CRISPR este, la bază, sistemul imunitar adaptativ al unor bacterii.

În anii 80, cercetătorii

din Japonia au observat pentru prima dată că anumite specii de bacterii se protejează de
„invadatori” (virusuri bacteriofage) editându-și propriul ADN pentru a dobândi imunitate.
Sintagma din spatele acronimului CRISPR (Clustered Regularly-Interspaced Short
Palindromic Repeats) ar putea fi tradusă în română prin „grupuri de repetări scurte
palindromice interspațiate sistematic”.
Practic, CRISPR este o serie de secvențe ADN scurte și repetitive, ca niște mărgele
identice așezate pe un șnur. Acum, imaginați-vă că între fiecare două mărgelele identice
se află o mărgică unică, diferită. La bacterii, acele mărgele diferite sunt secvențe ADN
„furate” de la diferite virusuri care au încercat să atace bacteria. Încorporând secvențe din
ADN-ul bacterian în propriul ADN, bacteriile obțin imunitate la acele virusuri.
Însă, pentru că sistemul prin care ADN-ul este modificat să funcționeze, este nevoie și de
o „foarfecă”. Cercetătorii au observat că, lângă secvențele repetitive de ADN (CRISPR)
se află întotdeauna niște gene speciale. Acestea au primit denumirea de Cas (CRISPR-
associated genes). Fiecare specie bacteriană poate avea una sau mai multe gene Cas.
Aceste gene Cas sunt de fapt cele care fac partea de tăiere și editare a ADN-ului.

Sistemul CRISPR-Cas9
În acest moment, cele mai multe discuții despre tehnologia CRISPR se referă la sistemul
bazat pe variația de gene CRISRP-Cas9. Asta pentru că cercetările ultimilor ani s-au
concentrat pe adaptarea și perfecționarea sistemului CRISPR al bacteriei Streptococcus
pyogenes. Această bacterie are o singură genă asociată sistemului său CRISPR– Cas9. La
acest moment, sistemul CRISPR-Cas9 este considerat cel mai precis, simplu și eficient
instrument creat pentru a edita ADN-ul celular.