COMENTARIU

MOROMETII
Marin Preda

Romanul „Moromeții” de Marin Preda deschide seria operelor

valoroase ale unei întregi generații de romancieri, afirmate în perioada 1960-
1980. Valoarea de excepție a romanului „Moromeții" constā în densitatea
epică, în profunzimea psihologică și în problematica satului ante şi postbelic,
surprins la răspântia dintre orânduiri sociale. Scriitorul a intenționat să
realizeze o teatrologie romanescă prin care să contureze perioada cuprinsă
între anii de dinaintea celui de-al Doilea Räzboi Mondial până în 1960, cu
scopul de a aşeza täränimea română „pe scena națională prin participarea ei la
cel de-al Doilea Război Mondial și prin aceasta pe scena universala", proiect
nerealizat.
Romanul este o scriere epică în proză, cu acţiune compelxă, de mare
întindere, desfăşurată pe mai multe planuri, cu personaje numeroase și cu o
intrigă complicată. Personajele puternic individualizate sunt angrenate în
conflicte puternice, structura narativa este amplă și conturează o imagine
bogată și profundā a vieții. Principalul mod de expunere este-narațiunea, iar
personajele se conturează direct prin descriere și indirect, prin propriile fapte,
gânduri și vorbe, cu ajutorul dialogului şi al monologului interior. Prin
urmare romanul „Moromeții" este alcătuit din două volume publicate la
doisprezece ani distanță: în 1955, volumul I, în 1967 volumul al doilea.
Deși modalitatea artistică și problematica celor două volume diferă,
romanul este unitar, deoarece reconstituie imaginea satului românesc într-o
perioadă de criză, în preajma celui de-al Doilea Război Mondial. Sunt
înregistrate transformari ale vieții rurale, ale mentalitaților și ale instituțiilor
de-a lungul unui sfert de secol și se impune o tipologie în proza românească.
Titlul „Moromeții” aşează tema familiei în centrul romanului, însă evoluția şi
criza familiei sunt simbolice pentru transformärile din satul românesc al
vremii. O alta tema este tema comunicării, absența unei comunicari între llie
Moromete și familia sa. Tema timpului neräbdator, relația dintre individ și
istorie nuanțează tema socială.
Perspectiva narativa este realista şi definește punctul de vedere al
naratorului omniscient și omniprezent asupra evenimentelor relatate la
persoana a lll-a.
Pentru volumul I Marin Preda s-a documentat Inca din 1948, gândind
indelung la universulmoromețian", pe care I-a conturat in roman. Ideea
acestui volum pare sa-l fi ispitit pe autor inca de pe cnd scria nuvelele care
alcatuiesc volumul intalnirea din pamánturi". Una dintre ele .Dimineata de
larna" continea finalul Moromeților" şi intriga cartii. Ecoul alteia O adunare
linistita" se regáseste in povestea calatoriei eroului la munte impreuna cu
Balosu ca sa vanda porumb.
De altfel materia cărții a fost scoasă dintr-o experiență de viațā directă,
satul Siliştea Gumeşti fiind satul natal al autorului. Din märturiile autorului
aflăm că a scris romanul sub sentimentul admirației nutrite din copilărie față
de tatăl său, care l-a fascinat cu personalitate a lui puternică.
Perspectiva temporală este cronologică, bazată pe relatarea
evenimentelor în ordinea derulării lor, iar cea spațială reflectă un spațiu real
al satului Siliştea Gumeşti și unul imaginar închis, al trăirilor interioare din
sufletul și conștiința personajelor.
Intriga romanului nu este prea complicată, ea înregistrează eşecul
eroului de a păstra un imposibil echilibru al gospodariei țărăneşti. Acțiunea
primului volum este plasată cu trei ani înaintea celui de-al Doilea Räzboi
Mondial în satul din Câmpia Dunării, într-o perioada când timpul avea
nesfârşită răbdare cu oamenii iar viața se scurgea färă conflicte mari. După
trei ani urma să izbucnească cel de-al Doilea Război Mondial. Axa
fundamentală a volumului o constituie ideea timpului care îngăduitor cu
oamenii la începutul operei revine simetric, răsturnând viața tihnită, devenind
un timp care nu mai are răbdare.
Un sfert din primul volum se petrece de sâmbătă seara până duminică
noaptea, adică de la întoarcerea Moromeților de pe câmp până la fuga Polinei
cu Birică.
În centrul romanului se află destinul familiei căranului mijlocaş, lie
Moromete. Paralel sunt prezentate și alte destine țärāneşti: al lui Tugurlan, un
țaran veşnic agitat, nemulțumit, al lui Bălosu, vecinul lui Moromete,
dragostea dintre Polina și Birica, cazul lui Botoghina.
Familia lui Moromete este o familie hibrida. El este căsătorit a doua
oară. Are din prima căsătorie trei fii, pe Parschiv, Achim şi Nila. Dupa
casătoria cu Catrina se nasc Tita, Ilinca şi Niculae. În familie armonizarea se
dovedește imposibila, cu atât mai mult cu cât frații mai mari sunt instigați
impotriva mamei vitrege de cineva din afara familiei: Guica (sora lui
Moromete).
Romanul lui Preda începe brusc. Prozatorul nu-şi începe povestea de la
cap, ci de la un punct oarecare din desfăşurarea sa. Personajele sunt gata
formate, ele intră în acțiune färă nici un fel de pregătire anticipată. Scena
cinei de la masa cea joasă dezvāluie relațiile adevărate din familie. Sosiți de
la câmp membrii familiei se așează după fire și neam în jurul unei mese
joase, rotunde. Aşezarea la masa, locurile pe care le ocupă dezvăluie parțial
conflictele din familie: băieții mai mari o urăsc pe mama vitregă și pe fete şi
se pregătesc să plece de acasa. Niculaie stă turceşte pe pământ neavând nici
mäcar scaun. Familia stă înghesuitä, dându-ne sentimentul că locul este prea
strâmt pentru toți. Aşezarea la masă dezvăluie și ierarhia familiei: pe locul cel
mai înalt (pragul celei de-a doua odăi) stä llie Moromete, capul familiei,
Catrina preocupată de grija familiei le pregăteşte cina şi le serveşte, ea nu se
aşează la masă, pe lângă Moromete în partea dinafară a tindei stau bäieții din
prima căsătorie, iar de cealaltă parte a mesei lângă mama lor sunt aşezate
fetele (din a doua căsătorie a lui Moromete) şi Niculaie care nici mācar nu are
scaun. în familia lui Moromete existä o tensiune sugerată de cinā, copiii din
cele două și căsătorii stau de o parte și de alta a mesei, ei nu se înțeleg, iar
bäieții mai mari se aşează absenți de parcă ar trebui să ridice pietre de moară.
Niculae este jignit, batjocorit de frații lui mai mari, el plânge și pleacă de la
masă.
De altfel din primele pagini afläm despre toate problemele
familiei:existența celor doua loturi de pământ și lupta pentru a le pästra
întregi, proiectul de fugă la Bucureşti al lui Paraschiv, Achim, și Nilă,
primejdia foncierii şi a datoriei la bancă, dorința lui Niculae de a merge la
școală.
După prezentarea micului univers, familia Morormete, atenția se
îndreaptă spre viața comunitāţii rurale. Se decupează în acest sens cel mai
important moment din viața satului: duminica, când femeile se duc la
biserică, iar bärbații se adună în poiana lui locan ca să discute cu un
inimitabil umor politică. Istorisiri, cum ar fi aceea a lui Birică și a Polinei, a
bolii lui Boțoghina, a lui Tugurlan vin så coloreze viața unui sat din câmpie în
care sub amenințarea unui timp capricios oamenii mai continuă să se nască,
să iubească, să treacă prin întâmplari vesele și triste. Foşnetul vieții este
admirabil prezentat în „Moromeții". Lupta pentru existență nu-i desfigurează
pe indivizi. Pilduitoare este în acest sens istoria cuplului Polina-Birică
asemânătoare prin latura ei socială cu cea a lui lon și a Anei din romanul lui
Rebreanu.
Viața satului este recreată cu talent și economii de mijloace, dar nu
acesta este scopul ultim al romanului, ci prezentarea destinului familiei
Moromete. Copii cei mari o urăsc pe mama lor vitregă și pun la care o
lovitura împotriva familiei. Unul dintre ei, Achim, va pleca cu oile la
Bucureşti cu pretextul că va trimite acasă bani. Ceitalți doi se pregatesc sa-l
urmeze luând cu ei caii. Moromete este de acord cu plecarea lui Achim,
pentru ca nu cunoaște planul lor. într-un moment de greutate afla insa de
planul lor, vrea sa-i impiedice pe Nila si Paraschiv, dar nu reuşește. Aceştia
fug cu banii și cu caii. Niculae vrea sa mearga la şcoala, Moromete este
nevoit sa vânda din pamant lui Tudor Bälosu. Familia lui intra in destramare.
 Momentul declinului este sugerat prima dată în roman în scena tăierii
salcâmului. Salcâmul prin vechimea lui, a intrat în viața familiei, fiind
simbolul unitāții familiei. Prābuşirea lui anunță un final, o destrămare.
Un alt moment important este acela când Moromete aflä de la Scămosu
că fiii lui vor să-l jefuiască şi să-l părăsească. Acest moment marchează
declinul moral al lui Moromete. Spargerea familiei duce la prăbuşirea lui
morală. Acesta este semnalat prin faptul că el nu mai ia parte la dezbaterile
politice, nu mai discută cu prietenii și se retrage de pe stănoaga casei, de unde
obişnuise să privească el lumea contemplând: „nu mai fu văzut stând ceasuri
întregi pe prispä sau la drum pe stänoagă", „„nu mai fu auzit räspunzând cu
multe cuvinte la salut. Nu mai fu auzit povestind. Lupta pentru apărarea
vechilor bucurii se sfârşea".
Treptat conştiința siguranței devine tulbure. Tulburarea este un semn că
„lupta pentru vechile bucurii se sfârşea". Sentimentul vinovăției se iveşte
când Niculae ia premiul I şi se intensifică pe parcurs cu fuga băieților.
Disprețuit și părăsit de băieți, care fug, atrași de mirajul oraşului,
măcinat de disensiunile familiei, simte că timpul îi este potrivnic, nu mai este
rābdător, și lumea a devenit o capcană. Criza îl înstrăinează de fosta lui
ipostază, nu mai este el. Rămâne neîmpăcat cu gândul că rosturile țărănești
trebuie schimbate, dar își înțelege finalmente drama, ceea ce face din el un
personaj superior.
Volumul al doilea este văzut ca romanul eşecului unei familii.Acesta
continuă să-l aibă în centrul său pe llie Moromete, alături de care se
conturează tot mai mult Niculae, dar lară strălucirea și complexitatea tatālui
său.
Moromete se schimba. Nu-1 mai dă pe Niculae la școală, deşi Catrina
vându-se și ea un pogon din pāmântul ei. Ne aflam în anul când incepe
războiul. Lui llie Moromete nu-i merge rău. Reuşeşte să se refacă economic.
Din primele pagini aflăm de ultima încercare a lui Moromete de a-şi readuce
băieții în sat, ducându-se după ei la București. Aceştia il refuza. Praschiv este
sudor la tramvaie, Nilă era portar la un bloc, iar Achim se ocupa de comerț.
Incercarea de a-si reface familia izvoraște din dragostea dureroasă pentru
copii, casa lui, care era sensul vieții și acum se risipeşte. Destramarea familiel
continua: moare Nilă în razboi, Praschiv va sfårşi lovit de o boală de piept,
numai Achim se va descurca in comert Catrina il paraseşte la bätranețe pe lie,
ducându-se la fata ei, Maria. Moromete ramâne numai cu fata cea mică, ilinca
şi cu un numar de prieteni noi: Costache al loachi, Giugudel, Matei Dimir.
Ironia lui se Indreapta acum spre alții: Bila, Isosica, Adam Fântână.
Autoritatea lui scade în sat, oamenii nu-l mai ascultă. Nici Niculae nu-l
înțelege. Nimic nu-l clintește însă din lumea lui, a satului de dinainte
tradițional. Dar Moromete nu mai este implicat, el priveşte faptele din afară.
Volumul al Il-lea este cartea însingurării „bătrânului şef al clanului și
cartea morții sale".
Ultimele capitole narează moartea lui Illie Moromete, bătrân aproape
de optzeci de ani. Chipul bătrânului e aureolat de lumină, conturat prin
relatarea llincăi. Căzut la pat, prin vorbele adresate doctorului, el exprimă
crezul vieții sale în care a rămas neclintit: „Domnule,.. eu totdeauna am dus o
viață independentă".
Romanul este și un roman monografic, descrie pulsația vieții satului cu
obiceiuri, datini strāvechi înrädăcinate în mentalitatea omului: pregătirea
pentru horā, spălatul picioarelor de Rusalii, câluşarii, secerişul etc. „Prin
„Moromeții", Marin Preda dovedește că țărănimea nu e stäpânitä, cum se
credea, doar de instinct, că, dimpotrivă, e capabila de reacții sufleteşti". (Al.
Piru)