Sunteți pe pagina 1din 10

PROLOG

De ce bunica este eroul meu?


Bunica este eroul meu datorită destinului să u de excepție și datorită luptei continue pentru o viață
mai bună , pe care a dus-o pe tot parcursul vieții. A încercat să schimbe lumea, a avut grijă și s-a
dedicate familiei, meseriei de educatoare și muncii de la țară. A schimbat și a modelat destine la
gră diniță . Omuleți aflați la început de drum, aceasta le-a pus fundamentul unei educații să nă toase și
bazate pe principii și valori. În plan personal a tins întotdeauna spre autoperfecționare, a citit foarte
mult și a respectat pe toată lumea, de aceea, mă mâ ndresc nespus atunci câ nd cineva mă întreabă :
- Aaaa…, tu ești Virginia, nepoata Eugeniei Efimovna! A fost o doamnă de aur, Dumnezeu să o
odihnească !
Sau
- Aaaa…, pă i te știu, bunica ta mi-a fost educatoare la gră diniță !
Apoi, aceste persoane îmi povestesc fel de fel de amintiri, la prima vedere nesemnificative, dar care
îmi încă lzesc suflețelul de fiecare dată.

1.Introducere

O să vă povestesc despre bunica mea Eugenia. Ea fost o persoană puternică , o luptă toare pentru
adevă r și dreptate, a fost și bă rbatul și femeia în casă, a educat zeci de generații.
Toate succesele mele școlare și motivația mea de a crea și a studia o datorez bunicii mele într-o
mare mă sură , deoarece aceasta mi-a fost ală turi în copilă rie și m-a învă țat să numă r, să citesc, să
desenez, diverse poezii, dar și mi-a cultivat un fond valoric, predâ ndu-mi estetica frumosului, buna-
cuviință , capacitatea de a luat decizii în folosul adevă rului și al dreptă ții.
Atunci câ nd suntem mici, datorită educației pe care o primim la gră diniță , în familie, punem baza
viitorului nostru.
Bunica mea a fost educatoare la gră diniță , aceasta și-a urmat vocația cu demnitate și pentru mine a
fi o educatoare și a lucra cu copii înseamnă a fi un super-erou, mai mult decâ t atâ t, bunica a fost OM.
Eugenia Starniciuc a fost excelentă atâ t prin caracterul său moral desă vâ rșit, câ t și prin viața sa cu
toate încercă rile pe care și-a asumat-o și a tră it-o cu demnitate.

2.De la începuturi

S-a nă scut la 19.03.1943 în r.Soroca, s. Cureșnița-Nouă , într-o familie de ță rani cu mai mulți copii,
familia lui Efim și Parascovia Ciucium. Stră bunelul Ciucium își trage ră dăcinile dintr-o familie veche
de ră zeși, iar numele unui stră bunel de-al său este menționat în cronicelea lui Dimitrie Cantemir cu
privire la Cetatea Soroca. Ciucium a fost un apă ră tor al cetă ții, ală turi de alți ostași ră zeși, în
momentele câ nd nă vă leau turcii. Au fost 9 copii, dintre care unul a murit prematur la varsta de mai
puțin de un an, de aceea au ră mas 8 : 3 băieți și 5 fete. Faptul că trebuie să aibă grijă de fră țiorii mai
mici, a făcut-o responsabilă de la o vâ rstă fragedă , dar purta și grija unei vă cuțe,care era avuția
familiei în perioada celui de Al Doilea Ră zboi Moldial și care a salvat familia de foamete. De mică
lucra cu pă rinții pe câmp. Apoi câ nd a crescut, a urmat școala medie din satul vecin Ș olcani la care,
pentru a ajunge, parcurgea 3,6 km zilnic pe jos.
În această perioada, atunci câ nd și Basaraia trecea printr-o acută criza economică, starea financiară
în familie era complicată , pă rinții trebuiau să asigure comfortul fiecă rui copil, de aceea aceștia se
descurcau cu greu. Iarna câ nd era ger și ză padă , bunica îmi povestea că ajungea anevoios la școală .
Pe atunci ei nu se alintau precum fac adolescentii din ziua de astă zi, ieșeau din situație prin
purtarea hainelor, care nu se gă seau și erau scumpe, de că tre frați pe râ nd .
Parcă aș putea să mi-o imaginez pe bunicuța, îmbodolită , cu haine potrivite aproximativ, cu
încă lțămintea gata să-i cadă din picioare, trecută prin câ teva generații .

3.Studiile

Astfel, cu dificultate dar totuși cu dorință , pleca Bunica Eugenia la studii în Ș olcani, cu că rțile
subțioară , cu gerul ce pă trundea prin hainele largi, ală turi de surorile mai mari Ana și Eudochia.
Aceste două surori și-au continuat studiile la Soroca, la școala pedagogică .
Toți frații au fă cut studii superioare, bă ieții au studiat medicina, teologia, și ingineria, iar fetele
biblioeconomia, educatia prescolară , tehnologizarea procesului de producție în fabrici.
Surorile Ana și Eudochia s-au dedicat profesiei de bibliotecar și au fost repartizate în două sate
vecine, unde s-au că să torit și au ră mas să tră iască pentru toată viața.
Bunica a studiat educația preșcolară , și s-a axat pe profesia de educator în gră diniță , la Soroca, la
Școala Pedagogică.

4. Repartizarea în Româ nești

In această perioadă a anilor 1960, după terminarea ră zboiului, s-a început un proces intens de
deschidere a gră dinițelor și formarea grupelor de creșe. Uniunea Sovietică promova pe teritoriul
Basarabiei o intensă politică de colectivizare și organizare a oamenilor ,,benevol – forțat” în
colhozuri, iar pentru a lucra câ t mai productiv, copiii erau repartizați în creșe.
Bunica Eugenia a fost repartizată în Româ nești, raionul Stră șeni, într-o gră diniță modestă de câ teva
grupe de copii a muncitorilor din colhoz. Majoritatea oamenilor lucrau pe deal la vie și erau oameni
simpli, dedicați muncii.În Româ nești tinerii specialiști locuiau în cămin.

5.Întâ lnirea cu bunelul meu

Soarta a fă cut ca si bunelul meu : Starniciuc Ion, tâ nă r specialist, absolvent al Universită ții Agrare de
Stat, specialitatea agronom, să fie repartizat în ,, Sovhoz-Zavod Româ nești”. Bunelul a urmat niște
cursuri și s-a recalificat în tehnolog pe domeniul vinificației. Era o cerere crescâ ndă cu privire la
asemenea specialiști, din considerentul dezvoltă rii intense a producerii de materiei primă.
S-au cunoscut într-o dimineață la lavoarul comun de pe coridorul căminului atunci câ nd bunelul i-a
facut un compliment în rusă , pentru că era la modă . După câ teva luni aceștia s-au că să torit. Ca unei
familii tinere, li s-a oferit o casă .

6. Despre tră să turile preluate de la evrei

În sovhozul dat, locurile de frunte în conducere, erau ocupate de evrei, iar Familia Starniciuc se
situa în relații foarte bune cu aceștia și chiar obișnuiau să vină in vizită. Astfel, bunicii mei au
preluat anumite tră să turi, observate și în modul de educare a copiilor. De exemplu:

Independenţă
Pă rinţii evrei consideră deosebit de important ca micuţii să creadă în forţele proprii şi să fie
întotdeauna convinşi că pot obţine absolut tot ce-şi propun pe cont propriu. De exemplu, în
localurile israeliene este un lucru banal să vezi un copil de un an mâ ncâ nd singur, asta pentru că
pă rinţii îi încurajează pe cei mici să facă totul fă ră ajutor de îndată ce sunt capabili din punct de
vedere fizic.

Toate lucrurile sunt dificile înainte de a fi uşoare


Pentru a deveni independenţi, eforturile copiilor trebuie să fie recunoscute şi apreciate. Dacă un
copil îşi arată interesul pentru o activitate, indiferent de vâ rstă , pă rinţii îl încurajează şi îl susţin. În
cazul în care ceva nu funcţionează , pă rinţii le spun copiilor urmă toarea frază : „Kol haschalot
kashot“, ceea ce s-ar traduce prin „toate începuturile sunt dificile“.
Încrederea este cea mai mare recompense
În familiile evreieşti recompensele nu constau în bunuri materiale. Ră splata unei reuşite este
încrederea. Pă rinţii consideră că dacă le dau copiilor o sarcină mai dificilă le transmit acestora că au
încredere în ei şi că sunt capabili să facă o treabă bună .

Aspectul nu este totul


Copiii evrei au adesea un aspect mai neglijent, asta pentru că pă rinţii consideră că aspectul exterior
impecabil necesită prea mult efort de ambele pă rţi şi nu este atâ t de important. Evreii cred că este
inutil pentru dezvoltarea personală ca un copil să arate mereu perfect, mai ales că micuţilor nu le
pasă deloc cum arată, ci sunt preocupaţi de alte lucruri, cum ar fi joaca.

Dezordinea acceptată
Pă rinţii acceptă „haosul“ produs de un copil şi nu îl ceartă dacă în camera lui este dezordine,
lă sâ ndu-i libertatea de a avea un mediu în care se simte confortabil. Toată energia se scurge în cele
din urmă De regulă, copiii sunt foarte energici, iar acest lucru este înţeles şi acceptat de pă rinţi, care
nu stau toată ziua cu gura pe micuţi – „Calmează -te!“, „Stai cuminte!“, „Nu atinge aia!“, „Nu te urca
acolo!“ fiind fraze foarte rar auzite la evrei. Pă rinţii consideră că este important ca micuţii să -şi
consume toată energia, fiind convinşi că acest lucru îi va ajuta în viaţa de adult să fie mai încreză tori
şi mai persistenţi în toate eforturile lor.

Libertatea înţeleaptă
Copiilor din familiile evreieşti le sunt permise multe lucruri. Chiar şi atunci câ nd desenează pe un
perete, pă rinţii vă d în această acţiune un semn că micuţul are potenţial artistic. Cu toate acestea,
există o linie pe care niciun copil nu are voie să o depă şească : nerespectarea familiei. Dacă vopseşte
pisica, probabil că familia se va amuza copios pe seama acestui lucru, însă dacă jigneşte un pă rinte
sau o rudă , pedeapsa va fi aspră .

Tata este liderul, şi aşa este şi mama


Respectul faţă de pă rinţi este predat de la vâ rste fragede în familiile evreieşti. Fiecare copil ştie că
pă rinţii sunt liderii lor, dar în acelaşi timp este conştient că trebuie să muncească pentru a obţine
ceva pentru sine şi nu să se bazeze întotdeauna pe pă rinţi.

Autocontrol
În familiile evreieşti, un copil nu este pedepsit prin privarea de un anumit lucru. În schimb, există
câ teva reguli stricte şi se mizează pe un anumit beneficiu pentru o acţiune corectă . Prin urmare,
copilul nu-şi formează o gâ ndire bazată pe restricţii şi pedepste, ci învaţă să-şi corecteze
comportamentul pentru binele propriu. Nu din teama de a fi pedepsit un copil nu-i varsă parfumul
mamei, ci pentru că ştie că în loc să dea bani pentru a-şi cumpă ra un nou parfum, mama poate folosi
suma respectivă pentru a-i lua o jucă rie sau dulciuri.

Nimic nu trece neobservat


Psihologii moderni sfă tuiesc pă rinţii să nu-şi laude copiii pentru orice acţiune minoră . Pă rinţii
evrei sunt totuşi convinşi că orice mică realizare trebuie ră splă tită . Chiar dacă un copil îi arată
mamei un desen stâ ngaci, femeia va gă si o formă în care să prezinte desenul întregii familii ca pe
ceva foarte interesant, încurajâ ndu-l astfel pe copil. 
Aceste reguli le-am observant în modelul de predare al bunicii, pâ nă la vâ rsta de 6 ani, după care în
modul în care m-a educat mama.

7. Bunicii mei nu au făcut nuntă .

Bunelul meu nu avea pă rinți, bunica era dintr-o familie numeroasă și modestă , unica zestre din
partea bunicii a fost un covor. Ei erau tineri specialist, recent initiați în fondul muncii și practic fă ră
bani. Ei tră iau la cămin, iar pă rinții nu puteau să îi ajute cu nimic.
De aceea toată nunta a constat în înscrierea la Satrea civilă din Ră deni. După, au să rbă torit foarte
modest, în casa familiei conducă torului evreu al sovhozului. Familia de evrei a fost cea mai
apropiată de familie, aceștia i-au ajutat și susținut ca pe o familie tâ nă ră .

8.Mutarea în Peresecina

În Peresecina se dezvolta rapid infrastructura, se deschide fabrica de vin, iar pentru că era nevoie
de specialiști aceștia se mută aici prin anii 1972. Li s-a oferit o casă în imediata apropiere de uzină .
Această casă a fost dă râ mată prin anii 90, deoarece a fost construită acolo Fabrica de Conserve.
Mama își amintește cei 2 castani de la poartă și faptul că casa era izolată și îndepă rtată de centrul
satului. Vecini nu aveau, de aceea, mama Carolina a copilă rit ală turi de fratele să u, insă după ce
acesta a plecat la studii în Chișină u și-a petrecut copilă ria mai mult singură , pentru că pă rinții erau
mai mereu la lucru. Însă spune că i-a fost interesant, deoarece se putea refugia în natură și avea
ocazia de a observa vulpi, care venea chiar pana sub casă .

9.Angajarea la gră dinița din sat

Bunica s-a angajat la gră dinița din sat aceasta se amplada la o distanță de 4 km. De aceea, bunica se
trezea în fiecare dimineață, fie vara sau iarna, la ora 6.00 și pornea la drum. Mama povestea cum în
diminețile de iarnă era încă întuneric, iar bunica Eugenia o îmbodolea bine și o ducea apoi pe sanie
sub acompaniamentul câ ntecelor de cucoși.
Astfel, din anul 1972 pâ nă la pensie în 1997, bunica a lucrat fă ră zile de odihnă pentru un salariu
și jumă tate. Pe atunci, modul de lucru era urmă tor: o zi se lucra în prima parte a zilei, urmă toarea
în a doua parte a zilei, însă bunica lucra o zi jumă tate. De aceea și-a consumat energia și să nă tatea
educâ nd multe generații.

10. Toate acestea, pentru a-și cumpă ra propria lor casă.

Se vindea o casă în centru, iar bunica, de cum a auzit, a ținut să îl convingă pe bunelul Ion ca să o
cumpere. Bunelul s-a împotrivit inițial, deoarece își făcea griji de ce va spune lumea, dar și de
posibilele insinuă ri la adresa sa, cum că el ar fi furat din fabrică.
Casa au cumpă rat-o totuși, din banii munciți cinstit, ca tineri specialiști cu studii superioare. În ea se
finisa deja reparația interioară , iar in 1983 familia s-a mutat deja aici, unde tră iesc și eu la moment.
Banii pentru casă erau destuli de mulți și ar putea fi egalați cu 2 mașini.
De la fabrica de vin, bunelul s-a eliberat și sa reangajat ca agronom în sovhoz, care se ocupa cu
prelucrarea pamâ nturilor. Toți lucrau în sovhoz, pe deal, iar producția o exportau.
Acum însă s-a dezvoltat mai mult sectorul serviciilor, dar și munca manuală a fost schimbată pe
mașină rii și tehnici, care lucrează mai intensviv și aveau un randament mai mare.
11. A lucrat educatoare 36 de ani.

În tot acest timp, ea a organizat mai multe seminare, cu educatorii și a primit mai multe premii și
distincții. În 1997, gră dinița s-a închis pentru că era o criză acută, iar statul nu avea din ce bani să
salarizeze cadrele didactice.
Mama a avut mai puțină parte de atenția bunici, decâ t copiii din sat. Aceasta și-a dedicate tot timpul
liber, să nă tatea și ră bdarea într-u educarea tinerei generații. La gră diniță, bunica era director-
adjunct, astfel lucra pentru un salariu de educatoare și jumă tate de metodistă șefă .

12. Despre politica demografică

Înainte, câ nd copilul împlinea 3 luni, politica oblige mama să îl lase la creșă și să muncească mai
departe, La creșă copiii erau hră niți cu lapte praf. Mama nu era ală turi să îl ală pteze, să îl mâ ngâ ie,
de aceea copiii strigau în gura mare toată ziua și plâ ngeau foarte mult.

13. A trecut prin mai multe încercă ri.


Iar într-o zi, venind de la creșă cu unchiul meu Aurel acasă, acesta țipa foarte tare. A observant că
avea probleme cu burtica. era deja pe moarte, așa că l-a dus în grabă la spital. Pe-atunci sistemul
medical era bine orientat spre să nă tatea cetă țeanului, însă îi lipsea latura de milă și compasiune
pentru pacienți. Bunica Eugenia aștepta cu sufletul la gură să știe ce s-a întâ mplat, nici mă car nu i-
au spus ce problemă are bă iatul și nici nu i-au dat voie să intre să își vadă puiul. Era un sistem
foarte rece, mama era obligată să plece la lucru iar copilul trebuia să fie lă sat pe mâ inile alt cuiva.
Atunci ea a plâ ns foarte mult, deoarece nu înțelegea ce se întâ mplă , în timp ce ea întreba dacă o să
tră iască , I s-a ră spund sec că o să tră iască și au trimis-o la lucru.

Singură
S-a descurcat în viață singură , pă rinții nu i-au fost ală turi, telefoane nu erau pentru a putea vorbi pe
Skype cu stră bunica despre ..Ce trebuie să fac în situația aceasta, mamă ?..,
Bunica era practic singură , printer stră ini.

14. Și-a asumat rolul de femeie și bă rbat în casă

În 1974, Bunelul Ion s-a îmbolnă vit grav și a suferit un insult, jumă tate de corp a fost paralizat.
Astfel, bunica practice a preluat și rolul de bă rbat în familie, deoarece bunelul nu putea să lucreze,
ea era nevoită să lucreze pentru ambii și cei 2 copii mici.
În acest moment, bunica și-a aduc aminte despre o amintire din tinerețe, câ nd era încă la casa
pă rintească și aveau lâ ngă poartă un mă r. Nu era prea mare, făcea fructe mici dar dulci. Ș i, într-o
toamnă, câ nd merele erau aproape coapte, s-a dus să guste unul. Între timp, merge ape drum o
femeie de etnie romă , care a zis
- Fată dragă , ian dă ni și nie niști meri, că tare arată gustoasî.
La care bunica i-a întins câ teva mere peste gard. Ț igă ncii i s-au pă rut puține merele și a mei cerut,
iar bunica a refuzat-o. În acel moment țiganca a blestemat-o:
- Apu să știi fată hă i că tu în viață o să te că să torești cu un om bolnav.
Bunica nu a zis nimic și a luat-o drept o glumă . Iar câ nd s-a că să torit cu Ion, s-a gâ ndit chiar în
mintea ei că țiganca nu avuse dreptate.
Însă după ce Ion a suferit insultul, ea și-a amintit.

15. A fost o luptă toare


Practic, bunica a fost o luptă toare toată viața, ea nu s-a temut de greută ți. Ș i chiar în momentele
cele mai dificile, câ nd soarta lovește unde te aștepți mai puțin, ea nu a coborâ t capul și nu s-a lă sat
învinsă ci a lupta și a obținut victoria prin muncă. Este zguduitoare închipuirea unui asemenea
destin tragic, ea – fată tâ nă ră , practic 30 de ani, iar soțul brusc se transformă din om să nă tos în
invalid și trebuie să ai grijă de el și de încă 2 copii mici.
I-a fost foarte greu.... Toată viața a muncit pentru patru, bunica a preluat și obligațiile bă rbatului
în casă , dar și în curte.
La țară aveau multe responsabilită ți. Li s-au acordat ,, Sote,, de care îngrijea, semă nau porumb,
aveau viță -de-vie. Mai luau câ te un ,,suflet,, în ajutor, dar câ nd ajungeau acasă , oricum bunica ridica
sacii și făcea munca grea. De aceea și era mai vâ njoasă . Apoi au crescut copiii mai mari și au început
și ei să ajute.
Intelectualii la țară erau nevoiți să prelucreze și ceva pă mâ nt oferit din gospodă rie ca să poată să
crească și niște animale domestice. Numai din salariu nu se puteau întreține și nu își puteau
permitea tot de ce aveau nevoie.

16. A militat pentru dreptate, adevă r

Bunica a militat pe parcursul vieții pentru dreptate și adevă r.

Mama își amintește despre perioada câ nd a fost renașterea națională în


1988 :
,, Ea m-a luat de mâ nă și am plecat împreună la Chișinău. A zis că ne ducem într-un loc unde se
adună toată lumea bună . Acest loc a fost Cenaclul Literar ,, Alexei Mateevici,,. Am vă zut foarte multă
lume adunată la teatrul de vară . Pentru prima dată am auzit multe câ ntece intonate cu multă
dragoste pentru limbă , istorie, neam. Pentru prima dată am vă zut atâ ția scriitori, care vorbeau
despre necesitatea trecerii de la alfabetul chirilic la grafia latină , despre necesitatea introducerii
istoriei româ nilor în școală . Au vorbit despre necesitatea de a ridica fruntea sus și de a ne afirma ca
popor, ca națiune.
- Noi suntem româ ni! Nu suntem moldoveni!, Să ne afirmăm și să spunem clar și deschis cine
suntem noi!, spuneau ei.
Aceste ședințe ale Cenaclului ,, Alexei Mateevici’’ erau clandestine, în acea perioadă în Moldova
Sovietică Socialistă , fiind interzise de partidul comunist, prin anii 1988. Informația cu privire la
desfă șurarea cenaclului era distribuită oral, în secret de la o peroană la alta. Organizatorii erau
urmă riți, persecutați. Iar ea a auzit că se organizează aceste cenacluri literare și a insistat să
mergem. Ea pleda pentru toate aceste valori naționale, pentru revenirea la tot ce este româ nesc.
Printre activiști se numă ra : Leonida Lari, Dumitru Matcovschi, Grigore Vieru, Nicolae Dabija.
Toate adună rile, cenaclurile care se fă ceau au avut efect, peste un an, în 1989 are loc Mișcarea
Națională și este adoptată trecerea la alfabetul latin.
Mama a fost curajoasă , nu s-a temut de persecută ri, de amenință ri din partea autorită ților.’’

17. La 65 de ani
Toate greută țile s-au adunat, iar la vâ rsta de 65 de ani, câ nd ar fi trebuit să se bucure de nepoței, de
o liniște și o pace la bă trâ nețe, să se bucure de tot ce a adunat cu atâ ta greu, Eugenia Efim s-a
îmbolnă vit brusc, ca un fulger în miezul zilei, de cancer,
În mai puțin de un an, s-a stins din viață fă ră ca să conștientizeze pâ nă la sfâ rșit aceasta, Era mult
prea plină de vivacitate, se agă ța de orice firicel de viață , Însă boala a fost nemiloasă , foarte agresivă
și cruntă . De aceea s-a stins din viață …

Cu pă rere de ră u, nu am reușit să o ,, apuc,, pe bunica mai bine. A decedat câ nd eu aveam doar 6 ani.
Ț in minte dimineața în care m-am trezit, iar oglinzile erau astupate cu material negru, conform
tradiției, cu scopul de a opri intrarea/ieșirea spiritelor.

Îmi amintesc foarte bine ziua aceea. O vă d și acum, cum stă tea în camera din mijloc, de parcă
dormea, doar că avea o nuanță gă lbuie și o lumâ nare între mâini la piept.
Toată lumea plâ ngea, iar pâ nă atunci, nu am vă zut niciodată atâ t de multe persoane adunate la un
loc, câ te am vă zut la înmormâ ntarea bunicii. Nu înțelegeam :
- De ce lumea plâ nge?
- De ce e palidă bunica?
- Unde ne ducem cu mașina?
- De ce nu se trezește bunica?
- De ce am închis-o într-o ladă de lemn acoperită cu stofă roșie?
- De ce mă roagă o rudă să arunc bolovani de ță râ nă peste lada coborâ tă în pămâ nt?
- Cum o să iasă de acolo și câ nd o să se întoarcă ?

18. Relația deosebită pe care o am cu bunica

La câ teva să ptă mâ ni după înmormâ ntare am visat-o. Se fă cea că eram la locul nostru de casă. eram
doar eu. Deodată apar niște scă ri mari, luminoase. O vă d cum apare dintr-o lumină puternică,
coboară pe pămâ nt, mă salută , apoi urcă înapoi că tre ceruri.

În camera în care a stat decedată cele 3 zile conform tradiției, am avut mai multe coșmaruri, diverse
câ nd eram mai mică . Apoi, o vedeam din câ nd în câ nd ca o fantomă , ca un miraj – O fată frumoasă ,
cu pă r creț, iar ală turi de ea, un bă iat cu pă lă rie. Recent, privind niște fotografii din tinerețea lor, am
observat că bunelul avea pă rul creț și lung, care se aranja într-un mod deosebit. Iar eu credeam că
este o pă lerie...

Legă tura dintre noi a fost și ră mâ ne a fi atâ t de puternică , încâ t o simt chiar și acum, atunci câ nd imi
este greu, sau câ nd imi este foarte bine, sau câ nd meditez și mă gâ ndesc la ea. O simt ca atingerea
unui ram de pom cu flori, fie pe umă r, fie pe spate, fie pe creștet, care îmi dă fiorii ca un aer rece de
iarnă ...

19. Cum și-o amintesc discipolii ei

1.Buzu Fiodor:
(lucră tor în rețeaua LIDL, fotograf)
,, Îmi aduc aminte cu drag de Eugenia Efimovna, că ci din toate educatoarele de care îmi aduc
aminte, ea era unica care nu se enerva. Avea ră bdare cu toți nă zbâ tioșii. Ț in minte că mama ta fă cea
practica la gră diniță *, noi copiii ne fă ceam un pic de cap câ nd era ea. Odată eram câ teva persoane
mai obraznice, iar ea ne-a prins și ne-a dus la bunica ta. Toți eram niște pici și știind că bunica ta era
printre cele mai învâ rstă educatoare, aveam pentru ea parcă un pic de frică și mai mult respect.
Atunci mama ta ne-a dus în cabinetul ei și ne-a ținut un pic de lecție, cu toate că aveam vre-o 6 ani..
Și din momentul acela, eram cel mai sfâ nt. Deci practic bunica ta mi-a fost educatoare în perioada
anilor 1986-1989, împreună cu doamna Maria Mihailovna.
Din câ te îmi aduc eu aminte, ea niciodată nu a ridicat vocea tare la vreo unul din noi, mereu prin
explicații a: ce e bine și ce e ră u, încerca să ne liniștească . Ș tiu că mereu ne citea povești cu
intonație, ne era dragă să o ascultă m...
Era o fire calmă, niciodată nu s-a enervat sau strigat la cineva. Gră dinița pentru mine era ca o a doua
casă , cu mare plăcere mă duceam.
Câ nd aveam 6 ani, îmi aduc aminte că la gră diniță venise viitoarea mea învă ță toare de clasele
primare Svetlana Fiodorovna. Deci în ziua aceea era și bunica ta, eram toți prin împrejurul ei și îmi
aduc aminte ca prin ceață momentele câ nd ară ta spre fiecare și spunea câ te ceva. Deci pe urma am
aflat tactica relațiilor învă ță toarelor cu educatoarele. Învă ță toarele, nu toate, veneau la gră dinițe și
întrebau educatoarele de fiecare copil în parte ce prezintă ,care e asculator, ce capacită ți de însușire
are...și educatorele ca in cazul bunicii tale, îi spuneau Svetlanei Fiodorvna care sunt cei mai
ră să riți ,,boboci’’.
Rolul de educator este foarte important. În cazul meu, eu am nimerit de la cea mai bună educatoare
la cea mai bună învă ță toare de clasele primare. Clasa în care am învă țat a fost una dintre cele mai
puternice clase din generația mea, din clasa întâia pană în a noua. ’’

*mama Carolina Rusu este profesoară de Limba și Literatura Română, a făcut practica la grădiniță.
Ana Munteanu
(profesoară de matematică în LT,,A. Donici’’, s.Peresecina)
,, Mi-a fost educatoare în grupa mică , îmi amintesc numai de bine. Nu striga la copii, nu era brutală .
O doamnă foarte liniștită și ră bdă toare cu copiii. Ț in minte cum ne aranja pe toți în râ ndișor, cu
aceeași pă lă rioară și ne scotea afară . ’’

Galina Colesnic
(profesoară de limba și literatura româ nă LT,,A. Donici’’, s.Peresecina)
,,Era un om cu suflet mare, care totodată iubea disciplina și ordinea. Îmi aduc aminte cum coloram
și desenam, chiar ma lă uda permanent că sunt atentă și nu ies înafara desenului. Îmi aduc aminte
cum dă daca m-a pus să îmbrac perna și eu n-am putut și m-a dogenit, dar doamna Eugenia a zis că e
normal ca la vâ rsta mea să nu știu cum.
Era corectă și punctuală și asta o țin bine minte, ceea ce m-a influențat și pe mine.
Mai permanent la să rbă torile de Anul Nou era Moș Cră ciun și noi eram cu ochii pe ea să vedem
sigur daca e ea și să o recunoaștem.
Educatorul are un rol imens, copilul de mic își formează caracterul și încearcă să-l imite în
toate,mai ales atunci câ nd pă rinții încearcă să te dirijeze, dar dacă a zis educatorul atunci e lege și
chiar nici pe pă rinte nu-l asculți.
Dumnezeu să o ierte. A fost un om bun și plin de viață ,dar și foarte corectă. Toti copiii erau
pentru ea totuna și nu făcea diferență . La noi in grupa erau și copii mai să ră cuți, însă ea ne educa
echivalent pe toți. ’’

Zinaida
(educatoare la gră dinița din sat)
,, Am mai multe amintiri cu dumneaei, ea mi-a fost și educatoare mie câ ndva.
A fost metodistă în perioada câ nd activam la început ca educatoare.
Ca educatoare era liniștită, calmă , știa cum să ceară de la copii pentru ca aceștia să îndeplinească
ceea ce li s-a cerut. Îmi amintesc și acum cum mă învă ța să scriu litere, cum să pronunț silabe. Nu a
folosit niciodată violența, nici verbală , nici fizică .
Multe am luat de la dumneaei pentru mine personal în viață. Era stă ruitoare și își dorea să le
reușească pe toate. Respecta planifică rile pe care le fă cea și ne oferea și nouă un model, pentru a fi
mai motivați să ținem cont de ele.
Ne-a învă țat multe lucruri pe care noi nu le cunoșteam. Avâ nd stagiu mare de activitat, ne oferea
nouă , fetelor tinere, diverse sfaturi pentru a gă si acea ,,cheiță ’’ a copiilor. Îmi amintesc cu drag de
ea, am și poze acasă , dar trebuie să le caut...
Eugenia Efimovna a fost un om menit să lucreze în pedagogie. Lucra și ca educator și ca metodist,
deci putea să le îmbine pe ambele foarte bine. Întotdeauna aveai ce discuta cu dumneaei.
Imi amintesc numai lucruri frumoase.
Îmi pare ră u că în ziua de azi, pedagogia pe ultimul plan a rămas. În ziua de azi, elevii mai slabi
urmează carea pedagogiei. Să fii un pedagog, înseamnă să îți asumi un destin, să fii menit a fi
pedagog.
Acum elevii mai slabi aleg pedagogia, înainte, însă , această cale era aleasă de cei mai buni elevi.
Dumneaei foarte mult citea, atunci câ nd avea puțin timp liber, după ce citea povestea copiilor ca să
adoarmă , lectura alt ceva, fie o carte de metodică sau beletristică . Prin modelul să u, mi-a inspirat și
mie dragostea de carte.
Îmi amintesc câ nd eram în grupa pregă titoare și nu mi se primea litera ,,m’’ . Toți copiii au plecat
afară să se joace. Am rămas doar eu, iar dumneaei deasemenea a rămas să mă ajute pâ nă mi-a
reușit.
Îmi plă cea de ea ca om și de modul în care lucra cu copiii și de aceea a educat și în mine o dragoste
și o dorință pentru a deveni educator. ’’

Cuprins:

1. Prolog
2. Introducere
3. De la începuturi
4. Studiile
5. Repartizarea în Românești
6. Întâlnirea cu bunelul meu
7. Despre trăsăturile împrumutate de la evrei
8. Bunicii mei nu au făcut nuntă
9. Mutarea în Peresecina
10. Angajarea la grădinița din sat
11. Toate acestea pentru a-și cumpăra propria lor casă
12. A lucrat educatoare 36 de ani
13. Despre politica demografică
14. A trecut prin mai multe incercări
15. Și-a asumat rolul de femeie și bărbat în casă
16. A fost o luptătoare
17.