Fie ca e vorba de superstiitii, obiceiuri , legende , sarbatori sau de traditii in

adevaratul sens al cuvantului , fiecare persoana ar trebui sa  cunoasca aceste

lucruri.
  In primul rand, traditia face parte din istoria unui popor, iar un popor ce nu
isi cunoaste istoria este dainuit pieirii.Daca noi, locuitorii acestei tari , nu ne
cunoastem tara , atunci cine o va face? Vom trece nepasatori pe langa aceste
frumoase obiceiuri si in urma noastra va ramane doar pustiul.Precum o carte
ce se invecheste si incepe sa i se rupa filele , ramanand in urma ei mici bucati
de hartie imprastiate pe ici -colo, asa ramane si o tara a carei traditii nu sunt
cunoscute.Ramane "singura", pentru ca povestile ei nu le mai cunoaste
nimeni.
 In al doilea rand, traditia, obiceiul inseamna copilarie, inseamna bucuria de a
fi copil. Intr-o tara in care calculatorul este prezent in camera oricarui copil,
bucuria copilariei a disparut cu totul. In mult asteptata vacanta de vara, toti
copii ieseau si strabateau ulitele in lung si-n lat, jucandu-se de-a vati
ascunselea, fripta', lapte gros, sa traga-sa traga... si alte jocuri pe care copii de
azi nu le cunosc sau le cunosc, dar doar din auzite.In prezent,leaganele de pe
ulita copilariei noastre sunt goalesi inlocuite  cu intrecerile de pe facebook in
care, cine are cele mai multe like-uri   castiga, respectiv cu jocurile de pe
calculator.
  Traditia inseamna mai mult decat o simpla parte a istoriei. Ea trebuie
cunoscuta de toata lumea , find "ingrasamantul" pe care il adaugi la existenta
unei persoane pentru a creste frumos.
 Creaţia populară sau folclorul este genul de activitate literară colectivă, care
circulă de la om la om. Particularităţile de bază ale creaţiei populare orale sînt
caracterul anonim, colectiv, tradiţional, variativ, sincretic. 
Trăsăturile:
- Caracterul oral reprezintă trăsătura specifică fundamentală a literaturii
populare şi constă în faptul că aceasta este creată, păstrată prin viu grai, de la o
generaţie la alta, de către rapsozi. 
- Caracterul tradiţional are în vedere existenţa, în cadrul literaturii folclorice, a
unui sistem prestabilit de mijloace de expresie artistică, într-o diversitate
nesfârşită de variante , tipuri de variante sau de opere folclorice noi.
-  Caracterul colectiv reprezintă particularitatea operei literare folclorice de a fi
produsul artistic al unei conştiinţe colective. Numai colectivitatea asigură drept
de circulaţie în mai multe arii geografice unui produs folcloric creat de un
individ anonim.
- Caracterul anonim este direct determinat de oralitatea folclorului. Opera
literară folclorică nu este marcată de identitatea vreunui autor individual, însă
poartă pecetea talentelor umane care au participat la desăvârşirea ei.
- Caracterul sincretic reprezintă contribuţia mai multor modalităţi artistice(sau
a mai multor arte) la realizarea unor opere folclorice: de pildă, poezia(doina,
balada)se cântă sau se scandează în ritmul jocului(ca strigăturile);colindele se
cântă dar se şi reprezintă într-un spectacol în care îmbrăcămintea, obiectele şi
instrumentele tradiţionale au semnificaţii precise; formulele de inovaţie sau
tămăduitoare (descântece curative, vrăji, blesteme) presupun nu numai un text,
ci şi un ritual, o gestică cu valoare magică.
Dorul
doină de dor culeasă de  Vasile Alecsandri 

Vine dorul despre seară

Despre zori el vine iară
Și-mi grăiește și mă-ntreabă
De ce sunt cu fața slabă?
Eu zic dorului cu jale
C-am iubit fără de cale,
Eu zic dorului plângând
C-am iubit fără de rând.
Dorul râde și se duce,
Bate-mi-l-ar sfânta cruce.
De-ar fi dorul vânzător
Și badea cumpărător,
Eu pe dorul vinde-i-aș,
Pe badea cumpăra-l-aș,
Ca să-mi fie de-ajutor
Să mă apere de dor.
Cântec haiducesc
de Vasile Alecsandri
Iarna vine, iarna trece
Și pădurea s-a rărit!
Ziua-i viscol, noaptea-i rece,
Greul vieții a sosit!
Cât mi-a fi iarna de mare,
Ce-o să facem, vai de noi!
Fără codru, fără soare,
Făr de bani, făr de ciocoi?
Sai pe creanga cea uscată,
Dragă corbi, corbișor.
Vezi, în calea depărtată
Nu-i zări vrun călător?
Călător cu punga plină
Și cu șal la cap legat,
Să-mi mai cerc asta rugină
Și să-mi fac bani de iernat.
Daleu! codre, frățioare,
Ce-ti făcuși frunzișul des,
Unde-n pândă, la răcoare,
Stam sunând din frunze-ades?
Vara trece, iarna vine,
Și tu, codre, te-ai uscat!
Trece vara, Și ca tine
Florile mi-am scuturat!
Ne-au ajuns vremea de muncă,
De scos arma de la brâu,
De lăsat potica-n luncă
Și de dat capul sub frău!
Daleu! draga primăvară,
De-ai veni când aț vrea eu,
Să mai ies voinic prin țară,
Să fiu iar la largul meu!
Să-mi pun cușma pe-o ureche
Și să-mi las pletele-n vânt,
Și-n potica mea cea veche
Să mă-ntind iar la pământ.
Să simt iar durda pe spate
Și să-mi văd ici că lucesc
Cinci pistoale ferecate,
Cu hamgerul haiducesc.
Și pe coarda-i cea pletoasă
Să-mi dezmierd murgul voinic,
Și pe zarea luminoasă
El să zboare, eu să-i zic:
Fugi ca vântul, fugi ca gândul,
Mai, voinice năzdrăvan!
Căci acum ne-a venit rândul,
A sosit vremea de an,
Să ținem codrii și valea
Noi, vitejii amândoi.
La neferi să-nchidem calea,
Să dăm groaza prin ciocoi .
Proverbe populare:
Lumânarea se aprinde pentru cei ce văd, nu pentru cei orbi.
Cine arde ziua lumânarea noaptea șade pe întuneric.
La omul harnic se uită sărăcia pe fereastră, dar nu îndrăznește să intre.
Lucrul bun anevoie se dobândește.
Nu bea din fântâna tâlharilor chiar dacă-ţi ard buzele de sete.