Substanța albă a emisferului cerebral

Ocupă spațiul dintre scoarță, corpul striat și diencefal. I se pot distinge două porțiuni:
- una dispersată situată între scoarța cerebrală și nucleii centrali numită centrul oval
al lui Vieussens;
- una concentrată între nucleii bazali și diencefal care formează capsulele.
Centrul oval al lui Vieussens este format din:
- fibre de proiecție ascendente și descendente;
- fibre de asociație intraemisferice;
- fibre de asociație interemisferice sau comisurale.
Fibrele de proiecție sunt:
- ascendente, care vin de la talamus și reprezintă terminațiile căilor senzitivo-
senzoriale spre ariile corticale;
- descendente ce reprezintă fibrele căilor piramidale și extrapiramidale care pleacă
de la ariile corticale motorii spre capsula albă internă având forma unui evantai
numit coroana radiata.
Fibrele de asociație intraemisferice sunt împărțite în superficiale scurte și peofunde lungi.
Fibrele superficiale scurte se găsesc intracortical sau imediat subcortical fiind
numite fibrele arcuate ale lui Arnold sau în ,,U’’ ale lui Meynert. În acest grup de fibre
scurte intră și fibrele proprii ale lobului occipital care alcătuiesc mai multe fascicule:
stratul calcarinian care unește buzele superioară și inferioară ale scizurii calcarine, stratul
transvers al cuneusului etc.
Fibrele lungi sunt situate mai profund în centrul oval și formează următoarele
fascicule:
- fasciculul longitudinal superior leagă lobul frontal de lobii parietal și occipital;
- fasciculul longitudinal inferior unește polul sfenoidal de polul occipital;
- fasciculul unciform leagă lobul orbitar de partea anterioară a lobului temporo-
occipital;
- fasciculul fronto-occipital al lui Forel leagă lobul frontal de lobii temporal și
occipital; se mai numește și tapetum deoarece tapetează cornul sfenoidal și
occipital al ventriculului lateral;
- fasciculul longitudinal al circumvoluției limbice care ia parte la formarea
circuitului lui Papez (rinencefal);
- bandeleta senzorio-vizuală a lui Elliot Smith unește arii de asociație, respectiv
face legătura între scizura calcarină și lobul insulei.

Fibrele de asociație interemisferice formează formațiunile interemisferice care sunt

reprezentate de corpul calos, trigonul cerebral și comisura albă anterioară.
Corpul calos
Este cea mai lungă formațiune comisurală. Pe secțiune frontală corpul calos se prezintă
ca o lamă transversală cu concavitatea în sus, iar pe secțiune medio-sagitală are formă de
lamă curbă cu convexitatea în sus și concavitatea în jos. Corpul calos prezintă un corp și
două extremități.
Corpul sau trunchiul are două fețe:
- una superioară care este convexă în sens antero-posterior și ușor concavă în sens
transversal. Ea este în raport cu formațiuni ce aparțin circumvoluției intralimibice
și care sunt reprezentate de o lamă de substanță cenușie numită indusium griseum.
Indusium griseum este format din striile mediale sau tracturile albe sau nervii lui
Lancisi și striile laterale sau tracturile cenușii. Pe linia mediană fața superioară
 vine în raport cu marginea inferioară a coasei creierului în care se găsește sinusul
longitudinal inferior. Marginea inferioară a coasei nu atinge fața superioară a
corpului calos, între ele rămânând un spațiu numit subfalciform mai larg anterior
și mai îngust posterior, prin acest spațiu putându-se angaja emisferul cerebral. Pe
fața superioară a corpului calos trec rterele cerebrale anterioară și ramurile lor
terminale numite arterele pericaloase.
- fața inferioară este concavă în sens antero-posterior și convexă în sens transversal.
În partea anterioară și lateral formează plafonul cornului frontal al ventricolului
lateral, iar posterior se unește cu trigonul cerebral. Pe linia mediană, între corpul
calos și trigonul cerebral se interpune septul lucidum care separă cele două coarne
frontale ale ventriculelor laterale. Înălțimea septului este maximă anterior, eu
reducându-se treptat spre extremitatea posterioară, unde corpul calos se unește cu
trigonul cerebral.
Extremitatea anterioară a corpului calos se mai numește și genunchiul corpului calos. Ea
se termină pe versantul anterior al ventriculului III cu o porțiune efilată numită ciocul sau
rostrumul corpului calos.Striile mediale ajungând la extremitatea anterioară a corpului
calos iau numele de pedunculii corpului calos și se îndreaptă către spațiul perforat
anterior terminându-se în uncusul hipocampului.
Extremitatea posterioară a corpului calos este mai voluminoasă și se numește splenium
sau burelet. El este situat deasupra epifizei cu care delimitează fanta mediană a lui
Bichat. La nivelul bureletului, striiile mediale și laterale se unesc formând câte o bandă
de substanță nervoasă numită fasciola cinereea care se continuă pe planșeul cornului
sfenoidal cu corpul gudronat sau fascia dentata. Porțiunea finală a acesteia se numește
bandeleta lui Giacomini și se termină în uncusul hipocampului.
În structura corpului calos intră fibre de asociație interemisferică cu originea în straturile
piramidal intern sau fuziform. Aceste fibre se dispun la nivelul corpului pe trei planuri
(superior, mijlociu și inferior), iar la nivelul extremității anterioare formează forcepsul
mic sau anterior. La nivelul spleniumului formează forcepsul mare sau posterior, fibrele
împărțindu-se într-un fascicul superior (care proemină în cornul occipital al ventriculului
lateral sub numele de bulbul cornului posterior) și unul inferior.
Din punct de vedere funcțional corpul calos, făcând legătura între neocortexul celor două
emisfere are rol important în viața psihică, în memorie, în procesele intelectuale, în
praxie etc.

Trigonul cerebral sau fornixul sau bolta cu patru stâlpi a lui Winslow
Are formă triunghiulară cu baza posterior sau a literei ,,X’’ cu extremitățile recurbate.
Este situat sub corpul calos și deasupra talamusului și a ventriculului III. Are două fețe,
trei margini și trei unghiuri.
Fața superioară prezintă pe linia mediană, în două treimi anterioare, inserția septului
lucidum care o unește de corpul calos. De o parte și de alta a septului lucidum fața
superioară ia parte la formarea planșeului prelungirii frontale a ventriculului lateral.
Fața inferioară ia parte, pe linia mediană la formarea plafonului ventriculului III
împreună cu pânza coroidiană superioară. Pe părțile laterale fața inferioară acoperă
triuncgiurile postero-interne de pe fața superioară a nucleilor talamici.
Marginile dreaptă și stângă vin în raport cu șanțurile și plexurile coroide ale coarnelor
frontale ale ventriculilor laterali.
Marginea posterioară este curbă cu concavitatea îndărăt și trece peste comisura
intertalamică.
Unghiul anterior și cele două postero-laterale se prelungesc cu câte două cordoane numite
stâlpii anteriori și posteriori.
Stâlpii sau pilierii anteriori se îndepărtează unul de altul pentru a înconjura extremitatea
anterioară a talamusului cu care delimitează orificiul lui Monro. Trec apoi posterior față
de comisura albă anterioară terminându-se în corpii mamilari.
Stâlpii sau pilierii posteriori coboară îndărătul nucleilor talamici și se împart în douî
bandelete: una externî care se continuă cu cornul lui Amon și una internă care se continuă
cu corpul bordant, formațiuni care iau parte la formarea planșeului cornului sfenoidal al
ventriculului lateral.
În structura trigonului cerebral intră în special fibre longitudinale, dar și fibre
transversale.
Fibrele longitudinale fac legătura între cornul lui Amon și corpul mamilar.
Fibrele transversale iau aspectul corzilor unei lire purtând numele de fibrele ,,în liră’’ ale
lui David sau psalterium. Ele unesc cornul lui Amon dintr-un emisfer cu cel de pe
emisferul opus.

Comisura albă anterioară

Este formată dintr-un cordon compact situat pe versantul anterior al ventriculului
diencefalic, sub ciocul corpului calos. Trece transversal înaintea pilierilor anteriori ai
trigonului cerebral cu care fotrmează un spațiu triunghiular, numit vulva. Sub comisura
albă anterioară se găsește lamela supraoptică care se întinde până la chiasma optică. Are
trei porțiuni:
- una mijlocie care corespunde ventriculului III;
- una laterală care trece sub nucleul lenticular (formând limita dintre segmentele
anterior și posterior ale regiunii sublenticulare;
- una terminală care are aspectul unui evantai de fibre spre nucleul amigdalian.
Funcțional comisura albă anterioară conține fibre ce face legătura între nucleii
amigdalieni, reprezentând o comisură interemisferică ce aparține rinencefalului.

Porțiunea concentrată de substanță albă formează capsulele în număr de trei de fiecare

parte: internă, externă și extremă.

Capsula albă internă

Este situată între nucleul caudat și talamic, plasați intern și nucleul lenticular, situat
extern. În partea anterioară și inferioară este limitată de o lamă de substanță cenușie ce
leagă capul nucleului caudat de nucleul lenticular.în rest se continuă cu centrul oval și cu
pedunculul cerebral. Pe secțiune frontală (Charcot) are aspectul unei lame albe orientată
în jos și înăuntru, fiind mai largă superior spre centrul oval numitî coroana radiata și mai
îngustă inferior. Pe secțiune orizontală (Flechsig) are forma unei lame curbe cu
convexitatea intern, având intern nucleul caudat și talamusul, iar extern nucleul
lenticular. I se descriu 5 segmente:
- brațul anterior sau segmentul lenticulo-caudat este cuprins între nucleul caudat,
intern și fața antero-superioară a nucleului lenticular, extern. Prin brațul anterior
trece pedunculul anterior al talamusului (cu fibre senzitivo-senzoriale ascendente)
și fibre interstriate.
- genunchiul este situat între brațul anterior și cel posterior; prin el trec fibrele
piramidale cortico-nucleare;
 - brațul posterior sau segmentul lenticulo-talamic este delimitat între nucleul
talamic, intern și fața postero-superioară a nucleului lenticular; prin brațul
posterior trec fibrele piramidale cortico-medulare;
- segmentul retrolenticular se găsește îndărătul nucleului lenticular și extern față de
pulvinar; prin el trece pedunculul posterior al talamusului ce conține radiațiile
optice și acustice;
- un segment sublenticular care corespunde porțiunii posterioare a regiunii
sublenticulare, el fiind situat între fața inferioară a nucleului lenticular și coada
nucleului caudat.
Fibrele care trec prin capsula albă internă pot fi împărțite în patru grupe:
I. Fibre care unesc între ei nucleii bazali sau fibrele interstriate. Ele unesc
nucleul caudat de nucleul lenticular. Fibrele capului nucleului caudat trec prin
brațul anterior, cele ale corpului nucleului caudat trec prin brațul posterior, iar
cele ale cozii prin segmentele retro și sublenticular.
II. Fibre cu originea în talamus reprezentate de:
- pedunculii talamusului care sunt, în cea mai mare parte continuarea căilor
senzitivo-senzoriale;
- fibrele talamo-striate unesc palidusul de nucleul lateral ventral anterior și trec prin
brațul posterior al capsulei albe interne.
III. Fibre ce pleacă din nucleii bazali spre hipotalamus, talamus și mezencefal și
care sunt reprezentate de fasciculul lenticular al lui Forel și fasciculul palidal
al vârfului, ce trec prin brațul posterior al capsulei albe interne.
IV. Fibre cu originea în ariile motorii ale scoarței care intră în alcătuirea fibrelor
piramidale și extrapiramidale. Fibrele piramidale se comportă astfel: cele
cortico medulare merg prin brațul posterior, iar cele cortico-nucleare prin
genunchi. Fibrele căilor extrapiramidale sunt reprezentate de fasciculul
fronto-pontin (care trece prin brațul anterior), fasciculul temporo –parieto –
occipito -pontin (care trece prin segmentul sublenticular), fibrele cortico
-rubrice, cortico-nigrice și cortico-luysiene (care trec prin brațul posterior).

Capsula albă externă este situată între nucleul lenticular (situat intern) și
nucleul claustrum sau antezid (situat extern).

Capsula albă extremă este o bandă îngustă de substanță albă care este situată
între nucleul claustrum (situat intern) și fundul scizurii lui Sylvius (situat
extern).