UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Psihologie și Ştiinţele Educaţiei, Direcția ID / IFR

Program de studii: Pedagogia învățământului primar și preșcolar
Anul II - ID, 2020 - 2021
STUDENT: NEAGU T. ELENA ANDREEA

Psihologia educației

prof. Beatrice Almasan

PORTOFOLIU

1
 Tema I

În vederea rezolvării primei cerințe de la portofoliu, am ales testul de verificare aferent Unității
de învățare nr. 9 – Personalitatea elevului, din suportul de curs.

1. Pe linia orientării profesionale, ar trebui să se ţină cont şi de trăsăturile temperamentale?

De ce?

Consider că este necesar să se țina cont de trăsăturile temperamentale al unei persoane pentru a-l
trimite în anumite zone în care are șanse mari să obțină creștere și succes profesional. Mulți
oameni subestimează în mod nemijlocit influența temperamentului asupra alegerii unei profesii,
dar el este cel care prezintă în noi anumite caracteristici care sunt cele mai pronunțate la locul de
muncă.

De exemplu, o persoană nu poate fi născută muncitoare sau crudă. Toate acestea sunt rezultatul
experienței sale de viață și a bazelor puse de oameni care sunt implicați direct în procesul
educațional. Desigur, tipul de temperament al personalității și profesia aleasă de ea sunt foarte
strâns interconectate.

Întrucât particularitățile temperamentului atunci când aleg o profesie nu sunt luate în considerare
de către toți tinerii, de multe ori sub presiunea părinților lor aleg o profesie absolut nepotrivită.
De exemplu, un melancolic care a devenit jurnalist va fi complet nefericit. Întrucât nu va putea să
se dovedească singur în sfera profesională și să obțină succesul. Și o persoană coleră care a ales
calea unui economist sau contabil poate fi chiar dezamăgită în viață.

În concluzie, asa cum este menționat și în suportul de curs identificarea trăsăturilor

temperamentale este foarte important în activitatea educaţională, dar și în orientarea
profesională.

2. Caracterul este întotdeauna supus unei valorizări pe criteriul „bun-rău” sau „pozitiv-
negativ” în timp ce despre temperament nu se poate spune că este bun sau rău. Cum
explicaţi această diferenţiere?

Consider că temperamentul este o expresie psihocomportamentală a unor particulartități nervoase

și fiziologice ereditare, temperamentul îl moștenim, nu îl dobandim. În schimb, caracterul este
acea formă a personalitățiii umane care se dobândește, se cristalizează pe măsură ce individul
parcurge etapele vieții sale și suportă efectiv variatelor împrejurări prin care trece, la formarea sa
participând în bună măsură și atitudinea personală, hotărârea de a se educa. Fiecare om vine pe
lume cu un anumit temperament, bine definit, care este aproape imposibil de modificat. Dar,
caracterul este format din tendințele conștiente ale omului, care gândește, cântărește, care dorește
să se remarce în bine sau în rău.

2
“Semeni fapte și culegi deprinderi, semeni deprinderi și culegi un caracter, semeni un caracter și
culegi un destin” (proverb chinezesc)

3. Ce este atitudinea? Câte categorii mari de atitudini sunt?

Atitudinea este o modalitate de raportare faţă de anumite aspecte ale realităţii ce implică reacţii
afective, cognitive şi comportamentale. Atitudinea determină modul în care va răspunde şi va
acţiona opersoană într-o situaţie sau alta. Psihologul Andrei Cosmovici consideră că atitudinea
este întotdeauna expresia unui motiv şi că aceeaşi atitudine poate ascunde motive foarte diferite.

Atitudine sunt împărțite în trei categorii:

 atitudini faţă de societate şi faţă de ceilalţi oameni (sinceritatea, cinstea, altruismul,
spiritul de răspundere dar şi minciuna, individualismul, egoismul, laşitatea, linguşeala);
 atitudini faţă de activitatea desfăşurată (disciplina, sârguinţa, conştiinciozitatea, spiritul
de iniţiativă, dar şi opusul lor indisciplina, lenea, neglijenţa, rutina, dezorganizarea);
 atitudini faţă de propria persoană (modestia, încrederea în sine, sentimentul demnităţii
personale, spiritul autocritic dar şi îngâmfarea, aroganţa, sentimentul inferiorităţii).

4. Cum contribuie mediul familial la modelarea trăsăturilor caracteriale ale copilului?

Părinții joacă cel mai important rol în formarea copiilor, creșterea și dezvoltarea lor ca
personalități. Familia reprezintă cadrul fundamental în interiorul căruia sunt satisfăcute nevoile
sale psihologice și sociale și împlinite etapele întregului său ciclu de creștere și dezvoltare.

Acest cadru al familiei este primul său intermediar în relațiile cu societatea. Și, de asemenea,
constituie matricea care îi imprimă primele și cele mai importante trăsături caracteriale și morale.
Părinții, atât mama cât și tatăl, au același rol în evoluția și dezvoltarea psihologică a copilului.
Este adevarat că rolul mamei este mult mai important si mai complex, însă și cel al tatălui este
bine definit. În primii ani de viață copilul este dependent de membrii care formează familia, în
special de părinți. Acest fapt reprezintă o etapă importantă în ciclul său de viață. Deoarece în
această perioadă sunt dobândite principalele motivații și deprinderi ale viitorului adult. În familie
copilul are parte de primele lecții de viață. Părinții sunt cei care îi oferă un prim model de
învățare.

O familie în care predomină armonia este o familie în care se discută cu deschidere şi înţelegere
toate problemele, individuale sau colective, unde domneşte afecţiunea şi toleranţa, generozitatea
şi onestitatea. Obstacolele, dificultăţile sunt depăşite într-un efort comun. Respectul şi
consideraţia sunt arătate fiecăruia, încrederea şi bunăvoinţa sunt valabile pentru toţi.

3
 5. Cum puteţi stabili dacă un elev cu rezultate şcolare bune la disciplina dumneavoastră are,
intr-adevăr, aptitudini în acest domeniu?

O combinaţie specifică aptitudinilor care asigură posibilitatea realizării creatoare şi originale a

unei activităţi constituie talentul. Notele şcolare nu au o valoare predictivă în privinţa
manifestării unor talente.

Preocupările profesorului, indiferent de domeniul specialităţii sale, trebuie orientate în

următoarele direcţii:

(a) Depistarea potenţialului aptitudinal al elevilor cu care lucrează. Acest lucru se face fie direct,
de către profesor, prin observarea activităţii elevilor şi prin analiza produselor acestei activităţi,
fie apelând la psihologul şcolar în vederea administrării unor teste de aptitudini.

(b) Adaptarea conţinutului disciplinelor de învăţământ şi a metodelor didactice în funcţie de

aceste aptitudini.

(c) Organizarea unor activităţi variate (olimpiade, concursuri, cercuri ştiinţifice, excursii şi vizite
tematice), care să permit dezvoltarea acestor componente ale personalităţii.

6. Descrieţi personalitatea unui elev menţionând în partea stângă a paginii trăsăturile

psihologice (grupate pe cele trei dimensiuni: temperament, caracter, aptitudini) iar
înpartea dreaptă comportamentele tipice care motivează descrierea făcută. Precizaţi apoi
măsurile educative necesare valorificării maxime a resurselor de care dispune elevul.

Temperament: sangvinic Vioi, vesel, optimist, comunicativ, echilibrat,

exteriorizat, ușor adaptabil

Caracter: pozitiv Sinceritate, generozitate, punctualitate,

creativitate

Aptitudini: generale și artistice Abilitatea de comunicare și adaptabilitate,

abilitatea de a picta, de a cânta, de a recita
poezii

Măsuri educative necesare valorificării maxime a resurselor de care dispune elevul:

- Oferirea de oportunități, pentru a-si dezvolta modul de socializare
- Înscrierea la concursuri de pictură/muzică
- Oferirea de recompense pentru cele mai bune creații

4
 Tema II
Fișă de lectură experiențială – Prelegeri de psihopedagogie – MARIA PALICICA –
Cap.XV – Succesul și insuccesul școlar
Ideile autorului
Capitolul începe prin prezentarea noțiunilor
referitoare la succesul, respectiv insuccesul
școlar.
Astfel, succesul școlar reprezintă forma
pozitivă optimă a randamentului, denumită
reușită școlară. Se exprimă prin note de la 7 la
10, precum și prin rezultate deosebite obținute
în activitățile științifice, tehnice, practice,
artistice; insuccesul școlar se referă la
rămânerea în urmă la învățătură sau
neîndeplinirea cerințelor obligatorii în cadrul
procesului de învățământ, el reprezentând
alternativa negativă a randamentului școlar,
denumit eșec școlar, asociat notelor de la 1 la
4. Evidențiază rezultatele slabe la învățătură.
Condițiile de manifestare a succesului școlar
sunt de triplă natură:
a. familială;
b. psihosociofiziologică;
c. pedagogică
Condițiile succesului de natură familială
sunt: prezența activă a unui grup familial
închegat, relații familiale bazate pe respect,
înțelegere și ajutor reciproc, preocuparea
constantă a părinților pentru educația copiilor,
condiții favorabile de viață, de hrană, igienă,
sănătate, loc de studiu, surse de informații.
Condițiile succesului de natură
psihosociofiziologică sunt: asigurarea unui
organism bine dezvoltat, puternic, sănătos,
asigurarea unui psihic normal, echilibrat,
capabil să dezvolte o activitate intelectuală,
afectivă, asigurarea unor relații interumane și
sociale valoroase.
Condițiile de natură pedagogică a succesului
școlar sunt: calitatea organizării școlare la
toate nivelurile - clasă de elevi, grupă de
studenți, școală, facultate etc, calitatea și
5
Ideile mele
Motivul pentru care am ales să citesc despre
succesul și insuccesul școlar este că am vrut să
găsesc răspuns la întrebările pe care mi le-am
pus ,,De ce acest copil nu poate să învețe mai
bine?”, ,,De ce nu-i place la școală?”, ,,Ce
trebuie să fac eu ca părinte sau profesor să-l
îndemn spre învățătuăa?”,,Ce-i determină pe
unii copii sa înveâe?”, ,,De ce acest copil are
succes școlar sau de ce are note bune?”, ,,Cum
s-a produs această dorință de a învăța si de a fi
un viitor om intelectual?”.
Am căutat în Dicționarul limbii române, iar
cuvântului insucces i se atribuie următoarele
sensuri: lipsă de succes, nereușită, eșec,
înfrângere, cădere, nerealizare a unei acțiuni; în
timp ce succesul este un rezultat favorabil
obținut ca urmare a depunerii unui efort fizic
sau intelectual, pozitiv, reușită.
Consider că interesul părinților și al cadrelor
didactice este acela de a-l forma pe copil, de a
urma o traiectorie.
Succesul școlar constă în ,,obținerea unui
randament superior in activitatea instructiv-
educativă la nivelul cerințelor programelor și
ale finalităților învățământului, iar insuccesul
se referă la rămânerea în urmă la învățătură sau
la neîndeplinirea cerințelor obligatorii din
cadrul procesului instructiv educativ, fiind
efectul discrepanței dintre exigențe, posibilități
și rezultate” (Popescu, 1991). 
“Cel mai mare orator din lume este succesul”
acestea fiind cuvintele lui Napoleon care
constată că succesul este pragul maxim de
reușită. Nu orice reușită este un succes; o altă
accepțiune este izbândă, victoria în competiție
(cu sine sau cu ceilalți). Succesul este
rezultatul autorealizării de sine, cu eforturi
mari, cu sacrificii, cu muncă continuă, din
dorința de autoexprimare si autorealizare și de
modernitatea conținutului învățământului și al
documentelor școlare, calitatea profesorilor, în
sensul predării de către aceștia a unei înalte și
eficiente pregătiri de specialitate, generale,
metodice, moral-civice, folosirea de strategii
didactice modern, relații democratice între
elevi, între profesori și elevi, între conducerea
unității de învățământ și elevi, formarea în
timpul școlii a capacităților necesare integrării
socio-profesionale eficiente și creative.
La fel ca în cazul succesului școlar, cauzele
insuccesului școlar se clasifică asemănător
după cum urmează:
Cauzele de natură familială: reprezentate de
lipsa condițiilor necesare vieții: hrană,
îmbracăminte, spațiu de locuit, lipsa spațiului
de studiu, a rechizitelor, cărților și chiar a
liniștii, din cauza tensiunilor și certurilor dintre
soți, lipsa controlului unor părinți asupra
activității școlare care îi determină pe unii elevi
să nu învețe, să se ocupe de altceva, exigențele
exagerate ale unor părinți, care cer rezultate la
învățătura peste posibilitățile lor reale,
supraîncărcându-i cu sarcini suplimentare,
meditații.
Cauzele de natură psihosociofiziologică a
insuccesului pot fi tulburările fiziologice, cum
sunt cele sezoriale, îndeosebi auditive și
vizuale, boli cardiac, digestive și mai ales cele
ale sistemului nervos, lipsa condițiilor de
dezvoltare fizică, tulburările psihice și de
comportament care pot fi de natură nevrotică,
mentală, afectivă și tulburări psihosociale care
pot fi conflicte cu normele etice și sociale.
Cauzele de natură pedagogică ale insuccesului
școlar constau în calitatea necorespunzătoare a
organizării școlare la anumite niveluri,
pregătirea necorespunzătoare a profesorilor,
metodologia didactică pasivă, existența unui
grup școlar neînchegat, dezorganizat, care se
manifestă ca un factor negative, orientarea
școlară și profesională necorespunzătoare.
Pentru a diminua și întâmpina insuccesul
școlar, de exemplu dacă lipsa de legătură a
părinților cu școala, cu profesorii este o cauză
familală important a nereușitei școlare, atunci
6
a fi recunoscut. În comparație cu insuccesul,
succesul are nevoie de mult timp, de ani grei de
muncă și riscuri pentru a-l atinge.
De exemplu, atunci când eram în clasa a 5-a,
am avut un coleg care nu a reușit să se
adapteze și a renunțat la școală. Motivul este
acela că în clasele 1-4, am avut un singur
învățător, iar când am trecut în cealaltă etapă,
unde aveam profesori diferiți pentru fiecare
materie, acesta nu a reușit să se adapteze. El
provenea din mediul rural, părinții lui erau
plecați în străinătate, iar el era în grija bunicilor
care îî aplicau pedepse severe. Din aceste
motive, a căpătat o teamă/reținere față de
școală.
O altă situație de care îmi amintesc este atunci
când eram în liceu și am dat teza la limba
română, aveam două colege și am asistat la
discuția dintre ele, atunci când am primit
rezultatele. În timp ce pentru o colega, nota 7 a
fost apreciată ca fiind foarte bună, pentru
cealalta această notă a reprezentat o
dezamăgire. Prima colegă, dispunea de
capacități intelectuale mai modeste, iar cealaltă
colega era orgolioasă, supramotivată, iar la
celelalte materii obținea numai rezultate de 9 și
10. De aici rezultă faptul că eșecul școlar, în
mare măsură, este un fenomen subiectiv.
Ca si cadru didactic, voi avea grijă să îmi
cunosc foarte bine elevi sub aspect psihologic,
pentru a înțelege corect acei factori subiectivi
care îi fac pe unii elevi să fie în permanență
nemulțumiți în raport cu sine și să se considere
în situație de eșec școlar, iar pe alții
dimpotrivă, să se autoevalueze frecvent într-un
mod pozitiv și să aprecieze că sunt într-o reală
situație de succes școlar.
Voi încerca să îi ajut pe elevi să cunoască cât
mai clar ce înseamnă să rămână în urmă la
învățătură, le voi prezenta ce înseamnă acele
deprinderi greșite care nu asigură o înțelegere
și o folosire adecvată a informațiilor.
Totodată, îmi vor organiza și desfășura
activitatea didactică, în sensul adaptării
conținutului acesteia, metodele utilizate, la
particularitățile de vârstă și individuale ale
eforturile factorilor educative se vor îndrepta elevilor.
către convingerea părinților să contribuie Voi încerca să dezvolt o bună relație
împreună la prevenirea și eliminarea nereușitei professor-elevi, bazată pe încredere în
școlare a copiilor lor. posibilitățile acestora, stimulare și cooperare.
De exemplu, pentru tulburările nervoase și
psihosociale, trebuie avută în vedere
psihoterapia, care asigură un sistem de metode
și măsuri terapeutice.
În ipostaza cauzelor de natură pedagogică,
soluția de optimizare a procesului didactic
constă în gasirea și folosirea unor strategii
didactice activ-participative - studiul de caz,
laborator, exerciții aplicative în clasă.
Capitolul se încheie cu următorul
fragment:”Factorii educativi, profesorul
îndeosebi, afară de calitățile ce-i definesc
personalitatea, trebuie să dovedească și să
respcte câteva condiții specifice, printre care se
pot enumera: manifestarea unei concepții
optimiste față de educație, dragoste și dăruire
față de elevi, măiestrie și tact pedagogic”.