Sunteți pe pagina 1din 3

Varianta 23: Un personaj feminin dintr-un roman studiat, 

    apartinand
perioadei interbelice, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
război de  Camil Petrescu, Ela
Romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" al 
scriitorului Camil Petrescu se constituie într-un moment de referinţă 
pentru evoluţia romanului românesc în perioada interbelică. Romanul se 
vrea a fi o mixtură estetică de procedee epice moderne incluzând 
proustianismul, autenticitatea gidiană şi elemente ale realismului  balzacian.
In esenţă este istoria unei căsnicii ratate.
  Discursul  epic este construit pe canavaua narativă a subiectivităţii
auctoriale.  Esenţială pentru cartea lui Camil Petrescu este filtrarea faptelor
prin  perspectiva uniscientă. Scriitorul utilizează „vederea" unică a 
protagonistului narator care înregistrează cu o acuitate adesea  exagerată
treptele deformării modelului feminin pe care şi-1  construise. în esenţă,
modernitatea romanului se fundamentează tocmai  pe acest procedeu al
dublei relativizări a perspectivei auctoriale. în  primul rând, tot ceea ce se
întâmplă cu Ela Gheorghidiu vine către  cititor (naratar) mediat de
perspectiva subiectivă, unică, a  naratorului-personaj, Ştefan Gheorghidiu.
în al doilea rând, acest unic  filtru al evenimentelor este grav afectat de o
gelozie galopantă.  Gelozia o închide pe Ela într-o crisalidă care amestecă
misoginismul cu  vanitatea masculină ultragiată.
  In consecinţă, Ela cea adevărată nu  se va dezvălui niciodată cititorului
acestei cărţi. Va rămâne dincolo  de vălul torsionat al chinului bărbatului ei
gelos, însingurat în  suferinţa lui, cu patima disecării până la ultimele
consecinţe a  mecanismului despărţirii morale şi sufleteşti de femeia lui.
  Apelativul  „nevastă-mea", deseori utilizat de Ştefan Gheorghidiu,
ilustrează  tocmai această manie a posesiei care devine până la urmă
obsesia  autoanalizei. Ştefan se transformă în chirurgul propriei devastări 
sufleteşti. Singura modalitate de salvare în faţa pericolului  aneantizării
spirituale este tocmai luciditatea autoanalizei. Dar  tocmai această fervoare
analitică opacizează imaginea Elei. Aceasta  rămâne mereu în penumbra
imensului ego masculin suferind.
  Tema  mondenă şi existenţială a matrimoniului se leagă de cea a trădării
în  dragoste. Istoria familiei Gheorghidiu traversează două etape 
importante. Vorbim, în primul rând, despre o iubire boemă, marcată de 
fericirea simplă a doi studenţi şi narată de intelectualul Gheorghidiu, 
măgulit de trofeul pentru care îl invidiază toţi colegii. în această  ipostază,
apare femeia-trofeu. într-o a doua etapă apare iubirea  mondenă, marcată
de chinuitorul labirint al geloziei la capătul căruia  protagonistul se
descoperă într-o solitudine orgolioasă şi mai ales  blazat. Purificarea prin
suferinţa războiului aduce eliberarea de  afectele unei iubiri mincinoase.
în cele din urmă, eroul se descoperă  un iluzionat. Modelul feminităţii
intangibile materialităţii s-a  dovedit a fi unul futil. în această ipostază apare
femeia-demon.
  In  esenţă, Gheorghidiu construieşte un cerc al vieţii cuplului în care el 
este centrul de gravitaţie existenţială. în acest context, femeia  devine un
satelit erotic. Erotismul însă îl va trăda. Evenimentul  monden al moştenirii
unchiului Tache va răsturna întreg acest edificiu  iluzoriu. Femeia va începe
să strălucească pentru alţii. Ela se va  autonomiza comportamental. îşi va
părăsi încetul cu încetul reperul de  gravitaţie erotică. Această modificare
comportamentală va afecta grav  ego-ul masculin. Ela este până la urmă
produsul epic al imaginaţiei  naratorului care nu se poate reaşeza mintal pe
noul model construit, în  sfera mondenă, pe necesitatea strălucirii publice a
femeii. Gheorghidiu  o vrea pe Ela numai pentru el. Femeia masculului
intelectual va  străluci din ce în ce mai mult în afara alcovului matrimonial şi
acest  fapt va agresa orgoliul acestuia.
  Iniţial, imaginea Elei reflectă  reperul de idealizare a femeii iubite: „...
începusem totuşi să fiu  măgulit de admiraţia pe care o avea mai toată
lumea pentru mine,  fiindcă eram atât de pătimaş iubit de una dintre cele
mai frumoase  studente şi cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei
mele  iubiri". Stendhal, în eseul său, „De l'amour" făcea distincţie între 
două mari tipuri de iubire, numindu-le: „l'amour passion" şi „l'amour  vanite".
în ceea ce o priveşte pe Ela, ea devine produsul transferului  masculin de la
iubirea-pasiune către iubirea-vanitate. Ştefan are  orgoliul posesiei unui
exemplar feminin superb însă acesta se  încăpăţânează să nu rămână o
permanentă prelungire strălucitoare a sa.  încetul cu încetul se
autonomizează.
  Autonomia şi apoi independenţa  personajului feminin survin în cadrul
mediului social monden al  Bucureştiului, aflat în preajma izbucnirii primului
război mondial.  Esenţial pentru psihologia protagonistului-narator este
faptul că  schimbarea femeii, în ochii lui, se manifestă tocmai în mediul
pentru  care acesta nu are nici măcar cea mai infimă apetenţă. 
Inadaptabilitatea lui socială contravine flagrant adaptării perfecte a  soţiei
într-un mediu unde flirtul, uşurătatea mondenă, cochetăria sunt  lucruri
fireşti.
  Femeia este în egală măsură victima spiritului  posesiv exacerbat al
unui bărbat cu o ţinută elitistă în plan exclusiv  intelectual.
  In epocă, femeia este oglindirea socială şi morală a  mentalului colectiv.
Ela se adaptează perfect acestui model hedonist de  existenţă caracteristic
Bucureştiului de început de secol XX. Soţul ei  înclină mai degrabă către un
stoicism în relaţia cuplului cu o  societate pe care o consideră mai prejos
decât aspiraţiile sale. în  fapt, Gheorghidiu profesează o psihologie a
cuplului exclusivistă. Şi-o  doreşte pe Ela numai pentru el, trăind numai prin
el, fapt care, după  câştigul obţinut în disputa moştenirii, contravine
dorinţelor femeii.  Ela se dovedeşte a fi o femeie care, în mare măsură, e în
pas cu  modenizarea epocii. Ela, ca şi D-na T., din „Patul lui Procust", este 
femeia modernă, care îşi foloseşte frumuseţea şi eleganţa pentru a  avansa
social. Este, mai ales, noul tip de femeie care nu mai acceptă  în niciun fel
tutela bărbatului.
  Există, în primul volum al  romanului, care încearcă să radiografieze cu
fervoare eşecul „iubirii  absolute", trei mari etape ale îndepărtării Elei de
modelul existenţial  şi pasional impus de soţul ei:
  1. comparaţia fizică dezavantajoasă  bărbatului („O stânjenea parcă,
neatenţia mea în îmbrăcăminte. E drept  că într-o după-amiază am
observat şi eu deosebirea dintre mine şi  dansatorii care veneau la
Anişoara");
  2. refuzul intimităţii (Jocul"  Elei în timpul excursiei de la Odobeşti, prima
ieşire serioasă „în  bandă", în timpul căreia soţul ei apare ca un outsider în
timp ce ea  este în centrul atenţiei, alături de G.);
3.   cochetăria.

  Efectul  distanţării, al evadării femeii din cercul strâns al stăpânului 


sufletului ei, este vulgarizarea atributului esenţial al acesteia -  frumuseţea,
feminitatea: „... eu descopeream acum,treptat, sub o madonă  crezută
autentică, originalul: un peisaj şi un cap străin şi vulgar".
  O  consecinţă importantă a perspectivei unice, utilizate în romanul
modern  camilpetrescian este acest fapt al diluării treptate a imaginii ideale 
a femeii de la început. Prototipul feminităţii intangibile este ştirbit  din ce în
ce mai mult de o realitate mercantilă şi meschină. In felul  acesta, Ela va
contrazice în mod evident teza protagonistului de la  începutul romanului:
„... acei care se iubesc au drept de viaţă şi de  moarte, unul asupra
celuilalt." Certurile şi împăcările repetate nu pot  împiedica inevitabilul.
Trecut prin experienţa dură a războiului,  bărbatul realizează că tot
zbuciumul său erotic este absolut inutil.  Femeia, în acest interval de
absenţă, a devenit o piesă absolut străină  în acest puzzle existenţial: „Mă
gândesc halucinat că aş fi putut ucide  pentru femeia asta..."
  Ela se vede redusă deseori la canonul  femeii-reflex al masculinităţii
egotice. Romanul consumă epic o  incompatibilitate bărbat - femeie,
acutizată şi de urmele  misoginismului cronic al protagonistului. Victimă a
concepţiei elitiste  despre iubire, Ela rămâne să trăiască simplu, cotidian, în
afara  luminii prea puternice pe care Ştefan o proiectase asupra destinului
ei.

S-ar putea să vă placă și