Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr.
4/2013
VICIILE DE CONSIMŢĂMÂNT –
CAUZE DE NULITATE ALE
TRATATELOR INTERNAŢIONALE
Laura Magdalena TROCAN*
Abstract: Având în vedere faptul că tratatul
internaţional este un act juridic ce exprimă acordul
de voinţă al părţilor manifestat în scopul producerii
de efecte juridice, iar în structura voinţei întră două
elemente: consimţământul şi cauza, pentru
valabilitatea tratatului este imperativ ca exprimarea
consimţământului unui subiect de drept internaţional
public de a fi parte la un tratat internaţional trebuie
să nu fie afectată de nici un viciu de consimţământ.
Prezentul articol îşi propune să realizeze o scurtă
analiză a viciilor de consimţământ – cauze de nulitate
ale tratatelor internaţionale în lumina dispoziţiilor
Convenţiei de la Viena din 1969 cu privire la dreptul
tratatelor.
Cuvinte cheie: tratat internaţional, vicii de
consimţământ, nulitate, eroare, dol
Consideraţii generale. Cauzele de
nulitate ale tratatelor internaţionale reţinute
de Convenţia de la Viena din 1969 cu privire
la dreptul tratatelor se referă la viciile de
consimţământ şi la încălcarea normelor
imperative de drept internaţional general (ius
cogens). În ceea ce priveşte viciile de
consimţământ având în vedere faptul că
tratatul internaţional este un act juridic ce
exprimă acordul de voinţă al părţilor
manifestat în scopul producerii de efecte
juridice, iar în structura voinţei întră două
elemente: consimţământul şi cauza, pentru
valabilitatea tratatului este imperativ ca
exprimarea consimţământului unui subiect de
drept internaţional public de a fi parte la un
tratat internaţional trebuie să nu fie afectată
de nici un viciu de consimţământ. Prin
*
Lect. univ. dr., Departamentul Ştiinţe Juridice, Facultatea de Relaţii Internaţionale, Drept şi Ştiinţe
Administrative, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Tg-Jiu
**
University Lecturer, PhD, Department of Juridical Sciences, Faculty of International Relations, Law and
Administrative Sciences “Constantin Brâncuşi” University of Tg-Jiu
17
CONSENT VICES - NULLITY CAUSES
OF THE INTERNATIONAL TREATIES
Laura Magdalena TROCAN**
Abstract: Considering the fact that the
international treaty is a juridical document expressing
the will agreement of the parties manifested in order
to produce juridical effects, and the will structure
contains two elements: the consent and the cause, for
the treaty validity it is imperatively for the expression
of the consent of an international public law subject to
be part of an international treaty no consent vice
should affect it. The purpose of this article is to make
o short analyse regarding the consent vices as nullity
causes of the international treaties in the light of 1969
Vienna Convention on the Law of the Treaties.
Key words: international treaties, consent
vices, nullity, the error, the deceit
General considerations Considering
the fact that the international treaty is a
juridical document expressing the will
agreement of the parties manifested in order
to produce juridical effects, and the will
structure contains two elements: the consent
and the cause, for the treaty validity it is
imperatively for the expression of the
consent of an international public law subject
to be part of an international treaty no
consent vice should affect it. By similitude to
the consent definition in the Civil Law, in the
International Public Law, the consent
represents that essential, basic and general
condition of the treaty consisting of the
parties’ decision to contract a treaty
manifested outside [1]. The causes of this
decision have their origins in an interest, and
the party is validly forced only when it
appreciated freely its interest. Moreover, it
should be free to determine its interest. When
there are circumstances able to affect the
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 4/2013
similitudine cu definiţia consimţământului
din dreptul civil, în dreptul internaţional
public, prin consimţământ se înţelege aceea
condiţie esenţială, de fond şi generală a
tratatului care constă în hotărârea părţilor de
a încheia un tratat manifestată în exterior [1].
Cauzele acestei hotărâri îşi găsesc sorgintea
într-un interes, iar partea se obligă valabil
doar atunci când apreciază în mod liber
interesul său. Mai mult, ea trebuie să fie
liberă să îşi determine interesul. Atunci când
pe parcursul acestui proces volitiv apar
împrejurări de natură să afecteze luarea
deciziei într-o direcţie determinată de o altă
entitate, ne găsim în prezenţa unei vicieri a
consimţământului [2]. Aşadar, pentru a fi
valabil, consimţământul nu trebuie să fie
alterat de vreun viciu de consimţământ.
În conformitate cu prevederile
Convenţiei de la Viena din 1969 cu privire la
dreptul tratatelor viciile de consimţământ
sunt:
- violarea vădită a unei reguli de
importanţă fundamentală în dreptul intern
privind competenţa de a încheia tratate,
- nerespectarea restricţiei speciale a
puterii de a exprima consimţământul unui
stat,
- eroarea,
- dolul,
- coruperea reprezentantului unui stat,
- şi constrângerea exercitată asupra
reprezentantului unui stat sau exercitată
asupra unui stat.
Violarea vădită a unei reguli de
importanţă fundamentală în dreptul
intern privind competenţa de a încheia
tratate. O asemenea situaţie poate interveni
în cazul încălcării unor norme, de regulă
constituţionale, privind încheierea tratatelor
internaţionale. În normele juridice interne
există o serie de prevederi privind organele
statului ce au atribuţii în materia încheierii
tratatelor internaţionale, procedura privind
ratificarea sau aprobarea tratatelor
internaţionale, deplinele puteri etc. Comisia
de Drept Internaţional a constatat că cea mai
mare parte a cazurilor în care statele au
invocat nerespectarea legilor interne, ca
18
decision making in a direction determined by
another entity during this volitional process,
we are in the presence of consent vitiation
[2]. Therefore, in order to be valid, the
consent should be altered by no consent vice.
According to the stipulations of the 1969
Vienna Convention on the Law of the
Treaties, the consent vices are:
- the visible violation of
an extremely important rule in the
national law regarding the
competence to contract treaties,
- the non-respecting of
the special restriction of the power to
express the consent of a state,
- the error,
- the deceit,
- the corruption of a
state representative and the constraint
exerted on a state representative or
exerted on a state.
Visible violation of an extremely
important rule in the national law
regarding the competence to contract
treaties. Such a situation may interfere when
disrespecting a norm, usually a constitutional
one, regarding the contracting of the
international treaties. In the intern juridical
norms, there is a series of stipulations
regarding the state organs having tasks in the
matter of contracting the international
treaties, the procedure regarding the
ratification or the approval of international
treaties, the full powers etc. The International
Law Commission of UN found that most of
the cases when the states invoked the non-
respecting of the intern laws, as a reason of a
treaty invalidity, were determined by the
desire of these states to absent from
accomplishment of the obligations born from
a treaty [3]. This is why the 1969 Vienna
Convention on the Law of the Treaties shows
in art. 46 that such a consent vice could be
invoked only if it is about disrespecting an
extremely important rule in the intern law.
At the same time, we should say that this
vice is valid when the monist theory is
consecrated regarding the report between the
International Law and the Intern Law
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 4/2013
motiv al nevalidităţii unui tratat, au fost
determinate de dorinţa acestor state de a se
sustrage îndeplinirii obligaţiilor născute
dintr-un stat [3]. Din acest motiv, Convenţia
de la Viena din 1969 cu privire la dreptul
tratatelor, în art. 46, arată că un asemenea
viciu de consimţământ poate fi invocat
numai dacă este vorba de încălcarea unei
reguli de importanţă fundamentală în dreptul
intern. Trebuie spus, totodată, că acest viciu
este valabil în situaţia în care în ceea ce
priveşte raportul dintre dreptul internaţional
şi dreptul intern este consacrată teoria
monistă deoarece numai în acest caz
validitatea angajamentelor internaţionale
depinde de respectarea dispoziţiilor din
dreptul intern. Teoria dualistă cu privire la
raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul
intern consideră că nerespectarea
dispoziţiilor din dreptul intern nu afectează
cu nimic validitatea angajamentelor
internaţionale. [4].
Nerespectarea restricţiei speciale a
puterii de a exprima consimţământul unui
stat. Potrivit dispoziţiilor art. 47 din
Convenţiei de la Viena din 1969 cu privire la
dreptul tratatelor dacă împuternicirea unui
reprezentant de a exprima consimţământul
unui stat de a fi legat de tratat a făcut
obiectul unei restricţii speciale, faptul că
reprezentantul statului a încălcat această
restricţie poate fi invocată drept viciu de
consimţământ. Aşadar, când o persoană
neautorizată îşi arogă un drept în legătură cu
încheierea unui tratat, articolul 8 al
Convenţiei de la Viena din 1969 cu privire la
dreptul tratatelor prevede că această acţiune
nu produce efecte juridice, cu excepţia
faptului când, ulterior, este confirmată de
către stat. Pentru ca această situaţie să
constituie viciu de consimţământ este
necesar ca restricţia să fie notificată înainte
de exprimarea consimţământului celorlalte
state care au participat la negociere.
Eroarea. Eroarea este falsa
reprezentare a realităţii la încheierea unui
tratat internaţional, iar consimţământul nu
este valabil dacă este dat prin eroare. După
criteriul naturii realităţii fals reprezentate se
19
because only in this case the validity of the
international commitments depend on
respecting the stipulations of the intern law.
The dualist theory regarding the report
between the International Law and the Intern
Law considers that the non-respecting of the
stipulations in the intern law does not affect
the validity of the international commitments
[4].
Non-respecting the special
restriction of the power to express a state
consent. According to the stipulations of art.
47 of the 1969 Vienna Convention on the
Law of the Treaties, if a representative’s
deputation to express a state consent to be
related to the treaty made the object of a
special restriction, the fact that the state
representative disrespected this restriction
may be invoked as a consent vice. Therefore,
when an unauthorized person arrogates a
right related to the contracting of a treaty,
article 8 of the 1969 Vienna Convention on
the Law of the Treaties stipulates that this
action produces no juridical effects, except
for the fact when it is subsequently
confirmed by the state. For this situation to
constitute a consent vice, it is necessary for
the restriction to be notified before
expressing the consent of the other states
which participated to the negotiation.
The error. The error is the false
representation of the reality when contracting
an international treaty, and the consent is not
valid if it is given by error. According to the
criterion of the nature of the falsely
represented reality, there are two types of
error: the error de facto and the error de jure
[5]. The error de facto is the false
representation of the situation in fact when
contracting the international treaty and the
error de jure is the false representation of the
existence or of the content of a juridical
norm of the International Public Law.
According to the stipulations of art. 48,
paragraph 1 of the 1969 Vienna Convention
on the Law of the Treaties: “A state may
invoke an error in a treaty as a vice of its
consent to be committed by the treaty if the
error leads to a fact or a situation the state
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 4/2013
disting două feluri de eroare: eroarea de fapt
şi eroarea de drept [5]. Eroarea de fapt este
falsa reprezentarea a unei situaţii faptice la
încheierea tratatului internaţional iar eroarea
de drept este falsa reprezentare a existenţei
sau conţinutului unei norme juridice a
dreptului internaţional public. În
conformitate cu prevederile art. 48, alin.1 din
Convenţia de la Viena din 1969 cu privire la
dreptul tratatelor: ,,Un stat poate invoca o
eroare într-un tratat drept viciu al
consimţământului său de a fi legat prin tratat
dacă eroarea poartă asupra unui fapt sau a
unei situaţii, pe care statul o presupunea ca
există în momentul încheierii tratatului şi
care constituia o bază esenţială a
consimţământului acestui stat de a fi legat
prin tratat,,. Analiza prevederilor acestui
articol evidenţiază că arhitecţii Convenţiei de
la Viena din 1969 cu privire la dreptul
tratatelor au avut în vedere doar eroarea de
fapt iar coroborarea art. 48, alin. 1 cu
dispoziţiile art. 48, alin. 2 reliefează că
admisibilitatea erorii de fapt se poate realiza
numai dacă: eroarea nu este imputabilă
comportamentului statului care o invocă şi
dacă nu au existat împrejurări de natură să
avertizeze subiectul de drept internaţional
public în legătură posibilitatea unei erori.
Eroarea de fapt este întâlnită mai ales în
cazul delimitărilor de frontieră dacă, spere
exemplu, datele tehnice care au servit la
elaborarea tratatului au fost eronate sau
incomplete (cartografiere eronată, măsurători
topografice incomplete etc.) [6]. Dacă
eroarea poartă numai asupra redactării
textului tratatului, atunci ea nu constituie
viciu de consimţământ şi se va recurge la
procedura de corectare a erorilor din text [7].
Dolul. Prin analogie cu definiţia
dolului din dreptul civil, în dreptul
internaţional public, dolul poate fi definit ca
reprezentând inducerea în eroare a
reprezentanţilor celorlalte subiecte de drept
internaţional participante la negocierea
textului unui tratat internaţional prin
mijloace viclene/frauduloase pentru a le
determina să încheie tratatul respectiv. În
conformitate cu dispoziţiile art. 49 din
20
supposed as existing when contracting the
treaty and constituting an essential basis of
the consent of this state to be connected by
the treaty”. The analysis of the stipulations
of this article spotlight that the architects of
the 1969 Vienna Convention on the Law of
the Treaties considered only the error de
facto and the corroboration of art. 48,
paragraph 1 with the stipulations of art. 48,
paragraph 2 spotlight that the admissibility
of the error de facto may be accomplished
only if: the error is not imputable to the
behaviour of the state invoking it and if there
were no circumstances able to warn the
International Public Law subject related to
the possibility of an error. The error de facto
is met especially in case of the frontier
delimitations if, for example, the technical
data which served to the treaty elaboration
were wrong or incomplete (wrong
cartography, incomplete topographic
measurements etc.) [6]. If the error leads
only to the editing of the text of the treaty,
then it does not constitute a consent vice and
the correcting procedure of the text errors is
used [7].
The deceit. By analogy to the deceit
definition in the Civil Law, in the
International Public Law, the deceit may be
defined as representing the misguidance of
the representatives of International Law
subjects participating to the negotiation of
the text of an international treaty by
deceitful/ fraudulent means in order to
determine them to contract that treaty.
According to the stipulations of art. 49 of the
1969 Vienna Convention on the Law of the
Treaties, if a state was determined to contract
a treaty after the fraudulent behaviour of
another state, it may invoke the deceit as a
vice of its consent to commit by the treaty.
The deceit, as a consent vice, was rarely
invoked by the states and it may consist of
false declarations, presenting certain
situations so that the other party accepts the
conditions of the convention, though it
would not do this if it knew the reality [8].
An example invocation of this vice of
consent was the ruling of the International
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 4/2013
Convenţia de la Viena din 1969 cu privire la
dreptul tratatelor dacă un stat a fost
determinat să încheie un tratat în urma
conduitei frauduloase a unui alt stat care a
participat la negociere, el poate invoca dolul
ca viciu al consimţământului său de a se lega
prin tratat. Dolul, ca şi viciu de
consimţământ, a fost rareori invocat de state
şi poate consta în declaraţii false, prezentarea
unor situaţii de o aşa manieră încât cealaltă
parte acceptă condiţiile convenţiei, deşi dacă
ar cunoaşte realitatea nu ar face acest lucru
[8]. Un exemplu de invocare a acestui viciu
de consimţământ a fost în sentinţa
Tribunalului Internaţional de la Nurnberg, cu
privire la Acordul de la Munchen, din 1938,
dintre Germania, Anglia, Franţa şi Italia, în
sensul că Germania a folosit acest tratat, de
la început cu intenţia de a înşela partenerii.
[9].
Coruperea reprezentantului unui
stat. Convenţia de la Viena din 1969 cu
privire la dreptul tratatelor prevede în art. 50
că, dacă exprimarea consimţământului unui
stat de a fi legat printr-un tratat a fost
obţinută pe calea coruperii reprezentantului
său prin acţiunea directă sau indirectă a unui
stat care a participat la negocieri, statul poate
invoca coruperea ca viciu de consimţământ
al său de a obliga prin tratat. Trebuie spus că
acţiunile directe sau indirecte de corupere a
reprezentantului unui stat trebuie să fi avut o
influenţă semnificativă, determinantă asupra
voinţei reprezentantului statului,
considerându-se că nu vor fi luate în
considerare favorurile mărunte sau simplele
acte de curtoazie, care nu sunt de natură să
determine o schimbare radicală de atitudine a
reprezentantului unui stat, în dauna
intereselor statului său. [10].
Constrângerea exercitată asupra
reprezentantului unui stat. Conform art. 51
din Convenţia de la Viena din 1969 cu
privire la dreptul tratatelor exprimarea
consimţământului unui stat de a fi legat
printr-un tratat, obţinută prin constrângerea
exercitată asupra reprezentantului sau prin
acte sau ameninţări îndreptate împotriva lui,
este lipsită de orice efect juridic. Este
21
Tribunal at Nuremberg on the Munich
Agreement in 1938 between Germany,
England, France and Italy, in that Germany
used this treaty, the started with the intention
of deceiving partners[9].
Corruption of a state
representative. The 1969 Vienna
Convention on the Law of the Treaties
stipulates in art. 50 that, if the expression of
a state consent to be committed by a treaty
was obtained by means of corrupting its
representative by the direct or indirect action
of a state which participated to the
negotiations, the state may invoke the
corruption as its consent vice to force by
means of the treaty. We should say that the
direct or indirect corrupting actions of a state
representative should have had a significant,
determinant influence on the will of the state
representative, without considering the small
favours or simple courtesy acts which are not
able to determine a radical change of attitude
of a state representative, to the detriment of
the interests of its state. [10].
The constraint exerted on a state
representative. According to art. 51 of the
1969 Vienna Convention on the Law of the
Treaties, the expression of a state consent to
be committed by a treaty, obtained by the
constraint exerted on its representative or by
acts or threats directed against it, is lacked
from any juridical effect. It is essential for
the existence of this consent vice for the
documents exerting the constraint to be
directed against a state representative, as an
individual, as it is about physical or mental
threats referring to the person’s freedom or
physical integrity, career or family. [11].
Best known example of this vice is the
constraint of Hitler on the President and the
Foreign Minister of Czechoslovakia in 1938
to determine the acceptance of the
conclusion of a treaty by establishing a
German protectorate over the region
Sudetenland. This treaty was denounced on
the ground after the war to its conclusion by
exercising coercion RF treaty signed by
Germany and Czechoslovakia on December
11, 1973 [12].
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 4/2013
esenţial pentru existenţa acestui viciu de
consimţământ ca actele prin care se exercită
constrângerea să fie îndreptate împotriva
reprezentantului unui stat, ca individ, fiind
vorba de ameninţări fizice sau psihice vizând
libertatea sau integritatea fizică a persoanei,
cariera sau familia sa. [11]. Exemplul cel mai
cunoscut în acest sens este constrângerea
exercitată de Hitler asupra preşedintelui şi
ministrului de externe al Cehoslovaciei în
1938 în vederea determinării acceptării
încheierii unui tratat prin care se instituia un
protectorat german asupra regiunii Sudetă.
Acest tratat a fost denunţat după război pe
motivul încheierii sale prin exercitarea
constrângerii prin tratatul semnat de RF
Germania şi Cehoslovacia la 11 decembrie
1973 [12].
Constrângerea exercitată asupra
unui stat. În ceea ce priveşte invocarea
constrângerii exercitată asupra unui stat drept
viciu de consimţământ, Convenţia de la
Viena din 1969 cu privire la dreptul tratatelor
prevede că este nul orice tratat a cărui
încheiere a fost obţinută prin ameninţare sau
prin folosirea forţei, cu violarea principiilor
de drept internaţional prevăzute în Carta
Naţiunilor Unite. Având în vedere faptul că,
în Carta ONU, prin art. 2, alin. 4 se interzice
ameninţarea cu forţa sau folosirea forţei, fie
împotriva integrităţii teritoriale sau
independenţei politice a vreunui stat, fie în
orice alt mod incompatibil cu scopurile
Naţiunilor Unite, consacrându-se în felul
acesta nerecurgerea la forţă sau la
ameninţarea cu forţa drept principiu
fundamental în dreptul internaţional public,
Convenţia de la Viena din 1969 cu privire la
dreptul tratatelor codifică, în mod firesc, ca
viciu de consimţământ - constrângerea
exercitată asupra unui stat. Trebuie spus că,
deşi pe parcursul negocierilor Convenţia de
la Viena din 1969 cu privire la dreptul
tratatelor, statele occidentale au dorit să
prevadă că este nul orice tratat a cărui
încheiere a fost obţinută prin ameninţare sau
prin folosirea forţei armate, statele în curs de
dezvoltare au militat pentru luarea în
considerare atât a noţiunii de forţă armată,
22
The constraint exerted on a state.
Regarding the invoking of the constraint
exerted on a state as a consent vice, the 1969
Vienna Convention on the Law of the
Treaties stipulates that any treaty whose
contracting was obtained by threat or by
using the force, by violating the principles of
International Law stipulated in the United
Nations Charter, is null. Considering the fact
that the UNO Charter, by art. 2, paragraph 4,
forbids the threat by force or the use of force,
either against the territorial integrity or the
political independence of any state, or in any
other way incompatible with the purposes of
the United Nations, consecrating thus the
non-use of force or of the threat with force as
a basic principle in the international public
law, the 1969 Vienna Convention on the
Law of the Treaties naturally encodes, as a
consent vice – the constraint exerted on a
state. We should say that, though, during the
negotiations, the 1969 Vienna Convention on
the Law of the Treaties, the occidental states
wanted to stipulated as null any treaty whose
contracting was obtained by threat or by
using the armed force, the developing states
militated for considering both the armed
force notion and the economical and military
threats, so that the final text consecrated the
expression – any treaty whose contracting
was obtained by threat or by using the force
is null –[13]. At the same time, the
Declaration of the 1969 Vienna Conference
and included in the Final Act of the
Conference, although it is not a part of the
Convention, blame the use of any type of
military, political or economical pressure or
the threat by these, in order to constrain a
state to contract a treaty. –[14]. At the same
time, the constraint is a nullity cause only if
it is illegal, namely if the use of force or the
threat by force was made without
considering the stipulations of chapter VII of
the UNO Charter.
References:
1. Gh. Beleiu, Romanian Civil
Law, “Şansa”-SRL Publishing House,
Bucharest, 1995, p. 133.
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 4/2013
cât şi a ameninţărilor de natură economică şi
militară, astfel încât, în cele din urmă, textul
final a consacrat formula - este nul orice
tratat a cărui încheiere a fost obţinută prin
ameninţare sau prin folosirea forţei –[13].
Totodată, Declaraţia Conferinţei de la Viena
din 1969 şi inclusă în Actul final al
Conferinţei, deşi nu face parte integrantă din
Convenţie, condamnă recurgerea la orice
formă de presiune militară, politică sau
economică sau ameninţarea cu acestea,
pentru a constrânge un stat să încheie un
tratat. –[14]. Totodată, constrângerea este
cauză de nulitate numai dacă este ilegală,
adică dacă recurgerea la ameninţarea sau la
folosirea forţei s-a făcut fără luare în
considerare a dispoziţiilor capitolului VII din
Carta ONU.
Bibliografie
[1] Gh. Beleiu, Drept civil român,
Casa de editură şi presă ,, Şansa,,-SRL,
Bucureşti, 1995, p. 133.
[2] C. Baci, A. Pătraşcu, Fl. Nan
(coord.), Dreptul tratatelor. Noţiuni de
teorie şi practică, Editura Ministerului
Internelor şi Reformei Administrative,
Bucureşti, 2008, p. 136.
[3] R. Miga-Beşteliu, Drept
internaţional. Introducere în dreptul
internaţional public, Editura All Beck,
Bucureşti, 1997, p. 290.
[4] http://www.studility.com/?q=
node/279 (site accesat la 24 martie 2013)
[5] Gh. Beleiu, op. cit. p. 135-
136.
[6] D. Chilea, Drept internaţional
public, Editura Hamangiu, Bucureşti,
2007, p. 31.
[7] S. Scăunaş, Drept
internaţional public, ediţia a 2 a, Editura
C.H. Beck, Bucureşti, 2007, p. 97.
[8] D. A. Crăciunescu, Drept
internaţional public, Editura Concordia,
Arad, 2006, p. 46.
[9] R. Miga-Beşteliu, op. cit.,
1997, p. 290.
[10] J. Verhoeven, Droit
international public, Editions Larcier,
Bruxelles, 2000, p. 395; R. Miga-
23
2. C. Baci, A. Pătraşcu, Fl. Nan
(coord.), Treaties Law. Theoretical and
Practical Notions, Ministry of Internal
Affairs and the Administrative Reform
Press, Bucharest, 2008, p. 136.
3. R. Miga-Beşteliu,
International Law. Introduction in
International Public Law, All Beck Press,
Bucharest, 1997, p. 290.
4. http://www.studility.com/?q=
node/279 (site accessed on March 24th,
2013)
5. Gh. Beleiu, op. cit. p. 135-
136.
6. D. Chilea, International Public
Law, Hamangiu Press, Bucharest, 2007,
p. 31.
7. S. Scăunaş, International
Public Law, the 2nd edition, C.H. Beck
Press, Bucharest, 2007, p. 97.
8. D. A. Crăciunescu,
International Public Law, Concordia
Press, Arad, 2006, p. 46.
9. R. Miga-Beşteliu, op. cit.,
1997, p. 290.
10. J. Verhoeven, Droit
international public, Editions Larcier,
Bruxelles, 2000, p. 395; R. Miga-
Beşteliu, International Public Law, vol. I,
C. H. Beck Press, Bucharest, 2005, p.
116-117;
11. R. Miga-Beşteliu, op. cit.,
2005, p. 117. For details regarding
violence in Civil law see I. C. Rujan, The
evolution of law of property, Didactică şi
Pedagogică Pubslishing House,
Bucharest, 2009, p. 173. For an analyse
of the criminal aspects of the issues
treated see E. G. Simionescu, Intention -
a form of guilt in Romanian and foreign
Criminal Law, Annals of University
Constantin Brancuşi of Targu-
Jiu, Juridical Sciences Series, no. 3/2012,
p. 113-126.
12. http://www.studility.com/?q=
node/279 (site accesed at 24 March 2013)
13. J. Verhoeven, op. cit., p. 396;
14. I. Diaconu, Handbook of
International Public Law, the 2nd Edition,
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 4/2013

Beşteliu, Drept internaţional public, vol. Lumina Lex Press, Bucharest, 2007, p.
I, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2005, p. 38.
116-117;
[11] R. Miga-Beşteliu, op. cit.,
2005, p. 117; Pentru detalii privind
violenţa în dreptul civil vezi şi I. C.
Rujan, Evoluţia dreptului de proprietate,
Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2009, p. 173. Pentru o analiză
şi a aspectelor penale ale problemelor
abordate a se vedea E.G. Simionescu,
Intenţia – formă de vinovăţie în legislaţia
penală română şi străină, Analele
Universităţii „Constantin Brâncuşi” din
Târgu-Jiu, Seria Stiinte Juridice, nr.
3/2012, p. 113-126.
[12] http://www.studility.com/?q=
node/279 (site accesat la 24 martie 2013)
[13] J. Verhoeven, op. cit., p. 396;
[14] I. Diaconu, Manual de drept
internaţional public, Ediţia a II a, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2007, p. 38.

24