Înregistrare senzaţională cu Hitler:

"Fără petrolul din România nu aş fi

atacat niciodată URSS-ul"
Un document uluitor. Din el rezulta ca Hitler nu era atit de nebun pe cit
l-au acreditat "mediile" postbelice invingatoare. Va asigur ca lectura
acestor texte va fi extrem de interesanta pentru intregirea cunostintelor
despre istoria recenta.

FF. IMPORTANT;
1. Hitler a fost propus sa primesca premiul"NOBEL"
pentru pace in anul 1938!?!?
2. S-a mentinut la putere (AL TREILEA "REICH") dupa doua
referendumuri?!?!.Atentie D-LE BASESCU!

În iunie 1942, în plin război mondial, Adolf Hitler face o vizită

neaşteptată în Finlanda. Surpriza a fost totală pentru gazde, care, deşi
se aflau în război cu URSS, nu voiau să fie percepute de sovietici ca un
aliat vasal al Germaniei naziste. La întâlnirea dintre cele două părţi, un
microfon "uitat" deschis de către radioul naţional din Finlanda îl va
înregistra pe Hitler având o discuţie neprotocolară cu mareşalul
Mannerheim. Principalul subiect l-a constituit războiul contra URSS,
dar şi importanţa strategică pentru Wehrmacht a României.
Pretextul utilizat de Hitler pentru a merge în Finlanda a fost ziua de naştere a
mareşalului şi comandantului suprem al forţelor armate finlandeze, Carl
Gustav Mannerheim. Luaţi prin surprindere de vizita lui Hitler, finlandezi au
evitat să îi facă o primire oficială Fuhrerului. Liderii finlandezii au ales ca
loc pentru discuţii un vagon restaurant ce se afla în apropierea aeroportului
militar de la Immola, din sud-estul Finlandei.
Conform radioului finlandez, întâlnirea a durat o oră şi a avut două
părţi. In prima dintre acestea, care trebuia înregistrată de radio, Hitler
a ţinut un scurt discurs şi un toast în onoarea mareşalului Mannerheim.
În cea de a doua parte, urmau să aibă loc discuţii particulare între
Hitler şi Mannerheim. Hitler n-a ştiut însă că şi acestea au fost
înregistrate. Înregistrarea făcută atunci a fost ţinută secretă în arhivele
radioului finlandez până în 2004.
Inamicul comun: URSS
Răceala cu care a fost primit Hitler în Finlanda are şi o altă explicaţie.
O mare parte din opinia publică finlandeză era reticentă în ceea ce
priveşte o eventuală alianţă cu Germania. Finlandezii s-au aşteptat ca
Hitler să le propună o ofensivă comună contra URSS-ului, ceea ce
încălca flagrant linia adoptată de conducerea finlandeză de a nu lupta
pe teritoriul sovietic. De altfel, Finlanda nu voia să piardă capitalul de
simpatie internaţională pe care şi-l câştigase în urma atacului sovietic.
De partea cealaltă, prin vizita în Finlanda, Hitler voia probabil să se
asigure că Finlanda va continua să lupte contra sovieticilor ţinând pe
loc trupe ale Armatei Roşii, care, altfel, puteau fi transferate pentru a
lupta contra Germaniei. Este posibil ca Hitler să le fi propus
oficialităţilor finlandeze o implicare mai puternică în războiul contra
URSS, dar aceştia să fi refuzat. Din înregistrare, care se termină brusc,
lipseşte însă o astfel de discuţie.

Contextul militar al vizitei

După marea contraofensiva lansată de forţele ruseşti pe 5 decembrie
1941, pe frontul de Est, trupele germane au fost împinse din faţa
Moscovei înapoi înspre oraşul Smolensk. Ofensiva rusă a fost oprită cu
mari pierderi de către armata germană, în februarie 1942, la doar o
sută de kilometri de Smolensk. Armata Roşie a reuşit însă să
recucerească oraşul Rostov, punct de mare importanţă strategică.
Încurajat de succesul contraofensivei de iarnă, Stalin hotărăşte
lansarea unei noi ofensive asupra poziţiilor germane la 12 mai 1942, în
zona Harkov. Ofensiva rusă s-a concentrat pe zona apărată de Armata
VI-a germană condusă de Friedrich von Paulus. După câteva succese
iniţiale, ofensiva a fost oprită de germani, care au contraatacat puternic.
Printr-o dublă învăluire în zona Harkov, germanii au încercuit un sfert
de milion de soldaţi ruşi. În ciuda încercărilor disperate ale ruşilor de a
sparge încercuirea, 200.000 de soldaţi ruşi au căzut prizonieri în mâinile
germanilor. In vara anului 1942, Hitler îşi schimbase obiectivul.
Cucerirea resurselor petroliere din Caucaz şi ocuparea Stalingradului
deveniseră ţintele cele mai importante pentru Wehrmacht, în
detrimentul ocupării Moscovei.
Analiza lui Hitler
În înregistrarea făcută publică de radioul finlandez, Hitler face o
analiză pertinentă a situaţiei de pe întreg frontul. Recunoaşte că nu a
vrut să fie prins într-un război pe două fronturi Vest şi Est. "Vremea"
l-a obligat să atace Franţa în primăvara anului 1940 şi nu în toamna lui
1939, aşa cum ar fi dorit. O altă cauză a întârzierii atacării URSS-ului a
fost ... Italia. Greutăţile întâmpinate de aliaţii italieni, atât în Africa, cât
şi (în special) în Albania şi Grecia au obligat de fiecare dată Germania
să sară în ajutorul aliatului, ceea ce a dus la o întârziere şi la o scădere a
forţei de luptă a Wehrmachtului pe frontul de Est. Hitler mai afirmă că
a subestimat puterea şi înzestrarea armatei sovietice şi că a vrut să atace
URSS-ul încă din 1940. Momentul hotărâtor în luarea acestei decizii a
fost întâlnirea cu ministrul de Externe sovietic Molotov din august 1939.

Despre România
Deosebit de interesante sunt referirile lui Hitler la adresa României. Fuhrer-
ul recunoaşte tranşant faptul că nici măcar nu s-ar fi gândit să atace URSS-ul
fără petrolul românesc. În lipsa celor cinci milioane de tone de petrol
românesc, Wehrmachtul ar fi fost blocat. Coşmarul cel mai mare a lui Hitler
era legat de o posibilă ocupare a României de către URSS în vara anului
1940. Insistenţele lui Molotov în legătură cu garanţia pe care o dăduse
Germania statului român l-au făcut pe Hitler deosebit de suspicios în
legătură cu posibilele intenţii agresive ale lui Stalin la adresa României. Din
nefericire, înregistrarea se opreşte la momentul în care Hitler îi relatează lui
Mannerheim răspunsul pe care i l-a dat lui Molotov în privinţa garanţiilor
acordate României.

Transcriptul înregistrării conversaţiei lui Hitler

cu Mannerheim - 4 iunie 1940
Hitler: ... Nici noi n-am ştiut chiar foarte exact ce dimensiuni
monstruoase avea înarmarea acestui stat (URSS, n.r.)
Mannerheim: Noi nu ne-am imaginat deloc aşa ceva în Războiul de
Iarnă. În războiul de iarnă nu ne-am fi închipuit asta, desigur că aveam
impresia că sunt bine înarmaţi, dar nu aşa de bine cum erau în realitate.
Iar acum nu mai există niciun dubiu asupra intenţiilor lor.
Hitler: E foarte clar. Au cea mai monstruoasa înarmare la care se pot
gândii oamenii. Deci dacă mie mi-ar fi spus cineva că un stat poate alinia
35.000 de tancuri, atunci i-aş fi răspuns: "Aţi înnebunit!"
Mannerheim: 35.000?
Hitler: 35.000 de tancuri. Până acum am distrus peste 34.000 de tancuri.
Dacă mi-ar fi spus cineva lucrul acesta, i-aş fi zis... "Dumneavoastră" (...)
dacă un general de-al meu mi-ar fi declarat că un stat dispune de 35.000
de tancuri aş fi zis... "Dumneavoastră, Domnul meu, vedeţi totul dublu
sau înzecit. Sunteţi nebun, vedeţi stafii!". N-aş fi crezut posibil lucrul
acesta. Am găsit fabrici, doar una singură, în Kamiroskaia (?!?) spre
exemplu, avea acum doi ani câteva sute (...) habar nu aveam.
Acum se află acolo o fabrică de tancuri, care într-o prima fază avea peste
30.000 de muncitori, iar la terminarea construcţiei peste 60.000 de
muncitori, o singură fabrică de tancuri! Am ocupat-o, o fabrică gigantică!
Mase de muncitori care însă trebuiau să trăiască ca şi animalele.
Mannerheim În regiunea Donetk?
Hitler: În regiunea Donetk
Mannerheim: Da, dacă ne gândim că au avut libertate să se înarmeze
timp de 20 de ani, peste 20 de ani, aproape timp de 25 de ani... şi tot, tot ce
au avut au cheltuit pe înarmare, numai pe echipare!
Hitler: Numai! Îi spuneam înainte Domnului Preşedinte (al Finlandei, n.
r), că nu mi-aş fi imaginat lucrul acesta înainte, dacă aş fi presimţit asta,
atunci mi-ar fi fost şi mai greu, însă decizia (de a atacă URSS, n.r.) aş fi
luat-o cu atât mai mult. Pentru că nu aveam altă alternativă. Îmi era clar
încă din iarnă '39/'40 că atacul asupra Rusiei trebuia să vină. Însă eu (...)
războiul pe două fronturi, el ar fi fost o nenorocire, atunci am fi fost
distruşi. Astăzi vedem asta mai bine decât puteam atunci. Atunci am fi fost
terminaţi. De fapt eu vroiam, iniţial încă în toamnă anul 1939 vroiam să
realizez campania din vest. Numai permanenta vreme proastă pe care am
avut-o ne- a împiedicat. Pentru că toate armele noastre erau ... sunt arme
"de vreme bună". Sunt foarte fiabile, sunt foarte bune, sunt însă din
păcate arme de vreme bună, am văzut asta şi acum în campania aceasta.
Toate armele noastre sunt desigur proiectate pentru vestul Europei, şi noi
cu toţii am fost convinşi, asta era părerea noastră încă din vremurile
vechi, că iarnă nu se poate purta război. Iar tancurile germane nu au fost
testate pentru a fi pregătite pentru războiul de iarnă, ci din contra s-au
făcut probe pentru a dovedi că iarnă nu se poate purta război. Ar fi fost
alta situaţie, mă înţelegeţi, în toamnă lui 1939 mă aflăm mereu în faţă
întrebării, iar eu vroiam doar să atac în orice caz! Şi aveam convingerea
că voi fi terminat Franţa în şase săptămâni. Însă când s-a pus întrebarea
a venit brusc ploaia. Şi vremea ploioasă durează, iar eu cunosc foarte bine
regiunea asta franceză; şi nici eu nu am putut ignora punctele de vedere a
multor dintre generalii mei, anume că probabil nu am fi reuşit să avansam
cu elan, că nu am fi putut exploata arma tancului, că nu am fi putut
exploata nici aviaţia cu pistele improvizate pe câmp din cauza ploii, am
fost acolo că soldat timp de patru ani în Marele Război. Şi aşa a venit
întârzierea aceasta. Dacă aş fi terminat cu Franţa în anul 1939, altfel ar fi
decurs istoria lumii. Aşa a trebuit să aştept până în anul 1940, şi din
păcate n-a mers înainte de luna mai, abia pe 10 mai a fost prima zi
frumoasă, pe 10 mai am atacat imediat. Pe 8 mai am dat ordinul pentru
atacul din 10 mai. Şi pe urmă a trebuit să realizăm această uriaşa mutare
a diviziilor din vest către est. Am avut şi acea sarcină, ocupaţia Norvegiei.
Şi în aceeaşi clipă s-a abătut peste noi un, astăzi pot să-i spun aşa liniştit,
un foarte mare ghinion, şi anume slăbirea care a rezultat în Italia; prin, în
primul rând prin situaţia nord-africană, în al doilea rând prin situaţia din
Albania şi Grecia, o nenorocire. A trebuit să ajutăm, asta a însemnat
pentru noi brusc din nou o împărţire a aviaţiei, o împărţire a diviziilor
noastre de tancuri. Când tocmai eram pe cale să pregătim tancurile aici
pentru frontul de est, a trebuit din senin să renunţăm la două divizii, două
divizii mari, până la urmă au fost trei, şi să suplinim frecvent colo pierderi
foarte mari. Au fost lupte sângeroase care s-au dat acolo în deşert. Toate
astea ne-au lipsit foarte mult în est, şi nu aveam altă alternativă decât
decizia care era inevitabilă. Am avut pe urmă o întâlnire cu Molotov
atunci, şi era foarte clar: Molotov a plecat de la întâlnire decis să înceapă
războiul, iar eu m-am despărţit de el cu decizia să i-o iau înainte dacă e
posibil. Căci pretenţiile sale aveau că obiectiv final foarte clar stăpânirea
Europei. Pentru noi deja în toamnă lui 1940 s-a pus necontenit întrebarea
dacă să provocăm o ruptură. Eu atunci am sfătuit mereu guvernul
finlandez să negocieze şi să câştige timp şi să trateze lucrurile diversionist.
Pentru că am avut întotdeauna o frică: că Rusia va ataca în mod
surprinzător România în toamna târzie. Pentru a ajunge în posesia
surselor de petrol. Iar noi nu am fi fost gata pregătiţi în toamnă târzie a
lui 1940. Dacă atunci Rusia ar fi ocupat sursele de petrol româneşti, păi
atunci Germania ar fi fost pierdută! Cu 60 de divizii ruseşti treaba s-ar fi
făcut. Atunci noi nu aveam în România forţe militare. Guvernul României
ni s-a adresat abia mai târziu, iar ceea ce aveau ei (armată romană, n. r.)
ar fi fost ceva ridicol. Ăia trebuiau doar să-şi asigure sursele de petrol. Eu
nu puteam să mai încep un război au armele noastre în septembrie sau
octombrie, păi asta ar fi fost imposibil. Nici mutarea armatei către est nu o
aveam încă pregătită. A trebuit mai întâi să punem în ordine armele.
Pentru că în cele din urmă am avut desigur şi de suferit sacrificii în
campania din vest. Ar fi fost imposibil să pornim înaintea primăverii lui
1941. Iar dacă rusul ar ar fi ocupat România în toamnă lui 1940 şi ar fi
cucerit sursele de petrol, atunci le-am fi pierdut pe acestea în anul 1941.
Noi avem marea producţie germană, însă ceea ce înghite numai aviaţia, ce
înghit diviziile noastre de tancuri, sunt totuşi cantităţi monstruoase. Este
un consum care depăşeşte toate imaginaţiile. Fără contribuţia a cel puţin
4 până la 5 milioane de tone de petrol românesc nu am putea duce
războiul. De asta am fost foarte îngrijorat. De aceea şi obiectivul meu a
fost de a scurge prin negocieri această perioadă, am fost de puternici
răspundem acestor pretenţii de şantaj. Pretenţiile erau pur şi simplu
şantaj gol-goluţ. Era un şantaj, ruşii ştiau că nu avem încotro, că eram
legaţi în vest, puteau să obţină de la noi orice prin şantaj. Iar abia la vizită
lui Molotov am (...) Astfel negocierile s-au terminat foarte abrupt. Era
vorba de patru puncte. Primul punct, care privea Finlanda, libertatea de a
se apăra în faţă ameninţării finlandeze. Zic eu: " Nu-mi puteţi spune mie
că Finlanda v-ar ameninţă!". Molotov: "Finlanda lucrează împotrivă
prietenilor Uniunii Sovietice, aceştia sunt urmăriţi fără încetare". O mare
putere nu poate permite să-i fie periclitată existenţa de către un stat mic.
Îi zic: "Păi existenţa Dumneavoastră nu e ameninţată de Finlanda. Nu
puteţi să-mi povestiţi mie că existenţa Dumneavoastră ar fi ameninţată de
Finlanda". Ba da, ar există şi o ameninţare morală a existenţei unui mare
stat, şi ceea ce ar urmări Finlanda ar fi o ameninţare la adresă existenţei
morale. Atunci i-am spus că nu vom mai tolera că spectatori pasivi un nou
război la Marea Baltică. M-a întrebat care este poziţia noastră în
România. Căci noi dădusem garanţia. Dacă garanţia se îndreptă şi
împotrivă Rusiei I- am răspuns atunci că nu cred că se îndreaptă
împotrivă lor, deoarece "doar nu aveţi intenţia să atacaţi România". "Nu
am auzit niciodată că aţi avea intenţia de a invada România. Aţi spus
mereu că Basarabia vă aparţine, dar nu aţi spus niciodată că vreţi să
atacaţi România", Da, zicea el, că doreşte să ştie precis dacă această
garanţie ... (sfârşitul înregistrării)

Mannerheim, omul care a ţinut piept lui

Stalin şi lui Hitler
Carl Gustaf Emil Mannerheim, omul care a condus armata finlandeză
în faţa trupelor invadatoare sovietice, a fost ofiţer în armata imperială
rusă ajungând chiar să lupte în Primul Război Mondial pe frontul din
România. Mannerheim s-a născut în Askainen, în Finlanda, la data de 4
iunie 1867. După ce absolvă Liceul Privat din Helsinki , este admis la
Şcoala de Cavalerie "Nicolae" din Sankt Petersburg. Promovează în
1889 şi este avansat la gradul de "cornet", fiind detaşat în Polonia la un
regiment de dragoni.În ianuarie 1891, Mannerheim a fost transferat să
lucreze în Garda de Cavaleri a Majestăţii Sale Maria Feodorovna în
Sankt Petersburg. A luptat în războiul ruso-japonez şi a fost avansat la
gradul de colonel pentru curajul în bătălia de la Mukden . În Primul
Război Mondial, Mannerheim a fost comandant de cavalerie pe frontul
Austro-Ungar şi Român. Mannerheim a comandat pe frontul românesc
o unitate de luptă ruso-română localizată pe Carpaţi şi acolo, în toamna
anului 1917 s-a conturat decizia de a servi armata ţării sale în situaţii
critice. După ce dovedeşte competenţă în timpul luptelor împotriva
forţelor Austro-Ungare, va fi onorat cu una din cele mai înalte distincţii
ale Rusiei Imperiale, Crucea Sfântului Gheorghe. În aprilie 1917
Mannerheim a fost avansat la gradul de general locotenent. A căzut în
dizgraţia noului guvern care îl privea ca pe unul din ofiţerii ce nu a
susţinut revoluţia. Acesta este momentul în care Mannerheim devine
anticomunist convins.În ianuarie 1918, Senatul noii Finlande
independentă îl însărcinează pe Mannerheim cu comanda armatei
Finlandei, care era compusă din câteva sute de membrii ai Gărzii Albe.
Demisionează după câteva luni şi pleacă în Suedia nemulţumit de
aproprierea Finlandei faţă de Germania . Se reîntoarce şi participă la
primele alegeri prezidenţiale din Finlanda pe care le pierde. Hotărăşte
să se retragă din viaţa publică. După ce Pehr Evind Svinhufvud a fost
ales preşedinte în 1931, el l-a însărcinat pe Mannerheim cu conducerea
Consiliului Apărării Finlandei. În acelaşi timp Mannerheim a primit
promisiunea scrisă ca în eventualitatea unui râzboi sâ devină
conducător al Finlandei. În 1933, Mannerheim a primit titlul de
Mareşal. Mannerheim a susţinut industria militară a Finlandei şi a
încercat să înfiinţeze o uniune militară cu Suedia. Când negocierile cu
Uniunea Sovietică au eşuat în 1939, Mannerheim acceptă din nou
poziţia de conducător al armatei Finlandei în caz de război. În timpul
războiului de iarnă şi războiului de continuare, Mannerheim a menţinut
relaţiile cu Germania Nazistă cât de formale posibil şi s-a opus cu succes
propunerii lor pentru un tratat de alianţă. Mannerheim de asemenea s-
a opus cu stricteţe ca trupele lui să participe la Asediul Leningradului.
In 1944 devine preşedinte şi acceptă condiţiile de pace impuse Finlandei
de URSS. Au fost dure, totuşi nu la fel de dure ca acelea impuse statelor
ce urmau să sfârşească după Cortina de Fier. În ciuda concesiilor
teritoriale masive Finlanda îşi păstra independenţa, sistemul politic
pluripartit şi economia de piaţă. Cu toate acestea, Finlanda a fost
nevoită să achite reparaţii de război masive şi să lupte în războiul din
Laponia împotriva trupelor germane din nordul ţării. Mannerheim
demisionează din funcţia de preşedinte pe 4 martie 1946 din motive de
sănătate. Mannerheim a murit pe 28 ianuarie, 1951 la spitalul din
Lausanne, Elveţia, în urma unei crize de ulcer duodenal.

PS.
5.000.000T combustibil livrate Germaniei reprezintä 500.000 vagoane
500.000 x30m/ vagon =15.000Km lungime egalä cu de 3 ori distanta
dus-intors Germania-Romania.

Pentru ei a murit rusinea in tara asta. Ieri nu stiam.

Acum stiu. Solutia izbaviri noastre de cel rau:

„Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile“

(Marcu 14, 27).

Pace si Lumina!
Marian NICULESCU