FACULTATEA DE DREPT, ANUL I,SEM II, I.

D
STUDENT NISTOR ELENA

DREPTURILE OMULUI.

Drepturile omului sunt,de obicei, înțelese ca drepturi inalienabile fundamentale la care o

persoană are în mod inerent dreptul pur și simplu pentru că el sau ea este o ființă umană.
Drepturile omului sunt astfel considerate ca fiind universale (se aplică peste tot) și egalitare
(aceleași pentru toți). Aceste drepturi pot exista ca drepturi naturale sau ca drepturi legale, atât
în legislația națională, cât și în cea internațională.
Conceptul modern al drepturilor omului s-a dezvoltat în perioada modernă timpurie, alături de
secularizarea europeană a eticii iudeo-creștine. Precursorul real al discursului privind
drepturile omului a fost conceptul de drepturi naturale, care a apărut ca parte a tradiției
medievale.
Ca şi alte dimensiuni ale educaţiei, EDO este deseori definită prin scopul său: programe şi
activităţi care urmăresc să dezvolte o cultură în care drepturile omului sunt înţelese, apărate şi
respectate. Aceasta nu înseamnă o limitare a obiectivelor EDO la dobândirea de cunoştinţe, la
informarea despre drepturile omului, ci presupune în egală măsură cunoaşterea şi respectarea
lor, o interrelaţionare de atitudini, comportamente, convingeri, norme şi regulamente.
Obiectivele generale ale EDO vizează promovarea respectului pentru drepturile omului şi
pentru libertăţile fundamentale, a respectului faţă de sine şi respectul faţă de alţii; dezvoltarea
unor atitudini şi comportamente care să conducă la respectarea drepturilor celorlalţi,
promovarea egalităţii de gen, respectarea, înţelegerea şi valorizarea diversităţii culturale, în
special în ceea ce priveşte diferenţele naţionale, etnice, religioase, lingvistice şi alte minorităţi
sau comunităţi; promovarea cetăţeniei active şi a democraţiei.
Rezultatele EDO se reflectă în: cunoştinţe (învăţare despre drepturile omului), competenţe
(învăţare pentru drepturile omului), atitudini şi valori (învăţare prin drepturile omului).
O definiţie a drepturilor omului este dificil de formulat, ca şi în cazul altor valori
fundamentale - binele, adevărul, dreptatea. În sens juridic, un drept este o revendicare pe care
suntem îndreptăţiţi să o cerem. Un drept al omului este o revendicare atribuită prin simpla
condiţie de a fi fiinţă umană. La baza drepturilor omului stau valorile fundamentale:
demnitatea umană, egalitatea, xistenţă interpersonală şi interstatală în mod practic. De
exemplu: libertatea, respectul pentru celălalt, nediscriminarea, toleranţa, dreptatea,
responsabilitatea.
Comunitatea internaţională a stabilit că drepturile omului sunt:
 inalienabile (nimeni nu le poate pierde, deşi în unele circumstanţe ele
pot fi suspendate sau restricţionate);
 indivizibile, interdependente şi interrelaţionate (nu pot fi abordate
izolat unele de altele);
 universale (se aplică în mod egal pentru toate persoanele, indiferent de
rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinii politice sau de alt gen, origine
naţională, origine socială sau alt tip de statut).
FACULTATEA DE DREPT, ANUL I,SEM II, I.D
STUDENT NISTOR ELENA

Protecţia drepturilor omului sau solicitarea respectării acestora se realizează prin uilizarea
mecanismelor legale sau prin diferite activităţi ale societăţii civile - campanii, lobby. La nivel
internaţional, există tratate, acorduri, declaraţii sau convenţii, coercitive sau nu, care
recomandă norme de conduită pentru state şi semnifică angajamentul statelor respective de a
proteja drepturile indivizilor. În Europa, există Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care
se ocupă cu protecţia drepturilor omului şi veghează ca statele să-şi îndeplinească obligaţiile
conforme legislaţiei drepturilor omului. Organizaţiile nonguvernamentale sau alte grupuri de
iniţiativă civică au un rol important în asigurarea respectării drepturilor omului. ONG-urile
oferă asistenţă directă persoanelor ale căror drepturi au fost încălcate, exercită presiuni pentru
modificarea legislaţiei naţionale şi internaţionale, formulează propuneri pentru modificarea
legislaţiei şi dezvoltă programe educaţionale pentru cunoaşterea şi respectarea drepturilor
omului. Cunoaşterea drepturilor şi a mijloacelor de apărare a lor sunt premise pentru
asigurarea respectării acestora în situaţii cotidiene.
Educaţia pentru drepturile omului promovează cunoaşterea interculturală şi respectul pentru
om, indiferent de rasă, etnie, religie, gen, origini sociale etc. Astfel, pe lângă instrumentele
care stipulează drepturile fundamentale, unele convenţii sau tratate promovează şi drepturile
unor grupuri specifice, ca modalitate specială de protecţie, întrucât s-a constatat că acestea au
fost deseori discriminate sau se află într-o situaţie de vulnerabilitate (dezavantajare). Obiectul
unor asemenea documente l-au reprezentat drepturile minorităţilor, ale copiilor, drepturile
femeilor, ale refugiaţilor, drepturile prizonierilor de război sau ale persoanele deţinute.
Un aspect important al EDO îl reprezintă interpretările greşite ale drepturilor. În multe situaţii,
protejarea drepturilor unui grup poate limita drepturile altui grup sau altor persoane. În alte
situaţii, drepturile omului sunt doar un slogan sau o scuză la îndemână pentru acţiuni ale căror
valori şi scopuri declarate diferă de intenţiile sau efectele reale. De exemplu, lupta împotriva
terorismului este adesea un motiv pentru îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale,
cum ar fi dreptul la libera circulaţie.
EDO a beneficiat de atenţia şi sprijinul multor instituţii sau organizaţii internaţionale.
Consiliul Europei a recomandat predarea şi învăţarea drepturilor omului în şcoli şi întărirea
rolului societăţii civile în promovarea şi protecţia drepturilor omului. ONU a declarat perioada
1995-2004 "Decada Naţiunilor Unite de educaţie pentru drepturile omului". UNESCO a
subliniat importanţa "învăţării de a trăi împreună" în şi trans-societăţi, în condiţiile societăţilor
moderne multiculturale şi multireligioase.
Principalul document care asigură protecţia drepturilor omului este Convenţia privind
protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (C.E.D.O.). Adoptată în 1950, a
intrat în vigoare la 3 septembrie 1953.
Spre deosebire de D.U.D.O., C.E.D.O. are ca obiectiv, pe lângă enunţarea drepturilor civile şi
politice, şi protecţia lor prin sistemul garanţiilor internaţionale care permit controlul
internaţional. Mecanismul de implementare a drepturilor garantate în C.E.D.O. este diferit şi
exemplar faţă de cel reglementat în P.I.D.C.P., care a constituit o sursă de inspiraţie limitată.
Autonomia organelor internaţionale de control instituite de Convenţie permite tuturor statelor
membre ale Consiliului Europei şi părţi contractante la C.E.D.O. să participe la procesul
general european de reglementare şi aplicare efectivă a drepturilor omului. România s-a
integrat în acest proces devenind membră a Consiliului Europei la 30 septembrie 1993 şi parte
la Convenţie la 31 mai 1994.
FACULTATEA DE DREPT, ANUL I,SEM II, I.D
STUDENT NISTOR ELENA

Constituţia României, inspirată atât din D.U.D.O., cât şi din tratatele internaţionale şi
C.E.D.O., reglementează drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului în titlul II.
Acestea vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului şi cu toate celelalte tratate sau acte internaţionale la care ţara noastră este parte ori a
aderat. Constituţia României prevede aplicarea prioritară a reglementărilor internaţionale în
situaţiile în care există neconcordanţă între actele internaţionale referitoare la drepturile
omului la care ţara noastră este parte şi legile interne care reglementează drepturile şi
libertăţile fundamentale ale cetăţeanului.