*** Tomasciuc Paraschiva *** clasa a 13-a SA ***

M2 – Indicatori de calitate ai namolului

Caracteristicile fizico-chimice ale namolurilor depind de provenienta apei uzate si tehnologia de epurare.
Pentru a caracteriza namolurile se apeleaza la indicatori generali (umiditate, greutate specifica, pH, putere
calorica, etc.) si la indicatori specifici (substante fertilizante, detergenti, metale, uleiuri, grasimi, etc.).

Principalele caracteristici fizico-chimice ale namolurilor, care prezinta interes in tehnologia de prelucrare
si evacuare sunt prezentate in continuare.

Umiditatea namolurilor variaza in limite destul de largi, in functie de natura namolului, de treapta de
epurare din care provine. Nisipul retinut in retinut in deznisipatoare are o umiditate de cca. 60[%], namolul
primar proaspat 95-97 [%], namolul activ in exces 98-99,5[%].

Greutatea specifica a namolului depinde de greutatea specifica a substantelor solide pe care le contine,
de umiditatea si de provenienta namolului din cadrul statiei; namolul primar brut are o greutate specifica
de 1,004-1,014[t/m3], namolul activ in exces are valori in jur de 1,001[t/m3], iar dupa ingrosare
1,003[t/m3].

Mineral si volatil in substanta uscata este un criteriu de clasificare a namolurilor si un criteriu de selectie
a procedeelor de prelucrare, intrucat un namol organic este putrescibil si se are in vedere mai intai
stabilizarea sa, mai ales pe cale biologica (fermentare anaeroba, stabilizare aeroba), pe cand namolul
anorganic se prelucreaza prin procedee fizico-chimice (solidificare, extractie de elemente utile).

Rezistenta specifica la filtrare este un parametru care indica posibilitatea eliminarii apei dintr-un namol
prin filtrare. Cu cat rezistenta specifica este mai mare, cu atat apa se indeparteaza mai greu.

In conformitate cu rezistenta specifica la filtrare, namolurile se impart in:

- namoluri greu filtrabile, in categoria carora se incadreaza namolurile orasenesti brute si unele namoluri
primare fermentate cu durata scurta de fermentare;

- namoluri cu filtrabilitate medie, care cuprind unele namoluri anorganice si unele namoluri cu durata de
fermentare mare;

- namoluri usor filtrabile cu rezistenta la filtrare mica, in categoria carora intra namoluri conditionate,
namoluri provenite din epurare mecano – chimica, namoluri fibroase, etc.

Puterea calorica a namolului variaza in functie de continutul de substanta organica (volatila). Puterea
calorica se determina experimental, utilizand o bomba calorimetrica. Se poate determina puterea calorica
si prin utilizarea de calcul stabilite pe baza continutului namolului in substanta volatila.

Continutul in metale grele si nutrienti ( K, P, N) prezinta o importanta deosebita, atunci cand se are in
vedere valorificarea namolului ca ingrasamant agricol sau agent de conditionare a solului. Dar utilizarea
agricola a namolurilor este conditionata, in primul rand, de continutul namolului in substante toxice si in
special, in metale grele, care prezinta un grad ridicat de toxicitate.

1
1. Fermentarea namolurilor

Prin fermentarea namolurilor se intelege descompunerea substantelor organice complexe pe care le

contin in substante mai simple (solide, lichide sau gaze) in cursul activitatii biologice a unor bacterii.

Tipuri de fermentari. Fermentarea namolurilor se face sub actiunea bacteriilor aerobe si anaerobe, putand
fi acida sau alcalina.

Fermentarea acida se realizeaza in mod natural, in prezenta oxigenului din aer sau din apa si a bacteriilor
aerobe; ea se produce in mediu acid, care i-a dat si numele, este insotita de gaze rau mirositoare, namolul
rezultat fiind vascos si greu de deshidratat. Durata de fermentare este mare, deoarece oxidarea naturala
a azotului necesita un timp lung, iar cea mai mare parte a azotului din apele uzate este continut tocmai in
namoluri. Produsele principale ale fermentarii sunt: NH3, H2S,CO2, si foarte putin CH4.

Fermentarea alcalina se realizeaza anaerob, in mediu alcalin, obtinut in anumite constructii si conditii de
mediu. Principalul produs gazos al fermentarii este metanul, de unde si numele de fermentare metanica.

In statiile de epurare se foloseste in general fermentarea alcalina anaeroba pentru descompunerea

namolurilor, dar, pentru statiile mici, aceasta metoda poate fi mai costisitoare decat fermentarea acida;
in asemenea cazuri, folosindu-se capacitatea de adaptare a bacteriilor mineralizatoare, se utilizeaza
constructii in care se incepe cu fermentarea acida, obtinandu-se produse finale similare fermentarii
alcaline; astfel de constructii sunt fosele septice, decantoarele cu etaj si iazurile de namol. Calitatile
produselor din fermentarea alcalina au impus-o drept un tip preferabil pentru tratarea namolurilor, in
special, in unele tari lipsite de gaze naturale. Metanul rezultat este urmarit ca parametru principal, iar
constructiile respective pentru fermentare se adapteaza unei productii cat mai mare de gaze. Procesele
anaerobe de fermentare a namolurilor sunt complexe si inca numai partial cunoscute.

Fermentarea anaeroba se produce, in cea mai mare masura, sub actiunea a doua grupuri de bacterii:
facultative anaerobe, care pot exista atat in medii aerobe, cat si anaerobe, si obligator anaerobe, care nu
pot exista decat in medii anaerobe. Dupa natura lor, in fermentarea anaeroba se diferentiaza doua grupuri
principale de bacterii, saprofite si metanice care traiesc in simbioza. Bacteriile saprofite prezente in numar
mare in apele uzate ataca substantele organice complexe (zaharuri, grasimi, hidrocarburi); pe langa ele
actioneaza bacteriile acidului formic. Bacteriile metanice utilizeaza acizii si alte substante din prima grupa
spre a forma metan. Prin actiunile diferitelor bacterii, substantele organice se descompun, ceea ce
schimba proprietatile si compozitia namolului, iar ca urmare a degajarii gazelor rezultate si a unei partiale
indesari, namolul isi micsoreaza volumul chiar cu 50 [%]. O data cu descompunerea substantelor organice,
bacteriile anaerobe actioneaza asupra altor bacterii si virusurilor banale patogene distrugandu-le.

Factorii care influenteaza fermentarea. Principalii factori care influenteaza procesul de fermentare sunt:
temperatura, valoarea pH-ului si alcalinitatea, amestecul intim al namolului proaspat alimentate cu cel de
fermentare, agitarea namolului in fermentare, prezenta nutrientilor, prezenta substantelor toxice.

Temperatura. Cinetica fermentarii este strans dependenta de temperatura de lucru, deoarece aceasta
influenteaza hotarator viteza relativa de crestere a diferitelor specii bacteriene; in fapt, fermentarea
anaeroba este realizata de culturi mixte, al caror echilibru este functie de temperatura.

Dupa criteriul temperaturii de fermentare se disting urmatoarele domenii:

- fermentare criofila, in spatii neincalzite;

2
- fermentare mezofila, intre 28 si 42[°C];

- fermentare termofila, intre 45 si 55[°C].

Alcalinitatea si pH. Pentru functionarea corecta a procesului, este necesar ca valoarea pH sa se mentina
in limite relativ restranse, deoarece bacteriile metanice sunt foarte sensibile la variatii mici ale valorii
acestui indicator. Domeniul in care poate varia pH-ul este, in general, 6,6-7,4, dar este preferabil ca el sa
se mentina cat mai aproape de valoarea 7,0.

Nutrienti. Pentru desfasurarea normala a reactiilor biochimice care constituie procesul de fermentare,
este necesara prezenta anumitor nutrienti. In cazul namolurilor provenite din ape uzate menajere, acestia
sunt prezenti in cantitate suficienta. Dificultati pot sa apara in cazul namolurilor cu aport industrial
important. Dintre nutrienti se mentioneaza, in primul rand, azotul; raportul N/C este indicat a fi cel putin
1/16.

Substante toxice. Procesul de fermentare poate fi deranjat de prezenta in namol a unor substante ca:
metale grele, sulf, detergenti, metale alcaline si alcalino - pamantoase, unele substante chimice organice.
Prezenta lor se datoreaza, de regula, apelor uzate industriale. pot, de asemenea, exercita o actiune toxica
cantitati excesive din orice substante, chiar din cele considerate in general nutrienti. Este greu sa se
defineasca concentratia la care o substanta incepe sa fie toxica, deoarece aceasta concentratie poate fi
modificata de anumite fenomene de aclimatizare.

3
 M4 – Determinarea microorganismelor
din sol
Importanţa microbiologiei pentru producţia agricolă

Microbiologia solului se ocupă cu studiul microorganismelor ce populează solul, a activităţii lor biochimice
şi fiziologice. Trebuie de precizat că numai microorganismele care îşi petrec în sol faza vegetativă de
dezvoltare şi în condiţii favorabile exercită procese care influenţează particularităţile fiziochimice,
biologice şi agricole ale solului, fac parte din sistemul biologic al solului şi sînt studiate de microbiologia
solului. Alte microorganisme ce produc boli la om, animale sau plante, se consideră că sunt accidental
întâlnite în sol şi ca atare, fac obiectul unui studiu al altor ramuri ale microbiologiei.

Microorganismele specifice solului aparţin la diferite grupe sistematice ca: bacterii, actinomicete, ciuperci,
alge, protozoare şi virusuri; el influenţează starea solului care la un moment dat depinde de interrelaţiile
biologice care se stabilesc între organismele aparţinând acestor grupe, precum şi între microorganisme
pe de o parte şi componentele organice şi minerale ale solului, pe de altă parte.

Microbiologia solului studiază procesele microbiologice ce se desfăşoară în sol în scopul dirijării lor în
sensul dorit de om pentru îmbunătăţirea calităţii solului şi a stării sale de fertilitate.

În ansamblu, microorganismele din sol le sînt specifice două categorii de procese biochimice cu consecinţe
multilaterale de ordin fizico-chimic, biologic şi agricol:

- în primul rând sunt procesele de degradare (fermentaţiile, amonificarea, etc.) prin care se eliberează din
materia organică substanţe minerale accesibile plantelor.

- în al doilea rând sunt procesele de sinteză, (fixarea azotului molecular şi humificarea), care creează în sol
o rezervă de substanţe nutritive, mai cu seamă sub formă organică, ce influenţează simţitor starea fizico-
chimică şi fertilitatea solului.

Cunoaşterea profundă a acestor procese şi dirijarea lor raţională poate contribui la îmbunătăţirea
condiţiilor din sol şi deci la ridicarea producţiei agricole.

Studiul participării microorganismelor la procesele complexe din sol se axează în principal pe trei direcţii:

- cunoaşterea cât mai completă a stării biologice a solului pe toată adâncimea lui, prin studiul comparativ
al frecvenţei şi activităţii microflorei generale şi grupelor fiziologice de microorganisme cu funcţii bine
determinate (fixarea de azot molecular, nitrificarea, fermentarea celulozei, etc.)

- studiul echilibrului dinamic care se stabileşte între grupele fiziologice de microorganisme, precum şi
oscilaţiile pe care le suferă acest echilibru în procesul natural de formare a solului şi în cursul transformării
acestuia sub influenţa diferiţilor factori legaţi de cultivare (prelucrarea solului, încorporarea de
îngrăşăminte chimice sau organice).

- cunoaşterea biologiei solului sub dublu aspect, momentan şi evolutiv, care face posibilă compararea
diferitelor orizonturi ale unui sol, compararea diferitelor tipuri de sol, constatarea unui eventual
dezechilibru în sol, precum şi stabilirea raporturilor între microfloră şi starea de fertilitate.

4
Studiul microflorei solurilor se bazează pe cercetarea activităţii acesteia în ansamblu şi nu pe studiul
microorganismelor izolate, în culturi pure. În acest sens S. N. Winogradschy arată că: „Metoda de analiză
a activităţii reale a microorganismelor în natură trebuie să se bazeze nu pe cunoaşterea speciilor izolate
în afara mediului natural, ci pe reacţiile întregii comunităţi microbiene în sânul acestui mediu.

- Sarcina principală a microbiologiei solului constă în elucidarea laturii biologice a unor procese din sol,
care ar putea fi studiate şi pe cale chimică, de exemplu dinamica compuşilor accesibili cu azot.
Pătrunderea însă a mecanismelor biologice care determină această dinamică, permite atât cunoaşterea
cât şi dirijarea proceselor, deoarece geneza şi proprietăţile solului, dinamica elementelor minerale
accesibile plantelor sânt determinate de fenomene biologice.

Din această cauză microbiologia solului ocupă un rol important între ştiinţele care studiază solul, având
sarcina de a stabili rolul componenţilor sistemului biologic al solului în evoluţia acestuia.

Microbiologia solului ca ştiinţă de sine stătătoare abordează dintr-un punct de vedere propriu şi prin
metode specifice, fenomenele telurice, de unde rezultă o concepţie de ansamblu proprie, care
influenţează celelalte ştiinţe ce se ocupă cu studiu solului ca: pedologia, agrochimia, agrotehnica şi altele.

Dezvoltarea durabila
Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socio-
economică care se axează în primul rând pe asigurarea unui echilibru între aspectele sociale, economice
și ecologice și elementele capitalului natural.

Cea mai cunoscută definiție a dezvoltării durabile este cu siguranță cea dată de Comisia Mondială pentru
Mediu și Dezvoltare (WCED) în raportul „Viitorul nostru comun”, cunoscut și sub numele de Raportul
Brundtland: „dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără
a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”.

Dezvoltarea durabilă urmărește și încearcă să găsească un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor în
orice situație în care se regăsește un raport de tipul om - mediu, fie că e vorba de mediul înconjurător,
mediul economic sau mediul social.

Deși inițial dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi o soluție la criza ecologică determinată de intensa exploatare
industrială a resurselor și degradarea continuă a mediului și căuta deci în primul rând prezervarea calității
mediului înconjurător, în prezent conceptul s-a extins asupra calității vieții în complexitatea sa, și sub
aspect economic și social. Obiect al dezvoltării durabile este acum și preocuparea pentru dreptate și
echitate între state, nu numai între generații.

Fiecare om, conștient sau nu, poate contribui la dezvoltarea durabilă. De fapt, se poate vorbi de o gândire
de durată atunci când se colectează (depun) deșeuri din plastic sau hârtie în locurile special amenajate.

5
La nivel industrial, lucrurile s-au mișcat mult mai repede. Astfel, multe fabrici folosesc deșeuri drept
combustibil, iar în anumite localități se încearcă implementarea unor sisteme de încălzire casnică pe bază
arderii deșeurilor. Unele companii au conștientizat importanța economică (dar și ecologică) a recuperării
și refolosirii deșeurilor.

M6 – Flora apelor curgatoare. Studiu de Caz

– Delta Dunarii
Delta Dunarii fiind o regiune tanara, in continua consolidare, constituie un loc favorabil pentru dezvoltarea
unei flore si faune unice in Europa, aici putand fi intalnite numeroase specii rare. Atat flora cat si fauna s-
au adaptat mediului acvatic predominant, de aici caracterul mai putin obisnuit al acestora. In paralel
mediul terestru e reprezentat prin grindurile Letea, Caraorman, Stipoc, Saraturile si Campul Chiliei, zone
secetoase pe care se dezvolta o flora si o fauna adecvata, specifice stepelor est-europene cu influente
mediteraneene. Intre aceste doua medii (acvatic si terestru) se interpune zona mlastinoasa, inundabila,
purtatoarea unei flore si faune cu posibilitate de adaptare alternativa (apa, uscat), in functie de regimul
hidrologic, sezonier si anual.

La contactul dintre apele dulci si cele marine au loc procese fizice, chimice si biologice deosebite, fapt care
i-a determinat pe biologi sa considere zona ca un sistem aparte, numit "acandelta".

In ecosistemul apelor curgatoare sunt cuprinse, in primul rand, bratele Dunarii, dar si o serie de garle
si canale mai importante. Prima veriga a vietii din acest mediu este planctonul, fito- si zoo- ce serveste
drept hrana numeroaselor animale, cum ar fi viermii, molustele, larvele. Trebuie precizat ca si pestii se
dezvolta in conditii optime. Apele stagnate formeaza la randul lor un ecosistem din care fac parte lacurile,
garlele, canalele impotmolite, acest sistem fiind caracterizat printr-o flora bogata, submersa si plutitoare.

Aici pot fi mentionate: bradisul (Myrlophyllum), cosorul (ceratophyllum), nufarul alb (Nymphaea alba),
nufarul galben (Nuphar luteum), ciulinul de balta (Trapa nataus), limba broastei (Alisma plantago), sageata
apei (Sagittaria sagitifolia), plantele cu radacini si frunze plutitoare, care se gasesc la marginea lacurilor,
lintita (Lemna), pestisoara (Salvinia natans), rizacul (Stratiotes abides), limba apei (Potamogeton natanz),
ciulinii de apa (Trapa natans), iarba broastelor (Hydrocharis morsisrane) si matasea broastei (Spirogyra).
Suprafetele mlastinoase si inundabile formeaza si acestea un ecosistem distinct al stufurilor si plaurului,
fiind sunt dominate de o vegetatie predominant reprezentata prin din stuf (Phragmites communis), 80%
si papura (Typha latifolia), rogoz (Carex dioica), feriga de apa (Nephrodium thelypteris), pipirig (Sairpus
radicans), macris (Rumex hidrolapatum), "Nu ma uita" (Myosotis palustris), stanjenei galbeni (Iris
prendocorus), izma broastei (mentha aquatica), cucuta de apa (Cicuta virosa) si salcia cenusie (Salix
cinerea). Grindurile marine, cum ar fi Letea si Caraorman, au relieful nisipos sub forma de dune, aici
dezvoltandu-se paduri de stejar, alaturi de alte specii forestiere, ornamentate cu liane, conferind acestor
zone un aspect subtropical.

Flora specifica acestei zone cuprinde specii de arbori ca: stejarul (Quercus robus), salcia alba (Salix
alba), frasinul (Fraxinus angustifolia), ulmul (Ulmus foliacea), plopul alb, cenusiu si tremurator (Plopulus

6
alba, Populus canescens, Populus tremular), arbusti ca porumbarul (prunus spinosa), paducelul (Crataegus
monogyna), macesul (Rosa canina), catina alba (Hyppophae rhomnoides), catina rosie (Tamarix gallica),
vita salbatica (Vitis silvestris), iedera (Hedera helix), hameiul (Humulus lupulus), padurile combinate de pe
grinduri, toate acestea invelite in liane cu lungimi de peste 25 m (Periploca graeca).

Una dintre curiozitatile morfo-fiziologice ale stufului este ca nu isi poate inchide porii respiratori, motiv
pentru care evapora in permanenta apa, mai concret 30-50 de litri de apa evaporata pe fir, pentru intreaga
Delta, 3-4 milioane mc. intr-o singura vara.

Stuful este cel mai important combustibil pentru locuitorii Deltei, lemnul gasindu-se greu in aceste zone.
Pe vremuri era folosit balegarul de vita framantat cu paie, taiat in calupuri si uscat, in prezent folosit poate
doar in comuna Sfantu Gheorghe. Renumita ciorba pescareasca se gateste in mod traditional la foc facut
cu maldare de stuf.

Sa nu uitam ca din stuf nu se obtine numai materia prima necesara fabricarii hartiei ci prin prelucrarea
industriala a celulozei se obtin cele mai diverse produse, de la eter pana la alcool.

Ciulinul de balta

O alta planta importanta din punct de vedere ecologic si economic este ciulinul de balta. Rodul cu
coaja tare care se desprinde de tulpina si cade la fundul apei are un rol important in hrana multor animale
acvatice. In perioada coacerii acestor plante, gastele de vara nu par sa se sinchiseasca de ghimpi si
navalesc pentru a se hrani asa cum trebuie. Dintre mamifere, bizamii sunt mari amatori de ciulin de balta,
mistretii intrand aproape cu totul in balta pentru a se hrani. Chiar si pentru porcul domestic ciulinul de
balta reprezinta o hrana importanta. In timpul secetei din Dobrogea de Nord, 1947-1948, mai precis in
perioada toamna-iarna acesta era un aliment sigur si pentru paturile sarace. Pe vremuri, in cartierul
Comarovca lipovencele stateau ziua in amiaza mare in poarta, oferind trecatorilor spre vanzare ciulini
fierti, surprinzatori de gustosi.

Nufarul alb

Planta caracteristica in aceste zone, nufarul alb este caracterizat prin florile sale de dimensiunea unei
palme, care se deschid la suprafata apei in mijlocul unor mari frunze verzi. Dupa fertilizarea de catre
insecte, tijele florilor se curbeaza, aceasta ajungand din nou sub apa. Astfel semintele, (dealtfel sunt
gustoase si pot fi consumate si de catre oameni) sunt din nou protejate.

Salcii

Cei mai importanti arbori ai terenurilor inundabile, salciile prezinta caracteristica de a se adapta
foarte usor si de a supravietui mai cu seama "atacului" apei.Cand cotele apelor cresc, salciile isi dezvolta
pe trunchi radacini adventive, aidoma unor mustati. Prin urmare, trunchiurile lor submersibile devin
scorburoase si incep sa putrezeasca, mai ales ca urmare a atacurilor unor specii de burete, asa-zisul burete
de salcie. Salciile batrane gazduiesc scorburi imense, de dimensiunea unui om, aceasta caracteristica
ducand deseori la legende si ulterior la intregi scenarii exploatate de clasici nuvelisti romani. Vasile
Voiculescu vorbeste intr-una din nuvelele sale despre un astfel de trunchi vechi inauntrul caruia fusese
incarcerat de viu un om. Lasand deoparte legendele si eresurile, aici curbareste o serie intreaga de pasari.
Dintre mamifere, in scorburi se adaposteste deseori pisica salbatica, iar in salciile crescute direct pe malul
apei isi gasesc salasul hermina, nurca si vidra.

7
Grindurile

Cea mai importanta insula naturala a Deltei, grindul Letea este sanctuarul unor curiozitati naturale
care ii confera insulei aspectul unei jungle tropicale in toata regula. Vanilia salbatica, de pilda, care poate
fi gasita pe aceste locuri este originara din Africa de sud. Padurile, s-au dezvoltat in mod ciudat in lasaturile
dintre sirul dunelor, apa freatica fiind aproape de suprafata, fapt ce a avantajat formarea unui strat de sol
humificat. Padurile sunt dispuse in fasii inguste (padurea de acest tip este numita in limba turca "hasmac",
latimea lor variind intre 150-200 m. Cei mai impunatori arbori de aici sunt stejarii, in principal nodurosi,
in varsta de mai multe sute de ani, legenda spunand ca acestia erau la fel de mari si pe timpul razboaielor
balcanice. Numarul mic insa al stejarilor tineri este explicat de silvicultori ca urmare a colonizarii fazanului,
mare consumator de ghinda, care ar trebui sa asigure perpetuarea acestora. Acest fenomen reflecta un
exemplu viu de afectare a echilibrului ecologic de catre o specie colonizata. Aspectul tropical este conferit
de catre incalceala complicata care se ridica pana la coronamentul arborilor, constand din tulpinile
cataratoare, incolacite spiralat, cu grosimi variind de la diametrul unui creion pana la acela al unui brat.
Iesind din frunzis si din umbra, aceste tulpini, in fapt lianele mediteraneene (Periploca graeca) isi pot in
sfarsit expune soarelui florile lor exotice de culoare mov. Alte specii de plante cataratoare, care pot fi
admirate aici mai sunt: iedera, vita de vie salbatica cu bobite mici si albastre, curpenul ramificat si hameiul,
cu conurile sale mici ce contin lupulina, nelipsita din bere.

Cea mai frumoasa portiune de padure de pe grindul Letea este Hasmacul Mare, declarata
Monument al naturii inca din 1938.