Sunteți pe pagina 1din 5

GRANIȚELE DINTRE ROLUL DE PREDARE ȘI ALTE ROLURI

PROFESIONALE.

RESPONSABILITĂȚILE ȘI LIMITELE UNUI BUN PROFESOR

Prof. Amalia Istrate

Colegiul Național Alexandru Lahovari, Râmnicu-Vâlcea

Motto:

,,Copiii nu învață de la oameni pe care nu îi plac.” (Rita Pierson – profesor)

Adesea ne întrebăm care sunt calitățile unui bun profesor și nu ne este prea greu să întocmim
o listă a atuurilor pe care ni le-am dori: bun comunicator, prietenos, onest, sincer, cu simțul
umorului, profesionist, ferm, dar corect, flexibil, relaxat, rezonabil, adaptabil, răbdător, empatic,
integru și lista poate continua la nesfârșit.

Unele dintre aceste calități ni le recunoaștem cu ușurință și ne sunt confirmate și de cei cu


care venim în contact, atât în plan profesional, cât și în plan personal. În ceea ce mă privește,
sunt conștientă de faptul că trebuie să-mi evaluez constant propriul rol și responsabilitățile care
derivă de aici, ca formator al tinerei generații. În calitate de profesor în sectorul învățării pe tot
parcursul vieții, trebuie să fiu la curent cu noutățile, modificările, inovațiile care privesc
domeniul meu de activitate și specializarea pe care o am (limba și literatura română), pentru a-mi
îmbunătăți practica de predare, cu atât mai mult cu cât generațiile se schimbă la nivel de
mentalitate, concepții de viață, iar ceea ce era valabil sau general acceptat acum patru sau cinci
ani, deja este considerat în momentul de față perimat.

Cadrele didactice, prin natura profesiei lor, sunt obligate să mențină standarde adecvate și să-
și îndeplinească responsabilitățile, nu doar în ceea ce-i privește pe elevi, dar și la nivel de
instituții, cu colegii, părinții etc. În acest sens, profesorul ar trebui să stabilească anumite limite
profesionale și personale, menite să-l ajute, dar să îl și protejeze. Stabilirea acestor bariere are
rolul să definească îndatoririle profesionale, limitările și drepturile unui lucrător profesionist în
domeniul educației. Așadar, atunci când vom stabili limitele noastre ca profesori, ne vom defini
automat și îndatoririle pe care le avem și tot ceea ce presupune activitatea noastră la catedră. De
exemplu, un profesor are dreptul de a contacta elevii în ceea ce privește activitatea instructiv-
educativă, dar a-i contacta de zece ori pentru același motiv este deplasat. Un profesor poate avea
un comportament prietenos cu un elev, mai ales când acesta este foarte interesat și are rezultate
de excepție la disciplina pe care o predă respectivul profesor, dar o implicare emoțională prea
puternică din partea educatorului poate avea efecte neașteptate, chiar opuse scopurilor sau
intențiilor cadrului didactic. De fapt, un comportament profesional pentru un profesor este
esențial; un cadru didactic trebuie să fie imparțial, corect și să aibă o conduită morală cu toți
elevii. Democratizarea sistemului de învățământ și a relațiilor dintre profesor și elev a fost
înțeleasă adesea ca o ,,fraternizare” a părților implicate, ceea ce a dus la dispariția respectului
reciproc și a comportamentului adecvat. Este, de asemenea, necesar un comportament discret
atunci când se dezvăluie informații personale. O atitudine prea familiară cu elevii, din dorința de
a ni-i apropia, ar putea transmite semnale greșite, cu atât mai mult cu cât elevii de vârste mici sau
medii nu au discernământul bine conturat și ar putea să depășească din greșeală linia dintre ceea
ce este permis și ceea ce reprezintă un comportament neadecvat. Un profesor are
responsabilitatea de a ajuta cursanții să depășească acele bariere de timiditate, care i-ar putea
împiedica să-și atingă potențialul maxim sau de a minimiza aceste bariere pentru a obține
rezultatele școlare scontate, având însă grijă să fie prietenos, dar nu colocvial.

Cu toate acestea, profesorul nu poate fi întotdeauna persoana potrivită pentru a-i ajuta pe
elevi să depășească barierele în învățare sau în viață; există situații în care profesorul trebuie doar
să ceară ajutorul altor autorități. Este la fel de important, pentru un educator, să știe și care sunt
limitele sale, pentru ca ajutorul pe care dorește să îl ofere celor din jur să devină real.
Individualismul, atitudinea arogantă, încrederea supraevaluată în propriile forțe reprezintă tot
atâtea motive de eșec în relația dintre profesor și elev, dar și dintre profesor și colegi, conducerea
școlii, părinți sau diverse autorități. Sunt situații pe care, oricât am dori, nu le putem soluționa
singuri. De exemplu, în cazul în care profesorul suspectează că un elev ar putea fi dependent de
droguri sau poate avea probleme cu dependența de alcool, atunci cel mai bun lucru pe care îl are
de făcut este să raporteze această situație serviciilor specializate. Dacă un profesor suspectează
că un elev este victima unui abuz în familie, ar trebui să informeze autoritățile locale. Aici poate
apărea și o limitare determinată de o anumită mentalitate prost înțeleasă sau perimată, de
genul ,,Nu mă amestec, deoarece nu vreau să fac rău” sau ,,Treaba mea este doar să predau, nu
sunt plătit/-ă să rezolv crizele din familiile altora” sau ,,Nu mă interesează, părinții ar trebui să ia
măsuri etc”. Un asemenea mod de gândire este greșit, căci, prin lipsa noastră de reacție în fața
abuzului, devenim complici cu cei care abuzează de acești tineri, uitând că ei sunt victimele în tot
acest proces. Astfel, este foarte important pentru un profesor să știe care sunt responsabilitățile
sale și în ce mod să se ocupe de aceste tipuri de situații. În scopul acesta, profesorul ar trebui să
stabilească anumite relații cu diverse instituții ale statului, la care să poată apela în caz de nevoie
(Poliția, Protecția Socială, Secția de Urgențe UPU etc.). O implicare prea directă a cadrului
didactic sau, și mai grav, condamnarea sau umilirea publică a unui elev care trece prin asemenea
situații limită reprezintă atitudini greșite și de evitat.

Ca profesori, este necesar să lucrăm cu elevii în moduri care îmbrățișează diversitatea și


egalitatea de șanse, avem obligația de a-i trata pe toți cu respect, acceptăndu-le opiniile,
pasiunile, ideile, fără a-i judeca. Prin natura profesiei noastre, suntem formatori de opinie și ar
trebui să avem grijă ce idei, opinii și modele susținem și îmbrățișăm. Nu trebuie să permitem
nicio formă de discriminare în clasă sau în afara acesteia și, mai ales, să nu fim noi cei care
promovăm, conștient sau nu, o gândire discriminatorie. Nu numai că este greșit din punct de
vedere moral, dar este probabil să fie și ilegal. Mai mult decât atât, trebuie să avem grijă ca noi
înșine, dintr-o dorință prea pătimașă de a-i educa pe elevi, să nu ne transformăm în niște mici
tirani sau dictatori, dorind să-i prefacem pe aceștia după chipul și asemănarea noastră.

O problemă adesea invocată atunci când se discută despre noua generație de elevi este
indiferența acestora față de o serie de subiecte (istorie, artă, cultură generală, altfel spus) și
concepții care, nouă, ca formatori, ni se par indispensabile. Ar trebui să ne întrebăm, cu
sinceritate, cât din ceea ce noi le cerem elevilor noștri să știe la un moment dat, știam noi înșine
când eram de vârsta lor. De asemenea, ar trebui să recunoaștem că tinerii din ziua de astăzi au
anumite abilități care nouă ne lipseau la vârsta adolescenței – învață mai ușor o limbă străină,
sunt capabili să realizeze analize și comparații pe anumite subiecte cu o acuitate care nouă ne
lipsește, sunt foarte pricepuți în domeniul tehnologiei informației etc. Un prim pas în
reconcilierea cu tânăra generație ar putea fi recunoașterea calităților acestor tineri, ci nu
condamnarea lor pentru că sunt altfel decât noi, adulții. Ar trebui să încetăm să-i mai
condamnăm pentru ceea ce nu sunt (sau credem noi că nu sunt) și să-i apreciem pentru calitățile
și talentele pe care le au. Vor fi interesați și vor studia ceea ce le place și ceea ce are directă
legătură cu ei și cu viața lor.

Procesul de predare, precum și relațiile care se stabilesc în clasă între profesor și elev,
impune / necesită anumite limitări și restricții, menite să protejeze sensibilitățile ambelor părți
implicate. În sala de clasă, elevii au nu numai personalități diferite, ci și un fundal cultural,
religios, rasial divers, iar la nivel de mentalitate se poate observa un curcubeu de atitudini și
concepții, de la foarte tradiționale, aproape fundamentaliste, până la extrem de moderne, chiar cu
o ușoară tendință spre libertinaj. Acest melanj de gândire și opinii poate provoca uneori un
anumit disconfort moral sau social, în funcție de subiectele abordate. În cazul științelor exacte
(matematica, fizica, tehnologia informației, chimia etc.), care folosesc un limbaj universal și
general acceptat, este puțin probabil să apară divergențe de idei de natură culturală, rasială sau de
mentalitate. Nu același lucru se poate spune cu privire la studiul literaturii, căci situațiile,
concepțiile, tipologiile caracteriale supuse analizei pot veni în coliziune directă cu ceea ce unii
elevi cred, cu modul în care își reprezintă ei lumea și cu ceea ce consideră aceștia ca fiind corect,
democratic sau moral. Mai mult decât atât, chiar atitudinea față de unele personaje clasice ale
literaturii române, spre exemplu, tinde să se modifice într-un sens sau altul, în conformitate cu
noile realități pe care societatea modernă le prezintă adesea ca modele sau false modele. Astfel,
Ion Pop al Glanetașului, personajul eponim al lui Liviu Rebreanu, care seduce din calcul pe Ana
Baciu, pentru a-l forța pe tatăl acesteia să-i dea pământurile de zestre, nu mai este considerat un
personaj amoral, sau de o moralitate îndoielnică, ci este apreciat de către unii elevi ca un erou, un
model de succes, căci își atinge scopul și obține ceea ce dorește, fie și cu prețul vieții unei ființe
nevinovate și pure sufletește, cum este Ana. În această situație, profesorul este cel care, cu tact,
va trebui să medieze o eventuală discuție în contradictoriu între ,,fanii” lui Ion și adversarii
acestuia.

O altă dificultate o reprezintă păstrarea obiectivității în relație cu cei pe care îi educăm.


Atunci când ne prezentăm în fața unei noi clase de elevi, este foarte important să se identifice
obiectivele pentru curs și de a folosi această primă întâlnire pentru a stabili un set de reguli de
bază. Regulile de bază stabilesc limitele în cadrul cărora elevii trebuie să lucreze; ele permit
tuturor să aibă șanse egale de a-și efectua sarcinile de lucru sau de a studia. Un mod ideal de a
discuta acest aspect este de a împărți clasa în două grupuri și de a veni cu un set de reguli, care să
fie discutate, colectându-se opiniile participanților, negociindu-le cu aceștia. Profesorul va trebui
să modeleze aceste reguli pentru a se asigura că acestea răspund scopurilor sale, impuse și de
respectarea programei și a regulamentelor școlare, dar nu sunt nici prea rigide sau restrictive sau,
și mai rău, ofensatoare, umilitoare, astfel încât ele să inhibe orice reacție din partea elevilor.
Disponibilitatea profesorului de a negocia cu elevii anumite aspecte ale activității desfășurate la
clasă nu este un semn de slăbiciune, sau o formă de cedare, ci o modalitate inteligentă și
pragmatică de atingere a scopurilor în procesul educativ, în același timp dându-le și elevilor
satisfacția de a fi ascultați și de a avea un cuvânt de spus în cadrul unei activități în care sunt
implicați direct.

În concluzie, ,,a preda și a învăța ar trebui să ne aducă bucurie” (Rita Pierson). A fi


profesor înseamnă, astăzi mai mult ca oricând, o responsabilitate imensă, dar și un risc asumat,
deoarece trebuie să performezi la cele mai înalte standarde, așteptările fiind întotdeauna foarte
mari și nu se acceptă nicio greșeală. Profesorul trebuie să fie un model moral și de
comportament. Acesta se expune emoțional și personal de fiecare dată când intră în clasă, actul
predării fiind în sine unul foarte intens, educatorul încercând, în același timp să păstreze un
echilibru între necesitatea de a rămâne rațional, calculat și detașat și dorința de a împărtăși, de a
pune suflet în ceea ce transmite. Rezultatele muncii profesorului nu pot fi cuantificate nici
cantitiv și nici imediat, iar relația profesor-elev, precum și crearea unei legături sănătoase și
eficiente între acești doi poli ai procesului educativ, reprezintă încă un domeniu supus analizei și
foarte sensibil.
Bibliografie:

1. Aultman, Lori Price, Williams-Johnson, Meca R., Schutz, Paul A. - Boundary


dilemmas in teacher–student relationships: Struggling with ‘‘the line’’, article in
Teaching and Teacher Education 25 (2009) 636–646
2. Gibbs, G. and Habeshaw, T. - Preparing to teach, 1989 - Technical and Educational
Services (37 Ravenswood Road, Bristol BS6 6BW) – Bristol
3. Francis, M and Gould J. - Achieving your PTLLS Award,(2009) ,Sage Publications
Ltd, London
4. Gliga, Lucia B - Standarde profesionale pentru pregătirea didactică, M.E.C. (Consiliul
Național pentru pregătirea profesorilor), București, 2002
5. * * * * * - Statutul elevilor, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice,
București, 10.08.2016