„Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi”

Negriu Andreea

1. Titlul operei literare : Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

2. Autorul : Camil Petrescu
3. Opera face parte din volumul : Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
4. Editura : Adevarul
5. Anul aparitiei volumului : 1930
6. Date importante din viata si activitatea autorului :

Camil Petrescu (n.22 aprilie 1894 — d. 14 mai 1957) a fost un romancier, dramaturg, doctor în
filozofie, nuvelist și poet. El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română în
special ca inițiator al romanului modern.

7. Alte opere ale autorului :

Teze si antiteze (1936)
Modalitatea estetică a teatrului (1937)
Doctrina substantei (1940)
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930)
Patul lui Procust (1933)
Un om între oameni (1953 - 1957, rămas neterminat)
Turnul de fildes (1950)
Moartea pescărusului (1950)
Cei care plătesc cu viața (1950)
Versuri. Ideea. Ciclul mortii (1923)
Un luminis pentru Kicsikem (1925)
Transcedentalia (1931)
Jocul ielelor (1918)
Act venetian (1918-1946)
Suflete tari (1921)

8. Genul literar : epic

9. Specia literara : roman
10. Opera e structurata in :
-2 parti cu temele:
1) iubirea
2) războiul -fiecare parte are 6 capitole;
- romanul se încheie cu un epilog;

11. Opera e scrisa in : proza

12. .Locul desfasurarii actiunii :
• Bucuresti
• Campulung
• Valea Prahovei
13. Timpul desfasurarii actiunii : primavara anului 1916
14. Naratorul : subiectiv
15. .Personaje :
• Stefan Gheorghidiu – alter ego-ul autorului;
• Ela Gheorghidiu – sotia lui Stefan ;
• Nae Gheorghidiu – unul din cei 2 unchi ai lui Stefan ;
• Tache Gheorghidiu – unchiul bogat al lui Stefan ;
• Domnul Grigoriade – presupusul amant al Elei ;
• Vasile Lumanararu – un afacerist, prieten cu Nae ;

16. Moduri de expunere :

1)Naratiune : „Într-un tablou străin, în golul minţii, văd chiar în clipa asta limpede şi departe
de ai mei pe nevastă-mea, pe amantul ei, dar n-am timp să mă opresc, să-l fixez, ca să
privesc[...]Deodată, din noaptea dinaintea noastră, unde e viaţă şi mişcare cu oameni, din
care noi nu vedem şi nici nu ştim nimic, ca o solie dintr-un gol, din bezna unei odăi
întunecate, s-aude o răpăială de focuri plesnite de armă.”

2)Dialog : ”-De ce atâta enervare? I-am arătat, surâzând, pe nevastă-mea şi mi-a spus,
glumind frumos şi cu emoţie, încât nu mă puteam supăra: -Ştii o vorbă, dacă nu o ştii, ţi-o
spun eu:femeia înşală doar pe cel pe care-l iubeşte, pe ceilalţi îi părăseşte pur şi simplu.”

3)Descrire : ”Scriu, lungit pe iarbă, acest întâi ordin de luptă al armatei române în Războiul cel
Mare, pe o carte poştală, cu colţurile răsucite, luată cu cine ştie ce gând, singurul petic de
hârtie pe care-l am.Mă gândesc cui să o trimit mai târziu şi mi se face un suflet gol cât lumea,
neaşteptat. Peisajul muntos are acum sectoare de umbre lungi crepusculare şi de soare viu”

17. Caracterizarea personajului principal:

Camil Petrescu ilustrează estetica autenticității în studiile teoretice („De ce nu avem
roman?”, „Noua structură și opera lui Marcel Proust”) și prin intermediul romanelor sale
(„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” 1930 și „Patul lui Procust” 1933).
Chiar dacă este vorba de un roman modern, în incipit sunt fixate cu precizie realistă
coordonatele spațio-temporale: „În primăvara anului 1916, ca sublocotenet proaspăt, întâia
dată concentrat, luasem parte, cu un regiment de infanterie din capitală la fortificarea Văii
Prahovei, între Bușteni și Predeal”. În schimb, finalul deschis lasă loc interpretăroilor
multiple. Astfel, Gheorghidiu, obosit să mai caute certitudini și să se îndoiască, se simte
detașat de tot ceea ce îl legase de Ela, hotărăște să o părăsească și să îi lase „tot trecutul”.
Spre deosebire de romnanele tradiționale, în care conflictul este exterior, în romanul lui
Camil Petrescu apare conflictul interior, din conștiința personajului narator, Ștefan
Gheorghidiu, care trăiește stări și sentimente contradictorii față de soția sa, Ela. Acest
conflict interior este generat de raporturile pe care protagonistul ale are cu realitatea
înconjurătoare. Principalul motiv al rupturii dintre Ștefan și soția sa este implicarea Elei în
lumea mondenă pe care eroul o disprețuiește. Așadar, conflictul interior trăit de protagonist
se produce din cauza diferenței dintre aspirațiile lui Gheorghidiu și realitatea lumii
înconjurătoiare.
 Conflictul exterior scoate în evidență relația personajului cu societatea, protagonistul fiind
plasat în categoria inadaptaților sociali.
Romanul este scris la persoana I, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Ștefan
Gheorghidiu, care trăiește două experiențe fundamentale: iubirea și războiul. Relatarea la
persoana I conferă autenticitate și caracter subiectiv textului.
Romanul este alcătuit din două părți și 13 capitole cu titluri sugestive.
Personajul principal reprezintă tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior, care nu-și
găsește locul într-o societate dominată de mediocritate și lipsă de moralitate. Student la
Filosofie, Ștefan Gheorghidiu este un intelectual care trăiește în lumea ideilor, a cărților și
care are impresia că s-a izolat de realitatea materială imediată. Însă tocmai această realitate
imediată produce destrămarea cuplului pe care el îl formează cu Ela. Până în momentul în
care Gheorghidiu primește moștenirea, de la unchiul Tache, cuplul trăiește în condiții
modeste, dar în armonie.
Consider că principala trăsătură de carecter a protagonistului este orgoliul. Ilustrativă în
acest sens este mărturisirea lui Gheorghidiu la felul în care ia naștere iubirea lui pentru Ela:
„Iubești mai întâi din milă, din îndatorire, din duioșie, iubești pentru că știi că asta o face
fericită”; dar la o autoanaliză lucidă, naratorul recunoaște că: „Începusem totuși să fiu
măgulit de admirația pe care o avea mai toată lumea pentru mine, fiindcă eram atât de
pătimaș iubit de una dintre cele mai frumoase studente, și cred că acest orgoliu a constituit
baza viitoarei mele iubiri”.
O secvență narativă semnificativă pentru a ilustra orgoliul personajului este aceea a mesei
în familie din casa bătrânului avar, Tache, prilej cu care acesta din urmă hotărăște să-i lase
cea mai mare parte din avere lui Ștefan. Astfel, de Sfântul Dumitru, Ela și Ștefan sunt invitați
la masă la unchiul Tache, unde celălalt unchi, Nae Gheorghidiu ironizează căsătoria din
dragoste cu o fată săracă, pe care i-o repropșează atât lui Ștefan, cât și tatălui său mort,
Corneliu, pe care, în plus, îl acuză că nu i-a lăsat nicio moștenire fiului. Ștefan încearcă să-și
apere tatăl și le spune unchilor lui ce crede despre ei, referindu-se la riscurile unei moșteniri:
„părintele care lasă avere copiilor le transmite și calitățile prin care a făcut averea: un obraz
mai gros, un stomac în stare să digere și ouă clocite, ceva din sluțenia nevestei luate pentru
averea ei...”
În mod surprinzător, Tache este impresionat de izbucnirea de sinceritate a lui Ștefan și îi
lasă acestuia cea mai însemnată parte a averii, deși Nae Gheorghidiu remarcă mai târziu că
nepotul este lipsit de spirit practic: „N-ai spirit practic... Ai să-ți pierzi averea... iar cu filosofia
dumitale nu faci doi bani.” (caracterizare directă)
Moștenirea va genera numeroase discuții familiale, fiindcă atât Nae Gheorghidiu, cât și
mama și surorile lui Ștefan îi vor intenta proces pentru a obține o parte cât mai mare din
avere. Atitudinea soției care se implică cu îndârjire în discuțiile despre bani îl surprinde în
mod dureros: „Aș fi vrut-o mereu feminină, deasupra acestor discuții vulgare, plăpândă și
având nevoie să fie protejată, nu să intervină atât de energic interesată.”
Dezgustat, Ștefan cedează o parte din avere în favoarea familiei, dar se simte tot mai izolat
de lumea meschină și egoistă în mijlocul căreia trăiește, mai ales că își dă seama că nici
femeia iubită nu îl înțelege. Primirea moștenirii generează criza matrimonială, fiindcă se pare
că ela se lasă în voia tentațiilor mondene și începe să-și compare soțul cu dansatorii din noul
lor cerc de prieteni, în dezavantajul lui Ștefan.
 Tot din orgoliu, el refuză să intre în competiție cu ceilalți, fiindcă i se pare sub demnitatea
lui de intelectual să-și schimbe garderoba și să adopte comportamnetul superficial al
dansatorilor mondeni apreciați de Ela.
Din dorința de a trăi o experineță existențială, pe care o consideră definitorie pentru
formarea lui ca om, ștefan se înrolează voluntar, deși ar fi putut să evite participarea la
război, folosindu-se de averea lui.
Pe lângă orgoliu, în roman se conturează și alte trăsături ale eroului precum: natura
analitică și reflexivă, luciditatea, sensibilitatea exagerată, inteligența, conștiința propriei
valori în raport cu alții.
În ultimul capitol, „Comunicat apocrif”, deznodământul înfățișează efectele celor două
experiențe asupra personajului. Titlul capitolului se referă, pe de o parte, la comunicatele
cotradictorii care sosesc de pe front, iar, pe de altă parte, face trimitere la scrisoarea
anonimă pe care o primește Gheorghidiu și în care i se dezvăluie că soția îl înșeală. Ștefan nu
mai este însă interesat să verifice autenticitatea acestei scrisori. Bărbatul care odinioară se
credea capabil de crimă din gelozie, devine indiferent și detașat de iubirea din trecut,
hotărând să îi lase soției „tot trecutul”.
Prin introspecție și monolog interior, tehnici ale analizei psihologice, Ștefan Gheorghidiu își
analizează cu luciditate trăirile, stările și sentimentele („Niciodată nu m-am simțit mai
descheiat de mine însumi, mai nenorocit”).
Dintre modalitățile de caracterizare a personajului, portretul lui Gheorghidiu este realizat
mai ales prin caracterizare indirectă, care se desprinde din fapte, gânduri, limbaj, gesturi,
atitudini, dar și din relațiile cu celelalte personaje. Caracterizarea directă este realizată rar,
prin intermediul replicilor scurte ale altor personaje, precum cea a lui Nae Gheorghidiu, ori
aceea pe care i-o adresează Ela lui Ștefan când soțul îi reproșează comportamentul ei din
timpul excursiei de la Odobești: „Ești de o sensibilitate imposibilă!”
În roman este folosită adesea autocaracterizarea, pentru portretul fizic, moral sau
psihologic: „Eram alb ca un om fără globule roșii”, „Eram înalt și elegant”, „Lipsit de orice
talent, în lumea asta muritoare, fără să cred în Dumnezeu, nu m-aș fi putut realiza decât
printr-o dragoste absolută.”
Prin Ștefan Gheorghidiu, personajul-narator, scriitorul impune în literatura română o nouă
tipologie: intelectualul însetat de absolut care trăiește drama inadaptării sociale.

18. Titlul operei (semnificatie) :

Titlul romanului este construit din doua sintagme nominale aflate in raport de juxtapunere,
exprimand cele doua experiente fundamentale de cunoastere traite de protagonist
:Dragostea si razboiul. Daca prima parte reprezinta rememorarea iubirii matrimoniale esuate
(dintre Stefa si Ela), partea a doua, construita sub forma jurnalului de campanie al lui
Gheoghidiu, urmareste experienta de pe front, in timpul Primului Razboi Mondial. Prima
parte este in intregime fictionala, in timp ce a doua valorifica jurnalul de campanie al
autorului, articole si documente din epoca, ceea ce confera autenticitate textului.

19. Vocabular : se observa folosirea neologismelor ;

20. Citat preferat :
 « N-as vrea sa existe pe lume o experienta definitive, ca aceea pe care o voi face, de la care
sa lipsesc, mai exact sa lipseasca ea din intregul meu sufletesc. Ar avea fata de mine, cei care
au fost acolo, o superioritate, care mi se pare inacceptabila. Ar constitui pentru mine o
limitare. »

21. Opinii critice/referinte critice:

«Nu Ela se schimba (poate doar superficial, dandu-si arama pe fata, cum se spune, abia dupa
casatorie), ci felul in care o vede Stefan. In acest caz putem afirma ca singurele evenimente
veritabile nu sunt acelea obictive, ci acelea din constiinta lui Gheorghidiu. Numai pe acestea
le putem povesti fara riscul de a gresi.» (Nicolae Manolescu)

«Daca istoria e interesata de marile batalii […], ramanul reflecta mai curand aspectele
neglijate si neglijabile ale razboiului : frigul, durerile de stomac, intamplarile comice si
absurde […], conteza mai mult pentru un romancier, sunt adica mai autentice, dacat planul
complet al bataliei.» (Nicolae Manolescu)

22. Note de lectura :

1) Ceea ce impresioneza este : Obsesia lui Stefan Ghiorghidiu cum ca ar fi fost inselat.
2) Surprinzator este momentul in care : Stefan Ghiorgidiu ii lasa toata averea Elei.
3) Demn de admirat este momentul in care : El se inroleaza in armata.

23. Rezumat pe capitole:

Cartea întâi
La Piatra Craiului, in munte
Actiunea primului capitol se desfasoara in primăvara anului 1916 in timpul actiunilor de
fortificare, tara pregătindu-se pentru intrarea in primul război mondial. Stefan Ghiorghidiu,
proaspăt locotenent rezervist ajuta la pregătirea războiului pe Valea Prahovei si in
Dâmbovicioara. Intr-o seara la popota regimentului s-a început o discutie pe tema casatoriei
si a relatiei dintre soti. Discutia porneste de la un proces in care un bărbat este eliberat chiar
daca acesta sia omorât sotia care îl insela. Căpitanul Dimiu isi exprima clar părerea: ,,Nevasta
trebuie sa fie nevasta si casa, casa. Daca-i arde de altele sa nu se mărite.” Căpitanul Corabu
este cel care crede ca intr-o astfel de situatie divortul este solutia. Asistând la aceasta
discutie copilăreasca, Ghiorghidiu izbugneste si le spune celorlalti sa nu vorbească despre
dragoste pentru ca nu se pricep. Replica sa, cea mai interesanta: ,,O iubire mare e mai
degrabă un proces de autosugestie”, arata exact ceea ce gandeste Ghiorghidiu, care este
hotărât sa dezerteze, daca, nu i se da permisie doua zile.

Diagonalele unui testament

Acest capitol începe cu amintirile lui Ghiorghidiu despre povestea lui de iubire. Replica din
incipitul capitolului: ,,Eram însurat de doi ani si jumătate cu o colega de le universitate si
bănuiam ca mă inseala” Ea era de fapt una dintre cele mai frumoase studente. Si toata
povestea a fost hrănita de mândria pe care el o simtea pentru ca ea il iubea. Ei, desi săraci,
trăiesc o frumoasa poveste de dragoste pana când Stefan primeste o mostenire de la unchiul
sau, Tache. El încearcă, împreuna cu unchiul sau Nae Ghiorghidiu si Lumanararu sa facă
anumite afaceri, însa isi da seama ca nu e făcut pentru asa ceva si se retrage.

E tot filozofie
Capitolul începe cu descrierea unor momente frumoase ale celor doi soti in care se vede ca
inca se iubeau, se distrau împreuna si filozofau. Intr-o după-amiaza, pe când se plimbau, cei
doi se întâlnesc cu verisoara lui Stefan, Anisoara. De aici încolo lucrurile se schimba. Ela
petrece tot mai mult timp in prezenta Anisoarei, devine din ce in ce mai preocupata de haine
si de petrecerile mondene, schimbare pentru care Stefan, nu era pregătit. Un episod
cutremurător este cel al excursiei de la Odobesti in care Stefan este orbit de gelozie din cauza
comportamentului sotiei sale. Aici are loc prima ruptura sufleteasca dintre cei doi, datorita
apropierii Elei de dl. G.

Asta-i rochia albastra

In acest capitol incepe jocul dintre cei doi. Stefan începe la rândul sau sa flirteze cu o alta
femeie, după care Ela nu a vrut sa plece acasă împreuna cu el, motiv pentru care el aduce in
patul sau o „cocota” destul de frumoasa, pe care Ela o gaseste, se supăra si pleacă de acasă.
După ceva timp, a început sa ii simtă lipsa si o intalneste intr-un sfarsit. Desi emotia a fost
puternica a reusit totusi sa păstreze o calmitate aparenta. La a doua întâlnire, au vorbit, s-au
plimbat iar el a găsit-o mai mult decât frumoasa in rochia pe care ea o purta. S-au împăcat
după o luna. Au petrecut vara la Constanta, iar in septembrie s-au întors in Bucuresti unde au
mai avut o cearta din cauza ca Ela nu voia sa aibă un copil.

Intre oglinzi paralele

In februarie, Stefan se întoarce prin surprindere de la Azuga unde fusese concentrat si nu a
găsit-o pe Ela acasă. După ce a venit acasă dimineata, el a gonit-o si i-a propus sa divorteze,
lucru pe care ea l-a acceptat. După un timp, nu mai suportând distanta a început sa o caute
prin oras, numai pentru a o vedea. Când a fost bolnava i-a trimis un bilet si carti încercând sa
o apropie. Peste câteva luni s-au întâlnit la curse si au vorbit mai pe larg. Aceste scurte
întâlniri ii făceau atât bine cat si rău lui Stefan. A reluat studiul si a încercat sa găsească o
lume superioara dragostei. După un timp gaseste un bilet de la Anisoara care explica absenta
Elei in seara in care a hotărât sa divorteze, însa nu putea fi sigur daca este adevărat sau nu.
După doua saptamani este concentrat langa Câmpul-Lung si Ela se muta in C-lung pentru a fi
mai aproape de el.

Ultima noapte de dragoste

Intr-o scrisoare Ela in cheamă urgent pe Stefan la C-lung. Stefan încearcă sa obtina permisie
de la căpitanul Dimiu. După mai multe încercări, pana la urma, reuseste sa plece desi războiul
era foarte aproape. Când ajunge la C-lung cei doi au parte de ultima lor noapte de dragoste.
După asta Ela încearcă sa-i propună lui Stefan, sa-i dea niste bani, sa isi facă testament. El o
refuza si astfel a început o discutie dureroasa. Plecând de acasă sa se linsteasca se intalneste
cu locotenentulcolonel care vrea sa il ia cu el înapoi la regiment. Abia reseste sa dea pe la Ela
sa isi ia bagajele. Calatoria este una plina de framantari sufletesti. Pe drum se vorbeste chiar
despre Grigoriade, cel pe care îl bănuia amant al sotiei sale Stefan, care se afla la C-lung. Cum
ajunge la regiment, era deja ordinul de pregătire pentru război.
Cartea a II-a
Intaia noapte de război
In acest capitol se creează o imagine de groaza a războiului. Armata era dezorganizata,
ordinele se contraziceau unul pe altul, ofiterii erau speriati si deznadajduiti. Întreg capitolul
cuprinde asa-zise tactici de război, nereusite însa. Stefan, descrie frigul, groaza, foamea, frica,
întunericul care reuseste sa-l facă sa uite de situatia in care se afla cu sotia sa. Sunt
prezentate si evenimente amuzante: după ce soldatii dau nas in nas cu un pluton si striga
„prizonier, prizonier” realizează ca de fapt prizonierii sunt tot romani.

Fata cu obraz verde, la Vulcan

A treia zi, la Vulcan, Stefan este trimis sa facă dreptate după ce niste săteni acuzaseră tiganii
ca le-au furat din curti. El se duce sa cerceteze si printre tigani observa o fata de vreo 16 ani
pe care după ce o ameninta ca o impusca o ia cu el sa fie judecata. Auzind focuri de arma, e
nevoit sa plece si sa ii dea drumul fetei.

Intamplari pe Valea Oltului

Înaintând pe V. Oltului observa tactica inamicului. Intr-o zi sefii sunt anuntati ca exista doua
fete, Maria si Ana Manciulea, care sunt spioane si trimit informatii inamicului. Căpitanul este
sugestiv deoarece după ce, cele doua surori sunt arestate pentru spionaj, Maria este
decorata cu „virtutea militara” pentru conducerea armatei romana peste Olt unde învinsese
inamicul.

Post inaintat la Cohalm

La Cohalm, un orasel la vreo 10 km de Olt, războiul devine din ce in ce mai crud. Nimeni nu
mai are pofta de mâncare. Pe fetele tuturor este întipărita groaza. Romanii ajung sa fie jefuiti
de către unguri. Ghiorghidiu este trimis sa rezolve problema. Desi povesteste la întoarcere cu
amuzament cum l-au pandit pe inamic, comandantul nu este multumit.

Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu

Capitolul cuprinde scene de apocalipsa, prin violenta si groaza. Un soldat, Marin Tuchei,
rosteste intr-una: „Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu” văzând cu zboară proiectilele pe
langa ei si ii spulberau pe cei ghinionisti, cum înotau prin nămol, altul este socat pentru ca a
văzut cum un obuz i-a retezat capul lui A Mariei, ii povestea lui Ghiorghidiu: „Fugea asa, fara
cap, după dvs. dl. locotenent”.

Wer Konn Romanien Retent?

Capitolul descrie cum se încheie marsul acesta istovitor pentru Ghiorghidiu. Desi încearcă
numeroase tactici de război, oamenii lui Ghiorghidiu, împreuna cu el, sunt prinsi in capcana
iar Ghiorghidiu este rănit la mana. Asteptand sa fie condus la trenul sanitar, Ghiorghidiu intra
in vorba cu un neamt. Neamtul este dezgustat de lupta romanilor, spunând ca nu astfel se
poarta războiul, cu atacuri haotice, sustinand ca războiul are si el regulile lui.

Comunicat apocrif
Rănit si spitalizat, Ghiorghidiu se întoarce la Bucuresti. Ela i se pare o străina si-i propune sa
se despartă. „Mi-e indiferent daca esti nevinovata” desi cândva „as fi putut ucide pentru
femeia asta”. Isi da seama ca oricând putea găsi o alta femeie la fel. I-a dăruit Elei casele de la
Constanta, bani, „absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti…de la lucruri
personale la amintiri. Adică tot trecutul”.