1.

CONSICUTIVITATEA LUCRĂRILOR FOTOGRAMMETRICE

1.1 Generalități
Fotogrammetria este o ştiinţă aplicativă care se ocupă cu studierea principiilor, metodelor şi
procedeelor de determinare a formei şi dimensiunilor obiectelor pe baza fotogramelor. În cadrul
noţiunii de fotogrammetrie este inclusă şi preocuparea de a recunoaşte şi identifică o imagine
fotografică – operaţie denumită foto-interpretare.
Ridicare fototopografică – metodă de întocmire a hărţilor şi planurilor topografice pe cale
fotogrammetrică, prin utilizarea fotogramelor şi utilajului fotogrammetric.
Ridicare stereotopografică – metodă de întocmire a stereomodelului terenului pe cale
fototopografică, prin utilizarea fotogramelor şi utilajului fotogrammetric (analogic, analitic, digital).
Fotohartă – hartă, sau produs fotogrammetric obţinut prin redresarea fotogramelor, care este o
operaţie de transformare a fotogramei înclinate într-o fotogramă pentru care axul optic al camerei de
preluare să aibă o poziţie impusă, precum şi o aducere la o scară dată pentru fotograma transformată.
Fototriangulaţie (îndesire fotogrammetrică a reţelelor de sprijin) – metodă de îndesire
fotogrammetrică a reţelei punctelor de sprijin, necesare exploatării fotogrammetrice din punct de vedere
planimetric şi altimetric pe baza relaţiilor dintre fotogramele alăturate, rezultate din acoperirile acestora.
Scanarea fotogramelor – proces de transformare a unor reprezentări analogice continue, într-un
set de valori digitale (numerice) corespunzătoare coordonatelor formei scanate.
Numele de fotogrammetrie provine din limba greacă: photos-lumină, gramma-scriere și metron-
măsură.
Fotogrammetria a apărut ca urmare a randamentului scăzut pe care îl ofereau metodele clasice
topografice de măsurare a suprafeţelor întinse şi reprezentarea acestora la diferite scãri.
De asemenea această problemă s-a accentuat în momentul în care construcţiile inginereşti, a
hidroamelioraţiilor, sistematizărilor etc. au început să se dezvolte şi să solicite în permanenţă măsurarea
topografică a zonelor terestre şi reprezentarea acestora pe planuri topografice (1:100 – 1:1000) cât mai
repede şi mai precis posibil.
Deoarece metodele clasice topografice nu ofereau rapiditatea de care aveau nevoie lucrările
inginereşti tot mai intensive, pentru realizarea măsurătorilor necesare şi elaborarea planurilor,
s-a hotărât căutarea unor noi metode de măsurare mai rapide şi cu un randament mai mare. Astfel s-a
ajuns să se folosească tehnica fotografie, pentru înregistarea zonelor terestere pe suprafeţe cât mai mari,
concomitent cu aplicaţiile geometriei proiective şi perspective pentru stabilirea unor raporturi
matematice între fotografiile obţinute şi obiectele fotografiate şi transformarea acestor imagini în
planuri şi hărţi topografice corespunzãtoare zonelor fotografiate cu ajutorul unor aparate adecvate.

Verif. Bodeanu L. Coala

Efect. Corbu V. LD– 06 – 2551 - 2016 1
Mod Coala Număr doc. Semnat Data
 Fotogrammetria terestră. Primele aplicaţii ale fotogrammetriei la elaborarea unui plan
topografic s-au făcut pornindu-se de la ideile clasice ale topografiei prin intersecţia înainte grafică.
Metoda în sine constă în restituirea perspectivelor obţinute din cele 2 staţii de fotografiere cu ajutorul
măsurătorilor de lungimi şi unghiuri făcute pe clişee şi trasarea epurei de intersecţie a razelor omologe.
Folosirea acestei metode era în practică destul de greoaie, principala greutate o constituia identificarea
punctelor omologe pe fotografiile luate din puncte da staţie destul de depărtate şi care fotografii
prezentau aspecte diferite.
Fotogrammetria aeriană. Prima cameră fotografică metrică a fost construită de inginerul militar
francez Aimé Laussedat în anul 1851 şi folosită în cadrul procedeului de ridicare denumit de el
metrofotografia (Figura1.1). Lucrările lui au fost recunoscute la timpul lor şi sunt considerate ca
primele aplicaţii ale fotografiei în scopuri de cartografiere.

Figura 1.1 Primele fototeodolite

În 1859 Nadar a făcut primele încercări de fotografiere aeriană. Camerele au fost amplasate în
baloane libere sau dirijabile apoi în avioane între anii 1890 şi 1914 de către Thiéle (Rusia),Tardivo
(Italia), Adamis (Statele Unite), Sacconney (Franţa).

Figura 1.2. Obţinerea primei fotografii aeriene.

Verif. Bodeanu L. Coala

Efect. Corbu V. LD– 06 – 2551 - 2016 2
Mod Coala Număr doc. Semnat Data
 Cel care a pus bazele tehnicii de fotografiere şi restituţie este austriacul Scheimpflug, care
de la apariţia baloanelor dirijabile a înţeles avantajele pe care le poate aduce aceste fotografieri. Astfel
cã pentru acoperirea fotograficã a unui teren, dirijarea fotografierii trebuie să se facă dupădirecţii
paralele, la aceeaşi altitudine, iar intervalele de fotografiere să fie constante, astfel că 2 fotografii
successive să se acopere mai mult de jumătate, iar distanţa între 2 traiectorii vecine să fie astfel încât să
se acopere marginile benzilor.
Modul de prelucrare fotogrammetrică a fotogramelor pentru crearea planurilor şi hărţilor
topografice digitale, planurilor cadastrale, ortofotoplanurilor. Toate intreprinderile şi instituţiile care
execută lucrări de creare şi actualizare a planurilor şi hărţilor digitale topografice, la scara 1:25 000,
1:10 000,1:5 000, 1:2 000, 1:1 000 şi 1:500, planurilor cadastrale şi ortofotoplanurilor.
În producţia modernă metodele digitale de colectare a informaţiei topografice de teren sunt
considerate de bază, iar informaţia obţinută se păstrează şi se transmite utilizatorului în formă
electronică. Copiile analogice (grafice) ale hărţilor şi planurilor sunt derivate ale originalelor digitale
existente. Metodele analogice şi forma obţinerii şi păstrării informaţiei se admite doar în cazul utilităţii
acestora din motive organizaţionale sau economice.
Lucrările fotogrammetrice reprezintă o parte componentă de bază a tehnologiilor moderne de
creare şi actualizare a hărţilor topografice, de intocmire a ortofotoplanurilor, fotohărţilor, creare şi
actualizare a planurilor topografice şi specializate. Cerinţele tehnice şi erorile lucrărilor
fotogrammetrice se determină în baza cerinţelor actelor normative în vigoare către precizia hărţilor şi
planurilor.
În cadrul executării lucrărilor fotogrammetrice pentru crearea şi actualizarea hărţilor
topografice, întocmirea ortofotoplanurilor şi fotohărţilor, actualizarea planurilor topografice şi
specializate pentru prelucrare se preiau fotograme, obţinute în rezultatul lucrărilor de aerofotografiere,
care trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:
-abaterea unghiurilor (transversale, longitudinale şi de rotaţie) ωφχ nu mai mult de
Δω=±5 goni, Δφ=±3 goni, χ=±15 goni;
-schimbările maxime a înălţimii de zbor ±2%;
-abaterea maximă de la axa benzii pană la 200 m;
-variaţii ale unghiurilor de întoarcere a avionului pană la 3%.
Dezvoltarea rapidã a aviaţiei şi a fotogrammetriei aeriene în timpul primului rãzboi mondial are
un rol considerabil în utilizarea fotografiilor înclinate din avion în scopuri topografice.
După cel de al doilea război mondial a apărut necesitatea punerii la punct a hărţilor şi a
planurilor topografice într-o formă modernă şi de o mare precizie. Odată cu acestă necesitate şi
metodele elaborate au suferit o serie de schimbari care au dus la ceea ce numim azi tehnica modernă.
Acestă tehnică modernă este reprezentată de fotogrammetria digitală, aerofotografiere, care

Verif. Bodeanu L. Coala

Efect. Corbu V. LD– 06 – 2551 - 2016 3
Mod Coala Număr doc. Semnat Data
sunt în curs de dezvoltare. Fotogrammetria digitală are ca avantaj principal faptul că imaginea
este digital, înlocuindu-se astfel fotografiile.
Dezvoltarea din ultimele decenii a electronicii și informaticii au creat posibilități de
automatizare a aparatelor fotogrammetrice de măsurare și de prelucrare automată a datelor
fotogrammetrice. Folosirea stereocomparatoarelor automate și a calculatoarelor electronice a creat
cadrul dezvoltării metodelor analitice de aerotriangulare și de exploatare a fotogramelor. Una dintre
cele mai importante realizări este automatizarea completă a procesului de exploatare a fotogramelor
exploatate din aer și din cosmos pentru realizarea de hărți ale Pământului și ale altor planete.

1.2 Proiectarea lucrărilor de aerofotografiere.

Procesul de obţinere a fotogramelor are o importanţă deosebită pentru toate lucrările
fotogrammetrice. Ținînd cont de faptul că fotogramele trebuie să asigure o calitate metrică bună şi
capabilă să ofere o precizie înaltă şi de asemenea calitate produselor obținute pe cale fotogrammetrică,
la proiectarea lucrărilor aerofotogrammetrice trebuie să fie analizate o serie de factori fizico-geografici,
meteorologici, climatici, economici şi tehnici.
Ridicările aerofotogrammetrice se fac din avion, cu ajutorul unui aparat fotografic
special denumit, camera fotoaeriană. Camerele fotoaeriene şi anexele acesteia se instalează pe
avioane amenajate sau construite special pentru executarea lucrărilor de aerofotografiere.
Camerele fotogrametrice aeriene sunt echipamente speciale de fotografiere, care pot
lucra în condiţii deosebite de presiune, temperatură şi umeditate. Distanţa pînă la obiectele
fotografiate este cuprinsă între cîteve sute de metri şi cîteva zeci de mii de metri.
Camerele moderne sunt dotate cu sisteme automate de corectare a „trenării” (fenomen în urma
căruia imaginea devine neclară, datorat vitezei prea mari a paltformei aeriene asociată cu timpi de
expunere prea mari) şi cu sisteme inerţiale de măsurare a înclinărilor axului camerei. În felul acesta se
pot utiliza avioane cu viteze mari, timpi de expunere maimari şi emulsii mai lente.
În acest sens în funcţie de scopul aerofotografierii se aleg: avionul, camera aerofotogrametrică.
Se studiază pe hartă caracteristicile zonei de aerofotografiere în ceea ce priveşte forma şi mărimea
suprafeţei de aerofotografiat, relieful zonei, stabilindu-se orientarea itinerariilor de zbor, acoperirile
necesare, altitudinea de zor, etc. Se studiază de asemenea datele meteorologice referitoare la regiunea
de aerofotografiat (direcţia şi viteza medie a vântului dominant la sol şi la înălţimea de zbor, etc.).
Executarea proiectului de zbor presupune întocmirea unei fişe de date tehnice cuprinzând indicaţii
asupra acoperirilor, înălţimii de zbor, timpului de expunere şi aşteptare, a altor elemente ce pot fi
urmărite în cadrul fişei tehnice precum şi elaborarea unui proiect de aero-fotografiere ce trebuie să
indice itinerariile de zbor şi poziţiile centrelor fiecărei fotograme, reperii de intrare, control şi de ieşire
din bandă.

Verif. Bodeanu L. Coala

Efect. Corbu V. LD– 06 – 2551 - 2016 4
Mod Coala Număr doc. Semnat Data
 Ridicările aerofotogrammetrice se fac din avion, cu ajutorul unui aparat fotografic
special denumit, camera fotoaeriană. Camerele fotoaeriene şi anexele acesteia se instalează pe
avioane amenajate sau construite special pentru executarea lucrărilor de aerofotografiere.
În scopul rezolvării multiplelor cerinţe ale diferitelor ramuri de activitate (sistematizarea
localităţilor, organizarea teritoriului, construcţii de căi de comunicaţii etc.) lucrările de
aerofotografiere se organizează după mărimea şi forma suprafeţei ce urmează a se ridica,
rezolvîndu-se prin una din metode:
 pe grupe izolate de fotograme, care se aplică în cazul obiectelor izolate, porţiunile de
teren fiind cuprinse pe una sau pe doua fotograme, această metodă se ap1ică în scopuri de
cercetare sau în lucrări speciale;

Figura 1.3. Grupe izolate de fotograme

 şirul de fotograme constituit dintr-o singură bandă orientată în lungul unui anumit
traseu, este o metodă de ridicare aerofotogrammetrică la care se fotografiază o suprafaţă
îngustă de teren de lungime mare. Se aplică de obicei în lungul căilor de comunicaţie, apelor
etc., de-a lungul traseelor de studiat, în vederea proiectării sau amenajării acestora. La
fotografiere este necesar să se asigure o acoperire longitudinală (de aproxiplativ 60%), în scopul
obţinerii efectului stereoscopic pe perechi de fotograme succesive;

Figura 1.4. Șirul de fotograme constituit dintr-o singură bandă orientată în lungul unui
anumit traseu.

Verif. Bodeanu L. Coala

Efect. Corbu V. LD– 06 – 2551 - 2016 5
Mod Coala Număr doc. Semnat Data
  benzile de fotograme, care sînt executate pe baza unui proiect de aerofotografiere,
astfel ca să acopere întreaga suprafață a zonei de cercetare cu mai multe benzi, se execută prin
căteva trasee paralele între ele. În funcţie de metoda de exploatare a fotogramelor, acestea
trebuie să aibă o acoperire longitudinală (pe aceeaşi banda) de 60 ... 66 % şi transversală (între
benzi) de 30 ... 33 %.

Figura 1.5. Benzile de fotograme care sînt executate ca să acopere întreaga suprafață a
zonei de cercetare cu mai multe benzi.

Figura 1.6. Benzi de fotograme

H1, ..., Hn – înălţimea de zbor a avionului în momentul preluării fotogramei; a x –
acoperirea longitudinală; a y – acoperirea transversală; l – latura fotogramei; B – distanţa dintre
traseele de zbor I, II, III ale avionului.
Aerofotografierea unei suprafeţe terestre se execută pe baza unui proiect care cuprinde date cu
privire la scopul şi caracteristicile lucrării, elementele referitoare la zbor şi fotografiere, aparatura şi
materialele care se vor utiliza, eficienţa economică a soluţiilor alese ş.a. În acest scop se studiază hărţile
zonei respective la scările 1:25 000, 1:50 000, 1:100 000, datele climatologice, meteorologice ş.a.
Aerofotografierea se execută conform prevederilor proiectului, completate cu datele variabile care se
înregistrează în momentul zborului.

Verif. Bodeanu L. Coala

Efect. Corbu V. LD– 06 – 2551 - 2016 6
Mod Coala Număr doc. Semnat Data
 Numărul de itinerarii calculate trebuie amplasate în zona de aerofotografiere astfel încât să se
asigure o acoperire stereoscopică pentru toată zona aero-fotografiată.
Se fixează apoi reperii de intrare, reperii de ieşire precum şi reperii de control. Reperii de intrare
şi ieşire sunt amplasaţi la aproximativ 4-5 km. de reperii iniţiali şi finali ai benzii, în afara zonei de
aerofotografiat. Reperii de intrare şi ieşire servesc la orientarea avionului la intrarea şi ieşirea din bandă.
În cazul aerofotografierii de la înălţimi mari reperii de orientare, care sunt de obicei detalii
liniare, trebuie astfel aleşi încît dimensiunea lor D să fie D  k  H, unde H este înălţimea de zbor iar
constanta k=60/.
Reperii iniţiali şi finali ai benzii se fixează la limita zonei de aero-fotografiat sau în apropierea
acesteia.
Pentru fiecare bandă se marchează centrele fotogramelor şi se numerotează pentru întreaga
zonă. Proiectul de aerofotografiere şi fişa datelor tehnice sunt preluate de echipajul de zbor (pilot,
navigator, operator) în scopul pregătirii execuţiei lucrării.
Datele privind caracteristicile reliefului şi planimetriei se folosesc pentru stabilirea limitelor
secţiunilor de aerofotografiere şi înălţimea medie a fiecărei secţiuni deasupra nivelului mării, direcţia şi
lungimea benzilor de fotograme, acoperirile longitudinale şi transversale, posibilităţi de decolare şi
aterizare în zona respectivă. Poziţia geografică a zonei, datele climatologice şi meteorologice se
studiază pentru a stabili perioada optimă de aerofotografiere, direcţia şi intensitatea vîntului şi
curenţilor, temperatura medie a aerului, cantitatea de precipitaţii atmosferice, etc.
În perioada stabilită pentru aerofotografiere, staţiile meteorologice cele mai apropiate transmit
echipajului mai multe buletine pe zi cu privire la starea atmosferică pentru luarea deciziilor asupra
executării misiunii.
Pentru calculul unor elemente din proiect ca de exemplu: înălţimea de zbor, acoperirile între
fotograme, lungime a bazei de fotografiere, mărimea intervalului de aşteptare între expuneri, numărul
de fotograme şi altele, e necesar să se cunoască tipul avionului de zbor, camera fotoaeriană şi aparatura
auxiliară, scara medie a fotogramelor şi caracteristicile materialelor fotosensibile. La executarea
aerofotografierii un element important îl constituie înălţimea de zbor, faţă de un plan mediu de referinţă
al terenului. Aceasta se stabileşte în funcţie de scara fotogramelor mf şi de distanţa focală f a camerei
fotoaeriene.
În cadrul execuţiei proiectului de aerofotografiere, recunoaşterea zonei are o mare importanţă.
Aerofotografierea se consideră încheiată numai după ce fotogramele preluate au fost analizate
din punct de vedere calitativ şi nu sunt goluri stereoscopice, fotogramele sunt de calitate iar prescripţiile
tehnice au fost respectate.
Fotogramele necorespunzătoare se refac într-un interval ce nu trebuie să depăşească 30 zile de la
data aerofotografierii.

Verif. Bodeanu L. Coala

Efect. Corbu V. LD– 06 – 2551 - 2016 7
Mod Coala Număr doc. Semnat Data
 Înaintea executării aerofotografierii pentru o zonă dată, se întocmeşte un proiect de
aerofotografiere, avînd în vedere o serie de date iniţiale cum ar fi: scopul aerofotografierii, acoperirea
longitudinală şi transversală între fotograme, tipul platformei şi al camerei cu care se face
aerofotagrafierea, condiţiile climatice etc. Pe baza acestor date se întocmeşte fişa tehnică a zborului,
calculînduse scara la care trebuie făcută aerofotografierea, înălţimea de zbor, suprafaţa de teren
cuprinsă pe o fotogramă, numărul de benzi, numărul total de fotograme şi din fiecare bandă, timpul de
aşteptare, timpul de expunere etc. Pe o hartă 1:50000 sau 1:100000, în funcţie de scara aerofotografierii
şi de mărimea zonei aerofotografiate se marchează traseele de zbor (se aleg punctele de reper la sol,
pentru fiecare traseu) şi se înmînează echipajului care execută aerofotografierea, compus în general
dintr-un pilot şi un operator.
Operatorul introduce în sistemul de comandă al camerei: timpul de expunere, timpul de
aşteptare, tipul de filtre, deschiderea diafragmei. După intrarea în prima bandă deasupra punctului
corespunzător centrului primei fotograme, operatorul porneşte camera. În acel moment se declanşează
obturatorul, se face expunerea, conform timpului de expunere programat, după care obturatorul se
închide iar filmul se deplasează automat. Avionul parcurge spţiul pînă deasupra centrului celei de a
doua fotogramei în timpul de aşteptare. Aici se face o expunere şi totul continuă automat, pînă la ultima
fotogramă din bandă. În acel moment camera este oprită pilotul face o buclă de întoarcere de 1800 şi se
înscrie pe banda a doua, cu operaţiile executate la fel ca şi în prima bandă (la fel şi pentru fiecare
bandă).

ax

O 44
ay B

33
O 23
lt

12
O 22
A
11 2 1
O
Lt

Figura 1.7. Proiectul de aerofotografiere.

Verif. Bodeanu L. Coala

Efect. Corbu V. LD– 06 – 2551 - 2016 8
Mod Coala Număr doc. Semnat Data