PLANUL

Introducere

Capitolul.I Caracterizarea generală a instituţiei

extrădări.
asistenţa

§.1 Noţiuni generale privinî|uridică

internaţională in materie penală :

a. forme de asistenţă juridică internaţională cu

caracter
penal.

b. forme de asistenţă juridică internaţională cu

caracter
procesual.

§2 Extrădarea ca formă de asistenţă juridică

internaţională -instituţie cu caracter penal şi
procesual penal.

Capitolul.il Condiţiile extrădării ;

§.1 Condiţii de fond.

§.2 Condiţii de formă.

§.3 Condiţii de procedură.

Capitolul.III Extrădarea în legia penală a Republicii

Moldova.

§.1 Noţiunea extrădării în legea penala a R.M.

§.2Sursele juridice ale extrădării.

 §.3Circumstanţele care exclud acceptarea cereri

de extrădare, încheiere Bibliografie.

Introducere

Dezvoltarea relaţiilor internaţionale pe multiple planuri la etapa

actuală a fost însoţită de o creştere fără precedent a criminalităţii
internaţionale. Acest fenomen e condiţionat de proliferarea
criminalităţii organizate pe teritoriul mai multor state, cum sunt cele
privind traficul de droguri, traficul de femei şi copii, falsificări de
monede sau alte valori ale diferitelor state, furturi şi tâlhării, pentru
a nu mai menţiona recrudescenţa terorismului. Această prezenţă
alarmantă a criminalităţii în mediul social al fiecărei ţări, dar şi pe
plan internaţional a determinat o reacţie de solidaritate din partea
statelor, conştiente de necesitatea colaborării lor în vederea
prevenirii şi combaterii acestui fenomen.
A devenit evident că datorită amplorii sale, ariei de răspândire
şi caracterului său organizat, această criminalitate depăşeşte
capacitatea de reacţie a statelor luate izolat şi nu poate fi combătută
eficace decât prin unirea eforturilor tuturor statelor. S-a impus astfel
necesitatea instruirii unor mijloace juridice de combatere a
criminalităţii şi cooperare interstatală pentru aplicarea legii penale - o
varietate de forme de asistenţă juridică în materie penală.
^ - ^ ' D 'm cadrul acestora, extrădarea este şi va continua să rămână
principalul I mijloc de realizare a cooperării internaţionale în lupta cu
fenomenul infracţional. Acest lucru e demonstrat de faptul că dacă
nu ar exista extrădarea ca mijloc juridic de drept penal, eficienţa
legii penale ar fi diminuată, iar posibilitatea de combatere a
fenomenului infracţional - anulată. Totodată fără ea nu s-ar putea
înfăptui aplicarea legii penale în temeiul principiului teritorialităţii în
cazurile în care, după săvârşirea infracţiunii, făptuitorul a reuşit să
părăsească teritoriul ţării. De asemenea nu s-ar putea realiza
aplicarea legii penale în temeiul principiului
personalităţii şi realităţii legii penale, în acelaşi timp extrădarea este
o măsură de descurajare a infractorilor care încearcă de a se refugia
în altă ţară, după ce a comis fapte ilicite în statul de origine.
Actualitatea acestei probleme în Republica Moldova este
determinată de faptul că pe parcursul mai multor ani are loc o
creştere a criminalităţii, inclusiv a

celei organizate.j
în acest context prezenta lucrare este o încercare de analiză
a acestei instituţii complexe a dreptului, în primul rând prin
prisma normelor dreptului penal. Odată cu implementarea
normelor în materia extrădării în CP RM, acest subiect ridică
probleme delicate ce urmează a fi studiate în detaliu.
Principalele sarcini ale prezentei lucrări au constat în: analiza
diverselor forme de asistenţă juridică în materie penală şi în
special a extrădării;
-analiza evoluţiei istorice a instituţiei extrădării;
-investigarea normelor penale, procesual-penale în raport cu
tratatele internaţionale \ care reglementează acest mijloc juridic de
combatere a criminalităţii.
Concluziile au fost fundamentate pe baza actelor normative
în vigoare, materialelor practicii judiciare şi opiniilor specialiştilor
in domeniu.
Concepută şi realizată după criterii ştiinţifice, lucrarea
constituie o încercare de a trata problema extrădării, în special
prin prisma normelor legislaţiei penale a RM.
 / Cele trei capitole ale lucrării sunt sistematizate în aşa mod, încât
să /Corespundă, în linii generale, problemelor ce necesită a fi
examinate în privinţa / instituţiei extrădării. Astfel în primul capitol
am încercat evidenţierea principalelor

/
forme de asistenţă juridică în materie penală aplicate în procesul de
combatere a fenomenului infracţional, în capitolul doi am determinat
condiţiile esenţiale ale extrădării, fără realizarea cărora nu poate fi
concepută acordarea extrădării. In capitolul trei am stabilit noţiunea
instituţiei extrădării în legislaţia penală a RM, sursele juridice ale
extradarii,circumstantele care exclud acceptarea cererii de
extrădare.
In prezent studierea acestui subiect are loc de către reputaţi
savanţi, care au realizat analiza profundă a instituţiei extrădării în
aspect penal, procesual-penal, internaţional. Aş menţiona în special
lucrările următorilor autori: Naumov A.V., Lukaşuk LI., Panov V.P.,
Beleaev S.S., Voljenkina V.M., Galenskaia L.N., Stănoiu R.M., Tănăsescu I.
ş.a. In aceste lucrări, deşi se elucidează multe din problemele
existente în materia extrădării, unele chestiuni delicate nu sunt
expuse
4

detailat, dintre care amintim doar corelaţia dintre instituţia extrădării

şi institutul drepturilor omului.
încercând o analiză sine ira et studio (fără mânie şi părtinire) a
naturii juridice a materiei extrădării, consider că discuţia rămâne
deschisă pentru continuarea dezbaterii şi exprimarea diferitor opinii,
pentru a putea formula judecăţi de valoare pertinente privind
implementarea în legislaţia penală a instituţiei în cauză,
perspectivele dezvoltării şi optimizării acesteia în viitorul mai
apropiat sau mai îndepărtat.
CAPITOLUL I Caracterizare generala a instituţiei
extrădării

§.1 Noţiuni generale privind asistenţa juridică

internaţională în materie penală

Principiul cooperării statelor în vederea asigurării progresului,
întăririi păcii şi securităţii în lume este realizat prin acordarea
asistenţei juridice internaţionale.
Particularităţile asistenţei juridice internaţionale în materie
penală, parte integrantă a asistenţei internaţionale în domeniul
juridic, decurg din însuşi specificul dreptului penal şi al raporturilor
juridice pe care le reglementează.
Conceput ca o totalitate a normelor ce reglementează relaţiile
sociale de luptă împotriva încălcărilor ce aduc atingere celor mai
importante valori sociale existente în societate, dreptul penal este
legat indisolubil de ordinea juridică internă a fiecărui stat.

în dreptul penal modern nu mai guvernează exclusiv principiul

teritorialităţii sub raportul aplicării sale în spaţiu, dar şi alte principii
de natură să asigure activităţii de reprimare o incidenţă şi cu privire
la situaţii extrateritoriale, ceea ce conduce în mod necesar la ideea
de asistenţă internaţională. Aceste principii sunt: -principiul
personalităţii legii penale - duce la extinderea incidenţei legii
naţionale şi asupra unora din faptele săvârşite în străinătate. Acest
principiu priveşte faptele ilicite săvârşite în afara teritoriului statului
de subiecţii acelui stat (principiul personalităţii active), într-o altă
concepţie - aici se includ şi faptele săvârşite împotriva subiecţilor
statului (principiul personalităţii pasive).

In limite mai largi sau mai restrânse, acest principiu e

consacrat în majoritatea legislaţiilor.Principiul protecţiei reale
extinde câmpul de aplicare a legii penale naţionale la fapta săvârşită
în afara teritoriului, dar nu în raport cu persoana ci cu natura
infracţiunii. Astăzi legislaţiile statelor prezintă o evidentă
concordanţă în ceeace priveşte dreptul pe care diferitele state şi-1
recunosc în a reprima faptele comise în străinătate, pe motivul că
acele fapte sunt susceptibile de a aduce

grave atingeri siguranţei sau suveranităţii statului.

- Principiul universalităţii face posibilă tragerea la răspundere penală
oriunde s-ar refugia făptuitorul. Fundamentul acestui principiu
constă în obligaţia internaţională a statelor de a nu tolera ca în
arena mondială să poată fi săvârşite fapte penale fără ca
făptuitorul lor să-şi primească pedeapsa.
In practică apare posibilitatea de a utiliza pentru tragerea la
răspundere penală a făptuitorului care s-a refugiat fie extrădarea, ca
un act prin care statul pe teritoriul căruia s-a refugiat o persoană
urmărită penal sau condamnată în alt stat, remite la cererea statului
solicitant pe acea persoană pentru a fi judecată sau pentru a
executa pedeapsa la care a fost condamnată, fie principiul
universalităţii legii penale.
în acest caz opţiunea va opera în favoarea extrădării.1
Statele, recunoscându-şi reciproc îndreptăţirea de a incrimina
faptele pe cale le consideră că prezintă pericol social, convin
totodată să colaboreze în opera de realizare a justiţiei, independent
de locul unde aceste fapte ar fi săvârşite. Această cooperare are
natura unei colaborări între suveranităţi.
Fiecare stat care nu îngăduie altui stat să efectueze pe teritoriul său
acte privind combaterea criminalităţii, dar convine ca organele sale
să îndeplinească astfel de acte solicitate de alt stat, îşi afirmă astfel,
în modul cel mai cert, suveranitatea sa şi manifestă în acelaşi timp

1 R.M. Stănoiu. Asistenţa juridică internaţională în materie penală. Bucureşti, 1975, p. 59

solidaritatea cu celelalte state în lupta contra criminalităţii.
s

Crearea cadrului juridic deschis unei colaborări internaţionale

în materia asistenţei penale, nu poate avea loc aşadar, decât pe
baza şi în limitele principiului suveranităţii, care este din punct de
vedere juridic o instituţie centrală în diferite ramuri ale dreptului.
In literatura de specialitate noţiunea asistenţei juridice
internaţionale în materie penală nu este suficient precizată.
Doctrinarii, ocupându-se mai ales de diferitele laturi ale asistenţei
penale între state, de formele prin care aceasta se realizează, trec
sub tăcere conceptul însuşi.
In cele mai dese cazuri conceptul asistenţei penale internaţionale
îmbracă 2accepţiuni:
-o accepţiune mai restrânsă, aşa-numita asistenţă juridică cu
caracter judiciar (în foro), prin care se înţelege asistenţa pe care
organele judiciare din diferite state şi-o acordă în cursul
procesului penal şi care se manifestă în mod obişnuit în
efectuarea sau în trimiterea actelor procedurale devenite
necesare în cadrul acelui proces;
-o accepţiune mai largă - asistenţa oferită în general în cadrul luptei
împotriva infracţionalităţii (in et extra foro)
Sunt frecvente cazurile în care termenul de asistenţă juridică
este exclusiv întrebuinţat pentru a desemna activitatea de cooperare
între state în materie penală.
Asistenţa judiciară internaţională în materie penală reprezintă
un sprijin reciproc pe care şi-1 dau statele în activitatea de
descoperire, judecare şi pedepsire a infractorilor .
Astfel asistenţa juridică internaţională se referă ta asistenţa
juridică cu caracter judiciar (sau procesual) prin care se înţelege
asistenţa pe care organele judiciare dintr-un stat o acordă în cursul
procesului penal organelor judiciare din statul în care are loc
activitatea judiciară şi care constă în efectuarea, predarea sau
comunicarea unor acte procedurale necesare soluţionării acelei
cauze.2
Ea cuprinde realizarea de către organele competente ale unui
stat contractant a unor acţiuni, executarea cărora este necesară
pentru cercetarea penală, anchetarea judiciară a cauzei penale sau
pentru executarea sentinţei instanţei de judecată.
Prin acordarea asistenţei, în diversele sale forme, statele
urmăresc prevenirea fenomenului infracţional sub ambele sale
aspecte, atât ca prevenţie specială, cît şi ca prevenţie generală.
Pentru realizarea acestui obiectiv complex este necesară extinderea
colaborării statelor în direcţia cunoaşterii atât a fenomenului
internaţional în profunzimea sa, cat şi a antecedentelor penale ale
diferiţilor infractori. In cadrul asistenţei şi cooperării internaţionale

2Ibidem, p. 16
3- Pitulescu I, Derşidan E, Abraham P, Ranete I. Dicţionar de termeni juridici uzuali. Bucureşti.
1995,p. 30.

trebuie organizate identificarea şi arestarea infractorilor care s-au

refugiat în altă ţară şi adunareaprobelor care vor fi puse la dispoziţia
organelor judiciare cărora le revine competenţa de a realiza
pedepsirea infractorului. Aceste operaţiuni se amplifică atunci când
mijloacele de probă pentru unele fapte se găsesc dispersate pe
teritoriul mai multor state.
Organizarea unei colaborări internaţionale între organele
judiciare din diferite state în vederea asigurării unei bune
administrări a justiţiei formează obiectul asistenţei juridice în
materie penală.
Conform opiniei existente în literatura de specialitate din cadrul
principiilor cooperării internaţionale la acordarea asistenţei judiciare

2 - Nistoreanu G, Petru M.A., Nae L, Paraschiv C.S, Dumitru A.L. Drept procesual penal. Partea
specială. Bucureşti. 1995, p. 187
în materie penală fac parte:

1)principiul cooperării mutuale;

2)principiul liberului consimţământ în colaborare;

3)principiul asigurării suveranităţii şi securităţii statelor contractante;

4)obligativitatea redării unei părţi a suveranităţii (aplicarea legislaţiei
altui stat);
5)necesitatea corespunderii cererii statului solicitant cu legislaţia
statului solicitat;
6)egalitatea împuternicirilor organelor judiciare ale statelor suverane
care acordă asistenţă;
7)asigurarea apărării şi egalităţii împuternicirilor participanţilor la
procesul penal pe teritoriile statelor contractante;realizarea
condiţiilor tratatului prin intermediul legislaţiei naţionale;
8)respectarea drepturilor şi intereselor statelor terţe de către statele
contractante;
10)obligativitatea realizării prevederilor tratatelor;

11)colaborarea pe baza normelor stabilite de convenţii internaţionale;

12)principiul legalităţi3

Ţinând cont de specificul relaţiilor ce apar la acordarea

asistenţei judiciare în materie penală la principiile generale ale
acesteia atribuim:
1)reciprocitatea obligaţiilor părţilor în condiţiile stabilite de tratate/

2)respectarea suveranităţii şi securităţii statelor;

3)dependenţa normelor tratatelor de limitele şi forma asistenţei

judiciare;
4)recunoaşterea competenţei statului străin în cauza penală

în legătură cu participarea unui cetăţean străin;

5)cedarea unei părţi a suveranităţii la efectuarea acţiunilor cu

3 Волженкина B.M. Оказание правовой помощи по уголовным делам в сфере международного

сотрудничестваГМосква, 1999,с 21 -22
 CP al RM nu stabile?te prevederi referitoare la diferite forme de asisten??
ridic? ?n materie penal?.

participarea cetăţenilor unui alt stat;

6)posibilitatea aplicării legislaţiei străine la realizarea acţiunilor

procesuale la cererea unui alt stat în limita în care aceasta nu vine

în contradicţie cu
I

principiile existente în legislaţia statului solicitat4.

Cadrul juridic de reglementare a asistenţei juridice în materie
penală cuprinde:
-legislaţia penală şi procesual-penal a statelor;

-convenţiile internaţionale.

Reglementarea diferitelor forme a asistenţei juridice în materie

penală are loc atât de legislaţia internă a statelor, cît şi de tratatele
internaţionale:
Articolul 4 al Constituţiei RM stabileşte faptul că atunci când
există neconcordanţa întnf pactele şi tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale
' v

omului la care RM este parte şi legile ei interne, prioritate au

reglementările internaţionale. Această dispoziţie vizează toate legile
şi alte acte normative, indiferent de data adoptării lor.
Hotărârea Curţii Constituţionale din 14.10.99 a constatat că
tratatele internaţionale au prioritate numai asupra legilor interne,
dar nu şi asupra normelor constituţionale.
s

CP din 18.04.02 reglementează în art. 13 - extrădarea - forma

esenţială de
asistenţă judiciară în materie penală.
CPP în titlul III - Proceduri speciale - reglementează condiţiile de
realizare a asistenţei judiciare internaţionale în materie penală
(capitolul IX). Г
In secţiunea II a capitolului IX este stabilită procedura de acordare a

4 Милинчук B.B .Институт взаимной правовой помощи по уголовным делам Действующая практика и перспектива
развития. "Москва 2001, с 25
extrădării, în secţiunea III - institutul transferului persoanelor
condamnate, în secţiunea

IV - recunoaşterea hotărârilor penale ale instanţelor străine.

Tratatele de asistenţă juridică în materie penală cuprinde 3
nivele: 1 . Tratatele internaţionale multilaterale de asistenţă
juridică;
2.Convenţii multilaterale, încheiate de state în vederea luptei cu
anumite tipuri de infracţiuni;
3.Acorduri încheiate la nivel de Guvern şi Minister în domeniul
asistenţei juridice.
Din momentul apariţiei RM în comunitatea statelor lumii ca stat
independent şi suveran, ea a ratificat şi a aderat la o serie de
convenţii internaţionale de asistenţă juridică în materie penală. La
ele se atribuie: Convenţia europeană de asistenţă juridică în materie
penală din 20.04.1959 ratificată la 26.09.1997, Convenţia de asistenţă
juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală a
statelor membre a Comunităţii Statelor Independente din 22.01.93
.ratificată la 16.03.1995.
Convenţia europeană din 20.04.59 stabileşte că părţile
contractante se angajează să-şi acorde reciproc asistenţă juridică
cea mai amplă cu putinţă în orice procedură privitoare la infracţiuni a
căror reprimare este, în momentul solicitării asistenţei de
competenţa autorităţilor judiciare ale părţilor solicitate.
Acest tratat reglementează o serie de forme de asistenţă
juridică în materia penală: efectuarea de comisii rogatorii, remiterea
de copii sau extrase de pe hotărârile penale, de pe cazierele
judiciare, înmânarea de citaţii.
Un izvor internaţional care reglementează o formă specială de
asistenţă juridică în materie penală este Convenţia europeană de
extrădare din 13.12.58. în capitolul următor va fi analizată natura
acestei forme de asistenţă judiciară.
In cadrul Comunităţii Statelor Independente a fost adoptat Ia 22.01.93
Convenţia cu privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice în
materie civilă,
familială şi penală. Acest tratat reglementează acordarea asistenţei
juridice în
materie penală de către statele contractante prin realizarea
acţiunilor procesuale şi
altor acţiuni, prevăzute de legislaţia statului solicitat. In special acest
act prevede:
întocmirea şi transmiterea documentelor; efectuarea percheziţiilor;
transmiterea şi
eliberarea probelor materiale, efectuarea expertizei; anchetarea
părţilor, acuzaţilor,
и martorilor, experţilor; intentarea urmăririi penale, căutării şi
extrădării persoanelor care au comis crime, recunoaşterea şi
executarea sentinţelor, înmânarea documentelor.
Convenţia CSI din 1993 a fost încheiată de statele contractante
în scopul completării dispoziţiilor convenţiei europene din 1959 şi
pentru a facilita aplicarea principiilor conţinute în aceasta.
Prevederi referitoare la asistenţa judiciară în materie penală
există şi în o serie de convenţii multilaterale, încheiate între state în
lupta cu anumite categorii de infracţiuni: RM a aderat la asemenea
tratate:Convenţia ONU împotriva torturii şi altor pedepse ori
tratamente cu cruzime,inumane sau degradante, adoptată la New
York în 1984;
- Convenţia referitoare la prevenirea şi pedeapsa pentru crimele
săvârşite contra persoanelor care se bucură de protecţie
internaţională, inclusiv contra agenţilor diplomatici, semnată la
 New York la 14.12.73.
Statele dorind să promoveze cooperarea în domeniul juridic, pe
baza respectului reciproc al suveranităţii, egalităţii şi beneficiului
mutual încheie tratate bilaterale în acest domeniu.
RM a încheiat acorduri în vederea acordării asistenţei juridice
începând cu anul 1993 cu o serie de state: Lituania, Letonia, Federaţia
Rusă, Ucraina, Turcia şi România. Astfel RM a ajuns la înţelegeri în
vederea perfecţionării cooperării în domeniul asistenţei juridice cu:
-Lituania prin tratatul între RM şi Republica Lituania cu privire la
asistenţa juridică şi la raporturile juridice în materie civilă,
familială şi penală din 09.02.1993;
-Letonia prin tratatul întru RM şi Republica Letonia cu privire Ia
asistenţa juridică şi la raporturile juridice în materie civilă;
familială şi penală din 14.04.93;
-Federaţia Rusă prin tratatul întru RM şi Federaţia Rusă cu privire la

asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială

şi penală din 25.02.93;
-Ucraina prin tratatul între RM şi Ucraina privind asistenţa juridică şi

relaţiile juridice în materie civila şi penală din 13.12.93;

-Turcia prin acordul între RM şi Republica Turcia cu privire la

asistenţa juridică în materie civilă, comercială şi penală din

22.05.96;
-România prin tratatul între RM şi România privind asistenţa judiciară

în materie civilă şi penală din 06.07.96.

Aceste acte internaţionale stabilesc condiţii de acordare a
asistenţei juridice în materie civilă, familială şi penală, formele de
asistenţă, organele în competenţacărora intră acordarea asistenţei
juridice; facilităţile acordate cetăţenilor de către statele
contractante.

In prezent asistenţa juridică internaţională în materie penală e

reglementată şi de acorduri încheiate la nivel de guvern, minister şi
departament5.
Astfel, în cadrul CSI la 24.09.93 a fost fondat printr-o decizie a
Consiliului şefilor de guvern - Biroul de coordonare în lupta cu crima
organizată şi alte tipuri de infracţiuni grave. A fost adoptat un
regulament referitor la reglementarea activităţii acestui birou6.
Tot la nivelul CSI a fost încheiat un acord privind cooperarea
ministerelor afacerilor interne a statelor independente în sfera luptei
cu criminalitatea în 1992. în 1993 organele Procuraturii RM şi a
Federaţiei Ruse au semnat un acord de asistenţă juridică şi
cooperare între organele Procuraturii în activitatea de combatere a
criminalităţii.
I

De toate actele internaţionale sunt prevăzute organele puterii

de stat în competenţa cărora intră acordarea asistentei juridice în
materie penală. Aceste organe sunt: instanţa de judecată, organele
procuraturii, alte instituţii de stat. Unele forme de asistenţă juridică
în materie penală, în deosebi transmiterea documentelor, pot fi
efectuate prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare
ale statelor.
Conform prevederilor art. 536 al CPP al RM adresările privitor la
asistenţa judiciară internaţională în materie penală se fac prin
intermediul Ministerului Justiţiei, după caz, al Procuraturii Generale în
direct sau prin intermediul

Ministerului Afacerilor Externe al RM.

Acest mod de legătură între instituţiile de justiţie competente ale
statelor este stabilit în majoritatea tratatelor bilaterale încheiate
între RM şi alte ţări. Raporturile juridice în vederea cooperării în
acest domeniu între RM şi statele cu care ţara noastră nu a încheiat

5 Бирюков П.Н. Международное право. Москва,2000, с 269

6 Лукашук И.И,.Наумов А.В. Международное уголовное право. Москва, 1999, с 208
tratat de asistenţă juridică, se stabilesc pe cale diplomatică.

Asistenţa juridică se acordă numai în baza cererii de acordare a

asistenţei juridice a cărei conţinut e stabilit în tratatele menţionate
mai sus. Cererea de asistenţă juridică se întocmeşte de regulă în
limba naţională a statului solicitant. In convenţia CSI din 1993 e
prevăzută posibilitatea utilizării unei singure limbi -limba rusă. La
cerere trebuie de anexat traducerea oficială în limba de stat a
statului solicitat.
După îndeplinirea cererii instituţia solicitată transmite actul
instituţiei solicitante, în cazul în care cererea nu a putut fi
satisfăcută, instituţia solicitată o va restitui instituţiei solicitante,
comunicând motivele neexecutării cererii.
Rolul asistenţei juridice în materie penală în combaterea
criminalităţii este considerabil. Atunci când principiul suveranităţii
exclude orice acţiune directă ale autorităţilor unui stat (inclusiv a
puterii executive şi judecătoreşti) pe teritoriul altui stat, asistenţa
juridică rămâne unica cale posibilă pentru a îndeplini acţiunile
procesuale posibile.

a)Forme de asistenţă juridică internaţională cu caracter

penal.

Colaborarea şi asistenţa judiciară în vederea reprimării

fenomenului criminalităţii a impus necesitatea instruirii unor mijloace
juridice de cooperare internaţională în acest domeniu.
In prezent aceste forme sînt variate şi se înfăptuiesc prin
mijloace de drept penal şi mijloace de drept procesual penal7.
Dintre mijloacele de drept penal menţionăm:

7 Bulai C. Drept Penal Romîn.Partea Generală.Vol.I, Bucureşti, 1992, p.82

1)aplicarea legii penale a statului în raport cu infracţiuni săvârşite de

străini în afara teritoriului ţării sale, în temeiul principiului

universalităţii legii penale;
2)incriminarea şi sancţionarea ca infracţiuni prin dispoziţii ale Codului

Penal a unor fapte periculoase pe care statul s-a angajat, prin

convenţii internaţionale să le incrimineze şi să le sancţioneze (RM
a aderat la Convenţia cu privire laprevenirea şi reprimarea crimei
de genocid - New York 09.12.48, Convenţia pentru reprimarea
capturării ilicite a aeronavelor-Haga 16.12.70; Convenţia împotriva
torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau
degradate - New York 10.12.84 ş.a.).
3)recunoaşterea prin normele dreptului penal a unor efecte ale

hotărârilor judecătoreşti de instanţe ale altor state, cum ar fi

scăderea din durata pedepsei a privaţiunii de libertate executate
în străinătate (art. 86 al .2 CP al RM din 18.04.02); aşa-numita recidivă
internaţională (art. 11 al. 7 CP al RM din 18.04.02);
4)asistenţa judiciară internaţională realizată prin acordarea extrădării

(art. 13 CP al RM din 18.04.02) şi prin alte forme de asistenţă.

Dintre mijloacele de drept procesual fac parte : comisia rogatorie
internaţională şi recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte
judiciare străine.
Realizarea asistenţei juridice internaţionale în materie penală
poate îmbrăca diverse forme. Aceste forme constituie latura
substanţială în organizarea asistenţei juridice internaţionale, iar
activitatea prin care ele sînt aduse la îndeplinire constituie latura
formală a cooperării dintre state în domeniul acestei asistenţe
judiciare.8
Actele internaţionale în domeniul asistenţei juridice în materie
penală stabilesc acţiunile procesuale şi alte acţiuni care reprezintă

8Stănoiu R.M. Asistenţa...p.80

forme ale asistenţei juridice în acest domeniu. Articolul 6 al
convenţiei CSI din 22.01.93 stipulează asemenea forme ca: întocmirea
şi transmiterea documentelor, efectuarea percheziţiilor,
sechestrarea, transmiterea şi eliberarea probelor materiale,
efectuarea expertizei, anchetarea părţilor, acuzaţilor, martorilor,
experţilor, intentarea urmăririi penale, căutării şi extrădării
persoanelor care au comis crime, recunoaşterea şi executarea
sentinţelor judiciare în cauze penale, precum şi înmânarea
documentelor.Articolul 537 al CPP al RM menţionează asemenea
forme de
9

asistenţă în materie penală:

1)transmiterea de acte persoanelor fizice sau juridice care se află
peste hotarele ţării;
2)audierea persoanelor în calitate de martor sau expert;

3)executarea cercetării, percheziţiei, ridicării obiectelor sau

documentelor şi transmiterea lor peste hotare, efectuarea expertizei;
4)chemarea persoanelor aflate peste hotare pentru a se prezenta
benevol la urmărirea penală sau în instanţa de judecată pentru
audiere sau confruntare, precum şi aducerea silită a persoanelor
aflate în detenţie la acest moment;
5)efectuarea urmăririi penale la denunţul unui stat străin;

6)căutarea şi extrădarea persoanelor care au comis infracţiuni;

7)recunoaşterea şi executarea sentinţelor străine;
8)transmiterea persoanelor condamnate.

Clasificarea formelor de asistenţă judiciară în materie penală

poate fi efectuată în dependenţă de mai multe criterii:
- după obiectul acestora9.
a)asistenţa referitoare la extrădarea persoanelor ce au încălcat
legea;
9 Лукашук И.И,.Наумов A.E. Международное уголовное право. Москва, 1999, с 202
b)asistenţa în realizarea însărcinărilor judecătoreşti în vederea
obţinerii declaraţiilor martorilor sau transmiterea corpurilor delicte, a
materialelor sau altor documente care se referă la cercetarea penală
şi ancheta judecătorească în cauze penale.
- în dependenţă de faptul dacă ele funcţionează pe bază de tratate
(sau convenţii) sau în afara acestora există10:
a)forme consacrate

b)forme eventual acceptabile.

Formele consacrate sînt reglementate prin tratate (convenţii)

pe care statele le-au încheiat sau la care au aderat ulterior. Din
cadrul acestor forme fac parte formele cu caracter informativ şi cu
caracter procesual (care vor fi analizate pe parcurs).

Formele de asistenţă judiciară eventual acceptabile

funcţionează pe baza declaraţiilor de reciprocitate. Această cale este
folosită de regulă de statele vecine care au frontieră comună, încât
trecerea acestora de către infractori este foarte frecventă, iar faptele
prin continuitatea sau conexitatea lor privesc ambele teritorii.
Interpolul asigură colaborarea dintre organele de poliţie ale
diferitor state, dar nimic nu împiedică ca statele să stabilească
contracte directe între organele de poliţie ale diferitelor state, dar
nimic nu împiedică ca statele să stabilească contacte directe între
organele de poliţie proprii, în afara Interpolului.
Recurg la această formă directă în special statele care nu sînt
afiliate Interpolului. Aceasta nu exclude desigur posibilitatea ca
statele afiliate Interpolului să folosească în anumite cazuri calea
contactelor directe.
• 13

R.M. Stănoiu menţionează despre o formă de asistenţă juridică

bilaterală, folosită de obicei de către statele limitrofe, care constă în

10 Stănoiu R.M. Asistenţa...p.80

angajamentul luat de fiecare stat de a avansa cheltuielile de
transport şi întreţinere pe teritoriul respectiv, a martorilor chemaţi
dintr-un stat înaintea instanţelor din alt stat. - după conţinutul
asistenţei, aceasta poate apărea sub aspectul unor forme:
a)generale
b)speciale

Formele generale servesc de regulă la aducerea luptei contra

fenomenului infracţional, iar formele speciale servesc la darea unui
ajutor direct la urmărirea şi reprimarea unei infracţiuni concrete.
Tot în acest punct de vedere asistenţa judiciară în materie
penală apare în forme cu caracter informativ (care privesc
infracţiunea în general) şi forme cu caracter procesual (care privesc
o infracţiune concretă).
Formele de asistenţă cu caracter informativ servesc la
realizarea în general a luptei împotriva fenomenului infracţional,
facilitând prin transmiterea de informaţii, combaterea criminalităţii,
mai ales sub aspectul prevenţiei generale. Aceste informaţii pot servi
deseori şi la descoperirea, urmărirea şi soluţionarea unui caz

13 Ibidem,p.82

concret, precum şi la cunoaşterea antecedentelor unor infractori

facilitândidentificarea acestora şi individualizarea pedepselor ce li se
aplică. Ele aduc în principal un aport direct în sfera prevenţiei
generale şi un aport eventual, indirect în sfera activităţii de
represiune.
Fac parte din grupul formelor cu caracter informativ: remiterea
de copii sau extrase de pe hotărârile penale, remiterea fişelor
antecedente penale şi, în fine, schimbul internaţional de informaţii
privind o serie de probleme care interesează statele în lupta lor
comună cu fenomenul criminalităţii11 .
Informarea are următoarele scopuri:
1) In raport cu sarcina ei directă - de a înlesni lupta contra
fenomenului
infracţional: procurarea de informaţii serveşte la ţinerea în
evidenţă a
persoanelor social-periculoase refugiate pe teritoriul unui
stat.
Pentru buna organizare a luptei contra fenomenului infracţional,
un stat trebuie deci să cunoască exact acest fenomen, atât în
raport cu infracţiunile săvârşite pe teritoriul său şi cu datele
interne privind persoanele cu antecedente penale, cît şi în raport
cu mersul criminalităţii şi din alte state. Pentru acest motiv un
stat este interesat să cunoască îndeosebi infracţiunile pe care
cetăţenii săi le-au săvârşit pe teritoriul altor state şi condamnările
pronunţate de acestea.
2) In raport cu sarcina lor indirectă, procurarea de informaţii este
utilă realizării în
bune condiţii a justiţiei penale. Toate legislaţiile penale admit
astăzi că pentru
aplicarea unei pedepse juste, trebuie să se ţină seama de
personalitatea
infractorului, personalitatea care, din punct de vedere penal,
poate fi cunoscută
şi prin antecedentele sale prin condamnările anterioare, care în
multe cazuri au
avut loc în străinătate.
Aşadar remiterea de copii sau extrase de pe hotărârile de
condamnare, remiterea fişelor de antecedente penale au un

11Волженкина B.M. Оказание правовой помощи. C.43

important rol în individualizarea pedepsei: la luarea unor măsuri ca
suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau înlocuirea
răspunderii penale, ori la acordarea graţierii, sau în fine la acordarea
reabilitării judecătoreşti.

Tratatele internaţionale reglementează expres diferite forme

de asistenţă cu caracter informativ. Astfel titlul XII al Convenţiei
Europene din 20.04.59 menţionează angajarea statelor în acordarea
schimbului de informaţii din cazierul judiciar. Partea solicitată va
transmite informaţii despre condamnările penale şi despre măsurile
ulterioare care privesc pe cetăţenii părţii solicitante şi au făcut
obiectul unei menţiuni în cazierul judiciar. Efectuarea schimbului de
informaţii din cazierul judiciar are loc la nivelul Ministerelor de
Justiţie, cel puţin o dată pe an.
Convenţia CSI din 22.01.93 stabileşte expres că instituţiile
centrale de justiţie ale statelor îşi transmit reciproc, la cerere,
informaţii despre legislaţia în vigoare sau care a acţionat pe
teritoriile lor şi despre practica aplicării ei de instituţiile de justiţie.
Această necesitate apare în cazurile când organele de drept ale unui.
stat nu au posibilitatea de a avea acces la actele normative ale altui
stat.
Acest tratat internaţional mai stipulează obligaţia părţii
solicitate de a comunica părţii solicitante hotărârea sa definitivă şi să
remită copia hotărârii definitive. Referitor la formele de asistentă cu
caracter informativ, convenţia sus-menţionată mai menţionează
despre comunicarea sentinţelor de învinuire şi a informaţiilor despre
antecedentele penale. Concomitent cu informaţiile despre sentinţele
de învinuire care au intrat în vigoare sînt transmise şi amprentele
digitale ale condamnaţilor, de care dispune statul solicitat. Atunci
când o anumită persoană este trasă la răspundere penală pe
teritoriul unui stat, instituţiile de justiţie ale acestuia se vor putea
adresa autorităţilor altui stat, pe teritoriul căruia ea a fost
condamnată anterior, în vederea punerii la dispoziţie a informaţiilor
privind antecedentele penale ale acestei persoane.Tratatele
bilaterale stabilesc de asemenea prevederi referitoare Ia aceste
forme cu caracter informativ. Astfel, tratatele încheiate întru RM şi
respectiv Federaţia Rusă, Letonia, Lituania în domeniul asistenţei
juridice conţin dispoziţii referitoare la obligaţia statelor de a informa
asupra rezultatelor urmăririi penale împotriva persoanei în privinţa
căreia au fost înaintate cereri de pornire a urmăririi penale, precum
şi a persoanelor extrădate.
în cazul transferării unui condamnat în vederea executării
pedepsei în statul al cărui cetăţean este, statul de condamnare
trebuie să informeze statul de execuţie despre:
a)numele, data şi locul naşterii condamnatului;

b)atunci când e posibil adresa sa din statul de execuţie;

c)o expunere a faptelor care au dus la condamnare;

d)natura, durata şi data când a început executarea pedepsei.

Statul pronunţării sentinţei e necesar să anunţe statul

executării sentinţei în special despre amnistie, precum şi despre
anulare, modificarea hotărârii şi despre executarea acesteia.
La categoria formelor de asistenţă cu caracter informativ se
atribuie şi stabilirea adreselor şi a altor date despre anumite
persoane. Astfel statele îşi acordă asistenţă judiciară în vederea
determinării adreselor persoanelor ce locuiesc pe teritoriul lor pentru
realizarea unor drepturi a acestora. Instituţiile de justiţie participă la
stabilirea locului de muncă şi a veniturilor persoanelor care locuiesc
pe teritoriul statului solicitat. Aceste informaţii sunt necesare pentru
realizarea anumitor drepturi a persoanelor şi pentru asigurarea
reprimării criminalităţii.
In urma examinării formelor cu caracter informativ, putem
menţiona că problemele care apar în legătură cu acestea sunt
următoarele:
a) ce acte (copii, extrase, hotărâri) trebuie transmise? -
comunicările despre sentinţele de învinuire şi asupra
antecedentelor penale, informaţii din cazierul judiciar, date
asupra pornirii urmăririi penale şi despre executarea pedepsei,
informaţii despre anumite persoane în vederea tragerii la
răspundere penală;ce condamnări trebuie menţionate? - toate
hotărârile condamnare rămase 'h

definitive pot fi menţionate, indiferent de pedeapsa aplicată şi

pentru ce fapte
au 1

fost pronunţate;
b)pe ce cale se efectuează remiterea? - în cazul existentei tratatelor

la care sînt parte statele contractante, remiterea se efectuează

direct între autorităţile competente ale acestora, în caz contrar -
pe cale diplomatică;
c)care stat trebuie să suporte cheltuielile? - de regulă ele se suportă

de partea
!

solicitantă, parte interesată în obţinerea informaţiei, dar acordurile

bilaterale pot deroga de la acest principiu.

b)F orme de asistenţă juridică cu caracter procesual.

Formele de asistenţă juridică internaţională cu caracter

procesual se desfăşoară în sfera de reprimare a cazurilor de fapte
infracţionale concrete, fiecare
din ele reprezentând un mijloc de colaborare între state în realizarea
combaterii
 i

unor infracţiuni determinate.

E necesară cunoaşterea completă a faptelor ilicite petrecute în
realitate în scopul asigurării desfăşurării în bune condiţii a procesului
penal. Organele de cercetare penală în multe cazuri nu au la
îndemână mijloacele necesare pentru examinarea cauzei şi
constatare a adevărului.
De multe ori probele necesare pentru soluţionarea unei cauze
penale nu pot fi obţinute decât apelând şi solicitând concursul
organelor judiciare din alt stat. Formele de asistenţă cu caracter
procesual sînt menite să realizeze tocmai colaborarea între state în
scopul înfăptuirii justiţiei în cauzele penale, contribuind astfel la
activitatea de prevenţie specială şi generală12.
Cooperarea statelor în lupta cu criminalitatea poate fi
înfăptuită prin următoarele forme de asistenţă cu caracter procesual:
cooperarea organelor de poliţie; efectuarea comisiilor rogatorii;
înmânarea de citaţii; remiterea de deţinuţi în scopul audierii sau al
unei confruntări, transmiterea de piese judiciare; extrădarea
recunoaşterea hotărârilor penale străine.
Iniţial organele de cercetare penală întâmpinau serioase
dificultăţi la pornirea proceselor penale. Facilitatea de trecere a
frontierelor făceau nu numai ca prinderea şi arestarea unor infractori
să nu poată fi efectuată, dat şi ca unele mijloace de probă să fie
exportate. Lipsa unei cooperări între state în identificarea, arestarea
şi remiterea infractorilor constituia o piedică în realizarea activităţii
de tragere la răspundere penală în statul unde au fost săvârşite
infracţiunile.

Astfel pe plan mondial a apărut necesitatea formării unei

organizaţii în domeniul asigurării reprimării infracţiunilor şi

12 Stănoiu R.M. Asistenţa...p.86

identificării, arestării infractorilor stabiliţi în alte state.
j
Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (O.I.P.C.; Interpol)
a fost fondată în 1923, centrul său era la Viena. în perioada celui de-al
II război mondial şi-a încetat activitatea, fiind reconstituită în 1946 şi
al cărei statut a intrat în vigoare în 1956. Astăzi membre a O.I.P.C. sînt
peste 170 de state. RM a aderat în 1994 la Interpol.
Scopul acestei organizaţii este asigurarea şi
dezvoltarea relaţiilor de cooperare ale organelor de poliţie
naţionale ale statelor membre în cadrul legislaţiei acestora
şi a convenţiilor internaţionale în domeniu13.
Descoperirea infracţiunilor şi identificarea infractorilor nu
constituie decât prima etapă în activitatea de asistenţă juridică
internaţională, Adesea în faza urmăririi, ca şi în acea a judecăţii
cauzei, examinarea probelor poate face de asemenea necesară o
colaborare internaţională.
Organul judiciar care efectuează urmărirea sau judecarea unei
cauze şi constată că exacta cunoaştere a adevărului depinde de
anumite probe sau mijloace de probă care se găsesc în străinătate,
solicită în acest caz concursul autorităţilor străine. Pentru obţinerea
acestui concurs organul judiciar se adresează autorităţilor străine pe
cale de comisii rogatorii, cu solicitarea de a se proceda la audieri de
martori sau la cercetări la faţa locului în vederea obţinerii anumitor
probe. Comisia rogatorie este o formă de asistenţă judiciară folosită
de organul de cercetare penală sau instanţa de judecată pentru
efectuarea unui act procedural în străinătate, scop în care el se
adresează organului străin care are posibilitatea să efectueze acel
act. Se pot solicita prin comisie numai acţiuni procesuale prevăzute

Stănoiu R.M. Asistenta...,р.87

13Лукашук И.И,.Наумов A.E. Международное уголовное право. Москва, 1999, с 257

de lege. Comisia rogatorie se înaintează, după caz, procurorului
general sau ministrului Justiţiei, care la rândul lor intervin la Ministerul
de Externe pentru transmiterea comisiei rogatorii.

Comisiile rogatorii în materie penală către autorităţile judiciare

ale altor state se fac conform dispoziţiilor cuprinse în tratate şi
convenţii, în dispoziţii de drept intern, iar în lipsa acestora - după uzul
consacrat de dreptul internaţional.
Astfel, convenţia europeană din 20.04.59 stipulează condiţiile de
realizare a comisiei rogatorii. Comisiile rogatorii pot-avea ca obiect,
conform prevederilor convenţiei, îndeplinirea actelor de urmărire sau
comunicarea mijloacelor materiale de probă, dosarelor sau
documentelor.
In cazul necesităţii transmiterii dosarelor sau documentelor,
partea solicitată va putea să transfere numai copii sau fotocopii
certificate pentru conformitate de pe actele cerute. Partea solicitată
în măsura posibilităţii va putea comunica originalul acestor acte
atunci când există prevederi referitoare la acest moment în cererea
de comisie rogatorie.
Prin procedura comisiei rogatorii internaţionale, un organ de
urmărire penală sau o instanţă judecătorească dintr-un stat se poate
adresa unui organ de urmărire penală sau unei instanţe judecătoreşti
din alt stat în vederea efectuării unui anumit act procedural. Acest
act deşi e îndeplinit în ţară străină, potrivit legii acelei ţări, e valabil
înaintea organelor judiciare naţionale.
Sînt reglementate 2 forme de comisii rogatorii internaţionale;
-comisia rogatorie în străinătate;

-comisia rogatorie din străinătate.

CPP stipulează expres conceptul de comisie rogatorie, condiţiile

de efectuare a acestei forme de asistenţă cu caracter procesual.
Actul procedural întocmit în străinătate în conformitate cu
prevederile legii acelei ţări este valabil în faţa organelor de urmărire
penală şi a instanţelor de judecată din RM.
In doctrină este unanim admisă părerea că nu pot forma obiect
al comisiilor rogatorii decât faptele socotite infracţiuni atât în
legislaţia ţării care solicită comisia, cît şi cea a ţării care o va efectua
(condiţia dublei incriminări). Estecontroversată problema dacă pentru
faptele care nu pot face obiectul extrudării poate fi cerută o comisie
rogatorie14.
Există unele opinii în literatura de specialitate care susţin că
extrădarea e un
act mult mai important decât efectuarea unei comisii rogatorii şi nu
e just să se facă
o asimilare completă între aceste 2 forme de asistenţă. Refuzul de a
accepta comisia
rogatorie în cazurile când extrădarea nu ar putea fi acordată
constituie un obstacol
în exercitarea dreptului de apărare. Refuzarea comisiei rogatorii
trebuie să aibă loc
numai atunci când partea solicitată consideră că prin satisfacerea
cererii s-ar aduce
atingere suveranităţii, securităţii, ordinii publice sau altor interese
esenţiale ale
tării15. !

Prin comisie pot fi îndeplinite orice acţiuni procesuale necesare

urmăririi sau judecării unei cauze (de exemplu audieri, confruntări,
expertize, cercetări la faţa locului) cu condiţia ca acestea să figureze
printre actele sau măsurile care potrivit legislaţiei statului solicitat
14 Stănoiu R.M. Asistenţa juridică..., p.89
15 Милинчук B.B. Институт взаимной..., с. 62
pot fi îndeplinite prin comisie rogatorie.
Al 1 art. 540 CPP nu precizează decât faptul că acţiunea
procesuală trebuie să fie necesară. In acest fel, orice acţiune
procesuală (ascultare de martori, cercetare Ia faţa locului, ridicare de
obiecte) poate fi cerută să fie îndeplinit prin comisie rogatorie în
străinătate. Ea trebuie să fie restituită statului care a adresat-o de
îndată ce a fost executată sau nu s-a constatat imposibilitatea de a i se
da curs.
Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată pot
efectua comisii rogatorii cerute de organele respective din
străinătate, în acest caz se aplică legislaţia naţională a RM, însă la
cererea părţii solicitante poate să se aplice o procedură specială
prevăzută de legislaţia tării străine, dacă aceasta nu contravine legii
naţionale şi obligaţiunilor internaţionale ale RM.
Astfel, dobândirea de informaţii de către autorităţile unui stat
din partea instituţiilor judiciare ale altui stat se face de regulă prin
comisii rogatorii.
Prin intermediul comisiilor rogatorii se poate efectua urmărirea
penală la denunţul unui stat străin. Realizarea obligaţiei de urmăriri
a cetăţenilor săi, suspectaţi de a fi comis infracţiuni pe teritoriul
statului solicitant are loc în

conformitate cu legislaţia statului solicitat.

Dacă părţii solicitate i-a fost înaintată cererea de pornire a
urmăririi penale după intrarea în vigoare a sentinţei sau după
adoptarea unei alte hotărâri definitive, dosarul penal nu poate fi
intentat de instituţiile părţii solicitante, iar cel intjsntat urmează a fi
clasat.
împrejurări deosebite pot uneori să facă necesară aducerea pe
teritoriul statului solicitant a martorului (în unele cazuri martorul este
deţinut în statul solicitat) aflat în străinătate, în vederea audierii lui
în faţa organului care judecă cauza. Alteori apare ca necesară pentru
soluţionarea unei cauze în statul solicitant transmiterea unor piese
judiciare sau extrajudiciare cu relevanţă probatorie (obiecte,
documente). Acestea constituie forme complimentare de asistenţă
judiciară care reclamă luarea măsurilor cuvenite pentru aducerea lor
la îndeplinire.
Starul ale cărui organe judiciare dispun aducerea unui martor
ce se găseşte în străinătate va lua măsurile necesare care să facă
posibilă venirea martorului pe teritoriul său.
Practic poate fi suficientă o simplă scrisoare de invitaţie
adresată martorului de a veni să depună declaraţii fără recurgerea la
asistenţa judiciară interstatală. Organele judiciare pot însă adresa
martorului o citaţie cu menţiunile legale, dar care nu poate să
conţină ameninţări cu aplicarea măsurilor de constrângere în caz de
neprezentare.Necesitatea citării martorului în vederea depunerii
declaraţiilor în statul interesat apare deoarece o audiere prin comisie
rogatorie nu dă aceleaşi rezultate ca audierea făcută direct de către
organele care judecă cauza .
In scopul asigurării realizării acestei forme de asistenţă
judiciară în acordurile dintre state sînt stipulate, în general,
imunitatea de urmăriri şi arestare a martorilor care consimt să vină
să depună declaraţii, precum şi alte garanţii (rambursarea
cheltuielilor, repararea prejudiciilor ca urmare a deplasării în alt
stat).
Imunitatea de urmărire sau arestare funcţionează cu privire la
faptele anterioare venirii martorului pe teritoriul statului solicitant,
adică anterior trecerii frontierei. Aşadar persoana venită pe teritoriul

21 1

Бирюков П.Н. Международное право. Москва,2000, с 276

statului care a distrus aducerea sa nu beneficiază de imunitate
pentru faptele săvârşite după intrarea sa pe teritoriul acelui stat.

Imunitatea de care se bucură martorul citat încetează dacă

acesta nu părăseşte teritoriul statului solicitant într-un anumit
interval de timp. Tratatele parte la care e şi RM fixează termeni mai
mult sau mai puţin diferiţi(convenţia Europeană din 1959 şi convenţia
CSI-15 zile, tratatul moldo-leton şi moldo-lituanian-10 zile,moldo-
ucrainean-7 zile,moldo-romîn,moldo-rus-15 zile).
In vederea asigurării respectării libertăţii şi siguranţei
persoanei, în tratatele internaţionale şi legislaţia internă au fost
incluse de asemenea imunităţi speciale.
Art. 543 al CPP al RM stabileşte condiţii asemănătoare de citare
a martorului sau expertului care se află în afara hotarelor RM.
în cazul în care persoana a cărei audiere sau confruntare e
necesar să se facă într-un alt stat se află în stare de deţinere, statul
care prin organele sale a luat măsura deţinerii poate consimţi la
remiterea acelei persoane. Remiterea unui deţinut în vederea
audierii ca martor urmăreşte facilitarea judecării unei cauze.
Tratatele de asistenţă juridică stabilesc anumite condiţii
referitor la efectuarea transferării unui deţinut în vederea audierii ca
martor. Aceste dispoziţii

se referă la menţinerea stării de arest şi înapoierea persoanei

deţinute în termenul indicat. Transferarea va putea fi refuzară:

a)dacă persoana deţinută nu consimte;

b)dacă prezenţa sa este necesară într-un proces penal în curs pe

teritoriul părţii
solicitate;
c)dacă transferarea sa este susceptabilă de a-i prelungi detenţia;

d)dacă alte consideraţii imperioase se opun transferării sale pe

teritoriul părţii solicitante.

Statul solicitant nu va putea proceda la nici un alt act în afara
de audierea sau confruntarea persoanei remise în cauza pentru care
remiterea a fost cerută. Persoana remisă în stare de deţinere va
beneficia de toate acele garanţii (imunităţi) care sînt acordate
martorului venit voluntar pe teritoriu.
Dacă persoana deţinută va săvârşi o infracţiune în calitate de
deţinut sau martor (mărturie mincinoasă, evadare) sau orice altă
infracţiune pe care a avut ocazia să o comită (spionaj, contrabandă,
furt etc), organele de cercetare penală ale părţii solicitată vor putea
efectua orice acte de urmărire penală conform legii statului solicitat.
In acest caz persoana nu poate fi ocrotită pentru infracţiunile
i

săvârşite după ce a ajuns în statul solicitat. Timpul cît deţinutul a

rămas pe teritoriul statului solicitant trebuie dedus din pedeapsa pe
care o exercită, dacă o asemenea deducere e admisă în statul
solicitant sau pedeapsa pe care o va exercita în urma pronunţării
unei sentinţe în statul solicitat. Dacă cauza deţinerii persoanei
remise a încetat potrivit legii statului solicitat, în timpul când acea
persoană se mai află în statul solicitant, punerea sa în libertate se
face numai la cererea statului solicitat, în acest caz încetează
obligaţia de remitere a persoanei deţinute. Persoana eliberată, dacă
nu va părăsi teritoriul statului solicitant după ce a fost audiată sau a
participat la confruntare, încetează de a mai beneficia de imunitate
specială, la fel ca în cazul martorilor veniţi voluntari.
s

In unele cazuri autorităţile statelor solicită transmiterea unor

piese judiciare aflate în posesia altor state pentru asigurarea
judecării sub toate aspectele a cauzei penale şi a respectării
drepturilor persoanelor într-un proces penal. în actele internaţionale
la care este parte şi RM e utilizat termenul de transmitere de obiecte
pentru a desemna un obiect sau document util desfăşurării în bune
condiţii a procesului penal în statul solicitant. Acestea includ:
a)obiectele care au fost folosite la comiterea infracţiunii, care a

condus la extrădarea persoanei, inclusiv mijloacele de comitere a

crimei, obiectele dobândite în rezultatul comiterii crimei sau
primite în calitate de recompensă pentru aceasta, sau obiectele
pe care infractorul le-a primit în schimbul celor dobândite pe
această cale;
b)obiectele care pot avea forţă probatorie într-o cauză penală, aceste

obiecte se transmit şi în cazul dacă extrădarea infractorului nu

poate fi realizată din

22Уголовное-прцессуалъное право РФ. редактор Лупинская П.А., Москва,2001, с. 615

motivul decedării acestuia, evadării sau al altor circumstanţe.

Dacă aceste obiecte privesc o infracţiune pentru care sînt
competente şi organele statului solicitat, ele vor fi transmise
numai daca procesul din statul solicitat a fost definită soluţionat.
Statul căruia i-au fost transmise obiectele are dreptul de a le
reţine atâta timp cît are nevoie, dar în acelaşi timp are şi obligaţia
de1 a le înapoia de îndată ce nu-i mai sînt necesare.
In prezent alături de aceste forme tradiţionale de acordare a
asistenţei juridice în materie penală, reglementate de acte
internaţionale şi de legislaţia internă a statelor, apare necesitatea
utilizării unor forme noi de asistenţă judiciară, dintre care în primul
rând trebuie de menţionat:
utilizarea telecomunicaţiilor la acordarea asistenţei judiciare, în
special la depunerea declaraţiilor de către martorul aflat în alt
stat16 respectarea folosirii acestei forme pe viitor este mare şi e

16 Мшшнчук В.В . , op. cit, p. 128.

 condiţionată de asigurarea folosirii cauzei în termeni rezonabili,
de necesitate a depunerii declaraţiilor de către martorii aflaţi
peste hotare care refuză de a veni în acest scop în ţară. Această
formă necesită mijloace financiare minime pentru asigurarea
depunerii declaraţiilor de către martor;
- recunoaşterea hotărârilor penale străine constituie o formă de
asistenţă cu caracter procesual menită să asigure aplicarea unor
măsuri preventive şi de altă natură, luate într-o ţară, în alt stat.
înfăptuirea justiţiei penale în mod complet şi eficace nu ar fi posibilă
dacă
efectele hotărârilor penale s-ar mărgini numai la teritoriul statului unde
aui fost
pronunţate.
Recunoaşterea Hotărârii penale străine e o procedură specială
prin care hotărârea penală definitivă pronunţată de instanţa de
judecată în străinătate poate fi recunoscută dacă este de natură să
producă efecte juridice conform legislaţiei naţionale.
Având la bază principiul suveranităţii, statul solicitat să
recunoască o hotărâre penală străină e singur în drept să decidă
asupra acestei recunoaşteri,

stabilind prin dispoziţii legale naţionale cazurile şi condiţiile de

recunoaştere şi acordare a Hotărârii judecătoreşti străine eficienţa
juridică pe teritoriul său.
Atât CP al RM din 24.03.61, cît şi j^ujT CP din 18.04.02 stabilesc că
pedepsele şi antecedentele penale pentru infracţiuni comise în afara
teritoriului RM sînt luate în consideraţie la individualizarea pedepsei
pentru o nouă infracţiune săvârşită de aceeaşi persoană pe teritoriul
RM, precum şi la soluţionarea chestiunilor privind amnistia în condiţii
de reciprocitate în temeiul Hotărârii instanţei de judecată.
Atât în literatura de specialitate, cît şi în convenţiile
internaţionale sînt stabilite condiţiile unanim admise pe care fiecare
hotărâre penală străină trebuie să le îndeplinească:

- hotărârea a fost pronunţată de o instanţă competentă;hotărârea

nu contravine ordinii publice din statul de recunoaştere;
-hotărârea poate produce efecte juridice în ţară potrivit legii penale a

statului solicitat;
-trebuie să fie dată cu respectarea regulilor unanim recunoscute de

legile i
!

majorităţii statelor;
- să fie emisă de instanţa competentă.
Unii autori menţionează că recunoaşterea se poate face pe cale
incidentală şi principală17:
a)recunoaşterea pe cale incidentală se poate face în cadrul unui

proces în curs, de către procuror în faza de urmărire penală sau de

către instanţa de judecată la anchetarea judecătorească. Această
modalitate se referă la hotărârile penale care sînt de natură să
producă, potrivit legii penale a statului de recunoaştere, efecte
juridice; i

b)recunoaşterea pe cale principală se poate face de instanţa de

judecată sesizată în acest scop. Hotărârile penale definitive se

recunosc în urma demersului Ministerului Justiţiei sau al
Procurorului General de către instanţa de judecată egală în grad
cu instanţa statului de condamnare.

Instanţa dacă constată că sînt întrunite condiţiile legale,

recunoaşte hotărârea. Atunci când pedeapsa pronunţată de către
instanţa străină nu a fost executată sau executată numai în parte,
instanţa de judecată substituie pedepsei neexecutate sau restului de
pedeapsă o pedeapsă corespunzătoare potrivit legii naţionale a
statului de execuţie. Statutînd asupra recunoaşterii, instanţele

17Păvăleanu V. Drept Procesual Penal. Bucureşti,2002, p.582

statului de executare a hotărârii examinează regularitatea acesteia
potrivit legii statului străin, fără a cerceta fondul cauzei.
Efectele pe care le produce o hotărâre judecătorească pe
teritoriul altui stat, indiferent de felul sentinţei sînt următoarele:
-autoritate de lucru judecat; j
-forţă executorie;
-are loc soluţionarea unui conflict de drept;
-executarea pedepsei.

Autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale constituie un

obstacol juridic care împiedică ca o persoană faţă de care s-a
pronunţat o hotărâre definitivă să mai poată fi urmărită pentru
aceeaşi faptă chiar şi sub o calificare diferită.
Din momentul recunoaşterii, aceasta dispune de forţă
executorie, adică poate să înceapă executarea ei pe teritoriul
statului de execuţie. Acest efect survine indiferent de faptul dacă
aceasta este o hotărâre de condamnare, de achitare, de clasare.
Recunoaşterea hotărârii penale străine urmăreşte soluţionarea
unui conflict de drept survenit la aplicarea unor măsuri preventive şi
de altă natură luate într-o ţară, în alt stat. Ea are ca efect în cele mai
dese cazuri executarea pedepsei principale (privaţiune de libertate,
amenda) şi foarte rar a unei pedepse complementare.
In scopul asigurării executării pedepsei privative de libertate în
relaţiile de
colaborare între state în materie penală este utilizat transferul
persoanelor
condamnate. i
Cadrul juridic de reglementare a acestei forme de asistenţă
cuprinde:
- convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate
din 21.03.83
 (RM a semnat acest tratat, dar nu 1-a ratificat deoarece nu există
o lege
naţională în acest domeniu). - Tratatele bilaterale de asistenţă
judiciară (tratatul RM cu Ucraina din 13.12.93,
tratatul RM cu România din 06.07.96).
Convenţia europeană asupra transferării persoanelor
condamnatei din 21.03.83 creează un mecanism mai simplificat, mai
rapid şi mai flexibil pentru repatrierea propriilor resortisant! (cetăţeni
şi apatrizi). Este stabilit doar cadrul procedural, decizia o iau statele
şi persoanele condamnate.Transferul se poate efectua în condiţii de
reciprocitate în cazul în care CPP sau anumite legi speciale prevăd
procedura în detaliu şi are loc asigurarea drepturilor persoanelor.
Art. 3 al Convenţiei Europene din 21.03.83 stabileşte următoarele
condiţii în care poate avea loc transferul:
1)condamnatul trebuie să fie resortisant al statului de execuţie

(cetăţenii mai multor state au dreptul să aleagă locul pentru

executarea pedepsei);
2)hotărârea trebuie să fie definitivă;

3)durata pedepsei privative de libertate, pe care condamnatul o mai

are de executat, trebuie să fie de cel puţin 6 luni la data primirii

cererii de transferare sau să fie nedeterminată;
4)transferul e consimţit de persoana condamnată, iar dacă în raport

cu vârsta sau cu starea fizică ori mintală a persoanei condamnate

unul dintre cele 2 state consideră necesar de către reprezentantul
legal al condamnatului;
5)dubla incriminare a faptei pentru care persoana a fost condamnată;

6)acordul ambelor state în privinţa transferului;

7)obligaţia statului de condamnare de a explica persoanei

condamnate dreptul ei de a fi transferată.
 Statul de condamnare trebuie să procedeze în aşa fel încât
persoana care trebuie să-şi dea consimţământul la transfer trebuie
să o facă de bună voie şi în deplină cunoaştere de consecinţe juridice
ce decurg din transferul consimţit în prezenţa consulului,
ambasadorului statului de execuţie.
Cererea de transfer trebuie să fie adresată de către Ministerul de
Justiţie al
s

, 32
i

!
I
!

statului solicitant Ministerului de Justiţie al statului solicitat.

I

Instanţa de judecată a statului de execuţie dacă va admite

transferul, acesta va putea fi realizat prin una din modalităţi:
-fie va fi preluată şi continuată executarea hotărârii;

-fie va fi stabilită o nouă pedeapsă (atunci când genul sau durata

pedepsei pronunţate în statul de condamnare nu corespunde cu

legea penală a statului de execuţie) în vederea adoptării hotărârii
penale străine la pedeapsa prevăzută de
legea statului de execuţie pentru infracţiuni de acelaşi gen. !
j
Ulterior executarea pedepsei de face potrivit legii statului de
execuţie, care e singurul competent să ia orice decizie, iar statul de
condamnare nu mai are nici o influenţă. Instanţa de judecată a
statului de condamnare are dreptul de a revizui sentinţa de
condamnare.
Astfel în cazul când s-a schimbat legislaţia în statul de
condamnare şi fapta nu se încadrează în nici o componenţă de
infracţiune este necesar de a anunţa statul de execuţie pentru
eliberarea persoanei.
 Executarea pedepsei private de libertate încetează la
încheierea executării condamnării, la aplicarea amnistiei sau graţierii
persoanei (de orice din state), lâ evadarea persoanei înainte ca
executarea să fi luat sfârşit.
In concluzie e necesar de menţionat că rolul deosebit pe care îl
joacă asistenţa judiciară în materie penală este asigurat de
necesitatea combaterii fenomenului de criminalitate pe plan
internaţional. Statele nu-şi pot realiza opera lor de justiţie în mod
ermetic, izolat unele de altele fără acordarea asistenţei judiciare în
acest domeniu.
Asigurarea existenţei unui sistem eficace de justiţie penală: -
cauza şi scopul cooperării comunităţii statelor lumii în vederea
acordării asistenţei judiciare în materie penală reprezintă o direcţie
de bază în politica penală a fiecărui stat.
§.2 Extrădarea ca forma de asistenta juridica
internaţionala - instituţie cu caracter penal si
procesual penal.

In lupta pentru combaterea criminalităţii, statele sînt obligate să-şi

acorde asistenţă juridică reciprocă, cooperând în descoperirea,
reţinerea şi condamnarea celor care au încălcat legea penală.
Există numeroase situaţii când anumiţi infractori, după ce au
comis anumite infracţiuni sau după ce sînt condamnaţi pe teritoriul
unui stat, se refugiază în alt stat, Căutând, în acest fel, să scape de
urmărire sau condamnare, ori de executarea pedepsei. Statul pe
teritoriul căruia s-a refugiat infractorul va trebui ca, pej baza
solicitării adresate, să-1 predea statului pe teritoriul căruia s-a comis
fapta sau aceluia care a fost lezat prin infracţiune ori al cărui
cetăţean este făptuitorul, în vederea judecării, condamnării sau
executării pedepsei, contribuind astfel la lupta comună dusă pe plan
internaţional împotriva criminalităţii.
Pentru facilitarea realizării unor astfel de relaţii între state, a
fost creată instituţia extrădării. Extrădarea este o instituţie care
funcţionează direct în interesele statului care o solicită, indirect însă
ea serveşte intereselor tuturor statelor, deoarece prevenirea şi
reprimarea infracţiunilor devine pe plan internaţional o preocupare
de interes comun al tuturor statelor lumii. De multe ori efectele
infracţiunii săvârşite într-un stat se răsfrâng, într-un fel sau altul şi
asupra altor state. Astfel e posibil ca o infracţiune să fie săvârşită pe
teritoriul unui stat, dar să fie îndreptată împotriva intereselor altui
stat. Mai frecvent însă se întâmplă cazul când infractorul săvârşeşte
o infracţiune pe teritoriul statului şi, apoi, ca să scape de tragerea la
răspundere penală, se refugiază pe teritoriul altui stat. în ţara pe
teritoriul căreia s-a săvârşit infracţiunea, infractorul poate fi tras la
răspundere penală în lipsă, în ţara pe teritoriul căreia se refugiază,
nu se ştie că acea persoană este un infractor sau, dacă se ştie nu
există probe despre săvârşirea infracţiunii. In afară de aceasta, se
mai întâmplă ca infractorul a fost judecat în ţara în care a săvârşit
infracţiunea, dar înainte de a începe executarea pedepsei, ori după
începerea executării pedepsei

(condamnatul) se refugiază pe teritoriul altui stat. Apare, deci,

situaţia ca hotărârea de condamnare nu se poate executa. Cum
aceste situaţii se ivesc şi într-un stat şi în altul, problema cooperării
statelor în domeniul luptei de reprimare a infracţiunilor devine o
problemă comună. Pentru a soluţiona aceste dificultăţi apărute s-a|
creat instituţia extrădării, considerată expresia cea mai vie a
asistenţei juridice internaţionale în domeniul dreptului penal18.
Extrădarea este o măsură utilă în lupta împotriva fenomenului
infracţional. Fără ea nu s-a putea înfăptui aplicarea legii penale în

18 Stănoiu R.M. Asistenţa juridică..., p.96

temeiul principiului teritorialităţii în cazurile în care, după săvârşirea
infracţiunii, făptuitorul a reuşit să părăsească teritoriul ţării. De
asemenea nu s-ar putea realiza aplicarea legii penale în temeiul
principiilor personalităţii şi realităţii legii penale .
Oricât de legitim ar fi interesul şi dreptul unui stat de a pedepsi
pe un
infractor ori de a-1 supune la executarea unei pedepse, nu o va
putea face fără .
concursul statului pe teritoriul căruia acesta s-a refugiat. Acest mare
neajuns ;
provine din felul în care se concep principiile acţiunii legii penale în
spaţiul şi al
forţei executorii a hotărârilor penale străine, cît şi din imposibilitatea
de a se ajunge
la identitate de incriminare şi pedeapsă în toate statele.Pentru a
înlătura sau atenua
acest neajuns s-a căutat un mijloc care punând în prezenţă statele
cu ocazia aplicării
legii lor penale, să le satisfacă interesele legitime fără a ştirbi
suveranitatea altor
state. Acest mijloc utilizat în activitatea de prevenire şi reprimare a
infracţiunilor
este extrădarea, care asigură fiecărui stat cele mai bune condiţii de
realizare a
justiţiei. ,
Această împrejurare se realizează ori de câte ori infractorul
este judecat şi pedepsit de statul a cărui lege a încălcat-o; dar
extrădarea oferă statelor posibilitatea de a realiza această cerinţă,
constituind evident o dovadă de solidaritate internaţională,
solidaritate concretizată în acceptarea de către fiecare stat a

26 Bulai C. Drept Penal Romîn.Partea Generală. Voi.I, Bucureşti,I992, p.84

obligaţiei de a preda pe infractori justiţiei statului a cărui ordine
publică a fost tulburată, în acest fel, legislaţiile care prevăd criteriul
nelimitat pentru infracţiunile săvârşite în afara teritoriului
consacrând astfel principiul universalităţii subordonează aplicarea
normelor proprii, dând preferinţă extrădării.
Numai atunci când extrădarea din anumite motive nu ar
funcţiona statul pe teritoriul căruia infractorul s-a refugiat va
efectua, cu titlu subsidiar, aplicarea legii penale, în vederea realizării
scopurilor legii penale, extrădarea constituie în mod nemijlocit o
măsură preventivă, un avertisment dat eventualilor criminali că nu
se vor putea sustrage urmăririi penale. Astfel extrădarea asigură
respectarea principiului inevitabilităţii pedepsei (principiu al
dreptului penal şi al dreptului internaţional).
Dacă nu ar exista instituţia extrădării, ca mijloc juridic de drept
penal, prin care infractorii ar fi trimişi să fie judecaţi sau să execute
pedeapsa penală aplicată, ar însemna că eficienţa legii penale să fie
diminuată, iar posibilitatea de combatere
i
a fenomenului infracţional să fie anulată.
t

In literatura juridică de specialitate s-au dat diferite definiţii

extrădării. Deosebiri esenţiale între aceste definiţii izvorăsc din
faptul că la formularea lor nu au fost luate în consideraţie ca
trăsături esenţiale aceleaşi elemente, incluzând sau excluzând unele
din acestea .Din aceste deosebiri au rezultat păreri contradictorii cu
privire la cererea de extrădare (unii consideră cererea ca element
esenţial), la locul săvârşirii infracţiunii (alţii autori susţin ca în
definiţie trebuie neapărat să se precizeze că locul săvârşirii faptei
trebuie să se situeze în afara teritoriului statului solicitat), la
competenţa statului solicitat (în sensul că definiţia extrădării trebuie
să precizeze că statul solicitat nu este competent în cauza
respectivă). O altă deosebire constă în faptul că unii autori consideră
extrădarea ca act - opinie de astfel dominantă - alţii, dimpotrivă
substituie ideea de contract aceleia de act, sînt şi autori care
consideră că extrădarea este o procedură care permite unui stat să
obţină de la un alt stat extrădarea unui inculpat sau condamnat
refugiat pe teritoriul acestui din urmă stat. Extrădarea înainte de a fi
o procedură este însă un act de constrângere juridică la care este
supus cel extrădat.

Stănoiu R.M. Asistenta juridică..., p.99

La cel de-al X-lea Congres al Asociaţiei Internaţionale de Drept

Penal ţiput la Roma între 26 septembrie şi 5 octombrie 1969, s-a adoptat
următoarea definiţie: extrădarea este un act de asistenţă judiciară
interstatală în materie penală care urmăreşte transferul unui individ
urmărit sau condamnat penal din domeniul suveranităţii judiciare a
unui stat în domeniul celuilalt stat. Această definiţie evidenţiază
totodată caracterul de act de asistenţă şi act de suveranitate al
extrădării.
O definiţie eliptică a fost dată de Nicolschii, care susţinea că
extrădarea reprezintă un ansamblu de acţiuni juridice în rezultatul
cărora un stat predă altui stat o persoană învinuită de comiterea
unei infracţiuni în limitele teritoriului ultimului stat, care are dreptul
de a-1 judeca şi pedepsi2 . Trebuie de precizat că în această definiţie
dreptul statului de a cere extrădarea e limitat de aceea, că cererea
de extrădare în acest caz se poate referi doar la o persoană învinuită
de comiterea infracţiunii pe teritoriul statului solicitant. Nu sînt
reflectate momentele care se referă la extrădarea persoanei ce a
comis o infracţiune atentând la interesele altui stat sau ale
cetăţenilor acestuia, sau a persoanei care a fugit din stat în
momentul când a fost condamnată.
H. Donnedieu de Vabres menţionează că extrădarea reprezintă o
activitate a statului care constă în transmiterea unei anumite
persoane autorităţilor altui stat pentru ce aceasta să fie examinată
de instanţa de judecată a acestui şi să-şi j ispăşească pedeapsa la
care a fost condamnat .
F. Martens specifică faptul că un stat extrădând un infractor,
acorda nu autoajutor, dar asistenţă judiciară statului solicitant pentru
realizarea de către acesta din urmă a dreptului său de judecare
pentru pedepsirea celora ce au încălcat legea penala30.
în opinia lui T. Vogler esenţa extrădării constă în transniiterea
împuternicirilor juridice statului solicitant asupra persoanei ce
urmează a fi extrădată, care dobândeşte prin acest act puterea de
pedepsire a infractorului.
_______________________________________________________________________________________________________________ j

28
Валеев P.H. Выдача преступников в современном международном праве- Казань, 1976, с .21-22
29
Шаргородский М.Д. Уголовный закон. Ленинград, 1948, с. 288.
30 Мартене Ф. Современное международное право цивилизованныхъ народовъ. Том III Санкт Петербург

1896,с,449

Trebuie de precizat că această concepţie contravine principiului de

suveranitate a statului - statul solicitant dispune în momentul iniţial
de a-i trage la răspundere penală19.
Merlin în Repertoriul universal de jurisprudenţă menţionează că
extrădarea constă în acţiunea de remitere a făptuitorului unei crime
în mâinile unei puteri străine pentru a-1 judeca şi pedepsi. Această
definiţie limitează noţiunea de extrădare la simpla acţiune de
remitere a făptuitorului.
In literatura sovietică au existat opinii diverse referitoare la
definirea conceptului de extrădare.
Constatând, că extrădarea reprezintă transmiterea
infractorului de statul pe teritoriul căruia se află, altui stat pentru a-1
judeca sau pentru a-i aplica pedeapsa,
•32 •

Şargorodschi stabileşte doar esenţa acestui act de asistenţă judiciară

19 Валеев P.H. Выдача преступников в современном международном праве- Казань, 1976, с .21
internaţională nespecificînd statutul infractorului, competenţa
statului solicitant.Galenscaia în
33 '

lucrarea sa menţionează mai multe definiţii a conceptului de

extrădare: j
-Este un proces, prin care o persoană care fuge de răspundere

penală dintr-un stat şi caută refugiu în alt stat, e transmisă de

ultimul primului;
-Este un act în care statul transmite persoana învinuită de săvârşirea

unei infracţiuni sau delict, sau condamnată, statului care are

dreptul de a-1 judeca şi pedepsi;
-Extrădarea este transmiterea formală a unei persoane de un stat

altui stat pentru a-1 învinui şi pedepsi;

-Este transmiterea învinuitului sau condamnatului statului pe
teritoriul căruia această persoană se consideră că a comis
infracţiunea sau condamnată jbentru săvârşirea ei, de statul pe
teritoriul căruia se află presupusul infractor în acel moment.
In aceste definiţii menţionate mai sus nu întâlnim un concept
care ar stabili în esenţă natura juridică a extrădării, nu ar clarifica
statutul infractorului şi competenţa
!

32 Шаргородский М.Д. Уголовный закон, с. 288

33 Галенская Л.Н .Международная борьба с преступностью .Москва, 1972, с .119

statului solicitant sau alte elemente ale definiţiei.

i

In doctrina juridică rusă în prezent întâlnim diferite definiţii a

extrădării. In opinia lui Naumov3 extrădarea constă în transmiterea
persoanei ce a săvârşit infracţiunea (bănuit, învinuit, condamnat), de
un stat altui stat pentru a-1 trage la răspundere penală sau pentru
executarea referitor la ultimul a unei sentinţe de condamnare. In altă
lucrare A.V. Naumov susţine că extrădarea reprezintă în sine
transmiterea persoanei învinuite de comiterea unei infracţiuni sau
bănuită de comiterea ei, de un stat altui stat, pentru a o trage la
răspundere penală sau pentru executarea în privinţa acestuia a
sentinţei de condamnare.
• • • • 36

Alţi teoreticieni ruşi pun accentul pe caracterul internaţional al

faptei infracţionale comise, menţinând că o extrădare reprezintă în
sine un act de asistenţă judiciară care constă în transmiterea unei
persoane fizice ce a comis p infracţiune cu caracter internaţional,
altui stat cu scopul de a o trage l,a răspundere penală sau pentru a
realiza executarea unei sentinţe de condamnare rămase definitivă.
In literatura de specialitate română la fel întâlnim diferite opinii
referitor la definirea termenului de extrădare. R.M. Stănoiu şi Griga
I.37 menţionează că
j.

extrădarea este actul prin care statul pe teritoriul căruia s-a refugiat
o persoană urmărită penal sau condamnată într-un alt stat remite la
cererea statului interesat pe acea persoană pentru a fi judecată sau
pentru a executa pedeapsa la care a fost condamnată. Astfel
această definiţie specifică natura juridică a acestui act care nu este
un simplu act de asistenţă juridică, ci în acelaşi timp este un act de
suveranitate şi un act jurisdictional. Aceste trăsături care pun în lumină
aspecte specifice ale instituţiei extrădării se desprind din toate
concepţiile existente referitoare la extrădare, apărute mai târziu.
A j

In sens juridic, în prezent, prin extrădare se înţelege actul prin

care statul pe teritoriul căruia s-a refugiat un infractor sau

Наумов A.B. Российское Уголовное Право Общая часть. Москва,2000, с .106.

Комментарий к уголовному кодексу РФ. Наумов А.В. ,Москва,2000, с .68.
Международное право, под редакцией Колосов Ю.М., Кривчикова Э.С., Москва,2000, с. 455-456 г Stănoiu
R.M , Griga I. Drept Penal. Partea Generală. Note de curs, Bucureşti, 1992, p.49

condamnat, predă pe infractor saucondamnat statului pe teritoriul

căruia s-au săvârşit infracţiunea, sau statului care 1-a condamnat,
predare care se face în vederea judecării sau în vederea executării
pedepsei.

Menţionând că extrădarea este un act între două state, care

constă în predarea
infractorului ori condamnatului statului unde s-a săvârşit infracţiunea
sau s-a
pronunţat condamnarea, I. Oancea a stabilit doar în esenţă natura
acestui actj el nu
a precizat specificul aceste instituţii. I
•• • 39

Unu autori pun accentul în definirea extrădării pe faptul că

acesta este un act bilateral, politic şi juridic, prin care statul pe al
cărui teritoriu se află un infractor străin predă pe acesta statului
unde s-a săvârşit infracţiunea ori statului ale căror interese au fost
afectate prin comiterea faptei sau al cărui cetăţean este în vederea
tragerii la răspundere penală ori a executării pedepsei la care a fost
condamnat printr-o hotărâre definitivă.
I. Tănăsescu 20
menţionează că extrădarea reprezintă actul
juridic de predare a infractorului sau condamnatului refugiat pe
teritoriul altui stat, către statul împotriva căruia s-a săvârşit
infracţiunea sau statului care 1-a condamnat, pentru judecarea
acestuia sau obligarea la executarea pedepsei aplicate. Astfel putem
preciza că instituţia extrădării, în principal reprezintă un act juridic
care emană din voinţa a două state, concretizată în convenţie, în
legătură cu rezolvarea juridică a situaţiei infractorilor care se sustrag
urmăririi, condamnării penale şi executării pedepsei.
Dicţionarele explicative stipulează în linii mari semnificaţia

201. Tănăsescu "Curs de drept penal general". Editura INS. Bucureşti 1997, pag. 58

38 Oancea I. Tratat de Drept Penal. Partea Generală. Bucureşti, 1994, p.68

39 Boroi A. Drept Penal. Partea Generală. Bucureşti, 1999, p.58 i
termenului "extrădare". Astfel, extrădarea este definită ca
transmiterea persoanei ce a comis o infracţiune statului pe teritoriul
căruia a săvârşit-o sau statului împotriva intereselor căruia a fost
îndreptată, fie statului cetăţeanul căruia este infractorul pentru
tragerea acestuia la răspundere penală şi / sau de a-1 supune la executarea
pedepsei.

întîlnim în alt izvor21 stabilit faptul că extrădarea reprezintă

transmiterea infractorului de statul pe teritoriul căruia se află altui
stat la cererea acestuia pentru atragerea infractorului la răspundere
penală sau pentru executarea sentinţei rămase definitivă.
In izvoarele internaţionale de asemenea întâlnim explicaţia
termenului de
43 ' l

extrădare - predarea efectuată de un stat altui stat a unei persoane

acuzată de comiterea unei nerespectări a unei legi în ultimul stat.
Referitor la natura juridică a instituţiei extrădării, în evoluţia sa
istorică în literatura de specialitate s-au formulat concepţii
diferite.Intr-o primă concepţie s-a susţinut că extrădarea este un act
caracter exclusiv guvernamental, dreptul de decizie asupra cererii de
extrădare fiind în puterea guvernului statului solicitat. Sistemul bazat
pe această concepţie s-a numit guvernamental sau politic. El
concepe extrădarea ca un act pur administrativ, de competenţa
exclusivă a guvernului statului solicitat sau apreciază din punct de
vedere politic oporturjitatea acordării extrădării fără ca cel extrădat
să poată formula vre-o obiecţie actului de putere a executorului.
Sistemul jurisdictional este caracterizat prin faptul că extrădarea
este de competenţa exclusivă a puterii judecătoreşti care decide
asupra acestui act în condiţii de contradictorialitate şi publicitate a
procedurii judiciare. Astfel sigurele organe în drept să decidă asupra

21 БОЛЬШОЙ юридический словарь. Под редакцией А.Я. Сухарева, В.Д. Зорькина, В.Е. Крутский, Москва 1998, стр. 106
cererii de extrădare sînt instanţele de judecată negându-se dreptul
autorităţii guvernamentale de a se pronunţa asupra admiterii sau
respingerii cererii de remitere a infractorului.
Cea de-a treia orientare, recunoscând complexitatea instituţiei
extrădării a învederat că nu se poate neglija activitatea organelor
judiciare chemate a se pronunţa asupra realizării condiţiilor cerute
de lege pentru a se admite extrădarea, după cum nu se poate neglija
faptul că extrădarea pune faţă-n fată două state^ două suveranităţi,
de unde rolul guvernului de a decide, în ultimă instanţă asupra
cererii
de extrădare. Această concepţie stă la baza sistemului denumit mixt,
potrivit căruia extrădarea are un caracter jurisdictional, prin
43
Dictionary of Law- Elizaveth A. Martin_ OXFORD UNIVERSITY PRESS 1997, pag-182.

competenţa organelor judiciare care verifică întrunirea condiţiilor

extrădării şi un caracter politic prin acordarea dreptului guvernului
de a se pronunţa asupra admiterii sau respingerii extrădării.
în Republica Moldova în prezent este un sistem mixt referitor la
caracterul extrădării. CPP stabileşte acelaşi lucru: instanţa de
judecată soluţionează demersul de extrădare făcut după caz de
Procurorul General sau Ministerul Justiţiei. Curtea Constituţională a
respins iniţiativa de a modifica Constituţia RM în ce priveşte
extrădarea (doar în baza hotărârii judecătoreşti).
In urma stabilirii specificului conceptului de extrădare, putem menţiona
despre natura juridică mixtă a acestuia:
- Este un act de suveranitate intervenit în relaţiile dintre două state.
;
s

Astfel extrădarea este un atribut suveran al statului, care

poate admite sau
refuza predarea unui infractor şi ia naştere de obicei dintr-o
dispoziţie
unilaterală sau dintr-un tratat bilateral sau multilateral. In lipsa unei
concepţii,
extrădarea fiind un act voluntar, poate fi acordată fie pe baza de
reciprocitate, fie
chiar fără contraparte şi numai în virtutea dreptului de extrădare
care există în
afara oricărui tratat44. j Г

Extrădarea este un act bilateral, deoarece implică cererea de

extrădare din partea unui stat (solicitant) şi predarea infractorului de
către statul pe teritoriul căruia acesta se refugiază (solicitat). Ca act
bilateral încheiat între două state suverane, extrădarea capătă şi un
caracter politic, deoarece statul semnatar al convenţiei se obligă să
îndeplinească întocmai obligaţiile care-i revin, realizând astfel voinţa
celuilalt stat.

- Act jurisdictional solicitat şi acordat exclusiv în scopul realizării

represiunii, persoana extrădată fiind un inculpat sau un
condamnat.
j
- Act de asistenţă juridică internaţională - extrădarea datorită
faptului că este o instituţie de drept mixtă, ce cuprinde norme de
drept stipulate în convenţii multilaterale sau tratate bilaterale prin

44
Stănoiu R. M. Asistenţa...; p. 101.

care se reglementează această materie, dar şi norme din sistemul

de drept intern (din dreptul penal şi dreptul procesual penal).
In urma definirii conceptului de extrădare şi stabilirii naturii
juridice a acestei instituţii putem desprinde unele trăsături care pun
în lumină aspectele specifice ale extrădării45:
I

1) Toate chestiunile legate de extrădare intră în competenţa statului.

 Doar statele prin intermediul organelor abilitate adoptă legi privind
extrădarea, încheie tratate internaţionale, efectuează activitatea
practică în problema extrădării. Acest lucru e caracteristic pentru
întreaga perioadă de evoluţie a instituţiei în cauză. Istoria a
cunoscut cazuri (în perioada antică şi medievală) când chestiunile
legate de extrădare erau soluţionate de biserică. In prezent e
posibil ca soluţionarea acestor chestiuni să intre în competenţa
naţiunilor şi popoare'lor ce luptă pentru independenţă.
2)Subiectul extrădării este o persoană fizică care se află în afara

teritoriului statului care solicită.

3)Extrădarea poate avea loc doar după comiterea infracţiunii.

Persoanele care au comis un delict civil sau o contravenţie

administrativă nu pot fi extrădate.
4)Extrădarea presupune că persoana extrădată e un inculpat sau un

condamnat (mai ales în cazul judecăţii în absenţă).

Analiza legislaţiei statelor demonstrează că norme referitoare
la extrădare se găsesc atât în codul penal al statelor, cît şi în codul
de procedură penală, iar aceasta semnifică faptul că institutul
extrădării are un caracter complex. In afară de legislaţia statelor
extrădarea e reglementată şi de tratatele internaţionale la care sînt
parte - astfel, instituţia extrădării nu se referă la un domeniu concret
al dreptului.
In momentul studierii acestui institut apare întrebarea -
extrădarea este un drept sau o obligaţie a statelor?
Iniţial era dominantă opinia că extrădarea este o obligaţie a
statelor. Astfel exista părerea că extrădarea este o obligaţie pentru
state, indiferent de existenţa
tratatului. Ea apare din interesele solidare de a reprima infracţiunea.
Mai întâlnim
I
Галенская JI.H Op. cit. p- 120. 1
autori care susţin că obligaţia de a extrăda poate să apară nu numai
în urma încheierii unui tratat, dar şi din legislaţia internă a statelor.
Astăzi este acceptată opinia contrară, care este astfel în concordanţă
cu principiul suveranităţii de stat. Fiecare stat prin intermediul
organelor competente ale puterii de stat dispune de dreptul de a
decide chestiunea legată de pedepsirea persoanelor aflate pe
terjtoriul său. Ţinând cont de faptul că în reprimarea infracţiunilor sînt
interesate toate siatele, în doctrină există opinia că extrădarea
reprezintă un drept moral al unui stat şi o obligaţie corespunzătoare
a altui stat, dar şi această concepţie demonstrează că extrădarea nu
are un caracter obligatoriu pentru statul solicitat.
i

O instituţie apropiată extrădării este socotită a fi şi expulzarea.

Instituţia extrădării se deosebeşte de instituţia expulzării, care

constituie o măsup de siguranţă, prevăzută de art. 105 CP şi constă în
îndepărtarea silită a unui cetăţean străin sau a unei persoane fără
cetăţenie care nu are domiciliul în ţară după săvârşirea unei
infracţiuni în sensul interzicerii rămânerii pe teritoriul ţării, iar dacă s-
a dispus condamnarea acestora, aducerea la îndeplinire a expulzării
va avea loc după executarea pedepsei. Expulzarea reprezintă o
măsură de siguranţă care se adoptă de legea internă a statului
pentru a se evita producerea unor fapte periculoase de către aceste
persoane. Art. 17 al. 3 al Constituţiei RM stipulează faptul că cetăţenii
Republicii Moldova nu pot fi extrădaţi sau expulzaţi din ţară.
Expulzarea se hotărăşte de justiţie şi reprezintă un act unilateral luat
în scopul exclusiv al ocrotirii ordinii juridice a statului de religie
motivată de consideraţiuni de ordin politic, economic, juridic etc.
Necesitatea expulzării apare atunci când un stat nu cere
extrădarea, sauj când lipsesc condiţiile de fond şi refugiatul nu poate
fi extrădat, iar legea penală a sljatului de refugiu nefiind incidenţă.

Statul de refugiu nu poate să tolereze prezenţa pe teritoriul său a

unor persoane social-periculoase, care prin atitudinea sau
comportamentul lor pun în pericol interesele statului de refugiu.
Expulzarea este o măsură de siguranţă care poate fi luată şi
împotriva unor persoane considerate indezirabile fără însă a fi
infractori, pe când extrădarea priveşte remiterea unei

persoane urmărită sau condamnată penal.

In concluzie ani putea menţiona că extrădarea constituie un
mijloc juridic de combatere a fenomenului criminalităţii
internaţionale, de cooperare interstatală pentru aplicarea legii
penale (care are un caracter teritorial) şi în afara teritoriului naţional
(dacă sînt îndeplinite condiţiile impuse de convenţiile internaţionale
sau de legea penală). Dacă nu ar exista instituţia extrădării, ca
mijloc juridic de drept penal prin care infractorii ar fi trimişi să fie
judecaţi sau să execute pedepsele penale aplicate, ar însemna ca
eficienţa legii penale să fie diminuată, iar posibilitatea de combatere
a fenomenului infracţional să fie anulată.

§1 Condiţiile de fond ale extrădării. / /

Din analiza reglementărilor privitoare la extrădare se constată că

pentru realizarea acestora se cer îndeplinite mai multe condiţii,
unele pozitive, altele negative.
In doctrina română46 întâlnim păreri care consideră că cel mai
adecvat ar fi clasificarea condiţiilor de solicitare (acordare) a
extrădării:
-condiţii privitoare la infracţiune;

-condiţii privitoare la persoana infractorului;

i

-condiţii privind urmărirea penală sau executarea pedepsei;

-condiţii privind cererea de extrădare.

Condiţiile privitoare la fapta social-periculoasă se referă la locul

săvârşirii şi felul infracţiunilor (pe teritoriul sau împotriva statului
solicitant); persoana
infractorului cetăţean străin sau apartid care nu domiciliază pe
teritoriul ţării j (dacă
i

nu a obţinut dreptul de azil); începerea urmăririi penale pentru o

infracţiurie sau începerea executării unei pedepse la care a fost
condamnat; condiţii de formă ale cererii de extrădare. Deşi în
această referinţă nu se menţionează direct — prima
46 Bulai C. Op.cit., p.86-88
53

parte a condiţiilor se referă la condiţiile de fond ale extrădării.

R. M. Stănoiu22 şi M. Basarab23 expres menţionează că condiţjile
extrădării se împart în condiţii de fond şi condiţii de formă. Această
clasificare este folosită atât în doctrina juridică, cît şi în legislaţia
statelor.
In reglementarea instituţiei extrădării un loc deosebit îl ocupă
procedura extrădării, care indirect formează condiţiile de procedură
ale extrădării. Această
i

menţiune nu o întâlnim în literatura de specialitate, nici în doctrina

română, iar cea rusă practic nu conţine opinii referitoare la
clasificarea condiţiilor e x t r ă d ă r i i !
Condiţiile tipice de fond ale extrădării includ cele referitoare la
infracţiunea săvârşită, la persoana ce urmează a fi extrădată, la
posibilitatea de a fi aplicată o pedeapsă acestei persoane sau la
existenţa unei condamnări penale.

22 Stănoiu R.M. Op.cit., p.109.

23 Basarab M. Drept Penal. Partea Generală. Voi. I, Cluj Napoca,p.80
 Persoanele supuse extrădării sunt cele care au comis o
infracţiune şi nu au fost condamnate definitiv, sau au fost
condamnate definitiv pentru o infracţiune săvârşită pe teritoriul unui
stat, ori contra intereselor acestuia sau a cetăţenilor săi şi apoi s-au
refugiat pe teritoriul altui stat.
i

E necesar ca statul solicitat să nu aibă competenţa principală

de a le judeca conform principiului realităţii sau al teritoriul legii
penale (al 1 şi 3 al art. 11 |al CP RM). Pentru ca o persoană să fie
pasibilă de extrădare sunt necesare următoarele condiţii:
1) persoana cerută să se afle pe teritoriul statului solicitat. Cu alte
cuvinte unei ţări
i

i se poate cere să extrădare un infractor dacă acesta se află pe

teritoriul propriu.
2)să fie faţă de statul solicitat un cetăţean străin sau un apatrid care

are domiciliul în afara teritoriului statului.

3)Persoana să nu fi fost definitiv judecată, ori să nu se fi dat o

ordonanţă de scoatere de sub învinuire sau de încetare a

urmăririi, pentru aceeaşi faptă, de către organele judiciare ale statului
solicitat.
4)Persoana cerută să nu fi săvârşit o infracţiune pe teritoriul statului

solicitat. Dacă a săvârşit o infracţiune, extrădarea va fi amânată,

după caz, pînă la terminareaprocesului penal, pînă la executarea
pedepsei ori pînă la stingerea executării ei în alt mod. Se admite
totuşi posibilitatea extrădării temporare, cu condiţia ca persoana
extrădată să fie trimisă statului solicitat după efectuarea actelor
procesuale necesare.
5) Persoana să fi săvârşit o infracţiune pentru care statul solicitant
are o competenţă principală de a o judeca şi condamna. Calitatea
de stat solicitant o pot avea - statul pe teritoriul căruia s-a săvârşit
 infracţiunea;
-statul împotriva intereselor căruia a fost săvârşită

infracţiunea ori victimele au fost cetăţenii acestuia;

-statul al cărui cetăţean este infractorul.24

Stabilirea acestor condiţii a putut avea loc doar în urma

studierii princţpiilor existente referitoare la persoanele supuse
extrădării.
I. Principiul neextrădării propriilor cetăţeni care presupune faptul că
în practica
existentă este dominantă ideea că persoana a cărei extrădare se
cere trebuie să fie un
I
străin pentru statul solicitat. Cu alte cuvinte este inadmisibilă
extrădarea cetăţenilor părţii solicitate (extrădare pasivă; dimpotrivă
extrădarea activă priveşte de regulă pe cetăţenii statului solicitant).
Pe parcursul etapelor de dezvoltare a instituţiei extrădării, în
majoritatea
i

statelor era interzisă extrădarea propriilor cetăţeni. Astfel, legea

franceză din lOmartie 1927 s-a stabilit că extrădarea nu are loc dacă
persoana, extrădarea căruia se solicită, este supusul sau "proteje" al
Franţei. Autorităţile Franţei trebuiau să extrădeze persoanele care nu
erau cetăţeni francezi şi persoanele care nu se aflau
sub protecţia franceză (ressortissanţi francezi). Acest principiu
reprezintă o măsură
I
de protecţie pe care statul de origine o acordă acestor persoane. !
Idee esenţială constă în aceea că acest principiu asigură
demnitatea naţională a statului care nu se poate face auxiliarul unei
justiţii străine contra propriilor săi cetăţeni.
»

24Barbu C. Op.cit. p.110.

 O serie de state - Austria, Marea Britanic, Israel, India, Canada, SUA - admit
posibilitatea extrădării cetăţenilor proprii în condiţii de reciprocitate.
Legislaţia Republicii Moldova, la fel ca cea a Federaţiei Ruse şi
României nu admite extrădarea resortisantilor.
Nu vor fi extrădate persoane către un stat în care există motive
serioase de a crede că acolo ea riscă să fie supusă la tortură. Pentru
a stabili dacă există asemenea motive; autorităţile competente vor
ţine seama de toate împrejurările , inclusiv dacă este cazul, de
existenţa în statul vizat a unui ansamblu de violuri sistematice ale
drepturilor omului grave, flagrante sau de proporţii (art. 3 al
Convenţiei împbtriva torturii şi altor pedepse ori tratamente crude,
inumane sau degradante). In aceist caz (deci dacă nu-1 extrădează)
va supune cazul autorităţilor competente pentru exercitarea acţiunii
penale.
Se extrădează persoanele care au comis infracţiuni contra păcii
şi omenirii, precum şi crime de război, deoarece asemenea fapte nu
sunt considerate că au caracter politic.
In privinţa principiului extrădării propriilor cetăţeni au fost
expuse în doctrină multe argumente pro şi contra. Criticele aduse
principiului pornesc de la consecinţele decurgând din aplicarea
acestui principiu, şi anume, crearea unor cazuri de impunitate,
împiedicarea judecării făptuitorului la locul unde infracţiunea a fost
comisă, îngustarea posibilităţii de realizare a asistenţei juridice şi
cooperării între state în materiie penală.Aceste considerente au
creat reale curente de opinii în favoarea extrădării cetăţenilor.
Argumentarea apărării principiului neextrădării propriilor
cetăţeni pune accentul pe cetăţenie, pe legătura care există între
cetăţeni şi statul cărora le aparţin, în virtutea acestui raport
cetăţeanul are o serie de drepturi printre care şi cel de a locui pe
teritoriul statului căruia aparţine şi de a se bucura de protecţia
legilor sale naţionale, drepturi care nu se pot pierde niciodată.
Conform principiului personalităţii, conceput şi argumentat în
majoritatea legislaţiilor statelor cetăţenii care au săvârşit infracţiuni
în afara teritoriului ţării sunt pasivi de răspundere penală în
conformitate cu normele CP al acesteia.

Cu toate criticele aduse, principiul neextrădării propriilor

cetăţeni s-a aplicat
şi continuă să se aplice şi astăzi. ;
II. Principiul neextrădării propriilor justiţiabili priveşte
extrădarea pasivă şi
nu pe cea activă. Astfel, dacă persoana a cărei extrădare se cere a
săvârşit o
infracţiune şi pe teritoriul statului solicitat, unde urmează să fie
judecat potrivit
principiului teritorialităţii legii penale, principiu admis şi aplicat cu
regularitate de
către toate statele, persoana cerută nu va fi extrădată decât după ce
va fi judecată
definitiv în statul solicitat, iar în caz de condamnare după ce va fi
executat
pedeapsa. La fel se va proceda în cazul când infracţiunea săvârşită
pe teritoriul altui
stat decât cel solicitat a fost îndreptată împotriva intereselor
acestuia, făptuitorul
fiind, potrivit principiului realităţii, justiţiabil al statului solicitat. Şi în
acest caz
extrădarea va fi amânată pînă ce persoana a cărei extrădare este
cerută!va fi
definitiv judecată şi în caz de condamnare pînă ce îşi va executa
pedeapsa.
După terminarea procesului şi în cazul condamnării după
executarea pedepsei, refugiatul va putea fi extrădat, pentru a
răspunde pentru infracţiunea săvârşită pe teritoriul statului solicitat,
dacă acţiunea penală nu s-a stins şi dacă cererea de extrădare este
menţinută. Pentru evitarea prescripţiei răspunderii penale sau alte
consecinţe negative ce ar decurge din acesta amânare, convenţiile
din acest domeniu admit posibilitatea unei extrădări temporare a
infractorului pentru îndeplinirea actelor procesuale care nu suferă
amânare.
i

III. Principiul "non bis in idem" stipulat în art. 9 al Convenţiei

Europeane de
extrădare stabileşte că nu va avea loc acordarea extrădării când
persoana reclamată a
fost judecată definitiv de către autorităţile competente ale părţii
solicitate pentru
fapta sau faptele pentru care extrădarea este ceruta.
Esenţa acestui principiu rezultă chiar din conţinutul expresiei
latine - "Non bis in idem" - nu de două ori pentru acelaşi lucru.25
Extrădarea va fi refuzată în virtutea principiului non bis in idem, în
cazul în care a fost judecată definitiv de către autorităţile
competente ale părţii solicitate şi a fost achitată sau a pedepsei este
împlinită potrivit legislaţiei; dacă prescripţia acţiunii sau a pedepsei
este împlinită potrivit legislaţiei fie a părţii solicitante, fie a părţii
solicitate; a intervenit graţierea ori prescripţia asupra totalităţii
pedepsei sau asupra pedepsei neexecutate sau judecătorul a
constatat vinovăţia autorului infracţiunii fără să se pronunţe vre-o
sancţiune.
In cadrul condiţiilor de fond ale extrădării, fapta penală este
condiţie primordială a extrădării.

25 Лукашук И.И,.Наумов A.B. op. cit., p.220

 La rândul ei, fapta penală, pentru a da loc la extrădare, trebuie
să îndeplinească anumite condiţii suplimentare, şi anume:
y. Fapte exceptate de la extrădare, y j
Cererea de extrădare trebuie să aibă ca obiect o faptă pentru
care extrădarea este posibilă, adică o faptă care nu face parte din
categoria celor exceptate de la extrădare.
Extrădarea nu poate fi admisă dacă fapta prin natura sa sau
prin menţiune specială este exclusă de la posibilitatea de extrădare.
în categoria faptelor exceptate de la extrădare un grup
important este acela al infracţiunilor politice (fapte comise în
realizarea unui interes care depăşeşte cel al autorilor şi care tind a
realiza o reformă a ordinii publice, sociale, religioase şi care îşi pierd
acest caracter, devenind infracţiuni de drept comun, dacă prin
mijloacele utilizate atentează la valorile sociale esenţiale ocrotite de
legea penală). !
Istoricul instituţiei extrădării arată că la începuturile sale
această instituţie a apărut şi funcţionat cu privire la persoanele care
au săvârşit infracţiunile politice, iar infractorilor de drept comun li se
acordă într-o mare măsură dreptul de azil51. Iniţial dreptul de azil
avea un caracter religios, pentru că primele locuri de refugiu erau
templele, ulterior azilul se extinde şi asupra altor locuri considerate a
a\jea un caracter sacru, ajungând în final să cuprindă teritoriul unei
întregi cetăţi (oraş). Pînă în epoca modernă însă, în ce priveşte
infractorii politici, statele au refuzat în general acordarea azilului,
persoanele aflate într-o atare situaţie fiind extrădate. Situaţia s-a
datorat concepţiei statale relevate anterior, de reacţia violentă
împotriva oricărui act

_
Pintea V. Infracţiunea politică şi dreptul penal contemporan Bucureşti, 1998,p.51
ce părea a aduce atingeri puterii deja stabilite. Dar, în acord cu
concepţiile umaniste ale epocii, la greci dreptul de azil s-a extins şi
asupra infractorilor politici, astfel, cei
ostracezaţi (act efectuat cu scopul de a îndepărta pe toţi cei care
păreau a fi
i
periculoşi pentru ordinea politică stabilită şi se aplică atunci când nu
existau
i

suficiente probe pentru o inculpare propriu-zisă) din propria cetate

găsind întotdeauna alt oraş dispus să-i primească mai mult chiar, să-
i înconjoare cu stjmă şi respect.
Teoreticienii şcolii dreptului natural în frunte cu cel mai distins
reprezentant -H. Grotins, el însuşi beneficiind de azil politic în Franţa,
proclamă necesitatea în lupta împotriva criminalităţii de drept
comun. De aceea el critică azilul teritorial şi apără instituţia
extrădării. In mod paradoxal însă, infractorii politici, afirmă
reprezentantul şcolii dreptului natural, trebuie să se bucure de
dreptul de azil şi nu vor fi extrădaţi întrucât infracţiunea politică este
o infracţiune care are ca autor un idealist, doritor de a da noi soliţii
politice şi care din această cauză se distruge net de un simplu
infractor.

Concepţiile teoreticienilor s-au impus şi în practică. Aşa se face

că azilul politic a fost acordat încet, nu numai victimelor persecuţiilor
religioase ci s-a extins şi asupra altor infracţiuni politice.
Frapant este exemplul Cantonului Berna, care a oferit azil
politic ucigaşilor regelui Angliei, pe care a refuzat să-i extrădeze cu
toate presiunile exercitate de fiul acestuia, regele Carol al II-lea.
Odată pătrunsă în peisajul juridic, ideea neextrădării
infractorilor politici a
proliferat, majoritatea statelor europene aderând prin reglementări
interne la acest
principiu. I

Exceptarea de la extrădarea infractorilor politici este una din

cele mai delicate şi controversate probleme ale extrădării. Delicată
pentru că este strâns legată de-interesele politice ale statelor, faţă
de o anumită ţară, de o anumită
persoană sau în raport, de un anumit moment istoric. Controversată
pentru jcă pe
I
acest tărâm, mai mult ca oriunde, diversitatea de concepţii între
state (oglindite în legislaţiile respective) este evidentă, iar o
concepţie unică asupra definirii

I 51 infracţiunilor politice este greu de realizat.

In justificarea principiului neextrădării infractorilor politici s-a pornit,
în
i

primul rând de la ideea caracterului local al infracţiunii politice,

socotinduj-se că acestea aduc atingere numai statului împotriva
căruia sunt săvârşite şi ca atai-e, ele nu prezintă pericol pentru
restul statelor şi deci nu există un interes comun în combaterea lor.
Un alt motiv al neextrădării infractorilor politici ar fi
parţialitatea organelor judiciare ale statului solicitant manifestată în
mod special în aceste cazuri, care era condiţionată deseori de
diferenţa care există între state în concepţiile lor despre infracţiunile
politice.
Statele fasciste admiteau nu numai posibilitatea, dar chiar
obligativitatea extrădării infractorilor politici, care erau consideraţi
drept persoane care prin Jactele lor şi-au pierdut onoarea,
excluzându-se din viaţa socială, devenind duşmani social ce trebuie
eliminaţi prin aplicarea unei pedepse.în literatura de specialitate,
teoriile privitoare la infracţiunile politice sunt grupate în 3 categorii:
teorii obiective, subiective şi mixte.
 După teoriile obiective, ceea ce hotărăşte caracterul politic al
infracţiunii este natura obiectului sau bunului vizat de infractor; dacă
acesta era caracter politic, infracţiunea este politică. Astfel,
infracţiunile politice sunt acelea care aduc atingere organizării
politice a unei ţări, legilor care pun în aplicare această organizare
sau persoanelor care o reprezintă cu condiţia ca aceste persoane să
fie luate în această calitate.
Teoriile subiective pornesc de la intenţia infractorului, adică de
la motivele şi scopul urmărit de acesta şi consideră că dacă aceasta
are caracter politic, indiferent ce infracţiune ar săvârşi, va fi o
infracţiune politică. Conform acestei teorii nu este considerat
infractor politic cel care deşi atinge direct interesele unui stat a
lucrat sub impulsul uni interes personal de natură egoistă, iar un act
este considerat ca politic chiar dacă n-a vizat direct un obiect politic,
dar a fost săvârşit într-un scop politic.
In concepţia teoriilor mixte o infracţiune este politică, atunci
când faptul este îndreptată împotriva unui obiect politic şi când
autorul a lucrat cu un scop politic.
52
Adepţii acestei teorii susţin că elementul esenţial în noţiunea de
infracţiune politică este latura subiectivă, dar că acest criteriu trebuie
completat cu un element obiectiv - circumstanţele reale ale vieţii politice
existente când faptul a fost comis şi dlcă în raport cu aceasta s-a
manifestat intenţia autorului.
Criteriul după care o infracţiune este considerată ca politică nu
sunt stabilite
practic nici de legislaţiile interne ale statelor şi nici de tratatele
încheiate între | state
privind extrădarea infractorilor. \
Art. 3 al Convenţiei Europene de extrădare prevede că
extrădarea nu se va acorda, dacă infracţiunea pentru care este
cerută este considerată de partea solicitată ca infracţiune politică
sau ca faptă conexă unei asemenea infracţiuni.
în Convenţia Europeană se specifică că atentatul la viaţa unui
şef de stat sau a unui membru al familiei sale nu va fi considerat ca
infracţiune politică.
Prin protocolul adiţional la Convenţia Europeană de extrădare,
statele membre ale Consiliului Europei, în vederea protecţiei
comunităţii umane şi a persoanelor, au convenit că nu vor fi
considerate infracţiuni politice: "cipmele împotriva umanităţii
prevăzute la Convenţia pentru prevederea şu reprimarea crimei de
genocid, din 1948; infracţiunile prevăzute de art. 50 al Convenţiei de la
Geneva din 1949 pentru îmbunătăţirea soartei răniţilor şi bolnavilor
din forţele armate în companie, la art. 51 al Convenţiei din 1949 pentru
îmbunătăţirea sorţii răniţilor, bolnavilor şi naufragiilor forţelor armate
maritime, a art. 130 al Convenţiei de la Geneva din 1949 cu privire la
tratamentul prizonierilor de război şi la protecţia
S7

persoanelor civile în timp de război.

Federaţia Rusă în mod suplimentar mai adaugă infracţiunile
contra umanităţii, stabilite de art. II şi III a Convenţiei pentru
reprimarea infracţiupii de aparteid şi pedepsirea acesteia din 1973 şi
art. 1 şi 4 a Convenţiei împotriva torturii şi altor pedepse ori
tratamente cu cruzime, inumane sau degradante din 1984;
infracţiunea prevăzută de Convenţia internaţională contra luării de
ostatici din 1975; fapta ilicită stipulată de Convenţia cu privire la
reprimarea traficului ilicit cu

stupefiante şi
Уголовно процессуальное право Р. Ф. Редактор, Луринская П. А., Москва 2001, с 621
substanţe psihotrope din 1988; de asemenea o serie de încfălcări
prevăzute de convenţiile referitoare la problemele aviaţiei (1970, 1971,
1988) şi altele, Convenţiei internaţionale.Una din cele mai discutate
chestiuni şi cu importante consecinţe practice în ce priveşte
infracţiunea politică a fost ceea ce e cunoscut sub denumirea de
drept de azil.
Acesta reprezintă permisiunea pe care statul o acordă celor
care s-au re|fugiat pe teritoriul său de a rămâne pe acest teritoriu şi
a se bucura de protecţia statului.
Dreptul de a solicita azil este un drept fundamental, stipulat în
majoritatea normelor constituţionale şi în actelor internaţionale
încheiate în acest domeniu. în Declaraţia universală a drepturilor
omului din 10.12.1948 în art. 14 al. 1 stipulează: "Oricine are dreptul de a-
i acorda şi de a se bucura de azil contra persecuţiei în alte ţ ă r i " .
La 14.12.1967 Adunarea Generală ONU printr-o rezoluţie a sa a
adoptat declaraţia referitoare la azilul teritorial, care prevede că
statele trebuie să respecte acordarea azilului de către alte state în
virtutea suveranităţilor.
Dreptul de azil nu se acordă persoanelor învinuite de crimă
împotriva păcii, umanităţii şi de război, de infracţiuni penale,
prevăzute de tratatele internaţionale, privind extrădarea. Acordarea
azilului presupune autorizarea intrării şi stabilirii în ţară, limitarea
expulzării şi interzicerea extrădării.
In categoria faptelor exceptate de la extrădare, tratatele
internaţionale prevăd infracţiunile militare, fiscale. Explicaţia
exceptării acestor categorii de infracţiuni este un genere: fie motivul
că aceste infracţiuni sunt condiţionate exclusiv de condiţiile locale şi
deci particulare ale fiecărui stat., aşadar fără rezonanţe
extrateritoriale, fie motivul că nu prezinte un interes deosebit în
sfera fenomenelor infracţionale.
Din cercul faptelor exceptate de la extrădare fac parte şi
infracţiunile militare care nu constituie infracţiuni de drept comun
(art. 4 Convenţiei Europene de extrădare. Al doilea protocol adiţionat
la Convenţia Europeană de extrădare completează aceste prevederi
cu următoarele dispoziţii: "Extrădarea nu se va admite pentru o
infracţiune acoperită de amnistie în statul solicitat dacă acesta avea
competenţă să urmărească această infracţiune potrivit propriei sale
legi penale". Internaţionalizarea şi intensificarea criminalităţii
organizate, creşterea exportului de capital cu scopul legalizării
(spălării) veniturilor, provenite din comiterea diferitor infracţiuni, alte
cazuri de acest fel au constrâns statele membre ale Consiliului
Europei să revizuie prevederile referitoare la infracţiunile fiscale din
Convenţia Europeană de extrădare. Art. 5 al Convenţiei în redacţia
celui de-al doilea protocol adiţional la convenţie din 17.03.1978
stabileşte situaţia conform căreia în materie de taxe şi impozite, de
vamă şi de schimb valutar, extrădarea va fi acordată între părţile
contractante, conform dispoziţiilor convenţiei, pentru fapte la care
nu corespund, potrivit legii părţii solicitate - unei infracţiuni de
aceeaşi pătură. Astfel, extrădarea nu va putea fi refuzată pentru
motivul că legislaţia părţii solicitate nu impune ajcelaşi tip de taxe
sau impozite, sau nu cuprinde acelaşi tip de reglementare în
matejrie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar cu
legislaţia părţii solicitante. 2.Gravitatea faptei.
Ţinând seama de faptul că producerea extrădării este destul de
complicată, de lentă şi de costisitoare, este firesc ca numai faptele
care au o anumită gravitate să fie considerate succesibile de a
atrage extrădarea. Cerinţa gravităţii este formulată în dreptul interes
sau în tratatele internaţionale în moduri diferite.
Statele iau în consideraţie următoarele sisteme pentru
stabilirea faptelor care dau loc la extrădare :
i

a)în tratatele internaţionale are loc enumerarea limitată a

infracţiunilor care dau loc la extrădare. Acest procedeu duce

53
Лукашук И.И,.Наумов A.B. op. cit., p.219
 la multe inconveniente în practică, ca de exemplu:
necesitatea încheierii unor convenţii adiţionale tratatului ori
de câte ori intervin modificări în legislaţiile interne ale uneia
din părţi.
b)b) Statele folosesc criteriul gravităţii faptei infracţionale şi a

pedepsei, prin care se face referire la un anumit minim pe

care trebuie să-1 aibă sancţiunea prevăzută de lege pentru
infracţiunea săvârşită. A l . 2 art. 2 al

Convenţiei Europene de extrădare stabileşte că vor servi ca

ternei de extrădare faptele pedepsite de legile părţii
solicitante şi ale i părţii solicitate cu o pedeapsă privativă de
libertate sau cu o măsură de siguranţă privativă de libertate
de cel puţin un an sau cu o pedeapsă mai
i

severă. Atunci când pe teritoriul părţii solicitante a

interveriit o condamnare la o pedeapsă ori când s-a aplicat
o măsură de siguranţă,
sancţiunea pronunţată va trebui să fie de o durată de cel puţi 4
luni Totodată , dacă fapta pentru care se cere extrădarea este
pedepsită cu pedeapsa capitală de către legea părţii solicitante şi
dacă, în atare caz, această pedeapsă nu este prevăzută de legislaţia
părţii solicitate, sau în mod normal aici nu este executată,
extrădarea nu va putea să fie acordată decât cu condiţia că partea
solicitantă să dea asigurări considerate ca îndestulătoare de către
partea solicitată că pedeapsa capitală nu se va executa.
c) Sistemul mixt conform căruia în tratatele internaţionale şi
legislaţia
naţională a statelor concomitent are loc enumerarea
limitativă a
infracţiunilor care dau loc la extrădare şi indică în calitate de
 cjiteriu
minimul termenului de pedeapsă penală. Cu alte cuvinte,
extrădarea este
posibilă în condiţiile principiului dublei incriminări, ţinând
cont de
gravitatea faptei şi pedeapsă penală aplicată i

3. Locul săvârşirii infracţiunii. |

Printre condiţiile de extrădare referitoare la faptă trebuie să
amintim şi pe cea referitoare la locul săvârşirii infracţiunii, şi anume,
ca fapta să fie săvârşită pe un teritoriu aflat sub suveranitatea unui
stat, altul decât pe cel care se găseşte refugiată persoana a cărei
extrădare se cere.
Deci statul solicitant poate fi şi statul pe teritoriul căruia s-a
jcomis infracţiunea, atunci când făptuitorul s-a refugiat pe teritoriul
unui alt stat. De asemenea, în cazul când o infracţiune a fost comisă
în largul mării pe o navă sub un anumit pavilion sau în spaţiul aerian
pe o aeronavă aparţinând unui anumit stat, acest stat va putea
solicita extrădarea dacă făptuitorul a reuşit să se refugieze pe
teritoriul unui alt stat .
Convenţia Europeană de extrădare în art. 7 stabileşte locul
săvârşirii infracţiunii ca o condiţie a faptei ce poate da loc extrădării.
Partea solicitată va putea refuza să extrădeze persoana reclamată
pentru o infracţiune care, potrivit legislaţiei sale, a fost săvârşită în
totul sau în parte pe teritoriul său, ori într-un loc asimilat teritoriului
său. Când infracţiunea, motivând cererea de extrădare a fost comisă
în afara teritoriului părţii solicitante, extrădarea nu va putea fi
refuzată decât dacă legislaţia părţii solicitate nu autorizează
urmărirea unei infracţiuni de acelaşi fel, săvârşită în afara teritoriului
său ori nu autorizează extrădarea pentru infracţiunea, formând
obiectul cererii.
 4. Principiul dublei încriminări.
Acest principiu necesită ca fapta care formează obiectul cererii
de extrădare
să fie prevăzută de legislaţia ambelor state, să fie încriminată, deci
atât de legea
statului solicitant, cît şi de legea statului solicitat. Altfel spus,
extrădarea poate avea
Ioc numai când fapta încriminată este posibilă de pedeapsa penală
atât după legea
statului solicitant, cît şi după legea statului solicitat (în concepţia
unor autori). I

In concepţia clasică a accepţiunii dată condiţiei dublei incriminări,

se
porneşte de la ideea că fapta care formează obiectul cererii de
extrădare trebuie să
fie, potrivit legilor ambelor state, susceptibilă de urmărire şi
judiciare, ^stfel,
îndeplinirea condiţiei dublei încriminări presupune lipsa în ambele
legislaţii a
vreunei cauze care înlătură răspunderea penală.
In legislaţia statelor există două maniere de tratare a
principiului - concreţi
abstract. In conformitate cu primul mod - dubla incriminare se constată în
cazul
I
unei identităţi a componenţei de infracţiune mai mult sau mai puţin
deplină. Aceste cazuri nu sunt atât de dese, chiar în legislaţiile
statelor ce face parte din acelaşi sistem de drept. Activizarea
cooperării internaţionale în lupta cu criminalitatea stipulează
răspândirea celui de-al doilea mod, conform căruia principalul nu
54 Stănoiu R.M. Asistenţa..., p.123.
55 Валеев P.H. Выдача преступников в современном международном праве- Казань, 1976, с .89
este în calificarea faptei infracţionale, dar în aceea că ea este
recunoscută ilicită în ajnbele state.

O mare extindere 1-a avut modul abstract de concepere a principiului

dublei incriminări în statele din sistemul common law. în aceste scopuri
este utilizata
interpretarea liberală a legilor şi tratatelor de extrădare. SUA, Marea
Britanic,
1

Canada, prin interpretarea tratatelor de extrădare facilitează

cooperarea statelor în acest domeniu, deci pentru ca tratatul să aibă
eficienţă.
Multe state, dintre care Republica Moldova, Federaţia Rusă,
România,, remit posibilitatea extrădării persoanei doar în cazul
existenţei unui tratat corespunzător. Acest moment e stimulat în
legislaţia internă a statelor. Constituţia Federaţiei Ruse stipulează
expres principiul dublei încriminări în al 2 art. 63, conform căruia
extrădarea nu este permisă pentru acţiuni sau inacţiuni
nerecunoscute, ca infracţiuni de legea federală sau tratatul
internaţional, la care este parte Federaţie Rusă. De aici rezultă, că
pentru a stabili caracterul ilicit al unei fapte se ţine cont atât de
legijslaţie, cît şi de tratatele internaţionale. Fiecare din acest izvor
este un ternei suficient pentru refuzarea extrădării.
Principiul dublei încriminări este stipulat în art. 2 p. 1 Convenţiei
Europene de extrădare, conform căruia vor da loc Ia extrădare fapte
pedepsite de legile; părţii solicitate şi ale părţii solicitante. Acest
moment e stabilit de majoritatea tratatelor de extrădare.
Este posibil însă că datorită particularităţilor specifice diferitelor
state o faptă încriminată într-un stat să nu fie încriminată în alte
state datorită imposibilităţii de fi săvârşită acea faptă în aceste din
urmă state. S-a pus întrebarea dacă în astlfel de cazuri va fi sau nu
respinsă cererea de extrădare ?
De regulă, trebuie să se prevadă ca faptele să fie pedepsite de
legislaţia celor 2 ţări, exceptând cazurile când, datorită situaţiilor
particulare sau condiţiilor geografice ale ţării de refugiu,
circumstanţele care de fapt constituie infracţiunea nu se pot
produce. Extrădarea poate fi deci acordată în aceste cazuri fără a
constitui o încălcare a principiului dublei incriminări. De altfel,
cazurile în care pot apărea asemenea situaţii nu sunt de cît cu totul
excepţionale. La încheierea tratatelor de

extrădare statele prevăd de regulă dispoziţii care să reglementeze şi

aceste situaţii.
5. Principiul specialităţii I

El constă în aceea, că persoana extrădată nu poate fi judecată

sau condamnată
pentru o altă acţiune săvârşită anterior remiterii fără acordul statului
care a dispus
extrădarea.
Acest principiu constituie garanţia respectării condiţiilor de
fond ale extrădării, care altfel ar putea fi uşor eludate. Un stat care
nu ar putea obţine extrădarea pentru o anumită infracţiune,
exceptată de la extrădare, va solicita extrădarea pentru o altă
infracţiune, judecând apoi infracţiunea exceptată5 .

Condiţiile de fond ale extrădării s-ar reduce la nişte cerinţe pur

formale, foarte uşor de înlăturat în practică.

Totodată el se opune judecării persoanei extrădate pentru orice

infracţiune săvârşită anterior remiterii şi care n-a format obiectul
cererii de extrădare.
Există însă posibilitatea ca atunci când statul solicitant ar vrea
ca cel extrădat să fie judecat şi pentru alte infracţiuni săvârşite
anterior extrădării, să solicite printr-o nouă cerere, statului solicitat,
permisiunea de a judeca pe cel extrădat şi pentru aceste infracţiuni
(art. 145 p. 1 al Convenţiei europene de extrădare).
Principiul specialităţii nu se opune însă posibilităţii de
schimbare a calificării. Cu alte cuvinte, persoana extrădată poate fi
judecată sub o altă calificare decât cea stabilită în cererea de
extrădare26. Astfel, de exemplu, dacă persoana a fost extrădată
pentru omor, ea va putea fi judecată pentru vătămarea intenţionată
gravă a integrităţii corporale, ce a provocat decesul victimii şi invers,
neexistînd nici o piedică în acest sens. Organele judiciare ale statului
solicitant, examinând învinuirea, pot ajunge la o altă calificare, decât
cea stabilită Ia început, când a fost solicitată extrădarea (atunci când
solicitarea se face de urgenţă pe un număr rejstrâns de probe, e
posibilă o calificare iniţială greşită).
Principiul specialităţii nu are nici un efect în ce priveşte
infracţiunile posterioare remiterii, în cazul când persoana extrădată
56
Bulai C. Drept Penal.,.,p.88. R.M.

după ce a fost remisă statuluisolicitant săvârşeşte o nouă infracţiune

în acest stat, ea va fi judecată în prezenţă.

Faţă de infracţiunile anterioare extrădării principiul specialităţii

încetează să mai funcţioneze dacă extrădatul după ce a fost judecat
şi achitat sau după ce a executat pedeapsa la care a fost condamnat
nu părăseşte într-un anumit termen
I
teritoriul statului solicitant (de regulă acest termen e de 45 de zile)
Acordul părţii solicitate nu este necesar, dacă persoana
extrădată n-a părăsit

26 Stănoiu - op. cit, pag. 127.

teritoriul părţii contractante solicitante în decursul unei luni după
încetarea urmăririi
penale, iar în cazul condamnării în decursul unei luni, după
executarea pedepsei sau
absolvire sau dacă va reveni acolo de bună voie după ce a părăsit-o.
Acest termen
nu include perioada în care persoana extrădată nu a putut părăsi
teritoriul I părţii
solicitante din motive ce nu au depins de voinţa sa. I
E necesar ca pedeapsa prevăzută de legea penală în cazul
când se cere extrădarea persoanelor urmărite, cît şi pedeapsa
pronunţată în cazul când extrădarea
I

priveşte persoane condamnate trebuie să fie privativă de libertate.

Pentru asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale
omului, convenţiile
internaţionale stabilesc ca extrădarea nu este acordată atunci când
pedeapsa
prevăzută de lege sau pedeapsa pronunţată este moartea, în acest
caz extrădarea va
putea fi admisă dacă statul solicitant se obligă să comute aceste
pedepse în altele
admise şi de statul solicitat. j
Pentru a realiza activitatea judiciară de executare a pedepsei la
care !a fost condamnată persoana urmărită de extrădare e necesar
să se îndeplinească condiţiile27:
-hotărârea de condamnare să se refere la o infracţiune săvârşită de

autor pe teritoriul statului solicitant;

-să fie adoptată de instanţa judiciară competenta a acestui stat;

-hotărârea de condamnare să fie rămasă definitivă astfel încât să fie

27Tănăsescu I. Tănăsescu G. Tănăsescu C. Probleme privind..., p.142
 posibilă executarea (extrădarea nu se acordă dacă a intervenit
una dintre cauzele care înlătură consecinţele condamnării,
prescripţia executării pedepsei, graţierea

58

pedepsei în legislaţia statului solicitant sau în legislaţia statului

solicitat).
Pedeapsa impusă pentru extrădarea condamnatului este
inferioară sub aspectul cuantumului, întrucât ea constituie o
pedeapsă concretă, individualizată de
I

către instanţa, prin evaluarea tuturor împrejurărilor care

caracterizează fapta şi făptuitorul, cuantomul stabilit reprezentând
gradul minim de pericol social al faptei.

b) Condiţiile deforma ale extrădării. "

Aspectele examinate mai sus reprezintă condiţiile de fond ale
extrădării. Instituţia studiată implică şi anumite condiţii de formă,
care se referă la egalitatea cererii de extrădare, la actele prevăzute
în dispoziţiile legale care trebuie să însoţească şi să sprijine cererea
statului solicitant; precum şi completările ulterioare care sînt
necesare în anumite cazuri.
Condiţiile de fond şi de formă ale extrădării trebuie să se afle
într-o deplină concordanţă sub raportul îndeplinirii lor concrete,
ultimele să asigure cît mai bine dovedirea primelor, să conţină
reflectarea exactă a acestora, în multe cazuri (monografii, note de
curs, tratate), condiţiile de formă nu sînt prevăzute sau respectiv
cercetate separat, fiind înglobate în cadrul normelor sau explicaţiilor
privind procedura extrădării cu care fac de altfel corp comun.
 Primele condiţii de formă în mod firesc privesc cererea prin
care se solicită extrădarea. Cererea de extrădare este actul prin care
statul solicitant îşi manifestă dorinţa de a obţine extrădarea unei
persoane şi pe baza căruia statul solicitat acordă
extrădarea.Cererea de extrădare priveşte în general o singură
persoană, daf este
Г
admis ca prin aceeaşi cerere să se solicite extrădarea mai multor
persoane pentru aceeaşi faptă penală sau pentru mai multe fapte
penale, ori condamnate pentru aceeaşi hotărâre sau prin mai multe
hotărâri definitive.Convenţia Europeană de extrădare în detalii
stabileşte cerinţele înaintate faţă de cererea de extrădare, de
asemenea ordinea de prezentare a cererii de extrădare şi a actelor
ce trebuie s-o însoţească (art. 12).Al doilea protocol adiţional la
Convenţia europeană de extrădare din 1978 a modificat art. 12 al
convenţiei Europene, astfel cererea va fi formulată înscris şi adresată
de Ministerul Justiţiei al părţii solicitante Ministerului Justiţiei al părţii
solicitate; totuşi calea diplomatică nu se exclude prin înţelegerea
directă între două sau mai multe părţi poate fi convenită o altă
cale.Cererea de extrădare formulată de statul solicitant împotriva
infractorului va trebui să fie însoţ|tă de
I

copia mandatului de arestare şi să cuprindă date clare despre

infracţiunea săvârşită, calificarea juridică, valoarea prejudiciului,
cetăţenia infractorului, de asemenea, după înaintarea cererii de
extrădare, statul solicitant va trebui să informeze! statul solicitat, în
termen util, despre soluţiile adoptate de organele de urmărire penală
sau instanţele judiciare în legătură cu infracţiunea şi infractorul a
cărui extrădare se solicită. In caz când se solicită extrădarea
persoanei care se sustrage de la executarea pedepsei, cererea de
extrădare va trebui să fie motivată şi însoţită de copia hotărârii de
condamnare rămasă definitivă, certificată de organul jiidiciar
emitent.Actele ce însoţesc cererea de extrădare trebuie să fie
prezentate în mod obligatoriu statului solicitat pentru ca acesta să
poată verifica îndeplinirea condiţiilor de fond şi astfel înlesnesc
îndeplinirea extrădării28.în general actele care însoţesc cererea de
extrădare sînt înscrisuri care certifică situaţia juridică a persoanei a
cărei extrădare este cerută şi informaţii referitoare la fapta cjomisă
(calificarea faptei şi textul de lege) - date extrem de importante pentru
corecta incidenţă a principiului dublei inciminări şi a principiului
specialităţii. în cazul în care actele care însoţesc cererea de
extrădare sînt incomplete ca număr bri în conţinutul lor, se poate
încuviinţa completarea lor ulterioară, în general, când se cer
asemenea completări ulterioare sau informaţii suplimentare, partea
solicitată fixează un termen înăuntrul căruia pretinde să le
primească, care poate fi prelungit la cererea părţii solicitante. Dacă
în termenul stabilit partea solicitată nu primeşte datele cerute, ea
poate revoca măsurile pe care Ie luase între timp (poate de exemplu
elibera persoana arestată).E necesar de menţionat că în istoria
extrădării şi în prezent au avut loc cazuri când posibilitatea solicitării
unor informaţii suplimentare era un mijloc de a evita obligaţiile de
către partea solicitată. î n aceste cazuri procedura extrădării se
tărăgănează câteva luni, iar uneori şi câţiva ani. Aceasta se

§2 Condiţii de procedură.
f

Extrădarea - forma de asistenţă judiciară internaţională în materie

penală cel mai des întâlnită, pentru a fi acordată e necesar să
întrunească şi anumite condiţii de procedură - direct şi indirect

28 Tulbure A. Ş. Extrădarea în normele procesual-penale // Dreptul nr.9, 2000, p.132.

legate de condiţiile de fond şi de formă.
Deoarece regulile de procedură, având totdeauna caracter
teritorial (locus regit actum), ele îşi găsesc reglementarea în legile
interne ale fiecărui stat. Există totuşi câteva principii de ordin
procedural cu aplicabilitate generală, stipulate în legislaţia statelor.
Acestor principii generale li se pot adăuga dispoziţii privind
procedura extrădării cuprinse în tratate şi convenţii, dispoziţii care
au prioritate faţă de normele din legile interne. Aşadar, recurgerea la
dispoziţiile interne are loc numai în completarea dispoziţiilor cuprinse
în tratate sau pentru a suplini lipsa unor astfel de dispoziţii.
Dispoziţiile de drept intern reglementează în detaliu activitatea

procedurala ce se desfăşoară pe teritoriul statului şi de aceea

folosirea

lor este mai frecventa.

Când organele competente ale statului interesat în extrădare au
aflat că
i

infractorul se găseşte pe teritoriul unui stat străin, cu care acesta are

încheiat un tratat de extrădare (de asistenţă judiciară), sau sînt parte
o convenţie multilaterală în domeniu şi totodată lipsesc împrejurările
care ar exclude extrădarea, ele înaintează organelor competente ale
părţii solicitante o cerere de extrădare.
Relaţiile în chestiunile ce ţin de extrădare, ce izvorăsc din
Convenţia (iSI se pun în sarcina procurorilor generali ale statelor contractante
(art. 80).

76

în scopul asigurării posibilităţii extrădării, la primirea cererii

statul solicitat trebuie să ia măsuri în scopul arestării persoanei, care
se cere a fi extrădară, cu excepţia cazurilor când extrădarea nu se
admite. Atât convenţia europeană de extrădare (art. 16), cît şi
convenţia CSI (art. 60) stabilesc posibilitatea de a cere în caz de
urgentă de către partea solicitantă a arestării persoanei căutate.
Autorităţile competente ale statului solicitant vor hotărî asupra
cererii de arestare potrivit legii acestui stat. Acest demers trebuie să
continuă menţiunea referitoare la mandatul de arest sau sentinţa
intrată în vigoare şi faptul că cererea de extrădare va fi prezentată
suplimentar. Cererea de arestare se va trarismite autorităţilor
competente ale statului solicitat fie pe cale diplomatică, fie direct prin
poştă, telegraf, telex sau telefax, fie prin Interpol, fie prin alte mijloace
admisibile.
Persoana poate fi reţinută şi fără demersul sus-menţionat, dacă
există temeiuri suficiente, prevăzute de legislaţia statului solicitat,
care ar dovedi că ea a comis pe teritoriul altui stat o infracţiune ce
implică extrădarea.
Tratatele internaţionale stabilesc diferiţi termeni de arestare a
persoanei ce urmează a fi extrădată (convenţia europeană de
extrădare - 18 zile, dar nu trebuie să depăşească în nici un caz 40 de
zile de la arestare ;convenţia CSI -1 lună). j
E elocvent de menţionat că punerea în libertate provizorie este
posibilă oricând, dar statul solicitat trebuie să ia măsuri spre a evita
fuga persoariei ce urmează a fi extrădată.
Soluţionarea cererii de extrădare are loc prin 2 metode: metoda
urgentă şi metoda detaliată (propriu-zisă).
Metoda urgentă constă în soluţionarea cererii de extrădare
printr-o procjedură simplificată. CPP al RM reglementează această
procedură şi stabileşte existenţa a trei condiţii care trebuie să fie
îndeplinite pentru realizarea acesteia:
-este necesar acordul persoanei extrădate referitor la efectuarea

trădării; j
-persoana e adusă în faţa unui judecător de instrucţie şi apărător
 ales sau numit din oficii (pentru asigurarea dreptului la apărare);
-persoana îşi dă consimţământul de a nu invoca regula specialităţii

(pentru toateinfracţiunile, chiar şi pentru cele neprevăzute de

cererea de extrădare).
Procedura simplificată este o procedură generală constă în
exainarea cauzei într-o şedinţă publică cu participarea persoanei ce
urmează a fi extrădată, procurorului şi apărătorului.
Procedura detaliată (propriu-zisă) constă în extrădarea cauzei
sub toatje aspectele, atunci când nu poate avea loc examinarea
simplificată.
Instanţa soluţionează demersul de extrădare cu participarea
procurorului, a persoanei extrădarea căreia se cere şi a apărătorului
acesteia. Demersul de extrădare în privinţa persoanei arestate se
soluţionează de urgenţă şi cu prioritate. In cazul când instanţa
constată îndeplinirea condiţiilor legale de admitere a cererii de
extrădare, va pronunţa hotărârea judecătorească de extrădare care
este definitivă. Dacă instanţa constată că nu sînt îndeplinite
condiţiile legale privind extrădarea va pronunţa hotărârea de
respingere a cererii, încheierea instanţei de judecată deyenită
definitivă se expediază Procurorului General )în cazul unei persoane
urmărite pentru o infracţiune) sau Ministrului Justiţiei (în cazul unei
persoane căutate în vederea executării unei pedepse) pentru a fi
executată când cererea de extrădare a fost aprobată sau pentru
informarea statului solicitant când cererea de extrădare a fost
respinsă.
Majoritatea tratatelor internaţionale existente în acest domeniu
,1a fel ca
diferite opinii din doctrină stabilesc temeiurile pentru refuzul
extrădării. Refuzarea
extrădării are loc în următoarele cazuri29: j
1)Nu se extrădează proprii cetăţeni, potrivit principiului analizat mai

sus.
2)Se refuză extrădarea dacă persoana reclamată urmează să fie

judecată pe teritoriul statului solicitant de către o instanţă

excepţională (instituită pentru un caz particular) sau dacă
extrădarea este cerută pentru executarea unei pedepse sau a
unei măsuri de siguranţă pronunţată de o astfel de instanţă
3)Dacă infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul statului solicitant sau

împotriva intereselor acestuia (principiul teritorialităţii şi realităţii

acţiunii legii penale în spaţiu, de care am vorbit anterior).
4)Dacă în privinţa persoanei solicitate a fost deja pronunţată de către
o injstanţă naţională o hotărâre judecătorească de condamnare,
de achitare sau are loc încetarea procesului penal pentru
infracţiunea penală temeiul extrădării persoanei sau o ordonanţă
a organului de urmărire penală de încetjare a procesului ,sau în
privinţa acestei fapte se efectuează urmărirea penală dej către
organele naţionale.
5)S-a împlinit termenul de prescripţie al tragerii la răspundere penală
pentru infracţiunea respectivă conform legislaţiei naţionale sau a
intervenit amnistia ( g r a ţ i e r e a ) ;
6)Potrivit legii urmărirea penală poate fi pornită numai la plângerea
prealajbilă a părţii vătămate, însă asemenea plângere lipseşte; li
7)Dacă infracţiunea pentru care se cere extrădarea persoanei e

considerată de legea naţională ca infracţiune politică sau militară

sau faptă conexă; ;
8)Dacă Procurorul General, Ministrul Justiţiei sau instanţa care

soluţionează chestiunea extrădării are motive serioase să creadă

că:

29 Валеев Р.П. op.cit, p.48

-cererea a fost înaintată pentru urmărirea persoanei pentru
considerente de1 rasă, religie, naţionalitate, opinii politice;
-dacă situaţia persoanei riscă să fie agravată pentru considerente de

rasă, religie, naţionalitate, opinii politice;

-în cazul în care persoana ce va fi extrădată în statul solicitant va fi

supusă torturii, tratamentului inuman sau degradant.

9) Persoanei i s-a acordat statutul de refugiat politic. Conform
convenţiei; de la
Geneva privind statutul refugiaţilor din 1951, refugiate politic e
persoana care
şi-a părăsit ţara de origine în virtutea unui pericol justificat de a fi
persecutat
pentru opinia politică, în virtutea agresiunii externe, ocupaţiei,
dominaţiei
străine sau a unor evenimente care au tulburat în mod esenţial
ordinea publică
în ţară sau dintr-o anumită parte a lumii.
10) Statul solicitant nu asigură reciprocitatea în sfera extrădării.

I - ul Protocol adiţional la Convenţia Europeană de extrădare

menţionează că extrădarea unei persoane venite într-un stat terţ,
parte contractantă la convenţie, pentru fapta sau faptele în vederea
cărora cererea este prezentată, nu se va acorda: când judecata a
pronunţat achitarea sa; când pedeapsa privativă de libertate sau altă
măsură aplicată a fost executată integral, a format obiectul unei
graţieri sau anjinistii Ş purtând asupra totalităţii sale sau asupra
părţii neexecutate, când judecătorul a constatat vinovăţia infracţiunii
fără să pronunţe vre-o sancţiune. Totuşi în aceste cazuri, extrădarea
va putea fi acordată dacă fapta care a dat loc judecăţii a fost comisă
împotriva unei persoane, instituţii sau bun având caracter public
înotatul solicitant; dacă fapta care a dat loc judecăţii a fost comisă în
totul sau în parte pe teritoriul statului solicitant sau într-un loc
asimilat teritoriului său.
E necesar de menţionat că prin al II-lea Protocol adiţional la
Convenţia Europeană de extrădare se stabileşte că refuzarea
extrădării mai poate avea loc dacă extrădarea unei persoane în
vederea executării unei pedepse sau măsuri de siguranţă pronunţate
printr-o hotărâre dată în lipsa împotriva sa şi partea solicitată
consideră că procedura de judecată nu a satisfăcut minimul de
drepturi de apărare recunoscute oricărei persoane învinuite de o
infracţiune.
Totuşi extrădarea se va acorda dacă statul solicitant dă
asigurări apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a cărei
extrădare este cerută dreptul la o nouă procedură de judecată care
să-i salvgardeze drepturile la apărare.
In caz de refuz de a extrăda, e necesar de a informa statul
solicitant despre motivele refuzului, adică trebuie de oferit un refuz
argumentat.
In unele situaţii, când deşi cererea de extrădare e întemeiată,
extrădarjea nu poate fi acordată deoarece persoana a cărei
extrădare se cere, este trisă la răspundere penală sau condamnată
pentru o altă infracţiune pe teritoriul statului solicitat. Are loc
amânarea extrădării acesteia pînă la încetarea urmăririi penale,
executării sentinţei sau pînă la absolvirea de pedeapsă. Totuşi dacă
amânarea poate duce la expirarea termenului de prescripţie pentru
urmărirea penală sau poate prejudicia cercetarea infracţiunii,
persoana a cărei extrădare se cere, în! baza

demersului, poate fi extrădată temporar. Această persoană urmează a fi

întoarsă
după executarea acţiunii în cauza penală. In secţiunea precedentă
am examinat în
detaliu aceste chestiuni.
Am stabilit faptul că au dreptul de a cere extrădarea:
-statul pe teritoriul căruia s-a săvârşit infracţiunea;

-statul contra intereselor căruia infracţiunea a fost

îndreptată; statul al cărui cetăţean este

infractorul.
Se poate întâmpla ca aceste state îndreptăţite la extrădare s-o
solicite concomitent sau succesiv, încât între cererile formulate să se
nască un concurs. Acest lucru jje posibil dacă30:

a)infracţiunea a fost comisă pe teritoriul mai multor state;

b)infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul statului A, dar este

îndreptată împptriva statului B.

c)cetăţeanul statului A a săvârşit o infracţiune pe teritoriul statului B;

d)când infractorul a comis infracţiunea pe teritoriul statului X;

infracţiunea e îndreptată contra statului A; persoana e urmărită de

statul B, al cărui cetăţean ei este, dar infractorul se găseşte pe
teritoriul statului C;
e)infracţiunea comisă pe teritoriul statului A de cetăţeanul statului B,

iar fapta e îndreptată contra statului dat, dat infractorul se află pe

teritoriul statului C.
în aceste condiţii care stat are dreptul preferenţial pentru
realizarea justiţiei
penale? !
Pentru soluţionarea acestei probleme se ţine cont de
următoarele principii,

30 Галенская Л.Н Op. cit. p- 131.

 I
stabilite în tratatele internaţionale:
- competenţa statului pe teritoriul căruia e comisă infracţiunea e
determinată de principiul teritorialităţii acţiunii legii penale în
spaţiu, iar a statului a j cărui interese au fost lezate - de principiul
realităţii; iar a statului al cărui ceftăţean este infractorul -
principiul personalităţii;

după caz). Dacă se consideră că persoana poate fi extrădată,

instanţa de judecată soluţionează demersul de extrădare. In urma
adoptării hotărârii de acceptare a extrădării are loc predarea efectivă
a persoanei extrădate.
Trebuie de specificat organele competente pe problemele
extrădării în general Procuratura Generală, Ministerul Justiţiei,
instanţele de judecată.
• 62 •• I
Proiectul legii despre extrădare a Federaţiei Ruse menţionează
că organele (instituţiile) competente în acest domeniu pe teritoriul
statului sunt: instanţa de judecată, organele Procuraturii, Ministerul
Afacerilor Interne, Organele Securităţii, politia economică, alte
instituţii de stat.
[

Stabilirea condiţiilor extrădării urmăreşte în primul rând,

respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi
cetăţeanului. Astfel existenţa principiului neextrădării propriilor
cetăţeni asigură viabilitatea raporturilor dintre stat şi resortisanţii săi
şi eficacitatea normelor instituite în stat.în această sferă sînt posibile
modificări apărute ca urmare a evoluţiei instituţiei extrădării, pe
rrpsura creşterii încrederii între state şi a apropierii dintre sistemele
de drept. Una jdintre aceste schimbări ar putea privi atenuarea
regulilor neextrădării cetăţenilor proprii sau apatrizilor domiciliaţi pe
teritoriul ţării, atunci când judecarea acestora în statul
unde a săvârşit infracţiunea ar realiza o justiţie penală mai eficace şi
mai exemplară,
I
în viitor e posibil să devină o practică curentă judecarea cetăţeanului
sau rezidentului la cererea altui stat, pe al cărui teritoriu acesta ar fi
săvârşit o infracţiune. In vederea respectării dreptului la viaţă şi a
dreptului la o justiţie echitabilă, odată cu abolirea pedepsei cu
moartea în legislaţia statului la intrarea acestuia în Consiliul Europei,
are loc garantarea de către statul solicitant, a faptului că pedeapsa
capitală nu se execută. Modificările aduse extrădării încearcă astfel a
soluţiona toate problemele apărute în legătură cu acordarea
extrădării, care continuă să rămână principalul mijloc de realizare a
cooperării în domeniul combaterii fenomenului infracţional în
62 Волженкина В. К Вопрос о разработке закона «о выдачи (Экстрадиции)» // Уголовное право, нр. 1,2002,с,8

comunitatea statelor lumii.

CAPITOLUL III EXTRĂDAREA ÎN LEGISLAŢIA PENALĂ A

i

REPUBLICII MOLDOVA. I
I

§lNotiunea extrădării in legea penala a R.Moldova.

EXTRĂDAREA REPREZINTĂ ÎN SINE CEA MAI VIE EXPRESIE A ASISTENŢEI JURIDICE ÎN DOMENIUL DREPTULUI PENAL. IMPORTANŢA EI ÎN LEGISLAŢIA

PENALĂ A FIECĂRUI STAT ESTE ASIGURATĂ DE NECESITATEA COLABORĂRII STATELOR ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA FENOMENULUI INTERNAŢIONAL, ÎN CONDIŢIILE

SUSTRAGERII DE LA RĂSPUNDERE PENALĂ PRIN FUGA PERSOJNEI ÎN STRĂINĂTATE.

ACEASTĂ FORMĂ DE ASISTENŢĂ JUDICIARĂ ÎN MATERIE PENALĂ FUNCŢIONEAZĂ DIRECT ÎN INTERESUL STATULUI CARE SOLICITĂ, CÎT ŞI INDIRECT, EA

SERVEŞTE INTERESELOR TUTUROR STATELOR, FIINDCĂ PREVENIREA ŞI REPRIMAREA INFRACŢIUNILOR DEVIN ÎN PLAN INTERNAŢIONAL O PREOCUPARE DE INTERES

COLECTIV
31
.

31 R.M. Stăniu, op.cit, p. 97.

 INSTITUŢIA EXTRĂDĂRII JOACĂ UN ROL ESENŢIAL ÎN ASIGURAREA CELOR MAI BUNE CONDIŢII DE REALIZARE A JUSTIŢIEI ÎN ACTIVITATEA DE REPRESIUNE

A FIECĂRUI STAT PRIN FAPTUL CĂ: NU SE

CREEAZĂ POSIBILITATEA PENTRU INFRACTORI DINTR-UN STAT, CARE S-AU REFUGIAT PE TERITORIUL

J
ALTUI STAT, SĂ SCAPE DE RĂSPUNDERE PENALĂ ORI SĂ SE SUSTRAGĂ DE LA EXECUTAREA

SANCŢIUNII APLICATĂ PRINTR-O HOTĂRÂRE DE CONDAMNARE DEFINITIVĂ.

REGLEMENTAREA EXTRĂDĂRII ARE LOC ÎN CONFORMITATE CU ANUMITE PRINCIPII DE

POLITICĂ, CARE REFLECTĂ CONCEPŢIA STATELOR CU PRIVIRE LA NECESITATEA COMBATERII

j

CRIMINALITĂŢII ŞI A REALIZĂRII JUSTIŢIEI PENALE ACOLO UNDE S-AU PRODUS CONSECINŢELE ANTISOCIALE ALE INFRACŢIUNII, RAPORTURILE DINTRE STAT ŞI

INFRACTOR, DREPTURILE OMULUI, RECUNOSCUTE ŞI INDIVIDULUI INFRACTOR, ÎNCREDEREA PE CARE STATELE O AU ÎNTRE ELE ÎN CE PRIVEŞTE REALIZAREA UNEI

JUSTIŢII PENALE OBIECTIVE ŞI DREPTE

32
.

Pentru Republica Moldova extrădarea este o instituţie relativ nouă ce

a apărut ca o consecinţă inevitabilă a luptei duse de către stat
împotriva criminalităţii.
Una din premizele apariţiei ei a fost faptul că Republica
Moldova a devenit stat suveran (1990) şi independent (1991). în urma
acestui fapt, Republica Moldova a apărut în rândurile subiecţilor de
drept internaţional cu toate drepturile şi obligaţiile ce rezultă din
acest fapt.
O altă premisă a necesităţii ivirii acestei instituţii în legislaţia
RM este creşterea stării criminalităţii în ţară. Normele referitoare la
aplicarea legii penale în raport cu spaţiul dictate în legea internă nu
pot asigura realizarea fără dificultăţi a activităţii de combatere a
infracţionalismului. Aceste dificultăţi apar în primul rând în cazul
infracţiunilor comise în străinătate şi în cazul în care cei ce au comis
infracţiuni pe teritoriul unui stat se refugiază în alt stat. în aceste
cazuri incidenţa legii penale interne ar funcţiona limitat sau ineficient
fără existenţa instijtuţiei extrădării.

32 Bulai C. Drept penal român partea generală. Voi I, Bucureşti 1992, p. 86.
 In privinţa surselor de reglementare a extrădării ţinem să
menţionăm că în Moldova nu există vre-o lege cu privire la
extrădare, deşi ar fi necesar adoptarea unui act normativ în acest
domeniu.
Majoritatea statelor lumii stabilesc condiţiile şi procedura de
extrădare într-o lege specială. Cea mai veche lege de extrădare este
cea belgiană (1833),ulterior adoptată şi de alte state; SUA (1848),
Anglia (1870), Olanda (1875), Luxemburg (1875), Argentina (1907), Canada (1907),
Brazilia (1911), Suedia (1913), Finlanda (1922), Franţa (1927)33. în legislaţia
României există legea nr. 4/1971 [ c a r e reglementează condiţiile de
fond şi procedura acesteia.
In Federaţia Rusă există de acum un proiect al legii cu privire la
extrădare din 2000, care este pe cale de a fi adoptat. Conform opiniei autorilor
acestui proiect34, această lege trebuie să reglementeze "fundamentul,
ordinea în acordarea extrădării şi transmiterii cetăţenilor care au
comis infracţiuni pe teritoriul Fedejraţiei Ruse şi se ascund peste
hotarele statului, a cetăţenilor străini şi apatrizilor ce au
săvârşit infracţiunea în străinătate şi se află în limitele teritoriului
Federaţiei Ruse"
I

(preambul proiectului legii). Proiectul legii conţine 27 articole şi

constă din 5 capitole: I Dispoziţii generale; II Cererea de extrădare; III
Procedura extrădării; IV Procedura transmiterii persoanei extrădate;
V Transmiterea persoanelor condarnnate la privaţiune de libertate.
In RM vechiul cod penal nu reglementează instituţia extrădării,
el doar stabileşte prevederi generale referitoare la aplicarea legii

33
Grama M. Definiţie şi trăsături esenţiale. Surse de reglementare, în analizele ştiinţifice ale
Universităţii de Stat din oldova. Sertia "Ştiinţe sociu-umanistice", voi. I, Chişinău 2002, p. 195
Moldova.
34 Волженкина В. К Вопрос о разработке закона «о выдачи (Экстрадиции)» // Уголовное право, нр. 1,200|2,с,6
I 72
penale în spaţiu. Nouţ Cod Penal al RM stipulează expres, în art. 13,
dispoziţii referitoare la materia extrădării. Astfel art. 13 al. 1 CP
stabileşte: "Cetăţenii Republicii Moldova şi persoanele cărora
li s-a acordat azil politic în Republica Moldova, în caz de săvârşire a
unei infracţiuni
j'
în străinătate, nu pot fi extrădaţi şi sînt supuşi răspunderii penale
conform prezentului cod".
Această normă a CP stipulează în mod expres principiul
neextrădării propriilor resortisant! - una din condiţiile referitoare la
personalitatea infractorului eventual supus extrădării. Dispoziţia în
cauză are la bază ideea stabilită în Constituţia RM, în al. 3 art. 17
"Cetăţenii Republicii Moldova nu pot fi extrădaţi sau expulzaţi din
ţară".
Norma constituţională referitoare la interzicerea extrădării
resortisantilor este
9 9

îndreptată în vederea apărării drepturilor acestor persoane, dar

acest lucru nu semnifică faptul eliberării de răspundere penală a
cetăţenilor Republicii Moldova. Legea cetăţeniei RM din 02.06.2000
stabileşte statutul juridic al cetăţenilor RM. Ei beneficiază în egală
măsură de toate drepturile social-economice şi politice şi de
libertăţile proclamate şi garantate de Constituţie şi de alte legi, de
acordurile internaţionale la care RM este parte. Legea sus
menţionată la fel garantează
i

principiul neextrădării propriilor cetăţeni în art. 8: "Cetăţenii RM nu pot

fi extijădaţi sau expulzaţi din ţară".
Referitor la conceptul de cetăţenie acesta reprezintă legătura
politică şi juridică permanentă dintre o persoană fizică şi stat,
legătura care generează drepturi şi obligaţii reciproce între stat şi
persoană. Această legătură dintre stat şi cetăţean e stabilită în timp
şi spaţiu. Conform art. 3 al. 2 al legii cetăţeniei RM, cetăţenia RM
epăstrată atât pe teritoriul RM, cît şi în alte state, precum şi în spaţiul
în care jiu se exercită suveranitatea nici unui stat.
Pentru comiterea infracţiunilor peste hotarele statului,
resortisanţii vor
răspunde în RM potrivit legislaţiei naţionale a Moldovei. Organele
judiciare
efectuează în conformitate cu legislaţia procesual penală a RM
urmărirea perială a
resortisanţilor proprii în cauzele legate de comiterea infracţiunilor
peste hotarele
statului. j
E necesar de menţionat că în conformitate cu art. 120 CP RM,
teritoriul Republicii Moldova cuprinde întinderea de pământ şi apele
cuprinse între frontierele Republicii Moldova, cu subsolul şi spaţiul ei
aerian. Acţiunea legii penale a statului are loc în limitele acestui
teritoriu şi răspunderea penală a persoanelor, indiferent de statutul
juridic al acestora, în cazul săvârşirii unei infracţiuni în Republica
Moldova, are loc în conformitate cu normele penalie ale ţării noastre.
O situaţie interesantă apare în cazul când cetăţeanul (persoana
aflată sub jurisdicţia unei ţări) altui stat a comis o infracţiune pe
teritoriul acestuia, iar ulterior a venit pe teritoriul nostru şi a obţinut
cetăţenia RM. Apare întrebarea dacă e posibil de acordat extrădarea
acestei persoane statului pe teritoriul căruia a comis
• * 67

infracţiunea . Deoarece asemenea persoane sînt învinuite de

comiterea ; unei infracţiuni înainte de obţinerea cetăţeniei RM,
asupra lor nu acţionează interdicţia stipulată în al. 1 art. 13 CP
RM.Normele penale stipulează principiul personalităţii acţiunii legii
penale în spaţiu (al. 2 art. 11 CP RM) se află într-o interdependenţă cu
principiul neextrădării propriilor resortisanti. Astfel acestor din urmă
constituie o
condiţie necesară a |
(
i

realizării principiului personalităţii acţiunii legii penale în spaţiu35.

După cum am menţionat anterior, extrădarea va fi refuzată în
cazul cetăţenilor şi persoanelor cărora li s-a acordat azil politic în
acest stat. Obţinerea azilului semnifică faptul că cetăţeanul străin
sau apatridul poate intra pe teritoriul ţării, să locuiască aici şi nu va fi
67Курс уголовного права общая часть, под редакции Н.Ф. Кузнецовой, И. М. Тяжковой, том.1,Москва
1999,с100.

extrădat altui stat.

In sec. 20 dreptul de azil a devenit unul din esenţialele drepturi

reglementate de normele dreptului internaţional şi a fost prevăzut în
Declaraţia Universală a drepturilor omului (art. 14) şi Declaraţia ONU
despre azilul teritorial din 1967.
i

Stabilirea condiţiilor necesare în vederea obţinerii azilului

politic este un drept suveran al statului care acordă azilul. Pînă nu
demult Republica Moldovja era unica ţară din Europa care nu avea
un cadru legislativ naţional, care ar fi reglementat mecanismul de
respectare eficientă a obligaţiilor sale internaţionale în domeniul
solicitanţilor de azil. Astfel se crease o situaţie în care Republica
Moldova, prin Constituţie, garantă dreptul de azil, însă ca parte la

35 Наумов А. В. Росийское уголовное право общая часть, Москва 2000, сЮО.

Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului şi la alte acte
internaţionale, nu-şi (jmora obligaţiunea de a respecta principiul
nereturnării36. Totuşi la 25 iulie 2002 ă fost
adoptată Legea RM cu privire Ia statul refugiaţilor, care a intrat în
vigoare la
i

01.01.2003. Azilul politic, conform acestei legi, este protecţia

excepţională acoirdată străinului de către preşedintele RM. Astfel, în
cazuri excepţionale, persoanele care au definit funcţii publice,
diplomatice sau de interes public în alte ţări sau în
organismele internaţionale, care au demonstrat un deosebit
ataşament, respect şi
i
interes pentru RM alte personalităţi marcante sînt persecutate în
ţara lor de
origine pot solicita acordarea azilului politic. Comisia pentru
problemele cetăţeniei
I
şi acordării de azil politici de pe lîngă preşedintele RM are
competenţa de a examina cererile de solicitare a azilului politic.
Autorităţile statului ignorau problema acordării azilului pînă în
momentul adoptării acestui act, declarând că ţara nu este gata să se
ocupe de refugiaţi), din motivul crizei economice şi sociale, lipsei
resurselor financiare şi materiale necesare pentru a acorda asistenţă
şi suport refugiaţilor. In acelaşi timp, Republica Moldova se izola de
mecanismele internaţionale de coordonare existente şi de diferite
forme de susţinere pe care le putea obţine prin ele37. Sub acest
aspect este de menţionat faptul că Republica Moldova a fost ultima
ţară din Europa, care abia la 23.12.2001 a

36 Andrusec O. Sistemul internaţional de protecţie a refugiaţilor şi a persoanelor care se află în

situaţii similare acestora şi rolul ICNUR. Drepturile Omului în RM, Chişinău 1999, p. 29.
37 Drepturile şi libertăţile omului în Republica Moldova. Raport anual 2001, Coordonator Gh.
Susarenco, Chişinău 2002, p. 61
aderat la Convenţia şi Protocolul privind statutul refugiaţilor.
E necesar de menţionat că dreptul de azil nu poate fi utilizat în
cazul urmăririi pentru o infracţiune "nepolitică", adică având la bază
o componenţă de drept comun prevăzută de normele CP. Dacă
activitatea ilicită se califică de dreptul penal ca infracţiune (de
exemplu omor, terorist ş.a.), atunci indiferent de scopurile şi
motivele de comitere a unui asemenea act (chiar şi din motive
politice), persecutarea lui nu poate servi ca temei pentru acordarea
azilului politic. Nu pojate fi acordat azilul în cazul persecutării pentru
acţiuni (chiar dacă au fost săvârşite din scopuri politice) care
contravin scopurilor şi principiilor ONU, în deosebi pentru infracţiuni
contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiuni de, război. Competenţa
în acordarea azilului politic este atribuită preşedintelui RM (art. 88 р. С
Constituţia RM).
CP RM în al. 2 art. 13 menţionează că "Cetăţenii străini şi apatrizii
care au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului Republicii Moldova,
dar se află pe teritoriul ţării pot fi extrădaţi numai în baza unui stat
internaţional la care republica Moldova este parte sau în condiţii de
reciprocitate în temeiul hotărârii instanţei de judecată".
Aceeaşi prevedere e cuprinsă şi în norma constituţională:
"Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei
convenţii internaţionale sau în condiţii reciprocitate în temeiul
hotărârii instanţei de judecată" (art. 17 al. 4 Constituţia j

RM). I
In urma examinării prevederilor CP în domeniul extrădării, putem
menţiona
că extrădarea se acordă doar în cazul când infractorul este cetăţean
sau apatrid care
nu domiciliază pe teritoriul RM. Dacă cetăţeanul străin a comis o
infracţiune pe
teritoriul RM, atunci extrădarea lui poate fi refuzată în baza priorităţii
principiului
teritorialităţii acţiunii legii penale în spaţiu asupra principiului
personalităţii.
E necesar de stabilit că în conformitate cu Legea cu privire la statutul
juridic
al cetăţenilor străini şi apatrizilor în RM cetăţeanul străin este
persoana care nu are
cetăţenia RM, dar are dovada apartenenţei sale la un alt stat (art. 1),
iar apatridul
este persoana care nu are cetăţenia Republicii Moldova şi nici dovada
apartenenţei
sale la un alt stat (art. 2). în RM străinilor le sînt acordate într-o mare
măsură
1 76aceleaşi
drepturi sociale, economice, culturale şi civile, ca şi
propriilor cetăţeni. în virtutea regimului naţional, potrivit art. 19 al. 1 al
Constituţiei RM, cetăţenii şi apatrizii au acelaşi drepturi şi îndatoriri
ca şi cetăţenii RM, cu excepţiile stabilite de lege (ei nu dispun de
drepturile politice).

După cum am menţionat în capitolul anterior, CP RM prevede

principiul universalităţii al realităţii acţiunii legii penale în spaţiu,
care stabilesc că cetăţenii străini şi apatrizii ce au comis acte
infracţionale în afara teritoriului RM, pot fi traşi
la răspundere penală în conformitate cu normele penale în vigoare în
statul nostru.
-

Astfel în al. 2 art. 13 CP RM e stipulată o regulă care reprezintă o

excepţie de la norma stabilită în al. 3 art. 12 CP. Esenţa acesteia
constă în faptul că subiecţii sus menţionaţi pot fi extrădaţi statului
străin în vederea tragerii la răspunderea penală sau pentru
executarea pedepsei indicate38.
Normele penale referitoare la extrădarea persoanelor ce au
săvârşit infracţiunea (a cetăţenilor străini şi a apartizilor) incluse în
art. 13 CP RM, concurează cu normele care stabilesc principiul
universalităţii şi realităţii a acţiunii legii penale în spaţiu (art. 11 CP
RM). Concurenţa normelor în acest caz constă în aceea că în
conformitate cu principiile stipulate mai sus, Republica Moldova e în
drept să tragă la răspundere penală a cetăţenilor străini şi apartizilor
şi să-i supună
i

pedepsei penale în conformitate cu legislaţia penală a statului

nostru.
Concomitent, în conformitate cu prevederile CP referitoare la
extrădare Republica Moldova (orice stat) poate la solicitarea statului
solicitant să extrădeze cetăţeanul străin sau apartizilor pentru ca
acesta să înfăptuiască justiţia ppnală referitor la aceste persoane şi
faptele infracţionale comise de ei. Dacă studiem ;atent aceste norme
(stipulate în art. 11 şi 13 CP RM) ajungem la concluzia că în acest caz
concurenţa între ele reprezintă în esenţă o varietate a concurenţei
între o normă generală şi specială. Norma specială într-o oarecare
măsură precizează şi concretizează caracterul normei generale din
care ea s-a desprins. Astfel, norma referitoare la extrădare (al 2 art. 13
CP RM) apare ca o normă specială în rapcjrt cu norma stabilită de art.,
11 CP RM (care la rândul său este o normă generală),deoarece în
esenţă reprezintă o scoatere din normele ce stabilesc principiul

universalităţii şi realităţii a acţiunii legii penale în spaţiu.

E cunoscut faptul, că în cazul concurenţei între o normă specială şi
una
73 '

generală, prioritate are norma specială. Un argument în favoarea

38Коментарии к Уголовному Кодексу РФ, В. И.Радченко, А.С. Михлин, Москва 2000,с.22.

acestei concluzii poate servi faptul că problemele legate de extrădare
sunt soluţionate dublju de normele dreptului internaţional (în
convenţii referitoare la lupta cu infracţiunile cu caracter internaţional
şi în convenţie care nemijlocit reglementează extrădarea) şi sunt
confirmate cu trimiterea efectuată de CP al statului la convenţiile
internaţionale
I
la care este parte. Dar în conformitate cu prevederile Legii nr. 595-XlV
din
I

24.09.1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova

principiile generale ale dreptului internaţional şi tratatele
internaţionale la care este parte şi Republica Moldova reprezintă o
parte componentă a sistemului ei de drept. In acest caz nu pot
apărea deoarece sunt contraverse la soluţionarea aceste
concurente.
CP RM stabileşte izvoarele juridice ale extrădării şi ordinea de
funcţionare a acestora: " în baza unui tratat internaţional la care
Republica Moldova este parte sau în condiţii de reciprocitate în
temeiul hotărârii instanţei de judecată".
I

Fiind un act bilateral între state, este firesc, aşa cum prevede
legea, ca sursă normativă principală, cu caracter prioritar, să o
constituie convenţiile internaţionale încheiate între statul nostru cu
alte state. Reieşind din acest fapt, actualmente pentru soluţionarea
problemelor ce ţin de extrădare se aplică direct dispoziţiile
convenţiilor şi tratatelor (acordurilor) ce au fost semnate şi ratificate
de Republica Moldova în materie de asistenţă juridică internaţională
(menţionate în capitolul I).
In ordinea surselor normative indicate în art. 13 CP RM, urmează
declaraţia
'

9
de reciprocitate, prin care se înţelege angajamentul pe care-1 ia
statul care solicită extrădarea unei persoane faţă de statul solicitat
că. In cazul în care va admite cererea de extrădare, va soluţiona
favorabil o eventuală cerere de extrădare de acelaşi fel, pe care o va
formula statul solicitat. Astfel în cazul lipsei convenţiilor, extrădarea
73 Наумов А. В. Росийское уголовное право общая часть, Москва 2000, c l 14.

poate fi acordată şi în baza declaraţiilor de reciprocitate.

Normele legislaţiei interne a statului, având ca obiect necesitatea

extrădării,
i
sunt generale şi completează regulile, principiile şi dispoziţiile
existenţe în convenţiile internaţionale.
CP RM nu elucidează pe deplin conceptul şi condiţiile de
existenţă a extrădării ca o nouă instituţie prevăzută de dreptul penal
material al Republicii Moldova39.
Referitor la conceptul extrădării putem menţiona ca legislaţia
penală a RM nu defineşte expres acest termen. Doar în doctrină
există careva opinii privitor] la conceptul extrădării.
Vorbind despre definiţia extrădării, menţionăm că extrădarea
este actul prin
I
care statul pe teritoriul căruia s-a refugiat o persoană urmărită penal
sau condamnată într-un alt stat remite, la cererea statului interesat,
pe acea persoană pentru a fi judecată sau pentru a executa
pedeapsa la care a fost condamnată40
O definiţie care stabileşte natura juridică a extrădării şi clasifică
statutul infractorului şi competenţa statului solicitant, este
următoarea: extrădarea reprezintă în sine transmiterea persoanei

39 Grama M. Extrădarea. Definiţie şi trăsături esenţiale. Surse de reglementare. Analizele ştiinţifice

ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria "Ştiinţe socioumanistice", voi. I, Chişinău 2002, p. 195
40 Stănoiu R.M., Griga L, Dianu T. Drept penal. Partea Generală (note de curs). Bucureşti 1992, p. 49.
învinuite de comiterea unei infracţiuni sau bănuijtă de comiterea ei,
de un stat altui stat pentru a o trage la răspundere penală sau
pentru executarea m privinţa acestuia a sentinţei ramase definitive41.
Ar fi fost necesar existenţa în CP RM unui concept al extrădării,
care ar stabili în linii generale condiţiile de fond ale extrădării,
deoarece în cazul în care lipsesc primele două categorii de izvoare,
se va aplica norma materială a CP RM.
Astfel la ora actuală nu există o legislaţie naţională permanentă
privind procedura de extrădare şi la baza activităţii Procuraturii
Generale stau principiile enunţate în general de către Convenţia
Europeană de extrădare, ratificată de Republica Moldova.
Acest fapt generează multiple probleme, în special legate de
mandatţil de arest, de suspendare a anchetei şi căutarea
persoanelor. Spre exemplu, după iniţierea de către Procuratura
Generală a Republicii Moldova a procedurii de extrădare, instanţa de
judecată ia decizia de schimbare a măsurii represive arestul -în
declaraţia de nepărăsire a localităţii, în acest caz Procuratura este

obligată să încunoştinţeze autorităţile respective străine despre

anularea mandatului de arest şi deci revocarea cererii noastre de
extrădare, cu toate că partea solicitată a declanşat de acum
procedura judiciară de extrădare. Acest fapt ştirbeşte pe plan
internaţional j imaginea autorităţilor judiciare a Republicii Moldova. De
aceea ar fi necesar ca instanţa de judecată să nu modifică măsura
represivă decât după terminarea procedurii de extrădare.
O altă problemă este cea a lipsei unui motiv plauzibil pentru
suspendarea
anchetei pe parcursul aflării persoanei în procedura de extrădare.
Termenul ancjhetei
curge, dar este de la sine înţeles, că nici o acţiune de anchetă nu

41 hrtp://www. Proobra2.ru/prawo/w470.shtm/
poate fi executată,
iar procedura de extrădare poate dura de la 3 luni pînă la 2 ani. De
aceea ar fi
necesar ca organele de anchetă preliminară să suspende ancheta în
baza
art. 172pct. 1. !
CPP reflectă în cap. IX asistenţa judiciară internaţională în
materie penala, iar în secţiunea 3 a acestuia - Extrădarea.
De fapt articolele din acest capitol constituie o compilare de
dispoziţii din Convenţiile europene respective şi unele tratate
bilaterale, încheiate de Republica Moldova şi nu creează o procedură
distinctă naţională de asistenţă judiciară şi extrădare.
Republica Moldova se poate adresa către un stat străin cu cererea
de extrădare
a persoanei în privinţa căreia se efectuează urmărirea penală în
legătura cu
J

infracţiunile pentru care legea penală prevede o pedeapsă de cel

puţin un an de închisoare sau o altă pedeapsă mai gravă sau în
privinţa căreia este adoptată o sentinţă de condamnare la o
pedeapsă de închisoare pe durata de cel puţin 4 luni pentru
executare, dacă tratatele internaţionale nu prevăd altfel.
Conţinutul cererii de extrădare, stipulat în art. 545 pet. 4 al CPP nu
reilectă practica internaţională în această privinţă. Astfel în demersul
înaintat de organele judiciare ale RM către organele de resort ale
statului străin, pe teritoriul căruia se
I
I

află infractorul a cărui extrădare se solicită, nu se înscrie textul legii

penalei care prevede răspunderea penală pentru această faptă, la fel
nu se descrie exteriorul şi fotografia. Aceste momente se fixează în
acte care se anexează la cererea de extrădare.E notorie
reglementarea procedurii de înaintare a demersuriloi* de extrădare
într-un mod distinct prin stabilirea împuternicirilor Ministerului de
Justiţie şi Procuraturii Generale. Procurorul General soluţionează
chestiunea privind înaintarea cererii de extrădare în cazul unei
persoane necondamnate, iar Ministerul Justiţiei în cazul unei
persoane condamnate. Aceleaşi momente le întâlnim de exemplu în
CPP al Ucrainei, care delimitează că dacă persoana este
condamnată, cererile le întocmeşte Ministerul Justiţiei, iar dacă
dosarul e încă în anpheta prealabilă, atunci cererile se fac de către
Procuratura Generală.
CPP la fel stipulează referitor la fapta incriminată principiul
specializării. Astfel persoana care a fost extrădată de un stat străin
nu poate fi trasă la răspuhdere penală şi condamnată, precum şi
transmisă unui terţ stat spre pedepsire pentru infracţiunea săvârşite
de ea pînă la extrădare, pentru care ea nu a fost extrădată, dacă
lipseşte consimţământul statului străin care a extrădat-o. Sînt
stabilite excepţiile de la această regulă:
- nu a părăsit teritoriul Republicii Moldova în termen de 45 zile de
lâ
eliberare (acelaşi termen e menţionat şi în Convenţia
Europeană de|
i
extrădare din 1957).
- Persoana s-a înapoiat aici după ce a părăsit hotarele RM.
i

E necesar de menţionat că în vederea respectării drepturilor

persoanei învinuite, dacă fapta incriminată va fi modificată în cursul
procesului penal înjbaza unei legi mai grave, persoana extrădată nu
poate fi urmărită penal sau judecată decât în limitele legii pentru
care a fost extrădată.
 In art. 547 al CPP se stipulează procedura de extrădare a persoanelor
unor
j

altor state, cu respectarea prevederilor constituţionale şi a CP în

domeniu. i

In majoritatea statelor europene procedura de extrădare este

una mixtă administrativ-judiciară, adică, instanţa de judecată
examinează şi decide asupra admisibilităţii cererii, iar uneori Prim-
ministrul sau Ministrul Justiţiei prin delegaţie

sau Procurorul General ia decizia finală asupra extrădării sau

refuzului e x t r ă d ă r i i .
Faza privind soluţionarea în mod prioritar a cererii de extrădare
de teatre instanţă este declarativă şi după modelul altor state (în
Bulgaria, spre exerhplu, cererea se examinează de instanţa în fond
în 65 zile şi de cea în recurs în 30 zije) ar fi necesar indicarea unui
termen concret de examinare de către instanţa în fond şi de cea de
recurs.
CPP în art. 550 fixează condiţiile de procedură în vederea
arestării persoanei ce urmează a fi extrădată. Se stipulează că
pentru asigurarea efectuării extrădării e necesar arestarea
persoanei. De fapt persoana declarată în urmărire internaţională
este doar acea în privinţa căreia în statul respectiv este un mandat
de arestare. De aceea la depistarea acesteia ea este reţinută şi în
termen de 18 zile pînă la primirea actelor necesare ea este în stare
de arest. Termenul dat poate fi prelungit pînă la 40 zile la solicitarea
statului străin, ulterior fiind pusă în libertate dacă nu a fost primită
cererea de extrădare.
Motivele refuzului în acordarea extrădării, stipulate în art. 57 al
Convenţiei CSI din 1993 sînt reflectate de 1 CPP RM, despre care am
menţionat în capitolul
precedent. E notorie includerea unor asemenea motive serioase care
lasă să cjeadă
li

că: cererea a fost înaintată în scopul de a urmări sau a pedepsi o

persoană pentru considerente de rasă, religie, sex, naţionalitate,
origine etnică sau opinii politice; sau riscul persoanei de a fi supusă
torturii, tratamentului inuman sau degradant în ţara solicitantă;
statul solicitant nu asigură reciprocitatea în sfera extrădării.
In scopul asigurării respectării drepturilor persoanei învinuite
sau condamnate ce urmează a fi extrădată în special a dreptului la
viaţă, a fost necesară stipularea normei referitor la posibilitatea
refuzării extrădării persoanei dacă statul nu va da asigurări
considerate suficiente că pedeapsa capitală nu va fi executată în
privinţa persoanei extrădate. Această dispoziţie legală se află într-o
interdependenţă directă cu obligaţia statelor care doresc să devină
membre a Consiliului Europei să abolească pedeapsa cu moartea. în
vederea asigurării respectării acestei obligaţii internaţionale,
deoarece persoanele care urmează a fi extrădate se află sub
jurisdicţia RM, a fost necesară stipularea normei sus menţionate:
i

I 82

CPP menţionează procedura şi condiţiile efectuării amânării

extrădării
temporare. Amânarea extrădării are loc dacă persoana este pusă
sub învinuirej într-
un proces în curs de urmărire penală sau de judecare a cauzei, ori
dacă â fost
condamnată pentru o altă infracţiune decât acea în legătură cu care
se cere
extrădarea. I

Executarea extrădării poate fi amânată pînă la terminarea

procesului ^enal sau pînă la executarea completă a pedepsei
pronunţată de instanţa naţionala, ori pînă la eliberarea definitivă
înainte de expirarea termenului pedepsei42.
Totuşi în unele cazuri, în condiţiile indicate mai sus extrădarea
poate fi acordată dacă amânarea extrădării ar putea atrage după sine

împlinirea termenului de prescripţie a acţiunii penale sau ar putea cauza

prejudicii serioase pentru constatarea faptelor, persoana poate fi extrădată
temporar pe baza unei cereri motivate în condiţii ce vor determina
de comun acord cu statul solicitat. Ulterior această persoană
urmează a fi retrocedată îndată după efectuarea acţiunilor procesuale
pentru care a fost extrădată.
CPP nu menţionează nimic referitor la tranzitul în vederea
aducerii persoanei extrădate în ţară. Această colaborare este necesară
în cazul când statul solicitant şi cel solicitat sînt teritorial separate. în
aceste condiţii e necesar impunerea trecerii persoanei extrădate pe
teritoriul altor state, pentru ca ulterior să ajungă în spaţiul statului
solicitant
Procurorul General (în cazul persoanelor necondamnate) sau
Ministerul Justiţiei (în cazul persoanelor condamnate) trebuie să
informeze statul solicitant despre locul şi data predării extrădatului.
Dacă statul solicitant nu întreprinde acţiuni pentru a lua în primire
persoana extrădată la data fixată pentru predare şi dacă nju s-a
solicitat o amânare, persoana este pusă în libertate la expirarea
termenului de 11 zile de la această dată, în orice caz, pusă în

42 Tulbure Adrian Ştefan. Extrădarea în normele procesual-penale// Dreptul nr. 9, 2000, p. 131.
libertate la expirarea unui termen de 30 de zile.
Transmiterea obiectelor poate avea loc nu doar în cadrul
procedurii de extrădare ci şi a celui de asistenţă judiciară prin cerere
de comisie rogatorie. AJstfel,

conform prevederilor art. 553 al CPP, pot fi reţinute şi transmise, în măsura

permisă de legislaţia naţională, obiectele care pot avea importanţă
ca probe în cauza penală pentru care a fost cerută extrădarea,
precum şi valorile care au provenit din infracţiune pentru care se
cere extrădarea şi care au fost găsite la momentul arestării în
posesia persoanei sau au fost descoperite ulterior.
In prezent cele mai mari probleme la ora actuală prezintă cererile
altor: state de a înapoia automobilele furate la ei, care sînt probe la
ei pe dosar, şi găsite la noi; de cele mai multe ori persoana care
deţine acest automobil furat este în m<j»d de urgenţă declarată de
instanţa de judecată cumpărător de bună credinţă.

§2 Sursele juridice ale extrădării.

După cum am menţionat anterior atât în momentele de mai

sus, cît işi în capitolele precedente, Republica Moldova a semnat şi
ratificat o serie de tratate şi convenţii pentru soluţionarea problemelor
ce ţin de extrădare, dar şi de altele forme de asistenţă juridică.
Iniţial Republica Moldova a semnat o serie de tratate bilaterale
în acest domeniu (cu Ucraina, Rusia, România, Lituania, Letonia,
Turcia) şi conventiţiaj CSI privind asistenţa juridică şi raporturilor de
drept în procesele civile, familiale şi penale de la Mensk din 22.01.1993
,care reglementează chestiunile ce ţin de asistenţa juridică în
materie penală, inclusiv şi de extrădare între Republica Moldova şi
aceste state.
 Totuşi aceste acte nu reglementează posibilitatea apariţiei unor
raporturi între Republica Moldova şi alte state ale lumii, în vederea
soluţionării problemelor existente în procesul de combatere a
criminalităţii. în aceste condiţii a fost necesară ratificarea de către
Republica Moldova a Convenţiei Europene de extrădare la 14,05,1997
şi a Convenţiei Europene privind asistenţa juridică în materie
penajlă, la 26.09.1997 Republica Moldova a ratificat al doilea protocol
adiţional la convenţia Europeană de extrădare Ia 21.06.2001 pentru
înlesnirea aplicării în materie de infracţiunii fiscale a Convenţiei
Europene de extrădare. Prin acceptarea acestor reguli uniforme în
materie de extrădare statul nostru a creat condiţiile pentru
realizarea finalităţii actului de extrădare în cadrul Convenţiei
Europene.
Ratificând Convenţia Europeană de extrădare, Republica
Moldoval şi-a rezervat unele drepturi şi declaraţii. Ea poate refuza
extrădarea dacă persoana reclamată urmează să fie judecată pe
teritoriul părţii solicitante de către o instanţă excepţională instituită
pentru un caz particular) sau dacă extrădarea este cerută pentru
executarea unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă pronunţată
de o astfel de instanţă.
Am menţionat faptul că o infracţiune politică nu poate servi ca
temei pentru acordarea extrădării, totodată Republica Moldova şi
rezervă dreptul de a determina în funcţie de circumstanţe, dacă
atentatul la viaţa unui şef de stat sau a unui meţnbru al familiei sale
este sau nu o infracţiune politică.
Convenţia europeană stipulează principiul neextrădării
propriilor cetăţeni, astfel „ Orice parte contractantă are dreptul să
refuze extrădarea resortisanţilor săi" Termenul resortisant în sensul
convenţiei Europene de extrădare, "cuprinde toate persoanele care
au cetăţenia Republicii Moldova în conformitate cu legislaţia ei".
Convenţia europeană de extrădare reglementează în ansamblu
condiţiile de fond şi de formă, cele de procedură în materia
extrădării, care au fost menţionate în capitolul anterior.
Referitor la relaţiile între acest act şi acordurile bilaterale, atunci
art. 2 9 j al. 2 al Convenţiei stipulează că: părţile contractante nu vor
putea încheia între ele acorduri bilaterale sau multilaterale decât
pentru completarea dispoziţiilor acestei convenţii sau pentru a
înlesni aplicarea prin copiilor cuprinse în aceasta!
In acest fel, tratatele bilaterale pe care Republica Moldova le-a
încheiat pot doar completa dispoziţiile Convenţiei europene.
Totodată " dacă între 2 sau mai multe părţi contractante extrădarea
se practică în temeiul unei legislaţiei uniforme, părţile vor fi libere să-
şi reglementeze raporturile mutuale în materie de extrădare,
sprijinindu-se exclusiv pe acest sistem independent de dispoziţiile
convenţiei".
Convenţia europeană de asistenţă juridică în materie penală
din 20.04.11959 stabileşte prevederi generale referitoare la acordarea
asistenţei judiciare în materiepenală în orice procedură privitoare la
diferite categorii de infracţiuni. Totodată e necesar de menţionat, că
în tratatele bilaterale de asistentă jurjidică secţiunile despre
extrădare sunt formulate într-o nuanţă generală, fără o concretizare
în domeniu, ceea ce ridică mari probleme.43 Aceste acte includ norme
care reglementează raporturile juridice în materia civilă, familiară şi
penală. Nu rareori
aceste acorduri conţin stipulări că una sau altă problemă, inclusiv în
materia
i

extrădării e necesar de a fi reglementată separat.

Acordul moldo-turc din 22.05.1996 deşi reglementează asistenţa

43Международное уголовное право под редакцию В. Н. Кудрявцев, Москва, 1999,с.239

juridică în materia penală, nu conţine prevederi referitoare la
extrădarea ca una din formele acesteia. In cazul apariţiei unor cereri
de extrădare din partea unui stat pe adresa altui stat, atunci
raporturile vor fi reglementate în baza declaraţiilor de reciproclitate,
iar în cazul lipsei acestora - în dispoziţiile de drept intern în materia
extrădării. Celelalte tratate bilaterale încheiate de Republica
Moldova reglementează în detaliu condiţiile de fond, de formă şi de
procedură în materia extrădării, încheiară soluţionarea unor
eventuale probleme care pot apărea în raporturile dintre state din
I

momentele solicitării extrădării pînă în momentul acordării cu

preluarea extrădării sau refuzării extrădării.
Deşi, în general prevederile în materia extrădării în tratatele
internaţionale sunt mai mult sau mai puţin aceleaşi, în unele cazuri
sunt diferite situaţii specifice.
Astfel, dacă Convenţia europeană de extrădare stabileşte
termenul de 1Ş zile pentru eliberarea persoanei dacă nu a fost
primită cererea de extrădare cu posibilitatea prelungirii acestuia pînă
la 40 zile integral; în tratatul moldo-leton şi moldo-lituanian este
stipulat termenul de 15 zile care poate fi prelungit cu 15j zile; tratatul moldo-
ucrainean -1 lună: tratatul moldo-rus şi moldo-rămân - termenul de 1 lună
care eventual poate fi prelungit cu 15 zile; Convenţia CSI -15 zile.
La fel sunt prevăzuţi termeni diferiţi pentru primirea persoanei
extrădate de către statul solicitant: Convenţia Europeană de
extrădare - 15 zile, cu posibilitatea prelungirii acestui termen cu 15 zile;
Convenţia CSI - 15 zile; tratatul moldo-ucrainean - 15 zile; tratatul moldo-rus,
moldo-lituanian, moldo-leton - 15 zile с д
Dacă persoana a cărei extrădare se cere, este trasă la răspundere
penală sau
i

execută pe teritoriul statului solicitat pedeapsa pentru o altă

infracţiune, extrădjarea poate fi amânată pînă la terminarea urmăririi
penale, executării pedepsei} sau eliberarea în baza oricărui alt temei
legal. Totuşi, în cazul în care amânarea extrădării ar atrage după
sine expirarea termenului de prescripţie al urmăririi penale sau ar
crea dificultăţi serioase cercetării infracţiunii la un demers înterneiat
se admite extrădarea temporară, cu condiţia ca persoana extrădată
să fie înapoiată
I
după efectuarea acţiunilor procesuale, pentru care a fost extrădată.
Tratatele stabilesc diferite menţiuni privitor la înapoierea persoanei.
Convenţia europeană nu stabileşte nimic în această privinţă,
Convenţia CSI —termenul de 3 luni, cu posibilitatea prelungirii; tratatul moldo-
ucrainean - neîntârziat, nu mai târziu de 3 luni; moldo-leton şi moldo-
lituanian, tratatul moldo-rus - imediat, dar nu mai târziu de 3 luni;
tratatul moldo-român - îndată după efectuarea actelor procesuale.
In rest aceste tratate reglementează condiţiile privind
făptuitorul şi infracţiunea, condiţiile de formă a cererii de extrădare,
procedura extrădării (adresarea cu cerere, arestarea, soluţionarea
cererii, concursul de cereri), reextrădarea, tranzitul, informaţiile
reciproce privind extrădarea, transmiterea de obiecte şi cheltuieli de
extrădare.
Cu statele CSI cu care Republica Moldova nu a semnat tratate
bilaterale, în cazul apariţiei unor solicitări în acordarea extrădării,
problemele sunt soluţiojnate având ca temei juridic Convenţia CSI
privind asistenţa juridică şi raporturile de drept în procesele civile,
familiale şi penale din 22.01.1993. prevederile în materia extrădării al
acestui act internaţional au fost nuanţate în capitolul precedent, de
aceea aici e necesar doar de menţionat, că în linii generale normele
acestei convenţii sunt mai mult sau mai puţin asemănătoare
tratatelor bilaterale încheiate de Republica Moldova.
Republica Moldova a aderat la o serie de convenţii pentru
reprimarea diferitor tipuri de infracţiuni, care stabilesc prevederi în
 materia extrădării:
-Convenţia pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor din

16.12.19^0 la care Republica moldova a aderat la 06.03.1996; 1

-Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid din

09.12.19^9 la care Republica Moldova a aderat la 10.09.1991;

-Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu

cruzime,
i

inumane sau degradante din 10.12.1984, ca care Republica moldova a aderlat la

31.05.1995;
-Convenţia referitoare la prevenirea şi pedeapsa pentru crimele

săvârşite contra persoanelor care se bucură de protecţie

internaţională, inclusiv contra agenţilor diplomatici din 14.12.1973, la
care Republica Moldova a aderat la 16.07.19p7;
-Convenţia Europeană cu privire la controlul asupra achiziţionării şi

deţinerii armelor de foc de către participanţi, semnată de

Republica Moldova jia 3 noiembrie 1998;
-Convenţia privind spălarea banilor, căutarea, colectarea,

sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea

infracţională semnată de | Republica Moldova la 6 mai 1997; j
i]

- Convenţia penală cu privire la corupţie, semnată de Republica

Moldova la 24 iunie 1999.
!

Putem menţiona încă un şir de convenţii, care într-un fel sau altul se
referă la problema extrădării, de exemplu:
I

-Convenţia europeană asupra transferului persoanelor condamnate

de l a j 21.03.1983, semnată de Republica Moldova la 6 mai 1997;

-Protocolul adiţional la convenţia europeană cu privire la transferul
persoanelor
i

condamnate, semnată de Republica moldova la 1 1 decembrie 2002;

- Convenţia Europeană cu privire la transferul procedurilor penale,
 semnat^ de Republica Moldova la 24 iunie 2001.

Când există acorduri între două state, problema extrădării este

tranşată destul de
clar: dacă persoana nu are imunitate diplomatică, atunci ea trebuie
să fie judjecată,
sau să fie extrădată statului interesat. Totuşi se întâlnesc cazuri destul
de
complicate: când organele judiciare ale unui stat, reţinîndu-1 pe
cetăţeanul altui stat,
nu sînt sigure că în cazul în care acesta va fi extrădat statului al cărui
j

resortisant e persoana în cauză, infractorul va fi pedepsit. în cazul in

care nu bxistă acord între state în materia extrădării, are loc iniţierea
procedurii de negociere care are ca consecvenţă aflarea persoanei în
închisoare pînă la judecarea cauzei şi fără judecare. O piedică în
efectuarea extrădării constă în deosebire evidentăj între măsurile de
pedeapsă pentru infracţiuni analogice în diferite state; convingerea
reprezentanţilor statului (solicitat sau solicitant) în faptul că
persoana este supusă (poate fi supusă) torturii ş.a.
Odată cu ratificarea convenţiilor internaţionale şi semnarea
tratatelor bilaterale în domeniul asistenţei judiciare a devenit
posibilă implementarea în practică a instituţiei extrădării. Astăzi,
când în Europa există mai multe de 60 de conaţionali care au încălcat
legea în Republica Moldova, extrădarea e cea maţ reală posibilitate
pentru a realiza tragerea lor la răspundere penală în statul nostru. i

§ 3 Circumstanţele care exclud acceptarea cererii

de extrădare.
I Republica Moldova nu-şi extrădează proprii cetăţeni şi
persoanele cărora le-a acordat dreptul de azil.
 IIExtrădarea va fi, de asemenea refuzată dacă:
1 .infracţiunea a fost săvîrşită pe teritoriul Republicii Moldova.
|
2.în privinţa persoanei respective a fost deja pronunţată de
către o instanţă
i

naţională sau o instană a unui stat terţ o hotărîre judecătorească de

condamnare,achitare sau ăncetare a procesului penal pentru
infracţiunea pentru care se cere extrădare, sau o ordonanţă a organului
de urmărire penală de ăncetare av procesului ori ăn privinţa acestei
fapte se efectuează urmărirea penală de; către organele naţionale.
3.s-a împlinit termenul de prescripţie al tragerii la răspundere penală
pentru infracţiunea respectivă,conform legislaţiei naţionale ,sau a
intervenit amnistia.'
4.potrivit legii,urmărirea penală poate fi pornită numai la
plîngerea prealabilă a victimei,însa o asemenea plingere lipseşte.
5.infracţiunea pentru care se cere extrădarea persoanei este
considerată de legea naăională infracţiune politică sau fapta conexă
unei asemenea infracţiuni.
6.Procurorul General.ministrului justiţiei sau instanţa care
soluţicjnează chestiunea privind extrădarea are motive serioase să
creadă că :
a)cererea de extrădare a fost înaintată în scopul de a urmări
sau a pedepsi o persoană pentru motive de
rasă,religie,sex,naţionalitate,origine etnică sau opinii politice.
b)situaţia acestei persoane riscă să fie agravată pentru unul din
mojtivele menţionate la lit. a.
c)în cazul în care persoana va fi extrădată,ea va fi supusă
torturii,tratamentului inuman sau degradant în ţara solicitantă.
7.persoanei cerute i-a fost acordat statul de refugiat politic.
 8.statul care solicită extrădarea nu asigură reciprocitate în
sfera extrădării.
III în cazul în care fapta pentru care se cere extrădarea este
pedepsită de legea ţării solicitante cu pedeapsa capitală, extrădarea
persoanei poate fi refuzată dacă partea solicitantă nu va da
asigurări,considerate ca suficiente, că pedeapsa capitală nu va fi
executată în privinţa persoanei extrădate.
Pentru Republica Moldova ,extradarea ca o instituţie relativ
noua in legislaţie va ridica noi probleme in implimentarea in practica
a noilor dispoziţii in materia data.Aceste norme desi in unele cazuri
nu elucidează pe deplin conceptul si condiţiile de existentaa
extradarii,reprezinta un pas real făcut de Republica Moldova, stat de
drept in lupta dusa in combaterea criminalităţii
Anexa nr. 1

Unele date generale privind activitatea de extrădare

în Republica Moldova j
i

Denumirea activităţilor Anii

Nr.

d/o
2003 2004 2005
i

1 147 202 5
21
Cereri de extrădare îndreptate
către alte state
2 75 151 283
Cereri privind permiterea !

tranzitării îndreptate altor state

3 25 31 19
Cereri de extrădare primite de la

alte state
 Anexa
nr.2

Unele date generale privind

numărul cererilor examinate şi
adresate de Republica Moldova în
materie de extrădare

Cereri Republica Moldova -stat Republica Molplova-

Nr. i
solicitant
d/o stat solicitat J
2004 2005 2004 2<|)05
1 admise 174 306 25 26
2 Respinse / fără răspuns 5/23 15 6 0/3
i
încheiere
Creşterea fără precedent a criminalităţii constituie o problemă
ce se însirie în şirul celor de primă importanţă pentru majoritatea
statelor lumii. Extinderea acestui fenomen, indiferent de forma pe
care o îmbracă necesită măsuri reale pentru combaterea lui. Datorită
amplorii sale, ariei de răspândire şi caracterului său organizat, în
prezent criminalitatea se pare că depăşeşte capacitatea de reapţie a
statelor luate izolat.
în aceste împrejurări astăzi principalul mijloc de colaborare
între ţări înj lupta cu criminalitatea este aplicarea intensă a
extrădării în practică, în scopul asigurării înfăptuirii justiţiei penale.
Se consideră că în viitorul apropiat această formă de asistenţă
juridică în materie penală va rămâne principalul mijloc de realiiare a
cooperării statelor în prevenirea şi combaterea criminalităţii.
Aplicarea extrădării nu numai la infracţiunile cu caracter
internaţional, dar şi
la majoritatea celor stabilite de normele penale interne ale statelor
evidenţiază
I
faptul, că în dezvoltarea acestei instituţii a survenit o nouă etapă, ce
se caracterizează prin existenţa unor diferenţe tot mai mici între
aceste categorii de infracţiuni. Are loc un proces de unificare în
aparenţă a normelor dreptului intern şi internaţional în domeniul
reglementării acestei probleme în principal, şi în special a normelor
ce asigură realizarea luptei cu fenomenul infracţional.
i

Acest proces e condiţionat de faptul că în prezent sarcina

esenţială jatât a dreptului penal şi procesual al statelor, cît şi a
dreptului penal internaţional vizează direct garantarea securităţii şi
stabilităţii prin combaterea fenomenului infracţional, prin diferite
forme şi prin diferite modalităţi, în scopul apărării de atentări atât a
întregii societăţi, cît şi a fiecărui individ în parte.
Astăzi mai există o serie de principii generale în domeniul extrădării,
elaborarea cărora nu a fost finisată, dar aplicarea acestora are loc în
practică.
j
Enumerăm doar:
!

• Consecutivitatea respectării drepturilor omului în acordurile din

domeniul extrădării şi corespunderea lor cu pactele privind
drepturile omului;

practica aplicării acestor norme. Astfel ar fi necesar indicarea

unui termen concret de examinare de către instanţa de judecată a
demersului de extrădare.
De fapt articolele referitoare la extrădare constituie în temei o
compilare de dispoziţii din convenţiile europene respective şi unele
tratate bilaterale încheiate de RM şi nu creează o procedură
distinctă, naţională de extrădare.
In acest scop apare necesitatea elaborării unui proiect de lege
cu privire la extrădare, care ar reglementa în detaliu procedura de
extrădare şi ar încerca astfel soluţionarea multor neclarităţi care
apar în practică.
Existenţa unei asemenea legi e dictată totodată de creşterea
numărului
cazurilor de extrădare. j
Practica existentă denotă faptul că în efectuarea extrădării este
interesat, în primul rând statul nostru. Creşterea în ultima perioadă a
cazurilor de adresare a Republicii Moldova cu cereri de extrădare
relevă faptul că una din problemele cu care se confruntă ţara
noastră pentru realizarea justiţiei penale este refugierea în alte state
a infractorilor ce urmează a fi traşi la răspundere penală. Astăzi
aceste persoane sunt depistate în Rusia, Ucraina, Portugalia, Franţa,
Italia, Cehia.
Principiile generale enunţate de Convenţia Europeană de
extrădare ar fi necesar de a fi completate cu tratate bilaterale care
ar crea un cadru juridic adecvat. Este indispensabil astăzi iniţierea
negocierilor cu aceste state pentru încheierea unor asemenea
tratate în care Republica Moldova este interesată direct.
Importanţa tuturor acestor acte, atât internaţionale, cît şi
interne e dictată de necesitatea combaterii fenomenului infracţional,
pentru realizarea justiţiei, în scopul asigurării existentei unei
societăţi democratice şi a unui stat de drept.
 BIBLIOGRAFIE
1 . Constituţia Republicii Moldova.
2.Codul Penal al Republicii Moldova din 24.03.1961.

3.Codul Penal al Republicii Moldova din 18.04.2002.

4.Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova din 24.04.1961.

5.Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova.

6.Legea cetăţeniei Republicii Moldova din 02.06.2000,MO nr. 98-101 din

10.08.2000.
7.Legea cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi apatrizilor

în Republica Moldova din 10.11.1994,MO nr. 20 din 29.12.1994.

8.Legea cu privire la statutul refugiaţilor, MO nr. 126-127,din 12.09.2002.

9.Legea privind tratatele internaţionale ale Republicii

Moldova din 24.09.1999,MO nr. 24.-26 din 02.03.2003.

10. Hotărârea Parlamentului pentru ratificarea convenţiei europene
de extrădare din
14.05.1997, MO nr. 41-42 din 26.06.1997.
1 1 . Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova privind unele măsuri
în legătură cu aderarea Republicii Moldova Ia organizaţia
internaţională a poliţiei criminale -Interpol din 21.12.1995, MO nr. 1 din
01.01. 1996.
12.Hotărârea Guvernului Republicii Moldova « Cu privire la Biroul

Central Naţional Interpol din Republica Moldova din 10.05.1995, MOnr.33

din 15.06 1995.
13.Hotărârea Curţii Constituţionale privind interpretarea unor

prevederi ale articolului 4 din Constituţia Republicii Moldova nr.55 din

14.10.1999, MO nr. 118-119 din 28.10.1999.
14.Acordul între Republica Moldova şi Republica Turcă cu privire la

asistenţa juridică în materie civilă, comercială şi penală din 22.05.1996.

15.Convenţia europeană de asistenţă juridică în materie

penală din 20.04.1959.

16.Convenţia CSI cu privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice

în materie civilă, familială şi penală din 22.01.1993.

17.Convenţia europeană de extrădare din 13.12. 1957.

18.Al II-lea protocol adiţional la Convenţia europeană de extrădare din

17.03.1978.
19.Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid din

09.12.1048.
20.Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu

cruzime, inumane sau degradante din 10.12.1984.

21.Tratat între Republica Moldova şi Republica Letonă cu privire la

asistenţa, juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi

penală din 14.04.1993.
22.Tratat între Republica Moldova şi Republica Lituania cu privire la

asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi

penală din 09.02.1993.
23.Tratat între Republica Moldova şi România privind asistenţa

juridică în materie civilă şi peaală4in 06.07.1996.

24.Tratat între Republica Moldova şi Ucraina privind asistenţa juridică

şi relaţiile juridice în materie civilă şi penală din 13.12.1993.

25.Tratat între Republica Moldova şi Federaţia Rusă cu privire la
asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi
penală din 25.02.1993. 26. Abraham P., Hurdubaie I.Convenţii europene în
materie penală. Culegere de texte,Editura Naţional, Bucureşti ,2001.
■ 27. Andrysek O. Sistemul internaţional de protecţie a refugiaţilor şi
a persoanelor care se află în situaţii similare acestora şi rolul
ICNITUR. Drepturile omului în Republica Moldova. Chişinău, 1999.
28.Antoniu G., Popa M., Daneş Şt. Codul Penal pe înţelesul tuturor.

Editura Politică, Bucureşti ,1972.

29.Barbu C. Aplicarea legii penale în spaţiu şi timp. Editura Ştiinţifică,

Bucureşti,

Е.Зорькина В. Д1,Москва ,Инфра,1998.

36.Бородин С. В.,Ляхов Е.Г .Международное сотрудничество в борьбе с

уголовной преступностью. Международные отношение,Москва,1983.

37.Boroi A. Drept Penal Parte Generală. Editura ALL Beck, Bucureşti,

1999.
38.Bulai С. Drept Penal Român Partea Generală. Casa politică şi presă
Şansa SRL, Bucureşti, 1999.
39.Кашепов В.П. Уголовное право РФ. Москва ,Юристь,1999.

40.Комментарий к Конституции РФ. под редакции Окуньков Л.А., Бек, Москва,

1996.
41.Комментарий к УК РФ .под редакции Радченко В.И., Михлин А.С., Спарк,

Москва,2000.
42.Кудрявцев В.Н. Общая теория квалификации преступлений. Москва,! 972.

43.Курс уголовного право, под редакции Кузнецовой Н.Ф.,Тяжковой И.Н.,

Москва, Зерцало, 1999.

44.Курс международного право .Том 6,Отрасли международного право, редактор

Ушаков Н.А.Наука,Москва,1992.
45.Dianu Т. Protecţia penală internaţională. Lumina Lex, Bucureşti, 1996.

46.Dictionary of law. Ed. Elizabeth A.Marten, Oxford University press, 1997.

47.Dongoroz V, Kahane S, Oancea I, Fodor I, Iliescu N, Bulai C, Stănoiu R.M.

Explicaţii teoretice ale Codului Penal Român. Partea Generală. Vol.1,

Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1969.
48.Drepturile şi libertăţile omului în Republica Moldova. Raport

anual.2001. Coordonator Susarenco Gh., Casa Libertăţii Moldova,

Chişinău. 2002.
49.Extrădarea. Condiţii în care poate fi dispusă. Competenţa instanţei

de a dispune extrădarea//Dreptul,nr. 12, 1997.

50.Галенская Л.Н .Сотрудничество, государств в борьбе с преступностью.

Правовые проблемы,Ленинград, 1978.

51.Галенская Л.Н. Международная борьба с преступностью.

Международные отношения,Москва, 1972.

52.Geamănu G. Dreptul internaţional penal şi infracţiunile

internaţionale. Editura Academiei RSR Bucureşti 1967.

53.Geo Banpers Network. 3itcxpajiHLum http://kazref.narod.m/lib/ugolov pr.//ll.txt.

54.Grama M. Extrădarea:Defmiţie şi trăsături esenţiale. Surse de

reglementare. Analele ştiinţifice ale Universităţii de stat din Moldova.

Seria ştiinţe socioumanistice, Vol.l, Chişinău 2002.
55.Grigodari. B.C.N.Interpol //Ordine şi lege, nr. 23-24, 2002.

56.http://www.proobraz.rU//prawo/w 470 shtml. Экстрадиция.

57.lorgaN. Acte şi documente, IV, doc. LXX.

58.Лосицкая Л. Применение конвенцией „О Взаимной правовой помощи по

уголовном делам "и „О выдаче'У/Российская юстиция, нр.. 12,2000.

59.Лукашук И.И.,Наумов А.В. Международное уголовное право.

Спарк,Москва, 1999.
60.бО.Мартенс Ф. Современное международное права народов. Том П,Санкт

Петербург, 1896.
61.Международно-правовые аспекты экстрадиции. Сборник

редактор Брычева Л.И., Юридическая литература,Москва,2000.

62.Международное право, редактор Колосов Ю.М., Кривчикова Э.С.,

63.Международное право. ИгнатенкоТ.В.,Тиунов О.И.,Норма,Москва,2002.

64.Международное уголовное право.редактор Кудрявцев В.Н., Наука, Москва,

1999.
65.Милинчук В.В. Институт взаимной правовой помощи по уголовном делам.
Действующая практика и перспектива развития. Юрлитинформ,Москва,2001.
66.Mitrache С. Drept Penal Român .Partea Generală. Şansa, Bucureşti,

1995.
67.Моисеев Е.Г. Международно-правовые основы сотрудничества стран

СНГ.Учебное пособие, редактор Бекяшева К.А.,Юристь,Москва,1997.

68.Moraru V, Sosna A. Aplicarea legislaţiei cu privire la

extrădarea cetăţenilor.// Revista naţională de drept, nr.

10,2001.
69.Наумов А.В. Комментарий к УК РФ. Юристь,Москва,2000.

70.Наумов А.В. Российское уголовное право. Общая часть .Бек,Москва,2000

71.Nistoreanu L, Petrui М.А., Nae L., Paraschiv C.S., Dumitru A.L. Drept

Procesual Penal. Partea Specială. Editura Continent

XXI,Bucureşti,1995.
72.Oancea L Tratat de Drept Penal Partea Generală.,Editura
ALL,Bucureşti,1994.

73.rianoB В.п.МеллуНаролНое yrojioBHoe npaeo. HH(j)pa,MocKBa,1997.

74.Pasca V. Măsurile de siguranţă. Sancţiuni penale. Lumina Lex,

Bucureşti, 1998.
75.Pasca V . Prologeme în studiul Dreptului Penal. Lumina
Lex,Bucureşti,2000.
76.Păvăleanu V. Drept Procesual Penal. Partea Specială.
Lumina Lex, Bucureşti,2002.
77.Pe calea aerului direct la răcoare // Ordine şi lege,nr.2, 1-28
februarie,2003.
78.Pintea V. Infracţiunea politică şi Drept Penal contemporan., Editura
Lumina Lex, Bucureşti 1998.
79.Pivniceru M.M. Răspunderea penală în dreptul internaţional.
Editura Poliron, Iaşi 1999.
80.Pitulescu L., Derşidan E., Abraham P., Ranete I. „Dicţionar de termeni

juridici uzuali". Editura Naţional, Bucureşti 1995.

81.Прохоров JI.A., Прохоров M.JI. Уголовное право. Юристь,Москва, 1999.

82.Российское уголовное право. Общая часть, под редакции Кудрявцева Б.В.,

Наумов А.В.,Спарк,Москва,2000.
83.Родионов К.С. Интерпол:вчера,сегодня,завтра. Международные

отношения, Москва, 1990.

84.Stănoiu R.M., Griga L, Dianu Т., Drept Penal. Partea Generală. Note

de curs. Editura Hyperion, Bucureşti 1992.

85.Stănoiu R.M. Asistenţa juridică internaţională în materie penală.

Editura Academiei RSR, Bucureşti 1975.

86.Tănăsescu L, Tănăsescu G., Tănăsescu C. Probleme privind starea

de evadare şi extrădare .// Uniunea Juriştilor din România ,Dreptul,

nr.7, 2002.
87.Tănăsescu L, Curs de Drept Penal General. Editura INS, Bucureşti

1997.
88.Tulbure A.Ş. Extrădarea în normele procesual-penale. //

Dreptul,nr.9,2000.
89.Шаргородский М.Д. Уголовный закон. Юридическое Издательства,

Министерство Юстиции,СССР,Ленинград, 1948

90.Уголовное право. Словарь справочник. Лесниевски- Костарева Т.А.,

Норма,Москва,2000 .
i

91.Уголовное право РФ .Общая часть, под редакции Кудрявцева В.Н., 1

Юристь,МОСКВА,2000.
92.Уголовно-процесуальное право РФ. под редакции Лупинская П.А.,

Юристь, Москва,2001.
93.Валеев Р.Н. Выдача преступников в современном международном праве

Издательство Казанского Университета,Казань,1976.

94.Волженкина В.Н. К вопросу о разработке закона о выдаче(экстрадиции) //

Уголовное право,нр 1,2002. ,

95.Zolineak М. Drept Penal. Partea Generală. Vol.I, Ediţia II, Lumina Lex,
CLUJ-Napoca,1997.
96.Zolineak M., Michinici M.I. Drept Penal. Partea
Generală.,Chemarea,Iaşi,1999.