“Nuntă în cer” - roman al dragostei absolute sau al călirii

omului prin apele durerii neîmpărtășite

Contemplând asupra fericirii, omul descoperă temnițele întunecate ale disperării și
sacrificiile necesare reîntregirii, astfel nu putem ajunge către culmi fără a ști ce înseamnă
prăpastiile. Unul dintre sentimentele ce ajută omul în atingerea scopurilor sale a fost
dintotdeauna iubirea-cea care ne dă sens strădăniilor și ne ajută să depășim barierele
existenței noastre de muritori.

Dragostea, fie ea distrugătoare sau creatoare, necesită dăruire și sinceritate în orice

moment, deoarece o dată apărute suspiciunile și gelozia, dragostea este compromisă. Opera
lui Mircea Eliade nu face excepție și reușește prin intermediul romanului „Nuntă în cer”
să redea 2 iubiri atât de asemănătoare și în același timp atât de diferite ce pun pe gănduri
până și pe cei ce au trecut prin focul iubirii. Andrei Mavrodin și Barbu Hasnaș redau
împlinirea făpturii primordiale din 2 perspective: a artistului, omului de geniu, creatorului
aflat la începutul unei tumultoase cariere și cea a bărbatului-tată, a celui atras de chemarea
interioară a sufletului lipsit de împăcarea unei adevărate iubiri.

Deseori ne gândim la iubire ca la regăsirea jumătății pierdute, ca la reîntregirea unui

tot întreg ce a fost pierdut și regăsit întâmplător, ceea ce reprezintă de fapt mitul
Androginului, abordat de Eliade în cadrul romanului sub forma cuvintelor Ileanei: “M-am
gândit de atâtea ori la întâlnirea asta, am visat-o atâția ani...”. Aceleași cuvinte au fost spuse
ambilor bărbați și deci putem înțelege că amintirea acestora s-a comasat în imaginația Lenei
și a reprezentat și pentru ea o singură mare iubire. Deși diferiți, ambii au împărțit trăsături
comune: disperarea de după despărțire, ciocnirea înflăcărată a sufletelor din primele luni ale
iubirii și o idee comună, o astfel de dragoste poate exista o singură dată în viață. În schimb,
iubirea a reprezentat și o mare patimă pentru amândoi, deoarece s-a manifestat prin
toxicitatea față de celălalt și într-un final cu destrămarea legăturii sacre dintre bărbat și
femeie, legătura rămânând într-un final un mare mister al vieții amândurora. Pedepsiți a
rămâne singuri, ei își refac viețile de dinainte, visând la reunirea sufletelor dincolo de
moarte într-o nuntă ce va putea avea loc doar în cer.
 Un alt mister al romanului rămâne plecarea Lenei în momentele propice unirii sufletelor
pentru eternitate, ea simțind că atâta timp cât va exista iubirea, atât Mavrodin cât și Hasnaș
nu vor putea trăi împăcați, prevestirile ei se împlinesc, iar Mavrodin termină un roman în
primele zile după plecarea ei, ceea ce semnifică și mitul creației prin sacrificiu sau al
originalității prin jertfă. Putem asocia moartea iubirii cu zisele lui Eliade: „ Moartea rituală
este creatoare. Ea continuă viața, chiar o sporește, iar moartea naturală doar consumă” ,
subînțelegem faptul că atâta timp cât iubirea predomină, grijile vieții se topesc și devin de
neperceput, omul devine sclavul propriei sale fericiri.

Ar fi de neperceput ideea principală a acestui roman fără cunoașterea lucrărilor lui

Eliade, una dintre ele(Maitreyi) împărtășește numeroase trăsături și idei, cea principală
fiind: omul se desăvârșește prin iubire, cautând o viață întreagă seva ei și dorind o existență
împlinită prin dragostea celorlalți.
În urma parcurgerii acestui roman nu o singură dată, tind să afirm că acest sentiment
înălțător rămâne unul dintre cele mai controversate, deoarece o mare fericire este de obicei
urmată de o mare suferință, suferință ce ne definește perceperea lumii uneori pentru restul
trăirii. Poate este prea devreme pentru mine să înțeleg în profunzime dualitatea iubirii, dar
pot spune cu siguranță că acest roman mi-a schimbat opinia asupra acestui subiect, pentru
că m-a făcut să pun la îndoială scopul vieții în ochii mei de viitor bărbat.
La final pot spune că niciodată nu suntem în totalitate fericiți, mereu tinzând către mai
mult, ființa umană se regăsește în memorii și regrete, iar singura diferență între agonie și
extaz poate fi exprimată prin deciziile luate în momentele critice ale vieții noastre, momente
ce ne pot schimba în totalitate cursul suferinței.