*Publicat în 1938, romanul „Enigma Otiliei” apare spre sfârşitul perioadei

interbelice, fiind al doilea dintre cele patru romane scrise de George Călinescu.
Tematica este dublă: realistă, deoarece reprezintă fresca burgheziei bucureștene de
la începutul secolului al XX-lea, și romantică prin povestea de iubire dintre Felix și
Otilia.*
*Titlul initial „Parintii Otiliei” reflecta veridic ideea balzaciana a paternitatii
dar este schimbat din motive editoriale in „Enigma Otiliei”, accentul cazand astfel
pe unul dintre personajele centrale ale romanului, tanara Otilia Marculescu care
infatiseaza idealul feminin, un mister doar pentru Felix si Pascalopol.*
*Romanul se intemeieaza pe ideea pluralismului estetic. In cadrul acestuia
avem imbinate elemente clasice, precum personajele statice, construite pe o unica
dominanta de caracter: (fata batrana, avarul, arivistul, senilul)si romantice:
particularitatile de bildungsroman, idila adolescentina, conditia orfanului, a
strainului, antiteza ca procedeu de constructive a personajelor: Felix vs Titi, Otilia
vs Aurica). Toate acestea se imbina cu elemente naturaliste, cum ar fi factorul
ereditar si patologia deviata,cat si cu certe deschideri catre modernitate, prin
statutul intelectualului in societate, citadinism, relativizarea portretelor. In toata
aceasta sinteza, elementele de natura realist-balzaciana sunt preponderente
(problematica morala si observatia sociala, complexul tematic, tirania
semnificativului, mizanscena personajelor, finalul inchis)*
*Romanul prezinta 20 de capitole iar prin tehnica planurilor narative
paralele sunt urmarite atat destinul lui Felix Sima cat si lupta dusa de familia Tulea
pentru obtinerea averii lui Costache Giurgiuveanu. Secventele narative sunt
prezentate prin alternantă, iar succesiunea evenimentelor este redată prin
înlăntuire.*
Prima intalnire dintre Otilia si Felix Sima are loc in momentul in care cel din
urma vine in casa tutorelui sau, Costache Giurgiuveanu, pentru a studia medicina,
Otilia, fiica vitrega a lui mos Costache, il primeste cu caldura si il protejeaza.
Intaiul portret fizic al acesteia este realizat din perspectiva lui Felix: “Felix (…)
vazu (…) un cap prelung si tanar de fata, incarcat cu bucle, cazand pana pe umeri”.
“Verisoara” Otilia il surprinde in mod placut, mai ales ca portretul ei este conturat
in opozitie fata de cel al Auricai “Insa in trupul subtiratic, cu oase delicate ca de
ogar, de un stil perfect, fara acea slabiciune supta si patata a Aureliei”.
O relatie de afectiune apare intre cei doi, determinate si de conditia lor de
orfani. Felix percepe dragostea la modul romantic, transformand-o pe Otilia intr-un
ideal feminin: “Otilia i se infatisase de la inceput ca o finalitate, ca un premiu
mereu dorit si mereu amanat, al meritului lui”(G. Calinescu). El are nevoie de
certitudini iar comportamentul derutant al fetei il descumpaneste, neputand
intelege trecerile ei bruste de la o stare la alta.
Studentul la medicina Felix este gelos pe mosierul Pascalopol, dar nu ia
nicio decizie, fiindca primeaza dorinta de a-si face o cariera. Otilia il iubeste pe
Felix, dar dupa moartea lui mos Costache ii lasa tanarului libertatea de a-si implini
visul si se casatoreste cu Pascalopol, barbat matur care ii poate oferi intelegere si
protectie
In cuplul Felix-Otilia femeia este cea care, plecand cu Pascalopol, dovedeste
ca are puterea de a decide pentru amandoi si de a face un sacrificiu din iubire, dand
tanarului posibilitatea de a-si implini visul: sa devina un medic de succes. De
asemenea, nici ei nu I s-ar fi potrivit o viata modesta, plina de privatiuni la inceput,
pe care ar fi fost obligata sa o duca alaturi de studentul Felix.
Portretul Otiliei Marculescu este realizat exclusive prin tehnici
moderne:comportamentism si reflectarea poliedrica, aceasta fiind prezentata pana
in capitolul al XVI-lea exclusiv prin fapte, gesturi, replici, fara a-i cunoaste
gandurile din perspectiva unica a naratorului, cu exceptia celor marturisite chiar de
personaj. Aceasta tehnica este dublata, pe acelasi spatiu narativ, de reflectarea
poliedrica a personalitatii Otiliei in constiinta celorlalte personaje, ceea ce confera
ambiguitate personajului si pe plan simbolic sugereaza misterul feminitatii.
Relativizarea imaginii prin reflectarea din prisma celorlalte personaje alcatuieste
un portret complex si contradictoriu: fetita cuminte pentru mos Costache, fata
admirabila, superioara pentru Felix, femeia capricioasa pentru Pascalopol,
dezmatata si stricata pentru Aglae si “o fata desteapta” cu spirit practic pentru
Stanica.
In concluzie, portretul Otiliei Marculescu este unul complex, realizat prin
mijloace moderne iar aceasta da dovada de maturitate sfarsind relatia cu Felix in
ciuda faptului ca il iubea.