LP 11 - Închiderea cutiilor

Închiderea cutiilor de conserve se realizează cu ajutorul maşinilor de închis semiautomate şi

automate. Formarea falţului de închidere care uneşte capacul cu corpul cutiei se face cu ajutorul
rolelor, în două etape:
i) în prima etapă, rolele modelează marginea capacului şi bordura cutiei;
ii) în a doua etapă, rolele închid definitiv straturile de tablă formate.
Operaţia de închidere este considerată corectă dacă:
- falţul este perfect neted, lipsit de încreţituri,
- în partea inferioară a falţului nu există părţi de metal şi pastă de cauciuc ieşită în afară;
- în partea superioară falţul este mai gros datorită mai multor straturi de tablă care se
suprapun.
Un rol important în operaţia de închidere îl reprezintă reglarea distanţei rolelor presoare.
Dacă în prima etapă rolele sunt reglate prea slab, bordura cutiei nu este suficient curbată, în a
doua etapă, falţul insuficient rolat va fi incorect îndoit şi va prezenta o muchie ascuţită la partea
superioară.
Dacă rolele de bordurare sunt reglate prea strâns, rolarea falţului este prea accentuată şi
în final se obţine un falţ cu muchie ascuţită. Dacă rolele care închid recipientele sunt reglate prea
strâns, falţul va fi turtit.
Mecanismul de închidere mai cuprinde pe lângă rolele de bordurare şi presare, capul de
fixare a capacului recipientului şi talerul pe care se aşează cutia.
Capul de fixare a capacului recipientului este o piesă din oţel special care are forma
capacului cutiei ce urmează a fi închisă. El fixează capacul în timp ce rolele formează falţul.
Talerul este piesa pe care se aşează cutia în momentul închiderii şi are forma unui disc cu
un profil care asigură stabilitate cutiei în timpul închiderii.
Aceste trei elemente trebuie să satisfacă următoarele condiţii:
- axul capului de fixare a capacului trebuie să fie pe aceeaşi dreaptă cu axul talerului.
Orice abatere va atrage riscul unei închideri necorespunzătoare.
- linia de acţionare a rolelor trebuie să fie perpendiculară pe axul capului de fixare a
capacului.

Maşini utilizate la închiderea conservelor

Maşinile de închis pot fi:

* semiautomate, de regulă cu un singur cap de închidere, cu două perechi de role pentru
prima şi a doua operaţie;
* automate care pot fi: - maşini care lucrează fără vid care pot fi cu unul sau mai multe
capuri de închidere;
- maşini care lucrează cu vid care pot fi cu unul sau mai
multe capuri de închidere;

Controlul închiderii recipientelor

În marea majoritate a cazurilor, neermeticitatea conservelor determină alterarea
microbiologică a conservelor. Păstrarea îndelungată a produsului conservat se poate realiza
numai în cazul unei închideri ermetice urmate de o prelucrare termică adecvată.
În funcţie de modul de execuţie, controlul închiderii se împarte în controlul curent şi
controlul ermeticităţii prin sondaj.
Controlul curent. Constă în examinarea vizuală a falţului majorităţii recipientelor
ermetice. În cazul unei închideri corespunzătoare, falţul trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
- partea superioară trebuie să fie uşor plată, cu marginile rotunjite, iar partea inferioară
puţin teşită şi strâns presată pe corpul cutiei;
28
 - falţul trebuie să aibă o lăţime uniformă pe toată circumferinţa;
- falţul nu trebuie să prezinte colţuri, ondulaţii, margini neregulate, fisuri sau să fie tăiat
la partea superioară.
La o închidere bună, numărul cutiilor cu defecte nu trebuie să depăşească 0,3%.
Controlul ermeticităţii prin sondaj. Se execută la anumite intervale de timp de lucru (2-3
ore) şi la fiecare reglare a maşinii de închis. Acest control constă în verificarea ermeticităţii şi
rezistenţei la presiunea interioară şi exterioară recipientului, precum şi examinarea cu ajutorul
lupei a falţului secţionat.

Metodele folosite pentru verificarea ermeticităţii sunt:

- metoda presiunii interioare cu aer sau apă;
- metoda vidului exterior (în exicator);
- metoda încălzirii în apă a cutiilor pline.
Metoda presiunii interioare este cea mai utilizată metodă şi constă în creşterea presiunii
interioare în recipientul gol, închis şi scufundarea acestuia într-un bazin cu apă. Apariţia bulelor
de aer indică neermeticitate.
Se consideră o bună închidere atunci când cutiile rezistă la o presiune interioară maximă
de 2,5 bar.
Pentru aceasta capacul recipientului este perforat şi pe orificiul astfel format se
cositoreşte un dispozitiv în formă de „T”. Dispozitivul este confecţionat din ţeavă subţire şi este
prevăzut la o extremitate cu un manometru, iar la cealaltă extremitate, pe unde trebuie introdus
aerul, prezintă un ventil de reţinere a presiunii.
Metoda vidului exterior. Cutiile spălate cu apă caldă, sunt introduse într-un exicator
prevăzut cu orificiu în capac. În exicator se introduce apă fiartă şi răcită, astfel încât nivelul
acesteia să depăşească cu 3-4cm înălţimea cutiei. Se închide exicatorul şi se pune în legătură cu
o pompă de vid prin intermediul unui racord. Se urmăreşte dacă, după eliminarea aerului din
exicator, apar bule de aer din cutie. Prezenţa acestor bule indică lipsa ermeticităţii.
Metoda încălzirii în apă. Se foloseşte pentru controlul ermeticităţii cutiilor de conserve
pline. Metoda constă în introducerea cutiilor în apă fiartă şi răcită la 80oC. Cutiile se menţin la
această temperatură până când se constată bombarea capacelor ca urmare a creşterii presiunii din
recipient. Lipsa apariţiei bulelor de gaz indică ermeticitate.

Sterilizarea conservelor
După închidere, cutiile de conserve sunt spălate cu ajutorul unei maşini prevăzută cu o
zonă de spălare cu detergent şi o altă zonă de clătire cu apă caldă. Apoi, cutiile sunt aşezate în
coşuri speciale şi introduse la sterilizator unde se execută sterilizarea acestora în funcţie de
specificaţiile fiecărui sortiment de conservă.
Aparatele care realizează sterilizarea conservelor se numesc sterilizatoare şi pot fi
clasificate în sterilizatoare cu funcţionare discontinuă şi sterilizatoare cu funcţionare continuă.
Sterilizatoarele cu funcţionare discontinuă pot fi reprezentate de:
- autoclave verticale şi orizontale;
- sterilizatoare cu coşurile în mişcare de rotaţie, cu economizor (Rotomat Atmos, Lubeca
LW 2020);
- sterilizatoare cu coşurile în mişcare de rotaţie, fără economizor cu mediu de
încălzire/răcire în circulaţie cu sau fără schimbător de căldură (Lubeca LW 406-2;
Lubeca LW 406-3);
- sterilizatoare statice cu economizor, cu mediu de încălzire/răcire în circulaţie;
29
 - sterilizatoare statice cu schimbător de căldură cu plăci pe circuitul de răcire (Jumbo,
Lagarde-Stork).

Sterilizatoarele cu funcţionare continuă pot fi:

- sterilizatoare rotative (IMC/FMC Sterilmatic; Steristork);
- sterilizatoare hidrostatice (Hydroflow);
- sterilizatoare cu transportor orizontal (Hydrolock);
- sterilizatoare cu flacără (Sterylflame, Hydroflame).
Autoclavul vertical. Acest aparat este folosit frecvent în fabricile de mică şi medie
capacitate. Este format dintr-un cilindru de tablă de oţel cu volumul util de 800 litri, iar la partea
superioară este prevăzut cu capac rabatabil. În autoclav se introduc numai recipientele cu
aceleaşi dimensiuni şi cu acelaşi conţinut, pentru ca durata de sterilizare să fie aceeaşi.
Sterilizarea se realizează în două faze:
1 – faza de încălzire când are loc creşterea temperaturii în mediu;
2 – faza de sterilizare propriu-zisă.
Sterilizatorul Hydroflow. Este inclus în categoria sterilizatoarelor hidrostatice. Sistemul
de transport este reprezentat de un tub în formă de serpentină în care recipientele sunt
transportate cu ajutorul unui curent de apă. În sterilizator recipientele sosesc pe un transportor şi
sunt introduse unul după altul într-un dispozitiv rotativ cu alveole (sasul cu alveole) în care se
admite şi apă caldă. Recipientele împreună cu apa caldă parcurg apoi tunelul de sterilizare. După
sterilizare, recipientele ajung la un separator care le separă de apa caldă. Apa caldă (de
sterilizare) este returnată prin gravitaţie într-un rezervor. Recipientele intră într-un dispozitiv
tampon în care se admite aer comprimat şi apoi în tubul de răcire cu aer comprimat.
La acest sterilizator se pot regla:
- durata de trecere, şi anume, durata de sterilizare şi răcire vor depinde lungimea tubului
şi viteza (debitul) apei de răcire care circulă prin tub;
- temperatura în tubul de sterilizare prin injecţie de abur;
- presiunea, prin modificarea lungimii coloanei hidrostatice.
Avantajele folosirii acestui sterilizator:
 ridicarea temperaturii produselor se face rapid, deoarece trecerea recipientelor din
exterior în zona de sterilizare se face într-un timp scurt, aproximativ o secundă;
 sterilizarea se poate face la temperaturi ridicate, deoarece se poate folosi
contrapresiune corespunzătoare;
 răcirea este foarte rapidă deoarece recipientele intră direct din zona de sterilizare în
cea de răcire;
 temperatura în sterilizator este omogenă, iar transferul de căldură de la mediul de
sterilizare la recipient este accelerat prin rotaţia acestuia în jurul axului propriu;
 temperatura poate fi reglată în intervalul 100...130oC pentru fiecare ramură a tubului
de sterilizare;
 durata de sterilizare este redusă şi elimină riscul suprasterilizării stratului superficial al
produsului;
 ambalajele nu sunt deteriorate datorită transportului acestora cu ajutorul curentului de
apă;
 consumul de vapori este redus, deoarece apa caldă pentru sterilizare circulă în circuit
închis.

30
 Sterilizarea recipientelor din sticlă tip Omnia
Principiul este următorul: în perioada de ridicare a temperaturii autoclavului, conţinutul
recipientului se dilată, având ca rezultat eliminarea aerului din acesta şi în unele situaţii chiar o
parte din lichidul de acoperire.
Pentru a se asigura o bună aerisire a recipientelor şi pentru obţinerea unui grad de vid
suficient în acestea, este necesar ca temperatura conţinutului înainte de aplicarea contrapresiunii
să fie cuprinsă în intervalul 70...80oC.
În cazul în care contrapresiunea de aer se aplică înainte ca produsul să ajungă la
minimum 70oC, gradul de vid ce se realizează în recipient este scăzut şi nu se realizează o bună
ermetizare a produsului, existând riscul reinfectării produsului prin absorbţia apei sau aerului în
perioada de răcire.
Dacă contrapresiunea de aer este introdusă prea târziu, respectiv când temperatura
produsului depăşeşte 80oC, se pierde din lichidul de acoperire, neasigurându-se gramajul cerut de
normative.

31