Student: Burlibasa Costel

Grupa: 171C
DETERMINAREA pH-ULUI SI DURITATII APEI

Caracterul acid sau bazic al unei soluţii este dat de concentraţia în ioni de hidrogen [H +], şi
se exprimă în numere de tipul 10-p. Deoarece această exprimare este greoaie, s-a introdus noţiunea
de pH. pH-ul unei soluţii indică concentraţia în ioni de hidrogen şi se exprimă prin logaritmul cu
semn schimbat al [H+].
pH = -lg [H+]
Această mărime se defineşte mai exact prin intermediul “activităţii” ionilor de hidrogen.
Activitatea (aH+) este dată de produsul dintre factorul de activitate (fH+) şi concentraţia ionilor de
hidrogen [H+] a soluţiei: aH+ = fH+ [H+] şi pH = -lg aH+ .
Factorul de activitate (fH+) este egal cu 1 pentru soluţii ideale. Pentru soluţii diluate f H+1
şi aH+[H+], activităţile fiind practic egale cu concentraţiile, astfel că ecuaţia pH = - lg[H+] este mai
frecvent utilizată, deşi cealaltă este mai corectă.
Analog se poate defini o mărime similară, pOH, pentru a exprima concentraţiile ionilor de
hidroxil:
pOH = - lg [HO-]
Ştiind că produsul ionic al apei este:
KH2O = [H+][HO-]  10-14
şi scriind ecuaţia sub formă logaritmică şi cu semn schimbat:
- lg KH2O = -lg [H+]-lg[HO-] = 14
se poate scrie:
pH + pOH = 14
pH-ul are valori între 0 şi 14.
Pentru soluţii:
 neutre: [H+] = [HO-] = 10-7 deci pH = 7;
 acide: [H+] > 10-7 > [HO-] deci pH < 7;
 bazice: [H+] < 10-7 < [HO-] deci pH > 7.
Cunoaşterea pH-ului unei soluţii şi a semnificaţiei acestuia, prezintă o importanţă deosebită
în analiza chimică, în controlul şi reglarea proceselor tehnologice, studiul proceselor electrochimice,
cercetări biologice, etc.
În cazul soluţiilor de acizi tari, total ionizaţi, [H+] este egală cu concentraţia normală a
acidului: [H+] = CN acid
În cazul acizilor slabi valoarea [H+] se află ţinând seama de faptul că acidul este puţin
ionizat şi că cea mai mare parte a lui se găseşte sub formă moleculară. În acest caz:
[H+]  K a  Cacid
unde Ka este constanta de aciditate a acidului.
În cazul soluţiilor de baze tari, total ionizate, [HO-] este egală cu concentraţia normală a
bazei: [HO-] = CN bază
În cazul bazelor slabe valoarea [HO-] se află ţinând seama de faptul că baza este puţin
ionizată şi că cea mai mare parte a ei se găseşte sub formă moleculară. În acest caz:
[HO-]  K b  Cbaza
unde Kb este constanta de bazicitate a bazei.

Soluţiile tampon sunt amestecuri de substanţe al căror pH, în mediu apos, este puţin sensibil
cu diluţia sau la adăugarea de mici cantităţi de acizi sau de baze. Ele sunt formate în principiu din:
 acid slab şi sarea sa cu o bază tare, de exemplu CH3COOH + CH3COONa;
 bază slabă şi sarea sa cu un acid tare, de exemplu NH3 + NH4Cl;
 două săruri, una cu caracter acid şi cealaltă cu caracter bazic.
Student: Burlibasa Costel
Grupa: 171C
De exemplu, în sistemul acid acetic acetat de sodiu în soluţie vom avea molecule nedisociate
de CH3COOH (electrolit slab) şi CH3COO- şi Na+, formaţi în urma disocierii sării (electrolit tare).
Dacă în sistem se adaugă o mică cantitate de HCl, în urma disocierii acestuia s-ar forma ioni de
hidrogen, care ar determina creşterea acidităţii (micşorarea pH-ului). Ionii acetat existenţi în
sistemul tampon preiau aceşti ioni formând molecule de acid acetic:
CH3COO- + H+  CH3COOH
La adăugarea unei mici cantităţi de bază, ionii hidroxil (OH -), rezultaţi din disocierea
acesteia, a căror prezenţă ar determina creşterea pH-ului, reacţionează cu moleculele de acid acetic
din sistemul tampon, anihilându-se deci prezenţa şi efectul acestora:
CH3COOH + OH-  CH3COO- + H2O
Concentraţia ionilor de hidrogen a unei soluţii tampon este dată de relaţia:
 acid 
H   K

a 
 sare
Concentraţia ionilor hidroxil a unei soluţii tampon este dată de relaţia:
 baza 
 HO   K

b 
 sare
Indicatorii acido-bazici sunt substanţe organice cu caracter slab acid sau slab bazic ce îşi
schimbă culoarea într-un anumit domeniu de pH (domeniu de viraj), datorită unor modificări
structural moleculare. În soluţii apoase indicatorul reprezintă un cuplu acid-bază de forma generală:
HIn + H2O  H3O+ + In-
 
Indicator forma acidă Indicator forma bazică

Cele două forme ale indicatorului au culori diferite în funcţie de pH, uşor de sesizat cu
ochiul liber.
Două soluţii au acelaşi pH, dacă un indicator, adăugat în cantităţi egale, produce aceeaşi
nuanţă şi intensitate a culorii în ambele soluţii. Metoda nu se aplică soluţiilor colorate.
Indicatorii universali sunt amestecuri de indicatori, care au intervalul de viraj în diferite
domenii ale pH-ului şi astfel îşi schimbă culoarea într-un domeniu mai larg al pH-ului. Precizia cu
care aceşti indicatori arată pH-ul nu este mare, totuşi se folosesc pentru a căpăta rapid şi cu oarecare
exactitate indicaţii asupra pH-ului unei soluţii.
În următorul tabel sunt indicate domeniile de viraj a câtorva indicatori:

Indicatorul Domeniul de Schimbarea culorii

viraj
De la: La:
Albastru de timol 1,2- 2,8 Roşu Galben
Galben de metil 2,9-4,0 Roşu Galben
Metiloranj 3,1-4,4 Roşu Galben
Albastru de brom crezol (sarea 4,0-5,6 Galben Albastru
de sodiu)
Roşu de metil (sarea de sodiu) 4,2-6,3 Roşu Galben
Albastru de brom timol 6,2-7,6 Galben Albastru
(sarea de sodiu)
Roşu de fenol (sare de sodiu) 6,4-8,0 Galben Roşu
Roşu de crezol (sare de sodiu) 7,2-8,8 Galben Roşu
Albastru de timol (sare de sodiu) 8,0-9,6 Galben Albastru
Fenolftaleină 8,2-10,0 Incolor Roşu
Galben de alizarină RS 10,0-12,0 Galben Violet
Student: Burlibasa Costel
Grupa: 171C
Metodele colorimetrice de determinare a pH-ului se bazează pe utilizarea indicatorilor şi a
unor etaloane (soluţii tampon cu pH-ul cunoscut) sau a unor hârtii indicatoare de pH.
Metoda determinării pH-ului cu hârtii indicatoare este o metodă simplă şi rapidă dar mai
puţin precisă. Determinarea colorimetrică a pH-ului prin metoda cu soluţii tampon se foloseşte în
scopul determinării mai precise a pH-ului unei soluţii.

a) Determinarea pH-ului prin metoda colorimetrică cu soluţii tampon. La început se

efectuează o încercare preliminară pentru a stabili ordinul de mărime al pH-ului şi indicatorul
folosit. Indicatorul se alege în aşa fel încât să nu ia o culoare extremă pentru soluţia de cercetat, ci
aceasta să fie cuprinsă în domeniul de viraj al indicatorului. În acest caz culoarea indicatorului are o
sensibilitate maximă pentru modificări mici ale valorii pH-ului.
În lucrarea de faţă se va lucra în domeniul de pH cuprins între 6,2 şi 7,2 şi ca urmare se va
folosi ca indicator, o soluţie de albastru de brom timol.
Se iau probe de câte 2 cm3 din soluţiile etalon şi din soluţiile de cercetat şi se pun în câte o
eprubetă, în care apoi se adugă câte 2-3 picături de indicator. Soluţiile se vor colora diferit în funcţie
de valoarea pH-ului din fiecare eprubetă. În continuare se iau eprubetele cu soluţiile de cercetat şi se
compară culoarea acestora cu aceea a soluţiilor etalon. pH-ul soluţiilor de cercetat va fi egal cu pH-
ul etalonului care are aceeaşi culoare.

b) Determinarea pH-ului prin metoda colorimetrică cu hârtie indicatoare de pH. Se ia

o bucată de hârtie indicatoare de pH, se umectează cu soluţia de cercetat şi culoarea obţinută se
compară cu scala colorimetrică de pe capacul cutiei. Valoarea pH-ului soluţiei de cercetat este egală
cu valoarea înscrisă în dreptul culorii ce corespunde hârtiei umectate.

Determinarea durităţii totale a apei.

Duritatea totală a apei se determină prin titrare complexometrică, metodă ce se bazează pe
proprietatea ionilor Ca2+ şi Mg2+ din apă de a forma combinaţii complexe cu anumite substanţe.
Combinaţiile complexe conţin un ion sau atom central în jurul căruia sunt legaţi prin legături
coordinative mai mulţi atomi sau molecule simple.
Titrarea complexometrică se efectuează cu soluţia sării disodice a acidului etilen
diaminotetraacetic, sare denumită şi complexon III. Ca indicator, la această titrare se foloseşte negru
eriocrom T.
 Efectuarea determinării.
Din proba de apă care a fost titrată foarte exact cu soluţie HCl 0,1n pentru determinarea
durităţii temporare, se iau cu pipeta 50 ml şi se introduc într-un flacon Erlenmeyer. Conţinutul
flaconului se fierbe 3-4 minute pentru a elimina CO2 existent în apă. După răcirea flaconului
în aer şi apoi într-un curent de apă, se introduce un vârf de spatulă (cca. (0,2-0,3) g) şi se
adaugă 2 ml soluţie tampon, pentru realizarea pH-ului 8-10.
Se titrează imediat conţinutul flaconului Erlenmeyer cu soluţie de complexon III 0,01n din
biuretă, până ce culoarea trece de la roşu la albastru. Se citeşte exact volumul de soluţie
utilizat la titrare.

4.3. Duritatea permanentă.

Se calculează ca diferenţă între duritatea totală şi cea temporară:
Dp = DT - Dt
Duritate temporară Dt (Od) Duritate totală DT (Od) Duritate
permanentă
Nr. Volum Volum x ml Categoria
a ml sol
probei probă a 2,8 probă soluţie 2 n 0,561 Dp (Od) apei
HCl 0,1n complexon
(ml) (ml)
1 100 50
2 100 50
3 100 50

Condiţii pentru apa folosită la prepararea mortarelor şi betoanelor de ciment.

Caracteristica Condiţii de admisibilitate

 Concentraţia ionilor de H+, pH 5-10
 Conţinut total de săruri mg / dm3 max. 2000
 Sulfaţi (SO42-) mg / dm3 max. 2000
 Cloruri (Cl-) mg / dm3 max. 500
 Carbonaţi (CO32-) şi hidrocarbonaţi (CO3H-) mg / dm3 max. 1000
 Magneziu Mg2+ mg / dm3 max. 500
 Alcalii sub formă de Na2O mg / dm3 max. 600
 3
Substanţe organice mg / dm max. 500
 Pierderi la calcinare a substanţelor insolubile mg / dm3 max. 800

Efectuarea determinării.
 Din proba de apă care a fost titrată foarte exact cu soluţie HCl 0,1n pentru
determinarea durităţii temporare, se iau cu pipeta 50 ml şi se introduc într-un flacon
Erlenmeyer. Conţinutul flaconului se fierbe 3-4 minute pentru a elimina CO2 existent în apă.
După răcirea flaconului în aer şi apoi într-un curent de apă, se introduce un vârf de spatulă
(cca. (0,2-0,3) g) şi se adaugă 2 ml soluţie tampon, pentru realizarea pH-ului 8-10.
Se titrează imediat conţinutul flaconului Erlenmeyer cu soluţie de complexon III 0,01n
din biuretă, până ce culoarea trece de la roşu la albastru. Se citeşte exact volumul de soluţie
utilizat la titrare.
Duritatea permanentă.
Se calculează ca diferenţă între duritatea totală şi cea temporară:
Dp = DT - Dt

Duritate temporară Dt (Od) Duritate totală DT (Od) Duritate

Nr. Volum Volum x ml permanentă Categoria
a ml sol Dp (Od)
probei probă a 2,8 probă soluţie 2 n 0,561 apei
HCl 0,1n
(ml) (ml) complexon
1 100 50
2 100 50
3 100 50

Condiţii pentru apa folosită la prepararea mortarelor şi betoanelor de ciment.

 Să fie limpede, să nu conţină suspensii organice sau anorganice;
 Să nu aibă gust şi miros pronunţat;
 Să corespundă caracteristicilor din tabel:

Caracteristica Condiţii de admisibilitate

 Concentraţia ionilor de H+, pH 5-10
 Conţinut total de săruri mg / dm3 max. 2000
 Sulfaţi (SO42-) mg / dm3 max. 2000
 Cloruri (Cl-) mg / dm3 max. 500

 Carbonaţi (CO32-) şi hidrocarbonaţi (CO3H-) mg / dm3 max. 1000

 Magneziu Mg2+ mg / dm3 max. 500
 Alcalii sub formă de Na2O mg / dm3 max. 600
 Substanţe organice mg / dm3 max. 500
 Pierderi la calcinare a substanţelor insolubile mg / dm3 max. 800