Fisa romana

1. Bunica imi face paine coapta pe vatra.

Casa de vatra!
2. A-l frământa gândul = a fi preocupat de ceva;
A-și lua gândul = a înlătura orice speranță;
A fugi ca gândul = a fugi foarte repede;
Gând la gând cu bucurie! = se spune despre două persoane care au aceeași idee;
Nici cu gândul n-am gândit = nu m-am așteptat;
Dus pe gânduri = meditează la ceva;
A pune pe gânduri = a pricinui cuiva îngrijorare;
A-i sta gândul la ceva = a fi preocupat de ceva;
A pune cuiva gând rău = a avea intenții rele;
A-l bate gândul = a plănui.

3. Două cuvinte/ structuri care aparţin câmpului semantic al iernii:„iarna",

„ninge" etc.

4. Mărcile lexico-gramaticale ale eului liric sunt verbe şi forme pronominale de

persoana I, de exemplu: „mi-am zis", ,și-am oftat", „mătur" sau adjectivul
pronominal posesiv, ,gândul meu" etc.

5. Temele/ motivele poeziei; de exemplu: iarna, tristeţea, singurătatea,moartea,

motivul corbului, motivul plumbului, motivul plânsului etc.

6. Semnificaţia a două figuri de stil identificate, în prima strofă a poeziei:

personificarea „plâns de cobe pe la geamuri se opri" atribuie însuşiri umane unei
fiinţe sinistre, provoacă teamă, angoasă; epitetele „plumb de iarnă", ,,zarea grea
de plumb" şi imaginea vizuală „ninge gri" accentuează ideea unei ierni
apăsătoare, triste, o lume sufocantă şi murdară, dominată de ideea singurătăţii
iremediabile a eului liric etc.

7.Strofa a doua descrie starea interioară a eului liric, creându-se o corespondență

între aceasta și cadrul natural exterior, înfățișat în strofa anterioară. Astfel, iarna
de afară, cu ninsori grele, colorată în nuanțe monotone și reci de gri, este și
iarna interioară („Ca și zarea, gândul meu se înnegri...”), care chinuie sufletul
omului izolat de societatea în care trăiește: „Și de lume tot mai singur, mai
barbar, -/ Trist, cu-o pană mătur vatra, solitar...”.

8. Titlul poeziei „Gri" este în relaţie evidentă cu întreaga poezie, sugerând o

stare generală de apăsare, de tristeţe, de monotonie; această stare este dată de
sensurile cuvântului, de culoarea pe care o reprezintă. Este o repetare obsesivă a
ideii exprimate în ,JPlumb", dar şi în toată lirica bacoviană etc.

9.În poezia lui Bacovia, simbolismul își are originile în inadaptarea socială, din
care izvorăște alienarea, singurătatea apăsătoare care marchează existența eului
liric. Bântuit de această stare, din care evadarea îi pare imposibilă, acesta se lasă
copleșit de negativitatea care-l înconjoară: „Plâns de cobe pe la geamuri se
opri,/ Și pe lume plumb de iarnă s-a lăsat”.
Apartenența unei anumite opere literare la simbolism presupune îndeplinirea
altor două condiții: cultivarea simbolului și prezența sugestiei. Întrucât acestea
reprezintă modalități de redare a raportului eului liric cu lumea, ele sunt
exprimate vag, lăsând loc interpretărilor multiple. Se remarcă și puternica relație
de corespondență între starea interioară a eului liric și cadrul natural: „Ca și
zarea, gândul meu se înnegri...”.
Având în vedere trăsăturile enumerate mai sus, poezia „Gri”, de George
Bacovia, aparține curentului literar simbolist.