Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1 Muzeologie
1
Curs nr. 1 Muzeologie
2
Curs nr. 1 Muzeologie
În anul 1790 s-a constituit colecția baronului Brukenthal, primul muzeu din țara
noastră, care a fost deschis pentru public în anul 1817. Secolul al XIX-lea a marcat apariția, atât
în Moldova cât și în Țara Românească, a mai multor colecții ce găzduiau un patrimoniu foarte
divers.
În anul 1833 Carol Vallenstein, primul profesor de desen la liceul Sf. Sava din Bucure ști,
a organizat o expoziție cu lucrările elevilor săi, iar în anul 1837 a deschis primul muzeu ce
conținea: desene, picturi, păsări împăiate, mulaje etc.
Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, s-a înființat în anul 1864, Pinacoteca Statului, cu
opere de artă românească și copii după artiști europeni. În Moldova, la inițiativa pictorului
Panaiteanu Bardassare și a lui Mihail Kogălniceanu, s-a înființat, în anul 1860, o Pinacotecă ce
avea la bază donația colecționarului Vărnav.
Muzeele și colecțiile de artă religioasă, deși cuprindeau un patrimoniu foarte valoros, nu
s-au bucurat o perioadă de timp de o atentă cercetare și popularizare. Pe lângă centrele
mănăstirești funcționau ateliere de lucru unde erau realizate o mare parte dintre aceste obiecte,
ieșite din mâinile unor talentați călugări sau călugărițe.
Multe din vechile centre mănăstirești dețineu broderii, manuscrise, argintării, icoane etc.,
primite ca danii făcute de boierii sau de domnii țărilor române. Astfel de colecții au fost găzduite
de mănăstirile: Bistrița – Vâlcea, Tismana, Curtea de Argeș, Dealu, Căldărușani etc. în Țara
Românească, dar și de Putna, Neamț, Secu, Sucevița, Moldovița, Dragomirna, Trei Ierarhi din
Iași, în Moldova sau cele de la Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului etc.
O colecție foarte importantă este și cea găzduită de Institutul Batthyaneum din Alba Iulia,
înființată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea la inițiativa episcopului Batthyani,
considerată una dintre cele mai vechi colecții ecleziale din România. În afară de bibliotecă ea
conține și o valoroasă colecție de statui romane, de artefacte arheologice, numismatică și
mineralogie.
Multe dintre bunurile culturale din secolele trecute nu s-au păstrat, iar cele păstrate au fost
salvate de tainițele și ascunzișurile protectoare din cadrul lăcașurilor de cult.
În scopul de a ocroti aceste bunuri și de a le feri de pieire, Alexandru Odobescu le-a
adunat, constituind în anul 1864, fondul patrimonial al Muzeului Național de Antichități.
Majoritatea proveneau de la mănăstirile din Țara Românească. A fost sprijinit în acest demers de
către domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Fondul creat, a stat mai târziu, la baza actualei secții de
artă veche românească a Muzeului Național de Artă din București. Era considerat cel mai valoros
fond științific pentru istoria artei din acea perioadă.
Muzeologia românească se lovește, din păcate, de o lacună în privința istoricului
colecțiilor și muzeelor de artă religioasă din România. Se consideră a fi o obligație, atât
științifică cât și morală, a generației actuale de muzeografi din unitățile de cult care dețin
patrimoniu cultural național, să efectueze cercetări istorico-documentare pentru a întocmi și
publica studii referitoare la istoricul colecțiilor pe care le administrează. Țara noastră este în urmă
față de centrele ecleziale occidentale, care se mândresc cu frumusețea și valoarea patrimoniul
deținut de atâtea generații, atât față de cei interesați de informațiile științifice, dar și față de
vizitatori.
Apariția colecțiilor va determina și apariția preocupărilor pentru crearea de spații
favorabile pentru depozitarea patrimoniului, dar și desemnarea unor persoane care să gestioneze
și să răspundă de patrimoniul muzeului. Treptat normele vor fi din ce în ce mai știin țific
elaborate. Se formează acum acea categorie de specialiști-cercetători care se orientează spre
studierea patrimoniului, publicarea rezultatelor în lucrări de specialitate precum și spre
3
Curs nr. 1 Muzeologie
valorificarea patrimoniului respectiv prin metode și modalități specifice. Astfel se pun bazele
științelor numite în zilele noastre muzeologie și muzeografie.
Muzeologia este o disaciplină aplicativă care studiază funcțiile muzeului, definind scopul,
atribuițiile, principiile de activitate, modalitățile științifice prin care patrimoniul unui muzeu este
pus în valoare pentru a-și putea îndeplini funcțiile pentru care un muzeu sau o colec ție există.
Altfel spus, muzeologia este știința care arată cum trebuie să fie organizat și să funcționeze un
muzeu pentru ca atribuțiile sale principale (constituirea, ocrotirea, studierea și valorificarea
complexă a patrimoniului) să fie îndeplinite la cei mai înalți parametri științifici. În zilele noastre,
muzeologia a devenit o disciplină obligatorie pentru toți cei care lucrează într-o instituție de acest
profil și, în acest sens, în toate țările unde există importante colecții muzeale se organizează
cursuri de formare și de pregătire a personalului de specialitate. Este deci o disciplină cu un
pronunțat caracter aplicativ, practic.
Muzeografia este o disciplină conexă muzeologiei. Ea studiază istoria, evoluția,
descrierea marilor colecții muzeale din lume, evoluția raporturilor dintre instituția muzeală și
societatea trecută, prezentă sau viitoare. Este o disciplină cu un pronunțat caracter istoric. Pentru
a se înlătura confuzia între cei doi termenicare mai există și astăzi, se pot folosi ca repere cele
două întrebări la care răspund fiecare: muzeologia răspunde la întrebarea cum trebuie să fie un
muzeu, iar muzeografia la întrebarea ce a fost și ce este un muzeu.
Definiția muzeului, a acestei instituții care gestionează tezaure de valori materiale și
culturale, este astăzi unanim acceptată de către toate instituțiile muzeale din lume și a fost
elaborată și aprobată, prin consesn de către toți specialiștii, fiind oficializată de Comisia
Internațională a Muzeelor – I.C.O.M. I.C.O.M este una dintre comisiile specializate ale
U.N.E.S.C.O, ce coordonează principial și metodologic, activitatea muzeelor din țările afiliate,
prin comisiile pe domenii de specialitate și prin hotărârile luate în cadrul congreselor sale. Ele se
organizează din 4 în 4 ani, în diverse mari centre culturale din lume, prilej de realizare a evaluării
situației muzeelor, asupra obiectivelor prioritare raportate la perspectivele de evoluție a societății.
Definiția muzeului dată de acest for internațional este: muzeul este o instituție permanentă, cu
scop nelucrativ, deschisă publicului, în serviciul societății și al dezvoltării sale, care
achiziționează, conservă, cercetează, comunică și expune rezultatele cercetărilor, în scopul
educației și al plăcerii estetice. Muzeele sunt mărturii tangibile ale vieții oamenilor și ale
mediului ambient.
Toate muzeele din lume funcționează pe baza unor legi specifice, beneficiind de un statut
și un regim juridic potrivit cu scopul acestora.
Iată că, muzeelor le revine o serie de atribuții importante privind ocrotirea patrimoniului
deținut, studierea lui, dar și punerea în valoare prin mijloace specifice și, nu în ultimul rând,
atribuții referitoare la educația publicului în formarea gustului, cunoașterea și respectarea
valorilor naționale și universale.
Conform definiției dată de I.C.O.M. se poate stabili și identificarea atribuțiilor specifice
ocupației de muzeograf. El este, alături de conservator și restaurator, principalul specialist din
cadrul unui muzeu. Muzeograful are nu doar o pregătire universitară, de regulă foarte diversă, ci
beneficiază și de o pregătire de specialitate în cadrul căria el dobândește cunoștințe și
competențe specifice potrivit standardelor profesionale naționale și internaționale. În țara
noastră, instituția acreditată să pregătească specialiști pentru complexele activități din muzee este
Centrul pentru Formare, Educație Permanată și Management în Domeniul Culturii, instituție care
funcționează pe lângă Ministerul Culturii și Cultelor. Pregătirea se încheie cu acordarea de
diplome de competență în domeniile de specialitate muzeală pe baza cărora se poate desfășura
4
Curs nr. 1 Muzeologie