de lucru fiind expresia propriilor aptitudini şi interese.
Activităţile au contribuit major la dezvoltarea personală, învăţându-i pe elevi să fie
responsabili, să lucreze independent, să-şi organizeze timpul în mod optim.
Utilizarea elementelor semnificative din diferite domenii de studiu – limba română, limbi
străine, ştiinţe ale naturii, geografie, istorie, religie, TIC, arte vizuale şi abilităţi practice – a
condus la înţelegerea realităţii înconjurătoare şi la îmbogăţirea experienţei de viaţă a elevilor.
Proiectul cultural-educativ Ocolul Pământului în 80 de poveşti a contribuit la dezvoltarea
unor competenţe lingvistice, a unor competenţe de exprimare culturală, competenţe social-
civice, competenţe de învăţare.
Competenţa lingvistică ocupă un loc important în programa şcolară, realitate explicabilă,
pe de o parte, prin faptul că limba maternă este instrumentul prin care copiii au posibilităţi
nelimitate de a-şi exprima oral sau în scris, ideile, cunoştinţele sau sentimentele, de a stabili
relaţii interumane. Pe de altă parte, ca suport al gândirii, limba maternă are un rol deosebit în
dezvoltarea intelectuală a elevilor, precum şi în educarea lor moral-civică.
La finalul proiectului le-am propus elevilor să realizăm dramatizări ale poveștilor
studiate. Astfel am îmbinat comunicarea verbală cu cea non-verbală, am reunit arta literară cu
arta teatrală, creând contexte de învăţare semnificative pentru viaţa reală.
Jocul de rol şi simularea pregătesc copilul pentru situaţii reale de viaţă şi facilitează
dezvoltarea comunicării verbale şi nonverbale, a empatiei, a toleranţei. Lucrul în echipă
antrenează strategiile de rezolvare a conflictelor şi modalităţile de comunicare eficientă.
Conversaţia euristică, dezbaterea şi discuţiile de grup permit elevilor să se raporteze, să înveţe şi
să valorizeze atât experienţa personală, cât şi experienţa colegilor.
Serbarea școlară a fost încununarea muncii noastre… Desigur, activităţile literar-artistice
trebuie alese în raport cu particularităţile de vârstă şi individuale ale clasei de elevi. Vă prezint în
continuare scenariul scris pentru elevii mei.
Materialul constituie o dovadă a preocupării noastre pentru stabilirea unor modalităţi
eficiente de comunicare cu elevii și părinții lor, de promovare a lecturii ca mijloc de dezvoltare
personală, de promovare a rolului literaturii în dezvoltarea personalităţii umane.
Prezentatoare 1: Bună ziua, dragi tovarăşi de călătorie!
255
Prezentatoare 2: De șase luni călătorim împreună pe meridianele globului, într-o aventură de
neuitat - Ocolul Pământului în 80 de poveşti.
Prezentatoare 1: Am colindat Pământul în lung şi-n lat, am traversat mări şi oceane, am ajuns
din America în Africa, apoi în Australia şi chiar mai departe, în Asia, dar iată ne-am întors în
Europa.
Prezentatoare 2: Astăzi vă propunem o călătorie inedită spre Cercul Polar de Nord. Dacă nu
ştiaţi, Canada este a doua ţară din lume ca întindere, un stat ale cărui graniţe ajung până în zona
arctică.
Prezentatoare 1: Povestea din Canada se desfăşoară în apele reci şi îngheţate ale Oceanului
Arctic. Ea îmbină realul cu miraculosul, într-o aventură ce-şi are rostul ei.
Prezentatoare 2: Lectura aceasta îl are ca personaj principal pe vânătorul Taliriktug, un om
curajos, care nu-şi pierde speranţa, deşi se află în mare pericol, la graniţa dintre viaţă şi moarte.
De unde va veni ajutorul? Cine va fi salvatorul acestui om?
Prezentatoare 1: Haideţi să aflăm împreună, ascultând povestea din Canada.
(Un grup de elevi interpretează rolurile din povestea Ursul alb.)
Prezentatoare 2: Mesajul acestei poveşti?! În viaţă, pericole există la tot pasul, dar şi ajutorul
vine de unde ne aşteptăm cel mai puţin. Important este să fim oameni buni, să avem încredere, să
ne păstrăm echilibrul sufletesc şi mintea lucidă, să nu ne pierdem speranţa.
Prezentator 1: Călătoria noastră pe mapamond ne poartă cu viteza gândului dintr-o zonă
îngheţată în alta fierbinte. Vom poposi într-o ţară africană, pe malul celui mai lung fluviu din
lume. Aţi ghicit despre ce ţară este vorba? Şi care este fluviul cel mai lung din lume?...
Prezentator 2: Povestea din Egipt nu este povestea unui faraon din Valea Regilor, ci este
povestea unui tânăr egiptean, pe nume Farouk, a cărui viaţă atârnă … de un fir de aţă??? Nu!!!...
De un coş cu ouă!!! Vă invităm să urmăriţi această dramatizare şi să reflectaţi asupra mesajului
transmis!
(Un grup de elevi interpretează rolurile personajelor din povestea respectivă.)
Prezentator 1: Timpul zboară repede!!!! Viaţa fiecăruia dintre noi are preţul ei!!!
Prezentator 2: Chiar dacă în viaţă avem uneori neîmpliniri, eşecuri, noi nu trebuie să
deznădăjduim!!! Atunci când ni se închide o poartă ruginită, cu siguranţă se va deschide alta
nouă, mai strălucitoare!!!
256
Prezentator 1: Tânărul chinez Liu, personajul principal al următoarei poveşti, va ieşi pe o
poartă, dar va intra pe alta. Oare ce se află dincolo de acea poartă? O aventură nouă…ce-i va
aduce bunăstarea râvnită şi meritată.
Prezentator 2: Vă propunem în continuare o poveste parcă ruptă de realitate, o poveste ţesută
din elemente miraculoase ale culturii populare chineze: Prinţesa dragonilor.
(O altă echipă interpretează rolurile personajelor din povestea respectivă.)
Prezentatoare 3: Aloha! Bine aţi venit în Hawaii!
Prezentatoare 4: Nu vă temeţi! Marele ascensor de sticlă l-a dus în Cosmos pe Charlie,
personajul lui Roald Dahl, dar noi vă teleportăm pe minunatele plaje din Hawaii, în vremuri
străvechi, când indigenii ridicau altare pentru a-şi cinsti zeii.
(O altă echipă interpretează rolurile personajelor din povestea Zeul- bufniță.)
Prezentatoare 3: Ultima poveste ne poartă într-o altă ţară insulară: Noua Zeelandă. Povestea
este plină de învăţăminte.
Să învăţăm de la toţi şi din toate!!! Să învăţăm de la natură!!! Să preţuim pădurea!!!
Să ne iubim unii pe alţii, să renunţăm la orgoliul personal, la interesele personale, pentru
binele întregii comunităţi.
Să nu uităm că Dumnezeu este creatorul lumii. El va rândui să ne meargă în viaţă, după
măsura faptelor noastre!!!!
(O altă echipă interpretează rolurile personajelor din povestea Jertfa lui Kiwi.)
Prezentatoare 1: Ocolul Pământului în 80 de poveşti? Da, acesta a fost proiectul iniţiat de
Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul - Secţia pentru copii, în acest an şcolar 2013-2014.
Prezentatoare 2: Ocolul Pământului în doar 5 poveşti? Da, aceasta a fost tema pentru serbarea
noastră de final de an şcolar.
Prezentatoare 1: Călătoria noastră din această seară se opreşte aici.
Prezentatoare 2: Dragi colegi, aţi descoperit cine sunt cei mai buni tovarăşi de călătorie în
lumea cunoaşterii? CĂRŢILE. Anul şcolar viitor, CĂRŢILE ne vor deschide alte porţi ale
cunoaşterii.
Carte frumoasă…cinste cui te-a scris! spunea Tudor Arghezi. Carte frumoasă…cinste şi
celui care te-a citit! adaug eu.
257
Un elogiu adus cărţilor, dar mai ales celor îndrăgostiţi de lectură, poate fi această
activitate literar-artistică intitulată sugestiv Personaje de poveste.
23 aprilie este declarată Ziua Mondială a Cărții. A fost instituită în 1995, la inițiativa
UNESCO, și de-atunci e sărbătorită în peste 100 de țări din lume.
În România, 23 aprilie este și Ziua Bibliotecarului, atunci fiind sărbătoriți toţi ocrotitorii
tăcuți și devotați ai cărților. Se cuvine să mulţumim, cu acest prilej, iniţiatorului acestui proiect
educativ - Ocolul Pământului în 80 de poveşti, doamnei bibliotecar Elena Gogoaşe, de la Secţia
pentru copii a Bibliotecii Judeţene Antim Ivireanul, Rm.Vâlcea.
Menirea noastră de dascăli e confirmată de cuvintele lui Dorothy Law Nolte: Copiii
învaţă ceea ce trăiesc. Aş spune că e valabilă şi reciproca: Copiii trăiesc ceea ce învaţă.
258
EDUCAȚIE FĂRĂ FRONTIERE
Prof. Palcu Florentina

Primii ani din viața copilului sunt esențiali pentru învățare și pentru dezvoltarea
comportamentelor și atitudinilor, incluzând aici atitudini și comportamente față de cei diferiți de
ei. Știm că oamenii nu se nasc cu atitudini rasiste sau discriminatorii. Acestea se învață din tot
ceea ce îi înconjoară. Rolul şcolii este de a-i învăţa pe tineri cum să convieţuiască într-o lume
marcată de diferenţe lingvistice, culturale sau sociale, prin acceptarea acestora, dar şi prin
identificarea şi însuşirea valorilor care îi unesc. Instituţiile de învăţământ trebuie să ia măsuri
potrivite pentru eliminarea oricărei forme de discriminare prezente în interiorul lor. Cea mai
bună soluţie pentru un sistem educativ care să răspundă nevoilor tuturor elevilor este educaţia
incluzivă, caracterizată prin următoarele principii: dreptul fiecărui elev la educaţie pe baza
egalităţii şanselor; nici un elev nu poate fi exclus din educaţie sau supus discriminării pe motive
de rasă, religie, culoare, etnie, sex, limbaj, dizabilităţi; şcoala se adaptează la nevoile elevilor;
diferenţele individuale între elevi constituie o sursă de bogăţie şi diversitate, şi nu o problemă.
Grădinița îi ajută pe copiii veniți din familii dezavantajate să obțină o serie de aptitudini
sociale care să le permită ulterior să ia parte și să se implice în activitățile școlare, precum și să
fie mai ușor integrați în clase. Copiii rromi, lipsiţi de pregătirea preşcolară, merg mai târziu la
şcoală, se integrează cu dificultate în cerinţele educaţionale şi constituie primul eşalon în ceea ce
priveşte absenteismul şi abandonul şcolii, pe care o consideră un mediu neatractiv şi greu de
înţeles. Practica și cercetările arată că accesul la educația preșcolară crește șansele integrării
copiilor rromi în sistemul educațional.
Principalele motive invocate de către părinţi pentru neînscrierea copiilor rromi la grădiniță
sunt: lipsa resurselor financiare, lipsa serviciilor educaţionale în comunitate, lipsa de încredere
în personalul educaţional şi practicile educaţionale discriminative, teama de discriminare și
violență din partea altor copii. Educaţia timpurie are un rol important în reducerea abandonului
şcolar şi a delincvenţei; creşte şansele unui viitor socio-economic mai bun, şi ridică nivelul de
sănătate al populaţiei. Copiii care merg la grădiniţă au un avantaj educaţional asupra celor care
nu merg, pentru că sunt deja familiarizaţi cu mediul şcolar şi cu cerinţele sale şi au fost deja
259
expuși la conceptele de bază (de ex. nume de culori, numerele până la 10, litere, forme
geometrice etc). Educaţia timpurie îi ajută de asemenea pe copii să interacţioneze cu alţi copii
din afara propriei familii. Perioada de dinainte de şcoală este deosebit de importantă pentru copiii
din familiile şi comunităţile care au fost în mod tradiţional excluse din sistemul educaţional,
precum şi pentru acei copii a căror limbă maternă minoritară sau condiţii de viaţă nu le-au oferit
oportunităţi de stimulare educaţională timpurie.
La nivelul învăţământului preşcolar, educatoarele care intră pentru prima dată în contact cu
copiii şi părinţii rromi, trebuie să cunoască faptul că aceştia au un alt orizont de aşteptare, cel
puţin din perspectivă emoţională, în comparaţie cu ceilalţi copii, trebuie să se informeze despre
specificul comunităţii respective în ceea ce prieveşte cultura, tradiţiile, obiceiurile acestora,
pentru a evita orice fel de conflicte sau discuţii contradictorii. De cele mai multe ori, preşcolarul
rrom provine dintr-o familie care se confruntă cu probleme sociale şi financiare, nu a frecventat
până la acea dată o altă instituţie socială, având de cele mai multe ori dificultăţi legate de
integrarea în colectiv, de comunicare şi comportament social ( salutul, modalităţi de adresare,
relaţii cu ceilalţi copii). De asemenea, lipsa unor deprinderi igienico-sanitare, a deprinderilor
specifice de mânuire a instrumentelor de scris şi a deprinderilor practice, precum şi faptul că au o
situaţie materială dezavantajată, fac ca integrarea acestora în colectiv să fie mai greoaie şi
necesită o atenţie sporită din partea educatoarei. Cele mai eficiente demersuri didactice menite
să-i integreze pe toţi copiii în activitatea şcolară, sunt cele prin care le oferim cât mai multe
ocazii să acţioneze împreună, să trăiască laolaltă. Prin desfăşurarea de activităţi de informare a
părinţilor rromi privind importanţa frecventării grădiniţei şi a educaţiei timpurii; acordarea de
sprijin material copiilor care nu pot frecventa grădiniţa din motive financiare, prin implicarea
comunităţii; asigurarea infrastructurii, a resurselor materiale şi umane, elaborarea unui
curriculum în vederea dezvoltării formelor alternative de educaţie; iniţierea unor activităţi din
perspectiva interculturalităţii, dar şi a comunicării moderne, cotidiene; organizarea unor
activităţi de recuperare a carenţelor din educaţie, de formare a unor deprinderi practicoaplicative
care să le permită adaptarea cu uşurinţă la activitatea de tip şcolar, oferindu-i copilului o
multitudine de experienţe de învăţare, fructificând pornirea sa nestăpânită de a face în
permanenţă ceva, îi uşurăm integrarea în învăţământul de masă, oferindu-i ceea ce îi este necesar
pentru a evolua spre o nouă calitate.
260
La nivelul activităţilor extracurriculare, se pot organiza activităţi care să implice
comunitatea, activităţi în cadrul cărora participanţii să se cunoască mai bine, să coopereze şi să
trăiască împreună diferite evenimente (activităţi muzicale şi sportive, evenimente culturale şi
sărbători locale, etc). Educaţia pentru diversitate se poate realiza prin toate disciplinele de
învăţământ, pentru că toate pot să invite la toleranţă, la respectarea drepturilor omului, la
dezvoltare. Cadrele didactice trebuie să identifice obiective şi conţinuturi care pot promova
interculturalitatea, şi să valorifice diversitatea culturală din clasa de elevi, ca resursă în procesul
instructiv-educativ. Prin diverse activităţi se urmărește integrarea optimă a copiilor în societate
prin sensibilizarea acestora de a accepta diversitatea etnică şi culturală prin conştientizarea
valorilor umane şi cultivarea respectului faţă de semeni.
INVENTAR DE ACTIVITĂŢI :
• CINE SUNT EU ? ( identitate, copilărie )
Obiective generale: - dezvoltarea capacităţii de cunoaştere a propriei persoane; - stimularea
curiozităţii pentru investigaţie.
Obiective specifice: - să se recunoască pe el însuşi ca pe o persoană cu calităţi specifice; - să
trăiască cu cei din jur stări afective pozitive; - să manifeste toleranţă şi prietenie.
Teme şi mijloace de realizare: Joc distractiv - Cine este ? Cine este? O persoană, n-o vedeţi?
(identificarea unui copil dintre cei prezenţi, prin descrierea lui) ; Povestire - Fetiţa care nu avea
nume (poveste peruană); Observare – Acte de identitate (certificat de naştere, carte de identitate,
paşaport); Desen - Autoportret ; Jocuri în aer liber – Mingea la căpitan! ; Cursa cu obstacole.
Se va evidenţia ideea că fiecare persoană trebuie să aibă un nume, o familie, o ţară, reprezentând
dreptul la nume şi cetăţenie, două elemente ale identităţii legale.
• FAMILIA MEA ( aceia care mă iubesc şi mă îngrijesc)
Obiective generale: - cunoaştera membrilor familiei şi a atribuţiilor pe care le are fiecare în
cadrul acesteia; - cunoaşterea respectarea normelor de comportare în familie; - cultivarea
respectului faţă de membrii familiei;
Obiective specifice: - să se recunoască ca parte a unei familii; - să participe activ la viaţa
familiei, inclusiv prin asumarea unor responsabilităţi în cadrul acesteia.
261
Teme și mijloace de realizare: Jocuri de rol: De-a familia ; De-a aniversarea; Lectura
educatoarei Bunicul şi nepotul, de Fraţii Grimm; Pictură În familie ; Învăţarea cântecului
Familia mea; Jocuri în are liber
Se vor evidenţia următoarele idei: fiecare copil are dreptul să trăiască cu familia sa; familia are
obligaţia de a-l creşte şi îngriji;
• PRIN FAPTE BUNE, SĂ AJUTĂM !
Obiective generale: - dezvoltarea unei atitudini corecte faţă de propria persoană, faţă de cei din
jur, faţă de mediul înconjurător; - cunoaşterea şi respectarea normelor de comportare în societate;
Obiective specifice:-să recunoască situaţii în care oamenii trebuie să fie solidari;
- să cunoască reguli care trebuie respectate în anumite situaţii care necesită intervenţie şi ajutor;
- să cunoască aspecte din viaţa copiilor din alte timpuri şi a greutăţilor cu care se confruntau;
Teme şi mijloace de realizare; Lectura educatoarei Fetiţa cu chibriturile”de H. Andersen; Joc
didactic Aşa da - aşa nu !(reguli de comportare în diferite situaţii critice, de pericol); Activitate
practică( Împachetăm daruri pentru noii prieteni).
Se va urmări sensibilizarea şi înţelegerea de către copii a necesităţii legăturilor de prietenie şi a
ajutorului dat celor aflaţi în dificultate.
• CARNAVALUL PRIETENIEI
Obiective generale - dezvoltarea deprinderii de a participa activ la jocuri sportive şi distractive,
respectând regulile acestora, partenerii de joc şi dând dovadă de fayr-play; - exersarea
deprinderilor motrice însuşite pe parcursul anului şcolar, dezvoltarea unor trăsături de voinţă şi
caracter.
- exersarea deprinderii de a-şi exprima în propoziţii corecte idei, impresii, păreri şi de a le
asculta cu atenţie pe cele ale altora;
Obiective specifice - să se mişte şi să descopere raporturi noi între corpul său şi spaţiu,
încercându-şi forţele fizice; - să-şi valorifice dinamismul, nevoia de a explora, de a încerca, de a
experimenta, de a inventa, de a acţiona; - să-şi consolideze deprinderile manuale însuşite
dezvoltându-şi capacitatea de a colabora în realizarea unor lucrări comune.
Teme şi mijloace de realizare: Confecţie Măşti pentru carnaval ; Vizionare de poveşti pentru
copii pe CD ; Activitate distractivă Carnavalul prieteniei: jocuri hazlii, întreceri sportive, parada
măştilor şi a costumelor de carnaval.
262
Copiii au posibilitatea să-şi valorifice în mod creativ cunoştinţele, deprinderile şi priceperile.
Interculturalitatea este o componentă a realităţii zilnice din grădiniţă şi din şcoală.Totul este
privit, planificat, organizat din perspectivă interculturală, permiţând învăţarea prin colaborare,
comunicare şi cooperare, încredere şi respect reciproc. În grădiniţă, copiii percep diferenţele
dintre ei ca fireşti şi nu au prejudecăţi în relaţiile reciproce, nu manifestă stereotipuri, în măsura
în care nu intervin adulţii în preajma lor, comportamentul lor poate şi este influenţat de
convingerile personale şi, mai ales, de circumstanţele exterioare. La această vârstă nu putem
vorbi despre o experienţă de viaţă care să ducă la diferenţieri de rasă sau etnie. Copiii trebuie
ajutaţi să-i perceapă pe toţi ceilalţi copii din grădiniţă ca fiind la fel ca ei şi având aceleaşi
preocupări şi interese, să socializeze şi să relaţioneze necondiţionat cu aceştia.
Bibliografie:
1.Mara D.,,Strategii didactice în educaţia incluzivă”, EDP București, 2004;
2. Necula A. şi Ferreol G.,, Minoritari, marginali, excluşi” Editura Polirom, Iaşi, 1996 ;
3. Zamfir C., Zamfir E.și coordonatorii, ,, Ţiganii între ignorare şi îngrijorare”, Editura
Alternative, București, 1993
263
,,PUNȚI DE PRIETENIE”
PROIECT DE PARTENERIAT EDUCATIONAL
Prof. Pană Doina Iuliana

Școala Gimnazială Nr. 22 Galați
ARGUMENT
„Dacă picăturile de apă nu ar fi prietene, n-am avea râurile şi nu ne-am bucura de răcoarea lor;
dacă soarele nu ar fi prietenul planetelor, nu ne-am bucura de culorile şi de parfumul florilor;
dacă lumina n-ar fi prietena boabelor de rouă, n-am avea prospeţimea dimineţilor şi dacă
frunzele copacilor n-ar fi prietene, n-am vedea verdele pădurii...Să ne privim în ochi cu blândeţe,
să ne dăm mâinile şi vom vedea cât de bogaţi suntem căci stăpânim cea mai valoroasă comoară a
lumii – PRIETENIA.”
Copilul învaţă să se joace, să lucreze, să-şi desfăşoare activitatea într-un cadru organizat, la
început într-o colectivitate, în grup, iar apoi în grupuri diferite. Aceasta îi dă posibilitatea de a
comunica mai bine, de a se integra în cadrul acelui grup, de a deveni mai creativ, de a trage
concluzii. Are posibilitatea de a învăţa din experienţa altora, de a deveni mai sociabil, de a lega
prietenii.
Considerăm că relaţia de prietenie nu e numai o posibilitate, ci şi o necesitate. La această
vârstă, şcolarii au nevoie să înveţe să ia în considerare punctul de vedere al altor copii, să facă
schimb de idei şi să înţeleagă mai bine experienţele prieteniei lor.
Colaborând cu copii dintr-o școală din altă comunitate, le vom trezi elevilor interesul pentru
prietenie.
Acest parteneriat sprijină dezvoltarea unei atitudini pozitive, autonome, care să armonizeze
relaţiile cu sine şi cu ceilalţi. Dorinţa noastră se îndreaptă spre a stabili noi şi reale punţi de
comunicare între copii- educatori –comunitate.
SCOPUL PROIECTULUI
Desfășurarea de activități educative extrașcolare în parteneriat cu altă unitate de
învățământ și instituții de educație nonformală pentru elevii din clasele participante, alături de
264
copii aflați în categoria grupurilor dezavantajate social, financiar, economic, copii cu CES sau
alte dificultăți de socializare, integrare, adaptare la mediul educational cu ocazia ,,Săptamâna
Școala Altfel” , Sărbătorile de Paște, 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului.
OBIECTIVE SPECIFICE
a. Privind elevii implicaţi în proiect
* dezvoltarea capacităţilor de comunicare şi interrelaţionare între elevii şcolilor partenere;
* însuşirea unor norme de comportament civilizat;
* formarea deprinderilor de lucru în echipă;
* dezvoltarea sentimentelor de prietenie cu toţi copiii, indiferent de condiţie materială şi socială;
* consolidarea încrederii în sine prin acceptarea şi valorizarea propriei identităţi;
* valorificarea pozitivă a relaţiilor interumane, pe criterii de egalitate;
* educarea copiilor în spiritul toleranţei şi cooperării;
* crearea unei atmosfere de destindere şi voie bună;
b. Privind cadrele didactice:
* crearea unui mediu educaţional care să favorizeze dezvoltarea unor atitudini pozitive;
* promovarea unor metode si tehnici noi de lucru cu elevii;
* realizarea unui management eficient la nivelul clasei şi a unei comunicări optime între
partenerii implicați în proiect.
GRUP ȚINTĂ:
* elevii din școlile partenere alături de copii aflați în categoria grupurilor dezavantajate social,
financiar, economic, copii cu CES sau alte dificultăți de socializare, integrare;
* cadre didactice;
* părinți.
IMPACTUL PROIECTULUI:
* Creșterea implicării elevilor, cadrelor didactice, părinților în activități extrașcolare de tip
outdoor;
265
* Crearea sentimentului de incluziune și acceptare în rândul copiilor cu dificultăți de comunicare,
socializare, integrare în grup;
* O mai bună colaborare între școli și comunitatea locală;
BUGETUL PROIECTULUI:
Bugetul minim alocat ce provine din autofinanțare, donații și sponsorizări, pentru diplome,
premii, deplasări;
EVALUARE:
Eficiența proiectului este marcată de:
* Elaborarea și desfășurarea tututror activităților stabilite în comun pentru elevii din clasele
participante, alături de copii aflați în categoria grupurilor dezavantajate social, financiar,
economic, copii cu CES sau alte dificultăți de socializare, integrare, adaptare la mediul
educational;
* Întărirea comuniunii dintre persoanele implicate (elevi, cadre didactice, părinți);
* Intocmirea portofoliului, realizarea de fotografii, desene, diplome;
* Redactarea de articole în cadrul paginilor de website ale școlilor;
PROMOVARE, MEDIATIZARE ȘI DISEMINARE:

* Mediatizarea proiectului în mediul on-line;
* Popularizarea activităților în rândul părinților;
* Realizarea de articole de specialitate în presa locală;
* Promovarea proiectului pe site-urile școlilor partenere.
266
FACTORII ȘI TRĂSĂTURILE DE CARE TREBUIE SĂ ȚINEM CONT ÎN
ORIENTAREA ȘCOLARĂ ȘI PROFESIONALĂ A ELEVILOR
Prof. Pătru Laura Maria

Orientarea școlara și profesională (O.S.P) din perspectiva conținutului, reprezintă un

subsistem al dimensiunii tehnologice a educației care vizează formarea, dezvoltarea capacităților
generale și specifice ale elevilor, de aplicare a cunoștințelor științifice în diferite situații și
contexte psihosociale (economice, culturale, politice, comunitare, etc).
Din perspectiva metodologică O.S.P. reprezintă un subsistem al activității de existență
psihopedagogică a cadrelor didactice, elevilor și părinților proiectată și realizată la nivelul
sistemului de învățământ, într-un cadru instituționalizat. O.S.P. este o activitate sistematică, de
natură educativă, desfășurată în școală în mod periodic şi realizată, fie în cadrul orelor de
Consiliere și Orientare respectiv Dirigenție, sau prin alte discipline școlare și activități
extrașcolare. Baza formării profesionale se pune încă din școală, începând cu clasa a VIII-a odată
cu alegerea profilului liceal. În timpul gimnazului elevii încep să-și facă planuri de viitor, să
culeagă informații în legătură cu filiera pe care o aleg pentru continuarea studiilor. În acest sens
un rol important îl are consilierul școlar care constituie un ghid și un îndrumator în alegerea
carierei profesionale, bineînteles alături de diriginte și de familie. În alegerea școlara și
profesională elevul ia în considerare o multitudine de factori posibili interni şi externi care îi pot
afecta reușita. El alege acele studii şi profesiuni despre care crede că îi vor asigura în cel mai
mare grad succesul și îi vor produce cele mai mari satisfacții. Școala şi familia faciliteză
dezvoltarea personală a elevului pentru luarea unor decizii, în concordanță cu cerințele personale
şi realitățile sociale.
Astfel, dirigintele şi părinții trebuie să aducă la cunoștința elevilor, legătura dintre
disciplinele școlare şi profesii, evidențiind legătura directă a acestora cu anumite meserii sau
profesii. De exemplu, dacă cineva obține rezultate școlare bune la:
• Limba română /limbi străine, ar putea deveni: profesor, cercetător în lingvistică,
învățător, bibliotecar, educatoare, ghid, translator, diplomat, jurnalist etc.
267
• Matematică și informatică, ar putea deveni: profesor, economist - contabil, inginer,
funcţionar bancar, arhitect, astronom, statistician, informatician-programator etc.
• Fizică, chimie, biologie, ar putea deveni: profesor, cercetator, medic uman, medic
veterinar, stomatolog, farmacist, biofizician, biolog etc.
• Istorie, ar putea deveni: profesor, scriitor, muzeograf, arheolog etc.
• Educație fizică, ar putea deveni: profesor de sport, antrenor sportiv, fizioterapeut,
polițist, ofițer de armată etc.
Derularea acțiunilor în școală cu privire la consilierea și orientarea profesională a elevilor
fără a implica sau ține cont de familie au o valoare limitată. În majoritatea situațiilor, familia este
reperul major în conturarea opțiunii pentru o anumită carieră a copiilor. Părinții sunt pentru copii
sursa primară și cea mai puternica de învățare, de sprijin afectiv şi securitate. Părinții sprijină
proprii copii în alegerea liberă a viitoarei lor cariere, sau în găsirea unui loc de muncă.
Numărul elevilor care țin seama de dorința părinților cu privire la filiera școlară de urmat
şi profesia viitoare scade pe măsură ce aceştia sunt incluși în niveluri mai înalte de școlarizare
(învatamantul superior). În general criteriile pe care le au în vedere părinții în influențarea
alegerii școlar – profesionale a copiilor se referă la:
- siguranța și viitorul profesiei pe piața forței de muncă;
- durata studiilor pentru a atinge un astfel de obiectiv (timp în care tânărul este
dependent material de familie);
- costurile financiare (taxe ale educației);
- poziția socială conferita de profesie;
- potențiale riscuri ale muncii în exercitarea profesiei etc.
Sporirea eficienței dorinței părinților în orientarea școlara și profesională a copiilor este
posibilă prin sprijinirea lor pentru cunoașterea mai realista a resurselor personale ale fiilor sau
fiicelor, semnificative pentru o carieră.
Opțiunea unui tânăr pentru o anumită carieră, fără nici un sprijin extern, este un proces
dificil, adesea asociat cu alegeri greșite, abandon, amânare, descurajare etc. şi toate acestea cu un
serios impact asupra viitorului său profesional.
Elevul trebuie tratat cu seriozitate şi respect, ascultat, încurajat şi stimulat să-și asume
responsabilități. Totodată, părinții trebuie să se asigure că vor să-l sprijine pe tânăr să ia o decizie
268
bună și să nu-și impună punctul de vedere sau profesia lor ca model, pentru a-și realiza astfel,
prin urmare, propriile aspirații sau să-și compenseze nereușitele.
Problema orientării școlare și profesionale este strâns legată de problema intereselor.
Atunci când elevul are interes pentru un amumit obiect de învățământ sau pentru un anumit gen
de activitate, lucrează cu multă plăcere, cu un bun randament și cu multa îndemânare și precizie.
În literatura de specialitate, există o multitudine de clasificări ale intereselor, cel mai
adesea, însă, se folosesc acele categorii de interese stabilite în funcție de planurile de formare
educațională și existența unor profesii și ocupații corespunzătoare : interese pentru știință, pentru
tehnică, literatură, artă, sport, economie, natură, etc.
Interesul singur nu este suficient însa pentru a asigura succesul în muncă; el trebuie
susținut și de anumite caracteristici ale personalității care trebuie cultivate în școală, în familie
(voință, hotărârea, curiozitatea științifică, perseverența ). Nu este suficient să luam în considerare
numai interesele elevului ci și aptitudinile și inclinațiile sale. În timp ce aptitudinea este o
însușire care condiționeaza succesul, înclinația este o orientare a personalității spre o anumita
activitate.
Când îți alegi un domeniu profesional trebuie să fii conștient de propriile calități și de
oportunitățile exterioare, adică ce ne oferă societatea.
Alegere profesiei are la bază o serie de motive. Unii își aleg profesii care să le dea
sentimentul de putere, de creștere profesională, alții pentru că vor mulți bani. De cele mai multe
ori în alegerea profesiei se întâlnesc diverse obstacole, de aceea un punct tare în comportamentul
fiecăruia trebuie să fie hotărârea. Aș aminti câteva trăsături importante în orientarea școlara și
profesională:
-ATITUDINEA -este o componentă care se dobândește prin învățare, observație și
experiență.
- TREBUINȚELE UMANE -oamenii încearcă să le satisfacă de la cel mai simplu lucru-
hrana până la cel mai complex cum ar fi autoperfecționarea.
- STIMULAREA -avem nevoie de provocări, scopuri.
- COMPETENȚA - definește dorința noastră de a lua inițiativa, de a obține realizări.
“ Daca faci ceea ce întotdeauna faci, vei avea rezultatele pe care întotdeauna le ai. Daca
îtți dorești alte rezultate, trebuie să faci ceva nou.” (proverb danez).
269
Succesul profesional poate fi definit ca o adaptare performanta la cerințele muncii. Elevul
este propriul său manager, el trebuie să-și evalueze resursele cu realism, să-și stabilească
obiectivele și să elaboreze proiecte existențiale pe termen lung, mediu şi scurt, să se folosească
de oportunități pentru a-și atinge scopurile în viață.
“Cand vrei ceva cu tot dinadinsul, întreg Universul conspiră in favoarea ta” (Paolo
Coelho).
Bibliografie :
-I. Drevillon, Orientare școlară și profesională. Ed.Didactica și Pedagogică, București
-I. Holban, Orientare Școlară, Ed. Junimea, Iași
-Gh. Tomșa, Consiliere și orientare școlară, Ed. Viața Românească, București
270
VISUL DIN COPILĂRIE
Prof.Inv.Primar Păun Daniela-Monica

Sc.Gimnazială „Dumitru Popovici”, Serbănesti,Olt
Copilăria este cea mai nevinovată, cea mai îngerească, dar în același timp și cea mai
imorală, cea mai sadică vârstă a omului. Nu există nici un om care să nu-și amintească de această
vârstă ca un vis dispărut cu care nimeni nu poate fi asemuit mai pe urmă. E vârsta în care orice
copil dă voie imaginaţiei să-și împlinească visurile și are dreptul la orice. Ea e frumoasă, candidă
și fiinţele cele mai bune sunt cele care păstrează cel mai mult sau pierd cel mai puţin din această
candoare și din această sensibilitate. Sentimentele faţă de copilărie împreună cu toate frumuseţile
ei sunt puse în mișcare de către neputinţă. Primele impresii despre copilărie au o importanţă
enormă și tot restul vieţii noastre nu-i adesea altceva decât o urmare a lor.
atins pe lume.
271
când este lăsat singur, ori când învaţă alături de alţi copii. El trebuie să știe clar de ce este
necesar să meargă la școală: pentru a cunoaște alte lucruri, pentru a învăţa și a scrie, pentru a
vedea cum sunt alţi copii, pentru că acolo este o lume a lor, a copiilor, creată pe măsura lor și
pentru că acolo este doamna învăţătoare care știe o mulţime de lucruri și care îi va invăţa și pe ei
tot ceea ce este necesar.
Este foarte important ca în calitate de învăţătoare și de părinţi să ţinem cont de
diferenţele existente în individualitatea copiilor. Fiecare copil are o anumită personalitate și
propriul său potenţial intelectual, de aceea, copiii au nevoie să știe cine sunt și să-și formeze o
idee clară a propriei identităţi, a sentimentului că sunt o persoană distinctă de altele, deosebită,
specială, importantă; acest lucru presupune ca fiecare fiinţă umană să se respecte pe sine și să
aibă grijă de ea insăși.
gradat și nedeslușit încă datele fizice și posibilităţile intelectuale. Prima imagine pe care și-o
formează nu le aparţine, ci este a celor din jur de la care ei o preiau. Este foarte important cu ce
imagine despre ei pornesc în viaţă, deoarece în funcţie de ea vor trăi dezinvolţi sau complexaţi
afectiv. În formarea imaginii de sine au un rol important părinţii, școala, anturajul în care se
dezvoltă copilul. Subaprecierea de către educatori, batjocura colegilor, utilizarea necenzurată de
către părinţi a unor expresii de genul „nu va ieși nimic din tine, ești un prost”, pot avea pentru un
copil sensibil un efect dezastruos asupra motivării psihologice în viaţă. Înţelegând că valoarea sa
este modestă, copilul nici nu va avea aspiraţii înalte, nu va dori un loc de frunte în societate,
mulţumindu-se cu un loc modest în viaţă în loc să năzuiască la mai mult.
Creativitatea nu trebuie confundată cu talentul, îndemânarea sau inteligenţa. Creativitatea
nu înseamnă a face ceva neapărat mai bine decât ceilalţi; înseamnă a gândi, a descoperi și a
imagina. Ideile creative se regăsesc în stimularea potenţialului creativ. Avem în vedere
dinamismul, impetuozitatea și expresivitatea proprii acestei vârste, acel freamăt permanent sau
acea vibraţie și efervescenţă lăuntrică ce conferă copiilor note specifice de dinamism creativ,
disponibilităţi de exteriorizare spontană și autoexpresie însufleţită, analoage oricărui elan creator.
272
Receptivitatea și curiozitatea copilului, bogăţia imaginaţiei, tendinţa sa spontană către
În acest sens, atmosfera sau climatul psiho-social în care își desfășoară activitatea copilul
constituie aspectul hotărâtor. Rolul unui climat caracterizat prin deschidere și stil relaxat de
creaţie, prin asigurarea libertăţii de afirmare și expresie independentă, prin recunoașterea și
aprecierea pozitivă ca și prin încurajarea și promovarea efortului creativ pot participa în mod
decisiv la dezvoltarea creativităţii copiilor.
Atmosfera stimulativă pentru creativitate presupune și o activizare specifică a copiilor
prin angajarea lor în efortul de prelucrare și reorganizare a datelor, de generare a unor sisteme
sau configuraţii noi, prin asigurarea unui dinamism intelectual și afectiv opus oricăror tendinţe
spre inerţie și platitudine.
Jocul diactic, pentru a rămâne joc, adică pentru a fi antrenant și vioi trebuie să includă
273
acţiune, spiritul de independenţă generat și întreţinut de ideea realei competenţe, realizarea
imediată a scopului, caracterul fictiv al acestuia și al acţiunii, precum și al mijloacelor implicate
în acţiune, trăirile afective intense în tot timpul acţiunii, etc., jocul permite copilului să întreţină
legătura permanentă cu realitatea cotidiană, să-i înţeleagă exigenţele și să acţioneze în modul
propriu și creator, în lumea în care trăiește.
Materialele didactice bogate și atractive, indicaţiile verbale, descrierile adultului
amplifică manifestările creative ale copilului în joc, în desen, în povestea creată. Un mijloc
important pentru a-l face pe copil să acţioneze într-o direcţie sau alta pentru a-i mobiliza întregul
potenţial psihic, constă în a-l introduce în diverse activităţi și situaţii care să-l determine la o
participare activă. Practic, fiecare tip de joc poate activa potenţialul creativ al școlarului, dar
nouă ne revine sarcina, în primul rând, să ţinem cont de solicitările societăţii de astăzi, de
avansare pe scara modernismului, care conduc la schimbări și în modul de joacă al copiilor. Prin
joc, copiii pot ajunge la descoperiri de adevăruri, își pot antrena capacităţile lor de a acţiona
creativ pentru că strategiile jocului sunt, în fond strategii euristice, în care se manifestă isteţimea,
spontaneitatea, inventivitatea, iniţiativa, îndrăzneala etc. Chiar și în jocul didactic, care are reguli
stricte de desfășurare, se poate rezolva o sarcină didactică într-un chip nou, deosebit, atractiv.
274
creativităţii;
BIBLIOGRAFIE
Claparedé E: Psihologia copilului și pedagogia experimentală, E.D.P., 1975
Cojocaru C: Creativitate și inovaţie, Editura Ştiinţifică și Enciclopedică, București 1975
Roșca Al.: Creativitatea, Colecţie, Orizonturi, Editura Enciclopedică Română, București, 1972
Şchiopu U: Psihologia Copilului, Educaţia Didactică și pedagogică 1967
275
ACTIVITATILE RECREATIVE SI DEZVOLTAREA
POZITIVA A COPIILOR
Prof. Pavel Rodica
Jocul este un aspect deosebit de important in dezvoltarea pozitiva a copiilor, constituind

faza formarii ca viitori adulti. Din nefericire, multi copii trebuie sa creasca atat de repede, incat
nu au timp sa experimenteze prea mult joaca. Cand se intampla acest lucru, ei pierd o parte
importanta a unei dezvoltari sanatoase si tind sa prezinte comportamente depresive, probleme de
relationare sau asociate cu furia la varsta adulta. Activitatile recreative pot implica multiple
activitati, al caror continut poate varia de la cultural la sportiv.
Este important ca parintii si profesorii sa implice comunitatea, dar si autoritatile locale,
in scopul de a sprijini activitatile recreative ale copiilor, prin realizarea unor spatii adecvate
(parcuri, locuri de joaca etc.), dar si prin inlaturarea barierelor financiare sau de alta natura care ii
impiedica pe copii sa mearga la teatru, cinema, muzee etc.
In ceea ce priveste participarea la activitati fizice, in copilarie, aceasta promoveaza
beneficii imediate pentru sanatate, prin facilitarea dezvoltarii musculare si scheletice, dar si prin
reducerea riscului de boli cardiace. Recomandarile agentiilor internationale de sanatate se pot
rezuma in: acumularea unei ore de activitate fizica pe zi, de intensitate cel putin medie (in cadrul
timpului de recreatie sau al activitatilor structurate); a doua recomandare este ca tinerii sa ia parte
la activitati fizice care faciliteaza dezvoltarea musculara si scheletica, cel putin de doua ori pe
saptamana. Activitatea fizica regulata a fost asociata cu un risc redus al tuturor cauzelor de
mortalitate, dar in special cu bolile cardiace, cu cancerul de colon si diabetul zaharat.
O problema actuala cu care se confrunta specialistii care lucreaza cu copii, dar in primul
rand parintii, este obezitatea la copii. S-au realizat diverse programe pentru prevenire, atat in
plan national, cat si international, dar cu toate acestea obezitatea ramane o problema in crestere.
Obezitatea are efecte negative asupra sanatatii copilului si adolescentului, iar studiile arata ca
efectele ei se extind si la varsta adulta, individul fiind expus la riscuri pe termen lung. Cu toate ca
exercitiul fizic singur nu s-a dovedit suficient de puternic pentru a reduce obezitatea existenta, el
este totusi puternic asociat cu prevenirea cresterii in greutate de-a lungul vietii si cu o mai buna
276
mentinere pe termen lung a scaderii in greutate (consecutiva unui program de tratament
complex). In concluzie, putem spune ca timpul liber este absolut esential pentru dezvoltarea
copilului, chiar daca uneori acest aspect este interpretat gresit de catre adultii din viata copilului
(parinti, profesori).
Activitatile recreative au rolul de a ajuta copiii sa se relaxeze si sa sporeasca nivelul de
energie necesar unei bune dezvoltari psihice si intelectuale. Activitatile de timp liber si recreere,
precum si jocul, prezinta o serie de avantaje, cum ar fi: activitatea fizica, mai exact practicarea
diverselor sporturi, ajuta copiii sa interactioneze cu diverse persoane de varsta lor, fiind o cale de
a-i mentine mereu activi, sustinand starea de sanatate fizica a celor care practica acest gen de
activitati; prin activitatile de timp liber si joc, copiii isi pot dezvolta mai eficient abilitatile
sociale, cooperarea cu ceilalti, strategii de rezolvare de probleme, precum si mijloace de
negociere, cum ar fi compromisul; activitatile recreative ajuta copiii sa-si insuseasca noi
experiente si cunostinte, experimentand activitati diverse, specifice copiilor provenind din
diverse medii si culturi, ajutandu-i sa-si dezvolte respectul pentru cei din jur; jocul este important
nu doar pentru copii, ci si pentru comunitatea din care acestia provin. Prin joc copiii au
posibilitatea sa-si dezvolte abilitati constructive de a face fata situatiilor de viata, folosind
resursele comunitatii; jocul si activitatile de timp liber pot, de asemenea, sa ajute copiii sa se
implice in comunitatea locala (de exemplu, participand la activitati de voluntariat, cum ar fi
plantarea de copaci etc).
Preocuparea pentru sanatatea copilului trebuie sa se extinda si la timpul extrascolar,
astfel incat copilul sa beneficieze de sprijin pentru desfasurarea unor activitati care sa ii faca
placere, indiferent daca este vorba de lecturarea unei carti la biblioteca, desfasurarea unor
activitati la un club sportiv sau joaca in parc alaturi de alti copii. Odihna copilului ramane si ea in
prim plan chiar daca necesita restructurarea programului preexistent, beneficiile pe termen lung
fiind de neegalat.
277
ROLUL PROFESORULUI ÎN ORIENTAREA ȘI CONSILIEREA
Pavelescu Maria Romina

Profesorul are un rol deosebit de important în orientarea și consilierea elevilor în vederea

alegerii viitoarei lor cariere. Educarea elevilor în vederea alegerii carierei, astfel încat acesta să
efectueze opțiuni școlare și profesionale realiste, presupune transmiterea și însușirea unor
informații despre diferitele domenii ale realității, formare de priceperi și deprinderi, dezvoltarea
intereselor, a aptitudinilor generale și speciale, formarea unor trăsături de caracter, volitive
pozitive solicitate în profesia pentru care optează elevul. Această activitate are un caracter
permanent și vizeazăechilibrul între ceea ce vrea, ceea ce poate și ceea ce trebuie să faca elevul.
Direcțiile de evoluție vizează orientarea educativă, legatura dintre orientarea școlară și
cea orientarea profesională și integrarea lor în învatamant, caracterul permanent al orientării
condiționat de conturarea orientării școlare și profesionale, mobilitatea profesiunilor pe verticală
- cronologic și pe orizontală - în conținut, de posibilitate a apariției unor modificări în structura
persoanei, de erorile posibile în procesul orientării, de extinderea acțiunilor de orientare la
nivelul întregului sistem de învatamant, de urmarirea subiecților orientati, de reorientarea școlară
și profesională.
Activitatea de orientare a carierei elevilor include o serie de metode specifice de
cunoaștere a personalității elevilor. Privită dintr-o perspectiva mai amplă, acțiunea de consiliere
și orientare a carierei cuprinde patru activități de bază, și anume: cunoașterea personalității
elevilor, educarea elevului spre alegerea carierei din punct de vedere al aptitudinilor, o bună
cunoaștere a rețelei școlare și a tuturor profesiilor din cadrul pieței muncii, actul propriu zis de
consiliere și îndrumare a elevilor spre scopul propus.
Cunoașterea personalității elevilor se efectuează prin intermediul unei conlucrări cu
profesorii diriginți, cu familia și chiar cu colectivul clasei din care face parte elevul. Activitatea
necesită un anumit timp și se apelează la metodele așa-zis clasice de cunoaștere, cum sunt:
observația, analiza rezultatelor activității elevilor, convorbirea, teste psihologice, eșantionatul,
analiza datelor biografice, autocaracterizarea și alte metode în funcție de fiecare caz în parte.
278
Ședința de consiliere se aprofundează prin întrebuințarea unor chestionare de interese
prin intermediul cărora se obțin date privind aspirațiile, opțiunile pentru viitor, unele atitudini și
idealuri care îl motivează pe un elev în momentul respectiv și îl conduc spre unele scopuri de
viitor și îl angrenează în alegerea carierei.
Analiza datelor biografice este metoda care oferă nenumarate informații referitoare la
situația elevului în cadrul familiei, referitoare la dezvoltarea personală, date ce includ unele
probleme de sănătate sau diverse atitudini în raport cu activitățile școlare și extrașcolare pe
diverse paliere.
Autocaracterizarea este o alta metodă de investigație psihologică foarte apropiată de
analiza datelor biografice și totusi distinctă. Ea constă într-o introspecție profundă, greu
accesibilăpsihologului, este practic o sursă de informații proprii asupra atitudinii elevului față de
el însuși, o autoanaliză profundă corelată de o sinceritate specifică vârstei.
Metoda testelor este un instrument des întrebuințat de psihologul școlar în cadrul
evaluării cât mai obiective și standardizate a unor abilități, stiluri comportamentale sau aptitudini
ale elevilor, ce se cer evidențiate în cadrul ședințelor de consiliere a carierei. Aceste teste trebuie
aplicate în funcție de anumite etape și în funcție de scopul vizat. Testele cele mai întrebuintate în
cadrul ședințelor de consiliere a carierei sunt cele de aptitudini (aptitudini verbale, matematice,
tehnice, artistice sportive).
Aplicarea unui model de Orientare și Consiliere cu privire la dezvoltarea carierei,
presupune aducerea individului în centrul preocupărilor directe ale activității consilierului
simultan cu focalizarea atenției pe următoarele direcții:
• dezvoltarea personală și socială a individului:
- autocunoașterea generală,
- autoevaluarea potențialului intelectual,
- întelegerea identității sinelui, ca parte și întreg,
• dezvoltarea în planul educației și formării profesionale:
- înțelegerea lumii educației, a rolului și finalității acesteia,
- identificarea motivelor care dinamizează activitatea de învatare și dezvoltare
intelectuală,
• dezvoltarea în planul carierei:
279
- înțelegerea proceselor economice și sociale care îi sunt accesibile: familie,
economie, profesie, salariu, proprietate, bani, bunuri materiale și culturale etc.,
- întelegerea ambianței sociale și economice în care trăiește,
- conștientizarea valorii personale pe piata forței de muncă,
- diversitatea continuțului muncii,
- timp liber, activități comunitare, viața personală, familie etc.
Informarea despre posibilele rutele școlare care pot fi urmate de orice elev care a
absolvit un anumit nivel de învățămant, trebuie să cuprindă: denumirea școlii, adresa,
numărul de telefon și fax, eventual adresa E-mail; persoanele de contact; tipurile de școli
existente în diferite zone sau medii; profilurile de pregătire; condițiile de admitere;
condițiile de școlarizare; dotări speciale ale școlii; calitatea pregătirii; modalitățile de a
ajunge la sediul școlii.
Aceste informații trebuie oferite într-o formă sistematizată, după anumite criterii și, la
cerere, în mod neutru, cu avantajele și dezavantajele fiecarei unități (de exemplu: este
situată la mare distanță de casă, dar are dotari deosebite: camin, ateliere etc.; este situată în
mediul rural, dar cu condiții foarte bune de învățare și rate înalte de plasare / integrare a
forței de muncă tinere etc).
Bibliografie
1. Crişan. Alexandru - coordonator, Cinci exerciţii de politică educaţională în
România, ED. Vanemonde, Bucureşti, 2008
2. Cucoş C., „ Pedagogie” Editura Polirom, Bucureşti , 2002
3. Iosifescu Şerban, Management educaţional pentru instituţiile de învăţământ, Institutul
de Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti, 2001
4. Verboncu Ion,, Management general, Editura Economică, Bucureşti, 2000
învăţământ, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti, 2001
280
FORMAREA COMPETENȚELOR DE COMUNICARE PRIN
LECȚIILE DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
Prof. Peptea Ileana

Grădinița nr. 47, București
Odată cu avansarea tehnologiei lectura de pe foile de hârtie care au miros de cerneală sau
praf din biblioteci a început să scadă prin rândul elevilor. Elevii preferă să se aseze în fața unui
ecran în loc să simtă greutatea unei cărți în mâna lor. De cele mai multe ori preferă să citească un
rezumat decât să aprofundeze un roman sau o nuvelă, rezumatul fiind la un click distanță. Este
evident că literatura a pierdut teren în fața tehnologiei, din ce în ce mai puțini elevi preferă să își
cufunde imaginația printre cărti, pierzând detalii ale protagoniștilor și acțiunii.
Profesorul de limba și literatura română din ziua de azi are dificila sarcina de a schimba
mentalitatea elevului și de a-l întoarce către lumea fantastică din literatură. Prin metodele
didactice abordate la clasă cadrul didactic reușește să trezească interesul pentru citit și în același
timp dezvoltă gândirea și imaginația elevului. Pe lângă dezvoltarea interesului pentru literatură
profesorul formează și capacități de comunicare atât de necesare elevilor în viața cotidiană. Este
evident că o oră clasică de limba și literatura română, unde accentual nu este pus pe elev, ci pe
cantitatea de informații pe care profesorul o predă nu satisface nici gustul, nici exigențele din ce
in ce mai mari ale elevului.3
Didactica modernă pune accentul pe rolul activ al elevului care este implicat în procesul
de învățare prin intermediul metodelor didactice menite să formeze și să dezvolte competențe și
abilitați necesare nu decât la școală, ci și în afara ei. Elevul este un beneficiar al actului didactic,
un partener în comunicarea cu profesorul.4
Este important ca tânărul care termină studiile liceale să aibă un bagaj de cunoștințe de
comunicare ce îl vor ajuta să se integreze în societate pentru că educației i s-a imprimat un sens
al modelării de personalitate umană prin intermediul socializarii. Măestria cadrului didactic de a
jongla cu metodele didactice folosite la clasă se regăsește la elevii care după terminarea liceului
aleg să urmeze facultăți cu profil pedagogic influențați de profesorii care nu au considerat limba
și literatura română decât o materie, ci o adevărată pasiune.
3
Ilie Emanuela, 2008, P.16.
4
Ibidem, Loc.Cit
281
În domeniul ,,limbă,, sunt înscrise atât elemente care construiesc comunicarea studiate în
gimnaziu, dar și elemente studiate în liceu, având ca scop comun formarea competențelor de
comunicare și a mesajelor scrise sau orale. Elevii sunt învățați că actul de vorbire constituie o
structură destul de complexă, iar elementele sale se completează reciproc și mijlocul de
comunicare este limba pe care o învață să o folosească în mod corect.
În primii ani ai vieții copiii învață să se exprime, fără să realizeze că învață și gramatical
să vorbească corect, instrumentul de bază folosit în dezvoltarea vorbirii adecvate și coerente a
copiilor fiind limba. De ce ar mai fi nevoie de studiul limbii române la școală dacă copilul deja
vorbește corect? Raspunsul e că datorită studiului limbii, dar și al gramaticii, copiii își însușesc o
exprimare corectă, iar regulile de limbă română devin modele pe care le urmează spontan.
Începând cu clasele primare începe să se pună baza de formare a deprinderii și capacității
de utilizare a elementelor de construcție a comunicării și interpretării textelor de natură literară și
non literară. Ulterior elevii vor adăuga detalii pentru aceste noțiuni deja studiate. În comunicarea
curentă sunt foarte importante achizițiile care fac parte din domeniul limbii, dar care deja se
bazează pe noțiuni și capacități formate anterior încă din intrarea pe bancile școlii.
Pentru elementele de construcție ale comunicării programa de limbă si literatură română
prevede combinarea mai multor tipuri de exerciții și abordarea aplicativă a acestora. Lucrurile se
schimbă la nivelul liceului pentru că studierea limbii române se concentrează pe doi indicatori
principali, normativ și funcțional.
O formă specifică de comunicare este considerat și procesul de predare învățare deoarece
acesta poate fi analizat prin intermediu modelelor de teorie ale comunicării. Succesul demersului
pedagogic este dat de reușita actului de comunicare pe care profesorul reușește sa îl insufle
elevilor. Experiențele didactice ale profesorilor au făcut ca să apară în permanență idei si teorii
care au ca scop implicarea elevilor în procesul de predare-învățare spre formarea competențelor
de comunicare ce îi va ajuta să se adapteze vieții sociale și să aibă succes în găsirea domeniului
de activitate dorit.
Prin intermediul studiului limbii și literaturii române, elevul o să își însușească o serie de
valori și atitudini încă din perioada școlii gimnaziale care se va continua și în perioada liceului
care va evidenția trecerea de la modul descriptiv la unul funcțional pentru că aceste valori și
atitudini nu vor rămâne stocate, ci vor fi folosite și puse în practică de elev pe tot parcursul vieții
282
Absolvirea ciclului inferior al liceului subliniază importanța formării competențelor de
comunicare, în plus se subînțelege contribuția fundamentală a studiului acestei materii pentru
șlefuirea personalității elevilor. Din clasa a X-a până în clasa a XII-a se urmărește îndeplinirea
aceluiași scop, dar într-o manieră practică ce îi va asigura adolescentului, pe lângă competențe de
comunicare, și unele de argumentare, de exprimare a propriei gândiri, culturale , toate necesare
în această lume contemporană.
În perioada școlii obligatorii, până în clasa a X-a obiectivele de atins la limba și literatură
română prevăd formarea unui adolescent care să aibă o cultură de comunicare de bază, să
înțeleagă ceea ce i se transmite, să poată interacționa cu cei din jur, iar după aceea se pun
accentele pe abilități și competențe care vor lansa tânărul pe piața muncii.
Lecțiile de limba și literatura română sunt cele care conduc spre formarea competențelor
de comunicare prin intermediul metodelor și mijloacelor didactice folosite de către profesorul de
limba și literatura română.
Comunicarea este fundamentală într-o societate, este baza relației interumane, de aceea
competențele de comunicare sunt atât de evidențiate în școală. Comunicarea este o formă de
cunoaştere, dar şi o formă de interacţiune socială (comunicarea interpersonală) sau o formă a
dialogului interior, cu sine (comunicarea intrapersonală).5 Prin intermediul comunicării oamenii
se exprimă, își expun propriile idei și concepții. Comunicarea are loc încă din primii ani de viață,
când se dezvoltă vocabularul, se învață cuvinte noi, iar în școală se accentuează aceste
competențe. Elevii, prin diverse metode alese la clasă de către porfesor, învață să dialogheze, să
asculte activ, să poarte o conversație adaptată unui context, să țină cont de regulile de
comunicare, iar lecțiile de limba română le corectează exprimarea, le elimină ticurile verbale, le
conturează gesturile și mimica pentru că și acestea sunt tot o formă de comunicare. În plus,
elevilor le va fi necesară și comunicarea scrisă, de aceea compunerea și exercițiile scrise vor viza
formarea cometențelor de comunicare scrisă.
Direcția modernă a învățământului presupune utilizarea la clasă a metodelor didactice
care să implice activ elevul, să învețe singur, să descopere singur noile noțiuni, să gândească și
să își imagineze. De aceea, lecțiile de limba și literatura română au în centru pe elev, profesorul
fiind un facilitator al învățării, un monitor. Cantitatea de informații ține de domeniul trecutului,
5
Florentina Sâmihăian, 2011, p. 64.
283
acum contează calitatea lor, iar acest lucuru este posibil prin apelul la metode didactice moderne,
dar nici cele tradiționale nu trebuie lăsate în urmă, de aceea se recurge la o combinare între
modern-tradițional, iar rezultatele se văd la elevi: formarea de competențe necesare și la școală,
dar și în afara ei. Pregătirea pentru mediul cotidian are loc în școală, noțiunile predate nu rămân
înmagazinate și atât, ci ele sunt puse în practică, un alt aspect al învățâmântului modern.
Mijloacele de învățământ au evoluat și țin pasul cu tehnologia, astfel încât programele și softurile
educaționale să fie cât mai aproape de elevi, mereu la dispoziția lor. Informațiile de care au
nevoie sunt la un click distanță, dar elevii trebuie să aibă competența de a alege ceea ce este
correct, ce li se potrivește și care să raspundă nevoilor lor.
Cel mai des utilizată este comunicarea verbală, orală, dar nici cea scrisă sau nonverbală
nu sunt de neglijat, de aceea profesorul de limba și literatura română propune spre studiu și
aplicare cele trei forme. În plus, comunicarea formală și cea informală trebuie diferențiate și
folosite în contextul adecvat. Această diferențiere are loc prin studiu în timpul lecțiilor de limba
și literatura română.
Este alegerea cadrului didactic cum să facă din lecția sa o preocupare benefică elevilor de
liceu, cum să-i stimuleze să învețe, să comunice, să se exprime sau să converseze. Metode
didactice tradiționale care favorizează formarea de competențe de comunicare sunt: conversația,
exercițiul, iar printre cele moderne se numără jocul de rol, interogarea multiprocesuală, scaunul
autorului, cubul, pălăriile gânditoare etc. Un real ajutor pentru cadrul didactic, dar și pentru elevi
îl constiuie mijloacele de învățământ care sunt niște elemente materiale auxiliare pentru a sprijini
o metodă didactică. Cel mai utilizat mijloc de invățământ traditional este tabla, având un suport
vizual, iar dintre cele moderne se utilizează foarte des calculatorul.
Metodele didactice utilizate și mijloacele de învățământ au un scop comun, și anume:
formarea competențelor de comunicare prin lecțiile de limba și literatura română prin dirijarea
atentă a profesorului care plasează în mijlocul actului de predare-învățare pe elev, îl implică activ
în lecție, îl învață să aplice ceea ce a dobândit, îl pregătește pe absolventul de liceu pentru
exemenele de bacalaureat, dar și pentru a urma o facultate și pentru a obține un loc de muncă.
Bibliografie
Ilie Emanuela. Didactica limbii și literaturii române. Iași: Polirom, 2008.
Sâmihăian Florentina. Didactica limbii și literaturii române-note de curs. 2011.
284
COPILĂRIA ESTE INIMA TUTUROR VÂRSTELOR
Prof. înv. primar Petrescu Gheorghe

Școala Gimnazială Bunești
Înv. Petrescu Elena
amintească de această vârstă ca un vis dispărut cu care nimeni nu poate fi asemuit mai pe urmă.
E vârsta în care orice copil dă voie imaginaţiei să-și împlinească visurile și are dreptul la orice.
Ea e frumoasă, candidă și fiinţele cele mai bune sunt cele care păstrează cel mai mult sau pierd
cel mai puţin din această candoare și din această sensibilitate. Sentimentele faţă de copilărie
împreună cu toate frumuseţile ei sunt puse în mișcare de către neputinţă. Primele impresii despre
copilărie au o importanţă enormă și tot restul vieţii noastre nu-i adesea altceva decât o urmare a
lor.
atins pe lume.
285
Este foarte important ca în calitate de dascăli și de părinţi să ţinem cont de diferenţele
existente în individualitatea copiilor. Fiecare copil are o anumită personalitate și propriul său
potenţial intelectual, de aceea, copiii au nevoie să știe cine sunt și să-și formeze o idee clară a
propriei identităţi, a sentimentului că sunt o persoană distinctă de altele, deosebită, specială,
importantă; acest lucru presupune ca fiecare fiinţă umană să se respecte pe sine și să aibă grijă de
ea insăși.
286
Elevi ai Liceului Tehnologic Băile Govora, împreună cu elevi ai Școlii Gimnaziale Bunești,
în excursie la Alba Iulia
Pe măsură ce crește, copilul învaţă să recunoască și să înţeleagă sentimentele pe care ei

adultului faţă de copil, aprobativă și mai ales participativă, amplifică disponibilităţile creative ale
copilului. Numai un educator deschis, cald, apropiat, va stimula potenţialul creativ al acestuia.
Creativitatea, ca produs, se caracterizează prin noutate, originalitate, aplicabilitate,
armonie, relevanţă. În general, la această vârstă, copilul are tendinţa de a-l imita pe celălalt și de
a repeta cuvintele care au fost apreciate de adult. De aceea se impune orientarea școlarului spre
original și util. Educatorul, părinte sau cadru didactic, va avea grijă să aprecieze toate strădaniile
copilului, chiar și atunci când ele nu corespund unor criterii riguroase, și să-l mobilizeze să-și
finalizeze proiectele.
Ridicarea potenţialului creativ al copiilor începe de la munca creatoare a cadrului didactic
(pentru aceasta sunt necesare cunoștinţe vaste, o bună pregătire și multă muncă).
Este adevărat că stimularea creativităţii, a originalităţii și a gândirii critice presupune o
serie de riscuri pe care învăţătoarea trebuie să și le asume, conștientă fiind că rezultatul final
merită un asemenea preţ. Niciodată nu este prea târziu pentru cunoașterea, stimularea, educarea
și dezvoltarea creativităţii. Dar cu cât această acţiune începe la o vârstă mai mică și continuă de-a
287
lungul anilor, cu atât va fi mai productivă, conducând la obţinerea unor realizări creative mai
valoroase. Dezvoltarea creativităţii presupune stimularea la copii a curajului de a emite ipoteze,
chiar hazardate, capacitatea de a aprecia în ce măsură este plauzibilă o anumită ipoteză, de a
elabora o strategie de lucru și nu de a aștepta de-a gata soluţiile adulţilor.
288
Jocul didactic, pentru a rămâne joc, adică pentru a fi antrenant și vioi trebuie să includă
289
creativităţii;
întâlnite.
știinţa, ci s-o descopere.” (JEAN-JACQUES ROUSSEAU)
BIBLIOGRAFIE
290
METODE DE PREDARE-ÎNVĂȚARE ALGORITMICE
Prof. Petrică Alina

Colegiul Național “Tudor Vladimirescu”, Târgu Jiu
Educaţia bazată pe calculator şi instruirea bazată pe calculator sunt termenii cei mai
generali referitori la instruirea programată şi se referă la orice mod de folosire a computerului în
scop educaţional, incluzând fixarea cunoştinţelor, exerciţii, programe tutoriale, simulări,
managementul instruirii, exerciţii suplimentare, programare, creare de baze de date, precum şi
multe alte aplicaţii. Aceşti termeni se referă fie la activităţile de învăţare ce se desfăşoară în
particular, fie la activităţile din şcoli în care profesorul introduce materialul didactic în
calculatoare.
Instruirea asistată de calculator desemnează un câmp mai restrâns şi cel mai adesea se
referă la fixarea cunoştinţelor şi la aplicarea cunoştinţelor dobândite în rezolvarea problemelor,
la programele tutoriale sau la simularea diferitelor activităţi.
Instruirea planificată de calculator se referă fie la utilizarea computerului de către corpul
didactic al şcolii pentru prelucrarea rezultatelor obţinute de studenţi şi luarea deciziilor, fie la
utilizarea computerului în evaluarea testelor studenţilor, ghidarea lor către resurse instrucţionale
potrivite şi păstrarea arhivelor cu evoluţia lor.
Instruirea însuşită cu ajutorul calculatorului presupune activităţi de învăţare în care
calculatorul generează date la cererea studenţilor de a ilustra relaţii între modelele de realitate
socială şi fizică, execută programe realizate de studenţi sau oferă îmbunătăţiri în exerciţiile
concepute pentru a motiva şi stimula elevii.
Mulţi autori observă că filosofia de bază a instruirii programate este probabil, mai veche
decât şcoala însăşi, văzută în forma sa formalizată.
Această tehnică modernă constituie o consecinţă şi o aplicaţie ale ciberneticii în
metodologia didactică. Caracterizarea care i se potriveşte cel mai bine ar fi: metodă
multifuncţională, cuprinzând o înlănţuire de algoritmi, dar şi de probleme de rezolvat, prezentate
preponderent în formă verbală, dar şi cu includerea unor aspecte intuitive. Totodată, noua
strategie se bazează şi pe unele achiziţii ale psihologiei contemporane. A fost „brevetată” de
B.F.Skinner, imediat după 1950.
291
„Ideile despre instruirea programată care l-au făcut celebru pe Skinner au apărut în anii
1930 şi au fost formulate într-o carte nepublicată: „Ceva de meditat”. El a proiectat o serie de
maşini de instruire când a descoperit că mai toţi profesorii fiicei sale ignorau fapte cunoscute din
teoria învăţării. Maşina a fost testată demonstrativ în 1954 la Universitatea din Pittsburg în
timpul unei conferinţe despre „tendinţele actuale în psihologie”; perspectiva lui Skinner despre
maşinile de predare şi instruire programată a fost expusă apoi, în articolul „The teaching
machines” apărută în „Science” în 1958.”
Psihologul american B.F.Skinner demonstrează că eficienţa învăţării este determinată de
organizarea condiţiilor de întărire în care învaţă elevii.
Cu cât întărirea – negativă sau pozitivă – la un răspuns dat de elev este mai operativă, cu
cât feedback-ul este mai rapid şi elevul îşi va controla mai mult efortul prin confirmarea sau
infirmarea unei reuşite.
Principiul după care cel care învaţă trebuie să treacă la un nivel superior abia după ce a
acumulat cunoştinţe şi stăpâneşte în profunzime segmentul anterior reprezintă unul dintre stâlpii
de bază ai oricărui proces de învăţare.
Instruirea programată presupune dispunerea materialului de învăţat în secvenţe de paşi
proiectaţi pentru a conduce elevii la un scop final. Paşii respectivi sunt, în mod normal, foarte
apropiaţi unii de ceilalţi, asigurând o creştere gradată a dificultăţii materialului. Acesta din urmă
este „spart”/ divizat în unităţi ce pot fi prezentate elevilor cu ajutorul unor „maşini de învăţat”.
„Întregul program poate conţine şi sute de „unităţi de învăţare”, construite în aşa fel încât
să maximizeze succesul. Un astfel de program, bine construit, nu trebuie să producă erori mai
mari de 5 procente la cel care învaţă. Concluzia firească şi marele avantaj al instruirii programate
constă în următorul lucru: cursantul experimentează în mod constant succesul, ceea ce devine un
motivator pentru învăţare. Formatorul poate adăuga la acestea propriile sisteme de motivare ca:
premii, activităţi dorite de către elevi; dar la un număr mai mare de unităţi parcurse.”
Programul poate fi construit şi sub forma unei cărţi unde întrebarea se găseşte pe o
pagină, iar răspunsul pe verso. Printre avantajele instruirii programate remarcăm:
- cursantul nu mai rămâne un observator pasiv, ci este implicat în mod activ în procesul
de învăţare;
- instruirea este într-o mai mare măsură individualizată;
292
- feedback-ul este imediat;
- învăţarea este motivată pozitiv, dar în acelaşi timp instruirea programată se confruntă cu
o problemă şi anume faptul ca unii cursanţi s-ar putea să se plictisească.
Instruirea programată se bazează pe parcurgerea unei programe de învăţare, adică a unui
algoritm prestabilit, alcătuit din alternări de secvenţe informative cu momente rezolutive, cu
seturi suplimentare de cunoştinţe.
„O înţelegere suficientă a esenţei ei ar fi posibilă pe baza unui exemplu. Să presupunem
că elevii ar trebui să-şi însuşească tema „Părţile de propoziţie", nu predate de un profesor, ci
programate, adică inserate pe nişte fişe, ce se pot utiliza individual de către fiecare elev. Pe fişe
sunt înscrise, în mod sistematic, secvenţele care conduc treptat la învăţarea acestei teme. I se
pune elevului la îndemână, în acelaşi timp, o listă sau „cheie” răspunsurilor exacte”.
Iată câteva secvenţe:
Secvenţa 1: a) i se dă elevului informaţia: „Partea de propoziţie care arată cine săvârşeşte
o acţiune sau cui i se atribuie o însuşire se numeşte subiect”
b) se exprimă pentru elev o sarcină de rezolvat, respectiv recunoaşterea, într-o propoziţie,
a subiectului;
c) copilul completează răspunsul în spaţiile punctate;
d) se confruntă răspunsul completat de elev cu lista răspunsurilor exacte în care va găsi
notat răspunsul „copiii”. Odată rezolvată această secvenţă, se trece la secvenţa numărul 2 care va
viza definirea şi înţelegerea predicatului,parcurgând aceiaşi paşi.
Pe baza acestui exemplu, putem arăta şi explica principiile instruirii programate, ele
putând înlocui chiar o definiţie.
1„principiul paşilor mici – materia de învăţat se împarte în fragmente,până la nivelul de
învăţare al copiilor. Mărimea acestor paşi poate să difere în funcţie de nivelul la care s-ar afla cei
care învaţă”.
2. principiul răspunsului efectiv ( sau principiul participării active)–potrivit lui pentru a se
putea merge mai departe, nu sunt îngăduite golurile de răspuns sau omisiunile. Explicaţia se află
în faptul că, de regulă, fiecare răspuns se sprijină pe rezolvarea altora anterioare lui;
293
3. principiul confirmării imediate – pretinde ca după fiecare răspuns formulat, elevul să-l
confrunte cu lista sau „cheia” răspunsurilor exacte. Rostul acestei confirmări este de a informa
elevul dacă poate sau nu să continue cu secvenţa următoare;
4. principiul ritmului individual – reiese din faptul că fiecare elev i se poate pune la
dispoziţie programul de învăţat, pe care-l parcurge în funcţie de posibilităţile sale;
5. „principiul reuşitei sau al răspunsurilor corecte (programa este astfel dimensionată
încât orice copil normal să fie capabil de a o parcurge integral şi satisfăcător).”
Avantajele instruirii programate sunt susţinute în legătură directă cu principiile
enumerate: posibilitatea sporită de înţelegere, prin divizare, a materiei; înlăturarea
inconvenientelor de ritm al învăţării, dată fiind individualizarea; căpătarea treptată a
independenţei de către elev, de unde atenuarea măcar parţială a efectului lipsei de cadre
didactice, sau lipsei asistenţei didactice, în familia elevului; economia de timp.
Bibliografie
1. Cucoş, Constantin Pedagogie, Editura Polirom, Iasi, 2002.
2. Cucoş, Constantin Informatizarea în educaţie. Aspecte ale virtualizării formării,
Editura Polirom, Iaşi, 2006.
294
ROLUL ARTELOR FRUMOASE ÎN FORMAREA
PERSONALITĂȚII ELEVULUI
Profesor Învățământ primar Poali Alina

Profesor Învățământ preșcolar Dragu Larisa
Școala Gimnazială Comuna Orțișoara
Rolul educației este de a forma ființa socială, de a-l socializa pe copil. În realitate,
educația are un caracter pluridimensional și o definiție adecvată trebuie să ia în considerare în
egală măsură ambele dimensiuni, astfel încât să poată orienta acțiunea educativă pentru a
răspunde atât nevoilor individului, cât și celor ale societății pentru care îl formăm.
Încercând o astfel de definiție, putem spune ca educația este ansamblul de acțiuni și de
influențe menite să permită ființei umane să-și dezvolte capacitățile fizice și intelectuale, dar și
sentimentele și atitudinile morale și estetice, în scopul responsabilizării și integrării sociale
optime ca cetățean. Includerea diferitelor forme de artă (pictură, muzică, dans, teatru, etc) în
viața elevului conduce la o deschidere către nou, la întărirea stimei de sine, la sporirea dorinței,
precum și a capacității de a fi creativ. Arta a avut mereu rolul de a lăsa omul să fie creativ, să se
descopere pe el, să își descopere aptitudinile, abilitățile și capacitățile, arta a reușit mereu să ne
facă să comunicăm, să fim deschiși, fără prejudecăți, ne-a ajutat mereu să îl înțelegem mai bine
pe cel de lângă noi. Să excludem arta din viața elevului, este ca și cum ai exclude educația din
viața lui.
Frumusețea interioară a lucrurilor ce ne înconjoară nu se descoperă decât printr-o
cunoaștere cât mai profundă a acestora. Natura și tot ce se naște din plăsmuirile ei oferă
puternice revelații numai atunci când ai prins esențialul a ceea ce o compune. Și astfel, omul se
lasă, direct sau indirect, modelat de informațiile științifice și de creațiile artistice inspirate din
realitatea înconjurătoare, din faptele și acțiunile pe care le generează mișcarea elementelor
componente ale acesteia.
Interpretarea mesajului pictural, muzical sau literar se face în virtutea unor necesități de
cunoaștere a adevărului, binelui și frumosului.
295
Obiectivul major urmărit de învățător și profesor în predarea limbii române, de
exemplu, constă în realizarea la clasă a unei citiri conștiente, clare, cursive. Dar câți elevi înțeleg
și sensul imaginii alăturate textului?
Ilustrarea colorată a mesajului poate fi luată ca o anticipare a ceea ce urmează să
descopere elevul în fragmentul din manual. Citirea imaginii, înainte de citirea textului, îl ajută pe
copil să recepteze mai bine comunicarea ce i se va face prin intermediul cuvintelor.
Umbrele și luminile, culorile reci și cele calde creează o anumită stare sufletească,
sentimentele interioare primind un anumit mod de manifestare, exteriorizat, bunăoară, prin
mimica feței. Un peisaj de natură cu o nuanță coloristică de gri, maro, verde, violet, galben, va da
o stare de depărtare, oarecare răceală, tristețe, melancolie. Acest peisaj de zile întunecate de
toamnă, descriu natura în anotimpul respectiv.
Nu aceeași stare va fi generată de citirea unui peisaj de vară, unde predominante sunt
culorile calde. Senzația de apropiere și lumină plăcută a imaginii poate fi la fel de bine redată și
prin asocierile de cuvinte ce descriu un astfel de peisaj.
Însușirea unor note muzicale formează un fragment sau un amalgam muzical. Dar
interpretarea acestuia va putea fi realizată prin citirea corectă a partiturii.
Elevul trebuie educat în sprijinul frumosului, astfel încât să nu i se pară de neînțeles un
album cu reproduceri după creațiile unor mari pictori, să nu respingă ideea de a merge la un
concert sau o lansare de carte. Încercăm, prin educație estetică, să formăm oameni capabili să
comunice între ei prin ceea ce păstrează mai bun și mai frumos în ființa lor.
Împreună cu elevii, răsfoind albumul cu picturile lui Grigorescu, ori ascultând,,
Simfonia Română,, compusă de George Enescu și folosindu-ne de textele literare, am zugrăvit,
în orele de educație plastică, chipul țăranului așa cum l -au înțeles și l -au zugrăvit marii creatori.
Țăranii lui Grigorescu trăiesc în timp, ei sunt eterni. Eterni vor rămâne în cântec, în
baladă sau doină, nemuritori în poezie și istorie.
Drumul schimbării prin creativitate nefiind un traseu impus, ci un labirint cu mai multe
ieșiri, în care fiecare elev va reuși să -și valorizeze propriul potențial în măsura în care își va
forma abilități creative pe care să le transfere în situații practice.
Concepând activitățile sub formă creativă, elevii își vor dezvolta parametrii creativi:
fluență, flexibilitate, originalitate și elaborare. Arta dezvoltă gândirea, sensibilitatea senzorială,
296
comportamentală, îl pregătește pe copil sa trăiască în frumusețe și armonie. Gesturile, culorile,
cuvintele, mișcările, sunetele, sunt mijloace de exprimare, exteriorizare a dorințelor și
așteptărilor. Arta are rolul de a sensibiliza, de a socializa și comunica indiferent de limba vorbită,
de a exprima bucuria, tristețea, iubirea sau dorință.
Personalitatea școlarului mic progresează în sensul consolidării și formării de noi
însușiri caracteriale și a cristalizării imaginii de sine.
Bibliografie:
• Măgurianu, Corina – Formarea prin creativitate pentru adaptare și schimbare, Revista
Învățământul Primar, nr.3, București, Editura Discipol, 1996
• Schwartz, Gheorghe, Kelemen, Gabriela, Moldovan, Olga D. – Psihologia copilului,
Arad, Editura Universității Aurel Vlaicu, 2007.
Sursa on-line:
• https://edict.ro/importanta-artei-in-scoala
297
ÎNVĂȚAREA CENTRATĂ PE ELEV
Prof. Preda Elena Cristina

Trecerea la o metodologie mai activă, centrată pe elev, implică elevul în procesul de

învăţare şi îl învaţă aptitudinile învăţării, precum şi aptitudinile fundamentale ale muncii alături
de alţii şi ale rezolvării de probleme. Metodele centrate pe elev implică individul în evaluarea
eficacităţii procesului lor de învăţare şi în stabilirea obiectivelor pentru dezvoltarea viitoare.
Aceste avantaje ale metodelor centrate pe elev ajută la pregătirea individului atât pentru o
tranziţie mai uşoară spre locul de muncă, cât şi spre învăţarea continuă.
Principii
Principiile care staul la baza învăţării eficiente centrate pe elev sunt:

• Accentul activităţii de învăţare trebuie să fie pe persoana care învaţă şi nu pe profesor.
• Recunoaşterea faptului că procesul de predare în sensul tradiţional al cuvântului nu este decât
unul dintre instrumentele care pot fi utilizate pentru a-i ajuta pe elevi să înveţe.
• Rolul profesorului este acela de a administra procesul de învăţare al elevilor pe care îi are în
grijă.
• Recunoaşterea faptului că, în mare parte, procesul de învăţare nu are loc în sala de clasă şi
nici când cadrul didactic este de faţă.
• Înţelegerea procesului de învăţare nu trebuie să aparţină doar profesorului – ea trebuie
împărtăşită şi elevilor.
• Profesorii trebuie să încurajeze şi să faciliteze implicarea activă a elevilor în planificarea şi
administrarea propriului lor proces de învăţare prin proiectarea structurată a oportunităţilor
de învăţare atât în sala de clasă, cât şi în afara ei.
• Luaţi individual, elevii pot învăţa în mod eficient în moduri foarte diferite.
Iată câteva exemple de învăţare centrată pe elev:

• Procesul de predare are trei faze, iar fiecare necesita metode adecvate. (Vezi metoda PAR)
298
1. Prezinta: Metode de prezentare de noi cunostinte elevilor sau de incurajare in a le gasi
singuri, ceea ce poate implica fapte, teorii, concepte, povestiri etc.
2. Aplica: Metode care sa-i oblige pe elevi sa aplice noile cunostinte care le-au fost doar
prezentate. Aceasta este singura modalitate de a te asigura ca elevii formeaza concepte despre
noul material pentru a il intelege, a si-l aminti si a il folosi corect pe viitor.
3. Recapituleaza: Metode de incurajare a elevilor sa isi aminteasca vechile cunostinte in
vederea clarificarii si concentrarii asupra punctelor cheie, asigurarii unei bune intelegeri si
punerii in practica si verificarii cunostintelor mai vechi.
• Lecţia pleacă de la experienţele elevilor şi cuprinde întrebări sau activităţi care să îi implice
pe elevi.
• Elevii sunt lăsaţi să aleagă singuri modul cum se informează pe o anumită temă şi cum
prezintă rezultatele studiului lor.
• Elevii pot beneficia de meditaţii, în cadrul cărora pot discuta despre preocupările lor
individuale cu privire la învăţare şi pot cere îndrumări.
• Aptitudinea elevilor de a găsi singuri informaţiile căutate este dezvoltată – nu li se oferă
informaţii standardizate.
• Pe lângă învăţarea specifică disciplinei respective, li se oferă elevilor ocazia de a dobândi
aptitudini fundamentale transferabile, cum ar fi aceea de a lucra în echipă.
• Se fac evaluări care permit elevilor să aplice teoria în anumite situaţii din viaţa reală, cum ar
fi studiile de caz şi simulările.
• Lecţiile cuprind o combinaţie de activităţi, astfel încât să fie abordate stilurile pe care elevii
le preferă în învăţare (vizual, auditiv, practic / kinetic)
• Lecţiile înlesnesc descoperirile făcute sub îndrumare şi solicită participarea activă a elevilor
la învăţare.
• Lecţiile se încheie cu solicitarea adresată elevilor de a reflecta pe marginea celor învăţate, a
modului cum au învăţat şi de a evalua succesul pe care l-au avut metodele de învăţare în
cazul lor
Predarea în vederea învăţării active: descrierea materialelor de instruire
299
• Cadrele didactice şi elevii trebuie să fie conştienţi de stilurile de învăţare pe care le preferă şi,
în consecinţă, de modul cum învaţă cel mai ine. În materialele de instruire se prezintă un
simplu chestionar care se poate folosi pentru elevi la identificarea stilurilor lor de învăţare.
Strategii de predare în vederea învăţării active
Învăţarea trebuie să cuprindă activităţi de prelucrare a noii materii învăţate, care trebuie
legată de ceea ce elevul ştie deja. Sarcinile trebuie să fie autentice, stabilite în context
semnificativ şi legate de viaţa reală. Ele nu trebuie să implice doar repetarea unor lucruri,
deoarece acest lucru duce la învăţarea “de suprafaţă” şi nu la învăţarea “de profunzime”.
Având în vedere faptul că învăţarea elevilor va implica erori, sarcinile trebuie să le ofere
ocazia de a se autoevalua, de a corecta, de a discuta cu colegii, de a primi reacţia profesorului,
precum şi de a face alte verificări de “conformitate cu realitatea”.
=Utilizaţi:=
(I) Metode care necesita o pregatire sumara si putine resurse : Predare prin intrebari,
Bulgare de zapada, Brainstorming, Experimentul Gandului (Empatia),Roata ;
(II) Metode care implica materiale (fotocopii sau cartonase) ce se distribuie elevilor : Invatare
cooperanta, . Puncte-cheie, Intrebari pe baza textului, Transformare,
Explicatiile elevilor, Harti/diagrame/desene, Rezumatul,
(III) Activitati care necesita putin mai multa pregatire; se incepe cu cele mai usoare :
Hotarari – Hotarari, Prezentarile elevului, Predare de catre elevi - Pentru predarea de
aptitudini,Jigsaw – O metoda de invatare cooperanta, Controversa academica,. Intrebari
’’Bulgare de zapada’’, Invatarea individuala, Ochelari, Competenta de a judeca, Comparatie si
contrast.
• “Predarea prin întrebări” sau descoperirea sub îndrumare
• Explicarea sarcinilor care cer elevilor să îşi explice unii altora modul cum au înţeles un
anumit lucru şi să elaboreze acest mod de a înţelege înainte de a-l exprima
300
• Punerea de întrebări şi răspunsuri de “diagnoză” şi utilizarea răspunsurilor greşite pentru a
explora şi a corecta neînţelegerile. “Întrebările socratice”.
• Utilizarea sarcinilor şi întrebărilor care stimulează gândirea elevilor şi se bazează pe
Taxonomia lui Bloom şi nu simpla reamintire. Aceste sarcini şi întrebări necesită mai multă
gândire şi prelucrare.
Analiză: întrebări de tip “de ce”,
Sinteză: întrebări de tip “cum”, “ai putea să”
Evaluare: întrebări de judecată.
Aceste întrebări de rang superior impun elevilor să îşi creeze propriile concepţii cu privire la
noua materie învăţată. Nu se pot face raţionamente pe marginea materiei învăţate înainte ca
aceasta să fie conceptualizată; de aceea, întrebările care solicită raţionamentul vor determina
conceptualizarea.
• Utilizarea studiilor de caz care leagă subiectul discutat de viaţa reală sau de experienţele
anterioare şi deci de învăţarea anterioară
• Utilizarea lucrului în grup, care solicită elevilor să discute materia învăţată, astfel încât să
colegii să se verifice între ei şi să înveţe unii de la alţii
• Învăţarea implică “construirea de modele”; de aceea, utilizaţi hărţi ale minţii şi rezumate care
relevă relaţia dintre părţile subiectului şi întreg. De asemenea, arătaţi legătura dintre subiectul
de astăzi şi alte subiecte
• Predarea aptitudinilor în contextul subiectului respectiv. Gândiţi-vă la dumneavoastră ca la
un profesor de aptitudini care utilizează conţinutul materiei pentru a preda aptitudinile
respective.
• Stimularea sporeşte ritmul învăţării. De aceea, utilizaţi resurse generoase, plurisenzoriale şi
activităţi energice şi creaţi o atmosferă de amuzament atunci când este posibil.
Bibliografie : http://www.tvet.ro
www.geoffpetty.com
301
SCHIMBĂM LUMEA PRIN ARTĂ
PROIECT CULTURAL-ARTISTIC
Prof. Radu Cătălina Geanina

Liceul Tehnologic “Paul Dimo”
Descrierea proiectului:
“Arta e fiica libertăţii.”(Schiller)
Este un proiect interdisciplinar şi transversal, prin care se urmăreşte înfrumuseţarea vieţii celor
din jur. Orice om e un artist, arta e un limbaj universal, presupune sentiment, comunicare. Are
scopul de a încânta oamenii şi de a-i avertiza asupra anumitor probleme ale societăţii. Toate
artele contribuie la dezvoltarea lumii în care trăim. Contactul cu arta îi face pe oameni mai
fericiţi, mai buni, mai deschişi.
ARGUMENT:
“Arta are puterea de a uni omenirea.” (Ludwig van Beethoven)
Consider că proiectul se distinge prin atractivitate, prin îmbinarea artelor, arta având o funcţie
catharctică, prin provocarea elevilor de a se implica în ameliorarea problemelor societăţii actuale
şi ale comunităţii locale, azi, când suntem împreună, dar parcă tot mai singuri, când accesul la
internet, reţelele de socializare constituie pentru toţi puncte de atracţie.
Scop:
- promovarea patrimoniului cultural naţional şi european;
- colaborarea ȋntre instituţii în interes educativ;
- demonstrarea rolului artei în definirea personalităţii umane şi a identităţii naţionale;
- dezvoltarea abilităţilor de comunicare, a spiritului de echipă;
- valorizarea potenţialului creativ în diferite domenii ale artei: pictură, muzică, coregrafie,
gastronomie, cinematografie, fotografie, teatru.
Mijloacele proiectului:
-chestionar, mediul virtual, reţele de socializare, expoziţie de fotografie şi pictură, prezentări
ppt., videoproiector, obiecte de artă tradiţională, reproduceri de artă, clipuri media.
Etape:
302
Alcătuirea echipei
Realizarea şi aplicarea chestionarului
Conceperea temelor de lucru
Încheierea parteneriatelor
Promovarea şi derularea activităţilor
Diseminarea rezultatelor
Chestionar:
1. Elevii cu dizabilităţi au şanse de integrare în societate?
2. Ai citit în ultimele două luni o carte?
3. Ai fost la un spectacol de teatru in ultimele două luni?
4. Ai o bibliotecă acasă?
Activităţi propuse:
1. Tezaurul tradiţiei româneşti
Gastronomie autohtonă
-se realizează o expoziţie culinară cu vânzare (bulz, tochitură, fasole cu ciolan, plăcintă cu
brânză, poale-n brâu, ciorbă rădăuţeană, cozonac, slănină cu ceapă), produsele fiind gătite prin
implicarea personalului de la cantina şcolii, în condiţii de siguranţă alimentară, dar cu bugetul
nostru.
- din banii obţinuţi se cumpără jocuri didactice pentru copiii de la Şcoală Specială “C. Pufan) şi
bilete la un spectacol de teatru pentru cel puţin zece bătrâni din azil.
2. Dans popular
- în Grădina Publică, la gară, pe platoul de la Casa de Cultură a Sindicatelor, elevii voluntari,
ȋmbrăcaţi în costume populare, îi antrenează pe cei din jur în “hora bucuriei”.
3. Miracolul naturii. Fotografia macro
303
-are cel mai mare impact asupra privitorilor, de aceea ne propunem să trezim emoţii frumoase
elevilor de la Şcoala Specială de surdo-muţi, prezentându-le miracolul naturii prin lentila macro
(o frunză, capul unei insecte, o floare de cactus, etc.), precum şi printr- o expoziţie de fotografie.
4. Gala personajelor comice

- elevii vor dramatiza secvenţe din operele comice, aducând zâmbete bătrânilor de la azil, prin
interpretarea personajelor: Rică Venturiano, Ziţa, Spiridon, Jupân Dumitrache, (O noapte
furtunoasă, I. L. Caragiale), Farfuridi, Caţavencu, Pristanda, Cetăţeanul turmentat (O scrisoare
pierdută. I. L. Caragiale), Leanca (Justiţie, I. L. Caragiale), Hagi Tudose, Harpagon (Avarul,
Molière).
5. Culoarea vindecă
- ne propunem să rupem monotonia şi să înfrumuseţăm atmosfera din spitale, azile, restaurante,
birouri, locuri de joacă, grădiniţe prin pictura pe perete.
6. Dăruind vei dobândi

- desfăşurăm la Căsuţa curcubeu, pentru elevii cu autism, câteva ateliere de lucru: confecţionare
de măşti pentru Anul Nou, de felicitări de 8 martie, meloterapie, joc de rol.
7. De la Gutenberg la Google, pasiunea mea, lectura

Testele PISA arată ca elevii români citesc şi înţeleg greu. De aceea ne-am propus un concurs la
nivel regional, de promovare a lecturii, de combatere a analfabetismului funcţional.
Cele două secţiuni ale concursului:
a) Book trailerul – modalitate de a promova o carte
Este o secțiune la care elevii pot participa prin transmiterea lucrării pe suport electronic sau a
linkului, dacă a fost încărcat pe youtube clipul. Echipele pot fi formate din maxim 2 elevi.
Book trailerul este un scurt videoclip multimedia, de 2-5 minute, bazat pe modelul trailerului de
film, al cărui scop este de a evoca temele şi atmosfera unei cărţi prin imagini, muzică şi cuvinte
pentru a trezi interesul viitorului lector. Este o modalitate inedită de a îmbina noţiuni de
literatură, muzică, pictură, media.
304
Îi invităm pe elevi să promoveze o carte citită, să demonstreze că mijloacele web se pot
tranforma în parteneri ai dezvoltării competenţelor elevului cititor şi că “nu este alta mai
frumoasă şi mai de folos zăbavă decât cititul cărţilor”.(Miron Costin)
b) Literatură în imagini/ Design book

Constă în alegerea unui text literar (epic, liric sau dramatic) şi realizarea copertei, a unor benzi
desenate, a unor ilustraţii adecvate conţinutului. Lucrările (minim 5, maxim 20 de desene) pot fi
realizate în creion, color, alb-negru, acuarelă etc., format A4/A3. Echipele pot fi formate din
maxim 2 elevi.
Impactul proiectului:
Vor fi implicaţi direct aproximativ 150 de elevi voluntari din şcoală, şase instituţii, 60 de
beneficiari din medii defavorizate, 60 elevi participanţi la concurs, comunitatea locală,
activităţile contribuind la:
- stimularea lucrului în echipă;
- promovarea toleranţei, solidarităţii, egalităţii de şanse;
- motivarea elevilor în vederea implicării lor active, pe termen lung şi constant în activităţile
culturale, artistice şi educative propuse.
DE CE ESTE PROIECTUL UTIL PENTRU SOCIETATE

“Toţi trăim sub acelaşi cer, dar nu toţi avem acelaşi orizont.” (Konrad Adenauer)
Rutina, egoismul, distanţa afectivă, nivelul cultural scăzut constituie probleme ale societăţii în
care trăim. ARTA este un mijloc de alimentare spirituală. Ea ne învaţă că ceea ce e important nu
se vede la o primă privire, ca în desenul din Micul prinţ, de A de Saint Exupéry. Precum planeta
micului prinţ, şi arta e ameninţată de pericole (“de baobabi”), dacă nu o cultivăm, riscăm să ne
dezumanizăm.
REZULTATELE PROIECTULUI:
La sfârşitul proiectului, elevii vor învăţa să dăruiască, să devină utili, să transforme urâtul în
frumos, să se bucure cu ce au, să aducă zâmbete celor din jur, să folosească tehnologia în vederea
promovării activităţilor.
305
MINUNATA LUME A POVEŞTILOR
LUI HANS CHRISTIAN ANDERSEN
Prof. înv. primar Raţiu Diana Linda

Şcoala Gimnazială ,,Virgil Iovănaş“ Şofronea, Arad
În Danemarca sa natală, Hans Christian Andersen este amintit ca poet, dramaturg, autor
de jurnale de călătorie şi romancier, dar şi ca autor de romane pentru copii. Cu toate acestea,
Andersen a devenit celebru în întreaga lume pentru basmele sale, care au fost traduse in zeci de
limbi. Succesul acestor scrieri i-a adus faima mondială, la aniversarea a 205 ani de la naşterea sa,
motorul de căutare Google, a marcat această dată (2 aprilie) printr-un logou cu scene din
binecunoscuta poveste ,,Degeţica“.
Printre numeroasele sale scrieri, Andersen a publicat peste 180 de poveşti şi basme.
Farmecul acestor poveşti care ne încântă şi astăzi constă, într-o mare măsură, în capacitatea
autorului scandinav de a transmite emoţii şi de a portretiza, folosind un limbaj accesibil oricui.
Acel ,,ceva“ universal şi extrem de uman din povestirile sale a cucerit inimile a milioane de
oameni pe parcursul a celor două secole. Părea să cunoască sentimentele personajelor sale atât de
bine pentru că numai el ar putea reda astfel de detalii cu măiestrie şi subtilitate, atingând inimile
cititorilor tineri sau bătrâni, chiar şi in zilele de azi.
Stilul acestui autor este variat, dar se menţine cu preponderenţă într-un registru liric,
începând cu timbrul elegiac vibrând de compătimire în faţa suferinţelor omeneşti sau de duioşie
în faţa candorii copilăriei şi iubirii materne. Totuşi, resursele folclorice se împletesc adesea cu
elemente autobiografice. De altfel, inspiraţia realistă pentru Andersen rămâne o ambiţie
permanentă, mărturisită şi în ,,Povestea vieţii mele“. Autorul a recunoscut că a trecut anumite
momente din viaţa sa în povestiri. ,,Lumea şi viaţa au fost cea mai bună şcoală a mea“.
Dacă realismul său se limitează la descrierea cadrului general de viaţî materială, fără să
întreprindă o analiză a reacţiilor complexe ale personajelor, În schimb Andersen sesizează
aspectul sentimental al situaţiilor depresive, al suferinţei, manifestând o simpatie caldă pentru
oropsiţii vieţii. De obicei, simpatia pentru aceştia este exprimată de autor de pe poziţia
spectatorului generos, cu sentimente de umanism profund.
306
Fără să ajungă până la cauzele sociale ale răului, Andersen afirmă idealul iubirii de om,
un ideal moral în care cele trei valori – adevărul, binele şi frumosul – se întâlnesc. Optimismul
marelui scriitor rezultă din încrederea în forţele morale ale omului. ,,Omul este, fără îndoială,
capodopera perfecţiunii“, scria el, de aceea, ,,fiecare are dreptul la perfecţiunea sa în Bine şi
Frumos“.
Acest ideal moral este conceput pe singura coordonată concretă, cea a faptelor bune.
,,Noi, fiicele aerului n-avem nici noi suflet nemuritor, dar prin faptele bune putem căpăta unul.
[...] Când am făcut timp de trei sute de ani tot ce ne stă în putinţă, căpătăm un suflet nemuritor şi
putem împărtăşi şi noi fericirea veşnică a omului“. (,,Mica sirenă“)
În concepţia lui Andersen, există anumite lucruri care trebuie respectate: fapta bună,
sufletele cele mai umile, munca modestă şi sentimantele curate, armonia vieţii familiale. Dacă
autorul povestirilor ne relevă un scriitor sensibil, căruia experienţa unei vieţi aspre i-a deschis
ochii asupra realităţii, celălalt sector, al basmelor, arată că scriitorul nu şi-a pierdut niciodată
candoarea sentimentului şi bucuria vieţii. ,,Mă simt copilul Fericirii“, exclama scriitorul la o
vârstă înaintată, cu aceeaşi ingenuitate a răţoiului cel urât din povestea cu acelaşi nume. Spre
deosebire de fraţii Grimm, care repovestesc o creaţie populară faţă de care ei păstrează o
atitudine obiectivă, şi spre deosebire de Perrault, care repovesteşte şi el, cu multă graţie şi fineţe,
cu spirit şi uneori cu mici ironii basmele bunicuţei, Andersen pare a fi cel dintâi care crede în
materia pe care o crează sau o prelucrează şi în care planul fanteziei face adesea apel la
elementele realităţii, bucurându-se cu naivitatea unui copil. Această notă dominantă de candoare
imprimă poveţtilor sale acel ton de comunicativitate, proprie lui Andersen.
În opera sa, este atestată prezenţa anumitor elemente provenind din mitologia scandinavă,
pe calea tradiţiilor folclorice, toate acele ondine, elfi, sirene, păsări miraculoase pe care le
întâlnim atât de des în operele sale, alături de zâne şi vrăjitoare. Pe lângă aceste fiinţe
supranaturale, totul este însufleţit; rolul scriitorului este acela de a-şi pune ochelarii fermecaţi
prin care vede minunile din stupul albinelor şi cornetul acustic pentru a auzi cartofii povestindu-
şi întâmplările. Vieţuitoarele sunt înzestrate cu cu glas şi conduită omenească. O ediţie franceză a
basmelor sale, apărută în timpul vieţii scriitorului, îl prezenta astfel: ,,Noul La Fontaine face să
vorbească animalele cu mult spirit; el împărtăşeşte necazurile şi bucuriile lor, pentru a deveni
confidentul lor; ştie să le împrumute un limbaj atât de naiv, atât de pătrunzător şi de firesc, încât
307
povestirea lui pare de-a dreptul reproducerea fidelă a ceea ce a auzit el cu adevărat“. Comparaţia
cu La Fontaine însă este justă numai până la un anumit punct, căci animalele lui La Fontaine par
a fi învăţat o anumită susbtilitate de la moraliştii francezi sau de la cazuiştii epocii. Animalele
din opera lui Andersen au însă o moralitate sănătoasă şi ajută totdeauna omul să iasă din impas.
Deşi aceste animale din poveştile daneze îl învaţă pe om respectul şi dragostea faţă de lume sub
toate formele ei, totuşi această lecţie este departe de moralizarea ostentativă şi de didacticismul
convenţional al lui Charles Perrault.
În zona basmului, sub viziunea panteistă a scriitorului nordic, capătă însufleţire şi
obiectele cele mai banale: cratiţa, farfuriile, mătura, ceainicul, între jucării se infiripă idile
duioase, ca între soldatul de plumb şi dansatoarea de porţelan, sau între păstoriţă şi coşar;
titirezul se îndrăgosteşte de mofturoasa domnişoară minge, gulerul vorbeşte ca un filfizon,
puşculiţa în chip de purcel se poartă asemenea unui bogătaş arogant. Această animizare a
obiectelolar constituie o sursă de feerie redusă la dimensiunile banalităţii cotidiene, un tip nou de
feerie, o feerie domestică, de interior. În acelaşi timp însă, este şi una din sursele de umor ale
marelui povestitor. Deşi umorul lui Andersen este într-adevăr o caracteristică proeminentă a
poveştilor (atunci când acestea sunt bine traduse), totuşi, ceea ce mulţi cititori resimt cel mai
adesea este o notă de tristeţe copleşitoare: mica sirenă este trădată de prinţ, bradul este aruncat
după Crăciun, chiar şi în poveştile cu final fericit, personajele trec prin nenumărate chinuri
(„Degeţica”, „ Crăiasa Zăpezii”, „Lebedele”).
Cu toate acestea, Andersen realizeză nota de umor prin efectele de contrast neaşteptat
dintre fantezie şi realitate, efecte pe care le obţine atribuind trăsături de caracter sau obiceiuri de
viaţă burgheză vieţuitoarelor sau chiar unor obiecte banale: cioara este în doliu, corbii ţin şi ei să
ajungă pensionari sau o altă cioară se instalează în fundul trăsurii. De multe ori, umorul este
nuanţat cu maliţiozitatea aluziei ironice, ca în „Hainele cele noi ale împăratului” , ironizând
ambiţia şi falsitatea (cu evidente aplicaţii şi în domeniul criticii literare sau de artă).
În „Răţuşca cea urâtă”, cumetrele raţe bârfesc asemenea unor femei, ca şi domnişoarele
cărăbuşe, care văzând-o pe Degeţica „începuseră să şuşotească între ele: „Are numai două
picioare!”. Cultura livrescă este ironizată fin în „Prinţesa şi porcarul”. Mai multă fineţe are jocul
spiritual al fanteziei feerice: ,,În cartea cu poze, desenele prinseseră viaţă, păsările cântau, iar
oamenii, desprinzându-se cu totul de pagini, veneau să stea de vorbă cu Eliza. Dar când fetiţa
308
întorcea paginile, ei săreau la loc în carte, ca să nu se încurce cu cei din pozele următoare („Cele
douăsprezece lebede”). La H. Ch. Andersen, natura este receptată elegiac, alteori fantastic
(„vânturile erau făurite din vârtejuri de zăpadă, iar geamurile şi uşile erau tăiate din pale de vânt
îngheţat”) sau de-a dreptul vizuală. În acest caz, paleta vizuală este mai vie în redarea peisajului
de iarnă. Acest stil confirmă încă o dată temperamentul liric şi sentimental al povestitorului.
Autorul danez, H.Ch. Andersen, a realizat ceva remarcabil: poveştile care sunt citite şi
iubite de fiecare nouă generaţie, poveşti care sunt încă surse de inspiraţie pentru dramaturgi,
regizori şi scenarişti, poveştile lui Andersen fiind ecranizate şi puse în secnă pe toate meridianele
lumii.
BIBLIOGRAFIE:
Hans-Christian Andersen, Poveşti, Ed.Corint, 2009, Bucureşti
Hans-Christian Andersen, Povestea vieţii mele, Ed. Ion Creangă, 1983, Bucureşti
309
DIGITALIZAREA PROCESULUI EDUCAȚIONAL
Prof. Sandu Mihaela

Liceul Tehnologic Al. Vlahuță, Podu Turcului, Bacău
Digitalizarea educaţiei este una dintre priorităţile majore la nivel naţional. Studiile indică
încalcarea dreptului la educaţie al tuturor copiilor şi dezavantajarea comunităţilor vulnerabile,
cu precădere pe cele aflate în mediul rural. Cifrele arată clar că decalajul dintre şcolile de la sat şi
cele de oraş rămâne unul profund.
Efortul de a ajuta oamenii să învețe într-un mod simplificat, mai rapid și mai puțin
costisitor a reprezentat o problemă de interes comun de sute de ani. Încă de la începutul secolului
al XX-lea s-au căutat mijloace și metode de multiplicare a materialelor informative. La
începutul secolului al XX-lea filmele educaționale au reprezentat o primă etapă a implicării
mijloacelor media în scop instituțional. Army Alpha a fost dezvoltată în 1917 de Robert Yerkes
pentru evaluarea recruților din Al Doilea Război Mondial în privința capacităților intelectuale și
emoționale. Recruții erau antrenați prin intermediul materialelor video ca metodă alternativă.
Proiectoarele cu diapozitive au fost utilizate frecvent după 1950 în procesul educativ
educațional. 10 ani mai tărziu, Universitatea Stanford experimenta utilizarea calculatoarelor
pentru calcule aritmetice sau cititul pe litere. În același timp, la Universitatea Ilinois, studenții
puteau accesa pentru prima dată informații. Nouă ani mai târziu apărea internetul și 26 de ani
mai târziu era pus la dispoziție primul curs online de către Electronic University Network.
Învățarea sincronă își făcea cu dificultate loc într-un sistem educațional tradițional. Interacțiunea
directă este facilitată în prezent de multitudinea aplicațiilor precum ZOOM, MEET,
CLASSROOM ș.a. până în 2009 aproximativ 5.5 milioane de elevi participaseră la cel puțin un
curs online.
Avantajele învățării la distanță prin videoconferințe sunt evidente.astfel că astfel de
activități au căpătat popularitate. Termeni precum E-learning, resurse educaționale, învățare
sincronă și asincronă, webinar, lecție interactivă ș.a. sunt din ce în ce mai familiari oamenilor din
toate mediile, mai ales odată cu necesitatea distanțării sociale cerută de răspândirea noului
coronavirus(SARS-COV-2) începând încă din 2019.
310
S-a vorbit despre digitalizarea învățământului românesc ce include și dotarea tuturor
unităților de învățământ cu table interactive, în timp ce elevii de gimnaziu și liceu ar putea primi
tablete pentru a fi folosite atât la școală, cât și acasă la pregătirea lecțiilor
Programa școlară este învechită, de-a dreptul depășită de cererile societății de azi. Încă
există profesori care nu reușesc să se adapteze metodelor moderne de predare, considerându-le
inutile, ca să nu mai vorbim despre incapacitatea profesorilor în vârstă de a se adapta utilizării
aplicațiilor. Realitatea este că majoritatea elevilor nu posedă dispozitive performante care să
permită instalarea aplicațiilor sau nu au un abonament la internet care să le permită accesul
nelimitat la cursuri.
Analiza SWOT
SWOT BENEFICE PUN ÎN PERICOL

ATINGERII SCOPULUI ATINGEREA SCOPULUI
SURSĂ PUNCTE TARI PUNCTE SLABE
INTERNĂ -expansiunea rapidă, -produsul educațional prestat poate fi în multe
-perfecționare prin testare, cazuri de calitate joasă,
- creșterea disponibilității de adaptare -lipsa de experiență a cadrelor didactice,
și necesitatea reinventării strategiilor -lipsa programelor de formare continuă.
didactice ce implică învățare sincronă -incapacitatea de adaptare a cadrelor didactice
și asincronă. -lipsa de interes sau responsabilitate a unei
părți semnificative din personalul didactic ce
nu a fost evaluat pentru prezența la cursuri sau
pentru calitatea materialelor postate de cele
mai multe ori pe o platformă fără a oferi
feedback elevilor.
SURSĂ OPORTUNITĂȚI AMENINȚĂRI
EXTERNĂ -interesul manifestat de educabili în -insuficiența resurselor financiare pentru copii
direcția utilizării materialelor online, din mediul rural,
- reducerea costurilor, -schimbarea bruscă de la sistemul tradițional
311
-o mai bună comunicare cu la cel online,
Secretariatul și conducerea școlii - calitatea proastă a imaginii în timpul
datorită utilizării aplicațiilor precum videoconferințelor(imagini pixelate, pause în
WhatsAPP, Messenger,,ș.a. comunicare, imposibilitatea de interacționare
uneori),
- dotarea insuficientă cu materialele necesare
atât a cadrelor didactice, cât și a elevilor.
312
JOC DIDACTIC – CINE ȘTIE, CÂȘTIGĂ!”
Prof. Sârbu Liliana

GRUPA: mijlocie
CATEGORIA DE ACTIVITATE: Activitate matematică
TEMA: Numeraţia în limitele 1-5
TIPUL DE ACTIVITATE: Concurs
SCOPUL:Consolidarea cunoştinţelor referitoare la numeraţia în limitele 1-5 şi ordonarea
mulţimilor în şir crescător şi descrescător
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
O1. – să numere în şir crescător şi descrescător în limitele 1-5;
O2. – să raporteze numărul la cantitate şi cantitatea la număr;
O3. – să utilizeze corect cardinalul şi ordinalul numărului;
O4. – să compare numerele, să sesizeze locul lor în şirul numeric;
O5. – să rezolve probleme simple.
REGULILE JOCULUI: Să respecte ordinea de intrare în joc şi să soluţioneze cerinţele

într-un timp dat.
SARCINA DIDACTICĂ: Copilul numit va număra crescător şi descrescător, va mânui

materialul, va verbaliza acţiunea făcută.
METODE ŞI PROCEDEE: conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, problematizarea
MATERIAL DIDACTIC: jetoane cu diferite imagini, jetoane cu cifre, tabla magnetică,

figuri, jucării, ecusoane, stimulente.
Secvenţele Conţinut instructiv-educativ Metode şi Evaluare

activităţii procedee
Captarea Introducerea în activitate se face prin Explicaţia Se apreciază
atenţiei intuirea materialului primit în coşuleţe. fiecare
Enunţarea „Astăzi vom desfăşura un joc care se răspuns
scopului şi a numeşte: «Cine ştie câştigă!», pentru a
obiectivelor vedea cine cunoaşte cifrele, cine rezolvă
toate sarcinile trasate.”
Se împarte grupa în două echipe: echipa
fluturaşilor şi echipa buburuzelor. Fiecare
echipă va avea ecusoane reprezentative,
respectiv fluturaşi şi buburuze.
Răspunsurile corecte se vor afişa cu buline
la tabla magnetică.
313
Reactualizarea I – Echipa nr. 1 va număra în şir crescător Explicaţia
cunoştinţelor de la 1 la 5. Exerciţiul
II – Echipa nr. 2 va număra descrescător de
la 1 la 5.
I – va forma scara numerică 1-5 şi 5-1.
II – va raporta cifra la cantitate.
Se lucrează la tabla magnetică; fiecare
echipă va fi reprezentată pe rând. Exerciţiul Se vor
I – Un copil din prima echipă aşază cifrele aprecia
de la 1 la 5. rezultatele
II – A doua echipă va aşeza mulţimile cu Lucrul pe activităţii pe
1,2,3,4,5 elemente, raportând cantitatea la echipe echipe şi
număr. răspunsurile
Se verifică numeralele ordinale prin copiilor.
întrebări de tipul:
I – „A câta este mulţimea cu flori?” Conversaţia
II – „A câta este mulţimea cu insecte?”
Se verifică modul de rezolvare a Se va aprecia
problemelor simple gândirea
I – „Cum putem pune 5 mere în două logică în
coşuri?” rezolvarea
II – „Dacă avem într-un buchet trei flori şi Descoperirea problemelor
mai adăugăm una, câte sunt la un loc?”
Obţinerea Ghiciţi ghicitoarea mea: Ghicirea
performanţei şi I – „Clopoţel, mititel , Conversaţia
asigurarea Câte petale o fi având el?”
conexiunii II – „Fluturaşul cel plăpând
inverse Aripi câte-o fi având?”
I – „Doi căţei se bat pe-un os
Vine altul furios
Ia spuneţi-mi cu frumosul
Câţi împart acuma osul?”
II – „Trei răţuşte sunt pe lac
Şi-un răţoi e sub copac
De le numărăm pe toate
Câte fac? Ghiceşti? Se poate?”
I – „În mănuşă sau ciorap
Câte degete încap?” Se fac
II – „Iese vulpea din pădure aprecieri
Şi se duce-n sat să fure individuale
4 găini şi-o raţă grasă
Cu câte se-ntoarce-acasă?”
I – „Câte bătăi din palme aţi auzit?” Conversaţia Se apreciază
II – „Câte baloane sunt aici?” Exerciţiul modul de
I – „Dacă mai aducem unul câte sunt?” Problematizarea rezolvare a
314
II – „Ridicaţi două degete” problemei
I – „Care sunt vecinii lui 4?”
II – Dar ai lui 3?„”
PROBLEMĂ DISTRACTIVĂ Problematizarea
„Cum putem da trei mere la trei copii, dar
să mai rămână un măr în coş?”
Răspuns: Unuia i se dă mărul cu tot cu coş. Se vor
Evaluarea Activitatea pe fişe de lucru aprecia
performanţei Ex.1 –„Desenează atâtea buline cât arată individual
cifra!” Exerciţiul fişele de
Ex.2 –„Trasează pe etichetă atâtea linii câte lucru.
flori sunt!”
FIŞA DE LUCRU:
Ex. 1- desenează atâtea buline cât arată cifra!
1 2 3 4 5
Ex. 2 - trasează pe etichetă atâtea linii câte flori sunt!
Ex. 3- procedează astfel încât să fie tot atâtea buline cât arată cifra din etichetă
5 5
BIBLIOGRAFIE:
1. Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii, 1998;
2. M. Neagu, G. Beraru, Activităţi matematice în Grădiniţă, Editura ASS, 1995.
315
GRĂDINIȚA – VIS SAU REALITATE?
Prof. Înv. Preșcolar Scripcaru Simona

Grădinița Nr. 1 Movileni, jud Galați
Grădinița este primul contact al copilului cu un mediu educațional organizat. Chiar dacă
primii doi ani de grădiniță, grupa mică și grupa mijlocie, sunt pentru acomodare, socializare
grădinița este un mediu educațional unde copilul învață subtil că există și reguli.Dar până la
reguli grădinița este un loc unde putem visa. La grădi putem deveni orice am dori.
În grădiniță suntem într-o lume fermecată unde dorințele se îndeplinesc, unde adulții sunt
copii. Tot ce nu poți face acasă, că strici , că murdărești, că faci gălăgie, că nu este frumos, la
grădiniță se poate transforma într-o activitate de vis, constructivă și creativă.
Păcat că pentru mulți dintre copiii mici ,,grădinița” este doar un vis. Trebuie să fim realiști
și să acceptăm că tot mai mult ne confruntăm cu această mare problemă ,,abandonul școlar,,.
Din păcate unii copii sunt nevoiți să stea departe de părinți deci sunt crescuți de bunici, frați sau
alte rude, sau stau cu un singur păinte, celălalt fiind plecat la muncă în străinătate.
În acest context social grădinița are un rol fundamental în viața copilului pe care își pune
amprenta: frustrarea, neâmplinirea, neajunsurile, problemele financiare. Copiii și în special cei
foarte mici trebuie să simtă că există un loc unde sunt primiți cu drag, iubiți, ascultați, unde pot
visa. Copiii în special preșcolarii au nevoie de modele, imită ceea ce văd în jur, ceea ce li se pare
mai interesant(comportament pozitiv, sau negativ). Etapa grădiniței este etapa în care copiii
învăță fără să-ți dea seama, mintea lor fiind asociată cu un burețel.
Am marele noroc să fiu un adult care se joacă și visează chiar la o vârstă matură.E o
plăcere să visezi alături de cei mici. Visele lor sunt sincere. Îmi place să visez, să cred că pot
ajuta la îndeplinirea unor vise de copil.
De aceea, după ce analizez grupa nou formată (preșcolari care au mai frecventat grădinița,
preșcolari care nu au mai fost la grădiniță din diverse motive deși au vârsta optimă, copiii întorși
din străinătate), după ce le descopăr vulnerabilitățile, calitățile, dorințele, întocmesc o planificare
a activităților obligatorii, de zi cu zi, căt și o planificare a activităților extracurriculare care să
respecte categoria de vărstă dar în același timp să-i determin să-și dorească astfel de activități,
dar țin cont ca acestea să se adapteze nevoilor tuturor copiilor din clasă.
316
Voi desfășura activitățile implicând toți copiii, punându- le la dispoziție materiale necesare
vârstei, materiale care să-i atragă (unele făcute chiar de ei, sau adunate de ei în activitățile
extracurriculare). Vor deveni pe rând lideri de grup ,,Doamna,,. Vor fi cei care conduc anumite
activități, iar eu voi ,,asculta,, de sfatul și indicațiile lor.
Voi încerca prin diverse proiecte, activități, voluntariat să satisfac nevoia materială,
economică, emoțională, implicându-i direct pe toți copiii, dar fără ca cei în cauză să simtă
diferența. O bună gestionare a fiecărui ton, gest poate motiva un copil să vină la grădiniță.
Implicarea părinților, bunicilor, în activitățile pe care le desfășor la clasă, solicitândule
ajutorul că ,,nu pot singură cu atâția copiii,, îi determină pe aceștia să înțeleagă că baza, temelia
educației este grădinița, iar educația prin joc, pe care o primește copilul la grădiniță este destul de
importantă pentru dezvoltarea lui emoțională și socială iar mottoul ,,lasă că se duce direct la
școală că doar știe să numere și e deștept foc, e prea mic,, nu este foarte adevărată.
Ședințele cu părinții, precum și activitățile de consiliere, mă ajută foarte mult să descopăr
nevoile emoționale, materiale pe termen scurt cât și pe termen lung , nevoi care de multe ori se
răsfâng asupra copiilor.
Descopăr că cei mici au o plăcere deosebită de a imita adulții, de a face ceea ce acasă se
termină cu un simplu ,,nu ai voie,, ,,nu e bine cum faci,,. Motivarea copiilor de a învăța, de a dori
să revină la grădiniță și în ziua următoare, de a participa la activități care pentru unii pare o
simplă joacă și înșirare de jucării pentru mine este o mare provocare.
Controlul acestor situații de abandon școlar, țin foarte mult de mine, de felul în care îmi
organizez timpul, activitățile, sala de clasă, tonalitatea vocii.
Evaluarea preșcolarilor este una și aceeași pentru toți copiii, ținând cont doar de nivelulde
vărstă și obiectivele ce mi le-am stabilit la începutul anului școlar. Lucrările copiilor sunt
adunate într-un portofoliu, iar preșcolarii îl prezintă cu drag părinților lăudându-se cu munca lor.
Activitățile de grup pe care le desfășor cu părinții și copiii sunt un bun prilej și un mod subtil de
a-i încuraja pe copii să le arate singuri ce au învățat, ce pot ei să facă, cum să facă și de ce.
Nu putem cere să se stopeze abandonul școlar cel puțin la grădiniță, dacă vedem acest
proces de la înălțimea catedrei. Important este să fii ,,mama,, și nu ,,Doamna,, pentru copil, iar
pentru părinte persoana care să-i înțeleagă (dacă se poate) problemele și nevoile
317
ÎMPLINIREA UNUI VIS DE COPIL
Prof. înv. primar Smirnov Alexandra Bianca

Școala Gimanzială „Victor Jinga”, Sighișoara ,Mureș
„Nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul ce domneşte într-însa.”

Regele Ferdinand I
Citind aceste cuvinte îmi dau încă o data seama cât adevăr transmit. Da, spiritul ce
domnește în școală o face măreață. Întăresc această afirmație gândindu-mă la faptul că uneori,
prin activitățile desfășurate încerc să aflu amănunte despre ceea ce simt copiii în anumite situații,
ce își doresc ei, ce speranțe își fac uneori, deci, în general doresc să ajung cât mai aproape de
suflețelul lor, astfel încât mediul și starea pe care o au când sunt la școală să le facă plăcere, să
vină cu drag.
Sunt profesor pentru învățămât primar, iar în acest an școlar am avut plăcerea de a lucra
cu elevii clasei I. În activitatea școlară desfășurată în condiții normale, face to face, am folosit de
foarte multe ori jocul pentru a determina copilașii să participe activ la procesul de învățământ,
astfel încât prin acesta să se atingă obiectivele propuse.
La un moment dat, la Dezvoltare personală, în cadrul unității „Eu învăț”, la lecția „Învăț
la școală” am discutat despre școală, instituția unde copilașii primesc diverse informații,
dobândesc un comportament civilizat, își formează deprinderi de lucru pe care o să le folosească
tot restul vieții. Activitatea respectivă a început cu o ghicitoare despre școală, urmând apoi
parcurgerea materialului suport din caietul special, ca mai apoi fiecare elev să își exprime părerea
despre cum văd ei școala, ce le-ar face plăcere să se întâmple la școală, cum văd ei desfășurarea
unei activități, ce condiții și-ar dori să aibă, etc., deci fiecare copilaș și-a exprimat părerea despre
școală, așa cum o vede și cum i-ar plăcea lui să fie. Am avut ocazia să aflu foarte multe despre
felul în care le-ar face plăcere să se desfașoare activitatea școlară, dar cel mai des întâlnită a fost
dorința dotării sălilor de clasă cu calculatoare și cu acces individual la calculator cu conexiune la
internet. Nu am fost surprinsă nici de dorința unuia dintre elevi de a se desfășura școala de acasă,
el fiind unul dintre cei mai timizi copilași din clasă. Acea activitate am încheiat-o jucându-ne de-
a școala. Activitatea și-a atins obiectivele propuse, ba mai mult am reușit să cunosc mai bine
copilașii prin felul în care ei au descris „Școala de vis”. Ca o completare a activităților
318
desfășurate în această oră, elevii au primit ca sarcină de lucru pentru acasă, realizarea unui desen
cu titlul „Școala de vis”.
Nu după foarte mult timp, datorită situației apărute „Școala de vis” a unora dintre elevi se
și concretizează, astfel activitatea didactică, după cum bine se cunoaște mutându-se în mediul
online.
Odată trecuți în online am învățat și aprofundat modalitățile de lucru cu calculatorul, am
avut deosebita plăcere de a ne forma unele deprinderi de lucru cu tehnologia, dirijate și
îndrumate, aceasta în situația în care pentru ultimele generații de copii și pentru generațiile
viitoare este un mod de viață, o modalitate mult mai eficientă de comunicare și de interiorizare a
informațiilor și cunoștințelor necesare.
Deci, perioada școlii online poate fi considerată o provocare pentru toți cei implicați în
procesul de învățământ, cadre didactice, elevi și părinți, cu toții fiind nevoiți să studieze,
descopere și să aplice noi metode de lucru.
În această perioadă fiecare instituție de învățământ a căutat și folosit o cale care i s-a
părut cea mai potrivită pentru a continua procesul de învățare în condițiile date.
Prin urmare, eu am folosit în acestă perioadă platforma educațională Digitaliada, unde
încărcam pentru elevi temele și lecțiile pe care inițial le prezentam și explicam în
videoconferințele via Google Meet, ca mai apoi și platforma Digitaliada să pună la dispoziție
desfășurarea unor astfel de conferințe. Tot aici elevii au posibilitatea rezolvării online a
diverselor teste. Ca o completare a acestor activități am folosit ca mijloc de comunicare
permanentă cu părinții aplicația WhatsApp. Pentru că în perioada desfășurării întâlnirilor online
am observat că elevii au o capacitate redusă de concentrare, am încercat să îmbin în mod plăcut
jocul cu activitatea de învățare și cu pauzele, astfel încât în cele din urmă, în momentul evaluării,
am observat că activitatea a dat roade plăcute. Pentru diversificarea activității și pentru captarea
atenției am realizat diverse jocuri folosind următoarele aplicații: Storyjumper, Spinner online,
Wordcloud, Liveworksheets, Kahoot, Stopwach.online, Quizizz, și altele, continuând și pe
perioada vacanței perfecționarea mea pentru desfășurarea activității în online. Pe parcursul
perioadei online am observat faptul că elevii reușesc să fie captați dacă activitatea desfășurată
este diversificată, dacă sunt situații în care sunt implicați, astfel am ajuns la concluzia că
evaluările sub formă de teste, chestionare online sunt mult mai îndrăgite de elevi. La fel de iubite
319
sunt jocurile de gândire sau de descoperire, cât și fișele de lucru interactive. Toate aceste
instrumente se pliază foate bine pe caracterul elevului din aceste generații, lucru care a
determinat în această perioadă o învățare activă și o creștere a independenței în ceea ce privește
activitatea școlară, toate acestea determinate fiind de faptul că aceste generații s-au născut cu
tehnologia la îndemână, aceasta făcând parte integrantă din viața lor, fiind foarte atractivă și
provocatoare.
Referitor la beneficiile pe care le-a adus această perioadă aș aminti faptul că s-a observat
o îmbunătățire a abilităților digitale, acest lucru l-am constatat și ca profesor și ca părinte, elevii
fiind determinați să caute, să aplice și să utilizeze în permanență și tehnologia, dar și materialele
suport pe care le foloseau până acum. Această îmbinare a activităților din cele două planuri a dus
în cele din urmă la încheierea anului școlar cu rezultate satisfăcătoare.
Un foarte mare dezavantaj al acestei perioade a fost determinat de faptul că nu toți elevii
au avut acces la diverse gadgeturi, astfel încăt au fost, mai sunt și vor fi situații, din păcate triste,
în care elevii au renunțat la a mai continua studiile din cauza acestor lipsuri. Cu ei momentul a
fost foarte nemilos din păcate.
Ca o concluzie la ce am dorit sa prezint aici este faptul că de data aceasta dorința
copilașului de a desfășura activitatea școlară de acasă s-a chiar îndeplinit, aceste momente
determinându-ne astfel pe toți cei implicați să învățăm foarte multe lucruri noi referitoare la
tehnologie și aplicarea ei, astfel încât să putem realiza o îmbinare benefică între online și offline.
Pe întreaga perioadă am încercat să găsesc puncte de legătură cu elevii mei, să le captez atenția
ori de câte ori observam că este necesar acest lucru și m-am străduit în permanență prin
activitățile propuse, prin jocurile creat și aplicațiile folosite să le trezesc curiozitatea neîncetat.
Revenind în încheiere la citatul de început, consider că întradevăr spiritul ce domnește în
fiecare școală este cel care o duce mai departe, indiferent de modul de desfășurare al activităților
didactice.
320
VALORIFICAREA LUCRĂRILOR ARTISTICO- PLASTICE
ALE COPIILOR ÎN IDENTIFICAREA UNOR TRĂIRI INTERIOARE
ȘI CARACTERISTICI INDIVIDUALE
Prof.înv.preșcolar Soponaru Ana Petronela

Grădinița P.P.Nr.9, Piatra Neamț
Școala Gimnazială nr.3, Jud.Neamț
Limbajul plastic are misiunea de a echilibra si armoniza relațiile copilului cu natura, cu

ceilalți, cu sine. Datele obținute în urma investigației personalității copiilor prin această tehnică
proiectivă oferă o imagine profundă asupra maturizării lor afective și de relaționare. Pe măsură
ce desenează, gândirea încearcă să mențină ideea inițială, iar imaginația încearcă să aducă temele
interioare în prim-planul trăirii. Trasajul liniilor, culorile folosite, geometria formelor, tema
abordată, persoanele prezente în desen sunt caracteristici ale desenului pe bază căruia se încearcă
descifrarea trăirilor copilului.
Imaginația este una din cele mai importante caracteristici ale unei persoane.Personalitatea
celui care dispune de o imaginație bogată poate fi apreciată ca originală, exprimându-se într-o
manieră distinctă, interesantă, chiar surprinzătoare.Desenele pe care le realizăm în mod obișnuit
au ca suport imaginația creatoare.
Asupra tinerei generații trebuie acționat de foarte devreme (3-4 ani) pentru a o face să
înțeleagă ideea de diversitate, de a le arăta că există modalități diferite de a desena și că cei care
folosesc alte metode, nu greșesc. Desenul, pictura, ne introduc într-o lume care ne ajută s-o
înțelegem mai bine pe aceea în care trăim. Înseamnă semnificații noi, o continuă provocare, o
posibilitate de a te regăsi. E ca o gură de aer într-o lume prea ocupată. De aceea, să învătăm
copiii să se descopere, să se refugieze în artă în momentele în care se simt triști, sau singuri,
atunci când vor să se regăsească, sau să se afirme pe scena vieții.
Pictura este rezultatul nu numai al unui proces intelectual, ci și al unuia practic. Pretinde
creatorului talent și cunoștințe, să poată crea lucrări cât mai valoroase din punct de vedere
artistic. Pentru aceasta, educatoarea trebuie să stăpânească bine tehnicile de lucru, materialele și
întrebuințarea lor.În abordarea artelor plastice,să țină cont de dezvoltarea psihică,interesele
copilului și necesitatea stimulării expresivității prin desen ca mod de comunicare și cunoaștere.
321
Desenul liber constitue o modalitate de evaluare a personalității în formare , a problemelor
sale emoționale. Prin desen copilul ne transmite ceea ce nu poate spune prin cuvinte, ne
dezvăluie lumea sa interioară, puternic încărcată afectiv. Mai mult ca sigur, acest desen ne
exprimă o stare interioară a copilului. Unii specialiști au afirmat ca partea de jos a unui desen
este legată de nevoile primare, de viața de zi cu zi și exprimă materialismul, concretul,
activitățile. Partea superioară corespunde idealurilor, viselor, spiritualității. Alegerea culorilor
exprimă aspecte ale stării emoționale. Negrul folosit poate exprima tristețe, devalorizare,
anxietate, iar galbenul folosit în partea superioară poate exprima curiozitate, optimism.
Analizând acest desen putem spune că temperamentul copilului ce a desenat este coleric, având
în vedere conflictul relevant din tema lucrării, precum și din contrastul culorilor.Liniile desenului
sunt nesigure ceea ce denotă o anumită inadaptare.
Desenul este o modalitate de comunicare ce permite copilului să exprime prin imagini ceea ce
este dificil de surprins în cuvinte, să dea sens lumii sale interioare, să vorbeascã celuilalt, sieși,
să-și descopere în concretul desenului propriile trăiri afective. Prin limbajul liniilor, al culorilor,
al semnelor grafice, desenul și pictura exprimă percepțiile, reprezentările, emoțiile, cunoștințele
receptate din diferite surse. Utilizând acest limbaj, copilul recreeazã un univers care l-a
impresionat(un obiect, un personaj, un animal), se contopește cu acest univers.
La 3-4 ani desenul este linear, presupune un număr mic de elemente compoziționale,
neorganizate, în general din aceeași categorie. Fluiditatea și flexibilitatea sunt scăzute, colorația
este neomogenă, depășește liniile contururilor și se face cu una, două culori.
Spre 5-6 ani, crește numărul elementelor compoziționale, acestea se diversifică categorial,
apar detaliile, începe sã fie sugerată mișcarea. Elementele compoziționale, dispuse în mai multe
planuri, se organizează în ansambluri coerente, în jurul unei teme impuse sau alese. Cel mai des
întâlnite sunt următoarele elemente: omul, casa, cerul, soarele, plantele, animalele. Prezența lor
se datorează și faptului că sunt și simboluri de securitate paternă si maternă, dar mai ales faptului
cã reprezintă primele obiecte ale cunoașterii imediate, nemijlocite, primele obiecte ale spațiului
cognitiv. Sunt utilizate mai multe culori cu îmbinări originale și cu intenționalități estetice.
Pe la 8-9 ani etapa „realismului intelectual” este înlocuită de cea a „realismului vizual”, în
care părțile ascunse ale obiectelor nu mai apar în spatele ecranelor, acestea încep să respecte
322
proporțiile reale în funcție de nivelul mental al copilului, mediul socio-cultural, maturitatea
afectivă.
Caracteristicile desenului pe baza cărora putem încerca să descifrăm trăirile copilului sunt:
trasajul liniilor, culorile folosite, geometria formelor, tema abordată, persoanele prezente în
desen, etc.
Un copil timid, timorat, fără încredere în sine are tendința de a trasa linii subțiri, slabe, șterge
mereu, corectează sau este dezamăgit de estetica desenului, comentând pe tema nepriceperii sale.
Agresivitatea se traduce prin linii puternice, groase, cu riscul de a găuri hârtia. Liniile de
intensitate medie caracterizează copilul echilibrat. Desigur, se ține cont și de starea de moment a
copilului.
Mărimea personajelor vorbește despre importanța acordată acestora, în mod negativ sau
pozitiv. Un personaj uriaș desenat poate simboliza admirația pe care o poartă
persoanei, respectiv, măsura în care se teme de ea.
Modul în care sunt utilizate culorile poate da un aspect vesel sau deprimant desenului în
ansamblu, pe baza căruia putem aprecia starea sa afectivã. Copilul extravertit foloseste o paletă
largă de culori luminoase, cel introvertit se limiteazã în general la 2-3 culori. Copilul optimist va
folosi culori vii și deschise, spre deosebire de cel trist, deprimat, care va opta pentru culori
închise, fãră viațã.
Pentru a începe analiza desenului, trebuie sã împarțim simbolic foaia în patru părți
egale(Grünwald-Koch). Partea inferioară este legată de nevoile primare din viața de zi cu zi și
exprimă materialismul, concretul, activitățile. Partea superioară a foii corespunde idealurilor,
viselor, imaginației, spiritualității. Părțile din stânga și din dreapta sunt legate de gesturile pe care
le face vizavi de el și de ceilalti, de comunicare, de relații. Partea stângă evocã trecutul, ezitările,
protecția sinelui și indică natura relației sale cu mama(fie că mama este reală sau simbolică).
Latura dreaptă a foii ține de viitor și de necunoscut, de capacitatea de inițiativă, de relația cu tatăl
și de modul în care se raportează copilul la autoritate. Dacă își concentrează desenul pe partea
dreaptă, înseamnă că este în căutarea unui sprijin, a sentimentului de siguranță oferit de mamă.
Dacă desenul tinde să ocupe mai mult partea superioară a foii este posibil să fie vorba de o
pierdere a simțului realității, dar poate însemna și o mare dorință de a se pune în valoare, de a se
323
impune. Unele dintre elementele foarte relevante pentru cunoașterea psihică a copilului, pe care
le-am întâlnit pe parcursul anilor sunt:
1) Omisiunile - lipsesc din desen părți importante care, în mod normal, ar trebui sã apară, dar
copilul le scoate din dorința lui intimă ca acele lucruri, persoane sau situații să nu fi existat în
viața lui. Aceasta arată efortul copilului de a face față unei probleme interioare amenințătoare.
2) Falsele erori - acestea au cea mai mare valoare diagnostică. Copiii încep să deseneze ceva,
mâzgâlesc peste ceea ce au desenat și spun „am greșit”. Întrebați despre acea greșeală, ei spun că
de fapt nu era o greșeală, dar s-au răzgândit pentru că situația era foarte dureroasă pentru ei.
3) Utilizarea spațiului - de obicei, foaia de desen este folosită într-un mod echilibrat. La unii
copii, însã, desenul este înghesuit în marginea de jos sau împărtit în două – foarte sus și foarte jos
– mijlocul foii rămânând liber. Mintal, pãstrează legătura cu viața de dinainte și nu se poate
adapta.
4) Spațiile închise - figuri umane, case, apar încercuite, închise într-un fel nepotrivit. Uneori
spațiile închise sunt date de zig-zaguri făcute peste desen, ca un plic. Acestea evidențiază
sentimentul de nesiguranță în familie, oprimarea, îngrădirea libertății personale minime de către
părinți posesivi, agresivi.
5) Disproporția elementelor:
a) foarte mare - un om cât toată foaia, dar cu mâini și picioare foarte scurte. Aceasta exprimă un
nivel de aspirație exagerat, impus din afară de către părinți, care devine sursă de stres pentru
copil; el se simte amenințat de posibile eșecuri, de cerințe la care sã nu facã față.
b) foarte mic - unele părți din desen au dimensiuni normale, iar altele neobișnuit de mici. Acestea
indică dorința intimă a copilului ca acel lucru să nu existe, fiind deranjant, chiar traumatizant
pentru el.
Astfel au apărut mai multe teste care au la bază desenul ca tehnică proiectivă: testul casa,
testul arborelui, testul persoanei, testul familiei (HTP: house-tree-person).
Testul de desen se numără printre cele mai răspândite și aplicate tehnici proiective, datorată
avantajelor certe: economie de timp, de mijloace materiale, diversitatea informațiilor obținute
care pot acoperi întregul sistem psihic, de la comportamentul direct observabil până la conflicte
și traume infantile.
324
Deși desenul copilului ne oferă informații, el nu poate fi folosit ca unică formă de cunoaștere
a sa. Toate datele obținute de cadrul didactic în urma analizei, uneori trebuie folosite cu precauție
înainte de a elabora o analiză hazardată. Datele trebuie coroborate cu restul informațiilor obținute
prin alte metode. Se impune crearea unui parteneriat educator – psiholog, acesta din urmă, având
abilitatea de a testa și diagnostica cu ajutorul altor instrumente copilul respectiv.
În concluzie, putem afirma că desenul este o modalitate de cunoaștere a copilului. De
asemenea, dacă doriți să aflați mai multe despre universul său interior, profitaţi de dorinţa
copilului de a vorbi, şi, pornind de la desenul banal executat de el, începeţi o poveste prin care să
descoperiţi tot ce este ascuns în spatele şabloanelor.
Bibliografie:
1)Bulboacă Madlena, Stimularea inteligentelor multiple ale copiilor și adulților,Arad,Servo-
Sat,2005;
2) Davido, R.,Descoperiţi-vă copilul prin desen ,Iași,Image,2012;
3) Popa,V.,Activităţi de educaţie plastică în grădiniţă ,Bucureşti, Integral, 2010;
4) Rafailă Elena, Evaluarea creativității la vârsta prescolară, București,Aramis,2002;
5) Rozorea, M. şi Sterian, M., Testul Arborelui, București ,Paidea,2008.
325
JOCUL DIDACTIC - MODALITATE DE STIMULARE A COOPERĂRII
ÎN PERIOADA COPILĂRIEI
Prof. Stan Nicoleta

Școala Gimnazială Lucieni, Dâmbovița
Copilăria este vârsta marilor superlative pe care le merită viața , vârsta celei mai pure
sincerități , a celei mai depline libertăți , vârsta viselor fără graniță , vârsta exprimării prin
exclamații , vârsta în care toți suntem frumoși .
Copilăria este o lume de poveste, este vârsta în care totul e posibil, iar intensitatea
momentelor este maximă. Copilăria este un tărâm feeric, în care trăim deplin și înțelegem tainele
existenței mult mai ușor. Astăzi , speranța înflorește sub razele calde ale copilăriei , o lume în
care ne regăsim.Pășim lin și încrezători pe potecile pavate cu necunoscut pe care viitorul ni le
pune în față. Când suntem la răscruce de drumuri, vântul nostalgic al copilăriei ne arată drumul
corect spre lumină și adevăr .
Prin intermediul versurilor și a culorilor, folosind creativitatea, imaginația și tehnici
variate de lucru să readucem magia copilăriei în acest concurs care ne dă posibilitatea să
descoperim, poate, viitorii mari creatori de versuri și mari artiști plastici .
Copilăria este vârsta când omul începe să devină conștient de existența lui pe lume, când
începe să exploreze mediul înconjurător și să facă eforturi să-l înțeleagă. Este perioada existenței
umane, marcată de fascinant, de bucurie și de vis. Copilăria constituie nucleul originar al
existenței fiecarei persoane în parte.Pe de o parte, copilăria este momentul inițial al vieții omului.
În fiecare persoană rămâne o parte din copilărie, din vârsta cea fericită, un moment la care ne
raportăm și pe care încercăm, de-a lungul existenței, să-l întregim și să-i dăm valoare prin
experiențele ulterioare. Pe de altă parte, copilăria este un reper fundamental pentru un om atunci
când acesta devine adult.
În general, conştientizarea de către elevii a valorii şi a semnificaţiei cunoştinţelor
propuse spre învăţare este foarte importantă pentru ca ei să se angajeze în însuşirea lor, să
participe activ la rezolvarea problemelor. În cazul învăţării prin cooperare, aceasta este eficientă
atunci când obiectivele ei sunt discutate şi negociate în cadrul grupului constituit.
326
În cazul elevilor de vârsta şcolară mică, un mod de a stimula cooperarea este jocul
didactic, deoarece este o formă accesibilă şi foartă plăcută de învăţare activ-participativă. Acesta
presupune un set de acţiuni şi de procese psihice care trezesc copilului buna dispoziţie, creând o
atmosferă propice desfăşurării activităţii. Prin joc, elevul participă activ la propria formare, prin
achiziţionarea cunoştinţelor şi prin formarea unor atitudini şi a unor comportamente.
Jocul, activitate cu caracter dominant la această vârstă, determină importante schimbări în
psihicul copilului, acesta având ca funcţia principală aceea de a permite individului să-şi
realizeze eul şi să-şi manifeste personalitatea. În joc, se dezvoltă laturile ale personalităţii: a
capacităţilor intelectuale, a calităţilor morale, a creativităţii. Prin joc, toate aceste aspecte sunt
modelate în unitatea şi în interacţiunea lor. Astfel, jocul poate uni şcoala cu viaţa, activitatea care
poate permite trecerea de la joacă la muncă.
Prin joc, copilul învaţă cu plăcere, devine interesat de activitatea ce se desfăşoară; cei
timizi devin cu timpul mai volubili, mai activi, mai curajoşi, capătând mai multă încredere în
capacităţile lor, mai multă siguranţă şi rapiditate în răspunsuri.
Jocurile didactice „educă atenţia, capacităţile fizice intelectuale, perseverenţa,

promptitudinea, spiritul de echipă, de ordine, dârzenie, modulează dimensiunile etice ale
conduitei”. (E. Georgescu, 1980, 17).
Lecţiile, bogate în materiale şi organizate pe baza jocurilor didactice, pot fi mai interesante
şi pot susţine efortul elevilor, menţinându-le atenţia concentrată mai mult timp.
327
COPILĂRIA
Ed.Stancioi Elena-Diana
G.P.N.Baile Govora
„Copilăria este inima tuturor vârstelor”

Lucian Blaga
O, copilărie, dulce nectar din floarea vârstelor, leagănul razei de soare ţi-a dăruit visul,
roua din pajiștea verde ţi-a alinat setea, iar steaua călăuzitoare ţi-a vegheat drumul. Ești vârsta
marilor superlative pe care le merită viaţa, vârsta celei mai depline libertăţi, vârsta viselor fără
graniţă, vârsta care trăiește prin flori și se exprimă prin exclamaţii.
amintească de această vârstă ca un vis dispărut cu care nimeni nu poate fi asemuit mai pe urmă.
E vârsta în care orice copil dă voie imaginaţiei să-și împlinească visurile și are dreptul la orice.
Ea e frumoasă, candidă și fiinţele cele mai bune sunt cele care păstrează cel mai mult sau pierd
cel mai puţin din această candoare și din această sensibilitate. Sentimentele faţă de copilărie
împreună cu toate frumuseţile ei sunt puse în mișcare de către neputinţă. Primele impresii despre
copilărie au o importanţă enormă și tot restul vieţii noastre nu-i adesea altceva decât o urmare a
lor.
328
atins pe lume.
Este foarte important ca în calitate de învăţătoare și de părinţi să ţinem cont de diferenţele
existente în individualitatea copiilor. Fiecare copil are o anumită personalitate și propriul său
potenţial intelectual, de aceea, copiii au nevoie să știe cine sunt și să-și formeze o idee clară a
propriei identităţi, a sentimentului că sunt o persoană distinctă de altele, deosebită, specială,
importantă; acest lucru presupune ca fiecare fiinţă umană să se respecte pe sine și să aibă grijă de
ea insăși.
329
Pe măsură ce crește, copilul învaţă să recunoască și să înţeleagă sentimentele pe care ei
adultului faţă de copil, aprobativă și mai ales participativă, amplifică disponibilităţile creative ale
copilului. Numai un educator deschis, cald, apropiat, va stimula potenţialul creativ al acestuia.
Creativitatea, ca produs, se caracterizează prin noutate, originalitate, aplicabilitate,
armonie, relevanţă. În general, la această vârstă, copilul are tendinţa de a-l imita pe celălalt și de
a repeta cuvintele care au fost apreciate de adult. De aceea se impune orientarea școlarului spre
original și util. Educatorul, părinte sau cadru didactic, va avea grijă să aprecieze toate strădaniile
copilului, chiar și atunci când ele nu corespund unor criterii riguroase, și să-l mobilizeze să-și
finalizeze proiectele.
Ridicarea potenţialului creativ al copiilor începe de la munca creatoare a cadrului didactic
(pentru aceasta sunt necesare cunoștinţe vaste, o bună pregătire și multă muncă).
Este adevărat că stimularea creativităţii, a originalităţii și a gândirii critice presupune o
serie de riscuri pe care învăţătoarea trebuie să și le asume, conștientă fiind că rezultatul final
merită un asemenea preţ. Niciodată nu este prea târziu pentru cunoașterea, stimularea, educarea
și dezvoltarea creativităţii. Dar cu cât această acţiune începe la o vârstă mai mică și continuă de-a
lungul anilor, cu atât va fi mai productivă, conducând la obţinerea unor realizări creative mai
valoroase. Dezvoltarea creativităţii presupune stimularea la copii a curajului de a emite ipoteze,
chiar hazardate, capacitatea de a aprecia în ce măsură este plauzibilă o anumită ipoteză, de a
elabora o strategie de lucru și nu de a aștepta de-a gata soluţiile adulţilor.
330
Jocul diactic, pentru a rămâne joc, adică pentru a fi antrenant și vioi trebuie să includă
331
332
creativităţii;
întâlnite.
BIBLIOGRAFIE
333
ORIENTĂRI ACTUALE ÎN ORGANIZAREA CURRICULUMULUI
Prof. Stanciu Alis - Mihaela

Şcoala Gimnazială “Smaranda Gheorghiu”, Târgovişte, Dâmboviţa
Multitudinea de surse şi informaţii din diferite domenii ale cunoaşterii impun strategii noi
de dimensionare şi de structurare a conţinuturilor. Eficienţa acestora este dată de modalitatea de
selecţie a informaţiilor şi de strategiile de ierarhizare şi organizare.
Organizarea interdisciplinară cunoaşte patru niveluri de concretizare:
Pluridisciplinaritatea presupune o serie de interacţiuni care se manifestă prin corelarea
eforturilor unor discipline înrudite, care aparţin aceleiaşi arii curriculare. Curriculum Naţional
este structurat în şapte arii curriculare, pe baza unor criterii de tip epistemiologic şi
psihopedagogic, astfel: 1. Limbă şi Comunicare;
2. Matematică şi Ştiinţe;
3. Om şi Societate;
4. Tehnologii;
5. Arte;
6. Educaţie fizică şi sport;
7. Consiliere şi Orientare.
În cadrul ariei curriculare Om şi Societate, o anumită temă poate să aibă caracter
pluridisciplinar, deoarece pot fi descrise în paralel aspecte diferite ale aceluiaşi fenomen, iar
elevul este pus în situaţia de a face legături între aspectele studiate la fiecare disciplină în parte şi
să perceapă fenomenul în întregul său. O abordare prin prisma geografiei, istoriei, economiei, îi
deschide orizontul elevului şi îl aduce în situaţii de interdependenţă în gândire şi acţiune.
Multidisciplinaritatea presupune corelarea eforturilor mai multor discipline care nu
aparţin aceleiaşi arii curriculare. O temă oarecare aparţinând unui anumit domeniu este supusă
analizei din perspectiva mai multor discipline, care rămân independente unele în raport cu
celelalte. Fiecare disciplină vine cu informaţii proprii, menite să lămurească din propriul punct
de vedere tema. Astfel, fiecare disciplină, prin prisma complementarităţii, clarifică tema supusă
atenţiei, menţinându-şi nealterată structura proprie. Juxtapunerea disciplinelor implicate ajută la
334
clarificarea temei de interes , deoarece, în viaţa reală, aceasta depăşeşte cadrul unui singur
domeniu.
Interdisciplinaritatea presupune o intersectare a diferitelor arii disciplinare, o trecere a
frontierelor stabilite între discipline. Prin abordarea interdisciplinară se caută teme comune
pentru diferite discipline care să aibă ca finalitate realizarea obiectivelor de învăţare de un ordin
mai înalt. Rezolvarea unor probleme, învăţarea eficientă, nu sunt obiective specifice unei singure
discipline, ele putând fi folosite cu succes în abordarea interdisciplinară. Putem spune că
disciplinele îşi pierd din individualitate în favoarea unei abordări unitare, care să lămurească în
detaliu tema investigată. Fiecare disciplină îşi aduce toate atuurile, utilizează toate resursele,
pentru ca tema abordată să fie clarificată.
Ca mod de abordare, interdisciplinaritatea este considerată şi o soluţie la efectele negative
pe care le poate genera abordarea unei probleme strict din punctul de vedere al unei singure
discipline.
Transdisciplinaritatea presupune o întrepătrundere a mai multor discipline care poate
conduce, în timp, la apariţia de noi discipline sau domenii ale cunoaşterii. Abordarea
transdisciplinară este un demers care îşi propune să răspundă la întrebări sau să rezolve probleme
semnificative ale lumii reale. Astfel, pentru a desluşi o problemă sunt antrenate cunoştinţe şi
competenţe specifice ansamblului de arii curriculare.
Prin gradul său de complexitate, abordarea transdisciplinară le integrează pe cele
anterioare, presupunând un demers bazat pe dinamica şi interacţiunea a patru niveluri de
intervenţie educativă: disciplinar, pluridisciplinar, interdisciplinar şi transdisciplinar. Aceasta nu
implică ignorarea caracterului lor profund complementar: “disciplinaritatea,
pluridisciplinaritatea, interdisciplinaritatea şi transdisciplinaritatea sunt cele patru săgeţi ale
aceluiaşi arc al cunoaşterii”(Nicolescu B., 1996).
Problematica transdisciplinarităţii are cel puţin două laturi esenţiale: latura filosofică şi
latura metodologică. Latura filosofică ţine de promovarea unei perspective, a unei viziuni şi a
unei noi înţelegeri a realităţii – atitudinea transdisciplinară. Latura metodologică ţine de
dezvoltarea unor modalităţi concrete de utilizare a diverselor trepte ale integrării în procesul
educational – competenţa transdisciplinară.
335
“Produs al unei sinteze a diferitelor surse de informaţii, transdisciplinaritatea
desemnează ceea ce este împrumutat din ştiinţe diverse pentru a constitui un concept care le
depăşeşte. De exemplu, conceptul transdisciplinar al autonomiei este rezultat din biologie,
filosofie, etică, sociologie etc.”(Cuq J.-P.,2003).
Într-o lume dinamică şi polivalentă, caracterizată prin dezvoltarea informaţională, o
învăţare dincolo de discipline poate fi mai profitabilă din perspectiva nevoilor educabilului
contemporan.
Organizarea modulară constă în organizarea conţinuturilor în moduli didactici, aceştia
incluzând seturi de cunoştinţe, situaţii didactice, activităţi şi mijloace de învăţământ delimitate,
menite a se plia pe cerinţele şi posibilităţile unor grupe de elevi. Diferenţierea modulilor se face
în moduli de recuperare pentru elevii cu dificultăţi de învăţare şi moduli de explicaţii
suplimentare pentru elevii buni şi foarte buni.
Organizarea integrată a conţinutului presupune integrarea unor elemente de conţinut
particulare în noi structuri explicative (noi discipline: Ştiinţele naturii, Jocurile sociale).
Structurarea integrată realizează o joncţiune a obiectivelor educaţionale, a unor structuri de
conţinuturi corelative şi a intereselor şi disponibilităţilor actorilor antrenaţi în învăţare.
Organizarea diferenţiată şi personalizată a conţinuturilor vizează adaptarea procesului
instructiv-educativ la posibilităţile aptitudinale, la nivelul intereselor cognitive, la ritmul şi la
stilul de învăţare al elevului. Strategia diferenţierii curriculare se exprimă prin trecerea de la o
şcoală pentru toţi la o şcoală pentru fiecare.
BIBLIOGRAFIE:
Ciolan L., (2008), Învăţarea integrată – fundamente pentru un curriculum
transdisciplinar, Editura Polirom, Iaşi
Cristea S., (2005), Teorii ale învăţării. Modele de instruire, Editura Didactică şi
pedagogică, Bucureşti
Cucoş C., (2002), Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi
336
EGALITATEA DE ȘANSE
Stănciulescu Florentina
Colegiul Tehnic Henri Coandă, Tg Jiu, Gorj
“Marea artă a unui educator constă în cizelarea manierelor şi formarea minţii; el trebuie
să sădească în elevul său bunele obiceiuri şi principiile virtuţii şi înţelepciunii, să-i dea treptat o
viziune asupra omenirii şi să-i dezvolte în el tendinţa de a iubi şi imita tot ceea ce este excelent şi
demn de laudă.” - John Lock
Cercetările psihopedagogice contemporane evidenţiază faptul că învăţarea începe încă de
la naştere, iar în timpul copilăriei mici se pun bazele dezvoltării fizice şi psihice ulterioare.
Vârstele mici sunt considerate ca temelie a dezvoltării structurilor sale de adaptare creativă la
existenţa socio-individuală. Fiecare individ, devine un izvor de experienţe în învăţare, atât pentru
propria sa formare, cât şi pentru ceilalţi, ceea ce subliniază ideea că învăţarea este un proces
complex ce implică interrelaţii şi experienţe comune ale educatului şi educatorului. Noi, cei
chemaţi să slujim învăţământul românesc, avem datoria să asigurăm acele condiţii
ca toţi copiii să se integreze şi să beneficieze de şanse egale de instruire şi educare.
Fiecare copil are dreptul de a beneficia de sprijin pentru formarea şi integrarea lui socială
şi individuală. În conceptul „Copiii cu cerinţe educaţionale speciale” pot fi incluşi toţi copiii care
întâmpină dificultăţi de dezvoltare cuprinşi în sistemul de învăţământ. Educaţia sau şcoala
incluzivă implică ideea de reformă a şcolii, cu scopul de a răspunde dezideratului „Educaţia
pentru toţi” care să răspundă mai bine nevoilor, potenţialului şi aspiraţiilor tuturor copiilor,
inclusiv ale celor cu nevoi speciale. Conform acestei noi concepţii nu este suficient doar să
sprijinim copilul cu cerinţe educative speciale pentru a putea răspunde cerinţelor şcolii, ci este
necesar să introducem schimbări în şcoală, în sistemul de predare-învăţare, în relaţiile dintre
elevi şi cadrele didactice, pentru ca în final şcoala să ofere educaţie tuturor copiilor.
Educaţia pentru toţi are în vedere nevoia de a deschide structurile educaţiei pentru a primi
şi sprijini pe toţi copiii, iar şcoala în care se aplică acest sistem de educaţie aduce învăţătura la
rang de principiu general şi presupune înainte de orice acceptarea faptului că orice copil poate
învăţa. Fiecare participant la procesul de învăţare, învaţă şi se dezvoltă prin faptul că
interacţionează cu ceilalţi. Sursele învăţării pentru fiecare vin din relaţiile interumane şi din
337
experienţa cu obiecte, cu semenii. Şcoala nu trebuie privită ca fiind numai un teritoriu al
cunoaşterii academice, ci şi unul al experienţelor practice şi al relaţiilor interumane.
Un deziderat esenţial al şcolii contemporane îl constituie realizarea participării active,
creatoare a elevilor la procesul învăţării, al asimilării şi aplicării inteligente în practica vieţii, a
cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor însuşite. Fiecare individ, fiecare copil prezintă
particularităţi specifice în funcţie de individualitatea sa şi de relaţiile cu mediul, trăsături care
necesită o evaluare şi o abordare personalizată. Orice copil are o serie de particularităţi,
caracteristici care se referă la modul, stilul, ritmul şi specificul învăţării sale. Copiii cu cerinţe
educative speciale se confruntă cu diverse probleme: greutăţi în folosirea simţurilor de distanţă,
incapacitatea de a susţine şi concentra atenţia, probleme de învăţare, dezvoltare inadecvată şi
inegală a diverselor nivele de activitate, tulburări de limbaj, tulburări de comunicare şi
relaţionare, tulburări neuromotorii, etc. Aceşti copii necesită un sprijin suplimentar, activităţi
specifice pentru realizarea sarcinilor învăţării, care diferă de activităţile şi modul de abordare al
majorităţii copiilor. Trebuinţele copilului cu cerinţe educative speciale sunt aceleaşi cu ale
oricărui copil: nevoia de afecţiune, de securitate, de apreciere şi independenţă, de alimentaţie
corectă, îngrijire corespunzătoare. Chiar şi atunci când copiii prezintă acelaşi tip de deficienţă se
confruntă cu probleme diferite.
Fiecare copil este o individualitate. Orice copil cu probleme are şi capacităţi. Toate
acestea trebuie stimulate şi dezvoltate, deoarece formează şi dezvoltă personalitatea copilului,
imaginea pozitivă de sine şi creşte calitatea vieţii acestuia. Din acest punct de vedere trebuie să i
se acorde acestuia atenţie individuală, un ajutor individualizat: unu la unu (om la om), astfel
copilul face progrese rapide. Pentru un proces de integrare eficient, structura unităţii de
învăţământ trebuie să respecte cerinţele învăţământului integrat. În România, deşi legislaţia în
vigoare promovează integrarea copiilor cu C. E. S. în învăţământul de masă, majoritatea şcolilor
prezintă multiple carenţe la nivelul culturii, al politicii şi practicii incluzive.
În domeniul învăţământului, egalitatea şanselor este o condiţie necesară, definitorie dar
nu suficientă a realizării egalităţii şi dreptului la educaţie. Prin egalizarea şanselor, educaţia
pentru toţi trebuie înţeleasă şi ca educaţie pentru fiecare ca o abordare diferenţiată şi
personalizată a proiectului şcolar şi sprijinului necesar fiecărui individ uman.
338
Egalizarea şanselor, ca principiu a politicilor educaţionale, trebuie susţinută prin măsuri,
acţiuni efective, pozitive şi active de transpunere în practica şcolară. Dezvoltarea principiului
normalizării a stimulat preocupările pentru integrarea în comunitate a persoanelor cu dizabilităţi,
fapt care a adus în centrul atenţiei problema educaţiei speciale. Diferenţele între copii trebuie
considerate fireşti, iar şcoala trebuie să dispună de servicii adecvate care să acţioneze continuu
pentru a întâmpina cerinţele educaţionale speciale. În vederea promovării integrării şi incluziunii
copiilor cu dizabilităţi în învăţământul obişnuit este necesară luarea în
consideraţie a mai multor aspecte:
- informarea publicului cu privire la avantajele educaţiei integrate;
- adoptarea unor programe de orientare şi crearea unei reţele favorabile integrării şi incluziunii;
- asigurarea unui caracter flexibil al programei şcolare;
- dezvoltarea unor servicii de specialitate.
Fără asigurarea unor condiţii minimale, opţiunea integrării copiilor cu deficienţe în
învăţământul obişnuit poate căpăta un caracter de campanie, mai ales că se manifestă încă
obstacole faţă de această opţiune – copiii, părinţii şi uneori cadrele didactice din învăţământul
obişnuit manifestă o atitudine ostilă faţă de integrarea acestora în clasele obişnuite.
În concluzie, “Educaţia specială” este o mişcare naţională largă, o promovare a
dezvoltării sistemelor democratice de învăţământ, fundamentată pe drepturile omului şi ale
copilului, în principiul democratic al egalităţii şanselor.
BIBLIOGRAFIE:
1. Verza Emil, Psihopedagogie specială - Manual pentru şcoli normale - clasa a XII-a,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994.
2. Vrăşmaş Ecaterina, Introducere în educaţia cerinţelor speciale, Editura Credis,
Bucureşti, 2004.
3. Vrăşmaş Traian, Şcoala şi educaţia pentru toţi, Editura Miniped, Bucureşti, 2001
339
DIVERSIFICAREA ACTIVITĂȚILOR DE ÎNVĂȚARE PRIN
VALORIFICAREA IMPACTULUI ARTEI ASUPRA DEZVOLTĂRII
COPIILOR
Prof. Szabó Julianna

Liceul Tehnologic „Petőfi Sándor”, Dănești, Harghita
Procesul de a desena, de a picta sau de a construi este unul complex, în care copilul
reunește diverse elemente ale experienței sale pentru a reconstrui un nou întreg, cu o nouă
semnificație. Arta are o importanță vitală pentru copii. Este modul în care un copil de vârstă mică
poate interacționa și poate astfel, înțelege mediul în care trăiește. Implicarea unui copil în artă
reprezintă o experiență personală și individuală. Ea oferă copilului oportunitatea de a crea dar și
de a vedea rezultatul propriului act creator.
Un metastudiu referitor la impactul educației prin artă asupra dezvoltării copiilor (Winner
et al., 2013) arată că aceasta are un potențial benefic asupra tuturor elevilor. Foarte multe
cercetări au identificat o corelație între participarea elevilor la cursuri de artă și nivelul
performanțelor școlare.
Arta are un rol vital, implicarea copiilor în activități artistice îi ajută să învețe mult mai
bine la toate celelalte discipline. Printre beneficiile pe care copiii le obțin când realizează lucrări
artistice se poate aminti: promovarea creativității, dezvoltarea conexiunilor neuronale,
dezvoltarea motricității fine, dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor. Arta îi ajută pe
copii să înțeleagă lumea înconjurătoare si pe ei înșiși, îi ajută să socializeze.
În acest context, am desfășurat o serie de proiecte eTwinning având ca temă principală
artele.
Proiectul KIDS ARTS ADVENTURES este rezultatul unei colaborări rodnice între
partenerii a două proiecte eTwinning anterioare KIDS ARTS și KIDS ARTS PLUS. Acest
proiect și-a propus, să crească succesul școlar al copiilor și să reducă problemele disciplinare și
de comportament, prin integrarea artei în curriculum și prin diversificarea activităților de
învățare.
Elevii din clasa a IV-a Step by Step al Liceului Tehnologic „Petőfi Sándor” din Dănești au
dovedit aceeași implicare activă să descopere miracolele artei, ca și în proiectele Kids Arts și
340
Kids Arts Plus. La planificare, continuând concepția proiectelor anterioare, ne-am bazat pe ideile
elevilor. În perioada pandemiei am modificat procedura de lucru a proiectului, le-am ales pentru
elevi activități ușor de făcut acasă.
Pe parcursul derulării proiectului au fost create situații de învățare pe care au stimulat
interesul și creativitate elevilor, s-au folosit diverse metode și tehnici de lucru, pentru atingerea
obiectivelor propuse. Activitatea elevilor, jucându-se diferite roluri, s-a desfășurat în șapte
workshopuri.
Tematica primului workshop „Pattern Drawing with Doodles” este corelată cu
programarea, unde „codificatorii” au colorat, au completat și au realizat modele de doodle.
Această activitate a fost înregistrată și în programul Code Week 2019. La workshopul
„Designing with Natures” elevii, după ce au colectat diverse materiale din natură, au compus o
compoziție, despre care au scris o mică povestire. „Ambasadorii reciclării” au obținut produse
creative din materiale reciclate. Activitatea artiștilor la workshopul 4 a constat în realizarea unor
colaje ale viselor. Participând la workshopul „Animating Famous Paintings” artiștii au
reconstituit și au adus la viață picturi celebre, evocând astfel diferite epoci și stiluri. Au ales cu
grijă haine și accesorii potrivite, au luat postura prezentată în tablou și s-au fotografiat.
„Designerii”, în cadrul workshopului „Stay at home and create your Fashion”, au realizat colecții
vestimentare extraordinare pentru păpuși. În cazul workshopului „Photoshoot ideas at home”
prima sarcină a „fotografilor” era crearea unui concept pentru ședința foto. După ce au pregătit
locul, au făcut niște poze interesante și prețioase.
Proiectul a vizat formarea competențelor generale și specifice prevăzute de programă
școlară la nivelul disciplinelor:
• Limba și literatura maternă: prezentarea ordonată logic și cronologic a unui proiect/ a
unei activități derulate în școală sau extrașcolar; redactarea unor texte funcționale
scurte pe suport de hârtie sau digital, adaptate destinației și scopului comunicării;
manifestarea interesului pentru redactarea de texte informative și funcționale.
• Matematică: generarea unor modele repetitive / regularități; localizarea unor obiecte în
spațiu și a unor simboluri în diverse reprezentări.
• Arte vizuale și abilități practice: valorificarea unor materiale și tehnici adecvate, pentru
exprimarea clară a unui mesaj intenționat; realizarea de compoziții la alegere,
341
valorificând potențialul expresiv al limbajului plastic; realizarea de produse unicat,
personalizate și utilizabile, în urma desfășurării unor activități dominant manuale,
creative și ludice; remodelarea spațiilor și formelor printr-un demers plastic intenționat
și prin tehnici variate.
• Geografie: dezvoltarea curiozității de cunoaștere a elementelor geografice caracteristice
orizontului local, țării și lumii contemporane; dezvoltarea interesului pentru
cunoașterea și înțelegerea diversității naturale și umane.
• Științe ale naturii: identificarea unor modalități de protejare a mediului înconjurător.
• Educație civică: relaționarea pozitivă cu ceilalți, în rezolvarea unor sarcini simple de
lucru; participarea la proiecte cu conținut moral-civic, în cadrul clasei, al școlii sau al
comunității locale.
Proiectul a favorizat formarea și dezvoltarea creativității, încrederii în sine, competențelor
de comunicare, de colectare a informațiilor, de colaborare, digitale, de cooperare cu ceilalți
pentru rezolvarea sarcinilor de lucru, toleranței față de diversitatea europeană, de luare a
deciziilor si respectarea reciprocă. Colaborarea, schimbul de idei și strânsa legătură au fost cheile
succesului proiectului.
Pasiunea pentru artă a reunit profesori și elevii lor cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani din
Turcia, Italia, Portugalia și România. În toate secvențele proiectului am încercat să avem o
colaborare maximă cu partenerii mei implicați în proiect cu privire la activitățile pentru elevi.
Am stabilit regulile proiectului, am realizat planul, am postat noutățile, am consemnat în Proiect
Jurnal din TwinSpace activitățile reprezentative cu fotografii și video, la care am oferit reciproc
feedback, prin comentarii sau reacții. Elevilor le-au fost create conturi TwinSpace. Elevii și
familiile lor au avut posibilitatea să vizualizeze, să asculte, să comenteze lucrările elevilor
participante în proiect.
Impactul proiectului asupra elevilor și a cadrelor didactice implicați constă în realizarea
unui schimb de informații si experiență cu alți colegi din Europa, unui set bogat de experiențe
pozitive și plin de sens, de posibilități creative și expresive, în care rezultatul final nu a fost o
simplă fructificare pasivă, ci o experiență activă.
Proiectul s-a bucurat de un succes total, pe de o parte datorită tematicii, pe de altă parte
pentru că elevii adoră să deseneze, să creeze, să joacă un rol, sunt foarte devotați, iar imaginația
342
lor nu are limite când este vorba de ceva nou. Prin activitățile sale variate și atractive, proiectul a
reușit să includă și elevii cu rezultate mai puțin bune la învățătură sau cu probleme de
comportament. A fost o aventură minunată atât pentru elevii mei, cât și pentru mine. Datorită
proiectului Școala online a devenit mai activă și mai distractivă.
Bibliografie
Mihai Iacob, M. Mihăilescu, A. (coord.), Arta în școală – Concepte și practici, București, Editura
Universitară, 2016.
Velea, S. (coord.), Valorificarea noilor tehnologii pentru parteneriate școlare eTwinning-Ghid
pentru profesori, ISE, București, 2009.
Velea, S. (coord.), Parteneriate școlare europene. Colecție de bune practici – eTwinning 2011,
București, Editura Agata, 2011.
Velea, S. (coord.), Valorificarea pedagogică a parteneriatelor școlare eTwinning, Ghid pentru
cadre didactice, ISE, București, 2015.
343
PROVOCĂRILE PROFESORULUI DE LITERATURĂ:
LECTURA DE PLĂCERE PRIN ACTIVITĂȚI EXTRACURRICULARE
Prof. Tănase Elena Violeta,

Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” Mun. Ploiești
Percepția asupra cărții, asupra actului lecturii și asupra lectorului s-au modificat
substanțial în ultimele decenii, cu atât mai mult cu cât au fost însoțite de o schimbare de
configurație a sistemului educativ, o schimbare de metodologie didactică, spațiul formal al școlii
fiind între cele mai uzuale pentru receptarea și interpretarea operelor literare, realizarea
aprecierilor valorice și stabilirea canonului literar.
Pornind de la această premisă, considerăm că redefinirea mijloacelor, strategiilor și
ofertelor educaționale dincolo de granițele curriculare propuse actului lecturii a fost inerentă,
redefinirea implicând, în primul rând, reconsiderarea lectorului drept individ activ implicat,
capabil să interpreteze simultan imagine, text, muzică, culori, ritmuri. Elevul însuși devine cititor
implicat într-un dialog real cu personajele, scriitorul, epocile istorice și spațiul ficțiunii de care se
apropie nemijlocit grație modalităților extracurriculare, nonformale de abordare, receptare și
participare la actul lecturii.
Activitățile nonformale promovează învățarea prin experiență, scopul lor fiind acela de a-
i încuraja pe tineri să gândească, să simtă, să exprime opinii și judecăți de valoare în contexte
mai puțin rigide decât cele ale clasei sau școlii în cadrul unor cercuri de lectură, dramatizări și
concursuri de teatru/ film, vizionări de piese de teatru/film, vizite la muzee și case memoriale,
excursii literare etc. Prin intermediul acestor tipuri de activități am încercat, asemenea oricărui
profesor de limba și literatura română care oriunde ar merge poartă cu sine fantasmele
personajelor, cronotopului literar, biografiei scriitorilor, cărților, în general, să îi determin pe
elevi să înțeleagă că literatura există pretutindeni în jurul nostru și uneori ne călăuzește pașii sau
privirea mai bine decât sfaturile oamenilor reali sau decât paginile ghidurilor turistice.
Prima dintre activitățile la care mă voi referi, pentru că este, de fapt, ultima inițiată și cea
care pare să fi avut cel mai mare impact asupra stării lecturii din Liceul Tehnologic „Lazăr
Edeleanu”, Ploiești a fost derularea activităţilor CERCULUI DE LECTURĂ critică și
imaginativă, căruia chiar elevii i-au dat titlul Lectura – chimia personalității.
344
Ideea cercului de lectură nu a fost a profesorului, ci a elevilor care, în ciuda afirmației tot
mai vehemente că nu mai citesc, vin adesea să ne întrebe despre o anumită carte, să ne
mărturisească o anumită lectură, să ne ceară un titlu de citit. Pentru că timpul, în oră sau în afara
orelor este atât de redus, am decis că ne-am putea întâlni, inițial lunar, „să discutăm literatură”.
Nu ne-am propus demersuri critice, ci pur și simplu să vorbim despre cărți, orice fel de cărți.
Demersul s-a dovedit a fi unul de succes, așa că ne-am văzut nevoite să planificăm un „cerc de
lectură”. Primul pas a fost lansarea lui, într-o activitate desfășurată, în cel mai potrivit loc pentru
lectură, biblioteca și a constat în prezentarea obiectivelor pe care ni le propuneam acum riguros
organizate, cu teme lunare anterior stabilite, propunându-le copiilor metode inedite de apropiere
de cărțile citite de noi (de noi, nu de ei, ei având libertatea de a prezenta, pur și simplu, ultima
carte citită).
Temele le-am stabilit pornind de la un chestionar aplicat unui număr de 114 elevi (10%
din numărul total de elevi ai liceului) care a urmărit să identifice în ce măsură lectura școlară se
identifică cu plăcerea de a citi, ce categorii de texte preferă adolescenții să citească, ce grad de
deschidere au față de lectura în format letric și electronic, dacă discută cu cineva (familie,
prieteni, profesori) despre cărțile citite și dacă există un „canon” comun, cărți sau autori pe care
îi consideră indispensabili formării lor.
Răspunsurile au condus la următoarele rezultate:
- lectura nu este asociată cu plăcerea atunci când li se impun anumite opere, cu
precădere cele pentru bacalaureat,deci, în general este privită ca obligație școlară; este totuși o
necesitate pentru a-și îmbogăți vocabularul și cunoștințele
- între lecturile preferate de elevi sunt revistele, romanele, proza scurtă, foarte rar poezia
și aproape deloc dramaturgia. Dintre domeniile lecturii sunt preferate cărțile de dragoste, de
aventură, polițiste și S.F.
- dacă trebuie să citească, preferă, surprinzător, cărțile tipărite, nu pe cele electronice,
care îi obosesc sau îi distrag de la evenimentele narate.
- cele mai apropiate persoane pentru discuțiile legate de cărțile citite sunt prietenii și
unii dintre profesori, primii constituind o adevărată „autoritate” în indicarea lecturilor, mai mult
uneori decât profesorii
345
- canonul necesar formării lor a inclus, în general autori/ opere din programa școlară, cu
mici extinderi de genul Mircea Eliade, Vasile Voiculescu, Max Blecher sau absențe precum
Liviu Rebreanu, I. Creangă, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Marin Sorescu. Titlurile au surprins atât
cărți din literatura română, cât și din cea universală, clasice sau contemporane: Fluturi de Irina
Binder, Memoriile Domnului Roșu de Celestin Cheran, Vraciul, Madame Bovary, La răscruce de
vânturi, Femeia interzisă, Anna Karenina, Purificare, Cititorul din peşteră, Jocurile foamei,
Micuţele mincinoase, Bătălia vraciului, Mi-e foame, Lolita, Portretul lui Dorian Gray,
Alchimistul, Maitreyi etc.
Pornind de la observațiile pe baza chestionarului am propus următoarele teme ale cercului
de lectură: NOIEMBRIE - Fantasticul în literatură, DECEMBRIE - Tradiții, obiceiuri de Crăciun
în operele literare, IANUARIE – Adolescența – vârsta inocenței, FEBRUARIE - Dragostea –
între ficțiune și realitate, MARTIE - Primăvara în creații culturale, APRILIE - Dilemele omului
contemporan, MAI - Literatura de frontieră , IUNIE – concurs.
În cadrul întâlnirilor am aplicat metode și strategii originale, dar ușor utilizabile şi
efective încât să permită funcţionalitatea principiilor în dezvoltarea atitudinii faţă de opera
literară, să le ofere elevilor libertatea imaginaţiei şi opiniei, prioritatea lor ca receptori de text
artistic, să le stimuleze interesul de cunoaştere, să le actualizeze experienţa de lectură şi de viaţă:
jurnalul de lectură, corespondența literară, dramatizarea și ecranizarea, „biblioteca vie”, expoziția
pe teme literare și concursul literar.
În BIBLIOTECA VIE oamenii devin cărţi împrumtate de alţi oameni, cărora le spun
poveşti de viaţă, experienţe care au presupus sentimente deopotrivă pozitive și negative, regăsite
în lecturile lor. Dacă experienţa relatată a fost interesantă şi „cititorul” doreşte să afle mai mult,
„împrumutul” poate fi prelungit, povestitorul relatând cartea chiar până la final.
CORESPONDENȚA LITERARĂ a presupus redactarea unei scrisori în care elevii au
relatat o parte dintr-o carte citită, au introdus un citat care i-a impresionat, propriile sentimente
față de lectura avută. În cadrul cercului s-a făcut schimb aleatoriu de scrisori, profesorul
strângându-le pe toate și redistribuindu-le. Singura regulă de expediere a scrisorilor a fost ca
destinatarul să nu se identifice expeditorului.
EXPOZIȚIILE PE TEME LITERARE au reprezentat momente importante în lungul
drum al dezvoltării gustului pentru lectură. Elevii, prieteni și rude ai acestora, au pictat, pornind
346
de la texte citite scene, personaje, motive, imagini artisitice etc. Exercițiul contribuie nu doar la
stimularea creativității, ci și la „răspândirea” lecturii, mai ales în cazul în care picturile nu au fost
realizate de elevii mei. Ei au trebuit să relateze, să descrie, sau să explice elementul ales pentru
transpunerea grafică suficient de sugestivă pentru ca artistul să poată să-i reda viziunea. A fost
totodată un exercițiu de empatie cu scriitorul a cărui intenționalitate, de multe ori, nu este corect
înțeleasă, interpretată.
Am reușit prin activitățile derulate să aducem în atenția tinerilor literatura din multiple
perspective și uneori să îi apropiem de opere pe care altfel ne-ar fi fost imposibil să le prezentăm.
Faptul că am fost „între prieteni” a contribuit la o excelentă deschidere a lor către propunerile de
lectură pe care le-am facut astfel că, la sfârșitul anului școlar, toți participanții constanți citiseră
cel puțin două dintre operele de mai jos: Adela, de Garabet Ibrăileanu, Jocurile Daniei, de Anton
Holban, Inimi cicatrizate, de Max Blecher, Nopți la Serampore, sau 19 trandafiri și chiar
Noaptea de Sânziene, de Mircea Elaide, Pânza de păianjen de Cella Serghi, Jurnalul unei ființe
greu de mulțumit, de Jeni Acterian, Ruletistul sau Ochiul căprui al dragostei noastre, de Mircea
Cărtărescu. E adevărat că ne-am apropiat mai puțin de literatura contemporană și aparent, la fel
de puțin de poezie și teatru, dar fiind primul an al cercului de lectură, teama de a nu-i îndepărta
ne-a determinat să abordăm, în general, genul cel mai familar pentru ei.
Poezie a fost totuși citită în cadrul întâlnirilor propriu-zise, elevii familiarizându-se cu
scriitori precum Geo Dumitrescu, de la care am auzit ulterior pe holul liceului versul „Ai să te
faci urâtă, fată tristă, fată de piatră!” (Madrigal Răsturnat), Mircea Cărtărescu a cărui poezie
Fata cu șosete de diamant a participat la un concurs de recitări, Ana Blandiana impresionantă
pentru adolescente datorită poeziei Nec plus ultra ș.a.
Evident, lista activităților derulate în cadrul cercului care cotribuie la stimularea
interesului pentru lectură nu se oprește aici, putând fi amintite și dramatizări, vizionarea de
exranizări și piese de teatru, activitățile de comemorare/ sărbătorire a unor scriitori, călătoriile
literare, șezătoarea literară, redactarea unei publicații școlare literare etc. Toate își aduc aportul în
egală măsură la educarea tinerilor pentru aprecierea lecturii, la educarea gustului artistic și a
capacității lor de apreciere a operelor literare, pentru că din fiecare învață ceva, se apropie de un
scriitor, de opera lui, de universul în care acesta a trăit și a creat, învață să iubească literatura ca
pe un dat util și plăcut al existenței care nu se oprește după absolvirea liceului și promovarea
347
examenului de bacalaureat. Elevii ne-au făcut să înțelegem acest fapt tocmai prin deschiderea
față de activitățile extracurriculare și prin orizontul mult mai larg de așteptare în privința cărților
și sriitorilor propuși. Ei nu vor să-i citească pe „cei 17” scriitori canonici propuși de programa
școlară, nu doar pe aceștia și consideră că nici școala nu ar trebui să se oprească la ei. De-a
lungul celor patru ani, fac cunoștință cu noi opere și scriitori și își propun treptat propriul canon
literar recognoscibil, nu în clasă, ci în activitățile nonformale la care participă.
BIBLIOGRAFIE:
1. Călinescu, Matei, A citi, a reciti, Ed. Polirom, Iași, 2007
2. Cornea, Paul, Introducere în teoria lecturii, Ed. Polirom, Iaşi, 1998
3. Costea, Octavia, Didactica lecturii – o abordare funcțională, Ed. Institutul European, Iași,
2006
4. Marin, Mariana, Didactica lecturii, Ed. Cartier educațional, București, 2013
348
IMPORTANȚA STUDIERII LITERATURII ROMÂNE ÎN ȘCOALĂ
STUDIU DE SPECIALITATE
Prof. Țăpescu Elena

Liceul Tehnologic Forestier, Râmnicu – Vâlcea
Studierea literaturii române în şcoală parcurge, în general, două etape dictate de cerinţele
procesului de învăţământ şi de particularităţile de vârstă ale elevilor: citirea explicativă (cu
elemente de lectură literară) la clasele învăţământului primar şi studiul tematic al literaturii la
clasele învăţământului gimnazial şi liceal, cu o anumită diferenţă care ţine mai mult de
terminologie, şi anume lectură literară pentru gimnaziu.
Sarcina cea mai dificilă şi delicată aparţine învăţământului primar care trebuie să lucreze
etapizat cu elevii până la însuşirea corectă, curentă şi expresivă a deprinderii de lectură literară,
concomitent cu îmbogăţirea vocabularului şi a exprimării copiilor: pronunţarea corectă a
sunetelor, cuvintelor, a citirii (fără silabisire), nu numai a fiecărui cuvânt, dar şi a grupelor de
cuvinte, propoziţii, fraze, în fine, textul în sine, deopotrivă cu emoţia stârnită de textul citit.
Cu timpul, lectura nu numai a textelor literar-beletristice, dar şi a celor ştiinţifice (istorie,
geografie etc.) devine preocuparea intelectuală dominantă a elevului din şcoala primară.
Ca atare, citirea explicativă devine modalitatea principală de studiere a textelor. Paralel,
se pun bazele deprinderilor de comentare a textului: povestirea conţinutului unor texte pornind
de la planul de text simplu, a expunerii logice şi expresive a faptelor narate în texte sau
întâmplări trăite.
Studiul sistematic al literaturii începe în clasele ciclului gimnazial, când textele aparţin
exclusiv literaturii artistice, cu virtuţi formative deosebite. Desigur, lectura corectă şi curentă,
conştientă şi expresivă rămâne preocuparea principală a profesorului de limba şi literatura
română. Apar noţiuni de teorie literară (structura operei literare, genuri şi specii literare etc.),
terminologia de studiu a textului literar se îmbogăţeşte: observarea textului, situaţia de
comunicare, explorarea textului etc.
Textele sunt reproduse integral până la o anumită întindere: schiţe, fabule, povestiri,
balade, doine etc., sau fragmentar, în special romane. Scopul principal al studiului literaturii
române în clasele liceale este acela de a forma elevilor capacitatea şi abilitatea de „a şti să
349
citeşti”, care se constituie la nivel de personalitate drept componentă fundamentală prezentă în
sfera tuturor activităţilor intelectuale. „Doar lectura iubeşte opera şi întreţine cu ea un raport de
dorinţă, afirma R. Barthes. A citi înseamnă a dori opera, a voi să fii operă şi a refuza dublarea
operei în afara oricărui alt cuvânt decât însuşi cuvântul operei.” Este implicată aici şi formarea
sensibilităţii pentru lectură ca o condiţie sine qua non a întregii educaţii.
Stăpânirea abilităţilor şi sensibilităţilor pentru lectură a devenit obiectivul fundamental al
procesului de receptare a literaturii. Aceste elemente depăşesc cu mult atributele corectitudinii,
fluenţei şi expresivităţii actului lecturii, asimilând ideea de selecţie a lecturilor, de opţiune
motivată de discernământ valoric în faţa textului gratuit sau lipsit de virtuţi contextuale.
De aici, cerinţa ca profesorul de limba şi literatura română, prin strategii, metode, tehnici
şi procedee didactice adecvate, să implice elevul în procesul lecturii, astfel încât el să trăiască
subtextul emoţional al scriiturii. Abia acum putem vorbi de aspectul formativ educaţional al
studierii literaturii române în şcoală. Opera literară receptată direct de către elevi printr-o lectură
particulară în funcţie de trăsăturile sale intrinsece, răspunzând „orizontului de aşteptare” al
elevilor, solicită implicarea permanentă a receptivităţii elevilor în comentarea ei, cu deschidere
specială spre analiza stilului (expresivităţii) limbajului ei.
În urma lecturii textului literar, apare întrebarea: poate profesorul, la început singur şi
apoi cu elevii, să treacă la formularea unor judecăţi de valoare? Ţinem seama de faptul că
profesorul de limba şi literatura română nu trebuie să-şi propună ca atributele personalităţii sale
profesionale să fie asemănătoare celor ale unui critic de literatură şi nici nu se poate transforma
într-un permanent mânuitor de judecăţi critice evaluative formulate de alţii sau într-un simplu
reproducător al textului din manual. Revenind la întrebare, răspunsul ţine seama de elementele
intenţionale ale situaţiei didactice, de tipul şi natura experienţei elevilor, de capacitatea
profesorului în această direcţie. De aici, necesitatea optimizării metodologiei didactice cu
incidenţă directă asupra comportamentului şi performanţelor practice. Dacă în urmă cu ani de
zile era fetişizat rolul profesorului ca „formator de conştiinţe”, acum se pare că se fetişizează
rolul elevului în actul didactic. În realitate, echilibrul valoric trebuie păstrat, şi un cuvânt precum
„studiu” include între sensurile sale conotative şi pe acelea de „predare” şi „învăţare”, respectiv
„receptare” pentru textul literar. Orice exagerare în adoptarea unui model sau a altuia -
profesor/predare; elev/învăţare (receptare), intră în contradicţie cu ideea de valorizare a relaţiilor
350
esenţiale între predare-învăţare-evaluare. Este necesar ca orice profesor de limba şi literatura
română să gândească raţionalitatea acţiunilor sale dintr-o dublă perspectivă, în principiu
convergente: pe de o parte, să-şi stabilească strategia optimă în vederea finalităţii actului didactic
- formarea unor cititori avizaţi de literatură şi nu numai, competenţi într-o discuţie pe marginea
textului literar - şi, pe de altă parte, posibilitatea ca elevii să convertească strategia practicată de
profesor pentru a deveni componentă a propriului stil de lector avizat. Desigur, pe parcurs,
mecanismele de corecţie vor funcţiona în sens ameliorativ şi dintr-o parte, şi din cealaltă.
Raportul valoric trebuie păstrat privind situaţia şi din altă direcţie: profesorul de limba şi
literatura română reprezintă una şi aceeaşi persoană în faţa elevilor, dar disciplinele sale sunt de
fapt două, aparent contradictorii în metodologia elementelor de conţinut: limba română,
respectiv lingvistica, operează în virtutea unor legi precise şi cu metode adecvate, în care
consideraţiile extragramaticale mai mult dăunează decât folosesc (o regulă ortografică, de pildă,
se aplică fără comentarii, în virtutea înţelegerii aspectelor de conţinut) şi literatura ca artă,
aparţinând intrinsec domeniului artistic, în care comentariul textului văzut ca o sumă de
virtualităţi, uneori abia bănuite, se realizează cu alte mijloace. Dacă prin studiul gramaticii elevii
îşi însuşesc normele exprimării corecte, studiul literaturii trebuie să ducă la îmbogăţirea
vocabularului elevilor, la cultivarea posibilităţilor de exprimare nuanţată, plină de conţinut şi cu
mijloace lingvistice adecvate. Funcţia artistică a operei literare are mai multe trăsături. Iată
câteva:
Are un caracter informativ (cognitiv), opera ne comunică informaţii artistice organizate într-un
mesaj specific şi transmise printr-un cod. Specificul informaţiei estetice este dat de caracterul ei
conotat, complexitatea logico-afectivă, învelişul concret senzorial include în sine atât ce transmite,
cât şi cum transmite.
Expresivitatea, care rezultă mai ales din folosirea limbajului mediat, ca înveliş senzorial, capabil
să emoţioneze.
Caracterul formativ. Opera literară îşi formează un subiect în stare s-o recepteze. De aici,
funcţionalitatea educativă deosebită a literaturii. Opera literară contribuie la dezvoltarea
sensibilităţii, a gustului estetic.
Ca atare, interpretarea textului literar rămâne forma principală în procesul de
receptare a operei literar-artistice. Demersul hermeneutic ne sprijină în acest proces,
351
'hermeneutica = „ştiinţa sau metoda interpretării fenomenelor culturii spirituale”, DEX; „arta sau
ştiinţa interpretării textelor vechi, disciplina, considerată şi artă, care se ocupă cu înţelegerea şi
interpretarea (...) cărţilor, (...) textelor (...), teorie a interpretării semnelor ca elemente simbolice
ale unei culturi”, F. Marcu, I. Maneca, Dicţionar de neologisme.
Teza de bază a hermeneuticii este că orice fenomen spiritual (literatură, filosofie etc.) are
un sens care trebuie înţeles şi interpretat. Potrivit acestei teorii, opera literară ne înfăţişează
structuri care se cer analizate şi puse în valoare, precum şi un înţeles care trebuie descifrat ori
tălmăcit. Lukâcs, Auerbach, Mikel Duffenne, Rene Wellek, Jean Starobinsky, pornind de la
analiza structurală, dovedesc că aceasta poate şi trebuie să fie întregită prin situarea operei în
lume, prin sesizarea raporturilor existenţiale care au generat-o şi a valorilor pe care le
vehiculează. Demersul hermeneutic nu înlocuieşte analiza structurală, stilistică, estetică, ci le
suplineşte sau le completează. Cititorul este trimis de la ceea ce spune opera la ceea ce este spus
prin operă, la ceea ce vrea să spună opera.
Actul hermeneutic apare deci ca o preocupare esenţială a comentatorului de text - a
profesorului de literatura română -, întrucât îşi propune afirmarea şi utilizarea virtuților estetice
ale artei cuvântului. Demersul critic-interpretativ merge de la operă spre istorie (viaţă?), pentru a
se întoarce la operă. Rezultatul din perspective întărirea conştiinţei estetice, sporirea contribuţiei
la pedagogia lecturii. Sensul opţional şi formativ al exerciţiului hermeneutic este dat de
încărcătura cognitivă şi afectivă generată de relaţia profesor - elevi implicaţi în procesul
exegezei, pe parte, între aceştia şi textul aflat în câmpul cunoaşterii, pe de alta.
Obiectivele operaţional-educaţionale, exprimate în termeni comportamentali, iau forma
unor verbe, cum sunt: a descifra, a interpreta, a decoda, a clarifica, a compara, a stabili, a selecta,
a ierarhiza, a desacraliza, a explora, a lămuri, a recrea, a reflecta, a decripta, a cerceta, a legitima,
a motiva, a indica, a demonstra, a identifica, a argumenta, precum şi prin verbe a căror
semnificaţie globală în taxonomiile cunoscute vizează înţelegerea, comprehensiunea, trăirea,
instruirea, identificarea, medierea etc.
Condiţiile structurale ale demersului metodologic ce se vor impune atenţiei profesorilor
de limba şi literatura română vizează articularea optimă a componentelor ei fundamentale: textul,
profesorul şi elevul. Textul, ca produs cultural, ca o substructură coerent articulată de enunţuri
bazate pe valori cu mesaje instructiv-educative pozitive, ca o realitate destinată a exprima
352
conţinutul unei comunicări formative eficiente, ca element al conţinutului unei lecţii sau
activităţi extraşcolare. Profesorul de limba şi literatura română, ca mediator sau exeget pregătit
să stabilească punţi de legătură între textul iniţial, plin de mister, încifrare şi înălţimi
cuprinzătoare, pe de o parte, şi elev, pe de alta.
Această mediere presupune mai întâi urcarea în înaltele sfere ale cunoaşterii şi apoi
coborârea spre treptele receptării cu valoare de iniţiere şi învăţare. Elevul, ca agent deschis
cunoaşterii, doritor să pătrundă în necunoscut şi care în acest drum se loveşte de obstacole -
experienţă limitată, timp, particularităţi de vârstă etc.
Indiferent de soluţia metodologică utilizată, descifrarea sensului major al opere literare
studiate în clasă are darul să confere comentariului de text claritate, accesibilitate, eficienţă
formativă, în dauna greoaielor şi hiperesteticilor analize literare complete de până mai deunăzi.
353
FARMECUL POVEŞTILOR DIN COPILĂRIE
Educ.Toader-Spiridon Margareta
G.P.N. Baile Govora, Vâlcea
„Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieţii omeneşti... cu poveşti ne leagănă
lumea, cu poveşti ne adoarme... Ne trezim şi murim cu ele.” (Mihai Eminescu)
Povestea e o lume în care visurile, dorințele si aspirațiile se pot îndeplini. Fiecare poveste
are un farmec aparte, sentimentele, gândurile, și ideile pe care le transmite punând în evidență
frumusețea lor. Cuvintele sunt cele care reușesc să deschidă ochii cititorului spre noi orizonturi.
Povestea este o plăsmuire a creatorului, o lume fără margini care reușește să-l facă pe cititor să se
simtă ca făcând parte din această lume. Atunci când citești o poveste și profunzimea cuvintelor te
învăluie, spunându-ți parcă povestea lor, îți dai seama de faptul că ai descoperit farmecul acelei
povești. Astfel, fiecare cuvânt are o poveste a lui: unul îți va spune o întâmplare care te va face să
plângi, altul te va îndemna să visezi, iar altul va încerca să-ți picteze un mic zâmbet pe chipul
fragil. Secretul poveștilor este acela că ele reușesc să te introducă într-o lume nouă, o lume feerică
și plină de culoare, o lume a ta. Povestea, această creație pictată cu atâta măiestrie de către creator,
caută să te impresioneze și să-ți creeze cele mai firave sentimente. Acele sentimente pe care le
simte un copil inofensiv în lumea sa plină de culoare. Cel mai impresionant lucru la o creație este
faptul ca ea ne ajută să resimțim acele momente din copilărie, în care priveam cerul și ne amuzam
de formele ciudate pe care le luau norii. De aceea, adult fiind te bucuri că mai există încă în tine
acea fărâmă din copilul inofensiv și firav atunci când citești poveștile copilăriei tale. Astfel creația
este asemeni unui felinar care te ajută să descoperi drumurile vechi ale copilăriei, nemaiștiute de
ochiul misterios al memoriei adulte. Însă povestea nu este doar lumina din întunericul profund al
nopții, ci e și cel mai bun prieten al tău. Atunci când simți pentru o clipă că lumea ta s-a prăbușit,
cufundă-te în rândurile cărții și creează-ți o lume proprie, o lume în care totul e permis. Este de
remarcat faptul că uneori parcă povestea îți pune în față oglinda realității tale, și tot ea este cea
care îți și dă răspunsul la unele probleme. Te bucuri în astfel de momente că prietenul tău drag ți-a
venit cu răspunsul în ajutor și parcă dintr-o dată toate problemele au dispărut. Ce zâmbet, ce chip
neînțeles e povestea în sine. Dacă în copilărie ea îți spunea o întâmplare a unui ”Făt-Frumos” de
care te amuzai, mai târziu zâmbești privind inocența de care dădeai dovadă, întrucât povestea nu
354
avea același înțeles în copilărie. Farmecul poveștilor constă în faptul că ele reușesc să ne desprindă
de realitatea imediată și să ne introducă într-o lume a infinitului, o lume a dorințelor devenite
realitate. Dacă am avea în acel moment de răsfoire a cărții o oglindă în fața noastră, am realiza
faptul că povestea reușește să ne redea zâmbetul de altădată, zâmbetul de mult uitat, acel zâmbet al
copilului din noi. Povestea ne redă tinerețea. Inocenţa care insoţeşte vârsta copilăriei surprinde
mereu prin surâs şi candoare. Copii au felul lor de a vedea lumea cu farmecul ei.
E atat de greu sa ajungi la sufletul unui copil, însă e o aventură pe care noi, părinţii, merită intr-
adevăr să o trăim! Merită să luptam pentru a câştiga încrederea copilului nostru, căci inima lui e
mai preţioasă decât un diamant, mai fragilă decât întreaga avere a lumii. Poveştile reprezintă
spaţiul în care putem visa fară nici un fel de restricţie. Ele conturează universul propriu al
copilului şi imită lumea adultului. Nu de puţine ori am auzit afirmaţia:” Am crescut. Sunt prea
mare pentru a citi poveşti sau basme.” Poate că aşa e, poate că într-adevăr considerăm că nu mai
avem nevoie de asemenea narări, numindu-le chiar banalităţi. Sau poate că nu… Eu încă recitesc
cu mare emoţie poveştile copilăriei mele. Mă fac să mă simt specială, inocentă, să cred că întreaga
lumea e a mea şi să încep a-mi imagina din nou că pot fi o prinţesă. Din păcate, eroii copilăriei
noastre sunt străini multor micuti de astazi. Ei au fost înlocuiţi de Shrek, Nemo, Tom şi Jerry,
personaje la fel de interesante dar parcă fără farmecul eroilor de basm. Prea puţini părinţi găsesc
timpul necesar pentru a spune copiilor poveştile cu care au crescut ei inşişi. Poveştile au fost pe
nedrept uitate, şi sunt pe nedrept ignorate. Ele sunt pline de poveţe şi întâmplări din care copii pot
trage învăţăminte utile: să nu fim neascultatori ca Scufiţa Roşie, să nu fim răutăcioşi ca mama
mama vitregă a Albei ca Zăpada, şi lista ar putea continua. Din poveşti, copiii află care sunt
consecinţele defectelor si calităţilor umane, care sunt efectele faptelor bune şi rele. Antitezele
atotprezente în basme îi ajută să facă diferenţa ăntre bine şi rău, între minciună şi adevăr, între
laşitate şi curaj, îi învaţă care sunt calităţile pozitive şi care sunt defectele cele mai comune ale
oamenilor. Trăind alături de personajul preferat şi întâmplările basmului, copilul invaţă despre
lumea din jur, fără să fie el însuşi pus în situaţii periculoase sau dificile.
Un alt avantaj major al poveştilor este acela că stimulează imaginaţia şi fantezia copilului.
Povestitorul foloseşte cuvinte pentru a descrie imagini pe care copilul nu le vede. De aici începe să
funţioneze imaginaţia celui mic care este nevoit să construiască în minte peisaje, chipuri, situaţii.
În afară de imaginaţie, poveştile stimulează intelectul copiilor care se străduiesc să reţină cât mai
355
multe detalii ale poveştii, să memoreze cuvintele folosite de părinte pentru a fi capabil să le
reproducă. Nu trebuie să uităm nici de rolul benefic pe care poveştile îl au asupra afectivităţii unui
copil. Frica, bucuria, iubirea sunt trăite de copil la intensitate maximă, fără ca el să fie pus în
situaţii periculoase sau dificile. Există părinţi care îşi fac griji în legatură cu emoţiile prea
puternice provocate de personajele negative. Copiii mai sensibili poate ar fi bine să beneficieze de
o variantă puţin “îndulcită” a poveştii, însă în rest, nu avem de ce să ne temem. Să nu uităm că la
un moment dat copilul va trebui să ţină piept lumii care nu este întotdeauna atât de frumoasă pe cât
ne-am dori. Poveştile îl pregătesc pentru momentul în care se va confrunta cu situaţii neplăcute.
Oricum, basmul îi transmite copilului că totul se va termina cu bine la un moment dat.
Chiar şi la vârste foarte fragede, poveştile au un rol important în dezvoltarea copilului. Un bebeluş
de câteva luni nu înţelege nimic din ce i se spune, însă ascultând poveşti învaţă foarte mult despre
limbaj, intonaţie, felul cum sunt create sunetele şi ce înseamna ele. Momentul poveştii este unul
special şi poate să se păstreze peste ani, când nu va mai fi nevoie de poveşti, dar va fi nevoie de
discuţii ca între prieteni.
Bibliografie:
1. ,,Introducere în Literatura pentru copii’’, Mariana Andrei, Bucureşti, Editura
Eminescu, 2006
2. Bratu, Bianca, Preşcolarul şi literatura, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1997;
3. Şuteu, Titus, Cunoaşterea şi autocunoaşterea copilului, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1996;
356
IMPORTANȚA LECTURII ÎN INSTRUIREA ȘI EDUCAREA ELEVILOR
Prof. înv. primar Tocaciu Diana Mădălina

Școala Gimnazială Nr. 1 Luduș, jud. Mureș
Cartea este o comoară fără de preţ, în care unii îşi adună cele mai frumoase gânduri, ca
alţii să le poată folosi în voie. Cartea reflectă ca o oglindă lungul şir secole ale vieţii omenirii,
istoria luptei sale pentru existenţă, pentru un viitor mai luminos, suferinţele, bucuriile,
înfrângerile şi biruinţele sale toate. Cartea ne este prieten credincios de nădejde. O carte te
trimite la alte cărţi şi toate împreună formează baza trainică a culturii noastre. Toate celelalte
mijloace de răspândire a cunoştinţelor rămân subordonate cărţii şi subordonate vor rămâne oricât
de mult se vor înmulţi şi perfecţiona procedeele lor tehnice.
Importanţa lecturii este evidentă şi mereu actuală. E un instrument care dezvoltă
posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se ecoul capacităţilor de gândire şi limbaj.
Există factori care determină lectura elevilor : particularităţile de vârstă şi psihice, preferinţele
lor, climatul familial, care pot transforma lectura într-o necesitate, o foame de carte, o delectare
sau nu. Când gustul pentru lectură, cultul pentru carte s-au format din primii ani de şcoală,
aceasta rămâne pentru toată viaţa o obişnuinţă utilă. Gustul pentru citit nu vine de la sine, ci se
formează printr-o muncă a factorilor educaţionali (familia şi şcoala), o muncă caracterizată prin
răbdare, perseverenţă, continuitate, voinţă. La vârsta preşcolară, atât familia, cât şi grădiniţa,
depun eforturi pentru a influenţa universul copilăriei prin basme, poveşti şi poezii. Această
muncă este situată la nivelul superior, în primele clase ale şcolii. Perioada de formare a gustului
pentru citit coincide cu cea când se pun bazele acestuia, cu ciclul I-IV. Lectura necesită nu numai
îndrumare, ci şi control.
Lecturile parcurse de elevi date ca teme (de exemplu, lectura literară a operelor studiate
în fragmente), prezintă importanţă şi din punctul de vedere al tehnicii cititului : exactitate,
claritate, nuanţare – necesare pentru întregirea cunoştinţelor transmise la clasă. Studiul lecturii în
ciclul primar este grupat în trei forme de realizare: texte de citire studiate prin manualele de citire
ale fiecărei clase; texte de lectură (intercalate între textele de citire); lecturi suplimentare
357
extraşcolare prevăzute în lista programei şcolare, grupate pentru fiecare clasă de studiu a ciclului
primar, pentru a fi citite şi cunoscute de elevi. Lectura în afara clasei are ca scop să dezvolte
gustul elevilor pentru citit, să le stimuleze interesul pentru carte, să le satisfacă dorinţa de a
cunoaşte viaţa, oamenii şi faptele lor.
Lectura contribuie într-o măsură însemnată la îmbogăţirea cunoştinţelor elevilor, la
formarea unui vocabular activ, bogat şi colorat, la dezvoltarea dragostei faţă de patrie, la
educarea sentimentelor estetice. În practica şcolară se folosesc diverse forme de îndrumare a
lecturii în afara clasei. Cele mai importante sunt: expunerea prin povestire, conversaţia sau
dezbaterea, activitatea cu cartea prin citirea expresivă a învăţătorului, recenzia, lecţiile de
popularizare a cărţii, metoda demonstraţiei, excursiiile literare, întâlniri cu scriitorii, şezători
literare, seri de basme şi de poezie, medalionul literar consacrat aniversării unui scriitor,
simpozionul literar, concursurile « Cine ştie, răspunde ! » pe teme literare, călătoriile imaginare
pe hartă, pe temă literară, confecţionarea unor albume literare, tabere de creaţie literară,
presa,revistele literare, radioul, televiziunea,etc. Pentru a-i determina pe copii să devină cititori
pasionaţi este necesar să se formeze, cu răbdare şi stăruinţă, gustul pentru lectură. Îndrumarea
lecturii elevilor este o acţiune dificilă şi de durată. Lectura sistematică şi bine îndrumată îi ajută
pe elevi să-şi lărgească orizontul cunoştinţelor şi să asimileze mai uşor lecţiile, contribuie la
dezvoltarea gândirii şi a limbajului, trebuie să se ţină seama de toate aceste considerente, precum
şi de emotivitatea accentuată a şcolarului.
Şcoala trebuie să sublinieze importanţa lecturilor pentru stimularea imaginaţiei, pentru
informarea copiilor şi, mai ales, pentru educarea voinţei, a curajului, a stăpânirii de sine şi pentru
cultivarea unor sentimente nobile. În zilele noastre, computerul şi mass-media concurează serios
cu lectura independentă a elevilor. Informaţia este mai rapidă prin televiziune sau prin calculator,
iar citirea cărţilor pare ceva învechit. În prezent, omul este pragmatic şi grăbit, are puţin timp
pentru citit. Fără a minimaliza importanţa mijloacelor moderne de informare, învăţătorul are
datoria de a apropia elevii de carte încă de la vârstele mici, dar nu obligându-i să citească, ci
trezindu-le interesul pentru această activitate.
În toate demersurile pe care le întreprindem pentru îmbunătăţirea competenţelor de
lectură, trebuie avută în vedere necesitatea nu atât cantitativă a lecturii,cât cantitatea
receptării,câştigul în ce priveşte simţul şi gustul estetic,universul intelectual,dragostea pentru
358
lectură.Şcoala are menirea e a forma un lector competent,dar şi un cititor care să îşi formeze
gustul propriu pentru lectură,devenind astfel un cititor activ pe tot parcursul vieţii.
Formarea şi cultivarea gustului pentru lectură reprezintă unul dintre obiectivele fundamentale ale
orelor de limba şi literatura română.
Succesul în lectura particulară a elevului este asigurat, în mod deosebit, de capacitatea lor
de a înţelege prin efort propriu mesajul celor citite. Dascălul are dificila misiune de a-l întoarce
pe cititor la carte, folosind diverse metode, cât mai active, mai antrenante şi mai atractive.Datoria
noastră rămâne promovarea unor soluţii directe de stimulare a lecturii, încercând să ne
optimizăm demersul educativ prin realizarea unui schimb de idei,de metode,de activităţi,de
materiale didactice şi sprijinul dezvoltării sferei motivaţionale a elevului.
Fără a minimaliza importanţa mijloacelor moderne de informare, învăţătorul are datoria de a
apropia elevii de carte încă de la vârstele mici, dar nu obligându-i să citească, ci trezindu-le
interesul pentru această activitate. Scriitorul român I.L. Caragiale afirmă acum aproape un secol:
„O carte bună de citire, în vârstă fragedă, este, poate, una din împrejurările cele mai hotărâtoare
ale vieţii unui om. Multe cariere intelectuale nu se datoresc altei împrejurări decât unei cărţi
căzute la vreme bună în mâinile unui copil, tot aşa precum umbrele multor stejari seculari se
datoresc căderii unei ghinde pe pământ prielnic.”
„Lectura – spunea istoricul N. Iorga – joacă un rol important în viaţa copiilor, un rol mai
mare decât în viaţa celor vârstnici. Cartea citită în copilărie rămâne prezentă în amintire aproape
toată viaţa şi influenţează dezvoltarea ulterioară a copiilor. Din cărţile pe care le citesc, copiii îşi
formează o anumită concepţie asupra lumii, cărţile formează la ei anumite norme de conduită.”
Lectura literară este, de asemenea, unul dintre factorii care favorizează în cel mai înalt grad
cunoaşterea şi folosirea limbii române, îmbogăţirea şi activizarea vocabularului sau dezvoltarea
capacităţii de comunicare Cartea rămâne,totuşi, o comoară fără de preţ,în care îşi adună cele mai
frumoase gânduri pentru ca alţii să le poată folosi;lectura având un rol important în dezvoltarea şi
formarea personalităţii copiilor.
Lecturarea cărţilor,a manualelor,a însemnat întotdeauna informare,instruire şi educaţie.
Ea nu cere prea mult de la cititor decât atenţie şi dăruire,având rolul de a forma şi educa tânăra
generaţie,de a dezvolta gustul copiilor pentru a citi, făcându-i să iubească cartea. Ea este
importantă încă din primii ani de viaţă;atunci când părintele îşi face timp pentru a le citi o
359
poveste înainte de culcare,iar pe măsură ce cresc,copii sunt tentaţi de cărţile viu colorate.
Mai târziu,când noţiunea de carte este bine definită,ei încep să „citească” imaginile
verbalizând,iar dacă acest lucru este stimulat,vor ajunge ca ei să preţuiască cartea.
Un rol deosebit în învăţarea artei de a citi îl are strânsa colaborare a bibliotecarului cu
profesorii şi învăţătorii.Prima vizită la biblioteca şcolii îi familiarizează cu locaţia,cu prezentarea
bibliotecarei,cu orarul,cu aşezarea cărţilor şi cu modul de a deveni cititor.Vizitele la bibliotecă
sunt necesare când copilul poate asimila cunoştinţele pe măsură,făcându-l să-şi dea seama de
preferinţele lui pentru cărţi.
Mircea Eliade spunea: „Toţi cei care au acces la o bibliotecă;la cărţi,sunt nişte inşi mai
buni decât alţii,care nu o fac,mai puternici,iar durerile îi ating mai puţin şi nefericirile trec mai
repede.” La început, copiii nu sunt suficient convinşi de acest lucru. Ei preferă să împrumute
cartea de la bibliotecă, spre a o citi acasă. “E mai comod, spun ei, deoarece acasă se citeşte culcat
în pat, la masă sau pe banca din grădină.” Nimic mai adevărat. Dar tot adevărat este că în sala de
lectură a unei biblioteci sunt întruite cele mai bune condiţii pentru lectura de studiu şi de
informare.
Atunci când o carte ne-a plăcut sau ne-a interesat mult, o putem reciti după o vreme. Este
suficient însă să ni se amintească doar câteva in datele mai importante ale unei cărţi citite mai
demult, pentru ca memoria noastră să reactualizeze impresiile legate de prima lectură.
Prin toate compartimentele ei, lectura îşi aduce contribuţia la dezvoltarea gândirii şi la
modelarea sentimentelor, asigurând copilului suportul evoluţiei intelectuale, precum şi
posibilitatea integrării în viaţa socială.
Cu toată amploarea pe care au luat-o mijloacele audio-vizuale, cartea a rămas şi va
rămâne unul dintre cele mai frecvente mijloace de autoinstruire; cititul reprezentând unul dintre
cele mai de preţ instrumente ale activităţii intelectuale.
Bibliografie:
1. Bărbulescu, Gabriela, Metodia predării limbii şi literaturii române în învăţământul primar,
Ed. Corint, 2009
2. Casangiu, Larisa Ileana, Literatura română şi literatura pentru copii, Ed. Nautica, ed. a II-a,
2007
3. Popescu, Ion, Lectura elevilor, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1983
4.Stancu, Adriana; Aspecte metodice ale predării literaturii în învăţământul primar, Editura
Sfântul Ierarh Nicolae, 2010.
360
ROLUL ACTIVITĂȚILOR EXTRAȘCOLARE
ÎN EDUCAȚIA COPIILOR
Prof. Trancă Maria-Cristina

„Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când
ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se
adapteze.” (Maria Montessori –“Descoperirea copilului”)
În ultimul timp, devine tot mai evident faptul că educaţia extracurrriculară, adică cea
realizată dincolo de procesul de învăţământ, îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea
personalităţii preşcolarilor. În şcoala contemporană, o educaţie eficientă, depinde de gradul în
care se pregăteşte copilul pentru participarea la dezvoltarea de sine. Depinde de asemenea şi de
măsura în care reuşeşte să pună bazele formării personalităţii copiilor. În acest cadru,
învăţământul are misiunea de a-i forma pe copii sub aspect fizic şi socioafectiv, pentru o
integrare socială cât mai uşoară.
Complexitatea procesului educaţional impune îmbinarea activităţilor curriculare cu cele
extracurriculare, iar în acest caz, parteneriatul educaţional devine o necesitate. În opinia mea,
activităţiile extracurriculare sunt deosebit de importante deoarece, contribuie la gândirea şi
completarea procesului de învăţare. De asemenea, prin intermediul acestora se pot dezvolta şi
explora anumite înclinaţii şi aptitudini ale copiilor.Având un caracter atractiv, copiii participă
într-o atmosferă relaxantă, cu însufleţire şi dăruire, la astfel de activităţi, îmbinându-se utilul cu
plăcutul.
Un punct forte al activităţilor extraşcolare este acela că antreneză copiii în activităţi cât
mai variate şi bogate cu o structură parte, diferită de clasica metodă de predare-invăţare. O
activitate desfăşurată într-un mediu extraşcolar permite de asemenea şi dezvoltarea unor
aptitudini speciale, şi facilitarea integrării în mediul şcolar. Trebuie să ţinem cont că, indiferent
ce metodă se adopă in educaţia tradiţională, indiferent dacă are o finalitate pozitivă şi un obiectiv
primar atins, ea nu va epuiza niciodată sfera influenţelor formative exercitate asupra copilului.
361
Din seria activităţilor extraşcolare amintim:taberele, excursiile, piesele de teatru, spectacolele de
operă comică, atelierele creative, şezătoarele, spectacolele în aer liber vizitele la muzee sau
Grădina Zoologică. Copiii pot fi stimulaţi şi îsi pot imbogăţi imaginaţia creatoare şi sfera
cunoştinţelor, prin vizionarea de piese de teatru, filme educative, participând la ateliere de
creaţie, prin dramatizarea unor opere literare cu diferite ocazii sau prin implicarea în
desfăşurarea sezătorilor literare. Copii trebuie să fie îndrumaţi să dobândească în primul rând o
gândire independentă,toleranţă faţă de ideile noi, capacitatea de a descoperi probleme noi şi de a
găsi modul de rezolvare a lor şi posibilitatea de a critica constructiv. Înainte de toate, este însă
important ca educatorul însăşi să fie creativ, pentru că numai aşa poate să aducă în atenţia
copiilor săi tipuri de activităţi extraşcolare care să le stârnească interesul, curiozitatea, imaginaţia
şi dorinţa de a participa necondiţional la desfăşurarea acestora. Excursiile şi taberele şcolare
contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor copiilor despre frumuseţile ţării, la educarea dragostei,
respectului pentru frumosul din natură, artă si cultură.
Ceea ce trebuie să ţinem cont, întotdeauna, este ca obiectivele instructiv – educative să
primeze, dar în acelaşi timp să reusim sa prezentăm in mod echilibrat şi momentele recreative şi
de relaxare.Este foarte important să dăm o notă relaxantă tuturor jocurilor şi activităţilor.
Bibliografie
1. Cucoş, C., Pedagogie (ediţia a doua, revăzută şi adăugită), Bucureşti, Polirom, 2002.
2. Gârboveanu, M., Creativitatea elevilor în procesul de învăţământ, Bucureşti, Litera
Internaţional, 1981.
3. Iucu, R., Instruireextraşcolară. Perspective teoreticeşiaplicative, Iaşi, Polirom, 2001.
4.Lisievici, P. ş.a., Pedagogie. Concepte, metode şi tehnici esenţiale, Bucureşti, Editura
Fundaţiei România de Mâine, 2005.
5. Nicola, I., Tratat de pedagogie școlară, București, Aramis, 2000.
362
CĂRTICICA PENTRU PRICHINDEI ȘI COPII MAI MĂRICEI
PROIECT DE PARTENERIAT EDUCAŢIONAL
Prof. Înv. Preşc. Tudoran Ştefania

Grădiniţa cu P.P. “Paradisul copiilor”, Craiova
Motto : „Menirea firească a şcolii nu este să dea învăţătură, ci să deştepte, cultivând

destoiniciile intelectuale în mintea copilului, trebuinţa de a învăţa toată viaţa.” (Ioan Slavici)
a. Titlul proiectului: "Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei"
b. Tipul de educaţie în care se încadrează : educaţie informală
c. Tipul de proiect: municipal
APLICANTUL
▪ Grădiniţa cu program prelungit "Paradisul copiilor"
▪ Educatoarele grupei mijlocii
PARTENERI: Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” prin bibliotecarii Secției pentru
Copii și Tineret.
ARGUMENT:
Vârsta copilăriei este cea mai favorabilă perioadă pentru acumularea unor impresii
puternice, este vârsta imaginației, a visării și a jocului. Este benefic să influențezi formarea
personalității copilului, educaţia şi cunoașterea prin lectură.
Proiectul ”Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei” își propune să trezească în
sufletele curate și avide de cunoaștere ale copiilor dorința de a se apropia de carte, dorința de a
citi, respectul față de carte, încurajarea exprimării libere a copiilor.
Lectura are acum rivali redutabili care amăgesc cel mai mult pe cei mici. Televizorul,
calculatorul, internetul au devenit repere pereche pentru fiecare generaţie din ultimii ani.
Devenind prietenul copilului încă din etapa preşcolară, continuând în cea şcolară, cartea îl va
ajuta să parcurgă uşor căile cunoaşterii, de la concret la abstract, de la intuiţie la reprezentare şi
apoi la fantezie. Cu ajutorul ei, copilul intră în posesia numeroaselor instrumente care îi pot
satisface dorinţa de a descoperi realitatea înconjurătoare, ea însăşi fiind o lume. În contextul
actual al reformei educaţionale, şcoala şi grădiniţa, ca instituţii-cheie, joacă un rol important în
apropierea copilului de lumea cărţii şi, implicit, de lectură.
363
Copilul trebuie să perceapă cartea ca pe un domeniu care merită să fie cucerit, ca pe un
prieten mereu alături de el, un prieten care îi vorbeşte, îi dă sfaturi bune şi care nu-l trădează
niciodată.
OBIECTIVE:
- formarea deprinderilor de lectură de la cea mai fragedă vârstă
- familiarizarea copiilor cu biblioteca
- crearea obișnuinței de a frecventa biblioteca
- creșterea numărului de utilizatori și a frecvenței zilnice
- să inițieze copiii în a alege o carte și a o păstra în bune condiții
- dezvoltarea imaginației și creativității copiilor
- dezvoltarea parteneriatelor cu instituțiile școlare
Obiective operaţionale
- să cunoască etapele de înscriere şi împrumut de cărţi de la secţia de copii a Bibliotecii;
- să ştie cum să manipuleze o carte – cum se deschide o carte, cum se răsfoieşte o carte, cum se
citeşte cartea, să o păstreze curată;
- să cunoască elementele unei cărţi (coperţi, foi, pagini, titlu, autor, text scris, imagini,
numerotarea paginilor, preţul, diferenţa dintre scrierea titlului şi scrierea textului)
- să discute despre cărţile răsfoite (personaje, acţiune, epilog);
- să-şi confecţioneze singuri o carte în imagini;
- îmbunătăţirea comunicării orale şi stimularea interesului pentru citit-scris;
- cunoaşterea instituţiilor care se ocupă cu editarea cărţilor şi cu difuzarea acestora;
- îmbogăţirea şi activizarea vocabularului, dezvoltarea capacităţii de exprimare;
- stimularea imaginaţiei creative
Grup ţintă
- beneficiari direcţi: copiii din grupa mijlocie, grupa mica si mare;
-beneficiari indirecţi:educatoare, părinţi;
Resurse de timp: Anul şcolar 2019-2020
Resurse umane:
364
- preşcolari din grupa mijlocie, grupa mica si grupa mare
- educatoare
- părinţi ai preşcolarilor
Metode si tehnici de lucru: întâlniri, vizite, dezbateri, vizionare de film, etc;
EVALUAREA
Portofolii cu desene , fotografii, CD
Analiza modului de implicare a partenerilor în realizarea proiectului.
Diseminarea experienţei pozitive.
GRAFICUL ACTIVITÃTILOR
Nr. FORMA DE
ACŢIUNEA PROPUSĂ Perioada
crt. REALIZARE
Din lumea animalelor: caii Vizionare film Octombrie
În lumea poveștilor lui Petre

Vizionare film Noiembrie
Ispirescu
Tablou de iarnă Pictura/colaj Ianuarie
De ziua ta, mamico Activitate practică Februarie
Bate primăvara-n geam Pictura/colaj Martie
Personajul preferat în culoare

Pictura/colaj Aprilie
îmbrăcat
Să învățăm despre roci și
Vizionare film Mai
minerale
Copilăria, basm fără sfârșit Moment artistic Iunie
Bibliografie:
Gutium I, Mămăligă M, Mumjiev G - Parteneriatul pas cu pas, Editura Fundaţia Internaţională
pentru sisteme Electorale, Chişinău, 2000;
Velea, Luciana şi colaboratorii- Participarea elevilor în şcoală şi în comunitate, Ghid pentru
profesori şi elev , Editura Agata , 2006
Vlăsceanu, Gheorghe coord., Neculau, Adrian- Şcoala la răscruce. Schimbare şi continuitate în
curriculumul învăţământului obligatoriu. Studiu de impact, Editura Polirom ,2002
365
GRĂDINIŢA ȘI FAMILA ÎMPREUNĂ ÎN EDUCAȚIA COPIILOR
Prof. Ungurean Loredana

Școala Gimnazială Nr.27/ G.P.P. 3 Timişoara
„Educaţia nu este pregătirea pentru viaţă, educaţia este viaţa însăşi”(Jhon Dewey)
O grădiniţă de succes are rolul de a pregăti, de a forma şi de a le oferi copiilor un pachet
de cunoştinţe şi principii după care să se ghideze în viaţă.
Grădiniţa, ca mediu educativ, este fundamentul în dezvoltarea copilului preşcolar,
deoarece această perioadă reprezintă baza formării ca adult prin asimilărea de informaţii şi
cunoştinţe, reuşind să facă rapid conexiuni ce vor dura toată viaţa.
Grădiniţa este şi un mediu creativ şi interesant, care pune baza educaţiei copilului şi îl
ajută să deprindă primele aptitudini necesare pentru şcoală. Această perioadă este foarte
importantă în viaţa unui copil, deoarece copilul învaţă mai repede să socializeze şi să respecte
regulile unei convieţuiri armonioase într-un grup social, ceea ce îl conduce spre formarea unor
aptitudini valoroase în dezvoltarea lui socială. În actul de educare a copilului preşcolar, o
componentă importantă constituie procesul informativ-educativ la care contribuie familia şi
grădiniţa.
Familia este factorul educativ prioritar, întrucât educaţia începe din familie, aceasta fiind
modelul pe care copilul îl imită şi-l urmează. În familie copilul îşi face pregătirea pentru viaţă.
Contribuţia familiei este cu atât mai mare cu cât copilul este mai mic şi scade pe măsură ce
etapele de creştere înaintează pe treptele superioare ontogenezei.
Familia oferă mediul în care copilul se naşte, trăieşte primii ani ai vieţii, se dezvoltă şi se
formează pentru viaţă. Aceasta reprezintă primul instrument de reglare a interacţiunilor dintre
copil şi mediul social. Are rolul central în asigurarea condiţiilor necesare trecerii prin stadiile de
dezvoltare ale copilăriei, condiţii ce stau la baza structurării personalităţii individului. În relaţiile
sale cu mama, cu tata şi cu fraţii, copilul se integrează în relaţiile sociale, se apropie de societate,
îşi cunoaşte valorile şi începe să-şi formeze imaginea de sine.
Mediul în care copilul se naşte, trăieşte primii ani ai vieţii, se dezvoltă şi se formează
pentru viaţa îl oferă familia. Astfel, familia are rolul central în asigurarea condiţiilor necesare
trecerii prin stadiile de dezvoltare ale copilăriei, condiţii ce stau la baza structurării personalităţii
366
individului. Apariţia unei persoane micuţe în orice familie, care la început este complet
dependentă de adulţi şi îşi inspiră tandreţe aduce cu ea un enorm sens al responsabilităţii, privind
modul în care să o îngrijeşti şi să o educi. Părinţii sunt primii educatori deoarece ei sunt primii cu
care copilul interacţionează constant încă din prima zi a vieţii; familia este modelul pe care
copilul îl imită. Totodată, modul de viaţă al familiei este principalul reper în viaţă al copilului.
Comunicarea intrafamilială influenţează decisiv dezvoltarea psihofizică a copilului, formarea
personalităţii lui. Copiii îşi observă proprii părinţi cum acţionează în rolul de părinţi. Primele
deprinderi de viaţă sănătoasă ale copilului sunt dezvoltate în familie (deprinderi igienice, de
alimentaţie sănătoasă), acestea constituind suportul dezvoltării ulterioare şi îşi pun amprenta
asupra întregii personalităţi.
Tot în familie, copilul îşi însuşeşte limbajul. Volumul, calitatea vocabularului,
corectitudinea exprimării depinde de modelele oferite de părinţi, de felul în care aceştia
interacţionează şi îi solicită pe copii. În familie se formează cele mai importante deprinderi de
comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, ordinea, răbdarea etc.
În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult, părinţii oferind
copilului exemple de comportamente în diferite contexte.
De la părinţi, cei mici vor învăţa să aprecieze ce este bine şi ce este rău, ce este drept şi ce
este nedrept, ce este frumos şi ce este urât în comportamente. Ei sunt primele modele pentru
modul în care să acţioneze ulterior ca părinţi.
.Grădiniţei îi revine rolul de partener în relaţiile ei cu familia iar acest rol derivă din
faptul că este un serviciu specializat, cu cadre pregătite pentru realizarea sarcinilor educaţiei
copiilor cu vârste cuprinse între 3-6/7 ani.
Există două dimensiuni principale ale implicării reciproce a instituţiei de învăţământ şi
familiei în favoarea copilului: dimensiunea relaţiei copil - părinte şi dimensiunea relaţiei
grădiniţă - familie.
Dimensiunea relaţiei copil - părinte vizează controlul frecvenţei, al rezultatelor şcolare,
îndeplinirea sarcinilor şi susţinerea spirituală şi materială a activităţii didactice a copilului.
Cealaltă dimensiune se referă la alegerea unităţii de învăţământ, la contactele directe ale
părinţilor cu cadrele didactice. Aceste contacte pot fi întâlniri colective dintre cadrele didactice şi
asociaţiile părinţilor, reuniunile de informare a părinţilor cu privire la diferite conţinuturi şi
367
metode şcolare.
Relaţia grădiniţă - familie nu se poate constitui fără asigurarea unei condiţii de bază,
fundamentală: cunoaşterea familiei de către educatoare, a caracteristicilor şi potenţialului ei
educativ. Educatoarea trebuie să cunoască mai multe aspecte ale vieţii de familie, deoarece
aceasta o ajută în cunoaşterea şi înţelegerea copiilor cu vârste cuprinse între 3-6/7 ani.
Căldura raporturilor dintre părinţi şi educatoare, încrederea şi respectul reciproc se
stabilesc prin schimbul de informaţii - pentru care trebuie să găsim întotdeauna timpul necesar.
Astfel, educatoarea poate ajuta familia în cel mai simplu şi natural mod să urmeze calea justă în
raporturile cu copilul său, să prevină îndepărtarea lui sufletească, să înlăture eventualele carenţe
educative. Complexitatea problemelor lumii contemporane cere deschiderea şi flexibilizarea
raporturilor în parteneriatul educaţional. Implicarea, ca agenţi ai educaţiei, a diferitelor instituţii
şi persoane din comunitate dezvoltă în prezent o imagine complexă şi dinamică a influenţelor
educaţionale. Grădiniţa, fiind puntea de legătură cu familia, are şi menirea de a asigura părinţilor
asistenţă de specialitate, informându-i asupra etapelor de evoluţie a copiilor şi venind în sprijinul
celor ce întâmpină dificultăţi în înţelegerea rolului de părinţi şi în îndeplinirea cu succes a
educării copiilor.
Ocaziile de a discuta cu părinţii pentru a găsi împreună soluţii problemelor cu care se
confruntă copilul trebuie căutate chiar şi atunci când ele nu se oferă cu uşurinţă. În general ele
sunt prilejuite de acele momente în care copilul este introdus ori este extras din programul
grădiniţei. Altfel spus, cele mai frecvente ocazii pe care le are educatoarea de a comunica cu
părinţii sunt: când părinţii aduc copiii la grădiniţă; la sfârşitul programului, când părinţii îşi iau
copiii de la grădiniţă; cu prilejul diferitelor evenimente festive ce se organizează la nivelul
grădiniţei: sărbători diverse, festivităţi de început de ciclu ori la sfârşit de ciclu preşcolar; vizite
la domiciliu, lectorate cu părinţii, consultaţii pedagogice.
. Dialogul educatoare-părinte se poate organiza, fie individual prin consultaţii, cu fiecare
familie, fie în adunările organizate cu părinţii; se informează reciproc, ceea ce contribuie atât la
buna desfăşurare a procesului educaţional din grădiniţă, cat şi la o buna educaţie în familie. Dar,
dialogul deschis bazat pe încrederea reciprocă cere timp pentru a fi clădit.
Unii părinţi, care au avut experienţe negative în timpul propriilor lor ani de şcoală, se pot
simţi intimidaţi de prezenţa unor cadre didactice. Alţii, care au fost învăţaţi că educatorul ştie
368
cum este mai bine, nu pun la îndoială faptele acestuia. Educatoarele la rândul lor pot să fi avut
experienţe negative; probabil unii părinţi le-au dat lecţii despre cum să-şi facă meseria. Aceste
atitudini sau sentimente pot obstrucţiona o bună comunicare.
Participarea părinţilor la activităţi ale grupei reprezintă un alt prilej de cunoaştere a
părinţilor, dar şi un mod prin care aceştia sunt familiarizaţi cu programul grupei, cu conţinutul şi
metodele didactice, cu materialele didactice şi mijloacele necesare desfăşurării activităţilor, cu
modul de comunicare şi abordare a situaţiilor problematice, cu semnificaţia respectului faţă de
copil. Relaţia părinte-educatoare astfel contribuie la constituirea unor relaţii pozitive între
familie-grădiniţă, la o coerenţă a practicilor educaţionale şi a cerinţelor referitoare la copil.
Parteneriatul grădiniţă-familie se poate realiza şi prin întâlnirile formale cu toţi părinţii
desfăşurate în cadrul formal al negocierilor dintre administrarea grădiniţelor şi asociaţia
părinţilor. În cadrul acestor întâlniri părinţii trebuie implicaţi în luarea unor decizii menite să
asigure securitatea copiilor, stabilirea meniului zilnic corespunzător pentru menţinerea sănătoasă
a copilului.
Participarea părinţilor la excursii, vizite, serbări, aniversări. La serbare pot participa
părinţi şi rude ale copiilor. Părinţii por fi implicaţi nu doar in organizarea acestor evenimente, dar
pot veni şi cu sugestii, propuneri de teme, de activităţi.
Lectoratele cu părinţii, organizate sistematic, au drept scop o vie propagandă pedagogică
în rândul comunităţi. Părinţii de la un întreg nivel beneficiază, în cadrul lectoratelor, de prezenţa
şi consilierea unor specialişti din domeniul psihopedagogiei sau a unor reprezentanţi ai
instituţiilor cu care grădiniţa derulează programe în parteneriat (poliţie, dispensar medical,
instituţii culturale, ONG-uri). Comitetul de părinţi al clasei, ales anual, constituie nucleul
colaborării grădiniţei cu familiile copiilor, fiind forul organizat în vederea găsirii şi aplicării de
soluţii viabile la problemele de ordin socio-gospodăresc.
Realizarea unor vitrine cu material informativ de specialitate poate stimula interesul şi
curiozitatea părinţilor. Consultarea unora dintre acestea (cărţi, broşuri, referate, planuri de
intervenţie, etc.) contribuie la lărgirea experienţei pedagogice a părinţilor şi, implicit, la o
implicare potrivită în anumite situaţii educaţionale.
Realizarea unor afişe speciale poate avea un rol stimulativ de a oferi copiilor condiţii
corespunzătoare de viaţă, de activitate intelectuală, de hrană etc., pentru eliminarea exploatării
369
copiilor, determinarea părinţilor a-şi integra copiii în activităţi recreative, în cluburi ale copiilor
etc.
Sărbătorirea în comun a unor evenimente din viaţa constituie momente de cunoaştere
reciprocă şi de implicare în actul educativ.
Factorii de modelare a personalităţii umane trebuie să interacţioneze ca un tot unitar, sub
forma unui sistem bine închegat, pentru atingerea ţelului comun: educarea copilului. Pentru
aceasta, este nevoie de un schimb permanent de informaţii, de completare şi valorificare a
influenţelor dirijate spre micul învăţăcel.
Bibliografie:
1. Băran, Adina, Parteneriat în educaţie: familie – şcoală – comunitate, Bucureşti ,Editura
Aramis Print, (2004).
2. Bunescu, G., Alecu, G., Badea, D. Educaţia părinţilor. Strategii şi programe, Bucureşti
.Editura Didactică şi Pedagogică, (1997).
3. Dumitrana, Magdalena, Copilul, familia şi grădiniţa, Bucureşti, Editura Compania,
(2000)
4. Dumitrana, Magdalena, Cum creşte un pui de om, Bucureşti ,Editura Compania, (2011).
5. Mateiaş, Alexandra, Copiii preşcolari, educatoarele şi părinţii, Ghid de parteneriat şi
consiliere, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, ( 2003).
6. Vrăşmaş, Ecaterina Adina, Consilierea şi educaţia părinţilor, Bucureşti, Editura Aramis,
`(2002).
370
UNIVERSUL CULTURAL AL ELEVILOR
Prof. Ungureanu Cristina

Liceul Tehnologic Baile Govora, Valcea
Cultura elevilor reprezinta un univers de valori, norme, sensuri si semnificatii, explicite sau
implicite, care se constituie la nivelul interactiunilor dintre elevi. Clasa de elevi constituie
creuzetul acestei culturi, iar relatiile si interactiunile dintre elevi, principala sursa a acesteia.
Totusi, cultura elevilor este influentata si de relatiile si interactiunile elevilor cu profesorii si
conducerea scolii, ca si de interactiunile de tot felul pe care elevii le au cu mediul extrascolar.
Intr-o masura importanta, in cultura elevilor putem identifica valori specifice culturii familiale
sau celei a grupurilor de apartenenta de tip formal sau informal din care fac parte elevii (uneori
chiar valori specifice culturii grupurilor de referinta pot fi identificate in cultura elevilor).
Spre deosebire de cultura managerilor şcolari şi a cadrelor didactice, cultura elevilor este
predominant informală şi implicită. Cu toate acestea, exista şi o parte formalizată a acestei
culturi, care este constituită din ansamblul normelor de tip instituţional care reglementează
activitatea elevilor în şcoală. Modul în care aceste norme sunt asimilate şi funcţionează la
nivelul elevilor face ca ele să-şi piardă caracterul rigid ăi foarte formalizat. Aceste norme
constituie baza comună, care uneşte cultura elevilor cu cultura şcolii în ansamblu. Cultura
elevilor nu va funcţiona niciodată în totală independenţă faţă de cultura şcolii. Ea poate avea o
anumită autonomie, rezultată din specificul statutului organizaţional al elevilor. În acest context,
cultura elevilor poate fi definită ca un ansamblu de sensuri şi semnificaţii colective privind
diferite probleme ale vieţii şcolare.
A fi elev este o « profesie « specială. A deveni elev constituie un proces amplu, complex şi
relativ îndelungat. El nu începe şi nici nu se încheie odată cu obţinerea statutului de elev. Acest
proces începe şi este pregătit încă înainte de intrarea copilului în şcoală (prin procesele de
socializare din familie şi grădiniţă) şi se continuă apoi de-a lungul carierei şcolare, care
reprezintă sinteza a numeroase momente şi tranziţii care-l marcheaza pe elev (cum ar fi trecerile
dintre diferite cicluri şcolare). Odată intrat în şcoală, copilul se numeşte elev, dar el nu este pe
deplin elev. El abia începe să devină elev, « învaţă » să fie elev. A deveni elev înseamnă un
371
proces de iniţiere şi afiliere prin care copilul devine un membru al universului şcolar. A deveni
membru al universului şcolar nu înseamnă doar a aparţine şcolii, ci reprezintă, mai ales, un
proces de descoperire progresivă a universului şcolar, cu toate aspectele sale vizibile şi mai puţin
vizibile. Afilierea este un proces iniţiatic (A. Coulon), în care copilul trebuie sprijinit, dar adesea
el trebuie să facă experienţa acestei iniţieri şi descoperiri singur, pentru a deveni un membru
autentic al şcolii.
Multe din reuşitele sau nereuşitele şcolare ale elevului depind de caracteristicile devenirii
sale ca elev. A deveni elev presupune asimilarea de către elev a două tipuri de competente :
-competenţe academice, reprezentate de capacităţile intelectuale ( asociate cu disponibilităţile
afectiv-motivaţionale), pe care copilul le activează în procesul de învăţare şcolară ;
-competenţe sociale, reprezentate de capacităţile copilului de a descoperi şi valoriza, în interesul
adaptării sale, normele şi regulile vieţii şcolare, altfel spus cultura şcolii – vizibilă sau ascunsă.
Şcoala, clasa de elevi, reprezintă pentru copil un univers nou, cu multe elemente
necunoscute. Ansamblul acestor elemente configurează ceea ce am numit cultura şcolii. Aceasta
este constituită dintr-un set de valori, norme şi reguli care reglementează şi ordonează viaţa
şcolară în toate compartimentele ei – de la cele academice până la cele socio-relaţionale.
Ansamblul regulilor şi normelor ce constituie cultura şcolii reprezintă « logica socială a clasei
de elevi ». Ea are, pe lângă aspectele explicite şi evidente, o componentă implicită şi greu
detectabilă, pe care specialiştii o numesc « organizarea tacită a clasei », ca ansamblu de reguli
implicite ale interacţiunii dintre profesor şi elevi sau dintre elevi.
Competenţa socială a elevului nu constă doar în descoperirea şi respectarea regulilor şi
normelor, ci şi în capacitatea lui de a le practica, reinterpreta. Spaţiul social al clasei oferă
elevului numeroase ocazii de a asimila şi de a exersa această competenţă. Gradul ei de constituire
şi de stăpânire este diferit de la un elev la altul, ceea ce-i diferenţiază pe axa adaptare-
inadaptare, succes-insucces.
Compeţentele sociale ale elevilor sunt valorizate şi în plan academic, întrucât unele cadre
didactice sunt tentate să asocieze performanţa academică a acestora cu reuşita socială în clasă,
judecată după gradul în care elevul a reuşit sau nu să decripteze acele exigenţe ascunse ale
profesorului şi să le valorizeze în interacţiunea sa cu cadrul didactic. În aceste situaţii, cadrele
372
didactice produc anumite diferenţieri în evaluarea elevilor, când criteriile academice sunt
transgresate prin asocierea celor privind competenţele sociale ale acestora.
Elevii “competenţi sub” raport social pun în acţiune o serie de strategii de adaptare şi de
supravieţuire în clasă, pe care le putem numi moduri de a reuşi în clasă. Printre acestea putem
enumera : definirea şi negocierea situaţiilor şi a normelor şcolare, seducţia, supunerea aparentă,
rezistenţa şcolară. Aceste strategii nu sunt totdeauna vizibile, dare ele pot fi “simţite” în interacţi
unea profesor – elev.
Bibliografie :
1. Paun, Emil,1999, « Scoala abordare sociopedagogica », Editura Polirom, Iasi.
2. Iucu, Romita,2005, « Managementul clasei de elevi », Bucuresti.
3. Stan,Emil 2006, « Managementul clasei », Editura Aramis, Bucuresti;
4. Stoica,Marin,2002 « Pedagogie si psihologie », Editura Gheorghe Alexandru ;
5. Ioan Jinga, 2006,« Manual de pedagogie » Editura All, Bucuresti.
373
EXEMPLE DE BUNE PRACTICI PRIVIND ABORDAREA INTEGRATĂ
A ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN ALTERNATIVA
EDUCAȚIONALĂ STEP BY STEP
Prof. Inv. Primar Văduva Natalia

Școala Gimnazială,, Nicolae Bălcescu” , Drăgășani
,,Palmele de-ți bați cu cugetul străbați”. John Mase Field
Un scop important al Programului Step by Step pentru învățământul primar este de a

cultiva la copii trăsături cum ar fi curiozitatea, admirația, imaginația, gândirea critică,
spontaneitatea și plăcerea în experiențele estetice.
O abordare tematică a predării pune accentul pe aspectele intelectuale, sociale,
emoționale, fizice și estetice ale dezvoltării copilului.Predarea tematică sprijină dezvoltarea
concomitentă a acestor domenii în loc să se concentreze pe un aspect izolat, ceea ce ar fi nefiresc
pentru dezvoltarea copilului.Copiii bine pregătiți, care cunosc reușita, se dezvoltă într-un mrdiu
care îi stimulează și le acordă atenție. Acest tip de anturaj este cultivat de Programul Step by
Step pentru învățământul primar.
Pornind de la principiile de disciplină inteligentă:,, Toți elevii sunt diferiți”,,,Toți elevii
urmează aceeași secvență în dezvoltarea sa, dar fiecare într-un ritm diferit.Elevii sunt în mod
natural curioși și dornici de a explora mediul lor. Elevii știu să învețe unii de la alții. Învățarea
este posibilă atunci când ai interes și când poți participa activ.Utilizarea mai multor modalități
senzoriale facilitează învățarea, și nu în ultimul rând acela că jocul este unul dintre cele mai bune
moduri de a învăța.
Experiențele de învățare la care copilul participă pot fi comune tuturor copiilor din clasă
sau pot fi diferite, în funcție de gradul de interes manifestat de aceștia, de particularitățile
individuale ale fiecăruia.Astfel, activitățile integrate se pot organiza prin alternarea tuturor
formelor de învățare, individual, în perechi, în microgrup sau cu întreaga clasă.Jocul este cea
mai eficientă formă de învățare integrată datorită naturaleței cu care copilul învață.Desfășoară o
activitate specifică în sensul identității personale, urmează cerințele și determinările de bază ale
copilului.Rezolvă probleme de viață din mediul lor fizic și social.
374
Ideea de a păstra interesul copilului într-o poziție centrală atunci când se proiectează un
studiu tematic sau proiect asigură motivația copilului și dăruirea sa în cursul învățării.
Majorității copiilor le plac proiectele care se adresează intereselor lor, spre deosebire de folie de
exerciții școlare plictisitoare. În pregătirea unei unități tematice, dascălul trebuie să se gândească
la următoarele întrebări:
Temele alese răspund întrebărilor pe care și le pun copiii?
Încurajează aceste teme gândirea imaginativă, creativă?
Vor trebui elevii să facă apel la deprinderile de bază câștigate prin învățământ pentru a reuși
proiectul din studiul tematic?
Se vor oferi copiilor șanse de a-și mări nivelul de cunoștințe și de experiență cu obiecte, persoane
și evenimente din lumea înconjurătoare?
Trei elemente sunt esențiale în predarea tematică: planificarea profesorului, minilecțiile și
învățarea în grup. Aceste sunt instrumente aflate la dispoziția învățătorului.
Planificarea profesorului:
În planificarea unei unități tematice de studiu, trebuie luate în considerare următoarele aspecte:
Care sunt scopurile învățării pentru copii?
Ce realizări așteptați din partea fiecărui copil?
Pe ce deprinderi vă concentrați atenția?
Mini-lecție
Predarea următoarelor îndemânări asigură motivația fiecărui elev și controlul asupra studiului
temei:
Cum se scrie o scrisoare pentru a obține o informație? Se prevăd de la începutul temei
instrucțiuni de redactare a unei scrisori pentru grupuri mici și pentru grupuri mai mari de elevi.
Cum se iau notițe?
Trebuie explicat de ce se iau notițe pentru a ajuta la organizarea informației.
Învățarea în grup
Învățarea cooperativă este o metodă educativă în care elevii lucrează împreună în grupuri mici
pentru a atinge un obiectiv comun.
Câteva principii generale pentru învățarea cooperativă:
Trebuie ca elevii să lucreze în grupuri eterogene, cooperative pe toată durata temei.
375
Elevii să poată să planifice împreună timpul. Să li se arate strategii de brainstorming și de
comunicare a ideilor în grup.
Stabilirea obiectivelor didactice și de dezvoltare în așa fel încât să fie asigurat succesul tuturor
elevilor.
BIBLIOGRAFIE:
1. Predarea orientată după necesitățile copilului- Ghid pentru cadrele didactice din
învățământul Step by Step ,Kate Burke Walsh- 1999
2. Activitatea integrată din învățământul primar. Didactica Publishing House 2008
376
ASPECTE CONCEPTUALE ALE JOCULUI ÎN DEZVOLTAREA ȘI
FORMAREA PERSONALITĂȚII COPILULUI
Ionela Zbîrcea
Școala Gimnazială nr. 2, Comarnic, jud. Prahova
Copilăria este asociată bucuriei de a trăi și simplității jocului. De-a lungul timpului,
numeroși pedagogi și psihologi au studiat și au analizat minuțios personalitatea copilului și
mecanismele de dezvoltare, transformare și evoluție a acestuia. Copilăria este poate, una dintre
cele mai analizate și studiate perioade ale vieții omului, dat fiind faptul că amprenta acestei etape
asupra întregii vieți a omului este covârșitoare și influențează decisiv traiectoria ulterioară a
ființei umane. O copilărie fericită are ca rezultat un adult apt să deruleze armonios relații umane
și să aibă capacitatea de a parcurge situații existențiale care să îi contureze cât mai bine
personalitatea. Copilăria nu este doar un timp anume de creștere și dezvoltare, ea este resursa
viitoarelor trăiri ce oglindesc modul în care s-au îmbinat factori de importanță majoră: relațiile cu
părinții, cu cei din jur, felul în care sensibilitatea și încrederea în sine au fost cultivate în
mentalul și psihicul viitorului adult.
Copilăria, redată metaforic prin analogia cu o oglindă a vieții adultului de mai tărziu, ce
se constituie într-o reflectare a înclinațiilor copilului, este ipoteza pe care cei mai de seamă
pedagogi ai lumii au analizat-o, considerând că lumea jocului este o anticipare a lumii
preocupărilor serioase, o pregătire şi exersare pentru etapele ulterioare din viața omului. Marea
majoritate a analiștilor din domeniul pedagogiei copilului au întrevăzut în virtuţiile jocului
realizarea în plan virtual a viitorului. Concepția lui Jean Château, conform căreia fiecare joc
reprezintă un exercițiu al voinţei, iar prin această o şcoală a comportamentului volițional,
conduce spre ideea de autoafirmare a personalităţii prin joc. Asocierea conceptului de joacă cu o
școală a vieții, în sens conotativ, este o formulare pe care o putem regăsi la numeroși cercetători
ai fenomenului ludic.
Psihologul român, Ursula Șchiopu susține că acțiunea ludică „este un fenomen tranzitoriu
ce exprimă trăirile și conduita copilului”, accentuând ideea că preocuparea ludică „stimulează
377
nașterea capacității de a trăi din plin, fiecare moment cu pasiune, organizând tensiunea proprie
acțiunilor cu finalitate realizată, având funcția de o mare școală a vieții”.
În anii copilăriei, jocul este o activitate centrală în jurul căreia copilul își coordonează
cele mai multe acțiuni; odată cu intrarea copiilor în școală, jocul trece de pe primul plan în al
doilea plan, pentru ca la tinerețe să devină activitate de canalizare și consum de energie, iar la
vârsta adultă devine o activitate de reconfortare. Valențele jocului sunt surprinse în teoria lui alt
important analist C.V. Plehanov, pentru care activitatea ludică este factor ce duce la dezvoltarea
personalității umane. Concepția despre joc a lui C.V. Plehanov se întemeiază pe ideea că jocul
constituie un mijloc de înnobilare a unor instincte înnăscute. „Prin jocurile de ficțiune, de
achiziție, de construcție, copilul va anticipa viitoare sa viață de adult, folosind mijloacele de care
dispune și în limitele impuse de mediu. Jocurile copiilor și, ulterior, ale adulților contribuie la
formarea și dezvoltarea personalității.” (Elkonin, 1981, p. 77). Karl Gross reiterează o idee des
vehiculată în teoriile despre joc, precizând că acesta este un mod de „anticipare și pregătire în
vederea dificultăților pe care le ridică viața”, în vreme ce Schiller definea jocul ca fiind „ o
activitate estetică, surplusul de energie, liberă de cerințele exterioare”.
Renumitul psihanalist Sigmund Freud consideră că la bază jocului se află și dorința
copilului de a deveni adult și de a acționa așa cum acționează adultul. Pentru psihanalistul
austriac, „nu obiectele și rolurile sunt importante în joc`”, ci posibilitatea ca ele să ofere „o
reproducere simbolică”, pur subiectivă a unei situații traumatizante. Complexitatea conceptului
este analizată și de Alfred Adler care sondează resorturile interioare ale copilului, adult în
devenire, considerând că „jocul este un spațiu al afirmării puterii și dominației de care se simte
frustrat în viața reală”. Alfred Adler definește jocul ca o pregătire pentru viitor, având un
important rol în stimularea imaginației și a dexterității motorii”, accentuând rolul fanteziei în
formarea eului prin joc.” (Elkonin, 1981, p.143-144). O viziune complexă asupra ideii de acțiune
ludică ce implică mult funcția imaginativă și capacitatea de modelare a ființei umane prin joc
aparține lui Lav Vigotski: „esența jocului la copil este însăși crearea situației imaginare,
respectiv, a unui câmp de semnificații care modifică întregul comportament al copilului”.
(Elkonin , 1981, p. 321) Jocul are rol terapeutic pentru copiii care nu au dezvoltat spiritual de
inițiativă și curajul de a intra în competitie.În notițele conspect ale lui L.S.Vigotski de la
prelegerile de psihologie școlară, aflăm că: „jocul îi oferă copilului o nouă formă de dorință,
378
adică îl învață să dorească, raportând dorința la un eu fictiv”. Așadar, jocul configurează posibile
realizări supreme ale copilului care mâine vor deveni nivelul său real, mediu, morala sa.
Domeniul vast al pedagogiei a fost marcat de concepțiile Mariei Montessori, medic
psihiatru, un fin cunoscător al sufletului uman, care a propus metoda diferențiată de instruire a
copiilor și a pus accentul pe nevoia spontană a acestora. Montessori formulează o subtilă și
complexă definiție a jocului despre care spune că este o activitate care îi permite individului să
își relizeze eul, să-și manifeste personalitatea, să urmeze linia interesului său major, atunci când
nu o poate face prin activități serioase. „Jocul este un înlocuitor al activității serioase, el
pregătește viitorul, satisfăcând nevoi prezente.” ( Ionescu, Ioan, 2008).
Despre ecourile jocului și ale copilăriei în viață omului, cu repercusiuni asupra vieții
adulte configurate prin manifestări ludice încă de la vârste fragede, au menționat numeroși
pedagogi din toate timpurile. Practic, nu se poate estompa amprenta pe care copilăria o are
asupra ființei umane ulterioare, iar jocul este o manifestare a eului ce își pregătește dezvoltarea
pentru viață.
Bibliografie:
Elkonin, D.B., Psihologia jocului, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1980
379
DIN MUNCA NOASTRĂ … Șerban Larisa, Școala Gimnazială nr. 24, Galați
Prof. coord. Manea Mihaela
Drăcea Andreea, Școala Gimnazială nr. 2, Ciolacu Diana , Liceul Tehnologic Băile Govora,
Comarnic, Prahova, Prof. coord. Zbîrcea Ionela Vâlcea, Prof. coord. Gheorghe Pavelescu Camelia
380
Scripcaru Cosmin, Șc. Alexei Mateevici, Str. a Grăd. Nr. 1, Mioveni, Galați
Prof. coord. Scripcaru Simona
Cociuban Mihnea, Colegiul Național ” Vasile Goldiș”, Arad - Poveștile pietrelor

Prof.coord. Cociuban Alexandra
381
Munteanu Iustina,
Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Cel Mare”,
Bacău -Moda ECO
Prof. Coord. David Aura Manuela
Gogea Patricia, Scoala Gimnaziala

Ortisoara, Timis
Prof. coord. Poali Alina
Tath Arthur, Scoala Gimnaziala

Ortisoara, Timis
Prof. coord. Poali Alina
382
Iacob Loredana, Liceul Tehnologic Băile Govora
Prof. coord. Gheorghe Pavelescu Camelia
În loc de ... Final
383

Revista Simpozionului National Vis de Copil NR 3 - 31 Iulie 2020 - Online

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista Simpozionului National Vis de Copil NR 3 - 31 Iulie 2020 - Online

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN VÂLCEA

Nr. 3 / 2020, ediția 16

REVISTA SIMPOZIONULUI NAȚIONAL

ISSN 2601 – 727X, ISSN-L = 2601 – 727X

INSPECTOR ȘCOLAR GENERAL:

Layout & grafică: Gheorghe Pavelescu Andreea Maria

ISSN 2601 – 727X, ISSN-L = 2601 – 727X

FORMAREA PERSONALITĂȚII ELEVILOR PRIN ACTIVITĂȚI DE 20

STIMULAREA POTENŢIALULUI INTELECTUAL AL COPIILOR, ÎN 22

EDUCATIE PENTRU TOTI: INDIVIDUALIZARE, ACCESIBILIZARE 30

CARTEA – INVITAȚIE PRIN LECTURĂ, SPRE LUMEA CUNOAȘTERII 33

DINȚI FRUMOȘI ȘI SĂNĂTOȘI 37

ACTIVIZAREA ȘI DEZVOLTAREA CREATIVITĂȚII COPIILOR PRIN 39

EVALUAREA CA PROCES DE FORMARE A COMPETENTELOR 45

NATURA ÎN OCHI DE COPIL 49

CEA MAI FRUMOASĂ ETAPĂ A VIEŢII-COPILĂRIA 66

ROLUL ACTIVITĂȚILOR EXTRAȘCOLARE ÎN DEZVOLTAREA 72

DEZVOLTAREA STRATEGICĂ A ABILITĂŢILOR DE COOPERARE 75

VIZITĂ LA MUZEUL DE “ETNOGRAFIE ȘI FOLCLOR” DIN 78

ÎN VIZITĂ PE PLAIURILE LUI GOGA (PROIECT EDUCAȚIONAL) 79

ALTERNATIVA EDUCȚIONALĂ STEP BY STEP ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL 83

CONVERSIUNEA ONIRICĂ A REALITĂȚII ÎN PROZA LUI VASILE 90

ORIENTAREA PREȘCOLARULUI SPRE UNIVERSUL CUNOAȘTERII 95

FACTORII CARE INFLUENȚEAZǍ EVOLUȚIA ATENȚIEI 98

METODE INTERACTIVE CA UN ELEMENT MOTIVANT ÎN 103

SUCCESUL ȘI INSUCCESUL ȘCOLAR 108

ROLUL ȘI IMPORTANȚA LECTURII DE PLĂCERE LA ELEVI 111

MODELUL MEU DE VIAȚĂ 115

COMUNICAREA EDUCAŢIONALĂ 118

STRATEGII DIDACTICE INOVATIVE 121

DEZVOLTAREA ABILITĂŢILOR SOCIO – EMOŢIONALE LA 128

ÎNTÂLNIREA DE DIMINEAȚĂ – MODALITATE EFICIENTĂ PENTRU 132

INTRODUCEREA ÎNVĂȚĂRII CENTRATE PE GRUPE DE ELEVI 136

EDUCAȚIA-POARTA DE ACCES CĂTRE O LUME MAI BUNĂ 140

STUDIU PRIVIND TEORIA INTELIGENȚELOR MULTIPLE 142

IMPORTANŢA CREAŢIILOR LITERARE ÎN DEZVOLTAREA 146

BAILE GOVORA HIGH SCHOOL - SCHOOL HISTORY 149

LECTURA, O POVESTE DE PLĂCERE … 153

MELOTERAPIA ÎN RECUPERAREA COPIILOR CU CES 156

IMPORTANŢA EDUCAŢIEI TIMPURII ÎN ORIENTAREA COPILULUI 167

STUDIU DE CAZ 169

ROLUL ŞI IMPORTANŢA FINALITĂŢILOR DIDACTICE 172

USING STORYTELLING AND DRAMA ACTIVITIES WITH YOUNG 174

COPILĂRIA FERICITĂ, VISUL ORICĂRUI COPIL 177

CĂRȚILE CAUTĂ PRIETENI – PROIECT EDUCAȚIONAL 179

IMPORTANȚA SOFTURILOR EDUCAȚIONALE LA PREȘCOLARI 184

CALITATE EUROPEANĂ ÎN EDUCAȚIE 188

ȘCOALA INCLUZIVĂ - ELEMENT ESENȚIAL AL SOCIETĂȚII 198

ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ ȘI SCHIMBĂRILE CLIMATICE: CAUZE ȘI 204

URMEAZĂ-ȚI VISUL ÎN FIECARE ZI A VIEȚII TALE 210

COPILĂRIA ÎI DOAR UNA, 213

BENEFICIILE SAU DEZAVANTAJELE FOLOSIRII MIJLOACELOR 216

PROIECTELE ERASMUS+, METODA ALTERNATIVA DE INVATARE 219

MODALITĂȚI DE ABORDARE A ÎNVĂȚĂRII DIN PERSPECTIVA 221

VIAȚA MEA ÎN ARTĂ 231

LE LANGAGE COMME INSTITUTION 232

JOCUL – MIJLOC EFICIENT DE STIMULARE A FANTEZIEI ŞI 236

CUNOAȘTEREA DE SINE CA PRECONDIȚIE, CALE ȘI SCOP ÎN 241

COMUNICAREA DIDACTICĂ ÎN LECȚIILE DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI 246

COPILĂRIA LUI NICULAIE MOROMETE ÎN ROMANUL 249

PERSONAJE DE POVESTE… 253

EDUCAȚIE FĂRĂ FRONTIERE 259