Sunteți pe pagina 1din 16

Răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici

Serviciul public

Noţiunea de serviciu public este o noţiune relativ recentă în dreptul administrativ. Ea a


apărut şi s-a dezvoltat treptat pe fondul multiplicării şi diversificării nevoilor generale ale
societăţii omeneşti, concomitent cu implicarea tot mai accentuată a statului, în vederea
asigurării unui nivel corespunzător de trai oamenilor pe care îi reprezintă.
Serviciul public este orice activitate a autorităţilor publice pentru satisfacerea unei nevoi de
interes general care este atât de importantă încât trebuie să funcţioneze în mod continuu şi
regulat. De aceea serviciile publice sunt supuse unui regim juridic special, numit regim
administrativ; organizarea şi conducerea lor având la bază principiie speciale care nu se găsesc
în organizarea activităţii particulare.1

Funcţia publică

Prin funcţie publică înţelegem situaţia juridică a persoanei fizice învestită, legal, cu
atribuţii în realizarea competenţei unei autorităţi publice ce constă în ansamblul drepturilor şi
obligaţiilor care formează conţinutul juridic complex dintre persoana fizică respectivă şi
organul care l-a învestit.2
Funcţia publică apare ca o grupare de atribuţii şi de competenţe în scopul de a satisface
anumite interese generale, întrucăt orice putere socială se legitimează numai prin finalitatea sa
de interes public, neputăndu-se admite ca ea să fie utilizată în scopuri personale. Ea reprezintă
„complexul drepturilor şi obligaţiilor de interes general stabilite potrivit legii în scopul
realizării competenţei unei autorităţi de către persoane legal investite”.3

1
C. Manda, Drept administrativ, Ed. Lumina lex, Bucureşti, 2007, p. 291-298
2
A.Iorgovan, Tratat de drept administrative, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 584
3
R. Petrescu, Drept administrative, Ed. Accent, 2004, p. 437
Constituţia României, republicată, face referire la funcţia publică în art. 16, alin. (3),
precizând că Funcţiile şi demnităţiile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile
legii, de persoanele care au numi catăţenia română şi domiciliul în ţară, iar art. 73, alin. (3),
lit. j), se stabileşte ca prin lege organică să fie reglementat statutul funcţionarilor publici.

Funcţionarul public

Noţiunea de funcţionar public este reglementată prin normele Legii privind Statutul
funcţionarilor publici din anul 1999, care, în art. 2, alin. (2) precizează că „ funcţionarul public
este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică”. Ca atare, plecând de la
clasificarea conceptului de funcţie publică şi a trăsăturilor sale specifice, prin funcţionar
public se mai înţelege orice persoană numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică, cu
caracter permanent, în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice, în scopul asigurării
funcţionării continue a acestora, în schimbul unui salariu primit periodic. De la această
noţiune fac excepţie persoanele fizice care alcătuiesc organele reprezentative ale statului, ale
judeţului, ale oraşelor şi comunelor, care nu au calitate de funcţionri publicipentru că sunt
reprezentanţi aleşi ai ţării, judeţului, oraşului sau comunei, desfăşoară o activitate
nepermanentă, limitată în timp, de regulă de patru ani şi în sesiuni sau şedinţe.4

Răspunderea administrativ disciplinară

Această formă de răspundere intervine când se comite o abatere administrativă, prin care se
înţelege fapta de încălcare cu vinovăţie a normelor dreptului administrativ. Această
răspundere se întemeiază în general pe încălcarea unui raport de drept administrativ, unde
părţile nu stau pe picior de egalitate ca în raporturile juridice civile, subiectul care se situează
pe treapta superioară a raportului juridic are şi abilitatea juridică de a trage la răspundere pe
celălalt subiect în cazul în care acesta din urmă are o conduită care excede drepturilor şi
obligaţiilor ce-i revin din raportul respectiv, adică săvârşeşte o abatere administrativă care nu
este totuşi clasificaă drept contravenţie. Acest drept de tragere la răspundere îl au nu numai
autorităţiile administraţiei publice, ci şi autorităţiile publice din sfera celorlalte puteri ale
statului, când acestea desfăşoară activităţi administrative ca activităţi auxiliare celor ce
constituie obiectul principal de activitate, bineînţeles dacă abaterea administrativă se produce
în sfera acestor activităţi auxiliare şi nu este calificată drept contravenţie. Autorii abaterii pot
fi: un organ al administraţiei publice, un funcţionar public, un organism nestatal, o persoană
fizică.5
Răspunderea administrativ disciplinară a funcţionarilor publici se angajază atunci când o
persoană fizică salariată nu-şi îndeplineşte obligaţiile de la locul de muncă, obligaţii de decurg
din calitatea sa de funcţionar public, învestit printr-un act administrativ. În mod cert, aceste
4
Op. cit., C. Manda, p. 304-305
5
I. Gorjan, Drept administrative, Ed. Lumina lex, Bucureşti, 2005, p. 211-213
obligaţii nu sunt reflectate în totalitate în actul administrativ de numire însă, acestea se
regăsesc de regulă, într-o măsură sau alta, în actul normativ prin care s-a instituit funcţia, în
regulamentele de organizare şi funcţionare, în statutele diverselor categorii de funcţionari
publici sau în Statutul funcţionarilor publici, ori, cu rol secundar, în contractul individual de
muncă. Aşa cum rezultă din legile şi celălalte acte normative adoptate în acest domeniu,
funcţionarii publici au o serie de drepturi şi obligaţii, trebuie să aibă o anumită comportare,
atăt la locul de muncă, cât şi în afara acestuia, atunci când îşi exercită atribuţiile cu care au
fost învestiţi, iar în cazul în care acestea sunt încălcate cu vinovăţie, intervine răspunderea
administrativ-disciplinară.6

Răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici

Responsabilitatea ocupă astăzi cel mai de seamă loc în dreptul public modern, nu este un
alt domeniu mai important ca acela al responsabilităţii Statului şi funcţionarilor publici.
Importanţa se datorează faptului că spiritul de justiţie tinde să pătrundă din zi în zi mai mult în
ansamblul legilor şi instituţiilor noastre faptul că noţiunea de Stat a îndurat o transformare
profundă. Statul, nu mai este o persoană suverană şi iresponsabilă, ci o grupare de servicii
publice funcţionând în interesul colectivităţii. La fel se vrea ca şi funcţionarii să fie obligaţi a
răspunde de greşelile lor şi să despăgubească pe cei care au fost lezaţi prin greşeli.
Chestiunea responsabilităţii personale a funcţionarilor publici se pune în termeni absolut
diferiţi de cea a responsabilităţii Statului, una de risc deci obiectivă, pe când cea a
funcţionarului este una pentru greşală, deci subiectivă.
Evoluţia dreptului constă şi în determinarea cazurilor şi condiţiilor în care greşala
funcţionarului este de aşa natură ca să angajeze responsabilitatea sa personală faţă de
particulari şi să facă să înceteze responsabilitatea Statului pentru daunele pricinuite prin
greşala funcţionarilor săi.7
Răspunderea subiectivă a funcţionarilor publici este astfel bazată pe ideea de culpă, de
vinovăţie în săvârşirea abaterii disciplinare, astfel funcţionarul va putea dovedi elementele
care înlătură vinovăţia sa, fiind exonerat de răspunere.8

Abateri disciplinare

Funcţionarii publici, dispune alin. (1) al art. 42 din Legea nr. 188/1999, republicată, au
obligaţia să-şi îndeplinească cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea
îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii
persoanelor fizice şi juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici.

6
G. Zaharia, T. Chiurariu, D. Dumitrache, Tratat de drept administrative,Ed. Spiru Haret, Iaşi, 2007, p.360
7
D. Pepelea, Responsabilitatea Statului şi a funcţionarilor publici, Ed. CERMI, p. 203-207
8
V. Vedinaş, Dreptul administrativ şi instituţiile politico-administrative, Ed. Lumina lex, Bucureşti, 2002,
p. 588-589
Potrivit alin. (1) al art. 65, din aceaşi lege, încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii
publici a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de
conduită profesională şi civică prevăzute de legee constituie abatere disciplinară şi atrage
răspunderea disciplinară a acestora.
Abaterire disciplinare pot fi săvârşite şi din culpă sau neglijenţă, astfel lit. b) a alin. (2) al
aceluiaşi articol, precizează că este abatere disciplinară neglijenţa repetată în rezolvarea
lucrărilor. Or, neglijenţa nu poate fi săvârşită cu vinovăţie, aşa cum vede alin. (1) al art. 65.
abaterea disciplinară este în dreptul administrativ, natura juridică a faptelor săvârşite de
funcţionarii publici în exercitarea atribuţiilor ce le revin din funcţia publică pe care o deţin în
cadrul unui serviciu public. Astfel afirmaţia „abaterile funcţionarilor de la îndatoririle lor
constituie infracţiuni disciplinare, care sunt date spre judecată unor instanţe organizate de
lege”9, nu este conformă cu realitatea deoarece, abaterile disciplinare nu au nimic comun cu
infraţiunile prevăzute de Codul penal. Astfel dreptul disciplinar nu este de aceeaşi natură cu
dreptul penal. Pedepsele disciplinare nu sunt nici privative de libertate, nu sunt nici
imfamante. Substratul juridic al dreptului disciplinar nu este pericolul social, ci ierarhia
administrativă, el derivă din dreptul de supraveghere şi răspundere al superiorilor, pentru
actele nelegate sau indisciplinare comise de subalternii lor.10
Constituie abateri disciplinare, conform art. 65 alin. (2), următoarele fapte:
a) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;
b) neglijenţa repetată în efectuarea lucrărilor;
c) absenţe nemotivate de la serviciu;
d) nerespectarea în mod repetat a programului de lucru;
e) intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionaea unor cereri în afara cadrului
legal;
f) nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest
caracter;
g) manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în
care îşi desfăşoară activitatea;
h) desfăşurarea în timpul programului de lucru, a unor activităţi cu caracter politic;
i) refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu;
j) încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi,
conflicte de interes şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici;
k) stabilirea de către funcţionarii publici de execuţie de relaţii directe cu pretenţii
în vederea soluţionării cererilor acestora.

9
P. Negulescu, Tratat de drept administrative, Ed. A. Marvan, Bucureşti, 1934, p. 575
10
V. Prisăcaru, Funcţionarii publici, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p.150-151
Sancţiunile disciplinare

Sancţiunile disciplinare pentru înalţii funcţionari publici se aplică prin decizie a Primului-
ministru, prin ordin al ministrului ori, după caz, al conducătorului autorităţii sau instituţiei
publice centrale pentru cei prevăzuţi la propunerea comisiei de disciplină.
Funcţionarul nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios
administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau a dispoziţiei de
sancţionare.11
Potrivit art. 65, alin. (3) din Legea nr. 188/1999, republicată, sancţiunile disciplinare sunt:
a) mustrarea scrisă;
b) diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni;
c) suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de
promovare în funcţia publică pe o perioadă de la 1 la 3 ani;
d) trecerea într-o funcţie publică inerioară pe o perioadă de până la un an, cu
diminuarea corespunzătoare a salariului;
e) destituirea din funcţie.12
La individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii
disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie şi consecinţele
abaterii, comportarea generală în serviciu a funcţionarului public, precum şi de existenţa în
antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare care nu au fost rdiate.13
Prima sancţiune disciplinară se poate aplica de către conducătorul autorităţii sau instituţiei
publice, la propunerea conducătorului compartimentului în care funcţionează cel în cauză,
funcţionaru având la dispoziţie calea de atac la instanţa de contencios administrativ.
Următoarele patru sancţiuni se aplică de către conducătorul autorităţii la prounerea
comisiei de disciplină.14 Modul de constituire a comisiei de disciplină, componenţa, atribuţiile,
modul de sesizare şi procedura de lucru a acestora este stabilită prin hotărâre a Guvernului la
propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, care va elibera cazierul administrativ,
conform bazei de date pe care o administrează (act care cuprinde sancţiunile disciplinare
aplicate funcţionarilor publici şi care nu au fost radiate în condiţiile legii).15

Comisia de disciplină

Potrivit alin. (1) al art. 67 din Legea nr. 188/1999, republicată, în cadrul autorităţiilor sau
instituţiilor publice se constituie comisii de disciplină.

11
Op. cit., A.Iorgovan, p.641-642
12
A. Trăilescu, Drept administrative, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 160-161
13
E. Pripernea, Drept administrative, Ed. Universitatea Ecologică “Dimitrie Cantemir”, Iaşi, 2001. p.397
14
Op. cit.,V. Prisăcaru, p.152
15
Op. cit., C. Manda, p. 312-313
Comisiile de disciplină se constituie, aşa cum prevede alin. (1) al art. 3 din H.G. nr.
1210/2003 privind organizrea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare
din cadrul autorităţiilor şi instituţiilor publice16, prin act administrativ al conducătorului
autorităţii sau instituţiei publice, şi au ca scop cercetarea faptelor sesizare ca abateri
disciplinare şi propunerea sancţiunilor disciplinare aplicabile funcţionarilor publici care le+au
săvârşit.
În funcţie de numărul funcţionarilor publici din cadrul fiecarei autorităţi sau instituţii
publice, dispune în continuare alin. (2) al art. 67 din Legea nr. 188/1999, republicată, comisia
de disciplină se poate constitui pentru o singură autoritate sau instituţie publică sau pentru mai
multe. În acest sens acelaşi alineat prevede: comisia de disciplină se poate constitui pentru mai
multe autorităţi sau instituţii publice în cazul în care, în cadrul autorităţii sau a instituţiei
publice respective există mai puţin de 12 funcţionari publici, astfel:
a) din membrii desemnaţi din cadrul instituţiei publice respective şi din cadrul
autorităţii sau instituţiei publice în subordinea sau sub autoritatea căreia este
organizată potrivit legii;
b) pentru două sau mai multe consilii locale, în acest caz , comisia de disciplină se
constituie ca urmare a stabilirii prin hotărâre a consiliului local, la propunerea
primarului, a reprezentanţilor fiecărui consiliu local în cadrul comisiei de disciplină
comune.
Reglementând componenţa comisiilor de disciplină, alin. (2) al art. 67 din Legea nr.
188/1999, prevede că în alcătuirea comisiei de disciplină intră un număr egal de reprezentanţi
desemnaţi de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice şi de sindicatul reprezentativ al
funcţionarilor publici. În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcţionarii publici
nu sunt organizaţi în sindict, reprezentanţii vor fi desemnaţi prin votul majorităţii
funcţionarilor publici din respectiva autoritate sau instituţie publică. În acest sens, alin. (1) al
art. 4 din H.G. nr. 1210/2003 prevede: comisia de disciplină este compusă dintr-un preşedinte
şi 4 membrii titulari, iar potrivit alin. (1) al art. 5 din aceaşi hotărâre a Guvernului, membrii
titulari ai comisiei de disciplină constituite la nivelul unei autorităţi sau instituţii publice sunt
desemnaţi astfel:
a) 2 membri de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice;
b) 2 membri de către organizaţia sindicală reprezentativă a funcţionarilor publici
din cadrul autorităţii sau instituţiei publice;17
Membrii titulari ai comisiei de disciplină comune pentru mai multe autorităţi sau instituţii
publice , prevede alin. (2) al aceluiaşi articol, sunt desemnaţi cu respectarea următoarelor
condiţii:
a) comisia de disciplină să fie compusă dintr-un număr egal de reprezentanţi ai
fiecărei autorităţi sau instituţii publice pentru care se constituie;

16
Publicată în M. Of., Partea I, nr. 757/29.10.2003
17
Op. cit.,V. Prisăcaru, p. 153
b) numărul reprezentanţilor desemnaţi de către conducătorii autorităţii sau
instituţiei publice pentru care de constituie comisia de disciplină să fie egal cu
numărul reprezentanţiilor desemnaţi de către organizaţiile sindicale reprezentative ale
funcţionarilor publici din cadrul acestor autorităţi sau instituţii publice. Ţinând seama
de faptul că, potrivit alin. (1) al art. 4 din H.G. nr. 1210/2003, numărul membrilor unei
comisii de disciplină este de 4-2 desemnaţi de conducerea autorităţii sau instituţiei
publice şi 2 desemnaţi de organizaţia sindicală reprezentativă a funcţionarilor publici,
comisiile de disciplină se pot organiza una pentru două autorităţi sau instituţii
publice.18
Potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, pentru fiecare comisie de disciplină se vor desemna cel
puţin 2 membrii supleanţi, cu respectarea prevederilor alin. (1) şi (2).
În cazul comisiei de disciplină constituite la nivelul unei autorităţi sau instituţii publice,
desemnarea preşedintelui comisiei de disciplină şi a supleantului acestuia, dispune alin. (1) al
art. 6 din H.G. nr. 1210/2003, se face de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în
urma consultării cu organizaţia sindicală reprezentativă ori cu funcţionarii publici din aparatul
propriu, dacă aceştia nu sunt organizaţi în sindicat sau dacă sindicatul nu este reprezentativ.
Supleantul preşedintelui comisiei de disciplină nu se desemnează din rândul membrilor titulari
sau al membrilor supleanţi ai comisiei de disciplină. În cazul comisiilor de disciplină comune
pentru mai multe autorităţi sau instituţii publice, dispune alin. (2) al aceluiaşi articol,
preşedintele comisiei de disciplină şi supleantul acestuia s desemnează în condiţiile alin. (1),
pe baza propunerilor comune ale conducătorilor autorităţilor şi instituţilor publice sau, după
caz, ale primarilor unităţiilor administrativ-teritoriale respective.
Mandatul preşedintelui şi al membrilor comisiei de disciplină potrivit art 8 alin. (1) din
H.G. nr. 1210/2003 , este de 3 ani, care poate fi reînnoit o singura dată, iar cu 30 de zile
lucrătoare înainte de data expirării mandatului membrilor comisiei de disciplină, se va proceda
la constituirea viitoarei comisii de disciplină, în condiţiile prezentei hotărâri.
În art. 9 al H.G. nr. 1210/2003 sunt reglementate condiţiile pe care trebui să le
îndeplinească funcţionarii publici pentru a fi membrii în comisiile de disciplină, precum şi
cazurile în care nu pot fi membri ai comisiilor de disciplină, care sunt:
a) este soţ, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv, cu conducătorul
autorităţii sau al instituţiiei publice;
b) este membru al comisiei paritare;
c) a fost sancţionat disciplinar, iar sancţiunea disciplinară nu a fost radiată, în
condiţiile legii.19
Preşedintele, membrii şi secretarul comisiei de disciplină pentru activitatea desfîşurată în
cadrul comisiei de disciplină, au dreptul, dispune alin.(5) al aceluiaşi articol, la un spor lunar
de 5% care se aplică la salariul de bază al fiecăruia şi se acordă în lunile în care comisia de
disciplină îşi desfăşoară activitatea. Sporul se acordă de către autoritatea sau instituţia publică
18
Op. cit.,V. Prisăcaru, p.155
19
Op. cit., G. Zaharia, T. Chiurariu, D. Dumitrache, p. 365-366
în cadrul căreia este organizată comisia de disciplină, fără a se preciza din ce fonduri se achită
acest spor.
În art. 10, 11 şi 12 sunt reglementate condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un
funcţionar public pentru a fi numit preşedinte al comisiei de disciplină, cazurile în care
membrii comisiilor de disciplină sunt suspendaţi de drept, precum şi cazurile în care membrii
comisiilor de disciplină sunt suspendaţi de drept, precum şi cazurile în care aceştia sunt
suspendaţi la cerere, iar în art. 15 cazurile în care mandatul de membru al comisiei de
disciplină încetează înainte de termen.
Potrivit alin. (1) al art. 17 din aceaşi hotărâre de Guvern, în cazul suspendării sau încetării
mandatului unui membru al comisiei de disciplină, atribuţiile acestuia se vor exercita de un
membru supleant, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, în cazul suspendării sau încetării
mandatului preşedintelui comisiei de disciplină, atribuţiile acestuia vor fi exercitate de
supleant. În cazul în care comisia de disciplină nu poate fi constituită prin utilizarea membrilor
supleanţi sau, după caz, supleantul preşedintelui, prevede alin. (3), se va proceda la
desemnarea altor membrii sau membrii supleanţi ori a preşedintelui sau supleantului acestuia,
după caz, în condiţiile prezentei hotărâri.
Comisia de disciplină, dispune alin. (1) al art. 18 din aceaşi hotărâre a Guvernului are un
secretat titular şi un secretar supleant, numiţi prin actul administrativ de constituire a comisiei
de disciplină, care au, de regulă, studii superioare juridice sau administrative. Secretarul titular
şi supleantul acestuia, prevede în continuare acelaşi alineat, nu sunt membrii ai comisiei de
disciplină.
Conform alin. (6) din Legea nr. 188/1999, republicată, comisiile de disciplină sunt
competente să cerceteze faptele sesizate ca abateri disciplinare şi să propună sancţiunea
aplicabilă funcţionarilor publici din autorităţile sau instituţiile publice respective.
Potrivit art. 20 din H.G. nr. 1210/2003, comisia de disciplină are următoarele atribuţii
principlale:
a) cercetează abaterea disciplinară pentru care a fost sesizată;
b) propune aplicarea uneia dintre sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 65 alin.
(3) din Legea nr. 188/1999
Preşedintele comisiei de disciplină stabileşte locul, data şi ora când au loc şedinţele
comisiei de disciplină, conduce şedinţele comisiei de disciplină, coordonează activitatea
comisiei de disciplină şi a secretarului acesteia, reprezintă comisia de disciplină în faţa
conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.20
Secretarul comisiei de disciplină înregistrează sesizarea referitoare la fapta funcţionarului
public, convoacă, la cererea preşeditelui comisiei de disciplină, membrii comisiei de
disciplină, funcţionarul public a cărui faptă formează obiectul dosarului, persoana care a facut
sesizarea şi persoanele care urmează să fie audiate, redactează şi semnează alături de membrii
comisiei de disciplină şi de preşedintele acesteia, procesul-verbal al şedinţelor comisiei de
disciplină, redactează şi semnează, alături de membrii comisiei de disciplină şi de preşedintele
20
Op. cit., V. Prisacaru, p. 156-157
acesteia, actele emise de comisia de disciplină şi le înaintează conducătorului autorităţii sau
instituţiei publice.
Potrivit alin. (1) al art. 24 din H.G. nr. 1210/2003, comisia de disciplină poate fi sesizată
de:
a) conducătorul autorităţii sau instituţiei publice;
b) conducătorul compartimentului în care îşi desfăţoară activitatea funcţionarul
public a cărui faptă este sesizată;
c) orice persoană care se consideră vătămată prin fapta unui funcţionar public.
Sesizarea se face în scris şi este însoţită atunci când este posibil, de înscrisurile care o
susţin. În foarte puţine cazuri se pot depune înscrisuri şi acele numai de către conducătorul
autorităţii sau instituţiei publice ori conducătorului compartimentului în care îşi desfăşoară
activitatea funcţionarul public trimis în faţa comisiei de disciplină. Sesizarea se poate face în
termen de 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă de către persoanele prevăzute la
alin. (1), dar nu mai târziu de două luni de la data săvârşirii faptei care constituie abatere
disciplinară, cum ar fi: întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor; neglijenţa repetată în
rezolvarea lucrărilor, absenţe nemotivate de la serviciu, nerespectarea în mod repetat a
programului de lucru. Indiferent cărei autorităţi sau instituţii publice îi este adresată sesizarea,
aceasta se depune la secretariatul comisiei de disciplină, care are obligaţia să o înregistreze şi
să o prezinte preşedintelui comisiei de disciplină în termen de maximum două zile de la data
înregistrării.
Procedura în faţa comisiei începe cu fixarea termenului de prezentare a funcţionarului
public împotriva căruia s-a formulat sesizarea şi cu citarea acestuia, care se poate face prin
scrisoare recomandată sau prin înştiinţare scrisă de luare la cunoştinţă prin semnătură. În
cuprinsul scrisorii se indică locul, data şi ora şedinţei comisiei de disciplină şi obiectul
sesizării.
Funcţionarul public a cărui faptă constituie obiectul sesizării se comunică sub sancţiunea
nulităţii. În situaţia în care comisia de disciplină consideră că funcţionarul public poate
influenţa sau exercita presiuni asupra persoanei care a făcut sesizarea, va păstra
confidenţialitatea numelui şi a adresei acestuia până la data începerii cercetării faptei
funcţionarului public.21
Activitatea de cercetare a abaterii disciplinare alin. (2) al art. 28, impune:
a) audierea persoanei care a făcut sesizarea, comisia de cercetare îl va audia pe
conducătorul autoriţăţii sau instituţiei publice care, prin act administrativ, a numi
comisia, ori pe conducătorul compartimentului în care funcţionarul public îşi
desfăşoară activitatea şi unde a săvârşit abaterea disciplinară pentru care acesta este
chemat în faţa comisiei de disciplină.
b) audierea funcţioarului public a cărui faptă constituie obiectul sesizării;
c) audierea oricăror alte persoane ale căror declaraţii pot înlesni soluţionarea
cazului;
21
Op. cit., V. Prisacaru, p. 158-159
d) culegerea informaţiilor considerate necesare pentru rezolvarea cazului, prin
mijloace prevăzute de lege;
e) administrarea probelor, precum şi verificarea documentelor şi a declaraţiilor
prezentate.
În urma administrării probelor, membrii comisiei de disciplină vor întocmi un referat în
care se consemnează rezultatele activităţii de cercetare desfăşurată, care se aduce la cunoştinţă
funcţionarului public împotriva căruia a fost formulată sesizarea, precum şi persoanei care a
sesizat comisia de disciplină, în vederea formulării unor eventuale obiecţii în termen de
maximum 5 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă. În cazul în care se formulează
obiecţii, acestea vor fi analizate de comisia de disciplină în termenul fixat de preşedinte, dar
nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la înregistrarea lor.
Şedinţele comisiei de disciplină sunt publice cu următoarele excepţii: atunci când
funcţionarul public împotriva căruia a fost formulată sesizarea a solicitat în scris ca acestea să
nu fie publice şi atunci când preşedintele comisiei de disciplină a solicitat, a dispus ca acestea
să nu fie publice din motive temeinic justificate.
Lucrările fiecărei şedinţe a comisiei de disciplină se consemnează într-un proces-verbal
semnat de preşedinte, de membrii şi de secretarul acesteia.
În exercitarea atribuţiilor sale, comisia de disciplină întocmeşte rapoarte pe baza
concluziilor majorităţii membrilor săi. Raportul comisiei de disciplină cu privire la cauza cu
care a fost sesizată, trebuie să conţină următoarele elemente: a) numărul şi data de înregistrare
a sesizării; b)numele, prenumele şi funcţia deţinută de funcţionarul public a cărui faptă a fost
cercetată, precum şi compartimentul în care acesta îşi desfăşoară activitatea; c) numele,
prenumele, funcţia şi domiciliul persoanei care a sesizat fapta, precum şi ale persoanelor
audiate; d) prezentarea pe surt a faptei sesizate şi a circumstanţelor în cae a fost săvârşită;
e)probele administrative; f) propunerea privind sancţiunea disciplinară aplicabilă sau, după
caz, de clasare a cauzei; g) motivarea propunerii; h) numele, prenumele şi semnătura
preşedintelui, ale membrilor comisiei de disciplină, precum şi ale secretarului acesteia; i)data
întocmirii raportului. Raportul comisiei de disciplină se înaintează persoanei competente să
aplice sancţiunea, în termen de 3 zile de la data ultimei şedinţe. Comisia de disciplnă poate să
propună: a)sancţiunea disciplinară aplicabilă, în cazul în care s-a dovedit săvârşirea abaterii
disciplinare de către funcţionarul public; b) clasarea sesizării, atunci când nu se confirmă
săvârşirea unei abateri disciplinare. La individualizarea sancţiunii disciplinare aplicabile
funcţionarilor publici, comisia de disciplină va ţine seama de elementele prevăzute în raport,
iar în cazul în care comisia de disciplină propune aplicarea sancţiunilor disciplinare, aceasta
va propune şi durata acestora şi, după caz, procentul de diminuare a drepturilor salariale.22
În cazul în care comisia de disciplină are indicii că fapta săvârşită de funcţionarul public
poate fi considerată infracţiune, propune conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în
cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public sesizearea organelor de cercetare

22
Op. cit., V. Prisacaru, p. 160-163
penală. Conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va sesiza de îndată organele de
cercetare penală.
Actul administrativ de aplicare a sancţiunilor disciplinare este emis de conducătorul
autorităţii sau instituţiei publice, la propunera comisiei de disciplină.
În actul administrativ sunt prevăzute în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie
abatere disciplinară, b) precizarea prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplină,
sub sancţiunea nulităţii absolute, c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate
de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile, d) temeiul legal în baza
căruia sancţiunea disciplinară se aplică, e) termenul în care sancţiunea disciplinară poate fi
contestată, f) instanţa competentă la care actul administrativ prin care s-a dispus sancţiunea
disciplinară poate fi contestat.
Persoana care este competentă, potrivit legii, de aplicare a sancţiunilor disciplinare nu
poate aplica o sancţiune disciplinară mai decât cea propusă de comisia de disciplină, dar poate
aplica o sancţiune mai mică cu obligaţia de a motiva aplicarea sancţiunii mai mici.
Actul administrativ de sancţionare se emite în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la
data primirii raportului comisiei de disciplină şi se comunică funcţionarului public sancţionat,
în terme de 15 zile lucrătoare de la data emiterii.
Sancţiunea disciplinară se aplică în termen de cel mult 6 luni de la săvârşirea abaterilor
disciplinare. La individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi
gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, gradul de
vinovăţie şi consecinţele abaerii, comportarea generală în timpul serviciului a funcţionarului
public, precum şi de existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare care nu
au fost radiate în condiţiile prezentei legi. Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea
aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea sau
modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziţiei de sancţionare.23

Radierea sancţiunilor disciplinare

Potrivit alin. (1) al art. 70, sancţiunile disciplinare de radiază de drept după cum urmează:
a) în termen de 6 luni de la aplicarea sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 65
alin. (3) lit. a);
b) în termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate
sancţiuni disciplinare prevăzute la art. 65 alin. (3) lit. b)-d);
c) în termen de 7 ani de la aplicare, sancţiunea prevăzută la art. 65 alin. (3) lit. e).24
Radierea sancţiunilor disciplinare se constată prin act administrativ al conducătorului
autorităţii sau instituţiei publice. În cazul funcţionarilor publici care sunt destituiţi din
funcţie nu se pune problema reabilitării deoarece potrivit art. 137 din Coul Funcţionarilor
Publici din 1940, funcţionarul destituit nu mai poate ocupa în viitor nici o funcţie publică,
23
Op. cit., V. Prisacaru, p. 164-166
24
Op. cit., C. Manda, p. 313-314
ceea ce ni se pare a fi de natură a întări disciplina în randul funcţionarilor publici.25Art. 95
din Constituţie intitulat „suspendarea din funcţie” a Preşedintelui, a fost calificata de
doctrină ca fiind răspunderea administrativ disciplinară a şefului de stat, iar art. 183 instituie
răspunderea administrativ disciplinară aplicabilă miniştrilor, fiind vorba de suspendarea
avestora din funcţie, care este lăsată la latitudinea şefului de stat atunci când s-a cerut
urmărirea penală a miniştriilor, sau care poate interveni de drept, atunci când ministrul în
cauză a fost trimis în justiţie.26

Caziereu administrativ

Pentru evitarea situaţiilor disciplinare ale funcţionarilor publici, Agenţia Naţională a


Funcţionarilor Publici, dispune alin. (1) al art. 69 din Legea nr. 188/1999, va elibera un
cazier administrativ, conform bazei de date pe care a administrează.
Cazierul administrativ este un act care cuprinde sancţiunile disciplinare aplicate
funcţionarului public şi care nu au fost radiate, el fiind necesar în următoarele cazuri:
a) desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia de concurs pentru
recrutarea funcţionarilor publici;
b) desemnarea unui funcţionar public în calitate de preşedinte şi membru în
comisia de disciplină;
c) desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia paritară;
d) ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari
publici sau categoriei funcţionarilor publici de conducere;
e) în orice alte situaţii prevăzute de lege.
Conform alin. (4), cazierul administrativ este eliberat la solicitarea:
a) funcţionarului public interesat;
b) conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară
activitatea;
c) preşedintelui comisiei de disciplină;
d) altor persoane prevăzute de lege.27

25
Op. cit., V. Prisacaru, p. 167
26
Op. cit., V. Vedinaş, p. 589-590
27
Op. cit., V. Prisacaru, p. 168
Cuprins:

1. Serviciul public
2. Funcţia publică
3. Funcţionarul public
4. Răspunderea administrativ disciplinară
5. Răspunderea discipliară a funcţionarilor publici:
- Abateri disciplinare
- Sancţiuni disciplinare
- Comisia de disciplină
- Radierea sancţiunilor disciplinare
- Cazierul administrativ
Bibliografie:

1. A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, ediţia a IV a, Ed. All Beck,


Bucureşti, 2005, vol I-II
2. P. Negulescu, Tratat de drept administrativ, ediţia a IV a, Ed. A. Marvan,
Bucureşti, 1934
3. I. Gorjan, Drept administrativ, Ed. Lumina lex, Bucureşti, 2005
4. E. Pripernea, Drept administrativ-partea generală, Ed. Universitatea
Ecologică „Dimitrie Cantemir”, Iaşi, 2001
5. A. Trăilescu, Drept Administrativ, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008
6. V.I. Prisacaru, Funcţionaii publici, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004
7. G. Zaharia, T. Chiurariu, D. Dumitrache, Tratat de drept administrativ, Ed.
Spiru Haret, Iaşi, 2007
8. D. I. Pepelea, Responsabilitatea Statului şi a funcţionarilor publici, Ed.
CERMI
9. V. Vedinaş, Dreptul administrativ şi instituţii politico-administrative, Ed.
Lumina lex, Bucureşti, 2002
10. C. Manda, Drept administrativ-tratat elementar, Ed. Lumina lex, Bucureşti,
2007
11. R. Petrescu, Drept administrativ, Ed. Accent, 2004