DUREREA

Asociaţia Internaţională de Studiu a Durerii (International Association for the Study of

Pain: IASP) defineşte durerea ca fiind “o experienţă senzorială şi emoţională asociată cu o
leziune tisulară existentă sau potenţială, sau descrisă în termenii care sugerează leziunea
tisulară”.
Nocicepţia reprezintă răspunsul neural la stimuli traumatici sau lezionali. Toate
nocicepţiile determină durere, dar nu toate durerile provin din nocicepţie.
Inabilitatea de comunicare verbală nu înseamnă lipsa durerii şi nu exclude terapia
adecvată a durerii. Durerea este întotdeuna subiectivă. Durerea este o experienţă de senzaţie într-
un anumit punct al corpului, dar este întotdeauna neplăcută, de aceea este şi o experienţă
emoţională.
Durerea poate fi inclusă în cinci categorii:
1. Acută: o reacţie normală la traumă sau stimuli “nocivi”. Include durerea apărută în urma
procedurilor medicale şi leziunilor tisulare.
2. Subacută: durerea care progresează către durere cronică, dar această progresie poate fi oprită.
Reprezintă timpul dintre vindecare tisulară (1-2 luni) şi sfârşitul celor 6 luni, care momentan
definesc durerea cronică. Nocicepţia şi modificările neuroplastice stau la baza acesteia.
3. Durere recurentă – ciclicitate.
4. Durerea cronică necanceroasă.
Apare în cazul modificărilor slab adaptate la nivel de SNC. Cauza durerii continue pare a
fi glia hiperreactivă. Nu există tratament specific şi trebuie recunoscută ca şi o entitate separată
de boală.
5. Durerea canceroasă – apare în orice stadiu. Pacienţii care suferă de durere canceroasă au
opţiuni diferite de tratament şi necesar diferit faţă de cei care suferă de durere cronică
necanceroasă.

Răspunsul sistemic la durerea acută

 Cardiocirculator - tahicardie, hipertensiune, rezistenţă vasculară crescută, creşterea
necesarului miocardic de oxigen.

1
  Respirator - hiperventilaţie, travaliu respirator crescut, scăderea reflexului de tuse,
scăderea clearance-lui mucociliar, scăderea mişcărilor toracice, hipoxemie până la
hipoventilaţie.
 Gastrointestinal - hipersecreţia acidităţii gastrice cu apariţia ulceraţiilor de stres, greaţă,
vărsături, constipaţie, distensie abdominală, ileus.
 Urinar - creşterea tonusului sfincterian, retenţie urinară.
 Răspuns metabolic (glucidic, proteic, lipidic) - hiperglicemie, rezistenţă la insulină,
intoleranţă glucidică, balanţa azotată negativă, creşterea acizilor graşi liberi.
 Răspuns comportamental - anxietate, reacţii emoţionale negative, tulburări de somn,
depresie sau furie.

Evaluarea durerii este obligatorie în perioada postoperatorie (intensitate, eficacitatea

tratamentului şi efecte secundare). Se efectuează în repaus şi la mobilizare (kinetoterapie, tuse,
prima mobilizare) în mod instantaneu şi ne-retrospectiv.
Scorurile de evaluare sunt unidimensionale, iar pacientul evaluează intensitatea durerii.
1. Scala Vizuală Analogă (VAS) - Este alcătuită dintr-o scală negradată pentru pacient şi una
gradate pentru clinician. Pacientul este rugat să poziţioneze cursorul între două puncte, astfel
permiţând cuantificarea durerii de clinician.
2. Scală Numerică de Apreciere a Durerii (NPR) - Pacientul dă o notă durerii de la 0 la 10: 0 =
fără durere; 10 = durere insuportabilă; 5 = durere moderată.
3. Scala Verbală Simplă (SVS): 0 = fără durere; 1 = durere uşoară; 2 = durere moderată; 3 =
durere severă.
Pasul 1 se aplică la VAS> 30, NPR > 3, SVS>1.
Pentru cazurile pediatrice şi pacienţii geriatrici mai puţin cooperanţi există o scală de
evaluarea expresiei faciale (Wong Baker). Clinicianul va explica fiecărui pacient că există o faţă
fericită pentru cei fără durere sau tristă pentru cei care au dureri. Faţa 0 este foarte fericită, pentru
că nu simte durere deloc, faţa 1 doare numai un pic, faţa 2 doare un pic mai tare, faţa 3 doare
mult mai tare, faţa 4 doare foarte tare, faţa 5 doare cât de tare îşi pot imagina, deşi plânsul nu este
obligatoriu. Pacientului i se solicită să aleagă faţa care descrie cel mai bine ceea ce simte.

2
 Scala de evaluare a durerii

Scara OMS de tratament al durerii este organizată după cum urmează:

1. Pasul 1 este fara opioide: Paracetamol, Nefopam, AINS
2. Pasul 2 – opioizi slabi: Codeina, Tramadol
3. Pasul 3 – opioizi puternici oral: Morfina, Fentanyl, Oxicodona
4. Pasul 4 – Morfina: SC, IV, subarahnoidian, epidural

Mijloace farmacologice:
• Opiode: morfină, petidină, fentanil – administrate im, sc, iv în bolus sau în perfuzie.
- O formă mai modernă este analgezia controlată de pacient (patient controlled analgesia
-PCA): bolnavul îşi administrează singur doza de analgetic, printr-un dispozitiv automat,
fără a putea însă trece dincolo de o doză maximală reglată anterior.
- Există şi calea de administrare a opiodelor transdermal.
• Analgezia regională: pe cateter epidural prin care se administrează un anestezic local +/- un
opioid - Este utilă în analgezia postoperatorie, la bolnavii arteriopaţi, în decursul travaliului.
• Antiinflamatoarele nesteroidice (NSAID) - Anti-cox2 (parecoxib, celecoxib).
 Analgeticele minore (metamizol, paracetamol) completează posibilităţile terapeutice
3
analgetice.