Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Teoria electrochimica enuntata in 1919 spune ca: atomii implicati in legaturi chimice se atrag
prin forte electrostatice. Conform acestei teorii, unele elemente sunt electropozitive, altele
electronegative, asfel incât la formarea unei combinatii participa doua componente, cu sarcini
opuse, fapt pentru care teoria sa poarta numele de teoria dualista.
Prima generalizare a observaţiilor privind legătura chimică este teoria electronică elaborată
de Kossel (1916) pentru legatura ionică şi Lewis (1916) pentru legatura covalentă.
Atomii ajung la configuraţia stabilă de dublet sau octet caracteristică gazului inert care
încheie fiecare perioadă, prin transferul electronilor de valenţă în timpul reacţiilor chimice.
Având în vedere că în reacţiile chimice se rup şi se formează legături în vederea obţinerii
unor substanţe noi, cunoaşterea proprietăţilor legăturilor chimice şi a modului cum acestea
se formează este esenţială.
Atomii celorlalte elemente chimice tind să își formeze configurație completă pe ultimul
strat, iar atunci când vin în contact unii cu alții, își modifică învelișul exterior al atomului și
se leagă unii de alţii formând agregate atomice denumite compuși chimici.
În funcție de modul în care atomii își formează configurația completă a ultimului strat,
interacțiunile dintre ei (legăturile chimice) sunt diferite.
Legătura ionică apare datorită atracţiei electrostatice manifestate între ioni cu sarcini
diferite.
Conform teoriei lui Kossel (1916): atomii pot dobândi structuri stabile prin cedare
sau acceptare de electroni, cu formare de ioni pozitivi si negativi.
Energia minimă necesară pentru a extrage complet unul sau mai mulţi electroni dintr-un
atom şi de a forma un ion pozitiv se numeste energie de ionizare şi se exprimă în
eV/atom sau KJ*mol-1.
Atomii care preced gazele rare în sistemul periodic al elementelor, cei din grupa VIA (16) şi
VIIA (17), îşi completează octetul cu un număr de electroni egal cu opt minus numărul
grupei, devenind ioni negativi cu configuraţia de octet, chiar configuraţia gazului rar ce
urmează elementului în sistemul periodic:
Elementele din grupele secundare formează combinaţii ionice în care ionii acestora
adoptă alte structuri, cu subnivel d:
- incomplet, (n-1)s2p6dx (x≠5, 10)
- semiocupat (x=5)
- ocupat (x=10)
ex: Fe2+: [Ar]3d6; Fe3+: [Ar]3d5; Zn2+: [Ar]3d10
Alte structuri electronice stabile:
- (n-2)f7; (n-2)f14
➢ forţa electrostatică prin care se realizează legatura ionică nu este orientată în spaţiu –
ionii pot fi asociaţi cu sfere rigide încărcate uniform în toate direcţiile cu sarcină, care atrag
uniform ioni de semn contrar; rezultand reţele tridimensionale, de tip cristalin; aşa se
explică dizolvarea substanţelor ionice în solvenţi polari şi izomorfismul;
➢ în stare solidă ionii pozitivi şi negativi sunt amplasati în nodurile unei reţele cristaline,
dispuşi alternativ;
Cinabru
Ametist
Azurit
Vanadinit
Malachit
Combinatii ionice
Nu se poate vorbi în cazul combinaţiilor ionice de molecule ci de reţele ionice.
Formarea combinaţiilor ionice respectă regula lui Fajans (1924) care arată că:
✓ un atom trece cu atât mai uşor în stare ionică cu cât configuraţia electronică
atinsă este mai stabilă,
✓ sarcina ionului este mai mică,
✓ raza atomică este mai mare pentru un cation şi mai mică pentru un anion.
❖ Starea de agregare
Compuşii ionici sunt în general substanţe cristaline, solide la temperatura camerei.
❖ Solubilitatea
Combinaţiile ionice sunt solubile în solvenţi polari (în special apă) şi greu solubile în
solvenţi nepolari, explicaţia fiind dată de faptul că în cazul dizolvării în apă forţele
electrostatice care reţin ionii în reţeaua cristalină scad, ca urmare a fenomenului de
hidratare a ionilor.
De asemenea, compuşii ionici care conţin anioni mici sunt mai solubili decât cei ce
conţin anioni voluminoşi.
❖ Conductibilitatea electrică
În stare solidă, compuşii ionici nu conduc curentul electric deoarece ionii, purtătorii de
sarcini electrice, nu sunt mobili, dar în stare topită sau în soluţie devin conductori
electrici (electroliţi) pentru că ionii devin mobili.
❖ Comportarea la acţiuni mecanice
Prin acţiunea unor forţe de natură mecanică asupra cristalelor compuşilor ionici
acestea se sparg în cristale mai mici (sunt casante), deoarece prin lovire straturile de ioni
se deplasează astfel încât ionii de acelaşi semn devin vecini şi apare fenomenul de
respingere electrostatică.
❖ Temperatura de topire şi de fierbere
Temperaturile de topire (p.t.) şi de fierbere (p.f.) ale compuşilor ionici sunt foarte ridicate şi
scad pe măsura creşterii razelor ionice.
Legătura ionică este foarte puternică, distrugerea ei necesintând un aport energetic ridicat.
Cu cât diferența de electronegativitate dintre ionii componenți este mai mare, cu atât
temperatura de topire este mai mare, respectiv cu cât sarcina ionului pozitiv este mai mare.
❖ Stabilitatea termică
Dacă volumul cationului este mic, nu se realizează un „contact” bun între cationi şi anioni
şi compusul are stabilitate termică mai mică, aşa cum se poate observa în variaţia
temperaturii de descompunere a carbonaţilor metalelor alcalino-pământoase.
Lichide ionice
Sunt saruri in stare lichida.
Lichidele ionice (IL) sunt alcătuite numai din ioni, cationi (organici) şi anioni, t < 1000C.
Electrolit convenţional (a) şi lichid ionic (b):
(a) (b)
Proprietăţi speciale ale lichidelor ionice:
- domeniu larg de existenţă a stării lichide (temperatura camerei);
- volatilitate redusă (nu contribuie la poluarea atmosferică);
- conductivitate electrică (mobilitate ionica) ridicată;
- stabilitate electrochimică pe un domeniu relativ mare de potential (4-6V);
- stabilitate chimică şi termică foarte bune;
- neinflamabilitate;
- structura chimica poate fi “proiectată” prin alegerea potrivită a anionului şi cationului.
Cationi organici voluminosi
Anioni
Cl-, Br-, I-
NO3-, SO42-
[CF3COO]-, [CF3SO2]-
[BF4]-
[PF6]-
[CF3(SO2)2N]-
Materiale Procese de
avansate separare
Cristale lichide Membrane lichide
Mușchi artificiali Extractie
Medicamente
LLichide
ionice