„Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”

Camil Petrescu
Elev: Efrimov Alexandru

„Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” de Camil Petrescu este un roman
interbelic, modern, subiectiv si de analiza psihologica, surprizand cititorul prin viziunea
adoptata de autor in continuarea temelor. dezvolta trasaturile acestei specii literare apartinand
genului epic. Avand la baza o intriga complicata, actiunea este complexa, iar conflictele
puternice sunt bine evidentiate. Modul predominant de expunere este naratiunea, care are
nuantele unei confesiunii.
Acesta a fost publicat pentru prima data in anul 1930. Incadrata cu succes in noile standarte
pentru dezvoltarea literaturii romane, stabilite de Eugen Lovinescu.
Titlul semnifica, prin urmare, incertitudinea, prin repetarea substantivului „noapte”, dar si
irationamentul, ceea ce e ascuns, absurd si nesigur, marcand doua etape diferite din parcursul
vietii protagonistului : iubirea si razboiul, lasand un loc, in final, pentru o noua experienta.
Asa cum remarcam inca din titlu, tema romanului este iubirea, dar si razboiul. Romanul
trateaza aspiratia sprea ideal, infatisand relatia dintre Stefan Gheorghidiu si Ela. Cu ajutotul
memoriei involuntarea, experientele interioare ale protagonistului sunt aduse in spatiul real, in
timpul obiectiv, drama razboiului fiind mult mai puternica decat cea a sentimentului de iubire.
Referitor la structura romanului, acesta este compus din doua parti: „Ultima noapte de
dragoste”, sugerand aspirataia spre unicitatea sentimentului de iubire si „Intaia noapte de
razboi”, conturand o imagine inedita prin experientele traite de scriitor in timpul Primului
Razboi Mondial.
Fiind un roman subiectiv, perspectiva narativa este subiectiva si evidentiaza punctul de
vedere al unui narator-pesonaj. Prin urmare, romanul este relatat la persoana I, fiind o creatie
litarara bazata pe autenticitate.
Autoanaliza la care regurge acesta se remarca prin luciditate in raport cu cele doua experiente
existentiale. Firul epic al romanului se abate de la ordinea cronologica a faptelor, prezentarea
intamplarilor de pe front fiind intrerupta de amintirea iubirii.
Reperele temporale si spatiale proiecteaza actiunea in imaginar, pe doua coordonate: in plan
exterior, dar mai ales in cel interior, al constiintei personajului principal.
Actiunea romanului se petrece atat in mediu citadin (Bucuresti, Campulung), cat si pe front, si
cuprinde evenimentele traite de protagonist cu aproximativ doi ani si jumatate inainte de
1916, anul intrarii romaniei in razboi, cat si din timpul desfasurarii acestuia. Insa timpul si
spatiul sunt reunite intr-un prezent al trairilor si framantarilor interioare, in confesiunea
personajului narator.
O prima scenă ilustrativă pentru tema este discuția de la popotă ce conturează noul tip de
personaj și reprezintă stimulul exterior al memoriei involuntare. Se discută despre o știre
conform căreia un bărbat care și-a ucis soția infidelă a fost achitat. Ofițerii emit păreri diferite,
iar Ștefan Gheorghidiu așteaptă "cu suflet de slugă" un moment prielnic să ceară permisie.
Refuzat, îi jignește pe superiori ("discutați mai bine ce vă pricepeți") și astfel își demască
inadaptarea, dar și suferința interioară determinată de o dramă a geloziei. Pentru el "O iubire
mare e mai curând un proces de autosugestie" și crede că "cei ce se iubesc au drept de viață și
de moarte unul asupra celuilalt".
         A două scenă reflectă punctul culminant al suferinței din dragoste, căci eroul bănuiește
că Ela îl înșală cu domnul G. Ei pleacă la Odobești într-un grup mare, dar drumul și cele trei
zile petrecute acolo devin un prilej de nesfârșită suferință. Ștefan analizează cu luciditate
fiecare gest al Elei și îi conferă proporții catastrofale neputând suporta atenția pe care soția sa
o acordă celuilalt. Ela face lucruri pe care Ștefan credea că ea le face doar pentru el. Întorși la
București, ei se despart o vreme, apoi se împacă, iar personajul pleacă pe front voluntar,
dezamăgit de atitudinea soției. El afirmă "n-am fost niciodată gelos, deși am suferit din cauza
iubirii" și trăiește nu doar o dramă a iubirii, ci și una a cunoașterii, acceptând cu durere faptul
că nu există iubire absolută. În final cei doi se despart definitiv, nu pentru că are dovada
trădării, ci pentru că nu o mai iubește.
Spre deosebire de romanele traditionale in care conflictul se desfasoara la nivel exterior intre
diverse personaje, in romanul lui Camil Petrescu, conflictul este interior si se produce in
constiinta personajului narator, Stefan Gheorghidiu, care traieste stari si sentimente
contradictorii in ceea ce o priveste pe sotie sa, Ela. Acest conflict interior este generat de
raporturile pe care protagonistul le are cu realitatea inconjuratoare.Asa cum a remarcat si
critica literara, Gheorghidiu traieste cu iluzia ca s-a izolat de realitatea inconjuratoare, insa
tocmai aceasta realitate in care nu vrea sa se implice va produce destramarea cuplului.
Implicarea Elei in lumea mondena pe care eroul o dispretuieste si fata de care tine sa se
detaseze reprezinta principalul motv al rupturii dintre Stefan si sotia sa. Asadar, conflictul
interior trait de protagonist se produce din cauza discrepantei dintre aspiratiile lui
Gheorghidiu si realitatea lumii inconjuratoare.
      Conflictul exterior pune in evidenta relatia personajului cu societatea, accentuand acelasi
orgoliu al respingerii si plasandu-l in categoria inadaptatului social.
Portretul personajului principal este construit prin autoanaliza, acesta dand dovada de
luciditate in raport cu cele doua experiente existentiale : iubirea si razboiul. Stefan
Gheorghidiu reprezinta tipul intelectualului lucid, aflat in cautarea absolutului atat in ceea ce
priveste experienta razboiului, cat si in relatie cu Ela.
Principala metoda de caracterizare folosita este cea indirecta, faptele, vorbele si atitudiniile
sale fiind prezentate subiectiv. Pe parcursul romanului, Gheorghidiu isi face
autocaracterizarea, prezentandu-se ca fiind orgolios si dornic de atingere a absolutului.

Caracterizarea directa a personajului se realizeaza prin autocaracterizare deoarece textul e

scris la persoana I. Gheorghidiu este suficient de lucid pentru a-si defini singur
personalitatea. Orgoliul personajului se manifesta mai ales prin portretul fizic pe care si-l
realizeaza: „Treceam printre studentii bine. Eram inalt si elegant.”. Acelasi orgoliu este si
principala trasatura de caracter pe care si-o descopera: „acest orgoliu a constituit baza
viitoarei mele iubiri”. Stefan e constient ca ceialalti il vad ca pe un inadaptat, il
considera rautacios si il ocolesc: „n-ai spirit practic… Cu Kant ala al dumitale si cu
Schopenhauer nu faci in afaceri nici o branza.” (unchiul Nae).
 In relatia cu Ela, ea e privita exclusiv din perspectiva naratorului-personaj. Astfel, la inceput,
cand e indragostit, ii realizeaza un portret angelic, spunand ca ea „ii lumineaza viata”. In final
insa, cand iubirea dispare, Ela i se pare o fiinta banala, respingatoare.
Asadar, putem afirma despre romanul „Ultima noapte de dragoste. Intaia noapte de razboi”,
scris de Camil Petrescu, ca poate fi considerat un roman modern intrucat intruneste calitatile
acestuiia: relatarea actiunii se face la persoana I, naratorul este personaj, subiectiv, si non-
omniscient, mediul desfasurarii actiunii este urban, protagonistul se incadreaza in tipul
intelectualului, conflictul predominant este cel interior, cronologia nu e respectata (apare
fluxul constiintei) iar limbajul e savant.