STRUCTURA COMPETENŢEI DIDACTICE

Rezumat
Învăţătorul ajută elevii să-şi dezvolte atitudini pozitive faţă de tot ce îi înconjoară, faţă de mediu
înconjurător, de părinţi şi de colegi. Pentru profesori, situaţiile conflictuale constituie unele dintre cele
mai grele teste de abilitate şi deontologie profesională, dat fiind că o situaţie conflictuală are implicaţii
atât asupra canalelor de comunicare, cât şi asupra mediului în care evoluează participanţii.

Cuvinte Cheie: conflict, abilităţi, comunicare, activităţi, atitudini pozitive

Abstract
The teacher helps students develop positive attitudes towards everything surrounding them, to the
environment, to parents and colleagues. For teachers, conflict situations are some of the most difficult
tests of professional abilities and deontology, since a conflict situation has implications on both
communication channels and the environment in which the participants evolve.

Keywords: conflict, abilities, communication, activities, positive attitudes

„Pacea nu este absenţa conflictului. Mai curând haideţi să ne rezolvăm conflictele cu integritate
şi să ne respectăm reciproc pe toată durata lor.”
Martha Hansen McManus

Conflictul educațional constituie un „ingredient” al vieții școlare, dar și cotidiene și este

un proces cu care ne confruntăm, în calitate de profesori, în fiecarezi. Într-o comunitate școlară,
fie că este mare sau mai mică, conflictul este inevitabil, existând situații în care nu-l putem ocoli.
În cele mai multe cazuri, însă, dacă este controlat, acesta se află în postura de a îmbunătăți
simțitor implicarea elevilor, motivația pentru învățare. Nu trebuie să pierdem totuși din vedere
faptul că un conflict poate degenera în forme mai agresive, așa cum sunt violența verbală și cea
fizică.
Pentru profesori, situaţiile conflictuale constituie unele dintre cele mai grele teste de
abilitate şi deontologie profesională, dat fiind că o situaţie conflictuală are implicaţii atât asupra
canalelor de comunicare, cât şi asupra mediului în care evoluează participanţii. Comunicarea
interpersonală realizată în diverse situaţii didactice are loc într-un mediu deosebit (mediul şcolar)
şi într-un context specific (şcoala sau un spaţiu adiacent acesteia).
 Ca profesori, avem datoria de a-i ajuta pe elevi să obţină o imagine mai clară despre ei
înşişi şi despre societate, avem datoria de a transforma conflictele în şanse educative. Capacitatea
de a aborda conflictele într-un mod constructiv contribuie la sănătatea mentală şi individuală şi
are efecte pozitive asupra societăţii în general. Pentru rezolvarea conflictelor și a situațiilor
conflictuale, trebuie cunoscute cauzele acestora, caracteristicile lor, dar și moduri de dezvoltare a
unor legături între conflicte și aspecte definitorii ale comunicării printr-un management al
conflictelor, care să conțină elemente de stimulare și stingere a acestora.
Dintre cauzele conflictelor putem aminti: percepții greșite datorate prejudecăților,
diferențelor de intenții și interese, competiție exagerată, agresivitate, discrepanțe în cultura
organizațională, criterii diferite de definire a performanței, ambiguitatea definirii ariilor de
autoritate și responsabilitate, diferențe de mediu înconjurător, aspecte umane, dreptatea, condiții
anterioare, stări afective, stări cognitive, comportament conflictual.
Dintre modalitățile de prevenire și reducere a conflictelor, putem aminti: focalizarea pe
obiective cu încercarea evitării conflictelor (elevilor din microgrupuri le este mai ușor dacă văd
întregul tablou al activității și muncesc împreună pentru a-l realiza); producerea unor sarcini
stabile, bine structurate și acceptate de întregul grup; evitarea situațiilor câștig-pierdere;
facilitarea comunicărilor (ascultare și vorbire); utlizarea de către cadrul didactic sau de către
liderii echipelor educaționale a unor elemente aparținând strategiilor de moderare a activității;
cooperarea și dezvoltarea unui climat bazat pe încredere.
Viața cotidiană din învățământul primar oferă multe exemple de situații conflictuale.
Majoritatea conflictelor sunt bazate pe atitudinea generală a elevilor sau pe inabilitatea lor de a
rezista presiunii. Exemple de situații conflictuale sunt:
- a lua lucrurile cuiva;
- a împinge sau a atinge pe cineva în mod accidental;
- a nu lăsa colegii de clasă în pace;
- hărțuirea reciprocă;
- forme severe, cum ar fi mobbing sau violența fizică / abuzul emoțional.
Elevii din învățământul primar folosesc strategii de rezolvare a conflictelor diferite de
cele folosite de adulți. Strategiile diferă în funcție de vârsta elevilor de școală primară. Cei mai
tineri tind să aplice strategii de rezolvare a conflictului cum ar fi reacții fizice (lovirea etc.),
reacții agresive, argumente verbale rostite tare, solicitarea ajutorului unui adult, părăsirea scenei
conflictului, abandonul și renunțarea, simularea unui comportament „ca și cum nu s-ar fi
întâmplat nimicˮ sau făcând un gest simbolic (cum ar fi o strângere de mână, un cadou etc).
Elevii mai mari de școală primară (în vârstă de 10 ani și peste) tind să utilizeze strategii
diferite de rezolvare a conflictelor, cum ar fi ignorarea acestora, vorbind unii cu  ceilalți, căutarea
unei soluții comune prin analiza ambelor perspective, identificarea celui care are dreptate și care
a „câștigatˮ  sau negocierea până când toți cei implicați sunt mulțumiți de soluție. În relaţia
profesională elev-profesor conflictele de valori ocupă cel mai mare spaţiu. Valorile unui profesor
nu sunt, nu vor fi şi nici nu trebuie să fie identice cu cele ale elevului. Școala de astăzi reprezintă
locul de întâlnire al ideilor bune (sau mai puţin bune), un loc de întâlnire a culturilor etnice şi a
valorilor diferitelor pături sociale. Depinde de noi, profesorii de astăzişi de mâine, cum reuşim
să  normalizăm diferenţele inevitabile dintre aceste valori, iar pentru asta avem nevoie de cultură,
educaţie, pentru că ele vor fi elementul de legătură în relaţionarea interpersonală a indivizilor.
Comunicarea profesorului înseamnă interacţiune, schimb de idei, deschidere, reciprocitate,
solidaritate obiectivă a valorilor în mediul de întâlnire, microsocietatea numită şcoală.
Diversitatea culturală din şcoală ne obligă, într-o Europă unită, la studiul culturilor într-o
manieră comparativă şi complementară, astfel se creează situaţii favorabile descoperirii varietăţii
gusturilor, a formelor de expresie, a limbajelor, a formelor de organizare socială etc. Toate 
aceste activităţi vin să descompună neînţelegerile provenite din diferenţele de valori. În şcoală,
diversitatea ne uneşte sub un nume şi sub o emblemă, ceea ce nu se reuşeşte mereu într-un oraş 
sau o ţară.
Rolul profesorului este de a dirija activitatea de învăţare şi de a-i îndruma pe elevi.
Profesorul ar trebui să fie facilitatorul în relația dintre cunoștințe-elev. Educaţia apare astfel ca o
luptă dintre interesele profesorului ce vrea să modeleze şi elevul care, de multe ori se opune.
Astfel, în cadrul şcolii pot apărea situaţii conflictuale, numărul acestora fiind în creştere
continuă. Cu toate că este un proces natural, este esenţial de ştiut atât pentru profesori, cât şi
pentru elevi prin ce modalităţi se poate rezolva cu succes un conflict. Conflictul este un  element
esenţial în cursul învăţării, afirma Norton Deutsch, deşi el poate fi constructiv sau destructiv.
Conflictele între elevi sunt determinate de atmosfera competitivă (elevii sunt obişnuiţi să
lucreze individual, le lipseşte deprinderea de a lucra în echipă, încrederea în ceilalţi, dacă nu
obţin triumful asupra celorlalţi, îşi pierd stima de sine), atmosfera de intoleranță (lipseşte
sprijinul între colegi, apar resentimente faţă de capacităţile și realizările celorlalţi, neîncrederea,
lipsa prieteniei, singurătatea și izolarea), comunicarea slabă (elevii nu ştiu să asculte și să
comunice, să-și exprime nevoile și dorinţele, nu înţeleg sau înţeleg greşit intenţiile, sentimentele,
nevoile și acţiunile celorlalţi), exprimarea nepotrivită a emoţiilor (elevii nu ştiu să-și exprime
supărarea sau nemulţumirea într-un mod neagresiv, își suprimă emoţiile), absența priceperilor de
rezolvare a conflictelor (sunt utilizate modalităţi violente mai degrabă decât modalităţi creative),
utilizarea greşită a puterii de către profesor (profesorul utilizează reguli inflexibile, autoritate
exacerbată, atmosfera de teamă și neînţelegere). Acest tip de conflict poate fi aplanat prin
cooperare elev-elev, elev-clasă, elev-profesor, comunicare, toleranță, expresie emoţională
pozitivă.
Rezultatele celor mai multe studii  privind eficienţa şi impactul programelor educative
pentru rezolvarea conflictelor în şcoli, bazate pe cercetările şi teoriile negocierilor integrale,
perspectiva reversului şi rezolvării constructive a conflictului, oferă educatorilor informaţii
valoroase, indicând necesitatea programelor de rezolvare a conflictelor şi impactul acestor
programe asupra abilităţilor elevilor de a-şi controla propriile conflicte în mod constructiv.
Aceste programe susţin clar eficacitatea educaţiei pentru rezolvarea conflictelor pentru
adolescenţi.
Din acest motiv, mulţi experţi consideră că programele de mediere ar trebui să existe nu
doar ca entităţi solitare, ci ca o parte integrantă şi importantă a unui program de rezolvare a
conflictelor în toate şcolile, care să ofere atât mediatorilor, cât şi altora, oportunitatea de a-şi
însuşi aceste abilităţi.
Pentru prevenirea conflictelor psihologia folosește o varietate de tehnici pe care cadrele
didactice le pot folosi în activitatea didactică. Cele prezentate mai jos contribuie la normalizarea
relaţiilor, la ameliorarea climatului psihosocial, la o viaţă mai relaxată şi fericită alături de
ceilalţi.
- Ascultarea activă este o tehnică de conversaţie prin care îi comunicăm locutorului
semnificaţia pe care o acordăm mesajului său. Ea este foarte utilă în rezolvarea propriilor
conflicte interpersonale, precum şi în medierea conflictelor. Ascultarea activă optimizează
comunicarea şi poate fi folosită în mai multe scopuri: informare, suport moral, consiliere,
liniştirea celuilalt şi răspuns la atacul verbal, la iritarea celuilalt.
- Exprimarea asertivă este o modalitate de prevenţie şi rezolvare a  conflictului, prin acest
tip de exprimare se comunică interlocutorului elemente personale, care ţin de starea psihică
(nemulţumire, supărare, frustrare etc.) într-un mod dezirabil.
- Încurajarea stimei de sine a celuilalt - Numeroase studii au dovedit că indivizii încearcă
să-şi crescă stima de sine, indiferent dacă aceasta este scăzută sau crescută. Sensibilitatea
persoanelor la mesaje evaluative negative este un teren propice pentru dezvoltarea conflictelor,
prin urmare este necesară o conduită care să ajute creşterea stimei de sine a interlocutorului.
Acest lucru presupune utilizarea frecventă a întăririlor pozitive, evitarea exprimărilor directe şi
umilitoare a evaluărilor negative, semnalarea deschisă a unor calităţi reale ale interlocutorului.
- Obţinerea complianţei - Complianţa este un fenomen psihosocial, care presupune
schimbarea conduitei indivizilor ca urmare a dorinţei agentului de schimbare. Conceptul este
diferit de cel de obedienţă, care reprezintă o supunere oarbă la autoritate, dar şi de cel de
conformism care reprezintă schimbarea comportamentului ca urmare a presiunii grupului.  S.
Chelcea (1988) consideră complianţa drept „adaptare la o situaţie colectivă, prin care individul
se pune de acord cu ceilalţi”.
Descoperirea laturii constructive a conflictului depinde de modul de abordare al
conflictului, transformarea conflictelor în procese benefice este posibilă prin reorientarea
energiei conflictului în direcţii benefice şi utile. Spre exemplificare, conflictul poate fi privit
drept o experienţă de viaţă, un act de învăţare (cum să se evite repetarea lui) sau un act de
dezvoltare personală, de autocunoaştere,  cunoaşterea celorlalţi şi a fenomenelor psiho-sociale.
Cadrele didactice şi în special profesorii diriginţi trebuie să cunoască particularităţile
clasei de elevi, cu toate resorturile care pun în funcţiune relaţiile dintre aceştia, să cunoască
problematica adolescenţilor, sub toate aspectele, cu precădere dimensiunile biologice, psihice,
sociale.

BIBLIOGRAFIE
1. Cucos, C. (coord.), Psihopedagogie pentru examenele de Definitivare şi grade didactice,
Polirom, Iaşi, 1998
2. Deutsch, M., Psihologia rezolvării conflictului, Teora, Bucureşti, 1996
3. Gliga, L.(coord.), Managementul conflictului - ghid, Tipogrup press, Buzău, 2001
4. Grant, W., Rezolvarea conflictelor, Teora, Bucureşti, 1998
5. Patraşcu Dumitru, Managementul conflictului în sistemul educațional, Tipografia Reclama,
2017