Comunicarea rămâne un concept tulbure, oricât am încerca să apropiem
perspectiva asupra polilor nucleu epistemic – formă simbolică. În primul rând, comunicarea presupune o abordare diferită, prin prisma unui mod de gândire impropriu schemelor mentale, ideilor directoare şi propoziţiilor epistemologiei clasice. Acest mod de gândire paradoxală, atipică structurilor mentale rigide – în spiritul debolismului lui Gianni Vattimo și Pier Aldo Rovatti (1983/1989) – avea să fie numită gândire comunicaţională: un instrument de lucru de asemenea nedefinit în cadrul stabil, rigid, al filosofiilor moderniste. Statutul acestei gândiri comunicaţionale este profund nedefinit. Ea esteorganizatoarea practicilor ştiinţifice, reflexive sau profesionale, dar în acelaşi timp, răspuns la cerinţele emanând de la stat şi de la marile organizaţii, precum şi inspiratoarea schimbărilor chiar în aceste organizaţii; în sfârşit, ea provoacă sau doar însoţeşte schimbările şi practicile culturale sau modalităţile de difuzare sau dobândire a cunoştinţelor (Miège, 1998:15-16). A opera într-o arie disciplinară mereu fluctuantă, cu termeni oscilând ca în mediul subcuantic între nucleul dur, epistemic, şi învelişul simbolic în continuă pulsaţie, pe traiectorii care nu pot fi demarcate de instrumentarul rigid (a se lua în considerație posibila indeterminare de factură heisenbergiană) al „gândirii tari”, necesită şi a face uz de un mod diferit de organizare mentală, de o gândire comunicaţională slabă, fluidă, auto-organizată în forma solidă a teoriilor ştiinţifice. În fond, meritul ştiinţific este cel al organizării riguroase a conţinuturilor, a seturilor de enunţuri în teorii sau cel al descoperirii de arii de cunoaștere fecunde? „Adevăratul merit al lui Copernic sau Darwin, nota Ludwig Wittgenstein (1994/2005:47), nu a fost descoperirea unei teorii adevărate, ci a unui aspect nou care este fertil”. Din această perspectivă, post- pozitivistă, științele comunicării constituie câmpul fertil pentru germinarea Ca în orice ştiinţă umanistă, discursurile motivaţionale nu au reguli bătute în cuie. Specialiştii care se pricep să vorbească în public se feresc să dea reţete pentru ţinut discursuri. „O reţetă care motivează un grup de oameni poate demotiva un altul şi viceversa“, explică Cosmin. Oamenii sunt motivaţi de cei care le acordă în mod autentic atenţie şi importanţă. Un discurs motivaţional trebuie să facă referire la cei cărora li se adresează, la posibilitatea lor de a da ce e mai bun şi de a avea de câştigat dacă fac ce se spune în discurs. Motivarea vine dintr-un set comun de valori, din obiective realiste, coroborate cu resurse rezonabile şi dintr-o corectă recunoaştere a contribuţiilor şi a meritelor. Ea este determinată consistent şi de coerenţa dintre vorbele şi comportamentul celui care îşi doreşte să o insufle, precum şi de capacitatea lui de empatie cu ceea ce gândeşte publicul, dar mai ales cu ce simte. Nu în ultimul rând, motivarea depinde şi de forma care o îmbracă. Ajută o adresare inclusivă, directă, chiar caldă dacă e posibil, ferită de locuri comune, de fraze seci sau pompoase. Discursurile motivaționale sunt dintre cele mai diferite, unele dintre ele au devenit larg cunoscute, cum sunt, de pildă, cel al fondatorului Apple, Steve Jobs, sau al câștigătorului Premiului Nobel pentru pace Martin Luther King. Ce au în comun discursurile motivaționale reușite? Transmit un elan molipsitor spre activitate, o stare de bunăvoință senină, de încredere în reușită, indiferent de ce își propune fiecare să realizeze. Mesajul de fond este unul tonic, descătușează energiile, iar cel în cauză devine convins că va izbândi, va avea succes, va insista până la capăt să-și atingă scopurile asumate.
Persoana aflată în situația de a susține un discurs, prin care deschide o etapă de
activitate, se va afla probabil în situația în care, fără să-și propună intenționat, va exprima implicit multe dintre ideile sale despre lume și viață, unele dintre temerile sale, va dezvălui poate câteva dintre speranțe. Sunt cazuri în care astfel de referiri la sine devin atât de atractive încât publicul auditor parcă nici nu mai este de față, vorbitorul ținând un monolog nesfârșit. E adevărat că și în extrema cealaltă, în care cel care ține discursul nu se regăsește, nu este de dorit, lăsând un aer artificial, de lucru făcut doar ca să fie considerat că a fost făcut, ale cărei virtuți sunt puține, culminând cu faptul că a durat puțin, și astfel a răspuns unei așteptări directe, deoarece cu toții doreau să scape cât mai repede de starea penibilă care-i cuprinsese.Un discurs motivațional nu doar transmite idei, ci mai cu seamă creează contexte de gândire în care ascultătorul își poate construi o nouă concepție despre o chestiune dată, întrezărește o altă perspectivă asupra lucrurilor. Este mai cu seamă o stare de spirit, oamenii se simt bine într-un fel anumit. Implicit, răspunde unor nevoi generale: aceea a deschiderii spre inedit, neașteptat, surprinzător, activează energia necesară pentru efortul implicat de o dezvoltare bună, într-o direcție semnificativă. Ceea ce contează este o calitate promisă a vieții, dincolo de strădania de fiecare zi.Un astfel de discurs motivațional este în același timp și unul despre identitate, apartenență, siguranță. El trebuie să facă trimitere la temeiul în baza căruia are sens tot ceea ce are loc. Tocmai de aceea pot fi valorizate continuitățile în timp, respectul acordat comunității, persoanelor semnificative.Un cuvânt de început este menit să direcționeze activitatea care va avea loc în viitor, de la cel imediat spre viitorul de largă perspectivă. Dar resursele psihologice ale receptorilor mesajului trebuie activate în prezent, în momentul când expunerea are loc. Mai mult, raportarea la trecut este inevitabilă. Fie că se urmăresc punctele tari, modelele de bune practici, reușitele care pot fi un exemplu de urmat, fie că au loc delimitări, se vor face eforturi pentru lăsarea în urmă a unor aspecte indezirabile de viață – trecutul nu poate fi ignorat.
Ex
Realizati un discurs motivational , maxim o pagina A4. Alegeti singuri tema