Recenzie Ferma Animalelor

George Orwell prin opera sa, Ferma Animalelor, mi-a deschis apetitul pentru literatura clasică.

Cert este, însă, faptul că mie îmi place foarte mult cum scrie el și de aceea consider că stilul lui lejer a
contribuit într-un mod pozitiv la ceea ce înseamnă lecturarea cărții.

Ferma Animalelor este o fabulă construită cu migală și, totodată, conținutul pare atât de lejer încât,
la început, ai impresia că nu vei rămâne cu nimic.

Lejeritatea intră în antiteză cu profunzimea cuvintelor, iar acest aspect m-a determinat să consider
cartea Ferma Animalelor ca fiind o carte în care se recunoaște calitatea.

Povestea ia amploare încă dim primele pagini, astfel că Orwell ni-l prezintă pe domnul Jones ca fiind
un fermier la o fermă numită Conacul, o fermă voluminoasă în care animalele nu sunt tratate
precum ar merita.

Domnul Jones este, de asemenea, o persoană care apreciază peste limită gustul alcoolului, iar
animalele observă acest lucru, mai ales că lor li se oferă prilejul de a spune cee ce gândesc, de a simți
și de a vedea.

Dezamăgite de condițiile de trai, animalele pornesc o revoltă, în urma căreia domnul Jones, alături
de soție, sunt izgoniți de la propria lor fermă.

Ce mă amuză pe mine este modul în care autorul a construit fiecare animal. Cert este că viața reală
intră în antiteză cu ceea ce ne prezintă el.

Dacă în realitate, porcii sunt acele animale fără un intelect, în opera lui George Orwell, porcii sunt
animalele cele mai impunătoare. Ele impun respect și, mai mult decât atât, ele tind să dea ordine,
ordine care să fie respectate de către toate celelalte animale.

Porcii, într-adevăr, nu mi-au ajuns la inimă, dar există și animale care au făcut asta.

Reprezentativ în acest caz este Boxer, un cal bătrân și truditor, care mereu muncește.

Lumea animalelor este precum cea a oamenilor, în condițiile în care, după plecarea proprietarului,
ele se îngrijesc de tot ceea ce înseamnă gospodărie.

Părerea lor despre oameni este oarecum dureroasă, respectiv adevărată și este trist faptul că într-un
mod subtil, Orwell a reușit să surprindă acest adevăr universal valabil.

Omul este singura ființă care consumă fără să producă. El nu dă lapte, nu face ou, e prea slab ca să
tragă plugul, nu poate fugi destul de repede ca să prindă iepuri. Cu toate acestea, omul e stăpân
peste toate animalele. El le pune la muncă și le dă înapoi abia cât le este necesar ca să nu moară de
foame: restul păstrează pentru el. Cu munca noastră se lucrează pământul, balegile noastre îl
fertilizează – și totuși, care dintre noi posedă mai mult decât propria-i piele?

Adevărul acesta este oarecum și amuzant, iar de aceea eu o să vă spun că Orwell conduce această
operă spre o notă comică.

Mi s-a făcut sincer milă de toate animalele după ce am citit această carte, însă, nu pot să spun că
mila aceasta s-a aplicat și în ceea ce îi privește pe porci, animalele care mereu aveau cuvântul.
Semnificativ este faptul că doar ei sunt deținătorii cuvântului, nimeni altcineva. Superioritatea lor
este vizibilă chiar și pentru cel care nu vede.

Omul nu servește niciodată interesele vreunei alte creaturi, în afară de el însuși. Iar între noi,
animalele, să fie o unitate perfectă, o tovărășie perfectă în luptă. Toți oamenii sunt dușmani. Toate
animalele sunt tovarășe.

Este ciudat faptul că acești porci vorbesc despre prietenie și solidaritate, când ele sunt cele care nu
respectă nicio regulă, chiar dacă acestea au fost impuse de către ei.

În ceea ce privește inferioritatea celorlalte animale, trebuie să menționez că aceasta este cu mult
mai apreciabilă decât superioritatea porcilor, deoarece, într-o lume perfectă, doar ei ar exista.

Mai sus aminteam de animalul meu preferat care se prezintă sub forma unui cal pe nume Boxer. El
este cel care mi-a atras atenția cel mai mult prin prisma faptului că este silitor și înțelept și nu se dă
în lături de la nimic.

Momentele care îl surprind pe acest cal, mai ales la sfârșit, m-au sfâșiat și m-au determinat să plâng.
Viața lui Boxer este în primejdie, iar bătrânețea nu trece peste el.

Ca să menționez și scopul tuturor animalelor, trebuie să mă raportez la perioada aceea după

imediata plecare a lui Jones când ele s-au hotărât să construiască o moară de vânt.

Moara aceasta le-a dat bătaie de cap tuturor, mai ales că pe când să fie finalizată, ea era dărâmată
de către o entitate misterioasă.

Vă spun că am stat cu sufletul la gură și am așteptat să aflu cine este dușmanul.

Suspansul, cu această ocazie, nu întârzie să apară și acest factor face din cartea Ferma Animalelor un
adevărat ritual de muncă.

Când timpul se scurge și animalele rămân treptat fără mâncare, ce va alege George Orwell pentru
ele?

Ferma animalelor este o fabulă clasică plină de suspans, o operă în care animalele sunt umanizate și
înzestrate cu calități omenești. Acestea pot să aducă moartea, totodată.

Cât de conștiente sunt ele de ceea ce li se întâmplă?

Când domnul Jones se întoarce pentru a-și recupera ferma, ce vor face animalele? Cine va fi învinsul
și cine va fi învingătorul?

Nu am nimic de reproșat la adresa acestei cărți, ci singurul lucru de care sunt nemulțumită este
faptul că această carte a fost mult prea scurtă.

Am terminat-o într-un timp foarte scurt, însă, problema este că mai vreau.

George Orwell prin puterea pe care o deține asupra creației m-a determinat să mă scufund în
imensa mare a clasicilor.

El este autorul care m-a desprins total de ceea ce înseamnă realitate și, tot el, mi-a făcut cunoscută o
nouă viziune despre ceea ce înseamnă termenul de animal.

Vă avertizez că veți avea parte de foarte multe surprize și acestea vor facilita lecturarea cărții.
Ca urmare, nu pot decât să sper că voi descoperi și alte opere clasice care să îmi placă măcar 10% din
cât mi-a plăcut Ferma Animalelor.